TEMA 9: INSTITUŢII CENTRALE: DOMNIA (II). RAPORTURILE CU ÎNALTA POARTĂ, SEC.

XV

Românii și Otomanii

de Tahsin Gemil

1. „Război sfânt” și „Casa Păcii” (pg. 23 – 30)

- Este admis că de la începerea plății haraciului țările române au intrat sub aria de dominație musulmană,
această plată presupunea întreținerea dpdv economic al musulmanilor, iar califul Omar a insistat asupra
faptului ca statele ce plătesc haraciul să nu își schimbe statutul juridic. Totuși rămânea la atitudinea
califului în funcție dacă statul cucerit, acum nevoit să plătească dări funciare, va rămâne sub statutul de
haraci sau âșar anume musulmani care nu plătesc haraciul.
- O altă modalitate de plată era cea a djiziei ce este cuprinsă în Coran și presupune un fel de capitație
Occidentală, ce avea menirea de taxă de protecție. Dacă statul trecea la islam, această dare era automat
anulată. Statele acceptau această plată deoarece, chit că recunoștea superioritatea islamului, aceștia își
asigurau integritatea teritorială. Aceste plăți asigurau în primul rând garanția că nu vor fi atacați,
instituindu-se o pace provizorie bazată pe o plată regulată
- În Islam au existat păreri contradictorii privind casele ce trebuie menținute, astfel după școala hanefită
avem:
 dar ul-islam („Casa Islamului” teritorii sub stăpânire musulmană)
 dar ul-harb („Casa războiului” teritorii ce urmau a fi integrate în urma djihad-ului în islam)
- însă au existat și alte păreri, mai numeroase care împart relațiile cu celelalte state între:
 dar ul-islam
 dar ul-harb
 dar ul-ahd („Casa Păcii” prin care era răscumpărată garanția prin haraci sau djizie, stabilită între
imam (șeful musulman) și cel nemusulman și de obicei era încheiat pe perioada cât trăiau0
- dacă nu se achitau plățile statele erau trecute din casa păcii în cea a războiului
- statele care se aflau în Casa Păcii li se acorda un document ahd-name și prevedeau următoarele:
 individualitate și inviolabilitate teritorială
 menținerea conducătorilor locali (împreună cu forțele armate)
 protecție împotriva agresiunilor străine
 exercitarea cultului propriu
 neamestec în treburile interne
 autoguvernarea în baza legilor și a tradiției locale
 privilegii comerciale în teritoriul islamic etc.
- în cazul neplății dărilor statele ahd-name sufereau următoarele:
 ocuparea unor zone strategice dpdv militar și economic
 în relațiile externe statele erau obligate să se conformeze politicii autorității islamice
- statele islamice prin Coran aveau doar un scop, anume dominația lumii, iar tratatele prin care se ofereau
anumite privilegii ce nu presupuneau cucerirea, erau văzute de califi, nu ca un tratat de egalitate ci ca un
dar oferit de aceștia
2. De la răscumpărarea păcii la suzeranitate (pg. 30 – 50)
- Murad I este primul ce impune forțele otomane în zona Balcanică realizând aici o rețea de state vasale
- Bayazid I este cel care a inițiat o politică de cucerire în această zonă urmărind cu prepoderență să
cucerească Constantinopol, a eșuat însă
- Autorul ne oferă aici exemplul lui Nicolae Iorga care este de părere că otomanii nu erau niște musulmani
fanatici, ci niște războinici asiatici care ofereau alianțe, prietenie și frăție (în „Istoria Românilor” III pg.
289-290)
- Otomanii și-au propus încă de la început o politică anticatolică ce avea menirea să respingă aceste forțe din
Balcani și Anatolia, acceptând la un moment dat însă latina la negustori
TEMA 9: INSTITUŢII CENTRALE: DOMNIA (II). RAPORTURILE CU ÎNALTA POARTĂ, SEC. XV

