”Enigma Otiliei” de George Călinescu.

Comentariu.

Romanul lui Călinescu,”Enigma Otiliei”, publicat în 1938 are o temă complexă,

vizând “istoria unei moşteniri”, dar şi fresca societăţi bucureştene de la începutul
secolului XX.
Activitatea se desfăşoară pe mai multe planuri, prezentându-se casa lui Moş
Costache Giurgiuveanu, casa unde trăieşte “clanul Tulea”, moşia lui Leonida Pascalopol,
diverse medii populare de afacerişti, negustori, curtezane, parveniţi, etc. Acţiunea începe
în iulie 1909 şi se va termina în casa bătrânului avar Giurgiuveanu. Martor şi reflector al
spectacolului acestei lumi subjugate de avere, bani, poziţie soacială este Felix Sima.
Acesta este fiul medicului militar Iosif Sima de la Iaşi. Acesta ajunge în casa lui
Giurgiuveanu în urma morţii ambilor părinţi iar bătrânul avar devine tutorele lui.
Ajungând în strada Antim, unde domicilia Moş Costache, tânărul este şocat de bătrânul
care-I spune: “…nu, nu stă nimeni aici, nu cunosc…”. Intervine Otilia care-l salvează pe
Felix din această situaţie jenantă, mai ales pentru bătrân, şi-l aduce în casa care-l va
adăposti până la majorat. Din prima seară Felix cunoaşte ciudata familie Tulea şi pe
Leonida Pascalopol, protectorul Otiliei şi prieten cu Moş Costache. Spectacolul lumii
meschine se declanşează in momentul în care cunoaşte “clanul Tulea” format din: Aglae,
sora lui Moş Costache, femeia rea şi veninoasă, Simion, soţul acesteia, senil şi copiii lor:
Olimpia căsătorita cu Stănică, Aurica, fata bătrână obsedată de căsătorie şi Titi, retardat
mintal.
In casa lui Moş Costache, Felix trăieşte experienţa primei sale iubire pentru Otilia.
Zgârcenia bătrânului este evidentă în orice amănunt: interiorul nu este bine luminat,
pereţii scorojiţi, scara interioară scârţie. Singurol loc plăcut este camera Otiliei unde se
pot vedea lucruri scumpe, de bun gust, procurate de Pascalopol.
Felix observă totul şi, pentru a supravieţui în această atnosferă îşi notează
observaţiile într-un jurnal eliberându-şi astfel sufletul de amărăciune.

1
 Otilia apare ca un copil zburdalnic, e plină de farmec, sensibilitate şi maturitate.
Rafinatul Pascalopol îi invită pe cei doi tineri la moşia sa din Bărăgan. După o serie de
dovezi de iubire, Felix rămâne consternat când Otilia pleacă fără să-I spună un cuvânt cu
Pascalopol la Paris. Cele câteva luni până la revenirea Otiliei reprezintă perioada de
maximă suferinţă a eroului care va încerca să se salveze făcând vizite Georgetei,
curtezana unui general bătrân. Intoarcerea Otiliei se va face firesc iar declaraţiile celor
doi îndragostiţi sunt la fel de înfocate şi pure ca şi altădată.
Deşi zgârcit, Moş Costache este totuşi dominat de gândul de a-i asigura Otiliei un
viitor. Vrea să-I construiască o casă în grădina în care locuia el. Gândul este însă nefast
pentru că, în timp ce procura materialele de construcţie suferă un accident vascular.
Familia Tulea, în frunte cu Aglae, pune stăpânire pe lucuinţa lui Moş Costache,
presându-l cu insistenţă pe bătrân şi aşteptând să moară. Acesta îşi revine şi începe să fie
mai interesat de sănătate şi de suflet. Incearcă chiar compania unei femei, Paulina,
aducând-o în casă. Când această îi pretinde să o treacă în testament, Moş Costache refuză
şi aceasta pleacă.
Stănică Raţiu este tot mai preocupat de soarta lui Moş Costache, spionându-I casa.
Când bătrânul are o a doua criză, Stănică profită de o scurtă absenţă a Otiliei şi a lui Felix
şi-I fură de sub saltea banii. Gestul lui Stănică este fatal pentru bătrân, acesta murind.
Familia îl îngroapă cu multă fală, dar şi cu răceală. Otilia rămâne într-o situaţie incertă
pentru că bătrânul nu reuşise din cauza zgârceniei să depună în bancă decât 100.000 lei.
Ea refuză cererea de căsătorie a lui Felix, motivând că ar fi o piedică în calea realizării
sale ca medic, şi, fără explicaţii sau argumente, părăseşte casa de pe strada Antim. Din
acel moment Felix nu a mai văzut-o niciodată.
După mai mulţi ani, Felix, acum medic de renume şi profesor universitar, îl
întâlneşte pe Pascalopol, mult îmbătrânit. Află de la Pascalopol că Otilia era acum în
Spaniac căsătorită cu un conte.
Pascalopol îi arată lui Felix o fotografie în care eroului îi este cu neputinţă să
recunoască în chipul acela de femeie cu trăsături fine pe copilăroasa şi zburdalnica Otilie
din anii tinereţii.

