Cursul 5

Faringologia

Tumorile faringelui
Anginele
ANGINELE

Reprezintă inflamaţiile acute ale faringelui, interesând şi foliculii limfatici izolaţi sau structurile
inelului Waldeyer.
Clasificarea anginelor:
Angine roşii (virale): în oreion, rujeolă,poliomielită, gripă, virus APC
Angine eritemato-pultacee succedă anginele roşii. Agenţi cauzatori:
- streptococul beta-hemolitic (63%)
- stafilococul, Klebsiella pneumoniae, pneumococul (30%)
Angine cu false membrane: angina difterică
Angine ulceroase (cu ulceraţia învelişului epitelial): angina herpetică, angina aftoasă, angina
zosteriană, angina din pemfigus
Angine ulcero-necrotice (cu ulceraţie necrotică profundă): angina ulceroasă tip Moure (cu germeni
banali), angina Vincent (asociaţie fuzo-spirilară), angina scorbutică, anginele gangrenoase (cu
germeni gangrenoşi)
Angine din bolile hematologice (anginele neutropenizante): angina din mononucleoza infecţioasă,
angina granulocitară (boala Schultze), angina leucemică.

Anginele roşii
- etiologie virală şi debutează brusc cu febră, frison, cefalee, odinofagie.
-Local se constată congestia mucoasei faringiene.
-Este o boală contagioasă.
- Tratamentul este simptomatic.

Angina eritemato-pultacee

Simptomatologie: asemănătoare celei anterioare, odinofagia fiind mai accentuată, cu otalgie şi

adenopatie sensibilă subangulomandibular.
Examen local: amigdale hipertrofìate, hiperemiate, cu puncte albe de cazeum la nivelul criptelor,
limba saburală, halenă fetidă.
Tratament: antibioterapie (Penicilină, Eritromicină, Cefalosporine), restul asemănător anginelor
virale. Tratamentul antibiotic va dura 5-7 zile minim, fiind continuat cu Moldamin încă câteva
săptămâni în caz de titru ASLO crescător sau angine streptococice recidivante.

Angina eritemato-pultacee
Angina Plaut-Vincent
angină ulcero-necrotică unilaterală, generată de o asociere microbiană, fuso-spirilară. Apare la tineri
şi se manifestă prin subfebrilitate, astenie, disfagie sau odinofagie moderată.
Buco-faringoscopia pune în evidenţă prezenţa unor ulceraţii amigdaliene, cu aspect necrotic, pe un
fond murdar, cu margini anfractuoase, moi la palpare şi cu adenopatie latero-cervicală.

Angina Plaut-Vincent
Adenoidita acută
Este inflamaţia amigdalei faringiene Luschka, fiind apanajul exclusiv al copilăriei.Etiologia este
microbiană, iar boala apare în urma creşterii virulenţei florei saprofìte (streptococi, stafilococi,
pneumococi).
Tabloul clinic este diferit în funcţie de vârsta pacientului:
- adenoidita acută a sugarului se manifestă sever cu debut brutal, cu febră 40-41 grade C, convulsii,
polipnee, spasm glotic. Obstrucţia nazală împiedică suptul, sugarul pierzând în greutate. La
examenul obiectiv se pun în evidenţă secreţiile mucopurulente din fosele nazale şi de pe peretele
posterior al faringelui, determinând piofagie, care la rândul ei generează dispepsie.
- adenoidita acută a copilului mai mare de 1 an este mai puțin alarmantă, tabloul clinic fiind centrat
pe febră, apărută brusc şi pe obstrucţia nazală. Copilul compensează pierderea respiratorie nazală
prin cea bucală, prezentând rinolalie de tip închis, sforăie în timpui nopţii, dar se poate alimenta.

Adenoidita acută
Complicaţiile, mai dese şi mai grave la sugar, sunt reprezentate de:
- infecţii descendente respiratorii şi digestive
- otite acute
- adeno-flegmoane retro-faringiene, rare
- sinuzite
- dacriocistite.