- Mehmed II după cucerirea Cpol a dorit să fie recunoscut unul dintre cei mai mari califi de la primii patru
încoace, dorind să cuprindă în teritoriile noului stat, toate ce au fost ale Imperiului Roman, îmbinând
tradițiile turcice, islamice și romane
- După 1517 când sultanii au fost recunoscuți temporar șefi supremi și spirituali ai islamului, aceștia s-au
simțit îndreptățiți, ca urmași ai cezarilor și califilor, să țintească dominația universala, era de părere autorul
- Aflată la mijlocul de interes ale concepției turco-islamice și ungaro-catolice, țările române au fost nevoite
să apeleze la diferite mijloace, printre care oscilarea de suzeranitate între cele trei state (IO, UNG, POL)
pentru a contracara interesele fiecăruia. Acestea au luptat în principal pentru menținerea independenței și să
contracareze tendințele expansioniste ale statelor menționate
- Românii au acceptat plata haraciului, anume răscumpărarea păcii, autorul fiind de părere că nu se cunoaște
cu exactitate dacă a existat un fel de contract cu caracter de capitulație, însă ceea ce îl interesează pe acesta
este de a stabili caracterul pe care l-a avut aceste relații turco-române
- Tratatele încheiate între cele două state, la început de Vlad I și Mircea și de Petru Aron și Ștefan, erau
văzute că țările române, cunoscute drept un front antiotoman, puteau fi neutralizate și chiar utilizate pentru
răspândirea expansiunii. Autorul este de părere că dimpotrivă, țările române, luptând pentru păstrarea
intereselor fundamentale, au realizat rolul de stat tampon, având meritul de a amortiza expansiunea
otomană

Țara Românească

- Participarea lui Mircea cel Bătrân la lupta de la Kossovo (1389) a ilustrat caracterul pe care dorea să îl
adopte domnitorul român. Pentru a opri orice intervenție antiotomană a Țării Romînești, sultanul va trimite
la nord de Dunăre pe acângii conduși de Firuz Bey, ulterior la 1391, sultanul va trimite un ultimatum lui
Mircea prin care era invitat să se supună înaintea începerii ostilităților militare. Autorul este de părere că
ceea ce se vehiculează în istoriografia noastră, că Mircea a încheiat cu Baiazid un tratat între 1392-1393, nu
a căpătat forma unui act scris. Totuși, se afirmă faptul că Mircea a început să plătească haraci, însă în urma
îmbunătățirii relațiilor cu Sigismund de Luxemburg, voievodul va adopta o poziție antiotomană și va
renunța la plata tributului (dacă a plătit) fapt ce îl va determina pe sultan să intervină în Țara Românească.
- După Rovine sultanul va adopta o soluție intermediară de a trece ȚR în casa păcii prin întronarea lui Vlad I
și vasalizarea acestuia prin plata haraciului, autorul aratându-ne că nu există un document scris care să
consemneze acest fapt, totuși e de părere că probabil înscăunarae a urmat modelul turc de oferire a: bonetei,
steagului, sabiei și cingătoarei
- Această domnie nu va dura mult deoarece în 1396 Mircea se va întoarce pe tron sprijinit de Sigismund,
marcând astfel încă odată independența față de otomani. Odată cu urcarea lui Mehmed I la tron și cu
pierderea Dobrogei în 1417 la îndemnat pe Mircea să adopte o poziție de supunere față de otomani,
acceptând plata haraciului, autorul fiind și de această dată de părere că nu ar fi existat un document scris,
totuși, ne arată ca voievodul a acceptat trimiterea fiilor săi ca ostatici și ajutor militar în caz de nevoie
- În contextul luptelor pentru tron din ȚR și Moldova, se va face remarcată prezența marii boierimi care de
acum încolo va juca un rol hotârâtor în relațiile cu statul otoman. Se pare că Alexandru Aldea în 1432 și
Vlad Dracul în 1437 sunt primii domnitori care au trecut Dunărea și s-au supus în fața sultanului. Aici
autorul ni-l numește pe Idris Bitlisi care menționează acordarea unei diplome de numire și caftan de onoare
oferite lui Vlad Dracul, care se va angaja în politica adoptată de către otomani, fapt dovedit prin intervenția
domnitorului în Transilvania
- După 1453 Mehmed II își va însuși politica sa de dominație asupra statelor din Balcani și Anatolia, iar
odată cu Ungaria slăbită de luptele interne, Vlad Țepeș a rămas singur pe linia Dunării. Intervenția
sultanului la nord de Dunăre este datorată faptului că domnitorul refuză să plătească haraciul și din cauza
atacurilor la Sud de Dunăre, iar aici autorul îl numește pe cronicarul Tursun Bey care mărturisește că Vlad
fusese pus la domnie de către Înalta Poartă iar faptele sale nu puteau rămâne nepedepsite.
TEMA 9: INSTITUŢII CENTRALE: DOMNIA (II). RAPORTURILE CU ÎNALTA POARTĂ, SEC. XV

