Sunteți pe pagina 1din 112

– DREPT INTERNA IONAL PUBLIC –

201
3
– CUPRINS –

INTRODUCERE 7

1.Obiectivele cursului 7
2.Competenţe conferite 7
3.Structura cursului………................................................................................................................... 8

CHESTIONAR EVALUARE PRERECHIZITE…................................................................................... 9

Unitatea de învăţare 1:

INTRODUCERE ÎN DREPTUL INTERNA IONAL PUBLIC 9


1.1.Introducere 9
1.2.Competenţe 9
1.3.Definitia dreptului interna ional
..................................................................................................
9
1.4. Rolul i scopul dreptului interna ional ....................................................................................
9
1.5.Trăsăturile dreptului interna ional.............................................................................................
10
1.6.Rezumat …….................................................................................................................................. 10

1.7.Test de evaluare............................................................................................................................
10
Unitatea de învăţare 2:

IZVOARELE DREPTULUI INTERNA IONAL PUBLIC.......................................................


11
2.1.Introducere......................................................................................................................................
11
2.2.Competenţe....................................................................................................................................
11
2.3.Tratatul interna ional....................................................................................................................

11

2.4.Cutuma interna ională..................................................................................................................


12
2.5.Rezumat …….................................................................................................................................. 12
2.6.Test de evaluare............................................................................................................................

13

Unitatea de învăţare 3:
PRINCIPIILE GENERALE DE DREPT INTERNATIONAL PUBLIC ................................
14
3.1.Introducere......................................................................................................................................

14
3.2.Competenţe....................................................................................................................................

14

3.3.Considera ii introductive privind principiile generale de drept


..........................................

14

3.4.Aspecte generale privind principiile dreptului interna ional public ..................................

15

3.5.Principiul
nerecurgerii
la
foră
sau
la
ameninarea
cu
for a..............................................
15

3.6.Principiul solu ionării pe cale pa nică a diferendelor interna..............................ionale

16

3.7.Principiul neamestecului în treburile interne i neimixtiunii .............................................

16

16
3.8.Principiul cooperării.....................................................................................................................

3.9.Principiul autodeterminării popoarelor


..................................................................................

17

3.10Principiul egalită ii suverane a statelor..................................................................................

17
17

3.11.Principiul pacta sunt servanda................................................................................................

3.12.Principiul

in viola bi lit ăii

frontierelor.........................................................................................

17

3
CUPRINS

3.13.Principiul integrită ii teritoriale.................................................................................................

17
18

3.14.Principiul respectării drepturilor omului................ ............................................................

3.15.Rezumat ……............................................................................................................................... 18
3.16.Test de evaluare........................................................................................................................
18

Unitatea de învăţare 4:

ALTE IZVOARE DE DREPT INTERNA IONAL PUBLIC....................................................

19
19

4.1.Introducere......................................................................................................................................

4.2.Competenţe....................................................................................................................................
19

4.3.Actele organiza iilor interna ionale ...........................................................................................

19
20

4.4.Actele unilaterale ale statelor....................................................................................................

4.5.Ierarhia normelor în dreptul interna ional public.Ius cogens ...........................................

21

4.6.Rezumat …….................................................................................................................................. 21
4.7.Test de evaluare..........................................................................................................................
21

Unitatea de învăţare 5:

TIPURI SPECIALE DE STATE ÎN DREPTUL INTERNA IONAL

CONTEMPORAN.....................................................................................................................................
22
5.1.Introducere.....................................................................................................................................
22

5.2.Competenţe...................................................................................................................................
22

5.3.Federa ia sau statul federal i asocia iile de state ..............................................................

22
23

5.4.Vaticanul.........................................................................................................................................

5.5.Statelor de facto............................................................................................................................
23

5.6.Statele neutre................................................................................................................................
24

5.7.Ministatele......................................................................................................................................
24

5.8.Rezumat …….................................................................................................................................. 25
5.9.Test de evaluare/autoevaluare................................................................................
25
Unitatea de învăţare 6:

RECUNOA TEREA INTERNA IONALĂ A STATELOR I GUVERNELOR............

28

6.1.Introducere....................................................................................................................................
26
6.2.Competenţe..................................................................................................................................
26
6.3.Aspecte generale.........................................................................................................................
26
6.4.Recunoa terea statelor ...............................................................................................................

26

6.5.Recunoa terea guvernelor........................................................................................................


27
6.6.Rezumat …….................................................................................................................................. 28

6.7.Test de evaluare...........................................................................................................................
28

Unitatea de învăţare 7:

ORGANIZA IILE INTERNA IONALE INTERGUVERNAMENTALE CA SUBIECTE


ALE DREPTULUI INTERNA IONAL PUBLIC.............................................................................
29
7.1.Introducere......................................................................................................................................

29
7.2.Competenţe....................................................................................................................................

29
7.3.Aspecte generale..........................................................................................................................

29
7.4.Personalitatea
juridică
interna ională
a
organiza iilor
interna ionale..............................
30

7.5.Structura organiza iilor interna ionale......................................................................................


31
4 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
CUPRINS

7.6.Membrii organiza iilor interna ionale........................................................................................

31
7.7.Organiza ia Na iunilor Unite (ONU).........................................................................................
31
7.8.Rezumat …….................................................................................................................................. 34

7.9.Test de evaluare/autoevaluare ..................................................................................................


34
Unitatea de învăţare 8:

POPULA IA ÎN DREPTUL INTERNA IONAL PUBLIC......................................................


35
8.1.Introducere......................................................................................................................................
35
8.2.Competenţe....................................................................................................................................
35
8.3.Aspecte generale..........................................................................................................................
35
8.4.Cetă enia.........................................................................................................................................

35

8.5.Dobândirea cetă eniei..................................................................................................................


37
8.6.Pierderea cetă eniei.....................................................................................................................
38
8.7.Conflictele de cetă enie...............................................................................................................
38
8.8.Rezumat …….................................................................................................................................. 38

8.9.Test de evaluare............................................................................................................................
38

Unitatea de învăţare 9:

TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNA IONAL PUBLIC....................................................


39

9.1.Introducere......................................................................................................................................
39

9.2.Competenţe....................................................................................................................................
39

9.3. Aspecte generale........................................................................................................................


39

9.4.Dobândirea i modificarea titlului asupra teritoriului ...........................................................

39
40
9.5. Frontierele......................................................................................................................................

9.6.Fluviile, lacurile i canalele maritime interna ionale ............................................................

41
9.7.Rezumat …….................................................................................................................................. 42

9.8.Test de evaluare............................................................................................................................
42
Unitatea de învăţare 10:

DREPTUL MĂRII................................................................................................................................
43
10.1.Introducere....................................................................................................................................
43
10.2.Competenţe..................................................................................................................................
43
10.3.
Aspecte generale.......................................................................................................................
43
10.4.
Zona contiguă. Zona economică exclusivă. Platoul continental ..................................
43
10.5.
Marea liberă................................................................................................................................
44
10.6.Strâmtorile interna ionale.........................................................................................................

44

10.7.Rezumat ……................................................................................................................................ 44

10.8.Test de evaluare/autoevaluare...............................................................................................
44
Unitatea de învăţare 11:

REGIMUL JURIDIC AL STRĂINILOR......................................................................................


45
11.1.Introducere....................................................................................................................................
45
11.2.Competenţe..................................................................................................................................
45
11.3.Considera ii introductive...........................................................................................................

45

DREPT INTERNATIONAL PUBLIC


5
CUPRINS

11.4.Extrădarea i expulzarea.........................................................................................................

45
11.5.Protec ia diplomatică.................................................................................................................

46

11.6.Regimul
refugia ilor
i
al
persoanelor
strămutate..............................................................

47

11.7 Azilul teritorial..............................................................................................................................

48
11.8.Rezumat ……................................................................................................................................ 48
11.9.Test de evaluare/autoevaluare...............................................................................................
48

Unitatea de învăţare 12:

POPOARELE I MI CĂRILE DE ELIBERARE NA IONALĂ..............................................

49
49

12.1.Introducere....................................................................................................................................

12.2.Competenţe..................................................................................................................................
49

12.3.Popoarele......................................................................................................................................
49

12.4.Mi cările de eliberare na ională..............................................................................................

49

12.5.Rezumat ……................................................................................................................................ 50
12.6.Test de evaluare.........................................................................................................................

50
Unitatea de învăţare 13:

PROTEC IA
INTERNA IONALĂ
A
DREPTURILOR
OMULUI............................................
51

13.1.Introducere....................................................................................................................................

51
13.2.Competenţe..................................................................................................................................

51
13.3Aspecte generale.........................................................................................................................

51
13.4.Carta Organizatiei Natiunilor Unite ........................................................................................

51
13.5.Declaratia Universala a Drepturilor Omului.........................................................................

51
13.6.Pactele internationale privind drepturile omului.................................................................

52
13.7.Rezumat ……................................................................................................................................ 53

13.8.Test de evaluare.........................................................................................................................
54

Unitatea de învăţare 14:

SISTEMUL EUROPEAN DE PROTEC IE A DREPTURILOR OMULUI .........................


55
14.1.Introducere....................................................................................................................................

55
14.2.Competenţe..................................................................................................................................

55

14.3.Consiliul Europei ........................................................................................................................


55
14.4.Elaborarea
i semnarea Conven iei Europene a
Drepturilor

Omului..........................
56
56

14.5.Curtea Europeană a Drepturilor Omului..............................................................................

14.6.Rezumat ……................................................................................................................................ 58

14.7.Test de evaluare.........................................................................................................................
58

BIBLIOGRAFIE…....................................................................................................................................... 59

6 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC


– INTRODUCERE –

1.Obiectivele cursului 7

2.Competenţe conferite 7
3.Structura cursului………................................................................................................................... 8

OBIECTIVELE CURSULUI.

Obiectivele cursului constau, în principal, în familiarizarea studenţilor cu:

No iunile introductive ale dreptului interna ional public, respectiv defini ia acestei ramuri de
drept, rolul i scopul său, precum i trăsăturile sale specifice;

Izvoarele specifice dreptului interna ional public, respectiv tratatul interna ional i cutuma
interna ională, cu particularită ile lor ;
Principiile generale de drept interna ional public, pornind de la prezentarea generală a
acestora i continuând cu analiza în detaliu a fiecaruia dintre aceste principii, dintre care
putem aminti nerecurgerea la for ă sau la amenin area cu for a; solu ionarea pe cale pa
nică a difrendelor interna ionale; neamestecul în treburile interne i neimixtiunea ;
autodeterminarea popoarelor; egalitatea suverană a statelor, etc.;
Tipurile speciale de state în materia dreptului interna ional public, respectiv federa ia sau
statul federal i asocia iile de state, Vaticanul, statele de facto, statele neutre, ministatele;
Recunoa terea interna ională a statelor i guvernelor, pornind de la accep iunea no iunii de
recunoa tere în materia dreptului interna ional public i continuând cu analiza aspectelor
vizând recunoa terea statelor, pe de o parte i a guvernelor, pe de alta;

Popula ia i teritoriul în materia dreptului interna ional public, respectiv analiza fiecăruia
dintre cele două elemente fundamentale de drept interna ional public;
Dreptul marii, respectiv analiza conceptelor de zonă contiguă, zonă economică exclusivă,
platou continental sau mare liberă;
Regimul juridic al străinilor, respectiv analiza institu iilor extradarii, expulzării, protec iei
diplomatice i azilului teritorial, precum i a regimului juridic al refugia ilor i al persoanelor
stramutate;
Popoarele i miscările de eliberare na ională, ca subiecte de drept interna ional public;

Protec ia interna ională a drepturilor omului, respectiv analiza Cartei Organiza iei Na iunilor
Unite, a Declara iei Universale a Drepturilor Omului, precum i a pactelor interna ionale
privind drepturile omului;
Sistemul european de protec ie a drepturilor omului, cu accent asupra Consiliului Europei,
Conven iei Europene a Drepturilor Omului, precum i a Cur ii Europene a drepturilor omului.

2. COMPETENŢE CONFERITE.

După parcurgerea materialului, fiecare student va fi capabil s ă descrie şi să explice


corelaţia dintre diversele păr i ale dreptului interna ional public; să explice noţiunile de
bază din cadrul acestei materii, să manifeste o atitudine responsabilă faţă de pregătirea
continuă, cunoaşterea operativă şi aplicarea corespunzătoare a actelor normative şi a
jurisprudenţei în domeniu; să cunoască izvoarele dreptului interna ional public, să explice
şi să interpreteze principiile generale de drept interna ional public; să acumuleze aspecte
specifice privind dreptul mării; să explice regimul juridic al fiecărei institu ţii de drept interna
ional public studiate; să explice procesul de evoluţie în reglementarea şi aplicarea acestui
regim juridic, importanţ a sa în cadrul societăţ ii contemporane; să interpreteze normele
juridice specifice şi să analizeze jurisprudenţa în materie; să deceleze raportul dintre
diversele instituţii care alcătuiesc materia dreptului interna ional public; să aplice în
practică elementele teoretice dobândite.

7
P

De asemenea, studentului îi va creşte nivelul de comprehensiune a importanţei dreptului


interna ional public, i se va dezvolta o axiologie a acestei ramuri de drept, precum şi o
atitudine responsabilă faţă de pregătirea teoretică şi practică în domeniu, cunoaşterea
evoluţiei legislative în materie – condiţii indispensabile pentru o abordare corectă, ca
practician al dreptului.

STRUCTURA CURSULUI.

Temele sunt următoarele:

Unitatea de învăţare 1:
Introducere în dreptul interna ional public; Unitatea de învăţare 2:
Izvoarele dreptului interna ional public; Unitatea de învăţare 3:
Principiile generale de drept interna ional public; Unitatea de învăţare 4:
Alte izvoare de drept interna ional public; Unitatea de învăţare 5:
Tipuri speciale de state în dreptul interna ional public; Unitatea de învăţare 6:

Recunoa terea interna ională a statelor i guvernelor; Unitatea de învăţare 7:

Organiza iile interna ionale interguvernamentale ca subiecte de drept interna ional;

Unitatea de învăţare 8:
Popula ia în dreptul interna ional public; Unitatea de învăţare 9:
Teritoriul în dreptul interna ional public; Unitatea de învăţare 10:
Dreptul mării;
Unitatea de învăţare 11:
Regimul juridic al străinilor; Unitatea de învăţare 12:
Poparele i miscările de eliberare na ională; Unitatea de învăţare 13:
Protec ia interna ională a drepturilor omului; Unitatea de învăţare 14:
Sistemul european de protec ie a drepturilor omului.

8 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC


P

– Unitatea de învăţare 1 –

INTRODUCERE ÎN DREPTUL INTERNA IONAL PUBLIC


1.1.Introducere......................................................................................................................................

9
1.2.Competenţe....................................................................................................................................

9
1.3.Definitia dreptului
interna ional..................................................................................................
9

1.4. Rolul i scopul dreptului interna ional ....................................................................................


9
1.5.Trăsăturile dreptului interna ional.............................................................................................
10
1.6.Rezumat …….................................................................................................................................. 10

1.7.Test de evaluare............................................................................................................................
10

1.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele introductive


de drept international public. Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul rolului si scopului
dreptului international, cat si al trasaturilor dreptului international public.

COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecărei noţiuni prezentate


în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea;

să identifice si sa explice trasaturile specifice dreptului international public.

DEFINITIA DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC.

Doctrina cunoaste mai multe defini ii ale dreptului international public, urmand a ne opri
asupra a doua dintre acestea. Astfel, potrivit unei acceptiuni “dreptul international public
este un ansamblu de principii si norme – create pe baza acordului de vointa al statelor –
care reglementeaza raporturile dintre ele, precum si raporturile dintre ele si alte subiecte
de drept international” [Dumintru Mazilu, Dreptul international public, Editia a II a, Vol. I,
Editura Lumina Lex, 2005, p. 87].

Dreptul interna ional public este acea ramură de drept, acel ansamblu de principii i
norme juridice, scrise sau nescrise, create de state, dar i de celelalte subiecte de drept
interna ional, pe baza acordului lor de voin ă, în scopul reglementării raporturilor interna
ionale.
Raporturile/rela iile interna ionale, în general, sunt rela ii care depă esc limitele unui singur
stat i care se plasează în cadrul societă ii/comunită ii interna ionale, scăpând de sub
autoritatea unei puteri statale unice.
În sens larg, raporturile interna ionale sunt raporturile care se desfă oară între entită ile
care ac ionează în cadrul societă ii interna ionale.
În sens restrâns, rela iile interna ionale sunt rela iile între subiectele de drept interna ional,
dintre care principalul subiect este statul.
Pentru a fi guvernate de normele dreptului interna ional, raporturile interna ionale trebuie
să fie raporturi în care statele se manifestă ca titulare ale drepturilor lor suverane.
Rolul dreptului international public este acela de a norma sau reglementa raporturile din
cadrul societă ii interna ionale, de a asigura func ionarea armonioasă a acestei societă i,
de a contribui prin mijloacele sale la o dezvoltare corespunzătoare a acesteia, de a preveni
i solu iona aspectele conflictuale care continuă să afecteze această societate, a adar
ordonarea raporturilor interna ionale.
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 9
P

1.4. ROLUL I SCOPUL DREPTULUI INTERNA IONAL.

Este acela de a norma sau reglementa raporturile din cadrul societă ii interna ionale, de a
asigura func ionarea armonioasă a acestei societă i, de a contribui prin mijloacele sale la o
dezvoltare corespunzătoare a acesteia, de a preveni i solu iona aspectele conflictuale care
continuă să afecteze această societate, a adar ordonarea raporturilor interna ionale.

1.5. TRĂSĂTURILE DREPTULUI INTERNA IONAL.

Trăsaturile esen iale ale dreptului interna ional public reies în primul rând din însă i defini ia
acestuia.

O primă trăsătură pe care o putem eviden ia, vizează faptul că este un drept de
coordonare, în opozi ie cu dreptul intern care are un caracter de subordonare. În acest
context, Nicolae Titulescu sublinia ca statelor le revine “obliga ia de a se supune legii
acceptate de ele în virtutea propriei lor suveranită i” [Nicolae Titulescu, Suveranitatea
statelor. Organizarea păcii - Documente diplomatice, Bucure ti, 1967, p. 846].
Sub un al doilea aspect, procesul de elaborare a normei are loc pe orizontală, ceea ce
implică, în procesul aplicării, autocenzurarea i cenzurarea reciprocă a statelor (statele sunt
în acela i timp creatori i destinatari ai normei).
Din acest caracter consensual (normele sunt create i acceptate de creatorii, i, în acela i
timp, destinatarii lor, care au interesul să le aplice) decurge obligativitatea dreptului interna
ional. Chiar dacă sanc iunile nu sunt atât de evidente, ele există (colective, individuale).

1.6. REZUMAT.

Prezenta unitate de invatare a urmarit familiarizarea studentilor cu notiunile introductive de


drept international public, acea ramură de drept, acel ansamblu de principii i norme
juridice, scrise sau nescrise, create de state, dar i de celelalte subiecte de drept interna
ional, pe baza acordului lor de voin ă, în scopul reglementării raporturilor interna ionale. In
acelasi timp am analizat rolul si scopul acestei ramuri de drept, precum si trasaturile
specifice acestuia.

TEST DE EVALUARE.

Ce se intelege prin drept international public?

Care este rolul dreptului international public?


Care sunt trasaturile dreptului international public?

10 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC


P

- Unitatea de învăţare 2 –

IZVOARELE DREPTULUI INTERNA IONAL PUBLIC

2.1.Introducere......................................................................................................................................
11
2.2.Competenţe....................................................................................................................................
11
2.3.Tratatul interna ional....................................................................................................................

11

2.4.Cutuma interna ională..................................................................................................................


12
2.5.Rezumat …….................................................................................................................................. 12

2.6.Test de evaluare............................................................................................................................
13

2.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu notiunea de izvor de


drept international. Astfel, studenţii vor fi introduşi in studiul principalelor izvoare de drept
international public, respectiv tratatul international si cutuma internationala, fiind
familiarizati cu aspectele teoretice si practice ale acestora.

COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice izvoarelor de drept


international public;

să analizeze continutul si elementele specifice tratatului de drept international, ca principal


izvor al dreptului international public.

TRATATUL INTERNA IONAL.

Izvorul esen ial al dreptului interna ional public este considerat a fi tratatul interna ional, pe
de o parte întrucât cuprinde consim ământul expres al statelor în ceea ce prive te normele
sale, iar pe de altă parte prin prisma frecven ei i utilită ii sale.