Complicaţiile supurative ale anginelor

1. Flegmonul periamigdalian
supuraţia ţesutului celular lax, dintre capsula amigdaliană palatină şi peretele musculoaponevrotic al
faringelui. Este complicaţia cea mai frecvent întâlnită a anginei acute eritemato- pultacee şi din
punct de vedere anatomo-clinic deosebim:
- flegmonul antero-superior
- flegmonul inferior
- flegmonul posterior
- flegmonul extern
- flegmonul intra-amigdalian

1. Flegmonul periamigdalian
Simptomatologia:
Angina eritemato-pultacee evolutivă prezintă accentuarea odinofagiei, unilaterală cu otalgie reflexă
şi ascensiune febrilă. Ulterior apare trismusul şi sialoreea , iar vocea devine caracteristică,
amigdaliană
prezintă o halenă fetidă, adenopatie satelită sub-angulo-mandibulară, sensibilă.
La buco-faringoscopie:
în abcesul periamigdalian antero-superior, se evidenţiază o bombare accentuată la acest nivel, cu
edem de luetă (semn de colectare) şi cu amigdala împinsă în jos, înăuntru şi înapoi. Fistulizarea
spontană se produce de obicei în ziua a 8-a;
în abcesul posterior, retro-amigdalian, care este întâlnit mult mai rar, bombarea este localizată la
nivelul stâlpului posterior
Diagnosticul se confìrmă prin puncţia în colecţie, prin care se extrage puroi. Din puroiul recoltat se
execută examen bacteriologic şi antibiograma.
Tratamentul este chirurgical şi constă în următoarele manevre:
- puncţia colecţiei cu un ac gros, lung, în punctul de bombare maximă,
- deschiderea colecţiei cu o pensă lungă specifică specialităţii ORL (pensa Lubet-Barbon) introdusă
în locul în care s-a efectuat puncţia, iniţial închisă, deschizându-se apoi cu o mişcare bruscă, fermă,
rapidă în plan vertical. Pensa se extrage din cavitate deschisă.
Tratamentului chirurgical i se asociază antibioterapie, antalgice, regim dietetic, repaus la pat, iar la
30-45 de zile este recomandată amigdalectomia.

. Flegmonul periamigdalian
2. Adenoflegmonul retrofaringian
Apare la sugar şi la copilul mic, până la vârsta de 3-4 ani (vârsta atrofierii ganglionilor lui Gilette) şi
este de obicei o complicaţie supurativă postadenoidită acută.
Starea generală a sugarului sau a copilului se alterează brusc, apare disfagie şi dispnee, sugarul
nemaiputând suge.
La examenul buco-faringelui se constată tumefacția peretelui posterior al faringelui, care bombează
şi prezenţa unei adenopatii latero-cervicale superioare.
Evoluţia spontană este spre deschidere în general în ziua 7-8, când puroiul inundă căile respiratorii
inferioare, constituindu-se bronho-pneumonia, de cele mai multe ori letală.
Tratamentul este chirurgical şi constă în incizia şi drenajul colecţiei, cu copilul intubat sau în poziţie
Rose. Se asociază administrarea de antibiotice pe cale generală, iar adenectomia este indicată după
30-45 de zile.
Există şi un adenoflegmon retrofaringian la adult, colecţia făcându-se în ţesutul celular lax din
spaţiul retro-faringian. Simptomatologia şi tratamentul sunt asemănătoare formei descrise la sugar.

Adenoflegmonul retrofaringian

3. Flegmonul latero-faringian

Apare la toate vârstele şi i se descriu două forme anatomo-clinice:

- adenoflegmonul latero-faringian,
- celuloflegmonul latero-faringian.
a) Adenoflegmonul latero-faringian este supuraţia cantonată în ganglionii jugulo-carotidieni care se
dezvoltă între pachetul vasculo-nervos al gâtului şi muşchiul sterno-cleido-mastoidian supraiacent.
Regiunea latero-cervicală superioară se tumefiază, apare torticolisul, iar endobucal se evidenţiază o
discretă bombare a pereţilor laterali faringieni. În această fază iniţială, tratamentul cu antibiotice
este salutar. Netratată, colecţia are tendinţa la abcedare, prin fistula cutanată. Pe fondul alterării
stării generale apare pericolul complicaţiilor majore hemoragice (erodarea vaselor mari),
septicemice (tromboflebita venei jugulare interne). Tratamentul postfazei infiltrative este chirurgical
şi constă în incizia şi drenajul adeno-flegmonului.
b) Celuloflegmonul latero-cervical (flegmonul perivisceral)
Este o colecţie situată între peretele faringian şi pachetul vasculonervos al gâtului.Simptomatologia
dominantă este endofaringiană, cea cervicală fiind mai discretă. Predomină disfagia, odinofagia,
localizată la nivelul cornului mare al osului hioid şi bombarea peretelui lateral al faringelui. După 5-
7 zile, tumefacţia cervicală este evidentă, iar complicaţia majoră este invadarea căilor respiratorii.
Pot însă apărea şi celelalte complicaţii descrise la adenoflegmon.Tratamentul este chirurgical,
incizia şi drenajul colecţiei făcându-se pe cale endobucală.

