Sunteți pe pagina 1din 253

CURS FUNDATII PROF.DR.ING.

NICOLAE BOTU

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND PROIECTAREA


ŞI EXECUŢIA FUNDAŢIILOR

I.1. Definiţia sistemului structural

Toate construcţiile sunt realizate în baza unui „sistem structural”


ce reprezintă ansamblul elementelor care asigură rezistenţa şi stabilitatea
acestora sub acţiunea încărcărilor statice şi dinamice, inclusiv cele
seismice.
Elementele structurale se grupează în patru subsisteme:

Fig. I.1 Componentele sistemului structural: Suprastructura S;


Substructura B; Fundaţiile F; Terenul de fundare T; Ιnfrastructura Ι

- Suprastructura (S) – ansamblul elementelor de rezistenţă situate


deasupra infrastructurii;
- Substructura (B) – zona poziţionată între suprastructură şi fundaţii;
- Fundaţia (F) – ansamblul elementelor structurale care asigură
transmiterea în bune condiţii de rezistenţă şi stabilitate a sarcinilor
1
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

exterioare la terenul de fundare;


- Terenul de fundare (T) – reprezintă suportul construcţiei, sau
volumul de rocă sau de pământ care resimte influenţa construcţiei
respective, sau în care pot avea loc fenomene care să influenţeze
construcţia.
Substructura şi fundaţiile formează infrastructura construcţiei (I).
Dacă substructura lipseşte, atunci infrastructura este alcătuită numai din
fundaţii.

I.2. Cerinţe privind proiectarea substructurilor

În vederea proiectării substructurii unei construcţii (alcătuită de


regulă din elemente structurale de subsol verticale – pereţi, stâlpi – şi
orizontale sau înclinate – grinzi, plăci...), se vor avea în vedere
următoarele:
- Se va ţine cont de conlucrarea dintre fundaţii şi suprastructură;
- Se vor lua în considerare încărcările proprii, cele transmise de
suprastructură şi de terenul de fundare;
- Încărcările transmise din acţiunile seismice se vor asocia
mecanismului de plastificare al suprastructurii. În zonele
seismice de calcul E şi F (conform NP 100-92) această condiţie
nu este obligatorie.
- Se vor impune condiţiile de verificare la stările limită ultime şi ale
exploatării normale. Infrastructura se va proiecta astfel încât să
fie solicitată în domeniul elastic de comportare.

I.3. Factori de care depinde alegerea sistemului de fundare

O problemă foatre importantă o constituie alegerea tipului de


fundaţie corespunzător fiecărui caz în parte. Pentru aceasta este necesar
să luăm în considerare următorii factori:

I.3.1. Sistemul structural al construcţiei.

- tipul de structură (monolită, prefabricată, pe cadre, sau pe


diafragme...);
- planul construcţiei în care trebuie să fie incluse dimensiunile
elementelor ce formează atât suprastructura, cât şi substructura:
deschideri, travei, înălţimi...
- materiale preconizate a se folosi: beton, metal, zidărie...
- acţiunile transmise la nivelul superior al fundaţiei, natura lor şi

2
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

combinaţiile cele mai defavorabile în grupările fundamentale şi


speciale de încărcări;
- mecanismul de disipare a energiei induse de acţiunea seismică
(poziţia zonelor potenţial plastice, eforturile transmise fundaţiilor...)
- sensibilitatea la tasări a sistemului structural.

I.3.2. Condiţiile de teren.

- proprietăţile şi structura terenului de fundare de pe amplasamentul


construcţiei, stratificaţia şi caracteristicile fizico - mecanice ale
pământului şi evoluţia acestora în timp;
- condiţiile de stabilitate generală a terenului în cazul ampalsamentelor
în pantă cu potenţial de alunecare;
- condiţii hidrogeologice (nivelul şi variaţia sezonieră a apelor
subterane, agresivitatea şi circulaţia apei în pământ);
- condiţiile hidrologice (poziţionarea apelor de suprafaţă, riscul de
inundare, posibilitatea de afuiere).

I.3.3. Condiţiile de exploatare ale construcţiei

- eforturile transmise la nivelul fundaţiilor din sarcini statice, şi dinamice;


- posibilitarea pierderilor de apă sau substanţe chimice din instalaţiile
sanitare sau industriale;
- încălzirea terenului în cazul construcţiilor cu degajări mari de căldură
(cuptoarem furnale...);
- degajări de gaze agresive care poluează apele meteorice şi
accentuează agresivitatea chimică a apelor subterane;
- influenţa deformaţiilor terenului de fundare asupra exploatării normale
a construcţiei;
- limitarea tasărilor în funcţie de cerinţele trhnologice specifice.

I.3.4. Condiţiile de execuţie ale infrastructurii

- forma şi adâncimea săpăturii pentru realizarea fundaţiilor şi modul de


asigurare a stabilităţii acesteia;
- expertizarea construcţiilor din vecinătate ce pot fi afectate de lucrările
de excavaţie a infrastructurii (alunecarea pereţilor, afuierea sau
tasarea terenului la realizarea epuismentelor...);
- sistemul de drenaje şi epuismente;
- prezenţa reţelelor de apă - canal, gaze, energie electrică, telefonie.

3
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

I.4. Factori ce condiţionează alegerea adâncimii de fundare

Adâncimea de fundare este distanţa la care este aşezată talpa fundaţiei


faţă de nivelul terenului natural sau sistematizat.
Adâncimea de fundare notată prescurtat Df, depinde de o serie de factori
dintre care cei mai importanţi sunt:
– destinaţia tehnologică a construcţiei;
– adâncimea de îngheţ;
– capacitatea portantă a terenului de fundare şi deformabilitatea
sa;
– cota de fundare a clădirilor învecinate;
– caracterul stratificaţiei pământului şi poziţia nivelului apelor
subterane.

I.4.1. Destinaţia tehnologică a construcţiei

Adâncimea de fundare se determină în multe cazuri pe baza


destinaţiei tehnologice a construcţiei, a comunicaţiilor subterane, a
existenţei sau inexistenţei subsolurilor, etc.
Astfel la clădiri fără subsol, adâncimea de fundare se ia ca în fig.I.2,
iar la clădiri cu subsol ca în fig.I.3, cu specificaţia că în acest din urmă caz
putem avea o adâncime de fundare exterioară Dfe şi una interioară Dfi
calculată de la talpa fundaţiei la cota pardoselii subsolului.

La clădiri cu subsoluri neîncălzite, adâncimea minimă de


fundare pentru pereţii exteriori este de 100 cm sub nivelul
pardoselii subsolului, iar la subsolurile încălzite, de cel puţin
50 cm.
Dacă terenul este înclinat şi construcţia are o suprafaţă
mică în plan, adâncimea de fundare se ia în axul construcţiei
respective (fig.I.4).

4
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.I.2. Adâncimea de fundare la Fig.I.3. Adâncimea de fundare la


clădiri fără subsol. clădiri cu subsol.
1 – cuzinet; 2 – bloc fundatie 1 – elevaţie; 2 – bloc fundatie
3 – pardoseala; 4 – perete 3 – pardoseala; 4 – perete

Fig.I.4. Adâncimea de
fundare în cazul unui teren
înclinat

I.4.2. Adâncimea de îngheţ

Terenul de fundare este supus pe o anumită adâncime variaţiilor


sezoniere de temperatură sau altfel spus îngheţului şi dezgheţului.

5
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Acest factor are o mare importanţă în alegerea cotei de fundare,


deoarece sub acţiunea îngheţului pământul îşi măreşte volumul
producând eforturi suplimentare asupra tălpii fundaţiei. Pentru a evita
acest efect negativ, adâncimea de fundare trebuie să depăşească adâncimea
de îngheţ din zonă, cu 10 – 20 cm.

Tabelul I.1. Adâncimea minimă de fundare conform NP112 – 04

H Adâncimea minimă de

adâncimea fundare (cm)
adâncimea
apei
de îngheţ
Terenul de subterane Terenuri
conform Terenuri
fundare faţă de cota supuse
STAS ferite de
terenului acţiunii
6054-77 îngheţ*)
natural îngheţului
(cm)
(m)
Roci
oricare oricare 30 ÷ 40 20
stâncoase
Pietrişuri H ≥ 2.00 Hî 40
curate,
nisipuri mari oricare
H < 2.00 Hî + 10 40
şi mijlocii
curate
H ≥ 2.00 80 50
Hî ≤ 70
Pietriş sau H < 2.00 90 50
nisip argilos,
argilă grasă H ≥ 2.00 Hî + 10 50
Hî > 70
H < 2.00 Hî + 20 50
Nisip fin H ≥ 2.50 80 50
prăfos, praf Hî ≤ 70
H < 2.50 90 50
argilos, argilă
prăfoasă şi H ≥ 2.50 Hî + 10 50
Hî > 70
nisipoasă H < 2.50 Hî + 20 50

*) Valorile indicate pentru cazul terenurilor ferite de îngheţ se măsoară


de la cota inferioară a pardoselii.

Conform STAS 6054 / 77 adâncimea maximă de îngheţ se exprimă


prin geoizoterma de 0 0 C care indică adâncimea maximă, în cm, până
6
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

la care temperaturile pot atinge valori ≤ 0 0 C .


Adâncimea de îngheţ se măsoară de la cota terenului nivelat din jurul
construcţiei şi are valorile indicate în fig.I.5, pentru terenuri fără strat de
zăpadă protector.
Normativul NP.112-04 indică adâncimile minime de fundare funcţie de
adâncimile de îngheţ, de nivelul apei subterane şi de natura terenului
de fundare (tab.I.1).

I.4.3. Capacitatea portantă a terenului şi deformabilitatea sa

De multe ori adâncimea de fundare este dictată de valoarea


capacităţii portante a terenului. Acest lucru se întâmplă în special la
clădirile ce transmit terenului sarcini importante (blocuri de locuit cu cel
puţin P+6 nivele, castele de apă, rezervoare etc.).
Se ştie că relaţiile de calcul ale capacităţii portante a terenului de
fundare pentru starea limită de deformaţii (ppl) (I.1) respectiv pentru
starea limită de capacitate portantă (pcr) (I.2) sunt (STAS 3300/2–85):

(
Ppl = ml ⋅ γ ⋅ B ⋅ N1 + q ⋅ N 2 + C ⋅ N 3 ) (I.1)

Pcr = γ ∗ ⋅ B′ ⋅ N γ ⋅ λγ ⋅ iγ + q ⋅ N q ⋅ λq ⋅ iq + C ⋅ N c ⋅ λc ⋅ ic (I.2)

unde q reprezintă suprasarcina de calcul care acţionează la nivelul


tălpii fundaţiei, lateral faţă de fundaţie.
Prin creşterea adâncimii de fundare se măreşte influenţa
acesteia asupra valorii capacităţii portante deoarece q = γ ⋅ D f (γ-
greutatea volumică a pământului de la nivelul terenului amenajat sau
natural, până la talpa fundaţiei).
La pământurile contractile adâncimea de fundare se va plasa
sub 1,50 m pentru terenuri cu nivelul hidrostatic subteran la o adâncime
mai mică de 2,00 m şi sub 2,00 m când nivelul apei este la o adâncime
mai mare de 2,00 m. Aceste adâncimi reprezintă zonele până la care
au loc variaţii sezoniere de umiditate, ce produc variaţii de volum ale
argilelor.
Pentru pământuri macroporice sensibile la umezire, adâncimea
de fundare se stabileşte în funcţie de clasa construcţiei respective, de
numărul de nivele şi de poziţia fundaţiei în cadrul clădirii.

7
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.I.5. Zonarea după adâncimea maximă de îngheţ

8
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

I.4.4. Cota de fundare a clădirilor învecinate

Sunt numeroase cazurile când este necesar ca o construcţie să


se amplaseze în imediata apropiere a uneia mai vechi. Fundaţiile
marginale învecinate se recomandă să se aşeze cu tălpile la acelaşi
nivel.
Dispunerea fundaţiei noi la o cotă mai ridicată nu este admisă,
deoarece presiunile ce se dezvoltă pe talpă produc împingeri pentru
care fundaţia existentă nu a fost dimensionată (fig.I.6 a).
Când fundaţia nouă este necesar a se amplasa sub nivelul tălpii
fundaţiei vechi (fig.I.6 b), se recomandă să se studieze posibilitatea co-
borârii cotei de fundare prin subzidire, la construcţia veche. O altă solu-
ţie pentru această situaţie constă în executarea în imediata apropiere a
construcţiei existente a unui perete din beton turnat direct în pământ
(pereţi mulaţi), la adăpostul căruia se execută săpătura pentru noua
fundaţie.

Fig.I.6. Fundaţii învecinate dispuse la cote diferite

În cazul când fundaţia nouă nu se află în imediata apropiere a


celei vechi (fig.I.7) se poate executa o săpătură nesprijinită cu condiţia
asigurării stabilităţii taluzului ce uneşte tălpile celor două fundaţii.
La pământurile necoezive α ≤ Φ iar la cele sub nivelul apei
subterane α ≤ 0,55 Φ (Φ este unghiul de frecare dintre particulele de
pământ).

9
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.I.7. Executarea taluzării sub fundaţii învecinate

I.4.5. Caracterul stratificaţiei pământului şi poziţia nivelului apelor


subterane

Factorii analizaţi anterior pentru determinarea adâncimii minime


de fundare îşi pierd valabilitatea atunci când la cota determinată nu se
întâlneşte un teren bun de fundare. Analiza profilului geotehnic are în
vedere în primul rând separarea straturilor bune de fundare de cele
necorespunzătoare.
Pe baza acestor două categorii de pământuri, stratificarea
terenului se poate schematiza în patru cazuri:

1. Terenul este alcătuit dintr-un pământ de bună calitate şi într-un strat


de grosime mare, uniform, care permite amplasarea fundaţiei la orice
nivel sub cel minim admis. Din punct de vedere tehnic, la această
adâncime capacitatea portantă a pământului trebuie să fie mai mare
decât presiunea transmisă de construcţie prin intermediul fundaţiei.
Această schemă (fig.I.8) cuprinde trei variante funcţie de nivelul apelor
subterane sau de suprafaţă din amplasamentul respectiv.
În cazul a (fig.I.8a) se va căuta ca săpătura să nu fie dusă prea adânc,
pentru a se evita lucrări de epuismente (h > 50 cm).
În cazul b (fig.I.8b) este necesar a se proceda la lucrări de epuis-
mente pentru evacuarea apei din săpătură sau la folosirea unor meto-
de de executare a fundaţiilor sub apă.
În cazul c (fig.I.8c) vor fi folosite metode speciale fie de izolare a
amplasamentului de apa înconjurătoare prin batardouri, palplanşe etc.,
fie de execuţie a fundaţiilor sub apă.

10
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

a. b. c.

Fig.I.8. Teren bun de fundare cu variantele poziţiei nivelului apei


subterane:
a – apă subterană la adâncime mare;
b – apă subterană la adâncime mică;
c – amplasament submersat

2. Terenul este alcătuit la suprafaţă pe o adâncime h, dintr-un


pă-mânt necorespunzător, după care urmează un teren bun de fundare.
Pentru a asigura buna comportare a construcţiei, fundaţiile se
încas-trează cel puţin 20 cm în terenul bun.
Şi în acest caz sunt posibile trei variante funcţie de nivelul apei
sub-terane (fig.I.9).

Fig.I.9. Teren bun de fundare la adâncimea h cu variantele poziţiei


nivelului apei subterane

11
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

În cazul a, cu nivelul apei subterane la adâncime mare, execuţia


nu pune probleme deosebite. Singura condiţie este aceea de încastrare
pe cel puţin 20 cm în terenul bun de fundare. Funcţie de grosimea H a
stratului necorespunzător, se pătrunde cu toată fundaţia până la tere-
nul bun sau se fundează în acest teren numai părţi restrânse din su-
prafaţa construcţiei asamblate la partea superioară într-un bloc comun
(fundaţii de adâncime: piloţi, coloane, chesoane, rigidizate la partea
superioară cu grinzi sau radier).
În scopul reducerii de material ce intră în alcătuirea fundaţiei, se
poate înlocui terenul slab cu o pernă de pământ sau balast. De
asemenea se poate acţiona pentru îmbunătăţirea acestui strat de
pământ prin meto-de mecanice, chimice sau electrice.
În cazul b se poate funda în stratul bun cu ajutorul unor lucrări de
epuisamente, sau se folosesc metodele de îmbunătăţire ale terenului
slab descrise pentru cazul a. O altă variantă o constituie adoptarea unor
soluţii de execuţie care să nu fie influenţate de prezenţa apei subterane.
În cazul c se pot adopta soluţiile de mai sus luându-se măsuri de
izolare a amplasamentului de apa înconjurătoare.

3. Teren alcătuit la partea sa superioară dintr-un pământ bun de


grosime mică, după care urmează un strat necorespunzător ce poate
avea la bază un alt strat bun, sau poate fi de grosime foarte mare ce nu
poate fi practic străbătută nici din punct de vedere tehnic şi nici
economic (fig.I.10).

Fig.I.10. Teren bun de fundare la suprafaţă cu variantele poziţiei


nivelului apei subterane:
a – apă subterană la adâncime mare;
b – apă subterană la adâncime mică;
c – amplasament submersat
12
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

O primă cale de rezolvare a problemei adâncimii de fundare în


acest caz o constituie dimensionarea tălpii fundaţiei. Pentru ca aceasta
să fie amplasată în terenul bun de la suprafaţa amplasamentului este
nece-sar ca aria tălpii să fie astfel calculată încât fundaţia să nu
transmită la stratul necorespunzător o presiune mai mare decât capacitatea sa
portantă. Atunci când calculele economice şi tehnice o permit, fundaţia poate fi
amplasată în terenul bun din adâncimea amplasamentului.
O altă soluţie constă în ameliorarea calităţilor constructive ale
terenului necorespunzător în dreptul fundaţiilor sau sub toată
construcţia (perne de pământ sau balast, piloţi, coloane, chesoane,
fundaţii ştanţate).
În cazul prezenţei apei se vor adopta metode de excavaţie care
să asigure posibilitatea efectuării lucrărilor de săpătură şi fundaţii.

4. Teren de fundare alcătuit dintr-un pământ uniform dar


necorespunzător, ce se întinde pe o adâncime mare (fig.I.11).
În acest caz dacă nu se poate renunţa la amplasament, se vor
lua măsuri de îmbunătăţire a terenului combinate cu măsuri de
reducere a greutăţii construcţiei. Folosirea materialelor uşoare atât la
structură cât şi la infrastructură este o cale de rezolvare a acestor
probleme, ca şi folosirea radierelor în scopul transmiterii unor presiuni
mai mici la terenul de fundare.

Fig.I.11. Teren de fundare necorespunzător

13
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

I.5. Materiale utilizate la executarea fundaţiilor

Fundaţiile se execută din materiale de bază folosite şi la alte


elemente de construcţii: pământ, lemn, piatră, cărămidă, beton, metal.
De asemenea pentru termo şi hidroizolare se folosesc materiale
auxiliare ca: bitum, carton şi pânză asfaltată, folie P.V.C., geotextile,
geogrile, geomembrane etc.

a. Pământul se foloseşte la executarea fundaţiilor construcţiilor


agrozootehnice, la unele clădiri din mediul rural cu maxim un nivel, la
diguri, terasamente şi drumuri, ca material de umplutură. În general
aceste construcţii au un caracter provizoriu. Pentru ca sensibilitatea la
acţiunea îngheţului şi dezgheţului, la contracţie şi umflare, să fie
scăzută, pământurile trebuie să fie alcătuite din mai multe fracţiuni.

b. Lemnul se foloseşte la lucrările provizorii şi auxiliare: sprijinirea


pereţilor săpăturilor, palplanşe, piloţi, etc. Pentru a-i mări durata de
funcţionare şi durabilitatea la valorile prescrise lemnul se foloseşte
numai în medii uscate sau umede. În medii cu regim alternant de
umezeală se utilizează după ce s-a vopsit cu soluţii protectoare din
substanţe bituminoase, sau s-a impregnat cu răşini epoxidice (altfel se
poate ajunge la o putrezire rapidă).

c. Piatra se foloseşte mai mult în zonele de deal şi de munte pentru a


reduce costul transportului. Trebuie să aibă o rezistenţă la compresiune
de cel puţin 200 daN cm 2 , o rezistenţă suficientă la acţiunea
intemperiilor şi dimensiuni de 10÷30 cm.
Fundaţiile de piatră se pot executa fără mortar (la construcţiile de
mică importanţă) sau cu mortar de ciment şi var hidraulic (la celelalte
construcţii de obicei din mediul rural). Blocurile de piatră se aşează în
poziţie de echilibru stabil.
Grosimea fundaţiilor va fi de cel puţin 60 cm pentru piatra brută
spartă neregulat şi bolovăniş de râu şi de cel puţin 50 cm pentru piatra
brută cu două feţe plane şi paralele. Mortarul întrebuinţat va avea
marca de cel puţin M 10.
In general, pentru proiectarea fundaţiilor din zidărie de piatră se
aplică prevederile STAS 2917-79.

d. Cărămida se foloseşte mai ales la executarea subzidirilor. Trebuie


să fie bine arsă, să aibă o rezistenţă medie la compresiune de cel
puţin 120 daN cm 2 , de preferinţă dublu presată. Se foloseşte şi în
14
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

medii agresive pentru ciment.


e. Betonul se foloseşte la executarea fundaţiilor ca beton ciclopian,
beton simplu sau armat.

Betonul ciclopian se foloseşte în elementele masive de fundaţie


ce nu sunt supuse la solicitări importante şi nu sunt expuse la acţiunile
mediilor agresive. Proporţia de materiale înglobate (bolovani de piatră)
este de max. 50% din volumul elementelor de construcţie, în cazul
folosirii betonului de clasă până la Bc7.5 inclusiv şi de max. 30% în
cazul folosirii betonului de clasă mai mare ca Bc7.5.
Bolovanii ce urmază a fi înglobaţi trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
o nu trebuie să aibă crăpături;
o dimensiunile nu trebuie să depăşească 1/6 din cea mai mică
dimensiune a elementului de construcţie;
o raportul dintre dimensiunea maximă şi minimă nu trebuie să
depăşească valoarea de 2,5;
o roca nu trebuie să fie gelivă;
o înainte de a fi introduşi în beton, trebuie să fie curăţaţi şi spălaţi,
de preferinţă cu jet de apă sub presiune.
Pentru a se obţine acest material de construcţie, se toarnă un strat
de beton cu grosimea de 25÷30cm de consistenţă obişnuită în care se
aşează piatra brută bine îndesată de masa de beton. Operaţiunile se
succed până la terminarea completă a execuţiei fundaţiei.

În construcţia elementelor de fundaţie alcătuite din beton simplu


se foloseşte clasa minimă de beton C4/5 – pentru umpluturi, egalizări şi
bloc de fundare la fundaţiile tip bloc şi cuzinet.

Clasele minime de beton folosite pentru realizarea fundaţiilor de


beton armat sunt:
- C8/10 pentru fundaţii izolate sau continue, fundaţii pahar
monolite, cuzineţi, radiere şi reţele de grinzi neexpuse la acţiuni
agresive, cu procente optime de armare;
- C12/15 pentru fundaţii pahar prefabricate, fundaţii supuse la
solicitări importante şi fundaţii supuse la acţiuni dinamice.
În condiţii de agresivitate caracteristicile betoanelor se stabilesc
conform prevederilor din NE 012-99 şi Instrucţiunile Tehnice C215-88.

În tabelul I.2 sunt date criteriile pentru aprecierea gradelor de


agresivitate ale apelor naturale.
15
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Tabelul I.2 Criterii pentru aprecierea gradelor de agresivitate ale apelor


naturale (cu excepţia apei din Marea Neagră)

Gradul agresivităţii
Natura agresivităţii foarte foarte
slabă intensă
slabă intensă
Sulfatică ( SO42 − )
150...249 250...500 501...1000
mg / dm 3 > 1000
Dezalcalinizare ( HCO3− ) < 120
- - -
3
mg / dm (duritate, G ) 0 (< 7)
General acidă, pH - 6.5...5.6 5.5...4.5 < 4.5
Carbonică ( CO2 liber)
mg / dm 3 , pentru duritatea
temporară în 0G , de:
10...14 15...30 31...60 > 60
≤2
2,1......6
15...29 30...60 61...90 > 90
15...29 30...90 91...150 > 150
6,1......15
< 300 ≥ 300 - -
>15
Magneziană ( Mg 2 + )
100...199 200...1000 1001...3000 > 3000
mg / dm 3
Săruri de amoniu ( NH 4+ ), mg
50...99 100...200 201...500 > 500
/ dm 3
Oxizi alcalini ( OH − )
- 17.5...25 > 25 -
g / dm 3
Conţinutul total de săruri,
- 10...20 20.1...50 > 50
g / dm 3

f. Metalul se foloseşte atât la realizarea fundaţiilor din beton armat sub


formă de armătură, cât şi la lucrările auxililare de sprijinire a
malurilor, la şpraiţuri, palplanşe etc.

Pentru fundaţiile din beton armat se foloseşte:


o oţel beton rotund neted, marca OB 37, pentru armături
constructive şi de rezistenţă (rezultată din motive
constructive);
o oţel beton marca PC sau plase sudate din STNB pentru
armătură de rezistenţă rezultată din calcul .

Ca şi betonul, metalul, ca element de sprijinire sau ca armătură,

16
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

este supus acţiunii factorilor exteriori (în special a sărurilor din pânza
freatică) producându-se fenomenul de coroziune.
Protecţia armăturii împotriva coroziunii se asigură prin folosirea
unor cimenturi speciale (Pa 35, SR ş.a.), sau printr-o acoperire sporită
cu beton la elementele îngropate. Astfel, la fundaţiile cu strat de
egalizare, grosimea minimă a startului de acoperire a armăturilor de la
faţa interioară este de 3,5 cm iar la fundaţiile amplasate în contact
direct cu pământul de 5 cm. Pentru feţele laterale ale elementelor de
fundaţie se acceptă o grosime minimă a stratului de acoperire de 4,5
cm. Acesta poate fi redus la 2,5 cm, dacă ulterior se execută tensuieli
cu mortar M 10, în grosime de minim 2,0 cm sau hidroizolare (1 pânză
+ 2 bitum).
Piesele metalice de sprijinire se protejează în mai multe moduri:
- prin adăugare în compoziţia oţelului a 0,25 % cupru;
- acoperirea cu un strat de beton aplicat prin torcretare, ungere cu
amestec bituminos, vopsire cu răşină sintetică;
- vopsire catodică.

g. Materiale auxiliare

La hidroizolarea fundaţiilor se folosesc: bitumul, cartonul şi pânza


asfaltată, folie P.V.C., tablă de plumb şi metal, etc.
În ultima perioadă de timp se folosesc tot mai des geomembranele şi
geotextilele ca elemente filtrante, drenante şi chiar de consolidare
pentru terenurile de fundare. Aceste materiale sunt alcătuite din fire,
fibre de polimeri sintetici ţesute (pânze) sau neţesute (împâslituri) şi se
întâlnesc la următoarele lucrări de pământ:
- drenaje de mică adâncime, la care geotextilele îmbracă corpul
drenului din piatră spartă, aliminând stratul exterior format din filtru
invers sau două - trei strate;
- căptuşirea canalelor sau albiilor de râuri;
- rambleuri din material granular pe pământuri argiloase, moi, la care
o foaie de geotextil pusă la baza umpluturii împiedică pătrunderea
materialului granular în formaţiunea de bază în timpul compactării;
- ramblee rutiere prin aşezarea unei foi de geotextil direct pe stratul
vegetal pentru a mări rigiditatea sistemului;
- ramblee feroviare pe terenuri permeabile cu apă freatică la mică
adâncime, la care două foi de geotextil aşezate la baza fundaţiei
asigură drenarea şi evacuarea spre drenurile longitudinale a apei
subterane.
Geotextilele se mai folosesc la: ranforsarea argilelor şi nisipurilor,

17
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

extinderea porturilor marine şi fluviale, construcţia de bazine (împreună


cu geomembranele), prevenirea degradării drumurilor prin fenomenul
de îngheţ-dezgheţ etc.
Din exemplele de mai sus se poate trage concluzia că folosirea
geomembranelor şi geotextilelor duce la reducerea consumului de
materiale granulare şi a volumului de excavaţii şi la simplificarea
tehnologiilor de execuţie.

I.6. Clasificarea fundaţiilor

Pentru a putea transmite sarcinile construcţiei la un strat de


pământ care să le poată prelua în bune condiţii de rezistenţă şi
stabilitate, se folosesc diferite soluţii constructive, denumite sisteme de
fundare.
Clasificarea sistemului de fundare se face în funcţie de:

a) scopul şi destinaţia suprastructurii;


b) adâncimea de fundare;
c) forma în plan a fundaţiilor de suprafaţă;
d) forma fundaţiilor de adâncime;
e) rigiditatea fundaţiilor;
f) modul cum sunt luate în calcul forţele ce contribuie la stabilitatea
fundaţiilor;
g) poziţia fundaţiilor faţă de nivelul apelor subterane;
h) modul de execuţie;
i) natura solicitărilor la care sunt supuse;
j) materialul din care sunt executate.

a. În raport cu scopul şi destinaţia suprastructurii construcţiei,


fundaţiile sunt pentru:
- construcţii agrozootehnice: grajduri, depozite, crescătorii, etc.;
- clădiri civile şi social-culturale: blocuri de locuinţe, spitale, teatre,
case de cultură, săli de sport etc.;
- construcţii industriale: hale, silozuri, castele de apă, rezervoare,
coşuri de fum etc.;
- construcţii speciale: turnuri de radio şi televiziune, linii pentru
transportul energiei electrice etc.;
- utilaje grele şi maşini;
- lucrări hidrotehnice: diguri, baraje, ecluze;
- căi de comunicaţii şi lucrări de artă: drumuri, poduri, viaducte etc.

18
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

b. Funcţie de adâncimea la care este aşezată talpa fundaţiei faţă de


cota terenului natural sau amenajat, fundaţiile se pot grupa astfel:
- fundaţii de suprafaţă (de mică adâncime), folosite atunci când
stratificaţia şi proprietăţile fizico-mecanice ale terenului permit
aşezarea ei la o adâncime Df ≤ B , unde B este lăţimea fundaţiei
(fără să depăşească adâncimea de 5 – 6 m). Se mai numesc şi
fundaţii directe deoarece talpa vine în contact direct cu suprafeţele
realizate prin săpare;
- fundaţii de adâncime, la care Df > 5B , întâlnite în zone cu
umpluturi, terenuri argiloase cu Ic ≤ 0,5 , terenuri mâloase, prafuri
afânate etc. Acestea se mai numesc şi fundaţii indirecte, deoarece
legătura dintre fundaţia propriu - zisă şi terenul bun de fundare se
realizează prin intermediul unor elemente speciale numite: piloţi,
picoţi, barete, coloane, chesoane etc.

c. Fundaţiile de suprafaţă (mică adâncime, directe) pot fi clasificate


după forma lor în plan astfel:
- fundaţii izolate sub stâlpi: alcătuite dintr-un bloc de beton sau alte
materiale (fig.I.12), bloc de beton simplu şi cuzinet de beton armat
(fig.I.13), elastice (fig.I.14), pahar (fig.I.15).
- fundaţii continue sub ziduri sau diafragme (fig.I.16.)
- fundaţii continue sub şiruri de stâlpi (fig.I.17.) ce leagă mai mulţi
stâlpi de-a lungul unei direcţii şi repartizează pe teren sarcinile
transmise de aceştia.
- fundaţii pe reţele de grinzi încrucişate (fig.I.18.) la care stâlpii
transmit terenului sarcinile prin grinzile aşezate pe două direcţii
- fundaţii pe radier general (fig.I.19.) la care sarcinile sunt transmise
pe întreaga suprafaţă a construcţiei în proiecţie orizontală.

Fig.I.12. Fundaţie izolată alcătuită din bloc de beton simplu

19
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.I.13. Fundaţie izolată bloc şi cuzinet

Fig.I.14. Fundaţie izolată elastică

Fig.I.15. Fundaţie izolată tip pahar

20
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.I.16. Fundaţie continuă sub şiruri de stâlpi

Fig.I.17. Fundaţie continuă sub


ziduri sau diafragme

Fig.I.18. Fundaţie pe reţele de grinzi

21
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.I.19. Fundaţie pe radier general.


Fundaţiile sub formă de radier pot fi:
- sub formă de plăci drepte;
- sub formă de placă şi grinzi;
- sub formă de planşeu ciupercă şi stâlpi.

- fundaţii sub ziduri cu descărcare pe rezeme (fig.I.20.) transmit


încărcările exterioare terenului de fundare în mod discontinuu, prin
blocuri de fundaţie izolate.
- fundaţii speciale pentru încărcări mari (fig.I.21.).

Fig.I.20. Fundaţie sub ziduri cu descărcare pe reazeme


1 – grindă; 2 – reazem de descărcare din beton simplu;
3 - zidărie de cărămidă.
22
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

a. b.

Fig. I.21. Fundaţie pentru încărcări mari (fundaţie izolată cu placă şi


contraforţi).
a – secţiune verticală; b – vedere în plan
1 – stâlp; 2 – contraforţi; 3 – placă de bază; 4 – strat de egalizare.

d. Fundaţiile de adâncime (indirecte) pot fi grupate astfel:


- fundaţii pe piloţi, piloţi la diametru mare, coloane.

Fig.I.22. Piloţi din beton armat.

23
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Piloţii pot fi executaţi din lemn, beton armat, beton precomprimat


sau din metal, cu secţiune plină sau gol în secţiunea transversală.
Coloanele se execută în general din materiale granulare.
- fundaţii pe barete sau pereţi mulaţi (fig.I.23.).

Fig.I.23. Forme de pereţi mulaţi şi barete.

Baretele alcătuite din beton, beton armat, beton armat


prefabricat sau pământ stabilizat, pot prelua încărcări din
suprastructură sau din sarcina geologică şi de asemenea, pot fi
executate şi cu rol de etanşare pentru înlăturarea permeabilităţii şi
infiltraţiei apei din incinta gropii de fundare.
Pereţii mulaţi sunt destinaţi şi pentru hidroizolaţii sau
impermeabilizări.
- fundaţii pe chesoane deschise sau puţuri (fig.I.24.)

Fig.I.24. Fundaţii pe chesoane deschise.

- fundaţii pe chesoane cu aer comprimat (fig.I.25.).

24
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.I.25. Fundaţii pe chesoane cu aer comprimat.

e. Funcţie de rigiditatea fundaţiei, avem:

- fundaţii rigide, caracterizate prin faptul că secţiunea cea mai


solicitată nu preia decât eforturi de compresiune, sau cel mult
eforturi de întindere şi forfecare ce pot fi preluate de rezistenţa
materialului din care este construită fundaţia (fig.I.26.a). Fundaţiile
rigide au deformaţiile proprii foarte mici în comparaţie cu cele ale
terenului de fundare pe care reazemă.

Fig.I.26.

- fundaţii elastice realizate din beton armat, la care în secţiunea cea


mai solicitată pot apare tensiuni de întindere şi forfecare ce trebuie
să fie mai mici decât rezistenţele prescrise ale betonului armat
(fig.I.26.b). Au deformaţii proprii comparabile cu ale terenului.
25
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

f. Funcţie de modul cum sunt luate în calcul forţele care contribuie la


stabilitatea ei avem:

- fundaţii rezemate pe teren ce transmit încărcările preluate de la


suprastructură numai prin presiunile de contact la nivelul presiunii
de separaţie dintre terenul de fundare şi talpa fundaţiei (fig.I.27.a).
Sunt fundaţiile asupra cărora acţionează numai forţe verticale şi
momente încovoietoare (forţele orizontale sunt nule sau
neglijabile);
- fundaţii asupra cărora acţionează şi forţe orizontale (sau înclinate
ce se descompun în forţe orizontale şi verticale) în afara celor
verticale şi a momentelor încovoietoare şi care admit în exploatare
mobilizarea rezistenţei laterale a masivului de pământ (împingere
pasivă notată cu Pp ) (fig.I.27.b). Aceste situaţii se întâlnesc la
culeele podurilor şi viaductelor, la fundaţiile zidurilor de sprijin etc.

Fig.I.27. Acţiuni a eforturilor exterioare asupra fundaţiilor:


a) forţe verticale şi momente încovoietoare;
b) forţe verticale şi orizontale.

g. În raport cu poziţia tălpii fundaţiei faţă de nivelul apelor subterane


distingem:

- fundaţii executate “în uscat” în rândurile cărora intră toate fundaţiile


amplasate în tranşee deschise şi care sunt aşezate direct pe
stratele respective de fundare. În cazul prezenţei apei subterane,
se recurge la o metodă de eliminare, directă din săpătură.
26
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

- fundaţii executate sub nivelul apelor subterane în care sunt incluse


toate sistemele de fundare la care săpăturile şi lucrările de
realizare a corpului de fundaţie se execută sub nivelul apei prin una
din următoarele metode:
- săparea sub apă cu dispozitive mecanice şi betonarea blocurilor de
fundaţie prin metode speciale de betonare sub apă (fig.I.28.)
- umpluturi de pământuri nisipoase executate sub apă, care
înlocuiesc starturile neconsistente şi servesc ca suport pentru
executarea fundaţiei (fig.I.29.);
- executarea fundaţiei sub nivelul apei, din blocuri prefabricate din
beton (fig.I.30.).

Fig.I.28. Executarea fundaţiilor sub apă:


a) excavaţia; b) turnarea betonului.

Fig.I.29. Umplutură de pământ sub apă


1 – miez de beton sau argilă

27
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.I.30. Fundaţie din blocuri prefabricate amplasate sub apa.

h. După modul de execuţie, fundaţiile se împart în:

- fundaţii monolite executate direct din săpătură;


- fundaţii prefabricate, realizate în ateliere de prefabricate sau pe
piste special amenajate, transportate şi montate la faţa locului.
Acestea pot fi executate ca fundaţii definitive sau demontabile.

i. În funcţie de natura solicitărilor la care sunt supuse avem:

- fundaţii supuse la solicitări preponderent statice (la construcţii


civile, agrozootehnice, social-culturale etc.);
- fundaţii supuse la solicitări dinamice (fundaţii de maşini).

j. După materialul din care sunt executate, fundaţiile se clasifică în:

- fundaţii de pământ stabilizat;


- fundaţii din amestec de pământ compactat;
- fundaţii din lemn;
- fundaţii din zidărie de piatră sau cărămidă cu sau fără mortar;
- fundaţii din beton ciclopian;
- fundaţii din beton simplu;
- fundaţii din beton armat;
- fundaţii din metal.

28
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Capitolul II

FUNDAŢII DE SUPRAFAŢĂ

II.1. Generalităţi. Principii de proiectare

Aşa cum s-a arătat în capitolul I: “Aspecte generale privind


proiectarea şi execuţia fundaţiilor”, funcţie de adâncimea la care este
aşezată talpa fundaţiei faţă de cota terenului natural sau amenajat,
aceste elemente de construcţie se împart în:

- fundaţii de suprafaţă (directe, de mică adâncime);


- fundaţii de adâncime (indirecte).

Fundaţiile de suprafaţă se folosesc atunci când terenul bun de


fundare se află situat la o adâncime mică faţă de cota terenului natural.
Prin teren bun de fundare se înţelege acel suport al tălpii fundaţiei
care asigură capacitatea portantă necesară preluării încărcărilor date
de construcţie.
Fundaţiile de suprafaţă sunt cel mai des întâlnite în practică,
deoarece sunt mai eficiente sub aspect tehnico-economic. Numai în
cazul în care aplicarea acestui sistem de fundare nu este posibil, se
trece la îmbunătăţirea terenului sau în ultimul caz, la folosirea unui tip
de fundaţie de adâncime.
La proiectarea fundaţiilor se urmăreşte ca dimensiunile lor să fie
astfel calculate încât să nu depăşească valoarea capacităţii portante a
terenului de fundare, să nu producă deformaţii incompatibile cu
structura construcţiei, iar eforturile interne din corpul fundaţiei să nu fie
mai mari decât capacitatea de rezistenţă a materialului din care este
alcătuită. Exprimarea matematică a acestor principii se poate scrie sub
forma următoarelor relaţii:
a) Δ ≤ Δ
b) Q ≤ m ⋅ R (II.1)
c) σef ≤ σadm

unde:
Δ – reprezintă deplasări sau deformări probabile ale construcţiei
datorate deplasărilor şi deformaţiilor terenului de fundare;
Δ – reprezintă deplasări sau deformări admisibile ale construcţiei;
Q – reprezintă încărcarea de calcul asupra terenului de fundare
29
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

provenită din acţiunile din grupările speciale. Poate fi de natura unei


presiuni efective, forţă de alunecare, moment de răsturnare etc.;
m – este un coeficient al condiţiilor de lucru;
R – reprezintă capacitatea portantă de calcul a terenului de fundare.
Poate fi de natura unei presiuni critice, rezistenţe de forfecare, moment
de stabilitate etc.;
σef – este efortul unitar ce apare în corpul fundaţiei datorită încărcărilor
exterioare şi reacţiunii terenului (efort de întindere, compresiune etc.);
σadm – reprezintă efortul unitar admisibil din corpul fundaţiei (rezistenţa
la întindere, la compresiune etc.).

Proiectarea unei fundaţii admite două părţi distincte:


a) dimensionarea tălpii fundaţiei în aşa fel încât să nu se producă
deformaţii incompatibile cu structura construcţiei sau chiar ruperea te-
renului de fundare;
b) dimensionarea corpului fundaţiei astfel încât să reziste la
solicitările la care este supus.
În urma execuţiei unei fundaţii, asupra terenului de fundare
acţionează o serie de eforturi „p” produse de încărcările exterioare P, H
şi M (în încărcarea P am inclus şi greutatea proprie a fundaţiei). La
nivelul planului I–I (fig.II.1) situat la limita dintre talpa fundaţiei şi teren,
se asigură echilibrul sarcinilor, dacă se introduce o distribuţie de eforturi
„q” ce satisfac condiţiile iniţiale de încărcare numite reacţiuni sau
presiuni reactive. De asemenea, asupra terenului acţionează şi sarcina
geologică Pq = γ ⋅ D f unde γ reprezintă greutatea volumică a pământului
de deasupra tălpii fundaţiei, iar Df este adâncimea de fundare.

Fig.II.1. Eforturi ce acţionează asupra fundaţiei şi terenului de


fundare.
30
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Proiectarea unei fundaţii este rezolvată dacă se cunoaşte legea de


distribuţie a presiunilor reactive. Studiile au arătat că această lege
depinde de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi sunt:
- deformabilitatea materialului din care este alcătuită fundaţia;
- forma şi dimensiunile fundaţiei;
- proprietăţile fizico-mecanice ale terenului de fundare;
- modul de transmitere a sarcinilor de la suprastructură.

II.2. Determinarea eforturilor din corpul fundaţiei

Pentru a cunoaşte eforturile unitare ce iau naştere în corpul fundaţiei,


s-a admis ca model de calcul o pană cu vârful retezat, acţionată la
partea ei inferioară de o sarcină uniform distribuită de intensitate „p”
(fig.II.2). Pana reprezintă o parte din corpul fundaţiei. Cunoaşterea stării
de tensiune şi deformaţii pe diferitele feţe ale penei permite
determinarea lor şi în corpul fundaţiei.
Considerăm în jurul punctului M unde dorim să determinăm starea de
tensiuni, o suprafaţă elementară dA asupra căreia acţionează eforturile
unitare de compresiune σr şi de întindere σt.

Fig.II.2. Calculul
eforturilor unitare în
corpul fundaţiei

1- fisuri;
2 - zonă de întindere
maximă.

31
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Aceste eforturi depind de:

σr ( t ) = f (p, r, a, α, θ)

Materialele din care se execută fundaţiile au o comportare diferită la


acţiunea eforturilor de întindere faţă de cele de compresiune. Piatra,
cărămida, betonul simplu, betonul armat şi celelalte materiale
tradiţionale au o rezistenţă mult mai mare la eforturi de compresiune,
decât la cele de întindere.
De aceea prezintă un deosebit interes cunoaşterea eforturilor unitare
de întindere σt din corpul fundaţiei. Relaţiile de calcul stabilite de teoria
elasticităţii pentru cazul analizat, arată că σt creşte odată cu mărirea
efortului p şi a distanţei r şi cu micşorarea unghiului α şi a distanţei a.
Rezultatele teoretice au fost verificate experimental prin încercări la
scară naturală, pe modele sau prin folosirea foto-elasticimetriei,
rezultând o bună concordanţă între teorie şi practică.

II.3. Modele folosite în calculul fundaţiilor

Pentru stabilirea legii de distribuţie a presiunilor pe suprafaţa de


contact dintre fundaţie şi teren, se impune alegerea unui model de
calcul care este cu atât mai aproape de situaţia reală cu cât ipotezele
care se admit, ţin seama de mai mulţi factori care influenţează
comportarea ansamblului structură – fundaţie - teren de fundare.
În literatura de specialitate sunt precizate o serie de modele care se
referă în special la calculul elementelor structurale în contact cu terenul
de fundare. Modelele cele mai des utilizate sunt:

II.3.1. Modelul distribuţiei plane a presiunilor reactive

Este cel mai simplu model elaborat pentru calculul elementelor de


fundare. Stabilirea legii de repartizare a reacţiunilor – folosind ecuaţiile
echilibrului static – se bazează pe două ipoteze:
- fundaţia este considerată ca un element perfect rigid;
- distribuţia presiunilor pe suprafaţa de contact este plan-liniară
(fig.II.3).
Valoarea presiunilor reactive se stabileşte funcţie de modul de
încărcare a tălpii fundaţiei.

32
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig. II.3 Distribuţia plană a


presiunilor reactive

La o încărcare centrică, excentricitatea fiind egală cu zero (fig.II.3 a),


presiunea reactivă efectivă pef este uniform distribuită pe toată talpa
fundaţiei având valoarea:
P
p ef = (II.2)
B⋅L

în care:
P este încărcarea totală la nivelul tălpii fundaţiei ce acţionează în
centrul de greutate,
B – lăţimea tălpii fundaţiei,
L – lungimea tălpii fundaţiei.