- Politica sultanului nu viza desființarea și integrarea în Casa Islamului a ȚR, fapt ce îi denotă pe boieri să îl
trădeze pe Țepeș și să accepte instalarea personala de către sultan a lui Radu cel Frumos (primul instalat
astfel).
- Autorul ne oferă aici detalii despre ritualul de investitură specific otoman al voievodului numit: a prestat
jurământul de credință față de sultan (ahd) după ii s-au dat scufie aurit și hilat (caftan) și cu tobă și steag cu
cal și cu slujitor s-a așezat pe scaun – Kemalpașazde în „Cronici Turcesti”
- Se presupune că la investire domnitorului I s-a oferit un act scris în care erau prevăzute obligațiile pe care
le avea acesta față de Poartă și invers, numirea acestuia fiind un moment cheie în relațiile ce urmau să fie
între țările române și otomani
- Totuși momentul 1462 nu a însemnat o dominație efectivă a sultanului, ci rămânea la statutul de intervenție
a sultanului în numirea domnitorului și la creștearea moderată a plății haraciului. Această politică instaurată
în anul menționat va rămâne neschimbată până la domnia lui Suleyman Kanunî (1520-1566)

Moldova

- Actul de privilegii acordat de sultan negustorilor din Cetatea Albă la 9 iunie 1456 a însemnat o încheiere a
lungilor dispute de suzeranitate ale Moldovei față de Ț.R. Prin acest document s-a stabilit o somație privind
plata haraciului (2k galbeni) ce a dus la încadrarea Moldovei în țările protejate de către sultan
- Prin această politică economică Moldova a fost capabilă să se extindă dpdv financiar astfel să își procure
cele necesare în caz de nerespectare a prevederilor cu otomanii
- În timpul lui Ștefan cel Mare Moldova va avea primul rol în politica antiotomană, însă modificările politice
internaționale a avut consecințe asupra sorții acestui stat. Astfel, în 1484 Chilia și Cetatea Albă sunt
pierdute în favoarea otomanilor, astfel se pierd principalele puncte strategice economice danubiano-pontice.
Ștefan se va lupta pentru recuperarea acestor zone, fara succes însă, fapt ce l-a făcut pe domnitor să încheie
pace cu Baiazid II în 1486 și să recunoască teritoriile pierdute.
- Datorită politicii îndreptate împotriva statului de către uniunea polono-maghiară, Ștefan a fost împins
pentru a adopta o politică mai favorabilă față de Poartă, menținând în același timp independența. În acest
sens îl numește pe diplomatul aflat în slujba regelui Poloniei Filippo Buonaccorsi-Callimachus care într-o
scrisoare adresată papei Inocențiu al VIII-lea, numește punctele pierdute de moldoveni însă admiră politica
adoptată de aceștia și daunele pe care le-au provocat otomanilor. Astfel, acesta întelegea ca în ciuda
punctelor pierdute Ștefan cel Mare reusește să mențină elementele fundamentale politice și spirituale ale
Moldovei
- Politica adoptată de către Ștefan este cel mai bine demonstrată de respingerea atacului polonez din Codrii
Cosminului (1497) când ienicerii otomanii s-au unit cu moldovenii și i-au devastat pe polonezi, acest fapt
ilustrează atitudinea de forță suverană a Porții ca răsplată a plății haraciului
- În urma acestui eveniment, prin abilitatea sa politică, Ștefan a revenit la echilibrul de forțe dintre cele două
mari state, iar în pacea din 1503 maghiaro-otomană se recunoștea de către Ungaria cosuzeranitatea pe care
o avea împreună cu IO asupra țărilor române
- Nivelul suzeranității față de Poartă a rămas neschimbat până la domnia lui Petru Rareș, având unele
modificări printre care mărirea haraciului, emiterea de documente etc.
- Moldova a reușit să își mențină o oarecare liberatate în ceea ce privește politica externă
3. Dominația efectivă (pg. 50 – 66)
- Odată cu cucerirea teritorilor arabe, Imperiul Otoman, începând cu Suleyman, a inițiat o politică de
dominație mondială având ca principal adversar Imperiul Habsburgic
- În acest sens țările române au jucat un rol important, încep să pierdă din valoarea lor de sine-stătătoare și
să reprezinte un punct important de sprijin al otomanilor, prin teritoriul lor făcându-se deplasarea trupelor și
a muniției către Europa Centrală pe Dunăre și Marea Neagră. Dorința lui Suley de a integra țările române în
Casa Islamului s-a lovit de respingerea categorică a boierimii care a luptat pentru menținerea independenței
TEMA 9: INSTITUŢII CENTRALE: DOMNIA (II). RAPORTURILE CU ÎNALTA POARTĂ, SEC. XV

