Contabilitate — curs

Obiectul si metoda contabilitatii

Conceptul de contabilitate este utilizat cu sensuri multiple:

1. Prin contabilitate se desemneaza forma de evidenta si tehnicile prin care se consemneaza, se

culeg si se prelucreaza informatiile referitoare la situatia economico-financiara a unei firme, a
unei isntitutii sau a economiei nationale. In acest cadru contabilitatea desemneaza si
totalitatea informatiilor referitoare la existenta si miscarea patrimoniului, precum si stocarea in
documentele si registrele contabile.

2. Prin contabilitate se intelege stiinta care are drept obiect fundamentarea principiilor, a metodei
si tehnicilor de obtinere, prelucrare, analiza si utilizare a informatiilor contabile, deasemenea
de organizare si de conducere a practicii contabile

3. In practica prin contabilitate se intelege compartimentul functional din structura organizatorica

a unei intreprinderi, a unei firme, compartiment care realizaeaza activitatea de evidenta
contabila.

4. Prin contabilitate se desemneaza si ansamblul informatiilor stocate in conturile unei entitati

economice, administrative sau a unei tari. In acest sens eistand contabilitatea intreprinderii,
constabilitatea institutiei, respectiv contabilitatea nationala.(conturile nationale)

Asa cum se prezinta actualmente, contabilitatea este rezultatul unui proces istoric
indelungat, proces ale carui baze se afla in practica sociala a anticitatii, astfel lucrarile de istorie
ale contabilitatii fac referiri, printre altele, la contul lui Abu Rabi, in care se prevedea obligatia
legala pentru negustori de a intregistra anumite tranzactii sub forma unor calcule si consemnari. In
grecia antica si ulterior in roma diferite forme de inregistrare si de evidenta au utilizat conturi si
carti contabile. Inceputirile contabilitatii se gasesc in registrele comerciale in care odata cu
dezvoltarea schimbului de marfuri si a relatiilor de credit au putut fo tenite in mod sistematic
evidentele afacerilor. Dupa unele surse cel mai vechi registru de contabilitate dubla este cel al
bancherilor cetatii Genova din anul 1340. Totodata se apreciaza ca statutele unor cetati italiene
contineau norme obligatorii de tinere a registrelor de catre comecianti si de catre bancheri, inca
din anul 1200.

Constituirea contabilitatii a parcurs durmul de la practica la teorie, practica fiind cea care,
pe de o parte a anticipat teoria si metoda contabilitatii, iar pe de alta parte a impulionat-o.

Un moment reprezentativ in evolutia contabilitatii l-a reprezentat publucarea in anul 1494 la

Venetia( autorul Luca Paciolo/Pacioli) a unei lucrari pe baza careia a fost fundamentata metoda
inregistrarii in partida dubla. Aparitia acestei lucrari a marcat debutul unei noi etape in procesul de
formare a contabilitatii. Ulterior au fost elaborate, publicate numeroase lucrari de contabilitate in
Germania, Franta, Anglia, etc, lucrari care se bazau pe metoda fundamentata de Luca Paciolo. Si
in romania tinerea registrelor in care se consemnau operatiunile economice ale intreprinderilor
comerciale ca forma de contabilitate simpla a reprezentat prima etapa de constituire a
contabilitatii, astfel ca in anul 1837 la Brasov a aparut prima lucarare de contabilitate intitulata
“Pravia comerciala” constituid de fapt o traducere dein limba germana. Aceasta a jucat un rol
important in fundamentarea si popularizarea conceptelor contabilitatii in Romania.

Principalele etape in evolutia contabilitatii se refera in primul rand la perioada evului mediu,
o a 2-a etapa se deruleaza de la sfarsitul evului mediu pana la inceputul sec al 19-lea , o a treia
etapa vizeaza sec al 19-lea si prima jumatate a sec 20 si etapa contemporana.

In cadrul primei etape, contabilitatea era simpla.

Inceputul celei de a 2-a etape s-a aflat in stransa legatura cu dezvoltarea si extinderea
comertului, a bancilor, idneosebi in marile cetati ale Italiei de Nord, repspectiv Florenta, Genova si
Venetia, ale caror banci si negustori activau insa in toata zona Mediteranei si chiar in Nordul
Europei. Aceasta a 2-a etapa se caracterizeaza indeosebi prin fundamentarea si consolidarea
contabilitatii in partida dubla, perioada situata in intervalul 1494-1700, menita sa indeplineasca un
dublu rol, unul economic, celalalt administrativ. Pe de o parte, ea era menita sa reflecte in mod
corect, clar si operativ, afacerile si calitatea comerciantilor si bancherilor si deasemenea sa
permita controlul agentilor respectivi, pe de alta parte, contabilitetea trebuia sa contribuie la
identificarea solutiilor de gestionare eficienta a partimoniului.

Cea de a 3-a etapa se remarca in special prin:

- consacrarea bilantului si a contului de rezultate

- dezvoltarea contabilitatii analitice si conturarea separarii deintre contabilitatea generala si

contabilitatea analitica

 Ultima etapa si cea de a 4-a etapa este remarcata prin cateva procese majore:

1. Normarea, respectiv normalizarea si reglementarea contabilitatii in cadrul fiecarei tari

2. Introducerea pe scara larga a mijloacelor tehnice moderne, la inceput mijloacele mecanice si

electrice de calcul, iar in prezent a calculatoarelor moderne si a sistemelor, respectiv a
programelor informatice.

3. Armonizarea si iternationalizarea contabilitatii

4. Dezvoltarea cercetarii stiintifice in domeniul contabilitatii

Definitia si obiectul de cercetare al contabilitatii

Privita ca tehnica si metoda de cercetare contabilitatea reflecta si controleaza pe baza

unui sistem propriu de informatii patrimoniul unitatilor economice si adminsitrative, unitati
autonomizate din punct de vedere gestional, de asemenea studiaza modificarile care se produc
ca urmare a proceselor de aprovizionare, productie si desfacere, precum si rezultatele inregistrate
in activitatea economica.

Privita ca disciplina stiintifica ea studiaza si fundamenteaza principiile, metoda si normele

dupa care se desfasoara procesul de reflectare contabila a fenomenelor economice, urmarind in
acelasi timp, atat aplicarea in practica a acestor principii si norme, cat si perfectionarea lor.

In legatura cu obiectul de studiu al contabilitatii s-au expriamt conceptii care pot fi

sintetizte astfel:

1. Conform conceptiei administrative, contabilitatea se ocupa cu reflectarea si controlul in

expresie valorica a faptelor administrative, in vederea unei conduceri eficiente a activitatii
economice

2. Exista si o conceptie juridica, potrivit careia obiectul contabilitatii il constituie patrimoniul unui
subiect de drept privit prin prisma relatiilor juridice, respectiv a drepturilor si obligatiilor luate in
orelatie cu bunuriel materiale la cere se refera.

3. Conceptia economica, aceasta plasand in centrul contabillitatii ca obiect de cercetare circuitul

capitatlului privit sub aspectul destinatiei si structurii lui(capital fix is capital circulant), de
asemenea privit din perspectiva odului de dobandire(capital propriu si capital imprumutat/
strain)

Aceste procese si fenomene sunt studiate in conexiune cu relatiile juridice pe care le

genereaza si in cadrul carora se constitutie capitalul.

Obiect al contabilitatii — patrimoniul

Avere = bunurile economice acumulate in proprieteatea unei pers fizice sau juridice

Capital = notiune utilizata cu sensuri diferite intre care si sensul de drept pecuniar,
respectiv suma de bani avansata sau investita intr-o afacere, dar mai ales notiunea este utilizata
cu sensul de relatie de proprietate. Intr-un sens mai general capitatlul este inteles ca totalitate a
drepturilor de proprietate asupra activelor existente sau investite la un moment dat intr-o
societate.

