Sunteți pe pagina 1din 6

auzit o usa deschiz�ndu-se, apoi �nchiz�ndu-se, si niste pasi apropiindu-se de

partea superioara a scarilor. Dupa aceea Rose o vazu pe fiica


ei.
- Buna, �i spuse Elizabeth. Nu v-am auzit venind. Citeam.
- Nu ai auzit nici telefonul sun�nd? �ntreba curioasa Rose.
- Ba da, dar c�nd am vazut ca s-a oprit dupa ce a sunat a doua oara mi-am �nchipuit
ca a raspuns doamna Goodrich. Era pentru mine?
- Nu, raspunse Rose. Este doamna Stevens. Jeff este aici?
- Jeff? facu Elizabeth. A plecat de c�teva ore. Presimtirea neplacuta �ncepuse sa o
�nabuseasca pe Rose.
- Deci a fost aici?
Elizabeth a dat din cap afirmativ.
- Oh, da. A trecut pe la noi imediat dupa ce ati plecat. Zicea ca vrea sa caute
caverna.
- Caverna? se �ncrunta Rose.
- Stii tu. Din legenda. Zicea ca nu exista si voia sa se duca sa o caute. Voia sa
ma duc si eu cu el, dar nu m-am dus. I-am spus ca este prea
periculos. �n afara de asta, afara ploua.
Jack, care ascultase conversatia dintre Rose si Elizabeth, ridica din nou
receptorul.
- Barbara? spuse el. Dupa c�te se pare a fost pe aici, dar asta s-a �nt�mplat
devreme, dupa pr�nz. Elizabeth nu stie unde s-a dus, �nsa se
pare ca a zis ceva despre faptul ca ar fi vrut sa caute caverna.
- Caverna? �ntreba Barbara. Te referi la cea din stavilarul Promontoriului?
- Asa cred, raspunse Jack. Daca exista cu adevarat vreuna. Dar este mai degraba
doar o veche legenda a familiei. Nimeni nu a gasit-o p�na
acum.
- Stavilarul este un loc periculos, nu-i asa? se interesa Barbara, �ngrijorarea
ascutindu-i vocea.
Jack se hotar� sa spuna adevarul.
- Da, asa este. Acesta este si motivul pentru care am tinut legenda �n viata. A
fost un instrument folositor �n a tine copiii departe de un loc
at�t de periculos.
- Stiu. Rose mi-a povestit despre asta c�nd ne-am mutat. I-am spus lui Jeff sa nu
se duca pe acolo.
- Atunci s�nt sigur ca nu a facut-o, o linisti Jack. Probabil ca s-a dus doar sa
hoinareasca prin �mprejurimi si a pierdut notiunea timpului.
- Nu stiu ce sa spun, facu Barbara, �ngrijorarea simtindu-se tot mai tare �n vocea
ei. Nu cunoaste zona si de obicei nu face astfel de prostii.
- Este totusi la v�rsta adolescentei, �i aminti Jack. V�rsta la care poti sa-ti pui
baza �n copii, dupa cum poti sa te si �nseli.
- S-ar putea sa fie asa, spuse Barbara ne�ncrezatoare. Ei bine, nu voi �ncepe sa-mi
fac griji �nca o ora de acum �nainte, �nsa daca nu este
acasa p�na pe la sase, nu stiu ce vom mai face.
- �mi pare rau ca nu am putut sa te ajut cu mai mult. Daca mai trece pe aici va
sun.
�si spusera la revedere, dupa care Jack �nchise telefonul. Se �ntoarse catre Rose,
iar �ngrijorarea pe care nu a lasat-o sa se simta �n voce i
se �ntiparise �n schimb pe fata.
- La fel s-a �nt�mplat si cu ceilalti, nu-i asa? o �ntreba el. Rose a dat din cap
afirmativ, fara sa scoata vreo vorba. Semana
prea tare cu ceea ce se �nt�mplase cu ceilalti. Iar dupa aceea �si aduse aminte de
Sarah. St�nd �n capul scarilor, Elizabeth nu o avea �n
spatele ei pe Sarah, ca de obicei. Rose se uita �n sus si o vazu pe fiica ei cea
mare st�nd �n continuare acolo, astept�nd sa i se spuna si ei
ce vorbisera cu doamna Stevens.
