Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
18 Zonarea Curs 2014
18 Zonarea Curs 2014
Introducere
Un loc în care pot apărea atmosfere explozive în concentraţii atât de
mari încât să necesite măsuri speciale de precauţie pentru a proteja
sănătatea şi securitatea lucrătorilor implicaţi este considerat periculos.
Pentru aceste locuri se foloseşte uzual termenul de arii periculoase sau arii
periculoase Ex.
Un loc în care nu pot apărea atmosfere explozive în concentraţii atât
de mari încât să necesite măsuri speciale de precauţie pentru a proteja
sănătatea şi securitatea lucrătorilor implicaţi este considerat lipsit de pericol.
În instalaţiile industriale în care se procesează, transportă sau
depozitează substanţe inflamabile şi/sau combustibile este probabilă
prezenţa unei atmosfere explozive.
Atmosfera explozivă se defineşte ca un amestec cu aer, în condiţii
atmosferice, al unui material inflamabil în care, după aprindere, arderea se
propagă în tot ansamblul amestecului neconsumat.
Substanţele inflamabile şi/sau combustibile trebuie să fie considerate
ca materiale care pot forma o atmosferă explozivă în afară de cazul în care
investigarea proprietăţilor lor a arătat că în amestecurile cu aer ele sunt
incapabile de propagarea unei explozii autosusţinute.
Pornind de la principiile fundamentale de prevenire a exploziilor
prezentate in Cap I, proiectarea şi construcţia echipamentelor, sistemelor
protectoare şi componentelor trebuie avute în vedere, in primul rând
evitarea sau reducerea cantităţii de atmosferă explozivă
In SR EN 1127-1 sunt date cerinţele pentru evitarea sau reducerea
cantităţii de atmosferă explozivă prin controlul parametrilor procesului si prin
proiectarea şi construcţia echipamentelor, a sistemelor de protecţie şi a
componentelor
- Limitarea concentraţiei
244
Dacă nu este posibil să se evite manipularea substanţelor capabile
să formeze atmosfere explozive, formarea unor cantităţi periculoase de
atmosfere explozive în interiorul echipamentelor, sistemelor de protecţie şi
componentelor poate fi prevenită sau limitată prin măsuri de control al
cantităţii şi/sau concentraţiei.
Aceste măsuri trebuie să fie monitorizate, în cazul în care
concentraţiile inerente procesului nu sunt suficient de mult în afara
domeniului de explozie. Asemenea monitorizări, de exemplu, detectoarele
de gaz sau detectoarele de debit, trebuie să fie cuplate la alarme, alte
sisteme de protecţie sau funcţii automate, pentru cazurile de urgenţă.
Atunci când se efectuează aceste măsuri de control, concentraţia
substanţelor inflamabile trebuie să fie suficient de mult sub limita inferioară
de explozie sau suficient de mult peste limita superioară de explozie.
Trebuie avut în vedere faptul că, în timpul pornirii sau opririi proceselor,
concentraţiile pot intra în domeniul de explozie.
În cazul în care concentraţia din echipamente, sisteme de protecţie şi
componente este peste limita superioară de explozie, nu există nici un risc
de explozie în interior; totuşi, independent de concentraţia din interiorul
echipamentului, eventualele scurgeri pot conduce la un risc de explozie în
afara echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor, din cauza
antrenării aerului. De asemenea, în interiorul echipamentelor, sistemelor de
protecţie şi componentelor, poate apărea un pericol de explozie, prin
pătrunderea aerului în acestea.
În cazul lichidelor combustibile, dacă se poate exclude o atmosferă
ceţoasă explozivă, obiectivul de a menţine concentraţia sub limita de
explozie inferioară se realizează atunci când temperatura de la suprafaţa
lichidului este întotdeauna suficient de mult sub punctul de inflamabilitate.
Aceasta depinde de natura chimică şi compoziţia lichidului combustibil.
- Inertizare
Adăugarea de gaze inerte (de exemplu, azot, dioxid de carbon, gaze
nobile), de vapori de apă sau substanţe sub formă de pulberi inerte (de
exemplu, carbonat de calciu), compatibile cu produsele prelucrate, poate
preveni formarea atmosferelor explozive (inertizare).
Atunci când pentru inertizare sunt utilizaţi vaporii de apă, trebuie să
se ia în considerare influenţa condensării.
