W

Carte scrisă de Cristina-Elena Guraliuc

Prin mâinile Cristinei au trecut, de-a lungul anilor, atât de multe
avioane pe hârtie, că nu le mai știe numărul. Un inginer
desăvârșit, Cristina este, mai presus de toate, o mamă bună, un
bun ascultător, o minte ascuțită, un stâlp de neclintit și o bunică
modernă.
Joaca de astăzi cu micuții Sonia și Tudor îi readuce Cristinei
amintiri pe care le credea uitate.
E
ra noapte deja, afară felinarele s-au aprins. În
casă, Tudor molfăia un degețel cu o poftă de parcă
ar fi mâncat plăcinte cu brânză, rumene, proaspăt
scoase din cuptor. Sonia butona o orgă și cânta un
cântecel despre bobocei de rață care au plecat pe
apă și nu s-au mai întors. Privindu-i pe cei doi
nepoți ai săi, Cristina se întrebă dacă nu cumva,
într-una dintre drumețiile pe munte din tinerețe,
cineva i-a îndesat timpul în rucsac și l-a legat atât
de strâns, că ei nu i-a mai rămas atât cât și-ar fi
dorit. Micuța Sonia găsi chiar atunci un avion de
jucărie pitit în lădiță și îi rupse șirul gândurilor.
C
ristina tresări ușor când o văzu pe fetiță rotind
avionul de asupra capului, peste orga de care a
uitat deja, peste Tudor și apoi în jurul lui. Tudor
gânguri și râse cristalin, ca în reclamele cu
șampon pentru bebeluși. „Niaaaau, vuuuum,
zboară avionuuul”, striga Sonia bucuroasă.
- Poate și buni să se joace de-a avioanele? Cristina
își privi nepoata cu blândețe și așeză pe poale
mâinile care au scris o viață întreagă, așteptând
cuminte răspunsul.
Sonia se gândi o vreme, apoi zâmbi larg și spuse:
- Daaar buni, nu mai este alt avion!
-

H
mm, nu-i nimic. Uite, pot inventa eu unul. Cristina
stinse becul și aprinse lampa de veghe. Își împleti-
ci mâinile în așa fel încât, când le puse în fața
lămpii, ele lăsau o umbră care semăna cu un
avion. Tudor era vrăjit și nici Sonia nu își mai
putea lua ochii de pe avionul misterios al bunicii.
- Uauuu, bunico! Cum ai făcut?
Sonia era nespus de încântată de invenția bunicii
și voia să învețe și ea cum să construiască un
avion. Cristina zâmbi, căci știa că exact cu aceleași
mâini delicat încrețite, chiar a construit din pix
atâtea avioane. Într-un fel, a stat în umbra lor toți
anii aceștia, extrem de mândră de munca uriașă
pe care a făcut-o sub aburii de cafea.
C
ristina îi prinse ușor mâinile fetiței și o ghidă, pas
cu pas. La început Soniei nu îi ieși un avion prea
reușit, era mai degrabă un... dragon cu coadă de
cocoș. Însă, răbdătoare din fire, Cristina îi mai
arătă o dată și încă o dată, până ce Sonia reuși.
Expresia ei de mulțumire când își văzu propriul
avion micuț reflectat pe perete era cea mai mare
bucurie a bunicii.
- Am reușiiit, buni, uite! Niaaau, vuuum! Zboară
avionul!
B
unica îi mângâie cu blândețe creștetul și o amintire
de demult scânteie preț de o clipă în fața ochilor. Se
făcea că era acasă, în Constanța, dimineața
devreme pe plajă. Dacă închidea ochii, simțea miro-
sul sărat și vântul încurcându-i-se prin păr. Și-ar
lua oricând o carte despre Cavalerii Templieri și ar
citi-o pe nisip, doar ea cu marea. Dar de ce doar
una? Și-ar lua o bibliotecă întreagă și ar devora-o
în câteva zile. Cu Tudor și Sonia zumzăind în jur și
Dino alergând după ei, ar fi exact ce și-ar dori.
-

B
unico, abia aștept să îi arăt și mamei ce
avion am construit cu tine!, spuse Sonia.
Fetița stătea acum pe vârfuri și încerca
să aprindă becul. Cristina o prinse de
mijloc și o ridică suficient cât să ajungă
la întrerupător.
A
șa este ea. Omul acela care te prinde de mijloc și
te înalță, te ajută să zbori. Cristina nu a construit
doar avioane, a făurit și aripi.
 www.thestorystore.me

©Toate drepturile rezervate

Aceasta este o carte 100% unică pe lume, realizată de o mamă antreprenor. Îți mulțumim pentru sprijin!