ION BARBU, Riga Crypto şi lapona Enigel

1.Tema şi viziunea despre lume într-un text...

2....un text poetic se încadrează în modernism

Modernismul este un curent literar care s-a manifestat în domeniul poeziei în

perioada interbelică, simultan şi în opoziţie cu tradiţionalismul. Lirica modernista se
caracterizeaza prin trăsături precum: lirism accentuat, prezenţa simbolurilor, asocieri
inedite de cuvinte, metaforă încifrată/dificilă, sintaxa „dezarticulata”, categorii estetice
„negative”( „estetica uratului”, obscuritate, ambiguitate, sfâşiere între extreme),
întrebuinţarea unor cuvinte din domenii îndepărtate de poezie, dar „electrizate liric”.

Creatia lirica a lui Ion Barbu se încadrează în modernismul poetic interbelic,

autorul fiind cunoscut ca reprezentant al direcţiei numite „poezie pură”. Balada intitulată
Riga Crypto şi lapona Enigel face parte dintr-o etapă de tranziţie de la poezia muzicală
din ciclul „baladic şi oriental” către poezia ermetică, „pură”. Textul este ca specie literară
o baladă, aspect prin care pare să se îndepărteze de poezia modernistă, ce promovează
lirismul. Structurile lirice sunt însă consistente, ştiut fiind că balada este specie epică ce
conţine şi secvenţe lirice. Poetul o abordează tocmai pentru că îi oferă resurse muzicale.
De altfel, povestea este prezentată cititorului ca un „cântec”. Poezia prezintă în mare
parte trăsăturile curentului: muzicalitate, simboluri, metafore dificile, asocieri inedite de
termeni, cuvinte „nepoetice”, ludic verbal.

Balada Riga Crypto şi lapona Enigel abordeaza tema nunţii imposibile din
poemul Luceafărul de M. Eminescu. Autorul însuşi a numit poezia „Luceafărul întors”,
acordându-i un sens feminin: Enigel, personajul feminin, este fiinţa superioară, iar „riga”
Crypto, personajul masculin, este fiinţa inferioară, care aspiră la depăşirea condiţiei prin
eros, prin însoţirea cu Enigel. Tema evidenţiază eterna sfâşiere între extreme a fiinţei
umane: materie - spirit, instinct - raţiune, trup – suflet.

Poezia are aspectul unei poveşti în ramă, incipitul, fiind reprezentat de invocaţia
către menestrel făcută de un „nuntaş fruntaş”, la sfârşitul unei nunţi. Acesta îl roagă pe
menestrel să „zică” încă o dată cântecul despre Enigel şi Riga Crypto. Trimiterea la
atmosfera medievală prin menestrel are rolul de a conferi poveştii o dimensiune tragică:
este vorba despre o nuntă care eşuează, amintind de celebrele cupluri medievale Romeo
şi Julieta, Tristan şi Isolda. Nunta la care cântă menestrelul este „rama” poveştii.

Povestea propriu-zisă începe cu prezentarea cadrului şi a personajelor. Cadrul este

lumea vegetală în care domneşte Crypto, „un decor de o nebanuita noutate”, descris prin
metaforele „pat de rau” si „huma unsa”. Verbul arhaic din versul Împărăţea peste bureţi
trimite cu gândul la formula iniţială a basmului. Lui Crypto i se face un portret. Este, aşa
cum sugerează numele lui (gr. cryptos „închis”), inimă ascunsă, întors către sine, nu către
lumea din afară, ceea ce generează bârfe printre bureţi care îl numesc „sterp” şi
„nărăvaş”. Este suspectat de legături oculte cu o vrăjitoare mânătarcă de la fântâna
tinereţii. De altfel, se sugerează că ar putea să fie o fiinţă veşnică, prin sintagma vecinic
tron. Ulterior, apar alte detalii portretistice de ordin fizic: chel, umed, plăpând sau moral:
blând, nebun.
Este prezentată apoi lapona Enigel, şi ea cu o schiţă de portret. Detaliile mică,
liniştită sugerează o fire gingaşă, echilibrată şi raţională, iar referirea la ţinuta
vestimentară – cu piei – trimite la ideea că este un reprezentant al lumii ei polare. Şi
portretul ei se completează cu noi trăsături: dreaptă şi preacuminte.
Enigel îşi însoţeşte turma de reni şi, în drumul ei, poposeşte în poiana lui Crypto,
unde adoarme pe muşchiul crud. În somn îi apare Crypto care o invocă de trei ori,
cerându-i fie să-l ia în lumea ei, fie să rămână ea în lumea lui. Se remarcă faptul că cei
doi se întâlnesc şi comunică în spaţiul ireal al visului. Enigel îi dă un răspuns amplu prin
care îşi justifică refuzul. Îi arată că propunerea lui de a rămâne în spaţiul umbrei moi
atinge o coardă sensibilă, însă ea s-a desprins de lumea Polului, a gheţii şi a umbrei,
menirea ei fiind să se îndrepte spre sud, să se apropie de soarele ce îi este fatal lui Crypto.
Aflat la graniţa dintre umbră şi lumină, în tentativa lui de a se însoţi cu Enigel,
Crypto este surprins de lumina răsăritului şi se transfigurează în ciupercă otrăvitoare,
ceea ce pare să fie consecinţa unui blestem. El împlineşte astfel un destin: Spre zece vii
peceţi de semn,/ Venin şi roşu untdelemn/ Mustesc din funduri de blestem.