Inertizarea prin utilizarea gazelor inerte se bazează pe reducerea
concentraţiei de oxigen din atmosferă, astfel încât atmosfera să nu mai fie
explozivă. Cea mai ridicată concentraţie de oxigen permisă se obţine prin
aplicarea unui factor de securitate la concentraţia limită de oxigen.
Concentraţia limită de oxigen cerută pentru inertizare depinde de gazul inert
utilizat.
În cazul amestecurilor de diferite substanţe inflamabile, inclusiv a
amestecurilor hibride, pentru determinarea celei mai ridicate concentraţii de
oxigen permise, trebuie să se utilizeze componentul cu cea mai scăzută
concentraţie limită de oxigen, în afara cazului în care măsurările au arătat
altfel.
De asemenea, amestecurile explozive praf-aer pot deveni inerte prin
adăugarea unui praf inert compatibil.
Cerinţe generale:
- menţinerea substanţele în sisteme închise
- folosirea materialelor de construcţie necombustibile
- utilizarea de preferinţă a tehnicilor de prelucrare continue ale
proceselor faţă de procesele discontinue.
- separarea instalaţiilor unele fata de altele sau amplasarea
de ecrane între instalaţii
246
- împărţirea substanţele inflamabile în cantităţi mai mici şi, în
acelaşi timp, păstrarea, într-un anumit loc, numai a unor
cantităţi mici de substanţe
- montarea de preferinţă a instalaţiilor în exterior şi nu în
clădiri.
247
Gazul sau vaporii degajaţi în atmosferă pot fi diluaţi prin dispersie
sau prin difuzie în aer până când concentraţia lor scade sub limita inferioară
explozivă. Ventilaţia, adică mişcarea aerului ce conduce la reînnoirea
atmosferei, cu aer proaspăt, într-un volum (teoretic) din jurul sursei de
degajare, favorizează dispersia.
Ventilaţia este foarte importantă pentru controlul efectelor degajărilor
de gaze şi de vapori combustibili. Aceasta poate fi utilizată în interiorul şi în
exteriorul echipamentelor, sistemelor de protecţie şi a componentelor.
La prafuri, ventilaţia asigură protecţie suficientă doar dacă praful este
extras (extracţie locală) iar depozitele periculoase de praf combustibil se
previn în mod fiabil.
Sunt de aşteptat degajări de praf, în cazul echipamentelor, sistemelor
de protecţie şi componentelor care se pot deschide în timpul funcţionării
normale (de exemplu, la punctele de transfer sau la deschiderile pentru
inspecţie şi curăţare) sau în timpul funcţionărilor defectuoase. Protecţia se
realizează fie creându-se o presiune uşor sub presiunea ambiantă
(aspirare), în echipamentele, sistemele de protecţie şi componentele în care
se vehiculează praf, fie colectându-se cu atenţie praful la sursa sau la
punctul de degajare (extracţie locală).
248
faptul că praful trebuie să fie eliminat de pe suprafeţele încălzite, de
exemplu, conducte, radiatoare, aparatură electrică.
Alegerea unor dispozitive corespunzătoare de golire pentru
uscătoare, granulatoare, silozuri şi unităţi de colectare a prafului;
Echipamentele de curăţare trebuie să corespundă utilizării pentru
prafuri combustibile (de exemplu, fără surse de aprindere eficiente).
249
Clasificarea ariei Probabilitatea , P Durata , t
periculoase (zona) [an-1] [ore /an]
0 P > 10-1 > 1000 h / an
1 10 > P > 10-3
-1
10 ÷ 1000 h / an
2 10-3 > P > 10-5 < 10 h / an
Surse de degajare
Dacă s-a constatat că un element de echipament poate elibera
material inflamabil în atmosferă, trebuie mai întâi să se determine gradul de
degajare, conform definiţiilor, constatând frecvenţa şi durata probabilă a
degajării. Prin această procedură, fiecare sursă de degajare va fi clasificată
ca fiind fie „de grad continuu”, „de grad primar” sau „de grad secundar”.
250
- puncte de drenare a apei, pentru cuvele ce conţin lichide
inflamabile, care pot degaja material inflamabil în atmosferă, odată cu
drenarea apei în timpul funcţionării normale.
- puncte de prelevare a probelor, de la care se aşteaptă să se
degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul funcţionării normale.
- supape de descărcare, guri de ventilare şi alte deschideri, de la
care se aşteaptă să se degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul
funcţionării normale.