Active= pot fi constituite din bani, masini, instalatii, pamant, materii prime si materiale,
hartii de valoare. Notiunea de active este echivalenta cu cea de bunuri, pe care o intreprindere le
utilizeaza in activitatea economica. Aceste bunuri pot apartine intreprinderii, ca proprietate sau
capital propriu, sau pot fi procurate prin imprumuturi si ca urmare lor sa le corespunda datorii.
(capital imprumutat de la banci sau de al terti). Ca urmare se poate stabili o realtie, o ecuatie, intre
existentele sau bunurile materiale, banesti, ale intreprinderii, pe de o parte, si sursele de
provenienta ale acestora, pe de alta parte.

• active(bunuri)= capital propriu + datorii → capital propriu=active - datorii

Cele doua egalitati mentionate pot fi considereate carelatii, ecuatii de baza ale
contabilitatii.

La baza constructiei teroetice si a principiilor contabilitatii clasice se afla conceptul de

patrimoniu. El a capatat prioritate asupra conceptului de avere, care nu poate exprima relatiile
economico juridice, respectiv drepturiel si obligatiile intreprinderii.

 Patrimoniu= ansamblul drepturilor si obligatiilor cu continut economic, ale unui subiect de

drept, acceptiune juridica. In conceptia economica, patrimoniul reprezinta totalitatea bunurilor
economice expreimate valoric, in bani, precum si a rezultatelor folosirii lor. S-a cristalizat si o
conceptie economico-juridica, astfel patrimoniul reprezinta un concept prin care se desemneaza
strucutra economica si juridica de apropriere si gestiune a valorilor materiale si banesti. El,
patrimoniul, reprezitna forma de baza si criteriul principal de autonomizare si identificare a fiecarei
unitati economice, in virtutea relatiilor de proprietate si a formei de gestiune.

Atat regimurile autonome, cat si societatile comerciale, indiferent de forma lor, dispun de
un patrimoniu porpriu, si prin urmare au obligatia sa organizeze un sistem prorpiu de contabilitate.
In general contabilitatea este grefata pe un patrimoniu, acest patrimoniu implica 2 componente
distince dar interdependente:

- subiectul relatiilor de proprietate, repsectiv al drepturilor si obligatiilor, subeict reprezentat de o

persoana fizica sua juridica cu drepturi si obligatii

- obiectele de drepturi si obligatii, care sunt formate din bunuri economice, respectiv bunuri
materiale, bani, hartii de valoare.

Bunurile materiale detinute de pers fizice si juridice sunt cele care alcatuiesc substanta
materiala a patrimoniului. Drepturile si obligatiile care se constituie pe baza si in legatura cu
aceste bunuri, pentru subiectul economic, constituie relatiile economico juridice, respectiv
capitalul ca relatie de preoprietate si exprima provenienta, sursele de constituie a patrimoniului.

Persoanele fizice si juridice, in calitate de subiect al acestor drepturi si obligatii se interpun

intre obiectele de drepturi si de obligatii, pe de o parte, si drepturile si obligatiile care compun
patrimoniul respectiv, pe de alta parte.

Patrimoniul se poate defini ca totalitate a drepturilor si obligatiilor apartinand unei

persoane fizice sau juridice, precum si a bunurilor economice la care se refera aceste relatii. —
conceptie economico juridica

Componentele patrimoniului, respectiv, mijloacele sau bunurile economice, respectiv

sursele lor de provenienta, reflecta asa numita egalitate patrimoniala, care se rflecta si se
regaseste in permanenta in contabilitate, si anume bunuri economice= drepturi + obligatii.

Structura patrimoniului

Cele 2 componente ale patrimoniului, respectiv bunurile economice pe e o parte si dr si

obligatiile pe de alta parte, se concretizeaz in contabilitate prin 2 concepte fundamentale ,
conceptul de active(bunurile economice) si conceptul de pasive(dr si obligatii). Acestea se
prezinta intr-o mare varietate structurala, aflata in stransa legatura cu formele pe care le imbraca
bunurile si sursele de prvenienta ale acestora si de asemenea in legatura cu specificul activitatii si
al relatiilor economice implicate.

In cazul bunurilor economice sau ale activului, criteriile principale, in functie de care se
structureaza elementele componente, sunt:

• modul in care se realizeaza rotatia capitalului —modul in care se consuma si se inlocuiesc

componentele respective

• gradul de lichiditate

Din punct de vedere al primului criteriu, bunurile economice se prezinta sub formas a 2
categorii de baza:

1. Active fixe sau imobilizate — denumite in contabilitate imobilizari

2. Active circulante sau Capital circulant sau Mijloace circulante

In raport de gradul de lichiditate, elementele patrimoniale sunt prezentate in ordinea

crescanda a lichiditatii.

Activele fixe sau imobilizarile sunt constituite din acele bunuri si valori economice a caror
perioada de utilizare este mai mare de 1 an si care sunt utilizate in mod repetat in activitatea
economica, nefiindinlocuite dupa prima lor utilizare.

Privite din punctul de vedere al formei de prezentare, la randul lor, imobilizarile cuprind
urmatoarele grupe:

a. imobilizari necorporale — imobilizari nemateriale — active intangibile — ex. Cheltuieli de

constituire ale societatii; cheltuieli de cercetare si dezvoltare; brevete; licente

b. imobilizari corporale — materiale — tangibile — ex. masini, utilaze, cladiri, depozite

c. imobilizari financiare — investitii si plasament de capital in activitatea altor societati comerciale

— ex. titlurile de participare(actiuni si parti sociale investite la capitalul social); imprumuturi
acordate altor societati prin cumparare de obligatiuni; alte tipuri de credit pe termen mediu si
lung

Activele circulante reprezitna acea parte a bunurilor economice care se prezinta sub
forma de stopuri materiale, disponibilitati banesti, creante sau alte valori. Caracteristica principala
a bunurilor materiale respective o reprezitna miscarea continua s ischimbarea formei lor pe
masura trecerii prin diferite faze ale circuitului activitatii economice. La randul lor, activele
circulante se compun din mai multe categorii:

1. stopuri si comenzi in curs de executie — fie sunt folosite in productie ca materii prime,
materiale, piese de schimb, fie rezulta din procesul de productie ca produse finite si
semifabricate

2. creantele/ valorile in curs de decontare(incasare) — reprezentate prin bunurile economice

avansate temporar unor persoane fizice sau juridice sau prin livrari de marfuri, prestari de
servicii, a caror valorare urmeaza a fi incasata ulterior. In fucntie de cele 2 situatii se disting:

- drepturile de creanta asupra debitorilor

- drepturile de creanta asupra clientilor

3. disponibilitatile banesti — reprezinta forma absouta de lichiditate si care premite societatii

respective sa-si onoreze onoratiile de plata in orice moment. Aceste disponibilitati banesti se
prezinta in mai multe forme:

- numerarul de casa

- depozite la banci in contul curent

- depozite la termen la banci

- carnete de cecuri cu limita de suma

- acreditivul — s-a consacrat ca o forma distincta de decontare/plata cu predilectie in relatiile cu

tertii

In ceeacce priveste pasivul, respectiv drepturile si oblicagtiile sau sursele de finantare,

elementele patrimoniale sunt grupate dupa criterii specifice:

Privite din modul de vedere al modului de finantare, aceste surse se grupeaza in 2 mari
categorii:

1. finantare proprie/ surse proprii/ capital propriu

2. finantare straina a activului/ datorii

Unal doilea criteriu il reprezitna gradul de exigibilitatea(scadenta) sau termenul de

decontare ale surselor de finantare. In functie de acest criteriu, apsivul se grupeaza in:

1. surse de finantare permantenta

2. surse de fianntare temporara

Din punctul de vedere al celor 2 criterii, pasivul are urmatoarea structura:

1. Capitalul propriu, care la randul sau curprinde:

- capital individual sau social

- primele de capital

- rezerve legale, statutare si contractuale

- subventii pt investitii

2. Capitalul stratin ,sursele imprumutate si atrase, datoriile si obligatiile. Aceste surse fac parte si
figureaza ca atare in contabilitatea firmei din momentul nasterii, al aparitiei datoriilor fata de
persoanele fizice si juridice terte si pana in momentul stingerii obligatiilor respective.

