Revista Profizica Nr. 3

COORDONATORI:
Gabriela PLĂCINTĂ
Cristiana Ana BOTAN
Irina DUMITRAŞCU
COLECTIVUL DE REDACŢIE: COPERTA:
Irina DUMITRAŞCU Leonaş DUMITRAŞCU

Leonaş DUMITRAŞCU
Ecaterina – Aurica ANGHELUŢĂ
Ana – Maria BOTEZATU
COAUTORI:
Agafiţei Elena – Gabriela Mocanu Zîna – Violeta

Andriescu Eduard – Aurelian Mocanu Ionel
Angheluţă Ecaterina- Aurica Nane Daniela – Crizantema
Angheluţă Cătălin – Daniel Olaru Nastica
Asandei Ştefan Petrea Mirela – Silvia
Badea Ileana – Camelia Pleşu Tatiana
Bahnariu Dumitru Poiană Mihaela
Balan Mona – Lisa Romaşcu Gianina - Gioconda
Botezatu Ana – Maria Roşu Anişoara
Căroaie Octavian – Vasile Ursanu Gica
Cerchez Oana-Iuliana Vlad Ina - Clara
Drăgoi Nicoleta
Dumitraşcu Leonaş
Frăţiman Vlăduţ Elevi:
Hîncianu Gerlandida Bordeianu Andrei
Hosofschi Neculai - Aurelian Chiriac Daniela
Ilaşcu Doiniţa Honcu Răzvan
Miculi Elena-Adriana Zavate Antonia – Georgiana
Matei Lăcrămioara Sîrbu Tudor – Octavian
Matei Gabriel Sîmbotin Vlad
Stoian Cătălin
Autorii articolelor prezentate îşi asumă responsabilitatea asupra conţinutului.
ISSN 2457-7170
ISSN-L 2457-7170
EDITURA CASEI CORPULUI DIDACTIC VASLUI