251
Figura 2 – Exemplu de răspândirea gazelor lichefiate (exemplu) 1
1
Din broşura ISSA "Explozii de gaze", Secţiunea Internaţională pentru Prevenirea
Pericolelor Profesionale în Industria Chimică, Asociaţia Internaţională de Securitate
Socială (ISSA), Heidelberg, Germania
252
Clasificarea deschiderilor
Deschiderile sunt clasificate A,B,C,D după următoarele caracteristici:
Tipul A - Deschideri care nu se conformează caracteristicilor
specificate pentru tipurile B, C sau D.
Tip B - Deschideri care sunt în mod normal închise (de exemplu cu
închidere automată) şi ramificaţii care se deschid rareori, şi care au fitinguri
de închidere.
Tip C - Deschideri care sunt în mod normal închise şi sunt rareori
deschise, conforme definiţiei tipului B, dar care sunt în plus echipate cu
dispozitive de etanşare (de exemplu garnituri) pe întreg perimetrul sau două
deschideri tip B în serie prevăzute cu dispozitive de închidere automată
independente.
Tip D - Deschideri normal închise, conforme definiţiei tipului C, care
nu pot fi deschise decât prin mijloace speciale sau în caz de urgenţă.
Deschiderile tip D sunt în mod efectiv etanşe, cum ar fi treceri
utilitare (de exemplu conducte, ţevi) sau pot fi o combinaţie între o
deschidere tip C, alăturată unei regiuni periculoase, şi o deschidere tip B în
serie.
Tabelul 2
Ventilaţia
Ventilaţia naturală
Acesta este tipul de ventilaţie care este realizat prin mişcarea aerului
datorită vântului şi/sau gradientelor de temperatură. În aer liber, ventilaţia
naturală este adesea suficientă pentru a asigura dispersia întregii atmosfere
253
explozive care ar apare în arie. Ventilaţia naturală poate fi de asemenea
eficientă în anumite situaţii în interiorul clădirilor (de exemplu când o clădire
are deschideri în pereţi şi/sau acoperiş).
Ventilaţie artificială
Mişcarea aerului necesară pentru ventilaţie, este asigurată prin
mijloace artificiale, de exemplu ventilatoare sau exhaustoare. Deşi ventilaţia
artificială este utilizată în principal într-o încăpere sau într-un spaţiu închis,
ea poate fi utilizată, de asemenea, în aer deschis pentru a compensa
reducerea sau împiedicarea ventilaţiei naturale datorită obstacolelor.
Ventilaţia artificială a unei arii poate fi fie generală fie locală şi, în
ambele cazuri, corespund diferite grade de mişcare şi de înlocuire a aerului.
254
- Ventilaţie medie (VM)
Ea poate să controleze concentraţia, ceea ce conduce la o situaţie
stabilă, în care concentraţia, în limitele zonei, este inferioară faţă de LEL în
timpul degajării şi în care atmosfera explozivă nu persistă în mod neobişnuit
după oprirea degajării.
- Ventilaţie slabă (VS)
Ea nu poate controla concentraţia pe parcursul degajării şi/sau nu
poate împiedica persistenţa atmosferei explozive în mod neobişnuit după
oprirea degajării.
Disponibilitatea ventilaţiei
Trebuie luate în considerare trei niveluri de disponibilitate a
ventilaţiei:
- foarte bun: ventilaţia există practic permanent;
- bun: se aşteaptă ca ventilaţia să existe în timpul funcţionării
normale. Sunt permise întreruperi, dacă ele se produc rareori şi pentru
perioade scurte;
- mediocru: ventilaţia care nu satisface criteriile unei ventilaţii foarte
bune sau bune, totodată, nu este de aşteptat să existe întreruperi
prelungite.
O ventilaţie, a cărei disponibilitate nu satisface nici măcar criteriile
nivelului mediocru , nu trebuie să se considere că ar contribui la ventilarea
ariei.