Pornind de la defini ia actului juridic civil, tratatul interna ional poate fi calificat drept
manifestarea de voin ă a două sau mai multe state în scopul de a da na tere, a modifica
sau a stinge drepturi i obliga ii în raporturile dintre acestea. Într-o altă accep iune, “tratatul
este un acord încheiat în scris între subiectele de drept interna ional (în special între state,
state i organiza ii interna ionale sau între organiza ii interna ionale) i guvernat de dreptul
interna ional, încheiat în scopul de a produce efecte juridice i consemnat într-un instrument
unic sau în mai multe instrumente conexe i oricare ar fi denumirea sa” [ A. Năstase, B.
Aurescu, C. Jura, Drept interna ional public. Sinteze pentru examen, Edi ia a 4 a, Editura
C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 40].
În dreptul interna ional contemporan, tratatele interna ionale, bi- sau multilaterale (în func
ie de numărul subiectelor participante) reprezintă forma cea mai frecventă de
reglementare a drepturilor i obliga iilor statelor în raporturile dintre ele. Pe această cale se
realizează i codificarea unor domenii de mare importan ă în cadrul comunit ă ii interna
ionale – dreptul mării, rela iile diplomatice i consulare, dreptul umanitar etc.
Alături de surse subsidiare (ex. Rezolu iile Adunării Generale a ONU), tratatele generale
(law-making treaties) sunt cea mai importantă sursă a dreptului interna ional:
- Conven ia privind statutul refugia ilor (1951);
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 11
P

Conven ia de la Viena privind dreptul tratatelor (1969);

Conven ia de la Viena privind rela iile diplomatice (1961);


Conven ia privind dreptul mării (1982) etc.
Tratatele particulare sau bilaterale constituie i ele o sursă importantă a dreptului interna
ional, în special prin consemnarea unor practici statale existente i constante.
Normele consacrate prin tratatele generale i particulare au for ă juridică obligatorie pentru
statele păr i. Nu toate tratatele pot fi, însă, considerate izvoare ale dreptului interna ional
public, ci numai cele licite. Un tratat este ilicit dacă, prin obiectul i scopul său, contravine
unei norme imperative de drept intrena ional sau dacă a fost încheiat cu vicierea consim
ământului unui stat.

2.4. CUTUMA INTERNA IONALĂ.

Ca i în dreptul intern, cutuma reprezină izvorul cel mai vechi al dreptului interna ional
public sau altfel spus izvorul primar al acestuia. Ea poate fi definit ă ca acea practică
urmată de anumite subiecte de drept cu convingerea c ă reprezintă o normă cu for ă
juridică obligatorie sau, într-o altă accep iune “totalitatea regulilor de conduită în practica
rela iilor interstatale i recunoscute de state ca având valoare juridică” [ Dumintru Mazilu,
op. cit., p. 108]. Pentru a intra în categoria izvoarelor de drept interna ional, cutuma trebuie
să îndeplinească două elemente – unul material (obiectiv) i unul subiectiv
(psihologic).
Elementul material al cutumei este constituit din mai multe componente – durata,
uniformitatea sau constan a i generalitatea practicii.
Durata practicii nu este prestabilit ă, atâta timp cât se poate dovedi uniformitatea i
aplicarea cu caracter de generalitate. Aprecierea duratei unei cutume se face de la caz la
caz, regula invocată de doctrină fiind cea potrivit căreia, este considerată cutumă acea
practică ce a fost utilizată un timp suficient pentru a întruni celelalte cerin e ale cutumei.
Uniformitatea sau constan a este un element esen ial al cutumei interna ionale.
Generalitatea aplicării completează uniformitatea unei practici pentru a o transforma în
cutumă. Cerin a generalită ii nu trebuie absolutizată, interpretată ca universalitate, ci
presupune doar o participare largă i reprezentativă a statelor.
Elementul subiectiv al cutumei rezultă din cuprinsul Statutului Cur ii Interna ionale de Justi
ie, care face referire la cutuma interna ională ca “dovadă a unei practici generale,
acceptată ca drept” [ Art. 38 din Statutul Cur ii Interna ionale de Justi ie]– sau altfel spus
“convingerea statelor că o anumită normă ale caracter obligatoriu” [ Dumitru Mazilu, op.
cit., p. 108].
Cutumele interna ionale pot fi generale si locale. Cele locale pot completa dreptul general,
însă nu pot deroga de la acesta, cu excep ia normelor imperative.
În rela iile dintre state, o problemă frecventă a fost aceea a opozabilit ă ii cutumei în cazul
în care unul sau mai multe state obiectează împotriva ei. În principiu, aceste obiec ii nu pot
duce la imposibilitatea formării acelei cutume. Conform regulii obiectorului persistent, dacă
un stat obiectează în mod constant împotriva unei cutume, în procesul de formare a
acesteia, aceasta nu îi va fi opozabilă dac ă dovada obiec iei este clară. Mai dificilă este
problema obiec iilor ulterioare formării cutumei, formulate de state noi, formate după
stabilirea cutumei. În aceste cazuri, principiul stabilită ii juridice impune acceptarea de
către aceste state a cutumelor existente.
Dovada cutumei
Sarcina probei privind existen a unei cutume revine, într-un litigiu de drept interna ional,
statului care o invocă. Elementele ce pot fi utilizate în acest scop sunt, printre altele,
tratatele, deciziile instan elor na ionale i interna ionale, actele legislative interne,
coresponden a diplomatică, opiniile unor juri ti, practica organiza iilor interna ionale. Alte
mijloace de probă a cutumei includ – declara ii politice ale statelor, comunicate de presă,
manuale oficiale pe probleme juridice etc.
12 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

Cutuma este un izvor extrem de flexibil al dreptului interna ional public. Această flexibilitate
se poate transforma într- un dezavantaj, mai ales atunci când asistăm la o evolu ie rapidă
a activită ii statelor care împiedică dezvoltarea unor cutume stabile i evidente.

2.5. REZUMAT.

Cea de-a doua unitate de invatare a urmarit prezentarea izvoarelor dreptului intrenational
public. In prima parte au fost analizate particularitatile tratatului international - izvorul esen
ial al dreptului interna ional public – care se defineste drept acea manifestarea de voin ă a
două sau mai multe state în scopul de a da na tere, a modifica sau a stinge drepturi i
obliga ii în raporturile dintre acestea. Cea de-a doua parte a fost consacrata cutumei
intrenationale - izvorul cel mai vechi al dreptului interna ional public sau izvorul primar al
acestuia, fiind definită ca acea practică urmată de anumite subiecte de drept cu
convingerea că reprezintă o normă cu for ă juridică obligatorie.

TEST DE EVALUARE.

Care sunt principalele izvoare ale dreptului international public?

Care sunt trasaturile specifice tratatului international?


Aratati ce se intelege prin cutuma internationala?

DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 13


P

Unitatea de învăţare 3 –

PRINCIPIILE GENERALE DE DREPT INTERNATIONAL PUBLIC


3.1.Introducere......................................................................................................................................

14
3.2.Competenţe....................................................................................................................................

14

3.3.Considera ii introductive privind principiile generale de drept


..........................................

14

3.4.Aspecte generale privind principiile dreptului interna ional public ..................................

15
3.5.Principiul
nerecurgerii
la
foră
sau
la
ameninarea
cu

for a..............................................
15

3.6.Principiul solu ionării pe cale pa nică a diferendelor interna..............................ionale

16

3.7.Principiul neamestecului în treburile interne i neimixtiunii .............................................

16

16
3.8.Principiul cooperării.....................................................................................................................

3.9.Principiul autodeterminării popoarelor


..................................................................................
17

3.10Principiul egalită ii suverane a statelor..................................................................................

17

17

3.11.Principiul pacta sunt servanda................................................................................................

3.12.Principiul

in viola bi lit ăii

frontierelor.........................................................................................

17

3.13.Principiul integrită ii teritoriale.................................................................................................

17
3.14.Principiul respectării drepturilor omului................ ............................................................

18

3.15.Rezumat ……............................................................................................................................... 18
3.16.Test de evaluare........................................................................................................................
18

3.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi


practice ale principiilor de drept international public. Astfel, studenţii vor fi introduşi în
studiul fiecaruia dintre principiile de drept international public.

COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecarui principiu de


drept international public prezentat în această unitate de învăţare, cât şi de a decela
raportul dintre acestea;

să explice şi să interpreteze principiile de drept international public.

CONSIDERA II INTRODUCTIVE PRIVIND PRINCIPIILE GENERALE DE DREPT .

Principiile generale de drept cuprind reguli de maximă generalitate acceptate de


majoritatea sistemelor de drept intern, cum ar fi unele principii procedurale, principiul
bunei-credin e, principiul autorită ii lucrului judecat etc. Principiile generale recunoscute
14 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

de dreptul intern sunt considerate un rezervor de principii la care judecătorul interna ional
este autorizat să recurgă într-o dispută interna ională, dacă aplicarea lor este relevantă i
potrivită în contextul diferit al rela iilor interstatale. Aplicarea principiilor generale de drept
are uneori un rol completiv, în cazul existen ei unor lacune în reglementarea prin norme de
drept interna ional. Principiile generale de drept sunt, de cele mai multe ori, aplicate ca
reguli de sine-statatoare, adaptate la situa iile specifice de drept interna ional.

Exemple de principii generale de drept la care s-a recurs de către tribunalele interna
ionale, ca izvoare ale dreptului interna ional:
Ilegalitatea îmbogă irii fără justă cauză;
Principiul autorită ii de lucru judecat;
Principiul bunei credin e;
Regula potrivit căreia nu po i fi judecător în propria cauza;
Regula litispenden ei ( litispendenta apare atunci cand exista identitate de
obiect, cauza si subiecte, avand aceeasi calitate, conexitatea – exceptia care presupune
existenta unei legaturi intre obiectul, cauza si partile unui litigiu care justifica judecarea lor
împreuna) etc.

ASPECTE GENERALE PRIVIND PRINCIPIILE DREPTULUI INTERNA IONAL PUBLIC .

Sunt acele reguli generale aplicabile rela iilor între subiectele acestei ramuri de drept.
Alături de principiile generale de drept intern, aceste principii formează un corpus de reguli
de maximă generalitate i aplicabilitate i cu un caracter imperativ pentru toate subiectele
dreptului interna ional. Unele dintre aceste principii au devenit norme superioare,
imperative ale dreptului interna ional public, acestea fiind principiile fundamentale ale
dreptului interna ional.
Principiile dreptului interna ional sunt legate între ele i fiecare principiu trebuie interpretat în
contextul celorlalte principii, formând coloana vertebrală a dreptului interna ional.

PRINCIPIUL NERECURGERII LA FOR Ă SAU LA AMENIN AREA CU FOR A .

Principiul nerecurgerii la for ă sau la amenin area cu for a a fost consacrat prin semnarea
în 1928 a Pactului Briand-Kellogg (cunoscut si ca Pactul de la Paris, dupa orasul unde s-a
semnat a fost un tratat interna ional care milita pentru renun area la război ca instrument al
politicii na ionale.) Scopurile sale nu au fost atinse, dar a fost un pas înainte pentru
dezvoltarea doctrinelor dreptului interna ional. Pactul a fost botezat dupa numele
secretarului de stat american Frank B. Kellogg si al ministrului de extrene francez, Aristide
Briand, initiatorii tratatului. Pactul a fost propus de Aristide Briand, ministrul de externe al
Fran ei i laureat al Premiului Nobel pentru Pace, ca un tratat bilateral între Fran a i
Statele Unite ale Americii, prin care se scotea în afara legii folosirea r ăzboiului pentru
rezolvarea problemelor dintre cele două ă ri. Briand a considerat că o asemenea ini iativă
avea să încălzească rela iile răcite dintre fo tii alia i i, mult mai important, avea să asigure o
viitoare alian ă a SUA cu Fran a într-un eventual nou război european. După negocieri,
pactul a fost semnat la Paris, în 27 august 1928, de reprezentan ii următoarelor state:
Australia, Belgia, Canada, Cehoslovacia,X

Fran a, Germania, India, Statul Liber Irlandez, Italia, Japonia, Noua Zeelandă, Polonia,X

Africa de Sud, Regatul Unit i Statele Unite. Tratatul a început să aibă efect juridic
începând cu ziua de 24 iulie 1929. Până în cele din urmă, pactul a fost semnat de 62 de
na iuni. În Statele Unite, Senatul a aprobat tratatul cu o majoritate zdrobitoare de 85 la 1.
Senatul a adăugat la legea de aprobare prevederi prin care pactul nu trebuia să aducă
atingere dreptului SUA la autoapărare i, în plus, SUA nu erau limitate de prevedrile
tratatului împotriva celor care îi violau prevederile) i ulterior prin art. 2, alin. (4) al CarteiX
ONU, care prevedea că to i membrii organiza iei se vor ab ine, în rela iile lor
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 15
P

interna ionale, de la recurgerea la amenin area cu for a sau la folosirea for ei, fie împotriva
integrită ii teritoriale sau independen ei politice a vreunui stat, fie în orice alt mod
incompatibil cu scopurile Na iunilor Unite. Conform dispozi iilor Cartei ONU, interdic ia
recurgerii la for ă nu este absoluta. Articolul 51 prevede dreptul statelor membre la auto-
apărare individuală sau colectivă, în caz de atac armat. Acest drept este limitat la două
puncte de vedere:

Exercitarea lui este limitată la situa ia unui atac armat;


Exercitarea lui poate avea loc până când Consiliul de Securitate va lua măsurile necesare
pentru men inerea păcii i securită ii interna ionale.

PRINCIPIUL SOLU IONĂRII DE CALE PA NICĂ A DIFERENDELOR INTERNA IONALE

Principiul solu ion ării pe cale pa nică a diferendelor interna ionale rezult ă din dispozi iile
art. 1 ale Cartei ONU, conform căruia unul dintre scopurile Na iunilor Unite este acela de a
men ine pacea i securitatea interna ională i, în acest scop să ia măsuri colective eficace
pentru prevenirea i înlăturarea amenin ărilor împotriva păcii i pentru suprimarea oricăror
acte de agresiune sau altor încălcări ale păcii i să

înfăptuiască, prin mijloace pa nice i în conformitate cu principiile justi iei i dreptului interna
ional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor interna ionale sau situa iilor care ar putea duce
la o încălcare a păcii.
După cum s-a apreciat în doctrină “men inerea i consolidarea păcii implică recurgerea la
mijloace pa nice, la solu ii care să se întemeieze pe asemenea mijloace. Suntem în prezen
a unei condi ion ări dialectice, în sensul că rela ia păcii nu numai deziderativ, ci, si
imperativ presupune recurgerea la mijloacele pa nice, la întregul sistem de modalit ă i pe
care le con in pentru a reglementa diferendul respectiv” [Dumitru Mazilu, op. cit., p. 200 i
urm].
Astfel cum s-a subliniat în literatura de specialitate [Dumitru Mazilu, op. cit., p. 201], solu
ionarea litigiilor prin mijloace pa nice reprezintă o garan ie a păcii pentru următoarele
considerente:
Doar dacă un diferend este solu ionat prin astfel de mijloace se ajunge la o rea ezare
stabilă a rela iilor puse în pericol ca urmare a litigiului apărut;
În cursul unei reglementări pa nice se realizează apropierea păr ilor aflate în diferend, ca
urmare a unei mai bune în elegeri a cauzelor care au generat conflictul, determinând
deterioarea raporturilor dintre cele două state;
Recurgerea la mijloace pa nice reprezintă o condi ie majoră a redobândirii încrederii între
cele două păr i, zdruncinată de apari ia stării de încordare i a litigiului pe care l-a declan at.

PRINCIPIUL NEAMESTECULUI ÎN TREBURILE INTERNE I NEIMIXTIUNII.

Principiul neamestecului în treburile interne i neimixtiunii impune obliga ia statelor de a nu


interveni în afacerile ce in de jurisdic ia internă a altui stat. Sunt excluse orice forme de
interven ie, nu doar cea armată.

Semnificative în acest sens sunt prevederile art. 1 din Pactul interna ional cu privire la
drepturile economice, sociale i culturale adoptat de adunarea Generală a Organiza iei
Na iunilor Unite, care dispun in sensul următor: „1. Toate popoarele au dreptul de a
dispune de ele insele. In virtutea acestui drept ele isi determina liber statutul politic si isi
asigura liber dezvoltarea economica, sociala si culturala.

2. Pentru a-si infaptui scopurile, toate popoarele pot dispune liber de bogatiile si resursele
16 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

lor naturale, fara a aduce atingere obligatiilor care decurg din cooperarea economica
internationala, intemeiata pe principiul interesului reciproc, si in dreptul international. In nici
un caz un popor nu va putea fi lipsit de propriile mijloace de trai. 3. Statele parti la
prezentul pact, inclusiv cele care au raspunderea administrarii de teritorii neautonome si
de teritorii sub tutela, trebuie sa inlesneasca realizarea dreptului popoarelor de a dispune
de ele insele si sa respecte acest drept, in conformitate cu dispozitiile Cartei Natiunilor
Unite.”

3.8. PRINCIPIUL COOPERĂRII.

Principiul cooper ării rezultă din art. 1, alin. (3) al Cartei ONU, potrivit căruia unul dintre
scopurile declarate ale Naţiunilor Unite constă în a realiza “cooperarea internaţională în
rezolvarea problemelor internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar,
în promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
pentru toţi, fără deosebire de rasa, sex sau religie”.

Potrivit opiniei exprimate în doctrină, acest principiu “se datorează multiplicării subiectelor
de drept internaţional, accentuării independenţelor, apariţiei de probleme globale acute
care solicita cooperarea tuturor statelor şi găsirea de soluţii internaţionale pentru acestea”
[ A. Năstate, B. Aurescu, C. Jura, op. cit., p. 66].

3.9. PRINCIPIUL AUTODETERMINĂRII POPOARELOR.

Principiul auto-determinării popoarelor este definit ca principiul egalită ii în drepturi a


popoarelor i a dreptului de a dispune de ele însele. Toate popoarele au dreptul de a- i
stabili statutul lor politic în deplină liberate i fără amestec din afară i de a realiza
dezvoltarea lor economică, socială i culturală i orice stat are obliga ia de a respecta acest
drept.

3.10. PRINCIPIUL EGALITĂ II SUVERANE A STATELOR.

Principiul egalită ii suverane a statelor conform căruia toate statele au drepturi i obliga ii
egale i sunt membre egale ale comunită ii interna ionale, indiferent de deosebirile de ordin
economic, social, politic sau de altă natură. Fiecare stat se bucură de prerogativele
inerente suveranită ii sale, cu obliga ia corelativă de a respecta personalitatea i
suveranitatea altor state. Conform acestui pricipiu, statele au capacitatea egală de a
dobândi drepturi i obliga ii pe plan interna ional.

3.11. PRINCIPIUL PACTA SUNT SERVANDA.

Principiul pacta sunt servanda sau principiul îndeplinirii cu buna-credin ă a obliga iilor
interna ionale este consacrat din antichitate, fiind aşadar printre cele mai vechi principii de
drept.

Îl găsim consacrat în art. 2, pct. 2 al Cartei ONU, conform căruia “toţi membrii
Organizaţiei trebuie să-şi îndeplinească cu bună-credinţă drepturile şi avantajele ce
decurg din calitatea lor de membru, trebuind s ă- şi îndeplineasca cu bună-credinţă
obligaţiile asumate potrivit prezentei Carte”, precum şi în art. 26 al Convenţiei de la Viena,
care prevede că “orice tratat leagă părţile şi trebuie executat de ele cu bună-credinţă”.
Fiecare stat are obliga ia de a îndeplini cu bună credin ă obliga iile care îi revin în baza
principiilor i normelor general recunoscute ale dreptului interna ional i a celor cuprinse în
tratatele la care este parte.
3.12. PRINCIPIUL INVIOLABILITĂ II FRONTIERELOR.

DREPT INTERNATIONAL PUBLIC


17
P

Principiul inviolabilită ii frontierelor vizează obliga ia statelor de a se ab ine de la orice


atingere adusă frontierelor existente ale altui stat, de la orice cerere sau act de acaparare i
uzurpare a întregului sau a unei păr i a teritoriului unui stat independent.

3.13. PRINCIPIUL INTEGRITĂ II TERIORIALE.

Principiul intergrită ii teritoriale impune obliga ia statelor de a se ab ine de la orice ac iune


incompatibilă cu scopurile i principiile Cartei ONU împotriva intergrită ii teritoriale,
independen ei politice sau unită ii oicărui stat i în mod special, de la asemenea ac iuni care
implică folosirea for ei sau a amenin ării cu for a.

3.14. PRINCIPIUL RESPECTĂRII DREPTURILOR OMULUI.

Principiul respectării drepturilor omului a devenit una din dimensiunile esen iale ale
dreptului interna ional public. Carta ONU proclamă in preambulul său credin a în drepturile
fundamantale ale omului, în demnitate, în valoarea persoanei umane, în egalitatea în drept
a bărba ilor cu femeile, ca i a na iunilor mari i mici.

3.15. REZUMAT .

Analiza principiilor dreptului intrenational public face obiectul prezentei unitati de invatare.
Printre principiile analizate reamintim spre exemplificare: principiul nerecurgerii la for ă sau
la amenin area cu for a; principiul solu ionării pe cale pa nică a difrendelor interna ionale;
principiul neamestecului în treburile interne i neimixtiunii;principiul cooperării;principiul
autodeterminării popoarelor; principiul egalită ii suverane a statelor; principiul integrită ii
teritoriale; principiul respectării drepturilor omului, etc.

3.16. TEST DE EVALUARE.

Enumerati principiile dreptului international public.

Prezentati principiul pacta sunt servanda.


Aratati particularitatile principiului inviolabilitatii frontierelor.

18 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC


P

– Unitatea de învăţare 4 –

ALTE IZVOARE DE DREPT INTERNA ÍONAL PUBLIC

4.1.Introducere......................................................................................................................................
19
4.2.Competenţe....................................................................................................................................
19
4.3.Actele organiza iilor interna ionale...........................................................................................