- Unde este Sarah? o �ntreba Rose, regasindu-si vocea.
- Sarah? repeta Elizabeth numele surorii ei. �n camera ei, cred. Sau �n camera
dejoaca.
A ramas tacuta pentru o clipa, par�nd ca asculta ce se �nt�mpla alaturi.
- Numai o clipa, spuse ea. Sa ma uit.
Au auzit pasii ei bocanind pe hol, �n timp ce fata se duse mai �nt�i �n dormitorul
lui Sarah, apoi �n camera de joaca. C�nd o auzira
apropiindu-se din nou de capul scarilor, fara sa auda �nsa si murmurul moale al
vocii ei, prin care ar fi trebuit sa vorbeasca cu sora ei, siau
dat seama ca nu a gasit-o pe Sarah. Elizabeth reaparu �n capul scarilor si se uita
�n jos, catre ei.
- Nu este aici, spuse ea. Probabil ca este la doamna Goodrich, �n timp ce au
�nceput sa o caute �n partea de jos a casei, Rose
�si dadu seama ca nu aveau sa o gaseasca pe Sarah. �n loc sa se alature celorlalti
care o cautau, se duse �n biroul ei mic si se afunda �n
scaunul din fata mesei de lucra. Nu se stie din ce motiv, se simtea �ntr-o oarecare
siguranta acolo, o siguranta de care �nsa era dintr-odata
sigura ca avea sa aiba nevoie.
- Ei bine, spuse Jack, �ncerc�nd sa-si pastreze vocea sub control. Nici aici, jos,
nu este. Doamna Goodrich o credea �n camera ei.
- Trebuie sa fie pe aici! facu Rose cu disperare. Caut-o din nou pe sus. Poate ca
este �n dormitorul nostru, sau �n camera oaspetilor. Si �n
pod. Cauta si �n pod!
Nu se oferi sa ajute la cautarea ei, pentru ca era sigura ca nu avea nici un rost.
Sarah nu se afla �n casa. Rose se aseza �n scaunul ei din
fata mesei de lucra si asculta, �n timp ce Jack si Elizabeth cotrobaira prin toata
casa. A urmat o liniste atunci c�nd au cautat la ultimul
nivel, �n pod; dupa aceea �i auzi din nou la etajul de deasupra si �n cele din
urma, le asculta pasii �n timp ce coborau scarile. Au intrat �n
biroul micut, iar Jack dadu negativ din cap:
- Nimic, spuse el. Nu este aici.
- Nici nu credeam sa fie, replica Rose. Era clar, daca nu am gasit-o �n camera ei.
S-au uitat unul la celalalt, nestiind ce sa faca �n continuare.
- Hambarul! facu Elizabeth dintr-odata. Poate s-a dus �n hambar.
Fara sa mai astepte vreun raspuns din partea parintilor ei, iesi din camera, dupa
care se auzi usa de la intrare deschiz�ndu-se. Si atunci o
auzira pe Elizabeth tip�nd.
Nu era acelasi fel de tipat pe care se obisnuisera sa-l auda din partea lui Sarah,
acel urlet de frustrare al unui copil care se pomeneste
incapabil de a comunica prin oricare dintre celelalte mijloace. Tipatul scos de
Elizabeth era unul de groaza. I-a �ncremenit pentru moment
pe Jack si Rose; imediat dupa aceea erau �n picioare si alergau catre usa. O gasira
pe Elizabeth �n fata marchizei, uit�ndu-se ravasita spre
c�mp. Au urmarit directia privirilor ei si Rose simti un tipat scap�nd de pe
propriile buze. Nu reusi sa si-l stap�neasca dec�t acoperindu-si
gura cu palma.