33
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

În cazul în care forţa P acţionează în interiorul sâmburelui central (0


L
< e < ) distribuţia presiunilor reactive este trapezoidală admiţând o
6
valoare maximă p1.şi una minimă p2. (fig.II.3 b).

P P.e P P.e
p1 = + p2 = − (II.3)
B.L B.L2 B.L B.L2
6 6

L
Dacă excentricitatea e = , atunci diagrama presiunilor reactive este
6
triunghiulară cu valorile extreme (fig.II.3. c):

P P.e
p1 = + p2 = 0 (II.4)
B.L B.L2
6

Dacă forţa totală rezultantă se află în afara treimii mijlocii a laturilor


fundaţiei (sau în afara sâmburelui central) apar pe talpă zone de
întindere (p2 < 0). Suprafaţa de contact nu poate prelua aceste eforturi
şi atunci se lucrează cu aria activă de la nivelul tălpii fundaţiei (B x A’)
(fig.II.3 d) în care avem numai eforturi de compresiune. Pentru a
determina valoarea p1 se egalează încărcarea totală cu rezultanta
volumului presiunilor reactive:

1 ⎛L ⎞
P= p1.B.3⎜ − e ⎟
2 ⎝2 ⎠
de unde (II.5)
4P
p1 =
3B(L − 2e )

L
Dacă notăm − e = c relaţia (II.5) poate fi pusă sub forma:
2
2P
p2 = (II.6)
3B ⋅ c
Pe baza modelului distribuţiei plane a presiunilor reactive, s-au
dezvoltat mai multe metode de calcul valabile mai cu seamă la
determinarea diagramei de forţe tăietoare, sau la construcţiile de

34
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

importanţă III sau IV fundate pe elemente rigide şi pe un teren cu


capacitate portantă scăzută.

II.3.2. Modelul Winkler

Acest model asimilează pământul cu un mediu elastic continuu, în


care tasarea W(x) în orice punct este proporţională cu încărcarea p(x),
constanta de proporţionalitate notată cu k, purtând denumirea de
coeficient de pat :

p ( x) = k ⋅ W ( x) (II.7)

Fig.II.4 Modelul mecanic Winkler

Din punct de vedere mecanic, modelul este alcătuit dintr-un sistem


de arce independente cu caracteristica de elasticitate k, fixate pe o
bază rigidă (fig.II.4.).
Fundaţia amplasată pe suprafaţa modelului se va tasa proporţional cu
presiunea medie, iar la îndepărtarea încărcării resoartele vor reveni la
poziţia iniţială. Dincolo de limitele fundaţiei suprafaţa nu se deformează.

Pentru modelul Winkler se mai fac şi următoarele ipoteze:


- fundaţia păstrează legătura cu terenul pe toată suprafaţa de contact;
- între fundaţie şi teren lipseşte frecarea;
- toate deformaţiile se presupun suficient de mici pentru a se aplica
principiul suprapunerii efectelor, însumând deformaţiile datorate
diverselor acţiuni;
- tasarea într-un punct depinde numai de presiunea exercitată în acel
punct.

Acest model care presupune o legătură exclusiv locală, simplifică


mult problema din punct de vedere matematic însă nu reprezintă

35
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

întotdeauna corect interpretarea modului real în care răspunde terenul


de fundare la încărcarea exterioară. Observaţiile asupra construcţiilor şi
cercetările experimentale au arătat că:
- tasarea terenului de fundare depinde nu numai de sarcina din
punctul respectiv ci şi de cele din punctele vecine;
- terenul se tasează nu numai sub fundaţie ci şi în vecinătatea ei;
- tasarea depinde nu numai de natura terenului, ci şi de mărimea şi
forma suprafeţei de încărcare.
Având în vedere aceste neajunsuri, putem spune că modelul Winkler
se foloseşte cu rezultate bune doar în cazul pământurilor necoezive şi a
suprafeţelor de încărcare relativ mici.

II.3.3. Modelul coeficientului de rigiditate (combinat Winkler –


Boussinesque)

Pentru a îmbunătăţi modelul Winkler s-a căutat ca la determinarea lui


k să se ţină seama de dimensiunile şi forma tălpii de fundare, de
adâncimea de fundare, de grosimea stratului compresibil. Pentru
aceasta s-au egalat relaţiile de calcul pentru determinarea tasării
terenului propuse de Winkler (pe baza ipotezei mediului elastic
continuu) şi de Schleicher (pe baza ipotezei semispaţiului continuu,
elastic, omogen şi izotrop).

y=
p mn p mn ⋅ A (1 − ν 2
=
) ⋅ ωm
k E
de unde rezultă: (II.8)
E
k=
ω m ⋅ A (1 − ν 2 )

În relaţiile de mai sus s-au făcut următoarele notaţii:


Pmn – presiunea medie netă pe talpa fundaţiei ( p mn = p ef − γ ⋅ D f );
A – aria tălpii fundaţiei ( A = B ⋅ L );
E – modulul de deformaţie liniară a terenului;
ν – coeficientul lui Poisson pentru teren;
ωm – coeficient adimensional care depinde de grosimea echivalentă a
H
stratului ( β = , unde H este grosimea stratului compresibil şi b,
b
semilăţimea fundaţiei) şi de raportul dintre lungimea şi lăţimea tălpii

36
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

a
fundaţiei ( α = ).
2b

II.3.4. Modelul Winkler cu doi coeficienţi de rigiditate

Acest model ia în considerare neomogenitatea orizontală şi verticală


a masivului de pământ şi a proprietăţilor de repartiţie a acestuia. Cei doi
coeficienţi de rigiditate sunt:

c(x) – caracterizează compresibilitatea terenului de fundaţie şi se ia


variabil în lungul fundaţiei (în plan orizontal).
h – caracterizează proprietăţile de repartiţie ale terenului de fundare şi
se ia constant pe lungimea fundaţiei.
Aceşti coeficienţi se pot determina pe cale experimentală. Ecuaţia
diferenţială a fibrei medii deformate este:

d 4W ( x ) d 2W ( x )
EI ⋅ = p − c ( x ) ⋅ W ( x ) + h ⋅ (II.9)
dx 4 dx 2

unde:

EI – reprezintă rigiditatea la încovoiere a fundaţiei;


p – este sarcina efectivă ce acţionează asupra terenului de fundare.

II.3.5. Modelul Boussinesque (teoria elasticităţii)

Masivul de pământ este asimilat cu un semispaţiu continuu, liniar -


elastic, omogen şi izotrop. Starea de eforturi din semispaţiu într-un
punct M(x,y,z) pentru o sarcină concentrată P este dată de următoarele
relaţii:

3P z3
σz = ⋅
2π R 5

σy =
3P ⎧⎪ y 2 z 1 − 2ν ⎡ 1

(2R + z )y 2

z ⎤ ⎫⎪ (II.10)
⎨ 5 + ⎢ ⎥⎬
2π ⎪⎩ R 3 ⎣ R(R + z ) (R + z )2 R3 R3 ⎦ ⎪⎭

37
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

σx =
3P ⎧⎪ x 2 ⋅ y 1 − 2ν
+
⎡ 1

(2R + z )⋅ x 2

z ⎤ ⎫⎪
⎨ ⎢ ⎥⎬
2π ⎪⎩ R 5 ⎣ R ⋅ (R + z ) (R + z ) ⋅ R R 3 ⎦ ⎪⎭
2 3
3
3P x ⋅ z 2
τ xz = τ zx = ⋅
2π R 5
3P y ⋅ z 2
τ yz = τ zy = ⋅
2π R 5
3P ⎡ x ⋅ y ⋅ z 1 − 2ν (2 R + z ) ⋅ x ⋅ y ⎤
τ xy = τ yx = ⋅⎢ − ⋅
2π ⎣ R 5 3 (R + z )2 R 3 ⎥⎦
unde: R reprezintă distanţa de la punctul de aplicaţie al forţei P, la
punctul M(x,y,z) din semispaţiu în care dorim să determinăm starea de
eforturi.
Utilizarea acestui model ce a eliminat inconvenientele modelului
Winkler a dat posibilitatea rezolvării multor probleme din practica de
proiectare.
În ultimul timp a început să se folosească tot mai des modelul me-
diului continuu, elastic, anizotrop ce ţine cont de anizotropia pământului
datorită stratificaţiei lui şi a faptului că, la scară microscopică, fiecare
strat poate avea proprietăţi heterogene, în timp ce la scară
macroscopică devin predominant anizotrope şi respectiv modelul
mediului continuu, elastic, neomogen în care se consideră că parametrii
G şi ν depind de poziţia punctului în spaţiu:

G = G (x, y, z ) şi υ = υ (x, y, z ) (II.11)

II.3.6. Modele reologice

Sub acţiunea forţelor exterioare, sistemele materiale nu suferă numai


translaţii şi rotaţii ci şi modificări de formă sau volum (deformaţii). De
asemenea, din încercările practice s-a constatat că deformaţia unui
sistem material nu este funcţie numai de mărimea şi natura forţei
aplicate sau de proprietăţile fizico-chimice şi mecanice ale materialului
propriu-zis ci depinde în mare măsură şi de timp. Ramura fizicii ce
studiază comportarea în timp a sistemelor materiale care posedă cel
puţin una din proprietăţile de bază (elasticitatea, plasticitatea sau
vâscozitatea), poartă denumirea de reologie.
Funcţie de proprietăţile lor, sistemele pot fi: rigide (când deformaţia

38
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

este nulă), perfect elastice (deformaţie temporară reversibilă), pur


vâscoase (deformaţie permanentă nereversibilă), vâsco-elastice
(deformaţie parţial temporară, parţial permanentă), plastică (deformaţie
continuă sub sarcină constantă).
Pământul poate fi considerat ca un sistem material trifazic, alcătuit
din schelet mineral, apă şi aer. În comparaţie cu metalul, masele
plastice, betonul etc., materiale a căror deformaţie în timp poate fi
determinată folosind relaţii din mecanica clasică, deformaţia pământului
depinde de o multitudine de factori ce cu greu pot fi introduşi în calculul
matematic propriu-zis. În general se poate spune că sub acţiunea unei
sarcini exterioare, terenul de fundare are o comportare elasto – vâsco -
plastică, deoarece admite deformaţii ce se pot încadra în fiecare din
cele trei proprietăţi de bază ale materialului.
În studiul reologic al pământului, trebuie să se îmbine două tendinţe
generale: pe de o parte să se caute o exprimare matematică cât mai
fidelă a fenomenului fizic, iar pe de altă parte schematizarea
fenomenului prin folosirea unor modele matematice structurale, astfel
alese, încât să reproducă esenţa fenomenului fizic şi a proprietăţilor
pământului respectiv.

Pentru a descrie aceste proprietăţi fundamentale s-au conceput


modele matematice simple:

- modelul elastic (Hooke – H) reprezentat schematic printr-un resort


elastic perfect (arc coloidal), cu masa foarte redusă în aşa fel încât
forţele inerţiale şi gravitaţionale să se poată considera ca fiind
neglijabile. Constanta elastică este E (modulul de deformaţie
longitudinală);

- modelul vâscos (Newton – N) reprezentat schematic printr-un


amortizor alcătuit dintr-un piston perforat, mobil, fără frecare solidă
ce culisează într-un cilindru conţinând un lichid cu vâscozitatea η.
Efectele inerţiale, gravitaţionale şi de capăt se neglijează. Sub
acţiunea sarcinii σ deplasarea pistonului creşte continuu, viteza
rămânând constantă atât timp cât σ = ct ;

- modelul rigid plastic (Saint-Venant – St.V.) reprezentat schematic


prin două plăci presate ce alunecă una faţă de alta cu frecare. Cele
două corpuri alunecă şi se deformează ireversibil numai după ce
solicitarea a atins limita de curgere plastică.

39
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

La aceste modele matematice se adaugă alte două considerate ca


fiind ideale:
- modelul perfect rigid (corpul lui Euclid) – în care deformaţia este
egală cu zero, indiferent de mărimea sarcinii exterioare;

- modelul lichidului ideal (corpul lui Pascal) – cu deformaţie


permanentă pentru solicitări egale cu zero.

În cazul terenului de fundare, cele trei proprietăţi fundamentale sunt


combinate în proporţii diferite obţinându-se pentru fiecare caz în parte
proprietăţi reologice specifice.
Pentru a se face posibilă abordarea matematică a problemelor, s-a
creat conceptul de model compus, obţinut prin combinarea modelelor
simple, care să posede proprietăţi reologice bine definite şi cât mai
apropiate de cele ale materialului real pe care îl aproximează. Legarea
acestor corpuri simple se face prin legarea componentelor în serie,
paralel sau combinat.

În tabelul II.1 sunt redate cele mai simple modele mecanice utilizate
în reologie precum şi modul de comportare sub sarcină sau deformare
constantă.

Legătura dintre tensiuni, deformaţii specifice şi derivatele lor funcţie


de timp, formează ecuaţiile reologice de stare şi sunt de forma:

⎛ 0 0

F ⎜ σ ij , σ ij , ε ij , ε ij ⎟ = 0 (II.12)
⎝ ⎠

Parametrii scalari ce intră în aceste ecuaţii se numesc coeficienţi


reologici ce caracterizează proprietăţile fizico - mecanice ale
materialelor.

În afara modelelor prezentate în tabelul II.1, s-au mai propus o serie


întreagă de modele liniare şi neliniare sau generalizate, de o mare
complexitate, ce aproximează mai bine comportamentul “in situ” a
terenului de fundare.

40
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Tab. II.1 Modele mecanice simple utilizate in reologie

II.4. Solicitări transmise infrastructurilor

II.4.1. Prevederi generale


Elementele ce formează infrastructura unei construcţii pot fi
solicitate de eforturile transmise de suprastructură, (încărcări din
greutatea proprie, din încărcări de exploatare, forţe seismice etc.),
presiuni sau împingeri ale pământului, presiunea apei etc.
Determinarea acestor eforturi se face atât cu încărcări din
gruparea fundamentală, cât şi din gruparea specială.

41
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Solicitările transmise infrastructurilor se determină cu valori


corespunzătoare proiectării elementelor de beton ale infrastructuturii şi
cu valori corespunzătoare verificării terenului de fundare.
Elementele de infrastructură se vor dimensiona la Starea Limită
de Deformaţii (SLD) cu încărcări din Gruparea Fundamentală (GF) şi se
vor verifica la Starea Limită de Capacitate Portantă (SLCP) cu încărcări
din Gruparea Specială (GS).
II.4.2. Solicitări transmise infrastructurilor în grupările fundamentale de
încărcări
Pentru verificarea rezistenţei infrastructurilor şi a terenului de
fundare se vor lua în considerare valorile de calcul ale eforturilor
transmise de suprastructură.
Valorile solicitărilor transmise infrastructurii se determină
conform STAS 10101/0-77 şi coeficienţii încărcărilor din STAS
10101/2A1-87.
II.4.3. Solicitări transmise infrastructurilor în grupările speciale de
încărcări
În gruparea specială de încărcări (acţiuni seismice), când, de
regulă, se acceptă plastificarea suprastructurii şi dezvoltarea unui
mecanism de disipare a energiei induse de cutremur, solicitările
transmise infrastructurilor se determină corespunzător forţelor
generalizate (N, M, Q etc.) dezvoltate în secţiunea de la baza
suprastructurii (fig II.5).

Fig. II.5. Solicitările transmise infrastructurii de suprastructură.


42
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Calculul va considera orice direcţie de acţiune seismică


semnificativă pentru proiectarea infrastructurii. De regulă se vor
considera 8 direcţii în plan orizontal, corespunzătoare direcţiilor
principale şi direcţiilor oblice (la 45º şi 135º) ale construcţiei.
Valorile forţelor generalizate transmise infrastructurii sunt
determinate prin majorarea forţelor capabile dezvoltate de mecanismul
de plastificare a suprastructurii cu coeficientul kF:

k F = 1.35 (II.13)

Forţele generalizate capabile se determină considerând


rezistenţele de calcul ale materialelor.
Dacă forţele generalizate capabile se determină considerând
rezistenţele medii ale materialelor valoarea coeficientului kF este:

k F = 1.00 (II.14)

Efectul componentei verticale a acţiunii seismice se va lua în


considerare la proiectarea sistemelor de fundare conform prevederilor
din normativul P100-92; în cazul fundaţiilor sensibile la forţă tăietoare
(radiere tip dală groasă etc.) valorile coefientului seismic de calcul pe
direcţie verticală sunt ± 2ks.
În grupările speciale de încărcări care cuprind şi acţiunea
seismică, se consideră acţiunea de lungă durată a încărcărilor aplicate
direct elementelor infrastructurii precum şi forţele seismice de calcul
stabilite pe baza unui coeficient seismic cu valoarea minimă:

cs = 1,5 ⋅ α ⋅ k s (II.15)

II.5. Stabilirea dimensiunilor bazei fundaţiei (Conform NP 112-04)

II.5.1. Condiţii generale

Lungimea şi lăţimea tălpii fundaţiei se stabilesc pe baza


calculului terenului de fundare, conform STAS 3300/1-85 şi STAS
3300/2-85. Aceste valori se calculează astfel încât presiunile transmise
terenului de fundare să aibă valori acceptabile, pentru a se împiedica
apariţia unor stări limită care să perecliteze siguranţa construcţiei şi/sau
exploatarea normală a construcţiei.

43
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Stările limită ale terenului de fundare pot fi:


- starea limită ultimă (SLU), a cărei depăşire conduce la pierderea
ireversibilă, în parte sau în totalitate, a capacităţii funcţionale a
construcţiei;
- starea limită a exploatării normale (SLEN), a cărei depăşire conduce
la întreruperea exploatării normale a construcţiei.

Potrivit STAS 3300/1-85, stările limită ale terenului de fundare


sunt:
- starea limită de deformaţii (SLD),
- starea limită ultimă (SLD.U), pentru care deformaţiile
terenului conduc la deplasări şi deformaţii ale construcţiei
incompatibile cu structura de rezistenţă;
- starea limită a exploatării normale (SLD.EN), dacă
deformaţiile terenului împiedică exploatarea normală a
construcţiei;

- starea limită de capacitate portantă (SLCP), care corespunde unei


extinderi a zonelor în care se îndeplineşte condiţia de rupere (efortul
tangenţial efectiv este egal cu rezistenţa la forfecare a materialului)
astfel încât are loc pierderea stabilităţii terenului şi a construcţiei, în
parte sau în totalitate; Această stare este întotdeauna de natura
unei stări limite ultime.
Presiunile acceptabile pe terenul de fundare se pot stabili, în
cazul fundării directe, în trei moduri:
- ca presiuni convenţionale, pconv;
- ca presiuni care să asigure îndeplinirea condiţiilor calcului la starea
limită de deformaţii (SLD.U şi SLD.EN);
- ca presiuni care să asigure îndeplinirea condiţiilor calcului la starea
limită de capacitate portantă (SLCP).

Din punctul de vedere al construcţiei, calculul terenului de


fundare se diferenţiază în funcţie de următorii factori:

a. clasa de importanţă
- construcţii speciale, CS (din clasele de importanţă I şi II
conform STAS 10100/0 - 75);
- construcţii obişnuite, CO (din clasele de importanţă III, IV, V).

b. sensibilitatea la tasări
- construcţii sensibile la tasări diferenţiale (CSEN);

44
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

- construcţii nesensibile la tasări diferenţiale.

c. existenţa restricţiilor de deformaţii în exploatare:


- construcţii cu restricţii (CRE);
- construcţii fără restricţii.

Din punctul de vedere al terenului de fundare, calculul terenului


de fundare se diferenţiază în funcţie de apartenenţa terenului la una din
următoarele categorii (STAS 3300/2-85):
a. terenuri bune (TB) – vezi Tabelul II.2
b. terenuri dificile

Tabelul II.2
Nr.
Tipuri de terenuri bune
crt.
Blocuri, bolovănişuri sau pietrişuri conţinând mai puţin de
40% nisip şi mai puţin de 30% argilă, în condiţiile unei
1
stratificaţii practic uniforme şi orizontale (având înclinarea
mai mică de 10%)
Pământuri nisipoase, inclusiv nisipuri prăfoase, îndesate sau
2 de îndesare medie, în condiţiile unei stratificaţii practic
uniforme şi orizontale
Pământuri coezive cu plasticitate redusă: nisipuri argiloase,
3 prafuri nisipoase şi prafuri, având e ≤ 0, 7 şi Ic ≥ 0,5 în
condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
Pământuri coezive cu plasticitate medie: nisipuri argiloase,
4 prafuri nisipoase-argiloase, având e ≤1 şi Ic ≥ 0,5 în condiţiile
unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
Pământuri coezive cu plasticitate mare: argile nisipoase,
5 argile prăfoase şi argile, având e ≤1,1 şi Ic ≥ 0,5 în condiţiile
unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
Roci stâncoase şi semistâncoase în condiţiile unei stratificaţii
6
practic uniforme şi orizontale
7 Orice combinaţie între stratificaţiile precizate la nr. crt. 1...6
Umpluturi de provenienţă cunoscută realizate organizat,
8
conţinând materii organice sub 5%

Notă: Pământurile coezive saturate de consistenţă ridicată (Ic > 0,5), pot
fi considerate „terenuri bune” în accepţia tabelului II.2.

45
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

În tabelul II.3. sunt indicate condiţiile de efectuare a calculului


terenului de fundare, în vederea stabilirii unor dimensiuni ale bazei
fundaţiei care să conducă la presiuni acceptabile pe teren.

Tabelul II.3
Terenul Construcţii
Modul de
Pământ
calcul
Bun (TB)
coeziv Sensibilitatea Restricţii de

Dificil
(stabilirea
saturat Importanţa la tasări deformaţii în
presiunii
încărcat diferenţiale exploatare
acceptabile)
rapid

Fără restricţii
Nesensibilă
Obişnuită

Sensibilă

Cu restricţii
Specială

(CSEN)

(CRE)
(CO)

(CS)
pconv x x x x
SLD.U x
SLD.U x
SLD.U x
SLD.EN x
SLCP x
SLCP x

Calculul terenului de fundare pe bază de presiuni convenţionale


impune îndeplinirea simultană a patru condiţii. În schimb, o singură
condiţie este suficientă pentru a face obligatoriu calculul la starea limită
de deformaţie (la SLD.U sau SLD.EN) sau calculul la starea limită de
capacitate portantă (SLCP).

În cazul fundării pe rocă, folosirea presiunilor convenţionale ca


presiuni acceptabile este admisă în toate cazurile, cu excepţia
construcţiilor speciale când se impune calculul la starea limită de
capacitate portantă (SLCP).

II.5.2. Calculul terenului de fundare pe baza presiunilor convenţionale

Presiunile convenţionale sunt presiuni acceptabile stabilite pe


cale empirică, ţinând seama de experienţa de construcţie din ţară.
Condiţiile care trebuie respectate în cazul calculului terenului de
fundare pe baza presiunilor convenţionale sunt sintetizate în tabelul II.4.

46
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Pentru stabilirea dimensiunilor în plan ale fundaţiei este necesară,


îndeplinirea tuturor condiţiilor specificate în tabel.

Tabelul II.4
Tipul Cu excentricitate Cu excentricitate
încărcării Centrică după o singură după două
direcţie direcţii

Gruparea
de
încărcare
GF pef ≤ pconv pef max ≤ 1.2pconv pef max ≤ 1.4pconv
GS P’ef ≤ 1.2 pconv p’ef max ≤ 1.4pconv p’ef max ≤ 1.6pconv

II.5.3. Calculul terenului de fundare la starea limită de deformaţii

Prin calculul terenului de fundare la starea limită de deformaţii se


cere îndeplinirea a două seturi de condiţii, sintetizate în tabelele II.5 şi
II.6.
Tabelul II.5
Tipul stării limită de deformaţie Condiţia de îndeplinit
SLD.U Δ ≤Δs s
SLD.EN Δt ≤ Δt

unde:
Δs - deplasări sau deformaţii posibile ale construcţiei datorate tasărilor
terenului de fundare, calculate cu încărcări din gruparea fundamentală
pentru SLU;
Δ t - aceeaşi semnificaţie ca şi Δs , calculate cu încărcări din gruparea
fundamentală pentru SLEN;

47
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Δs - deplasări sau deformaţii de referinţă admise pentru structură,


stabilite de proiectantul structurii; în lipsa unor valori stabilite de
proiectant pot fi luate în considerare, orientativ, valorile specificate în
anexa B pentru construcţii neadaptate în mod special în vederea
preluării tasărilor neuniforme;
Δ t - deplasări sau deformaţii admise din punct de vedere tehnologic,
specificate de proiectantul tehnolog.

Tabelul II.6
Tipul Cu excentricitate
încărcării Cu excentricitate
Centrică după o singură după două direcţii
direcţie

Condiţia
de pef ≤ ppl pef max ≤ 1.2ppl pef max ≤ 1.4ppl
îndeplinit

În condiţiile definite în tabelul 6.5, ppl (presiunea plastică)


reprezintă presiunea corespunzătoare unei extinderi limitate pe o
B
adâncime egală cu , B fiind lăţimea fundaţiei, a zonei plastice în
4
terenul de fundare. Prin zonă plastică se înţelege zona pe conturul şi în
interiorul căreia se îndeplineşte condiţia de rupere în pământ.

II.5.4. Calculul terenului de fundare la starea limită de capacitate


portantă

Prin calculul terenului de fundare la starea limită de capacitate


portantă, în cazul fundării directe, se cere respectarea condiţiei
generale Q ≤ mR , cu cele trei forme particulare date în tabelul II.7.

48
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

- Q reprezintă încărcarea de calcul asupra terenului de fundare,


provenită din acţiunile din grupările speciale;
- R reprezintă valoarea de calcul a rezistenţei terenului de fundare;
- m reprezintă coeficientul condiţiilor de lucru.

Tabelul II.7
Fundaţie de Fundaţie Fundaţie pe taluz sau
suprafaţă solicitată în apropiere de taluz
transversal

Tipul
lucrării

Cazul
de SLCP.1 SLCP.2 SLCP.3
calcul
Condiţia T ≤ 0.8μN
N ≤ 0.9L’B’pcr Mr ≤ 0.8Ms
Q ≤ mR

II.6. Fundaţii izolate

Fundaţiile izolate se folosesc foarte des, atât pentru structuri în


cadre, cât şi în cazul unor elemente structurale continue, dacă acestea
sunt proiectate considerând rezemările concentrate.
Tipurile de fundaţii izolate sunt următoarele:

1. Fundaţii pentru stâlpi de piatră sau cărămidă:


- fundaţii tip bloc de beton simplu (fundaţii rigide)
2. Fundaţii pentru stâlpi de beton armat monolit:
- fundaţii tip bloc şi cuzinet (fundaţii rigide),
- fundaţii tip talpă de beton armat (fundaţii elastice),
3. Fundaţii pentru stâlpi de beton armat prefabricat:
- fundaţii tip pahar,
- alte tipuri de fundaţii adaptate sistemului de îmbinare dintre
stâlpul prefabricat şi fundaţie,

49
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

4. Fundaţii pentru stâlpi metalici:


- fundaţii tip bloc şi cuzinet (fundaţii rigide),
- fundaţii tip talpă de beton armat (fundaţii elastice).

La proiectarea fundaţiilor izolate se vor avea în vedere şi următoarele


reguli cu caracter general:
a. Stratul de beton de egalizare ce se va turma sub fundaţiile de
beton armat monolit va avea grosimea de 5-10 cm funcţie de
condiţiile de teren, de execuţie şi de suprafaţa fundaţiei.
b. Sub fundaţiile de beton armat prefabricat se prevede un pat de
nisip cu grosimea de 7-15 cm,
c. Fundaţiile se amplasează de regulă centrat în axul stâlpului,
d. În cazul fundaţiilor de rost (calcan), momentul transmis tălpii
fundaţiei se poate reduce prin realizarea unor grinzi de
echilibrare.

II.6.1. Fundaţii izolate tip bloc de beton simplu (rigide)

Fundaţiile rigide sunt acelea la care, sub acţiunea încărcărilor date


de construcţie şi a reacţiunilor terenului, apar în secţiunea cea mai
solicitată mari eforturi de compresiune, sau dacă apar şi tensiuni de
întindere, acestea sunt preluate de capacitatea de rezistenţă la
compresiune şi întindere a materialului din care sunt executate (fig.II.6).
Din acest motiv, fundaţiile rigide pot fi realizate din: piatră, cărămidă
sau din beton simplu. Betonul armat se foloseşte numai în cazul în care
fundaţia rigidă se proiectează cu cuzinet.
La acest tip de fundaţie, ordinul de mărime al deformaţiei este foarte
mic în comparaţie cu dimensiunile ei.

Fig.II.6. Tensiuni în fundaţia rigidă


50
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

II.6.1.1. Determinarea distribuţiei presiunilor reactive

La o fundaţie perfect rigidă, distribuţia presiunilor reactive poate fi


determinată – atât în cazul unei solicitări centrice, cât şi excentrice – în
problema plană, cu ajutorul relaţiilor din teoria elasticităţii. Se obţine
astfel o distribuţie teoretică pentru presiunile reactive sub formă de
“şea” (fig. II.7).

Fig.II.7. Distribuţia presiunilor reactive sub fundaţiile rigide:


a – încărcare centrică; b – încărcare excentrică.
1. – diagrama teoretică de calcul; 2. – diagrama reală a presiunilor
reactive; 3. – diagrama de calcul a presiunilor reactive.

La fundaţia perfect rigidă încărcată centric, relaţia de calcul pentru


determinarea presiunilor reactive conform teoriei elasticităţii este:

P
p(x ) =
B2 (II.16)
π − x2
4
2P B
- pentru x → 0 rezultă p(0 ) = ; pentru x → ± rezultă
πB 2
⎛ B⎞
p⎜ ± ⎟ → ∞
⎝ 2⎠

Pentru fundaţia perfect rigidă încărcată excentric, relaţia de calcul


devine:

51
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

⎛ 8⋅e⋅ x ⎞
⎜1 + ⎟⋅ P
p(x ) = ⎝ B2 ⎠
(II.17)
B2
π⋅ − x2
4
x → 0 rezultă p(0) =
2P B
- pentru ; pentru x→± rezultă
π ⋅B 2
⎛ B⎞
p⎜ ± ⎟ → ∞
⎝ 2⎠

Realitatea arată că la marginea fundaţiei nu putem avea valori


infinite, deoarece dacă se depăşeşte capacitatea portantă a terenului
de fundare se produce o plasticizare a pământului. Neconcordanţa
dintre distribuţia teoretică şi cea practică se explică prin faptul că între
eforturi şi deformaţii există o relaţie liniară numai până la o anumită
valoare a eforturilor unitare. La marginea fundaţiilor această relaţie nu
mai este valabilă. Plasticizarea pământurilor de la marginile fundaţiei
conduce la o redistribuire a presiunilor reactive. În această zonă
presiunea reactivă poate atinge cel mult valoarea efortului ce produce
plasticizarea pământului.
În calculul ingineresc se admite distribuţia plană a presiunilor reactive
pentru cazul spaţial sau distribuţia liniară pentru cazul plan.

II.6.1.2. Calculul presiunii reactive în ipoteza distribuţiei plane

Pentru a determina relaţia de calcul a presiunii reactive se consideră


că fundaţia este acţionată de un sistem de forţe ce se reduce faţă de
centrul de greutate al tălpii la o forţă rezultantă R şi un moment
rezultant M. Forţa se descompune într-o componentă orizontală H (ce
se descompune la rândul ei în Hx şi Hy)şi una verticală V, iar momentul
în două componente Mx şi My după sistemul de coordonate adoptat (fig.II.8).

52
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.8. Schema de calcul a presiunilor reactive în ipoteza distribuţiei


plane la o fundaţie rigidă

Componenta verticală produce eforturi unitare normale. Componenta


orizontală produce eforturi unitare tangenţiale. Momentul produce
eforturi de întindere sau compresiune.
Se consideră pe talpa fundaţiei o suprafaţă elementară dA = dx.dy
asupra căreia acţionează presiunea reactivă p ce trebuie determinată.
Ecuaţia planului unde acţionează această presiune este de forma:

p = a⋅ x +b⋅ z + c (II.18)

Constantele a, b şi c se determină scriind cele trei condiţii de


echilibru static:
∑V = 0; ∑ Mx = 0 ; ∑ My = 0
Din condiţia ∑V = 0 rezultă:

V = ∫ pdA = ∫ (ax + by + c )dxdy = ∫ axdxdy + ∫ bydxdy + ∫ cdxdy =


A A A A A

∫A
cdxdy = c.A

V
de unde: c=
A

Din condiţia ∑M x = 0 rezultă:

53
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Mx = ∫ p.ydA = ∫ (ax + by + c ).ydxdy = ∫ axydxdy + ∫ by 2dxdy +


A A A A

+ ∫ cydxdy = ∫ by dxdy = b.Ix 2


A A

Mx
de unde: b=
Ix

Din condiţia ∑M y = 0 rezultă:

My = ∫ p.xdA = ∫ (ax + by + c ).xdxdy = ∫ ax 2dxdy + ∫ bxydxdy +


A A A A

+ ∫ cxdxdy = ∫ ax 2dxdy = a.Iy


A A

My
de unde: a=
Iy
În relaţiile de mai sus, ∫ A
xdxdy = ∫
A
ydxdy = ∫A
xydxdy = 0 deoarece
reprezintă momentele statice faţă de centrul de greutate O al tălpii
fundaţiei.
Înlocuind valorile constantelor în relaţia (II.18) se obţine:

My Mx V
p= ⋅x+ ⋅y+ (II.19)
Iy Ix A

Ix I
Ţinând cont că = Wx şi y = Wy şi că momentele Mx şi My pot
y x
acţiona în ambele sensuri, rezultă relaţia generală de calcul a presiunilor
reactive în ipoteza distribuţiei plane, pentru o fundaţie cu dublă
excentricitate:

V M x My (II.20)
p1,2,3,4 = ± ±
A Wx Wy

În cazul în care excentricitatea este pe o singură direcţie, relaţia


(II.20) devine:

54
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

V M (II.21)
p1,2 = ±
A W

iar dacă încărcarea este centrică:

V
p= (II.22)
A

II.6.1.3. Calculul eforturilor din corpul fundaţiilor rigide. Definirea


unghiului de rigiditate

Datorită încărcărilor exterioare date de construcţie şi de reacţiunea


terenului, în corpul fundaţiilor apar eforturi normale şi tangenţiale. Cele
mai periculoase sunt eforturile unitare normale de întindere, deoarece
fundaţiile rigide se execută din materiale ce au o rezistenţă redusă la
acest tip de sarcini.
Calculul exact pentru determinarea acestor eforturi fiind deosebit de
laborios, s-a stabilit o schemă aproximativă de lucru pornind de la
modul de rupere al fundaţiilor rigide. Ţinând cont de faptul că fundaţiile
lucrează în condiţiile stării plane de deformaţii, pentru determinarea
presiunilor interioare se va lua în calcul un tronson de lungime unitară
(fig.II.9).
Se consideră fundaţia rigidă din figura II.9.c şi se analizează
eforturile ce apar în secţiunea periculoasă I–I asupra căreia acţionează
forţele N şi T. Forţa P se împarte pe cele două jumătăţi ale fundaţiei. În
P
felul acesta Q = .
2

P P
N = Q ⋅ cos β = ⋅ cos β ; T = Q ⋅ sin β = ⋅ sin β
2 2

În secţiunea I – I forţa N produce un efort de compresiune σNc :

Error! Objects cannot be created from editing field codes.


(II.23)

Forţa T produce în aceeaşi secţiune un efort tangenţial τT :

Error! Objects cannot be created from editing field codes.


(II.24)

55
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Dacă forţa Q ar trece prin punctul E de intersecţie al forţelor N şi T,


în secţiunea I – I ar exista numai eforturile σNc şi τT .
Deoarece acest lucru nu se întâmplă decât în cazuri particulare,
trebuie să determinăm momentul încovoietor faţă de centrul secţiunii de
calcul.
P
M I −I = Q ⋅ d = ⋅ d
2
d fiind distanţa de la punctul E la suportul forţei Q.

Fig.II.9. Schema de calcul a eforturilor din corpul fundaţiei:


a,b – secţiuni periculoase de rupere; c – schema propriu-zisă de
calcul; d – poligonul forţelor din corpul fundaţiei.
1 – diagramă teoretică de calcul; 2 – diagrama reală a presiunilor
reactive; 3 – diagrama de calcul a presiunilor reactive.
Momentul MI–I produce în secţiune eforturi normale de compresiune σMc şi

56
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

de întindere σMt :

MI−I P 1 3P.d
σMc (t ) = ± = ± ⋅ d ⋅ 2 = ± 2 ⋅ cos2 β
WI−I 2 l .1 h (II.25)
6

Prin sumarea relaţiilor (II.31) şi (II.29) se obţine relaţia :

P 3P.d
σc (t ) = σNc ± σMc (t ) = cos2 β ± 2 cos2 β (II.26)
2h h

Efortul rezultant maxim de compresiune va fi:

P
σc = σNc + σMc = (h + 6d) cos2 β (II.27)
h2

Condiţia ce trebuie îndeplinită este ca:

σc ≤ Rmat
c (II.28)

Rmat
c fiind rezistenţa la compresiune a materialului din care este
alcătuită fundaţia.
Dacă σNc ≤ σMc (t ) atunci în secţiunea I – I avem eforturi de întindere
( σ t ≤ 0 ).

P 3P.d P
σ t = σNc − σMt = cos2 β − 2 cos2 β = 2 (h − 6d) cos2 β (II.29)
2h h h

Din relaţia (II.29) rezultă că σ t ≤ 0 dacă h ≤ 6d. În acest caz se


impune condiţia:

σ t ≤ Rmat
t (II.30)

Rmat
t fiind rezistenţa la întindere a materialului din care este alcătuită
fundaţia.
Din condiţiile (II.28) şi (II.30) se stabileşte care este mărimea forţei P

57
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

şi care sunt unghiurile α, β şi γ pentru ca eforturile din corpul fundaţiei


să nu depăşească rezistenţa materialului din care este alcătuită.
Se defineşte în acest mod unghiul de rigiditate α, ce reprezintă
unghiul pentru care în corpul fundaţiei sunt întâlnite numai eforturi
unitare de compresiune. În aceste condiţii fundaţia are deformaţii proprii
foarte mici şi poate fi considerată în calcul ca fiind absolut rigidă.
Deci pentru ca o fundaţie să poată fi considerată rigidă, este necesar
să fie respectată condiţia unghiului de rigiditate. Valorile minime ale
tangentei unghiului α sunt date în tab.II.8.

Tabelul II.8 Valorile minime ale tg α pentru proiectarea fundaţiilor rigide

H/L minim pentru care nu


Presiunea
este necesară verificarea la H/L minim pentru
efectivă
forţă tăietoare a fundaţiei care nu se verifică
maximă
rigiditatea fundaţiei
pe teren (kPa) Beton
Beton C8/10
C12/15*
100 0.22 0.20 0.25
150 0.25 0.23 0.26
200 0.27 0.26 0.27
250 0.29 0.27 0.28
300 0.30 0.29 0.29
400 0.32 0.30 0.33
600 0.39 0.35 0.35
*pentru betoane de clasă superioară se utilizează valorile date în
tabelul II.2. pentru clasa C12/15.

Valoarea minimă a unghiului de rigiditate depinde de mărimea


presiunilor reactive de pe talpa fundaţiei şi de rezistenţele mecanice ale
materialului din care este alcătuită.

II.6.1.4. Proiectarea fundaţiei rigide izolate

Deoarece rezistenţa terenului de fundare este inferioară rezistenţei


materialului din care este realizată suprastructura, fundaţia se
proiectează sub formă evazată în adâncime, pentru a racorda suprafaţa
elementului de construcţie cu suprafaţa de rezemare a fundaţiei.
Formele care satisfac posibilităţile racordării suprafeţei stâlpului sau
diafragmei la suprafaţa tălpii sunt: obelisc sau prismatică (fig.II.10.a)

58
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

sau în trepte (fig.II.10. b şi c).


În cazul în care racordarea se face prin planuri înclinate (fig.II.10 a)
singura condiţie care se pune este cea de respectare a unghiului de
rigiditate. Dacă racordarea se face în trepte se mai pune şi condiţia ca
înălţimea acesteia să fie de minim 40 cm (când fundaţia are o singură
treaptă – fig.II.10 b) sau 30 cm (când fundaţia are două sau mai multe
trepte – fig.II.10 c).

Fig.II.10. Unghiul de rigiditate la principalele fundaţii izolate:


a – prismatice (obelisc); b – cu o treaptă; c – cu două trepte

Aria feţei superioare a fundaţiei se determină funcţie de dimensiunea


elementelor de rezistenţă, ţinându-se seama de evazările ce se adoptă
pentru a elimina eventualele erori de trasare şi pentru aşezarea
cofrajelor elementelor suprastructurii (de obicei câte 5 cm de o parte şi
de alta a acestor elemente).
Suprafaţa tălpii de fundaţie se determină din condiţia respectării
capacităţii portante a terenului şi a tasării admisibile pentru structura
respectivă.
Dimensiunile minime necesare pentru executarea săpăturilor cu
mijloace manuale, în cazul fundaţiilor izolate, se iau din tab.II.9.

Tabelul II.9. Săpături în gropi izolate

Dimensiuni minime în plan ale săpăturii


Adâncimea săpăturii
h(m) când se urmăreşte o când se urmăreşte o
talpă cât mai îngustă talpă de lungime redusă
h ≤ 0,40 0,30 x 0,40 0,40 x 0,30
0,40 < h ≤ 0,70 0,40 x 0,70 0,40 x 0,70
0,70 < h ≤ 1,10 0,45 x 1,10 0,50 x 0,90
h ≥ 1,10 0,50 x 1,60 0,65 x 1,20
În calcul se aplică de obicei ipoteza distribuţiei plane a presiunilor
59
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

reactive. Relaţia generală pentru fundaţii rigide este rel.(II.31), ţinându-


se seama de natura încărcărilor, de excentricitatea solicitărilor luând în
considerare şi greutatea proprie a fundaţiilor, de capacitatea portantă a
terenului, de adâncimea de fundare adoptată.
Funcţie de natura încărcărilor, se întâlnesc următoarele situaţii:
- fundaţii rigide încărcate centric;
- fundaţii rigide încărcate excentric pe o direcţie;
- fundaţii rigide încărcate excentric pe două direcţii;
- fundaţii rigide încărcate cu sarcini verticale şi orizontale.

II.6.1.4.1. Fundaţii rigide încărcate cu sarcină centrică

a) Fără a ţine seama de greutatea proprie a fundaţiei

Dimensionarea tălpii fundaţiei se face din condiţia

p ef ≤ p ter (II.31)

unde:
pef – presiunea efectivă transmisă de fundaţie terenului;
pter – presiunea admisibilă a terenului de fundare (α.ppl, mc.pcr sau
β.pconv).
Cunoscându-se încărcarea exterioară centrică p şi capacitatea
portantă a terenului pter, pentru a determina lăţimea B şi lungimea L a
tălpii fundaţiei se impune raportul:

L ls
= =m (II.32)
B bs

Din condiţiile (II.31) şi (II.28) rezultă la limită:

⎧ P P
⎪ p ef = A = B ⋅ L = p ter
⎨ f
⎪L = m ⋅ B

de unde:

60
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

⎧ P
⎪ Bnec =
⎪ m ⋅ p ter
⎨ (II.33)
⎪L = m ⋅ P = m ⋅ B
⎪ nec p ter
nec

Fig.II.11. Schema de calcul a


presiunilor reactive la fundaţia rigidă
încărcată cu sarcină centrică fără a
ţine seama de greutatea proprie.

Valorile B şi L se rotunjesc la 5 cm. Verificarea presiunii efective


in planul tălpii fundaţiei se face cu relaţia:
P
p ef = ≤ p ter
B⋅L
b) Ţinând seama de greutatea proprie a fundaţiei
În acest caz presiunea efectivă pe talpă va fi:

P + Gf
pef = ≤ p ter
Af

61
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

unde: G f = B ⋅ L ⋅ D f ⋅ γ b este greutatea proprie a fundaţiei, γb fiind


greutatea volumică a materialului din care este alcătuită aceasta.

Deci se pune condiţia ca:

P + Af ⋅ D f ⋅γ b
p ef = ≤ p ter (II.34)
Af

La limită se determină aria tălpii fundaţiei:

P P
+ Df .γ b = p ter Af = (II.35)
Af p ter − γ b ⋅ D f

Produsul D f .γ b = p ter poartă denumirea de sarcină geologică a


fundaţiei iar diferenţa pter – pg = pd reprezintă rezistenţa disponibilă a
terenului. Astfel relaţia (II.35) devine:

P p
Af = B ⋅ L = = (II.36)
p ter − p g pd

impunând condiţia (II.32) rezultă:

P m⋅P
B= L= (II.37)
m ⋅ pd pd

În cazul în care fundaţia este alcătuită din două sau trei trepte pre-
siunea totală pe talpă va fi:

P + G + ∑Gp
p ef = (II.38)
Af

unde: ∑Gp este greutatea pământului de deasupra fundaţiei.