19

4.4.Actele unilaterale ale statelor....................................................................................................


20
4.5.Ierarhia normelor în dreptul interna ional public.Ius cogens ...........................................

21

4.6.Rezumat …….................................................................................................................................. 21

4.7.Test de evaluare..........................................................................................................................
21

4.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi


practice ale altor izvoare de drept international public. Astfel, studenţii vor fi introduşi în studiul
actelor organizatiilor internationale si a actelor unilaterale ale statelor . De asemenea cursanţii
vor fi familiarizaţi cu aspectele ierarhiei normelor in dreptul international public.

COMPETENŢE.
dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecărei noţiuni prezentate
în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea;

ACTELE ORGANIZA IILOR INTERNA IONALE.

Odată cu crearea ONU i cre terea numărului organiza iilor interna ionale cu voca ie
universală i regională, a fost creat i îmbogă it un corpus de reguli derivate din actele
acestor organiza ii, astfel că lista izvoarelor dreptului interna ional public, enumerate de
art. 38 al Statutului CIJ, nu mai apare ca exhaustivă. Este din ce în ce mai evidentă
necesitatea completării ei, atunci când este posibil, cu acte ale acestor organiza ii în cadrul
cărora statele se manifestă plenar ca subiecte ale dreptului interna ional. Calificarea
actelor organiza iilor interna ionale ca izvoare ale dreptului interna ional nu este acceptată
în mod unanim de doctrină. Pe lângă cei care sus in această idee, mai putem identifica
două curente de opinie:

- Cel care prive te actele organiza iilor interna ionale în general i rezolu iile

DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 19


P

Adunării Generale a ONU în special ca fiind doar par ial izvoare ale dreptului interna ional,
prin aceea că exprimă consim ământul statelor privind anumite probleme i reprezintă
interpretări autentice i autorizate ale prevederilor Cartei ONU.

Cel care include aceste acte în categoria soft law, adică un drept cu o for ă juridică mai
redusă decât celelalte izvoare consacrate ale dreptului interna ional public.
Al i autori se referă la actele organiza iilor interna ionale ca la un drept derivat, adică
subordonat întotdeauna prevederilor Cartei ONU.
Dacă ne referim doar la rezolu iile Adunării Generale a ONU, acestea se împart în:
Decizii, adoptate în domeniile bugetar i financiar. Acestea sunt obligatorii
pentru statele membre, încălcarea lor putând duce la suspendarea sau excluderea din
organiza ie;
Recomandările sunt acte fără caracter obligatoriu, dar pot deveni, prin practica statelor,
surse materiale ale unor norme cutumiare;
Declara iile, adoptate în afara prevederilor exprese ale Cartei ONU, sunt
bazate pe practica Adunării generale i au ca obiect, de regulă, principii ale dreptului interna
ional în diverse domenii.
Cea mai potrivită caracterizare a acesor declara ii este încadrarea lor în normele de soft
law, adică în acel corp de norme interna ionale cu for ă juridică restrânsă, dar care nu
poate fi contestată datorită exprimării consim ământului statelor.

4.4. ACTELE UNILATERALE ALE STATELOR.

Unele acte unilaterale ale statelor sunt susceptibile de a produce efecte juridice în planul
rela iilor interna ionale, prin referirea la unele obliga ii asumate de statele respective sau la
drepturi i obliga ii ale unor state. Aceste efecte ale actelor unilaterale ale statelor depind de
o serie de factori, precum – autoritatea emitentă a actului, manifestarea de voin ă expresă
i neechivocă de a produce efecte pe planul rela iilor interna ionale, liceitatea actului.
Aceste efecte ale actelor interna ionale se produc mai frecvent în anumite domenii ale
dreptului interna ional, cum ar fi dreptul mării, dreptul conflictelor armate etc. Astfel de acte
sunt:

Declara ii, prin care statul î i face cunoscută pozi ia asupra unor probleme de interes
interna ional;
Acte de recunoa tere a unor situa ii juridice noi la nivel interna ional (ex. recunoa terea
unui stat sau a unui guvern);
Acte de protest sau refuzul recunoa terii unor situa ii de fapt sau a preten iilor altui stat;
Acte de renun are, precum renun area la imunitatea de jurisdic ie în anumite domenii;
Promisiuni sau acte prin care se creează drepturi în favoarea unor ter i.

IERARHIA NORMELOR ÎN DREPTUL INTERNA IONAL PUBLIC.IUS COGENS.

De i la elaborarea Statutului CIJ au existat propuneri de instituire a unei ordini de aplicare


a izvoarelor dreptului international public, enumerată la art. 38, acestea nu au fost
acceptate. A fost încetă enită regula egalit ă ii izvoarelor dreptului intera ional. Ideea unei
ierahii a normelor dreptului international public nu a fost definitiv abandonată, pe plan
teoretic aparând clasificări ale normelor în norme fundamentale i celelalte norme.

Treptat, aceste norme au dobândit un contur normativ i au fost în final consacrate formal
prin art. 53 al Conven iei de la Viena privind dreptul tratatelor din 1969.
Acest text define te conceptul de ius cogens sau normă imperativă a dreptului interna ional
dreptului interna ional astfel „în în elesul prezentei conven ii, o normă imperativă a
dreptului interna ional general este o normă acceptată i recunoscut ă de comunitatea
interna ională a statelor în ansamblul său, ca o normă de la care nu este
20 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

permisă nicio derogare i care nu poate fi modificată decât printr-o nouă normă a dreptului
interna ional general având acela i caracter”. Efectele normelor de ius cogens nu se
limitează la dreptul tratatelor. Ele sunt obligatorii i în ordinea internă a statelor, încălcarea
lor putând antrena răspunderea interna ională a acestora.

Răspunderea pentru încălcarea unei norme de ius cogens este imprescriptibil ă. Reguli ale
dreptului interna ional contemporan, considerate ius cogens sunt: -interzicerea recurgerii la
for ă i la amenin area cu for ă;
-interzicerea genocidului, a sclaviei i apartheidului; -interzicerea torturii;
-reprimarea crimelor contra umanită ii; -principiul auto-determinării persoanelor;
-principiul suveranită ii permanente asupra resurselor naturale; -normele dreptului
umanitar.
O altă ierarhie a normelor de drept interna ional este stabilită prin prevederile exprese ale
Cartei ONU. Art. 103 al Cartei prevede că „în caz de conflict între obliga iile Membrilor Na
iunilor Unite decurgând din prezenta Cartă i obliga iile care decurg din orice alt acord
interna ional, vor prevala obliga iile decurgând din Cartă.

4.6. REZUMAT .

Dacă în cea de-a doua unitate de învă are am analizat principalele izvoare de drept interna
ional public, în cadrul acestei unită i de învă are am abordat alte izvoare ale dreptului
interna ional public, în spe ă actele organiza iilor interna ionale (aceasta calificare nefiind
acceptată ca atare în mod unamim de doctrină) i actele unilaterale ale statelor – care sunt
susceptibile de a produce efecte juridice în planul rela iilor interna ionale, prin referirea la
unele obliga ii asumate de statele respective sau la drepturi i obliga ii ale unor state-. În
final ne-am îndreptat aten ia asupra ierarhiei normelor în dreptul interna ional public.

TEST DE EVALUARE.

Arăta i ce efecte juridice produc actele unilaterale ale statelor în planul rela iilor interna
ionale.

Arăta i care este ierarhia normelor în dreptul interna ional public.

DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 21


P

– Unitatea de învăţare 5 –

TIPURI SPECIALE DE STATE ÎN DREPTUL INTERNA IONAL

CONTEMPORAN

5.1.Introducere....................................................................................................................................
22

5.2.Competenţe..................................................................................................................................
22

5.3.Federa ia sau statul federal i asocia iile de state ..............................................................

22
23

5.4.Vaticanul.........................................................................................................................................

5.5.Statelor de facto............................................................................................................................
23

5.6.Statele neutre...............................................................................................................................
24

5.7.Ministatele......................................................................................................................................
24

5.8.Rezumat …….................................................................................................................................. 25

5.9.Test de evaluare/autoevaluare................................................................................
25

5.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi


practice privind tipurile speciale de state în dreptul interna ional contemporan. Astfel,
studenţii vor fi introdu i în studiul apectelor privind federa ia, statele de facto, statele
neutre, ministatele, precum i Vaticanul.

COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecărei noţiuni prezentate


în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea;

să explice şi să interpreteze regimul juridic al diferitelor tipuri speciale de state in dreptul


international contemporan.

FEDERA IA SAU STATUL FEDERAL I ASOCIA IILE DE STATE.

Federa ia sau statul federal nu se deosebe te din punctul de vedere al personalită ii


juridice interna ionale, de statul unitar. Cu toate acestea, statul federal poate acorda o
capacitate restrânsă de drept interna ional statelor componente. De regulă, statele
22 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

federale ac ionează în numele statului federal, dar li se poate recunoa te i o personalitate


separată (în trecut, o astfel de personalitate juridică sui generis a fost acordată de URSS
republicilor sovietice Bielorusia i Ucraina, care puteau încheia tratate interna ionale în
nume propriu i erau membre ale ONU).

Statul federal este format din mai multe formaţiuni statale care beneficiază de un statut de
autonomie în materie constituţională, lingvistică şi judecătorească, fiind o asociaţie de
state care se supune, pe de o parte, unei puteri centrale unice (puterea federală) şi care,
pe de altă parte, conserva o autonomie constituţională, administrativă şi jurisdicţională.
Modalităţile de constituire a federaţiilor sunt:
prin integrarea mai multor state şi constituirea unei entităţi statale;
prin separarea unor regiuni ale statului unitar şi constituirea împreună cu teritoriul rămas, a
unei federaţii.
Motivele integrării unor state independente şi suverane într-un stat federal sunt apărarea
comună împotriva unei ameninţări externe, preocuparea de a asigura o ordine socială
internă stabilită şi dorinţa de a folosi mai eficient resursele economice. Ca exemplu, putem
menţiona S.U.A., Elveţia, Imperiul german în 1871.
Motivele constituirii unei federaţii prin separarea unor provincii de statul unitar, constau în
încercarea de a soluţiona problemele naţionale conflictuale.

Trăsături:

a) unitate pe plan internaţional – statele componente ale federaţiei nu se bucură de


personalitate juridică în relaţiile internaţionale. Aceasta este şi deosebirea între
confederaţia de state, ale cărei componente sunt recunoscute pe plan internaţional şi
federaţie.
b) diversitatea constituţională şi juridică pe plan intern. Fiecare stat federal are în mod
normal propriul său sistem constituţional, instituţii guvernamentale, propria legislaţie,
sistemul de organizare judecătorească.

c) supleţea raporturilor între federaţie şi statele membre.

5.4. VATICANUL.

Sub aspect etimologic, denumirea Vaticanului provine din latinescul Mons Vaticanul, Colina
Vaticanului. Datează ca stat independent din 1929, anul încheierii Tratatului de la Lateran
între Italia i Sfântul Scaun (entitatea institu ională reprezentată de către Papă, episcopul
Romei i prin urmare principala re edin ă ecleziastică a Bisericii Catolice). Vaticanul întrune
te toate elementele constitutive ale statului i se bucură de recunoa tere interna ională.
Trebuie menţ ionat totodată faptul că Vaticanul a existat ca stat şi până în anul 1870, când
Roma a fost inclusă în cadrul statului unitar italian, moment la care s-a pus capăt
existenţei sale statale.X

Un alt moment important în istoria Vatinacului l-a constituit încheiera la 18 februarie


1984 a unui tratat între Italia şi Vatican, prin internediul căruia a fost înlocuit cel din 1929.
Cu aceasta ocazie s-au abolit realţiile speciale consacrate prin Tratatul din 1929. Biserica
catolică şi statul italian devin independente şi suverane, în timp ce predare religiei în
şcolile italiene capătă un caracter facultativ.
Vaticanul este o monarhie absolutistă sacerdotală (sacru, solemn), în care Papa exercită o
dublă func ie - ef al Bisericii i conducător politic al statului. Autoritatea suveranului este
absolută, exercitând puterea supremă legislativă, executivă şi judecătorească atât peste
Vatican, cât şi peste Sfântul Scaun. Suveranul este ales pe viaţă în conclav [Adunarea
cardinalilor în vederea alegerii unui nou papă] de către cardinalii sub 80 de ani.
Teritoriul statului este neutru i inviolabil, cetă enia este una specială, ce se dobânde te în
condi iile exercit ării unor func ii religioase, condi ii de rang i de domiciliu, moneda este
Euro (ca urmare a Acordului încheiat între Sfântul Scaun i
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 23
P

Uniunea Europenă). Este cel mai mic stat independent, sub aspectul teritoriului şi al
populaţiei.

5.5. STATUL DE FACTO.

Problema statelor de facto pleacă de la dreptul la autodeterminare al popoarelor, ca i


principiu admis i recunoscut de dreptul interna ional.
Statele de facto sunt rezultatul a două aspecte – pe de o parte, dorin a secesionistă
puternică a unei regiuni – parte componentă a unui stat, iar pe de altă parte,
indisponibilitatea comunită ii interna ionale de a recunoa te o atare separare. Ele sunt
consecin a destrămării unor state federale precum URSS sau Republica Federativă
Iugoslavia, dar i consecin a unor situa ii istorice care s-au perpetuat în timp.
Practic, aceste state îndpelinesc func iile specifice ale unui stat, însă nu se pot bucura de
recunoa terea de jure din partea comunită ii interna ionale. Ele apar, pe de o parte, ca i
personalită i ilegale din punctul de vedere al comunită ii interna ionale organizate, iar pe
de altă parte, ca subiecte ale unor probleme care trebuie rezolvate în cadrul intern al
statului fa ă de care constituie o regiune.
Pot fi încadrate în această categorie, următoarele regiuni – pentru fosta Uniune Sovietica
(Abkazia în Georgia,
Nagorno-Karabak în Azerdaijan (niciun stat nu consideră această provincie ca fiind de iure
independentă de Azerdaijan) – stat disputat din 1991.
Somaliland – niciun stat nu consideră Somaliland ca fiind independentă de Somania - stat
disputat din 1991.

5.6. STATELE NEUTRE.

Neutralitatea reprezintă statutul legal al unui stat care adoptă o pozi ie de impar ialitate fa
ă de alte două state aflate în conflict militar.
Neutralitatea poate îmbrăca mai multe forme :
Neutralitatea clasică denumită i eventuală sau ocazională, prin intermediul căreia un stat
declară inten ia de a se afla în afara unor anumite conflicte militare;
Neutralitatea permanentă care presupune un statut juridic aparte i neimplicarea în orice fel
de conflict armat;
Neutralitatea diferen iată specifică perioadei contemporane i care presupune tratarea
diferită a statului agresor i a statului victimă a unei agresiuni, în sensul că statul neutru
poate acorda sprijin statului victimă – neutralitate activă – care apare mai degrabă ca o op
iune de politică extrenă a unor state de a nu se implica o anumită perioadă de timp în
anumite conjucturi interna ionale determinate.
Din punct de vedere formal, neutralitatea trebuie să rezulte dintr-un act intern al statului
în cauză (lege constitu ională, dar i alte acte legislative sau chiar declara ii) urmat de acte
interna ionale de recunoa tere i garantare a acestui statut.
Beneficiază astăzi de acest statut, însă cu anumite particularită i, state precum –
Eleve ia (este expemplu clasic i deplin de stat neutru, cu statut garantat interna ional),
Austria ( a cărei neutralitate a fost instituită printr-o lege federală în 1955, dar nu a fost
niciodată garantată interna ional), Laos ( care i-a adoptat acest statut printr-o declara ia
unilaterală în 1962, însă acest statut nu i-a fost garantat interna ional), republica Moldova
(care i-a proclamat independen a prin Constitu ia din 1994, însă această dispozi ie nu a
fosr urmată de acceptarea interna ională a acestui statut) i

Malta (care s-a declarat unilateral neutră, iar în 1983 prin intermediul Actului Final al
Reuniunii de la Madrid a Conferin ei pentru Securitate i Cooperare în Europa, s-a luat act
de această declara ie unilaterală.
24 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

5.7. MINISTATELE.

Mini-statele sunt acele entită i care au o popula ie de sub un milion de locuitori, de ex

– Luxemburg, Lichtenstein, Cipru, Gabon, Mauritania, Vatican, San Marino, Monaco,


Islanda, Andorra etc.
În privin a recunoa terii capacită ii lor interna ionale sunt de men ionat două etape

1. Anii 1920-1960, etapa în care mini-statelor le-au fost negate elemenetele statalită ii, sus
inându-se ca acestea sunt incapabile să- i asigure propria lor securitate, să- i stabilească o
economie viabilă, să se reprezinte în rela iile interna ionale, datorită caracterului limitat al
resurselor economice i umane de care dispun. Pe de altă parte, se sus inea faptul că ar fi
inechitabil ca acestea să aibă acela i cuvânt de spus, în cadrul organismelor interna
ionale, ca i mari state precum SUA sau China i chiar se vorbea de o posibilă coali ie a
tuturor acestor mici state pentru a putea influen a deciziile. Luxemburgul a fost singurul
stat care a participat la fondarea organiza iei, iar Islanda a fost admisă în ONU un an mai
târziu, în 1946. Alte state, precum Vaticanul, San Marino sau Monaco aveau o participare
redusă în agen iile ONU.
După anul 1969, pozi ia comunită ii interna ionale s-a schimbat influen ată i

de procesul de decolonizare, por ile ONU deschizându-se pentru state precum Gabon,
Mauritania, Cipru (1960), Insulele Maldive (1965), Lichtenstein (1990), San Marino,
Monaco, Andorra, în timp ce admiterea Insulei Nauru – 1999- sau a Insulei Tuvalu -2000-
din Pacific, cu populaţie de numai 10.000 de locuitori, a marcat o nouă evoluţie a statutului
acestora, ele fiind astăzi acceptate ca membri egali ai comunităţii internaţionale.

REZUMAT.

Obiectul acestei unitati de invatare il constituie tipurile speciale de state in dreptul


intrenational contemporan. Primul dintre aceste tipuri de state abordate, a fost statul
federal caracterizat prin aceea ca este format din mai multe formaţiuni statale care
beneficiază de un statut de autonomie în materie constituţională, lingvistică şi
judecătorească, fiind o asociaţie de state care se supune, pe de o parte, unei puteri
centrale unice (puterea federală) şi care, pe de altă parte, conserva o autonomie
constituţională, administrativă şi jurisdicţională. Nu a lipsit din analiza noastra nici
Vaticanul, cu particularitatile sale - monarhie absolutistă sacerdotală (sacru, solemn), în
care Papa exercită o dublă func ie - ef al Bisericii i conducător politic al statului -, teritoriul
statului fiind neutru i inviolabil, avand o cetatenie speciala, dobandita in conditiile exercitarii
unor functii religioase, conditii de rang si de domiciliu.
Alte tipuri special de state analizate aiu fost statele de facto (care sunt rezultatul a două
aspecte – pe de o parte, dorin a secesionistă puternică a unei regiuni – parte componentă
a unui stat, iar pe de altă parte, indisponibilitatea comunită ii interna ionale de a recunoa te
o atare separare), statele neutre (care au statutul legal al unor state care adoptă o pozi ie
de impar ialitate fa ă de alte două state aflate în conflict militar) si ministatel (acele entită i
care au o popula ie de sub un milion de locuitori, de ex –
Luxemburg, Lichtenstein, Cipru, Gabon, Mauritania, Vatican, San Marino, Monaco,
Islanda, Andorra etc.).

TEST DE EVALUARE.
Care sunt trasaturile specifice federatiei?

Ce se intelege prin ministate si exemplificati.


Ce sunt statele de facto?
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 25
P

– Unitatea de învăţare 6 –

RECUNOA TEREA INTERNA IONALĂ A STATELOR I GUVERNELOR

6.1.Introducere....................................................................................................................................
26
6.2.Competenţe..................................................................................................................................
26
6.3.Aspecte generale.........................................................................................................................
26
6.4.Recunoa terea statelor ...............................................................................................................

26

6.5.Recunoa terea guvernelor........................................................................................................


27
6.6.Rezumat …….................................................................................................................................. 28

6.7.Test de evaluare...........................................................................................................................
28

6.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice si practice


ale recunoasterii internationale a statelor si guvernelor.

COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecărei noţiuni prezentate în


această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea;

să explice şi să interpreteze regimul juridic al recunoasterii si statelor, pe de o parte si guvernelor,


pe de alta parte.

ASPECTE GENERALE.

No iunea de recunoa tere este controversată în dreptul interna ional. Ca institu ie a


dreptului interna ional, recunoa terea poate fi definită ca acea manifestare unilaterală de
voin ă prin care un stat constată existen a anumitor acte, fapte sau situa ii care pot avea
consecin e asupra drepturilor i obliga iilor sale sau asupra intereselor sale politice
26 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

i declară expres sau admite implicit că acestea constituie elemente pe care se vor baza
rela iile sale juridice viitoare în raport cu noua situa ie sau entitate.

Recunoa terea poate fi determinată de o serie de situa ii juridice noi care pot influen a rela
iile dintre state, cum ar fi – crearea unui stat nou, instalarea unui guvern nou, modificări
teritoriale etc. Cel mai frecvent însă, recunoa terea apare în legătură cu apari ia unor state
sau guverne noi.

