TGD

I. Dreptul

Drept(lat. Directus, dirigo)= cale dreapta, drum drept, a conduce.

Def.: ansamblu de reguli stabilite in cadrul statului, guvernatoarele societatii.

Drept obiectiv= ansamblu de reguli/norme ce tin de org. si functionarea societatii, stabilite in stat.

Drept subiectiv= posibilitatea unei pers.(subiectul de drept, titularul) de a pretinde unui tert o anumita conduit.

II. Principiile dreptului

Principii=reguli juridice, norme de drept.

Principiile fundamentale= princ. Cu vechi vechime suficienta pt a avea val. Constitutional. Limitate, deasupra
legii

Def. : idei centrale care stau la baza tuturor normelor juridice. Rol constructive si axiologic, ptc reprezinta rezultatul
unui proces de selectie si valorizare a conduitelor sociale.

Principiile generale= reguli de dr. obiectiv, apl. In jurisprudenta, caracter general, baza sistemului de dr.

Clasificare :

-normative(reguli de drept)

-extrapozitive(orientari care creeaza dreptul poz.)

Trasaturi:

-generalitate

-protectia valorilor sociale esentiale

Categorii:

1. Princ.-norme – se regasesc in legi

2. Principiile implicite – premise sau consecinte ale dr. poz.
3. Principiile extrapozitive – exterioare dr. poz.
4. Principiile-nume – trasatura a unei insistutii juridice
5. Principii creatoare de dr. – instrumente conceptuale in crearea dr. si interpretarea legii
 Dupa autori francezi, clasificare:

1. Principii directoare – de care depinde oridinea sociala, se afla la baza edificiului juridic
2. Principii corectoare – indreapta solutiile legale care ar fi injuste/inadaptate.
Exceptie principiul bunei-credinte – princ. Corrector si director

Clasificare dupa puterea normative:

1. principii fundamentale
2. principii-norme cu val. Constit.
3. Principii generale simple

4 principii:
1. Principiul legalitatii – cele 3 puteri statale sa fie reglementate de lege
2. Principiul egalitatii
3. Principiul libertatii – pachet de libertati, dr const.
4. Principiul responsabilitatii – notiunea de raspundere, morala

Are prioritate principiul cu val mai mare.

Lit. franc. Vorbeste de princ. De :

1. Importanta functionala
– orice text normativ trb sa fie in concordanta cu princ dreptului
- Stabilitate mai mare decat normele jur
- Pot fi modificate de alte principii/disparea
2. Importanta cantitativa
-analiza principiilor dr din fiecare ramura
- princip fundamentale(dr constit)
-princip generale(dr adm)
-princip generale(dr penal)
-princip generale(dr internat)

III. Norma juridica

Def.: acea regula de conduita, cu caracter GENERAL, TIPIC si OBLIGATORIU, care reglementeaza o rel. Sociala,
regula dusa la indeplinire de bunavoie de catre cetateni sau de autorit. Statului prin constrangere statala.

Normele de dr contin un minim de morala, dr nu poate fi amoral.

Trasaturi:
1. Caracter general
-comportament universal, al majoritatii membrilor societatii
-generala chiar daca nu se aplica pe intregul teritoriu national
-generala si in cazul autonomiei locale
-norma se aplica indifferent daca e cunoscuta de toti sau nu

2. Caracter abstract. Impersonal

- Nu sunt legate de o persoana anume, ignorate interesele personale

3. Caracter tipic
-propune un tipar, abstractizeaza un comportament repetat, comun

4. Raport intersubiectiv – destinatarii sunt oamenii

5. Caracter obligatoriu

Structura:
A. Structura logico-juridica
1. Ipoteza ( imprejurarile determinate/relativ determinate, calitatea unei pers.(sot,parinte, magistrat),
identitate generic(fizica.juridica)
2. Dispozitie (dr sau obligatii)
-permisiva
-Imperativa
-prohibitiva

3. Sanctiune

B. Structura tehnico-legislativa
1.articole(in alieneate/paragrafe)
2.sectiuni
3.capitole
4.titluri
5.carti

Clasificarea normei jurdice:

1. Dupa ramura de drept
2. Dupa sfera de aplicare (generale, speciale)
3. Dupa forta juridica a actului normative
4. Dupa structura logica (complete/incomplete: de trimitere sau in alb)
5. Dupa intensitatea incidentei (norme-principii sau cardinale:tratate, conventii, constitutie)
6. Norme de organizare si functionare a anumitor institutii statale ( Legea privind Avocatul P.)
7. Dupa modul de reglementare a conduitei (permisive, onerative, prohibitive)
8. Dupa caracterul sanctiunii(poz/neg) – stimulative sau punitive
Actiunea normei juridice in timp:
1. Intrarea in vigoare
2. Actiunea propriu-zisa
-caracter activ, se aplica numai pt viitor
Exceptii: normele care dezincrimineaza, normele mai favorabile, normele contraventionale mai favorabile
3. Iesirea din vigoare
a) Ajungerea la termen
b) Invechirea legii
c) Abrogarea, expresa sau implicita

Actiunea normei juridice in spatiu:

1. Principiul teritorialitatii: spatiul terestru, subsolul, fluviile, apele interioare, marea teritoriala, platoul
continental, zona contigua a statului, spatiul aerial
Legea nationala nu se aplica pe teritoriul ambasadelor sau consulatelor.
2. Principiul personalitatii: statut personal, aplicat cetatenilor statului
Regimuri juridice pentru straini:
a) National
b) Special
c) Clauza natiunii cele mai favorizate

IV. Interpretarea normelor juridice

Proces psihologic, logic.

Def.: A interpreta = a desprinde sensul normei sau vointa reala a legiuitorului atunci cand a emis-o.
Pt a interpreta textul de lege trebuie sa fie neclar sau lacunar. (principiul interpretatio cessat in claris)

Textul clar= notiuni suple, vagi, continut precis.

Doar interpretarea facuta de autoritatea care aplica dreptul este autentica, ea creeaza drept.

Titularul intepretarii = legiuitorul, judecatorul, autoritatile adm publice.

Regula: interpretarea normei jur o face autoritatea de la care a emanat norma.

Ce se interpreteaza:

- legea: legiuitor, judecator, autorit adm

- jurisprudenta: judecator, doctrina

-faptele(efectele juridice): judecator, autoritatile adm publice

-actele juridice: judecator(desprinde vointa reala a partilor) => teoria autonomiei de vointa(contractul e legea
partilor) si teoria ratiunilor superioare vointei partilor(echitatea, buna credinta, uzantele)

Metodele interpretarii

1. Teoriile/scolile de drept in materia intepretarii

a) Scoala exegezelor
-interpretarea= a arata sensul atribuit de legiuitor textului de lege, sa se arate vointa legiuitorului

b) Scoala liberului drept

-interpretul tine cont de vointa legiuitorului, o cerceteaza si o respecta, dar nu se limiteaza la vointa lui
-cand nu exista o lege aplicabila unui caz=> interpretarea pe baza liberei cercetari stiintifice, interpretul
construieste o solutie pe baza altor “daturi” ale dreptului/echitate/oportunitate

c) Scoala scopului social( teoria scopului social)