- Statele române au căpătat un statut nou, sultanul își va impune dominația asupra instituției domniei dar și
va cere o continuă suplimentare a Imperiului, astfel, peșcheșurile vor căpăta nu doar un statut de
suzeranitate, cât și o valoare economică, iar odată cu criza generata în a doua jumătate a secolului al XVI-
lea se va cunoaște o creștere accentuată a dărilor
- Suleyman Magnificul va impune o nouă abordare politică și economică asupra țărilor române, astfel, el va
fii nevoit să accepte în continuare menținerea stării politice, spirituale și juridice a țărilor române. Totuși,
acesta se va impune mai drastic în domnie, voievodul acționând în numele sultanului și va impune o mai
strictă supraveghere prin ocuparea unor noi puncte strategice
- Autorul ne oferă o perspectivă nouă asupra lui Suleyman, acesta va iniția o serie de reforme legiuitoare ce
prevedeau relațiile interne și externe ale Imperiului, ceea ce i-a atras supranumele de Kanunî (Legiuitor).
Acesta a respectat vechiile tradiții în relațiile cu țările române dar a impus și o nouă serie de obligații,
printre acestea numărându-se suplimentarea așezărilor otomane de lângă hotarele românești cât și a
capitalei, asigurarea hranei pentru oastele otomane, dări în munci și construcții etc.
- Autorul va căuta momentul când s-a impus o dominație protectivă asupra Moldovei și una restrictivă asupra
Țării Românești. El menționează ca un astfel de moment nu poate fi spus cu exactitate deoarece, chiar cu
domniile fanariote, acestea nu au reprezentat un moment de cotitură a relațiilor dintre state, ci a fost
pregătită de lunga evoluție a perioadei numită de el a prefanariotismului.
- El va încerca să prezinte principalele puncte de reper în evoluția de la suzeranitate la dominație și a
procesului de aservire început de Suleyman, împărtășind ideea lui Petre P. Panaitescu care era de părere că
otomanii nu au integrat și nici nu au dorit să integreze țările române în casa islamului deoarece acestea
reprezentau principalele centre de susținere economică a Imperiului (în De ce n-au cucerit turcii țările
române? În Interpretări românești):
 Pentru Moldova autorul ne prezintă ca an de reper 1529, când Petru Rareș efectuează în
Transilvania o campanie din ordinul sultanului, însă acesta urmărește alte dispoziții decât cele
prevăzute de Suleyman. Acest fapt l-a determinat pe Kanunî să intervină în forță în 1538, iar la fel
ca în 1462, în tabăra otomană s-a aflat un pretedent legitim la tron. Acesta va reuși să impună pe
scaunul Moldovei pe Ștefan Lăcustă care primește însemnele otomane, realizând astfel o cucerire.
- Aici el ne oferă o dezbatere istoriografică, o parte susținând că defapt dominația efectivă asupra Moldovei a
început în anii 70-80 (S. Gorovei, I.A. Pop – folosesc elementul continuator al politicii externe) sau
dinainte de 1538 (Gh. V. Gonța – folosește probele de ordin economic). Autorul punctează ideea că cei trei