Ventilaţie
Grad
Grad Puternic Mediu Slab
de Disponibilitate
degajare Foarte Bună Mediocră Foarte Bună Mediocră Foarte
bună Bună Bună,
Bună
sau
Mediocră
Continuu (Zona 0 (Zona 0 (Zona 0 Zona 0 Zona 0 + Zona 0 + Zona 0
ÎN) ÎN) ÎN) Zona 2 Zona 1
Zonă Zona Zona 11)
neperi- 21)
culoasă1)
Primar (Zona 1 (Zona 1 (Zona 1 Zona 1 Zona 1 + Zona 1 + Zona 1
ÎN) ÎN) ÎN) Zona 2 Zona 2 sau
Zonă Zona Zona 21) Zona 0 3)
neperi- 21)
culoasă1)
Secundar (Zona 2 (Zona 2 Zona 2 Zona 2 Zona 2 Zona 2 Zona 1
255
Ventilaţie
Grad
Grad Puternic Mediu Slab
2)
de ÎN) ÎN) şi chiar
Zonă Zonă Zona 0 3)
neperi- neperic
culoasă1) uloasă1)
1)
Zona 0 ÎN, 1 ÎN sau 2 ÎN indică o zonă teoretică a cărei întindere este neglijabilă în condiţii normale.
2)
Aria zonei 2, creată de o degajare de grad secundar, poate depăşi aria atribuită unei degajări de grad
primar sau de grad continuu; în acest caz, trebuie luată în considerare distanţa cea mai mare.
3)
Va fi zona O dacă ventilaţia este atât de slabă şi degajarea astfel încât, în practică, o atmosferă
explozivă este prezentă efectiv permanent (adică situaţia este apropiată de cazul în care nu există
ventilaţie). NOTA: „ + ” înseamnă „ înconjurat de”.
DOCUMENTAŢIE
Se recomandă ca procesul de clasificare a ariilor periculoase să fie
efectuat astfel încât diferitele etape care conduc la clasificarea finală să
facă obiectul unei documentaţii adecvate.
Trebuie să fie alcătuită o listă cu caracteristicile tuturor materialelor
utilizate în procedeul de producţie, folosit în instalaţie, caracteristici care
sunt relevante pentru clasificarea ariilor. Rezultatele studiului de clasificare
a ariilor periculoase şi toate modificările sale ulterioare trebuie înregistrate.
Exemple: Tabelul 4 si tabelul 5.
256
Tabelul 4
. 3
3 Apă ce conţine <0 - > - - > 1,2 > 280 II AT3 Aceste valori
. petrol şi benzină 0,7 sunt estimative
a)
În mod normal, este dată valoarea presiunii vaporilor, dar în absenţa acesteia, poate fi utilizată valoarea punctului de fierbere ( referinţa 4.4.1 d)
b)
De exemplu II BT3.
Tabelul 5
Exemplu: Parc de rezervoare pentru benzină Desen de referinţă:
plan general
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Surse de degajare Material inflamabil Ventilaţie Zonă periculoasă
Nr Temperatura Dispo- Tip Întinderea zonei Alte informaţii
crt Descriere Amplasare Grad Refe- şi presiunea Stare Tip 4) Grad 5) nibili- de m Referinţe relevante şi
3)
de rinţă de lucru tate zonă observaţii
2)
dega-
jare 1) 0
C 0-1-2 Pe Pe ori-
kPa verti- zontală
cală
1 Garnitura Aria S 1 Ambi- Ambi- L A Mediu Satisfă 2 1,0* 3,0** Exemplul *Deasupra sursei
pompei de pompei antă antă cătoare nr.1 de degajare
benzină. **De la sursa de
degajare
2 Suprafaţa Epurarea C 3 Ambi- Ambi- L N Scăzut Foarte 0 * * Exemplul *În interiorul
lichidului din apei antă antă bună nr.6 separatorului
separator reziduale deasupra nivelului
solului
N Mediu Foarte 1 1,0* 3,0** Exemplul *Deasupra
bună nr.6 nivelului solului
**De la separator
514
Poartă
Birou
Poziţia 4 Poartă
d c
d
Poziţia 1
a Pompe
Rezervoare
de ulei
Poziţia 5
a a b
Dig
Poziţia 3
a
Rezervoare
Separator
Poziţia 2
Figura 4
259
pompe de lichid (element 1) apropiate una de cealaltă, o singură pompă
(element 1), o instalaţie de umplere a cisternelor auto (element 4), două
rezervoare de motorină (element 5) şi un separator gravitaţional ulei/apă
(element 2).
Luând în considerare parametrii relevanţi (a se vedea foile de date de
clasificare a ariilor periculoase), se obţin următoarele valori tipice pentru acest
exemplu:
a = 3 m; b = 7,5 m; c = 4,5 m; d = 1,5 m.