-sensul normei=scopul social urmarit de legiuitor

2. Principii de interpretare

a) E interzis sa distingem acolo unde legea nu distinge – interpretul nu poate indeparta aplicarea unui text
general de lege
b) Legea speciala deroga de la cea generala si invers NU – se aplica legea cea mai apropiata de caz
c) Legea inceteaza acolo unde inceteaza ratiunea sa de a fi – nu se aplica daca ipoteza e contrara spiritului
legii
d) Exceptiile sunt de stricta interpretare – dispozitiile restrictive nu trebuie extinse decat la ipotezele expres
prevazute

3. Metodele de interpretare

a) Gramaticala = analiza regulilor de sintaxa, morfologie, punctuatie, ortografie etc

-interpretul stabileste daca sensul termenilor utilizati e unul obisnuit sau special

b) Istorica = analiza dezbateri parlamentare de la data adoptarii actului, discutii din presa, amendamente
propuse
-permisa compararea textului cu reglementari anterioare din aceeasi materie

c) Sistematica = incadrarea in economia actului normativ/ raportarea la alte acte normative

-raportare la obiectul de reglementare si latoate partile actului normative

d) Teleologica = aratarea scopului urmarit de legiuitor

e) Logica
- ad absurdum – aratarea adev tezei care trb demonstrate prin infirmarea tezei care o contrazice
 - per a contrario – 2 teze opuse, una adevarata, alta falsa
-a majori ad minus – cine poate mai mult poate si mai putin
-a minori ad majus – daca legea interzice mai putin, interzice si mai mult(de la caz special la caz general)
-a fortiori – aplicarea normei juridice la un caz nereglementat de ea e mai puternica decat cea indicate
expres in norma juridical
- a pari – situatii identice=> solutii identice

Clasificarea intepretarii

1. Dupa cel care face interpretarea

a) Oficiala - autorit publica
b) Autentica – organul emitent
c) Neoficiala - orice pers private

2. Dupa criteriul textului supus interpretarii

- legala (generala) – de o autorit publica, oficiala, iar actul normativ interpretativ face corp comun cu actul
supus interpretarii
- de caz (cazuala) – de autorit judiciare sau cele ale adm publice

3. Dupa criteriul rezultatului interpretarii

a) Ad litteram – situatiile de sub incidenta normei jur se incadreaza perfect in textul ei

b) Extensiva
– legea se aplica si la alte situatii decat cele reglementate, textul legat fiind mai larg
-folosirea analogiei (legis- apl unei norme asemanatoare din alta materie si juris- apl principiilor generale
ale dr, notiuni de echitate, rezonabilitate, buna-credinta)

c) Restrictiva – textul normei interpretate e mai restrans decat relatiile sociale ce ii cad sub incidenta

V. Izvoarele dreptului

Def.: Izvoarele dreptului = actiuni, procedee, acte care determina crearea de reguli, de norme juridice, care fac
parte din dreptul pozitiv si dobandesc validitate.

Tipuri:
1. Izvoare in sens material = conditii preexistente dreptului, cadrul economic, social, politic, cultural, ideologic
care se impun legiuitorului in procesul de creare a dreptului

2. Izvoare in sens formal = modalitatile de exprimare a regulilor de drept, conduite care se impun social in
forma juridical, beneficiind de forta coercitiva a statului
 2 teze:
1. Teza monista – izv dr emana numai de la stat
2. Teza pluralismului juridic – dr emana de la un grup social, nu numai de la stat

Exista o ierarhie a izvoarelor de drept.

In dreptul romano-germanic, legea scrisa= izvor principal de drept.

In dreptul anglo-saxon, jurisprundeta si cutuma sunt izvoare principale.

Clasificarea izvoarelor formale ale dreptului

1. Dupa forma
a) Scrise ( legea, jurisprudenta, doctrina)
b) Nescrise (cutuma)

2. Dupa autoritatea care le impune

a) Oficiale ( legea)
b) Neoficiale (doctrina, cutuma)

3. Dupa cum se impun in ordinea de drept

a) Directe ( legea, jurisprudenta)
b) Indirecte (trebuie validate de stat pt a deveni norme de drept= cutuma)

4. Alta clasificare
a) Izvoare creatoare(nasc noi reguli de drept:legea, cutuma, jurisprudenta in anglo-saxon)
b) Izvoare interpretative (jurisprudenta in romano-germanic, doctrina)

5. Ultima clasificare
a) Cutuma
b) Legea scrisa
c) Jurisprudenta
d) Doctrina
e) Principiile generale ale dreptului (in Romania)

1. Cutuma

Def. (Lato sensu): totalitatea normelor juridice provenite din practica sociala, in afara interventiei
legiuitorului.

Def. (stricto sensu): uzajul social constant si uniform acceptat ca fiind obligatoriu la nivelul intregului grup
social.

-legea nescrisa, cel mai vechi izvor de drept

-conditie obiectiva, materiala, consta intr-o practica veche, repetata

-conditie subiectiva, psihologica, consta in caracterul obligatoriu al regulii de conduita(constiinta)
  In DIP, cutuma e izvor principal, alaturi de tratate si conventii internationale.
 In dreptul civil romanesc, cutuma e izvor principal de drept, alaturi de legea scrisa si principiile generale ale
dreptului.
 In dreptul penal cutuma nu e izvor de drept. Singurul izvor de drept e legea scrisa.

Uzantele si cutuma se aplica in toate cazurile neprevazute de lege(izv principale) si in cazurile prevazute de lege,
daca aceasta face trimitere la ele (izvor secundar/derivat).
Pt a fi izvor de drept, uzantele trebuie sa NU fie contrare ordinii publice si bunelor moravuri.

Clasificare:

1. Cutuma secundum legem = cand legea scrisa trimite la ea

2. Cutuma supra legem = supralegalitate, cand domina aplicarea legii sau blocheaza punerea ei in aplicare
3. Cutuma extra legem = principiile generale ale dreptului si maximele juridice

2. Doctrina

Def.:interpretarile date de specialistii dreptului cu privire la fenomenul juridic. Este expresia dreptului savant,
exprimand stiinta dreptului.

 In dreptul anglo-saxon are rol auxiliar, de spectator, nu are dreptul sa critice regulile jurisprudentiale,
precedentele create de judecator.
 In dreptul romano-germanic are rol de actor, prin solutiile propuse e preluata de legiuitor si judecator.

3. Jurisprudenta
Def.: totalitatea solutiilor judecatoresti.
Doua principii, In sistemul romano-germanic:

1. Judecatorul se pronunta in cauza pe care o judeca, nefixand reguli in afara spetei

2. Judecatorul nu este legat de Solutia dintr-o cauza asemanatoare sau care prezinta aceeasi problema de
drept a altui judecator sau a lui anterioara

In functie de sistemul de drept:

1. In familia dreptului anglo-saxon: judge made law + sa respecte precedentele judiciare
2. In familia dreptului romano-germanic, jurisprudenta nu e izvor de drept
Exceptii: decizii pronuntate de CCR si decizii de intepretare si aplicare unitara a legii ICCJ

Jurisprudenta CEDO si CJUE face parte din dreptul intern si e izvor principal de drept. Obligatorie pentru statele
membre.