scapă din vederea impactul pe care l-a avut evenimentul din anul 1538 asupra Moldovei, anume instalarea
cu ajutorul forțelor armate a unui domn pe tronul țării, prin impunerea controlului direct a sultanului asupra
domniei și instalarea unei forțe armate otomane în capitală
- Suleyman Magnificul are o altă abordare față de predecesorii săi. El vede în domnitorii moldovei, nu niște
aliați, ci niște robi tributari, amenințându-i în permanență cu trecerea țării din Casa Păcii în Casa Islamului
- Autorul este de părere că odată cu transformarea Bugeacului și a Tighinei în puncte strategice otomane și
cu instalarea unei forțe în imediata apropiere a domnitorului, au reprezentat principalele elemente ale
lungului proces de înglobare a Moldovei în sistem otoman de conducere
- Transilvania, devenită principat, după istg. Ro. în anul 1541, a reprezentat o entitate politică care va
îndeplini același rol de stat tampon între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, iar împreună cu celelalte
două state române, vor reprezenta un punct de înlesnire a tendinței expansioniste a celor două imperii
- Odată înființat , Poarta s-a îngrijit în asigurarea rolului pe care îl avea să îl îndeplinească principatul.
Aceasta a fost integrat în dar ul-ahd după plățile tributare, principii Tv erau numiți kral (crai sau rege) sau
hakim (stăpânitor, rege) – ales de nobilime, confirmat de sultan prin ahd-name și name-i humayun
(scrisoare împărătească) adresată nobilimii. În ahd-name erau prevăzute în schimbul protecției sultanului:
tribut (10k galbeni) , asistă Poarta cu armată și informații, menținerea ordinii interne, apere supușii de
opresiune etc. Sultanul oferea aceleași beneficii ca în cazul celorlator țări române, oferind o întâietate
Transilvaniei față de domnii din ȚR sau MDV. În namei-humayun se prevedea că nobilimea este direct
responsabilă de comportamentul extern pe care îl are principele.
TEMA 9: INSTITUŢII CENTRALE: DOMNIA (II). RAPORTURILE CU ÎNALTA POARTĂ, SEC. XV

- Tahsin Gemil îl va cita pe Edgar Quinet care în secolul al XIX-lea mărturisea ideea că pe teritoriul
românilor, în comparație cu teritoriile pe care s-a întins dominația musulmană, nu a existat niciun fel de
moschee care să ilustreze cucerirea efectivă a teritoriului, astfel, pământul moldo-vlahiei nu s-a aflat
niciodată sub controlul unui musulman, fapt ce dă țărilor române, titlul de victorie al dreptului religios (în
„Les Roumains, Allemagne et l’Italie – Paris, 1857)
- Odată cu Mihai Viteazul, s-a renunțat definitiv la ideea de integrare a statelor române în Imperiul Otoman,
astfel, raporturile româno-otomane s-au așezat pe alte deziderate politico-juridice. Românii au început să
adopte o nouă concepție, au renunțat fățis la luptele cu armele și s-au axat mai mult pe păstrarea
independenței și a teritoriului pe care îl aveau în stăpânire, sperând și pregătind momentul oportun să iasă
de sub plasa grea ce a fost așternută de Imperiul Otoman