Desenul este o vedere în plan orizontal . În practică s-ar putea să
existe şi alte surse de degajare; totuşi, pentru simplificare, acestea nu sunt
luate în considerare.
260
sau difuzie, după ce degajarea a fost oprită. Aceasta are implicaţii în
clasificarea ariilor, care este diferită de cea pentru gazele şi vaporii inflamabili.
Dacă se generează în permanenţă sau pe perioade lungi de timp nori de praf,
foarte diluaţi şi deci neexplozivi, în timp se formează straturi groase de praf.
Plecând de la aceste straturi de praf, mişcările rapide de aer pot genera nori de
praf, creând amestecuri explozive de praf/aer. O depunere de praf care
mocneşte, dacă este deranjată poate aprinde, în consecinţă, norul de praf.
Pentru clasificarea ariilor, trebuie specificate cu claritate natura prafului
şi instalaţiile care se utilizează şi trebuie parcurse următoarele etape:
1.Identificarea caracteristicilor prafului: mărimea particulelor, umiditatea,
temperatura minimă de aprindere în nor şi strat şi rezistivitatea electrică, grupa
corespunzătoare de praf - Grupa IIIA pentru scame combustibile, Grupa IIIB
pentru praf neconductiv sau Grupa IIIC pentru praf conductiv.
2. Identificarea incintele în care pot fi prezente prafuri sau surse de
degajare a prafului. Trebuie identificate si posibilităţile de formare a straturilor
de praf
3. Determinarea probabilităţii de apariţie a unei degajări de la aceste
surse şi în consecinţă probabilitatea de apariţie a amestecurilor explozive
prafuri/aer în diferite părţi ale instalaţiei.
Numai după aceste etape pot fi identificate zonele şi deci extinderea lor.
Deciziile asupra tipului zonei, extinderii acesteia şi prezenţa straturilor de praf
trebuie documentate, de obicei în desenul de clasificare a ariilor. Aceste
documente sunt folosite în continuarea ca bază a evaluării surselor de
aprindere.
Funcţie de probabilitatea de formare a amestecurilor praf/aer potenţial
explozive şi a straturilor de praf potenţial periculoase, ariile pot fi desemnate
conform tabelului 2.
Tabelul 6
Întinderea zonelor
Zona 20:
261
- interiorul echipamentului de manevrare şi de producere a produselor
pulverulente în care amestecuri explozive praf/aer sunt prezente în
permanenţă sau în mod frecvent;
- interiorul unei îngrădiri de praf în care se pot forma straturi de praf cu
grosime excesivă şi necontrolabilă.
Exemple de zone 20:
locaţii în interiorul incintei pentru reţinerea prafului;
buncăre, silozuri, cicloane şi filtre etc.;
sisteme de transport al prafului, cu excepţia anumitor părţi ale
transportoarelor cu bandă sau cu lanţuri etc.;
amestecătoare, mori, uscătoare, echipamente de ambalat în saci
etc.
Zona 21:
- interiorul unui echipament de manevrare a produselor pulverulente în
care un amestec exploziv praf/aer este susceptibil să se producă;
- zona se întinde în exteriorul echipamentului, formată de o sursă de
degajare, şi care depinde de asemenea de mai mulţi parametri, precum
cantităţile de praf, debitul, mărimea particulelor şi conţinutul de umiditate al
produsului.
- această zonă trebuie să fie uşor extinsă, în mod normal, o sursă de
degajare tipică nu va crea un amestec exploziv praf/aer cu întindere peste 1m
în jurul perimetrului sursei (de exemplu, vizor deschis) şi se va întinde vertical
până la sol sau până la nivelul unui planşeu solid.
Exemple de 21:
arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului şi imediata
vecinătate a uşilor de acces supuse la demontări sau deschideri frecvente în
scopuri funcţionale atunci când în interior sunt prezente atmosfere explozive de
praf;
arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului în imediata
vecinătate a punctelor de umplere şi golire, alimentatoare cu bandă, puncte de
prelevare a probelor, rampe de descărcare auto, puncte de deversare a
benzilor etc., unde nu sunt luate măsuri de prevenire a formării atmosferelor
explozive de praf;
arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului unde praful se
acumulează şi unde din cauza operaţiilor tehnologice, este probabil ca stratul
de praf să fie perturbat şi să formeze atmosfere explozive de praf;
arii din interiorul incintei pentru reţinerea prafului unde este probabil să
apară nori explozivi de praf (dar nu în mod continuu, nici pentru perioade lungi
de timp şi nici în mod frecvent), de exemplu silozuri (dacă sunt umplute sau
golite numai ocazional) şi partea încărcată a filtrelor, dacă sunt prevăzute
intervale largi de auto-curăţare.