Poezia se încheie cu o secvenţă moralizatoare în care poetul îşi exprimă

dezacordul faţă de tentativa lui Crypto de a-şi depăşi condiţia prin nuntirea cu o fiinţă
superioară. Acesta îl consideră nebun şi comentează: sufletul este „fantana”, izvor al
cunoasterii, doar pentru fiinţele superioare, în timp ce, pentru fiinţele inferioare ca el,
idealul devine pahar cu otravă. Poetul are atitudine ironică faţă de personajul său,
construind un deznodământ ridicol: Crypto rătăceşte cu o înfăţişare mai potrivită pentru
un rege, alături de plante otrăvitoare, laurul şi măselariţa, cea din urmă fiindu-i mireasă.

Titlul poemului este alcătuit din numele protagoniştilor însoţite de termenul ce

reflectă statutul acestora. Rigă este o formă arhaică pentru „rege”, sugerând aspectul de
poveste, iar lapona stârneşte curiozitatea prin neobişnuitul pe care îl presupune un
asemenea personaj. Numele Enigel, cu sonoritate moale, catifelată, a fost împrumutat de
poet de la numele tătăresc al râului Ingul, afluentul Bugului rusesc (T. Vianu), sugestie a
descinderii ei din regiunile nordice. Numele Crypto sugerează „inima ascunsă” a
personajului. Cele două nume se află într-o relaţie de coordonare copulativă.

Balada are sensuri iniţiatice, construite în spiritul liricii moderniste. În primul

rând, personajele sunt simbolice. Crypto, personajul dionisiac, este universul închis în
sine, întors asupra lui însuşi, fiinta telurica intruchipand materia cufundată în somn.
Acesta incearca depasirea conditiei prin eros si este pedepsit nemilos de scriitor.
Recunoastem in balada conceptul de hybris. La polul opus se află Enigel, personajul
apolinic, reprezentând principiul activ, orientat către energia solară. Idealul ei este ieşirea
din sine. Ea este pornită într-o aventură iniţiatică, spre sud, spre soare, aspirand catre
cunoasterea suprema ce presupune „nunta” dintre ratiune si eros, dintre spirit si afect. Pe
de altă parte, cei doi semnifică Nordul şi Sudul, o idee recurentă în poezia lui I.Barbu
fiind atracţia Nordului către Sud. În această aventură a lui Enigel, somnul şi visul în
poiana lui Crypto sunt o treaptă în iniţiere. Ea rezistă ispitei de a se abandona vieţii în
somn fraged şi răcoare şi îşi urmează drumul spre soare. Cele două spaţii evocate, umbra
şi lumina, se află în relaţie de opoziţie.
În text există numeroase simboluri, aspect modernist. Muşchiul crud este un
spaţiu în care gândul treaz şi spiritul intră în umbră. Ajunsă aici, Enigel adoarme. În acest
cadru, ademenitor de altfel („trei covoare de racoare”, „muschiul crud”), numai carnea
creşte, este deci un spaţiu al materiei. Soarele este o divinitate care tutelează cunoaşterea
prin contemplatie poetica („Roata Soarelui / Marelui”), considerata de poet superioara:
„capat al osiei lumii”. Fiinta umana, desemnata prin metafora „fiara batrana”, are acces la
acest tip de cunoastere: „La soare roata se mareste”. Pentru Crypto, sensul iniţierii este
negativ, lumina solară îi este fatală. Numai lui Enigel îi este permisă „desfacerea” de
umbră. Umbra este un simbol cu sensuri negative în creaţia lui I. Barbu, semnificând
oprimarea în cunoaştere.

În plan stilistic, se remarcă metaforele de tip modernist, obţinute prin asocieri

neobişnuite de cuvinte, prin întrebuinţarea unor termeni „nepoetici”. Astfel, metafora
fiară bătrână semnifică fiinţa superioară, umana. De aceeaşi factură sunt: covoare de
răcoare, lămpi de gheaţă (structură oximoronică) , greu taler scump cu margini verzi,
roata albă, sufletul-fântână.
Muzicalitatea şi ludicul verbal sunt aspecte ce ţin tot de estetica poeziei
moderniste. Rimele au conotaţii afective. Rima în –el are sonoritate cristalină, trimiţând
cu gândul la lumea gheţurilor şi a întinderilor acvatice de la poli. Aliteraţia, asonanţa şi
rimele interioare sunt resurse de muzicalitate ale poemului: fragii fragezi; Uite fragi, ţie
dragi; Prin aer ud, tot mai la sud/ Ea poposi pe muşchiul crud; Pe trei covoare de
răcoare; Cu Laurul-Balaurul/ Să toarne-n lume aurul. Efect muzical au şi consoanele
lichide l şi r.

Prin urmare, balada Riga Crypto şi lapona Enigel, de Ion Barbu, este un poem ce
reflectă vechea temă a nunţii imposibile, abordată într-o viziune de o frapanta noutate si
originalitate, ce prinde contur prin raportare la poezia „Ritmuri pentru nuntile necesare”.
Ion Barbu enunta in acest text poetic trei cai de cunoastere („trei clare chei”): prin eros
(sortita esecului), prin ratiune (respinsa), prin contemplatie poetica (superioara, le
presupune pe ambele). Poezia îşi dezvăluie sensurile profunde printr-o fina ţesătură de
simboluri recurente în creaţia barbiană: umbra, soarele, lumina, Nordul. Opera a mai fost
definita drept „drama lirica... ce implica erosul in forma unei conjuncturi extraordinar
plasticizate.” (Dinu Pillat)

menestrel – trubadur, cântăreţ ambulant din Evul Mediu

iniţiatic – misterios, ascuns; de iniţiere, de formare
oniric – referitor la vis
oximoron – figură de stil constând în alăturarea unor termeni care se opun
mânătarcă – ciupercă bună, comestibilă