Datoriile dobandesc mai multe forme:

1. Imprumuturi primite de la banci sau de la alte institutii financiare

2. IMprumuturi provenite prin emisiunea de obligatiuni

Acestea purtand denumirea de datorii financiare

Datoriile comerciale care apar in cadrul raporturilor de decontare cu furnizorii, datoriile

fata de furnizori putabd dobandi si forma efectelor comerciale de plata.

Datoriile fiscale, salariale si sociale care concretizeaza obligatiile fata de bugetul de stat,
obligatii fata de propriul personal, obligatii fata de bugetul asigurarilor sociale.

Datorii fata de aasociati si actionari acetea decurgand din capitalul varsat si din
divedendele cuvenite acestora.

 O componenta importanta a surselor patrimoniale o reprezinta provizioanele.

Provizioanele reprezitna fonduri sau rezerve care se constituie pe seama cheltuielilor in vederea
acoperirii unor pierderi sau riscuri viitoare posibile, dar incerte. Se constituie in contabilitate
aceste fonduri dar nu este obligatoriu sa se si consume.

Procese economice si modificari ale patrimoniului

Bunurile economice care reprezitna substratul material al patrimoniului se afla intr-un
proces continuu de transfoarmare din forma baneasca la cea a factorilor de productie care sunt
utilizati la producerea de noi bunuri si servicii, care prin vanzarea lor pe piata se transforma in
bani. Aceasta miscare a capitalului parcurge mai multe stadii:

- aprovizionarea

- productia

- desfacera

Transformarile produse de aceste procese economice si financiare determina 2 genuri de

modificari ale patrimoniului:

1. Modificari de volum — conduc la cresterea respectiv diminuarea valorii patrimoniului

2. Modificari de structura — se concretizeaza prin trecrerea dintr-o forma in alta(ex. activele

banesti sunt utilizate prin achizitionarea de active materiale) sau printr-o schimbare in
structura capaitatlului si a obligatiilor(ex. se stinge o obligatie fata de furnizor printr-un
imprumut bancar)

Producerea de bunuri si servicii si realizarea lor pe piata determina consumuri, respectiv

cheltuieli care sunt insotie de constituirea de venituri.

Profitul sau pierderea reprezinta rezultatul net al activitatii economice. De aici rezulta o
alta egalitate patrimoniala si anume:

Venituri = Cheltuieli +— rezultatul net

Sfera de cuprindere si functiile contabilitatii

Ca ansamblu de tehnici, principii si procedee, contabilitatea se particularizeaza prin aceea
ca se ocupa cu evidenta, calculul, analiza si controlul in etalon monetar, ale valorilor economice
separate patrimonial.

Astfel definita, contabilitatea reprezinta o forma de evidenta, o componenta a sistemului

informational, obiectul sau fiind constituit din patrimoniul persoanelor fizice si juridice, din
procesele economice care aduc modificari acestui patrimoniu, precum si din rezultatele activitatii
economico-financiare.

Contabilitatea indeplineste mai multe functii:

1. Mijloc de informare si instrumente de gestiune, de fudnamentare si adoptare a deciziilor, la

nivelul fiecarei unitati patrimoniale.

2. Mijloc de analiza si de control asupra modului de utilizare a resurselor.

3. Baza a informarii actionarilor, asociatilor, creditorilor, salariatilor, administratorilor, asupra

actvitatii desfasurate, inclusiv asupra obligatiilor fiscale, sociale.

4. Baza a raporturilor de arbitraj intre agentii economici

5. Documentele contabile intocmite in conformitate cu normele legale, pot fi admise ca proba in

justitie

Ca stiinta, contabilitatea, contituie baza teoretica a practicii de evidenta si confera

acesteia metoda si principiile de inregistrare a circuitului valorilor economice, delimitate
patrimonial si pe o anumita perioada de gestiune.

Ca practica de evidenta, contabilitatea s-a constituit, inainte de toate, la nivelul

intreprinderilor, la mnivelul firmelor, in acest fel ea a raspuns nevoilor practicii comerciale,
industriale si bancare, urmand sa reflecte situatia patrimoniului si ezultatele activitatii economice.

Ulterior, sfera de cuprindere a contabilitatii s-a extins treptat si la alte niveluri ale
economiei, astfel, in general, contabilitatea este abordata sub 3 forme principale:

I. Contabilitatea intreprinderii
- cea mai vehe forma

Cuprinde 2 componente:

• contabilitatea generala/financiara — are un dublu obiectiv, pe de o parte evidentiaza cheltuielile

si veniturile intreprinderii, in vederea determinarii gradului de profitabilitate, iar pe de alta parte,
urmareste evidenta sistematica a activelor si obligatiilor societatii comerciale, in vederea
prezentarii evolutiei si a compozitiei capitalului acesteia .

• contabilitatea analitica/interna/de gestiune — are mai multe tinte, printre care, determinarea
costului deproductie si a pretului de desfacere, analiza eficientei diferitelor activitati, precum si
evaluarea anumitor elemente di nactivul bilantului.

II. Contabilitatea publica

- vizeaza activitatea in inregistrare a operatiunilor financiare care rezulta din executia bugetului de
venituri si cheltuieli ale diferitelor organizatii publice

III. Contabilitatea nationala

- cuprinde ansamblul operatiunilor de masurare a activitatii economice a unei natiuni pe o
perioada determinata, de regula, 1 an

- rezultatul acestei activitati se conceretizeaza in determinarea produsului national si a altor

indicatori macroeconomici

METODA si PRICNIPIILE METODEI CONTABILITATII

Metoda contabilitatii = un sistem logic de studiere a exositentei si miscarii elementelor

patrimoniale, sistem concrtizat in dubla reprezentare a patrimonoului si dubla intregistrare a
operatiunilor economico financiare.
Din punctul de vedere al metodei se poate distinge:

- contabilitatea in partida simpla

- contabilitatea in partida dubla

Dubla reprezentare si dubla inregistrare se completeaza cu o serie intreaga de alte

principii. Acest sistem de principii, in esenta, cuprinde:

1. Principiul entitatii patrimoniale sau contabile

- contabilitatea este grefata pe un patrimoniu si se organizeaza la un patrimoniu considerat inchis

- potrivit acestui principiu operatiunile economice care aduc modificari patrimoniului sunt
analizate numai din punctul de vedere al unui singur titular, care poarta raspunderea gestiunii
patrimoniului

ex. aprovizionarea cu marfuri de la un furnizor — aceasta operatiune se reflecta atat in

contabilitatea clientului, repsectiv cumparatorului, cat si cea a furnizorului, respectiv vanzatorului,
dupa cum urmeaza:

- la nivelul cumparatorului creste stocul de marfuri, operatiune cu semn +

- se naste obligatia de plata fata de frunizor

- la nivelul furnizorului scade stocul de marfuri si se naste dreptul de creanta fata de client

2. Dubla reprezentare a starii patrimoniului

Are o determinare reala data de cele 2 laturi ale patrimoniului, patrimoniu care cuprinde pe
de parte activele sau mijloacele economice, privite din punct de vedere al existentei lor materiale
si al destinatiei lor, iar pe de alta parte ca surse de provenienta, ca drepturi si obligatii, respectiv
ca relatii economico juridice

Realizarea acestui principiu presupune utilizarea a 2 randuri de conturi pt reflectarea celor

2 laturi ale patrimoniului

- este necesara realizarea egalitatii permanente dintre activ si pasiv

3. Dubla inregistrare a operatiunilor economice si financiare
Orice operatiune economico financiara trebuie inregistrata in cel putin 2 conturi, insa in
partile opuse ale acestora — debit si credit.