Afecţiunile inflamatorii cronice ale faringelui

Angine cronice nespecifice

a) Faringita cronică difuză - factori favorizanţi
- obstrucţie cronică nazală sau rino-faringiană, infecţiiile cronice nazo-sinuzale, fumatul şi alcoolul,
noxe profesionale,frigul şi umezeala, extirparea amigdalelor palatine înainte de 4 ani.
Faringita cronică difuză are descrise 3 forme clinice:
1. catarală
2. hipertrofică
3. atrofică.
Simptomatologia - senzaţie de uscăciune, senzaţie de mâncărime faringiană, de corp străin, de
arsură, tuse seacă.
Tratamentul constă în:
- îndepărtarea sau eliminarea factorilor favorizanţi, vitamina A uleioasă (epiteliotropă), badijonaj cu
soliuţie Lugol, crenoterapie cu ape sulfuroase sau iodurate, apiterapie, cura heliomarină
b) Adenoidita cronică
Reprezintă inflamaţia cronică a amigdalei faringiene Luschka,care datorită caracterului ei
predominant hipertrofic, mai este denumită şi vegetaţie adenoidă.
Afecţiunea se întâlneşte cel mai adesea între 3 şi 6 ani, iar etiologia este reprezentată în principal de
desele pusee adenoidiene acute, tratate incorect, la care se adaugă statusul limfatic al copilului,
clima rece şi umedă, promiscuitatea şi carenţele vitaminice şi alimentare majore.
Simptomatologia:
- obstrucţie nazală instalată progresiv, lent. Copilul stă cu gura deschisă, datorită acestui fapt
doarme neliniştit, sforăie şi uneori are chiar crize de apnee.
- rinoree muco-purulentă
- rinolalie de tip închis
facies adenoidian caracterizat prin:
- faţă palidă
- nas îngust cu nări aspirate
- buza superioară mai mare
- prognatism superior
gura căscată
- bolta palatină ogivală
- dinţii superiori implantaţi vicios
- torace deformat “în carenă”
- somnolenţă
- diminuarea atenţiei
- torpoare intelectuală (aprosexie)
- facies lipsit de expresie, de copil prost, fără însă ca inteligenţa să fie afectată.

Adenoidita cronica
- rinoree muco-purulentă
- rinolalie de tip închis
facies adenoidian caracterizat prin:
- faţă palidă
- nas îngust cu nări aspirate
- buza superioară mai mare
- prognatism superior
gura căscată
- bolta palatină ogivală
- dinţii superiori implantaţi vicios
- torace deformat “în carenă”
- somnolenţă
- diminuarea atenţiei
- torpoare intelectuală (aprosexie)
- facies lipsit de expresie, de copil prost, fără însă ca inteligenţa să fie afectată.

Adenoidita cronica
Examenul obiectiv evidenţiază:
a. la rinoscopia anterioară: - fose nazale obstruate de secreţii abundente muco-purulente
b. la rinoscopia posterioară: - vegetaţiile adenoide
c. tuşeul de cavum: vegetaţiile adenoide (util mai ales atunci când nu se poate face rinoscopia
posterioară)
Complicaţiile adenoiditei cronice sunt:
Laringo-traheo-bronşite, pneumopatii,otite acute catarale sau purulente,infecţii de focar (reumatism,
nefrite),tulburări gastro-intestinale,tulburări endocrine,enurezis, tulburări în dezvoltarea scheletului.
Tratamentul este chirurgical şi constă în extirparea amigdalei faringiene, adenoidectomia. Operaţia
se poate executa la orice vârstă, cu menţiunea că, adenoidectomiile efectuate înainte de 1 an
determină un procent crescut de recidive.

Adenoidita cronica
c) Amigdalita cronică

Este inflamaţia cronică a amigdalelor palatine.

