Cardiomiopatia dilatativa (CMPD)

Definitie: Cardiomiopatia dilatativă este o afectiune cardiaca caracterizată prin dilatarea sau
extinderea ventricului stang (sau drept) și disfunctie sistolica.

Cardiomiopatia dilatativă (CMD) a fost raportată, în anii 1970, sub forma unei afecţiuni cardiace
congestive datorate dilataţiei cavităţilor cardiace şi subţierii pereţilor miocardici. Ulterior, utilizând
metode de diagnostic mai avansate, precum ecografia cardiacă, s-a observat o hipokinezie miocardică
şi alterarea funcţiei ventriculare stângi.

Cardiomiopatia dilatativă este una dintre cele mai comune patologii cardiace întâlnite la câine. Poate fi
primară( idiopatică) sau secundară, aceasta fiind clasificată, în funcţie de etiologie, în cardiomiopatie
secundară cardiotoxicităţii, genetică, ischemică, nutriţională (în special prin carenţa de carnitină),
metabolică sau inflamatorie.

Patogeneza: Mecanismul patogenetic poate

implica factori autoimuni, fiind detectaţi
anticorpii anti-celulelor b-receptoare şi
mitocondriilor atât la oameni, cât şi la câinii cu
CMD. Pe de altă parte, este cunoscut faptul că
miocardita acută poate evolua către o stare de
hipokinezie miocardică. Un alt factor cu
potenţial pentru inducerea CMD este cel
infecţios (virusuri, bacterii). Cardiomiopatia
dilatativă cu etiologie toxică include
cardiotoxicoza indusă de doxorubicină şi alţi
produşi cu potenţial citostatic, etanol, cobalt .

La nivel histologic, modificările ţesutului miocardic în CMD se caracterizează prin două

mecanisme.Primul mecanism este reprezentat de rărirea şi ondularea fibrelor miocardice, acestea
fiind distanţate între ele prin prezenţa unui edem interfibrilar. Prezenţa acestor modificări a arătat o
sensibilitate de 98% şi o specificitate de 100% pentru diagnosticarea CMD. Un al doilea mecanism
reprezintă infiltraţia grasă (CMD de tip degenerativ), în care se produce o pătrundere a ţesutului
adipos, concomitent cu liza ori degenerarea fibrelor miocardice, vacuolizarea şi atrofia musculară, cu
instalarea fibrozei.

Această cardiomiopatie este o boală des întâlnită la câinii din rasele de talie mare şi gigantică, având o
prevalenţă crescută pentru vârsta cuprinsă între 4 şi 8 ani şi afectează în special masculii. Într-un studiu
realizat pe 189 de pacienţi cu CMD din 38 de rase diferite, s-a observat apariţia, cu preponderenţă, la
câinii din rasele Airedale terrier, Doberman, Cocker spaniol, New Foundland, St. Bernard şi Boxer.
 Simptomatologie: prezintă 2 stadii: Asimptomatic şi Simptomatic.

Stadiul asimptomatic:diagnosticul se stabileşte pe baza insuficienţei mitrale, a cardiomegaliei

stângi, prin descoperirea unei anomalii ECG neexplicabile, sau a unei umbre cardiace mărite la
examenul radiologic.
Stadiul simptomatic :se poate întinde pe o perioadă de luni (sau ani, mai rar).
Debutul clinic al Cardiomiopatiei dilatative idiopatice este insidios, cu simptome de debit
cardiac mic. Uneori CMPD se poate evidenţia relativ brusc prin insuficienţă ventriculară acută,
tulburări paroxistice de ritm sau de conducere, embolii sau moarte subită.
Inspecţie: se poate observa starea de slăbire, slăbire progresivă, confirmată şi de către proprietar,
intoleranţa la efort, inapetenţa, tusea, dispneea, mucoasele aparente de culoare cianotică, edeme
periferice, de origine cardiacă, abdomen balonat, din cauza prezenţei ascitei.

Palpaţia şocului cardiac, acesta poate fi intensificat rapid şi îşi poate modifica sediul. În cazul fibrilaţiei
atriale, se percepe disociaţia cardiosfigmică, atunci când şocul cardiac şi pulsul arterial devin asincrone.

Ascultatie :se pot percepe raluri pulmonare umede, în cazul instalării edemului pulmonar, şi perturbări
ale ritmului cardiac prin apariţia tahicardiei, sau mai severe, precum dedublarea zgomotelor cardiace,
ca urmare a închiderii asincrone a valvulelor atrioventriculare. Se mai pot percepe şi alte modificări ale
ritmului, precum fibrilaţia atrială, caracterizată prin ritm rapid şi neregulat, delirium cordis, sau aritmii
ventriculare. Suflurile cardiace sunt prezente în fazele dilataţiei cardiace şi sunt sufluri sistolice, de
insuficienţă, cu intensitate redusă (I-III/VI).

Modificările electrocardiografice: anomalii de ritm: tahicardia sinusală, fibrilaţia atrială, extrasistole

ventriculare, sau tahicardie ventriculară, anomalii de conducere şi modificări de morfologie, precum
creşterea duratei undei P (P mitrală - compatibilă cu dilataţia atrială stângă) sau creşterea duratei şi
amplitudinii complexului QRS, indicând dilataţie atrioventriculară stângă.

Examenul radiologic nu este unul specific, însă se recomandă pentru evaluarea dimensiunii cardiace şi
a aspectului ţesutului pulmonar. În cazul dilataţiei cardiace, silueta cardiacă apare mărită global.