- se realizeaza egalitatea dintre debit si credit

4. Principiul inregistrarii cronologice si sistematice

5. Principiul inregistrarii sintetice si analitice
6. Fundamentarea documentara a inregistrarilor contabile
7. Principiul autonomiei exercitiului si al inregistrarii complete

BILANTUL CONTABIL
Bilantul contabil= un procedeu al metodei contabilitatii prin care se evidentiaza in mod
sintetic patrimoniul si situatia economico-fianciara a intreprinderii
Se prezinta ca un tablou care cuprinde in forma sintetica si in expresie valorica:

- activele, respeciv bunurile sau mijloacele imobilizate si circulante existente la un moment dat in
intreprindere,

- sursele din care au fost constituite, respectiv finantate,

- rezultatele economico-financiare obtinute in perioada petnru care se intocmeste

La baza bilantului se afla cuvintele latine bi si lant ceea ce semnifica o balanta cu 2 talere,
cele 2 talere aflandu-se intr-un epramnent echilibru.

Activul = cuprinde in expresie baneasca bunurile sau mijloacele economice privite din
punctul de vedere al formelor concrete de existenta si al destinatiei lor — bunuri economice

Pasivul = evidentiaza in expresie baneasca sursele de provenienta ale mijloacelor

economice, respectiv modul de procurare al acestora — surse de finantare

Denumirile celor 2 parti ale bilantului se fundamenteaza pe caracteristicile obiectelor

reflectate, astfel denumirea de activ evidentiaza trasature bunurilor de a se afla intr-o continua
miscare si transformare si de a se identifica cu insasi activitatea intreprinderii. Pentru celalata
parte, pasivul, evidentiaza caracterul static si dependenta surselor, repsectiv faptul ca volumul si
structura acestora sunt determinate de mijloacele economice.

Profiturile apar in pasiv — reprezinta sursa de provenienta a unor mijloace economice din
activ. Cu suma acestor profituri volumul mijloacelor economice la sfarsiotul eprioadei este mai
mare decat la inceputul perioadei de gestiune.

Pierderile tin de activul bilantului — ele diminueaza mijloacele economice ale

intreprinderii. Cu suma lor volumul mijloacelor economice de la sfarsitul perioadei este mai mic
decat la inceputul acesteia.

Bilantul indeplineste mai multe FUNCTII

1. Reflectare si generalizare — bilantul reprezinta un sistem de indicatori economico-financiari
in care se cuprin informatiile referitoare la alocarea resurselor si finantarea activitatii
economice.
2. Control si analiza — se manifesta in procesul de urmarire a modului de realizare a obiectivelor
activitatii economice, respectiv a modului de angajare si utilizare a mijloacelor si fondurilor
separate patrimonial. Aceasta functie se concretizeaza in analiza bilantului, analiza care
poate pune in evidenta date concludente cu privire la gradul de proftabilitate a intreprinderii, la
structura mijloacelor economice, la gradul de lichiditate a intreprinderii, precum si la gradul de
indatorare si de solvabilitate al intreprinderii.

3. Decontare a patrimoniului — se realizeaza la sfarsitul perioadei de gestiune, respectiv la

incheierea anului calendaristic. In acest scop, bilantul este utilizat ca instrument de justificare
pentru recuperarea cheltuielilor din venituri. Este utilizat pentru stabilirea raspunderii privind
gospodarirea patrimoniului.

 Functiile bilantului se realizeaza prin mai multe tipuri de bilant:

Din punct de vedere al sistemului informational si al locului de intocmire, exista:

- bilant primar si analitic — se intocmeste la nivelul fiecarei unitati economice si institutii cu

personalitate juridica si cuprinde patrimoniul angajat in activitatea acesteia

- bilantul sintetic centralizator sau consolidat — se elaboreaza prin centralizarea bilanturilor

primare in conturile consolidate la nivelul frupurilor de societati, al ministerelor(in cazul
institutiilor publice), precum si la scara econimei. Pe aceasta baza, la nivelul ministerului
Finantelor Publice se intocmeste bilantul sintetic al institutiilor publice.

Din punctul de vedere al momentului intocmirii:

1. Bilant initial/ de fondare — nu constine rezultate economice

2. Bilant de gestiune/ curent — trimestrial, semestrial, anual

3. Bilant final de lichidare/ de fuziune —

CONTINUTUL ECONOMICO-JURIDIC si STRUCTURA bilantului

Activul si pasivul ca parti inseparabile a bilantului si ca expresie a dublei reprezentari a
patrimoniului unei intreprinderi pot avea interpretari diverese.

Din punctul de vedere al teoriei economice, activul exprima forme de functionare pe care
le imbraca bunurile economice in circuitul lor:

- forma baneasca

- forma productiv

- forma marfa

Mijloacele economice avansate temporar unor terte persoane imbraca forma de creante.

Pasivul exprima dependenta social economica a acitvelor intreprinderii, respectiv relatiile

economice in cadrul carora se formeaza si fucntioneaza mijloacele economice. Din acest punct de
vedere fondurile se pot afla in gestiunea intreprinderii cu titlu definitiv sau pot fi atrase
temporar.

Din punct de vedere financiar, activul reprezitna imobilizarile financiare, respectiv

mijloacele materiale si banesti avansate spre fructificare ca forme de investire a fondurilor
financtiare de catre o unitate economica. Pasivul pune in evidenta modurile de finantare a
bunurile utilizate de o unitate economica, formele de fiantare pri ncapital propriu, din credite
bancare sau din angajamente financiare fata de terti.

Bilantul este susceptibil si de o interpretatre juridica, avand in vedere fgaptul ca citrcuitul

capitatlului precum si contabilitatea ca forma de evidenta se grefeaza pe un patrimoniu. Din
acest punct de vedere, activul exprima mijloacele materiale si banesti ca obiect de dreptulri si
obligatii, precum si drpeturile de creanta asupra unor terte persoane. Pasivul exprima drepturile
si obligatiile titularului de patrimoniu.

Bilantul este astfel conceput incat sa asigure o mare capacitate de sintetizare, el

concentrand intr-un volum relativ mic de date intregul sistem de informatii inregistrate in
contabilitate. Pentru aceasta activele intreprinderii si sursele lor de formare sunt prezentate dupa
anumite criterii si sunt incluse in bilant intr-o ordine determinata, potrivit careia activul si pasivul se
structureaza pe grupe, pe capitole si posturi de bilant. Acestea au la baza omogenitatea
elementelor patrimoniale si cerintele informationale.

Structura bilantului
In cadrul activului, mijloace economice, elementele sunt prezentate si ordonate in finctie
de 2 criterii:

- modul de participare la circuitul economic

- criteriul lichiditatii

In cadrul pasivului, elementele patrimoniale se grupeaza in functie de:

- natura relatiilor de proprietate, care caracterizeaza modul de dobandire

- gradul de exigibilitate

Ordinea de pasiv este cea a exigibilitatii crescande a surselor de finatare, ea cuprinzand initial
capitalul propriu, continuand cu creditele bancare si cu alte obligatii.

Bilantul reflecta situatia patrimoniului ueni intreprinderi in mod static, la un moment dat,
insa patrimoniul se afla in o continua miscare, ca urmare a proceselor economice, si a
operatiunilor care produc transformari in continutul si formele de existenta ale mijloacelor si
respectiv surselor.

 Dupa natura lor, operatiunile care genereaza modificari asupra patrimoniului pot fi:

- operatiuni economice → atunci cand exprima raporturi patrimoniale si se refera la productia si

schimbul de valori

- operatiuni financiare → miscari de valori fara echivalent

Marea diversitate a operatiunilor care produc modificari, schimbari, in activul si pasivul
bilantului, poate fi sistematizata in 2 tipuri fundamentale de modificari:

1. Modificari de volum — acestea se subdivid in:

a. Cresterea volumului patrimoniului prin marirea concomitenta a unor elemente din activ si pasiv

b. Scaderea volumului patrimoniului prin micsorarea concomitenta a unor elemente atat din
activul, cat si din pasivul bilantului

2. Modificari de structura

a. Cresterea unui element de activ si diminuarea altui element de activ

b. Creste un element de pasiv si se diminueaza un alt element de pasiv

Forma bilantului contabil

Modelul clasic al bilantului este cel de tabel, de balanta, in care activu si pasivul sunt
asezate fata in fata.