O silueta micuta iesise dintre copaci, iar acum se �ndrepta �ncet catre casa. Era
Sarah, si chiar si de la aceasta distanta puteau sa vada ca
fetita era uda leoarca si plina de noroi. Si mai era �nca ceva. Niste pete care �i
vargau fata si m�inile, pat�ndu-i si hainele cu o roseata
despre care stiau ca nu putea sa fie noroi.
Era s�nge. Sarah era plina de s�nge.
- Isuse Hristoase! mormai Jack, mintea lui fiind aproape incapabila sa accepte ceea
ce �i vedeau ochii.
Iar dupa aceea �si aduse aminte ca Elizabeth urmarea si ea aceasta aparitie
ciudata, care se apropia �ncet de ei, travers�nd c�mpul. Apuca
bratul fiicei sale si o trase �n casa.
Elizabeth parea ametita si nu a opus rezistenta atunci c�nd Jack o conduse �n sus
pe scari, si dupa aceea �n camera ei.
- Ram�i aici, �i spuse el. Sa nu vii jos p�na c�nd vin eu sa te iau. Se uita la ea
mai cu atentie si observa ca avea fata palida
si tremura.
- Te simti bine?
A dat afirmativ din cap, dupa care �ngaima:
- Ce s-a �nt�mplat cu ea, tati? Este ranita?
- Nu stiu, raspunse Jack. Dar totul va fi �n regula. Sa ram�i aici si totul va fi
�n regula.
Elizabeth, par�nd dintr-odata mult mai t�nara dec�t era, cerceta fata tatalui ei,
dupa care se str�nse �n bratele lui. �ncepuse sa pl�nga �ncet.
- Va fi totul �n regula, iubito, �i sopti Jack. O sa am eu grija de ea.
A leganat-o cu bl�ndete, iar fata se linisti. Jack o �ntinse �n pat.
- �ncearca sa nu te mai g�ndesti la asta, spuse el. Acum trebuie sa ma duc jos si
sa o ajut, dar ma voi �ntoarce peste putin timp. �ncearca sa
nu te mai g�ndesti la ce s-a �nt�mplat, a repetat el, stiind totusi ca nu exista
nici o posibilitate sa-si stearga din minte ceea ce tocmai
vazuse.
Rose continua sa stea �n fata marchizei, tin�ndu-si mai departe gura acoperita cu
palma, iar pe obraji lacrimile �i curgeau suvoi. Sarah se
afla �nca pe c�mp, dar se apropia tot mai mult de casa, �naint�nd �ncet, t�r�nd
dupa ea un obiect tavalit �n noroi. �ncepuse sa se faca frig, iar
ploaia se amesteca acum cu fulgi de zapada.
Rose �ncepu sa scoata niste sunete scurte, �ncerc�nd sa �si dea seama de ceea ce se
�nt�mpla �n fata ochilor ei. Obiectul din m�na lui Sarah
era acum distinct vizibil si, pe masura ce �ncepea sa-si dea seama ce anume era,
Jack trebui-a sa se lupte cu greata care �i cuprindea
stomacul.
Era un brat de copil si fusese retezat de la umar. Parea sa fi fost ciop�rtit �n
multe locuri, iar s�ngele se scurgea �ncet din el, preling�ndu-se din
ciotul retezat pe care Sarah �l t�ra �n noroiul din urma ei.
Fetita nu parea sa-si dea seama ca ploua si ningea, si nici de frigul care se
facuse. �nainta cu pasi constanti, cu ochii goi fixati asupra
parintilor ei, �n timp ce acestia stateau �n usa marchizei si o asteptau. Jack ar
fi vrut sa se duca �n �nt�mpinarea ei, sa o ia �n brate si sa o
aduca acasa, dar nu a putut sa o faca. Statea neajutorat l�nga nevasta-sa, uit�ndu-
se am�ndoi cum fiica lor se apropia.
Iar dupa aceea ajunse acasa. Ramase la baza treptelor verandei si �i privea cu ochi
pierduti. Apoi ridica bratul retezat si-l tinu �n sus,
�ntinz�ndu-l catre ei ca si cum ar fi fost un cadou.