Revista PROFIZICA nr.3 Noiembrie 2017
PARTEA I
Concursuri şi Olimpiade şcolare
Anul şcolar 2016 - 2017
1
În anul şcolar 2016 - 2017, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a găzduit etapa
naţională a Olimpiadei Interdisciplinare Ştiinţele Pământului aflată la ediţia a-XXI-a.
În perioada 27-30 aprilie 2017 Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Vaslui a oferit
condiţii la standarde naţionale şi europene pentru buna organizare şi desfăşurare a acestei
ediţii. Cu sprijinul unui număr însemnat de reprezentanţi ai autorităţilor locale, corpului de
inspectori de la IŞJ Vaslui, directori, cadre didactice, şi alte categorii de personal s-a asigurat
calitatea şi performanţa în comisii de elaborare a subiectelor de la probele practice şi teoretice
scrise, securitatea şi siguranţa participanţilor.
Doamna inspector şcolar general – prof. Gabriela Plăcintă a susţinut şi promovat activ
această competiţie naţională.
Atât pe site-ul olimpiadei, realizat profesionist de profesorul de fizică Litră Paul-
Cristian de la Liceul Teoretic ”Emil Racoviţă” din Vaslui cât şi în mass-media locală –
Vremea Nouă şi Monitorul de Vaslui, se regăsesc gândurile de Bun venit! şi dorinţa de
reuşită totală a acestei acţiuni, transmise participanţilor, de doamna inspector şcolar general –
prof. Gabriela PLĂCINTĂ.
”Onoraţi membri ai Comisiei Naţionale, stimaţi profesori şi mult aşteptaţi dragi
elevi olimpici ai fazei naţionale a Olimpiadei Interdisciplinare „ŞTIINŢELE
PĂMÂNTULUI”, Vă spunem tuturor
Bun Venit! în Judeţul Vaslui, în
Moldova noastră încărcată de
frumuseţe, ospitalitate şi căldură
sufletească!
Bine aţi venit în judeţul Vaslui,
un spaţiu încărcat de istorie, Curte
Domnească a marelui voievod Ştefan
cel Mare şi Sfânt şi loc de cunoaştere
şi plecare a cărturarului Dimitrie
Cantemir. Aceste locuri vor rămâne
mereu vii prin amintirea celebrei
bătălii de la Podul Înalt, prin numele
unor personalităţi marcante cum ar fi:
domnitorul Alexandru Ioan Cuza,
Peneş Curcanul, Alexandru Vlahuţă,
Emil Racoviţă, N. N. Tonitza, Ştefan
Procopiu, Constantin Tănase, Ştefan
Ciobotăraşu, Victor Ion Popa, Mihai David, Nicolaie Macarovici şi mulţi, mulţi alţii.
Suntem onoraţi să vă ghidăm paşii pe parcursul acestor zile, să vă oferim întregul
nostru sprijin, astfel încât să dovedim că merităm încrederea ce ne-a fost acordată pentru a
2
organiza o competiţie de nivel naţional, la care participă un număr impresionant de elevi din
întreaga ţară.
Sperăm ca această săptămână „de foc” să fie o nouă treaptă spre evoluţia voastră ca
elite ale şcolii româneşti, spre progresul în cunoaştere, acea cunoaştere care nu înşeală
niciodată şi care ne face întotdeauna mai puternici. Faptul că sunteţi prezenţi la această
olimpiadă este un semn al dorinţei voastre de a pune în valoare cunoştinţele acumulate de-a
lungul timpului, care vă vor permite ulterior un urcuş spiritual, o cunoaştere mai profundă,
care se manifestă în fapte, făureşte caractere şi care, în cele din urmă, îşi atinge cu adevărat
menirea, scopul, performanţa şi dă măsura omului desăvârşit.
Doresc să vă felicit pe voi, tineri participanţi la această fază naţională a Olimpiadei
Interdisciplinare „ŞTIINŢELE PĂMÂNTULUI”, pentru că aţi ajuns în acest ultim „act” al
concursului şi pentru că aţi ales să studiaţi aceste discipline. Este de apreciat că vă străduiţi să
îmbinaţi cunoştinţe teoretice şi practice din domenii atât de variate, de vaste, dar cu atât de
multe conexiuni şi aplicaţii pentru viaţă! Sunt convinsă că printre voi, copii foarte inteligenţi,
cu spirit de explorator precum al marelui savant EMIL RACOVIŢĂ, cu dorinţă imensă de
cunoaştere, dezinvolţi şi fără inhibiţii, se vor cultiva marile spirite, oameni de ştiinţă, medici,
cercetători, fiecare realizaţi în domeniul ales.
Aceleaşi felicitări se cuvin celor care v-au pregătit, profesorilor care au investit în
formarea voastră timp, suflet, cunoştinţe, care v-au transmis clipă de clipă respectul pentru
viaţă, natură, pentru om, dar şi dorinţa de a fi mai buni, de a atinge performanţe cât mai înalte
şi de a reprezenta cu mândrie la aceastăcompetiţie judeţele din care proveniţi.
Vă urez tuturor mult succes la probele care urmează, gândurile să vă fie clare, mintea
să vă fie luminată, să obţineţi rezultate cât mai frumoase şi să acumulaţi experienţe
memorabile!”
În total au fost prezenţi 200 participanţi din care 120 de elevi, din 37 de judeţe, însoţiţi
de profesori delegaţi şi 43 de membri în Comisia centrală. Din Comisia Centrală a făcut
parte şi un profesor din judeţul Vaslui - prof. Angheluţă Cătălin-Daniel de la Colegiul
Naţional „Gh. Roşca Codreanu” Bârlad. Elevii şi profesorii însoţitori de lot au fost cazaţi la
Hotel Racova şi Motel Ambis iar membrii Comisiei Naţionale au beneficiat de serviciile
deosebite şi îmbunătăţite ale Hotelului Vaslui.
Festivitatea de deschidere şi de premiere, însoţite de momente artistice oferite de
elevii de la Palatul Copiilor Vaslui, Ansamblurile de dansuri şi melodii populare din satele
Târzii şi Alexandru Vlahuţă, precum şi de ansamblu de dansuri moderne de la Clubul
Elevilor din Bârlad s-au desfăşurat la Casa de Cultură „Constantin Tănase” din Vaslui.
Probele practice la cele patru discipline de concurs (fizică, chimie, biologie,
geografie) s-au desfăşurat cu materiale didactice noi, achiziţionate, cu sprijinul special
oferit de 25 de directori de unităţi de învăţământ din judeţul Vaslui pentru susţinerea
activităţilor experimentale în condiţii identice, foarte bune. La chimie şi biologie probele
practice au fost realizate de membrii comisiei centrale iar la geografie şi fizică subiectele la
probele practice au fost concepute de colegi valoroşi din judeţul Vaslui – inspector şcolar
general Plăcintă Gabriela, inspector şcolar pentru disciplina geografie Andriescu Eduard-
Aurelian, prof. Baciu Marius (la geografie), inspector şcolar pentru disciplina fizică-chimie
Dumitraşcu Irina, prof. dr. Dumitraşcu Leonaş, prof. Hosofschi Neculai-Aurelian, prof.
dr. Mocanu Zîna–Violeta, prof. Badea Ileana–Camelia (la fizică).
Expertiza colegilor şi calitatea organizării s-au reflectat şi în faptul că nu au existat
contestaţii la probele practice şi/ sau scrise, la supraveghere şi/ sau la însoţirea elevilor
olimpici şi profesorii însoţitori la probele de concurs, în excursii, la cazare şi la masă.
3
4
Din cele 20 de premii acordate de MEN, premiul I, II, III şi 17 menţiuni, o menţiune
a fost obţinută de elevul Sîmbotin F. Vlad Gabriel, din clasa a XII-a de la Liceul Teoretic
„Mihail Kogălniceanu” Vaslui. Acelaşi elev de excepţie cu care se mândreşte învăţământul
vasluian a abţinut şi premiul special pentru cea mai bună teză la biologie.
Încă 2
elevi din judeţul
nostru au obţinut
Menţiuni Speciale
este vorba despre
elevii Munteanu
Andu - Florin de
la Colegiul
Naţional ”Gh.
Roşca Codreanu”
Bârlad şi Sîrbu
Tudor – Octavian
de la Colegiul
Naţional ”Cuza
Vodă” Huşi.
Premiile
speciale, în bani,
pentru cea mai bună teză la fizică, chimie, biologie, geografie, precum şi cele 30 de menţiuni
speciale, au fost oferite tot de asociaţiile profesorilor de fizică, chimie, biologie şi
geografie din judeţul Vaslui.
Elevii au beneficiat de o excursie de documentare la cele mai importante obiective din
municipiul Bârlad – Muzeul „Vasile Pârvan”, Planetariul şi Observatorul Astronomic din
Bârlad, Grădina Publică şi Parcul Zoologic din Bârlad.
5
Comisia Centrală a cunoscut locuri şi cadre didactice de seamă în persoana domnului

director - prof. dr. Irimia Arteni de la Colegiul Agricol ”Dimitrie Cantemir” Huşi, a doamnei
inginer Eugenia Gaiţă de la vinoteca colegiului, directoarea Şcolii Gimnaziale din Pădureni
Cătălina Ciulei şi a domnului Primar – învăţător Temistocle Diaconu.
Seara festivă, în stil tradiţional, a elevilor, a fost sponsorizată cu 1.000 dolari de

Compania Oracle România şi s-a desfăşurat la Restaurantul Minion din Vaslui, cu sprijinul
şi animaţi de întreaga familie a doamnei prof. Cruceanu Dyana.
6
Sponsorizări importante au făcut Primăria şi Consiliul Judeţeanm Vaslui, SC