Suma G + ∑ G p = A f ⋅ D f ⋅ γ b ⋅ β unde β este un coeficient subunitar
ce ţine cont de influenţa greutăţii pământului.
În general se recomandă să se ia β = 0,85.
În acest caz relaţia (II.38) devine:

62
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

P + A f ⋅ λb ⋅ D f ⋅ 0,85
p ef = ≤ p ter (II.39)
Af

Punând condiţiile (II.32) se obţine:

⎧ P
⎪B =
⎪ ( pter − 0,85 ⋅ γ b ⋅ D f ) ⋅ m
⎨ (II.40)
⎪L = m ⋅ B = m.P
⎪ p ter − 0,85 ⋅ γ b ⋅ D f

Din experienţa acumulată în proiectare se poate considera greutatea


proprie a fundaţiei ca fiind 10% din sarcina totală transmisă de
elementul de structură. Astfel aria tălpii fundaţiei devine:

1,1 ⋅ P
Af = B ⋅ L = (II.41)
p ter
şi
⎧ 1,1 ⋅ P
⎪B =
⎪ m ⋅ p ter
⎨ (II.42)
⎪ L = m ⋅ B 1,1 ⋅ m ⋅ P
⎪ p ter

II.6.1.4.2. Fundaţii rigide încărcate excentric pe o direcţie

a) Fără a ţine seama de greutatea proprie a fundaţiei

Presiunile dezvoltate pe talpa fundaţiei se calculează în acest caz cu


relaţia (II.21):

P M P P⋅e P ⎛ 6⋅e⎞
p1, 2 = ± = ± = ⎜1 ± ⎟
A f W f B.L B ⋅ L2
B⋅L⎝ L ⎠ (II.43)
6

Funcţie de valoarea excentricităţii e, putem distinge pe talpa fundaţiei


următoarele cazuri:
p1 > p2 > 0 – situaţie în care asupra terenului (şi implicit asupra tălpii

63
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

fundaţiei, ca reacţiune) acţionează numai eforturi de compresiune


L
(fig.II.12 a). Excentricitatea e < sau altfel spus, forţa exterioară P
6
acţionează în interiorul sâmburelui central al fundaţiei.
În acest caz singura condiţie ce trebuie îndeplinită este:

p1 ≤ pter (α .pp1; mc.pcr; β.pconv)


- p1 > 0; p2 = 0 – în acest caz forţa P acţionează la limita sâmburelui
central, diagrama reacţiunilor fiind triunghiulară (fig.II.12.)

Fig.II.12. Schema de calcul a presiunilor reactive la fundaţiile rigide


încărcate excentric pe o direcţie fără a ţine cont de propria greutate

b) asupra terenului acţionează eforturi de compresiune, condiţia ce se


impune fiind tot:
p1 ≤ pter (α ⋅ p p1 ; mc ⋅ pcr ; β ⋅ pconv )
- p1 > 0 ; p2 < 0 – situaţie în care asupra terenului acţionează atât
eforturi de compresiune cât şi de întindere, forţa P având punctul de
L
aplicaţie în afara sâmburelui central (e > ). Condiţiile ce se impun în
6
acest caz sunt:
p1 ≤ pter (α ⋅ p p1 ; mc ⋅ pcr ; β ⋅ pconv )
p1
p2 <
4
Cea de a doua condiţie a rezultat din faptul că se admite ca în

64
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

L
cazul în care e > , valoarea minimă a zonei active a tălpii fundaţiei
6
(porţiunea din talpă pe care apar numai eforturi de compresiune) – zona
haşurată în fig.II.12 c – să fie mai mare de 80% din aria totală a tălpii.
Pentru a determina efortul p1 = pmax se notează lungimea zonei
active cu 3c şi se face echilibrul forţelor pe verticală.
p ⋅ 3c ⋅ B 2P
p= 1 de unde rezultă: p1 = ≤ p ter
2 3B ⋅ c

b) Ţinând cont de greutatea proprie a fundaţiei

Presiunea efectivă pe talpa fundaţiei va fi dată de relaţia:


P M P ⎛ 6e ′ ⎞
p1; 2 = t ± = t ⎜1 ± ⎟
Af W f Af ⎝ L ⎠

unde:
P⋅e
Pt = P + G f şi e′ =
P + Gf
notaţiile fiind cele din fig.II.13. Se constată că greutatea proprie produ-
ce o modificare a presiunilor în pla-nul tălpii, micşorând pe de o parte
excentricitatea, dar crescând efortul unitar mediu la nivelul de separaţie
P + Gf
dintre fundaţie şi teren: p med = .
Af

Fig.II.13. Schema de calcul a


presiunilor reactive la fundaţia rigidă
încărcată excentric pe o direcţie
ţinând cont de greutatea proprie

65
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

I.6.1.4.3. Fundaţii rigide încărcate cu sarcini verticale excentrice pe


două direcţii

a) Fără a ţine seama de greutatea proprie a fundaţiei

Deoarece sarcina verticală este excentrică pe ambele direcţii,


presiunile reactive vor fi diferite în toate cele patru colţuri ale tălpii
fundaţiei (fig.II.14):
P Mx My
p1, 2,3, 4 = ± ±
A f Wx W y
unde:
M x = P ⋅ e x – momentul încovoietor pe direcţia axei x;
M y = P ⋅ e y – momentul încovoietor pe direcţia axei y;
A f = B ⋅ L – aria tălpii fundaţiei (B – lăţimea; L – lungimea);
L2 .B
Wx = - modulul de rezistenţă al tălpii fundaţiei după axa x;
6
L.B 2
Wy = - modulul de rezistenţă al tălpii fundaţiei după axa y.
6
Rezultă în final:
P ⎛ 6e 6e ⎞
p1, 2,3, 4, = ⎜1 ± x ± y ⎟ (II.44)
B ⋅ L ⎜⎝ L B ⎟⎠

Condiţiile ce trebuiesc îndeplinite în acest caz sunt:

- p max 1 = p1 ≤ pter (α ⋅ p p1 ; mc ⋅ pcr ; β ⋅ pconv )


- aria zonei active (suprafaţa nehaşurată în fig.II.14.b,c) să fie mai
mare decât 80% din suprafaţa totală a tălpii fundaţiei.
b) Ţinând cont de greutatea proprie a fundaţiei

În acest caz relaţia (II.44) devine:

P + Gf ⎛ 6e ′ 6e ′ ⎞
p1, 2,3, 4, = ⎜1 ± x ± y ⎟ (II.45)
B ⋅ L ⎜⎝ L B ⎟⎠
unde:
P ⋅ ex P ⋅ ey
e ′x = şi e ′y =
P + Gf P + Gf

66
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

a. b. c. d.

Fig.II.14. Schema de calcul a presiunilor reactive la fundaţia rigidă


încărcată excentric pe ambele direcţii. Suprafaţa haşurată reprezintă
zona inactivă, supusă acţiunii de întindere.

II.6.1.4.4. Fundaţii rigide încărcate cu sarcini verticale centrice sau


excentrice şi cu sarcini orizontale

În afara verificării obişnuite a capacităţii portante a terenului de fun-


dare, aceste tipuri de fundaţii acţionate şi cu sarcini orizontale se vor
verifica şi la alunecare pe talpă cu relaţia:

f ⋅ ∑V
ηa = ≥ 1,10 (II.46)
∑H
sau η a ≥ 1.30 dacă se ia în considerare şi împingerea pasivă a
terenului.

S-au făcut notaţiile:

ηa – coeficientul de siguranţă la alunecare pe talpa fundaţiei;


f – coeficientul de frecare între materialul din care este alcătuită
fundaţia şi pământ (tab.II.10);
∑V – suma tuturor forţelor verticale ce acţionează pe talpa fun-daţiei;
∑H – suma tuturor forţelor orizontale ce acţionează pe talpa fundaţiei.

67
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Tabelul II.10 Coeficientul de frecare pe talpa fundaţiei


Denumirea pământului f
Argile:
Ic < 0,75 0,25
Ic ≥ 0,75 0,30
Argile nisipoase şi nisipuri argiloase 0,30
Nisipuri fine prăfoase 0,40
Pietrişuri, prundişuri, nisip mare 0,50
Terenuri stâncoase 0,60

II.6.1.4.4.1. Fundaţii rigide încărcate cu sarcini verticale centrice şi cu


sarcini orizontale ce acţionează pe direcţia axei de simetrie x – x sau y
–y
Forţa orizontală produce la nivelul tălpii fundaţiei un moment încovo-
ietor M = A.Df (fig.II.15. a) datorită căruia presiunile limită vor fi:
6 ⋅ H ⋅ Df
≤ p ter (α ⋅ p pl ; m c ⋅ p cr ; β ⋅ p conv )
P
p1 = +
B⋅L B ⋅ L2
(II.47)
P 6 ⋅ H ⋅ Df
p2 = − ≥0
B⋅L B ⋅ L2

Fig.II.15. Schema de calcul a presiunilor reactive la fundaţia rigidă


încărcată cu sarcini verticale centrice sau excentrice şi cu sarcini
orizontale

68
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

II.6.1.4.4.2. Fundaţii rigide încărcate cu sarcini verticale centrice şi cu


sarcini orizontale ce nu acţionează pe direcţia unei axe de simetrie

Forţa orizontală H (fig.II.18.b) se descompune după cele două direcţii


principale:
- după axa x – x: Hcosθ
- după axa y – y: Hsinθ
Presiunile pe talpa fundaţiei vor fi diferite în toate cele patru colţuri:

P 6 ⋅ H ⋅ sin θ ⋅ D f 6 ⋅ H ⋅ cos θ ⋅ D f
p1, 2,3, 4 = ± ± (II.48)
B⋅L B2 ⋅ L B ⋅ L2

Se pun condiţiile:
- p1 ≤ pter (α ⋅ p p1; mc ⋅ pcr ; β ⋅ pconv )
- p4 ≥ 0

II.6.1.4.4.3. Fundaţii rigide încărcate cu sarcini verticale excentrice şi cu


sarcini orizontale

Acest caz reprezintă situaţia cea mai complexă ce poate apare în


exploatarea unor fundaţii (fig.II.15.c). Relaţia de calcul a presiunilor pe
talpă este:

P Mx M y
p1,2,3,4 = ± ±
A Wx Wy

unde:
B.L2 B2 .L
A = B⋅L; Wx = Wy =
6 6
M x = P ⋅ ex + H x ⋅ D f = P ⋅ ex + H ⋅ cosθ ⋅ D f
M y = P ⋅ ey + H y ⋅ D f = P ⋅ ey + H ⋅ sin θ ⋅ D f

Deci se obţine în final:

P 6(P ⋅ e x + H ⋅ cos θ ⋅ D f ) 6(P ⋅ e y + H ⋅ sin θ ⋅ D f )


p1, 2,3, 4 = ± ± (II.49)
B⋅L B ⋅ L2 B2 ⋅ L

69
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Se pun condiţiile:
- p1 ≤ pter (α ⋅ p p1; mc ⋅ pcr ; β ⋅ pconv )
- p4 ≥ 0
Se acceptă şi eforturi negative (de întindere) pe talpa fundaţiei, cu
condiţia ca zona activă să fie cel puţin 80% din aria tălpii.
Dimensionarea acestor fundaţii se face prin încercări impunând va-
lori pentru B, L şi Df, urmărindu-se apoi să se obţină presiuni pe talpa
fundaţiei cât mai apropiate de capacitatea portantă a terenului.

II.6.1.4.5. Calculul fundaţiilor rigide când forma suprafeţei tălpii este


nesimetrică sau oarecare

În practică se întâlnesc numeroase situaţii în care o fundaţie trebuie


realizată cu goluri interioare sau cu teşituri pentru a răspunde anumitor
scopuri. În acest caz determinarea eforturilor pe talpa fundaţiei este mai
dificilă.
Ecuaţia generală a eforturilor pentru orice punct de pe talpă se poa-
te scrie sub forma:
p = a⋅ x +b⋅ y + c
deoarece admitem o distribuţie liniară.
Ecuaţiile de echilibru static sunt:

A A A
P = ∫ pdA, M x = ∫ y ( pdA), M y = ∫ x( pdA) (II.50)
0 0 0

unde:
A – aria tălpii fundaţiei (fig.II.16)
P – presiunea dată de forţele exterioare pe talpa fundaţiei.
Ţinând cont că momentele statice în raport cu centrul de greutate al
A A A A
fundaţiei sunt nule ( ∫ xdA = ∫ ydA = 0 ) şi că ∫ dA = A, ∫ x dA = I
2
y (mo-
0 0 0 0
A

∫ y dA = I
2
mentul de inerţie faţă de axa y – y) x (momentul de inerţie faţă
0
A
de axa x – x) şi ∫ xydA = I
0
xy (momentul centrifugal), sistemul (II.50)

devine:

70
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

⎧ A

⎪ = ∫ (ax + by + c )dA = c.A


P
⎪ 0
⎪ A

⎨ x ∫ y(ax + by + c )dA = a.Ixy + b.Ix
M =
⎪ 0
⎪ A
⎪My = x(ax + by + c )dA = a.Iy + b.Ixy
⎪⎩ ∫0
Rezolvând acest sistem cu necunoscutele a, b şi c se obţine:
M y − M x (I xy I x ) M x − M y (I xy I y ) P
a = ; b = ; c=
(
I y 1 − I xy I x I y
2
) (
I x 1 − I xy I x I y
2
) A
Ecuaţia presiunii în orice punct de sub talpa fundaţiei este:

P My − Mx (Ixy Ix ) Mx − My (Ixy Iy )
p= ± ⋅ x ± ⋅y
A (
Iy 1 − I2xy IxIy ) ( )
Ix 1 − I2xy IxIy
(II.51)

unde:
Ixy – momentul centrifugal (poate fi “+” sau “-“);
Mx;My – momentul încovoietor în jurul axei x, respectiv y, care poate
fi “+” sau “-“;
x; y – distanţa de la punctul considerat la axa y, respectiv x (poate fi
“+” sau “-“).
Direcţiile pozitive pentru P, Mx şi My sunt cele indicate în fig.II.16.

Fig.II.16. Fundaţie nesimetrică

71
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

În concluzie se poate spune că e-tapele de calcul pentru o fundaţie a


cărei talpă prezintă nesimetrie sunt următoarele:
- determinarea poziţiei centrului de greutate G al tălpii;
- deterinarea axelor principale de inerţie x’ – x’ şi y’ – y’;
- calculul caracteristicilor geometrice ale suprafeţei tălpii fundaţiei (A;
Ix; Iy’; Ix’y’)
- stabilirea punctelor de pe suprafaţa tălpii în care este necesar să
se determine presiunile ;
- determinarea componentelor momentului rezultant după axele
principale de inerţie (Mx’; My’);
- determinarea presiunilor în planul tălpii fundaţiei în punctele
caracteristice cu relaţia (II.51).
În cazul în care talpa fundaţiei are o formă oarecare (pătrată,
circulară, triunghiulară, trapezoidală etc.) presiunea reactivă poate fi
calculată în orice punct cu relaţia (II.19) sau (II.20)

P Mx M P M M
p1,2,3,4 = ± ⋅y± y ⋅x = ± x ± y
A Ix Iy A Wx Wy

Etapele de calcul pentru acest caz sunt:

- determinarea poziţiei centrului de greutate a tălpii;


- determinarea axelor principale de inerţie;
- calculul momentelor de inerţie faţă de axele principale (Mx; My);
- calculul modulelor de rezistenţă Wx şi Wy;
- determinarea presiunilor în punctele caracteristice.

În tabelul II.11 sunt date relaţiile de calcul pentru determinarea


momentelor de inerţie şi a modulelor de rezistenţă pentru principalele
forme posibile ale tălpii fundaţiei.

72
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Tabelul II.11 Momente de inerţie I şi module de rezistenţă W pentru


principalele forme ale tălpii fundaţiei

N
r Moment de Modul de
Forma tălpii fundaţiei
cr inerţie rezistenţă
t
d
Secţiune inelară ( = α)
D Iy = Iz =
πD 4
32
(
1− α4 ) W y = Wz =
πD3
16
(
1− α4 )
1
πD 4 πD3
Iy = Iz = W y = Wz =
32 16

Secţiune pătrată

L4 L3
2 Iy = Iz = W y = Wz =
12 6

Secţiune dreptunghiulară
L
( = n > 1)
B L3B L2B
Iy = Wy =
12 6
3 LB 3 LB 2
Iz = Wz =
12 6

II.6.1.4.6. Fundaţii izolate rigide, bloc şi cuzinet

La structurile de beton armat trecerea de la dimensiunile în plan ale


stâlpului la cele ale fundaţiei se poate face printr-un element
intermediar cu rezistenţe mecanice cuprinse între cele ale stâlpului şi
fundaţiei, numit cuzinet. Acest element se execută din beton armat de
clasă cel puţin C8/10 şi are forma în plan prismatică (fig.II.17).
Cuzinetul are deci rolul de a repartiza sarcina din stâlp pe o
suprafaţă mai mare, blocului de fundaţie.

73
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

a. b.
Fig.II.17. Fundaţii tip bloc şi cuzinet cu una sau două (maxim 3)
trepte.
a – bloc de beton cu o treaptă; b – bloc de beton cu două trepte.

II.6.1.4.6.1. Dimensionarea blocului de fundaţie


Blocul de fundaţie se execută din beton ciclopian sau beton simplu
de clasă cel puţin C4/5. În plan, blocul poate avea forma unei prisme cu
una, două sau trei trepte – fig.II.18.a – sau unui obelisc – fig.II.18.b –
(formă recomandată la fundaţii de dimensiuni mari, mai greu de
executat).
Pentru a dimensiona blocul de fundaţie trebuie să determinăm atât
suprafaţa de contact cu terenul de fundare (aria tălpii fundaţiei – B x L)
cât şi înălţimea blocului – H.
Dimensiunile în plan ale tălpii fundaţiei se determină din condiţia ca
presiunea efectivă pe teren să nu depăşească capacitatea portantă a
terenului.
Pentru o fundaţie solicitată centric, această condiţie impune relaţiile:
⎧ P + Gf
⎪ ef
p = ≤ p ter → (α . p pl ; β . p conv )
⎪ B. ⋅ L
⎨ (II.52)
⎪ L ≈ l s = n → (1,0 ÷ 1,3)
⎪⎩ B bs
Rezolvând sistemul (II.52) se obţin lungimea (L) şi respectiv lăţimea
(B) tălpii fundaţiei (cu Gf = β·L·B·Df·γb)

P n. ⋅
B= L=
(
n ppl − D f .γ b ) (p pl − D f .γ b )
(II.53)

74
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

unde:
B, L – lăţimea, respectiv lungimea tălpii fundaţiei;
P – forţa axială ce acţionează la baza stâlpului;
L
n – raportul cuprins între valorile 1,00 şi 1,30;
B
ppl – capacitatea portantă a terenului de fundare la starea limită de
deformaţie (STAS 3300/2–85);
β - coeficientul de neuniformitate egal cu 0,85;
Df – adâncimea de fundare;
γb – greutatea volumică betonului din care este alcătuit blocul de
fundaţie.

a. b.
Fig.II.18. Fundaţii izolate rigide:
a – în trepte; b – obelisc
Pentru încercări excentrice pe o direcţie, presiunile efective pe talpa
fundaţiei vor fi date de relaţia (s-a considerat excentricitatea pe direcţie
longitudinală):

P+Gf M P + β ⋅ B ⋅ L ⋅ D f ⋅γ b 6M P 6M
p1, 2 = ± = ± = ± + β ⋅ D f ⋅γ b
B⋅L W B⋅L B⋅L2
B ⋅ L B ⋅ L2
(II.54)

75
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Se pun condiţiile:
p1 ≤ pter (α ⋅ p p1; β ⋅ pconv ); p2 ≥ 0 ;
L l
≈ s =n
B bs
Pentru dimensionarea tălpii fundaţiei (când pter = α ⋅ p pl ), trebuie
rezolvat sistemul:

P + Gf

⎪ p1 =
⎪ B.L
+
6M
B ⋅ L2
(
= α ⋅ ml γ ⋅ B ⋅ N 1 + q ⋅ N 2 + c ⋅ N 3 )
⎨ (II.55)
⎪ =L l s
=n
⎪⎩ B bs
Deoarece în primul termen al expresiei presiunii limită ppl se
întâlneşte valoarea “lăţime B”, îl vom considera la început egal cu zero
şi vom rezolva sistemul în B1 şi L1:

⎧ P + β ⋅ B1 ⋅ L1 ⋅ D f ⋅ γ b
= α ⋅ ml (q ⋅ N 2 + c ⋅ N 3 )
6M
⎪ +
⎪ B1 ⋅ L1 B1 ⋅ L12
⎨ (II.56)
⎪ L1 = l s = n
⎪⎩ B1 bs

obţinându-se ecuaţia de gradul III în B1:

[ ]
n 2 α ⋅ m1 (q ⋅ N 2 + c ⋅ N 3 ) − β ⋅ D f ⋅ γ b ⋅ B13 − n ⋅ P ⋅ B1 − 6 M = 0 (II.57)

Această ecuaţie admite o singură soluţie reală. După rezolvare,


valoarea lui B1 se introduce în sistemul (II.51) rezultând:

⎧P + β ⋅ B ⋅ L ⋅ Df ⋅γ b

⎨ B.L
+
6M
B⋅L
(
= α ⋅ m1 ⋅ γ 1 ⋅ N 1 + q ⋅ N 2 + c ⋅ N 3 ) (II.58)
⎪L = n ⋅ B

Acest sistem ia în considerare şi influenţa lăţimii fundaţiei asupra


capacităţii portante a terenului. Se obţine tot o ecuaţie de gradul III dar
de data aceasta în B:
⎡ ⎛− ⎞ ⎤
n 2 ⎢α ⋅ m1 ⎜ q⋅ B ⋅ N1 + q ⋅ N 2 + c ⋅ N 3 ⎟ − β ⋅ D f ⋅ γ b ⎥ ⋅ B 3 − n ⋅ P ⋅ B1 − 6M = 0
⎣ ⎝ ⎠ ⎦
(II.59)

76
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Soluţia reală a acestei ecuaţii reprezintă lăţimea tălpii fundaţiei ce


trebuie determinată. Lungimea va rezulta din relaţia L = n.B. Ambele
valori se rotunjesc prin adaos la 5 cm.
În felul acesta se obţine o dimensionare economică a suprafeţei tălpii
fundaţiei (p1 fiind puţin mai mic decât α.ppl).
Dacă se doreşte o rezolvare directă, fără sistemul intermediar (II.56)
se poate obţine valoarea lăţimii tălpii fundaţiei din sistemul (II.55)
rezolvând ecuaţia de gradul IV în B ce rezultă din cele două relaţii:

α ⋅ n 2 ⋅ m1 ⋅ γ ⋅ N1 ⋅ B 4 + n 2 [α ⋅ m1 (q ⋅ N 2 + c ⋅ N3 ) − β ⋅ D f ⋅ γ b ]⋅ B3

(II.60)
− n ⋅ P ⋅ B1 − 6M = 0

Ecuaţiile (II.57), (II.59) şi (II.60) se rezolvă prin încercări folosind


metoda înjumătăţirii pătratelor.

În relaţiile de mai sus s-au făcut următoarele notaţii:


M – momentul de încovoiere rezultat din forţele exterioare la nivelul
tălpii fundaţiei;
α – coeficient funcţie de modul de încărcare, conform STAS 3300/2-85
(coeficientul α este egal cu 1 pentru încărcări centrice, 1,2 pentru
încărcări excentrice pe o direcţie şi 1,4 pentru cele excentrice pe
ambele direcţii).
ml – coeficient al condiţiilor de lucru conform STAS 3300/2-85;
N1,N2,N3 – coeficienţi adimensionali funcţie de unghiul de frecare Φ
dintre particulele de pământ în stratul pe care este amplasată talpa
fundaţiei (STAS 3300/2-85);
γ – media ponderată a greutăţii volumice de calcul ale stratelor de sub
fundaţie cuprinse pe o adâncime B/4 măsurată de la talpa fundaţiei
q – suprasarcina de calcul la nivelul tălpii fundaţiei, lateral faţă de
aceasta;
c – valoarea de calcul a coeziunii stratelor de pământ de sub talpa
fundaţiei.

La construcţiile cu subsol valoarea suprasarcinii q se înlocuieşte cu


2qe + qi
3
unde: qe,qi – suprasarcina de calcul la nivelul tălpii fundaţiei la exteriorul
şi respectiv interiorul fundaţiei de subsol.
La o dimensionare mai rapidă se poate considera Gf ≈ 0,1P şi de

77
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

aici ecuaţia de calcul pentru lăţimea tălpii fundaţiei:

1,1 ⋅ P 6⋅M
B3 − ⋅B− =0 (II.61)
α ⋅ n ⋅ p pl α ⋅ n 2 ⋅ p pl

Dacă fundaţia este solicitată excentric pe două direcţii, presiunile


efective în colţurile suprafeţei de contact se stabilesc cu relaţia:

P + Gf 6⋅MB 6⋅ML
p1, 2,3, 4 = ± ±
B⋅L B2 ⋅ L B ⋅ L2
unde:
MB; ML - sunt momentele încovoietoare ale încărcărilor ce solicită
fundaţia paralel cu latura B, respectiv L, în raport cu centrul de inerţie al
suprafeţei tălpii.
Se pun condiţiile:
( p1 )max ≤ pter şi ( p4 )min ≥ 0
Pentru ca blocul de fundaţie să lucreze ca o fundaţie rigidă este
necesar ca raportul H/lo (fig.II.18) să satisfacă o anumită condiţie ce
rezultă din studiul tensiunilor din corpul blocului. S-a constatat că pe
măsură ce raportul H/lo scade, eforturile de întindere în secţiunea cea
mai solicitată a – a cresc, putând depăşi rezistenţa materialului din
care este alcătuit blocul de fundaţie. Plecând de la aceste consideraţii
se impun pentru H/lo = tgα valori minime [33] funcţie de presiunea pe
teren şi de materialul din care se execută fundaţia (tab.II.2),
respectându-se astfel condiţia unghiului de rigiditate.
În cazul în care rezultă o înălţime H ≤ 60 cm se recomandă ca
blocul de fundaţie să fie alcătuit dintr-o treaptă cu H ≥ 40 cm. Dacă H
> 60 cm este indicată realizarea blocului în două sau trei trepte în aşa
fel încât dimensiunile pe ambele direcţii să satisfacă condiţiile:

ht ≥ 30cm (40 cm pentru treapta inferioară)


ht (II.62)
lt ≤
tgα

unde:
ht şi lt reprezintă înălţimea, respectiv lungimea treptelor iar valorile tgα
se găsesc în tab.II.8.

78
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

II.6.1.4.6.2. Dimensionarea şi armarea cuzinetului

Cuzinetul reprezintă elementul de construcţie ce face trecerea de la


secţiunea stâlpului la cea a blocului de fundaţie, având în mod obişnuit
o formă prismatică (fig.II.17 a).
Dimensiunile cuzinetului în plan orizontal (lc şi bc) se aleg astfel încât
să fie îndeplinite condiţiile:

lc bc
= = 0,50 ÷ 0,65 , pentru un bloc cu o singură treaptă
L B (II.63)
lc b c
= = 0,40 ÷ 0,50 , pentru un bloc cu două sau trei trepte.
L B

Stabilirea înălţimii cuzinetului se va face ţinând cont de următoarele


condiţii:
hc
hc ≥ 30cm ; tg β ≥ 0,65 ; ≥ 0,25 (II.64)
lc
Dacă înălţimea cuzinetului se alege astfel încât:
tg β ≥ 1 β ≥ 450
nu mai este necesară verificarea la forţa tăietoare.

Se mai impune şi condiţia ancorare a armăturilor pentru stâlp, cu


lungimea lancorare + 250 mm, unde lancorare se determină conform STAS
10107/0-90.
Cuzinetul va fi realizat din beton armat de clasă minim C8/10.
Tipul betonului ce trebuie folosit rezultă şi din condiţia de rezistenţă la
compresiune locală a betonului din cuzinet în secţiunea de încastrare a
stâlpului (de regulă, Rc cuzinet ≥ 0.7 Rc stâlp);
Rostul de turnare dintre bloc şi cuzinet se tratează astfel încât să
se realizeze continuitatea betonului sau, cel puţin, condiţiile care
asigură un coeficient de frecare μ ≥ 1.0 (conform STAS 10107/0-90).
Pentru calculul momentelor încovoietoare necesare armăturii
cuzinetului se consideră suprafaţa de contact dintre cuzinet şi bloc,
încărcată cu diagrama presiunilor reactive dată din încărcările
exterioare (fig.II.19). Din conlucrarea celor două elemente, rezultă la
baza cuzinetului tensiuni de întindere din încovoiere ce impun armarea
acestuia astfel încât secţiunile de beton armat (lc ⋅ h0 ) şi (bc ⋅ h0 ) din
dreptul stâlpului să poată prelua momentele încovoietoare My şi Mx.

79
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Pentru o proiectare raţională se recomandă aplicarea metodei


dreptunghiului care constă în împărţirea fundaţiei în patru console
dreptunghiulare, ducând din dreptul stâlpului paralele la laturile
cuzinetului. Cele patru console se consideră încastrate în stâlp şi
solicitate la presiunile reactive.

Fig.II.19. Metoda
dreptunghiului pentru
calculul momentelor
din cuzinet

Presiunile pe suprafaţa de contact dintre cuzinet şi blocul de


beton, dacă nu apar desprinderi sau aria activă este cel puţin 70%, se
determină cu relaţiile (II.65):

NC 6M N 6M C ( y )
pc1, c 2 = ± 2 C ( x ) ≥ 0 sau pc1, c 2 = C ± (II.65)
lc ⋅ bc lc ⋅ bc lc ⋅ bc lc ⋅ bc2

dacă: pc2<0, atunci se admite pc2=0 iar pc1 se determină cu relaţiile


(II.66):

2 NC 2 NC
pc1 = sau pc1 =
⎛l M ⎞ ⎛b M ⎞ (II.66)
3 ⋅ bc ⎜⎜ c − C ( X ) ⎟⎟ 3 ⋅ lc ⎜⎜ c − C (Y ) ⎟⎟
⎝2 NC ⎠ ⎝2 NC ⎠

Momentele încovoietoare în cuzinet se calculează cu relaţiile


(II.67) şi (II.68).

⎡ l c21 l c21 ⎤
M X = b c ⋅ ⎢p c 0 + (p c1 − p c 0 ) ⎥ (II.67)
⎣ 2 3⎦

80
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

b c21 p + p c2
M Y = l c ⋅ p cmed , p cmed = c1 (II.68)
2 2

Dacă aria activă de pe suprafaţa de contact cuzinet – bloc este


mai mică decât 70% din talpa cuzinetului (lc·bc):

M X = M C ( X ) şi M Y = M C (Y ) (II.69)

Armarea cuzinetului se va face respectând următoarele condiţii:

a. Armătura de la partea inferioară se realizează ca o reţea de bare


dispuse paralel cu laturile cuzinetului; aria de armătură rezultă din
verificarea la moment încovoietor în secţiunile de la faţa stâlpului (Fig.
II.19).
Procentul minim de armare pe fiecare direcţie este 0.10% pentru
armături OB37 şi 0.075% pentru armături PC52.
Diametrul minim al armăturilor este de 10 mm.
Distanţa dintre armături va fi de 100 - 250 mm, rezultând un
număr de 5-9 bare pe metru liniar.
Armătura se distribuie uniform pe lăţimea cuzinetului şi se
prevede la capete cu ciocuri cu lungimea minimă de 15φ.

b. Armătura de la partea superioară se dispune doar dacă


cuzinetul are desprinderi de pe blocul fundaţiei. Se realizează ca o
reţea de bare dispuse paralel cu laturile cuzinetului şi ancorate în blocul
de beton simplu; aria de armătură pe fiecare direcţie rezultă din:
- Verificarea la compresiune excentrică a secţiunii de beton
armat pe suprafaţa de contact dintre cuzinet şi bloc. În verificare se va
considera rezistenţa de calcul a betonului (Rc*) cu valoarea

+
2M cap
R =
* .cuzinet
(II.70)
bc ⋅ lc2
c

unde bc este lăţimea tălpii cuzinetului (fig. II.19).

- Dacă zona comprimată pe talpa cuzinetului este mai mare de


70% din talpa cuzinetului, pentru dimensionarea armăturilor de

81
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

ancorare în bloc se poate considera şi o schemă de calcul bazată pe


preluarea de armătură a rezultantei volumului de eforturi unitare de
întindere de pe suprafaţa de contact, obţinută dintr-o distribuţie liniară a
presiunilor;
- Verificarea la moment încovoietor negativ a cuzinetului încărcat
cu forţele dezvoltate în armăturile de ancorare;

Diametrul minim al armăturilor este de 10 mm.


Distanţa între armături va fi de 100 - 250 mm.

c. Armături pentru stâlp (mustăţi).


Armăturile verticale din cuzinet, pentru conectarea cu stâlpul de
beton armat, rezultă în urma dimensionării/verificării stâlpului.
Armăturile din cuzinet se alcătuiesc astfel încât în prima secţiune
potenţial plastică a stâlpului, aflată deasupra fundaţiei, barele de
armătură să fie fără înnădiri. Etrierii din cuzinet au rol de poziţionare a
armăturilor verticale pentru stâlp şi se dispun în cel puţin 2 secţiuni.
Armătura trebuie prelungită în fundaţie pe o lungime cel puţin
egală cu lungimea de ancorare majorată cu 250 mm. Armăturile
înclinate se dispun pentru preluarea forţei tăietoare în consolele
cuzinetului dacă tgβ<1 (Fig. II.17) şi se dimensionează conf. STAS
10107/0-90.

Fig.II.20. Ancorarea cuzinetului în


blocul de beton

82
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Aria necesară pentru armătura de ancoraj rezultă din relaţia:


c ⋅ T c bc ⋅ d ⋅ p 2
Anec = = ⋅ (II.71)
R 2 R

în care:
c - este un coeficient de siguranţă egal cu 1,5
R - este rezistenţa de calcul la întindere a oţelului.
Se iau cel puţin două bare cu diametrul minim de 10 mm. Dacă zona
activă este mai mare de 70% din aria tălpii fundaţiei, cuzinetul se va re-
dimensiona.

II.6.1.4.6.3. Limita de aplicabilitate a fundaţiilor rigide

La proiectarea fundaţiilor rigide, sub stâlpi cu încastrări mari sau pe


terenuri cu capacitate portantă scăzută, se obţin suprafeţe ale tălpilor
de contact mari. Impunându-se respectarea condiţiei unghiului de
rigiditate, se obţine o înălţime mare a fundaţiei şi odată cu aceasta o
creştere a greutăţii Gf în aşa măsură încât nu mai poate fi îndeplinită
condiţia (II.31):
σ ef ≤ σ ter

Astfel, pentru o fundaţie încărcată centric (fig.II.21) presiunea


efectivă pe talpa fundaţiei va fi dată de relaţia:
P + Gf P Gf
σ ef = = +
B⋅L B⋅L B⋅L
unde:
P - este sarcina centrică produsă de forţele exterioare până la nivelul
superior al fundaţiei;
Gf - este greutatea fundaţiei: G f = B ⋅ L ⋅ D f ⋅ γ b ⋅ β (β = 0.85)
B,L - reprezintă lăţimea, respectiv lungimea tălpii fundaţiei.

B − bs
Din fig.II.21 rezultă că adâncimea de fundare D f = ⋅ tgα .
2
Deci,

P β ⋅ B ⋅ L ⋅ Df ⋅γb P B − bs
σ ef = + = + ⋅ β ⋅ γ b ⋅ tgα (II.72)
B⋅L B⋅L B⋅L 2

Pentru a determina lăţimea maximă a tălpii fundaţiei se determină

83
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

expresia (II.75) funcţie de B şi se egalează cu zero:

Fig.II.21. Schema de calcul pentru


determinarea lungimii maxime la
fundaţiile fundaţiile rigide izolate
încărcate centric

dσ ef P β
= − 2 + ⋅ γ b ⋅ tgα = 0
dB B L 2

- de unde rezultă:

2P
B max = (II.73)
L ⋅ β ⋅ γ b ⋅ tgα

L ls
Ţinând cont că ≈ ≅ n se poate determina şi lungimea maximă
B bs
a tălpii fundaţiei:

2P ⋅ n 2
Lmax = 3 (II.74)
β ⋅ γ b ⋅ tgα

Dacă din încercările de dimensionare rezultă

Anec > Amax

fundaţia rigidă nu poate fi realizată, impunându-se un alt tip de fundaţie


sau îmbunătăţirea terenului de fundare.

84
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

II.6.1.4.6.4. Dimensionarea fundaţiilor solicitate la smulgere

În cadrul construcţiilor industriale, se întâlnesc situaţii (fundaţii pentru


rezervoarele de apă, ancoraje pentru cabluri la turnurile de radio sau
televiziune, fundaţii pentru farurile marine) în care fundaţiile sunt
solicitate la smulgere. Această acţiune poate fi considerată ca o
solicitare principală în procesul de exploatare al construcţiei, sau ca o
ipoteză posibilă din diferitele combinaţii de sarcini.
Preluarea acestor eforturi de smulgere poate fi asigurată prin
utilizarea blocurilor de ancoraj.
În cazul folosirii blocurilor de ancoraj de greutate, componenta
verticală V a acţiunii de smulgere S va fi echilibrată de greutatea proprie
a blocului Gf, astfel încât să avem satisfăcută condiţia (fig.II.22):
Gf
≥ 1,6...2,0 (II.75)
V
Componenta orizontală va fi preluată de forţa de frecare de pe talpa
fundaţiei şi de diferenţa dintre împingerea pasivă Pp şi cea activă Pa,
verificându-se condiţia (II.46).

Fig.II.22. Bloc de ancoraj de greutate

Fig.II.23. Schema de calcul


a fundaţiei când forţa de
smulgere acţionează
vertical

Dacă forţa de smulgere este verticală (fig.II.23.) pentru uşurarea


calculului se poate aproxima suprafaţa reală de rupere (curba ab) cu

85
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

suprafaţa liniară ab. Astfel, acţiunii de smulgere S i se va opune


greutatea fundaţiei Gf, suprasarcina pământului de deasupra fundaţiei
Gp, forţa de frecare dată de împingerea pasivă Pp pe suprafaţa de ru-
pere şi forţa de coeziune G.
Pentru o fundaţie circulară de diametru B şi de adâncime de fundare
Df, trebuie satisfăcută condiţia:

⎛ π ⎞ 1
S ≤ ⎜ π ⋅ c ⋅ B ⋅ D f + S f ⋅ B ⋅ γ ⋅ D 2f ⋅ k p ⋅ tgφ + G ⎟ ⋅ (II.76)
⎝ 2 ⎠ F
Pentru fundaţii dreptunghiulare amplasate la adâncimi mici,
rezistenţa la smulgere poate fi calculată cu relaţia:

[ ] F1
S ≤ 2 ⋅ c ⋅ D f (B + L ) + γ ⋅ D 2f (2 ⋅ S f ⋅ B + L − B )k p ⋅ tgφ + G ⋅
(II.77)

unde:

c – coeziunea dintre particulele de pământ pe suprafaţa db’ (kN/m2)


B, L – lăţimea, respectiv lungimea tălpii fundaţiei (m)
γ – greutatea volumică medie a pământului de deasupra
fundaţiei (kN/m3)
φ – unghiul de frecare dintre particulele de pământ
Sf – factor de formă determinat cu relaţia:
Kp – coeficient al împingerii active: Kp = tg2 (45 + φ/2)
G – greutatea verticală totală (G = Gf + Gp)
F – coeficient de siguranţă (tab.II.13 – după Bowles)

m⋅ Df
S f = 1+ (II.78)
B
valorile lui m fiind date în tab.II.12 pentru diferite unghiuri de frecare:

Tabelul II.12 Valorile coeficientului m

φ 200 250 300 350 400 450 480


m 0,05 0,10 0,15 0,25 0,35 0,50 0,60

86
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Tabelul II.13 Valorile coeficientului de siguranţă F (după Bowles)

Felul acţiunii Tipul de fundaţie F


Forfecare Terasamente, baraje etc 1,2 – 1,6
Forfecare Ziduri de sprijin 1,5 – 2,0
Forfecare Palplanşe 1,2 – 1,6
Forfecare Sprijinituri pentru săpături 1,2 – 1,5
Forfecare Grinzi şi fundaţii izolate 2,0 – 3,0
Forfecare Radiere, chesoane 1,7 – 2,5
Hidrodinamică Chesoane, radiere de greutate 1,7 – 2,5
Hidrodinamică Conducte – tuburi 3,0 – 5,0

În cazul prevederii unui bloc pe piloţi, sarcinile verticală şi orizontală


se vor transmite piloţilor şi terenului de fundare. Verificarea piloţilor se
va face în primul rând la acţiunea de smulgere (se folosesc în special
piloţi înşurubaţi).
Dacă sarcinile de smulgere sunt mici, se pot folosi plăci de ancoraj
(fig.II.24), punându-se condiţia:
H
≥ 1,30 (II.79)
S

unde:
S – sarcina transmisă plăcii de ancoraj
H = G ⋅ cos α - componenta după direcţia de acţiune a sarcinii S, a
rezultantei dintre greutatea proprie a plăcii de ancoraj şi a pământului
din prismul ce se opune smulgerii.

Fig.II.28. Placa de ancoraj

II.6.1.4.6.5. Fundaţii încastrate

87
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Numeroase construcţii ridicate în ţara noastră şi în străinătate (ex.:


hale industriale cu poduri rulante, turnări de antenă radio – TV, stâlpii
liniilor electrice, pile şi culee de poduri etc.) transmit terenului prin inter-
mediul fundaţiei eforturi orizontale sau momente încovoietoare mari în
raport cu descărcările verticale. Pentru o dimensionare economică, în
calculul acestor fundaţii se consideră şi solicitările care iau naştere pe
suprafaţa lor laterală (presiuni active şi pasive).
Pentru a fi considerate încastrate, fundaţiile trebuie să respecte
următoarele condiţii:
- adâncimea de fundare (Df) trebuie să depăşească 4,0 m (Df ≥ 4m)
- raportul dintre înălţime şi lăţime să fie mai mare decât 2
⎛ H Df ⎞
⎜ = > 2⎟
⎝ B B ⎠
- metoda de turnare sau introducere a fundaţiei în teren trebuie să
păstreze starea de îndesare naturală a masivului de pământ ce
înconjoară corpul fundaţiei
- fundaţia trebuie să fie absolut rigidă; pentru aceasta va trebui ca:
α ⋅ D f ≤ 2.5
(II.80)

unde:
Df este adâncimea de fundare
α este un coeficient de deformabilitate al fundaţiei ce se determină cu
formula

m ⋅ Bc
α =5 (II.81)
Ei

în care:
Ei reprezintă rigiditatea la încovoiere a fundaţiei
Bc este lăţimea de calcul pe care se consideră aplicată presiunea
orizontală a pământului de pe suprafaţa laterală a fundaţiei.
Deoarece prin presarea peretelui vertical către terenul înconjurător
este antrenat un masiv de pământ de dimensiuni mai mari decât lăţi-
mea blocului B se admite ca valoarea lăţimii de calcul să se determine
cu relaţia:
Bc = r (B + 1)
în care r variază după forma secţiunii fundaţiei de la 0,90 pentru cerc la
1,00 pentru dreptunghi.
m este un coeficient de proporţionalitate ce caracterizează modificarea

88
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

coeficientului de pat cu adâncimea dat în tab.II.14 funcţie de natura


pământului prin care pătrunde fundaţia.

Tabelul II.14 Coeficientul de proporţionalitate m

Natura terenului n (kN/m4)


Argile şi argile prăfoase în stare plastic curgătoare,
1000 – 2000
mâluri
Argile, argile prăfoase, argile nisipoase în stare
2000 – 4000
plastic moale, nisipuri prăfoase, nisipuri afânate
Argile, argile prăfoase, argile nisipoase în stare
4000 – 6000*)
plastic consistente, nisipuri fine şi mijlocii
Argile, argile prăfoase, argile nisipoase plastic
6000 – 10000*)
vârtoase şi tari cu nisipuri mari
Nisipuri cu pietriş, pământuri cu blocuri mari 10000 – 20000*)

*) În cazul nisipurilor şi nisipurilor prăfoase îndesate, valorile se majorează cu


30%.

Luarea în considerare a împingerii pasive presupune un contact bun


între blocul de beton şi pământ. Astfel încastrarea devine eficientă la
fundaţii turnate direct în săpătură în pământuri argiloase, plastic -
vârtoase sau tari, sau în nisipuri, pietrişuri şi bolovănişuri în stare
îndesată.
Relaţiile stabilite pentru calculul deplasărilor şi presiunilor pe teren
ale fundaţiilor încastrate în pământ supuse la sarcini orizontale şi
momente încovoietoare mari şi la sarcini verticale, se bazează pe
următoarele ipoteze:
- pământul este considerat un mediu liniar deformabil, caracterizat
printr-un coeficient de pat K ce creşte direct proporţional cu adâncimea.
Această ipoteză se transpune matematic în două relaţii:
a) pentru talpa fundaţiei:

p =k⋅y (II.82)
unde:
p – presiunea de contact (reacţiunea terenului) pe talpa fundaţiei
K – coeficientul de pat al terenului la nivelul tălpii fundaţiei (la
adâncimea Df – fig.II.25)
y – deplasarea fundaţiei ca urmare a acţiunii forţelor exterioare.
89
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

c) pentru feţele laterale ale fundaţiei:

z
Kz = k ⋅ (II.83)
Df

unde:
Kz – coeficientul de pat la adâncimea z faţă de cota terenului natural
sau amenajat.

- se iau în calcul de regulă numai încărcările de scurtă durată sau


accidentale (frânare), vânt, acţiuni seismice
- nu se iau în consideraţie forţele de frecare sau de coeziune ce se
dezvoltă între fundaţie şi pământ pe feţele laterale ale blocului
- rigiditatea fundaţiei se consideră infinit de mare în raport cu cea a
pământului.
În fig.II.25 este redată schema de calcul a unei fundaţii încastrată,
acţionată de eforturile exterioare P, H, şi M. Blocul are tendinţa de a se
roti în jurul unui punct O aflat la adâncimea zo şi de a se tasa,
mobilizând pe suprafaţa laterală împingerile active şi rezistenţele pasive
ale pământului pe talpă, reacţiunea terenului de fundare.

