EFICIENŢA ENERGETICĂ

1.1 Introducere
Resursele energetice constituie o parte importantă a resurselor materiale, fapt devenit de
notorietate în urma aşa numitelor crize petroliere care au lovit în special economiile ţărilor
industrializate importatoare de purtători de energie primară pe parcursul deceniului al optulea
al secolului trecut. Reacţiile ţărilor dezvoltate, iniţial necorelate, s-au structurat pe parcursul
deceniului următor, materializându-se în dezvoltarea conceptelor de energie alternativă, de
energie regenerabilă, de management al energiei şi de eficienţă energetică. Toate aceste
concepte au avut un caracter practic şi consecinţe benefice incontestabile asupra întregii
activităţi economice din aceste ţări. Membru al UE începând de la 1 ianuarie 2007, România
s-a angajat în perioada de preaderare să-şi revizuiască şi să-şi adapteze prevederile legislative
în acest sens. Este recomandabil ca reglementările în favoarea conservării energiei să fie
individualizate pe domenii şi pe grupuri ţintă. Astfel, reglementările trebuie astfel concepute
încât să se adreseze în mod distinct sectorului industrial (agenţilor economici din domeniu),
sectorului terţiar (agenţi economici, instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, etc) şi
sectorului rezidenţial (populaţiei). În funcţie de natura receptoarelor de energie,
reglementările se pot referi la instalaţii, agregate, echipamente, aparate şi clădiri. Scopul
reglementărilor având ca obiectiv eficienţa energetică este promovarea şi stimularea unor
abordări şi a unor mecanisme precum:
 Managementul energiei la consumator;
 Dezvoltarea tehnologiilor eficiente şi sub aspect energetic;
 Promovarea surselor noi şi regenerabile de energie;
 Dezvoltarea şi diversificarea serviciilor în domeniul eficienţei energetice;
 Pregătirea profesională şi educaţia în domeniul conservării energiei;
 Promovarea programelor de cooperare internaţională pentru eficienţa energetică.
Eficienţa energetică defineşte un concept care se referă la preocupările pentru
reducerea energiei folosite pentru realizarea aceluiaşi produs, serviciu sau proces. În cele
mai multe cazuri, eficienţa energetică poate fi cuantificată prin compararea consumurilor
specifice de energie, pentru acelaşi produs, serviciu sau proces, realizate în aceleaşi
condiţii. Reducerea acestora, fără a afecta calitatea produsului, serviciului sau procesului,
asigură creşterea eficienţei energetice.
Conceptul de eficienţă energetică capătă un caracter concret şi un conţinut numai dacă este
asociat unui contur bine definit în interiorul căruia se desfăşoară o anumită activitate care implică,
printre altele, consumul uneia sau mai multor forme de energie.
Iniţial, aceste preocupări au fost stimulate de reducerea costurilor cu energia în costurile
totale ale produsului, serviciului sau procesului. În prezent, aspectele privind eficienţa
energetică, în procesele de extracţie, prelucrare, transport, transformare şi, mai ales, utilizare
finală, sunt evaluate, în special, prin limitarea efectelor consumului de energie asupra

-1-
mediului ambiant. În acest sens, este larg utilizat conceptul de „negajoule” care se referă la
energia neconsumată datorită unei utilizări eficiente a acesteia. În figura 1.1 [1.1] sunt
indicate curbele de consum de energie pe plan mondial, pentru diferiţi purtători de energie
primară, dar este prezentată şi cantitatea de energie economisită, dacă consumurile specifice
ar fi rămas la nivelul anului 1971.
W [TJ]

100106

80106

60106

40106

20106

0
1971
1772
1973
1974
1975
1976
1977
1978
1979
1980
1981
1982
1983
1984
1985
1986
1987
1988
1989
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
Fig. 1.1  Creşterea consumului de energie primară şi variaţia
energiei neconsumate prin eficienţa energetică (negajouli):
negajouli; biomasă; energie electrică din surse regenerabile;
nuclear; gaz; petrol; cărbune.

Analiza datelor din figura 1.1 pune în evidenţă faptul că, în lipsa măsurilor pentru
creşterea eficienţei energetice, consumul de energie primară, în anul 2005, ar fi fost practic
150% în raport cu consumul actual. Deşi eficienţa energetică a crescut considerabil în ultimii
ani, este încă posibil, din punct de vedere tehnic şi economic, să se realizeze o reducere cu cel
puţin 20% a consumurilor specifice până în anul 2020, peste ceea ce va fi obţinut prin efecte
ale preţurilor şi a schimbărilor structurale din cadrul economiei, prin înlocuirile naturale de
tehnologii şi măsuri deja adoptate [1.1]. Parţial, din cauza ponderii mari din consumul total,
cele mai mari economii, eficiente din punct de vedere economic, se înregistrează în sectorul
de clădiri rezidenţiale (gospodării) şi comerciale (sectorul terţiar), acolo unde potenţialul total
estimat este, în prezent, de aproximativ 27% şi, respectiv, 30% din consumul de energie.
Obiectivul actual, asumat de Uniunea Europeană este de creştere a eficienţei energetice cu
20% până în anul 2020 [1.1]. Atingerea acestui obiectiv necesită o schimbare de fond în
comportamentul energetic al utilizatorilor de energie, astfel încât, folosind mai puţină
energie, să beneficiem de aceeaşi calitate a vieţii. Este necesar să se dezvolte noi tehnologii şi
produse, mai eficiente din punct de vedere energetic, iar utilizatorii trebuie să fie stimulaţi
pentru a utiliza în mod raţional astfel de produse. Utilizarea celor mai bune tehnologii
disponibile prezintă o importanţă deosebită.
Realizarea obiectivului de 20% până în anul 2020 (o creştere a eficienţei energetice cu
1,5% pe an), echivalent cu reducerea cu aproximativ 40106TJ a consumului de energie
primară, va aduce mari beneficii energetice şi va avea, totodată, importante efecte favorabile
în reducerea impactului asupra mediului. Emisiile de CO2 vor putea fi reduse cu până la
780Mt CO2 faţă de scenariul de bază, mai mult de dublul reducerilor stipulate pentru UE în
Protocolul de la Kyoto până în anul 2012. Investiţiile suplimentare în tehnologii mai eficiente

-2-
şi inovatoare vor fi mai mult decât compensate prin economisirea a mai mult de 100 miliarde
euro anual pentru combustibili [1.1].
Pentru industria de prelucrare, potenţialul total de economisire este estimat la
aproximativ 25%, în care echipamentele periferice precum motoarele, ventilatoarele şi
instalaţiile de iluminat oferă cel mai mare potenţial de economisire a energiei. Pentru sectorul
de transport, se estimează un potenţial de economisire de 26%, ceea ce va impune trecerea la
un alt mod de trafic, mai eficient şi mai puţin poluant [1.1].
Limitarea nivelului de poluare a mediului şi menţinerea rezervelor de materii prime şi
energie pentru generaţiile viitoare sunt principalele ţinte ale analizelor privind eficienţa
energetică în contextul general al cerinţelor privind dezvoltarea durabilă. Eficienţa
măsurilor pentru reducerea consumului de energie poate fi evaluată, într-o primă aproximaţie,
prin kg. CO2 evitat. Deşi nu este singurul element poluator, dioxidul de carbon reprezintă un
factor important, care însoţeşte toate procesele energetice.

1.2 INTENSITATEA ENERGETICA

Intensitatea energetică reprezintă raportul dintre energia consumată (exprimată în

MJ) şi cantitatea de produse, bunuri sau servicii obţinute, măsurată în unităţi valorice
(lei, euro, dolar) sau în unităţi fizice (bucăţi, tone, metri etc.). Intensitatea energetică este
un indicator larg utilizat în evaluarea eficienţei energetice, la nivel macroeconomic
(economie naţională, sector economic, ramură industriala) sau la nivel microeconomic
(proces tehnologic, instalaţie etc.). La nivelul economiei naţionale se ia în consideraţie
Produsul Intern Brut (PIB).
În cazul exprimării valorice, intensitatea energetică defineşte, în primul rând, eficienţa
economică a utilizării energiei, fiind determinată, în principal, de valoarea pe piaţă a
produselor realizate. Se recomandă să se folosească un sistem unitar de evaluare a PIB pentru
a se asigura posibilitatea comparabilităţii intensităţilor energetice. În figura 1.2 [1.2] este
prezentată evoluţia intensităţii energetice în Uniunea Europeană şi în România. Datele din
figură pun în evidenţă faptul că, în România, intensitatea energetică are valori ridicate; din
acest motiv este necesar să se adopte măsuri pentru reducerea consumurilor energetice. La
nivel micro, cunoaşterea consumurilor reale şi elaborarea de soluţii pentru reducerea
consumurilor specifice implică efectuarea de măsurători complexe, analiza acestora şi
evaluarea economilor de energie în cadrul soluţiilor propuse.
GJ/1000 €
4
România
3,2
2,4

1,6
UE
0,8

0 2000 2001 2002 2003 2004 2005

Fig. 1.2  Variaţia intensităţii energetice.

-3-
 Indicatorul intensitate energetică este folosit şi pentru evaluarea modului în care este
utilizată energia electrică. El este definit ca energia electrică (kWh) utilizată pentru obţinerea
unei unităţi monetare. Deşi depinde mult de tipul activităţilor desfăşurate, acest indicator
oferă informaţii satisfăcătoare privind eficienţa în utilizarea energiei electrice. Analiza datelor
din tabelul 1.1 [1.2] evidenţiază faptul că, în România, există încă activităţi industriale în care
energia nu este utilizată eficient, tehnologiile utilizate fiind energointensive. Se constată o
intensitate ridicată a energiei electrice în industria chimică (CH), industria metalurgică (ME),
industria construcţiilor de maşini (CM), în industria produselor din materiale nemetalice 
materiale de construcţii (PMN), în industria celulozei, hârtiei şi tipăriturilor (CIP) şi în
industria prelucrătoare (IND). Valori comparabile cu cele din ţările Uniunii Europene rezultă
în industria alimentară, a băuturilor şi tutunului (ABT) şi în industria textilă (TEX).
Prin privatizare şi modernizare a unor linii tehnologice, valorile intensitătii energetice din
industrie, pentru România, sunt în continuă scădere.
Tabelul 1.1
Intensitatea energiei electrice în industria prelucrătoare în anul 2001 [MWh/1000 €]

