Sunteți pe pagina 1din 17

“Universitatea Al. I.

Cuza”
“Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport”, Iaşi
Specialitatea Educaţie Fizică şi Sportivă

“Istoria Universală a Culturii Fizice şi Sportului”

Îndrumător, Student,
Pr.Dr. Popescu L. Gucianu Robert Cristian
Gr: 2, Sb:4

Semestrul l, An Universitar 2014- 2015


1
“Universitatea Al. I. Cuza”
“Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport”, Iaşi
Specialitatea Educaţie Fizică şi Sportivă

Istoria Jocului cu Mingea

Îndrumător, Student,
Pr.Dr. Popescu L. Gucianu Robert Cristian
Gr: 2, Sb:4

Semestrul l, An Universitar 2014- 2015

2
Cuprins

1. Argument ………………..4
2. Apariţia jocului cu mingea………………5
3. Jocul cu mingea in popoarele primitive…………..6
4. Jocul cu mingea in popoarele antice……………….7
5. Jocul cu mingea in popoarele medieval………………..8
6. Jocul “ Le Soule”……………………..9
7. Jocul “ El Calcio”……………………..9
8. Jocul cu mingea in zilele noastre………………….10\11
9. Formarea FIFA…………….12
10. Concluzii……………………13
11. Repere bibliografice………………14
12. Imagini…………………………15\16\17

3
Argument

Am ales această lucrare pentru a avea oportunitatea de a cunoaşte in amănunt istoria


jocului cu mingea incă din cele mai vechi timpuri. Deoarece, această lucrare prezintă
informaţii vaste cât şi din surse istorice bine cunoscute putem spune că jocul cu
mingea s-a dezvoltat în zilele noastre pe mai multe ramuri sportive. Scopul acestei
lucrări este de a desluşi tainele artei jocului cu mingea din antichitate până în zilele
noastre.

4
Jocul cu mingea este o artă. O artă ce trebuie făcută cu pricepere, pasiune şi talent. Ce
s-ar face însă, de pildă, pictorul fără pensule? Sau sculptorul fără dălţile lui? Asemenea
lor, jucatorii nu şi-ar putea face meseria dacă nu ar avea, printre altele, banala minge.
De la băşica umplută cu aer şi mingea de cârpă la mingea super performantă din zilele
noastre, „balonul rotund” a avut o evoluţie mai mult decât interesantă.

„Sfera magică” are, conform părerilor unor specialişti, o istorie de cel puţin 3.000 de ani.
Unele documente arată că în Japonia, cu aproximativ 1.000 de ani înainte de Hristos,
se practica un joc numit „kemari”, în care se folosea un balon umplut cu aer având
diametrul de 21-24 cm.

Legendele chinezeşti povestesc cu milenii înainte de Cristos răspândirea unui joc


asemănător fotbalului, aşa numitul: „tsu-chu“ şi pentru jucarea lui se folosea o minge
îndesată cu blănuri. Această legendă descrie jocul astfel: echipele combatante au trebuit să
arunce sau să şuteze mingea printre doi stâlpi între care era o pânză de mătase, cu o gaură
cu diametrul de 30-40 cm. Era câştigătoare echipa care obţinea mai multe puncte
introducând mingea de mai multe ori prin acea gaură.

5
În toate jocurile practicate de populaţiile primitive, mingea era cunoscută şi folosită
foarte des. Aceasta era reprezentată de o nucă de cocos, o sferă de lemn sau de multe
ori se confecţiona din piele de animal umplută cu păr, paie, fân, muşchi, licheni etc.