Plantago-Tehnofarm SRL, PANCARPROD SRL Vaslui (tricouri personalizate), Asociaţia
„Construim mereu împreună” (agende, tricouri, şepci, pixuri), Societatea de Geografie -
Filiala Vaslui, Asociaţia Profizica a profesorilor de fizică şi chimie din judeţul Vaslui şi
Asociaţia profesorilor de biologie din judeţul Vaslui – premii şi cazare.
Pe această cale mulţumim domnilor redactori Lucian Timofticiuc de la Vremea Nouă

şi Cristi Lapa de la Monitorul de Vaslui care au fost alături de noi şi au suţinut şi promovat
olimpicii şi valorile învăţământului vasluian precum şi expertiza şi profesionalismul cadrelor
didactice şi a inspectorilor din judeţul Vaslui.
Aprecierile pozitive ale doamnei inspector general din MEN – Daniela Bogdan au
fost relatate de presa vasluiană respectiv de publicaţiile Vremea nouă şi de Monitorul de
Vaslui.
Efortul, implicarea şi dăruirea tuturor cadrelor didactice de chimie, în special a
doamnelor profesor Scutaru Cezarina – Mihaela, Lefter Irina – Antonela, Balan Anca – Irena,
Drăgoi Nicoleta, Gosav Doina-Elena, Vlad Ina- Clara, Litră Paul - Cristian, Răduţă Luminiţa
– Mihaela, Dumitraşcu Leonaş, Hosofschi Neculai – Aurelian, Mocanu Zîna-Violeta, Badea
Camelia- Ileana, Hîncianu Gerlandida, Cruceanu Dyana, Nane Daniela – Crizantema,
Nebunu Livia, Bădărău Elena, Pavelina Tăune, au fost recompensate de doamna inspector
general în MEN - Daniela Bogdan şi domnul inspector general în MEN - Sorin Trocaru, prin
numirea lor în Comisii centrale ale olimpiadelor şi concursurilor naţionale care au urmat în
lunile imediat următoare.
7
Toate acestea ne onorează şi contribuie la îmbunătăţirea şi promovarea valorilor şi

imaginii judeţului Vaslui.
Pe această cale mulţumim încă odată doamnelor inspectoare generale prof. Gabriela
PLĂCINTĂ şi a doamnei inspector şcolar general adjunct - profesor Ana-Cristiana BOTAN
aflate la conducerea IŞJ Vaslui, colegilor inspectori, directorilor şi cadrelor didactice care s-
au implicat şi au sprijinit necondiţionat această competiţie naţională.
8
9
10
11
12
13
14
LOTUL DIN IAŞI LA OLIMPIADA INTERDISCIPLINARĂ

ŞTIINŢELE PĂMÂNTULUI, 2017
Prof. ELENA-ADRIANA MICULI
Colegiul Economic Administrativ, Iaşi.
Etapa naţională a olimpiadei interdisciplinare din acest an s-a desfăşurat în perioada

27-30 aprilie 2017 în oraşul Vaslui. Plecarea lotului de la Iaşi (patru elevi şi un profesor
însoţitor) s-a efectuat din Gara Iaşi în ziua de joi, 27 aprilie cu trenul IR Iaşi –Bucureşti Nord
având plecarea la ora 14,25 şi sosirea în Vaslui la 15,38. La Vaslui am fost întâmpinaţi de
responsabilul de grup şi transportaţi cu maşinile până în centrul oraşului la hotelul „Racova”
unde s-a efectuat cazarea.
După o perioadă de acomodare de două ore s-a participat la Festivitatea de deschidere
a competiţiei începând cu ora 18,30 la Casa de cultură „Constantin Tănase”. Această
deschidere a avut pe lângă cuvintele de bun venit din partea organizatorilor şi un program
artistic foarte frumos cu trimitere la valorile artistice locale. A urmat cina în cadrul
restaurantului hotelului şi şedinţa tehnică a comisiei centrale cu profesorii însoţitori.
Profesorul însoţitor de la Iaşi a convocat apoi elevii din lot la o mică şedinţă de diseminare a
informaţiilor. Vineri, 28 aprilie, după micul dejun s-a plecat organizat la Liceul Teoretic
„Emil Racoviţă” unde s-a desfăşurat timp de trei ore proba teoretică. După probă, profesorul
însoţitor a preluat elevii şi după masa de prânz i-a dus în oraş pentru vizitarea Parcului
Copou. Seara, după cină s-au discutat în cadrul grupului elevi-profesor însoţitor rezultatele la
proba teoretică.
Sâmbătă, 29 aprilie între orele 900-1200 s-a desfăşurat proba practică la acelaşi liceu
teoretic din Vaslui. Dimineaţa au fost înmânate de către doamna inspector general din
Ministerul Educaţiei Naţionale Daniela Bogdan diplomele de participare ale elevilor şi
profesorilor îndrumători, respectiv ale profesorilor însoţitori. La plecarea de la proba practică
elevilor li s-a dat instrumentarul de la proba experimentală de fizică precum şi un pachet cu
15
trimitere directă către această probă. După prânz, s-a plecat organizat cu 4 autocare în
excursie la Bârlad unde s-au vizitat în ordine de către lotul de la Iaşi: Muzeul „Vasile
Pârvan”, Planetariul din Bârlad, Grădina Zoologică din cadrul Grădinii Publice.
După aflarea rezultatelor elevii participanţi de la Iaşi nu au depus contestaţii şi de la
00
ora 20 a avut loc cina festivă la 2 restaurante: pentru elevi şi o parte dintre profesorii
organizatori din Vaslui la restaurantul „Minion”, iar pentru profesorii din comisia centrală,
profesorii însoţitori şi cealaltă parte de profesori organizatori la resturantul „Vaslui”.
Petrecerile au fost foarte reuşite graţie eforturilor organizatorilor din judeţul Vaslui. De altfel,
întreaga organizare şi ospitalitate de care au dat dovadă vasluienii au fost apreciate de către
toţi elevii şi profesorii participanţi la această olimpiadă.
Duminică, 30 aprilie după micul dejun a avut loc Festivitatea de premiere şi
închiderea oficială de la ora 900 în aceeaşi Casă de Cultură. A durat o oră, timp în care elevii
au primit diplome şi cărţi, premii în bani de la Ministerul Educaţiei Naţionale (Premiul I -150
lei, Premiul al II-lea -115 lei, Premiul al III-lea- 80 lei, menţiunile- 65 lei fiecare), iar din
partea ISJ Vaslui menţiunile speciale -50 lei fiecare, precum şi multe felicitări din partea
tuturor pentru întregul efort depus pentru obţinerea acestor rezultate deosebite. Lotul din Iaşi
a fost printre cele fruntaşe, cu 4 elevi premiaţi din 4 elevi participanţi (Premiul al II-lea şi 3
menţiuni).
După o masă de socializare împreună cu numerosul lot de elevi de la Bucureşti, ne-am