Ţara CH MET CM ABT PMN TEX CIP IND

Belgia 1.556 1.468 0.302 0.715 1.060 0.940 0.748 0.921
Germania 1.142 0.755 0.152 0.382 0.963 0.447 0.665 0.513
Grecia 1.310 3.809 0.439 0.397 1.921 0.439 0.457 1.028
Spania 1.252 1.841 0.392 0.560 1.265 0.535 0.721 0.847
Franţa 0.924 0.822 0.302 0.543 0.880 0.359 0.654 0.565
Italia 1.164 0.863 0.398 0.529 0.941 0.376 0.643 0.633
Portugalia 2.484 0.710 0.438 0.420 1.291 0.508 1.073 0.778
România 6.989 7.748 1.516 0.405 3.005 0.669 1.955 2.020

-4-
 Măsuri pentru reducerea intensităţii energetice

Reducerea intensităţii energetice la nivelul economiei naţionale implică utilizarea unei

game largi de instrumente de politică economică, cu ajutorul cărora producătorii trebuie
încurajaţi să dezvolte produse şi tehnologii eficiente energetic, respectând cerinţe obligatorii
de eficienţă energetică, iar cumpărătorii să fie informaţi şi stimulaţi să achiziţioneze şi să
utilizeze raţional echipamentele eficiente energetic. În acest sens, folosirea standardelor de
eficienţă energetică, asociate cu nivelul de performanţă şi schemele de etichetare, reprezintă
instrumente puternice pentru informarea consumatorilor şi pentru transformarea pieţei în
scopul obţinerii eficienţei energetice.
O atenţie specială trebuie acordată oportunităţilor oferite de tehnologiile informatice şi
de comunicaţie (ICT). Utilizarea largă a echipamentelor ICT conduce la o creştere
semnificativă a eficienţei tehnologiilor bazate pe semiconductoare şi sisteme de stocare.
În general, se consideră că există patru căi de creştere a eficienţei energetice (fig. 1.3).
Pentru a le pune în evidenţă, se admite că pe piaţă, pentru un anumit produs (de exemplu
frigidere) există mai multe oferte. Unele ieftine, dar cu consum energetic ridicat (cu eficienţă
energetică redusă, determinată de izolaţia termică neperformantă), altele mai scumpe, dar cu
un consum energetic mediu (cu izolaţie termică mai bună) şi altele foarte scumpe, cu consum
energetic foarte redus (având izolaţie termică de calitate superioară). Probabilitatea prezenţei
pe piaţă a acestor produse, tehnologii, servicii depinde, evident, de cerere, astfel încât cele cu
probabilitate mare sunt cele cu preţ mediu şi consum energetic mediu.
Prima şi cea mai importantă cale pentru creşterea eficienţei energetice constă în
interzicerea, prin lege, a produselor, tehnologiilor, serviciilor care au o eficienţă energetică
sub o valoare minimă emin (soluţia 1).

-5-
 Energie

Fabricant MARCA
Model a ABC/123

ECONOMIC
A

B B

C b
D
În acest sens, prin lege, produsele, 
tehnologiile, serviciile sunt etichetate în E

funcţie de nivelul de eficienţă energetică. De F

exemplu, în figura 1.4 este indicată forma G

etichetei energetice pentru maşinile de spălat. PUŢIN ECONOMIC
Clasificarea în 7 clase de consum energetic Consum de energie X.YZ
kWh/ciclu
oferă cumpărătorului informaţiile necesare (Pe baza rezultatelor obţinute
pentru ciclul „uscare bumbac” c
pentru o alegere corectă a produsului, în în condiţii de încercare standardizate)
Consumul real depinde de condiţiile
funcţie de capacitatea de investiţie, dar şi în de utilizare a aparatului
funcţie de costurile pe care le poate acoperi
Capacitate (bumbac) kg d X.Y
pe durata de utilizare. Etichetarea energetică,
actualizată şi dinamică, precum şi standardele Evacuare
e
Condensare
de performanţă energetică minimă la
Zgomot
echipamente, reprezintă instrumente (dB(A) pe 1 pW)
xyz

importante pentru informarea consumatorilor g

O fişă de informare detaliată
şi pentru transformarea pieţei în scopul figurează în instrucţiunile de folosire
obţinerii eficienţei energetice.
Standard
EN61121
Directiva
Fig. 1.4  Exemplu de etichetă pentru maşina de spălat.
95/13/CE

În prezent, se elaborează standarde energetice pentru 14 grupuri prioritare de produse

care includ boilere, maşini de spălat, instalaţii de aer condiţionat, încălzitoare de apă, produse
electronice de larg consum, copiatoare, televizoare, sisteme de veghe (stand-by),
încărcătoare, iluminat, motoare electrice şi alte produse [1.1]. Produsele care nu întrunesc
cerinţele minime necesare din punct de vedere al consumurilor energetice, nu sunt acceptate
pe piaţă. Sistemul de etichetare oferă un instrument foarte util pentru susţinerea politicilor
naţionale, incluzând campanii de informare, scheme de subvenţie, ghiduri pentru achiziţii
publice şi scheme privind certificatele albe. Primele 10  20% dintre cele mai performante
echipamente sunt rezervate etichetei A [1.1].
O altă soluţie pentru creşterea eficienţei energetice (soluţia 2) constă în informarea şi
conştientizarea beneficiarilor privind relaţia dintre eficienţa energetică şi costuri. Ca
exemplu, în figura 1.5 este indicat cazul simplu al analizei pe care un cumpărător ar trebui să
o facă la înlocuirea unei lămpi electrice arse din instalaţia sa de iluminat.

-6-
 kg CO2

500 70 €

400

300

200

100 26 €

0
Lămpi Lămpi compacte
incandescente
Fig. 1.5  Emisia de CO2 corespunzătoare energiei consumate şi costurile pe
durata de viaţă a lămpilor cu incandescenţă şi a lămpilor compacte.
(Lampa compactă asigură o economie de 65 € pe durata de viaţă şi
reducerea cantităţii de CO2 cu circa 500 kg. Se consideră :
 lampa incandescentă: durata de viaţă 1000 ore ; puterea 80 W ; preţ de
vânzare : 0,15 € ;
 lampa compactă : durata de viaţă 10000 ore, puterea 20 W ; preţ de
vânzare : 10 € .
A fost luat în calcul un flux de 1500 lm şi 0,1 €/kWh.

Se consideră două lămpi electrice cu acelaşi flux luminos (1500 lm), dar realizate cu
tehnologii diferite (prima este o lampă cu incandescenţă, iar a doua este o lampă cu
fluorescenţă compactă) şi cu preţuri diferite (lampa cu incandescenţă costă circa 0,5 lei  0,15
€  iar lampa compactă costă circa 35 lei (10 € ). Prima lampă are o durată de viaţă de circa
1000 ore şi are o putere de 80 W, iar cea de a doua are o durată de viaţă de peste 10 000 ore şi
o putere de 20 W.
Analiza financiară pe durata a 10 000 ore pune în evidenţă următoarele:
 costurile pentru lămpile cu incandescenţă (cele 10 lămpi necesar a fi utilizate)
C1 = 100,15 + 0,10,0810000 = 95 €;
 costurile pentru lămpa compactă
C2 = 110 + 0,10,0210000 = 30 €;
În calculele efectuate s-a considerat tariful de 0,1 €/kWh pentru energia electrică. Se
observă că, lampa compactă este mult mai „ieftină” . Desigur că rezultatele pot fi altele în
cazul în care cumpărătorul doreşte să obţină produsul respectiv pentru o perioadă limitată de
timp.
Calculul simplu, de mai sus, care poate fi efectuat de orice cumpărător, conduce la
creşterea cererii de produse eficiente şi, deci, creşterea în ansamblu a eficienţei energetice.
Desigur, nivelul de pregătire al beneficiarilor are un rol important. În fond, beneficiarul nu
este interesat de eficienţa energetică, ci de factura plătită pentru un anumit serviciu. Deşi se
consideră că o creştere adecvată a tarifului la energie stimulează beneficiarii pentru creşterea
eficienţei energetice în instalaţiile proprii, în multe cazuri este mai simplu să se ceară
menţinerea unor tarife coborâte, ceea ce are ca efect conservarea ineficienţei utilizării
energiei în instalaţiile proprii.

-7-
 O altă soluţie (soluţia 3) constă în stimularea prezenţei pe piaţă a produselor eficiente
energetic. Pentru a limita impactul investiţiei iniţiale ridicate pentru produsele eficiente,
legislatorul poate acorda unele facilităţi producătorilor în vederea reducerii preţurilor acestor
produse (scutire de TVA, reducerea taxelor etc.). În prezent, în multe ţări, există astfel de
mijloace pentru creşterea ponderii pe piaţă a produselor eficiente energetic.
Cea de a patra soluţie (soluţia 4) corespunde unui progres natural al societăţii, prin
descoperire şi inovare. Independent de aspectele legate de eficienţa energetică, vor apărea noi
soluţii şi noi descoperiri în acest domeniu, care nu pot fi viabile decât dacă conduc la o
eficienţă mai ridicată a proceselor.
Deşi este dificil să se stabilească ponderea celor patru direcţii în creşterea eficienţei
energetice, se poate aprecia că informarea şi conştientizarea beneficiarilor este una dintre
soluţiile cele mai eficiente.

1.3. Managementul energiei la consummator

Managementul constă în esenţă în identificarea, alocarea şi valorificarea optimă a resurselor

materiale, umane, financiare şi de altă natură ale unei organizaţii. Scopul său constă fie în
maximizarea profitului, fie în minimizarea cheltuielilor, în funcţie de natura activităţii organizaţiei.
Dintre categoriile de resurse enumerate mai sus, cele materiale nu sunt numai scumpe ci şi epuizabile,
fapt care constitue un argument în plus în favoarea utilizării lor judicioase şi cu maximum de
randament. Managementul energiei se rezumă numai la resursele energetice şi are ca obiectiv
valorificarea lor optimă. Punerea în practică a conceptelor de management al energiei este în primul
rând atractivă sub aspect economic. Reducerea facturii energetice a unei organizaţii în condiţiile în
care efectul său util şi deci şi încasările rămân neschimbate asigură majorarea beneficiului şi o poziţie
mai puternică pe piaţă. Aplicarea corectă a procedurilor de management al energiei la consummator
implică cunoaşterea în profunzime a specificului activităţii desfăşurate în conturul dat, monitorizarea
fiecăruia dintre fluxurile de purtători de energie intrate în şi respectiv ieşite din contur şi stabilirea
legăturilor între acestea. În final ea conduce la stabilirea unor măsuri şi acţiuni având ca scop
îmbunătăţirea eficienţei utilizării energiei în interiorul conturului respectiv.