Potrivit prevederilor Ordinului 1802/2014 pentru aprobarea reglementarilor contabile

privind situatiile financiare anuale individuale si consolidate, formatul bilantului de baza se prezinta
astfel:

In cadrul activului, cu litera A, sunt mentionate activele imobilizate. In cadurl acestora:

I. Imobilizari necorporale — cheltuieli de constituire, cheltuili de consolidare, brevete, licente,

marci comerciale, fondul comercial

II. Imobilizari corporale — constructii, instalatii tehnice si masini, investitii imobiliare

III. Imobilizari financiare — actiuni detinute la entitatile afiliate, imprumuturi acordate entitatilor
afiliate, interese de participare

cu litera B — activele circulante — stocuri, creante, investitii pe termen scurt

cu lit D — datoriile, sume care trebuie platite intr-o perioada de pana la 1 an →

imrpumuturi din emisiuni de obligatiuni, sume datorate institutiilor de credit, datorii comerciale catre
furnizori, efecte de comert de platit
cu lit E — active circulante nete, datorii curente nete,
cu F — total active - datorii curente
cu G — datoriile, sumele care tebuie platite intr-o perioada mai mare de 1 an
cu H — provizioanele (fonduri de asigurari)
cu I — venituri in avans
cu J — capital propriu — elemente de pasiv:
I. capital subscris — varsat si nevarsat
II. prime de capital
III. rezerve din reevaluare
IV. rezerve
V. profitul sau pierderea reportata
VI. profitul sau pierderea exercitiului financiar

Regimul juridical bilantului in romania — legea 82/1991 + oridnul 1802/2014

Bilantul = un document oficial de gestiune al unitatilor economice si administrative,
obligate sa organizeze si sa conduca o contabilitate proprie.
In toate variantele de organizare a contabilitatii, bilantul este documentul de baza, in cadrul
situatiilor financiare anuale, care trebuie sa ofere o imagine fidela a pozitiei financiare si
performantelor unitatii patrimoniale.
La intocmirea si utilizarea bilantului, trebuie sa se tina seama de principiile si de nomele
generale ale contabilitatii, respectiv:
- principiul permanentei metodelor
- principiul continuitatii activitatii
- principiul interdependentei exercitiului
 Bilantul se intocmeste anual si in situatia fuziunii sau incetarii activitatii unitatii economice
respective. Institutiile publice si alte organizatii prevazute de lege intocmesc situatii financiare
trimestriale si anule.
Bilantul contabil este insotit de contul de profit si de pierdere sau de contul de executie, in
cazul institutiilor publice de o serie de anexe, precum si de raportul de gestiune al
administratorului.
Bilanturile sunt supuse verificarii, care se realizeaza de catre:
- auditori financiari
- pers fizice sau juridice autorizate, potrivit legii
Dupa aprobare, bilantul contabil se publica in MO, impreuna cu contul de profit si de
pierdere.
Bilantul contabil si cererea anuala a bilantului contabil se pastreaza timp de 50 de ani. Un
exemplar din bilantul contabil anual se depune la directia judeteana a finantelor publice, repsectiv
a municipiului Bucuresti.
Ministerul Financtelor Publice intocmeste anual bilantul institutiilor publice. Obiectul
principal al acetstui bilant il constituie patrimoniul statului si al unitatilor administrativ teritoriale.
Bilantul anula al institutiilor publice se prezinta guvernului, odata cu contul anual de executie a
bugetului de stat.

CONTUL CONTABIL si SISTEMUL DE CONTURI

Realizarea obiectului contabilitatii nu se rezuma la simpla reflectare, la un moment dat, a
situatiei patrimoniului unei intreprinderi. Contabilitatea trebuie sa asigure inregistrarea completa si
neintrerupta pe baza de documente a tuturor operatiunilor economice care genereaza modificari in
patrimoniu. In acest scop, contabilitatea utilizeaza un procedeu specific denumit cont, conceput in
mod special pt a putea permite inregistrarea, urmarirea si controlul, atat al existentului(marimea
diferitelor elemente patrimoniale la un moment dat), cat si a modificarilor care au loc in mod curent,
in elementele parimoniului.

Contul= un procedeu si un model de inregistrare, reflectare si control valoric, iar uneori si

cantitativ, al existentei si miscarii unui mijloc economic, al unui proces economic al unei surse sau
al unui rezultat economico-financiar pe o perioada de timp bine determinata.

Valoare= cantitate x pret

Spre deosebire de bilant, care arata situatia tuturor elementelor patrimoniale ale
intreprinderii la un moment dat, contul are o sfera de cuprindere mult mai restransa, reflectand
numai situatia unui element de patrimoniu.
Pe baza acestor precizari, contul poate fi definit drept un calcul scris prezentat intr-o forma
speciala, cu ajutorul caruia se realizeaza inregistrarea si gruparea informatiilor prividn existenta si
miscarea mijloacelor economice si a surselor de finantare a acestora.
Fiecare cont are un anumit continut economic determinat de natura elementelor pe care le
refelecta.
Continutul economic reprezinta elementul esential al contului, care diferentiaza conturile
intre ele si le imprima o anumita functie.
In raport de continutul contului, acesta poate fi:
1. Un anumit mijloc sau bun economic → ex. mijloace fixe, materii prime, produse finite,
numerar dim casierie
2. O sursa de provenienta a mijloacelor economice → capitalul societatii, furnizorii, credite pe
termen scurt
3. Un proces economic sau o faza a acestuia → aprovizionarea de materii prime, fabricarea
produselor de baza,
4. Un rezultat final al activitatii economice → profitul
 Intr-un cont operatiunile economice pot fi inregistrate astfel:
• intrari, cresteri sau plusuri a obiectului reflectat prin contul respectiv
• iesiri, micsorari, diminuari ale elementului patrimonial refelctat
→ evidenta tinuta cu ajutorul contului este redata cu o forma speciala, constand in
inregistrarea separata a operatiunilor care duc la cresterea elementelor patrimoniale de cele care
conduc la micsorarea acestora.
Contul are o infatisare digrafica — fiecare dintre cele 2 categorii de modificari se cuprinde
intr-o parte distincta a contului. Intr-o forma simplificata aceasta infatisare se prezinta sub forma
literei “T”.

Continutul si componentele contului

I.Titlul contului/simbolul/denumirea acestuia → trebuie sa explice cu exactitate
continutul priocesului economic sau al elementului de patrimoniu a carui evidenta o tine.
De regula, continutul se exprima in denumirea lui.
• ex de conturi de mijloace economice: Materiale; Produse finite; Marfuri

II.Debitul si Creditul
La inceputurile contabilitatii, operatiunile care mareau sau micsorau valoarea anumitor
elemente se scriau unele sub altele in oridine cronologica. Ulterior s-a trecut la sistematizarea
modificarilor de acelasi fel, astfel incat intrarile de mijloace erau trecute in partea stanga, iar iesirile
in partea dreapta.
Notiunile de debit si credit sunt de origine juridica. Utilizarea lor in contabilitate are loc in
perioada de dezvoltare a capitalului comercial, atunci cand conturile erau destinate in special sa
inregistreze si sa urmareasca relatiile agentului economic respectiv cu debitorii si creditorii sai.
Ca urmare, notiunea de debit provine de la cea de debitor, iar cea de credit de al creditor.
Notiunile de credit si de debit au capatat un continut mai larg, ele fiind utilizate pt sistematizarea
tuturor genurilor de modificari care au loc in patrimoniul intreprinderii.
Debitul si creditul nu sunt identice la toate conturile, ele sunt diferite in raport de natura
continutului economic, care uneori poate reflecta mijloace economice, alte ori surse de finantare.
De aceea, debitul si creditul contului reflecta, in unele cazuri informatii valorice cu semnul plus, iar
in altele, cu semnul minus.

Concret, debitul conturilor de activ(sunt conturi de activ acele conturi care exprima
situatia elementrlor patrimoniale din activul bilantier) va desemna cresteri, plusuri.
Debitul conturilor de pasiv( conturi ce reflect situatia elementelor din pasivul billantier) va
evidentia o micsorare, o iesire, o diminuare.
Situatia este inversa in cazul creditului.