îndreptat spre gară de unde am pornit la 15,59 cu trenul spre Iaşi, unde am fost aşteptaţi de
familiile elevilor minori la ora 17,36. Participarea lotului de la Iaşi din acest an la ONSP –
Vaslui, 2017 consider că a fost o reuşită, iar amintirile rămase au fost plăcute pentru toţi.
Şi mai departe... povestea calificării la etapa internaţională a continuat pentru elevii de
clasele a X-a şi a XI-a de la Iaşi cu o pregătire intensă la Bucureşti cu lotul lărgit al României,
respectiv la Iaşi la Universitatea „Al. I. Cuza”. Au trecut cu brio de probele de baraj şi au
participat la Nisa unde echipa României a obţinut cele mai bune rezultate de când este
participantă.
16
În lotul olimpic al României au fost medaliaţi cu aur – Sandu Andrei şi argint -

Mălina Strugaru, la a XI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe ale Pământului
(International Earth Science Olympiad - IESO), desfăşurată în Nisa, Franţa, în perioada 21-30
august 2017.
Au urmat apoi recunoaşterea şi aprecierea comunităţii locale şi a întregi ţări. I-am

felicit pe toţi şi ştiu că vor avea un viitor lumios şi multe de afirmat la nivel mondial.
Rezultatele obţinute de elevii participanţi

din judeţul IAŞI
Nr. Numele şi Unitatea de An de Total Poziţia Premiul Lot

Crt. prenumele învăţământ studiu general în lărgit
elevului clasament
1. STRUGARU Colegiul XI 155,25 2 al II-lea DA
C.P. IRINA Naţional, Iaşi
MĂLINA
2. SANDU C. Colegiul X 141,00 5 Menţiune DA
ANDREI Naţional, Iaşi
3. CREŢU C. Colegiul XII 124,25 18 Menţiune NU
MARIAN Naţional, Iaşi
CODRIN
4. PIPIRIG N. Colegiul XII 123,75 19 Menţiune NU
TUDOR Naţional „Emil
Racoviţă”, Iaşi
17
OLIMPIADA NAŢIONALĂ INTERDISCIPLINARĂ

"ŞTIINŢELE PĂMÂNTULUI"
Ediţia a XXI-a, Etapa naţională, VASLUI, 27- 30 aprilie 2017
Subiect proba practică – FIZICĂ
Subiect propus de:
Prof. dr. Leonaş DUMITRAŞCU – Liceul “Ştefan Procopiu” Vaslui
Prof. dr. Irina DUMITRAŞCU – Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui
Prof. Neculai - Aurelian HOSOFSCHI – Liceul “Ştefan Procopiu” Vaslui
Prof. dr. Zîna - Violeta MOCANU – Liceul Tehnologic ”Ion MIncu” Vaslui
Prof. Ileana - Camelia BADEA – Liceul Tehnologic ”Ion Mincu” Vaslui
Tema lucrării:
Determinarea masei hectolitrice şi a densităţii reale a boabelor de cereale
Una dintre metodele ştiinţifice folosite pentru descrierea calităţii cerealelor se bazează
pe determinarea masei hectolitrice (densităţii aparente) a acestora.
Masa hectolitrică a cerealelor este prin definiţie masa volumică de “umplere” cu
boabe de cereale a unui anumit recipient (Sursa: Institutul Naţional de Metrologie -
http://www.inm.ro/ ).
Masa hectolitrică este influenţată de o serie de factori ca: masa specifică a cerealelor
(densitatea reală); starea hidrometrică a boabelor (umiditatea); elementele geometrice ale
boabelor (forma lor); coeficientul de frecare a cerealelor; conţinutul de corpuri străine şi
natura lor; capacitatea, forma şi dimensiunile recipientului ce serveşte la măsurarea
volumului precum şi modul în care se efectuează umplerea recipientului.
Dispozitivul experimental şi materiale disponibile
1. 2 seringi de 60 cm3: o seringă, prevăzută cu un cui de blocaj, în care se introduc
boabele studiate în vederea efectuării măsurătorilor şi
o a doua seringă necesară modificării presiunii aerului
din instalaţie;
2. Tub manometric în formă de U, având un
capăt înfundat, iar celălalt capăt prevăzut cu un racord
în formă de T ce permite conectarea celor două
seringi;
3. Suport de susţinere a tubului manometric (1
bucată);
4. Clips-uri elastice pentru fixarea tubului
manometric pe suportul de susţinere (2 bucăţi);
5. Dinamometru de 1N;
6. Benzi de cauciuc (2 bucăţi) pentru fixarea
cuiului de blocaj şi pentru suspendarea seringii cu
boabele studiate pe durata operaţiunilor de “cântărire”
a acestora;
7. Boabe de porumb “pop-corn” (circa 100
cm3);
8. Seminţe de floarea soarelui (circa 100 cm3);
9. Hârtie milimetrică (1 foaie A4) – Atenţie
18
această foaie nu se semnează – se ataşează foii de concurs.