6.4. RECUNOA TEREA STATELOR.

Recunoa terea unui stat reprezintă manifestarea de voin ă prin care un stat admite, în mod
expres sau tacit, că o entitate politică întrune te criteriile de existen ă a unui stat nou cu
personalitate juridică deplină de voin ă a statului de a considera entitatea respectivă
membru al comunită ii interna ionale.

În principiu, recunoa terea are caracter discre ionar, neexistând nicio obliga ie în acest
sens în sarcina statelor. Unele sTate au invocat motive de ordin ideologic sau politic pentru
a justifica nerecunoa terea altor state.
Caracterul discre ionar al recunoa terii nu implică i caracterul ei arbitrar. Libertatea de
apreciere trebuie subsumată unor principii de drept. De ex, principiul nerecurgerii la for ă
în dreptul interna ional ar impune obliga ia nerecunoa terii, de c ătre comunitatea interna
ională, a unui stat creat cu încălcarea acestui principiu – statele nu pot recunoa te o situa
ie ce rezultă dintr-un act ilicit.
Pe lângă caracterul discre ionar, recunoa terea are i un caracter neuniform. Nu există un
set general de reguli care să determine modalită ile i criteriile recunoa terii satelor. La
nivelul Comunită ii Europene au fost elaborate, în anul 1991, două declara ii privind
recunoa terea (generate de dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice i a foste Iugoslavii), prin
care au fost stabilite unele condi ii privind recunoa terea noilor state :
-Respectarea prevederilor Cartei ONU, ale Actului final de de la Helsinki
(CSCE, 1975) i ale Cartei de la Paris pentru o Nouă Europă (OSCE, 1990), privind statul
de drept, democra ia i drepturile omului;
Garantarea drepturilor grupurilor etnice i na ionale, precum i ale minorită ilor (în
conformitate cu angajamentele asumate în cadrul CSCE);
Respectarea inviolabilită ii tuturor frontierelor, care pot fi modificate doar prin mijloace pa
nice i prin acord comun;
Asumarea tuturor angajamentelor anterioare privind dezarmarea, neproliferarea nucleară,
securitatea i stabilitatea regională;
Asumarea angajamanetului de a reglementa prin acord, inclusiv prin arbitraj, a tuturor
problemelor privind succesiunea statelor i a conflictelor regionale.
Aplicând aceste principii, au fost recunoscute de către Comunitatea Europenă, în 1992,
noile state provenite din dezmembrarea fostei Iugoslavii - Macedonia, Croa ia, Slovenia,
Bosnia-Her egovina.
Una dintre cele mai controversate probleme privind recunoa terea statelor este cea a
efectelor acesteia. Există două mari curente de opinie în această privin ă, cei care sus in
existen a unui efect constitutiv al recunoa terii i cei care sus in că recunoa terea are doar
un efect declarativ.
Potrivit primei teorii, recunoa terea este cea care creează personalitatea interna ională a
statului i îi conferă statutul de subiect de drept interna ional. Cea de-a doua abordare
conferă recunoa terii un efect declarativ, care nu creează, ci constata o situa ie juridică
nouă – un stat poate exista fără a fi fost recunoscut. Practica statelor i cea mai mare parte
a doctrinei, confirmă această teză, existenta unui stat nefiind condi iontă de recunoa terea
celorlate state.
Recunoa terea statelor poate fi expresă sau tacită. Recunoa terea expresă se face de
regulă printr-un act solemn. În privin a acceptării tacite, cel mai frecvent act de recunoa
tere implicită este stabilirea de rela ii diplomatice cu noul stat. Un alt act de
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 27
P

recunoa tere tacită este încheierea de tratate bilaterale. Participarea la organiza ii interna
ionale sau la conferin e interguvernamentale nu sunt considerate acte care indică recunoa
terea statelor membre ale acestor organiza ii.

Nerecunoa terea, la rîndul ei, poate apărea expres sau implicit, sub forma unei politici
generale de dezaprobare.
În doctrină se mai face distinc ia i între recunoa terea de iure i cea de facto. Recunoa terea
de iure este un act definitiv care produce efecte depline, iar cea de facto este o formă
provizorie i revocabilă de recunoa tere, cu efecte restrânse. Recunoa terea de facto
precede, de regulă, recunoa terea de jure.
Recunoa terea mai poate fi individuală, când este făcută de un singur stat i colectivă, când
este făcută de mai multe state, de regulă printr-o declara ie colectivă.

6.5. RECUNOA TEREA GUIVERNELOR.

Recunoa terea guvernelor este actul unilateral prin care un stat consideră guvernul altui
stat ca organ capabil să stabilească rela ii bilaterale între cele dou ă state. Acest tip de
recunoa tere apare atunci când o nouă autoritate guvernamentală se instalează la putere
prin for ă, cu schimbarea ordinii constitu ioanale a statului, de regulă ca urmare a unei
revolu ii sau lovituri de stat. Uneori, recunoa terea unui guvern se suprapune cu recunoa
terea statului respectiv, dacă acesta nu a fost recunoscut anterior. De asemenea, recunoa
terea unui nou stat implică i recunoa terea guvernului său. Reciproca nu este valabilă,
adică nerecunoa terea unui guvern nu poate implica nerecunoa terea statului respectiv.

Cele mai importante criterii utilizate în practica statelor pentru recunoa terea guvernelor
sunt:
efectivitatea – noul guvern se bucură de autoritate i de legitimitate în statul respectiv;

stabilitatea;
capacitatea de a îndeplini obliga iile interna ionale ale statului.
Practica recunoa terii guvernelor a cunoscut o oarecare notorietate în
America Latină, unde a fost folosită pentru a marca dezaprobarea unor state fa ă de
guvernele nou instalate ale altor state. Continentului sud-american îi dator ăm i două dintre
cele mai cunoscute doctrine în materie i anume, doctrina Tobar i doctrina Estrada.

Doctrina Tobar – denumită după numele ministrului ecuadorian al rela iilor externe, Carlos
Tobar – sus ine că recunoa terea unui guvern urmează să fie făcută numai dacă acesta a
venit la putere prin mijoace democratice. A fost adoptată în 1907 de cinci state din America
Centrală. Ea s-a manifestat inconstant, însă i SUA renun and la ea
începând cu anul 1980 i optând pentru doctrina Estrada, considerată mult mai pragmatică.

Potrivit doctrinei Estrada – denumită după numele secretarului afacerilor externe mexican,
Don Genero Estrada, care în 1930 a interzis diploma ilor mexicani să folosească metoda
declara iilor de nerecunoa tere a guvernelor, considerând-o o practică de natur ă a ofensa
suveranitatea altor na iuni – recunoa terea unui guvern trebuie să aibă la bază mai
degrabă, existen a sa de facto decât legitimitatea sa. Această doctrină a fost adoptată
începând cu anul 1980 i de către SUA i Marea Britanie.

6.6. REZUMAT.

Recunoa terea interna ională a statelor i guvernelor este analizată în cuprinsul acestei
celei de-a asea unit ă i de învă are. Ca institu ie a dreptului interna ional, recunoa terea
poate fi definit ă ca acea manifestare unilaterală de voin ă prin care un stat constată
existen a anumitor acte, fapte sau situa ii care pot avea consecin e asupra
28 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

drepturilor i obliga iilor sale sau asupra intereselor sale politice i declară expres sau admite
implicit c ă acestea constituie elemente pe care se vor baza rela iile sale juridice viitoare în
raport cu noua situa ie sau entitate.

TEST DE EVALUARE.

Ce se în elege prin recunoa tere, ca institu ie a dreptului interna ional public?

Care sunt caracterele recunoa terii statelor?


Ce se în elege prin recunoa terea guvernelor?

– Unitatea de învăţare 7 –

ORGANIZA IILE INTERNA IONALE INTERGUVERNAMENTALE CA


SUBIECTE ALE DREPTULUI INTERNA IONAL PUBLIC
7.1.Introducere......................................................................................................................................

29
7.2.Competenţe....................................................................................................................................

29
7.3.Aspecte generale..........................................................................................................................
29
7.4.Personalitatea
juridică
interna ională
a
organiza iilor
interna ionale..............................
30

7.5.Structura organiza iilor interna ionale......................................................................................


31
7.6.Membrii organiza iilor interna ionale........................................................................................
31
7.7.Organiza ia Na iunilor Unite (ONU).........................................................................................
31
7.8.Rezumat …….................................................................................................................................. 34

7.9.Test de evaluare/autoevaluare
.................................................................................................. 34

7.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi


practice ale organiza iilor interna ionale interguvernamentale, ca subiecte ale dreptului
interna ional public.
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 29
P

Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul personalită ii juridice interna ionale a organiza
iilor interna ionale, a structurii acestora, precum i a membrilor acestora.

COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice organiza iilor interna


ionale interguvernamentale.

dezvoltarea abilită ilor de a explica şi interpreta regimul juridic al Organiza iei


Na iunilor

Unite.

7.3. ASPECTE GENERALE.

Extinderea rela iilor dintre state din perioada interbelică a generat crearea primei organiza
ii interna ionale interguvernamentale cu voca ie universală - Liga Na iunilor. Alături de
aceasta au apărut Organiza ia Interna ională a Muncii, Curtea Premanentă de Justi ie
Interna ională i Comisia Interna ională de Naviga ie Aeriană.

După e ecul Ligii Na iunilor în privin a prevenirii r ăzboiului, perioada postbelică a început
prin crearea unei noi organiza ii interna ionale cu voca ie universală, în cadrul căreia
cooperarea statelor în vederea men inerii păcii i securită ii interna ionale să fie mai
eficientă – Organiza ia Na iunilor Unite (creată prin adoptarea Cartei ONU, la 26 iunie
1945). ONU mai cuprinde i următoarele institu ii sau agen ii specializate în diverse
domenii:
Fondul Monetar Interna ional;
Banca Interna ională pentru Reconstruc ie i Dezvoltare;
Organiza ia Avia iei Civile Interna ionale;
Organiza ia pentru Alimenta ie i Turism;
Organiza ia Mondială a Sănătă ii;
Organiza ia Na iunilor Unite pentru Educa ie, Cultură i tiin ă;
Organiza ia Interna ională a Muncii;
Organiza ia Interna ională a Telecomunica iilor;
Uniunea Po tală Universală;
Organiza ia Meteorologică Mondială;
Organiza ia Maritimă Interna ională;
Societatea Financiară Interna ională;
Asocia ia Interna ională pentru Dezvoltare;
Organiza ia Mondială a Proprietă ii Intelectuale;
Fondul Interna ional pentru Dezvoltarea Agricolă;
Organiza ia Na iunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială;
Agen ia Multilaterală de Garantare a Investi iilor; Alte agen ii create de ONU sunt:
-Fondul Interna ional de Ajutorare a Copilului (UNICEF); -Agen ia Interna ională pentru
Energie Atomică;
-Conferin a Na iunilor Unite pentru Comer i Dezvoltare; -Înaltul Comisariat al Na iunilor
Unite pentru Refugia i;

-Înaltul Comisariat al Na iunilor Unite pentru Drepturile Omului;


Tot în perioada postbelică au luat fiin ă i s-au dezvoltat organiza ii interna ionale regionale,
precum:
Consiliul Europei;
Organiza ia Statelor Americane;
Organiza ia pentru Securitate i Cooperare în Europa;
Organiza ia Tratatului Atlanticului de Nord;
Comunitatea Europeană a Cărbunelui i O elului;
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice;
30 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

Comunitatea Economică Europeană;

Uniunea Europeană (din 1993).

PERSONALITATEA JURIDICĂ INTERNA IONALĂ A ORGANIZA IILOR INTERNA


IONALE .

Organiza iile interna ionale interguvernamentale sunt acele asocieri ale statelor, constituite
în temeiul acordului lor de voin ă, în scopul realizării unor obiective i activită i determinante
în planul rela iilor interna ionale.

Pentru a beneficia de personalitate juridică interna ională, o organiza ie interna ională


trebuie să întrunească următoarele elemente constitutive:
Să fie constituită din state în calitate de membri;
Să fie constituită în temeiul unui tratat multilateral încheiat între statele
membre;
Să aibă o structură institu ională proprie (formată din organe cu func ionare permanentă
sau periodică i cu atribu ii determinate de tratatul constitutiv), capabilă să adopte acte
opozabile membrilor organiza iei.
La acestea, doctrina mai adaugă i necesitatea conformită ii organiza iei cu normele
dreptului interna ional.
Odată întrunite aceste elemente, organiza ia interna ională dobânde te personalitate
juridică interna ională, distinctă de cea a statelor membre.
Spre deosebire de state, organiza iile interna ionale au o personalitate juridică interna
ională cu caracter limitat i specializat, legat de scopul i de func iile specifice determinate la
constituire. Personalitatea juridică interna ională conferă organiza iilor interna ionale
următoarele drepturi:
- Să încheie tratate cu statele membre, cu state ter e i cu alte organiza ii, cu excep ia
cazurilor în care actul constitutiv interzice acest lucru;

- De a stabili i men ine legături cu misiunile permanente ale statelor membre acreditate pe
lângă ele i de a numi misiuni proprii pe lângă statele membre, state ter e sau alte organiza
ii interna ionale;
- De a înainta plângeri interna ionale pentru daunele suferite de organiza ie sau de
reprezentan ii săi;
- De a- i constitui i gestiona resursele financiare.
De asemenea, organiza iile interna ionale au obliga ia de a respecta dreptul interna ional i
de a- i desfă ura activitatea în conformitate cu normele acestuia.
Acestea au i competen e specifice:
- Competen a normativă – de a elabora norme sau reguli conven ionale de drept interna
ional;
- Competen a de control sau de sanc ionare în raporturile cu statele membre.

STRUCTURA ORGANIZA IILOR INTERNA IONALE.

Structura institu ională a organiza iilor interna ionale se stabile te prin actul constitutiv i
depinde de o serie de factori cum ar fi: natura organiza iei, numărul membrilor, scopul i
obiectivele organiza iei etc. În general structura unei organiza ii cuprinde organe plenare
(în care sunt reprezentate toate statele) i organe restrânse (în care este reprezentat un
număr restrâns de state). Mai distingem organe primare sau principale (prevăzute în actul
constitutiv) i organe subsidiare sau derivate (create de un organ principal). Organele
principale ale ONU sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic i
Social, Consiliul de Tutelă, Secretariatul General i
Curtea Interna ională de Justi ie. ONU are i organe derivate, ex. Comitetul pentru
Drepturile Economice, Sociale i Culturale, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile
Omului etc.
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 31
P

7.6. MEMBRII ORGANIZA IILOR INTERNA IONALE.

Calitatea de membru al unei organiza ii interna ionale se dobânde te de către un stat prin
semnarea sau aderarea la tratatul constitutiv al organiza iei. În prima situa ie se află
statele participante la negocierea i elabolarea tratatului constitutiv, iar în cea de-a doua,
statele care doresc să dobândeasc ă calitatea de membru după înfiin area organiza iei.
Aderarea noilor membri presupune îndeplinirea de către ace tia a unor condi ii statuate în
actul constituitiv al organiza iei i după o procedură stabilită de acela i act. De exemplu,
pentru admiterea în cadrul ONU, se cer îndeplinite următoarele condi ii: statul să fie un
stat pa nic, să accepte obliga iile Cartei ONU i să fie capabil i dispus să le îndeplinească.

Calitatea de membru la o organiz ie interna ională se poate pierde prin excludere sau prin
retragere voluntară a statului în cauză.
Excluderea unui stat dintr-o organiza ie interna ională este una din cele mai grave sanc
iuni din dreptul interna ional, putând fi consecin a nerespectării grave a prevederilor
tratatului constitutiv. În practică, se aplică cu mare reticen ă.
Retragerea voluntar ă este un act unilateral al statului prin care acesta renun ă la calitatea
de membru al organiza iei, în temeiul suveranită ii sale.

7.7. ORGANIZA IA NA IUNILOR UNITE.

Primele preocup ări pentru constituirea unei organiza ii interna ionale cu voca ie universală
care să înlocuiască Liga Na iunilor s-au manifestat cu ocazia Conferin ei mini trilor de
externe ai Marii Britanii, SUA i URSS de la Moscova (1943), conferin ă în cadrul căreia a
fost adoptată Declara ia asupra securită ii generale. Discu iile au fost reluate, în acela i an,
în aceea i componen ă, în cadrul Conferin ei de la Teheran, unde s-a hotărât redactarea
unui proiect de statut al viitoarei organiza ii, iar un an mai târziu, în 1944, acest proiect a
fost adoptat.

În 1945 au fost adoptate hotărâri privind organizarea i func ionarea viitoarei organiza ii, în
cadrul Conferin ei la nivel înalt de la Yalta, apoi la Conferin a de la San Francisco, unde a
fost semnat Carta ONU.
Din punct de vedere juridic, Carta ONU este un tratat multilateral (chiar universal astazi)
deschis spre semnare tuturor statelor lumii i constituie actul constitutiv (statutul) celei mai
importante organiza ii interna ionale interguvernamentale, ONU.
Scopurile ONU sunt: izbăvirea genera iilor viitoare de flagelul războiului, practicarea
toleran ei i păcii, unirea for elor pentru men inerea păcii i securită ii interna ionale,
reprimarea actelor de agresiune, prevenirea i înlăturarea amenin ărilor împotriva păcii,
respectarea egalită ii în drepturi a popoarelor, promovarea i încurajarea respectării
drepturilor omului i libertă ilor fundamentale pentru to i fără deosebire de rasă, sex, limbă
sau religie etc.
Adunarea Generală a ONU este organul principal i cel mai reprezentativ al organiza iei,
care cuprinde reprezentan i ai tuturor statelor membre, fiecare stat având dreptul să aibă
în adunare cel mult 5 reprezenatan i.
Adunarea lucrează în sesiuni ordinare (anual) sau extraordinare (convocate de
Secretarul General la cererea Consiliului de Securitate sau a majorită ii membrilor Na
iunilor Unite, ori de câte ori împrejurările o cer), în plen sau în cadrul celor apte comitete
principale.
Limbile oficiale de desfă urare a lucrărilor sunt engleza, franceza, spaniola, araba, chineza
i rusa.
Actele Adunării Generale poartă denumirea de rezolu ii i au caracter de recomandare, fiind
obligatorii doar dacă privesc: adoptarea bugetului, alegerea
Secretarului General, primirea de noi membri sau aplicarea de sanc iuni. În Adunarea
32 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

Generală fiecare stat are un vot – conform principiului egalită ii suverane – rezolu iile
putând fi adoptate cu majoritate simplă, iar prin excep ie, cu votul a 2/3 din membrii dacă
vizează probleme precum pacea i securitatea, probleme de buget, alegerea membrilor
oricăruia dintre organe, admiterea sau excluderea de membri.

Atribu iile Adunării pot fi grupate în două categorii:


Atribu ii legate de realizarea scopurilor ONU – men inerea păcii i securită ii interna ionale,
solu ionarea pa nică a diferendelor interna ionale, colaborarea economică i politică a
statelor;
Atribu ii legate de buna-func ionare a organiza iei – competen a exclusivă în

elaborarea bugetului acesteia; admiterea de noi membri la propunerea Consiliului de


Securitate;admiterea de noi membri la propunerea Consiliului de Securitate; alegerea
membrilor nepermanen i ai Consiliului de Securitate; alegerea, împreună cu Consiliul de
Securitate, a membrilor Cur ii Interna ionale de Justi ie; numirea, la propunerea Consiliului
de Securitate, a Secretarului General.
Consiliul de Securitate al ONU este considerat cea mai puternică structură a organiza iei
i este compus din cincisprezece membri, cinci permanen i – Republica China, Fran a,
Rusia, Regatul Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord i Statele Unite ale Americii i zece
nepermanen i, ale i din doi în doi ani, inând seama de contribu ia lor la men inerea păcii i
securită ii interna ionale, la înfăptuirea celorlalte scopuri ale organiza iei, precum i la o
reparti ie geografică echitabilă.
Actele Consiliului de Securitate poartă denumirea de rezolu ii.
Fiecare stat parte în Consiliu beneficiază de un singur vor, iar pentru adoptarea hotărârilor
în cazul problemelor de fond este necesar votul a cel pu in nou ă dintre membrii săi i
obligatoriu, între cele nouă voturi, votul concordant al celor cinci membri permanen i, iar în
problemele de procedură este suficient votul afirmativ a nouă membri indiferent dacă ace
tia sunt permanen i sau nepermanen i.