Simptomatologia: semnele subiective sunt înţepături, senzaţie de corp străin, accentuate de înghiţit,
astenie, subfebrilitate, dureri articulare, halena fetidă (cazeum în cripte).
Examenul obiectiv:
- volumul amigdalelor nu reprezintă un criteriu de apreciere a gravităţii bolii
- stâlpul anterior amigdalian este congestionat- adenopatia sub-angulo-mandibulară esteprezentă
- exprimarea amigdalei, cu o spatulă, este pozitivă prin eliminarea de cazeum fetid.
Complicaţiile amigdalitei cronice sunt:
- acutizări repetate
- supurative: flegmon periamigdalian- infecţii respiratorii descendente
infecţia de focar: Clinic, după o angină streptococică (cel mai adesea betahemolitic tip A, serotipul
12), la un interval variabil, de la una la mai multe săptămâni, apar manifestările la distanţă:
- reumatism articular acut
- cardita reumatismală
- nefrita
- coreea
- nodulii subcutanaţi Meynet
- eritem marginal Leiner.

B) Angine cronice specifice

a)Tuberculoza faringiană
Din punct de vedere anatomo-patologic, sunt descrise:
- tuberculoza acuta miliară (Boala Isambert).
Această boală are evoluţia gravă şi apare în septicemiile cu bacil Koch. Debutul este brusc, cu
ascensiune termică importantă, disfagie şi apoi odinofagie accentuată. La examenul faringelui, pe
un fond congestionat, se evidenţiază nodulii gălbui cenuşii. Leziunile se extind spre cavum, fose
nazale şi laringe. Radiologia pulmonară relevă imagini miliare.
- tuberculoza cronică ulcero-cazeoasă.
Este o formă de tuberculoză secundară, însămânţarea făcându-se prin sputa baciliferă.
Simptomul dominant este odinofagia progresivă, intensă, nepermiţându-i bolnavului să se
alimenteze. La examenul faringelui se pun în evidenţă pe fondul palid al mucoasei, ulceraţii cenuşii-
gălbui, localizate pe peretele posterior al faringelui, amigdalele palatine, stâlpi, amigdale linguale,
limbă şi gingii. Evoluţia este în concordanţă cu cea pulmonară.

a)Tuberculoza faringiană

-tuberculoza larvată.
Este o formă latentă de tuberculoză, apare la copii şi se caracterizează prin hipertrofìa aparent
banală, a formaţiunilor limfoide ale faringelui. Hipertrofìa amigdaliană, însă cu amigdalele palide şi
cu tot faringele palid, la un copil din mediu tuberculos, ne îndeamnă să-i efectuăm I.D.R.-ul la
tuberculină şi să lămurim diagnosticul.
- lupusul faringelui
Este extensia inferioară de la nivelul foselor nazale a acestei forme de tuberculoză. Este o formă de
tuberculoză primitivă (tuberculoza secundară are evoluţie ascendentă). Indolor, cu evoluţie
îndelungată, în perioada de debut, mucoasa faringiană (lupusul se localizează pe val, lueta şi
excepţional pe amigdale şi pilieri), este îngroşată şi mamelonată, roşu închis. In perioada de stare,
nodulii lupici gri-gălbui, confluează, se erodează şi apar ulceraţii, cu evoluţie extensivă şi cu
cicatrizări cu distrugeri importante. Leziunile lupice de la nivelul cavumului (orificiul tubar, faţa
posterioară a luetei), coboară în buco-faringe, pentru ca la nivelul hipofaringelui leziunile lupice să
le întâlnim numai pe epiglotă. Aspectul caracteristic, polimorfismul lezional (nodul + ulceraţie +
cicatrice), îl întâlnim de-a lungul a 10-20 de ani prin succesiuni de cicatrizare şi recidive.
Tratamentul tuberculozei faringiene îi aparţine ftiziologului.