Criza de isterie pe care Rose si-o retinu p�na atunci a explodat de data aceasta.
Gura i se deschise convulsiv, iar tipatul
ce se zbatea �n g�tul ei izbucni, rasp�ndindu-se pe �ntregul c�mp din fata ei.
Copacii din padure aproape ca s-au �nfiorat, scuturati de
urletele care ieseau din pieptul acestei femei chinuite. Ochii �ncepusera sa-i
joace feste si tot ceea ce vedea era bratul, bratul acela
�ns�ngerat, suspendat deasupra solului ce �ncepuse sa se �nnegreasca rapid. Parea
sa creasca �n fata ochilor ei, iar dupa aceea tot ceea ce
a putut sa vada a fost carnea ciop�rtita, sf�siata, care se str�ngea �n jurul
osului. Tipetele ei urcara p�na la o nota de isterie patologica.
Primul tipat scos de Elizabeth o trezise pe doamna Goodrich, iar acum statea �n
fotoliul ei si se uita ametita la televizor, nefiind sigura
daca nu cumva acesta fusese sursa zgomotului care o trezise. C�nd �nsa �ncepu sa
auda urletele Rosei �si dadu seama ca nu fusese
televizorul. Se ridica �n picioare si se �ndrepta greoi spre intrarea �n casa.
�n timp ce se apropia de usa principala tipetele pline de durere se amplificau, dar
abia c�nd ajunse l�nga usa putu sa-si dea seama care era
cauza lor. Ochii i se marira la vederea fetitei pline de s�nge si noroi. �si retinu
senzatia de voma si arunca o privire catre Rose, observ�nd
imediat ca nu frica, ci mama era cea care avea nevoie urgenta de atentie.
- Aveti grija de doamna Rose, �i comanda ea lui Jack.
A facut c�tiva pasi �nainte si, �nghitindu-si cu greu nodul din g�t, desfacu
degetele lui Sarah din jurul �ncheieturii bratului retezat. Lu�nd-o pe
Sarah de o m�na si tin�nd bratul grotesc �n cealalta, o trase pe fetita �n casa. A
dus-o repede �n bucatarie si a asezat-o �n fata chiuvetei.
Apoi �nveli bratul �ntr-un prosop si-l puse deoparte. Dupa aceea �ncepu sa se ocupe
de Sarah, d�ndu-i hainele jos si sterg�nd-o de mizerie.
Dupa aceea a �nvelit copila �ntr-o patura veche, luata din propria ei camera si s-a
dus la telefon. A format numarul sectiei de politie si ceru
cu Ray Norton.
- Ray, spuse ea. Aici este doamna Goodrich, de la familia Conger. Ar fi bine sa vii
repede �ncoace. S-a �nt�mplat ceva rau. Si sa aduci cu
dumneata si un doctor. Cel de la White Oaks, daca poti sa iei legatura cu el. Ne
cunoaste.
Seful politiei vru sa-i puna c�teva �ntrebari, �nsa batr�na menajera i-o reteza
scurt.
- C�nd ajungi aici, �i spuse ea. Acum am alte lucruri de facut.
A pus receptorul �n furca si s-a �ntors la Sarah. Fetita ramasese ascultatoare
acolo unde fusese lasata, astept�nd, si nu opuse nici o
rezistenta atunci c�nd doamna Goodrich o conduse la etaj, �n baie.
Ordinul doamnei Goodrich l-a adus pe Jack din nou �n simtiri. A pus m�inile pe Rose
si o zg�lt�i.
- Este �n regula, spuse el. Doamna Goodrich are grija de Sarah.
Rose continua �nsa sa tipe, iar Jack trebui sa o scuture mai tare si sa urle la ea.
- Este �n regulai racni el, iar tipetele au �ncetat brusc. Rose s-a uitat la el cu
ochii mariti, �n timp ce buzele i se
miscau, ca si c�nd ar fi vrut sa spuna ceva.
- Vino, �i spuse Jack.