Atribu iile Consiliului de Securitate sunt:


- Atribu ii legate de rezolvarea pa nică a diferendelor interna ionale (invitarea păr ilor dintr-
un diferend la rezolvarea acestuia prin tratative, anchetă, medita ie, conciliere, arbiraj, pe
cale judiciară; posibilitatea de a ancheta orice diferend sau situa ie care ar putea duce la
conflicte interna ionale; poate face recomandări legate de supunerea diferendelor juridice
spre solu ionare Cur ii Interna ionale de Justi ie).
Ac iunile în caz de amenin ări împotriva păcii, încălcări ale păcii i acte de agresiune
constau în: posibilitatea Consiliului de Securitate de a face recomandări sau de a lua
măsuri care nu implică folosirea for ei armate pentru men inerea sau restabilirea păcii;
posibilitatea de a lua măsuri provizorii necesare unui anumit caz concret dat fără ca acest
lucru să afecteze drepturile i obliga iile păr ilor aflate în conflict; posibilitatea de a
întreprinde orice ac iuni considerate necesare, cu for e aeriene, navale sau terestre pentru
men inerea sau restabilirea păcii);
Atribu ii legate de existen a unor acorduri regionale cu acelea i obiective precum: încredin
area solu ionării problemelor privind men inerea păcii i securită ii interna ionale unor
organism regionale; aplicarea de sanc iuni de constrângere prin intermediul acestor
organism regionale, însă sub autoritatea sa.
Alte atribu ii, precum: alegerea, împreună cu Adunarea, a membrilor Cur ii
Interna ionale de Justi ie; recomandări cu privire la admiterea de noi membri sau
suspendarea calită ii de membru a statului împotriva căruia a întreprins o ac iune de
contrângere.
Consiliul Economic i Social (ECOSOC) este organul ONU care se ocupă de coordonarea
activită ilor organiza iei în domeniile economic, social, cultural, educa ie, sănătate etc. El
poate efectua sau ini ia studii i rapoarte privind problemele interna ionale în domeniile
economic, social, cultural, al învă ământului, al sănătă ii i
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 33
P

în alte domenii conexe i poate face recomand ări în privin a tuturor acestor probleme
Adunării Generale, membrilor Na iunilor Unite i institu iilor specializate interesate. Este
alcătuit, începând cu anul 1973, din 54 de membri ale i de Adunarea Generală,
optsprezece dintre ace tia fiind ale i în fiecare an pentru o perioadă de trei ani, un membru
al cărui mandat expiră putând fi reales imediat.

Pentru îndeplinirea atribu iilor care îi revin conform Cartei ONU, ECOSOC i -a creat mai
multe organe subsidiare, comitete permanente, comisii i subcomisii pentru problemele
economice i sociale i pentru promovarea drepturilor omului, precum i pentru orice alte
atribu ii conexe. ECOSOC are cinci comisii regionale:
Comisia Economică pentru Europa (înfiin ată în 1947, cu sediul la Geneva i alcătuită din
42 de membri deplini)
Comisia Economică i Socială pentru Asia i Pacific (înfiin ată în 1947,
alcătuită din 45 de membri deplini i 8 membri asocia i i cu sediul de la Bangkok)
Comisia Economică pentru America Latină i Caraibe (înfiin ată în 1948, alcătuită din 41 de
membri deplini i 6 membri asocia i, cu sediul la Santiago)
Comisia Economică pentru Africa ( alcătuită din 52 de membri deplini i 2 membri asocia i,
înfiin ată în 1952, cu sediul la Addis Abeba)
Comisia Economică i Socială pentru Asia de Vest (înfiin ată în 1974, alcătuită din 13
membri, cu sediul la Amman).
Consiliul de Tutelă se ocupă de regimul interna ional al tutelei statelor care nu se
autoguvernează.
În compunerea sa au intrat cei cinci membri permanen i ai Consiliului de Securitate, al i
membri care administrau teritorii sub tutelă i un număr egal de membri care nu administrau
teritorii sub tutelă, iar administrator a fost SUA.
Dat fiind faptul că dintre cele 11 teritorii care au fost plasate sub tutelă, ultimul dintre ele,
Insula Palau, i-a dobândit independen a în 1994, Consiliul de Tutelă i-a suspendat
activitatea.

Curtea Interna ională de Justi ie este organul judiciar principal al Na iunilor Unite
fiind organizată i func ionând în conformitate cu Carta ONU i Statutul Cur ii.
Este alcătuită din 15 judecători independen i ale i de Adunarea General ă i Consiliul de
Securitate indiferent de cetă enia lor, dintre persoane cu înalte calită i morale, care
îndeplinesc condi iile cerute în ara lor pentru numirea în cele mai înalte func ii judiciare sau
sunt juri ti cu competen ă recunoscută în materie de drept, care se bucură în exerci iul
func iei de privilegiile i imunită ile diplomatice.
Sediul Cur ii este la Haga unde se desf ă oară i edin ele de judecat ă însă Curtea poate s
ă ină edin ele i să- i exercite func iile i în alt loc ori de câte ori consideră că este de dorit.

Competen a Cur ii este facultativă, ea fiind chemată să solu ioneze toate cauzele pe care i
le supun păr ile i nicio dispozi ie din Cartă nu împiedică vreun membru al Na iunilor Unite s
ă încredin eze rezolvarea diferendelor altor tribunale. Numai statele pot fi păr i în cauzele
suspuse Cur ii.
Procedura în fa a Cur ii este alcătuită din două păr i – procedura scrisă i procedura orală.
Procedura scris ă constă în comunicarea către Curte i către păr i a memoriilor,
contarmemoriilor i a celorlalte acte din dosar, iar faza orală va consta în audierea ce către
aceasta a martorilor, exper ilor, reprezentan ilor, consilierilor sau avoca ilor. Limbile oficiale
ale Cur ii sunt engleza i franceza, iar dezbaterile sunt publice.
Actele Cur ii sunt ordonan ele, deciziile i avizele consultative. Ordonan ele vizează desfă
urarea procesului, succesiunea termenelor de judecată erc, deciile reprezintă actele
principale prin care Curtea solu ionează litigiul ce i-a fost dedus spre judecare, sunt
obligatorii numai între păr ile litigiului i trebuie să fie motivate, iar avizele consultative sunt
date asupra oricăror chestiuni judiciare la solicitarea institu iilor autorizate de dispozi iile
Cartei ONU.
34 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

Secretariatul este alcătuit dintr-un Secretar General i personalul auxiliar necesar desfă
urării activită ii organiza iei.

Secretarul General este numit de Adunarea Generală la propunerea Consiliului de


Securitate pentru un mandat de cinci ani, care poate fi reînnoit o singură dată i este cel
mai înalt func ionar administrativ al organiza iei.
Atribu iile acestuia sunt de două feluri:
Atribu ii administrative (redactarea ordinii de zi pentru sesiunile organelor ONU,
înregistrarea tratatelor încheiate de statele membre, redactarea de documente);
Atribu ii executive (coordonarea activită ii ONU cu cea a institu iilor specializate, culegerea
de informa ii i elaborarea de studii, asigurarea de asisten ă juridică, aducerea în aten ia
Consiliului de Securitate a oricăror probleme care amenin ă pacea i securitatea mondială
etc.
Personalul auxiliar este numit de Secretarul General potrivit regulilor stabilite de Adunarea
Generală avându-se în vedere ca acesta să posede cele mai înalte calită i de muncă, de
competen ă i integritate precum i o reprezentare geografică echitabilă.

REZUMAT .

Organizatiile intrenationale interguvernamentale ca subiecte de drept international public


sunt prezentate in cuprinsul acestei unitati de invatare. Prima astfel de organizatie
internationala interguvernamentala a fost, dupa cum am aratat in cuprinsul analizei nostre,
Liga Na iunilor, alaturi de care au aparut Organiza ia Interna ională a Muncii, Curtea
Premanentă de Justi ie Interna ională i Comisia Interna ională de Naviga ie Aeriană. După
e ecul Ligii Na iunilor în privin a prevenirii r ăzboiului, perioada postbelică a început prin
crearea unei noi organiza ii interna ionale cu voca ie universală, în cadrul căreia
cooperarea statelor în vederea men inerii păcii i securită ii interna ionale să fie mai
eficientă – Organiza ia Na iunilor Unite (creată prin adoptarea Cartei ONU, la 26 iunie
1945). Ne-am indreptat atentia si asupra personalitatii juridice a organizatiilor
internationale, asupra structurii acestora si a membrilor lor.

TEST DE EVALUARE.

Defini i organiza iile interna ionale interguvernamentale.

Care sunt scopurile Organiza iei Na iunilor Unite?


Enumera i organele ONU.

– Unitatea de învăţare 8 –

POPULA IA ÎN DREPTUL INTERNA IONAL PUBLIC

8.1.Introducere......................................................................................................................................
35
8.2.Competenţe....................................................................................................................................
35
8.3.Aspecte generale..........................................................................................................................
35
8.4.Cetă enia.........................................................................................................................................

35

8.5.Dobândirea cetă eniei..................................................................................................................


37
8.6.Pierderea cetă eniei.....................................................................................................................
38
8.7.Conflictele de cetă enie...............................................................................................................
38
8.8.Rezumat …….................................................................................................................................. 38

8.9.Test de evaluare............................................................................................................................
38

8.1. INTRODUCERE.
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 35
P

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi practice


ale popula iei în dreptul interna ional public. Astfel, studenţii vor fi introduşi în studiul dobândirii cetă
eniei, al pierderii acesteia, cât i în studiul conflictelor de cetă enie.

COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice popula iei în dreptul interna
ional public

să explice şi să interpreteze regimul juridic al cetă eniei, cu particularită ile sale, respectiv
dobândirea, pierderea acesteia, precum i conflictele de cetă enie.

ASPECTE GENERALE.

Popula ia statului este definită în sens larg ca reprezentând totalitatea persoanelor care
trăiesc pe teritoriul statului, indiferent de cetă enie. Alături de cetă enii proprii, pe teritoriul
unui stat se pot afla i cetă eni străini, precum i apatrizi, în mod permanent sau temporar, ei
având regim juridic diferit de cel al cetă enilor. Aceste regimuri juridice sunt determinate în
temeiul jurisdic iei teritoriale a statului, cu respectarea unor principii generale – regimul
juridic al cet ă enilor proprii să nu aducă atingeri grave drepturilor fundamentale ale omului,
regimul străinilor să nu aduca prejudicii acestora sau statului lor de origine.

8.4. CETĂ ENIA.

În doctrina dreptului constitu ional, no iunea de cetă enie are două sensuri principale. În
primul rând este utilizată pentru a desemna acea institu ie juridică care cuprinde normele
ce reglementează acele rela ii sociale determinate de necesitatea asigurării deplinătă ii
existen ei i exercitării drepturilor i obliga iilor prevăzute de Constitu ie i legi, acelor
persoane aflate într-o anumit ă legatură cu statul. Cel de-al doilea sens vizează condi ia
juridicaă sau statul juridic al persoanei care are calitatea de cetă ean, statut creat prin
anumite norme juridice.
Cetă enia poate fi definită ca fiind acea situa ie juridică specială a persoanei fizice,
situa ie ce rezultă din apartenen a acelei persoane la un anumit stat i care îi conferă
deplinatatea existen ei i exerci iului drepturilor i obliga iilor prevăzute de Constitu
ia i legile statului respectiv.
Într-o alt ă accepţiune cetăţenia este definită drept “legătura politică şi juridică permanent ă
dintre o personă fizică şi un stat, care generează (şi exprimă) plenitudinea drepturilor şi
obligaţiilor reciproce dintre acea persoană şi statul al cărui cetăţean este” (a se vedea A.
Năstase, B. Aurescu, C. Jura, op. cit., p. 144).
Unul dintre principiile generale care guverneaza institu ia cetă eniei este cel conform
căruia cetă enia este în exclusivitate o chestiune de stat. Statul are puterea discre ionară
în această privin ă, atât în ceea ce prive te reglementarea cetă eniei, cât i în ce prive te
acordarea sau pierderea cetă eniei.
La nivelul Consiliului Europei, statele membre au adoptat Conven ia europeană din 6
noiembrie 1997 cu privire la cetă enie, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
Conven ia stabile te în art. 4 si 5 o serie de principii după care statele ar trebui să se
ghideze pentru a colabora mai usor, respectiv:
fiecare individ are dreptul la o cetă enie;
apatria trebuie evitată;
nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetă enia sa;
nici căsătoria i nici desfacerea căsătoriei între un resortisant al unui stat parte i un străin,
nici schimbarea na ionalită ii unuia dintre so i în timpul căsătoriei nu poate avea efecte de
drept asupra cetă eniei celuilalt so ;
regulile unui stat relative la cetă enie nu trebuie să facă distinc ie sau să includă
36 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

practici care ar constitui o discriminare bazată pe sex, religie, rasă, culoare sau origine
natională ori etnică;

- fiecare stat parte trebuie să fie călăuzit de principiul nediscriminării între resortisan ii săi,
indiferent dacă sunt resortisan i prin na tere sau i-au dobândit cetă enia ulterior.

Relativ la dobândirea cetă eniei, Conven ia arată că fiecare stat parte trebuie să prevadă
în dreptul său intern dobândirea de drept a cetă eniei de către următoarele persoane:
copiii care au cel pu in unul dintre părin i cetă ean al statului în cauză;
nou-născu ii găsi i pe teritoriul său, care altfel ar fi apatrizi, când statul poate
să opteze între acordarea cetă eniei la na tere sau ulterior, prin cerere scrisă formulată de
copilul în cauză sau în numele său.
Cât prive te naturalizarea, Conven ia se referă la faptul că statele au obliga ia să prevadă
pentru persoanele care domiciliază în mod legal i obi nuit pe teritoriul său posibilitatea
naturalizării, iar termenul de domiciliere pe teritoriul statului a cărui cetă enie este solicitată
să nu fie mai mare de 10 ani ( legea noastr ă în materie prevede posibilitatea naturalizării
impunând termene de 8 i 5 ani, după cum solicitantul este sau nu căsătorit cu un cetă ean
român).
Conven ia prevede că statele trebuie să faciliteze în dreptul intern dobândirea cetă eniei
sale de către următoarele persoane:
so i ai resortisan ilor;
copii ai unui resortisant al său sau care au numai unul dintre părin i resortisant al
său;
copii al căror unul dintre părin i dobânde te sau a dobândit cetă enia sa;
copii adopta i de unul dintre resortisan ii săi;
persoane născute pe teritoriul său i care domiciliază acolo în mod legal i obisnuit;

persoane care domiciliază pe teritoriul său în mod legal i obi nuit în timpul unei perioade
de timp care începe înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, perioada determinată prin
dreptul intern al statului respectiv;
apatrizii i refugia ii recunoscu i care domiciliază în mod legal i obi nuit pe teritoriul său.
Cât prive te pierderea cetă eniei, Conven ia reglementează cazurile de pierdere de drept
sau la initia iva unui stat parte i cazurile de pierdere a cetă eniei la ini iativa individului.
Pentru prima situa ie statul nu poate să prevadă în dreptul său intern pierderea cetă eniei
sale de drept sau la ini iativa sa, cu excep ia următoarelor cazuri:
dobândirea voluntară a unei alte cetă enii;
când dobândirea cetă eniei s-a făcut ca urmare a unei comportări frauduloase, prin
informa ie falsă sau prin ascunderea unui fapt pertinent din partea solicitantului;
angajarea voluntară în for e militare străine;
comportament care prejudiciază în mod grav interesele esen iale ale statului parte;

absen a oricăror legături efective între statul parte i un resortisant care domiciliază în mod
obi nuit în străinătate;
când se stabile te, în timpul minorită ii unui copil, că nu mai sunt îndeplinite condi iile
prevăzute de dreptul intern relative la dobândirea de drept a cetă eniei statului parte;

înfierea unui copil când acesta dobânde te sau posedă cetă enia străină a unuia sau a
ambilor săi parinti adoptivi.

DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 37


P

Alte prevederi ale Conven iei formulează principii aplicabile situa iilor de pluricetă enie
arătând că statele trebuie să permită pluricetatenia de drept urmatoarelor persoane:

Copiilor care au dodândit automat cetă enii diferite, să le poate păstra pe amândoua;
Resortisan ilor săi de a avea o altă cetă enie atunci când acestă cetă enie este

dobândită prin căsătorie.


Conven ia lasă libertatea statelor de a determina prin dreptul său intern dacă resortisan ii
săi care dobândesc sau posed ă cetă enia altui stat î i pierd cetă enia acestui stat parte
precum i dacă dobândirea sau păstrarea cetă eniei este subordonată renun ării sau
pierderii altei cetă enii.

8.5. DOBÂNDIREA CETĂ ENIEI.

Dobândirea de drept a cetă eniei are loc atunci când, prin simpla producere a unui fapt
material juridic, persoana devine cetă ean, fără a mai fi nevoie de interven ia vreunui organ
de stat.

În dreptul comparat, reglementările privind dobândirea de drept a cet ă eniei se


subsumează la doua mari sisteme consacrate. Primul este cel care pune pe primul plan
faptul material al na terii, independent de locul unde s-a produs acest fapt. Potrivit acestui
sistem, denumit i al dreptului sângelui (ius sanguinis), copilul dobânde te de drept cetă
enia părin ilor sai. Determinantă este legătura de sânge a copilului cu părin ii săi. Simpla
dovadă că părin ii sau numai unul dintre ei are o anumită cetă enie este suficient ă pentru
dobândirea cetă eniei de către copil, fără a fi necesară emiterea unui act în acest sens.

Al doilea sistem are ca element determinant pentru dobândirea de drept a cetă eniei,
teritoriul statului unde se produce faptul na terii. Conform acestui sistem numit i dreptul
locului ( ius loci sau ius soli), cet ă enia copilului va fi cea a statului pe teritoriul c ăruia s-a
născut, chiar dacă părin ii au o altă cetă enie. Acest sistem a fost criticat pentru că poate
crea o ruptură între cetă enia copilului i cea a părin ilor săi.
În privinta dobândirii cetă eniei prin căsătorie, a fost consacrat principiul op iunii so iei, în
scopul eliminării discriminării fa ă de femei – căsătoria cu un străin nu trebuie să afecteze
automat cetă enia so iei, silind-o să ia cetă enia so ului sau să rămână fără cetă enie.
Cetă enia se dobânde te de regulă prin na tere sau prin naturalizare sau încetă enire. La
rândul ei, naturalizarea poate avea loc datorită căsătoriei sau ederii prelungite pe teritoriul
altui stat decât cel de origine. Un alt mod de dobândire frecvent este repatrierea, adică
revenirea la cetă enia anterioară, precum i op iunea, în cazul transferului de teritoriul de la
un stat la altul, pentru persoanele aflate pe teritoriul transferat.

8.6. PIERDEREA CETĂ ENIEI.

Modalităţile de pierdere a cetăţeniei sunt:

de drept (prin adop ia unui minor de către cetă eni străini);


prin renun are;
prin retragere.
Renun area la cetă enie are loc la cererea persoanei i cu aprobarea statului în urma
verificării dacă sunt îndeplinite condi iile prevăzute de lege. Renun area la cetă enie a unei
persoane nu implică automat pierderea cetă eniei so ului sau a membrilor familiei, cu
excep ia copiilor minori atunci când există acordul părin ilor.
38 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

Retragerea cetă eniei se aplică cu caracter de sanc iune pentru săvârsirea unor fapte
grave de către persoana respectivă. Retragerea are caracter excep ional i nu poate privi
persoanele care au dobândit cetă enia prin na tere.

8.7. CONFLICTELE DE CETĂ ENIE.

Conflictele de cetăţenie apar ca o consecinţă a reglementărilor diferite ale statelor în ceea


ce priveşte principiile şi modalităţile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei.

Bipatria poate apărea în următoarele situaţii:


În ipoteza în care cetăţenia se dobândeşte prin naştere pe teritoriul unui stat unde se
aplică ius soli;
În ipoteza naturalizării, atunci când persoana păstrează şi vechea cetăţenie.
“În cazul bipatriei pot apărea o serie de complicaţii ce rezultă fie din executarea de către
cetăţean a oblogaţiilor fundamentale faţă de statele al c ăror cetăţean este , fie în privinţa
exerciţiului protecţiei diplomatice, de către unul din cele două state împotrva celuilalt stat
(caz în care practica internaţională a încercat identificarea aşa-numitei cetăţenii
dominante) ” a se vedea A. Năstase, B. Aurescu, C. Jura, op. cit., p.145.
Apatria sau lipsa oricărei cetăţenii se întâneşte în următoarele ipoteze:
Naşterea din părinţi apatrizi pe teritoriul unui stat care aplică lex sanguinis;
Pierderea cetăţeniei iniţiale, fără dobândirea uneia noi.

REZUMAT .

Popula ia statului, definită în sens larg ca reprezentând totalitatea persoanelor care trăiesc
pe teritoriul statului, indiferent de cet ă enie, face obiectul analizei noastre în cadrul acestei
unită i de învă are. Cetă enia, respectiv acea situa ie juridică specială a persoanei fizice,
situa ie ce rezultă din apartenen a acelei persoane la un anumit stat i care îi conferă
deplinatatea existen ei i exerci iului drepturilor i obliga iilor prevăzute de Constitu ia i legile
statului respectiv, a fost prezentată prin prisma particularită ilor sale vizând dobândirea sa,
pierderea acesteia ori conflictele de cetă enie (bipatria sau apatria).

TEST DE EVALUARE.

Enumera i modalită ile de dobândire a cetă eniei.

Care sunt modalită ile de pierdere a cetă eniei?


Când apar conflictele de cetă enie?
– Unitatea de învăţare 9 –

TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNA IONAL PUBLIC


DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 39
P

9.1.Introducere......................................................................................................................................
39
9.2.Competenţe....................................................................................................................................
39
9.3. Aspecte generale........................................................................................................................
39
9.4.Dobândirea i modificarea titlului asupra teritoriului ...........................................................