2
 Stanică Raţiu a devenit om bogat, graţie banilor furaţi de la Moş Costache şi a
urcat pe scara socială, ajungând om politic. El o părăseşte pe Olimpia, căsătorindu-se cu
Georgeta.
Datorită eroului martor şi reflector, Felix, romanul dobândeşte o construcţie
simetrică. La începutul cărţii Felix este întâmpinat de Moş Costache cu replica: “nu, nu
stă nimeni aici”, iar în final eroul revine pe strada Antim, vede totul în paragină şi-şi
aminteşte de cuvintele bătrânului, cuvinte care acum sunt adevărate: “Aici nu stă
nimeni.”
Romanul “Enigma Otiliei” este o creaţie complexă pentru că autorul a aderat la
mai multe curente literare: clasicism, romantism, baroc şi realism.
Călinescu îi prezintă personajele din mai multe perspective astfel se poate deduce
caracterul lor după mediul în care trăiesc şi după modul cum aspiră sau se implică fiecare
personaj în moştenire.
Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului pentru că direct sau
indirect, el hotărăşte destinele celorlalte personaje care se concentrează în jurul averii
sale, în goana după moştenire. Este tipul avarului al lui Delavrancea sau Harpagon de
Moliere.
Aspectul exterior şi interior al casei, părăginite, aflate aproape în ruina trimite
către avariţia personajului de acest tip, Moş Costache se teme de orice nou venit ca de un
intrus nedorit, un potenţial atentator la averea sa.
Ţinuta vestimentală este ridicolă, poartă ciorapi de lână de o grosime “fabuloasă”
şi “plini de găuri”, unghiul netăiate, nădragi largi de stambă prinşi cu sfoară. Gesturile,
bâlbâiala, răguşeală sunt arme de apărare, reacţii provocate de teama de a nu fi jefuit, de a
nu fi pus în situaţia de a da vreun ban cuiva care îi cere.
Sentimentele paterne pe care le are pentru Otilia, singura faţă de care este
generos, atât cât poate el să fie, îl face să înţeleagă faptul că adoptarea fetei în testament
şi depunerea într-un cont pe numele ei a unei sume de bani constituie o cale dreaptă şi
cinstită de a-i purta de grijă, dar patima pentru bani, avariţia sunt mai putenice şi-l fac să
ezite dovedind un caracter slab. Otilia îl înţelege la rândul ei şi nu poate fi supărată pe
“papa” care este “un om bun, dar are şi el ciudăţeniile lui”.

3
 Relaţia cu celălalte personaje este dominată de o supiciune permanentă, bănuind
mai ales pe Aglae şi pe Stănică Raţiu că îi pândesc averea deşi şi celelalte personaje au
într-o măsură mai mici sau mai mare interese materiale la Giurgiuveanu.
Otilia Marculescu este cel mai modern personaj al romanului atât prin tehnicile de
realizare cât şi prin problematica sa existenţială, reprezentând drama feminităţii.
Portretul fizic sugerează trăsăturile sale morale de delicateţe, tinereţe, farmec,
cochetărie inocentă şi maturitate. Otilia este un personaj complex definită prin felul de a
fi prin fapte, acţiuni, desturi, vorbe şi gânduri. Este un amestec ciudat de atitudine
copilăroasă şi matură în acelaşi timp: aleargă desculţă prin iarba din curte, stă ca un copil
pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund lucidă şi matură atunci când îi explică lui
Felix motivele pentru care ei doi nu se pot căsători, dovedind o autocunoaştere
desăvârşită a propriei firi. Faţă de Felix are gesturi familiare, tandre ce ilustrează o grijă
maternă pentru el.
Finalul romanului este deschis în privinţa destinului Otiliei, modernismul
personajului constând şi în faptul că nimeni nu poate dezlega misterul ce se ţesuse în
jurul ei, Felix însuşi conchizând că după atâţia ani, pentru el Otilia rămăsese “o enigmă”.
Moş Costache o iubeşte pe Otilia, primind de la ea un strop de tinereţe, “lumină”
şi voiciune. Felix vede în Otilia “o fată admirabilă, superioară pe care n-o înţeleg”.
Pascalopol o priveşte ca pe femeia în devenire, cu care are răbdare, dar faţă de care nu
distinge “ce e patern şi ce e viril” în dragostea lui pentru ea. Pentru Stănică Raţiu, Otilia
este o femeie cu “spirit practic”, care ştie ce vrea şi cum să se descurce în viaţă. Aglae o
consideră “o zănaţică”, “o dezmăţată”, “o stricată care suceşte capul tuturor băieţilor de
familie, iar Aurica o urăşte pentru că are succes la bărbaţi.
Otilia trăieşte drama singurătăţii a viitorului ei ambiguu, departe de mult visata
fericire.
Felix Sima este fiul doctorului Iosif Sima de la Iaşi care murise şi-l lăsase în grija
tutorelui Costache Giurgiuveanu. Tânărul vine de la Bucureşti, la unchiul său ca să
urmeze cursurile facultăţii de medicină.
Portretul fizic ilustrează prin detaliile descrierii portretul moral al personajului.
Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele, conturează încă de la început o fire
raţională, lucid, o fire analitică şi un spirit de observaţie foarte dezvoltat. De la început