O caracteristică esenţială a tuturor jocurilor cunoscute şi practicate de populaţiile


primitive o constituie faptul că ele aveau, de regulă , caracter magic, deoarece direcţia
conducerii sau aruncării mingii, peste obstacolele care trebuia aruncată, ţintele ce
urmau să fie atinse şi chiar mingea, simbolizau pământul, soarele, luna, cerbul,
fecunditatea etc.De asemenea, trebuie subliniat aspectul că mingea şi jocurile cu
mingea nu erau numai un corolar al activităţii spirituale a
populaţiilor primitive, ci şi al celei materiale, fiindcă aveau ca obiectiv întărirea
organismului, astfel încât să poată face faţă rigorilor vânătorii şi războiului, iar numai
uneori aceste jocuri aveau un caracter de întrecere şi de destindere. Avem dovezi că se
practicau jocuri cu mingea între două echipe(grupuri de oameni), pe distanţe foarte
mari, de ordinul kilometrilor,aceştia disputându-şi cu piciorul nişte mingi mari ce
simbolizau cercul(indigenii de pe teritoriul de azi al Mexicului).În Oceania, se practicau
jocuri cu mingea confecţionată dintr –o nucă de cocos sau piele de cangur umplută cu
fân, iar în Asia, se folosea o minge din piele de ren umplută cu muşchi sau licheni.

În Groenlanda, eschimoşii practicau un joc folosind o minge


mare, porţile se aflau în unele cazuri la distanţe chiar de 16 km, reprezentând distanţa
dintre două aşezări, iar la joc participau atât bărbaţii, cât şifemeile şi copiii.

De asemenea, în Alaska se precizează că o aşezare omenească se împărţea în


«oamenii mării» (apărau poarta dinspre mare) şi «pământenii» (apărau poarta dinspre
uscat) şi îşi disputau un joc cu mingea.

Istoria sportivă a Greciei antice menţionează existenţa jocului cu mingea în ziua a 5-a a
Jocurilor Olimpice, zi în care programul era rezervat jocurilor pentru copii, la loc de cinste
situându-se jocul cu mingea, denumit de greci: „EPISKIROS“.După cucerirea Greciei,
romanii au început să practice acest joc cu mingea, în special ca mijloc de pregătire al
soldaţilor pentru luptă, numindu-l: „HARPASTUM“.

6
Educaţia fizică la popoarele antice este mai dezvoltată, iar jocurile cu mingea devin
jocuri sportive. Avem exemple de zone şi ţări unde se practicau foarte mult jocurile cu
mingea.

Astfel, în Egipt, mingea era confecţionată din piatră sau gresie sfărâmicioasă şi avea un
diametru de 10 cm.

În China, încă de acum 2000 de ani, sub dinastia împăraţilor Han,se practica un joc cu
mingea numit tsu-khu (minge şutată),aceasta fiind confecţionată din piele şi umplută cu
pene şi păr.

Japonezii au creat cele mai armonioase forme de practicare a jocului cu mingea


kemari, încă din sec. V. În Birmania şi Indonezia, se practicau jocuri în care mingea
era lovită cu piciorul.

În Grecia, evoluţia jocurilor cu mingea s-a realizat în paralel cu istoria civilizaţiilor, tinerii
practicând un joc mai violent, bărbătesc,denumit sphera episkirios (mingea de piatră).

Astfel, Alexandru cel Mare, regele Macedoniei, a adus civilizaţia Extremului Orient spre
ce mai apropiat, cu toate implicaţiile respective, practicându-se exerciţii fizice pentru
pregătirea militară, dar şi diverse jocuri.

Romanii, după cucerirea Greciei, la întoarcerea în peninsulă, au început să practice


foarte mult jocurile învăţate, dar şi exerciţiile atletice. Aceştia practicau un joc cu mingea
denumit harpastum, foarte apropiat de fotbalul modern.

7
În Evul Mediu, educaţia fizică şi jocurile cu mingea au cunoscut două direcţii
în practicare şi evoluţie, cea urmată de clasele dominante, iar cealaltă fiind folosită de
masele populare.

În Italia, se răspândise foarte mult o formă de practicare a jocului cu mingea, în care


aceasta era lovită atât cu piciorul, cât şi cu mâna(giuocco del calcio).