Fig.II.25. Schema de calcul a fundaţiei încastrate

Ţinând cont de relaţia (II.82) unghiul de rotire al blocului (α) se


determină astfel:

V1 − V2 p1 k − p2 k p1 − p2
tgα = = = (II.84)
L L k⋅L

90
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Reacţiunea terenului pe suprafaţa laterală a blocului la adâncimea z


(cu z mai mare sau mai mic decât z0) va fi:

z z − z p1 − p2
p z = K z ⋅ Δz = k ⋅ z0 − z ⋅ tgα = z 0 ⋅ (II.85)
Df Df k .L

Se constată că această curbă reprezintă o parabolă cu următoarele


valori caracteristice:
z=0 pz = 0
z0 z02 p1 − p2
z= pz = ⋅ (II.86)
2 4.Df L

z = z0 pz = 0
p1 − p2
z=D p z = z0 − D ⋅
L
Pentru ca presiunea pz să poată fi preluată de terenul înconjurător
trebuie îndeplinită condiţia:

p z ≤ γ (k p − k a )⋅ z = λ ⋅ z (II.87)

unde λ = (k p − k a )⋅ γ
Valoarea limită (pentru z = 0 punct în care parabola este tangentă la
dreapta λ) a presiunii pz se determină în urma derivării expresiilor (II.85)
şi (II.87) în raport cu z:

dp z p1 − p2 dp z
= ⋅ z 0 − 2z şi =λ
dz Df .L dz

Pentru z = 0 rezultă

p1 − p2 λ
= (II.88)
Df ⋅ L z0

Înlocuind relaţia (II.88) în (II.85) se obţine:

91
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

z0 − z
p z⋅⋅ lim = z ⋅ ⋅λ (II.89)
z0

Valoarea adâncimii z0 şi a reacţiunii pe talpa fundaţiei F se determină


având ecuaţiile de echilibru static al blocului de fundaţie:

p1 + p2
∑P = 0⇒ P +G
i f −
2
⋅L⋅B = 0

∑H
Df
i =0⇒ H +F −∫ p z ⋅ Bc dz = 0
0

L p + p2 2 p + p1 L
∑M p z ⋅ Bc ⋅ zdz − (P + G f ) + 1
Df
= 0 ⇒ H ⋅ Df + M − ∫ L⋅B 2 ⋅
p2 + p1 3
A
0 2 2
(II.90)

Făcând calculele în relaţiile de mai sus şi ţinând cont de expresiile


(II.85) şi (II.88) se obţine prin ultimele două ecuaţii un sistem cu
necunoscutele F şi z0:

⎧ λ ⋅ D 2f ⋅ Bc
⎪ H + F − ⋅ (3 z 0 − 2 D f ) = 0
⎪ 6.z 0

λ ⋅ D f ⋅ Bc λ ⋅ D f ⋅ L3 ⋅ B
⎪ H ⋅ D f + M − 12 ⋅ z ⋅ (4 z 0 − 3D f ) − 12 ⋅ z

=0
⎩ 0 0

Rezultă în final:

λ ⋅ D f (L3 ⋅ B − 3D 3f ⋅ Bc )
z0 =
4[3(H ⋅ D f + M ) − λ ⋅ D 3f ⋅ Bc ]
(II.91a)

λ ⋅ D 2f ⋅ Bc
F= ⋅ (3z 0 − 2 D f ) − H (II.91b)
6 ⋅ z0

Pentru a stabili valorile p1 şi p2 se foloseşte prima ecuaţie a


sistemului (II.90) şi relaţia (II.88):

92
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

2(P + G f )
p1 + p2 =
L.B
(II.92)
λ ⋅ Df ⋅ L
p1 − p2 =
z0

Rezultă:
P +Gf λ ⋅ Df ⋅ L
p1 = +
L⋅B 2 z0
(II.93)
P + Gf λ ⋅ Df ⋅ L
p2 = −
L⋅B 2 z0

Condiţiile ce se impun în cazul fundaţiilor încastrate sunt:


- pentru forţele verticale:

p1 ≤ pter (α ⋅ p pl ; mc ⋅ pcr ; β ⋅ pconv )


(II.94)
p2 ≥ 0

- pentru forţele orizontale, presiunea pz trebuie să fie mai mică decât


rezistenţa pasică a pământului pe faţa laterală a fundaţiei.
D 4 ⎛ γ.Df ⎞
pentru z = f : pD f 3 ≤ η1.η2 ⋅ ⋅⎜ tgΦ + c ⎟
3 cos Φ ⎝ 3 ⎠ (II.95)
4
pentru z = Df: pD f ≤ η1.η2 ⋅ ⋅ (λ.Df .tgΦ + c )
cos Φ

unde:
Φ reprezintă unghiul de frecare internă de calcul al pământului egal cu
valoarea normată redusă cu 10%, dar nu cu mai mult de 20
γ este greutatea volumică a pământului prin care trece fundaţia
încastrată (sub nivelul pânzei freatice se lucrează cu γsat)
c este valoarea de calcul a coeziunii rezultând din înmulţirea valorii
normate a coeziunii cu un coeficient de neomogenitate egal cu 0,5
η1 este un coeficient egal cu 1,00 pentru structuri cu sisteme static
determinate şi cu 0,70 pentru cele sensibile la deformaţii prin rotirea
suportului
⎛ Mp ⎞
η 2 = 0.2 + 0.8⎜1 − M ⎟⎠ şi exprimă influenţa raportului dintre

93
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

solicitările din încărcări permanente Mp şi cele date de încărcările to-tale


M
Mp reprezintă momentul dat în planul tălpii fundaţiei de sarcinile
exterioare permanente.
În concluzie, calculul unei fundaţii încastrate se conduce în modul
următor:
1. se adoptă dimensiunile L, B şi Df
2. se calculează valoarea z0 ce trebuie să fie mai mică decât
adâncimea Df, cu relaţia (II.91a)
3. se calculează forţa de frecare F cu relaţia (II.91b), ce trebuie să
îndeplinească condiţia:
N.f
F≥
η
unde:

f - este coeficientul de frecare dintre fundaţie şi teren, conform


tab.II.3
η - este un coeficient de siguranţă mai mare decât 1,30

4. se calculează presiunile pe talpa fundaţiei p1 şi p2 cu relaţiile


(II.93) şi se verifică condiţiile (II.94)
5. se stabileşte dreapta limită a împingerilor laterale până la adânci-
mea Df:
pD f ≤ γ ⋅ (k p − k a ) ⋅ Df = λDf
6. se verifică împingerile laterale pD f 3 şi pD f cu relaţiile (II.95).

II.6.2. Fundaţii izolate elastice

Când fundaţia izolată bloc şi cuzinet nu poate fi proiectată datorită


imposibilităţii respectării unghiului de rigiditate se poate adopta tipul de
fundaţie izolată elastic, pentru stâlpi turnaţi monolit. Se execută din
beton armat de clasă minimă C8/10. Fundaţia izolată elastică este
aşezată pe un strat de egalizare de 5 cm din beton C4/5 în terenurile
uscate şi de 10 cm în terenuri cu umiditate mare şi agresive pentru
betoane.
Acest tip de fundaţie se recomandă în cazul terenurilor cu capacitate
portantă scăzută, la fundarea stâlpilor ce transmit la bază solicitări mari
din forţe axiale şi momente încovoietoare şi în cazul când prin
adoptarea lor pot fi evitate lucrările de fundare sub nivelul apelor
freatice.

94
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Avantajul acestor fundaţii în comparaţie cu tipul bloc şi cuzinet


constă în înălţimea de execuţie mult mai mică şi în reducerea volumului
de beton folosit (se consumă în schimb oţel-beton).
În raport de poziţia fundaţiei faţă de stâlp există:
- fundaţie izolată elastică centrică faţă de stâlp (fig.II.26 a);
- fundaţie izolată elastică excentrică în raport cu stâlpul (fig.II.26 b)
- fundaţie izolată elastică dezvoltată numai de o parte a stâlpului
(fig.II.26 c).

a. b. c.

Fig.II.30. Fundaţii izolate elastice sub stâlpi:


a – centrică în raport cu stâlpul; b – excentrică faţă de stâlp;
c – dezvoltată numai de o parte a stâlpului;
O – intersecţia dintre axa stâlpului şi suprafaţa de contact;
O1 – centrul de inerţie al suprafeţei de contact.

II.6.2.1. Fundaţii izolate elastice, centrice faţă de stâlp

Acest tip de fundaţii elastice se foloseşte în cazul solicitărilor centrice


(pătrate) sau excentrice cu mică excentricitate (dreptunghiulare) şi
corespunde situaţiei în care axa verticală a stâlpului trece prin centrul
de inerţie al suprafeţei de contact dintre fundaţie şi teren (fig.II.26 a).
Dacă suprafaţa bazei fundaţiei este de cel mult 1 m2 se adoptă forma
prismatică (fig.II.27 a), iar dacă aceasta este mai mare de 1 m2 forma
va fi de obelisc (fig.II.27 b), asigurându-se în jurul bazei stâlpului o
porţiune orizontală de 5 cm lăţime pentru a permite rezemarea
cofrajului stâlpului.
Pentru a determina dimensiunile tălpii fundaţiei se rezolvă sistemul
(II.51) de două ecuaţii cu necunoscutele B şi L (la fel ca la fundaţia bloc
şi cuzinet):

95
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

⎧ P +Gf
≤ pter (α ⋅ p pl ; β ⋅ pconv )
6M
⎪⎪ p1 = +
B⋅L B ⋅ L2
⎨ (II.96)
⎪ B ≈ bs = 1
⎩⎪ L l s n

p1 P + Gf 6M
Se mai impune condiţia (II.69) p2 ≤ unde p 2 = −
4 B⋅L B ⋅ L2

Fig.II.27. Tipuri de fundaţii izolate elastice:


a – prismatică; b – obelisc
1- beton de egalizare

Cunoscând secţiunea transversală a stâlpului şi suprafaţa tălpii


fundaţiei, se stabilesc celelalte dimensiuni astfel încât să fie asigurată
rigiditatea necesară la încovoiere, evitarea poansonării de către stâlp şi
un consum raţional de beton şi oţel.
Înălţimea H a fundaţiei se deteremină din condiţia de asigurare a
rigidităţii pentru o bună repartizare a presiunilor pe teren. În acest sens
raportul H/L (L fiind lungimea tălpii) trebuie să respecte valorile minime
din tab.II.15. Pentru a asigura un consum minim de armătură se

96
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

recomandă ca raportul H/L să nu fie mai mic decât valorile din tab.II.14,
coloana 3. Dacă aceste condiţii sunt respectate, nu mai este necesară
verificarea la forţă tăietoare a fundaţiei şi este admisă ipoteza
distribuţiei liniare a presiunilor pe teren. Înălţimea minimă constructivă H
a tălpii este de 30 cm.

Tabelul II.15 Valorile minime ale raportului H/L

H/L minim pentru care nu


Presiunea
este necesară verificarea la H/L minim pentru
efectivă
forţă tăietoare a fundaţiei care nu se verifică
maximă
rigiditatea fundaţiei
pe teren (kPa) Beton
Beton C8/10
C12/15*
100 0.22 0.20 0.25
150 0.25 0.23 0.26
200 0.27 0.26 0.27
250 0.29 0.27 0.28
300 0.30 0.29 0.29
400 0.32 0.30 0.33
600 0.39 0.35 0.35
*) pentru betoane de clasă superioară se utilizează valorile date în tabelul
II.15. pentru clasa C12/15

Înălţimea H’ la marginea obeliscului fundaţiei se determină punând


următoarele condiţii:
a) Înălţimea minimă necesară pentru ancorarea armăturilor de pe talpa
fundaţiei trebuie să fie de 15φmax;
b) Panta feţelor înclinate ale fundaţiei nu va fi mai mare de 1/3;
c) Valoarea minimă este H’min = 25 cm.

Dimensiunile geometrice rezultate se rotunjesc la multipli de 5 cm.


Calculul momentelor încovoietoare în fundaţie

Se consideră secţiunile de încastrare de la faţa stâlpului şi


presiunile pe teren pe suprafaţa delimitată de laturile tălpii şi planul de
încastrare considerat (Fig.II.28).
Presiunea pe teren se poate calcula conform Anexei H.
Calculul simplificat al momentelor încovoietoare în talpa fundaţiei se
face cu relaţiile II.97 şi II.98:

97
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

⎡ l2 l2 ⎤ (II.97)
M x = B ⋅ ⎢p o x + (p1 − p 0 ) x ⎥
⎣ 2 3⎦
l 2y (II.98)
M y = L ⋅ p med
2

Fig. II.28

În cazul fundaţiilor la care se respectă condiţiile privind raportul


minim H/L din tabelul II.18 stabilit în funcţie de condiţia de rigiditate a
tălpii şi pentru care aria activă este de minimum 80%, armătura
calculată funcţie de momentele încovoietoare (Mx şi My) se distribuie
uniform pe talpa fundaţiei.
Dacă aria activă este mai mică de 80%, în relaţia II.98 se
înlocuieşte pmed cu valoarea p1. Dacă fundaţia este solicitată cu
momente încovoietoare pe două direcţii (solicitare oblică) p1 are
semnificaţia de presiune maximă pe teren.

Armătura fundaţiei (Fig. II.29) este compusă din:


a) Armătura de pe talpă, va fi realizată ca o reţea din bare dispuse
paralel cu laturile fundaţiei.

Armătura rezultă din verificarea la moment încovoietor în secţiunile


de la faţa stâlpului. În calculul momentelor încovoietoare din fundaţie se
consideră presiunile pe teren determinate de solicitările transmise de
stâlp. Se vor considera situaţiile de încărcare (presiuni pe teren) care
conduc la solicitările maxime în fundaţie.
Procentul minim de armare pe fiecare direcţie este 0.10 % pentru
armături OB37 şi 0.075 % pentru armături PC52.
Diametrul minim al armăturilor este de 10mm.

98
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Distanţa maximă între armături este de 25 cm, iar cea minimă de 10


cm.
Armătura se distribuie uniform pe lăţimea fundaţiei şi se prevede la
capete cu ciocuri cu lungimea minimă de 15φ.

b) Armătura de la partea superioară este realizată din 3÷4 bare


dispuse în dreptul stâlpului sau ca o reţea dezvoltată pe toată
suprafaţa fundaţiei.

Fundaţiile tip obelisc care nu au desprindere de pe terenul de


fundare au armătură constructivă la partea superioară, unde se dispun
pe fiecare direcţie principală minimum 3 bare de armătură OB37, cu
diametrul de minim 12 mm.
La fundaţiile care lucrează cu arie activă, armătura de la partea
superioară rezultă din calculul la încovoiere. Dimensionarea armăturii
se face în secţiunile de consolă cele mai solicitate, considerând
momentele încovoietoare negative rezultate din acţiunea încărcărilor
din greutatea fundaţiei, a umpluturii peste fundaţie şi a sarcinilor
aplicate pe teren sau prin repartizarea momentului încovoietor transmis
de stâlp. În această situaţie de solicitare armătura se realizează ca o
reţea de bare dispuse paralel cu laturile fundaţiei.
Diametrul minim al armăturilor este de 10 mm. Distanţa dintre
bare va fi de 10-25 cm.
Armătura se distribuie uniform pe lăţimea fundaţiei şi se prevede
la capete cu ciocuri cu lungimea minimă de 15φ.

c) Armătura transversală pentru preluarea forţelor tăietoare se


realizează ca armătură înclinată dispusă în dreptul stâlpului.

Forţa tăietoare în secţiunea de calcul se determină considerând


o fisură înclinată cu 45º şi presiunile dezvoltate pe teren de forţele
transmise de stâlp. Dacă fundaţia lucrează cu arie activă, la calculul
forţei tăietoare se vor considera presiunile efective pe teren.

d) Armături pentru stâlp (mustăţi). Armăturile verticale din fundaţie,


pentru conectarea cu stâlpul de beton armat, rezultă în urma
dimensionării/verificării stâlpului. Armăturile din fundaţie (mustăţile)
se alcătuiesc astfel încât în prima secţiune potenţial plastică a
stâlpului, aflată deasupra fundaţiei, barele de armătură să fie
continue (fără înnădiri). Etrierii din fundaţie au rol de poziţionare a

99
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

armăturilor verticale pentru stâlp; se dispun la distanţe de maximum


25 cm şi cel puţin în 3 secţiuni.
Armătura trebuie prelungită în fundaţie pe o lungime cel puţin
egală cu lancorare + 250 mm, unde lancorare se determină conform STAS
10107/0-90.

Fig. II.29. Armarea fundaţiilor tip talpă de beton armat

La fundaţiile situate la adâncimi mai mari şi solicitate de momente


încovoietoare importante transmise de stâlpi, pot apare momente
negative în zona cu presiuni reduse pe teren, datorită suprasarcinii date
de umplutura de pământ de deasupra fundaţiei. În acest caz, armătura
de la partea superioară se dimensionează pentru a prelua aceste
momente (fig.II.30).
⎛H⎞
Dacă raportul ⎜ ⎟ nu este satisfăcut, se impune verificarea
⎝ B ⎠min
tensiunilor principale de întindere σ cu relaţia:

Q R
σ= ≤ t (II.99)
0,85 ⋅ h1 ⋅ b1 C1

unde:
Q – forţa tăietoare dată de reacţiunea terenului de la suprafaţa de
contact ijfbaei (fig.II.31);
Rt – rezistenţa la întindere a betonului din care este realizată fundaţia;
C1 – coeficient de siguranţă egal cu 1,5.
Dacă inegalitatea (II.99) nu este îndeplinită, fundaţia se armează şi
cu bare înclinate pentru preluarea forţelor tăietoare suplimentare.

100
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.30. Verificarea
armăturii de la faţa
superioară, la încovoiere
din greutatea pământului

Legătura dintre stâlp şi fundaţie este asigurată cu unităţi prevăzute în


fundaţie şi a căror diametru şi număr sunt identice cu armătura de la
baza stâlpului. Aceste unităţi vor fi de lungimi diferite pentru a asigura o
cât mai bună legătură între stâlp şi fundaţie.

101
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.31. Verificarea fundaţiei la forţe tăietoare

II.6.2.2. Fundaţii izolate elastice excentrice în raport cu stâlpul

La construcţiile ce transmit fundaţiei momente încovoietoare mari în


raport cu forţele axiale, proiectarea fundaţiilor izolate elastice centrice
faţă de stâlp este neeconomică, deoarece excentricitatea mare ce
rezultă la nivelul tălpii fundaţiei depăşeşte treimea mijlocie şi duce
implicit la eforturi de întindere ce nu pot fi preluate la nivelul de
separaţie dintre talpă şi teren. Pentru a preântâmpina o astfel de
situaţie nefavorabilă şi a se asigura o bună repartizare a încărcărilor la
teren, se pot proiecta fundaţii nesimetrice faţă de axul stâlpului,
dezvoltate mai mult în sensul excentricităţii, astfel ca rezultanta
încărcărilor să acţioneze pe cât posibil în zona centrală a suprafeţei de
contact (fig.II.32). Astfel se obţine o fundaţie de adâncime mai redusă
(deci consum de beton şi oţel mai scăzut) ce transmite terenului numai
eforturi de compresiune.
La proiectarea acestor fundaţii se vor respecta cele arătate la
fundaţiile izolate elastice centrice cu precizarea înălţimii H a fundaţiei se

102
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

va stabili din raportul H / (2L – ls).


Aceste fundaţii excentrice apar la construcţiile lipite de calcanele
clădirilor existente (fundaţii elastică de calcan), la rosturile de tasare
(fundaţie elastică de rost), sau atunci când anumite utilaje tehnologice,
împiedică dezvoltarea fundaţiei de ambele părţi ale stâlpului.

Fig.II.32. Fundaţie izolată elastică excentrică în raport cu stâlpul:


a – schema de calcul; b – armare.

Dimensionarea unei astfel de fundaţii se face la fel cu cea descrisă la


la capitolul “Fundaţii izolate elastice, centrice faţă de stâlp”. Astfel
pentru a determina suprafaţa tălpii fundaţiei B x L se pune condiţia ca
presiunea efectivă la acest nivel să nu fie mai mare decât capacitatea
portantă a terenului.
Considerând că la baza stâlpului acţionează numai forţa axială P. din
condiţia ca întreaga suprafaţă a tălpii să fie activă rezultă (fig.II.33):
- dacă forţa P acţionează centric faţă de baza stâlpului:
B ≤ 1.5bs ;
- dacă forţa P acţionează excentric faţă de axa stâlpului cu
2
excentricitate e = bs : B ≤ 2bs ;
3

- dacă forţa P acţionează excentric faţă de baza stâlpului cu


3
excentricitate e = bs : B ≤ 2.25bs ;
4

103
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.33. Fundaţie excentrică


dezvoltată numai de o parte a
stâlpului.
Schema de calcul.

În toate aceste cazuri am notat cu B şi bs, respectiv latura fundaţiei şi


a secţiunii bazei stâlpului pe direcţia excentricităţii e, date de
amplasarea excentrică a stâlpului faţă de centrul de greutate a tălpii
fundaţiei (01). Această amplasare implică apariţia unui moment
încovoietor M B = P ⋅ e . Dacă pe cealaltă direcţie (în cazul nostru
paralelă cu lungimea fundaţiei) acţionează un moment ML rezultat din în
cărcarea exterioară, presiunile pe talpa fundaţiei vor fi date de relaţia:

P + Gf 6⋅ M L 6⋅ M B
p1; 2;3; 4 = ± ± (II.100)
B⋅L B ⋅ L2 B 2 ⋅ L

În cazul fundaţiilor izolate elastice, poate fi luată în considerare


104
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

conlucrarea dintre fundaţie şi structură, deoarece armăturile din stâlp şi


fundaţie constituie un tot unitar (între cele două elemente existând o
legătură perfect rigidă). Astfel momentul rezultat din amplasarea
excentrică a stâlpului, în secţiunea α - α, MB (şi numai acesta) se
repartizează stâlpului şi fundaţiei, proporţional cu rigidităţile lor de rotire
K:

M B = P ⋅ e = M Bf + M Bs (II.101)

unde:
MBf - momentul încovoietor preluat de fundaţie
MBs - momentul încovoietor preluat de stâlp

Rezultă:
Ks Kf
M Bf = M B − M Bs = M B − M B = MB (II.102)
Ks + K f Ks + K f

în care:
Ks este rigiditatea de rotire a stâlpului:
4Kb
- pentru stâlp încastrat în riglă: K s = ;
h
3K b
- pentru stâlp articulat în riglă: K s =
h
Kb este rigiditatea secţiunii de beton a stâlpului:
K b = 0.6 ⋅ Eb ⋅ lb
unde:
Eb – modulul de elasticitate al betonului
Ib – momentul de inerţie al secţiunii de beton a stâlpului
Kf este rigiditatea suprafeţei de contact a fundaţiei:
K f = K p ⋅lf
unde:
Kp – coeficientul de pat al terenului de fundare
If – momentul de inerţie al suprafeţei de contact:
L ⋅ B3
If =
12
Înlocuind valorile rigidităţilor stâlpului şi fundaţiei în relaţia (II.102) se
obţine momentul încovoietor preluat de fundaţie MBf . Relaţia de calcul a

105
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

presiunilor pe talpa fundaţiei (II.98) devine:

P + Gf 6 ⋅ M L 6 ⋅ M Bf
p1; 2;3; 4 = ± ± 2 (II.103)
B⋅L B ⋅ L2 B ⋅L

obţinându-se presiuni mai mici decât cele iniţiale. Momentul MBs va


trebui să fie luat în considerare în calculul stâlpului.
Pentru a determina celelalte elemente constructive ale fundaţiei
elastice de rost se impun condiţiile:
- pentru înălţimea H’ de la marginea obeliscului:
- H '≥ 20cm
⎛1 1⎞
- H ' = ⎜ ÷ ⎟H
⎝ 2 3⎠
- pentru înălţimea H a fundaţiei, trebuie ca raportul A să respecte
valorile minime din tab.II.1, unde:
H
A= pentru cazul când L > B (fig.II.34. a)
2 ⋅ L − bs
H
A= pentru cazul când L ≥ B (fig.II.34. b)
L
De asemenea, H ≥ 40 cm.

Fig.II.34. Fundaţie izolată elastică dezvoltată numai de o parte a


stâlpului. Metoda trapezului: a – cazul lx > ly; b – cazul lx < ly

106
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Momentele încovoietoare din corpul fundaţiei se stabilesc prin metoda trapezului:


- pentru cazul lx > ly (fig.II.34. a):
B ⋅ l x2 l3
Mx = (2 p1 + p2 ) − y ( p3 + p0 )
6 6
(II.104)
p med ⋅ l y
My = (3bs + 2l y )
6

- pentru cazul lx < ly (fig.II.34. b):


L ⋅ l x2 3
Mx = (2 p1 + p0 ) + l x (2 p1 + p0 )
6 6
(II.105)
M y = med (3B ⋅ l y2 − l x3 )
p
6

Armarea fundaţiei izolate elastice dezvoltate numai de o parte a stâlpului


respectă prevederile descrise la armarea fundaţiei izolate elastice centrice.
Astfel, armătura de rezistenţă de la faţa interioară va fi alcătuită din bare in-
dependente sau plasă sudată din oţel PC 52 cu diametrul minim de 10mm.
Distanţele dintre bare vor fi cuprinse între 10 şi 25 mm. Dacă armătura de
rezistenţă rezultă din condiţia de procent minim de armare (ce se ia de 0,05%)
se pot folosi bare cu diametrul minim de 8 mm. La faţa superioară se pre-
vede o armătură constructivă compusă din două sau mai multe bare cu
diametrul minim de 10 mm astfel ca distanţa dintre două bare să nu depă-
şească 50 cm (fig.II.35).

Fig.II.35. Fundaţii izolate elastice dezvoltate numai de o parte a


107
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

stâlpului. Armare: a – stâlp fără vută; b – stâlp cu vută.


II.6.2.3. Fundaţii izolate elastice sub sarcini mari

Când sarcinile transmise de stâlpi sunt foarte mari (2000 ÷ 3000 kN)
aria tălpii fundaţiei izolate elastice tip obelisc poate să depăşească
ordinul a 15 – 16 m2, ducând la un volum mare de lucrări şi la consu-
muri specifice ridicate de materiale. În acest caz se pot folosi alte tipuri
de fundaţii mai complicate dar mai economice.
Un astfel de tip de element de construcţie îl constituie fundaţia cu
contraforţi, ce asigură o mai bună preluare a încărcărilor de la stâlp şi la
transmiterea lor terenului de fundare. Această fundaţie (fig.II.36) este
alcătuită dintr-o placă de beton şi nervuri de rigidizare.

Fig.II.36. Fundaţii izolate elastice sub sarcini mari cu contraforţi


1 – stâlp; 2 – contraforţi; 3 – placă de bază.

Placa din beton armat de grosime mai mare de 20 cm are forma in


plan pătrată, dreptunghiulară, poligonală sau circulară, impusă de
excentricitatea încarnărilor de la baza stâlpului. Mărimea tălpii fundaţiei
se stabileşte din condiţia:

108
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

P + Gf
≤ pter (α ⋅ p pl ; mc ⋅ pcr ; β ⋅ pconv )
MB ML
p1; 2;3; 4 = ± ±
B⋅L WB WL
considerând placa rezemată pe contraforţi şi încărcată cu diagrama de
presiuni efective p1;2;3;4.
Prin înălţimea (hc) şi lăţimea lor (lc), contraforţii asigură o preluare
corespunzătoare a momentelor încovoietoare din stâlpi, reducând şi
lungimea de flambaj a acestora. Grosimea minimă a contraforţilor se va
lua de δ ≥ (15 ÷ 20)cm , iar dimensiunile h1 şi l1 de cel puţin 20 – 30 cm.
Armarea lor se face constructiv. Dacă momentele încovoietoare de la
baza stâlpului sunt foarte mari, se recomandă o verificare a
contraforţilor, considerându-i console scurte încastrate în placă. În
fig.II.37 este reprezentată schema de calcul a contraforţilor. Astfel
verificările se fac la tensiunile σx pe direcţia x şi la tensiunile σy pe
direcţia y, unde:

6⋅M L 6⋅M B
σx = σy = (II.106)
δ ⋅ hc2 δ ⋅ hc2

Fig.II.37. Schema de calcul a contraforţilor

În cadrul fundaţiilor izolate elastice acţionate de sarcini mari întîlnim


şi un alt tip de fundaţie, obţinut din fundaţia obelisc la care faţa
superioară se realizează în două pante (fig.II.38). Sistemul conduce la
economie de beton armat, fără a se mări prea mult consumul de oţel şi
manoperă.
Înălţimile H1 şi H2 se determină prin verificările efectuate în secţiunile
cele mai solicitate: 1–1 şi respectiv 2–2 luând în considerare reacţiunea
terenului asupra tălpii fundaţiei. Armarea acestei tălpi se face utilizând

109
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

metoda trapezului.

Fig.II.42. Fundaţie izolată elastică sub sarcină mare, cu faţa


superioară în două pante

Acest tip de fundaţie reduce de asemenea lungimea de flambare a


stâlpului prin crearea unei rigidizări mai puternice la baza lui.

II.6.2.4. Fundaţii izolate elastice cu grindă de echilibrare

În proiectarea fundaţiilor cu excentricitate mare în raport cu stâlpii, la


care considerarea efectului de reducere a excentricităţii sarcinii din
stâlp nu conduce la o dimensionare economică a tălpii, precum şi la
fundaţiile excentrice la care împingerea orizontală nu este preluată de
suprastrucutră, se utilizează grinzi de echilibrare între fundaţii (fig.II.39).
Acestea îndeplinesc rolul de echilibrare şi rigidizare a două sau mai
multe fundaţii izolate (de obicei o fundaţie excentrică cu una centrică)
astfel încât să rezulte uniformizarea presiunilor pe terenul de fundare.

110
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.39. Fundaţia izolată elastică cu grindă de echilibrare.


Schemă de calcul

Calculul şi dimensionarea fundaţiilor cu grindă de echilibrare se face


în două ipoteze:

a) Grinda de echilibrare are o rigiditate mare la încovoiere în raport


⎛K ⎞
cu stâlpul ⎜ gr = 10...15 ⎟ , caz în care grinda se consideră suficient
⎝ K st ⎠
de rigidă pentru a participa la transmiterea încărcărilor din stâlpi către
terenul de fundare. Grinda, împreună cu cele două fundaţii constituie o
grindă de fundare a cărei alcătuire şi calcul se fac în mod identic cu
cele pentru o fundaţie continuă elastică sub stâlpi. Suprafaţa de contact
a grinzii de fundare poate fi de lăţime variabilă sau constantă.

b) Grinda de echilibrare are o rigiditate mică la încovoiere în raport


⎛K ⎞
cu stâlpul ⎜ gr < 10 ⎟ , solicitările din grindă pe distanţa dintre tălpi
⎝ K st ⎠
fiind determinate numai la încărcările transmise prin secţiunea de capăt.
111
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

În acest caz, grinda nu mai prezintă rigiditatea necesară pentru a putea


participa la repartizarea presiunilro efective terenului de fundare, rolul ei
rezumându-se numai la uniformizarea reacţiunilor terenului pe
suprafaţa de contact a celor două fundaţii F1 şi F2. Grinda este solicitată
la încovoiere din încărcările din zona celor două fundaţii.

Calculul suprafeţei de rezemare pe teren se face la încărcările


transmise de stâlpi, la care se adaugă greutatea proprie a acestora şi a
grinzilor de echilibrare.
Dimensiunile tălpilor rezultă după efectuarea a 2-3 încercări pornind
la început cu o excentricitate aproximativă “e” şi cu încărcările din stâlpi
P1 şi P2, pentru ca în final, prin considerarea tuturor încărcărilor, inclusiv
a elementelor de fundaţie, să nu fie întrecute presiunile şi tasările
admisibile la nivelul de rezemare pe teren.
Rezultatele presiunilro reactive conform schemei din fig.II.39 sunt:

⎛ e ⎞⎟
R1 = P1 ⎜1 +
⎜ L ⎟
⎝ gr ⎠
(II.107)
P ⋅e
R2 = P2 − 1
Lgr

Suprafaţa de rezemare a fundaţiei F1 rezultă din relaţia:


R
S1 = 1
Pter
în care Pter este capacitatea portantă a terenului de fundare.
Considerând dimensiunea L1 a tălpii astfel încât să fie compatibilă cu
dimensiunile geometrice şi cu excentricitatea luată, se obţine
dimensiunea B1 a tălpii.

Suprafaţa de rezemare a fundaţiei F2 se calculează în mod analog, la


încărcările P2 şi presiunea efectivă corespunzătoare.
Pe baza dimensiunilor tălpilor, se stabilesc dimensiunile în plan ver-
tical ale corpurilor celor două fundaţii şi ale grinzii de echilibrare.
Armarea tălpilor celor două fundaţii se face cu plasă din bare dispuse
paralel cu laturile având distanţa dintre ele de (10 ÷ 25) cm. Diametrul
minim este de 10 mm, PC 52. În cazul fundaţiilor pentru care rezultă
armări din condiţia de procent minim ( pmin = 0.05% ) se pot folosi şi
armături cu diametrul minim de 8 mm. La faţa superioară a fundaţiilor
se dispune o armătură constructivă cu diametrul minim de 10 mm.

112
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Armăturile de rezistenţă din grinda de echilibru se conduc pe toată


lungimea L1 şi L2 a fundaţiilor izolate.

II.6.3. Fundaţii izolate tip pahar pentru stâlpi prefabricaţi


Pentru cazul în care structura de rezistenţă a construcţiei este
alcătuită din stâlpi prefabricaţi, se pot folosi ca fundaţii izolate fundaţiile
tip pahar ce asigură legătura dintre stâlp şi teren.

Fig.II.40. Fundaţii izolate tip pahar pentru stâlpi prefabricaţi


1 – beton de egalizare 50:100 mm; 2 – beton de monolitizare.
Această fundaţie este prevăzută cu un gol central în formă de pahar
cu adâncimea egală cu “Hp” astfel calculată încât stâlpul să se poată
considera încastrat în fundaţie. La realizarea unor hale industriale pot
să apară cazuri când pentru doi sau trei stâlpi se realizează o fundaţie
comună (fig.II.41). Dimensiunile feţei superioare a fundaţiei sunt dictate
de numărul stâlpilor şi de secţiunile la bază ale acestora, rostul dintre
stâlpi fiind de 5 cm.

113
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.41. Fundaţii pahar pentru doi sau trei stâlpi


Stabilirea înălţimii paharului “Hp”: Pentru asigurarea lungimii
necesare de ancoraj a armăturilor longitudinale ale stâlpului în pahar se
ia înălţimea “Hp” egală cu lungimea de ancoraj la (conform STAS
10107/0-90) la care se adaugă 25 cm.
Condiţiile de aderenţă sunt stabilite funcţie de modul de realizare a
stâlpului prefabricat.
Limitarea efectului forţei tăietoare pe lungimea de stâlp introdusă în
pahar impune utilizarea următoarei condiţii:

M ST ,cap
HP ≥ (II.108)
3 ⋅ l s ⋅ bs ⋅ Rt

unde:
MST.cap - momentul capabil al stâlpului în secţiunea de la faţa paharului;
ls, bs - dimensiunile secţiunii transversale a stâlpului;
Rt - rezistenţa de calcul la întindere a betonului din stâlp.

Dacă stâlpul este alcătuit din beton precomprimat, înălţimea “Hp” se


stabileşte în funcţie de sistemul de ancorare a armăturilor pretensiona-
te, pe bază de proiecte tip sau date experimentale.
Mai trebuie respectate următoarele valori minime pentru înălţimea
paharului Hp:
- la stâlpi cu inima plină:
H P ≥ 1.2ls (II.109)

unde ls reprezintă lungimea secţiunii bazei stâlpului


- la stâlpii halelor industriale cu poduri rulante şi ai estacadelor:
⎧ H st
⎪H p ≥
⎨ 11 (II.110)
⎪ H p ≥ 1,2l s

unde Hst - este înălţimea liberă a stâlpului, de la faţa superioară a


paharului până la baza riglei acoperişului.
La construcţiile etajate, cu stâlpii prefabricaţi dintr-o singură bucată
pe mai multe niveluri, trebuie respectată în plus condiţia:

114
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Hp ≥ 50 cm (II.111)
Stabilirea grosimii fundului paharului “hf”. Această grosime se
determină din condiţia ca stâlpul să nu străpungă fundul paharului.
Pentru aceasta se admite în calcul că din încărcarea verticală totală
transmisă de stâlp, o fracţiune N1 cap se transmite prin pereţii paharului,
pe tot conturul acestuia, iar diferenţa N2 = NST – N1 cap se transmite
direct fundului paharului (fig.II.42). Încărcarea capabilă transmisă prin
pereţii paharului se calculează cu relaţia:
N1cap = AS ⋅ mbt ⋅ Rtb (II.112)

unde:
As este aria suprafeţei laterale de contact între stâlp şi monolitizare;
mbt – coeficient al condiţiilor de lucru având valoarea:
- 0,3 pentru stâlpi de hale parter fără poduri rulante sau cu
poduri rulante cu regim uşor de lucru şi pentru stâlpii clădirilor
etajate
- 0,1 pentru stâlpi de hale cu poduri rulante cu regim mediu şi
greu de lucru;
Rbt - rezistenţa de calcul la întindere a betonului de monolitizare.
Secţiunea activă de străpungere a fundului paharului se
consideră ca în fig. II.42 având în plan dimensiunile ls + h f şi bs + h f şi
perimetrul U = 2ls + 2bs + 4h f .

115
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.46. Schema de calcul pentru stabilirea grosimii


fundului paharului “hf”
În faza de montaj, cu paharul nemonolitizat, verificarea la
străpungere este dată de condiţia

L ⋅ B − (lS + H f )(bS + H f )
N ST ,montaj ≤ 0,75 ⋅ U ⋅ H f ⋅ Rt + N av (II.113)
L⋅B

unde:
N ST.montaj este forţa axială maximă în stâlp în faza de montaj a structurii
prefabricate;
U = 2ls + 2bs + 4 H f este perimetrul secţiunii de forfecare;
Rt rezistenţa de calcul la întindere a betonului din fundaţia pahar;
N av = σ av ⋅ Aav ; σ av = 100 N / mm 2 şi Aav = aria de armătură verticală
dispusă pe faţa interioară a paharului, ancorată corespunzător pe
fiecare parte a planulului de cedare la străpungere;

În faza finală, forţă axială maximă N ST ,max (valoare de calcul) trebuie


să respecte:

L ⋅ B − (lS + H f )(bS + H f )
NST , max ≤ 0,75 ⋅ U ⋅ H f ⋅ R t + N av + N1cap (II.114)
L⋅B

La fundaţiile de tip cuzinet şi bloc de beton simplu (fig.II.43), la


verificarea la străpungere se ţine seama şi de aportul blocului de beton
simplu.

116
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.43. Fundaţie bloc şi cuzinet tip pahar


1 – cuzinet tip pahar; 2 – bloc de beton simplu

Fig.II.44. Fundaţie cu talpa monolită şi paharul prefabricat


1 – pahar (guler) prefabricat

În funcţie de tipul şi destinaţia construcţiei, valoarea minimă a


grosimii fundului paharului trebuie să respecte condiţiile:
- la stâlpii construcţiilor zootehnice cu un singur nivel şi ai
construcţiilor uşoare (şoproane, etc.): h f ≥ 15cm
- la stâlpii construcţiilor civile şi ai halelor industriale fără poduri
rulante: h f ≥ 20cm
- la stâlpii halelor industriale cu poduri rulante: h f ≥ 25cm .
În cazul fundaţiilor cu pahar prefabricat ca element separat şi încastrat
în talpa monolită (fig.II.44), grosimea hf se măsoară la baza acestuia.

Verificarea pereţilor paharului


Această verificare se face la presiunile laterale produse de momentul
M şi forţa tăietoare Q de la faţa superioară a paharului conform schemei
de calcul din fig.II.45.
Momentul încovoietor (M1) transmis paharului prin presiuni pe
peretele frontal se determină cu relaţia:

⎛ a⎞
M 1 = 0.8⎜ M ST − N ST ⎟ ≥ 0,4M ST (II.115)
⎝ 3⎠

Rezultanta presiunilor (P) pe peretele frontal este

117
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

M1
P = 1.25 + QST (II.116)
HP

Fig. II.45. Solicitări în pereţii paharului

Momentele încovoietoare rezultate în plan orizontal aplicate părţii


superioare a peretelui frontal sunt

M r = 0.045 ⋅ P ⋅ lb (II.117)

M c = 0.020 ⋅ P ⋅ lb (II.118)

Forţa de întindere în pereţii longitudinali (NP) rezultă


P
NP = (II.119)
2

Secţiunea de beton şi de armătură în pereţii paharului trebuie să


respecte următoarele:

a) Peretele frontal se verifică la acţiunea momentelor încovoietoare


Mr şi Mc stabilite cu relaţia (II.117), respectiv (II.118). Armătura
rezultată se dispune în treimea superioară a peretelui şi se
prelungeşte cu lungimea de ancorare măsurată de la jumătatea
grosimii peretelui lungitudinal al paharului (Fig. II.47).
b) Verificarea peretelui frontal la forţă tăietoare implică limitarea
eforturilor principale în peretele paharului, condiţie care impune:

118
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

1.5P
bp ≥ (II.120)
H P ⋅ Rt

c) Pereţii longitudinali se verifică la întindere centrică cu forţa NP.


Armătura rezultată se dispune simetric pe feţele peretelui,
distribuită în treimea superioară a paharului (Fig. II.47).
d) Verificarea pereţilor longitudinali la forţă tăietoare consideră
secţiunea activă cu dimensiunile bp’a0 sau bp’b0 (Fig. II.46), în
funcţie de direcţia acţiunii în stâlp, şi forţa tăietoare de calcul cu
valoarea NP.
Dacă:

N P ≤ 0.5 ⋅ bb' ⋅ a0 ⋅ Rt (N P ≤ 0.5 ⋅ bb' ⋅ b0 ⋅ Rt ) (II.121)

armătura pentru preluarea forţei tăietoare nu este necesară şi se


dispune pe considerente de armare minimă. În situaţiile în care condiţia
II.120 nu este respectată se dimensionează armătura pentru preluarea
forţei tăietoare cu relaţia (II.121) sau se dimensionează ca etrieri;
armătura se distribuie în pereţii longitudinali pe direcţia
corespunzătoare dimensiunii mai mici a pereţilor longitudinali (Fig.
II.46).

a. Cazul: a0 ≥ H P − Δ b. Cazul: b0 < H P − Δ

119
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig. II.46. Direcţia armăturii pentru preluarea forţei tăietoare în pereţii


longitudinali ai paharului

Dacă armătura se dispune pe direcţie verticală în peretele


paharului a0 ≥ H P − Δ , aria totală necesară (Aav) într-un perete rezultă

NP ⋅ HP
Aav = 0.6 (II.122)
ao ⋅ Ra

Dacă b0 < H P − Δ armătura se dimensionează ca etrieri, conf.


STAS 10107/0-90.

e) Verificarea în secţiunea orizontală de la baza paharului consideră


secţiunea chesonată cu dimensiunile exterioare a0b0 şi grosimea
pereţilor bp’. Secţiunea se verifică la compresiune excentrică cu
valori ale eforturile de calcul N şi M, determinate astfel:
Forţa axială N = N1cap .

Momentul încovoietor

M = M ST + QST ⋅ H P (II.123)

Armătura rezultată din calculul paharului la compresiune


excentrică se dispune pe direcţie verticală, uniform distribuită pe laturile
secţiunii.
Grosimea minimă a pereţilor paharului (bP) este de:
- 200mm în cazul paharelor din beton armat monolit;
- 150mm la paharele din beton armat prefabricat.
Armătura dispusă în pereţii paharului trebuie să respecte şi
următoarele cerinţe minimale:
- Procentul minim de armătură orizontală este 0.10% pentru
armături OB37 şi 0.075% pentru armături PC52;
- Procentul minim de armătură verticală este 0.10% pentru armături
OB37 şi 0.075% pentru armături PC52.

Monolitizarea paharului

120
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Dimensiunile golului paharului se aleg mai mari decât ale


secţiunii stâlpului pe fiecare direcţie şi sens cu 50÷75 mm la baza
paharului şi cu 85÷120 mm la partea superioară a paharului.
Îmbinarea dintre stâlp şi fundaţie se realizează prin betonarea
spaţiului din pahar. Betonul de clasă minimă C16/20 va avea
dimensiunea maximă a agregatelor 16 mm. Suprafeţele stâlpului şi
paharului se curăţă şi se umezesc înainte de montare în pahar şi
monolitizare.
Armarea paharului

Schema de armare recomandată a paharului este dată în Fig.


II.47.a.
Varianta de armare din Fig. II.47.b corespunde situaţiilor în care
nu rezultă armătură pentru preluarea forţei tăietoare în pereţii
longitudinali şi din verificarea secţiunii de la baza paharului (la
compresiune excentrică) nu rezultă necesară o armătură verticală.
Armăturile orizontale se ancorează sau, după caz, se înnădesc,
ca bare întinse (Fig. II.47.c).
Armăturile verticale se ancorează în talpa fundaţiei (Fig. II.47a şi
b).
Armătura orizontală din pahar trebuie să respecte următoarele
condiţii:
- Diametrul minim φ10 mm în treimea superioară a paharului şi φ8
mm în restul paharului;
- Cel puţin 2x3 bare orizontale în treimea superioară a paharului;
- Distanţa maximă între armături este 25 cm.
Barele verticale din pahar au diametrul minim φ8 mm şi se
dispun la cel mult 25 cm distanţă.

Verificarea tălpii fundaţiei pahar.

Talpa fundaţiei pahar se verifică la moment încovoietor şi la forţă


tăietoare.
Verificarea la moment încovoietor şi forţă tăietoare se face în
secţiunile de la faţa paharului şi din axul stâlpului prefabricat.
Calculul momentelor încovoietoare se face la fel ca pentru o
fundaţie izolată elastică, pe fiecare direcţie principală a fundaţiei. Se
recomandă ca înălţimea Ht să fie stabilită astfel încât armătura calculată
în secţiunea din axul stâlpului, cu înălţimea Hf, să fie suficientă pentru
preluarea momentului încovoietor din secţiunea de la faţa paharului. Se
vor respecta şi condiţiile:

121
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

H t ≥ H f + 100mm
H t ≥ 0.6l1

Procentul minim de armătură în talpa fundaţiei este 0.10% pentru


armături tip OB37 şi 0.075% pentru armături tip PC52.
Diametrul minim al armăturilor este 10 mm. Distanţa maximă
între armături este 25 cm.
Armătura se distribuie uniform pe lăţimea tălpii şi se prevede la
capete cu ciocuri având lungimea minimă de 15φ.
Verificarea la forţă tăietoare este semnificativă în secţiunile de la
faţa paharului.