4
simte pentru Otiliia o simpatie spontană, care se transformă în iubire. Nu-şi poate explica
schimbările bruşte de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei la
Paris îl deznădăjduieşte însă nu renunţă la carieră. Eşecul în dragoste îl maturizează,
Felix păstrând în amintire o iubire romantică, înălţătoare care-I dă putere.
In relaţiile cu celălalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, situându-
se deasupra superficialităţii şi meschinăriei lumii burgheze. Ambiţios, învaţă şi face
eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional. Munceşte cu seriozitate pentru a
deveni un nume cunoscut în medicină, devine profesor universitar, o autoritate medicală,
căsătorindu-se cu fata unei pesonalităţi politice a vremii, care-I asigură un statut social
superior.
Stănică Raţiu este tipul arivistului, al parvenitului înscris în galeria lui Dinu
Păturică, personajul lui Nicolae Filimon, fiind în acelaşi timp şi tipul demagogului,
alături de Nae Caţavencu al lui I.L.Caragiale. Este un “avocat fără procese” cu multe rude
bogate şi influenţe care îl suportă sau îl acceptă pentru simplul fapt că este volubil şi ştie
sa se facă agreabil. Este un om realist, un fin observator al mediul în care se plimbă cu
nonşalanţă.
Ca orice parvenit, este lipsit de scrupule. Fără remuşcări, cu mult tact şi sânge
rece, el fură de sub saltea banii lui Moş Costache şi părăseşte casa senin. Devenit bogat, o
părăseşte pe Georgeta, fosta curtezană a unui general bogat.
Dezinvolt, trăind cu voluptate fiecare acţiune, Stănică este şi el un disimulat. In
spatele fiecărei vorbe el ascunde un interes şi totdeauna urmăreşte un scop: obţinerea
banilor. Ştie să fie însă şi brutal, urmărind un scop bine gândit în favoarea sa, aşa cum se
comportă faţă de Otilia şi faţă de Moş Costache. In primul caz jigneşte încercând o
căsătorie, iar în celălalt aduce moartea bătrânului.
Leonida Pascalopol, moşier rafinat, om generos cu gusturi desăvârşite, elegant,
are o casă mobilată cu distincţie, cântă la flaut, este cultivat şi plin de nobleţe. Nerealizat
pe planul studiilor întrucât le abandonase când îi murise tatăl şi trebuise să îngrijească de
mama, vrea să se facă util celor care au nevoie de el.
Trăieşte în preajma Otiliei pe care o cunoaşte de când era mică şi-i satisface toate
dorinţele şi capriciile, fiind un adevărat tată pentru Otilia. Ea îl vede ca pe un “om de

5
lume”, un “bărbat şic şi singur, săracul”. Cu timpul sentimentele lui paterne se schimbă,
nutrind acum sentimente de iubire pentru tânăra fermecătoare “ca o rândunică”.
Discret şi delicat, Pascalopol este pentru Otilia nu numai un sprijin material ci şi
unul moral simţind din plin ocrotirea pe care acesta o revarsă asupra ei cu nobleţe şi
eleganţă. Când îşi dă seama după câţiva ani de căsătorie că nu mai este potrivit pentru
Otilia îi redă acesteia libertatea, ca ea să poată deveni “nevasta unui conte” dintr-un
profund sentiment “de umanitate s-o las să-şi petreacă liberă anii cei mai frumoşi”.

Nota naraţiunii
Roman de tip balzacian, “Enigma Otiliei” are acţiune complexă desfăşurată pe
diverse planuri, iar personajele sunt prezentate din diverse perspective, ceea ce duce la un
contur precis şi amplu al eroilor.
Cartea lui Călinescu cuprinde o serie de elemente romantice, între care ar trebui să
menţionăm surprinderea stărilor de ambiguitate din caracterul unor personaje (Otilia,
Pascalopol) si câteva descrieri din natură.
Descrierile de natură îmbină aici romantismul cu realismul, clasicul şi barocul.
Spre exemplu descrierea turmei de bivoli de la moşia lui Pascalopol cuprinde
neologisme, regionalism, arhaisme. Evidenţiem neologismele: “bituminoase”, ”ondulat”,
“infernală”, arhaismul: “brişcă” şi regionalismele: “colbul”, “buruiană”, “adulmecător”.
Romanul abundă în descrieri ale interioarelor, ale străzilor, ţinutelor vestimentare.
Aceste prezentări conturează maniera realist-critică sau balzaciană a lui George
Călinescu.
“Enigma Otiliei” se dovedeşte un roman de profundă critică socială, de
sângeroasă execuţie a familiei burgheze într-o perspectivă mult mai amplă de natură
universală.