Zona 22:
262
În majoritatea cazurilor, întinderea zonei 22 poate fi definită evaluând
sursele de degajare, în raport cu mediul, care ocazionează fie amestecuri
explozive praf/aer, fie straturi periculoase de praf, fie amândouă.
Totodată, în exteriorul îngrădirilor de praf, toate tipurile de degajare care
creează un strat de praf necontrolabil (de exemplu datorita întreţinerii
necorespunzătoare), ceea ce este inacceptabil, antrenează întotdeauna o zonă
20.
Exemple de zone 22:
partea de ieşire a deschiderilor de ventilare cu filtre-sac, care, în cazul
unei funcţionări defectuoase, poate degaja atmosfere explozive de praf;
locaţii în imediata apropiere a echipamentelor care sunt deschise la
intervale rare sau locaţii în imediata apropiere a echipamentelor care din
experienţă se ştie că pot avea neetanşeităţi în zonele unde praful este suflat în
afară, de exemplu echipamentele pneumatice sau îmbinările flexibile care se
pot deteriora etc.;
depozitarea sacilor care conţine produse prăfoase. În timpul
manipulării sacii se pot deteriora şi produce degajări de praf;
arii în mod normal clasificate ca zonă 21 pot deveni zonă 22 dacă sunt
adoptate măsuri de prevenire a formării atmosferelor explozive de praf,
incluzând aici ventilaţia de exhaustare. Măsurile trebuie adoptate în vecinătatea
punctelor de umplere şi golire (a sacilor), alimentatoare cu bandă, puncte de
prelevare a probelor, rampe de descărcare auto, puncte de deversare a
benzilor etc.;
arii unde se formează straturi de praf cu grosimi controlabile care este
probabil să fie învolburate şi să creeze atmosfere de praf. Aria poate fi
desemnată ca nepericuloasă numai dacă stratul este îndepărtat prin curăţare
înainte ca atmosfera periculoasă de praf să se poată forma. Acesta este scopul
major al unei bune menţineri a curăţeniei.
264
Dacă nu se menţine nivelul planificat al curăţeniei se
EX creează riscuri suplimentare de incendiu şi explozii.
DOCUMENTAŢIE
Documentele de clasificare a ariilor pot fi pe hârtie sau pe suport
electronic şi trebuie să includă planuri şi secţiuni verticale care să arate atât
tipul cât şi extinderea zonelor, întinderea şi grosimea admisă a straturilor de
praf, temperatura minimă de aprindere a norului de praf şi a stratului de praf.
Documentele trebuie să includă şi alte informaţii relevante cum sunt:
localizarea şi identificarea surselor de degajare. Pentru instalaţiile mari
şi complexe sau pentru spaţiile tehnologice poate fi util să se repereze sau să li
se atribuie surselor de degajare câte un număr, pentru a facilita referinţele între
fişele tehnice şi desenele clasificării ariilor;
informaţii despre menţinerea curăţeniei şi alte măsuri de prevenire
care au fost necesare la obţinerea clasificării;
metodele de menţinere şi revizuirea periodică a clasificării, precum şi
metode de revizuire când se schimbă echipamentele, materialele şi procedeele
tehnologice;
lista de difuzare a clasificării;
motivele deciziilor luate la stabilirea tipului şi întinderii zonelor şi la
întinderea straturilor de praf.
265
Figura 6
1 - zonă 21; 2- zonă 20; 3 – podea; 4 - buncăr de descărcare a sacilor;
5- spre procesul tehnologic
Figura 7
1 - zonă 22, 2 - zonă 20, 3 – podea, 4 -buncăr de descărcare a sacilor , 5 -
spre procesul tehnologic, 6 - spre extracţia din incinta de reţinere a prafului
266
Nr. Denumirea prafului Temperatura Concen Energia Granulo Pericolul Concen
crt de aprindere traţia minimă metria relativ traţia
în sus în min. de de prafului de de
pensie strat explozie aprin µm explozie oxigen
g/m3 dere %vol.