A bagat-o �n casa si o trase dupa el p�na �n biroul din spatele casei. Turna brandy
�n doua pahare mari si �ntinse unul catre Rose.
- Bea asta, �i spuse el pe un ton imperativ. Ai nevoie. Fara sa scoata vreun
cuv�nt, Rose lua paharul din m�na lui si-l
goli pe jumatate. Dupa aceea, tremur�nd, s-a cufundat �n canapea.
- Ce ne facem? �ntreba ea �n soapta. Of, Dumnezeule, Jack, ce ne facem?
- O sa-l sunam pe doctorul Belter, raspunse Jack �ncet. Si pe Ray Norton.
Dar nici unul dintre ei nu facu vreo miscare spre telefon. Au ramas pur si simplu
fiecare pe locul sau, privindu-se unul pe celalalt, �ncerc�nd
sa �nteleaga ceea ce vazusera. C�nd sosi Ray Norton se aflau �nca acolo, asezati �n
birou.
Se pregatea sa plece acasa, c�nd telefonul �ncepu sa sune. Si-a dat seama din prima
clipa ca se �nt�mplase ceva rau. Ceva foarte rau. O
cunostea pe doamna Goodrich de foarte multi ani, �nsa nu stia sa fi folosit
vreodata telefonul. Asa ca a dat telefon la Scoala de Ia White
Oaks si-i spuse doctorului Belter sa se �nt�lneasca am�ndoi acasa la familia
Conger. Dupa aceea se urca �n masina si goni de-a lungul
Drumului Promontoriului Conger, folosind sirena pentru prima data de c�nd �i fusese
instalata.
Usa de la intrare era deschisa si nu s-a mai deranjat sa foloseasca soneria. Intra
si �nchise usa �n spatele sau. Putea sa auda o apa curg�nd
undeva, la etaj, dar nu existau nici un alt fel de zgomote. Pomi catre scara, dupa
care se razg�ndi si strabatu holul, �ndrept�ndu-se catre
biroul din spate. Deschise usa si-i vazu pe Jack si Rose Conger, st�nd linistiti �n
fata caminului, cu fetele palide. Nici unul dintre ei nu s-a
miscat c�nd intra �n camera.
- M-a sunat doamna Goodrich, spuse politistul �ncet. Mi-a spus ca s-a �nt�mplat
ceva aici.
- Da, raspunse Jack dus pe g�nduri. Numai ca nu stim ce anume. A ramas �n tacere,
iar Ray Norton se apropie mai mult de el.
- Totul �n regula aici? �ntreba el. Ce s-a �nt�mplat?
- Mai bine l-ai suna pe doctorul Belter de la Scoala White Oaks, spuse Jack. Aveam
de g�nd sa fac chiar eu asta, �nsa...
Vocea i se pierdu din nou.
- S-a rezolvat, replica Norton. Doamna Goodrich mi-a spus sa-l sun. Este pe drum.
Facu o pauza, nefiind sigur daca nu ar fi trebuit mai �nt�i sa-l astepte pe doctor,
�nainte de a-i presa pe Jack si Rose pentru a obtine mai
multe informatii. Orice se �nt�mplase, parea ca acum se terminase. Casa �i dadea
sentimentul starii de soc, dar nu al unui pericol iminent.
Era ca si cum ar fi trecut toti prin ceva �ngrozitor, care i-a lasat �nmarmuriti.
S-a hotar�t sa-l astepte pe doctor. A observat paharele goale
din m�na ambilor soti si, cu toate ca �si dadea seama ca nu se cadea, le-a
reumplut.
- Dupa cum aratati, aveti nevoie de asta, spuse el cu bl�ndete. Se aseza si
asteptara �mpreuna venirea doctorului Belter.
Zgomotul apei care curgea sus s-a oprit dintr-odata, iar casa ramase �n tacere.
Dupa aceea Rose �ncepu sa pl�nga, foarte �ncet.