b) Sifilisul faringian

- sifilisul primar
Sancrul sifilitic, localizat pe amigdale şi extrem de rar pe val, peritubar sau pe pilieri, se prezintă
clinic sub mai multe forme: forma anginoasă,forma erozivă, (eroziune superfìcială cu margini
rotunjite şi la palpare îndurată,forma ulceroasă, ulceraţie unilaterală, pe o amigdală hipertrofiată,
acoperită de o falsă membrană cenuşie cu febră, odinofagie, trismus, sialoree, iar palparea ulceraţiei
ne dă senzaţia de carton. Prezenţa adenopatiei sub-angulo-mandibulare, dură, nedureroasă este
obligatorie), forma pseudo-flegmonoasă, forma gangrenoasă.
- sifilisul secundar
Apare la 1-2 luni de la sancrul de inoculare şi se manifestă clinic prin: plăci mucoase, albicios-
opaline, dispuse pe mucoasa bucală, amigdale, val şi mai ales pe pilierii anteriori; enantemul se
caracterizează printr-o roşeaţă difuză a amigdalelor şi stâlpilor anteriori, la care se adaugă disfagia
nocturnă, afebrilitate, cefalee şi astenie
- sifilisul terţiar
Prezintă leziuni profunde, generatoare de distrugeri întinse, mutilante cu prejudicii funcţionale
importante. Goma sifilitică, iniţial, are un aspect pseudo-tumoral, este de culoare roşie, indoloră,
bine delimitată şi din acest stadiu de cruditate în 2-3 săptămâni sau 2-3 luni trece în stadiu de
ramolire, central pierzându-şi consistenţa (apare fluctuenţa). Stadiul III, de ulceraţie, apare după
eliminarea conţinutului şi se prezintă sub forma unei ulceraţii rotunde, profundă, cu margini drepte,
cu fundul neregulat. Stadiul IV este stadiul de cicatrizare, reparaţia făcându-se pe seama unui ţesut
de granulaţie.
Caracteristică este goma palatului care ajunge la perforarea boltei palatine prin distrucţie osoasă.

TUMORILE FARINGELUI
Tumorile benigne
Fibromul nazo-faringian
tumoră ce apare aproape exclusiv la sexul masculin, în perioada pubertăţii. Cauza este necunoscută,
dar se pare că un rol joacă şi masculinizarea insuficientă, întrucât majoritatea bolnavilor au o cifră
scăzută a 17- cetosteroizilor urinari şi anume a celor de origine testiculară.
Anatomo-patologic este vorba despre o tumoră netedă, roz-palidă, boselată uneori, dură, inserată
sesil la nivelul cadrului coanal. Creşte expansiv, pătrunzând în cavităţile vecine: fosele nazale, rino-
faringe, sinusurile feţei, orbită, fosa zigomatică, dar mai ales fosa pterigo-maxilară şi nu rareori
evoluează şi endocranìan.
Boala debutează clinic cu un sindrom de obstrucţie nazală la un adolescent de sex masculin. La
început unilaterală, obstrucţia nazală devine bilaterală. Cel de-al doilea semn major, care nu poate
lipsi este hemoragia: bolnavul are epistaxisuri frecvente, abundente, care se opresc cu dificultate şi
provoacă anemie. Prin creşterea lentă a tumorii, apare hipoacuzie de transmisie (prin obstrucţia
orificiului faringian al trompei lui Eustachio şi otită sero-mucoasă consecutivă), deformarea
obrazului (prin evoluţia tumorii în sinusul maxilar şi erodarea peretelui anterior al acestuia),
exoftalmie, cefalee. Examenul obiectiv poate pune în evidenţă masa tumorală la rinoscopia
anterioară, dar mai ales la cea posterioară.
Examinările paraclinice - tomografia computerizată, prezenţa masei tumorale. Mult mai utilă este
arteriografia selectivă a arterelor carotide externe. Biopsia este de obicei contraindicată, deoarece
provoacă un epistaxis sever. Hemograma pune în evidenţă gradul de anemiere a bolnavului.
Evoluţia acestei tumori este de 5-6 ani, moartea se produce prin anemiere sau prin invazie
endocraniană.
Diagnosticul se stabileşte prin examenul clinic şi arteriografie, care pune în evidenţă natura
vasculară a tumorii.
Tratamentul fibromului nazo-faringian este eminamente chirurgical, de extirpare a tumorii.

Fibromul nazo-faringian
Alte tumori benigne ale faringelui

Polipul coanal sau fibro-mixomul este pediculat în rino-faringe, nu sângerează. Se extirpă.

Papiloamele . Au etiologie virală, ca şi papiloamele cutanate. Ele se observă ca mici tumorete
albicioase sau roz, muriforme, care atârnă de luetă sau văl, sau pot fi inserate sesil pe suprafaţa
mucoasei. Tratamentul este de extirpare, care se face cu foarfeca pentru cele pediculate sau cu
diatermo-cauterul pentru cele sesile.
Hemangioamele sunt tumori congenitale. La nivelul faringelui se întâlnesc cele cavernoase. Clinic
se manifestă ca nişte mase muriforme de culoare violacee, uşor proeminente la suprafaţa mucoasei,
uneori determină obstrucţia parţială a faringelui prin volumul tumoral. Tratamentul lor este foarte
dificil: cele mici pot fi distruse prin crio-cauterizare, injecţii sclerozante sau laser, cele voluminoase
necesită intervenţii chirurgicale.