Analiza eficienţei energetice într-un perimetru dat începe cu analiza internă, care urmăreşte mai
multe aspecte importante pentru situaţia existentă la momentul iniţial în interiorul conturului analizat :
- mărimea şi structura facturii energetice;
- reacţia personalului la mărimea facturii energetice;
- starea tehnică, complexitatea şi modul de funcţionare ale sistemului de monitorizare a
consumurilor de energie în ansamblul său.
-8-
 După precizarea situaţiei iniţiale şi a caracteristicilor generale ale activităţii desfăşurate în
interiorul conturului analizat se poate trece la întocmirea unui audit energetic preliminar.
Auditul preliminar permite:
- stabilirea naturii şi ordinului de mărime al consumului pentru fiecare dintre tipurile de
purtători de energie;
- constatarea existenţei sau inexistenţei unei eventuale relaţii între volumul şi structura
activităţii prestate şi respectiv mărimea şi structura facturii energetice;
- obţinerea unuia sau mai multor indicatori sintetici globali pe baza cărora organizaţia primeşte
un calificativ referitor la eficienţa cu care utilizează energia.
Cu ocazia analizei interne şi a întocmirii auditului energetic preliminar se pot detecta unele
deficienţe legate de funcţionarea sistemului de monitorizare (lipsa sau precizia insuficientă a unor
aparate de măsură, lipsa unor informaţii privind anumite consumuri de energie, imperfecţiuni
apărute la transferul datelor, etc). După corectarea, completarea şi adaptarea sistemului de
monitorizare iniţial, acţiune întreprinsă în acord cu conducerea organizaţiei analizate, se trece la
întocmirea auditului energetic propriu-zis. Durata pentru care se întocmeşte un audit energetic,
preliminar sau propriu-zis, este prin definiţie egală cu durata unui ciclu întreg de activitate.
Calculul indicatorilor de performanţă energetică, realizaţi atât la nivel global cât şi la nivelul centrelor
de consum energetic, permite evaluarea eficienţei energetice a fiecărui subsistem şi a sistemului în
ansamblul său prin compararea valorii indicatorilor realizaţi cu câte o valoare de referinţă.
Analiza se finalizează în mod obligatoriu cu un program care cuprinde măsuri şi acţiuni menite să
contribuie la creşterea eficienţei energetice în perimetru respectiv.
Măsurile organizatorice constau în planificarea şi eşalonarea activităţilor în vederea evitării mersului
în gol şi altor tipuri de consumuri inutile, încărcării optime a utilajelor, aplatizării curbei de sarcină,
etc. Măsurile tehnice constau în adaptarea, modificarea sau înlocuirea procedurilor şi utilajelor
existente cu altele mai performante în vederea reducerii consumului specific de energie, modificarea
concepţiei de alimentare cu energie a conturului dat şi a modului de distribuţie a energiei în interior,
etc. Măsurile economice constau în alegerea celui mai convenabil tarif şi a celui mai convenabil
contract de furnizare pentru fiecare formă de energie cumpărată din exterior, în dimensionarea optimă
a stocurilor interne de combustibil, etc. Indiferent de categoria din care face parte, fiecare măsură
propusă trebuie să fie însoţită de cheltuielile pe care le presupune aplicarea ei şi de efectul sau efectele
aplicării ei, estimate de către auditor.

1.4 Bariere în calea creşterii eficienţei energetice

Principalele bariere care stau în faţă promovării produselor eficiente energetic, de natură
tehnică, economică, financiară şi managerială, sunt indicate în figura 1.6 [1.3].
Deşi unele dintre barierele indicate în figură sunt de natură obiectivă, multe sunt datorate
unei insuficiente cunoaşteri a problemei, unei insuficiente conştientizări şi implicări în
creşterea eficientei energetice, în special prin prisma reducerii poluării mediului ambiant.
Cunoaşterea acestor bariere constituie un element esenţial în stabilirea unor strategii de eficienţă
energetică, deoarece atât alegerea obiectivelor strategice cât şi a metodelor şi naturii programelor
trebuie făcută de în aşa fel încât să facă posibilă depăşirea lor. De asemenea, este importantă ordinea
de prioritate în care aceste bariere sunt atacate şi mijloacele folosite în acest scop. Bariera percepută
cel mai uşor şi recunoscută unanim este bariera financiară legată de puterea economică redusă a ţărilor
în tranziţie, care poate genera un cerc vicios. Astfel, putere economică redusă duce la lipsa
investiţiilor în domeniul conservării energiei, fapt care are ca efect menţinerea unor consumuri
ridicate, situaţie care determină scăderea mai accentuată a puterii economice. În realitate, această
problemă este parţial falsă pentru că ea este generată de altă barieră mai puţin vizibilă printr-o analiză
formală şi anume lipsa cunoştinţelor şi a experienţei în atragerea investiţiilor externe şi a utilizării
mecanismelor financiare adecvate. Experienţa ţărilor avansate economic şi tehnologic a arătat că
acţiunea de îmbunătăţire a eficienţei energetice trebuie să înceapă cu măsurile de natură
organizatorică, care nu presupun investiţii sau alte costuri.

-9-
 BARIERE
în promovarea
soluţiilor eficiente
energetic

TEHNICE ECONOMICE FINANCIARE INSTITUŢIONALE,

 lipsa echipamentelor  preţuri ale purtăto-  fonduri limitate MANAGERIALE
(inclusiv aparate de rilor de energie care nu pentru investiţii în  structura decizională
măsurare); reflectă costurile; economia de energie; inadecvată la nivel local
 lipsă de pregătire şi  sistem de control al  lipsa unor facilităţi sau naţional;
experienţă în domeniul preţurilor şi neconsi- financiare şi fiscale  lipsa legislaţiei şi a
gestiunii energetice a derarea costurilor mar- pentru investiţii în reglementărilor pentru
consumatorilor; ginale; economia de energie; eficienţa energetică;
 lipsă cadru adecvat  deformarea partici-  alte priorităţi  lipsă standarde şi
pentru cercetare şi paţiei energiei în preţul naţionale pentru etichetare energetică;
transfer tehnologic de cost al produselor investiţii energetice  necunoaşterea poten-
ţialului de conservare a
energiei;
 lipsă consultanţă
economică şi bancară;
 lipsă management
energetic în întreprin-
deri
Fig. 1.6  Bariere în promovarea soluţiilor eficiente energetic

1.5 Eficienţa energetică şi mediul ambiant

Pentru a pune în evidenţă legătura între mediul ambiant şi consumul evitat de

energie electrică prin creşterea eficientei energiei electrice, în tabelele 1.2, 1.3 şi 1.4 sunt
indicate principalele emisii poluante, produse în etapele de extracţie, pregătire, transport şi
ardere pentru fiecare MWh energie electrică obţinut din combustibili fosili. Datele din
tabelele menţionate pun în evidenţă faptul că arderea combustibililor fosili în centralele
electrice reprezintă sursa cea mai importantă de poluanţi emişi în atmosferă dintre toate
etapele privind extragerea, transportul şi arderea acestora. Deoarece într-un sistem energetic
există toate tipurile de centrale electrice, se poate considera, într-o primă aproximaţie, că
fiecare kWh economisit înseamnă 1 kgCO2 mai puţin în atmosferă.
Tabelul 1.2
Emisii (g/MWh) la utilizarea combustibilului solid (lignit)

CO2
Etapa SO2 NOx Praf CH4
(kg/MWh)
Cariera de lignit 12 24,3 1,9 19,6 50,6
Transport lignit   447  12,0
Transport calcar 0,4 7,0 0,5 0,4 
Centrala electrică 655 655 167 1124,3 14,9
Transport deşeuri 1,0 17,3 1,3 0,9 
Total 668,4 703,6 617,7 1145,2 77,5

Tabelul 1.3 Emisii (g/MWh) la utilizarea combustibilului lichid (păcură)

- 10 -
 CO2
Etapa SO2 NOx Praf CH4
(kg/MWh)
Extracţie 15,4 6,8  4,2 14,4
Transport ţitei, în tanc 32 31 2 2,5 
Transport ţitei,
1,1 1,1 0,3 1,3 
prin conducte
Rafinărie    0,03 0,002
Transport păcură 2,6 35 2,1 2,6 
Centrala electrică 798 798 12 608 22,7
Total 849 872 16 619 37

Tabelul 1.4Emisii (g/MWh) la utilizarea combustibilului gazos (păcură)

CO2
Etapa SO2 NOx Praf CH4
(kg/MWh)
Extracţie, scurgeri,
transport lichid, compresie    6,2 0,11
Transport conducte    0,02 0,06
Tratare     0,11
Centrală electrică 2,14 mg/m3 0,71  393 
Total 0,71 0,014 401,22 0,28

1.6. Sistemul de monitorizare a consumurilor energetice

Consumurile finale de energie la nivelul unui perimetru dat, în interiorul căruia se desfăşoară în
mod organizat o activitate de tip industrial, pot fi: energie electric,energie mecanică, căldură, frig,
combustibil, aer comprimat. Aparatele de măsură constitue componentele primare ale sistemului
intern de monitorizare. Termenii cu care se operează în auditul sau în bilanţul energetic au de regulă
dimensiunea de putere sau de energie, conţinutul lor de energie fiind în general legat de debitul sau
cantitatea de material purtător de energie. De aceea, cele mai multe şi mai importante mărimi
măsurate sunt debitele sau cantităţile de substanţă.
Parametrii energiei electrice intrată într-un contur de bilanţ este măsurată cu voltmetre,
ampermetre, wattmetre, contoare. Aparatele sunt montate fie direct pe circuitele de alimentare fie
indirect, prin intermediul transformatoarelor de măsură. Ele sunt simple, precise (cu condiţia
dimension ării corespunzătoare a transformatoarelor de măsură), relativ ieftine şi uşor de întreţinut şi
verificat.
Debitmetrele pentru fluide prezintă o mare diversitate de modele, având la bază mai multe
principii de funcţionare şi uneori mai multe soluţii derivând dintr-un singur astfel de principiu. De
regulă, măsurarea debitului unui fluid necesită măsurarea simultană a altor parametrii (presiune,
temperatură, etc), pe baza cărora se determină corecţii ale debitului măsurat cu debitmetrul. Natura şi
compoziţia chimică a fluidelor al căror debit se cere măsurat influenţează tipul şi modul de amplasare
a unui aparat de măsură.
Contoarele de căldură sunt agregate complexe care integrează indicaţiile unui debitmetru şi a
două termometre. Precizia lor depinde de precizia debitmetrului şi de mărimea diferenţei de
temperatură între intrarea şi iesirea agentului termic din conturul respectiv. Instalarea corectă a
aparatelor de măsura este importantă deoarece ea poate influenţa atât precizia măsurării cât şi
fiabilitatea aparatului.