4. Contractul normativ

Def.: Contracte reglementate expres de lege, care contin dispozitii generale, nereglementand drepturi si obligatii pt
o anume parte, partile doar Adera la ele, neavand libertatea de a insera clauze sau a modifica.
Se intalneste:

 in dreptul constitutional, in cazul federatiilor de state.

 In dreptul muncii, in cazul contractului colectiv de munca
 In DIP, in cazul tratatelor(izvor principal de drept)

5. Actul normativ/legea
-principalul izvor de drept in romano-germanic

Ierarhie:

1. Constitutia
2. Legile organice
3. Legile ordinare
4. Ordonante de Guvern(norme cu putere de lege ordinara si aceeasi forta juridica)
5. Hotarari de Guvern
6. Ordinele ministrilor
7. Ordinele prefectilor
8. Hotararile CJ
9. Dispozitii ale primarilor din orase resedinta de judet
10. Hotararile Consiliului Local
11. Dispozitii ale primarilor din comune

Trasaturi ale legii, ca act juridic al Parlamentului:

1. Procedura speciala de elaborare

2. Caracter normativ
3. Competenta de reglementare primara si originara

Tratatele si conventiile internationale fac parte din dreptul intern daca sunt ratificate de Parlament!

Textele europene

1. Tratatele constitutive ale UE(izvor primar)

Ex. Tratele de la paris si roma, actul unic European, tratatul de la Nisa etc

2. Norme europene in dezvoltarea dreptului primar(izvor secundar)

-actele lor constituie dreptul derivat al UE
-acte: regulamente, directive, decizii, recomandari, avize

3. Regulamentele
-echivalentele legii din dr intern, se aplica direct in dr national

4. Directivele
-trebuie transpuse printr-o lege nationala in dr intern, dar fara a I se schimba dispozitiile
 5. Deciziile europene
-obligatorii pt statele membre
-caracter individual= au in vedere o persoana, o intreprindere, un stat membru

6. Recomandarile si avizele
-nu sunt obligatorii

Conventia europeana a drepturilor omului este izvor de drept prioritar fata de dr intern, avand caracter
supranational. Prevederile ei au efect direct in dr national.

VI. Raportul juridic

1. Premisele raportului juridic

A. Norma juridica = ipotezele de aplicare si subiectele carora se adreseaza raportul juridic (premisa generala,
abstracta)
B. Subiectele de drept = element al structurii raportului juridic, alaturi de continut si obiect (premisa generala,
abstracta)
C. Faptul juridic = imprejurari, de obicei, descrise in ipoteza normei de drept, care produc efecte juridice in
baza legii (premisa concreta)
Clasificarea faptului juridic:
a) Evenimente = imprejurari care nu presupun interventia oamenilor, dar care produc efecte juridice, in
baza legii (calamitati naturale, fenomene naturale)
b) Actiuni = manifestari de vointa ale oamenilor, produc efecte juridice, prevazute de lege, pot fi:
 Licite – savarsite pt a produce efecte juridice(acte juridice, obligatii)
 Ilicite – produc efecte juridice, desi nu s-a dorit asta

! Nu orice eveniment natural devine fapt juridic, decat daca este reglementat de catre lege(cele cu consecinte
majore asupra relatiilor sociale).

! Exista si fapte juridice care se nasc si fara norma de drept, precum institutia analogiei juris.

2. Definitia si trasaturile raportului juridic

Def.: Raportul juridic = acea relatie sociala reglementata de norma juridica, continand drepturi si obligatii ale
partilor si care beneficiaza, la nevoie, de forta coercitiva a statului.

Trasaturi:
a) e un raport social – se incheie mereu intre oameni
b) e un raport volitional – expresia manifestarii de vointa a oamenilor( a subiectelor de drept si a statului)
c) e un raport valoric – concretizeaza valorile din normele de drept
d) e raport de suprastructura – peste rap jur se suprapun mai multe raporturi(materiale, ideologice, culturale,
economice)
e) e o categorie istorica – arata evolutia in timp a societatii, reflectand normele juridice care il reglementeaza
 3. Structura raportului juridic(SOC)

A. Subiectele raportului juridic

a) Def.: Subiectul de drept este persoana fizica, juridica sau o autoritate publica, care are capacitate
juridica si participa la raporturile juridice si care e aparata, in caz de nevoie, prin forta coercitiva a
statului.
b) Capacitatea juridica = aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii, fiind prevazuta de
lege.
-in absenta capacitatii, oamenii nu pot incheia raporturi juridice

Clasificarea subiectelor de drept:

 subiecte individuale – pers fizica (cetatean, strain, apatrid)

-cetatenii pot fi subiecte in toate rap juridice, folosindu-se de statutul personal( starea civila, numele,
capacitatea persoanei)
-indiferent de situatia capacitatii sale, persoana are mereu o stare civila
 subiecte colective

c) Subiectele colective

Clasificare:
 Statul
-pers juridica
-apare in raporturi juridice interne(constitutionale, administrative, civile, penale) si internationale
-statul e subiect in raporturile de cetatenie, de creare a federatiilor de state
-in raporturile de drept administrativ, e subiect alaturi de unitatile adm teritoriale
In raporturile juridice internationale TOATE STATELE SUNT EGALE.

 Autoritatile publice
-exercita cele 3 puteri ale statului(parlament, guvern, presedinte)
-sunt subiecte in raporturi de drept material si procesual

 Persoanele juridice
-asociatii, fundatii(civil)
-intreprinderi, societati comerciale(comercial)
-institutii publice, agentii nationale, institute(administrativ)

 In cazul raportului juridic penal, statul e mereu unul din subiecte, exercitand functia de aparare a valorilor
sociale, celalalt subiect fiind o pers fizica sau juridica.
 In cazul raportului juridic civil, subiecte pot fi persoana fizica si pers juridica.

B. Continutul raportului juridic

Def.: Ansamblul drepturilor si obligatiilor partilor, reglementate de norma juridica.

Dreptul subiectiv – o facultate de a face ceva sau o pretentie ca altul sa indeplineasca ceva in virtutea unei obligatii.

Trei elemente:
 Titularul poate avea un anumit comportament
 Poate pretinde altuia sa aiba un anumit comportament
 Poate apela la forta coercitiva a statului

Obligatia juridica – indatorirea prevazuta de lege de a implini/executa dreptul subiectiv.

In dreptul civil, drepturile subiective civile reprezinta latura activa a continutului raportului juridic, iar obligatiile
civile reprezinta latura pasiva, aflandu-se in stransa legatura.

Clasificarea drepturilor subiective:

a) Drepturi absolute – drepturi opozabile erga omnes, care trebuie respectate de toti, sfera subiectelor carora
le incumba obligatia de respect nefiind determinata. Drepturi inerente fiintei umane, valori. (drepturi reale,
dr nepatrimoniale)
b) Drepturi relative – subiectul obligat e precis determinat in raportul juridic incheiat
 Dreptul subiectiv civil absolut e acel drept in temeiul caruia titularul sau poate avea o anumita conduita,
fara a avea nevoie de concursul altuia pt a si-l exercita.
 Dreptul subiectiv civil relativ e dreptul prin care titularul poate pretinde subiectului pasiv o anumita
conduita, in absenta careia dreptul nu se poate realiza.