Dacă înălţimea secţiunii (Ht) şi lungimile consolelor (l1, b1 − Fig.


II.40) respectă:

l1 ≤ H t şi b1 ≤ H t (II.124)

forţa tăietoare este preluată de beton. Dacă condiţiile (II.124) nu sunt


realizate se dimensionează armătura transversală din bare înclinate.

122
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig. II.47. Armarea paharului

II.7. Fundaţii continue din beton şi beton armat

În cazul în care sarcinile transmise de construcţie sunt mari, iar


terenul de fundare are o capacitate portantă relativ redusă, folosirea
fundaţiilor izolate devine neeconomică datorită dimensiunilor mari ce ar
rezulta din proiectare. În această situaţie se folosesc cu rezultate foarte
bune fundaţiile continue. Pentru construcţiile alcătuite din ziduri sau
diafragme, această soluţie de fundare este cel mai des întâlnită.
După natura materialului din care sunt alcătuite, fundaţiile continue
se pot clasifica în:
- fundaţii continue din beton simplu
- fundaţii continue din beton armat
iar după tipul structurii întâlnim:

123
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

- fundaţii continue sub ziduri sau diafragme


- fundaţii continue sub şiruri de stâlpi.

II.7.1. Fundaţii continue de beton simplu sub ziduri sau diafragme

Acest sistem de fundare se adoptă în mod curent la toate categoriile


de pereţi, pentru clădiri de locuit şi social-culturale, precum şi pentru
construcţiile agrozootehnice.

Alcătuirea fundaţiilor se diferenţiază funcţie de următoarele condiţii:


a) Condiţiile geotehnice de pe amplasament;

b) Zona seismică de calcul a amplasamentului:

- seismicitate ridicată – zonele A÷D


- seismicitate redusă – zonele E÷F

c) Regimul de înălţime al construcţiei:

- foarte redus - clădiri parter (P) sau clădiri parter şi etaj (P+1E)
- redus – clădiri cu puţine niveluri (P+2E ÷ P+4E)

d) Clădire cu sau fără subsol.

De regulă fundaţiile se poziţionează centric faţă de pereţii interiori


sau exteriori. În anumite situaţii însă, (ex: fundaţiile de rost) acestea pot
fi amplasate excentric faţă de pereţii pe care îi suportă.
În fig.II.48 sunt prezentate tipuri de fundaţii continue cel mai des
folosite în practică:
- fundaţii cu secţiunea dreptunghiulară utilizate atunci când lăţimea
B a tălpii fundaţiei depăşeşte lăţimea bs a peretelui sau soclului
de deasupra cu cel mult 5 – 15 cm de fiecare parte (fig.II.48 a);
- fundaţii cu două trepte (fig.II.48 b) utilizate atunci când lăţimea B
a tălpii fundaţiei depăşeşte lăţimea bs a peretelui sau soclului de
deasupra cu mai mult de 15 cm de fiecare parte. Raportul dintre
înălţimile şi lăţimile treptelor (tg α) trebuie să respecte condiţia de
rigiditate.

124
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

a. b.
Fig.II.48. Fundaţii continue din beton simplu (rigide) sub ziduri:
a – cu o treaptă (dreptunghiulară); b – cu 2 trepte;
1- perete structural interior; 2- hidroizolaţie; 3- placă suport a pardoselii;
4- strat de separare; 5- pietriş; 6- bloc de fundaţie; 7- umplutură
compactată.

Presiunile dintre zid – soclu – fundaţie nu trebuie să depăşească


rezistenţa materialelor din care sunt alcătuite (fig. II.49 a,b).
Fundaţiile pereţilor exteriori, la clădiri fără subsol, se alcătuiesc în
mod obişnuit conform fig.II.50 şi anume:
- când pardoseala este la aceeaşi cotă cu cea a trotuarului (fig.II.50a,b)
- când pardoseala parterului este până la 15 cm deasupra cotei
trotuarului, pe umplutură (fig.II.51 a,b);
- când pardoseala parterului este cu mai mult de 15 cm deasupra
cotei trotuarului, pe umplutură (fig.II.52 a,b);
În toate cazurile când trotuarul se realizează pe umplutură se va
prevedea un soclu din beton simplu.

125
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

a. b.

Fig.II.49. Fundaţii continue din beton simplu (rigide) sub ziduri:


a – cu soclu şi bloc; b – cu soclu şi bloc cu 2 trepte;
1- perete structural interior; 2- hidroizolaţie; 3- placă suport a pardoselii;
4- strat de separare; 5- pietriş; 6- bloc de fundaţie; 7- umplutură
compactată; 8- soclu.

126
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.50. Fundaţii continue rigide când pardoseala este la aceeaşi cotă


cu cea a trotuarului:
a – cu trotuarul la nivelul terenului; b – cu trotuarul pe umplutură;
1- perete din zidarie sau diafragmă; 2- hidroizolaţie; 3- pardoseală; 4-
trotuar; 5- pietriş; 6- fundaţie continuă din beton simplu; 7- umplutură;
8- soclu din beton simplu; 9- dop din mastic de bitum; 10- soclu din
tencuială hidrofugă.

a. b.
Fig.II.51. Fundaţii continue rigide în cazul pardoselii aflate până la 15
cm deasupra trotuarului:
a – cu trotuarul la nivelul terenului; b – cu trotuarul pe umplutură.

127
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.52. Fundaţii continue rigide în cazul pardoselii aflate la peste


15 cm faţă de cota trotuarului: a – cu trotuarul la nivelul terenului; b –
cu trotuarul pe umplutură; 1 – 10 idem cu fig.II.51.

Fig.II.53. Fundaţii pentru pereţii interiori: a – cu pardoseala la


nivelul trotuarului sau în săpătură; b – cu pardoseala pe umplutură; 1 –
fundaţie continuă din beton simplu; 2 – perete din zidărie sau
diafragmă; 3 – soclu din beton simplu; 4 – pietriş; 5 – pardoseală; 6 –
izolaţie hidrofugă; 7 – umplutură.

128
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fundaţiile pereţilor interiori la clădirile fără subsol sunt de tipul


celor prezentate în fig.II.53.

Fig.II.54. Fundaţie sub perete exterior de subsol

Fundaţiile pereţilor exteriori la clădirile cu subsol sunt prezentate în


fig.II.54. Pentru realizarea zidului de protecţie a hidroizolaţiilor talpa
fundaţiei se dezvoltă cu 7,5...15 cm mai mult spre exterior

În fig.II.55 sunt prezentate cele trei cazuri posibile pentru fundaţiile


pereţilor interiori la clădirile cu subsol.
La fundaţiile pereţilor exteriori realizaţi din zidărie din blocuri de b.c.a.
având grosimea de cel puţin 30 cm (fig.II.56), faţa exterioară a soclului
trebuie să fie retrasă în raport cu faţa exterioară a peretelui de
deasupra cu cel mult 5 cm. Înălţimea tălpii fundaţiei din beton simplu va
fi de cel puţin 40 cm.

129
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.55. Fundaţii continue rigide pentru pereţi interiori la clădiri cu


subsol: a – cu subsoluri amplasate la aceeaşi cotă; b – cu subsoluri
amplasate la cote diferite; c – cu subsol parţial; 1 – fundaţie continuă
rigidă din beton simplu; 2 – izolaţie hidrofugă; 3 – pietriş; 4 – pardoseală
subsol; 5 – zidărie din cărămidă sau mixtă; 6 – pardoseală parter; 7 –
zidărie de protecţie a hidroizolaţiei; 8 – planşeu peste subsol; 9 –
pardoseala parter.

Fig.II.56. Fundaţie continuă


rigidă pentru zid din b.c.a.:
1 – fundaţie din beton
simplu; 2 – soclu din beton
simplu; 3 – pietriş; 4 –
trotuar; 5 – umplutură; 6 –
pardoseală; 7 – izo-laţie
hidrofugă; 8 – zidărie din
b.c.a.; 9 – dop din mastic din
bitum.

130
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.57. a.

Fig.II.57. b.

131
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

c.
Fig.II.57. Detalii de fundare pentru cuzineţii din beton armat:
a – cuzinet amplasat deasupra fundaţiei; b – cuzinet înglobat în cadrul
fundaţiei; c - cuzinet pentru sarcini verticale mari; 1 – zidărie;
2 – fundaţie din beton simplu; 3 – stâlpişor din beton armat; 4 – cuzinet
din beton armat; 5 – izolaţie hidrofugă; 6 – pietriş; 7 – pardoseală.

La fundaţiile pereţilor cu sâmburi de beton armat, între sâmbure şi


fundaţie se prevede un cuzinet de repartiţie de beton armat (fig.II.57 a).
Când eforturile în stâlpi la forţe orizontale sunt mari, se recomandă
înglobarea cuzinetului în corpul fundaţiei (fig.II.57 b). La solicitările
verticale mari, talpa fundaţiei şi cuzinetul se pot lăţi din plan, conform
fig.II.57 c. În cazul sâmburilor aflaţi la distanţe mici (≤ 3,00 m) şi care
transmit încărcări mari în loc de cuzineţi se pot prevedea centuri
continue la baza zidului.

Dimensionarea fundaţiilor continue rigide sub ziduri sau diafragme

Dimensiunile în plan ale acestor fundaţii se calculează pentru un


tronson de 1 m din lungimea lor. Suprafaţa fundaţiei de lăţime B şi
lungime unitară se determină în raport cu capacitatea portantă a
terenului pter.

132
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fundaţie continuă încărcată centric

Presiunea efectivă pe talpa fundaţiei va fi dată de relaţia:


P + Gf
pef = ≤ pter (α ⋅ p p1 ; β ⋅ pconv ) (II.125)
A

de unde rezultă la limită:


P + Gf
A = B ⋅1 = (II.126)
pter
în care:
A = B x 1 este suprafaţa tălpii fundaţiei de lungime unitară şi lăţime B
P – încărcarea exterioară transmisă de zidărie sau diafragmă pe metru
liniar
Gf – greutatea proprie a fundaţiei pe metru liniar: G f = 0.85B ⋅ L ⋅ D f ⋅ γ b
pter – capacitatea portantă a terenului de fundare.

Rezultă lăţimea necesară a tălpii fundaţiei:

P + Gf
B= (II.127)
pter

Se impune şi condiţia: B ≥ b+100 mm; (B ≥ Bs+100 mm),

unde b şi Bs sunt respectiv grosimea peretelui sau a soclului care


sprijină pe fundaţie.

Fundaţie continuă încărcată excentric

Fundaţiile continue încărcate excentric se folosesc în cazul zidurilor-


calcan, în dreptul rosturilor de tasare. Datorită amplasării nesimetrice a
fundaţiei faţă de zid, la nivelul tălpii fundaţiei apar şi momente
încovoietoare, presiunea efectivă determinându-se cu relaţia:

P + Gf M 1⎛ 6M ⎞
p ef = ± = ⎜P + Gf ± ⎟
B ⋅1 B ⋅1 B ⎝
2
B ⎠ (II.128)
6

Se pun condiţiile:
133
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

p1 ≤ pter ; (α ⋅ p pl ; β ⋅ pconv ) ; p2 ≥ 0

Aceste fundaţii se dimensionează astfel ca rezultanta tuturor forţelor


ce acţionează la nivelul tălpii elementului de construcţie să se menţină
în treimea mijlocie a bazei, astfel încât întreaga ei lăţime să fie activă la
transmiterea presiunilor pe teren (fig.II.58).

Fig.II.58. Fundaţii continue rigide alăturate, la calcan sau rosturi de


tasare:
a – dreptunghiulară; b – în trepte;
1 – zidărie; 2 – rost de tasare; 3 – fundaţie rigidă.

Rezultă o lăţime maximă a tălpii fundaţiei egală cu:

1
B = 3 ⋅ ⋅ bz = 1.5bz (II.129)
2

Dacă această lăţime nu satisface din punct de vedere al capacităţii


portante a terenului, este indicată admiterea unei lăţimi maxime a tălpii
fundaţiei egală cu:

3
B = 3 ⋅ ⋅ bz = 2.25bz (II.130)
4
134
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

La calculul fundaţiilor continue solicitate excentric se ţine seama de


efectul favorabil al deformaţiilor terenului, în urma cărora rezultanta
forţelor la baza peretelui (fig.II.58 b) se deplasează spre conturul
fundaţiei. Această deplasare se acceptă la cel mult ¼ din lăţimea
zidăriei sau diafragmei în următoarele condiţii:
- peretele (zidărie sau diafragmă) trebuie să fie legat de construcţie
la partea superioară prin placa sau centura planşeului, precum şi prin
ziduri transversale amplasate la maximum 6 m depărtare între ele;
- presiunea maximă dintre perete şi fundaţie să fie mai mică decât
capacitatea portantă a materialelor din care sunt alcătuite cele două
elemente de construcţie.
Cunoscând lăţimea B a tălpii fundaţiei care nu trebuie să fie mai
mare decât Bmax, unde:
2.P
Bmax =
γ m ⋅ tgα

şi lăţimea peretelui bz, se determină înălţimea h a fundaţiei din condiţia


respectării unghiului de rigiditate α (tab.II.8). Se va ţine cont de faptul că
h ≥ 40 cm iar înălţimea treptelor ht ≥ 30 cm.
Dimensiunile minime necesare pentru executarea săpăturilor cu
mijloace manuale, în cazul fundaţiilor continue se iau din tabelul II.16.

Tabelul II.16. Săpături în şanţ continuu

Adâncimea săpăturii h(m) Lăţimea minimă (m)


h ≤ 0,40 0,30
0,40 < h ≤ 0,70 0,40
0,70 < h ≤ 1,10 0,45
h > 1,10 0,50

În cazul fundaţiilor sub pereţi cu goluri pentru uşi (Fig. II.63) se


verifică condiţia:

⎛ R 2 ⎞⎟
Lo ≤ H ⎜ t + (II.131)
⎜p ⎟
⎝ efectiv tgα ⎠

unde:
tgα - valoare dată în tabelul II.2;
Rt - rezistenţa de calcul la întindere a betonului din blocul fundaţiei.
135
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig. II.63

Dacă relaţia (II.131) este îndeplinită, fundaţia poate prelua


presiunile de pe deschiderea golului. În acest caz fundaţia se poate
realiza din beton simplu sau, dacă se dispune armătură, aceasta poate
corespunde procentului minim de armare (pmin = 0.10%).
În cazul în care relaţia (II.125) nu este respectată, fundaţia se
calculează la încovoiere şi forţă tăietoare ca o grindă pe mediu elastic.
Armătura se calculează şi se dispune conform prevederilor din STAS
10107/0-90.

II.7.2. Prevederi privind conlucrarea pereţilor portanţi la construcţii


etajate

La construcţiile realizate din zidărie sau diafragme de beton armat cu


cel puţin două niveluri se poate ţine seama la dimensionarea fundaţiilor
mai multor pereţi ce se întretaie de conlucrarea spaţială a acestora.
Astfel, la calculul distribuţiei presiunilor pe teren se poate admite o parte
din încărcarea ce revine fundaţiilor pereţilor cei mai solicitaţi se poate
descărca pe fundaţiile pereţilor mai puţin solicitaţi în următoarele
condiţii:
- conlucrarea spaţială a pereţilor este reală când întregul ansamblu
din zona studiată este capabil să preia solicitările ce provin din
scurgerea eforturilor;
- pereţii şi fundaţiile ce primesc spor de încărcări trebuie verificate
dacă pot prelua aceste sarcini suplimentare;

136
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

- încărcările fundaţiilor pereţilor cei mai solicitaţi se pot transmite


celorlalte fundaţii în valori ce nu trebuie să depăşească limitele din
tabelul II.17.
- dacă peretele mai puţin solicitat este limitat de un gol, procentele şi
lungimile aferente din tabelul II.17 se reduc la atât cât poate prelua
porţiunea de perete până la gol.

Tabelul II.17. Conlucrarea pereţilor portanţi la construcţii etajate

Procentele maxime
Lungimea parţială
din sarcina pereţilor
Construcţii etajate cu aferentă de perete a
mai încărcaţi ce se
zidărie portantă sau cărui încărcare se
pot transmite pereţilor
diafragme transmite peretelui
alăturaţi pe lungimea
mai puţin încărcat (m)
parţială aferentă (%)
2 niveluri 2.00 15
3 niveluri 3.00 20
4 niveluri şi mai mult 4.00 25

II.7.3. Racordarea fundaţiilor continue cu adâncimi diferite

În cazul fundaţiilor continue cu adâncimi diferite, amplasate în zonele


de separaţie ale subsolurilor, la intersecţiile fundaţiilor pereţilor exteriori
cu cei interiori, pe terenurile în pantă, etc., racordarea acestora se va
face având în vedere următoarele:

- legătura dintre fundaţiile cu adâncimi diferite se face în mod


obligatoriu în trepte:
- unghiul δ ce delimitează limita de pantă a treptelor (fig.II.60) trebuie
să respecte condiţia:
2
tg δ ≤ (II.132)
3

- înălţimea treptelor nu va depăşi valorile:


- 50 cm în terenuri puţin coezive;
- 70 cm în terenuri coezive sau compactate.
- cota superioară a tălpii trebuie să rămână constantă pe toată lungi-
mea de ancorare.
Dacă fundaţiile continue sunt amplasate pe roci stâncoase linia de
pantă a treptelor poate fi mai mare de 2/3.
137
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

În cazul terenurilor în pantă, dacă aceasta nu depăşeşte 2,5 %, se


admite executarea tălpii fundaţiei cu o pantă egală cu cea a terenului
natural cu luarea unor măsuri suplimentare împotriva infiltraţiilor.

Fig.II.60. Racordarea fundaţiilor continue cu adâncimi diferite

II.7.4. Fundaţii la clădiri amplasate pe teren bun de fundare în zone


cu seismicitate ridicată

Solicitările la nivelul terenului de fundare se determină funcţie de


eforturile transmise de suprastructură considerând comportarea de
ansamblu a infrastructurii.
Fundaţiile se realizează, sub forma unor grinzi continue de beton
armat. Şi se calculează după modul de calcul al grinzilor continue.
Alcătuirea fundaţiilor este prezentată în Fig. II.65.a,b pentru
construcţiile fără subsol şi în Fig. II.66 pentru constructiile cu subsol.

138
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

a.

b.
Fig. II.61. Fundaţii armate pentru construcţii fără subsol
1 – beton de egalizare; 2 – hidroizolaţie; 3 – grinda de fundaţie; 4-
stâlpişor din b.a.
139
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig. II.62. Fundaţii armate pentru construcţii cu subsol

II.7.4. Soluţii de fundare la pereţi nestructurali

Pereţii nestructurali reazemă, de regulă, pe placa suport a


pardoselii. Placa trebuie aşezată pe teren bun sau umpluturi bine
compactate de cel mult 0.80 m grosime. Dacă umpluturile se pot umezi
(prin pierderea apei din instalaţii etc.), grosimea maximă admisă a
acestora se va limita la 0.40 m.
Soluţiile de rezemare pot fi realizate astfel:
a) Dacă pereţii nestructurali transmit o încărcare de maxim 4 kN/m şi
au cel mult 3 m lungime placa se realizează de minim 80 mm grosime
cu o armatură suplimentară dispusă în lungul peretelui;
b) Dacă pereţii nestructurali transmit o încărcare între 4÷10 kN/m şi au
cel mult 3 m lungime placa se va realiza cu o îngroşare locală de minim
200 mm grosime.
140
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Armăturile suplimentare longitudinale dispuse în placă sub pereţi


vor avea diametrul minim φ10 mm.
Situaţiile care nu se încadrează la punctul a) sau b) se rezolvă ca
fundaţii ale pereţilor structurali (fundaţii continue sau cu rezemări
izolate).

Fig. II.63. Armare locală a plăcii suport a pardoselii sub perete interior
nestructural
1 – perete despărţitor (nestructural); 2 – placa suport a pardoselii
parterului; 3 – pardoseala; 4 – strat de separare; 5 – pietriş;
6 – umplutură de pămant compactat.

Fig. II.64. Îngroşarea şi


armarea locală a plăcii
suport a pardoselii sub
perete interior
nestructural

141
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

II.7.5. Fundaţii la clădiri amplasate pe terenuri dificile

În multe situaţii este necesar să realizăm diferite construcţii în


terenuri considerate ca fiind dificile de fundare. Pentru o corectă
dimensionare a elementelor de infrastructură trebuie să ţinem cont de
comportamentul real al acestor terenuri sub sarcină, în condiţii extreme.

Se consideră următoarele tipuri de pământuri dificile:

- pământuri foarte compresibile (argile, pământuri argiloase de


consistenţă redusă sau nisipuri afânate);
- pământuri sensibile la umezire (loessuri şi pământuri loessoide)
definite conform P-7/2000;
- pământuri contractile (argile sau pământuri argiloase cu umflări
şi contracţii mari), definite conform (NE 0001-1996).

Fundaţii continue pentru construcţii cu pereţi portanţi amplasate pe


terenuri compresibile, sau sensibile la umezire.

Construcţiile realizate pe terenuri compresibile, sau sensibile la


umezire pot avea pe parcursul exploatării lor tasări neuniforme. Din
această cauză se va acţiona fie în vederea îmbunătăţirii terenului dificil
de fundare şi utilizarea de soluţii de fundare pentru terenuri bune, fie se
vor realiza fundaţii adaptate terenurilor dificile.
In acest al II-lea caz construcţia trebuie să poată prelua eforturile
suplimentare ce rezultă ca urmare tasărilor neuniforme probabile:

- pentru tasări inegale mici se pot utiliza fundaţii cu rigiditate sporită;


- pentru tasări inegale mari se poate opta fie pentru realizarea unei
rigidităţi sporite a ansamblului suprastructură – infrastructură, fie
pentru o structură flexibilă adaptabilă la deformaţii mari.

La alcătuirea planului de fundaţii se cere respectarea


următoarelor condiţii:

- realizarea de elemente de legătură între fundaţiile pereţilor


structurali (Fig. II.65);

142
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig. II.65
1 – perete portant; 2 – element de legătură.

Fig. II.66

143
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

- fundaţiile pereţilor să formeze contururi închise (Fig. II.66);


- lungimea fundaţiilor fără legături pe direcţie transversală nu trebuie să
depăşească 6 m.

Fundaţii pentru construcţii fără subsol

La construcţiile fără subsol amplasate în zone cu seismicitate


redusă, fundaţiile se prevăd cu două centuri armate dispuse la partea
superioară şi inferioară, iar betonul trebuie să fie de clasă minim C12/15
(Fig. II.67. a).
Dacă lăţimea B a tălpii este mai mare decât lăţimea elementului
din beton armat se prevede un bloc din beton simplu de clasă minim
C8/10 (Fig. II.67. b).

a. b.
Fig. II.67
1 – beton de clasa minim C12/15; 2 - beton de clasa minim C8/10

144
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Centurile se realizează în mod curent cu o înălţime de 15÷20 cm,


armătură longitudinală de 6÷8 bare φ12 mm ÷ φ16 mm, pe unul sau
două rânduri şi etrieri φ6mm la 20÷30 cm, procent minim de armare
0.2%.
Barele longitudinale se înnădesc prin petrecere pe o lungime de
45φ respectând regula armării unghiurilor intrânde (Fig. II.68. a şi b).

a. b.
Fig. II.68.
Se realizează dispunerea într-un singur plan a armăturilor
inferioare respectiv superioare, devierea pe verticală fiind admisă cu
respectarea unei pante de 1:4.
Se va asigura realizarea unei aderenţe cît mai bune a
suprafeţelor de separaţie între centuri şi betonul simplu.

Fundaţii pentru construcţii cu subsol

Fundaţiile construcţiilor cu subsol amplasate în zone cu


seismicitate redusă se realizează, de regulă, respectându-se
următoarele măsuri (Fig. II.69):
a). dispoziţia pereţilor longitudinali şi transversali trebuie să
alcătuiască un sistem spaţial cît mai simplu;
b). Se realizează pereţi transversali suficient de deşi la maximum
6.00 m;
c). fundaţiile se prevăd cu centuri de beton armat, pentru
preluarea eventualelor eforturi de întindere; pentru cazurile curente
centurile pot avea lăţimea zidului şi înălţimea de 15÷20 cm cu armătura

145
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

longitudinală de 6÷8 bare φ12÷16 mm, pe unul sau doua rânduri şi


etrieri φ6 mm la 20÷30 cm; betonul de clasă minim C12/15;
d). se asigură conlucrarea centurilor din fundaţii cu peretele de
deasupra prin executarea unor centuri de beton armat şi la nivelul
planşeului de peste subsol;
e) se execută centuri de beton armat, atât la planşeele monolite
cât şi la cele prefabricate, pe toată lăţimea pereţilor, pentru cei cu
grosimi de până la 37.5 cm; centurile se armează mai puternic la
planşeul peste primul nivel de deasupra fundaţiilor (cu o armătură
corespunzătoare celei din centura fundaţiilor);
f) pereţii construcţiei se execută din cărămizi marca C100 şi cu
mortar minim M50; în caz că peretele de deasupra fundaţiei este de
beton acesta va fi de cel puţin clasa C12/15.

Fig. II.69.
1 - planşeu peste subsol;
2 – centură din beton armat.

146
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fundaţii pe pământuri cu umflări şi contracţii mari

Datorită variaţiilor mari de volum cauzate de creşterea sau


diminuarea umidităţii umor astfel de terenuri, apare pericolul degradării
sau ruperii fundaţiilor, fenomen însoţit de apariţia de fisuri profunde în
pereţii structurali din zidărie.
La proiectarea acestor fundaţii se va urmări ca presiunea
efectivă transmisă la teren, să fie mai mare decât presiunea de umflare.

Fundaţii continue

Proiectarea fundaţiilor continue pe terenuri cu contracţii şi umflări


mari va ţine cont şi de următoarele condiţii:
a) adâncimea de fundare trebuie să fie de cel puţin 1.50 m, faţă de
cota trotuarului, în scopul evitării fundării în zona cu variaţii mari de
umiditate pentru pământ;
b) lăţimea excavaţiei pentru realizarea fundaţiilor sub zidurile
exterioare se alege cu cca. 40÷50 cm mai mare decât lăţimea
fundaţiei respective, sporul de lăţime realizându-se către exterior;
c) sub talpa fundaţiei se prevede un strat de cca. 5 cm grosime de
nisip grăunţos curat; imediat după turnarea betonului în fundaţie
spaţiul rămas liber între fundaţie şi peretele săpăturii se umple cu
pământ stabilizat conform NE 0001-1996 (Fig. II.70);
d) pentru preluarea eventualelor eforturi de întindere ce pot să apară
în fundaţii se prevăd centuri de beton armat continue pe întreaga
lungime a pereţilor; centurile se realizează, de regulă, cu o înălţime
de 15÷20 cm, din beton C12/15 şi armate simetric cu minim 4φ12
mm din OB37;
e) se iau toate măsurile necesare pentru scurgerea şi îndepărtarea
apei din vecinătatea clădirii, prin nivelarea terenului, executarea de
rigole etc.;
f) apele meteorice trebuie evacuate cât mai departe de construcţie,
prin rigole speciale prevăzute în acest scop; se recomandă
utilizarea burlanelor care conduc apa în condiţii mai bune;
g) trotuarul din jurul construcţiei va avea o lăţime minimă de 1.0 m şi
se prevede cu o pantă de 5% spre exterior; acesta se aşează pe un
strat de 20 cm de pământ stabilizat şi se prevede la margine cu un
pinten de 20x40 cm (Fig. II.70);
h) pentru realizarea unor astfel de fundaţii se recomandă ca:

147
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

- executarea construcţiei să se facă pe cât posibil într-un anotimp


în care nu sunt de aşteptat variaţii mari ale umidităţii pământului
şi anume primăvara sau toamna;
- locul ales pentru construcţie să fie bine curăţat şi nivelat înainte
de începerea săpăturilor astfel ca să nu se permită stagnarea
apelor meteorice;
- turnarea fundaţiilor să se facă imediat după terminarea
săpăturilor pentru a nu se modifica umiditatea terenului de
fundare.

Fig. II.70
1 – perete exterior; 2 – centură de beton armat; 3 – fundaţie de beton; 4
– strat de nisip; 5 – pamant stabilizat; 6 – pinten; 7 – trotuar; 8 – nivel
teren.

Fundaţii cu descărcări pe reazeme izolate

Aceste tipuri de fundaţii se utilizează în cazul pereţilor ce transmit


încărcări mici la infrastructură sau atunci când terenul bun de fundare
se găseşte la adâncime mai mare de 2,00 m. Ele sunt alcătuite din:
- blocuri de fundaţie ce constituie reazemele izolate, lucrând ca
fundaţii izolate rigide;
- elemente de descărcare a încărcărilor transmise de pereţi la

148
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

aceste reazeme (grinzi sau bolţi).


Fundaţiile cu descărcări pe reazeme izolate nu sunt indicate în cazul
când sunt de aşteptat tasări inegale ale acestora. De asemenea, utili-
zarea lor se va evita în regiunile cu gradul de seismicitate mai mare de 7.
Pentru a preîntâmpina efectul umflării terenului din cauza îngheţului
sub elementele de descărcare, se prevede un spaţiu până la suprafaţa
terenului egal cu dimensiunea posibilă a umflării pământului (5...10 cm)
care se umple cu nisip grăunţos. Totodată se are în vedere şi
împiedicarea accesului apei în zonele respective.
Reazemele izolate se dispun de-a lungul pereţilor în punctele de
întretăiere sau în acelea în care sunt încărcări importante. De regulă,
aceste reazeme se prevăd în conformitate cu traveele construcţiei şi în
dreptul spaleţilor de zidărie.
Alegerea materialului, dimensionarea, stabilirea adâncimii de
fundare, alcătuirea constructivă a reazemelor izolate se fac analog
fundaţiilor continue rigide. În plus, acestea au de regulă o formă
dreptunghiulară (cu sau fără evazări sau trepte). În zonele de întretăiere
în “L” sau “T” a pereţilor se obişnuiesc forme de fundaţii conform
fig.II.71. Poziţia în plan a blocurilor de fundaţie se alege astfel încât
centrul de greutate al suprafeţei bazei lor să fie cât mai apropiat sau să
coincidă cu poziţia rezultantei încărcărilor transmise de pereţi.
Elementele de descărcare sunt alcătuite din grinzi sau bolţi care
constituie suportul pereţilor şi care transmit încărcările la blocurile de
fundaţie.

Fig.II.71. Poziţionarea reazemelor izolate în planul fundaţiilor continue

În cazul construcţiilor fără subsol, elementele de descărcare


alcătuiesc şi soclul peretelui, depăşind cu cel puţin 25 cm cota
trotuarului construcţiei.
Grinzile se fac de regulă mai late decât peretele de deasupra cu
aproximativ 2,5 cm de fiecare parte.

149
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Pentru asigurarea unei rigidităţi corespunzătoare se recomandă


⎛ 1 ⎞
h≥⎜ ⎟ ⋅ L , în care L reprezintă lumina dintre reazeme.
⎝ 6 ÷8 ⎠

Fig.II.72. Fundaţii continue sub ziduri cu descărcare pe reazeme

Suprafaţa în plan a blocului de fundaţie, ce constituie reazemul


izolat, se determină din condiţia de capacitate portantă a terenului,
aplicând relaţiile stabilite la fundaţia izolată rigidă. Încărcarea ce
acţionează asupra reazemului se consideră centrică, dată de greutatea
zidului Gz, a grinzii Gg aferente reazemului şi de greutatea proprie Gr:

N = Gz + Gg + Gr

Dimensionarea elementelor de descărcare constă în calculul unei


grinzi de beton armat, considerată simplu rezemată pe elementele de
descărcare şi solicitată de zidăria de deasupra.

Pentru asigurarea unei rigidităţi corespunzătoare se recomandă


⎛ 1 ⎞
h≥⎜ ⎟⋅L.
⎝ 6 ÷8⎠

II.7.6. Fundaţii continue rigide pentru structuri cu diafragme din


beton armat

Principii generale de proiectare

150
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Pereţii structurali de beton armat având rigiditate şi rezistenţă


mare transmit infrastructurii în grupările speciale de încărcări eforturi
semnificative (momente încovoietoare şi forţe tăietoare).
Solicitările mari M, Q transmise de pereţi infrastructurii pot fi
preluate, în general, de fundaţii dezvoltate în plan ca o reţea de fundaţii
continue, pe una sau două direcţii sau de infrastructuri cu rezistenţă şi
rigiditate foarte mare, alcătuite din pereţi de beton armat, planşee şi
fundaţii (radiere) considerate ca o structură spaţială.

Fig. II.73. Infrastructură rigidă supraterană pentru construcţii cu pereţi


de beton armat
1 – infrastructură rigidă; 2 - perete din beton armat; 3 – nucleu din
pereţi de beton armat

Încărcări transmise infrastructurilor de pereţii structurali de beton armat

Valorile eforturilor transmise de pereţii structurali de beton armat


la infrastructuri se determină conform prevederilor de la Capitolul
Solicitări transmise infrastructurilor.

151
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Dimensionarea tălpii fundaţiilor

Dimensionarea tălpii fundaţiilor se face conform prevederilor de


la capitolul Fundaţii izolate considerând lungimea de 1,00 m.
Dacă infrastructura este suficient de rigidă şi rezistentă pot fi
acceptate distribuţii liniare de presiuni pe teren. Calculul presiunilor pe
teren (şi implicit dimensionarea tălpii fundaţiilor) se poate face
acceptând ipoteza secţiunilor plane.
În cazul infrastructurilor cu deformaţii semnificative calculul
presiunilor pe teren se face pe baza unui model care permite luarea în
considerare a interacţiunii dintre infrastructură şi terenul de fundare.

Alcătuirea fundaţiilor pentru pereţii structurali de beton armat

Fundaţiile continue sub pereţi pot fi realizate ca tălpi de beton


armat (fig. II.74) sau cu bloc de beton simplu şi cuzinet de beton armat
(fig. II.76).

Fundaţii continue tip talpă de beton armat.

Secţiunea transversală a fundaţiei sub pereţii de beton armat se


poate alcătui ca în fig. II.74. Condiţiile minimale privind secţiunea de
beton a fundaţiei sunt următoarele:

• raportul H / B are valorile minime date în tabelul II.8;


• H are valoarea minimă 300 mm;
• H’ are valoarea mai mare de 250 mm;
• Înălţimea la marginea fundaţiei (H sau H’) se stabileşte
astfel încât să fie asigurată lungimea de ancoraj a
armăturilor transversale de pe talpa fundaţiei (la ≥ 15 φ)

152
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig. II.74. Fundaţii continui sub pereţii de beton armat ai substructurilor


1 – beton de egalizare.

Clasa minimă de beton în fundaţie este C8/10.


Armarea fundaţiilor pereţilor de beton armat se realizează, de
principiu, ca în Fig. II.75.

Fig. II.75. Schema de armare a fundaţiei peretelui de beton armat.

Armătura transversală (1) rezultă din verificarea consolei tălpii la


moment încovoietor în secţiunea de la marginea peretelui. În unele
cazuri, în care peretele este excentric pe talpa fundaţiei, armăturile (1)
pot rezulta şi din verificarea fundaţiei la momente de torsiune.

153
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Procentul minim de armare pe fiecare direcţie este 0.10% pentru


armături OB37 şi 0.075% pentru armături PC52.
Diametrul minim al armăturilor este de 10 mm.
Distanţa maximă între armături este de 25 cm; distanţa minimă
este de 10 cm.

Armătura de conectare cu peretele substructurii (2) poate rezulta


funcţie de următoarele condiţii:
• Verificarea la lunecare în rosturile de turnare ale betonului;
• Verificarea la forţă tăietoare a peretelui substructurii;
• Verificarea la moment încovoietor şi forţă axială a peretelui
substructurii; armătura rezultată din această condiţie nu poate
depăşi aria corespunzătoare greutăţii fundaţiei;
• Verificarea secţiunii de la baza peretelui la moment încovoietor
determinat de presiunea pământului pe planul peretelui; în calcul
se poate consideră şi efectul favorabil al forţei axiale din perete.
Diametrul minim al armăturilor este de 10 mm; pmin= 0,10%
Distanţa maximă între armături este de 25 cm iar distanţa minimă de
10 cm.

Armăturile longitudinale (3) rezultă din verificarea secţiunii verticale


a peretelui la încovoiere. Armătura minimă (3) trebuie să corespundă
armăturii de repartiţie corespunzătoare mărcii (1)

Fundaţii continui cu bloc de beton simplu şi cuzinet.

Secţiunea transversală a fundaţiei sub pereţii de beton armat se


poate alcătui ca în fig. II.80. Condiţiile minimale privind secţiunea de
beton a fundaţiei sunt cele date la capitolul Fundaţii izolate.
Fundaţiile tip bloc şi cuzinet ale pereţilor nu sunt admise în cazurile
în care peretele este rezemat excentric faţă de talpa blocului de beton.
Condiţiile privind armarea minimă a cuzinetului sunt cele date la
Capitolul Fundaţii continue tip talpă de beton armat.

154
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig. II.76. Fundaţie tip bloc şi cuzinet sub pereţi de beton armat

II.5.9. Fundaţii continue sub stâlpi

II.5.9.1. Domeniu de aplicare şi alcătuire generală

Fundaţiile de grinzi continue sub stâlpi se utilizează în cazul în care,


datorită compresibilităţii pronunţate a terenului de fundare, este
necesară o rigidizare a construcţiei la nivelul inferior (fig.II.103 a). Dacă
este necesară o rigidizare pe ambele direcţii se poate realiza o reţea de
grinzi (fig.II.103 b).

Fig.II.103. Grinzi de fundare sub stâlpi: a – grindă independentă; b – reţele de grinzi


155
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Grinda de fundare din beton armat se mai recomandă la amplasarea


unor clădiri pe terenuri cu capacitate portantă redusă, în cazul când
evazarea fundaţiilor izolate este împiedicată de un obstacol continuu în
lungul unui şir de stâlpi (fig.II.104), sau pentru a se evita fundaţiile ex-
centrice izolate la stâlpii de lângă un calcan vechi (fig.II.105), dacă dis-
tanţa dintre axele celor două rânduri de stâlpi este de 4,00...5,00 m.

Fig.II.104 Fundaţie continuă sub şiruri de stâlpi

Fig.II.105. Fundaţie continuă la calcan

În raport cu modul de dispunere în plan a stâlpilor, grinzile de funda-


re pot fi rectilinii (fig.II.103 a), întâlnite la hale industriale, clădiri social-
culturale şi administrative, sau poligonale sau circulare (fig.II.106), în-
tâlnite la castelele de apă, coşuri de fum etc.

156
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.106. Fundaţii continue sub stâlpi: a – poligonale; b – circulare.

Grinzile de fundare au în general, în secţiune, forma unui T întors,


fiind dispuse la partea inferioară cu o placă de lăţime B calculată din
condiţia de a nu se depăşi capacitatea portantă a terenului de fundare.
Înălţimea h a plăcii la exterior se ia funcţie de condiţiile:
⎛ 1 1⎞
h = ⎜ ⋅⋅⋅ ⎟ ⋅H şi h ≥ 20 cm (II.129)
⎝3 2⎠
unde H este înălţimea plăcii în dreptul grinzii:

H = (0,25...0,35).B şi H ≥ 30 cm (II.130)

Dacă înălţimea exterioară a plăcii h = 20...30 cm se admite ca faţa


superioară a consolei să fie orizontală: dacă h > 30 cm faţa superioară
se va realiza în pantă (fig.II.107 b).

Fig.II.107. Fundaţii continue sub stâlpi: a – fără vute; b – cu vute.

157
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Lăţimea grinzilor la partea superioară se determină din condiţia ca în


jurul stâlpilor să se realizeze o banchetă orizontală de 2,5...5,0 cm.
Funcţie de presiunea efectivă pe teren, urmărindu-se tasări egale în
lungul fundaţiei, grinzile pot fi alcătuite sub formă trapezoidală, în trepte
sau cu vute (fig.II.108).
Funcţie de lăţimea B a plăcii grinzii, înălţimea H poate să rezulte
egală cu înălţimea grinzii, în care caz se foloseşte o secţiune ca în
fig.II.109.
Înălţimea grinzii H1 se va lua:
⎛ 1 1⎞
H1 = ⎜ ⋅ ⋅ ⋅ ⎟L 0 (II.131)
⎝6 4⎠
unde L0 reprezintă distanţa dintre doi stâlpi consecutivi (fig.II.107).

Fig.II.108. Fundaţii cu lăţime variabilă: a – trapezoidală; b – în trepte; c – cu vute.

Fig.II.109. Secţiune printr-o fundaţie continuă a cărei înălţime este egală cu cea a
grinzii

158
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

La grinzile dispuse cu vute se vor folosi condiţiile:

⎛ 1 1⎞
Hv = (1,2...1,5) H şiLv= ⎜ ⋅ ⋅ ⋅ ⎟L 0 (II.132)
⎝6 4⎠
Grinzile de fundare se vor realiza, ori de câte ori este posibil, cu
console la cele două extremităţi care vor asigura o comportare mai
bună nodurilor marginale. Lungimea acestor console notată cu Lc va
respecta condiţia:
Lc = (0,25...0,30) L0 (II.133)

Pentru stâlpii prefabricaţi, grinzile de fundaţie se realizează sub


formă de Π întors, cu un sistem de pahar în jurul stâlpului (fig.II.110).
Paharul se proiectează şi se verifică în mod identic cu fundaţia izolată.

Fig.II.110. Fundaţie continuă pentru stâlpi prefabricaţi

II.5.9.2. Armarea grinzilor continue sub stâlpi

Armarea grinzilor continue sub stâlpi se face cu armături


longitudinale atât la partea superioară cât şi la cea inferioară şi
transversale (fig.II.111). Procentul minim de armare pentru armătura
longitudinală din oţel PC 52 este de 0,1 % din secţiunea utilă, iar pentru
cea transversală din OB 37 de 0,05 %.
Momentele încovoietoare la care se dimensionează armătura
longitudinală se iau în secţiunile de la feţele stâlpilor. În secţiunile în
care placa grinzii este comprimată calculul se face ca pentru o secţiune
T, armătura longitudinală de rezistenţă amplasându-se în inima grinzii.
În placă se prevăd de o parte şi de alta armături longitudinale de
repartiţie cu o secţiune pe ml de cel puţin 10 % din armătura
transversală de rezistenţă a plăcii pe ml şi de minimum 3 Φ 8/ml.
Această armătură poate fi luată în calcule pentru preluarea momentelor
pe reazeme. Armături longitudinale constructive se prevăd şi pe lăţimea

159
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

grinzii, astfel ca distanţa dintre bare să nu depăşească 35 cm.


Dacă înălţimea grinzii la partea superioară este mai mare de 40 cm
sau dacă numărul barelor întinse pe un rând este mai mare ca 5, se
prevăd etrieri dubli.

Fig.II.111. Armarea fundaţiei continue sub stâlpi

Când din calcul rezultă armătură înclinată, aceasta se dispune la 450,


sau la grinzile cu înălţime mare, la 600.

160
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

II.5.9.3. Metode de calcul ale grinzilor de fundare sub şiruri de stâlpi

II.5.9.3.1. Metode bazate pe ipoteza distribuţiei plane a presiunilor


reactive

Această ipoteză este acceptată atunci când terenul de fundare are o


capacitate portantă redusă iar grinda poate fi considerată ca fiind foarte
rigidă. În acest caz se admite o distribuţie plană a presiunilor reactive
atât în sens transversal, cât şi longitudinal.
Pe baza acestei ipoteze au fost dezvoltate două metode
aproximative de calcul: metoda grinzii continue static determinate şi
metoda grinzii continue cu reazeme fixe.

II.5.9.3.1.1. Metoda grinzii continue static determinate

Această metodă este des folosită în proiectare deoarece este foarte


simplă şi necesită un volum minim de calcule. Rezultatele obţinute însă
dau erori destul de mari în comparaţie cu celelalte metode “mai exacte”,
în primul rând în calculul momentelor din secţiuni. Din această cauză
metoda se recomandă a se folosi numai la construcţiile de clasă de
importanţă mică şi sub formă de predimensionare la celelalte.
Grinda se consideră sprijinită pe toată suprafaţa ei pe terenul de
fundare şi încărcată de sus în jos cu sarcinile exterioare P şi M şi de jos
în sus cu reacţiunea terenului (fig.II.112).
Presiunea reactivă va avea valorile extreme p1 şi p2 determinate cu
relaţia:
P ⎛ 6e ⎞
p1; 2 = t ⎜1 ± ⎟
1⎝ L⎠

161
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.112. Schema de calcul a metodei grinzii continue static determinate: a – în-


cărcarea exterioară reală; b – încărcarea exterioară concentrată şi diagrama reacţiu-
nii terenului; c – diagrama de forţe tăietoare; d – diagrama momentelor încovoietoare.

L – lungimea totală a grinzii


Mt
e – excentricitatea de calcul; e = unde
Pt

n
Pt = ∑P
i =1
i (Pi – sarcinile concentrate exterioare, n – numărul lor).
n n
Mt = ∑ Mj + ∑ Pi .ai (Mj – momentele concentrate exterioare, n –
j =1 i =1

numărul lor, ai – distanţa de la forţele


concentrate exterioare la centrul de greutate al
grinzii)

162
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

După trasarea diagramei de presiuni reactive se trece la determina-


rea forţelor tăietoare T şi a momentelor M în fiecare secţiune
caracteristică a grinzii. Datorită existenţei echilibrului forţelor pe
verticală, diagrama de forţe tăietoare se va închide, adică TA = TD = 0
(fig.II.112 c).
Diagrama de momente însă, datorită impunerii distribuţiei plane a
presiunii reactive, nu se va închide şi în consecinţă se notează MD = ΔM
≠ 0 (fig.II.112 d). Raportând diagrama la o nouă linie de referinţă AD1 se
obţine diagrama corectată a momentelor încovoietoare în lungul grinzii.
Acelaşi rezultat se obţine dacă păstrăm linia de referinţă iniţială, AD,
dar pentru fiecare secţiune determinăm momentele corectate Mkc cu ( )
relaţia:
l
Mkc = Mk − k ⋅ ΔM (II.134)
L

unde:
Mk – valoarea momentului în secţiunea k înainte de corecţie
lk – distanţa de la capătul A al grinzii la secţiunea de calcul
L – lungimea totală a grinzii
ΔM – momentul necorectat în capătul D al grinzii.
În felul acesta se obţine şi în capătul D, momentul (MDc = 0) .