- 11 -
 Legătura între aparatele de măsură şi centrul de colectare şi prelucrare a datelor măsurate se poate
realiza în mai multe feluri :
- indicaţiile aparatului de măsura sunt citite de către un operator, înscrise pe o fişă tip şi
transmise sub această formă la centrul/locul de prelucrare, unde sunt descărcate manual;
- unul sau mai multe aparate de măsură sunt cuplate cu un sistem portabil de achiziţie a datelor,
care după depăşirea capacităţii sale de înmagazinare este înlocuit cu alt aparat şi dus de către
un operator la centrul de prelucrare pentru descărcare automată;
- în întregime automat.
Monitorizarea consumurilor de purtători de energie (combustibili, energie electrică şi termică,
frig, aer comprimat, etc) nu constă doar în simpla măsurare sau înregistrare a cantităţilor şi eventual a
parametrilor de livrare în scopul verificării facturării. Concepţia sistemului de monitorizare (măsură,
achiziţie, transmitere, stocare şi prelucrare centralizată a datelor) trebuie adaptată atât necesităţilor
controlului facturării cât şi analizei periodice (ciclice) a evoluţiei consumului de energie în raport cu
principalii factori de influenţă.

1.7. Bilanţul energetic, instrument al analizei energetice a unui contur dat

Bilanţul energetic reprezintă metoda sistematică care permite analiza utilizării energiei într-o
activitate oarecare. Întocmirea unui bilanţ energetic la nivelul unui contur dat permite obţinerea unei
reprezentări accesibile a modului în care fluxurile de purtători de energie intrate se distribuie, se
transformă, sunt consumate şi ies din conturul analizat. Conturul de bilanţ este suprafaţa imaginară
închisă în jurul unui echipament, instalaţie, clădire, secţie, uzină, agent economic, etc în funcţie de
care se definesc fluxurile de energie care intră şi cele care ies. Conturul de bilanţ poate cuprinde în
principiu o întreagă întreprindere, o secţie de producţie, un lanţ tehnologic, o clădire, un agregat
tehnologic, un aparat, etc. Bilanţul energetic are la bază legea conservării energiei, scopul său fiind
identificarea şi stabilirea mărimii tuturor cantităţilor sau fluxurilor de energie care intră şi care ies din
perimetrul analizat într-o anumită perioadă de timp. Întocmirea corectă a oricărui bilanţ energetic
presupune în primul rând stabilirea precisă a limitelor conturului în interiorul căruia se desfăşoară
activitatea analizată şi a perioadei de timp considerate. Reprezentarea grafică a rezultatelor obţinute
prin întocmirea bilanţului se face de obicei cu ajutorul diagramelor Sankey.

Analiza eficiență panouri fotovoltaice

- 12 -
Analiza eficiență soluții alternative autoturisme
a. Utilizare gaze naturale

b. Utilizare pile de combustie

c. Utilizare baterii

Sursa: Michael G. Waller, Eric D. Williams, Schuyler W. Matteson, Thomas A. Trabold- Current and
theoretical maximum well-to-wheels exergy efficiency of options to power vehicles with natural gas, Applied
Energy 127 (2014) 55–63

- 13 -
 Sub aspectul destinaţiei consumului de energie, procesele tehnologice pot fi clasificate în două
mari categorii :
 procese de transformare a energiei;
 procese de consum final de energie.
Procesul de transformare energetică are drept scop fie trecerea de la o formă de energie la o altă
formă de energie, fie modificarea parametrilor caracteristici ai aceleiaşi forme de energie. Procesul de
consum final de energie este procesul în care energia este folosită în scopul realizării unuia sau mai
multor produse sau al prestări unuia sau mai multor servicii neenergetice. Eventualele fluxuri de
energie ieşite dintr-un proces de consum final de energie nu mai suferă vreo altă transformare
energetică, cu excepţia recuperării resurselor energetice secundare.
Natura şi gradul de interconexiune şi complexitate al fenomenelor fizice şi chimice pe care le
presupune prelucrarea materiilor prime în cadrul proceselor sau procedeelor tehnologice analizate
poate conduce în anumite condiţii la clasificarea bilanţurilor energetice în :
 bilanţuri simple (termoenergetic sau electroenergetic);
 bilanţuri complexe (termoenergetic si electroenergetic).
După perioada de timp pentru care se inventariază fluxurile de energie intrate şi ieşite, bilanţurile
pot fi întocmite :
 pentru o oră sau o perioadă mai scurtă decât o oră;
 pentru un schimb;
 pentru o zi (24 ore);
 pentru un sezon;
 pentru un an sau o perioadă mai lungă decât un an.
După sursa de provenienţă a datelor prelucrate, bilanţurile energetice se clasifică în :
 bilanţuri propuse de către proiectant, constructor sau furnizor pentru o instalaţie care nu
există încă (de proiect);
 bilanţuri întocmite pe bază de măsurători într-o instalaţie existentă (de omologare, de
recepţie, real, etc).
Bilanţul energetic de proiect se elaborează pe baza rezultatelor calculelor extrase din proiect, a
datelor furnizate de prospecte, oferte, cataloage, literatura de specialitate, pe baza experienţei obţinute
în exploatarea unor echipamente asemănătoare, a altor surse de informaţii, etc. Bilanţul de proiect
constitue situaţia de referinţă pentru bilanţul energetic de recepţie.
Bilanţul energetic de recepţie se elaborează cu ocazia punerii în funcţiune a unui echipament sau
a unei instalaţii, în condiţiile concrete de exploatare. În acest scop se efectuează o serie de probe de
funcţionare şi măsurători la cel puţin trei trepte de sarcină, dintre care una este obligatoriu sarcina
nominală. Valorile astfel obţinute se înscriu în cartea tehnică a echipamentului sau a instalaţiei.
Bilanţul energetic de recepţie constituie bilanţul de referinţă pentru activitatea de exploatare.
Bilanţul energetic real reflectă situaţia în care se găseşte la un moment dat un echipament sau o
instalaţie, punând în evidenţă abaterile indicatorilor de performanţă realizaţi de la valorile lor de
referinţă, stabilite în cadrul bilanţul de proiect, de omologare sau de recepţie. Analiza trebuie să
inventarieze şi potenţialul energetic al resurselor energetice refolosibile. Bilanţul real se elaborează
numai pe bază de măsurători efectuate asupra subiectului analizei şi constituie baza pentru analiza
energetică.
Evaluarea eficienţei energetice pornind de la rezultatele bilanţului energetic are două etape.
Prima etapă constă în determinarea indicatorilor de performanţă energetică, al căror nivel se
compară cu cel de referinţă. Ca urmare a acestei comparaţii, activitatea desfăşurată în interiorul
conturului analizat sau instalaţia analizată primeşte un prim calificativ în raport cu referinţa. În cazul

- 14 -
bilanţurilor energetice reale, situaţia caracterizată de ele se abate mai mult sau mai puţin de la situaţia
de referinţă. Prima etapă a analizei trebuie să stabilească motivele abaterii şi să propună măsuri de
remediere a situaţiei. Chiar dacă rezultatul primei etape a analizei indică o situaţie suficient de
apropiată de referinţă, este posibil ca nivelul de referinţă stabilit anterior momentului analizei, să nu
mai corespundă cerinţelor momentului analizei sau celor ale viitorului previzibil. În astfel de cazuri,
evaluarea eficienţei energetice trebuie abordată şi dintrun alt punct de vedere.
A doua etapă a analizei eficienţei energetice a unei activităţi desfăşurate într-un anumit contur
porneşte de la cantitatea şi calitatea resurselor energetice secundare disponibilizate. Prin definiţie,
resursele energetice secundare reprezintă cantităţi sau fluxuri de energie de orice fel, evacuate dintr-
un contur în care se desfăşoară o anumită activitate şi care nu pot fi reciclate (valorificate tot în
activitatea respectivă) decât prin modificări aduse instalaţiilor aflate în conturul respectiv.
Prin urmare, a doua etapă a analizei are ca obiect evaluarea potenţialului res, a gradului de valorificare
la momentul analizei şi a posibilităţilor şi soluţiilor de valorificare ulterioară a acestora. Dacă
potenţialul energetic al res inventariate pentru conturul analizat este important şi dacă se dovedeşte că
există soluţii uşor accesibile de valorificare a acestora, nivelul eficienţei energetice nu este
corespunzător, indiferent de valoarea absolută su relativă a diferenţei între indicatorul de performanţă
realizat şi valoarea sa de referinţă.
Valorificarea res în interiorul conturului asociat activităţii din care provin presupune modificarea
procesului tehnologic în ansamblul său sau cel puţin a unuia dintre componentele sale. Ea se numeşte
recuperare internă sau interioară Evaluarea eficienţei energetice pornind de la rezultatele bilanţului
energetic are două etape. Prima etapă constă în determinarea indicatorilor de performanţă energetică,
al căror nivel se compară cu cel de referinţă. Ca urmare a acestei comparaţii, activitatea desfăşurată în
interiorul conturului analizat sau instalaţia analizată primeşte un prim calificativ în raport cu referinţa.
În cazul bilanţurilor energetice reale, situaţia caracterizată de ele se abate mai mult sau mai puţin de la
situaţia de referinţă. Prima etapă a analizei trebuie să stabilească motivele abaterii şi să propună
măsuri de remediere a situaţiei. Chiar dacă rezultatul primei etape a analizei indică o situaţie suficient
de apropiată de referinţă, este posibil ca nivelul de referinţă stabilit anterior momentului analizei, să
nu mai corespundă cerinţelor momentului analizei sau celor ale viitorului previzibil. În astfel de
cazuri, evaluarea eficienţei energetice trebuie abordată şi dintr-un alt punct de vedere. Această a doua
etapă a analizei eficienţei energetice a unei activităţi desfăşurate într-un anumit contur porneşte de la
cantitatea şi calitatea resurselor energetice secundare disponibilizate. Prin definiţie, resursele
energetice secundare (res) reprezintă cantităţi sau fluxuri de energie de orice fel, evacuate dintr-un
contur în care se desfăşoară o anumită activitate şi care nu pot fi reciclate (valorificate tot în
activitatea respectivă) decât prin modificări aduse instalaţiilor aflate în conturul respectiv.
Prin urmare, a doua etapă a analizei are ca obiect evaluarea potenţialului res, a gradului de
valorificare la momentul analizei şi a posibilităţilor şi soluţiilor de valorificare ulterioară a acestora.
Dacă potenţialul energetic al res inventariate pentru conturul analizat este important şi dacă se
dovedeşte că există soluţii uşor accesibile de valorificare a acestora, nivelul eficienţei energetice nu
este corespunzător, indiferent de valoarea absolută su relativă a diferenţei între indicatorul de
performanţă realizat şi valoarea sa de referinţă. Valorificarea res în interiorul conturului asociat
activităţii din care provin presupune modificarea procesului tehnologic în ansamblul său sau cel puţin
a unuia dintre componentele sale. Ea se numeşte recuperare internă sau interioară; are ca efect
reducerea consumului propriu de energie primară sau direct utilizabilă. Acest mod de valorificare a
res, care poate fi considerat ca o reciclare sau o recirculare, nu este întotdeauna tehnic posibil şi/sau
avantajos din punct de vedere economic. Recuperarea internă are ca efect direct reducerea facturii
energetice ca urmare a reducerii consumului propriu de energie. Valorificarea res în afara conturului
respectiv se numeşte recuperare externă sau exterioară şi implică existenţa unui consumator exterior
- 15 -
conturului asociat activităţii din care provine res. Consumatorul este de obicei amplasat în apropiere,
deoarece transportul la distanţe mari este cu atât mai puţin avantajos din punct de vedere economic cu
cât intensitatea sau densitatea energetică a res este mai mică. Recuperarea externă are ca efect
reducerea în mod indirect a facturii energetice a activităţii care a generat-o, deoarece din ea se deduc
încasările obţinute din vânzarea în exterior a res.
Acţiunea de evaluare a eficienţei energetice într-un contur dat mai presupune şi analiza nivelului
tehnic şi tehnologic al activităţilor desfăşurate în conturul dat, care se bazează în special pe
comparaţia cu alte organizaţii având acelaşi profil de activitate, pe informaţiile disponibile în
literatura de specialitate pe şi documentaţiile puse la dispoziţie de furnizorii de echipamente, utilaje şi
tehnologii. Rezultatul evaluării eficienţei energetice la nivelul unei organizaţii este exprimat şi prin
intermediul listei de propuneri de îmbunătăţire a situaţiei existente. Conţinutul acesteia reflectă în
mod evident gradul de depărtare al situaţiei existente la momentul analizei faţă de o realitate posibilă
în condiţiile date. Planul de măsuri şi acţiuni elaborat de auditor trebuie să fie bine fundamentat şi să
ia în considerare eventualele interdependenţe existente între măsurile propuse, situaţia financiară reală
a organizaţiei analizate şi contextul economic general.