Pornind de la cele 2 notiuni au decurs notiunile de a credita si de a debita un cont.

Contul = procedeul prin care se realizeaza dubla inregistrare a fiecarei operatiuni. Regula
generala este ca in cazul fiecarei operatiuni economico-financiare aceasta sa fie inregistrata
simultan in 2 conturi, in partile opuse ale acestora, astfel incat sa se respecte egalitatea dintre
debit si credit.

III.Explicatia operatiunii economice

Poate fi redata descriptiv sau codificat, indicand codul contului corespondent.

IV.Miscarile, rulajul si totalul contului

Insumarea operatiunilor din debitul unui cont(mai putin soldul initial) permite determianrea
rulajului debitor.
Insumarea toate elementelor din credit voi obtine rulajul creditor.
Totalul contului= Sold initial + Rulaj
 V. Soldul contului
= diferenta intre totalul sumelor inscrise in debit si cele inregistrate in credit
Acest sold poate fi:
1. Debitor — sumele din debit sunt mai mari decat cele din credit
2. Balansat/Echilibrat — sumele din debit sunt egale cu cele din credit
3. Creditor — sumele din credit sunt mai mari decat cele din debit

Clasificarea conturilor
Pentru studierea sistemului de conturi este necesara clasificarea lor = sistematizarea
conturilor pe baza caracteristicilor comune, prin gruparea lor dupa anumite criterii in clase, grupe si
subgrupe de conturi.
Criteriul fundamenteal de clasificarea al conturilor il reprezitna continutul lor economic. Din
acest punct de vedere, conturile se pot clasifica in:
1. Conturi de mijloace economice
2. Conturi de procese economice
3. Conturi de surse economice
4. Conturi de rezultat

Din punct de vedere al locului in bilant se disting:

- conturi de bilant
- conturi inafara bilantului

Din punctul de vedere al functiei contabile exista conturi:

- de activ — reflecta mijloacele economice → mijloace fixe, materiale, casa, debitori, clienti,
- de pasiv — reflecta existenta si miscarea surselor de constituire a mijloacelor economice →
capital, credite pe termen scurt, furnizori

OBS: Exista conturi catre preiau atribute de functionare de la ambele conturi. Ele poarta
denumirea de bifunctionale. → contul de profit si de pierdere. Conturile bifunctionale nu pot
avea in acelasi timp caracteristicile conturilor de activ si de pasiv.
In cazul unei societati care inregistreaza profituri, contul de profit si de pierdere va avea
soldul creditor.
In situatia in care inregistraza pierderi soldul va fi creditor.

Din puntul de vedere al sferei de cuprindere, exiosta:

• conturi sintetice = reflecta in forma generalizata mijloacele economice si sursele lor de
finantare fara ca acestea sa fie concretizate si detaliate → ex. mijloace fixe, clienti, furnizori
• conturi analitice = ofera posibilitatea cunoasterii concrete a fiecarui element din patrimoniul
intreprinderii → fiecarui client, furnizor in parte. Detalierea operatiunilor cu ajutorul conturilor
analitice poarta denumirea de evidenta analitica.
• conturi consolidate = utilizate pentru reunirea si integrarea datelor operatiunilor si mijloacelor
financiare pt un grup de intreprinderi care fac parte dintr-o entitate(un holding), grup de
intreprinderi aflate sub autoritatea unei conduceri unice, la nivelul societatii mama.
 Reguli de functionare a conturilor
Inregistrarea operatiunilor economice cu ajutorul conturilor se realizeaza dupa anumite
reguli, reguli care in fond exprima modul de debitare si de creditare a conturilor. Pentru intelegerea
acestor reguli, trebuie pornit de la bilant si de la legatura sa cu conturile.
La inceputul fiecarei perioade de gestiune, fiecarui element patrimonial prevazut de bilant i
se deschide cate un cont:
• Elementele patrimoniale care figureaza in activul bilantului se preiau in conturile de activ sub
forma soldurilor initiale debitoare.
• Elementele patrimoniale din pasivul bilantului se preiau in conturile de pasiv, sub forma
soldurilor initiale creditoare.

Utilizarea conturilor in procesul contabil. Dubla inregistrare si formula contabila

O importanta deosebita pt dubla intregistrare in conturi o are analiza contabila a

operatiunilor economice. Ea are ca scop determinarea continutului economic al operatiunii
respective si stabilirea conturilor in care se inregistreaza, urmand ca pe aceasta baza sa se
realizeze dubla inregistrare a fiecarei operatiuni economice.
Dubla inregistrare consta in inscrierea concomitenta si cu aceeasi suma a unei operatiuni in
2 conturi distincte:
- debitul unui cont
- creditul altui cont
Legatura ce se stabileste intre conturi prin dubla inregistrare a fiecarei operatiuni
economice se numeste corespondenta conturilor, iar conturile respective sunt conturi
corespondente.
Analiza contabila consta in cercetarea pe baza de documente a fiecarei operatiuni
economice in scopul stabilirii conturilor corespondente si a partii acestora(debit/credit) in care
urmeaza a fi inregistrata operatiunea respectiva.
Rezultatul final al analizei contabile se concretizeaza in formula contabila= o egalitate
valorica si cuprinde denumirea contului debitor, denumirea contului creditor, precum si suma care
corespunde operatiunii economice respective. Daca la acestea se adauga data la care a avut loc
operatiunea economica si explicatia acesteia conform documentului justificativ se obtine articolul
contabil.
Din pucnt de vedere al scopului pt care se intocmesc exista formule contabile:
- de inregistrare curenta→ utilizate pt inregistrarea operatiunilor economice obisnuite
- de stornare → Stornare= operatiunea de corectare a unei intregistrari eronate. Se poate face in
negru sau in rosu. Formulele contabile de stornare constituie o modalitate specifica a
contabilitatii de corectare a unor erori, care s-au produs cu ocazia inregistrarii in contabilitate.

Planul de conturi general

Acesta reprezitna matricea intregului sistem de conturi, in cadrul caruia fiecare cont este
delimitat printr-o denumire si un simbol cifric, fiind incadrat intr-o clasa si o grupa de conturi in
raport cu un anumit criteriu de clasificare.
Conform reglementarilor in vigoare, ordinul1802/2014, planul de conturi general contine 9
clase de conturi, simbolizate cu o cifra.
Clasa 1 — conturi de capital
Clasa 2 — conturi de imobilizari
Clasa 3 — conturi de stocuri si productie in curs de executie
Clasa 4 — conturi de terti
Clasa 5 — conturi de trezorerie
Clasa 6 — contiuri de cheltuieli
Clasa 7 — conturi de venituri
Clasa 8 — conturi speciale
Clasa 9 — conturi de gestiune
 In cadrul fiecarei clase se cuprind una sau mai multe grupe de conturi, simbolizate cu 2
cifre, deasemenea conturi sintetic de gradul 1, simbolizate cu 3 cifre si conturi sintetice de gradul
2, simbolizate cu 4 cifre.