II.5.9.3.1.2. Metoda grinzii continue cu reazeme fixe

În cadrul acestei metode, elementul de fundare se consideră ca o


grindă continuă cu reazeme fixe (stâlpii) şi încărcată de jos în sus cu
diagrama presiunilor reactive pe metru liniar de grindă (fig.II.113).
Metoda se aplică cu rezultate satisfăcătoare dacă încărcările de la baza
stâlpilor şi distanţele dintre stâlpi nu diferă între ele cu mai mult de 20
%.
Grinda de fundare static nedeterminată se rezolvă printr-o metodă din
rezistenţa materialelor. În cazul în care reacţiunile Ri diferă mult de
valorile iniţiale ale încărcărilor exterioare Pi, se va aplica altă metodă
pentru determinarea valorilor statice aferente grinzii.
Momentele M1 şi M2 de la capetele grinzii scurte (fig.II.113 c) se
determină ţinând cont de recţiunea terenului pe lungimea l1 şi respectiv
l4:

163
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.113. Schema de clacul pentru metoda grinzii continue cu reazeme fixe


l2
M1 = (2p2 + p 4 ) ⋅ 1
6
(II.135)
l24
M2 = (2p1 + p3 ) ⋅
6
Diagrama reacţiunii terenului se împarte pe fiecare tronson într-o
diagramă dreptunghiulară şi una trapezoidală (fig.II.113 c, d) şi se
aplică ecuaţia celor 3 momente sau ecuaţia lui Clapeyron:

164
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

⎛S S ⎞
Mn −1ln + 2Mn (ln + ln −1 ) + Mn +1ln +1 = −6⎜⎜ n −1 + n +1 ⎟⎟ (II.136)
⎝ ln ln +1 ⎠
unde:
Mi – momentele din grindă corespunzătoare reazemului i;
li – distanţele dintre reazeme;
Si – momentul static al diagramei de momente de pe intervalul (i,i+1)
calculat faţă de reazemul i.
2 pl22 l2 pl24
În fig.II.113 c rezultă: S1B = S1C = l2 =
3 8 2 24
l 2 ⎛ pl px 3 ⎞ pl4
În fig.II.113 d rezultă: S2B = ∫ ⎜⎜ 2 ⋅ x − ⎟⎟ x.dx = 2 (II.137)
0
⎝ 6 6l2 ⎠ 45
l2 ⎛ pl2 px 3 ⎞ 7pl24
S2C = ∫0 ⎜⎝ 6
⎜ ⋅ x − ⎟
6l2 ⎟⎠
dx − S 2B =
360
Folosind aceste relaţii se scrie ecuaţia celor 3 momente pe fiecare
reazem şi se determină în felul acesta momentele încovoietoare din
grindă.
Aceeaşi metodă se poate folosi şi în cazul în care considerăm
diagrama presiunilor reactive ca o diagramă în trepte obţinută prin
repartizarea încărcării fiecărui stâlp la lungimea aferentă de fundaţie
(fig.II.114 b), sau în cazul ipotezei repartizării triunghiulare sub zona
aferentă (fig.II.114 c).
În fig.II.114 b s-a notat:
P1 P2 P3
p1b = ; p 2b = ; p3b = ;
l l2 l3 l3
l1 + 2 + + l4
2 2 2 2
În fig.II.114 c s-a notat: (II.138)
2P1 2P2 2P3
p1c = ; p2c = ; p3 c = ;
l2 l2 l3 l3
l1 + + + l4
2 2 2 2

165
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.114. Repartizarea încărcării din stâlp la lungimea aferentă de fundaţie

II.5.9.3.2. Metode bazate pe ipoteza deformaţiilor elastice locale


(Winkler)

Modelul Winkler are la bază ipoteza contactului permanent între


grinda de fundare şi teren şi faptul că sub acţiunea încărcărilor, defor-
maţiile terenului în toate punctele de pe suprafaţa de contact sunt pro-
porţionale cu deformaţiile grinzii, factorul de proporţionalitate fiind co-
eficientul de pat k:

p = k.y (II.139)

166
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Terenul de fundare este considerat ca o serie continuă de arcuri


elastice pe care sprijină grinda şi care se comprimă proporţional cu
sarcina transmisă (constanta elastică a arcurilor fiind egală cu k).

Fig.II.115. Schema de calcul pentru ipoteza deformaţiilor locale

Ecuaţia forţei tăietoare într-o secţiune aflată la distanţa x de originea


sistemului de axe (cu O la mijlocul grinzii) este:
n

∑ P + ∫ B(− q)dx + ∫
x x
T = T0 – i B.pdx (II.140)
0 0
i =1
unde:
B – lăţimea grinzii;
p(x) – reacţiunea terenului de fundare;
q(x) – sarcina uniform distribuită pe grindă, atunci când se ia în con-
siderare greutatea proprie a grinzii.
Dar
d2M dT d2 y M d2 y
= = B (p − q ) şi = − ⇒ M = −EI
dx 2 dx dx 2 EI dx 2
Rezultă că:
d ⎛ d2 y ⎞ d4 y
B (p – q) = ⎜ − EI ⎟ = −EI sau
dx 2 ⎜⎝ dx 2 ⎟⎠ dx 4
d4 y
EI + B.p = B.q (II.141)
dx 4

Dacă se consideră q(x) = 0 (se neglijează greutatea proprie a grin-


zii, sau se consideră sarcina uniform distribuită ca o sarcină concentra-
tă pe anumite panouri, sau se scade direct din reacţiunea terenului) şi
ţinând cont de expresia (II.139) relaţia (II.141) devine:

167
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

d4 y Bk d4 y
+ ⋅y = 0 sau + 4α 4 y = 0 (II.142)
dx 4 EI dx 4
unde:
Bk
α=4 se numeşte factor de amortizare.
4EI
Se mai foloseşte şi noţiunea de lungime elastică notată cu

1 4 4EI
le = =
α Bk

x
Făcând substituţia ξ = = α.x în ecuaţia diferenţială (II.142) se obţine:
le
d4 y
+ 4α 4 .y = 0 (II.143)
dξ 4
cu soluţia generală:
[ ]
4
y = ∑ Ci ⋅ eri ⋅ξ (II.144)
i =1
şi ecuaţia caracteristică:

r4 + 4 = 0 (II.145)

Această ecuaţie admite rădăcini complexe:

⎧r1 = 1 + i ⎧r3 = i − 1
⎨ ⎨
⎩r2 = 1 − i ⎩r4 = −i − 1

Soluţia generală va deveni în acest caz:

y = C1.e(1+i)ξ + C1.e(1-i)ξ + C1.e(i-1)ξ + C4.e(-i-1)ξ (II.146)

Funcţiile exponenţiale se înlocuiesc cu funcţii trigonometrice:

eiξ = cos ξ + i sin ξ


eiξ = cos ξ – i sin ξ

Introducând aceste valori în (II.146) se obţine:

168
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

y = C1eξ.eiξ + C2eξ.e-iξ + C3eiξ.e-ξ + C4e-iξ.e-ξ = eξ [C1 (cos ξ + i sin ξ) +

+ C2 (cos ξ – i sin ξ)] + e-ξ [C3 (cos ξ + i sin ξ) + C4 (cos ξ – i sin ξ)] =

=eξ[(C1 + C2)cosξ + (iC1 + iC2)sinξ] + e-ξ[(C3 + C4)cosξ + (iC3 – iC4)sinξ]

Dacă se notează:

C1 + C2 = A; iC1 – iC2 = B; C3 + C4 = C; iC3 – iC4 = D

se obţine în final:

y = eξ (A cosξ + B sinξ) + e-ξ (C cosξ + D sinξ) (II.147)

Determinarea constantelor de integrare se face pe baza condiţiilor


iniţiale la capetele grinzii, a condiţiilor de continuitate a deformaţiilor în
dreptul sarcinilor concentrate, precum şi a condiţiilor de echilibru a unui
element de grindă detaşat prin două secţiuni făcute imediat la stânga şi
la dreapta unei sarcini concentrate.

II.5.9.3.2.1. Grinda continuă de lungime infinită

O grindă se consideră de lungime infinită atunci când α.xi > 7, unde


xi reprezintă distanţa de la prima sau ultima sarcină la capătul grinzii.
Pentru a rezolva o astfel de grindă, este necesar a determina în primul
rând constantele A, B, C şi D. Se consideră succesiv că grinda este
încărcată cu forţe concentrate şi apoi cu momente concentrate, în final
sumându-se efectele fiecărui caz în parte.
Grinda de lungime infinită încărcată cu o forţă concentrată
Pentru determinarea constantelor ecuaţiei (II.147) se pun 3 condiţii:
a) deformaţia de la capătul grinzii este zero:
x → ∞ ( ξ → ∞) ⇒ y = 0
Se obţine A = B = 0 şi deci ecuaţia (II.147) devine:

y = e-ξ (C cosξ + D sinξ) (II.148)

169
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.116. Schema de calcul pentru grinda de lungime infinită


încărcată cu o forţă concentrată

b) Maximul concentraţiei este în dreptul sarcinii (datorită simetriei):


dy dy dy
x=0⇒ = 0 unde = = 0 şi ξ = 0
dx dx ledξ
dy

= -e-ξ (C cosξ + D sinξ) + e-ξ (-C sinξ + D cosξ) = 0 ⇒
le

⇒ e [(C – D) cosξ - (C – D) sinξ] = 0 ⇒ (C – D) cosξ = (C + D) sinξ

C −D
tgξ = şi deoarece ξ = 0 ⇒ C – D = 0 ⇒ C = D.
C+D

Relaţia (II.148) devine:

y = C.e-ξ (cosξ + sinξ) (II.149)

P
c) În origine, din motive de simetrie Tdr = -
2
d3 y d3 y
T = −EI = −EI şi
dx 3
3
l3 edξ
d3 y
dξ 3
d ⎛ dy ⎞ d
(
= 2 ⎜⎜ ⎟⎟ = 2 − 2Ce − ξ sin ξ =
dξ ⎝ dξ ⎠ dξ
)

d
[
+ 2Ce − ξ (sin ξ − cos ξ ) = ]
= 4Ce − ξ cos ξ
Deci:
P Bkle P
− =− ⋅ 4Ce − ξ cos ξ şi pentru ξ → 0 ⇒ C=
2 4 2Bkle

Ecuaţia deformaţiei la o grindă de lungime infinită devine

170
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

P
y= ⋅ e − ξ (cos ξ + sin ξ ) (II.150)
2Bkle

Ecuaţia presiunii reactive a terenului p devine în acest caz:

P
p = ky = ⋅ e − ξ (cos ξ + sin ξ ) (II.151)
2Ble

Pentru a determina celelalte mărimi ale solicitărilor din grindă se


derivează expresia (II.150) astfel:
- pentru a determina rotirea grinzii:

dy 1 dy P
θ= = ⋅ =− ⋅ e − ξ sin ξ (II.152)
dx le dξ Bkl2e

- pentru a determina momentul încovoietor:

d2 y Bkle4 d2 y Bkl2e P
M = −EI = − ⋅ = − ⋅2 ⋅ e − ξ (sin ξ − cos ξ )
dx 2
4 le dξ
2 2
4 2Bkle
sau

P.le − ξ
M= ⋅ e (cos ξ − sin ξ ) (II.153)
4

- pentru a determina forţa tăietoare:

d3 y Bkle d3 y Bkle P
T = −EI 3 = − ⋅ 3 =− ⋅4 ⋅ e − ξ cos ξ
dx 4 dξ 4 2Bkle
sau

P −ξ
T=− e cos ξ (II.154)
2

Dacă notăm:
ϕ1(ξ) = e-ξ (cosξ + sinξ)

171
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

ϕ2(ξ) = e-ξ sinξ (II.155)


ϕ3(ξ) = e-ξ (cosξ – sinξ)
ϕ4(ξ) = e-ξ cosξ

se obţin formulele de calcul:


P P P
y= ϕ1(ξ ); p = ϕ1(ξ ); θ = − ϕ2 (ξ );
2Bkle 2Ble Bkl2e
(II.156)
Pl P
M = e ϕ3 (ξ ); T = − ϕ4 (ξ );
4 2
Variaţia funcţiilor ϕ i (ξ) este reprezentată în fig.II.117.

x
Pentru anumite valori carac-teristice ale argumentului ξ = s-au întocmit
le
tabele care ajută mult în calculul efectiv al unei astfel de grinzi (tabelul II.23).

Fig.II.117.Variaţia funcţiilor ϕ i (ξ)

Dacă în expresiile (II.156) facem P=1, se obţin funcţiile de influenţă ale


lui y, θ, M şi T pentru secţiunea x=0 când P parcurge grinda (fig.II.118).

172
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.118.Diagramele de variaţie a deformaţiilor şi solicitărilor în lungul grinzii infinite


încărcate cu o forţă concentrată

173
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Tabelul II.23
VALORILE FUNCŢIILOR ϕ i

174
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Grinda de lungime infinită încărcată cu un moment concentrat


Pentru a determina constantele A, B, C, şi D din ecuaţia generală
(II.147) se pun şi în acest caz trei condiţii:
a) Deformaţia la capătul grinzii, x → ∞ este zero.
Deci pentru x → ∞ ⇒ ξ → ∞ şi y = 0. Rezultă că:

e-ξ (C cosξ + D sinξ) = 0 ⇒ C = D = 0

Ecuaţia (II.147) devine în acest caz identică cu ecuaţia (II.148), adică:

y = e-ξ (C cosξ + D sinξ)

b) În dreptul punctului de aplicaţii al momentului încovoietor,


deformaţia este zero, deci:

x = 0 (ξ = 0) ⇒ y = 0 sau

e0 (C cos0 + D sin0) = 0 ⇒ C = 0 şi deci ecuaţia (II.148) devine:

y = e-ξ D sinξ (II.157)

Fig.II.119. Grinda de lungime infinită încărcată cu un moment concentrat

c) În imediata apropiere a originii axelor, momentul este jumătate din M0:

M0
x = 0 (ξ = 0) ⇒ M =
2
Dar,

175
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

d2 y d2 y M0 le4Bk d2 y M
M = −EI = −EI = − ⇒ ⋅ 2 =− 0
2
dx le d ξ
2 2
2 4le dξ
2
2
d2 y
dξ 2
=
d

[ ]
De − ξ (cos ξ − sin ξ ) = −2De − ξ cos ξ

şi pentru
d2 y
ξ = 0 ⇒ 2 = −2D

Deci
l2eBk M M
− 2D =− 0 ⇒D= 2 0
4 2 leBk
şi ecuaţia (II.157) devine:

M0 − ξ
y= 2
e sin ξ (II.158)
l Bk
e

La acelaşi rezultat se ajunge şi dacă se exprimă cuplul concentrat


sub formă M0 P. Δx = P.Δξ (fig.II.119).
Rezultă o grindă de lungime infinită acţionată de două sarcini con-
centrate egale şi de sens contrar amplasate la distanţa Δx una faţă de
x
cealaltă. Conform relaţiei (II.158) rezultă (ştiind că ξ = = αx ):
le
P P Δx
y= ϕ1(ξ ) − ϕ1(ξ + Δξ ) unde Δξ =
2Bkle 2Bkle le
1 ϕ (ξ + Δξ ) − ϕ1(ξ )
y=− ⋅ PΔξ ⋅ 1
2Bkle Δξ
Trecând la limită Δξ → 0 şi PΔξ → M0 se obţine:

− M0 dϕ1(ξ ) M0 ⎛ 2 − ξ ⎞ M
y= ⋅ =− ⎜⎜ − e sin ξ ⎟⎟ = 2 e − ξ sin ξ (II.159)
2Bkle ledξ 2Bkle ⎝ le ⎠ leBk
Expresia presiunii reactive va fi:

M0 − ξ
p = k.y = e sin ξ (II.160)
l2eB

Pentru a determina celelalte solicitări din grindă, se derivează


176
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

expresia (II.159) astfel:


- rotirea unei secţiuni a grinzii:

dy dy M
θ= = = 3 0 e − ξ (cos ξ − sin ξ ) (II.161)
dx le dξ leBk

- momentul încovoietor într-o secţiune a grinzii:

d2 y d2 y le4Bk M
M = −EI = −EI = − ⋅ 2 4 0 e − ξ cos ξ ⇒
dx 2
le d ξ
2 2
4 leBk

M0 − ξ (II.162)
M= e cos ξ
2

- forţa tăietoare într-o secţiune a grinzii:

dM dM M
T= = = − 0 e − ξ (cos ξ + sin ξ ) (II.163)
dx ledξ 2le

Dacă folosim notaţiile (II.155) se obţine în final:

M0 M M
y= 2
ϕ2 (ξ ); p = 02 ϕ2 (ξ ); θ = 03 ϕ3 (ξ );
2Bkle 2Ble Bkle
(II.164)
M M
M = 0 ϕ4 (ξ ); T = − 0 ϕ1(ξ );
2 2le
Variaţia acestor mărimi statice este reprezentată în fig.II.120.

177
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.120. Diagramele de variaţie a deformaţiilor şi solicitărilor în


lungul grinzii infinite încărcate cu un moment concentrat

Grindă de lungime infinită încărcată cu o sarcină uniform distribuită

În acest caz, mărimile statice y, p, θ, M şi T se obţin prin integrarea


forţelor elementare p.dx folosind relaţiile de la forţa concentrată (II.156)
– fig.II.121.

178
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.121. Schema de calcul a grinzii de lungime


infinită încărcată cu o sarcină uniform distribuită

Dacă q(x) este constant (q(x) = q), rezultă:

1
dy = q .dx ϕ 1 (ξ )
2 Bkl e

1
q .dx ϕ 1 (x )
x2
y = ∫ x1 2 Bkl e
sau în coordonate relative:

1
q.dξle ϕ1(ξ )
ξ2
y=
2Bkle ∫ ξ1

unde
x2 x
ξ2 = ; ξ1 = 1 şi dx = le.dξ.
le le
Deci
q ξ2 q
y= ∫ ϕ1(ξ ).dξ ⇒ y = − [ϕ4 (ξ2 ) − ϕ4 (ξ1 )] (II.165)
2Bk 1
ξ 2Bk
iar
q
p = ky = − [ϕ4 (ξ2 ) − ϕ4 (ξ1 )] (II.166)
2B
Rotirea unei secţiuni a grinzii se va calcula cu relaţia:

dy dy q
θ= = = [ϕ1(ξ1 ) − ϕ1(ξ2 )] (II.167)
dx le dξ 2Bkle
Momentul încovoietor în grindă va fi:

179
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

d2 y d2 y Bkle4 q
M = −EI = −EI = ⋅ ⋅ 2 ⋅ [ϕ2 (ξ2 ) − ϕ2 (ξ1 )] =
dx 2
le dξ
2 2
4 2Bkl2e
(II.168)
ql2
= e [ϕ2 (ξ2 ) − ϕ2 (ξ1 )]
4

Forţa tăietoare va avea următoarea expresie:

dM dM qle
T= = = [ϕ3 (ξ1 ) − ϕ3 (ξ2 )] (II.169)
dx ledξ 4

Relaţiile (II.165) – (II.169) sunt valabile în cazul în care secţiunea


considerată este la stânga porţiunii încărcate. Dacă secţiunea se
consideră în interiorul acestei porţiuni, sarcina distribuită se împarte în
două, la stânga şi la dreapta secţiunii considerate. Se calculează
separat influenţa produsă de secţiune de fiecare din cele două încărcări
şi se aplică suprapunerea efectelor. Relaţiile de calcul vor fi în acest
caz:

q
y=− [ϕ4 (ξ2 ) + ϕ4 (ξ1 ) − 2]
2Bk
q
p=− [ϕ4 (ξ2 ) + ϕ4 (ξ1 ) − 2] (II.170)
2B
ql2
M = e [ϕ2 (ξ2 ) + ϕ2 (ξ1 )]
4

iar pentru θ şi T relaţiile vor fi identice cu (II.167) şi respectiv (II.169).


Valorile ξ1 şi ξ2 se iau întotdeauna pozitive.
În cazul în care grinda de lungime infinită este acţionată cu încărcări
complexe (P, q, M) se determină mărimile statice y, p, θ, M şi T pentru
fiecare caz în parte şi apoi se aplică principiul suprapunerii efectelor.
Semnul încărcărilor se consideră pozitiv dacă P sau q sunt dirijate de
sus în jos şi M0 roteşte în sens orar. Valorile funcţiilor ϕi (ξ) se iau din
tabele. Pentru funcţiile ϕ2 (ξ) şi ϕ4 (ξ) valorile din tabel se introduc cu
semnul lor pentru forţe şi cuple concentrate situate la stânga secţiu-nii
considerate şi cu semn schimbat pentru încărcările din dreapta.
Funcţiile ϕ1 (ξ) şi ϕ3 (ξ) se iau cu semnul lor indiferent de poziţia secţiunii.

180
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

II.5.9.3.2.2. Grinda de lungime finită (metoda Bleich)

O grindă se consideră de lungime finită când sarcinile care o acţio-


nează influenţează cele două caapete ale ei sau când α xi < 7. Deter-
minarea mărimilor statice y, p, θ, M şi T se face cu ajutorul formulelor
de la grinda infinită după transformarea grinzii reale. La o grindă de
lungime finită, liberă la capete, momentele şi forţele tăietoare în A şi B
(fig.II.122) sunt nule.

Fig.II.122. Schema de calcul pentru grinda de lungime finită

Pentru o grindă de lungime infinită însă, ele au valori diferite de zero.


Din această cauză este necesar ca la fiecare capăt al grinzii finite să se
aplice forţe sau momente concentrate fictive care să realizeze la
capătul grinzii condiţiile reale. Şi în calculul unei astfel de grinzi se
consideră mai întâi acţiunea forţelor şi apoi a momentelor concentrate,
iar în final se aplică principiul suprapunerii forţelor.
În general se amplasează câte două forţe (cuple) fictive de fiecare
parte a grinzii deoarece se pot scrie câte două condiţii statice pentru
fiecare capăt astfel:
- capăt liber: T = 0; M = 0
- capăt rezemat sau articulat: y = 0; M = 0
- capăt încastrat: y = 0; θ = 0.
Amplasarea încărcărilor fictive se face arbitrar. Convenabil, se am-
plasează la abscisele transformate α.x = ξ = π/4; π/2; π; 3π/4 de
capetele A şi B al grinzii, deoarece pentru aceste valori funcţiile ϕi (ξ)
181
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

devin pe rând nule.


Astfel, pentru cazul grinzii încărcate cu forţe concentrate (fig.II.122b)
forţele fictive Vi se pot amplasa la distanţele ξ = π/4 şi respectiv ξ = π/2,
deoarece deoarece ϕ3 (π/4) = ϕ4 (π/2) = 0. Pentru cazul grinzii încărcate
cu momente concentrate (fig.II.122c), cuplele fictive Mi se pot amplasa
la distanţele π/2 şi 3π/4, deoarece ϕ4 (π/2) = ϕ1 (3π/4) = 0.
După impunerea condiţiilor de capăt şi determinarea forţelor fictive,
calculele se fac aplicând relaţiile de la grinda de lungime infinită pentru
segmentul AB, luând în considerare toate încărcările, inclusiv cele
fictive. În general, încărcările aflate la o distanţă mai mare decât 2πle
faţă de secţiunea de calcul se pot neglija.
Grinda finită poate fi considerată ca fiind: (L = lung. grinzii)
- lungă dacă α.L > 6
- de lungime medie când 0,6 < α.L < 6
- scurtă, când α.L < 0,6 (în acest caz rezolvarea se face conside-
rând grinda absolut rigidă cu I = ∞).

II.5.9.3.2.3. Grinda de lungime semiinfinită

O grindă se consideră de lungime semiinfinită, dacă la un capăt α.xA>7


şi la celălalt α.xB < 7 (fig.II.123).

Fig.II.123. Grinda de lungime semiinfinită

În dreptul capătului în care grinda este finită (în cazul nostru, B) se


amplasează încărcările fictive V1, V2, M1 şi M2 care se determină în mod
identic cu cel al grinzii finite.

182
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

II.5.9.3.2.4. Reţele de grinzi de fundaţie rezemate pe mediu


Winklerian

Reţele de grinzi de fundaţie se folosesc la structurile de rezistenţă în


cadre cu mai multe nivele amplasate pe pământuri compresibile.
Dezvoltarea şi legarea tălpilor pe ambele direcţii asigură nu numai o
suprafaţă de rezemare sporită, deci o presiuine pe talpă mai redusă, ci
şi o mai puternică rigidizare a construcţiei la nivelul infrastructurii
necesară pentru a atenua efectul defavorabil al tasărilor neuniforme.
Din punct de vedere static, reţeaua de grinzi este acţionată în noduri,
de solicitările de la baza stâlpilor, care mobilizează reacţiunea terenului
dirijată de jos în sus şi distribuită după o lege neliniară în lungul grinzilor
reţelei. Sub acţiunea unei forţe oarecare Pij amplasate în nodul (i,j)
grinzile de pe direcţia x şi respectiv y (fig.II.124) se vor deforma
simultan, respectând condiţiile de continuitate:
- săgeata grinzii pe direcţia x va fi egală cu săgeata grinzii pe direcţia
y, sau
fij x = fij y (II.171)
- rotirea din încovoiere a grinzii pe direcţia x(y) va fi egală cu rotirea
din torsiune a grinzii pe direcţia y(x) sau

Mijînc
x
= Mijtors
y
(
; Mijtors
x
= Mijînc
y
) (II.172)
În general efectul momentelor din nodurile reţelei se neglijează.
Dacă la relaţia (II.171) adăugăm condiţia de continuitate a încărcă-
rilor exterioare P ij = P ij x + P ij y se pot scrie în fiecare nod câte un
sistem de două ecuaţii cu două necunoscute din care rezultă valorile
Pij x şi Pij y .
⎧⎪fij x = fij y
⎨ (II.173)
⎪⎩Pij = Pij x + Pij y

Pentru calculul unui astfel de sistem de fundare se fac se fac urmă-


toarele ipoteze:
- terenul este elastic omogen şi caracterizat printr-un coeficient de ri-
giditate k;
- grinzile după direcţiile x şi y au respectiv secţiuni constante;
- în orice nod al reţelei sunt valabile relaţiile (II.173).

183
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Pentru rezolvare se folosesc formulele de calcul determinate ante-


rior pentru grinzi de fundaţie pe un mediu Winklerian

Pij Pij
y ij = e − ξ (cos ξ + sin ξ ) = ϕ1(ξ )
2Bkle 2Bkle

Punctele de încrucişare ale reţelei se împart în trei categorii:


a) puncte de câmp
b) puncte marginale
c) puncte de colţ.
La primele se poate face ipoteza că ar aparţine unei grinzi de lungi-
me infinită, la celelalte marginale şi de colţ, distanţa de la punctul de
aplicaţie al forţei la capătul grinzii fiind mai mică, se va aplica metoda
forţelor fictive.

184
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.124. Schema de calcul pentru reţele de grinzi

a) Puncte situate în câmp


Deformaţiile după cele două direcţii vor fi:

Pij x
fij x = y ij x = ϕ1(0 )
2B xlke x
Pij y
fij y = yij y = ϕ1(0 )
2B ylke y

185
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Conform relaţiilor (II.173) avem:

Pij x Pij y Pij x + Pij y Pij


fij x = fij y ϕ1(0 ) = ϕ1(0 ) = =
2B xle x k 2B yle y k B xle x + B yle y B xle x + B yle y

de unde rezultă că:


B x le x μ
Pij x = Pij = Pij (II.174)
B x le x + B y le y 1+ μ
unde
B xle x 4EIx 4EIy
μ= , le x = şi le y =
B yle y B x .k B y .k
La fel
1
Pijy = Pij (II.175)
1+ μ

La determinarea relaţiilor (II.174) şi (II.175) s-a considerat că forţele


vecine Pi-1,,j , Pi,,j-1 şi Pi,,j+1 nu influenţează practic mărimea săgeţii.
Deoarece ϕ1(0) = 1 şi ϕ1(2,1) = 0,0439, deci mai puţin de 5 % din
valoarea maximă, rezultă că aproximaţia făcută este valabilă pentru
l
ξ = x (y ) = 2,1 sau lx(y) = 2,1 le.
le
De asemenea valoarea la aproximativ – 0,05 se obţine pentru o
l
distanţă relativă ξ = x (y ) = 3,14 (ϕ1(π) = – 0,0432). Pentru distanţe
le
relative mai mari, funcţia ϕ1(ξ) scade, ajungând la valoarea – 1,11 %
pentru ξ = 4,6.

b) Puncte marginale
Având în vedere faptul că distanţa de la capătul grinzii (axul x de
exemplu) la forţa din nodul marginal este mai mică decât 2,1 le , se va
aplica în acest caz metoda forţelor fictive.
Dacă notăm aceste forţe fictive cu V1 şi V2 şi luăm în considerare
forţa imediat vecină de la marginea grinzii se pot scrie condiţiile de colţ:

186
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

⎧ ⎛π⎞ ⎛π⎞ ⎛l ⎞
⎪T = V1ϕ4 ⎜ ⎟ + V2ϕ4 ⎜ ⎟ − Pi −1, j x ϕ4 ⎜⎜ 1x ⎟⎟ = 0
⎪ ⎝2⎠ ⎝4⎠ ⎝ le x ⎠
⎨ (II.176)
⎪ ⎛π⎞ ⎛π⎞ ⎛ l1x ⎞
⎜ ⎟
⎪M = V1ϕ3 ⎜ 2 ⎟ + V2ϕ3 ⎜ 4 ⎟ + Pi −1, j x ϕ3 ⎜ l ⎟ = 0
⎩ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ex ⎠

Deci:

⎛l ⎞ ⎛l ⎞
ϕ4 ⎜⎜ 1x ⎟⎟ ϕ3 ⎜⎜ 1x ⎟⎟
V2 = Pi −1, j x ⎝ lex ⎠ şi V1 = −Pi −1, j x ⎝ lex ⎠
⎛π⎞ ⎛π⎞
ϕ4 ⎜ ⎟ ϕ3 ⎜ ⎟
⎝4⎠ ⎝2⎠

Pe direcţia x se consideră grinda de lungime finită iar pe direcţia y de


lungime infinită. Deci:
⎡ ⎛l ⎞ ⎛l ⎞ ⎤
⎢ ϕ3 ⎜⎜ 1x ⎟⎟ ϕ 4 ⎜⎜ 1x ⎟⎟ ⎥
l ⎛π l
y ix = ⎢− Pi−1,jx ⎝ ex ⎠ ⋅ ϕ1 ⎜ + 1x

⎟ + Pi−1,j ⎝ lex ⎠ ⋅ ϕ ⎛⎜ π + l1x ⎞
⎟ + Pi−1,j ϕ1 (0 )⎥ ⋅ 1
⎜ 2 le ⎟ 1⎜ ⎟
⎢ ⎛π⎞ ⎛π⎞ ⎥ 2B xle k
⎝ 4 le x
x x

⎢ ϕ3 ⎜ ⎟ ⎝ x ⎠ ϕ4 ⎜ ⎟ ⎠ ⎥ x

⎣⎢ ⎝2⎠ ⎝ ⎠4 ⎦⎥
1
y i −1, j y = Pi −1, j y ⋅ ϕ1(0 ) ⋅
2B yle y k

Prin egalarea săgeţilor se poate scrie:

⎡ ⎛ l1x ⎞ ⎛l ⎞ ⎤
⎢ ϕ3 ⎜⎜ ⎟⎟ ϕ4 ⎜⎜ 1x ⎟⎟ ⎥
Pi −1, j x ⎢ ⎛π l ⎞ ⎛ ⎞
⎟ + ⎝ ex ⎠ ⋅ ϕ1⎜ π + l1x
l l
− ⎝ ex ⎠ ⋅ ϕ1⎜ + 1x ⎟ + ϕ1(0 )⎥ =
2B xle x k ⎢ ⎜ 2 le ⎟ ⎜ 4 le ⎟ ⎥
⎛π⎞
⎢ ϕ3 ⎜ ⎟ ⎝ x ⎠ ϕ4 ⎛⎜ π ⎞⎟ ⎝ x ⎠ ⎥
⎢⎣ ⎝ ⎠ 2 4
⎝ ⎠ ⎥⎦
Pi −1, j y
= ⋅ ϕ1(0 )
2B yle y k
Dacă notăm paranteza pătrată cu νx se obţine:

Pi −1, j x Pi −1, j y Pi −1, j


= =
B xle x B yle y B xle x
+ B yle y
νx νx

187
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

de unde
B xle x μ
Pi −1, j x = Pi −1, j ⋅ = Pi −1, j ⋅
B xle x + ν xB yle y μ + νx
(II.177)
ν xB yle y νx
Pi −1, j y = Pi −1, j ⋅ = Pi −1, j ⋅
B xle x + ν xB yle y μ + νx

În mod asemănător se procedează şi în cazul în care grinda se


desfăşoară pe direcţia y. Rezultă în acest caz, pentru un nod (i, j-1):
ν μ
Pi, j−1,x = Pi, j−1 ⋅ y
1 + ν yμ
(II.178)
1
Pi, j−1,y = Pi, j−1 ⋅
1 + ν yμ

c) Puncte de colţ
În acest caz se aplică metoda forţelor fictive atât după direcţia x cât
şi după direcţia y:

Pmn x Pmn y ⎛l ⎞ ⎛ ⎞
νx = νy cu ν x = f ⎜ 1x ⎟ şi ν y = f ⎜ l1x ⎟
B xle x B yle y ⎜ le ⎟ ⎜ le ⎟
⎝ x ⎠ ⎝ y⎠
sau
Pmn x Pmn y Pmn
= =
B x le x B y le y B x le x B y le y
+
νx νy νx νy
de unde:

188
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

B xle x
νx μν y
Pmn x = Pmn = ⋅ Pmn
B xle x B yle y ν x + μν y
+
νx νy
(II.179)
B x le y
νy νx
Pmn y = Pmn = ⋅ Pmn
B xle x B yle y ν x + μν y
+
νx νy

Toate relaţiile determinate până acum au avut la bază neglijarea


forţelor din nodurile vecine. Această ipoteză este valabilă atunci când
săgeata din nodul (ij) nu este influenţată de eforturile din (i-1,j), (i+1,j),
(i, j-1), (i, j+1). Acest lucru este valabil (cu o eroare de maxim 5 %) dacă
distanţele dintre forţe (x) îndeplinesc condiţia:

4EI
x ≥ 2,1le = 2,14 (II.180)
Bk

În cazul în care nu este satisfăcută această condiţie trebuie luată în


consideraţie şi influenţa eforturilor din nodurile vecine, după ce în
prealabil s-a făcut un calcul conform celor descrise anterior (treapta I).
Această continuare a calculului poartă denumirea de “treapta a II-a”.
Spre exemplu pentru nodul central (i,j) se va scrie ţinând cont de
relaţia (II.173):

Pi, j x Pi −1, j x ⎛l ⎞ Pi +1, j x ⎛l ⎞


ϕ1(0 ) + ϕ1⎜ x ⎟+ ϕ1⎜ x ⎟=
2B xle x k 2B xle x k ⎜⎝ le x ⎟ 2B xle k ⎜ le
⎠ x ⎝ x


(II.181)
Pi, j y ⎛l
Pi, j −1y ⎞ Pi, j +1y ⎛l ⎞
= ϕ1(0 ) + ϕ1⎜ y ⎟+ ϕ1⎜ y ⎟
2B yle y k 2B yle y k ⎜⎝ le y ⎟ 2B yle k ⎜ le
⎠ y ⎝ y

În felul acesta se pot scrie ecuaţii identice în fiecare nod, corectându-


se valorile calculate în prima etapă.

II.5.9.3.2.5 Metoda diferenţelor finite

Această metodă se bazează pe ipoteza lui Winkler, conform căreia,

189
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

între reacţiunea terenului şi deformaţia grinzii în orice secţiune există o


dependenţă liniară. Se pleacă de la ecuaţia diferenţială de ordinul II
⎛ d2 y M⎞ ⎛ d4 y kB ⎞
⎜⎜ 2 = − ⎟⎟ sau IV ⎜⎜ 4 + y = 0 ⎟⎟ a fibrei medii deformate a grinzii
⎝ dx EI ⎠ ⎝ dx EI ⎠
şi se transpune într-o ecuaţie liniară, exprimând derivatele funcţiei y în
diferenţe finite centrale. În felul acest are loc aşa numita “discretizare” a
problemei, în locul unui mediu sau a unei funcţii continue, obţinând un
mediu sau o funcţie discretă, în care sunt date valori numai în anumite
puncte.
Funcţia y = f(x) este definită numai în punctele xi (i = 1...5) în aşa fel
încât yi = f(xi).

Fig.II.125. Discretizarea funcţiei y(x)

d(y ) dy
Prima derivată a acestei funcţii va fi: = , sau transcris în
dx dx
Δy
diferenţe finite .
Δx
Dacă luăm intervalele xi – xi-1 egale înte ele şi le notăm cu Δx = h,
pentru primul domeniu vom avea:

⎛ Δy ⎞ y − y1 y 2 − y1
⎜ ⎟ = 2 = (II.182)
⎝ Δx ⎠1− 2 x 2 − x1 h

Derivata a II-a va avea următoarea formă:

190
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

y 3 − y1 y 2 − y1

d ⎛ dy ⎞ Δ ⎛ Δy ⎞ h h y − 2 y 2 + y1
⎜ ⎟= ⎜ ⎟ = = 3 (II.183)
dx ⎝ dx ⎠ Δx ⎝ Δx ⎠1− 2 − 3 Δx h2

Δ ⎛ Δy ⎞ y − 2 y i + y i −1
⎜ ⎟ = i +1 (II.184)
Δx ⎝ Δx ⎠i −1,i +1 h2

În mod analog se pot scrie şi derivatele de ordin superior ordinului II.


Fie grinda din fig.II.126 a la care axa deformată este dată de funcţia
y = f(x) (fig.II.126 b).
Împărţim grinda în n panouri egale de mărime a. Presupunând că se
cunoaşte funcţia y = f(x), putem aproxima curba săgeţilor grinzii cu o
variaţie în trepte (fig.II.126 c) sau sub forma unei parabole (fig.II.126b).
Dacă admitem variaţia în trepte, atunci pentru fiecare panou de
mărime a presiunea va fi pi = ki.yi iar rezultanta aplicată în centrul
acestuia, xi = pi.aB = ki.yi.aB, unde B este lăţimea grinzii. Aceste forţe
concentrate vor înlocui contactul grindă-teren real (fig.II.126 d).

Fig.II.126. Schema de calcul pentru metoda diferenţelor finite

Folosirea ecuaţiei diferenţiale de ordinul II


191
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Pentru un panou oarecare i, dacă exprimăm ecuaţia diferenţială de


⎛ d2 y M⎞
ordinul II ⎜⎜ 2 = − ⎟⎟ în diferenţe finite centrale, se obţine:
⎝ dx EI ⎠

⎛ d2 y ⎞ ⎛ M ⎞ y − 2 y i + y i +1 M
⎜⎜ 2 ⎟⎟ = −⎜ ⎟ = i −1 2
=− i
⎝ dx ⎠i ⎝ EI ⎠i a EIi
sau:
a2
y i −1 − 2 y i + y i + 1 = −
EIi
⋅ Mi = −
a
EIi
(
∑ MXi − ∑ MPi (II.185) )
Relaţia (II.185) poate fi scrisă pentru fiecare nod, cu excepţia
primului şi ultimului panou, obţinându-se astfel (n – 2) ecuaţii. Sistemul
de n ecuaţii cu n necunoscute (Xi) se completează cu cele două condiţii
m n
de echilibru static: proiecţia forţelor pe verticală ∑ Pj = ∑ Xi şi ecuaţia
j =1 i =1

de moment în raport cu unul din capetele grinzii (MB = 0), La scrierea


momentului Mi din ecuaţia (II.185) se iau în considerare atât încărcările
exterioare Pj cât şi forţele concentrate Xi aflate la stânga secţiunii
panoului considerat.
Se rezolvă sistemul static determinat, obţinându-se valorile Xi pentru
fiecare nod în parte. Presiunile pi şi săgeţile yi se obţin cu relaţiile:

Xi Xi
pi = şi yi = (II.186)
aB k i .aB

Variaţia momentului încovoietor în lungul grinzii se stabileşte cu


relaţia:
EI
Mi = − 2i (y i −1 − 2y i + yi +1 ) (II.187)
a

iar forţele tăietoare cu expresia:

EIi
Ti = − (yi− 2 − 2yi−1 + 2yi+1 − yi+ 2 ) (II.188)
2a3

În cazul analizat, curba deformaţiei s-a aproximat cu o linie în trepte,


pentru determinarea reacţiunior. Această curbă poate fi aproximată şi
sub forma unor trepte sau parabole. În fig.II.127 sunt date aceste
192
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

metode de aproximare pentru o grindă cu trei panouri şi valorile


reacţiunilor X1 şi X2 pentru centrele respective.
În relaţiile (II.189) ... (II.191), valorile X1 se folosesc pentru punctele
marginale, iar X2 pentru cele intermediare.

(II.189)
(II.190)
(II.191)
Fig.II.127. Schema de calcul pentru o grindă cu trei panouri
193
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Folosirea ecuaţiei diferenţiale de ordinul IV

În afara ecuaţiei de ordinul II se mai foloseşte în cadrul metodei


diferenţiale finite şi ecuaţia de ordinul IV, care este de forma:

⎛ d4 y kB ⎞
⎜⎜ 4 + y = 0 ⎟⎟
⎝ dx EI ⎠

şi prin discretizare se obţine:

yi − 2 − 4 y i −1 + 6 y i − 4 y i +1 + yi + 2 k iB
+ ⋅ yi = 0 (II.192)
a4 EIi
sau
yi-2 – 4yi-1 + (6 + γi) yi – 4yi+1 + yi+2 = 0 (II.193)

unde γ este un coeficient adimensional care evidenţiază influenţa


naturii terenului, a rigidităţii fundaţiei şi a formei suprafeţei de contact
asupra comportării sistemului grindă-teren (coeficient de rigiditate al
k .Ba 4
întregului ansamblu, γ i = i ).
EIi
Pentru a folosi ecuaţia diferenţială de ordinul IV, este necesar ca la
împărţirea grinzii în panouri să se considere încă patru panouri fictive
(câte două de fiecare margine a grinzii) ca în fig.II.128.

Fig.II.128.

În felul acest aecuaţia (II.193) poate fi scrisă în centrul fiecărui panou


de la zero la n, obţinându-se astfel (n +1) ecuaţii cu (n + 5) ne-
cunoscute. Necunoscutele suplimentare sunt respectiv deformatele în
punctele c, d, e şi f. Cele patreu ecuaţii care vor completa sistemul se
obţin din condiţiile de capăt exprimate tot în diferenţe finite centrale.
Astfel, pentru o grindă liberă la capete, ecuaţiile suplimentare vor fi:

194
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

M0 y d − 2y 0 + y1 T0 y c − 2 y d + 2 y1 − y
− = = 0 − = =0
EI0 a2 EI 0 a2
M y − 2y + y e T y − 2 y n −1 + 2 y e − y f
− n = n −1 2 n =0 − n = n−2 =0
EIn a EIn 2a3
de unde:
⎧ y c = 4 y 0 − 4 y1 + y 2

⎪ y d = 2 y 0 − y1

⎪y e = 2y n − y n −1
⎪⎩y f = 4 y n − 4 y n −1 + y n − 2
Prin rezolvarea sistemului se obţin deformatele yi, care înmulţite cu
coeficient de potenţial dau ordonatele presiunilor pi. Ecuaţia (II.193) are
termenul liber egal cu zero numai pentru panourile neîncărcate. Dacă
panoul este încărcat cu o forţă uniform distribuită qi, ecuaţia (II.193) va
deveni:
qi.a 4
yi-2 – 4yi-1 + (6 + γi) yi – 4yi+1 + yi+2 = (II.194)
EIi
iar dacă în centrul panoului există o forţă concentrată Pi, se va scrie:
P .a3
yi-2 – 4yi-1 + (6 + γi) yi – 4yi+1 + yi+2 = i (II.195)
EIi
Orice alt sistem de încărcare poate fi transformat într-unul echivalent,
compus din sarcini concentrate în centrul panourilor ca în fig.II129
(pentru forţe concentrate – fig.II.129 a sau momente concen-trate –
fig.II.129 b).

Fig.II.129. Transformarea sistemelor reale în sisteme echivalente


Marele avantaj al acestei metode constă în faptul că permite luarea
în considerare a variaţiei coeficientului de pat al terenului şi al

195
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

momentului de inerţie al grinzii în lungul elementului de fundaţie.


Metoda este cu atât mai exactă cu cât lungimea panoului este mai
mică. Se recomandă ca a = 1,0 ... 2,0 m. Metoda poate fi folosită foarte
uşor, utilizând programe de calcul special întocmite.

II.5.9.3.3. Metode bazate pe ipoteza semispaţiului elastic


omogen izotrop şi liniar deformabil

Aceste metode se bazează pe ipoteza din teoria elasticităţii prin care


terenul de fundare se consideră a fi un mediu elastic, omogen, izotrop
şi liniar deformabil. Principiile de bază ale acestei ipoteze au fost
descris eîn capitolul anterior.