Clasificarea obligatiilor:
a) Obligatii active(a face ceva, a avea ceva)
b) Obligatii pasive (a nu face ceva)

C. Obiectul raportului juridic

Def.: Ansamblul actiunilor si inactiunilor pe care le intreprinde titularul dreptului subiectiv.

Conduita partilor din cadrul raportului juridic.

Obiectul poate fi doar comportamentul subiectelor de drept(actiune/inactiune).

VII. Actul juridic

1. Notiunea de act juridic

Def.: Actul juridic reprezinta manifestarea de vointa a unei persoane, in scopul de a produce efecte juridice.
Efectele juridice constau in crearea, modificarea sau stingerea unui raport juridic. Reprezinta scopul pe care il cauta
autorul actului.

In cazul actului juridic civil efectele constau in crearea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil concret. (
vanzarea unui bun, donatie, inchirierea, prestarea unui serviciu public sau efectuarea de lucrari publice)

Actul juridic comporta o distinctie intre:

 Negotium – operatiunea in sine din care rezulta consecinte sau efecte juridice
 Instrumentum – documentul scris
  In cazul actelor juridice, efectele se produc cu intentie.
 In cazul faptelor juridice, efectele se produc fara intentie.

Clasificare:

1. Dupa numarul partilor

a) Acte unilaterale – rezultatul unei singure vointe ( in dreptul public acte de numire in functii publice,
autorizatii administrative, in dreptul privat testament, oferta de a contracta)
b) Acte bilaterale – acord de vointe a 2 persoane=contract, obliga una din parti
c) Acte multilaterale(plurilaterale) – acord de vointe a 3 sau mai multe pers

2. Dupa gravitatea efectelor

a) Acte de conservare (mentinere, consolidare, prevenire)
b) Acte de administrare (gestionare a bunului)
c) Acte de dispozitie (angajeaza viitorul patrimoniului)

3. Dupa scopul sau interesul urmarit

a) Cu titlu oneros – ambele parti urmaresc obtinerea unui folos patrimonial (contract de vanzare)
b) Cu titlu gratuit – doar una din parti primeste un folos patrimonial (donatie, mecenat)

1. Caracteristici ale actului juridic in dreptul privat

Patru conditii esentiale pentru incheierea unui contract:

1. Capacitate juridica – aptitudinea unui subiect de drept de a deveni titular de drepturi si obligatii civile, prin
incheierea de acte juridice (incapacitatea:minori, intersize juridice)
2. Consimtamant – hotararea unei persoane de a incheia un act juridic sau vointa(unilaterala sau a partilor)
Trebuie :
a) Exprimat de o persoana cu discernamant – persoana cu deplina capacitate de exercitiu
b) Exprimat pt a produce efecte juridice – consimtamantul nu produce efecte juridice daca: e facut in
gluma, sa nu fie sub conditie suspensiva pur protestativa, sa nu existe indoieli asupra faptului ca doreste
sa incheie actul juridic, cu rezerva psihologica
c) Sa fie exteriorizat – partile au deplina libertate sa isi stabileasca actul juridic si sa determine continutul si
forma actului
 contractele pot fi consensuale, prin acordul vointei
 pot fi solemne, supuse formei autentice
 pot fi reale, se cere remiterea bunului
-exteriorizarea poate fi :
 Tacita – rezulta din gesturi neindoielnice
 Verbala, in scris

-tacerea are valoare juridica daca: legea prevede acest lucru, depinde de obicei(traditie), prin vointa
partilor

d) Sa fie neviciat, integru

Vicii sunt:
 Eroarea
 = falsa reprezentare a realitatii la incheierea actului juridic
-poate fi esentiala sau neesentiala
-poate fi scuzabila sau nescuzabila
 Esentiala, e de 4 categorii:
 Error in negotium, asupra naturii sau obiectului actului juridic
 Error in corpore, asupra bunului din contract
 Error in substantiam, asupra calitatilor obiectului prestatiei sau a altei imprejurari
 Error in personam, asupra identitatii persoanei
 Neesentiala= falsa reprezentare a unor imprejurari mai putin importante la incheierea
actului juridic
 Eroare de fapt, asupra unor imprejurari, unor circumstante existente la incheierea
contractului
 Eroare de drept, asupra existentei sau continutului unei dispozitii legale
 Scuzabila, nu poate fi reprosata partii care a avut falsa reprezentare a realitatii cand a
incheiat actul juridic, nu s-a produs din neglijenta sau neinformarea partii
 Nescuzabila, cand faptul sau imprejurarea puteau fi cunoscute
 Dolul
=determinarea unei persoane de a incheia un act juridic prin folosirea de mijloace viclene(eroare
provocata)
-doua elemente:
 Material, obiectiv: manopere frauduloase, mijloace viclene, care determina eroarea
(*omisiune=dol prin reticenta)
 Psihologic, intentional, subiectiv: intentia de a induce in eroare pt a obtine incheierea actului
juridic
 Violenta
=amenintarea unei persoane cu un rau care produce o temere, temere ce o determina sa incheie
actul juridic pe care nu l-ar fi incheiat.
-doua elemente: obiectiv, exterior(amenintare concreta cu un rau), subiectiv, intern(provocarea
unei temeri)
Clasificare:
 Dupa natura raului:
 Fizica
 Morala
 Dupa caracterul amenintarii:
 Legitima, nu constituie viciu de consimtamant (amenintare cu legea)
 Nelegitima, induce o temere fara drept unei persoane
 Leziunea = prejudiciu material sau paguba pe care o sufera una din parti, din cauza valorii
disproportionate a contraprestatiei existente la momentul incheierii actului juridic
 Leziunea in cazul minorului
 Leziunea in cazul majorului

3. Obiect determinat si licit =conduita partilor care rezulta din actul juridic incheiat

Conditiile de indeplinit de catre obiect:

a) Sa fie determinat/determinabil – prestatia sa fie identificata
b) Sa fie licit – sa nu contravina bunelor moravuri, oridinii publice, prohibit de lege
c) Sa existe
d) Sa fie posibil
e) Sa fie in circuitul civil – bunul care poate fi instrainat sau dobandit prin acte juridice civile
f) Sa fie o fapta personala a persoanei care se obliga- o persoana nu poate promite fapta altuia
 g) Existenta autorizatiei administrative sau judiciare ori a altei cerinte prevazute de lege

4. Cauza licita si morala = motivul care determina partile sa incheie actul juridic

Conditii:
a) Sa existe
b) Sa fie licita
c) Sa fie morala

! Sanctiunea pentru nerespectarea celor 4 conditii aduce: nulitate relativa sau absoluta.

Forma actului juridic = modul in care se exteriorizeaza vointa partilor.

Forma poate fi:

a) Ad validitatem – produce efecte juridice doar in forma scrisa, autentica
b) Ad probationem – e valabil si fara forma scrisa, dar nu poate fi dovedit prin alt mijloc de proba
c) Forma pentru opozabilitate fata de terti – actul opozabil pt persoane care n-au participat la incheierea lui

3. Caracteristici ale actului juridic in dreptul public

Sunt acte administrative si cele care emana de la un organism privat care exercita un serviciu publica administrativ.

Actele administrative au scop organizarea legii. Sunt acte secundum legem.