Documentele Contabile
Cunoasterea contabila incepe prin consemnarea si culegerea informatiilor, a datelor despre
obiectul contabilitatii, precum si despre patrimoniul intreprinderii. Consemnarea si culegerea
informatiilor asigura contabilitatii fondul brtu de date in legatura cu existenta si miscarile
patrimoniului. Acest proces se realizeaza cu ajutorul documentelor.
In sfera contabilitatii se cuprind numai acele documente care consemneaza operatiuni ce
se inscriu in limitele functiei financiar contablie a unitatii economice.
In contabilitate documentele trebuie sa reflecte toate operatiunile legate de starea si
modificarea patrimoniului, de relatiile de drepturi si obligatii generate de aceste opertiuni, precum si
de stabilirea rezultatelor financiare inregistrate.
Documentele sunt acte scrise in care sunt consemnate letric si cifric, in etalon natural,
valoric sau de munca, de regula in momentul si la locul infaptuirii lor operatiunile economice.
Documentele contabile reprezinta purtatorii de informatii, ele aflandu-se la baza realizarii
urmatoarelor operatiuni:
- consemnarea
- inregistrarea
- prelucrarea informatiilor
- centralizarea
- pastrarea informatiilor → stocarea lor
Clasificare:
1. Dupa modul in care se intocmesc si sunt utilizate in procesul de evidenta:
- documente primare
- documente centralizatoare

2. Din punct de vedere al reglementarii continutului si circulatiei:

- documente tipizate → in ceea ce priveste forma documentului(gruparea si asezarea informatiilor),
cati si in ceea ce priveste dimensiunile si formatul formularului
- documente netipizate

3. In raport de rolul in cadrul sistemului informational decizional:

- documente justificative → se realizeaza consemnarea datelor care atesta operatiuni economice
si financiare privind existenta si modificarea patrimoniului. Asigura datele de intrare in sistemul
informational contabil. Legea contabilitatii prevede ca orice oiperatiune economico—financiara
efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un document care sta la baza
inregistrarilor in contabilitate, dobandind calitatea de document justificativ.
- documente de evidenta contabila → se realizeaza inregistrarea si stocarea datelor in structura si
in formele specifice sistemului de conturi contabile.
- decomente de sinteza si de raportare contabila→ se folosesc pt centralizarea, analiza, si
transmiterea datelor contabile.

Importanta si rol
• Prin datele continute documentele contabile fac dovada realitati isi exactitatii faptelor si
proceselor consemnate, constituind totodata izvorul informatiilor contabile.
• Ca baza a inregistrarii in contabilitate documentele au o influenta importanta asupra
organizarii contabilitatii si operativitatii obtinerii informatiilro contabile.
• Documentele de evidenta reprezitna ub instrument de justificare gestionara privind
integritatea patrimoniului.
• Aceste documente indeplinesc functii in contrilul financiar, servidnd ca mijloc pt identificarea
cheltuielilor efectuate fara o baza legala, pt identificarea lipsurilr si sustragerilor din gestiune,
precum si a abaterilor de la disciplina economico—financiara.
 • Trasaturile lor de acte justificative confera documentelor de evidenta calitatea de forta
probatna in justitie. Marea lor majoritate evidentiaza raporturi juridice intre intreprinderi, iar in
cazurile de fraude, documentele folosesc ca baza in cercetarile penale si in practica judiciara.
O caracteristica esentiala a documentelor justificative consta in aceea ca ele angajeaza
raspunderea persoanelor care le-au intocmit/le-au emis, raspunderea celor care au efectuat
controlul financiar preventiv, a celor care au aprobat efectuarea operatiunilor pe care le contin,
precum si a celor care le inregistreaza in contabilitate, dupa caz.

Continutul documentelor justificative. Reguli de intocmire si de utilizarea a documentelor

Continutul acestor documete variaza in raport de caracterul operatiunilor economice
consemnate. Indiferent de specific, de regula, documentele jusitificative cuprind urmatoarele
elemente principale:
1. Denumirea documentului
2. Denumirea si sediul unitatii patrimoniale care intocmeste documentul
3. Numarul si data intocmirii
4. Mentionarea partilor, cand este cazul, care patricipa la efectuarea operatiunii patrimoniale
5. Continutul operatiunii patrimoniale, iar atunci cand este necesar si temeiul legal al intocmirii
acesteia
6. Datele cantitative si valorice referitoare la operatiunea efectuata.
7. Numele si prenumele, precum si semnaturile persoanelor care le-au intocmit, vizat si aprobat,
dupa caz.
8. Alte elemente care pot contribui la caracterizarea cat ma exacta a operatiunii la care se refera
documentul respectiv.
Toate documentele justificative in care sunt consemnate operatiuni juridico—economice
sunt consemnate in contabilitate, respectiv facturi, chitante, care circula pe teritoriul romaniei, se
intocmesc obligatoriu in limba romana si in moneda nationala.
O importanta deosebita o prezinta respectarea regulilor de completare, verificare si utilizare
a documentelor justificative. In aceste documente nu sunt admise stersaturi sau alte asemenea
procedee si nici lasarea de spatii libere intre operatiunile inscrise in aceste documente. Erorile se
corecteaza prin taierea cu o linie a textului sau a cifrei gresite, iar deasupra se inscriu textul sau
cifra corecta, insa nu sunt admise corecturi in documentele pe baza carora se primeste, se
elibereaza sau se justifica numerarul, precum si in alte documente pt care indicatiile de completare
prevad asemenea restrictii → In aceste cazuri, documentele respective se anuleaza si raman in
carnetele respective fara a fi detasate.
La corectarea documentelor care consemneaza operatiunile de predare, primire a unor
valori materiale, este necesara confirmarea prin semnatura atat a celui care preda, cat si a celui
care primeste.
In cazul in care prelucrarea documentelor justificative se realizeaza de catre unitatile
prestatoare de servicii de informatica, in relatiile dintre aceste unitati si cele beneficiare se impune
respectarea anumitor reguli.
Agentii economici au obligatia sa tina contabilitatea la zi, inregistrand documentele
justificative la termenele prevazute, integistrariel se realizeaza document cu document sau pe
baza unui document centralizator.
Exista mai multe modalitati de inregistrare in contabilitate:
1. In mod cronologic → prin respectarea succesiunii documentelor, in functie de datele de
intocmire sau de intrare a acestora in unitatea economica — in practica se realizeaza cu ajutorul
documentului de contabilitate denumit registru jurnal.
2. In mod sistematic → in conformitate cu regulile stabilite pt fiecare forma de intregistrare in parte.
— se efectueaza cu ajutorul registrului cartea mare.
 Registrele contabile
Alaturi de bilant si de contul de profit si de pierdere, registrele contabile reprezinta
principalele documnete pe care le produce contabilitate. Registrele contabile sunt documente
specifice cu ajutorul carora se realizeaza inregistrarea operatiunilor economice si financiare in
conturi si furnizarea pe acesta baza de informatii privind situatia si miscarea patrimoniului.
Pentru Romania, Lega Contabilitatii si Ordinul nr.2634/2015 privind documentele
financioare contabile, prevad ca principale registre utilizae in contabilitate:

• registrul jurnal — se intocmeste de catre regiile autonome, societatile comerciale, institutiile

publice, unitatile cooperatiste si alte persoane juridice intr-un singur exemplat.
→Se trece ca document obligatoriu de intregistrare cronologica a miscarii patrimoniului unitatii.
→Serveste ca mijloc de prioba in litigii.
→Se intocmeste zilnic sau lunar si poate fi prezentat sub forma unui registru general si sub forma
unor registre jurnal auxiliare.

• cartea mare — document obligatoriu in care se inscriu lunar inregistrarile efectuate in jurnal,
stabilindu-se situatia fiecarui cont.