39

9.5. Frontierele......................................................................................................................................
40
9.6.Fluviile, lacurile i canalele maritime interna ionale ............................................................

41
9.7.Rezumat …….................................................................................................................................. 42

9.8.Test de evaluare............................................................................................................................
42

9.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi


practice ale teritoriului în dreptul interna ional. Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul
dobândirii i modificării titlului asupra teritoriului, al frontierelor, precum i în cel al fluviilor,
lacurilor i canalelor maritime interna ionale.

COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecărei noţiuni prezentate


în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea;
să explice şi să interpreteze regimul juridic al teritoriului în dreptul interna ional
public.

ASPECTE GENERALE.

Teritoriul reprezintă elementul material al statului, fiind acel spa iu în cadrul căruia statul î i
exercită suveranitatea. Suveranitatea teritorial ă reprezintă dreptul de a exercita, în limitele
spa iale determinate, func iile statale, fără niciun fel de ingerin ă din afară. Respectarea
suveranită ii teritoriale este unul dintre principiile fundamentale ale dreptului interna ional.
Suveranitatea teritorială este exclusivă i deplină. Plenitudinea suveranită ii înseamn ă că
statul este singurul în măsură să determine întinderea i natura competen elor pe care le
exercită în limitele teritoriului său.
Suveranitatea teritorială se exercită asupra următoarelor elemente:
Spa iul terestru aflat deasupra nivelului mării, precum i subsolul aflat în limitele

frontierelor,
Spa iul acvatic – apele interne, marea teritorială;
Spa iul aerian (coloana de aer situată deasupra teritoriului până la limita spa iului cosmic).

9.4. DOBÂNDIREA I MODIFICAREA TITLULUI ASUPRA TERITORIULUI .

De i majoritatea modalită ilor de dobândire a titlului asupra teritoriului conscarate în


decursul istoriei sunt astăzi căzute în desuetudine, studierea lor este necesară.
Principalele modalită i de dobândire a titlului asupra teritoriului sunt:
Ocupa ia;
Prescrip ia achizitivă;
Cucerirea;
Extinderea i acumularea;
Cesiunea.
Ocupa ia este legată de conceptul de terra nullius, adică acel teritoriu care nu este supus
niciunei suveranită i teritoriale. În prezent, în afară de Arctica i Antarctica nu mai exist ă
astfel de spa ii terestre. Ocupa ia a fost modul predominant de dobândire teritorială în
perioada descoperirilor geografice. Pentru a duce la dobândirea titlului asupra teritoriului,
ocupa ia trebuie s ă fie efectivă, adică să se exercite func ii statale pe teritoriul respectiv.
Pe lângă elementul material, dovada ocupa iei trebuie să o cuprindă i pe cea
40 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

a inten iei de a poseda, sau animus occupandi (inten ia de a ac iona ca suveran în


teritoriul respectiv). Totodată trebuie să fie îndeplinită condi ia unui exerci iu continuu i
efectiv al autorită ii statale prin acte legislative sau administrative, pe acel teritoriu (condi ia
ocupa iei efective).

Două concepte legate de ocupa ie sunt continuitatea i contiguitatea.


Continuitatea este consecin a unui act de ocupa ie care se extinde atât cât este necesar
pentru securitatea i dezvoltarea naturală a zonei respective. Contiguitatea reprezintă
extinderea suveranită ii asupra tuturor zonelor adiacente teritoriului ocupat (ex, în numele
suveranită ii exercitate asupra ărmului, se revendică titlul asupra insulelor din imediata
apropiere).
Prescrip ia achizitivă se deosebe te de ocupa ie prin existen a unui teritoriu aflat sub
suveranitatea necontestată a unui stat, care la un moment dat este supus unor acte de
suveranitate din partea altui stat. Prescrip ia reprezintă un mod de dobândire a titlului
asupra teritoriului prin exercitarea posesiei pa nice i neîntrerupte, în mod public i în calitate
de suveran, asupra unui teritoriu aflat sub jurisdic ia altui stat, care însă nu i i manifestă
atributele suverane.
Cucerirea sau anexarea este un mod complet depă it de dobândire a teritoriului. Ea a
devenit un act ilegal din punctul de vedere al dreptului interna ional, prin interzicerea
recurgerii la for ă. Cucerirea era o consecin ă a războielor i reprezenta trecerea unor
teritorii ale statului învins sub suveranitatea statului învingător.
Extinderea sau acumularea reprezintă un mod de dobândire a teritoriului prin schimbările
fizice survenite în structura acestuia (cre terile teritoriale ca urmare a unor fenomene
naturale – crearea de insule prin modificarea unor delte ale râurilor). O formă distinctă de
acumulare este avulsiunea, care reprezintă o modificare violentă i subită (ex prin erup ia
unui vulcan).
Cesiunea reprezintă trecerea unui teritoriu de la un stat la altul, prin acordul statului
cedent. Cesiunea putea îmbrăca forma unui schimb de teritorii sau a vânzării de teritorii
(ex. vânzarea de către Rusia către SUA a teritoriului Alaska).
Modificarea teritoriului
Astfel de modificări pot consta în desprinderi ale unor păr i din teritoriul unui stat urmate de
formarea unor noi state sau trecerea unor teritorii întregi sau a unor par i de teritoriu de la
un stat la altul. Aceste modificări trebuie să aibă la baza consim ământul liber exprimat al
popula iei, fie sub forma unor acte legislative, fie sub forma referendumului.

9.5. FRONTIERELE.

Reprezintă acele linii reale sau imaginare trasate între diferite puncte ale globului, care
stabilesc limitele teritoriului statal. În dreptul înterna ional public, frontiera reprezintă linia
de demarca ie a limitelor teritoriale în care statul î i exercită suveranitatea.

Ele pot fi clasificate după mai multe criterii. După aliniamentul urmat, ele pot fi – naturale,
artificiale, geometrice sau astronomice. Frontierele naturale sunt stabilite urmând o
anumită formă de relief sau altă formă geografică (lan de mun ă, râu, fluviu etc).
Frontierele geometrice sunt linii drepte trasate între anumite puncte prestabilite (ex
frontiera dintre SUA i Mexic sau frontierele din Africa). Frontierele astronomice coincid cu
meridianele i paralele globului (ex frontiera dintre Coreea de Nord i Coreea de Sud).
După criteriul componentelor teritoriale pe care se situează, frontierele pot fi terestre,
fluviale, maritime, aeriene.
Frontierele se stabilesc fie prin acorduri încheiate între statele vecine, fie prin tratatele de
pace încheiate în urma unui conflict, fie prin hotărâri ale unor instanţe internaţionale.
Unele frontiere se stabilesc prin lege internă, cum ar fi limita mării teritoriale.
Dintre problemele care fac obiectul de reglementare al regimului juridic al frontierei, putem
menţiona:
- delimitarea şi demarcarea frontierei de stat;
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 41
P

delimitarea fâşiei de protecţie şi a zonei de frontieră;

controlul trecerii frontierei;


paza şi supravegherea frontierei;
accesul, circulaţia şi alte activităţi în zona de frontieră;
faptele care sonstituie încălcări ale regimului juridic al frontierei.

9.6. FLUVIILE, LACURILE I CANALELE MARITIME INTERNA IONALE .

Fluviile internaţionale sunt acele cursuri de apă care separă sau traversează teritoriile mai
multor state şi care sunt navigabile până la vărsarea în mare. Fluviile internaţionale pot şi
contigue - cele care separă teritoriile unor state - şi succesive – cele care traversează mai
multe state -.
Lacurile internaţionale sunt acele mase de apă dulce sau sărată, înconjurate de teritoriile
mai multor state sau formând o frontieră între două sau mai mai multe state. Fluviile şi
lacurile internaţionale, urmare a importanţei lor economice, sunt supuse unui regim juridic
diferit de cel al apelor interioare ale unui stat. Documentele care reglementează acest
regim juridic consacră principiul libertăţii de navigaţie pe fluviile internaţionale, care
presupune asigurarea accesului librr al navelor comerciale ale tuturor statelor. Acest
principiu nu se aplică navelor militare, vamale şi de poliţie ale altor state, care au acces
doar cu acordul statului riveran respectiv.
Regimul juridic al Dunării ca fluviu internaţional a fost stabilit pentru prima dată de Tratatul
de pace de la Paris din 1865, în care se recunoştea liberatea de naviga ţie pentru toate
statele. În 1921, la Paris, a fost adoptat ă Convenţia Dunării, care a instituit un regim
internaţional de navigaţie pe fluviu, de la Ulm până la Marea Neagră.
Actualmente, regimul juridic al Dunării este reglementat prin Convenţia privind regimul
navigaţiei pe Dunăre, încheiată la Belgrad în 1948. Convenţ ia recunoaşte principiu
libertăţii de navigaţie pentru navele comerciale ale tuturor statelor, precum şi suveranitatea
deplină a statelor riverane asupra porţiunilor de fluviu aflate între frontierele lor.
Convenţia de la Belgrad a creat Comisia Dunării, cu sediul la Budapesta, compusă din
câte un reprezentant al fiecărui stat riveran.
În 1998, la Budapesta, a fost adoptat Protocolul adiţional al Convenţiei de la Belgrad, prin
care Germania, Croaţia şi Republica Moldova au devenit părţi la Convenţie şi membri ai
Comisiei Dunării.
Canalele internaţionale sunt căi maritime de comunicaţie, construite pe teritoriul unui
stat, pentru a crea o leg ătură între două m ări libere, în scopul facilit ării navigaţiei.
Canalele sunt ape interioare ale statului respectiv, dar au un regim juridic special, fiind
deschise navigaţiei pentru navele tuturor statelor. Regimul juridic al navigaţ iei pe canalele
internaţionale este stabilit pentru fiecare stat în parte, prin convenţii şi alte acte interne sau
internaţionale. Principalele canale internaţionale sunt Canalul Suez, Canalul Panama şi
Canalul Kiel.

Canalul Suez, construit înte 1859-1869 este situat pe teritoriul Egiptului şi face legătura
între Marea Mediterană şi Oceanul Indian, prin Marea Rosie, având o lungime de 160 de
km. Canalul a fost deshis navigaţiei în 1869, după construcţia sa, dată fiind importanţa, cu
totul remarcabilă, mai multe ţări europene au încercat să obţină controlul acestei căi de
navigaţie.
Canalul Panama a fost construit pentru a deschide navigaţia între Oceanul Atlantic şi
Pacific. Are o lungime de 81 de km fiind constuit la începutul sec al XX lea pe litoralul
Columbiei.
Canalul Kiel a fost contruit de Germania pe teritoriul său, în perioada 1887-1895 şi are o
lungime de 98 km, unind marea Nordului cu Marea Baltică.
Între 1895-1919 canalul a făcut parte din apele interioare ale Germaniei regimul sau juridic
fiind stabilit prin legile interne germane.
42 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

Începând cu anul 1919, prin Tratatele de pace de la Versailles, canalul Kiel a fost interna
ionalizat, principalele constante ale acestui regim interna ional fiind:

- Prevederea libertă ii de naviga ie pentru navele tuturor statelor, atât


comerciale cât i militare, în condi ii de deplină egalitate, cu condi ia ca Germania să nu fie
în stare de război cu respectivele state;
- Stabilirea dreptului Germaniei de a reglementa i asigura paza, regimul vamal i cel sanitar
al canalului;
- Trecerea navelor de război, prin canal, urma să fie făcută numai cu autorizarea specială
a statului german.
În 1936 Germania denun ă unilateral regimul juridic al canalului i elaborează un
Regulament pentru utilizarea canalului, potrivit căruia naviga ia era liberă numai pentru
navele comerciale.
După cel de-al doilea război mondial, de i canalul nu a mai beneficiat de o nouă
reglementare a regimului juridic, în fapt s-a aplicat libertatea de naviga ie pentru toate
navele, în condi ii de egalitate.
Canalul Dunărea-Marea Neagră i Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari
Ambele canale fac parte din categoria canalelor de importan ă na ională, fiind parte
componentă a teritoriului României i neavând o însemnătate deosebită pentru naviga ia
interna ională.
Principiile care guvernează regimul juridic al acestor canale sunt libertatea de trecere pa
nică a navelor, dreptul statului pe teritoriul căruia se află canalul de a stabili anumite taxe
pentru serviciile pe care le asigură sau controlul naviga iei pe canal.

9.7. REZUMAT .

Teritoriul, respectiv elementul material al statului, adica acel spa iu în cadrul căruia statul î i
exercită suveranitatea, este prezentat în această unitate de învă are. Printre aspectele
analizate putem sublinia dobândirea i modificarea titlului asupra teritoriului ; frontierele,
precum i fluviile, lacurile i canalele maritime.

TEST DE EVALUARE.

Care sunt principalele modalită i de dobândire a titlului asupra teritoriului?

Ce sunt canalele interna ionale i exemplifica i.


Care sunt principiile care guvernează regimul juridic al canalelor interna ionale?

DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 43


P

– Unitatea de învăţare 10 –

DREPTUL MĂRII

10.1.Introducere....................................................................................................................................
43
10.2.Competenţe..................................................................................................................................
43
10.3.
Aspecte generale.......................................................................................................................
43
10.4.
Zona contiguă. Zona economică exclusivă. Platoul continental ..................................
43
10.5.
Marea liberă................................................................................................................................
44
10.6.Strâmtorile interna ionale.........................................................................................................
44
10.7.Rezumat ……................................................................................................................................ 44

10.8.Test de evaluare/autoevaluare...............................................................................................
44

10.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi


practice ale dreptului mării. Astfel, studenţii vor fi introduşi în studiul no iunilor privind zona
contiguă, zona economică exclusivă, platoul continental, marea liberă, precum i strămtorile
interna ionale.

COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecărei noţiuni prezentate


în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea;
să explice şi să interpreteze aspectele specifice dreptului marii.

ASPECTE GENERALE.

Dreptul mării reprezintă o subramură a dreptului interna ional public, ce are ca obiect
reglementarea regimului juridic maritim.
Apele maritime interioare
Apele interioare sunt apele porturilor, golfurilor aflate între linia ărmurilor i linia de bază a
mării teritoriale.
Apele interioare sunt supuse suveranită ii exclusive a statului riveran. Navele comerciale
ale altor state au acces în aceste ape cu acordul i în condi iile stabilite de statul riveran.
Navele militare sunt supuse unor condi ii mai stricte, fiind necesară o notificare prealabilă
în vederea ob inerii acordului statului riveran.
Marea teritorială reprezintă fâ ia de mare adiacentă litoralului până la o anumită lă ime în
larg. Reglementarea regimului juridic al mării teritoriale este de competen a statului
riveran, aceasta făcându-se cu respectarea unor norme speciale de drept interna ional.

O etapă esen ială în stabilirea lă imii mării teritoriale este stabilirea liniilor de bază. Au fost
consacrate două metode în acest scop:
Metoda liniei celui mai mare reflux, potrivită pentru ărmurile line;
Metoda liniilor de bază drepte, care unesc punctele cele mai înaintate în larg ale ărmului.

În privin a limitei exterioare a mării teritoriale, există două metode:


Metoda liniilor paralele, care implică trasarea unor linii paralele cu liniile de bază. Este o
metodă greu de aplicat în practică i de aceea este mai rar întâlnită.
Metoda arcurilor de cerc, bazată pe trasarea unor astfel de linii curbe având drept centru
unele puncte de la linia ărmului.

ZONA CONTIGUA. ZONA ECONOMICĂ EXCLUSIVĂ. PLATOUL CONTINENTAL .

Zona contiguă reprezintă fâ ia adiacent ă a mării teritoriale, dincolo de limita exterioară a


acesteia, până la o lă ime de maximum 24 de mile marine.

În spa iul zonei contigue, statul riveran exercită un control pentru prevenirea
44 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

încălcării legilor vamale, fiscale i sanitare, precum i a celor privind trecerea frontierei.
Această zonă nu este supusă suveranită ii statului riveran, ci doar exercită unele
prerogative.

Zona economică exclusivă î i are originea în revendicările unor state asupra unor drepturi
exclusive privind pescuitul în zone maritime adiacente mării teritoriale. În timp, aceste
revendicări s-au extins asupra tuturor resurselor naturale ale zonei maritime adiacente în
lă ime de până la 200 de mile marine.
Platoul continental reprezintă, din punct de vedere geologic, o parte a continetului sau o
prelungire a ărmului acoperită de apele mării pe o por iune restrânsă, de regulă între 50 i
550 metri adâncime.
Platoul continental este important sub aspectul resurselor naturale – petrol, gaze natural,
resurse vegetale etc. Platoul continental face obiectul Conven iei de la Geneva din 1958
privind platoul continental, aceste reguli fiind reproduse în Conven ia din 1982.

10.5 MAREA LIBERĂ.

Este formată din spa iile marine care nu sunt incluse în marea teritorială, în zona
economică exclusiva sau în apele interioare ale unui stat.

Regimul juridic al mării libere este guvernat de principiul libertă ii acesteia, având
următoarele componente:
Liberatatea de naviga ie;
Libertatea perscuitului;
Libertatea de a instala cabluri i conducte submarine;
Libertatea de a zbura deasupra mării libere.

STRÂMTORILE INTERNA IONALE.

Sunt acele întinderi de apă situate între por iuni de uscat, în care este posibilă naviga ia.
Aceste zone fac legătura între marea liberă sau o parte a zonei economice exclusive cu o
altă parte a acestora. Regimul juridic al strâmtorilor interna ionale este reglementat de
Conven ia din 1982, care consacră dreptul de liberă trecere al navelor prin aceste
strâmtori, precum i drepturile i obliga iile statelor riverane i ale navelor. Dreptul de trecere
prin strâmtorile interna ionale apar ine tuturor navelor, cu îndeplinirea unor condi ii.
Tranzitul trebuie să fie rapid i continuu, iar trecerea să fie pa nică. Navele nu pot efectuta
cercetări tiin ifice în apele strâmtorilor fără consim ământul statelor riverane.

10.7. REZUMAT.

In cadrul acestei unitati de invatare am abordat dreptul marii - subramură a dreptului


interna ional public, ce are ca obiect reglementarea regimului juridic maritim. Analiza a
vizat definirea unor concept specific, precum zona contigua, zona economica exclusiva
sau platoul continental. Nu am omis din prezentarea noastra niste referirile la marea libera
(formată din spa iile marine care nu sunt incluse în marea teritorială, în zona economică
exclusiva sau în apele interioare ale unui stat) si nici aspectele vizand stramtorile
internationale.

10.8. TEST DE EVALUARE.

1. Ce se intelege prin zona contigua?


Ce este mare libera?
Definiti platoul continental si aratati importanta acestuia.

DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 45


P

– Unitatea de învăţare 11 –

REGIMUL JURIDIC AL STRĂINILOR


11.1.Introducere....................................................................................................................................

45
11.2.Competenţe..................................................................................................................................

45
11.3.Considera ii introductive...........................................................................................................

45

45
11.4.Extrădarea i expulzarea.........................................................................................................

11.5.Protec ia diplomatică.................................................................................................................

46

11.6.Regimul
refugia ilor
i
al
persoanelor

strămutate..............................................................

47
11.7 Azilul teritorial..............................................................................................................................

48

11.8.Rezumat ……................................................................................................................................ 48

11.9.Test de evaluare/autoevaluare...............................................................................................
48

11.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele legate de


regimul juridic al străinilor. Astfel, studenţii vor fi familiarizaţi cu aspectele teoretice şi
practice vizând extrădarea i expulzarea, protec ia dilpomatică, regimul refugia ilor i cel al
persoanelor strămutate.

COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecărei noţiuni prezentate


în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea;
să explice şi să interpreteze regimul juridic al străinilor.

CONSIDERA II INTRODUCTIVE.

Regimul juridic al străinilor este stabilit de fiecare stat în parte i constă în determinarea
drepturilor si obliga iilor străinilor, condi iile în care ace tia pot intra, rămâne i părăsi
teritoriul statului etc. Regimul juridic al străinilor nu poate fi identic cu cel acordat propriilor
cetă eni. De i este o chestiune exclusivă a dreptului intern, reglementarea regimului juridic
al stăinilor trebuie să se conformeze unor cerin e ale dreptului interna ional, pentru a evita
eventualele abuzuri sau discriminări.

Tratamentul aplicabil străinilor cunoa te mai multe forme, rezultate din practica statelor:
Regimul na ional, conform căruia cetă enii beneficiază de acelea i drepturi ca proprii cetă
eni ai statului, cu excep ia drepturilor politice,
Regimul clauzei na iunii celei mai favorizate, în temeiul căruia statul acordă
străinilor, în temeiul unor tratate interna ionale, regimul cel mai favorabil care a fost acordat
cetă enilor unui stat ter .
Doctrina dreptului interna ional a subliniat necesitatea stabilirii unui standard minim interna
ional privind regimul străinilor.
Din practica actuală a statelor rezultă aplicarea combinată a regimurilor men ionate în
privin a străinilor afla i pe teritoriul lor.
Probleme deosebite, sub aspectul dreptului interna ional, au apărut în privin a extrădării
i expulzării.