Actul administrativ = manifestarea unilaterala si expresa de vointa a autoritatilor administratiei publice sau a
persoanelor private autorizate de acestea, prin care se nasc, modifica sau sting drepturi si obligatii corelative si care
reprezinta principala forma juridica de activitate a administratiei publice.

Clasificare act administrativ:

A. Intinderea efectelor juridice

a) Acte cu caracter normativ – vointa generala
b) Acte cu caracter individual
B. Autoritatea de la care emana
a) Acte unilaterale – o singura autoritate
b) Acte bilaterale(multilaterale) – mai multe autoritati, autoritate colectiva
C. Natura juridica a emitentului
a) Acte ale autoritatilor administrative
b) Acte ale altor autoritati publice, dar neadministrative
c) Acte ale persoanelor private autorizate sa presteze servicii publice
D. Forma lor
a) Act administrativ tipic – o actiune, forma scrisa
b) Act administrativ atipic – o inactiune, o abtinere de a face ceva

In contractele administrative una din parti e o autoritate publica.

Trasaturile actului administrativ:
a) Forma juridica principala a activitatii administratiei publice
b) Manifestare unilaterala, supusa unui regim de drept public
c) Supus controlului de legalitate al instantelor de contencios administrativ
d) Act de putere publica
e) Obligatoriu pentru toate subiectele de drept
f) Executoriu prin el insusi, se executa din oficiu

In DIPublic, actele juridice sunt tratatele internationale si actele unilaterale.

Tratatul international = acordul de vointa intre 2 sau mai multe subiecte de drept international, reglementat de
dreptul international, care produce efecte juridice constand in crearea, modificarea sau desfiintarea de norme
juridice internationale.

Obiectul tratatelor: stabilirea de reguli intre state si crearea de organizatii internationale sau ordini juridice speciale.

Clasificarea tratatului:
A. Dupa nr partilor care il incheie
a) Bilaterale
b) Multilaterale
B. Dupa forma de incheiere
a) Tratate solemne – produce efecte dupa ratificare, aderare etc
b) In forma simplificata – produce efecte dupa semnare
C. Dupa statutul partilor
a) Intre state
b) Intre state si org internationale
c) Intre organizatii internationale

Actele unilaterale : promisiunea, renuntarea, recunoasterea, protestul.

VIII. Crearea si realizarea dreptului

1. Tehnica de elaborare = folosirea conceptelor(definite de legiuitor sau judecator)

2. Categoriile juridice= grupeaza relatiile sociale cu trasaturi comune si care se supun aceluiasi regim juridic

Tehnica juridica = ansamblul mijloacelor, procedeelor prin care relatiile sociale dobandesc forma juridica, devenind
drept.

Tehnica legislativa = solutii normative create de legiuitor, prin utilizarea de metode si procedee juridice.

Principiile legiferarii

1. Principiul fundamentarii stiintifice a actelor normative = documentare

2. Principiul asigurarii echilibrului intre dinamica si statica dreptului – norma juridica sa fie stabila(statica),
modificarea normei facand-o dinamica
-scopul legiuitorului e de a reglementa de la inceput intr-o maniera anticipativ-creatoare, pentru a se putea
adapta noilor realitati sociale
3. Principiul corelarii sistemului actelor normative – este necesara corelarea actelor normative in procesul de
legiferare, pentru a evita paralelisme in reglementare
  un act normativ nu poate relua dispozitiile altui act normativ, cu aceeasi forta juridica ca a sa, decat
daca are caracter special fata de reglementarea anterioara generala
 Un act normativ inferior nu poate relua dispozitiile actului normativ superior

! Este interzisa instituirea acelorasi reglementari in mai multe articole sau alineate din acelasi act normativ. Se
utilizeaza norma de trimitere.

4. Principiul accesibilitatii si al economiei de mijloace in elaborarea normativa

Etape:
a) Alegerea formei exterioare(ordonanta, hotarare etc)
b) Alegerea modalitatii de reglementare (imperativ, permisiv)
c) Alegerea procedeelor de conceptualizare si a limbajului juridic: folosirea prezumtiilor si a fictiunilor juridice
 Prezumtiile= consecinte trase de legiuitor de la un fapt cunoscut pentru un fapt necunoscut
 Fictiune juridica = fapt considerat ca existent sau stabilit, desi nu exista sau nu a fost stabilit

Actele normative trebuie sa fie sistematizate prin :

a) Incorporare = alaturare sau grupare de acte normative emise in aceeasi materie. Oficiala(de autoritati
publice) sau neoficiala(de pers private).
b) Codificarea = asamblarea intr-un singur act normativ a tuturor dispozitiilor legale dintr-o materie, corelarea
supozitiilor, abrogarea unora care nu mai sunt necesare, modificarea altora, dar si crearea de noi texte
legale, de noi solutii normative si de noi institutii juridice

Partile constitutive ale actului normativ:

 Titlu
 Preambul(scopul si motivarea)
 Formula introductiva(baza constitutionala sau legala)
 Dispozitii generale(principii, definitii, domeniul de aplicare al legii)
 Dispozitii de continut
 Dispozitii finale si tranzitorii
 Anexe

! Elementul de structura al actului normativ e articolul.

Limbajul juridic

Limbajul trebuie sa fie clar, concis, sobru, precis, corect gramatical.

Textul legii sa fie dispozitiv (a arata direct norma de drept).

Pentru dispozitiile imperative, verbele trebuie folosite la prezent, in forma afirmativa.

Limbajul juridic:
a) Vocabularul juridic(cel putin 10.000 cuv)
b) Discursul juridic (utilizarea de pronume sau adjective nedefinite)
Tendintele limbajului juridic:
a) Concentrat, lapidar (pana in secolul 18)
b) Complet, simplu, eliminare a cuvintelor desuete etc

! Daca un termen este polisemantic, semnificatia se stabileste in contextul actului normativ care il prevede sau
chiar intr-o anexa privitoare la lexicul actului normativ.

Notiunea realizarii dreptului

Realizarea dreptului = procesul de transpunere in practica a normelor juridice, prin care subiectele de drept
respecta si executa normele juridice, iar autoritatile statale le aplica, in functie de competenta.

Realizarea dreptului = analiza modului in care societatea il recepteaza si agreeaza, avand o atitudine de conformare.

! Dreptul nu are voie sa fie depasit de fapte.

Formele realizarii dreptului

1. Executarea si respectarea dreptului de bunavoie de catre cetateni

-subordonarea fata de conduita-tip
-indeplinirea dispozitiilor normei juridice prin conformare
-respectarea legii inseamna si realizarea drepturilor cetatenilor si posibilitatea acestora de a si le apara

2. Aplicarea dreptului de catre autoritatile statale

=un sistem de actiuni statale pentru punerea in practica a normei juridice
-emiterea actului de aplicare=crearea de raporturi juridice, constand in acte de aplicare cu caracter
individual sau cu caracter normativ (hot de Guv)

Trasaturi ale actului de aplicare individual:

a) Poate fi realizat de orice autoritate a statului
b) Este o transpunere concreta a prevederilor actului normativ
c) Forma simpla, emis, modificat, abrogat dupa reguli ce difera de la o ramura de drept la alta
d) Concretizeaza conduitele obligatorii
e) Isi epuizeaza efectele in momentul adoptarii
f) Are la baza vointa unei singure autoritati statale
g) Este obligatoriu de la data comunicarii sale
h) Controlul legalitatii actului de aplicare e unul ierarhic sau judecatoresc

Aplicarea dreptului se face in urma:

a) Stabilirii starii de fapt = cercetarea imprejurarii cauzei(faptele juridice) prin administrare de probe, verificare
de fapte
b) Alegerii normei de drept
c) Interpretarii normei de drept
d) Elaborarii si emiterii actului de aplicare
 X. Institutii judiciare

Justitia e prima virtute a institutiilor sociale, asa cum adevarul e cea a sistemelor de gandire.