Se juca pe nisip, terenul având o lungime de 100m şi o lăţime de 30m, fiecare echipă
avea câte 27 de jucători, iar porţile erau reprezentate de două corturi viu colorate.

De asemenea, în Franţa, se practicau jocuri în care, mingea fiind prea mare, era lovită
numai cu piciorul. În funcţie de regiunile ţării, aceste jocuri se numeau la soule, mollat,
choule.

În Anglia, s-au petrecut evenimente importante referitoare la jocul de fotbal încă din
perioada respectivă, ţinând cont de faptul că romanii,după ocuparea Britaniei, au
încurajat dezvoltarea harpastumului.

Chiar şi conducătorul revoluţiei burgheze din Anglia, Oliver Cromwell (începutul sec
XVII), simpatiza acest joc cu mingea.În America de nord, se practica o formă mai dură
şi mai spectaculoasă a fotbalului( fotbalul American de astăzi), în care jucătorii aveau
ca scop trimiterea mingii în terenul de ţintă advers al adversarilor prin orice mijloc.

8
Prima dovadă istorică care atestă jocul cu mingea se află in cronicile engleze din anul
1175. In Franţa, in sec. XIV se practică ceva asemanător si anume jocul “La soule”

Jocul „LA SOULE“ – care este apreciat ca strămoşul fotbalului modern în Franţa,nu avea
reguli care să protejeze jucătorii, fiind deosebit de dur. Iată în acest sens cum era apreciat
de Gondoin şi Jordan: „ne putem cu greu da seama de îndârjirea şi ferocitatea pe care o
arătau jucătorii în cursul partidei. S-au folosit astfel multe ocazii pentru a se da curs
răzbunării şi de aceea numeroşi jucători mureau. În asemenea împrejurări jocul a fost
interzis în repetate rânduri de către: Filip al V-lea în 1319, Carol al V-lea în 1369 şi alţii, dar
a avut şi adepţi ca Henric al II-lea care îl aprecia ca un mijloc pentru dezvoltarea
armonioasă a corpului.

În secolul al XVI-lea, la Florenţa se joacă primele partide ale unui joc care are
asemănări cu fotbalul contemporan, sămânţa fiind aruncată de Harpastum, practicat de
soldaţii romani din regiunea Florentia. Jocul era adaptat, schimbându-şi denumirea în
„calcio” şi era jucat cu o minge de dimensiuni mai mari pe o pajişte destinatăiniţial
exerciţiilor militare ale florentinilor. Iată câteva versuri ce cântau jocul cu mingea pe
această pajişte: „Haideţi, băieţi, pe pajişte, la jocul cu mingea. Acum când ea saltă mai
mult decât oricând,Nu există distracţie mai frumoasă şi mai măreaţă decât aceasta.”.La
17 februarie 1530 la Florenţa are loc celebra partidă de calcio florentin (descrisă de
istoricul Benedetto Varchi în „Storia fiorentina”) organizată în timpul asediului oraşului
de trupele regelui Carol Quintul al Spaniei. O vreme „calcio florentin” a fost uitat,
reînviind în anul 1898 cu prilejul festivităţilor italo-americane organizate în onoarea
navigatorului Amerigo Vespucci, originar din Florenţa.