10. Fişă de lucru (1 foaie A4) – Atenţie această foaie nu se semnează – se ataşează foii
de concurs.
Cerinţe:
I. Determinarea masei hectolitrice a boabelor de cereale (10p)
a) (4p) Realizaţi câte un set de cel puţin 4 măsurători pentru determinarea masei
hectolitrice a boabelor de porumb “pop-corn” ( d1 ) şi a boabelor de floarea soarelui ( d 2 ). În
fiecare set este obligatoriu ca una dintre măsurători să corespundă volumului maxim de 60
cm3. Notaţi rezultatele într-un tabel de forma:
Tabelul 1.
Nr.  g   g   g   g 
det.
V cm 3[ ] m [g ] d  3  d  3  ∆d  3  ∆d  3 
 cm   cm   cm   cm 
1.
…..
4.
b) (4p) Reprezentaţi pe acelaşi grafic dependenţele m = m (V ) pentru cele două tipuri de

boabe studiate şi interpretaţi panta graficelor obţinute.
c) (1p) Exprimaţi rezultatele finale obţinute folosind relaţia: d = d ± ∆d (unde d este
masa hectolitrică medie, iar ∆d este eroarea absolută).
d) (1p) Prezentarea surselor de erori (minim trei surse).
II. Determinarea densităţii reale a boabelor de cereale (15 p)

Descrieţi o metodă experimentală pentru determinarea densităţii reale a boabelor de
porumb “pop-corn” şi a boabelor de floarea soarelui, bazată pe utilizarea transformării
izoterme a gazelor, folosind instalaţia experimentală compusă din tubul manometric în formă
de U şi din cele două seringi (seringa pentru introducerea boabelor studiate va fi blocată pe
durata măsurătorilor cu ajutorul cuiului de blocaj la volumul maxim de 60 cm3). Elaboraţi
referatul lucrării de laborator, respectând următoarea structură:
1. Principiul metodei. (3p)
2. Modul de lucru. (1p)
3. Date experimentale. (3,5p)
Realizaţi experimentul după metoda propusă, efectuând câte un set de 6 măsurători

corespunzătoare variaţiei ∆V a volumului incintei formate din cele două seringi pentru
următoarele trei situaţii: 1. Ambele seringi sunt goale; 2. O seringă este umplută cu porumb;
3. O seringă este umplută cu floarea soarelui, umplerea fiind realizată la volumul maxim de
60 cm3).
Notaţi rezultatele într-un tabel de forma:
Tabelul 2.
1. Ambele seringi goale 2. O seringă cu porumb 3. O seringă cu floarea soarelui
Nr. ∆V g lg ∆hg ∆V p lp ∆h p ∆V fs l fs ∆h fs
det. [cm ]
3 [cm] [cm] [cm ]
3 [cm] [cm] [cm ]
3 [cm] [cm]
1.
…..
6.
19
4. Prelucrarea datelor experimentale. (5,5p)

a) (1,5p) Trasaţi curba de etalonare a manometrului p1 = p1 (l ) unde p1 (l ) reprezintă
presiunea, iar l lungimea coloanei de aer cuprinsă între coloana de lichid şi capătul înfundat
al tubului manometric.
b) (1,5p) Trasaţi, pe acelaşi grafic, curbele de corecţie ale presiunii ∆p (l ) = p2 (l ) − p1 (l ) ,
unde p2 (l ) reprezintă presiunea aerului din incinta corespunzătoare celor două seringi, pentru
cele trei seturi de măsurători efectuate, iar p1 (l ) reprezintă presiunea corespunzătoare a
coloanei de aer cuprinsă între coloana de lichid şi capătul înfundat al tubului manometric.
c) (3p) Calculaţi valorile medii: V gi , V pi şi, respectiv, V fsi , ale volumelor iniţiale de aer
închis în incinta corespunzătoare celor două seringi, pentru cele trei situaţii considerate,
conform rezultatelor măsurătorilor efectuate. Notaţi rezultatele într-un tabel separat –
Tabelul 3. - construit pe baza datelor din Tabelul 2, prin adăugarea coloanelor
corespunzătoare acestor mărimi şi a erorilor absolute asociate (model – Tabelul 1).
d) (1p) Calculaţi densităţile reale ale boabelor de porumb “pop-corn” (ρ1 ) şi ale celor
de floarea soarelui ( ρ 2 ) şi exprimaţi rezultatele finale obţinute folosind relaţia: ρ = ρ ± ∆ρ
(unde ρ este densitatea reală medie, iar ∆ρ este eroarea absolută).
5. Concluzii asupra metodelor utilizate şi a rezultatelor obţinute: comparaţii între
masele hectolitrice şi densităţile reale ale boabelor studiate şi prezentarea surselor de erori
(minim trei surse). (2 p)
Notă: Se consideră cunoscute: g = 10 m ⋅ s −2 - acceleraţia gravitaţională, p0 = 101000 Pa

- presiunea atmosferică la care se realizează experimentul, ρ a = 1000 kg ⋅ m −3 - densitatea apei.
Se poate neglija variaţia volumului accesibil aerului din incinta compusă din ramura tubului
manometric şi din cele două seringi pe durata experimentului.
20
ACEASTĂ PAGINĂ NU SE SEMNEAZĂ! SE VA ATAŞA FOII DE CONCURS!
I. Determinarea masei hectolitrice a boabelor de cereale
Tabelul 1. Pentru boabele de porumb „pop-corn”
Nr. V [cm3]] m [g]] d1[g/cm3] d [g/cm ]