11.4. EXTRĂDAREA I EXPLULZAREA.

Extrădarea este actul prin care un stat predă, în anumite condi ii, la cererea altui stat, o
persoană aflată pe teritoriul său, presupusă a fi autoarea unei infrac iuni, pentru a fi
judecată sau pentru a executa o pedeapsă au care a fost condamnată anterior.
46 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

Extrădarea este considerată un act de asisten ă juridică între state. Sub aspectul dreptului
interna ional, extrădarea se realizează pe baza unor conven ii interna ionale bi- sau
multilaterale privind asisten a juridic ă.. De asemenea, extrădarea se realizează pe bază
de reciprocitate, chiar în lipsa unor conven ii speciale, sau în baza legisla iei interne a
statului respectiv. De regulă, este interzisă extrădarea propriilor cetă eni, cu excep ia
cazurilor de reciprocitate expres prevăzute de lege.

Efectuarea extr ădării este subsumată condi iei dublei incriminări, a faptei de care este
acuzată persoana respectivă (incriminarea acelei fapte în ambele state între care se face
extrădarea), precum i unor condi ii impuse de respectul drepturilor omului. În dreptul
european al drepturilor omului, Curtea de la Strasbourg a admis că expulzarea sau
extrădarea pot constitui ele însele tratatmente inumane, dacă există motive serioase să se
creadă că străinul va fi supus în ara de destina ie la un asemnea tratament ( ări unde
drepturile omului sunt violate în mod grosolan sau unde este aplicată pedeapsa cu
moartea).
Expulzarea este actul prin care un stat constrânge unul sau mai mul i str ăini afla i pe
teritoriul s ău să îl părăsească, în situa ia în care ace tia devin indezirabili ca urmare a
săvâr irii unor fapte care incalcă legile sau interesele acelui stat. În privin a expulzării,
dreptul interna ional impune unele limite condi iilor de exercitare ale acesteia. Aceste condi
ii nu trebuie să fie excesiv de drastice, să se permită celui expulzat să aleagă ara de
destina ie, să se respecte drepturile elementare ale persoanei (excluderea violen ei, a
deten iei arbitrare etc.).
Unele instrumente interna ionale în materia drepturilor omului con in dispozi ii specifice
privind expluzarea :
Art. 3 al Protocolului nr. 4 la Conven ia Europeană a Drepturilor Omului interzice
expulzarea propriilor cetă eni : “Nimeni nu poate fi expluzat printr-o măsură individuală sau
colectivă, de pe teritoriul statului al cărui cetă ean este”.

Art. 4 al aceluia i Protocol interzice expulzarea colectivă a străinilor: “Expulzările colective


ale străinilor sunt interzise”.
Art. 1 al Protocolului nr. 7 la CEDO instituie garan ii speciale în cazul expulzărilor: “Un
străin care î i are re edin a în mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decât în
temeiul executării unei hotărâri luate conform legii i el trebuie să poată:
Să prezinte motivele care pledează împotriva expulzării sale,
Să ceară examinarea cazului său,
Să ceară să fie reprezentat în acest scop în fa a autorită ilor competente sau a uneia sau a
mai multor persoane desemnate de către această autoritate”.
De asemenea, este recunoscută regula conform căreia un străin nu trebuie expulzat într-o
ară sau un teritoriu unde persoana sau libertatea sa ar fi amenin ate pe motiv de ras ă,
religie, cetă enie sau opinii politice.

11.5. PROTEC IA DIPLOMATICĂ.

Obiectul protec iei diplomatice a unui stat sunt proprii cet ă eni afla i pe teritoriul altui stat i
care au suferit prejudicii. Protec ia diplomatică este una din obliga iile misiunilor
diplomatice ale statului respectiv. Protec ia diplomatică derivă din legătura de cetă enie

între persoana fizică i stat. Ea se poate manifesta în două direc ii principale:


Existen a unor obliga ii fa ă de statul de origine, chiar atunci când persoana se află pe
teritoriul altui stat, de ex respectarea Constitu iei i a legilor acestui stat,
îndeplinirea serviciului militar etc.;
Acordarea protec iei diplomatice a cetă enilor în statul unde ace tia se
află, prin luarea unor măsuri în scopul protec iei intereselor lor în raport cu autorită ile
locale.
Pe plan interna ional, protec ia diplomatică este reglementată de Conven ia
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 47
P

pentru codificarea dreptului diplomatic (Viena,1961), care prevede, printre func iile
misiunilor diplomatice, i pe aceea privind protejarea, în statul acreditar, a intereselor
statului acreditant i ale cetă enilor săi, în limitele admise de dreptul interna ional.

Constitu ia României prevede, în art. 17 dreptul la protec ie diplomatică a cetă enilor


români, în ambele dimensiuni ale acestuia.

11.6. REGIMUL REFUGIA ILOR I AL PERSOANELOR STRĂMUTATE.

Persoanele refugiate reprezintă o categorie distinctă de străini existen i, la un moment dat


pe teritoriul unui stat. La nivelul dreptului interna ional public, s -a dezvoltat, în mod special
după cel de-al doilea război mondial, un drept interna ional al refugia ilor, care grupează
normele privind protec ia special ă a acestor persoane. Dreptul refugia ilor are două
dimensiuni, una universală si una regională. Principalele surse ale dreptului refugia ilor la
nivel universal i regional sunt:

Conven ia privind statutul refugia ilor (1951);


Protocolul la Conven ia privind statutul refugia ilor (1967);
Conven ia Organiza iei Unită ii Africane privind aspecte specifice ale problemelor refugia
ilor (1969).
Alături de aceste norme, s-a dezvoltat i un corpus complex de soft law, care cuprinde
Declara ia ONU asupra Azilului teritorial, rezolu ii ale Consiliului de Securitate ONU, reguli
elaborate de Înaltul Comisariat al Na iunilor Unite pentru Refugia i etc. În aplicarea acestor
surse interna ionale, fiecare stat i-a dezvoltat propriul sistem de protec ie a refugia ilor.

Conven ia din 1951 privind statutul refugia ilor i Protocolul din 1967 definesc refugiatul ca
fiind orice persoană care, în urma unor temeri justificate de a fi persecutată, pe motive de
rasă, religie, na ionalitate, apartenen ă la un anumit grup social sau opinie politică, se găse
te în afara ării sale de origine i nu poate, sau, din cauza acestor temeri, nu dore te să
revină în această ar ă. În doctrina dreptului interna ional al refugia ilor s-a remarcat că
defini iile cuprinse în aceste documente juridice cu voca ie universală sunt prea restrictive,
ele nu acoper ă unele categorii de persoane din ce în ce mai frecvent întâlnite – refugia ii
economici, refugia ii în urma unor conflicte armate, precum i persoane str ămutate în
interiorul unor state. În ultimii ani, principala cauză a fluxului de refugia i în unele regiuni
ale lumii nu a mai fost persecu ia, ci conflictele armate interne sau interna ionale.

Statutul persoanelor refugiate cuprinde o serie de drepturi i obliga ii


reglementate atât de Conven ia din 1951, cât i de dreptul intern al statelor. Conven ia
stabile te în art. 2, obliga ia generală a refugia ilor de a se conforma legilor,
regulamentelor, precum i m ăsurilor luate pentru men inerea ordinii publice, în ara în care
se află. Pe de altă parte, statele păr i la Conven ie, se obligă:
să aplice dispozi iile acesteia fără discriminări;
să acorde refugia ilor un tratament cel pu in la fel de favorabil ca i cel acordat
cetă enilor, în ce prive te liberatatea de a practica religia lor i libertatea de instruire
religioasă a copiilor lor;
să asigure accesul la instan ele judecătore ti, beneficiind de acela i tratament ca
i cetă enii;
să garanteze alte drepturi precum – exercitarea unor profesii remunetare, dreptul
la o locuin ă, dreptul la învă ământul primar, dreptul de asociere, dreptul la asigurări
sociale etc.
Unul dintre cele mai importante principii ale dreptului refugia ilor este cel al non-returnării,
în temeiul căruia statele se obligă să nu expulzeze sau să nu returneze, în niciun fel, un
refugiat, peste frontierele teritoriilor unde via a sau libertatea sa ar fi
48 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

amenin ate pe motive de rasă, religie, na ionalitate, apartenen ă la un numit grup social
sau opinii politice. Acest principiu poate fi limitat pentru motive de singuran ă na ională.

În ultima perioadă, dreptul refugia ilor a fost tot mai strâns legat de dreptul interna ional al
drepturilor omului, în mod special cu protec ie împotriva torturii i tratamentelor inumane i
degradante, precum i de dreptul interna ional umanitar.

11.7. AZILUL TERITORIAL.

Acordarea azilului teritorial reprezintă un drept suveran al statului privind intrarea i ederea
pe teritoriul său a unor persoane de alt ă cetă enie, care sunt supuse în ara de origine
unor persecu ii pentru activită i politice, religioase.

Dreptul de a acorda sau de a refuza acordarea azilului teritorial este o manifestare a


suveranită ii statului. La baza acordării azilului stau, de regulă, ra iuni umanitare. De
aceea, această acordare nu poate fi considerată un act inamical fa ă de statul de origine al
celui care solicită azilul.
Dreptul de azil ca drept fundamental apare în art. 14 al Declara iei Universale a Drepturilor
Omului, într-o formă circumstan iată – (1) Oricine are dreptul de a căuta i de a beneficia de
azil împotriva persecu iei în alte ări. (2) Acest drept nu poate fi invocat în cazul unei urmări
pentru infrac iuni f ără caracter politic sau pentru acte contrare scopurilor i principiilor Na
iunilor Unite.
Acest drept nu poate fi acordat persoanelor cu privire la care există dovezi
serioase că au comis o crimă împotriva păcii, o crimă de război sau o crimă împotriva
umanită ii. Cu privire la protec ia solicitan ilor de azil, se prevede că ace tia nu vor fi supu i
unor măsuri de respingere la frontieră i nu vor fi expulzate sau obligate să se întoarcă în
statul unde pot fi supuse persecu iilor.

Declara ia mai prevde c ă, dacă un stat întâmpină dificultă i în acordarea sau men inerea
azilului, se vor lua în considerare măsuri pentru a u ura sarcina acestui stat.
O specie a azilului teritorial este azilul diplomatic. Acesta constă în primirea i protec ia
acordată în localurile misiunilor diplomatice ale unui stat a căror cetă eni ai statului
acreditar, care sunt urmări i de autorită ile acestuia sau a căror via ă este în pericol ca
urmare a unor evenimente interne cu caracter excep ional – război, revolte, lovituri de stat
etc. Azilul diplomatic nu este recunoscut ca institu ie a dreptului interna ional, deoarece
poate fi considerat o încălcare a suveranită ii statului de re edin ă – pe cale sa. Beneficiarii
se pot sustrage aplicării legilor acestui stat. Practicarea azilului teritorial ine de cutume
locale sau în elegeri informale sau chiar a făcut obiectul unor conven ii interna ionale, între
unele state din America Latină.

11.8. REZUMAT .

Această unitate de învă are este consacrată regimului juridic al străinilor, care este stabilit
de fiecare stat în parte i constă în determinarea drepturilor si obliga iilor străinilor, condi iile
în care ace tia pot intra, rămâne i părăsi teritoriul statului etc.

Pentru început am analizat institu iile juridice ale extrădării (actul prin care un stat predă,
în anumite condi ii, la cererea altui stat, o persoană aflat ă pe teritoriul său, presupus ă a fi
autoarea unei infrac iuni, pentru a fi judecată sau pentru a executa o pedeapsă au care a
fost condamnată anterior) i expulzarii (actul prin care un stat constrânge unul sau mai mul i
străini afla i pe teritoriul s ău să îl părăsească, în situa ia în care ace tia devin indezirabili
ca urmare a săvâr irii unor fapte care încalcă legile sau interesele acelui stat). Ulterior ne-
am îndreptat aten ia spre protec ia diplomatică, regimul juridic al refugia ilor i al
persoanelor strămutate, precum i spre azilul teritorial.
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 49
P

11.9. TEST DE EVALUARE.

Preciza i diferen a dintre extrădare i expulzare.

Care este obiectul protec iei diplomatice?


Ce se întelege prin azil teritorial?

– Unitatea de învăţare 12 –

POPOARELE I MI CĂRILE DE ELIBERARE NA IONALĂ

12.1.Introducere 49

12.2.Competenţe 49
12.3.Popoarele 49
12.4.Mi cările de eliberare na ională ..............................................................................................
49
12.5.Rezumat ……................................................................................................................................ 50

12.6.Test de evaluare.........................................................................................................................
50

12.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi


practice privind popoarele i mi carile de eliberare. Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în
studiul poparelor, ca subiecte de drept interna ional, cât i în studiul mi carilor de eliberare
na ională.

COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecărei noţiuni prezentate


în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea;

să explice şi să interpreteze regimul juridic al popoarelor i miscărilor de eliberare


na ională.

12.3. POPOARELE.

Calitatea de subiect de drept interna ional al popoarelor rezultă din prevederile Cartei
ONU, care face referire la ele încă din art. 1, alin. (2) : ”unul din scopurile organiza iei este
cel de a dezvolta rela ii prietene ti între na iuni, întemeiate pe respectarea principiului
egalită ii în drepturi a popoarelor i dreptului lor de a dispune de ele însele” i se întemeiază
pe afirmarea principiului autodeterminării ca principiu fundamental al dreptului interna
ional.
Pentru ca o entitate să poată fi considerată popor, ea trebuie să îndeplinească următoarele
condi ii:
Să fie determinată, să aibă o identitate evidentă;
Să aibă legătură cu un anumit teritoriu.
Este general acceptată norma potrivit căreia minorit ă ile na ionale nu pot fi considerate
popoare i în consecin ă nu se bucură de dreptul la autodeterminare.
Minorită ile sunt definite ca fiind grupuri umane aflate pe un anumit teritoriu, care au în
comun anumite elemente i care convie iuiesc cu o popula ie mai numeroasă decât ele.
Spre deosebire de minorită i, popoarele sunt majoritare pe teritoriul respectiv. Uneori, alea
i grup uman poate fi în acela i timp un popor într-un anumit teritoriu i o minoritate în alt
teritoriu.

12.4. MI CĂRILE DE ELIBERARE NA IONALĂ.

Mi cările de eliberare na ională care ac ioneaz ă pe un anumit teritoriu pot stabili rela ii
interna ionale cu state sau cu alte mi cări de acela i tip. Pentru a fi recunoscute ca subiecte
de drept interna ional, mi cările de eliberare na ională trebuie să

îndeplinească următoarele condi ii:

50 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC


P

Să aibă organe proprii de conducere, reprezentative;

Să exercite autoritatea de facto pe un anumit teritoriu;


Acest teritoriu să reprezinte o parte însemnată din teritoriul statului în care ac ionează;
-Să constituie o for ă organizată, capabilă să ducă până la capăt lupta de eliberare na
ională în vederea constituirii unui stat independent.
Această ultimă condi ie trebuie privită în legătură cu situa ia tranzitorie în care trebuie să
se găsească mi carea respectivă.
Odată recunoscute, mi cările de eliberare na ională dobândesc un statut juridic special, în
temeiul căruia se bucură de anumite drepturi, precum dreptul de a beneficia de normele
dreptului interna ional umanitar, dreptul de reprezentare diplomatică, dreptul de a dobândi
statulul de observator pe lângă organiza ii interna ionale.

REZUMAT .

În cadrul acestei unită i de învă are analiza a vizat popoarele i miscările de eliberare na ionala, ca
subiecte de drept interna ional public. Pentru ca o entitate s ă poat ă fi considerată popor,
aceasta trebuie, pe de o parte, să fie determinată, adică să aibă o identitate evidentă, iar
pe de altă parte să aibă legătur ă cu un anumit teritoriu. În privin a miscărilor de eliberare
na ională, pentru ca acestea să fie recunoscute ca subiecte de drept interna ional, trebuie
să îndeplinească următoarele condi ii: să aibă organe proprii de conducere,
reprezentative; să exercite autoritatea de facto pe un anumit teritoriu; acest teritoriu să
reprezinte o parte însemnată din teritoriul statului în care ac ionează; să constituie o for ă
organizată, capabilă să ducă până la capăt lupta de eliberare na ională în vederea
constituirii unui stat independent.

12.6. TEST DE EVALUARE.

Care sunt condi iile necesare pentru ca o entitate să poata fi considerată popor?

Ce se în elege prin mi care de eliberare na ionala?

DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 51


P

Unitatea de învăţare 13 –

PROTEC IA INTERNA IONALĂ A DREPTURILOR OMULUI

13.1.Introducere 51

13.2.Competenţe 51
13.3Aspecte generale 51
13.4.Carta Organizatiei Natiunilor Unite 51
13.5.Declaratia Universala a Drepturilor Omului51
13.6.Pactele internationale privind drepturile omului 52
13.7.Rezumat ……................................................................................................................................ 53

13.8.Test de evaluare 54

13.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi


practice ale protectiei internationale a drepturilor omului. Astfel, studenţii vor fi introduşi în
studiul Cartei Organizatiei Natiunilor Unite, in cel al Dcelaratiei Universale a Drepturilor
Omului, precum si in studiul pactelor intrenationale privind drepturile omului.

COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecărei noţiuni prezentate


în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea;
să explice şi să interpreteze prevederile Cartei Organizatiei Natiunilor Unite, precum si pe
cele ale Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.

ASPECTE GENERALE.

Cadrul juridic interna ional care marchează începutul a a-zisei ere a drepturilor este
constituit dintr-o serie de documente ce formează Carta Interna ională a Drepturilor
Omului, documente ce au fost elaborate, adoptate i aplicate în cadrul ONU.

13.4. CARTA ORGANIZATIEI NATIUNILOR UNITE.

Dreptul interna ional modern al drepturilor omului s-a dezvoltat mai ales după cel de-al
doilea război mondial. Carta Na iunilor Unite, adoptată în urma Conferin ei de la San
Francisco proclamă, în preambulul ei “credin ă în drepturile fundamentale ale omului, în
demnitate i în valoarea persoanei umane, în egalitatea de drept a bărba ilor cu femeile, ca
i a na iunilor, mari i mici”. Articolul 1 al Cartei conferă ONU scopul fundamental “de a
realiza cooperarea interna ională, dezvoltând i încurajând respectul drepturilor omului
i al libertă ilor fundamentale pentru to i, fără distinc ie de rasă, sex, limbă sau religie”.
Aceasta este prima consacrare de ordin general a protec iei drepturilor omului la nivel
interna ional, printr-un tratat interna ional fundamental cu voca ie de universalitate.
Protec ia interna ională a drepturilor omului face parte din datoriile fundamentale ale
organelor principale ale Na iunilor Unite – Adunarea Generală, Consiliul Economic i
Sociel, Consiliul de tutelă. Cu toate acestea, prerogativele acestor organe în materie sunt
destul de limitate, ele rămânând la nivelul studiilor, recomandărilor i proiectelor.
ONU a mai reu it de-a lungul timpului să clarifice în ce măsură statele membre aveau
obliga ia de a promova drepturile omului, lărgind sfera de cuprindere a acestei obliga ii
52 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

i înfiin ând institu ii bazate pe Carta ONU, destinate să asigure respectarea de către
statele membre a obliga iilor asumate.

13.5. DECLARA IA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI.

Declara ia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948 de către


Adunarea Generală a ONU, este primul document cuprinzător în sfera drepturilor omului,
adoptat de o organiza ie interna ională. Preambulul Decalara iei dezvoltă idea că recunoa
terea drepturilor omului constituie fundamentul libertă ii, dreptă ii i păcii în lume, iar art. 28
afirmă necesitatea unei ordini interna ionale care să permită deplina ocrotire a drepturilor i
libertă ilor persoanei.

Declara ia Universală a Drepturilor Omului cuprinde două mari categorii de drepturi –


drepturile civile i politice i drepturile economice, sociale i culturale.
Din categoria drepturilor civile i politice fac parte – dreptul la via ă, la liberate, la
securitatea persoanei, interdic ia sclaviei, torturii i tratamentelor crude, inumane sau
degradante, dreptul de a nu fi supus în mod arbitrar arestării, re inerii sau exilului, dreptul
la un proces echitabil, prezum ia de nevinov ă ie. Se mai recunoa te dreptul la via a privată
i dreptul de proprietate. Declara ia proclamă libera exprimare, de religie, de întrunire i
dreptul la libera circula ie. Articolul 21 prevede drepturile politice ale individului, inclusiv
dreptul acestuia de a participa la guvernarea ării sale, direct sau prin reprezentan i legali.

Din categoria drepturilor economice, sociale i culturale fac parte – dreptul persoanei la
asigurări sociale, la muncă i la protec ie împotriva omajului, dreptul la plat ă egală pentru
muncă egală, dreptul la retribu ie echitabilă i satisfăcătoare, drepul la odihnă, dreptul la
educa ie. Art. 27 se refer ă la drepturile culturale “orice persoană are dreptul de a participa
liber la via a culturală a comunită ii, de a se bucura de valorile artistice i de a beneficia de
progresul tiin ific i avantajele acestuia”.

Declara ia recunoa te că drepturile pe care le proclamă nu sunt absolute. Ea dă


posibilitatea statelor să adopte legi care să limiteze exerci iul acestor drepturi, cu condi ia
ca unicul scop al acestei limitări să fie asigurarea recunoa terii corespunzătoare i
respectării drepturilor celorlal i.