A trecut aproape o jumatate de ora p�na c�nd se auzi clopotelul de la intrare, iar
Ray Norton se ridica pentru a raspunde la usa. Dupa
aceea auzira zgomotul greu facut de talpile doamnei Goodrich, care cobora scarile,
si un murmur de voci. La o clipa dupa aceea menajera
deschise usa biroului si-i dadu voie psihiatrului sa intre. Fara sa mai astepte sa
fie invitata, doamna Goodrich intra �n camera si �nchise usa
dupa ea.
- Am bagat-o �n pat, spuse ea. A adormit. M-am uitat si de Elizabeth. Este
speriata, dar e bine.
Doctoral Belter se uita curios la Jack si Rose Conger.
- Ce s-a �nt�mplat? �ntreba el.
Vaz�nd ca nu primeste nici un raspuns din partea lor, se �ntoarse catre menajera.
- Ce s-a �nt�mplat? �ntreba din nou.
- Pai, facu doamna Goodrich scurt. Nu este frumos si nici nu stiu prea bine despre
ce este vorba. Eram �n camera mea, uit�ndu-ma la
televizor, si am auzit dintr-odata cea mai �ngrozitoare galagie. Era doamna Rose si
urla. 'Nteles, habar nu aveam cine tipa, p�na nu am
ajuns la usa marchizei, si dupa ce am ajuns acolo nu i-am dat prea mare atentie.
Dar era domnisoara Sarah. Statea acolo, �n ploaie, plina
toata de noroi si de s�nge. Si avea ceva �n m�na.
- Ce anume? �ntreba doctoral, vaz�nd ca femeia a cazut �n tacere.
Doamna Goodrich arunca o privire catre Rose.
- Ce a adus cu ea? insista doctoral.
- Era... era o m�na, raspunse doamna Goodrich. Este la bucatarie. Am lasat-o acolo
c�nd am dus-o pe domnisoara Sarah sus, la baie.
- Oh, Isuse! facu �ncet Ray Norton.
A privit neajutorat catre doctor, �ntreb�ndu-se ce ar fi trebuit sa faca. Doctorul
Belter si-a dat seama ca, deocamdata, el era cel care
trebuia sa-si asume responsabilitatea luarii deciziilor.
- Ar fi bine sa veniti cu mine, �i spuse sefului politiei. Nu vad la ce ne-ar
folosi �n clipa aceasta, dar hai sa-i aruncam o privire.
Cei doi barbati s-au dus �n bucatarie si desfacura prosopul plin de s�nge. �n fata
acelei privelisti oribile Ray Norton simti ca stomacul i se
revolta.
- Un copil, spuse doctorul Belter. Este bratul drept al unui copil. Norton a dat
din cap dus pe g�nduri.
- Cam ce v�rsta?
Doctorul Belter ridica din umeri:
- Greu de spus, dar pare sa fi fost unul mic. Nu mai mult de opt sau noua ani.
- Cam de aceeasi v�rsta cu Jimmy Tyler, spuse Ray Norton �ncet. Iar s�ngele nici nu
s-a �nchegat �nca.
- Nu putea sa se fi �nt�mplat cu prea mult timp �n urma, spuse doctorul. Trebuie sa
fi fost �n dupa-amiaza aceasta.
Au �mpachetat bratul la loc si s-au �ntors �n birou. Ray Norton s-a uitat jenat la
cei doi Conger.
- Stiu ca va va veni greu, spuse el, cu cea mai mare bl�ndete de care era �n stare,
dar voi fi nevoit sa va pun c�teva �ntrebari.
- Stiu, raspunse Jack ca si cum ar fi fost plictisit deja. Nu ar putea doctorul
Belter sa o duca sus pe Rose? Cred ca are nevoie sa se �ntinda
putin. Am vazut tot ceea ce a vazut si ea.
- Bine�nteles, raspunse Norton, fac�ndu-i semn doctorului sa o scoata pe Rose din
camera.
A asteptat p�na c�nd cei doi au plecat, dupa care se aseza fata �n fata cu Jack.
- Ce s-a �nt�mplat, Jack? Nu te grabi. Stiu ca trebuie sa fi fost �ngrozitor, dar
am nevoie sa aflu ce s-a �nt�mplat.