Justitia se realizeaza prin institutiile sale, guvernate de anumite principii, care au la baza faptul ca justitia e un
serviciu public.

Principii ale institutiilor judiciare

Def.: Institutiile judiciare = autoritati investite de catre stat sa solutioneze litigii juridice.
Organizarea si functionarea acestor institutii judiciare are la baza principii fundamentale, unele de rang
constitutional:

1. Principii de organizare
A. Principiul separatiei
 separatia jurisdictiilor
 separatia organelor care functioneaza in cadrul fiecarei jurisdictii

-separatia intre jurisdictia de drept comun(instantele judiciare:civile si penale) si cea

administrativa(instantele administrative)

B. Principiul ierarhiei jurisdictiilor ( principiul dublului grad de jurisdictie)

-posibilitatea de a apela la o jurisdictie ierarhic superioara
-apel, recurs, Inalta Curte de Casatie si Justitie

C. Principiul independentei si al impartialitatii

-fiecare are dreptul ca procesul sau sa fie judecat de un tribunal independent si impartial
-independenta judecatorului in raport cu expertii, cu puterea politica sau cu propria persoana
-nimeni nu poate fi impartial daca nu e mai intai independent

D. Principiul colegialitatii
-litigiul e solutionat de un complet de judecatori
-justitia e mai calitativa daca e facuta pe baza de colegialitate
-reflectii mai ample, secretul deliberarii consolidand independenta judecatorilor, garant la
impartialitatea judecatorilor

2. Principii de functionare
A. Principiul egalitatii – egalitatea in fata judecatorului

B. Principiul gratuitatii – gratuitatea accesului la tribunal, accesul la concursul personalului auxiliar de

justitie, accesul gratuit la serviciile avocatilor

C. Principiul neutralitatii
a) Neutralitate tehnica
 Sistemul acuzatorial – rolul partilor in administrarea probelor, judecatorul are rolul doar de
a veghea
  Sistemul inchizitorial – judecatorul are rol determinant in administrarea probelor, judecand
dupa intima sa convingere

b) Neutralitatea sociala si politica – judecator independent de intervenitii politice, presiuni sindicale

etc

D. Principiul continuitatii

Continuitate = functionare fara intrerupere a institutiilor judiciare

 judecatorii au dreptul la vacanta

 justitia e un serviciu public de stat, un monopol
 autoritatea judecatoreasca: instantele judecatoresti, Ministerul Public si CSM

Jurisdictii nationale si internationale

1. Jurisdictii ordinare (de drept comun)

A. Judecatoriile
a) Organizare.
-fara personalitate juridica
-in fiecare judet
-sectii sau complete specializate

b) Competenta.
-in civil, judecatoriile judeca in prima instanta toate litigiile de competenta lor
-judeca plangerile impotriva hotararilor autoritatilor etc

c) Compunerea.
-principiul colegialitatii, exceptia judecatorului unic

d) Conducerea.
- presedinte cu atributii de administrare
-vicepresedinte (in functie de volumul de activitate)
-2 structuri colegiale: Colegiul de conducere si Adunarea generala a judecatorilor(dezbate activitatea
anuala a instantei, alege membrii CSM)

B. Tribunalele
a) Organizare.
-in fiecare judet+Bucuresti
-sectii si complete specializate
-in circumscriptia tribunalelor functioneaza mai multe judecatorii

b) Competenta.
-tribunale ca prima instanta, tribunale ca instante de apel, tribunale ca instante de recurs

c) Compunerea.
-in prima instanta complet unic
 -in apel 2 judecatori
-in recurs 3 judecatori

d) Conducerea.
-presedinte, cu atributii de coordonare si control a tribunalului
-Colegiul de conducere(presedinte+6 judecatori), Adunarea generala a magistratilor

C. Curtile de apel
a) Organizare.
-sectii sau complete specializate
-au in circumscriptie mai multe tribunale

b) Competenta.
-in administrativ, judeca litigii de contencios adm
-in penal, judeca infractiuni prevazute de codul de procedura penala
-ca instante de apel, judeca apelurile impotriva hotararilor tribunalelor in prima instanta
-ca instante de recurs, judeca recursurile impotriva hotararilor tribunalelor date in apel sau prima
instanta, dar nesupuse apelului

c) Compunere.
-idem tribunale

d) Conducere.
-presedinte, ordonator secundar de credite
-vicepresedinti
-Colegiul de conducere(idem tribunal)

2. Jurisdictii specializate

A. Tribunale specializate
-cauze cu minori si de familie, conflicte de munca si asigurari sociale, societati etc
-nu au personalitate juridica
-pot fi in fiecare judet
-preiau cauzele de competenta tribunalului in domeniile in care se infiinteaza

B. Instantele militare
-tribunalele militare si Curtea Militara de Apel Bucuresti ( instanta unica, cu personalitate juridica)
-au statut de unitate militara
-pot judeca si pe teritoriul altor state militari romani daca exista o conventie

3. Sistemul inaltelor jurisdictii

Inalta Curte de Casatie si Justitie

a) Organizare si rol.
-instanta suprema, unica
-rol de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti
-rol de rang constitutional
-4 sectii
-4 complete de 5 judecatori
 -Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii
-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
-Sectiile Unite

b) Competenta.
-in civil si adm., judeca recursurile impotriva hotararilor curtilor de apel si a altor hotarari legale
-in penal, rol de instanta de casare si de prima instanta si instanta de apel

c) Compunerea.
-complete de judecata din 3 judecatori
-completul de 5 judecatori e prezidat de Presedinte sau vicepresedinte

d) Conducerea.
-Presedinte
- vicepresedinti
-Colegiul de conducere (Presedinte, vicepresedinti, 9 judecatori)
-Adunarea generala a judecatorilor, aproba raportul anual de activitate, aproba bugetul si alege 2
membri pentru CSM

4. Inalte jurisdictii internationale

A. Curtea internationala de justitie de la Haga (CIJ)

a) Organizare si compunere.
-solutioneaza diferendele dintre state
-15 judecatori, alesi pe 9 ani

b) Competenta.
-consultativa (da avize)
-contencioasa (da consultatii juridice)

B. Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Stransbourg(CEDO)

a) Organizare si compunere
-instanta a Consiliului Europei
-fiecare stat membru desemneaza un judecator la Curte

b) Competenta
-vegheaza la respectarea Conventiei Europene a dr omului
-solutioneaza spete concrete despre dr omului

C. Curtea de Justitie a UE de la Luxembourg (CJUE)

a) Organizare si compunere
-3 instante: Curtea de Justitie, Tribunalul, Tribunalul functiei publice
-asigura interpretarea si aplicarea unitara a dr european
-Curtea de Justitie si Tribunalul au cate un judecator desemnat din UE
-28 judecatori momentan
-tribunalul functiei publice e format din 7 judecatori tehnocrati, specialisti in functia publica
 b) Competenta
-Curtea de Justitie judeca litigii prinvind interpretarea dreptului european si principiile drepturilor UE
-Tribunalul judeca litigii privind marca europeana si dr european al concurentei
-Tribunalul Functiei Publice judeca litigii privitoare la functionarii europeni

XI. Proba dreptului

Notiune

1. Definitia probei

In dreptul privat, nu exista o definitie a probei, revenindu-i doctrinei.