1.8. Căi de reducere a consumului de energie

Consumurile de energie pot fi clasificate după mai multe criterii, cele mai des întâlnite fiind
următoarele :
 natura purtătorului de energie;
 destinaţia consumului;
 modul propriu de variaţie a cererii de energie (zilnică, săptămânală, sezonieră şi anuală);
 durata anuală a alimentării cu energie.
În funcţie de destinaţie se disting următoarele categorii de consumuri de energie:
a. consumuri pentru realizarea şi menţinerea unor anumite condiţii de muncă sau de locuit (unui
anumit nivel de confort), cum ar fi cele pentru încălzirea spaţiilor, ventilare, climatizare,
prepararea apei calde de consum, transportul intern, etc;
b. consumuri cu destinaţie tehnologică, aferente activităţilor industriale cu caracter productiv,
proceselor tehnologice etc.
Consumatorii de energie se pot clasifica în trei mari categorii :
a. consumatori casnici sau rezidenţiali (locuinţe, spaţii comerciale, şcoli, spitale, etc.);
b. consumatori publici de tip urban (transportul electric în comun, alimentarea centralizată cu
apă potabilă, alimentarea centralizată cu căldură, tratarea deşeurilor şi apelor uzate etc.);
c. consumatori industriali (întreprinderi industriale mici, mijlocii sau mari).
Consumurile de energie electrică au mai multe destinaţii şi anume iluminatul casnic şi public,
tele şi radiocomunicaţii, transportul electric în comun, pomparea apei potabile, a agenţilor termici şi a
apelor uzate, desfăşurarea diverselor activităţi industriale productive etc. Trebuie precizat faptul că
fiecare categorie (destinaţie) de consum are caracteristici diferite, care trebuie luate în considerare la
stabilirea prin însumare a cererii totale de energie electrică pentru un anumit perimetru.
Consumul de căldură cu nivel termic coborât sau cel mult mediu are la rândul său mai multe
destinaţii: încălzire, ventilare, climatizare; prepararea apei calde menajere/sanitare; tehnologică
(alimentarea cu căldură a unei activităţi productive desfăşurate într-o întreprindere industrială sau a
unei utilităţi publice). Căldura este transportată de la sursă la consumatorul final prin intermediul
unui agent termic, ale cărui natură şi parametrii sunt în general adaptate destinaţiei consumului.
Caracteristicile consumurilor de căldură asociate clădirilor de orice fel (încălzire, ventilare şi

- 16 -
condiţionare a spaţiilor), fie că acestea sunt casnice, publice sau industriale, prezintă similitudini
legate de condiţiile climatice şi meteorologice din zona de amplasament.

 Consumuri de energie aferente clădirilor

Consumurile de căldură pentru încălzire, ventilare, climatizare şi prepararea apei calde se pot
încadra în categoria consumurilor energetice asociate clădirilor. Ele depind pe de o parte de
caracteristicile tehnice şi arhitecturale ale clădirilor şi pe de altă parte de caracteristicile atmosferei
care înconjoară anvelopa clădirii (temperatura, umiditatea şi viteza relativă a aerului atmosferic,
precum şi intensitatea radiaţiei solare incidente). Este evident faptul că eforturile de reducere a
consumurilor de energie ca efect al acţiunii celor care locuiesc sau muncesc în clădirile respective
vizează numai îmbunătăţirea caracteristicilor tehnice şi arhitecturale ale acestora, în special a nivelului
izolaţiei sale termice. Obiectivele acţiunilor de ameliorare a eficienţei energetice a clădirilor sunt, în
condiţiile realizării şi menţinerii condiţiilor de confort cerute, minimizarea pierderilor energetice prin
transmisie şi ventilare naturală şi monitorizarea corespunzătoare a tuturor consumurilor energetice.
Principalele elemente de care depinde mărimea consumului de căldură pentru încălzire se pot
grupa în următoarele categorii :
 natura şi destinaţia incintei precum şi specificul activităţii desfăşurate în interiorul acesteia
(locuinţe, instituţii publice şi administrative, instituţii culturale, şcoli, cămine de copii, spitale,
hale industriale, etc);
 elemente geografice şi climaterice legate de zona geografică în care este amplasată incinta
(temperatura exterioară, viteza vântului, orientarea geografică, gradul de expunere la vânt şi la
radiaţia solară, temperatura solului, adâncimea pânzei de apă freatică, etc);
 caracteristici termofizice (densitate, căldură specifică, conductivitate termică, coeficienţi de
transfer de căldură, permeabilitate termică, inerţia termică) ale elementelor de construcţie ale
incintei, care depind de tipul şi calitatea materialelor de construcţie, de tipul şi grosimea
pereţilor, a planşeelor, a pardoselii, a uşilor şi a ferestrelor, de existenţa şi dimensiunile
rosturilor, etc;
 regimul de alimentare cu căldură, modul de reglare a sarcinii termice livrate, durata de
alimentare cu căldură, întreruperi acceptate în alimentarea cu căldură etc.

a. Consumul de căldură pentru încălzirea spaţiilor

O primă categorie de metode vizează sistemele de măsură, reglare şi control amplasate la nivelul
acestora. În general aceste măsuri sunt avute în vedere în faza de concepţie şi proiectare, orientarea
actuală fiind către echipamente performante, bazate pe tehnologii de ultimă oră în domeniul
respective.
O importanţă deosebită o are dimensionarea, întreţinerea şi exploatarea corectă a sistemelor de
distribuţie a căldurii de la sursă la aparatele consumatoare (diametre optime de conducte şi grosimi
optime ale izolaţiei termice, menţinerea gradului de etanşeitate, asigurarea regimului piezometric,
etc.).
Valorificarea energiei solare incidente prin amplasarea judicioasă a panourilor solare pe clădire
poate conduce la economii semnificative la factura energetică.
Reducerea consumului de căldură pentru încălzire se poate obţine şi prin compartimentarea
corespunzătoare a clădirii, care conduce la diminuarea pierderilor de căldură prin infiltraţii şi ventilare
naturală.

- 17 -
 Pierderile de energie termică ale clădirilor prin elementele de construcţie sunt semnificative.
Actualele metode de reducere a pierderilor de căldură presupun izolarea termică şi etanşarea
anvelopei, dublarea sau triplarea geamurilor, etc. Materialele termoizolante utilizate au ca principală
caracteristică capacitatea de a menţine aer, deoarece aerul este un izolant termic natural foarte bun.
Izolarea termică a acoperişului este cea mai eficientă măsură din punct de vedere al economiei de
energie, având în vedere ponderea mare a pierderilor de căldură prin acoperiş. Izolarea termică a
pereţilor laterali conduce la creşterea confortului termic şi la diminuarea considerabilă a pierderilor
energetice. Izolarea fundaţie şi a pardoselii evită apariţia punţilor termice şi reduce la rândul ei
pierderile de căldură ale clădirii.
Reabilitarea termotehnică a clădirilor constă deci în esenţă în majorarea rezistenţei termice a
anvelopei şi în eliminarea formării de condens. Suplimentarea izolaţiei termice se poate face în
exterior şi are avantajul că nu perturb funcţionarea clădirii şi are ca efect păstrarea întregii structuri
calde şi uscate. Aplicarea la interior a suplimentului de izolaţie termică prezintă avantajul că nu
necesită modificarea faţadei clădirii, se poate aplica numai pe anumite porţiuni ale clădirilor şi este
mai uşor de aplicat.
Defectele de structură ale clădirii şi deschiderea necontrolată a uşilor şi ferestrelor conduc la
pierderi importante de căldură. Pentru etanşeizarea elementelor mobile (uşi, ferestre) se utilizează
materiale tip spumă şi material textile. Ferestrele constituie zonele cu cele mai importante pierderi de
căldură prin trasmisie, cărora li se adaugă formarea de punţi termice între ramă şi perete.
Intervenţia pentru reabilitarea termotehnică a clădirii este precedată de o investigare preliminară
a acesteia, care include o analiză a documentaţiei de execuţie, o analiză vizuală a stării şi
amplasamentului, prelevarea de probe din elementele de construcţie, determinări termografice,
măsurarea permeabilităţii la aer, etc. În concluzie, intervenţia în vederea reabilitării anvelopei clădirii
se face numai pe baza calculelor tehnico-economice, punându-se în balanţă investiţiile necesare şi
beneficiile obţinute sub toate aspectele.

b. Consumul de căldură pentru ventilare

Consumul de căldură pentru ventilare asigură încălzirea aerului proaspăt introdus într-o incintă,
în vederea înlocuirii unei cote echivalente de aer viciat evacuat în exterior. În funcţie de cantitatea de
noxe prezentă în incintă, instalaţiile de ventilare pot funcţiona în circuit deschis (fără recircularea
aerului din interior), în circuit mixt (cu recirculare parţială a aerului din interior) sau în circuit închis
(cu recircularea totală a aerului din interiorul incintei).
Mărimea consumului de căldură pentru ventilare depinde în special de natura activităţii
desfăşurate în incintă şi de cantitatea şi gradul de nocivitate al noxelor emise. Acestea influenţează
numărul de schimburi de aer cu exteriorul, regimurile de funcţionare ale instalaţiei de ventilare (durata
zilnică de funcţionare, durata întreruperilor în cursul unei zile, etc. Metodele de reducere a
consumului de căldură pentru ventilare se pot aplica fie în faza de concepţie şi proiectare a incintei,
fie în cursul exploatării sau utilizării acesteia.
Reducerea consumului de căldură pentru ventilare se poate realiza în principiu prin utilizarea pe
cât este posibil a ventilării în circuit închis (şi/sau mixt), în limitele admise de noxele degajate în
interior şi prin reducerea numărului de schimburi de aer cu exteriorul (în cazul ventilării în circuit
deschis), în concordanţă cu necesităţile locale ale incintei.