3
∆d [g/cm3] ∆ d [g/cm3]
det.
1.
2.
3.
4.
Tabelul 1. Pentru seminţele de floarea soarelui
Nr. V [cm3] m [g]] d1[g/cm3] 3

d [g/cm ] ∆d [g/cm3] ∆ d [g/cm3]
det.
1.
2.
3.
4.
II. Determinarea densităţii reale a boabelor de cereale
4. Prelucrarea datelor experimentale
Tabelul 2.
Cazul l0 [mm] l [mm] ∆ V [cm3] Vboabe ρ [g/cm3]

[cm3]
1. Ambele seringi goale
2. O seringă cu porumb
3. O seringă cu floarea soarelui
21
PREMII OBŢINUTE
la competiţiile NAŢIONALE şi INTERNAŢIONALE
prof. dr. IRINA DUMITRAŞCU
Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui
Anul şcolar 2016-2017 a fost un an foarte bun, încărcat de rezulutate valoroase,

premii şi menţiunea de la EUSO pentru elevul Bordeianu Andrei de la L.M.K. Vaslui care a
făcut parte din lotul naţional pentru EUSO 2017. Felicitări lui, profesorului de fizică Ignat
Cătălin şi nu în ultimul rând părinţilor. Mult succes în continuare.
Multumiri şi un gând bun transmitem şi domnilor inspectori generali din MEN, prof.
Sorin Trocaru şi prof. Daniela Bogdan, care au sprijinit şi contribuit la atingerea acestui
rezultat deosebit.
European Union Science Olympiad (EUSO) – COPENHAGA – 7 – 14 Mai 2017
Nr Numele şi prenumele Unitatea şcolară de Premiul Numele profesorului

Crt Clasa
elevului provenienţă obţinut îndrumător
Liceul Teoretic
BORDEIANU
1 ”Mihail X Menţiune IGNAT CĂTĂLIN
ANDREI
Kogălniceanu” Vaslui
Şi la celelalte olimpiade rezultatele au fost valoroase, lotul de fizică adăugând în

palmares Locul II (MEN) şi o Menţiune MEN.
Felicitări şi un an competiţional şi mai bun!
22
OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE FIZICĂ A AVUT LOC LA TÂRGU JIU
Rezultatele au fost deosebite şi anul acesta. Felicitări tuturor celor implicaţi!
Numele
Nr Numele şi prenumele Premiul
Şcoala Clasa profesorului
crt elevului obţinut
îndrumător
CRISTEA Colegiul Naţional II (MEN) POPA
1. VII
ALEXANDRU "Cuza Vodă" Huşi Aur (SRF) CRISTINEL
Liceul Teoretic Menţiune
BORDEIANU IGNAT
2. "MihailKogălnicea X (MEN)
ANDREI CĂTĂLIN
nu" Vaslui ARGINT
Liceul Teoretic
GHEORGHIEŞ "Mihail CRUCEANU
3. VII Bronz
PETRUŢ RAREŞ Kogălniceanu" DYANA
Vaslui
Şcoala Gimnazială
TĂUNE
4. DIACONU RĂZVAN ”Mihai VI Bronz
PAVELINA
Eminescu” Vaslui
Şcoala Gimnazială
TRIFAN BĂDĂRĂU
5. ”Ştefan VIII Bronz
ROBERT GABRIEL ELENA
cel Mare” Vaslui
Liceul Teoretic
ALBESCU "Mihail CRUCEANU
6. VIII Bronz
RUXANDRA Kogălniceanu" DYANA
Vaslui
Colegiul Naţional ANGHELUŢĂ
7. STOIAN CĂTĂLIN "Gh. Roşca X Bronz CĂTĂLIN -
Codreanu" Bârlad DANIEL
Liceul Teoretic
MUNTEANU
"Mihail Medalie CRUCEANU
8. ANDRADA - VI
Kogălniceanu" de Onoare DYANA
DENISA
Vaslui
Liceul Teoretic
"Mihail Medalie IRIMIA
9. MATEI TEODORA XII
Kogălniceanu" de Onoare JAN
Vaslui
La chimie s-a remarcat încă odată elava Zavate Antonia - Georgiana îndrumată de
doamna prof. Tilibaşa Aura - Maricica de la Colegiul Naţional „Gh. Roşca Codreanu” Bârlad,
care a avut o participare reuşită şi la Tabăra naţională de Chimie ce s-a desfăşurat anul acesta
la Timişoara, în septembrie 2017.
Şi elevul Sîrbu Tudor – Octavian îndrumat de prof. Badea Ionela de la Colegiul
Naţional „Cuza Vodă” Huşi care a făcut o figură frumoasă la naţionale de chimie, la
Olimpiada de „Ştiinţeţe Pământului” şi particip la un program de cercetare în biochimie la
Unviersitatea Purdue din Statele Unite.
23
OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE CHIMIE CE A AVUT LOC LA TÂRGOVIŞTE

Nr Numele
Numele şi Premiul
. Şcoala Clasa profesorului
prenumele elevului obţinut
crt îndrumător
ZAVATE Colegiul Naţional TILIBAŞA
Menţiune
1 ANTONIA - ”Gh. Roşca IX AURA -
(MEN)
GEORGIANA Codreanu” Bârlad MARICICA
SÎRBU TUDOR - Colegiul Naţional Menţiune
2 XI BADEA IONELA
OCTAVIAN ”Cuza Vodă” Huşi Specială
DRAGOSLAV Şcoala Gimnazială

Menţiune NEMŢANU
3 ANDREEA - ”Constantin Parfene” VIII
Specială DORINA
PATRICIA Vaslui
Şcoala Gimnazială
NANU Menţiune MUNTEANU
4 "George Tutoveanu" VIII
ANA - MARIA Specială OANA - ROXANA
Bârlad
OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE ASTRONOMIE ŞI ASTROFIZICĂ – CĂLIMĂNEŞTI

