Timur Lenk și tentația ”descendenței” divine

schiță de profil psihologic

Marile personaje ale istoriei reușesc să exercite, aparent paradoxal, o formă de fascinație
asupra generațiilor viitoare. Istoria posterității ne va lămuri dacă această fascinație este alimentată
și de precaritatea izvoarelor de informare sau numai de personalitățile acestor actori ai vremurilor.
Este însă cert că generațiile viitoare vor dispune de o memorie colectivă mult mai bine
reprezentată cu ajutorul datele culese și stocate în epoca dominată de tehnologia modernă care a
debutat în secolul 20. Dacă personajele contemporane care vor conta pentru umanitate vor reuși
să producă aceași fascinație și în viitor, în ciuda datelor mult mai exacte păstrate cu privire la
profilul lor psihologic și a acțiunilor lor, atunci în mod clar psihologia viitorului va fi obligată să
studieze și să aprofundeze acele resorturi umane care fac posibilă această ”mitizare” în
detrimentul unei opinii obiective.

În prezent acest lucru este posibil datorită informațiilor contradictorii și incomplete pe care
le avem despre diverse perioade din trecutul umanității. Timur Lenk nu face excepție de la acestă
regulă. Amploarea cuceririlor făcute, modul în care au fost realizate, mesajul lăsat posterității,
cruzimea inexplicabilă de care a dat dovadă în multe rânduri, toate acestea contureză un tablou
care mai degrabă fascinează chiar și în zilele noastre.

Ne putem întreba, pe bună dreptate, de ce suntem așa de fascinați de rezultatele obținute

de Timur Lenk de-a lungul vieții sale și tindem să trecem ușor cu vederea metodele prin care le-a
obținut? De ce apreciem orașul bijuterie Samarkand, care păstrează până astăzi eforturile lui
Timur Lenk de lăsa ceva posterității dar trecem cu ușor cu vederea teroarea instaurată de el și
multitudinea de victime nevinovate pe care le-a lăsat în urmă? De ce reușim să apreciem mai
degrabă niște ruine și nu reușim să empatizăm cu acele victime? Și, ca o consecință, de ce repetăm
periodic de-a lungul secolelor masacre și genocide asupra populațiilor nevinovate dar clădim în
continuare și monumente la care să se uite cu admirație generațiile viitoare.

Rolul acestor personaje în istorie este episodic, oricât de mare este anvergura lor în epoca
în care trăiesc. Ar merita să ne întrebăm cum și ce anume putem învăța din experiențele lor pentru
ca noi, acum, să nu mai repetăm istoria și să permitem unor personaje cu anvergură dar și cu
lipsuri teribile, să ne domine destinele? Șansa noastră este să ne dezvoltăm în primul rând ca
indivizi și așa să redefinim societățile în care trăim. Avem această responsabilitate iar acum ne
ajută și tehnologia.

Profilul psihologic al lui Timur Lenk se conturează a fi ușor diferit față de alte personaje
istorice care au produs rezultate asemănătoare. Dacă copilăria unui Hitler sau Stalin au fost
marcate de traume serioase în privința lui Timur Lenk nu se poate vorbi de așa ceva. Biografia este
săracă în date dar totuși conturează profilul unui tânăr dintr-o famile nobilă, chiar dacă nu de prim
rang. Contextul secolului 14 în Asia Centrală favorizează dezvoltarea unei tipologii de luptător mai
degrabă decât aceea a unui sedentar. Ceea ce este și cazul lui Timur Lenk. Implicarea sa în
chestiunile militare și dinastice se produce treptat, pe măsură ce trece de la copilărie la
adolescență și prima tinerețe. Mediul politic și geostrategic, marcat de instabilitate și schimbări
relativ dese ale conducătorilor locali sunt argumentele care par să fi cântărit decisiv la cristalizarea
unei personalități războinice dar și vizionare în egală măsură. Luptele permanente la care a luat
parte, succesiunea de situații favorabile sau mai puțin favorabile prin care trece, abilitatea mereu
exersată de face față cu succes acestor provocări au cristalizat această personalitate. Fondul
religios profund ar putea fi o explicație a sursei ambiției sale mereu crescânde de a cuceri. Această
schiță de portret psihologic poate fi întregită, în egală măsură, și de natura contradictorie a
personalității sale dornică de mișcarea și aventura permanentă a razboinicului nomad cu aceea a
aspirațiilor spre un sedentarims adresat mai degrabă posterității. Luptător neobosit, Timur Lenk a
găsit timp și interes să dezvolte urban și economic Samarkandul dar și multe din orașele cucerite și
distruse în campaniile purtate.

Este plauzibil să ne întrebăm dacă nu cumva șirul lung de succese militare pe care le-a
purtat i-au insuflat și această credință a ”descendeței” divine asupra propriei persoane? Geniul său
militar este incontestabil și este recunoscut și în prezent. Însă pentru masacrele făcute asupra
oamenilor nevinovați nu s-a găsit încă o explicație satisfăcătoare. Este posibil ca această credință
să-l determine să creadă ca deține și dreptul de viață și de moarte asupra celor cuceriți. Este
posibil ca el să fi dezvoltat o viziune mesianică asupra proprie ființe și să se considere un fel de
unealtă a voinței divine de a instaura o ordine doar de el știută. Cert este că aceste
comportamente umbresc în mod considerabil moștenirea lăsată și ele denotă, în egală măsură, și
lipsa aproape totală a unui tip de autocontrol și a unui tip de viziune asupra viitorului. Timur Lenk,
asemenea multor conducători contemporani, pare mult mai preocupat de ceea ce reușește să facă
atât timp cât este în viață. Aceste este un tip de personaliate egocentrică, iar pentru posteritate
vrea să lase doar o imagine deformată în sens pozitiv. Acest mod de a proceda denotă o
incapacitate de a-și depăși, totuși, propriile limite și a-i privi pe ceilați ca și egalii tăi. Desigur la
nivel potențial. Poate că aici este lecția cea mai impotantă pe care ne-o transmite. Poți să fi foarte
bun în domeniul tău. Dar nu este suficient. Este nevoie de un efort ca ceilalți să vadă și simtă
efectiv că ești bun în acel domeniu. Nu doar să lași această impresie generațiilor viitoare după ce
le-ai terorizat pe cele contemporane.

O mențiune specială mai poate fi făcută aici. Nu este poate încă foarte clar conturat rolul
pe care l-a jucat, indirect, Timur Lenk asupra destinului Europei. Înfrângerea lui Baiazid la Ankara
în 1401 dat acestei părți de lume posibilitatea să de fortifice în fața pericolului otoman. Chiar dacă,
50 de ani mai târziu, Constantinopole a căzut în mâinile turcilor Europa creștină a avut răgazul
necesar să se pregătească de confruntare și să își mențină apoi integritatea teritorială și religioasă.
În lipsa acestui ajutor nu putem estima deocamdată cu precizie care ar fi fost destinul acestei părți
de lume în ziua de azi. Să sperăm că viitorul Europei nu va depinde nici de acum încolo de
intervenția binevoitoare dar indirectă a unor actori externi pentru ași păstra unitatea teritorială și
religioasă. Dar asta va depinde în mare măsură de capacitatea noastră de a asimila învățăturile
istoriei. Și a nu-i repeta greșelile.

Bibliografie

Arnaud Blin, TimurLenk, Ed. Corint, București, 2013