- 18 -
 c. Consumul de energie pentru climatizare
Climatizarea sau condiţionarea clădirilor urmăreşte menţinerea calităţii aerului în anumite limite
bine determinate, indiferent de variaţia factorilor meteorologici şi a degajărilor interioare de căldură,
umiditate, substanţe chimice, etc.
O instalaţie de climatizare permite tratarea aerului dintr-o incintă printr-o succesiune de procese
de încălzire, răcire, umidificare, uscare, filtrare şi înlocuire parţială sau totală a acestuia. În
funcţionarea unei astfel de instalaţii apar două regimuri caracteristice. Astfel, la funcţionarea în regim
de iarnă, instalaţia asigură încălzirea, umidificarea sau uscarea (după caz), filtrarea şi/sau înlocuirea
parţială sau totală a aerului din incintele climatizate. La funcţionarea în regim de vară, instalaţia
asigură răcirea, umidificarea sau uscarea (după caz), filtrarea şi/sau înlocuirea parţială sau totală a
aerului.
Din cauza necesităţii luării în consideraţie a regimurilor nestaţionare şi a influenţei radiaţiei
solare, calculele sunt cu mult mai laborioase decât cele necesare stabilirii necesarului de căldură
pentru încălzirea aceleiaşi incinte, intervenind mult mai mulţi factori de influenţă variabili în timpul
zilei.

d. Consumul de căldură pentru prepararea apei calde

Mărimea consumului de căldură pentru prepararea apei calde depinde în primul rând de natura
consumatorului (gradul de dotare cu instalaţii sanitare, tipul acestora, educaţia, etc). Durata zilnică de
alimentare cu apă caldă precum şi modul de variaţie a cererii în cursul unei zile şi în cursul săptămânii
depind de tipul şi numărul consumatorilor arondaţi unei surse. Principial, din punctul de vedere al
oricărui consumator, consumul de apă caldă este unul de tip discontinuu (intermitent).
Temperatura apei reci din reţeaua de apă potabilă, utilizată pentru prepararea apei calde de
consum, precum şi temperatura apei calde preparate, influenţează în mod direct mărimea consumului
şi modul de variaţie a acestuia.
Metodele de reducere a consumului de căldură pentru prepararea apei calde la sursa de căldură
vizează presupune :
- stimularea economiei şi reducerea risipei la nivelul consumatorilor finali (optimizarea
programului de funcţionare a instalaţiilor de apă caldă, utilizarea de aparate economice,
contorizarea individuală a consumului de apă caldă la fiecare consumator;
- optimizarea funcţionării sistemului de producere, transport şi distribuţie a apei calde
(reducerea temperaturii apei calde la 50oC, întreţinerea şi exploatarea corectă a instalaţiilor de
preparare a apei calde, izolarea optimă a conductelor de distribuţie şi a rezervoarelor de
stocare, precum şi întreţinerea corespunzătoare a acestora, utilizarea sistemelor de măsurare şi
reglare automată).
În cazul întreprinderilor industriale, la reducerea consumului de căldură pentru prepararea apei
calde mai contribuie şi decalarea în timp a consumului de apă caldă sanitară faţă de consumul
tehnologic de apă caldă sau fierbinte, desfăşurarea în timp a consumurilor în cursul zilei de lucru, pe
baza acesteia obţinându-se reducerea valorii maxime şi a duratei consumului, recuperarea resurselor
energetice secundare şi utilizarea resurselor regenerabile (energie solară, biomasă, etc).

 Consumuri de căldură tehnologice

Scopul consumului de căldură tehnologic este asigurarea desfăşurării în bune condiţii a unui
proces tehnologic. Consumatorii de căldură tehnologici prezintă o mare diversitate, caracteristică
transmisă şi consumurilor lor de energie. Acestea sunt diferite sub aspectul nivelului termic, naturii
agentului termic, continuităţii, modului de variaţie în timp, etc. Agenţii termici utilizaţi pentru
alimentarea cu căldură a proceselor tehnologice sunt abur, apă fierbinte, apă caldă, aer cald, gaze de
ardere, fluide organice naturale sau de sinteză, etc. Mărimea consumului de căldură tehnologic nu
depinde de regulă de condiţiile climaterice exterioare, ci numai de modul operare şi gradul de

- 19 -
încărcare a instalaţiilor şi agregatelor tehnologice. Durata de utilizare a cererii maxime este în general
mare şi depinde de caracteristicile ramurii industriale căreia îi aparţine procesul tehnologic şi de
modul de organizare a activităţii în cadrul întreprinderii industriale.
Măsurile de reducere a consumurilor de căldură tehnologice vizează atât utilizarea finală a
căldurii la consumatori cât şi celelalte componente ale sistemului energetic al întreprinderii. Ele
trebuie analizate pe ansamblul întreprinderii, în cadrul sistemului energetic al întreprinderii, având în
vedere că acesta cuprinde nu numai consumatorii finali, ci şi transformatorii interni de energie,
eventualele stocuri şi sistemele de distribuţie a energiei.
Principalele măsuri care pot contribui la creşterea eficienţei energetice a sistemelor centralizate de
alimentare cu căldură sunt următoarele:
- Optimizarea traseului şi diametrelor întregului sistem de conducte;
- Reducerea la minim a pierderilor masice de agent (abur, apă, condensat);
- Menţinerea în funcţiune şi în bună stare a tuturor oalelor de condensat;
- Izolarea termică a tuturor conductelor şi elementelor de armătură existenteîn reţea;
- Înlocuirea ventilatoarelor şi pompelor vechi cu unele de ultimă generaţie cu performanţe
superioare;
- Folosirea acţionării cu turaţie variabilă a pompelor şi ventilatoarelor;
- Încărcarea optimă a agregatelor şi optimizarea sarcinii;
- Implementarea unui sistem de monitorizare şi control.
- Asigurarea calităţii corespunzătoare a agenţilor termici preparaţi;
- Monitorizarea şi optimizarea raportului aer-combustibil;
- Calibrarea instrumentelor, a aparatelor de masură precum şi a sistemelor de control a arderii;
- Implementarea de programe de mentenenţă uzuale şi preventive;
- Menţinerea curată a suprafeţeleor de schimb de căldură;
- Inspectarea izolaţiei şi detectarea eventualelor defecte;
- Implementarea de proceduri de operare a echipamentelor;
- Instruirea personalului şi implementarea ideii de eficienţă energetică.
În cazul cuptoarelor industriale care utilizează combustibili, creşterea eficienţei energetice la
nivelul ansamblului presupune în primul rând perfecţionarea procesului de ardere prin măsuri similare
celor recomandate pentru sursele sistemelor interne de alimentare cu căldură. În al doilea rând, trebuie
analizate toate pierderile de căldură ale agregatului, cea mai importantă fiind cea asociată gazelor de
ardere scăpate sau evacuate din incinta de încălzire. Izolarea termică a suprafeţei exterioare
(anvelopei) cuptorului şi implementarea celor mai potrivite şi mai adecvate soluţii de recuperare a
căldurii gazelor de ardere sunt direcţii de acţiune specifice acestei categorii de agregate. Principalele
soluţii tehnice aplicate în cazul cuptoarelor industriale sunt recuperarea internă şi recuperarea externă.
Recuperarea internă a căldurii gazelor de ardere pentru preîncălzirea aerului, preîncălzirea
combustibilului şi preîncălzirea materialelor tehnologice. Recuperarea externă a căldurii fizice a
gazelor de ardere presupune utilizarea acesteia în afara conturului cuptorului tehnologic din care au
rezultat şi anume în cadrul mai larg al întreprinderii sau al platformei industriale, pentru acoperirea
unui necesar de energie termică şi/sau electrică.

 Consumul de aer comprimat

Aerul comprimat este utilizat în întreprinderile industriale, în special pentru mecanizarea şi

automatizarea proceselor de producţie. Avantajele utilizării aerului comprimat în proceselee
tehnologice constau în aceea că aerul nu este explozibil, nu arde, nu condensează, nu este toxic sau
poluant şi este disponibil în cantităţi nelimitate. În general, investiţiile aferente instalaţiilor
pneumatice sunt mai mici decât cele aferente instalaţiilor electrice. Mecanismele pneumatice permit
funcţionarea în condiţiile unui mediu umed, exploziv şi la temperaturi înalte.
Producerea, distribuţia şi consumul aerului comprimat sunt afectate de pierderi calitative şi
cantitative. Eficienţa energetică a producerii aerului comprimat este legată de “eficienţa pneumatică”,

- 20 -
exprimată prin raportul între lucrul mecanic util efectuat de unitatea de aer comprimat în aparatul
consumator şi energia consumată de motorul care antrenează compresorul de aer.
Pierderile în sistemul de producere apar în motorul de antrenare al compresorului şi în
compresorul propriu-zis. Pierderile prin scăpări sunt determinate de neetanşeităţile traseului aerului de
la sursă la consumator (jocuri la cilindrii, sertare, supape şi robinete). Pierderile prin scăpări apar în
cazul mecanismelor pneumatice atât la mersul în sarcină cât şi la mersul în gol. Pierderile prin frecare
sunt determinate de rezistenţele întâmpinate la curgerea aerului de la sursa de producere până la cei
mai îndepărtaţi consumatori. Pierderile la evacuare apar la ieşirea aerului comprimat din reţelele de
distribuţie şi intrarea în aparatele consumatore, în special datorită reglării incorecte a organelor de
admisie a aerului comprimat.
Principalele măsuri de reducere a pierderilor în întregul ansamblul (producere, distribuţie şi
consum a aerului comprimat) sunt :
 îmbunătăţirea modului de utilizare a aerului comprimat la consumatori prin realizarea de
ajutaje economice, automatizarea şi etanşeizarea admisiei aerului comprimat la aparatele
consumatoare, utilizarea de ajutaje corect dimensionate în vederea alegerii secţiunii minime
de trecere;
 uscarea aerului, având în vedere că prin răcirea sa are loc condensarea vaporilor de apă
conţinuţi, reducând secţiunile de curgere şi înrăutăţind funcţionarea sistemelor de aer
comprimat;
 mărirea presiunii şi răcirea aerului aspirat, când este necesară creşterea debitului
compresorului;
 încălzirea aerului comprimat înainte de consumatori, pentru acelaşi consum volumetric se
reduce astfel consumul gravimetric. Incălzirea aerului chiar la temperaturi înalte, nu prezintă
pericol de explozie a eventualului amestec aer si ulei;
 normarea judicioasă a consumurilor specifice de aer comprimat pe unităţi de produs, pe secţii
de producţie, etc.