Nr Numele şi Premiul Numele profesorului
Şcoala de provenienţă Clasa
crt prenumele elevului obţinut îndrumător
ONOSE Colegiul Naţional "Gh.
Menţiune
1 ELENA - Roşca Codreanu" XII ADAM IOAN
de Onoare
EUGENIA Bârlad/ AAS
Liceul ”Ştefan
HONCU Menţiune DUMITRAŞCU
2 Procopiu” XI
RĂZVAN de Onoare LEONAŞ
Vaslui
Colegiul Naţional "Gh.
VĂTĂMANU Menţiune
3 Roşca Codreanu" IX ADAM IOAN
ALEXANDRU de Onoare
Bârlad/ AAS
CHIRIAC Colegiul Naţional "Gh.
Menţiune ANGHELUŢĂ
4 DANIELA - Roşca Codreanu" X
de Onoare CĂTĂLIN - DANIEL
MIHAELA Bârlad
Colegiul Naţional "Gh. ANGHELUŢĂ
HRIŢUC Menţiune
5 Roşca Codreanu" VII ECATERINA -
COSMIN de Onoare
Bârlad AURICA
OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE ŞTIINŢE PENTRU JUNIORI – BUZĂU 2017

Numele
Nr. Numele şi prenumele Premiul profesorului
crt. elevului Şcoala Clasa obţinut îndrumător
CRUCEANU
DYANA - fizică
SAVA Şcoala Gimnazială
Menţiune COMAN
1 ALIN - "Al. Nechita" VIII
Specială CAMELIA-chimie
CONSTANTIN Vaslui
ŢARĂLUNGĂ
SIMONA- biologie
24
Concursuri MEN – Fizică + Chimie

1. Concursul Naţional de chimie “PETRU PONI” pentru liceele tehnologice
Numele şi
Nr. Premiul Profesor
prenumele Şcoala Clasa
crt. obţinut îndrumător
elevului
BOBÎRCĂ
HOBINC V. Liceul Teoretic "Mihai Menţiune
1 X MIHAELA
ANDREI Eminescu" Bârlad MEN LUMINIŢA
BUŞTIUCEL I.
Colegiul Agricol "Dimitrie Menţiune DINU
2 SERGIU - XII
Cantemir" Huşi MEN MIRELA
IONUŢ
Colegiul Agricol "Dimitrie Menţiune DINU
3 LATU I. PAUL X
Cantemir" Huşi Specială MIRELA
2. Concursul Naţional de chimie „RALUCA RÎPAN”pentru clasa a VII-a
Numele şi
Nr. Premiul Profesor
prenumele Şcoala Clasa
crt. obţinut îndrumător
elevului
PETREA Şcoala Gimnazială
Menţiune Brînză
1 A.L.ADELINA- „Anastasie Panu” Huşi VII
Specială Viorica
PAULA
ALEXANDRU Şcoala Gimnazială
Menţiune Coman
2 D. NORINA „Alexandra Nechita” VII
Specială Camelia
ŞTEFANIA Vaslui
Felicitări tuturor elevilor şi profesorilor implicaţi în munca de performanţă.

Succes în noul an şcolar!
25
ODISEEA LICEULUI, ANALIZATĂ LA MICROSCOP

Elev VLAD- GABRIEL SÎMBOTIN
Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui
Când intri la liceu ai o criză de
personalitate şi începi să te descoperi în
mod conştient pe tine cu adevărat. Începi
să-ţi dai seama cine eşti şi ce vrei să
reprezinţi, ai la dispozitie primele câteva
luni, care anulează şi te fac să uiţi aproape
complet de trecutul tău de elev de
gimnaziu şi care sunt un şoc şi te
influenţează puternic, să te hotărăşti dacă
vrei să fii elevul de 10 care studiază
intens, dar care nu are timp de prea multe
activităţi sociale sau elevul care nu
lipseşte de la niciun chef şi pe care îl
salută toată lumea din liceu când trece pe
lângă el. În orice caz, vrei cumva să te
remarci, să fii cineva deosebit, să ieşi din
multime şi să fii pe cât posibil cel mai bun
în acel lucru pe care alegi să îţi canalizezi
eforturile. Poate încerci mai multe metode şi realizezi că unele nu ţi se potrivesc şi concurenţa
e prea puternică pentru a îţi permite şi ţie să ieşi în evidenţă şi în consecinţă, odată şi cu
26
maturizarea, se cristalizează treptat un set de principii căruia îi eşti mai mult sau mai puţin
fidel sau poate începi liceul cu mintea setată şi ştii bine ce vrei, ceea ce rar întâlneşti, pentru
ca personalitatea bobocului de liceu, adică a proaspătului adolescent este cea mai flexibilă.
Eu am încercat, mai ales la
început, să gust din tot ce oferea
liceul, am vrut să iau contact cu cât
mai multe medii şi să
experimentez cât mai multe
lucruri, în limita siguranţei, pentru
a îmi da seama în ce îmi doream să
investesc timp. Dar in acea
perioadă de criză despre care
vorbeam, am realizat că singura
mea cale de a mă afirma este
studiul suplimentar şi temeinic,
sacrificarea anumitor conforturi
pentru a mă putea considera pe
mine însumi în permanenţă
informat, deci puternic. Şi ce îmi
permitea să mă remarc în acest fel
era însăşi această atitudine, faptul
că mereu eram puţin mai interesat
şi mai conectat la ce ni se prezenta
la ore decât restul colegilor. Am
realizat că trebuie să exploatez
această dispoziţie crescută a mea