În dilataţia atrială stângă se observă mărirea siluetei cardiace în zona caudală a bazei cordului.

În dilataţia ventriculară stângă, apexul cardiac apare rotunjit.

Ecografia cardiacă presupune evaluarea aspectului morfologic al cordului, evaluarea funcţiei sistolice
şi diastolice a ventriculului stâng şi evaluarea hemodinamicii cardiace.
 Evaluarea aspectului morfologic al cordului se referă la aprecierea subiectivă a formei şi dimensiunilor
cavităţilor cardiace, a pereţilor ventriculari şi a muşchilor papilari, aspectul coaptării valvulelor
atrioventriculare şi măsurarea dimensiunilor cavitare şi ale pereţilor atât în sistolă, cât şi în diastole.

Evaluarea funcţiei sistolice şi diastolice a ventriculului stâng este deosebit de importantă, deoarece
reprezintă un factor precis pentru stadializarea bolii şi determinarea prognosticului. Pentru estimarea
funcţiei diastolice, se evaluează, în special, modelul transmitral. Acesta apare de tip restrictiv în cazul
cardiomiopatiei dilatative şi se traduce printr-o presiune crescută de umplere, atunci când umplerea
ventriculară are loc în mare parte la începutul diastolei, raportul E/A fiind crescut. Estimarea funcţiei
sistolice se realizează prin calcularea fracţiei de scurtare şi a fracţiei de ejecţie. În general, valori ale
fracţiei de scurtare sub 20% şi valori ale fracţiei de ejecţie sub 40% sunt considerate semne ale
disfuncţiei sistolice ventriculare stângi

Evaluarea hemodinamicii cardiace presupune măsurarea fluxurilor aortic şi pulmonar, detectarea şi

cuantificarea jeturilor de regurgitare atrioventriculare, produse prin deficitul de coaptare al valvulelor
atrioventriculare, din cauza dilataţiei cavităţilor ventriculare.

Biomarkerii cardiaci sunt consideraţi cel mai sensibil test, cu potenţial pentru diagnosticarea CMD în
faza ocultă. Dintre biomarkeri, cei mai specifici sunt troponina I şi NT-proBNP. Multiple studii au
demonstrat diferenţe semnificative ale valorilor serice ale troponinei I între pacienţii cu CMD şi cei
sănătoşi.

Tratament:

 Tratamentul Insuficienţei cardiace stângi (cardiotonice, vasodilatatoare, diuretice).

 Tratamentul aritmiilor cardiace.
 Tratament “adjuvant”: carnitină, taurină, vitamine (E, A), săruri de potasiu şi magneziu (mai
mult rol profilactic).
 Repaus (nu absolut), reducerea efortului, reducerea aportului de sare, evitarea factorilor
agravanţi (căldura, emoţiile ş.a.)

Evolutie:

Ø Congenitală, situaţie în care simptomatologia apare în primul an de viaţă (în general după vârsta de 6
luni);
Ø Dobândită
 Stadiul simptomatic poate dura circa 8 – 12 luni.
În evoluţie, apare slăbirea avansată – caşexie cardiacă, ascită (secundar fibrilaţiei atriale), revărsate
pleurale şi/sau pericardice.

Diagnosticul:Se stabileşte pe baza anamnezei şi examenului clinic = semnele insuficienţei cardiace

stângi (sau drepte) şi se confirmă ecocardiografic.
 Examenul electrocardiografic permite diagnosticul aritmiilor cardiace care complică adesea
cardiomiopatiile dilatative.

Complicatii:Dilataţia ventriculară este asociată frecvent şi cu dilataţia atrială stângă. În forma cronică,
cu evoluţie prelungită dilataţia atrială se complică cu fibrilaţie atrială.
Dilataţia atrială asociată cu fibrilaţia atrială (în care nu există contracţie atrială) determină o
stagnare a sângelui la acest nivel, în mod special la nivelul urechiuşii atriale.
Stagnarea sângelui determină în timp apariţia trombilor care ajungând în circulaţie pot
determina ocluzii vasculare.
Cauze:Deficitul de substraturi metabolice (taurina), miocardita (inflamatie a miocardului)
ischemie miocardică severă la nivel mondial (lipsa alimentării cu sânge a inimii) ,prejudiciu toxic pentru
celulele musculare cardiace, care pot fi cauzate de anumite medicamente, cum ar fi toxicitatea
doxorubicină sau iodură de potasiu ,ritm cardiac anormal,idiopatica.
Diagnotic diferential:
 Boli cardiace congenitale (malformatii congenitale)
 Cardiopatiei (extinderea inima de hipertensiune arterială)
 Bolilor pericardului (a mucoasei din jurul inimii)
 Mase mediastinale (tumori în partea din față a cavitatea toracică)
 Miocardita (inflamație a mușchiului inimii - o conditie cel mai dificil de diagnosticat)
 Anemie moderată până la severă (anemie poate provoca insuficiență cardiacă)
 Dirofilariozei
 Febra (febra poate duce la un murmur cardiac).
Bibliografie:

http://bulgache.ru/s%C4%83n%C4%83tate/7876-cardiomiopatie-dilatativ%C4%83-dcm-la-c%C3%A2ini.html

http://www veterinarycardiology..net/2013/04/cardiomiopatia-dilatativa.html

https://www.medichub.ro/reviste/practica-veterinara-ro/cardiomiopatia-dilatativa-la-caine-id-969-cmsid-69