Tumorile maligne
Tumorile maligne ale rinofaringelui

Anatomo-patologic sunt epitelioame în proporţie de 60% . Localizarea cea mai frecventă este la
nivelul fosetei lui Rosenmüller, înapoia orificiului faringian al trompei. Evoluţia se face în
profunzime, spre spaţiul pterigo-maxilar, dar mai ales spre gaura ruptă anterioară, pe unde pătrunde
în endocraniu, în zona sinusului cavernos şi a nervilor oculomotori.
Debutul clinic . Se descriu 4 forme clinice de debut al cancerului de rino-faringe:
debutul rinologic, cu obstrucţie nazală, rinoree muco-pio-sanghinolentă, epistaxis;
debutul otologic cu otită catarală, mai rar supurată;
debutul neurologic cu nevralgie trigeminală sau paralizii (de nerv mandibular sau ale
oculomotorilor);
debutul ganglionar cu adenopatie latero-cervicală înaltă.
Examenul obiectiv pune în evidenţă tumora, la rinoscopia posterioară, iar la palpare se poate simţi
adenopatia metastatică.
Examinările de laborator necesare sunt: biopsia, examenul imagistic.
Prin evoluţia endocraniană a tumorii, se ajunge la prinderea tuturor nervilor cranieni . Fără
tratament moartea se produce în 12-24 luni.
Diagnosticul pozitiv se pune pe baza examenului clinic, completat prin examenul histopatologic al
piesei de biopsie (stabilindu-se astfel natura leziunii) şi prin tomografie computerizată (care
stabileşte extinderea leziunilor).
Tratamentul tumorilor maligne ale rino-faringelui este preponderent radioterapic , completat cu
chimioterapie adjuvantă. Tratamentul chirurgical are indicaţii reduse.
Supravieţuirile la 5 ani sunt de 40-50 %.

Tumorile maligne ale orofaringelui

Tumorile maligne ale amigdalei palatine.

-EPITELIOAMELE apar ca ulceraţii pe o amigdală mai mare, dură, infiltrată tumoral.
-Debutul este insidios, cu jenă faringiană unilaterală, apoi apare odinofagie, halenă fetidă, sângerări,
adenopatie. Prin evoluţie, ulcerația se măreşte, tumora se extinde la stâlpi, văl, limbă, mandibulă,
peretele lateral faringian şi chiar în hipofaringe. Moartea survine după un an şi jumătate.
Tratamentul este radio-chimioterapic pentru tumorile de dimensiuni reduse, dar pentru cele mai
mari, extirparea chirurgicală a tumorii şi a adenopatiei, urmată de radioterapie este strategia de
elecţie. Vindecarea se întâlneşte în aproximativ 40 % din cazuri.
-SARCOAMELE sunt ceva mai rare decât carcinoamele
CANCERUL VĂLULUI PALATIN - ca o ulceraţie a vălului pe fond infiltrat. Beneficiază de
radioterapie.

Cancerul amigdalian
Cancerul valului palatin
Tumorile maligne ale hipofaringelui

La nivelul hipofaringelui se întâlnesc aproape numai carcinoame. Ele se localizează cu predilecţie

în sinusul piriform, mai rar pe peretele posterior sau pe faţa linguală a epiglotei. Simptomatologia
este tardivă, cu senzaţie de jenă, de corp străin, care apare la deglutiţie. Mai târziu apare halena
fetida, odinofagie, sialoree, adenopatie latero-cervicală. Prinderea laringelui determină disfonie, iar
a a gurii esofagului duce la oprirea tranzitului alimentar. Examenul obiectiv depistează stază
salivară în hipofaringe, formaţiune infiltro-ulcerată a peretelui faringian, adenopatia cu caractere
tumorale. Diagnosticul necesită examen bioptic şi tomografie computerizată. Tratamentul cel mai
eficace este cel chirurgical urmat de radioterapie. Supravieţuirile la 5 ani sunt sub 40 %.

Cancer de sinus piriform