In dreptul penal, proba este orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei
infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa
solutionare a cauzei si care contribuie la aflarea adevarului in procesul penal.

Doua sensuri:
a) Sensul larg al probei – tripa acceptiune:
 stabilire a existentei sau inexistentei unui fapt
 mijlocul legal de dovedire a faptului pretins
 rezultatul obtinut prin folosirea mijloacelor de proba
b) Sensul restrans – 2 acceptiuni:
 Mijloc de proba pentru dovedirea unui fapt
 Fapt probator (fapte principale si secundare)

Def. : Probele sunt mijlocul de stabilire a existentei dreptului subiectiv, de prezentare in justitie a mijloacelor de
proba, precum si rezultatul obtinut din folosirea acestoria in scopul aflarii adevarului.

2. Importanta probei

-idem est non esse non probari (a nu avea drept sau a nu-l proba este acelasi lucru)

-nu exista intotdeauna echivalenta intre absenta probei sau imposibilitatea probatiunii si ineficienta regulii de drept

- o hotarare judecatoreasca fondata pe probe veridice previne noi litigii, contribuind la stabilitatea sistemului
judiciar, deci probele sporesc increderea in justitie

3. Clasificarea probelor

a) Dupa caracterul originar, primar, probele pot fi:

 Imediate(primare) – direct de la sursa (martor ocular, inscris original)
 Mediate (secundare) – verigi intermediare , nefiind in legatura directa cu adevarul (declaratia unui
martor despre un fapt relatat de un martor ocular, copia unui inscris)
b) Dupa obiectul lor:
 Principale – privesc faptul imputat
 Secundare – imprejurarile care agraveaza sau atenueaza vinovatia inculpatului
  Incidentale – exceptii ridicate in timpul litigiului
c) Dupa legatura cu faptul ce trebuie probat:
 Directe – dovedesc obiectul probatiunii
 Indirecte – dovedesc o imprejurare legata de obiectul probatiunii “un fapt vecin si conex” (indicii)
d) Dupa cum sunt constituite sau nu in fata organelor judiciare:
 Judiciare – se constituie in fata organelor judiciare (marturisirea, declaratii, reconstituirea etc)
 Extrajudiciare – in afara organelor judiciare (inscrisul care constata existenta unui contract)
e) Dupa natura lor:
 Materiale –dovada printr-un fapt material
 Personale – dovada prin intermediul oamenilor
f) Probe speciale (in dreptul penal) :
 Probele in aparare – dovedesc un element in favoarea inculpatului
 Probele in acuzare – stabilesc un element care incrimineaza inculpatul
g) Alte probe speciale:
 Probe preexistente – o imprejurare de fapt anterioara savarsirii infractiunii
 Probe survenite – o fapta produsa/perceputa in momentul comiterii infractiunii sau ulterior
h) Alte probe:
 Probe perfecte – arata cert vinovatia unei persoane
 Probe imperfecte – caracter indoielnic, posibila nevinovatie

Sisteme probatorii

1. Sistemul acuzatorial (al probei morale) – partile au sarcina probei si exclusivitatea initiativei procesului
- Instanta are libertatea formarii intimei sale convingeri
- -evolutie de la rolul pasiv al judecatorului, la rol activ
2. Sistemul inchizitorial (al probei legale) – admnistrarea probelor e in sarcina instantei
- acceptate numai probe prevazute de lege

! Chiar in cazul aceluiasi litigiu putem intalni ambele sisteme.

In dreptul civil, distinctie intre :

 proba actului juridic – sistemul probei legale(sau ambele)

 proba faptului juridic – sistemul probei morale/libere

In dreptul penal se aplica sistemul intimei convingeri a judecatorului.

In dreptul penal francez, sistemul intimei convingeri a judecatorului a luat locul sistemului inchizitorial.

Sistemul intimei convingeri = judecatorul e liber sa aprecieze, sa administreze si sa ordone orice fel de proba.

Principiul libertatii probelor prevede rolul activ al instantei, fiind o obligatie.

Libertatea de apreciere a probelor potrivit convingerii judecatorului are un caracter relativ, insemnand ca trebuie
realizat un echilibru intre convingerea instantei si lege.
 Obiectul probei

1. Definitie
-elemente de fapt(faptele si actele juridice) si elemente de drept (normele juridice)
-obiectul probatiunii sunt doar elementele de fapt, deoarece normele juridice nu trebuie dovedite
-in anumite litigii trebuie sa se dovedeasca existenta textului de lege invocat
Def.: obiectul probei este amsamblul de imprejurari – acte si fapte juridice – pentru care legea prevede
producerea de consecinte juridice.

In dreptul privat, obiectul probei sunt faptele juridice in inteles larg care au creat, modificat, sau stins raportul juridic
dedus judecatii ori faptele care au determinat ineficacitatea acestuia si au dat dreptul de a cere constatarea nulitatii
actului juridic, anularea, rezolutiounea, rezilierea acestuia etc.

In dreptul penal, obiectul = ansamblul faptelor sau imprejurarilor de fapt ce trebuie dovedite in vederea solutionarii
cauzei penale.

Obiectul generic(abstract) = fapte sau imprejurari care se dovesesc in orice cauza penala.

Obiectul specific(concret) = faptele produse intr-un caz determinat

2. Faptele care constituie obiectul probei

In dreptul civil, faptele pot fi:

 materiale sau psihologice (dolul, reaua-credinta)

 Pozitive sau negative
 Generatoare de drepturi si obligatii
 Modificatoare
 Extinctive de drepturi si obligatii
 De ineficacitate

! Daca judecatorul cunoaste personal anumite fapte acesta trebuie sa admita administrarea probelor cerute de
parti si poate fi audiat ca martor, devine incompatibil si nu mai poate continua judecarea.

In dreptul penal, faptele pot fi:

 Principale (probe directe)

 Probatorii (indirecte)
 Similare
 Auxiliare
 Negative – imprejurari care nu s-au realizat si care pot fi dovedite doar prin fapte pozitive(alibiul)

3. Faptele care nu formeaza obiectul probei

In dreptul penal:
a) Faptele evidente si faptele notorii
b) Faptele necontestate de parti
c) Faptele legale absolute (o hotarare judecatoreasca reflecta adevarul si in fata unei alte instante)

In dreptul civil, faptele notorii nu formeaza obiectul probei.

 Sarcina probei

Def. : Sarcina probei = obligatia procesuala a participantilor intr-un litigiu de a dovedi imprejurarile care constituie
obiectul probatiunii.