9
Fotbalul practicat initial în Anglia a fost atât de brutal încât după ce angrenau populaţia
a două localităţi învecinate să lupte pentru a trimite mingea pe teritoriul adversarilor,
indiferent cu ce mijloace, jocul se termina cu victime, pagube materiale serioase, în
dauna unor oameni paşnici. Jocul de fotbal a fost interzis în repetate rânduri prin
edictele monarhilor englezi: Eduard al II- lea în 1314, Eduard al III- lea în 1349 şi 365,
Richard al II- lea în 1389, Henric al IV- lea în 1401, James al III- leaîn 1457, regina
Elisabeta în 1572 şi 1581, precum şi de exponenţii bisericii care au atacat jocul
considerându-l păcătos şi diabolic.Tot în această perioadă ne-a rămas denumirea de
FOTBAL. Prinedictul dat în 1349 de către Eduard al III-lea, regele Angliei, pentru
interzicerea practicării jocului cu mingea, în detrimentul călăriei şi a trasuluicu arcul,
denumeşte pentru prima data jocul: “FOOT-BALL”, ceea ce înseamnă: “foot”=picior; iar
“ball”= minge.Cu toate interdicţiile luate, popularitatea jocului nu a scăzut, fapt
demonstrat de evoluţiile următoare. Însuşi Oliver Cromwell, conducătorul revoluţiei
burgheze din secolul al XVII-lea a apreciat şi practicat cu pasiune jocul de fotbal.
Practicat de-a lungul timpului, jocul de fotbal a dăinuit peste tot,reducându-şi practicile
prea dure şi datorită fixării unor reguli pentru protejarea integrităţii corporale a
jucătorilor.
Asa cum aminteam mai sus, diverse documente istorice atestă că au fost şi perioade
când jocul era interzis, sau admis cu restricţii, din cauza accidentelor sau a conflictelor
sociale, declanşate uneori chiar din cauza durităţii combatanţilor.
Din documentele existente reiese că, fotbalul ar fi apărut după cum urmează: Elveţia în
anul 1869; în Germania – 1874; în Belgia – 1880; în Franţa – 1893; în România -1899.

Anul 1894 aduce în regulament clauza în care deciziile arbitrilor discutate în prealabil
cu capitanii celor două echipe sa fie fară apel. În anul 1902 s-a stabilit suprafaţa porţii şi
suprafaţa de pedeapsă hotărându-se executarea loviturii de la 11 m (penalty) de la un
punct fix la 11 m de centrul porţii. În anul 1866, are loc în Anglia prima competiţie
(Challenge) între oraşele englezeşti cu echipe formate din 11 jucători, pe un teren de

10
dimensiunile 120×80 yarzi, cu durata de 90 de minute şi culori diferite ale
echipamentelor celor două echipe. În 1878, are loc primul joc în nocturnă, la Sheffield.
În 1895, se oficializează profesionismul în fotbal; în 1901, are loc un joc pe Crystal
Palace, la care asistă 110.000 de spectatori.

11
În anul 1899, ia fiinţă FIFA (Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie), organism
internaţional care, în prezent, are peste 150 de secţii naţionale afiliate.
În anul 1904 a fost creată “FEDERAŢIA INTERNAŢIONALĂ DE FOTBAL –
ASOCIAŢIE” (F.I.F.A), care aduce o serie de modificări în regulile de desfăşurare a
acestui joc, reprezentanţii săi au hotărând să adopte regulile create de IFAB
Popularitatea crescândă a jocului a condus la unirea reprezentanţilor celor două
federaţii (FIFA si IFAB). Astăzi, conducerea acestora este formată din 4 reprezentanţi
FIFA şi câte 1 reprezentant al fiecărei federaţii britanice. Anii 1924 şi 1925, aduc
modificări importante şi definitive privind regula de “offside. În 1930 F.I.F.A. a iniţiat
organizarea campionatului mondial de fotbal, prima ediţie desfăşurându-se în Uruguay.

12
Concluzie

În concluzie, putem observa că jocurile cu mingea au fost descoperite încă din


antichitate, având diferite forme şi moduri de a fi practicate. O dată cu trecerea timpului
acestea s-au dezvoltat , devenind tot mai complexe, aducând în modul de joc diferite
reguli . De aici reiese si faptul că acestea nu s-au m-ai numit “jocuri cu mingea” ci au
preluat denumirea de fotbal. Fotbalul a devenit astăzi unul dintre cele mai iubite
sporturi din lume şi sportul rege din românia.

13
Repere bibliografice

www.wikipedia.com
http://cuscop.wordpress.com
http://biblioteca.regielive.ro

14
15
16
17