0 1 2 3 4 5 6 7 8
1. Aluminiu (praf) 650 190 45 0,015 10-15 puternic 2
2. Alcool polivinilacetic 540 440 35 0,12 puternic
3. Bumbac (scame) 470 385 50 0,025 7-1000 slab 7-20
520 500 1,92
4. Bumbac (praf) 210 250 50
5. Bumbac umplutură 6,6 420 foarte
pentru textolit puternic
6. Cânepă 430 80 0,008 74 foarte
440 40 0,03 puternic
7. Coji de nucă 420 30 0,03 foarte
puternic
8. Cărbune cu subst. 635 - - puternic 16
vol. reduse 610 55 0,06
Cărbune (f. volatil)
9. Celuloză praf (lignină) 445
10. Celuloză 410 310 45 0,08 74 puternic 17
480 270 55 13
11. Clei de piele (praf) 550 300
1000
12. Ebonită 360 30 0,030 36 11
320 1000
13. Făină de lemn 430 40 0,02 17
14. Hârtie 360 fibră
50020
15. Ierburi şi muşchi 460 - 45 0,05 puternic 13
16. Lemn coajă 450 250 20 0,06 puternic
17. Lemn - pin alb - făină 470 260 35 0,04 puternic
18. Lemn scoarţă de brad puternic
19. Lemn umplutură foarte
puternic
20. Lemn tare (fag) 420 3115 70
160
21. Lignină hidralizată 450 40 0,02 foarte
puternic
22. Lignină foioase 316 196 30 850 puternic
23. Lignină conifere 382 196 35 850 puternic
24. Lignină bumbac 327 196 63 850 puternic
25. Lignină sulfonat de 590 160 0,100
Ca
26. Lignină răşină 450 40 7
27. Novolac 520 35-50 foarte
puternic
28. Nylon 500 430 0,03 foarte
puternic
29. Nitroceluloză autoa- foarte
prinde puternic
-re
230
30. Poliuretan 425 46-63
267
Nr. Denumirea prafului Temperatura Concen Energia Granulo Pericolul Concen
crt de aprindere traţia minimă metria relativ traţia
în sus în min. de de prafului de de
pensie strat explozie aprin µm explozie oxigen
3
0 1 2 3 g/m
4 dere
5 6 7 %vol.
8
31. Plexiglas praf 485
32. Praf de plută 460 210 35 0,035 foarte
puternic
33. Praf de rumeguş 430 35 0,02 foarte 17
puternic
0 1 2 3 4 5 6 7 8
34. Polietilenă (înaltă 410 380 20 0,03 74 13
presiune)
35. Polipropilenă 430 400 25 74
36. Polistiren 475 20 0,016 7
37. Polistiren modificat cu 460 800 8
cauciuc
38. Poliuretan 425 440 30 0,02 74
39. Răşină alchidică 500 155 0,12 slab 15
40. Răşină alilică 500 35 0,02 foarte 13
puternic
41. Răşină 450 75 0,08 puternic 17
aminoureoformal-
dehidică
42. Răşină celulozică 320 25 0,01 foarte 11
puternic
43. Răşină 460 45 0,16 moderat
polieterclorinată
44. Răşină epoxidică 630 30 0,035 74 foarte 12
540 20 0,015 puternic
45. Răşină poliamidică 500 30 0,02 foarte 13
puternic
46. Răşină fenolică 500 30 0,02 foarte 14
puternic
47. Rşăsină poli agrilonat 710 25 0,02 foarte 15
puternic
48. Răşină 500 40 0,04 puternic 13
polietilentereftalat
49. Răşină de polietilenă 410 20 0,01 foarte 12
puternic
50. Răşină polimetilenă 520 150 0,064 moderat
51. Răşină polipropilenă 420 20 0,03 foarte
puternic
52. Răşină poliuretan 550 390 25 0,02 foarte
puternic
53. Răşină naturală DK 390 15 0,01 foarte 14
puternic
54. Răşină metacrilat de 440 25 0,02 foarte
etilstiren puternic
Bibliografie
268
1. SR EN 1127-1: 2008 - Atmosfere explozive - prevenirea exploziilor şi protecţia
contra exploziilor. Partea 1. Concepte de bază şi metodologie
7. Guide CEI 31-35 - Guide for the application of the Norm EN 60079-10 (CEI 31-
30).
8. Guide CEI 31-35/ - Electrical apparatus for explosive atmospheres – Guide for
the application of the Norm EN 60079-10 (CEI 31-30) Classification of
hazardous zones.
269