13.6. PACTELE INTERNA IONALE PRIVIND DREPTURILE OMULUI.

Cele două Pacte interna ionale au fost adoptate de AG a ONU i deschise spre semnare în
decembrie 1966, abia după un deceniu fiind posibilă intrarea lor în vigoare, prin ratificarea
de 35 de state. Având statutul de tratat interna ional, cele două Pacte creează obliga ii
juridice pentru statele păr i. Chestiunile legate de respectarea i recunoa terea drepturilor
garantate de Pacte devin probleme de interes interna ional i nu mai in exclusiv de jurisdic
ia internă a statelor.

Pactul Interna ional privind drepturile civile i politice (PIDCP) a fost adoptat în 1966 i
proclamă mai multe drepturi din această categorie decât Declara ia Universală a
Drepturilor Omului. Una din cele mai importante completări este art. 27 care con ine
angajamentul statelor de a recunoa te membrilor minorită ilor entice, religioase sau
lingvistice dreptul de a se bucura, împreună cu al i membri ai grupului lor, de cultura
proprie, de a profesa i practica propria religie, sau de a folosi limba proprie. Printre
drepturile garantate de Pact care nu sunt men ionate de DUDO amintim – libertatea de a
nu fi închis pentru datorii, dreptul tuturor persoanelor private de liberate de a fi tratate în
mod omenos i cu respect pentru demnitatea inerentă fiin ei umane, dreptul copilului de a
dobândi o cetă enie i de a i se oferi acele măsuri de protec ie ce decurg din statutul său de
minor.
Există i drepturi enun ate de DUDO care nu se regăsesc în pact – dreptul de proprietate,
dreptul de a solicita i a primi azil i dreptul la cetă enie.
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 53
P

Pactul con ine o clauză de derogare, care permite statelor păr i ca în timp de pericol public
amenin ând existen a na iunii să suspende toate drepturile cu excep ia a 7 dintre cele mai
importante:

Dreptul la via a;
Dreptul de a nu fi supus torturii sau altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau
degradante;
Dreptul de a nu fi inut în sclavie i servitude;
Dreptul de a nu fi închis pentru neexecutarea unor obliga ii contractuale;
Principiul neretroactivită ii incriminărilor (sau al aplicării legii penale mai favorabile);
Dreptul fiecărui om la recunoa terea personalită ii sale juridice;
Liberate gândirii, constiin ei i religiei.
Obliga iile asumate de statele păr i prin ratificarea Pactului Interna ional privind drepturile
civile i politice sunt enun ate de art. 2 (1) – Fiecare stat parte la prezentul Pact se
angajează să respecte i să garanteze tuturor persoanelor aflate pe teritoriul său i supuse
jurisdic iei sale, drepturile recunoscute în prezentul Pact, fără nicio deosebire, cum ar fi
rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, origine na ională sau
socială, avere, na tere sau alt statut -.
Art. 40 al Pactul Interna ional privind drepturile civile i politice obligă statele să
înainteze (Comitetului Drepturilor Omului) rapoarte asupra situa iei concrete privind
respectarea obliga iilor asumate.
Procedura plângerilor interstatale este reglementată de art. 41 i 42, fiind o procedură op
ională, iar rolul Comitetului Drepturilor Omului se reduce la căutarea unei solu ii amiabile.
Dacă această solu ie dă gre , poate fi numit ă, cu acordul statelor implicate o comisie de
conciliere ah-hoc pentru a încerca rezolvarea situa iei pe cale amiabilă.
Primul protocol facultativ la Pactul Interna ional privind drepturile civile i politice a fost
adoptat ca document separat i completează unele măsuri de implementare prevăzute de
Pact. Protocolul ofer ă persoanelor particulare care se pretind victime ale unei încălcări a
Pactului posibilitatea de a înainta Comitetului Drepturilor Omului a a-numitele comunic ări
sau plângeri individuale. Plângerile pot fi îndreptate numai împotriva acelor state păr i la
Pact care au ratificat Protocolul. Reclaman ii pot fi doar indivizi- persoane fizice, nu i
grupuri de persoane sau persoane juridice, ca în cazul CEDO.

Comitetul trebuie s ă se pronun e în primul rând asupra admisibilit ă ii plângerilor. După


această examinare prealabilă, plângerea poate trece în a doua fază de procedură, în care
este examinat ă temeinicia ei. Comitetul va supune plângerea aten iei statului vizat, care,
în termen de 6 luni, trebuie să formuleze răspunsul privind învinuirile ce i se aduc.
Comunicările scrise ale statului i plângerea individuală sunt apoi examinate de Comitet, iar
concluziile sunt aduse la cuno tin a păr ilor.
Al doilea Protocol facultativ la Pactul Interna ional privind drepturile civile i politice a fost
deschis spre semnare la 15 decembrie 1989 i a intrat în vigoare la 11 iulie 1991.
Obiectivul Protocolului este abolirea pedepsei cu moartea. Din momentul în care un stat
ratifică Protocolul, nicio persoană care intră sub jurisdic ia sa nu va fi executată.
Pactul Interna ional privind drepturile economice, sociale i culturale recunoa te
următoarele drepturi – dreptul la muncă, dreptul de a se bucura de condi ii de muncă juste
i prielnice, dreptul de a înfiin a i face parte din sindicate, dreptul la securitate socială,
dreptul la protec ia familiei, dreptul la un standard de via ă satisfăcător, dreptul de a se
bucura de cel mai înalt standard posibil de sănătate fizică i psihică, dreptul la educa ie,
dreptul de a participa la via a culturală.

13.7. REZUMAT.

În cadrul temei privind protec ia interna ională a drepturilor omului, ne-am oprit asupra unei
analize suucinte a Cartei Organiza iei Na iunilor Unite , a Declara iei Universale a
54 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

Drepturilor Omului, a Pactelor interna ionale privind drepturile omului. Carta Na iunilor
Unite, adoptat ă în urma Conferin ei de la San Francisco con ine prima consacrare de
ordin general a protec iei drepturilor omului la nivel interna ional, printr-un tratat interna
ional fundamental cu voca ie de universalitate. Declara ia Universală a Drepturilor Omului,
adoptată la 10 decembrie 1948 de către Adunarea Generală a ONU, este primul document
cuprinzător în sfera drepturilor omului, adoptat de o organiza ie interna ională. Preambulul
Decalara iei dezvoltă idea că recunoa terea drepturilor omului constituie fundamentul
libertă ii, dreptă ii i păcii în lume, iar art. 28 afirmă necesitatea unei ordini interna ionale
care să permită deplina ocrotire a drepturilor i libertă ilor persoanei.

13.8. TEST DE EVALUARE.

Când a fost adoptată Carta Organiza iei Na iunilor Unite i care a fost scopul acesteia?

Enumera i drepturile conscrate de Declara ia Universală a Drepturilor Omului.

DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 55


P

– Unitatea de învăţare 14 –

SISTEMUL EUROPEAN DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI


14.1.Introducere....................................................................................................................................

55
14.2.Competenţe..................................................................................................................................

55
14.3.Consiliul Europei ........................................................................................................................

55
14.4.Elaborarea
i
semnarea
Conven iei
Europene
a
Drepturilor
Omului..........................
56

14.5.Curtea Europeană a Drepturilor Omului..............................................................................

56
14.6.Rezumat ……................................................................................................................................ 58
14.7.Test de evaluare.........................................................................................................................
58

14.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi


practice ale sistemului european de protec ie a drepturilor omului. Astfel, studenţii vor fi
familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale Consiliului Europei, ale elaborarii si
semnării Cartei europene a Drepturilor Omului, ale Cur ii Europene a Drepturilor Omului.

COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecărei noţiuni prezentate


în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea;

să explice sub aspect comparativ asemănările i deosebirile dintre protec ia


interna ională a drepturilor omului i cea europeană.

14.3. CONSILIUL EUROPEI.

Consiliul Europei este principala organiza ie interna ională interguvernamentală la nivel


european care are ca atribu ie principală consacrarea i apărarea drepturilor omului.
Această organiza ie a fost constituită printr-un tratat semnat la Landra la 5 mai 1949 i intrat
în vigoare la 3 august 1949. Scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai mare
unitate între membrii săi pentru protec ia i realizarea idealurilor i principiilor care formează
patrimoniul lor spiritual comun i pentru facilitarea progresului economic i social.

Calitatea de stat membru al Consiliului Europei este condi ionată de acceptarea principiilor
statului de drept i a principiului potrivit căruia fiecare persoană aflată sub jurisdic ia să
trebuie să se bucure de drepturile i libertă ile fundamentale ale omului.
România este membră a Consiliului Europei din 1993.
Organele Consiliului Europei
Comitetul Mini trilor este organul decizional al Consiliului Europei, compus din mini trii de
extrene ai statelor membre sau din reprezentan ii lor diplomatici permanen i la Strasbourg.
Este atât un organ guvernamental, cât i un forum colectiv, în care se discută problemele
societă ii europene i se propun solu ii la acestea.
Mini trii de externe se întâlnesc cel pu in de două ori pe an pentru a dezbate probleme
politice i ale cooperării europene. La nivelul ambasadorilor, întâlnirile au loc săptămânal.
Deciziile Comitetului sunt trimise guvernelor statelor membre sub formă de recomandări
sau sunt incluse în conven ii i acorduri europene care au for ă juridică
56 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

obligatorie pentru statele care le ratifică. Cea mai mare parte a deciziilor Comitetului Mini
trilor sunt luate cu o majoritate de două treimi.

Adunarea Parlamentară este prima adunare europeană din istoria continetului i are cea
mai extinsă reprezentare. Delega iile na ionale sunt alcătuite în a a fel încât să asigure o
reprezentare echitabil ă a partidelor politice din parlamentele na ionale. Adunarea se
întâlne te de dou ă ori pe lună pentru o săptămână în sesiune plenară. Reuniunile sunt
publice i au loc la Palatul Europei din Strasbourg.
Adunarea î i alege pre edintele i vicepre edin ii, secretarul general al Consiliului Europei i
adjunctul acestuia, secretarul general al Adunării, judecătorii Cur ii Europene a Drepturilor
Omului i Comisarul Drepturilor Omului.
Secretarul General are responsabilitatea direc iilor strategice ale programului de lucru al
Consiliului Europei i asupra bugetului organiza iei i supraveghează organizarea i func
ionarea curentă a Consiliului.
Congresul Autorită ilor Locale i Regionale din Europa este un organ creat de Summit-
ul de la Viena din 1993, care are menirea de a reprezenta atât colectivită ile locale, cât i
colectivită ile regionale din Europa care aplică prevederile Cartei Autonomiei Locale
adoptată de Comitetul Mini trilor în 1985.
Comisarul Drepturilor Omului a fost creat în 1999 i este o institu ie independentă ce are
ca scop promovarea educa iei în domeniul drepturilor omului, a con tientizării i respectării
drepturilor omului în statele membre. De asemenea este responsabil cu asigurarea unei
depline i efective respectări a textelor Consiliului Europei în acest domeniu.

14.4. ELABORAREA SI SEMNAREA CONVEN IEI EUROPENE A DREPTURILOR


OMULUI.

Conven ia a fost semnată la Roma în noiembrie 1950 i a intrat în vigoare la 3 septembrie


1953. Odată cu Conven ia Europeană, drepturile omului au intrat deplin, pe plan
european, în domeniul dreptului pozitiv – a fost creat un regim juridic al drepturilor, precum
i un sistem de protec ie prin ac iunea în justi ie. În forma sa ini ială, CEDO garanta
următoarele drepturi – dreptul la via ă, dreptul de a nu fi supus torturii sau altor tratamente
sau pedepse inumane sau degradante, dreptul de a nu fi inut în sclavie, interzicerea
muncii for ate, dreptul la liberatea i siguran a persoanei, dreptul la un proces echitabil,
dreptul de a nu fi supus unor legi i pedepse ex post facto, dreptul la via ă privată i de
familie, liberatatea de gândire, con tiin ă i religie, libertatea de expresie, libertatea de
asociere i de întrunire pa nică, libertatea de a se căsători i de a întemeia o familie.

Catalogul drepturilor garantate a fost lărgit prin Protocoalele adi ionale ulterioare.

14.5. CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI.

Drepturile garantate prin CEDO sunt puse în aplicare prin mijloace juridice la nivel na ional
i interna ional. Majoritatea statelor-păr i au conferit Conven iei statutul de drept intern. În
aceste state, Conven ia poate fi invocată ca lege în fa a instan elor na ionale i creează
drepturi direct aplicabile persoanelor fizice. În statele în care

Conven ia nu are statut de lege internă, poate fi necesară adoptarea unei legisla ii care să
asigure punerea în aplicare a drepturilor garantate.
Începând cu 1 noimebrie 1997, Protocolul nr. 11 la CEDO a intrat în vigoare, instituind un
nou mecanism de protec ie a drepturilor, prin intermediul unei unice Cur i Europene a
Drepturilor Omului. Noua Curte a început să func ioneze efectiv de la 1 noiembrie 1998 i
are rolul de a asigura respectarea angajamentelor care decurg, în sarcina statelor păr i,
din Conven ia Europeană a Drepturilor Omului.
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 57
P

Curtea are două categorii de competen e – solu ionarea litigiilor i emiterea de avize
consultative. Competen a ei acoperă toate problemele privind interpretarea i aplicarea
CEDO i a Protocoalelor sale.

Competen a de solu ionare a litigiilor se manifestă sub două aspecte – cauze interstatale i
cauze individuale. Cauzele interstatale sunt cele în care un stat-parte la CEDO sesizează
Curtea asupra oricărei pretinse încălcări a CEDO de către alt stat-parte. Cererile
individuale provin de la orice persoană fizică, organiza ie nonguvernamentală sau grup de
particulari care se pretinde victimă a vreunei încălcări a drepturilor sale recunoscute în
CEDO de către unul din statele-păr i.
Avizele consultative sunt date, la cererea Comitetului de Mini tri, asupra problemelor
juridice privind interpretarea CEDO, fără a se putea referi la probleme legate de con inutul
sau de întinderea drepturilor sau libertă ilor consacrate de CEDO i nici la alte probleme de
care Curtea sau Comitetul de Mini tri ar putea să ia cuno tin ă ca urmare a introducerii unui
recurs prevăzut în Conven ie.
Judecătorii Cur ii sunt în număr egal cu acela al statelor-păr i la CEDO. Pentru a fi eligibili
în această func ie trebuie să se bucure de cea mai înaltă reputa ie morală i să întrunească
condi iile cerute pentru exercitarea unor înalte func ii judiciare sau să fie juri ti de o
competen ă recunoscută. Judecătorii î i exercită mandatul cu titlu individual.
Judecătorii sunt ale i de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în numele fiecărui
stat-parte la CEDO, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o list ă de trei candida i
prezentată de statul respectiv, fiind ale i pe o durată de 8 ani i pot fi reale i.
Curtea î i desfă oară activitatea în Adunarea Plenară a Cur ii, Comitete, Camere, Marea
Cameră. Comitetele sunt formate din 3 judecători. Ele constituite de Camerele Cur ii
pentru o perioadă determinată. Camerele sunt formate din 7 judecători, între care, ca
membru de drept, judecătorul ales în numele unui stat-parte la litigiu. Ele sunt constituite
de Adunarea Plenară a Cur ii, pentru o perioadă determinată.

Marea Cameră este formată din 17 judecători. Sunt incompatibili să facă parte din Marea
Cameră judecătorii care au făcut parte din Camera care emis hotărârea atacată cu o
cerere de retrimitere în fa a Marii Camere, cu excep ia pre edintelui Camerei i a
judecătorului ales în numele statului parte interesată.
Adunarea plenară a Cur ii are următoarele atribu ii:
alege, pentru o durată de trei ani, pe pre edintele său i pe unul sau doi vicepre edin i;
constituie Camere pentru o perioadă determinată;
alege pre edin ii Camerelor Cur ii;
adoptă regulamentul Cur ii;
alege grefierul i unul sau mai mul i grefieri adjunc i.

Condi ii de admisibilitate ale unei cereri individuale introduse la Curtea Europeană a


Drepturilor Omului

Subiectele cu drept de sesizare sunt – orice persoană fizică, ONG sau grup de particulari,
care se pretinde victimă a unei violări a unui drept prevăzut de Conven ie, provenind de la
un stat-parte.

Pentru a fi examinate pe fond de către Curte, cererile individuale trebuie să îndeplinească


o serie de condi ii de admisibilitate:
Epuizarea prealabilă a tuturor căilor de recurs interne;
Introducerea cererii într-un termen de 6 luni de la data deciziei interne definitive;
Cererea să nu fie anonimă;
Cererea să nu fie esen ial aceea i cu o cerere anterior exeminată de Curte;
Cererea să nu mai fi fost supusă examinării unei alte instan e interna ionale,
58 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC
P

dacă nu con ine fapte noi;

- Cererea să nu fie incompatibilă cu prevederile Conven iei, manifest nefondată sau


abuzivă.

Procedura de judecare a cererii individuale de Cameră sau de Marea Cameră

Dac ă, în urma examenului prealabil, Comitetul nu declară inadmisibilă cererea i nu o


scoate de pe rol, în unanimitate, o Cameră se poate pronun a asupra admisibilită ii în
principiu i a fondului cererii.

În cazul în care Curtea declară o cerere admisibilă, va proceda la examinarea cauzei în


condi ii de contradictorialitate, împreună cu reprezentan ii păr ilor i, dacă este cazul, la o
anchetă pentru a cărei desfă urare eficientă, statele interesate vor furniza toate facilită ile
necesare.
Dacă nu s-a ajuns la rezolvarea cauzei pe cale amiabilă, Curtea va proceda la audieri
finalizate cu pronun area unei hotărâri prin care declară dac ă a avut loc sau nu o
încălcare a Conven iei. În caz afirmativ, i dacă dreptul intern al statului pârât nu permite
decât o înlăturare incompletă a consecin elor acelei încălcări, Curtea acordă păr ii lezate,
dacă este cazul, o repara ie echitabilă.
Audierea este publică, cu excep ia cazului în care Curtea decide altfel. Solu iile pronun ate
de Cameră sau de Marea Cameră pot fi:
radierea de pe rol în cazul rezolvării cauzei pe cale amiabilă;
respingerea cererii ca inadmisibilă;
scoaterea cererii de pe rol;
declară dacă a avut sau nu loc o încălcare a CEDO, iar în caz afirmativ, i
dacă dreptul intern al statului pârât nu permite decât o înlăturare incompletă a consecin
elor acelei încălcări, Curtea acordă păr ii lezate, dacă este cazul, o repara ie echitabilă.

Statele-păr i la CEDO s-au angajat să se conformeze hotărârilor definitive ale Cur ii în


litigiile în care sunt păr i. Hotărârile definitive sunt transmise Comitetului Mini trilor, care
supraveghează executarea lor.

14.6. REZUMAT .

Sistemul european de protec ie a drepturilor omului – tema acestei unită i de învă are –
cuprinde o analiză a Consiliului Europei, a Conven iei Europene a Drepturilor Omului,
precum i a Cur ii Europene a Drepturilor Omului. Cât prive te Consiliul Europei, acesta
este principala organiza ie interna ional ă interguvernamental ă la nivel european care are
ca atribu ie principală consacrarea i apărarea drepturilor omului. Scopul Consiliului

Europei este de a realiza o mai mare unitate între membrii săi pentru protec ia i realizarea
idealurilor i principiilor care formează patrimoniul lor spiritual comun i pentru facilitarea
progresului economic i social. Analiza Conven iei Europene a Drepturilor
Omului s-a făcut prin prisma considera iilor vizând elaborarea i semnarea acesteia.
Trebuie subliniat înca o dată faptul că, odată cu Conven ia Europeană, drepturile omului
au intrat deplin, pe plan european, în domeniul dreptului pozitiv – a fost creat un regim
juridic al drepturilor, precum i un sistem de protec ie prin ac iunea în justi ie. În cadrul
subcapitolului destinat Cur ii Europene a Drepturilor Omului, am încercat o prezentare
generală a acestei institu ii, urmată de o analiză a condi iilor de admisibilitate ale unei
cereri individuale introduse la CEDO, precum i a procedurii de judecare a cererii
individuale de către Cameră sau Marea Camera.
14.7. TEST DE EVALUARE.
DREPT INTERNATIONAL PUBLIC 59
P

Care sunt organele Consiliului Europei ?

Care sunt condi iile de admisibilitate ale unei cereri individuale introduse la Curtea
Europeană a Dreptuilor Omului?

– BIBLIOGRAFIE –

Statutul Cur ii Interna ionale de Justi ie

Raluca Miga Be teliu, Drept interna ional public, Editura C.H. Beck, Bucure ti, 2008.

A. Năstase, B. Aurescu, C. Jura, Drept interna ional public. Sinteze pentru examen, Edi ia
a 4 a, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006.
Dumitru Mazilu, Dreptul international public, Editia a II a, Vol. I, Editura Lumina Lex, 2005.
Nicolae Titulescu, Suveranitatea statelor. Organizarea păcii - Documente diplomatice,
Bucure ti, 1967.

60 DREPT INTERNATIONAL PUBLIC


P

D
R
E
P
T
I
N
T
E
R
N
A
T
I
O
N
A
L
P
U
B
L
I
C

6
1