 Consumuri de energie electrică

Analiza consumului de energie electrică începe cu factura de plată şi sistemul de tarifare adoptat.
În general plata de taxe se face în cazul nerespectării limitelor înscrise în contractul de livrare pentru
factorul de putere, sarcina maximă, consumul de putere la vârful de sarcină, etc. Astfel, scăderea
factorului de putere sub valoarea neutrală de 0,92 conduce la facturarea suplimentara a energiei
reactive. Sarcina maximă este stabilită pentru puterea activă, depăşirea ei atrăgînd penalităţi în special
pentru marii consumatori industriali. Reducerea cererii maxime conduce şi la aplatizarea curbei de
sarcină. Principalele aspecte supuse analizei tehnice sunt :
 Factorul de putere;
 Consumul de energie electrică;
 Puterea activă consumată;
 Factorul de utilizare;
 Factorul de încărcare.
În general se analizează diagramele de variaţie ale mărimilor menţionate mai sus, care sunt
deosebit de sugestive. În urma analizei tehnice rezultă măsurile tehnice şi oragnizatorice menite să
conducă la creşterea eficienţei utilizării energiei. De exemplu, creşterea consumului de energie
electrică în anumite etape ale perioadei analizate poate fi determinată de creşterea producţiei, de
instalarea unor noi capacităţi consumatoare sau de reducerea din diverse cauze a iluminatului
- 21 -
natural. Scăderea factorului de putere simultan cu creşterea consumului de energie electrică poate fi
cauzată de prezenţa unor sarcini inductive (instalarea de motoare electrice). Factorul de încărcare arată
în ce fel este utilizată capacitatea instalată a echipamentelor electrice.
Metodele de reducere a consumului de energie electrică la instalaţiile de iluminat pot fi
clasificate în trei categorii :
- reducerea puterii electrice consumate de lămpi;
- scăderea numărului de lămpi;
- reducerea timpului de utilizare a lămpilor.
a. Scăderea puterii consumate de lămpi presupune de regulă înlocuirea corpurilor de iluminat
incandescente / lămpi cu vapori de mercur / lămpi cu vapori de sodiu cu lămpi de putere mai mică
şi/sau cu eficienţă mai ridicată (lămpi fluorescente, LED etc). Lămpile fluorescente prezintă însă
inconvenientul scăderii factorului de putere, care poate fi remediat prin utilizarea balasturilor
capacitive. În plus, corpurile lămpilor pot fi la rândul lor îmbunătăţite prin reproiectare, astfel
încât să refelecte mai multă lumină.
b. În cazul în care, în urma măsurătorilor, rezultă un nivel de iluminare mai mare decât cel normal
(suprailuminare), pentru reducerea consumului de energie electrică se poate apela reducerea
nivelului de iluminare. Această supradimensionare a nivelului de iluminare poate apare ca urmare
a schimbării destinaţiei iniţiale a clădirii sau a unei greşeli de proiectare. O altă metodă constă în
suspendarea corpurilor de iluminat la o înălţime mai mică, în urma unui calcul tehnico-economic,
în care intervin costurile suplimentare aferente montajului.
c. Scăderea timpului de funcţionare a lămpilor se poate obţine de regulă prin automatizarea
sistemului de iluminat, care să asigure oprirea sau reducerea nivelului de iluminare în momentul
în care în încăpere nu mai este prezentă nici o persoană sau reglarea intensităţii luminii artificiale
invers proporţional cu intensitatea luminii naturale disponibile.
Măsurile de tip administrativ şi organizatoric au costuri minime şi pot contribui semnificativ la
economia de energie în domeniul iluminatului artificial :
 Întreţinerea şi supravegherea permanentă a stării şi efectelor corpurilor de iluminat;
 Văruirea pereţilor incintelor, un perete murdar putând reduce iluminarea de până la 1,4 ori;
 Curăţarea corpurilor de iluminat de cel puţin două ori pe an;
 Curăţarea cu regularitate a geamurilor şi luminatoarelor;
 Utilizarea perdelelor în cazul incintelor cu suprafaţă vitrată mare.
Măsurile de reducere a consumului de energie electrică pentru alimentarea cu lucru mecanic a
instalaţiilor de putere/forţă includ în primul rând aplatizarea curbei de sarcină. Punctele caracteristice
ale curbei de sarcină sunt vârful de seară, golul de noapte şi vârful de dimineaţă. Programul de lucru
trebuie adaptat pentru reducerea pe cât posibil a funcţionării în timpul vârfului de sarcină. Se
recomandă evitarea pornirii utilajelor cu funcţionare discontinuă în timpul vârfurilor de sarcină.
În acelaşi scop se poate recurge şi la reducerea gradului de simultaneitate a funcţionării instalaţiilor
consumatoare astfel încât în timpul vârfurilor de sarcină consumul să fie cât mai mic posibil. Pentru
eşalonarea consumurilor în vederea aplatizării curbei de sarcină se mai poate recurge în cazul
consumurilor foarte mari la decalarea zilelor libere ale personalului şi la progarmarea lucrărilor de
reparaţii şi întreţinere în lunile de iarnă. Pentru reglarea sarcinii maşinilor rotative acţionate electric se
recomandă soluţia antrenării cu viteză variabilă prin intermediul convertoarele statice de frecvenţă.
Acestea sunt simple, ieftine, fiabile şi funcţionează într-un domeniu larg de reglare.
În concluzie, reducerea consumurilor de energie electrică se poate obţine atât prin măsuri de
natură tehnică, rezultate în urma calculelor tehnico-economice, cât şi prin pachete de măsuri
administrativ-organizatorice, care în general au efecte considerabile în raport cu costurile de
- 22 -
implementare. Toate acestea trebuie correlate cu alegerea unui sistem de tarifare a energiei electrice
corespunzător activităţii desfăşurate în întreprindere.

Curbe de sarcină

1.9. Exemple de soluţii eficiente energetic

Un prim exemplu de creştere a eficienţei de utilizare a energiei electrice, cu cel mai mare
impact asupra celui mai mare număr de utilizatori, este înlocuirea iluminatului incandescent
(practic inexistent în Uniunea Europeană) cu iluminatul fluorescent/iluminat cu LED-uri. Aşa
cum rezultă şi din figura 1.5, utilizarea iluminatului fluorecent în locul celui incandescent
conduce la o reducere a consumului de energie electrică practic de 4 ori, pentru acelaşi mediu
luminos realizat. Având în vedere faptul că iluminatul electric consumă 5  15% din întreaga
producţie de energie electrică a unei ţări, utilizarea lămpilor electrice moderne este una dintre
măsurile cele mai eficiente de reducere a consumului de energie electrică [1.3].
Tracţiunea electrică (tracţiunea feroviară, tramvai, troleibuz, metrou) este un alt domeniu
în care există, în prezent, soluţii pentru reducerea consumului de energie electrică cu peste
30% . Procesele de pornire, accelerare, reglare a vitezei şi frânare sunt însoţite, în cele mai
multe dintre cazuri, de consum de energie electrică în rezistorul de reglare Rp (fig. 1.7 a)),
care asigură disiparea acestei energii în mediul înconjurător.
FC FC

I
Rp
M

M 3~
a) b)
Fig. 1.7  Realizarea proceselor de reglare cu
rezistor a) şi cu frecvenţă variabilă b).

Soluţiile actuale utilizând motor asincron de acţionare, alimentat cu o tensiune de

frecvenţă variabilă (fig. 1.7 b)) asigură adaptarea consumului de energie electrică la proces,
cu evitarea pierderilor în procesele de reglare. În cazul tracţiunii feroviare (pe traseele
denivelate) şi în cazul metroului, recuperarea energiei de frânare asigură reducerea pe
ansamblu a necesarului de energie electrică.
Un alt domeniu, în care există soluţii pentru reducerea consumului de energie, îl
reprezintă sistemele de pompare şi ventilatoarele. În mod obişnuit este necesară reglarea
debitului în funcţie de evoluţia procesului. Reglarea mecanică a debitului (fig. 1.8 a))
determină modificarea acestuia, dar, la un debit mai redus, motorul de acţionare rămâne
- 23 -
încărcat la aceeaşi putere, având în vedere că apare o sarcină suplimentară determinată de
laminarea fluidului. Reducerea puterii consumate şi, deci, adaptarea motorului la sarcina
conductei poate fi realizată utilizând alimentarea motorului la frecvenţă variabilă (fig. 1.8 b))
[1.5].

A BC r A BC
p p
M M
CFV
3~ 3~
f = (0 50) Hz
f = 50 Hz f = 50 Hz
a) b)

Fig. 1.8  Reglarea debitului pompelor cu robinet a) şi cu viteză

variabilă a motorului de acţionare b).

