Sunteți pe pagina 1din 4

Dialog socratic și raționament inductiv

Drd. Călin Dragoman

Dialogul și întreaga situație descrisă mai jos se bazează pe situația reală a unui client cu care am făcut
recent consiliere psihologică. În cea mai mare parte dialogul rezumă discuțiile purtate cu clientul. Am
făcut unele adaptări pentru a mă încadra în tema referatului.

La partea de dialog socratic am inclus toate tipurile de întrebări și le-am numerotat corespunzător.

Dialog socratic – Întrebări sistematice

1.T: Când ai început să-ți provoci rănirea mâinilor?

C: Încă din copilărie.

T: Când s-a întâmplat ultima dată să procedezi așa?

C: Acum 3 săptămâni.

T: În ce context se întâmplă să te rănești?

C: Atunci când ma înfurii foarte tare.

T: Este ceva ce te-a determinat de fiecare dată să te înfurii așa de tare?

C: În copilărie tatăl meu obișnuia să mă agreseze verbal și să mă acuze mereu că sunt de vină pentru
toate nimicurile. În prezent, uneori îmi pierd cumpătul când mă cert cu soția.

2.T: Ce înseamnă pentru tine să îți faci rău?

C: Mă ajută să eliberez tensiunea acumulată.

T: Și ce sens are pentru tine să procedezi în felul acesta?

C: Nu știu cum să procedez altfel dacă tensiunea este prea mare și depășește un anumit prag.

3.T: Crezi că este vreo legătură între modul în care erai agresat de tatăl tău în copilărie și episoadele
de furie necontrolată din prezent?

C: Probabil că da. Tatăl meu mă abuza și fizic adică mă bătea uneori. Mie nu-mi place să fiu viloent cu
ceilalți, indiferent de situație.

T: Este posibil să îți faci rău ție tocmai plecând de la ideea că nu consideri corect să faci rău altora?

C: Da, este posibil, nu m-am gândit până acum la asta, dar este posibil!

4.T: Te-ai gândit să faci ceva ca să rezolvi problema ta?

C: Da, am încercat să-mi controlez furia pentru că am considerat că nu este bine să mă înfurii.
T: Altceva ai mai făcut?

C: M-am separat total de familie ca să nu mai am contact cu sursa permanentă de abuz.

T: Te-ai gândit ce ai mai putea face?

C: Da, m-am gândit să apelez la psihoterapie pentru că mi-am dat seama că singur o să-mi fie greu să
gestionez fenomenul.

T: Crezi că ai putea să gestionezi fenomenul dacă ai avea cunoștințele necesare?

C: Da și doresc să depășesc această problemă pentru că îmi afectează viața și dacă continui îmi poate
afecta și munca.

5.T: Ce anume crezi că a cauzat această problemă?

C: Foarte probabil abuzurile repetate ale tatălui, în copilărie.

T: Cum știi că ai dreptate dacă tatăl tău te abuza pe tine și tu te abuzezi tot pe tine?

C: Probabil e vorba de furia care se declanșează în mine. La fel proceda și tatăl meu când mă abuza.
Era foarte furios de fiecare dată. Și nu neapărat din cauza mea era furios.

T: Atunci ce anume îți declanșează ție impulsul de autovătămare?

C: Probabil că întensitatea furiei mă determină să procedez așa.

6.T: Ce alte metode mai poți folosi ca să îți domolești furia?

C: Aș putea să mă opresc din ceartă înainte să ajung la pragul critic.

T: Ai putea găsi și metode prin care să nu mai ajungi să te enervezi chiar dacă discuți în contradictoriu
cu soția?

C: În mod sigur dar nu m-am gândit la varianta asta. Mi se părea că orice aș face tot o să mă enervez
la un moment dat.

7.T: Cum vezi că ar decurge o discuție în contradictoriu care să nu degenereze în furie pentru tine?

C: Probabil că asta o să se întâmple atunci când nu o să mă mai simt vinovat de situație.

T: Ce ar însemna pentru tine să nu te mai simți vinovat?

C: Să nu am senzația că datorită mie se declanșează tensiunile cele mai mari în discuție.

T: Crezi că discuțiile în contradictoriu sunt problema care declanșează vinovăția?

C: Probabil că nu! Mai degrabă gestionarea situației atunci când apare contradicția?

T: Vezi posibilă gestionarea unor astfel de situații de către tine, în viitor, fără să te mai rănești.

C: Da.
Pentru raționamentul inductiv am folosit l-am folosit pe cel de tip cauzal pentru a ajuta clientul să-și
înțeleagă, previzioneze și controleze comportamentul problematic.

Raționament inductiv cauzal

T: Putem încerca acum să tragem niște concluzii. Cum arată situația problematică în urma descrierilor
și observațiilor tale de până acum?

C: Mi se întâmplă sistematic să mă înfurii peste măsură și să mă rănesc pe brațe.

T: Din discuțiile cu tine am dedus că sunt două elemente principale care duc la această situație
problematică.

C: Da, este vorba de un prag al furiei care este depășit și care este combinat cu sentimentul de
vinovăție că eu sunt cel care produc situația care duce la declanșarea furiei.

T: Ce s-ar întâmpla dacă unul din cele două elemente ar lipsi din ecuație? De exemplu dacă nu ar
apărea sentimentul de vinovăție?

C: Probabil că nu s-ar declanșa reacția de autovătămare.

T: Dar dacă nu ai depăși pragul de furie deși ai avea sentimentul de vinovăție?

C: În mod sigur că nici așa nu mi-aș face rău pentru că aș ava furia sub control.

T: Ai putea să îți imaginezi o situație reală în care să poți controla tu măcar unul dintre cei doi factori?

C: Probabil că da.

T: Cum ai proceda în cazul acesta?

C: Cel mai simplu aș putea pur și simplu să ies din situție atunci când sunt șanse să se repete același
scenariu. Adică atunci când sunt șanse să depășesc pragul de furie pe fond de autoînvinovățire.

T: Da, este o modalitate la îndemână. Totuși, cum ai face, de exmplu, să îți reduci gradul de vinovăție
din timp, ca să nu te mai expui la astfel de situații cu un nivel mare de autoînvinovățire?

C: Nu m-am gândit la metoda asta dar ar putea să fie mai eficientă. Probabil aș încerca să nu mai
asociez învinovățirea sistematică și nefondată din copilărie cu situațiile actuale de conflict. Pentru că
în situațiie de conflict apare și autoînvinovățirea.

T: Și cu furia cum ai proceda? Alfel decât să pleci atunci când simți că te apropii de pragul critic.

C: Nu știu exact. Probabil aș încerca niște metode de control al stresului.

T: Cum ți s-ar părea să încerci să discuți pe un ton conciliant, rațional și argumentat cu soția ca să
aplanezi conflictul în mod constructiv?

C: Probabil mai greu dar cred că merită încercat.

T: Atunci dacă îți imaginezi că astfel de metode ar funcționa ești dispus să încerci să le și aplici
începând de la următoarea dată când izbucnește un conflict între voi?
C: Da. Probabil o să mă pregătesc din timp folosind sugestiile primite.

Bibliografie

Overholser, J. C., 1993 Elements of the socratic method: I. Systematic questioning, Psychoterapy
V30/N1

Overholser, J. C., 1993 Elements of the socratic method: II.Inductive reasoning, Psychoterapy V30/N1