II.5.9.3.3.1. Metoda Jemocikin


În dezvoltarea metodei Jemocikin s-a bazat pe ipoteza spaţiului
semiinfinit elastic (Boussinesque), considerând terenul de fundaţie
continuu, omogen, izotrop şi liniar deformabil.
Particularitatea acestei metode constă în faptul că foloseşte pentru
calculul grinzilor de fundaţie procedeele cunoscute din mecanica
construcţiilor pentru sistemele static nedeterminate.
Ipotezele pe care se bazează metoda sunt:
- diagrama reală a presiunilor reactive se înlocuieşte cu o linie frântă
- distribuţia presiunii reactive pe lăţimea grinzii se consideră uniformă
- între grindă şi terenul de fundare se presupune că se intercalează
penduli rigizi care preiau sarcina transmisă de grindă şi o repartizează
uniform la teren
-datorită conlucrării grindă-teren, se consideră ca deformaţiile celor
două elemente sunt egale în secţiunea considerată.
Grinda de lăţime B şi lungime 2l se împarte într-un număr de n
2l
panouri egale de mărime c = (fig.II.130 a).
n

196
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.130. Scheme de calcul pentru metoda Jemocikin

Pentru a reduce eroarea care se face neglijând neuniformitatea pre-


siunilor în sens transversal, Jemocikin recomandă ca alegerea panou-
rilor să se facă în aşa fel încât B/2 ≤ c ≤ 2B.
Pe baza ipotezelor enunţate mai sus, diagrama reală a distribuţiei de
presiuni reactive se poate reduce la o formă mai simplă (fig.II.130b).
Aproximaţia introdusă prin considerarea variaţiei în trepte a presiunii
reactive poate fi realizată fără erori prea mari, prin mărirea până la o
valoare convenabilă a numărului de penduli rigizi intercalaţi înter grindă
şi terenul de fundaţie.
În locul diagramelor parţiale de preiuni reactive (constante pe fiecare
panou în parte) se introduc în calcul rezultantele lor Xi conform fig.II.130
c. Suportul vectorului fiecărei rezultante în parte se consideră a fi un
pendul rigid ce acţionează ca o forţă concentrată asupra semispaţiului
omogen, izotrop şi liniar deformabil (fig.II.130 d).
Făcând o secţiune la mijlocul înălţimii acestor penduli (fig.II.130 d)
sistemul se descompune în următoarele două subsisteme:

- primul subsistem reprezintă o grindă solicitată de sus în jos de


forţele şi momentele datorate suprastructurii construcţiei, şi de jos în
sus de forţele reactive concentrate Xi aplicate în dreptul pendulilor;
- al doilea subsistem reprezintă terenul de fundare acţionat de forţe-
le concentrate Xi egale cu reacţiunile din penduli.
Conlucrarea acestor două subsisteme este asigurată dacă deforma-

197
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

ţiile în secţiunile date sunt egale cu tasările terenului de fundare.


În felul acesta problema determinării distribuţiei de presiuni reactive
se rezumă la calcularea necunoscutelor din bare (penduli) prin meto-
dele mecanicii construcţiilor.
Prima problemă ce trebuie precizată o reprezintă sistemul de bază
adoptat pentru calculul reacţiunillor Xi.
În general se foloseşte grinda încastrată la un capăt şi liberă la
celălalt (fig.II.131). În felul acesta numărul necunoscutelor creşte cu
două, prin introducerea rotirii θ0 şi deplasării verticale y0, în secţiunea
de încastrare (pentru a se respecta condiţiile reale de lucru).

Fig.II.131. Sistemul de bază pentru calculul reacţiunilor în metoda Jemocikin

Condiţiile de anulare a deplasărilor totale în punctele se aplicaţie ale


forţelor X1 ... Xn conduc la sistemul:

⎧ X1δ11 + X2δ12 + ... + Xnδ1n + Δ1p + y 0 + a1θ = 0



⎪ X1δ21 + X2δ22 + ... + Xnδ2n + Δ 2p + y 0 + a2θ = 0
⎨ (II.196)
⎪............
⎪ X δ + X δ + ... + X δ + Δ + y + a θ = 0
⎩ 1 n1 2 n2 n nn np 0 n

unde:
δki – deplasarea reazemului din secţiunea k, în urma acţiunii unui
efort unitar (Xi = 1) în secţiunea i;
Δkp – deplasarea reazemului din secţiunea k în urma acţiunii forţelor
exterioare P;
ak – distanţa de la secţiunea de calcul k până la încastrarea
convenţională;
y0 şi θ0 – deplasarea verticală şi respectiv rotirea introduse în
încastrarea convenţională.
În felul acesta se obţine un sistem de n ecuaţii cu n+2 necunoscute.
198
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Celelalte două ecuaţii care mai lipsesc pentru ca sistemul să devină


pătratic sunt ecuaţiile de echilibru static:

⎧⎪ X1 + X2 + ... + Xn = ∑ P
⎨ (II.197)
⎪⎩ X1a1 + X2a2 + ... + Xnan = ∑ M

Pentru rezolvarea sistemului avem nevoie de determinarea coefi-


cienţilor necunoscutelor. Deplasarea totală δki se compune din tasarea
terenului de fundare (Ski) şi din încovoie-rea grinzii (Wki).
Pentru calculul deformaţiei terenului de fundare se foloseşte expresia
propusă de Boussinesq în 1885 pentru un mediu omo-gen, izotrop şi
liniar deformabil acţionat de sarcina concentrată (fig.II.132).

Fig.II.132. Semispaţiu încărcat cu o forţă concentrată

P ⎡ z2 1⎤
S= ⎢ 3 + 2(1 − ν ) ⎥
4πG0 ⎣ R R⎦
Deoarece tasarea se calculează la nivelul tălpii fundaţiei, rezultă z = 0 şi
P 1 E0
deci: S = 2(1 − ν 0 ) şi deoarece G = rezultă:
4πG0 r 2(1 + ν 0 )
1 + ν 02 P
S= ⋅ (II.198)
πE0 r
E0, G0 şi γ0 se referă la terenul de fundare.
Considerând două panouri “i” şi “k” cu dimensiuini în plan b x c
(fig.II.135) putem să determinăm relaţia tasării în secţiunea k atunci
când în i acţionează un efort unitar.
Deoarece s-a considerat că sarci-na ce acţionează pe suprafaţa pa-
noului “i” este egală cu unitatea, rezultă că:
199
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

1
1 = p.b.c ⇒ p =
b.c
Tasarea în punctul k în urma ac-ţiunii sarcinii unitare pe suprafaţa
dξdη este:

Fig.II.133. Schema de calcul pentru determinarea tasării

dξ.dη
p.dξ.dη = (II.199)
b.c

Din relaţia (II.198) se obţine:

c b
1 − ν 02 dξ.dη 1 − ν 02 x + 2 dη
Ski = ∫∫ ⋅ = ∫ c dξ ∫ b
2
=
A πE b.c πE0 .b.c 2 x − − r
0 2
c b
(II.200)
2(1 − ν 02 ) x + 2 dη
= ∫
πE0 .b.c x − 2
c dξ ∫
0
2

ξ + η2
2

Dar
b b
dη dη η
∫ 0
2

ξ2 + η2
= ∫
0
2
2
şi pentru
ξ
= u (dη = ξ du) rezultă:
⎛ η⎞
ξ 1 + ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ξ⎠

200
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

b
ξ.du b
b
∫ 0
2

ξ 1 + u2
= arcsh u 02 = arcsh

(II.201)

Introducând această expresie în (II.200) obţinem:

(
2 1 − ν 02 ) x+
c
b
Ski =
πE0 .b.c ∫ x−
c
2
2
arcsh

⋅ dξ

Rezolvarea se face prin integrare prin părţi şi rezultă:

x+ ⎫
( ) ⎧⎪⎨ ξarcsh
c c
x+
2 1 − ν 02 b 2 2ξ 2 ⎪
Ski = + arcsh ⎬ (II.202)
πE0 .b.c ⎪ 2ξ x − c b x− c ⎪
⎩ 2 2⎭

Se pot face următoarele înlocuiri ţinând cont că


(
arcsh x = ln x + x 2 + 1 : )
⎧ ⎛ 2 ⎞
⎪arcsh b = ln⎜ b + ⎛⎜ b ⎞⎟ + 1⎟
⎪ 2ξ ⎜⎜ 2ξ ⎜ 2ξ ⎟ ⎟⎟
⎪ ⎝ ⎠
⎝ ⎠
⎨ (II.203)
⎪ 2ξ ⎛ 2ξ 2 ⎞
⎜ ⎛ 2ξ ⎞
⎪arcsh = ln + ⎜ ⎟ + 1⎟
⎪ b ⎜ b ⎝ b ⎠ ⎟
⎩ ⎝ ⎠
Expresia lui Ski devine:

⎧ x+ ⎫
c c
x+

Ski =
( 2
0 )
2 1 − ν ⎪⎪ ⎜ b
ξ ln

+
⎛ b ⎞
⎜⎜ ⎟⎟
2 ⎞ 2

+ 1⎟ + ln
⎛ 2ξ
⎜ ⎛ 2ξ ⎞
+ ⎜ ⎟ +1
2 ⎞

2
⎪⎪

πE0 .b.c ⎪ ⎜⎜ 2ξ ⎝ 2ξ ⎠ ⎟ c ⎜ b ⎝ b ⎠ ⎟ ⎬
⎝ ⎠ x− c ⎪
⎪⎩ ⎝ ⎠ x−
2 2⎪ ⎭

Făcând calculele din paranteză şi reducând termenii asemenea se


obţine:

201
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

⎧ ⎧ 2 ⎫
1 − ν 02 c ⎪ ⎪⎡ 2x c ⎞ ⎤ ⎡ 2x c ⎞ ⎤ ⎪
2
⎛ ⎛
Ski = ⎨ln⎨⎢1 + 1 + ⎜ + ⎟ ⎥ ⎢1 + 1 + ⎜ − ⎟ ⎥⎬ +
πE0 .c b ⎪ ⎪⎢ ⎝ b b ⎠ ⎥⎢ ⎝ b b ⎠ ⎥⎪
⎩ ⎩⎣ ⎦⎣ ⎦⎭
2 ⎫ (II.204)
⎛ 2x c ⎞ ⎪
1+ 1+ ⎜ + ⎟
2x ⎝ b b⎠ ⎡⎛ 2x ⎞2 ⎤ ⎪
+ ⋅ ln − ln⎢⎜ ⎟ − 1⎥ ⎬
c ⎛ 2x c ⎞
2
⎣⎢⎝ b ⎠ ⎦⎥ ⎪
1+ 1+ ⎜ − ⎟ ⎪
⎝ b b⎠ ⎭

2x
Se observă că paranteza mare depinde numai de rapoartele şi
b
c
ce se pot tabela. Notând această paranteză înaltă (cu tot cu terme-
b
c
nul din faţă) cu Fki, mărimea tasării terenului de fundare devine (în
b
cazul problemei spaţiale):

1 − ν 02
Ski = ⋅ Fki (II.205)
πE0 .c

Valorile Fki sunt date şi în tabelul II.24.


Pentru determinarea tasării terenului în cazul problemei plane se
pleacă de la expresia propusă de Flamant în 1892. Autorul a folosit
expresia deformaţiei liniare relative după raza vectoare (fig.II.134):
∂u 1
εr = [
= σr − μσϕ
∂r E
]
în care:
2P cos β
σr = − ⋅ şi σϕ = 0
π r
Rezultă:

1 ⎡ 2P cos β ⎤ ∂u
εr = − ⋅ = ;
E ⎢⎣ π r ⎥⎦ ∂r
2P cos β 2P
u = −∫ ⋅ dr = − cos β ln r + C
πE0 r πE0
În dreptul forţei P, β = 0 şi cos β = 1. Dacă presupunem că în toate
punctele din semiplan nu au loc deplasări laterale, atunci se poate

202
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

scrie:

2P
u0 = − ln r + C (II.206)
πE0

Fig.II.134.

Pentru determinarea constantei de integrare C se consideră că un


anumit punct de pe axa v aflat la distanţa d faţă de forţa P nu are
deplasări verticale. În acest caz rezultă pentru r = d, u = 0 şi deci
2P
C= ln d (II.207)
πE0
Expresia lui Flamant devine:

2P 2P 2P d
u0 = − ln r + ln d = ln (II.208)
πE0 πE0 πE0 r

Această relaţie este valabilă în cazul stării plane de eforturi.


În starea spaţială de eforturi expresia lui Flamant devine:

u0 =
2P
πE0
( )
1 − μ02 ln
d
r
(II.209)

unde (fig.II.135):
μ0, E0 se referă la terenul de fundare;
P – sarcina exterioară ce acţionează asupra fundaţiei;
r – distanţa de la punctul de aplicare al forţei la secţiunea în care se
calculează tasarea;
d – distanţa de la secţiunea în care se calculează tasarea la punctul
din aceeaşi suprafaţă faţă de care se determină tasarea
respectivă.
203
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.135.

Deoarece starea de eforturi se consideră a fi spaţială, relaţia folosită


pentru determinarea tasării este relaţia (II.209):

Ski =
2P
πE0
(
1 − μ02 ln)d
r
Pentru r = 0 ⇒ Ski → ∞.
Din această cauză, se consideră sarcina medie distribuită pe o
⎛ 1⎞
distanţă c, ⎜ p = ⎟ egală cu mărimea panoului considerat. În felul
⎝ c⎠
1
acesta rezultanta P = c ⋅ = 1. Expresia (II.209) devine:
c

c
Ski = ∫
x−
c
x+
2
2
πE0c
( d
)
1 − μ02 ln .dr
r
(II.210)
2

⎛ x c d
Exprimăm lungimile în coordonate relative ⎜ x′ = ; c′ = = 1; d′ = ;
⎝ c c c
r dr ⎞
r′ = şi dr ′ = ⎟ notând valorile x’, c’, d’ şi r’ tot cu x, c, d şi r:
c c ⎠

204
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

(
2 1 − μ02 ) x 1
+ ⎛ d 1⎞ (
2 1 − μ02 ) x 1
+ ⎛ d ⎞
Ski =
πE0 ∫
c 2
x 1

c 2
ln⎜ ⋅ ⎟ dr =
⎝r c⎠ πE0 ∫c 2
x 1

c 2
⎜ ln − ln r ⎟ dr =
⎝ c ⎠
(II.211)
( )
1⎛ 2x ⎞
⎜ + 1⎟
2 1 − μ02 d 2⎝ c ⎠
r ln − r ln r + r
πE0 c 1⎛ 2x ⎞
⎜ −1⎟
2⎝ c ⎠

Dacă facem calculele şi reducem termenii asemenea, se obţine:


⎧ ⎛ 2x ⎞ ⎫
2 ⎪ ⎜ + 1⎟ ⎪
Ski =
1 − μ 0 ⎪ 2x ⎝ c ⎠ − ln⎡⎛ 2x + 1⎞⎛ 2x − 1⎞⎤ + 2 ln d + 2 ln 2 + 2⎪
⎨− ln ⎜
⎢ c ⎟⎜ ⎟ ⎥ ⎬
πE0 ⎪ c ⎛ 2x ⎞ ⎣⎝ ⎠⎝ c ⎠ ⎦ c ⎪
⎜ − 1⎟
⎪⎩ ⎝ c ⎠ ⎪⎭
Notăm:
⎧ ⎛ 2x ⎞
⎪ 2x ⎜ c + 1⎟
⎪− ln ⎝ ⎠ − ln⎡⎛ 2x + 1⎞⎛ 2x − 1⎞⎤ = F
⎪ c ⎛ 2x ⎞ ⎢⎜ c ⎟⎜ ⎟⎥ ki
− ⎣⎝ ⎠⎝ c ⎠⎦
⎨ ⎜ 1⎟ (II.212)
⎪ ⎝ c ⎠
⎪ d
⎪2 ln + 2 ln 2 + 2 = C
⎩ c
Valorile acestor coeficienţi sunt date în tabelul II.25.
În acest caz, tasarea terenului de fundare pentru starea plană de
deformaţie va fi:
Ski =
1 − μ02
πE0
Fki + C [ ] (II.213)

Pentru starea plană de eforturi tasarea devine:

1
πE0
Ski =
Fki + C [ ] (II.214)

Determinarea deformaţiei grinzii wki se obţine cu ajutorul metodei


Veresciaghin folosind relaţia:
MM
w ki = ∫ i k dx (II.215)
Ei
Pentru ak < ai:
ak – distanţa de la încastrarea convenţională a grinzii până la sec-
ţiunea de calcul a săgeţii k;
ai - distanţa de la încastrarea convenţională a grinzii până la sec-

205
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

ţiunea “i” de aplicare a forţei unitare Xi = 1.


Conform relaţiei (II.215) se obţine:
1 1 ⎛ a ⎞
w ki = ⋅ ak ak ⎜ ai − k ⎟ =
EI 2 ⎝ 3⎠
(II.216)
1 2
= ak (3ak − ai )
6EI

Fig.II.136.

În lungimi relative, funcţie de mărimea c a unui panou de grindă,


relaţia (II.216) devine:

2
c 3 ⎛ ak ⎞ ⎛ ak ai ⎞
w ki = ⎜ ⎟ ⎜3 − ⎟ (II.217)
6EI ⎝ c ⎠ ⎝ c c ⎠
Dacă se notează:
2
⎛a ⎞ ⎛ a a ⎞
ω ki = ⎜ k ⎟ ⎜3 k − i ⎟ (II.218)
⎝ c ⎠ ⎝ c c ⎠
se obţine:

206
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

c3
w ki = ⋅ ωki
6EI
Pusă sub această formă, deformaţia grinzii wki se poate determina
a ai
uşor folosind tabele pentru ωki funcţie de lungimile relative k şi
c c
(tabelul II.26).
Tot prin metoda Veresciaghin se determină coeficienţii Δkp. În cazul
în care pe grindă acţionează o forţă concentrată P, problema se rezol-
vă la fel pentru determinarea lui wki.
Deci se obţine:
2
c3 ⎛a ⎞ ⎛ a a ⎞
ΔkM = w kjPj unde w kj = ⎜ k ⎟ ⎜⎜ 3 j − k ⎟⎟ (II.219)
6EI ⎝c ⎠ ⎝ c c ⎠
unde aj – distanţa de la încastrarea convenţională la punctul de aplica-
ţie al forţei Pj.
În cazul în care pe grindă acţionează un moment concentrat M, se
obţine (fig.II.137):
1 ⎡ a + a j − ak ⎤ a c 2 ⎛ ak ⎞⎛ 2a j ak ⎞
ΔkM = δkj .Mj = ⎢ j ⋅ ak ⎥ = k (2a j − ak ) = ⎜ ⎟⎜ − ⎟⎟
EI ⎣ 2 ⎦ 2EI 2EI ⎝ c ⎠⎜⎝ c c ⎠

Fig.II.137.
Dacă notăm:
⎛ ak ⎞⎛ 2a j ak ⎞
⎜ ⎟⎜⎜ − ⎟⎟ = ωkj (II.220)
⎝ c ⎠⎝ c c ⎠
se obţine:

207
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

c2
⋅ ωkj ⋅ Mj ΔkM = (II.221)
2EI
Cunoscând expresiile tuturor coeficienţilor din sistemul de ecuaţii, se
poate scrie:
a – pentru starea spaţială de deformaţii
n

∑ X (S
i =1
i ki + w ki ) + aiϕ0 + y 0 + Δip = 0
n
⎛ 1 − μ02 c3 ⎞ c3 c2
∑ X ⎜
i⎜
π E c
Fki + ωki
6EI
⎟ + a
⎟ i 0 ϕ + y 0 +
6EI
ω P
kj j +
6EI
ωkj Mj = 0
i =1 ⎝ 0 ⎠

1 − μ02
Pentru a simplifica aceste calcule, se împarte expresia prin şi
πE0c
se obţine:
n
⎛ πE0c 4 ⎞ πE0c πE0c πE0c 4
∑ ⎜
Xi ⎜ Fki +
6EI(1 − μ02 ) ⎟⎠

ωki + aiϕ0
1 − μ02
+ y0 +
1 − μ02 6EI(1 − μ02 )
ωkjPj +
i =1 ⎝ (II.222)
πE0c 3
+ ωkj Mj = 0
6EI(1 − μ02 )
Facem următoarele notaţii:
πE 0 c 4 πE 0 c πE 0 c
= α ; ϕ0 = ϕ o ; y0 = y0 (II.223)
6 EI 1 − μ 02
( ) 1 − μ0 2
1 − μ 02
şi se obţine:

n

∑ X (F
i =1
i ki + α ⋅ ω ki ) + ai ϕ 0 + y 0 + α ∑ ω kj Pj +
c
∑ω kj .M j = 0

(II.224)

208
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Tabelul II.24
Coeficienţii Fki pentru problema spaţială

x a Fki
a x b 2 b b b b b
= =1 =2 =3 =4 =5
a 3 a a a a a
0 ∞ 4,265 3,525 2,406 1,867 1,542 1,322
1 1 1,069 1,038 0,929 0,829 0,746 0,678
2 0,500 0,508 0,505 0,490 0,469 0,446 0,424
3 0,333 0,336 0,335 0,330 0,323 0,315 0,305
4 0,250 0,251 0,251 0,249 0,246 0,242 0,237
5 0,200 0,200 0,200 0,199 0,197 0,196 0,193
6 0,167 0,167 0,167 0,166 0,165 0,164 0,163
7 0,143 0,143 0,143 0,143 0,142 0,141 0,140
8 0,125 0,125 0,125 0,125 0,124 0,124 0,123
9 0,111 0,111 0,111 0,111 0,111 0,111 0,110
10 0,100 0,100 0,100 0,100 0,100 0,100 0,099
11 0,091 0,091
12 0,083 0,083
13 0,077 0,077
14 0,071 0,071
15 0,067 0,067
0,063
16 0,063
0,059
17 0,059 0,056
18 0,056 0,053
19 0,053 0,050
20 0,050

209
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Tabelul II.25
Coeficienţii Fki şi C pentru problema plană

x Fki c x Fki c
a a
0 0 - 5,5 -6,79290 6,79577
0,5 - 2,00000 6,0 -6,96746 6,96980
1,0 -3,29583 3,38629 6,5 -7,12802 7,12988
1,5 -4,15658 4,19721 7,0 -7,27647 7,27812
2,0 -4,75136 4,77258 7,5 -7,41455 7,41609
2,5 -5,20536 5,21887 8,0 -7,54396 7,54517
3,0 -5,57421 5,58351 8,5 -7,66517 7,66643
3,5 -5,88499 5,89182 9,0 -7,77951 7,78073
4,0 -6,15357 6,15888 9,5 -7,88806 7,88886
4,5 -6,39032 6,39443 10,0 -7,99082 7,99146
5,0 -6,60181 6,60517 10,5 -8,08815 8,08904

210
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Valorile coeficientului ωki


Tabelul II.26

b – pentru starea plană de deformaţii


n

∑ X (S
i =1
i ki + w ki ) + aiϕ0 + y 0 + Δip = 0

211
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

⎛ 1 − μ02
( c3 ⎞ c3 c2
n

∑ X ⎜
i⎜ F + C ) + ω ⎟ + a δ + y + ω P + ωkj Mj = 0
6EI ⎟⎠
ki ki i 0 0 kj j
i =1 ⎝ πE0 6EI 6EI

1 − μ02
Se împarte expresia prin şi se obţine:
πE0
n ⎛ πE 0 c 3 ⎞ πE 0 πE 0 πE 0 c 3
∑ i ⎜ ki
X ⎜ ( F + C ) +
6 EI 1 − μ 02(
ω ⎟
ki ⎟ + a
)
ϕ
i 0
1 − μ 02
+ y 0
1 − μ 02
+
6 EI 1 − μ 02
ω kj P j +
( )
i =1 ⎝ ⎠
πE 0 c 2
+ ω kj M j = 0
(
6 EI 1 − μ 02 )
(II.225)
Facem următoarele notaţii:

πE0c 3 πE0 πE0


= α′; ϕ0 = ϕo ; y0 = y0 (II.226)
6EI 1 − μ 02 ( ) 1 − μ02 1 − μ02
şi se obţine:

∑ X (( F )
n
3α ′
i ki + C ) + α ′ωki + ai ϕ 0 + y0 + α ′∑ ωkj Pj + ∑ ωkj .M j = 0 (II.227)
i =1 c

Sarcinile exterioare uniform distribuite se asimilează cu sarcini


concentrate sau cu un sistem de sarcini concentrate.
Dacă momentul de inerţie în lungul grinzii este diferit, grinda se va
împărţi în sectoare, astfel încât limitele să coincidă cu zonele de diferite
rigidităţi.
Pentru calculele practice se consideră distanţele ak şi ai astfel ca
lungimile relative ak/c şi ai/c să fie multiplu de 0,5 şi se folosesc tabelele
II.24 şi II.25 pentru ωki, Fki, Fki şi C.
În cazul în care încărcările exterioare de pe grindă sunt simetrice
(fig.II.138 a), este convenabil ca pentru rezolvarea problemei static ne-
determinate să se ia ca sistem de bază grinda încastrată în secţiunea din
mijloc (fig.II.138 b). În acest caz rezultantele presiunilor reactive Xi şi Xi’ vor
fi egale şi simetrice faţă de punctul de încastrare. Considerăm pentru
început că asupra grinzii acţionează numai forţe concentrate (fig.II.139).

212
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.138. Schema de calcul pentru metoda Jemocikin


în cazul grinzii cu secţiune şi încărcare simetrică

Fig.II.139. Grinda simetrică încărcată cu sarcini concentrate. Metoda Jemocikin.

Pentru a asigura conlucrarea grinzii cu terenul de fundare, va trebui


să avem egalitatea săgeţilor în punctele alese. Săgeata grinzii într-un
punct k va fi:
m n
y kg = ∑ δkjg .Pj − ∑ δkig .Xi − y 0 (II.228)
j =1 i =1

c3 c3
δ =
g
ki ⋅ ωki ; δ =g
kj ⋅ ωkj
6EI 6EI

Tasarea terenului într-un punct k va fi:

213
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

n n
y kt = ∑ δkit .Xi + ∑ δkt i′ .X′i (II.229)
i =1 i =1
cu
1 − μ02 1 − μ02
δkit = ⋅ Fki ; δkt i′ = ⋅ Fki′
πE0c πE0c

Va trebui ca:

( )
n m n
y kg = y kt ⇒ ∑ δkit + δkt i′ ⋅ Xi = ∑ δkjg .Pj − ∑ δkig .Xi − y 0
i =1 j =1 i =1

sau

∑ (δ )
n m
t
ki + δkt i′ + δkig ⋅ Xi + y 0 − ∑ δkjg .Pj = 0 (II.230)
i =1 j =1

Înlocuind δkit ; δkt i′ ; δkjg cu expresiile obţinute anterior rezultă:

n
⎛ 1 − μ02 1 − μ02 c3 ⎞ m
c3
∑ ⎜

i =1 ⎝ πE0c
Fki +
πE0c
Fki ′ + ω
6EI ⎟⎠
ki
⎟ + y 0 − ∑
j =1 6EI
ωkjPj = 0

πE0c
Înmulţim expresia cu şi notăm:
1 − μ02
πE 0 c 4 πE0c
=α şi y0 = y0 obţinând în final:
6EI(1 − μ 02 ) 1 − μ02

n m

∑ (Fki + Fki′ + αωki )Xi + y0 − α∑ ωkjPj = 0


i =1 j =1
(II.231)

În cazul în care asupra grinzii ar acţiona numai momentele


concentrate M se obţine (fig.II.140).

214
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.II.140. Grindă simetrică încărcată cu momente concentrate. Metoda Jemocikin

Deplasările grinzii în secţiunea k:


m n
y kg = ∑ δkjg .Mj − ∑ δkig .Xi − y 0 (II.232)
j =1 i =1

c2
δgjk =
⋅ ωkj
6EI
Tasarea terenului va fi asemănătoare cu relaţia (II.230). Deci:
( )
n m n
y kg = ykt ⇒ ∑ δkit + δkt i′ ⋅ Xi = ∑ δkjg .Mj − ∑ δkig .Xi − y 0
i =1 j =1 i =1

sau

∑ (δ )
n m
t
ki + δkt i′ + δkig ⋅ Xi + y 0 − ∑ δkjg .M j = 0 (II.233)
i =1 j =1

Înlocuind deplasările unitare cu relaţiile cunoscute din cazul general


şi considerând notaţiile α şi y 0 ca în cazul forţelor concentrate, rezultă:

n
3α m
∑ (F
i =1
ki + Fki′ + αωki )Xi + y 0 − ∑ ωij.Mj = 0
c j =1
(II.234)

Prin suprapunerea acestor două situaţii se obţine în final:


n
3α m m

∑ (Fki + Fki′ + αωki )Xi + y 0 − α∑ ωkj.Pj − ∑ ωij.Mj = 0


i =1 j =1 c j =1
(II.235)

Dacă încărcarea exterioară este simetrică, rotirea la mijlocul grinzii ϕ0


va fi zero. Pentru a forma un sistem pătratic mai este nevoie de relaţia:
n m

∑ Xi = ∑ Pj
i =1 j =1
(II.236)

215
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Proiectarea radierelor de beton armat


Alcătuire generală şi domenii de aplicare

Fundaţia tip radier general reprezintă tipul de fundaţie directă,


realizată ca un planşeu întors şi care asigură o suprafaţă maximă de
rezemare pe teren a construcţiei.

Fundaţiile tip radier se utilizează, de regulă, în următoarele situaţii:

- terenuri cu rezistenţă scăzută care impun suprafeţe mari ale tălpii


fundaţiilor;
- terenuri dificile sau neomogene, cu risc de tasări diferenţiale;
- prezenţa apei subterane impune realizarea unei cuve etanşe;
- elementele verticale (stâlpi, pereţi) sunt dispuse la distanţe mici
care fac dificilă realizarea (execuţia) fundaţiilor izolate sau continue;
- radierul împreună cu elementele verticale structurale ale
substructurii trebuie să realizeze o cutie rigidă şi rezistentă;
- construcţii cu înălţime mare care transmit încărcări importante la
teren.

Radierul general se poate realiza în următoarele soluţii constructive:

a) radier general tip dală groasă, în care elementele verticale (stâlpi


sau pereţi structurali) sunt rezemate direct pe acesta;
• radier cu grosime constantă (Fig. 11.1); hr ≥ 1/8 lmax.;
• radier cu grosime variabilă (Fig. 11.2); soluţia poate fi
adoptată în cazul unei construcţii cu pereţi structurali din beton armat
care transferă eforturi secţionale importante într-o zonă centrală a
acestuia;
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

lmax

1 1

Radier tip
1-1 dală groasă

hr
Beton de
Fig. 11.1 Radier general tip dală egalizare
groasă

Perete
structural
hr1

hr2

-radier
-beton de
egalizare

b) radier general tip planşeu ciupercă;


c) radier tip placă şi grinzi (drepte sau întoarse) dispuse pe una s- au
două direcţii (Fig. 11.4); se recomandă alegerea înălţimii grinzii (hg)
şi a plăcii radierului (hr) conform relaţiilor:

hg/lmax=1/3÷1/6;
(11.1)
hr/lmax=(1/15÷1/20)
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Capite
1 1

Perete
perimetral
stâlp
1-1
a
45o hr Capitel cu o
pantă

stâlp c
Capitel
drept
1-1
Capitel cu

hr
b
hr

două

Fig. 11.3 Radier de tip planşeu ciupercă

De obicei, grinzile au secţiune constantă. În cazul unor încărcări mari


se pot realiza grinzi cu vute.
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig. 11.4 Radier tip placă şi grinzi pe două direcţii:

a – radier tip placă şi grinzi întoarse; b – radier tip placă şi grinzi


drepte

d) radier tip placă cu vute (Fig. 11.5.)

+
Fig. 11.5. Radier tip placă cu vute

e)-radier casetat alcătuit din două planşee solidarizate între ele prin
intermediul unor grinzi dispuse pe două direcţii.
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig. 11.6. Radier casetat

11.2. Elemente constructive şi de proiectare

11.2.1. Radierul poate fi folosit şi la construcţii situate sub nivelul


apei subterane (Fig. 11.7). În acest caz subsolul împreună cu
radierul realizează o cuvă etanşă.

Etanşarea cuvei se obţine prin dispunerea hidroizolaţiei la exteriorul


radierului şi a pereţilor perimetrali conform figurii 11.7.

Fig. 11.7.

Se impune condiţia: hr ≥ γw · ha / γb

11.3. Calculul radierelor


CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Radierul poate fi considerat ca rigid sau flexibil.

• Pentru radierele generale având forma dreptunghiulară în plan


(LxB) şi grosimea uniformă (h) indicele de rigiditate se determină cu
expresia:

2
12 ⋅ π(1 − ν 2 ) E s ⎛ L ⎞ B
KG = ⋅ ⋅⎜ ⎟ ⋅ (11.5)
1 − ν s2 E ⎝ 2h ⎠ 2h

Radierul poate fi considerat rigid dacă este îndeplinită condiţia:

8
KG ≤
L (11.6)
B

• În cazul radierelor încărcate de forţe concentrate din stâlpi


dispuşi echidistant pe ambele direcţii iar încărcările din stâlpi nu
diferă cu mai mult de 20% între ele, se defineşte un coeficient de
flexibilitate, λ, după cum urmează:

ksbf
λ=4 (11.7)
4EI f

unde bf şi If se definesc ca lăţimea, respectiv momentul de inerţie ale


unei fâşii de radier considerată între mijloacele a două deschideri
consecutive între stâlpi (Fig. 11.9).
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig. 11.9: Împărţirea radierului în fâşii

Dacă bf este mai mare decât 1.75/λ, atunci radierul poate fi


considerat flexibil.

• În cazul în care structura de rezistenţă a construcţiei este


realizată din cadre (stâlpi şi grinzi) şi din pereţi portanţi (diafragme)
iar fundaţia este un radier general se defineşte rigiditatea relativă,
KR, care permite evidenţierea conlucrării dintre structură, radier şi
terenul de fundare.

E' I C
KR = (11.8)
E s B3

Unde E' I C reprezintă rigiditatea construcţiei şi a radierului. Această


valoare se calculează cu ajutorul relaţiei:

t d h 3d
E' I C = E' I F + ∑ E' I ca + E' (11.9)
12
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

unde:
E' I F este rigiditatea radierului,
∑ E' I ca este rigiditatea cadrelor,
td şi hd sunt grosimea şi respectiv înălţimea diafragmelor.

Dacă valoarea KR este mai mare de 0.5 atunci radierul poate fi


considerat rigid.

Metode simplificate pentru calculul radierelor rigide

Metoda împărţirii radierului în fâşii de calcul (Fig. 11.9)

Atunci când încărcările din stâlpi şi distanţele dintre stâlpi nu diferă


între ele cu mai mult de 20%, radierul poate fi împărţit în fâşii de
calcul independente.

Fiecare fâşie de calcul este încărcată de forţele corespunzătoare


stâlpilor ce reazemă pe fâşia respectivă. Se determină diagrama
presiunilor de contact, admiţându-se o lege de variaţie liniară de tip
Navier.

Deşi poziţia rezultantei încărcărilor din stâlpi nu coincide cu poziţia


centrului de greutate al rezultantei presiunilor de contact, valorile
obţinute ale momentelor încovoietoare şi forţelor tăietoare în
secţiunile semnificative pot fi folosite pentru armarea radierului.

Calculul radierelor pe mediu Winkler

În anexa E sunt prezentate unele metode de calcul pentru radierele


rezemate pe un mediu discret alcătuit din resoarte independente de
tip Winkler.

Calculul radierelor pe mediu Boussinesq


CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Se porneşte de la ecuaţia diferenţială de ordinul 4 a plăcii


supuse la încovoiere. Rezolvarea ecuaţiei (11.11) se bazează pe
Metoda elementelor finite.

Calculul radierelor pe mediu Winkler - Boussinesq

În anexa F este prezentată metoda hibridă de calcul pentru radierele


rigide rezemate pe un teren de fundare modelat printr-un mediu
compus Winkler – Boussinesq.
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

PILOTI, PILOTI FORATI DE DIAMETRU MARE, COLOANE

Pilot - Elemente structurale de fundare în adâncime, caracterizate printr-un raport


mare - de obicei peste 15, între lungime şi latura secţiunii transversale sau diametru.

Pilot forat de diametru mare, fig.1.1b, este atribuit piloţilor realizaţi prin forarea
unei găuri cu diametrul de 600 mm sau mai mare, introducerea unei carcase de armături şi
umplerea cu beton.

Coloanele, fig.1.1c, sunt elemente de fundare alcătuite din tuburi de beton armat,
precomprimat sau ţevi metalice introduse în teren prin vibrare, pe măsura evacuării
pământului din interior /5/. Şi în cazul coloanelor raportul D/d prezintă valoare mare, fiind
de regulă mai mare ca 10.

Scopul este de a transfera încărcările ce le revin, masei de pământ prin repartiţia


acestora în lungul lor şi/sau aplicarea directă pe stratul în care se găseşte vârful sau baza
elementelor. În primul caz sunt definite drept elemente flotante, iar în cel de al doilea,
elemente purtătoare pe vârf (1.1d, f).

Fig.1.1. Elemente de fundare în adâncime: a-piloţii; b-piloţi foraţi de diametru mare;


c-coloana; d-pilot flotant; e-pilot purtător de vârf.

Utilizare:
- Cu scopul de a transfera încărcările verticale şi orizontale ale suprastructurii,
straturilor de pământ ce constituie terenul cu care vin în contact (fig.1.2-1.7).
- Pentru a prelua forţe de subpresiune sau răsturnare în cazul radierelor de subsol
situate sub nivelul apei sau picioarelor de rezemare a construcţiilor înalte (turnuri de
televiziune, coşuri de răcire, fum, castele de apă, etc.).
2
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
- Compactarea depozitelor afânate, slab coezive şi necoezive, prin efectul combinat
al deplasării pământului din zona ocupată de pilot şi al vibrării pe durata activităţii de
lucru.
- Pentru controlul tasărilor, atunci când fundaţiile izolate sau radierele sunt rezemate
pe pământuri aflate în vecinătatea malurilor, cornişelor, taluzurilor sau pe straturi puternic
compresibile - fig.1.2.
- Pentru a rigidiza pământul aflat sub fundaţiile de maşini în vederea controlului atât
a amplitudinii vibraţiilor cât şi al frecvenţei sistemului maşină-fundaţie - teren de fundare.

Fig.1.2. Construcţie înaltă fundată pe Fig.1.3. Soluţie de utilizare a


piloţi, în condiţii deosebite de piloţilor pentru construcţii de
amplasament. locuinţe.

- Ca o siguranţă suplimentară la rezemarea culeelor şi pilelor de pod atunci când


asigurarea unei rezemări corecte constituie o problemă.
- Pentru realizarea platformelor marine unde trebuie asigurată transmiterea
încărcărilor la straturile de pământ aflate sub apă. Acestea constituie cazul unor piloţi
parţial încastraţi supuşi la sarcini verticale şi orizontale cu posibilitatea de flambare.
- Asigurarea stabilităţii masivelor de pământ aflate în proces de alunecare, intrând în
alcătuirea diferitelor soluţii de consolidare (fig.1.9).
- Cu rol de elemente de infrastructură în unele dintre soluţiile de realizare a
fronturilor de acostare (cheiuri şi dane portuare maritime şi fluviale), construcţiilor de
dirijare, estacadelor - fig.1.7.

2
3
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.1.4. Arc de copertină pentru Fig.1.5. Pilă pentru pod fundată pe


construcţie industrială, cu deschidere de piloţi
50m, cu rezemare pe piloţi.

Fig.1.6. Traversare tubulară fundată pe piloţi înclinaţi.

Fig.1.7. Piloţi metalici d=122 cm, utilizaţi în structuri portuare.

3
4
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
Această soluţie tehnică reuneşte mai multe elemente ce sunt solidarizate la partea
superioară, de regulă printr-un radier, ceea ce defineşte o grupă de piloţi.

Fig.1.8. Soluţie de fundaţie pe piloţi - structură cu stâlpi prefabricaţi.

Fig.1.9. Utilizarea piloţilor foraţi de diametru mare


în consolidarea alunecărilor de teren.

Clasificare :
* După natura materialului din care sunt executaţi, piloţii pot fi: din lemn, din metal,
din beton simplu, din beton armat sau precomprimat şi piloţi compuşi. Piloţii compuşi sunt
utilizaţi în situaţii speciale şi pot fi alcătuiţi din: lemn şi beton simplu, lemn şi beton armat,
beton simplu şi metal, etc;

4
5
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
* După efectul pe care procedeul de punere în operă a pilotului îl are asupra terenului
din jur, piloţii pot fi: de dislocuire şi de îndesare. Un pilot de dislocuire se realizează
printr-o tehnologie de dislocuire şi îndepărtare a unui volum de pământ egal cu volumul
pilotului, tehnologie care nu afectează semnificativ starea terenului de fundare din jur
(fig.1.10).
Pilotul de îndesare rezultă atunci când prin modul de punere în operă sau tehnologia
de execuţie a lui se realizează compactarea pământului din jurul şi de la baza pilotului
(fig.1.10b).

* După forma şi variaţia secţiunii transversale, piloţii pot fi: cu secţiune transversală
constantă şi cu secţiune transversală variabilă continuă, cu evazare la bază (fig.1.11) şi cu
evazări multiple. După forma secţiunii transversale piloţii pot fi de secţiune circulară,
pătrată, dreptunghiulară, trapezoidală, triunghiulară, poligonală cu sau fără gol central.
Piloţii cu variaţie continuă a secţiunii transversale prezintă forma unor trunchiuri de con
(fig.1.12) sau piramidă (fig.1.13).

Fig.1.10. a - Piloţi de dislocuire; b - pilot de îndesare.

• După modul de execuţie piloţii pot fi: prefabricaţi şi executaţi pe loc cu sau fără
elemente prefabricate (fig.1.11a şi fig.1.11b).
- Piloţii prefabricaţi se confecţionează în atelier, din lemn, metal, beton armat sau
beton precomprimat şi se înfig în teren prin batere, presare, vibrare, vibropresare,
înşurubare cu sau fără subspălare.
- Piloţii executaţi pe loc sunt acei piloţi la care corpul, în totalitate sau în cea mai
mare parte se realizează prin turnarea betonului într-o gaură efectuată chiar pe locul pe
care trebuie să-l ocupe.

5
6
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.1.11. Piloţi foraţi cu evazare la bază: a - integral monolit;


b - cu elemente prefabricate.

Piloţii executaţi pe loc pot fi realizaţi prin unul din următoarele procedee: forare,
batere, vibrare şi vibropresare.

Forarea constând în realizarea găurii prin folosirea de utilaje de forare, permite


executarea piloţilor foraţi care pot fi clasificaţi după mărimea diametrului, modul de
susţinere a pereţilor găurilor.

Fig.1.12. Câteva tipuri de piloţi executaţi pe loc şi adâncimea pe care se extind în mod
curent: a - pilot Western fără cămăşuială; b,c - pilot Franki cu bulb, fără şi respectiv cu
cămăşuială; d - pilot cu cămăşuială tubulară sudată;
e - pilot Western cu cămăşuială; f - pilot Monotub; g - pilot standard tip Raymond;h -
pilot Raymond conic în trepte.

6
7
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.1.13. Piloţi din beton armat piramidali: a - forme recomandate; b - armare pilot; a1,
a7 - piloţi tip stâlp, a1, a3 - piloţi, a4 - piloţi de îndesare, a5 - pilot pahar, a6 - pilot radier,
soclu.
- După mărimea diametrului aceştia pot fi: cu diametru mic, când acesta prezintă
valori de până la 600mm, şi cu diametru mare în caz contrar.

- După modul de susţinere a pereţilor găurilor, piloţii executaţi pe loc prin forare
pot fi: foraţi în uscat şi netubaţi; foraţi sub noroi, foraţi cu tubaj recuperabil şi foraţi cu
tubaj nerecuperabil.

Piloţii realizaţi prin forare sunt, indiferent de modul de susţinere al pereţilor sau
diametru, piloţi de dislocuire.

Fig.1.14. Soluţii cu piloţi foraţi de diametru mare în cazul estacadelor.

7
8
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
• După direcţia solicitării în raport cu axa longitudinală, piloţii pot fi: supuşi la
solicitări axiale de compresiune sau smulgere (fig.1.14c), supuşi la solicitări transversale
(fig.1.9) şi supuşi la solicitări axiale şi transversale (fig.1.13 a şi b).

• După modul de transmitere a încărcărilor axiale la teren, piloţii pot fi: purtători
pe vârf (fig.1.15 a1) şi piloţi flotanţi (fig.1.15 a2, b).

• După poziţia radierului în raport cu suprafaţa terenului natural sau amenajat :


- fundaţii cu radier jos (fig.1.15a), pentru care radierul este total sau parţial îngropat,
piloţii în acest caz fiind denumiţi piloţi adânci;
- fundaţii cu radier înalt, la care talpa radierului se află deasupra nivelului terenului
(fig.1.15b), piloţii fiind denumiţi piloţi înalţi sau cu capăt liber.

Fig. 1.15. Fundaţiile pe piloţi: a - cu radier jos; b - cu radier înalt;


a1 - cu piloţi purtători pe vârf; a2 şi b - cu piloţi flotanţi.

8
9
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

ALCATUIREA CONSTRUCTIVA ŞI PROCEDEE DE PUNERE ÎN


OPERĂ A PILOŢILOR PREFABRICAŢI

2.1. PILOTI PREFABRICATI, ALCATUIRE, CONSTRUCTIVA

2.1.1.Piloţi realizaţi din lemn.

Se folosesc la lucrări provizorii. Pentru confecţionarea lor se foloseşte lemnul


rotund sau ecarisat din esenţe rãşinoase (brad, pin) şi foioase (stejar). Trunchiul lemnos
trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele cerinţe (fig. 2.1.a):
- un diametru minim la partea inferioarã, di şi superiorã ds de 15cm şi respectiv
25cm pentru lungimi de pânã la 7-8m;
- un diametru di şi ds de 15cm şi respectiv 30cm când lungimea este mai mare de 7-
8m;
- sã fie rectiliniu astfel ca linia ce uneşte punctele de centru ale secţiunilor de cãpat
sã rãmânã în cuprinsul elementului sau fãrã a depãşi o sãgeatã de 1% din lungime;
- sã prezinte o variaţie uniformã a secţiunii transversale de 10mm/m.