Numărul mare de pompe şi ventilatoare din industrie, precum şi încărcarea variabilă a

acestora, face ca soluţia cu alimentare adaptivă să aibă o eficienţă dintre cele mai ridicate, cu
o recuperare rapidă (până la 2 ani) a investiţiei.
De asemenea, importante economii de energie electrică pot fi făcute şi în sectorul de
producere, transport şi distribuţie a energiei electrice. De fapt, se consideră că acest sector
este cel mai mare consumator de energie electrică. În prezent, peste 12% din energia produsă
în centralele electrice este consumată în procesele de transport şi distribuţie a energiei
electrice. Funcţionarea reţelelor de transport şi distribuţie impune existenţa unui consum
propriu tehnologic, determinat pentru condiţiile optimale, de proiect, de funcţionare.
Abaterile de la condiţiile optime conduce la creşterea pierderilor şi, deci, a costurilor la
utilizatorii finali.
În principiu, utilizatorii finali necesită puterea activă P care poate fi transformată în
putere utilă (lucru mecanic util). Transferul puterii active este inerent însoţit de un transfer de
putere reactivă Q, necesară, în special, pentru magnetizarea circuitelor magnetice ale
transformatoarelor, motoarelor, bobinelor etc. În acest fel, liniile electrice transferă puterea
totală (aparentă) S
S  P2  Q2 . (1.1)
Pierderile de energie electrică P depind de rezistenţa electrică R a circuitului şi de
intensitatea curentului electric I din circuit astfel că în circuite trifazate, în regim sinusoidal şi
simetric
P  3  R  I 2 . (1.2)
În acest caz, curentul electric din circuit se calculează din relaţia:
S
I , (1.3)
3 U r
în care Ur este tensiunea normată a liniei electrice.
Relaţia (1.2) pune în evidenţă cele trei soluţii posibile pentru reducerea pierderilor şi,
deci, creşterea eficienţei procesului de transfer a energiei electrice. Prima soluţie constă în
reducerea rezistenţei electrice a circuitelor. Ea este aplicată încă din faza de proiectare, în
care se analizează, din punct de vedere tehnico-economic, tipul şi secţiunea conductorului
utilizat.
Cea de a doua soluţie constă în creşterea tensiunii nominale a liniei (relaţia 1.3). Valorile
tensiunii nominale sunt standardizate (0,4 kV; 20 kV; 110 kV şi 400 kV) şi, în mare măsură,
analizate încă din faza de proiectare. Totuşi, în România, există încă reţele extinse cu
- 24 -
tensiunea nominală de 6 kV şi 10 kV, care determină importante pierderi în reţeaua de
distribuţie a energiei electrice; este necesară trecerea lor la 20 kV pentru creşterea eficienţei
sistemului de distribuţie. Cea mai mare parte a pierderilor ( peste 60%) apare în reţeaua de
joasă tensiune. În acest sens, soluţiile moderne de alimentare a consumatorilor elimină
reţeaua de joasă tensiune, asigurând alimentarea consumatorilor (chiar şi a celor urbani şi
rurali) direct la tensiunea de 20 kV.
Cea de a treia soluţie constă în reducerea curentului electric din circuit (relaţia 1.3) prin
reducerea puterii totale transferată pe linie, limitând transferul de putere reactivă Q (relaţia
1.1). Pentru a stimula consumatorii de a limita absorbţia de putere reactivă din reţeaua
electrică, tarifele actuale pentru energia electrică consumată de utilizatorii finali cuprind şi o
componentă care se referă la plata energiei reactive consumate. Indicatorul utilizat în calculul
facturii este factorul de putere 
P
λ . (1.4)
S
În mod ideal, factorul de putere ar trebui să fie unitar, pentru ca puterea reactivă să fie
nulă. Normativele actuale penalizează consumatorii dacă utilizează energia electrică la un
factor de putere normat (numit neutral şi având valoarea 0,92).
Controlul factorului de putere la consumator impune realizarea, de către acesta, a unor
investiţii pentru producerea locală a puterii reactive. În general aceste investiţii au o durată
redusă de recuperare (sub 1 an) astfel încât, la cei mai mulţi consumatori, costurile
suplimentare pentru plata energiei reactive nu sunt justificate economic.

1,2
1,0
0,8
0,6
1
0,4
2 3
0,2
4 5
0
1970 1980 1990 2000 2005 2030
Fig. 1.9  Reducerea consumurilor de energie
în aplicaţiile casnice:
1  plită electrică; 2  uscător de mâini; 3 
maşină de spălat; 4  frigider; 5  congelator.
Unul dintre principalele sectoare în care creşterea eficienţei energetice este necesară şi
posibilă este sectorul casnic. Deşi, în acest sector, în ultimii 30 de ani, eficienţa energetică a
crescut cu 5060% (fig. 1.9) există, încă, soluţii pentru reducerea, în continuare, a
consumurilor de energie în procesele de preparare a hranei, de condiţionare a locuinţelor, de
spălare, uscare [1.6]. De asemenea, există posibilităţi de reducere a consumurilor de energie
la echipamentele TV, audio, informatice, de comunicare etc.

- 25 -
 Consum casnic energie electrică
( Norvegia 20,5 kWh/zi, medie Europa 5,5kWh/zi, România 1kWh/zi !!!)
http://www.mpoweruk.com/electricity_demand.htm

a)

b)
Energie electrică consumator casnic – dimineața (a), seara (b)
http://www.energy.gov.lk/pdf/Report.pdf

- 26 -
1.10. Tipuri de proiecte de eficienţă energetică

Soluţiile de creştere a eficienţei energetice utilizate în procesele tehnologice, denumite generic

proiecte de eficienţă energetică, pot fi clasificate având în vedere diferite criterii. Astfel, în funcţie de
mărimea gradului de intervenţie în structura schemei de bază a procesului tehnologic din interiorul
conturului analizat se disting două categorii principale de proiecte de creştere a eficienţei energetice.
Din prima categorie fac parte proiectele care presupun înlocuirea tehnologiei existente cu o nouă
tehnologie. Este modalitatea cea mai dinamică dar şi cea mai costisitoare de reducere a consumurilor
specifice de energie şi deci a cheltuielilor cu energia pe unitatea de produs. În această categorie de
măsuri sunt incluse invenţii, noutăţi ştiinţifice şi tehnologice de ultimă oră şi procedee déjà cunoscute
dar neconforme cu tradiţia, experienţa tehnică sau practică curentă. A doua categorie este reprezentată
de proiecte care presupun îmbunătaţirea tehnologiei existente, prin modificări aduse tehnologiei de
bază.
Programul Eficienta Energetica- măsuri finanțate:
 Imbunatatirea eficientei energetice in sistemele de actionare electrica (cresterea
gradului de utilizare a comenzilor electronice, variatoare de viteza, programe de
aplicare integrata, convertizoare de frecventa, motoare cu eficienta ridicata etc.);
 Modernizarea echipamentelor vechi si cu un consum mare de energie (de exemplu,
transformatoare, compresoare, motoare);
 Imbunatatirea eficientei energetice in sistemele de incalzire si racire (de exemplu,
utilizarea pompelor de caldura, schimbarea cazanelor existente cu cazane eficiente
noi, cu randamente mari, modernizarea sistemelor industriale de incalzire/racire);
 Imbunatatirea eficientei energetice in sisteme complexe (de exemplu, inlocuirea
instalatiilor existente cu aparate noi si eficiente, cu randamente mari);
 Imbunatatirea edicientei energetice prin modernizari de linii de productie,
echipamente din instalatiile tehnologice.
Proiectele eligibile implică, de exemplu, investiții în:

- 27 -
 Îmbunătățirea eficienței energetice a sistemelor de acționare electrică (de exemplu, creșterea
utilizării sistemelor de control electronice, variatoare de viteză, sisteme de aplicare integrate,
convertizoare de frecvență, motoare electrice cu eficiență ridicată, înlocuirea întregului sistem de
acționare cu un alt sistem mai eficient),
 Înlocuirea utilajelor învechite și supradimensionate (de exemplu, transformatoarele electrice,
compresoarele, motoarele etc.),
 Îmbunătățirea eficienței energetice a sistemelor de încălzire și de răcire (de exemplu, utilizarea
pompelor de căldură, înlocuirea boilerelor existente cu boilere noi, mai eficiente, modernizarea
sistemelor industriale de încălzire/răcire),
 Îmbunătățirea eficienței energetice a sistemelor de iluminat (de exemplu, înlocuirea lămpilor
existente cu altele noi, mai eficiente, utilizarea sistemelor digitale de control, a senzorilor de
mișcare pentru sistemele de iluminat),
 Îmbunătățirea eficienței energetice a sistemelor de refrigerare (de exemplu, înlocuirea unităților
existente cu dispozitive noi, mai eficiente, introducerea de sisteme de recuperare a căldurii
rezultate din procesele de răcire

1.11. Concluzii

Conform prognozei Comisiei Europene pentru Energie şi transport, până în anul 2030
consumul de energie electrică în Europa va creşte cu circa 60% , dar emisiile de CO 2 vor
creşte doar cu 13,7% , în special datorită măsurilor de protecţie a mediului. Preocuparea
pentru creşterea eficienţei în utilizarea energiei va asigura, atât creşterea cantităţii de bunuri şi
servicii la dispoziţie, cât şi o dezvoltare durabilă a societăţii. Pentru Europa va însemna şi
creşterea securităţii energetice prin limitarea dependenţei de resursele din afară. În România,
în prezent, există mari posibilităţi de reducere a consumurilor energetice, pregnant puse în
evidenţă de valorile ridicate ale intensităţii energetice electrice. De cele mai multe ori,
informarea şi conştientizarea specialiştilor are un rol important în determinarea factorilor de
decizie pentru efectuarea investiţiilor necesare creşterii eficienţei energetice.

- 28 -
 Preocuparea pentru mediul ambiant şi pentru utilizarea cu grijă a resurselor pentru a
asigura condiţii normale de viaţă şi pentru generaţiile viitoare, reprezintă elementul
definitoriu în analiza problemelor legate de eficienţa energetică.
Bibliografie

[1.1] *** Action Plan for Energy Efficiency: Realising the Potential, Communication from
the Commission, Commission of the European Communities, Brussels, COM(2006)545
final.
[1.2] Rugină V., Intensitatea energetică a industriei Româneşti„Mesagerul Energetic” anul
V, nr.44, iunie 2005.
[1.3] *** Electricity for more efficiency, electric technologies and their energy savings
potential, Union of the Electricity Industry-Eurelectric , 2005, www.uie.org
[1.4] *** Doing more with less, Green paper on energy efficiency, European Commission,
Directorate-General for Energy and Transport, 2005,
http://europa.eu.int/comm/energy/efficiency/index_en.htm
[1.5] Leca A., Muşatescu V.ş.a., Managementul energiei, Editura AGIR, Bucureşti, 2006.
[1.6] Brauner G., Fuerlinger S., Haidvogl H., Potential for the efficiency improvement in the
private sector, CIRED 2007, Raport 0834.
[1.7] Răducanu C., Pătrașcu R. – Evaluarea eficienței energetice, Ed AGIR, București, 2006
[1.8] Golovanov N., Postolache P., Toader C.- Eficiența și calitatea energiei electrice, Ed
AGIR, București, 2007

- 29 -