1. Reguli privind sarcina probei

 Regula actori incumbit probatio – cel care face o afirmatie trebuie sa o dovedeasca
 Regula eius incumbit probatio qui dicit, non qui negat – proba incumba celui care pretinde ceva, nu
celui care neaga.

In procesul civil, sarcina probei revine reclamantului.

In procesul penal, sarcina probei revine organelor judiciare (procurorul are sarcina administrarii probelor).
Judecatorul nu poate interveni in administrarea probelor, el doar supravegheaza daca au fost respectate
dispozitiile legale cu privire la probele administrate.
! Partile pot doar propune administrarea de probe.
Daca nu exista probe de vinovatie, inculpatul nu trebuie sa dovedeasca nevinovatia.
Daca exista proba de vinovatie, inculpatul trebuie sa probeze ca probele sunt netemeinice.

2. Exceptii - Se intalnesc mai mult in dreptul civil.

Paratul are sarcina probei in 2 situatii:
 Daca invoca exceptii
 Cand formuleaza o cerere reconventionala, dobandind si calitate de reclamant si trebuie sa probeze ce
pretinde

3. Rasturnarea sarcinii probei

In procesul civil, in cazul prezumtiilor legale relative, paratul are primul sarcina probei si rastoarna sarcina
probei faptului de dovedit de la beneficiarul prezumtiei la adversarul sau.

Sarcina probei se rastoarna si in cazul prezumtiilor legale absolute(prin marturisire), al prezumtiilor

intermediare sau mixte, dar NU si in cazul prezumtiilor absolute iregfragabile.

In dreptul muncii sarcina probei revine angajatorului-parat.

4. Riscul probei
Sarcina probei revine partilor sub supravegherea judecatorului, in virtutea rolului activ al lui.
Sarcina probei revine reclamantului, aparand riscul de a nu putea dovedi adevarul, deci de a pierde procesul.
 Mijloacele de proba

Def.: Mijloacele de proba = caile legale prin care se administreaza probele sau prin care se dovedeste un fapt
juridic.

1. Probele preconstituite (a priori, cu inscrisuri) = orice scriere sau consemnare care cuprinde date despre un
act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare si stocare. Probe cu
previziunea unui eventual litigiu.
a) Actul autentic
b) Inscrisul sub semnatura privata
c) Inscrisuri pe suport informatic
d) Inscrisuri in forma electronica (semnatura electronica)
e) Alte inscrisuri
 Duplicatele si copiile
 Inscrisurile recognitive sau innoitoare
 Contractele incheiate pe formulare tipizate
 Biletele, tichetele si alte asemenea documente
 Telexul si telegrama depuse la oficiul postal
 Anexele
 scrisorile
f) Specificul inscrisurilor in dreptul penal si in dreptul procesual penal

2. Probele a posteriori (intervin dupa declansarea litigiului)

a) Proba testimoniala sau proba cu martori
b) Marturisirea
c) Prezumtiile
d) Alte mijloace de proba
 Interceptarea comunicatiilor
 Accesul la un sistem informatic
 Supravegherea video, audio, fotografie
 Localizarea sau urmarirea prin mijloace tehnice
 Obtinerea de date privind tranzactiile financiare
 Retinerea, predarea sau perchezitionarea trimiterilor postale
 Livrarea supravegheata de bunuri
 Obtinerea de date de la furnizorii de retele publice sau de servicii destinate publicului

XII. Notiuni de procedura judiciara

Elementele fundamentale de procedura civila

1. Activitatea partilor
 Reclamant si parat
 Apelant si intimat (in apel)
 Recuent si intimat (in recurs)
  Contestator si intimat (in contestatia in anulare)
 Revizuient si intimat (in revizuire)

Actiunea in justitie nu trebuie confundata cu libertatea la justitie.

Actiunea in justitie nu trebuie confundata cu cererea in justitie.
Cererea in justitie = actele de procedura care se fac in cadrul procesului
Actiunea in justitie = mijloc prevazut de lege pentru valorificarea unui drept
Actiunea civila trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: capacitate procesuala, calitate
procesuala, formularea unei pretentii si justificarea unui interes.

2. Activitatea judecatorului. Procedura inaintea instantei.

Sesizarea instantei se face numai dupa indeplinirea procedurii prealabile, daca legea prevede expres acest
lucru.
Actul de sesizare al judecatorului este cererea de chemare in judecata facuta de reclamant.
Paratul se apara printr-un act numit intampinare.
Cand paratul emite pretentii in contra reclamantului, actul se numeste cerere reconventionala.
a) Prima zi de infatisare, proces, hotarare
b) Apel
c) Recurs (pentru motive de drept, nu de fapt)
d) Contestatia in anulare (impotriva hotararilor)
e) Revizuirea (impotriva hotararilor)

Elemente fundamentale de procedura penala

1. Urmarirea penala
-efectuata de procurori si organele de cercetare penala
-sesizarea se face prin plangere penala, denunt, acte ale autoritatilor de constatare prevazute de lege sau din
oficiu
Cand se stabileste vinovatia se intocmeste rechizitoriul(act de trimitere in judecata si de sesizare a instantei)
2. Faza judecatii

XIII. Raspunderea juridica

Responsabilitatea sociala are mai multe forme: morala, religioasa, politica, juridica.

Responsabilitatea = obligatia de a efectua un lucru, de a raspunde, de a da socoteala de ceva.

Raspunderea = consecinta rezultata din neimplinirea unei obligatii legale

Responsabilitatea e un fapt intern al omului, iar raspunderea un fapt extern.

Responsabilitatea este o asumare a raspunderii fata de rezultatele actiunii sociale a omului.

! Raspunderea juridica = ansamblu de drepturi fie ale statului, fie ale persoanei vatamante si de obligatii ale
autorului faptei antisociale, prin care se restabileste ordinea de drept incalcata, prin aplicarea sanctiunilor juridice.
 Formele raspunderii juridice

1. Principiul legalitatii raspunderii

2. Principiul raspunderii persoanale
3. Principiul raspunderii pentru vina
4. Principiul prezumtiei de nevinovatie
5. Principiul proportionalitatii sanctiunii in raport cu fapta

Raspunderea penala = raport juridic de constrangere, prin care statul are dreptul sa il sanctioneze pe
infractor, iar infractorul are obligatia de a executa sanctiunea(principale sau secundare).

Raspunderea disciplinara = idem penala, dar fapta are un grad de pericol social mai redus, iar sactiunea e
mai putin grava (caracter moral sau pecuniar).

Raspunderea administrativa: administrativ-conventionala, administrativ-patrimoniala, administrativ-

disciplinara.

Conditiile raspunderii juridice

1. Conduita(faptul ilicit) -o actiune sau inactiune

2. Vinovatia – element intelectiv si volitiv
-intentia si culpa
Elimina vinovatia: legitima aparare, starea de necesitate, betia fortuita, constrangerea fizica si morala,
cazul fortuit, minoritatea faptuitorului, iresponsabilitatea faptuitorului, intoxicatia involuntara cu alcool sau
alte substante, eroarea de fapt
3. Legatura de cauzalitate intre fapta si rezultatul produs
 Amnistitia – acordata prin lege
 Prescriptia raspunderii penale – curgerea timpului
 Lipsa plangerii prealabile
 Retragerea plangerii prealabile
 Impacarea

Succes!

Tulbure Silvia-Florina