Aceste condiþii sunt satisfãcute de materialul lemnos din esenþa rãºinoase, în


domeniul lungimilor de pânã la 15-20m ºi pânã la 8m pentru cel din esenþa foioase.
Totodatã materialul lemnos trebuie sã fie sãnãtos, fãrã defecte de creºtere, goluri ºi noduri.

Amenajarea vârfului este necesarã pentru uºurarea introducerii pilotului în teren ºi


cu scopul de a evita distrugerea lui în contact cu diferite obstacole - rãdãcini, bolovani,
fragmente de rocã, etc. Aceasta constã în cioplirea în forma unui trunchi de piramidã cu 4
feþe ºi atunci când este nevoie, protejarea acestuia cu un sabot cu aripi de oþel lat prins de
pilot prin cuie bãtute în gãuri ovale (fig.2.1c).
Capul pilotului se protejeazã cu piese metalice inelare sau sub formã de cãciulã
(fig.2.1b) fixate la cald dupã o prealabilã prelucrare a acestuia. Atunci când materialul
disponibil nu acoperã lungimea necesarã pilotului, se poate proceda la înnãdirea
elementelor de lemn în varianta cap la cap, cu eclise sau manºon de tablã sau în jumãtate
de lemn cu strângere prin semiinele metalice (fig.2.1d).

9
10
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.2.1. Piloþi din lemn

2.1.2. Piloţii din beton armat şi beton precomprimat

Aceºtia sunt realizaþi într-o gamã largã de dimensiuni ºi forma ale secþiunii
transversale, asigurându-se astfel cerinþele multora din situaþiile practice privind:
- Lungimea necesarã depãºirii unor succesiuni litostratigrafice cu portanþã redusã ºi
rezemarea vârfului pilotului pe strat cu caracteristici favorabile, fie prin realizarea lui
dintr-o singurã bucatã sau din tronsoane îmbinate. În mod curent, când pilotul este realizat
dintr-o singurã bucatã, la care funcþie de tip, dimensiunile în secþiunea transversalã ºi
armare, se asigurã lungimi între 3 ºi 20m /21/. Realizarea din tronsoane ºi îmbinare cap la
cap poate conduce la obþinerea unor lungimi performante de pânã la 100m /5/.
Dimensiunile dupã direcþia transversalã ºi longitudinalã, ceea ce face ca piloþii sã
prezinte capacitãþi semnificative de preluare a sarcinilor atât în conlucrare cu terenul, cât
ºi prin rezistenþa materialului din care sunt realizaþi. Transferul sarcinilor la terenul cu

10
11
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
care vin în contact are loc, dupã caz, atât prin mobilizarea frecãrilor laterale, cât ºi a
rezistenþelor pe vârf, ei lucrând ca piloþi flotanþi sau purtãtori pe vârf. Dimensiunile
secþiunii transversale sunt cuprinse în intervalul 20-60cm, modulate la multiplu de 5cm
/21/, /13/ ºi sunt recomandate pentru piloþi cu secþiunea pãtratã, dreptunghiularã ºi
poligonalã plinã sau inelarã (fig.2.5, 2.6).
Piloþii sunt confecþionaþi de cãtre unitãþile de specialitate ca elemente tipizate,
standardizate sub aspectul dimensiunilor, armãrii, greutãþii totale sau pe unitate de
lungime, al amenajãrii zonelor de vârf ºi cap ale pilotului, poziþiei punctelor de prindere
pentru manipulare, al eforturilor secþionale capabile, calitãþii materialelor utilizate etc.
Piloþii din beton armat sunt realizaþi din beton de clasã minimã Bc 22,5, prin turnare în
tipare metalice sau din tegofilm. Piloþii precomprimaþi sunt realizaþi din beton de clasã
minimã Bc 30.
La noi în þarã, dimensiunile la care sunt realizaþi piloþii din beton armat ºi beton
precomprimat de secþiune poligonalã, pãtratã, dreptunghiularã ºi de secþiune inelarã,
corespund valorilor din tabelul 2.1 ºi respectiv 2.2. Curent, piloþii sunt realizaþi cu
secþiune transversalã constantã pe întreaga lungime. În literaturã /6/ sunt prezentate ºi
situaþii de piloþi prefabricaþi scurþi, prezentând bazã lãrgitã sau în formã de panã.

Tabelul 2.1. Tabelul 2.2


Secþiunea Lungimea în m Diametru Grosimea Lungimea
peretelui
în cm2 armat precomprimat în cm în cm în m
20x20 4…6 - 20 4 3 ºi 4
25x25 4…8 - 25 5 5…7
30x30 5…15 8…16 30 5 5…12
35x35 9…17 10…16 35 6 7…14
40x40 13…20 13…20 40 7 8…15
45x45 - 15…20 45 7 9…15
50 8 10…15

Dacã pilotul va lucra în medii cu agresivitate naturalã sau artificialã, este necesarã
adoptarea unor reþele de beton corespunzãtoare ºi luarea unor mãsuri de protejare a
suprafeþei acestuia.
Armarea piloþilor are în vedere condiþiile de solicitare ce apar pe durata depozitãrii,
manipulãrii, introducerii lor în pãmânt ºi exploatãrii.
Pe durata de depozitare ºi manipulare solicitãrile sunt determinate de însãºi greutatea
proprie a pilotului.

Fig.2.4. Scheme statice de solicitare sub greutate proprie.

11
12
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
Schemele statice considerate sunt date în fig.2.4. Pe baza solicitãrilor furnizate de
aceste scheme se determinã armãtura longitudinalã a pilotului. Curent aceasta constã din 4
bare pentru piloþi cu latura de pânã la 35 cm ºi opt bare la latura mai mare. Pentru armarea
în sens longitudinal se utilizeazã bare din OB 37 sau PC 52 la diametru de 14…32mm.

Fig.2.5. Piloþi din beton armat:


a) cu secþiune plinã; b) cu gol, central

Armarea transversalã constã din etrieri sau fretã realizate din OB 37 sau PC 52 la diametru
de 8mm ºi respectiv 6mm cu distanþa de dispunere respectiv pasul diferit în sensul
longitudinal pilotului (fig.2.5 a ºi b). Pentru piloþii înfipþi în teren prin batere, zonele
extreme ale acestuia, capul ºi vârful, sunt asigurate pentru evitarea distrugerii lor sub
acþiunea loviturilor repetate ale berbecului sonetei ºi respectiv a eventualelor obstacole ce
pot fi întâlnite.
Capul este protejat prin încorporarea în beton a 3-5 plase din bare de 6mm cu ochiul
de 5-6cm, aºezate la 4-5cm una de cealaltã - fig.2.5 a.

12
13
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
Vârful pilotului se echipeazã cu un dorn metalic de diametru 30-40mm în jurul
cãruia se strânge armãtura longitudinalã. Dacã pilotul urmeazã sã pãtrundã cu vârful într-o
rocã stâncoasã sau semistâncoasã, vârful se protejeazã ºi printr-un sabot metalic (fig.2.5 a2)
montat la confecþionarea pilotului. Acoperirea cu beton a armãturii, conform /26/ este de
5cm.
Piloþii din beton precomprimat constituie o variantã mai economicã în raport cu cei
din beton armat. Pentru o aceeaºi secþiune consumul de metal se reduce cu circa 50%. Ei
sunt realizaþi curent, cu secþiune transversalã plinã, integral sau parþial precomprimaþi,
cu forme ale secþiunii transversale, pãtrate, triunghiulare, trapezoidale (fig.2.6) ºi de stea
/6/. Când piloþii au latura mai mare de 50cmeste mai economic sã se creeze un gol
interior.
Armarea longitudinalã se poate realiza fie din bare de oþel sau fascicole de sârmã,
fie prin combinarea acestora, fig.2.6, secþiunile 1-1, 3-3 ºi respectiv 2-2. Armãtura
longitudinalã poate fi dispusã axial sau cu poziþii perimetralã la partea superioarã ºi
strânsã la cea inferioarã - fig.2.6 a ºi respectiv 2.6 b ºi c.

Fig. 2.6. Piloþi precomprimaþi cu secþiune plinã fãrã armãturã transversalã:


a) de secþiune pãtratã sau trapezoidalã cu armãturã dispusã axial;
b), c) de secþiune triunghiularã ºi trapezoidalã cu armãturã strânsã la vârful pilotului.

Armãtura transversalã este plasatã numai în zonele extreme ale pilotului, cap ºi vârf
– fig.2.6, în scopul evitãrii distrugerii acestora pe durata baterii.
Utilizarea piloþilor prefabricaþi ridicã unele probleme legate de: folosirea de utilaje
de manipulare ºi batere cu capacitate de lucru aflatã în corelare directã cu caracteristicile
geometrice ºi de greutate ale piloþilor; costul ridicat al fabricãrii ºi de punere în operã.
Aceste aspecte fac, ca piloþii prefabricaþi sã fie utilizaþi în lucrãri de importanþã
deosebitã, când se justificã sub aspect tehnico-economic în raport cu alte soluþii.

2.1.3. Piloţii din metal

13
14
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
Aceºtia sunt realizaþi prin utilizarea de þeavã metalicã, palplanºe ºi profile din oþel
laminat, singulare sau ansamblate prin sudurã. Astfel se pot obþine diverse forme pentru
secþiounea transversalã apiloþilor – fig.2.7. În general, acestea corespund unor secþiuni H
ºi I, casetate ºi tubulare.

Fig.2.7. Piloþi metalici, forme ale secþiunii transversale.

Realizarea piloþilor din metal prezintã o serie de avantaje dar ºi dezavantaje ºi


anume:
⇒ Asigurarea lungimii dorite prin folosirea unui singur tronson când acesta este de
10-30m, sau prin îmbinare cap la cap a diferitelor tronsoane dacã se depãºeºte valoarea de
30m. Îmbinarea între tronsoane se poate realiza prin utilizarea unor eclise fixate prin
sudurã (fig.2.8 a) sau ajutorul ºuruburilor sau niturilor (fig.2.8 b) pentru piloþii cu
secþiunea H. La piloþii tubulari se poate accepta soluþia cu manºon la interior sau exterior
fixat prin sudurã (fig.2.8 c).
⇒ O uºoarã manipulare, introducere în teren ºi capacitate ridicatã de preluare a
încãrcãrilor, atât prin rezistenþa sporitã a materialului – curent de ordinul a 80MN/m2, câr
ºi prin conclucrarea cu terenul – obiºnuit între 400-1200KN /2/. Avantajul greutãþii reduse
ºi uºoara punere în operã în raport cu piloþii din beton armat sau precomprimat îi
recomandã
spre folosinþã în cazul amplasamentelor greu accesibile sau situate în vecinãtatea unor
construcþii existente ce ar putea fi deteriorate ca urmare a vibraþiilor produse de batere
sau prin apariþia de tasãri cauzate de îndesarea pãmânturilor nelegate strãbãtute de pilot.
Secþiunile reduse ºi rezistenþa mare a materialului face posibilã utilizarea acestor piloþi în
terenurile unde pãtrunderea piloþilor din beton armat este greoaie, existând pericolul unor
deteriorãri numai în prezenþa unor bolovani sau blocuri de rocã mari.
⇒ O bunã comportare atât sub încãrcãri axiale de compresiune sau tracþiune, cât ºi
în raport cu cele transversale. Acest lucru este favorizat ºi de posibilitatea umplerii cu
beton a interiorului piloþilor de secþiune casetatã ºi tubularã închiºi la partea inferioarã
sau, în cazul piloþilor deschiºi la partea inferioarã introduºi în special în terenurile
argiloase, de formarea unui dop de pãmânt îndesat, asigurându-se astfel condiþiile ca
pilotul sã lucreze ca un pilot cu secþiune plinã /6/.

14
15
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.2.8. Soluţii privind îmbinarea cap la cap.

⇒ Posibilitatea ataºãrii unui vârf elicoidal piloþilor tubulari ceea ce favorizeazã


introducerea în teren prin înºurubare ºi deci eliminarea oricãrei surse de vibraþii ºi o
sporire a capacitãþii de prelucrare a încãrcãrilor axiale de compresiune sau tracþiune.
⇒ Reducerea în timp, ca urmare a fenomenului de coroziune, a capacitãþii de
preluare a sarcinilor ce-i revin.
⇒ Un efect scãzut de îndesare a pãmântului aflat în vecinãtate, mai ales atunci când
piloþii sunt deschiºi, prin dislocuirea unui volum redus de pãmânt.
⇒ Costul ridicat al metalului, ceea ce face ca la noi în þarã sã fie mai puþin utilizaþi
deºi, în statele puternic industrializate folosirea lor constituie o practicã obiºnuitã pentru
situaþiile ce îi impun, piloþii fiind realizaþi ca elemente standardizate, livraþi cu piese
speciale ce au rol de vârf (fig.2.9 b). În lipsa acestora, pentru sporirea rigiditãþii în zona
vârfului ºi totodatã pentru creºterea efectului de îndesare se pot accepta soluþii de tipul
celor din fig.2.9 a.

15
16
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.2.9. Soluþii privind amenajarea vârfului piloþilor metalici:


a – prin rigidizare ºi închidere cu piese metalice sudate;
b – utilizarea de vârfuri ca forme impuse de secþiunea transversalã a pilotului.

2.1.4. Piloţii înşurubaţi


Astfel de piloþi sunt concepuþi în douã variante constructive ºi anume:
- sub forma unor piloþi lungi, alcãtuiþi dintr-un corp tip pilot din beton armat sau
tub metalic, cãruia i se ataºeazã la partea inferioarã un vârf sub formã de sabot metalic
prevãzut cu aripioare elicoidale – fig.2.10 ºi 2.11
- sub forma unor piloþi scurþi sau elicoidali realizaþi din beton armat prin turnare în
forme speciale, având filetul elicoidal extins pe majoritatea lungimii acestora (fig.2.12).
Sabotul elicoidal prezintã 1,25 spire la un diametru de 3-3,5 ori diametrul corpului, de
regulã 0,40-1,2m.
Acest tip de piloþi se foloseºte în terenurile de consistenþã redusã, înºurubarea
realizându-se mecanic sau manual pentru piloþi lungi ºi respectiv scurþi. Înºurubarea
mecanicã, asiguratã de un utilaj cu mecanism tip cabestan ce se fixeazã pe corpul pilotului,
permite: realizarea unor viteze mari de avansare a pilotului (20-30m/h) înfingerea piloþilor
pe adâncimi mari (10-50m) atât ca piloþi vericali, cât ºi înclinaþi (cu panta de peste 3/1).
/16/.
Piloþii scurþi de tip elicoidal, fig.2.12 a, pot fi utilizaþi pentru fundarea
construcþiilor de locuinþe cu unul sau douã niveluri, la susþinerea jgheaburilor pentru
irigaþii, fig.2.12 b, la clãdiri provizorii dupã care pot fi recuperaþi, la realizarea unor
sisteme de ancorare pe stâlpii liniilor electrice, la consolidarea alunecãrilor de micã
adâncime /6/.
Piloþii înºurubaþi prezintã urmãtoarele avantaje:
- Introducerea rapidã în teren în absenþa vibraþiilor ceea ce permite utilizarea lor în
cazul amplasamentelor aflate în vecinãtatea construcþiilor existente.

16
17
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.2.10. Piloþi înºurubaþi din beton armat: a - corp inelar; b - vârf elicoidal
pentru corpul inelar; c - vârfuri elicoidale pentru corpuri cu secþiune plinã.

Fig.2.11. Piloþi înºurubaþi cu corp din tub metalic: a - cu vârf metalic din
tablã groasã; b - cu vârf metalic din tablã subþire umplut cu pastã de ciment.

17
18
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
- O bunã comportare sub solicitãri axiale de compresiune ºi smulgere în raport cu
alte categorii de piloþi dar la aceleaºi caracteristici geometrice - lungime ºi secþiune
transversalã. Acest fapt se datoreazã prezenþei pãrþii filetate care antreneazã în
conlucrarea pilot-teren un volum mai mare de pãmânt.

Fig.2.12. Piloþi elicoidali din beton armat: a - formã ºi secþiuni;


b - exemple de utilizare.

2.1.5. Piloþii alcãtuiþi din tronsoane prefabricate scurte sau piloþi Mega.
Sub aceastã denumire sunt cunoscuþi piloþii utilizaþi ca una dintre soluþiile de
consolidare a fundaþiilor. Desfãºurarea activitãþilor în spaþii limitate impune folosirea
unor
de lungimi reduse care prin rezemare cap la cap sunt presate în pãmânt, fig.2.13, primul
tronson fiind prevãzut cu vârf.

Fig. 2.13. Introducerea piloþilor Mega în teren:


1 - fundaþie; 2 - placã de repartiþie a presiunilor;3 - presã manualã; 4 - tronson cu vârf;
6 - tronson curent; 7 - sistem de sprijin orizontalã

18
19
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Tronsoanele se confecþioneazã la secþiune transversalã circularã, de diametru 23-


45cm sau cu secþiune pãtratã cu latura de pân’ la 45cm,/15/ ºi lungime de 0,8-1,0m.

2.2. PROCEDEE DE PUNER ÎN OPERĂ A PILOŢILOR PREFABRICAŢI


În afara procedeelor de înºurubare ºi presare specificate la anumite categorii de piloþi,
a cãror utilizare este în practicã mai redusã, înfigerea se realizeazã curent prin batere ºi
vibrare. În anumite situaþii acestea pot fi completate cu unele procedee auxiliare cum sunt:
subspãlarea ºi electroosmoza.

2.2.1. Înfigerea piloţilor prin batere


2.2.1.1 Executarea înfigerii prin batere
Baterea constă în aplicarea unor lovituri repetate pe capul pilotului de către o piesă
numită berbec. Aceasta se realizează, în mod obişnuit, cu ajutorul unor instalaţii mecanice
numite sonete. Sonetele pot fi concepute din fabricaţie ca utilaje numai pentru baterea
piloţilor, cum sunt cele de tip G-17 şi GF-22, dar şi prin echiparea corespunzătoare a unor
utilaje tip draglină, macara, excavator în cadrul şantierelor de construcţii montaj. Sonetele
pot fi echipate cu berbeci ce lucrează prin cădere liberă, cu abur sau aer comprimat, în
simplă şi dublă acţiune cu combustie diesel.
Utilizarea berbecilor cu cãdere liberã prezintã caracterul unei soluþii tradiþionale, ea
fiind folositã încã din antichitate pentru baterea piloþilor din lemn cu sonete realizate din
acelaºi material, înfigerea piloþilor scurþi fiind posibilã, chiar prin acþionarea manualã a
unui mai uºor, ce culiseazã pe un dorn de ghidaj, fig 2.14.a.

Fig.2.14. Berbec cu cãdere liberã:


a – cu ridicare manualã; b – cu ridicare mecanicã.

Sonetele propriu-zise sau rezultate prin echiparea corespunzãtoare a unor utilaje sunt
prevãzute cu berbeci realizaþi din fontã ce au masa înte 1 ºi 10 t, aceasta fiind limitatã,
pentru o anumitã sonetã, de sarcina maximã a troliului cu tambur dublu ce realizeazã
ridicarea berbecului. Ele asigurã baterea piloþilor atât cu axa verticalã cât ºi înclinatã.

19
20
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
Înclinãrile la care se pot înfige piloþii sunt cuprinse între limitele pe care o poate lua
lumânarea pentru baterea înclinatã în faþã sau spate.
Principalul dezavantaj al sonetelor echipate cu berbeci cu cãdere liberã este redusa
frecvenþã a loviturilor (5 – 10 lovituri/minut) ºi a lungimii de ghidare necesarã în faza
iniþialã de înfigere a pilotului, pentru asigurarea unei înãlþimi suficiente de cãdere pentru
berbec. Utillizarea acestor sonete se justificã în urmãtoarele situaþii:
- când echiparea unuia dintre utilajele excavator, draglinã, macara se dovedeºte mai
economicã în raport cu închirierea unor sonete echipate cu berbec acþionat cu abur sau tip
diesel;
- pentru lucrãri la care numãrul de piloþi este redus, caz în care închirierea ar mãri
costul lucrãrii cu un eventual avantaj privind durata punerii în operã a piloþilor.
Sonetele echipate cu berbeci acþionaþi cu abur, aer comprimat sau de tip diesel se
impun a fi folosite mai ales în cazul lucrãrilor cu numãr mare de piloþi, reducându-se
astfel durata de punere în operã a acestora.
Berbecii ce utilizeazã forþa aburului sau aerului comprimat sunt cu simplã acþiune
(fig.2.15 a) ºi cu dublã acþiune (fig.2.15 b), agentul de acþionare realizând, în primul caz,
ridicarea maiului dupã care acesta cade liber, în al doilea caz, atât ridicarea, cât ºi
imprimarea impulsului de lovire. Generatorul de abur sau compresorul sunt montate, de
regulã, pe platforma de lucru a sonetei.
Avantajul principal al acestora constã în faptul cã asigurã frecvenþe ridicate de lovire
a capului pilotului, de 0,5-1 Hz în cazul celor cu simplã acþiune ºi 1,6-4 Hz pentru cei cu
acþiune dublã. De asemenea, berbeci cu dublã acþiune se pot folosi ºi la baterea sub apã a
piloþilor. Lungimea unor astfel de berbeci este de ordinul a 2 pânã la 4,5 m, mai redusã
pentru cei cu acþiune dublã în raport cu cei cu acþiune simplã, asigurându-se astfel
înãlþimi de cãdere a maiului între 0,6 – 1 m.

Fig.2.15. Berbeci cu acþiune mecanicã:


a – cu simplã acþiune; b – cu dublã acþiune; c – tip diesel

Folosirea lor în condiþii eficiente pentru înfigere impune ca raportul dintre greutatea
maiului ºi a pilotului sã fie între 0,5 ºi 1.
Berbecii diesel, fig.2.15. c, sunt alcãtuiþi din cilindru, mai, nicovalã ºi un sistem
simplu de injecþie a combustibilului, Maiul este pus în lucru la în ceputul baterii, operaþie

20
21
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
ce constã în ridicarea mecanicã a lui, urmatã de cãderea liberã, timp în care se injecteazã
combustibilul ce se aprinde datoritã încãlzirii aerului comprimat de mai.
Explozia produce ridicarea maiului ºi înfigerea pilotului. Dacã avansarea pilotului
este semnificativã, cazul unor terenuri de consistenþã redusã, este de aºteptat ca ridicarea
maiului sã nu fie suficientã pentru a iniþia aprinderea amestecului de aer cu carburant,
ceea ce impune o nouã iniþiere a aprinderii. Prin urmare, utilizarea lor este eficientã pentru
înfigerea piloþilor în terenuri de consistenþã ridicatã, la strãpungerea unor straturi sau
când ridicarea maiului este maximã.
Berbecii diesel sunt uºor de manevrat, au un consum redus (4-16 litri/orã), sunt mai
uºori decât cei acþionaþi de aerul comprimat sau abur ºi lucreazã bine pânã la temperaturi
exterioare de 00 C. Nu necesitã unitãþi generatoare de aer sau abur ºi în consecinþã
legãturile necesare aducerii agentului la berbec. Se evitã ºi pericolul glazurãrii cu gheaþã
la exterior specific berbecilor acþionaþi pe bazã de aer comprimat, atunci când se lucreazã
la temperaturi scãzute. Un berbec diesel poate avea lungimi de 3,5 – 8,2 m (curent 4,5 – 6
m), recomandându-se ca pentru înfigere sã se asigure un raport între greutatea maiului ºi a
pilotului /1/ cuprins între 0,25 ºi 1. La noi în þarã se utilizeazã curent berbecii Diesel
Delmag (D.12, D.22) ce sunt montaþi pe sonetele G 17 sau GF 22. Cu aceºtia se pot înfige
piloþi de beton armat, de secþiune 35 x 35 cm2, cu lungime de maxim 13,0 m ºi respectiv
17,0 m.
Frecvenþa de lovire este de 42-60 lovituri/minut la o masã a maiului de 12,5-22 kN.
Folosirea sonetelor pentru baterea piloþilor din beton armat, indiferent de modul de
acþionare a berbecului, necesitã luarea unor mãsuri suplimentare de protejare a capului
acestora. În acest sens se utilizeazã un capiºon, fig.2.14 b, alcãtuit dintr-o cascã metalicã care
reazemã pe capul pilotului prin intermediul unei bucãþi de lemn de esenþã tare, ambele
fasonate la dimensiunile ºi forma acesteia. Spaþiul dintre pereþii verticali ai cãºtii ºi pilot se
împãneazã cu pâslã. Lemnul poate fi înlocuit cu un alt produs pe bazã de material plastic sau
cauciuc. Baterea piloþilor se realizeazã pe baza planului de pilotaj. Pentru un anumit pilot,
fazele principale de operare cu soneta sunt:
- ridicarea pilotului de la sol ºi aducerea lui în poziþia verticalã pe punctul de înfigere,
materializat pe teren printr-un þãruº;
- alinierea pilotului la glisiera lumânãrii ºi asigurarea lui de aceasta, coborârea ºi
înfigerea sub greutate proprie;
- coborârea capiºonului ºi a berbecului;
- efectuarea baterii prin punerea în lucru a berbecului.

2.2.1.2. Condiþii de eficienþã a baterii


Diversitatea categoriilor de sonete ºi piloþi, sub aspectul disponibilitãþilor de lucru,
masei berbecului, înãlþimii de cãdere ºi respectiv al formei, dimensiunilor ºi greutãþii proprii,
impune analiza condiþiilor de eficienþã a baterii. În acest sens se asimileazã baterea cu o
ciocnire între douã corpuri imperfect elastice ºi libere, fig.2.16.
O parte din acesta, I, produce deformarea instantanee a corpului lovit ºi punerea in
miºcare a lui. Berbecul ºi pilotul se vor deplasa cu o vitezã v sub diferenþa de impuls (I0 - I) ºi
respectiv I. Prin urmare viteza v poate fi exprimatã dupã cum urmeazã:
Q ⎛Q ⎞g
(I0 – I) = M.v = v ⇒ v = ⎜⎜ v 0 − I ⎟⎟
g ⎝g ⎠Q

21
22
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
q gI
I = mv = v ⇒ v =
g q
g I g ⎛Q ⎞
Condiþia = ⎜⎜ v 0 − I ⎟⎟ furnizeazã
q Q⎝ g ⎠
Qq
I = v0 (2.1 b)
g(Q + q )

Fig.2.16. Înfigerea pilotului prin batere

La sfârºitul perioadei de restituire, deplasarea celor douã corpuri are loc sub valori
modificate ale impulsurilor, funcþie de coeficientul de restituire β, ºi anume:
I + β I pentru pilot ºi I0 – (1 + β) I pentru berbec.
Þinînd cont de relaþia (2.1 b), viteza vp ºi vb a pilotului ºi respectiv a berbecului vor fi:

q g.I(1 + β ) Q(1 + β )v 0
v p = I(1 + β ) ⇒ v p = = (2.1 c)
g q Q+q

Q g Q − βq
I 0 − (1 + β )I = v b ⇒ v b = [I 0 − (1 + β )I] = v0 (2.1 d)
g Q Q+q

Prin urmare, la sfârºitul perioadei de restituire, energia cineticã a celor douã corpuri
luate separat sunt:
2
1 1 Q 2 ⎛ Q − βq ⎞
E cb = Mv 2b = v0 ⎜ ⎟ (2.1 e)
2 2 g ⎜⎝ Q + q ⎟⎠

22
23
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

1 q 2 ⎡ Q(1 + β )⎤
2
1
E cp = mv 2p = v0 (2.1 f)
2 2 g ⎢⎣ Q + q ⎥⎦

Adunînd (2.1.e) ºi (2.1.f.), energia cineticã totalã Ec este datã de relaþia:


q
1 + β2
Q 2 Q+β q Q 2
2
Q
Ec = v0 = v0
2g Q+q 2g q
1+
Q
sau
Ec = Ec0 me unde E c 0 = Qv 02 / 2g (2.1 g)
reprezintã energia cineticã la momentul impactului, iar me are semnificaþia unui coeficient
de utilizare eficientã a acesteia. Se observã cã energia cineticã iniþialã este complet utilizatã
când me = 1 sau altfel spus, atunci când berbecul prezintã o greutate infinitã în raport cu
pilotul. În practicã raportul q/Q se limiteazã la valori de 0,4 - 0,5 în cazul piloþilor de lemn ºi
0,66 - 1,33 în cazul piloþilor din beton armat pentru a nu se deteriora capul pilotului.
Cunoscutã greutatea berbecului Q, înãlþimea de cãdere H se alege astfel ca lucrul mecanic al
unei lovituri sã fie de circa 15 kN.m în cazul piloþilor de lemn ºi de 20 - 40 kN.m pentru
piloþi din beton armat, funcþie de greutatea acestora /23/. Totodatã nu este recomandabilã
compensarea greutãþii mici a berbecului printr-o înãlþime de cãdere mare, aceasta pe
considerentul evitãrii spargerii capului pilotului. De asemenea, este bine ca frecvenþa de
batere sã fie ridicatã pentru a se împiedica refacerea structurii pãmîntului, deranjatã de
baterea piloþilor, ceea ce echivaleazã cu o rezistenþã diminuatã a pãmîntului la penetrarea
pilotului /5/.

2.2.2. Înfigerea piloţilor prin vibrare


Tehnica vibrãrii s-a impus, în special în ultimii ani, ca procedeu de înfigere în teren a
diferitelor elemente cum sunt palplanºeele, piloþii, coloanele etc. Utilajul de lucru, soneta,
este dotatã în acest caz, cu un echipament numit vibroînfigãtor. Vibroînfigãtorul, fig.2.17, are
în alcãtuire un motor acþionat electric - 1, ce angreneazã doi excentrici - 2 cãrora le imprimã
aceiaºi vitezã unghiularã dar de sens contrar, generându-se astfel o forþã perturbatoare axialã
ce este transmisã pilotului - 4, prin intermediul unei cãciuli de prindere - 3. Prinderea
motorului de vibrogenerator, 2, se realizeazã fix sau elastic.
Vibroînfigãtoarele pot lucra într-un domeniu rar de frecvenþe, 0 - 30 Hz, generînd forþe
perturbatoare de peste 700 kN, cu amplitudini de 6 pânã la 50 mm pentru fiecare schimbare a
poziþiei excentricilor. Forþa perturbatoare lucreazã alãturi de greutatea pilotului
suplimentând forþa gravitaþionalã. Pãtrunderea pilotului este însoþitã ºi de:
- acþionarea în contratimp a greutãþilor excentricilor;
- transformarea pãmântului din imediata vecinãtate a pilotului într-un fluid vâscos.
Înfigerea piloþilor prin vibrare dã rezultate bune în cazul depozitelor necoezive ºi slab
coezive. Nu se recomandã în cazul argilelor plastice sau în pãmînturile cu componente
granulare mari - bolovani, blocuri, fragmente de rocã.
Utilizarea vibrãrii, acolo unde pãmînturile o permit, prezintã urmãtoarele avantaje:
- prezenþa unor vibraþii reduse în raport cu înfigerea prin batere indiferent de tipul
berbecului folosit;
- poluare sonorã redusã;

23
24
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
-realizarea unor viteze mari de penetrare a pilotului, de peste 50 mm/s.

Fig.2.17. Vibrator cu excentrice, cu


prindere rigidã a motorului
Pentru înfigerea piloþilor sau a altor elemente uºoare se recomandã folosirea
vibratoarelor, de înaltã frecvenþã, 40-50 Hz. Pentru piloþi grei din beton armat, cu secþiune
plinã ºi a coloanelor se folosesc vibroânfigãtoare de joasã frecvenþã, cu excentrici grei ºi cu
motorul prins elastic de vibrogenerator. La noi în þarã sunt utilizate vibratoare de import sau
româneºti, cum ar fi: VP-1, VE-1, VE-2, VPE-2 etc.

2.2.3. Procedee auxiliare pentru înfigerea piloţilor


Atunci când, în anumite condiþii de teren, procedeele de bazã - batere, vibrare, presare,
nu asigurã coborârea la cotã a pilotului sau o vitezã doritã de avansare a pilotului, ele pot fi
completate cu unele procedee auxiliare, cum sunt: subspãlarea ºi electroosmoza.
Cele douã procedee au drept scop reducerea rezistenþei opusã de pãmînt la avansarea
pilotului, subspãlarea fiind aplicabilã în cazul pãmânturilor slab coezive ºi necoezive, iar
electroosmoza în cazul celor coezive.
Subspãlarea, fig.2.18 a, constã în dislocarea ºi antrenarea particulelor de pãmânt din
zona vârfului pilotului de cãtre un jet de apã sub presiune.
În acest scop pilotul, fie cã prezintã în componenþã orificii verticale sau þevi speciale
numite lãnci prin care apa este dirijatã la presiunea ce produce desfacerea ºi antrenarea
pãmântului. Þevile prezintã diametrul de 40-45 mm ºi se terminã cu un vârf îngust prin care
apa iese la presiuni de 7-20 bari /5/. Operarea prin subspãlare începe dupã aºezarea pe locaþie
ºi înfigerea pilotului sub efectul greutãþii proprii, procedîndu-se la coborârea lãncilor la 0,50
m deasupra terenului ºi trimiterea jetului de apã care prin antrenarea pãmântului face ca
pilotul sã coboare sub efectul greutãþii proprii însoþit, dacã este necesar, de uºoare lovituri.
Ulterior lãncile sunt coborâte ºi menþinute sub cota vârfului pilotului cu 0,25 m, astfel
ca prin dislocarea ºi antrenarea pãmîntului sã se reducã rezistenþa la înaintare.
Jetul de apã antreneazã parþial sau total particulele solide, funcþie de masa acestora ºi
presiunea de lucru, acestea fiind transportate de curentul de apã, în tendinþa lui de deplasare,
în lungul pilotului. Prin urmare, subspãlarea are ca rezultat aducerea pãmîntului cu care
pilotul vine în contact, într-o stare de fluiditate în care acesta pãtrunde cu uºurinþã. Întrucât
înfigerea prin subspãlare este însoþitã de o puternicã afânare a pãmântului, trebuie opritã cu
1-2 m deasupra cotei finale la care urmeazã a fi coborât pilotul, aducerea la cotã fiind
realizatã prin batere sau vibrare.

24
25
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU

Fig.2.18. Principiul procedeelor de: a – subspãlare; b


- electroosmozã
Electroosmoza defineºte fenomenul de tranzitare a unei membrane poroase, de cãtre un
lichid, în prezenþa unei diferenþe de potenþial. Acest fenomen se produce ºi în pãmânt atunci
când se introduc doi conductori ce se leagã la bornele unei surse de curent continuu. Apa se
va deplasa de la anod la catod având ca rezultat o creºtere a umiditãþii pãmîntului din jurul
acestuia. Dacã rolul celor doi conductori îl joacã doi piloþi de beton armat echipaþi cu
electrozi, sau din metal utilizat direct ca electrozi, atunci pilotul-catod va beneficia de o
reducere a frecãrii ca urmare a creºterii umiditãþii ºi va fi uºor înfipt în pãmânt pânã la cota
doritã. Dacã se inverseazã polaritatea, apa va fi reorientatã spre celãlalt pilot, favorizînd
baterea lui ºi totodatã o mai bunã aderenþã a pãmîntului la suprafaþa pilotului înfipt anterior.

2.2.4. Fenomene ce au loc la înfigerea piloţilor


Înfigerea piloþilor prefabricaþi în teren produc o dislocuire ºi împingere lateralã a
pãmântului din zona pe care aceºtia o ocupã. În acelaºi timp, baterea ºi vibrarea constituie
surse de solicitare dinamicã a terenului pe durata înfigerii piloþilor. Prin urmare înfigerea are
ca rezultat o modificare a condiþiilor de stare ale pãmânturilor, ce se resimte pe o anumitã
zonã din teren aflatã în vecinãtatea piloþilor, fig.2.19.
Aceste modificãri sunt caracterizate prin procese distincte de: distrugere a structurii,
reorientare a particulelor, îndesare, deplasare a apei, deplasãri ale terenului, schimbarea stãrii
de tensiuni, a rezistenþei pãmîntului, manifestarea lor fiind diferitã în cuprinsul zonei de
influenþã a pilotului. Se considerã /13/ cã volumul de pãmânt în care se resimt efectele
înfigerii pilotului se poate împãrþi în patru zone, fig.2.19.
- zona 1 este reprezentatã de un înveliº subþire de pãmînt, de 2-10 mm, care este
antrenat de pilot în direcþia lui de deplasare, prezentînd o structurã distrusã ºi o stare foarte
îndesatã;
zona 2 prezintã o grosime de (0,7-3)d, având în alcãtuire pãmînt cu structurã complet
distrusã, aflat într-o stare de îndesare puternicã la limita cu zona 1, condiþii de stare ce sunt
mai puþin pregnanate la limita cu zona urmãtoare 3. Îndesarea pãmântului, creºterea
eforturilor dupã direcþia orizontalã, determinã modificãri ale presiunii apei din pori ºi în
consecinþã deplasarea ei spre zonele exterioare. La nivelul suprafeþei terenului limita zonei

25
26
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
este marcatã printr-un punct de ridicare maximã;

Fig.2.19. Limitele zonelor de influenþã la baterea piloþilor

- zona 3, apreciatã la grosimi de (5-6)d, se caracterizeazã printr-o structurã practic


nederanjatã a pãmântului, o uºoarã afânare sub aspectul eforturilor de întindere ºi alunecare, o
creºtere a umiditãþii. La nivelul suprafeþei terenului, zona 3 se extinde dupã punctul de
ridicare maximã a acesteia, suprafaþa prezentînd o formã convexã;
- zona 4 cu grosime de (8-12)d se caracterizeazã prin pãstrarea aproape neschimbatã a
structurii, stãrii ºi proprietãþilor iniþiale ale pãmîntului.
Sub vârful pilotului se formeazã un bulb sferic de pãmînt îndesat de mãrime (2-4)d,
favorizând comportarea pilotului la încãrcarea lui cu sarcini axiale de compresiune.
Extinderea zonelor, intensitatea proceselor menþionate sunt funcþie de natura
terenului, condiþiile iniþiale de stare, metoda de înfigere ºi cota la care se situeazã vârful
pilotului.
Pãmânturile nelegate caracterizate prin: condiþii naturale de porozitate cuprinse între
limitele de afânare ºi îndesare maximã, permeabilitate ridicatã dar în corelaþie cu mãrimea ºi
neuniformitatea particulelor granulare, vor manifesta rãspunsuri mult diferite în raport cu
pãmânturile coezive argiloase atât pe durata baterii, cât ºi ulterior la încãrcarea pilotului cu
sarcinile ce-i revin.
Dupã observaþiile ºi mãsurãtorile unor autori /17/, în cazul piloþilor înfipþi în nisipuri
de îndesare medie - fig.2.20, sunt evidenþiate modificãri numai pânã la o distanþã de 6r faþã
de axa pilotului.
Înfigerea pilotului afecteazã practic terenul învecinat numai prin formarea zonelor 1 ºi
2, fig.2.20 b, constând în antrenarea în jos a nisipului ºi comprimarea lui în lateral.
Urmare a acestora apar deplasãri orizontale, reducerea ºi creºterea localã a porozitãþii
ºi respectiv a unghiului de frecare interioarã, fig.2.20 a. Raportat la adâncime, s-a constatat
prezenþa unei limite de separare, sub aspect calitativ, între modificãrile ce au loc. Aceasta se
poate situa la o adâncime de (10 - 20)d faþã de suprafaþa terenului, ceea ce ar constitui o
justificare a repartiþiei frecãrii laterale dupã cum se prezintã în fig.2.20 c.
În cazul nisipurilor saturate, creºterea presiunii apei din pori, prin aplicarea de ºocuri
succesive, produce mai ales în cazul celor afânate, o afuiere a nisipului de sub vârful
pilotului. Aceasta face ca rezistenþa opusã baterii sã fie mai micã în raport cu cea în condiþii
de solicitare staticã. Un fenomen contrar este observat în cazul când nisipurile saturate sunt

26
27
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
în stare îndesatã.
Pentru nisipurile argiloase, eliminarea rapidã a apei duce la o creºtere a frecãrii în
timpul baterii, frecare ce scade odatã cu revenirea apei dupã încetarea baterii.

Fig.2.20. Zone de influenþã în jurul piloþilor înfipþi în nisipuri de


îndesare medie: a – variaþia unor caracteristici; b – extinderea
zonelor de îndesare; c – mobilizarea frecãrii unitare

Înfigerea piloþilor constituie o sursã de vibraþie al cãror efect poate fi periculos pentru
construcþiile vecine, mai ales în situaþia în care amplasamentele ocupate prezintã o structurã
litostratigraficã cu straturi de nisipuri saturate. Îndesarea acestora, ca urmare a distrugerii
structurii prin lichefiere ºi rearanjarea particulelor, se traduce prin tasãri ce pot, funcþie de
mãrimea lor, afecta sau nu construcþiile existente. În general se considerã cã pentru viteze
ale vibraþiilor din înfigerea piloþilor sub 5 cm/s, nu apar deteriorãri în structuri, cu toate cã în
cazul unor depozite de nisipuri afînate, saturate, s-au observat tasãri periculoase ºi pentru
viteze de 0,2 - 1 cm/s. Pentru caracteristicile de lucru ale sonetelor, vibraþiile prezintã valori
semnificative ale vitezelor de propagare pânã la distanþa de circa 50-100 m.
Observaþiile efectuate asupra unor lucrãri de construcþii - clãdiri, rampe de acces,
colectoare etc., aflate sub influenþa vibraþiilor induse prin baterea piloþilor, pun în evidenþã
dezvoltarea unor tasãri suplimentare de pânã la 8 cm. Îndesarea nisipurilor ca urmare a
vibraþiilor induse de procedeul de înfigere trebuie luatã în consideraþie ºi la stabilirea
distanþelor la care sunt dispuºi piloþii ºi a succesiunii lor de punere în operã pentru o aceeaºi
lucrare.
Îndesarea provocatã de dislocuirea volumului de pãmânt ocupat de pilot este însoþitã
de o modificare a stãrii de tensiuni dupã direcþia orizontalã. Considerând o coroanã circularã,
fig.2.21, de grosime dρ, aflatã în interiorul zonei de influenþã de extindere r = a r0, eforturile
unitare orizontale la nivelul adâncimii z, pe cele douã feþe ale coroanei vor fi σx ºi respectiv
σx + dσx.
Din condiþia de echilibru a eforturilor orizontale rezultã:
2πρσx = 2π (ρ + dρ) (σx + dσx)
Prin operare ºi neglijarea produsului micilor diferenþe rezultã urmãtoarea ecuaþie
diferenþialã:
dρ dσ
=−
ρ σx
27
28
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
(12.2)

ce prezintã soluþia ρσx = C unde C are semnificaþia unei constante de integrare.

Fig.2.21. Raza de inflenţă a pilotului

Valoarea acesteia rezultã din condiþia ca la limita zonei de influenþã efortul orizontal
sã fie egal cu împingerea în stare de repaos:
ρ = a r0 σx = k0 .γ z ºi C = a r0 k0 γ z
În cazul când deplasarea pãmîntului împins de pilot este suficientã pentru mobilizarea
împingerii pasive, atunci pentru ρ = r0:
ar k γ
σ x = Pp = k p .γ z = 0 0 z rezultând a = kp / k0
r0
Luând pentru kp ºi k0 valoarea 3 ºi respectiv 0,5, rezultã a ≅ 6 ceea ce coincide cu
mãsurãtorile experimentale, fig.2.20 a.
În cazul pãmânturilor argiloase, caracterizate de permeabilitate redusã, mãsurãtorile au
pus în evidenþã modificãri semnificative în cuprinsul unui volum de extindere 2d în raport cu
axa pilotului, fig.2.22 a, prin prezenþa unor zone cu structurã complet distrusã 1 ºi puternic
comprimatã 2, urmate de pãmânt cu structura practic intactã 3. Înfigerea produce modificãri
semnificative ale rezistenþei la forfecare a cãrei refacere are loc în timp dupã încetarea
acesteia. În fig.2.22 b sunt date curbele de variaþie ale rezistenþei la forfecare în raport cu
distanþa faþã de pilot pentru starea naturalã a pãmîntului - 1, imediat - 2, la o zi - 3 ºi la
câteva sãptãmîni - 4 dupã înfigere. Reducerea rezistenþei pe durata baterii, curba 2 este
determinatã de dezvoltarea unor presiuni mari ale apei din pori, distrugerea structurii ºi
parþial de comprimarea radialã a pãmântului.
Dupã aducerea pilotului la cotã prin încetarea baterii, pãmântul revine în timp la
rezistenþa iniþialã, în unele situaþii semnalîndu-se chiar valori mai mari. Acest lucru atrage
dupã sine creºterea frecãrii unitare între pilot ºi pãmânt - fig.2.22 c, intervalul de timp necesar

28
29
CURS FUNDATII PROF.DR.ING.NICOLAE BOTU
atingerii valorilor maxime ale frecãrii fiind denumit "timp de odihnã".

Fig.2.22. Înfigerea piloþilor în pãmânturi argiloase: a - zone


de influenþã; b - variaþia rezistenþei la forfecare;
c - variaþia frecãrii laterale în timp
Punerea sub sarcinã a pilotului este posibilã numai dupã scurgerea timpului de odihnã,
condiþie /23/ cerutã ºi în cazul încercãrilor pe teren a piloþilor de probã. Dacã înfigerea se
face prin vibrare, sub vârful pilotului se formeazã, datoritã fenomenului de tizotropie, un strat
de argilã moale, de grosime 5-10 cm, care duce la o reducere de pânã la 40 % a rezistenþei
sub vârful pilotului. Pentru a elimina acest dezavantaj se înlocuieºte vibrarea cu baterea
pentru pãtrunderea vârfului sub zona perturbatã prin vibrare.

29