• registrul inventar — utilizat pt verificarea situatiei patrimoniale la un moment dat

Regmul juridic al documentelor contbile in romania

In baza reglementrilor in vigoare(legea contabilitatii 82/1991; ordinul 2634 privind
documentele financiare contabile) documentele si registreel de contabilitate se utilizeaza in stricta
concordanta cu destinatia lor si se prezitna in mod coordonat si completat astfel incat sa permita in
orice moment identificarea si controlul operatiunilor patrimoniale efectuate.
Documentele justificative, precum si registrele de contabilitate se pastreaza in arhiva
intreprinderilor timp de 10 ani cu incepere de la data incheierii exercitiului in cursul caruia au fost
intocmite. Situatiile financiare anuale si statele de salarii se pastreaza timp de 50 de ani.
Registrul jurnal si registrul inventar au regim de inregistrare la organele fiscale teritoriale,
ianinte de a fi utilizate. Ele se numeroteaza si se parafeaza inainte de a fi depuse la organele
fiscale si tinute corect. Pot fi admise ca proba in litigiile unitatilor patimoniale, in caz de faliment,
precum si in alte situatii.
O anumita categorie a documentelor contabile, cele cu regim special se intocmesc si se
utilizeaza, potrivit unor dispozitii legale, cu precizari exprese privind continutul si mai ales modul de
tiparire, de circulatie si de pastrare.
In afara registrelor contabile, in aceasta categorie se includ documentele utilizate pentru
operatiuni economico-financiare, care afecteaa patrimoniul societatilor sau care au caracter
fiscal( documente care atesta icnasari si plati, primire, eliberare de valori).
In baza legii contabilitatii, unitatile economice sunt datoare sa pastreze la sediul declarat
documentele care stau la baza inregistrarilor in contabilitate, precum si registrele contabile legale
si sa le puna la dispozitia celor in drept n cadrul exercitarii atributiilor legale.
In vederea intaririi disciplinei financiare cu privire la evidenta si utilizarea documentelor cu
caracter fiscal, care stau al baza determinarii veniturilor, s-a instituit regimul unitar de numerotare,
evidenta si gestionare a acestora. Sunt considerate doncumente financiare si contabile cu caracter
fiscal:

- factura fiscala - avizul de insotire a marfii - nota de receptie si de
- chitanta fiscala - nota de plata constatare de diferente

Raspunderea pt organinarea evidentei formularelor fiscale o poarta administratirii unitatilor
ptrimoniale, ordonatorii de credite sau alte persoane care au obligatia gestionarii patrimoniului.
 Modul de pastrare si de arhivare a registrelor de contabilitate
Entitatile au obligatia pastrarii in arhiva lor a registrelor de contabilitate, a documentelor
justificative, precum si a celorlalte documente contabile, care stau la baza inregistrarilor in
contabilitate a operatiunilor economico financiare.
Pastrarea acestor documente s ace dupa caz: 

- la domiciliul fiscal - la sediu

→ pe hartie sau pe suport electronic. In cazul pastrarii pe suport electronic a documentelor
financiar contabile, inclusiv a celor care au fost convertite din format hartie in format electronic, nu
este obligatorie aplicarea prevederilor legii 135/2007 prividn arhivarea documentelor in forma
electronica.
In cazul in care evidenta contabila este tinuta cu ajutorul programelor informatice,
documentele financiar contabile se pot pastra pe suporturi tehnice, cu conditia sa poata fi listate in
orice moment, in functie de necesitatile unitatii respective sau la cererea organelor de control.
Documentele financiar contabile se pot pastra in baza unor contracte de prestari de
servicii, cu titlu oneros, si de catre operatori autorizati, potrivit legii, in prestarea de servicii
arhivistice.
In acest caz, raspunderea privind pastrarea documentelor financiar contabile revine
administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii
beneficiare.
Documentele financiar contabile care atesta provenienta unor bunuri cu durata de viata mai
mare de 5 ani, se pasteaza pe perioada corespunzatoare duratei de viata a acestora. In caz de
incetare a activitatii societatilor, documentele financiar contabile se pastreaza in conformitate cu
prevederile legii societatilor nr.31/1990.
Evidenta documentelor in arhiva se tine cu ajutorul registrului de evidenta, conform
prevederilor legii arhivelor nationale, lege in care sunt consemnate dosarele si documentele intrate
in arhiva, precum si miscarea acestora in decursul timpului.
Eliminarea din arhiva entitatii a documentelor financiar contabile al caror termen de
pastrare prevazut in norme a expirat, se face de catre o comisie constituita potrivit procedurilor
proprii ale entitatii. In aceasta situatie se intocmeste un proces verbal si se consemneaza scaderea
documentelor eliminate din registrul de evidenta al arhivei. In caz de pierdere, sustragere sau
distrugere a unor documente, este necesara reconstituirea acestora in termen de maximum 30 de
zile de la constatare.

CONTRAVENTII si INFRACTIUNI in domeniul contabilitatii

In baz prevederilor legii contabilitatii constituie contraventii urmatoarele fapte, daca nu
sunt savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii, sa fie considerate infractiuni
1. Detinerea cu orice titlu de elemente de natura activelor si datoriilor, precum si efectuarea de
operatiuni economice, fara se fie inregistrate in contabilitate

2. Nerespectarea reglementarilor emise de Ministerul Finantelor Publice, cu privire la:

a. aprobarea politicilor si priocedurilor contabile, prevazute de legislatie
b. utilizara si tinerea registrelor de contabilitate
c. intocmirea si utilizara documetnelor contabile petnru toate operatiunile efectuate, pastrarea si
arhiarea acestora, precum si reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau disturse
d. efectuarea inventarierii
e. intocmirea si depunera in termenul legal a situatiilor fiannciare legale precum si a rapoartelor
contabile

3. Prezentarea de situatii financiare care contin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la
identificarea persaoeni raportoare

4. Nerespectarea prevederilor referitoare la obligatia membrilor organelor de administratie,

conducere si supraveghere de a intocmi si de a publica situatii financiare anuale

5. Nerespectara prevederilor cu privire la organizarea si conducerea contabilitatii

 Efectuarea de inregistrari inexacte, precum si omisiunea cu stiinta a inregistratilor in
contabilitate, avand drept consecinta denaturarea veniturilor, cheltuielilor, a rezultatelor financiare
si elementelor patrimoniale ce se reflecta in bilantul contabil, constituie infractiunea de fals
intelectual si se pedepseste conform legii.

Constituirea si modificarea capitalului societatilor comerciale

In sens general, prin capital se desemneaza toatlitatea surselor de care dispune o firma pe
termen mediu si lung si pe care le utilizeaza in activitatea pe care o desfasoara.
Capitalul cuprinde:
• capitalul propriu = dreptul actionarilor in activele intreprinderii dupa deducerea tuturor datoriilor
acesteia
Capital propriu= active — datorii
Regelmentarile in vigoare includ in categoria capitalurilor proprii:

- aporturile de capital - rezervele - rezultatul exercitiului
- primele de capital - rezultatul reportat financiar 


• capitalul imprumutat
Contabilitatea capitalurilor se tine cu ajutorul conturilor din clasa 1, cu principalul cont
intitulat contul capital, cu ajutorul caruia se tine evidetna capitalului subscris si varsat in natura si/
sau in bani, de catre actionarii sau asociatii unei societati, precum si evidenta majorarii, respectiv
diminuarii acestuia.
In functie de natura juridica a intreprinderii, contul capital imbraca formele:
- capital social → in cazul societatilor pe actiuni
- patrimoniul regiei/ patrimoniu public
Indiferent de forma, prin capital propriu se intelege toatlitatea sumelor si bunurilor
exprimate in bani, puse in mod permanent la dispozitia unei societati de catre proprietar, actionari
sau asociati, in vedera desfasurarii unei activitati generatoare de profit.
Organizarea contabilitatii formarii si miscarii capitalurilor societatilor comerciale, are la baza
prevederile legii contabilitatii, respectiv legii societatii coemrciale, si se bazeaza pe o serie de
principii:
1. Infiintarea unei societati conericiale antreneaza inregistrarea atat a actelor juridice care au
incidente financiare, cat si a operatiunilor implicate.
• Prima dintre acestea este data de formarea capitalului si de reflectarea lui in contabilitate la
infiintarea societatii coemrciale.
• Principiul general consacrat este cel potrivit caruia capitalul subscris si varsat se inregistreaza
distinct in contabilitate pe baza documentelor de constituire a societatii si a documentelor
justificative privind varsamintele de capital.

2. Operatiunile legate de formarea si marirea capitalului, care fac obiectul inregistratilor in

contabilitate sunt:

- subscrierea capitalului - lansarea si subscrierea de noi actuni
- varsarea capitalului subscris - incorporarea rezervelor la capital 


3. Operatiunile care se inregistreaza in contabilitate cu privire la micsorarea capitalului sunt in

principal urmatoarele:
- reducerea numarului de actiuni sau parti sociale
- diminuarea valorii nominale a acestora ca urmare a retragerii unor actionari, asociati
- rascumpararea actiunilor si acoperirea pierderilor din anii precedenti