pentru a acorda timp învăţatului.
În modul acesta am perceput eu
superioritatea, nu în numărul de
baruri frecventate sau numărul de
fete schimbate pe săptămână. Am
găsit ceva atât de nobil în acest
scop încât am ales să investesc
mai tot timpul liber de care mai
dispuneam pentru a îmi îmbogăţi
în permanenţă cunoştinţele. Deşi
veneam din gimnaziu ca fost
olimpic naţional la geografie (în
clasa a 8-a, perioada în care totuşi
în viaţa mea nu prea se întâmpla
nimic interesant, spre deosebire
de începutul liceului), inainte de
liceu şi în prima parte a clasei a 9-
a ambiţia şi încrederea mea în
acest sens aproape disparuseră
27
pentru că eram guvernat de teama că nu voi mai putea ţine pasul şi cu olimpiada din cauză că
îmi va fi greu să îmi asigur mediile de la clasă.
Din fericire, m-am convins destul de repede că nu e cazul de aşa ceva şi mi-am
continuat după o mică punte drumul pe care îl începusem în clasa a 8-a, dar de data aceasta
chiar şi mai hotărât, ajunsesem, după cum am spus, să renunţ şi să mă detaşez, de voie, de
nevoie de multe activităţi la care luasem parte în primele săptămâni ale liceului: a trebuit să
răresc ieşirile cu colegii sau prietenii şi conversaţiile interminabile şi uneori lipsite de rost de
pe reţelele de socializare. De asemenea această schimbare m-a constrâns, spre binele meu şi
totodată m-a şi învăţat să fac o selecţie a oamenilor cu care interacţşionez şi în care investesc
timp. Era nevoie să fac o filtrare temeinică pentru ca lucrurile să meargă ca la carte.
Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Chiar şi în aceste condiţii, drumul a fost unul
lung şi foarte accidentat şi greu de parcurs, necesitând un studiu susţinut şi constant. Începând
ca olimpic la geografie primul impuls (care a ţinut destul de mult) în liceu a fost să continui
pe această cale şi în ciuda faptului că mă angajasem în pregatire suplimentară şi pentru
olimpiada de biologie, datorită profilului pe care îl alesesem (ştiinţe ale naturii) şi mă
pregăteam şi acolo serios şi din plăcere, cu un interes pe care mi l-a trezit mai ales doamna
mea profesoară, olimpiada de geografie a fost cea care a rămas pentru mine destul de mult
timp pe primul plan pentru că ştiindu-mă cu o oarecare experienţă şi cu antecedente de
reuşită, aveam mai multă încredere în şansele mele acolo.
Mergând în paralel cu cele 2, dar la început cu speranţe reale pentru calificare la faza
naţională doar la geografie, am ajuns spre etapele judeţene ale celor 2 olimpiade să imi doresc
să le cuceresc pe ambele. Această evoluţie a modului în care îmi evaluam eu şansele s-a
datorat faptului că startul meu în pregatirea la biologie a fost unul mai greoi (deşi fusesem şi
în clasa a 7-a la olimpiadă, atunci nici măcar nu mă pregătisem cu adevarat şi în consecinţă
nici nu am obţinut un rezultat satisfăcător). Totul era nou pentru mine, în contrast cu
pregătirea pentru geografie pe care o făceam cu doamna profesoară care mă ghidase către
naţională şi cu un an înainte şi nu se putea spune că eram cel mai priceput din grupa de
pregătire. La testele de evaluare pe care ni le dădea doamna profesoară punctajele nu erau atât
de mulţumitoare. Ce-i drept, recunosc că învăţatul meu serios pentru olimpiada de biologie a
început puţin defazat de debutul pregătirii şi în consecinţă s-a observat şi o creştere continuă
28
a nivelului meu, ajungând la momentul de declic, feed-backul pozitiv de care aveam nevoie
pentru a crede în şansele mele, olimpiada locală, unde reuşisem să obţin cel mai bun punctaj.
Asta m-a motivat şi m-a făcut să conştientizez că şansele mele sunt reale şi la biologie. Nu
trebuie să scap din vedere faptul că în paralel cu toate acestea eram nevoit şi reuşeam, din
fericire să ţin pasul şi cu temele şi evaluările de la şcoală. Apoi au venit fazele judeţene
înaintea cărora eu îmi spuneam că tot geografia aş alege-o în cazul în care situaţia ar fi impus
(pentru că cele două naţionale se organizau în aceeaşi săptămână). Aşa s-au potrivit lucrurile
că prima judeţeană dintre cele 2 a fost cea de biologie, îmi amintesc şi acum, care s-a ţinut la
Şcoala Gimnazială ”George Tutoveanu” din Barlad, pe 1 martie. Deşi punctajul pe care îl
obţinusem era unul destul de măricel, vestea calificării la faza naţională tot a venit ca o
surpriză pentru mine şi mi-a adresat întrebarea dacă nu cumva ar fi fost potrivit să îmi schimb
priorităţile. Apoi a urmat cea de geografie pe care am promovat-o, de asemenea şi care m-a
pus în situaţia de care mă feream, aceea de a alege. În zilele de după acea judeţeană am
analizat profund situaţia şi am luat decizia că ar fi mai bine să mă reorientez atunci pentru că
mi s-a oferit ocazia, deoarece am constatat că abilităţile şi gândirea mea sunt pe filiera realist-
ştiinţifică şi că pe domeniul respectiv aş avea mai multe perspective de viitor. Am ales o
schimbare, iarăşi, pentru a experimenta altceva, în detrimentul unei continuităţi, apoi a urmat
naţionala de biologie, care a fost confirmarea definitivă şi suficientă pentru psihicul meu care
ocazional mai era încercat de mustrări de constiinţă, că făcusem alegerea corectă.
Naţionala a fost în ansamblu, ca fiecare dintre cele de după ea, o experienţă bogată şi
complexă, cu ocazia căreia, deşi într-o măsură mai mică decât în anii următori, pentru că
eram boboc, am cunoscut şi am intrat în vorbă cu o multitudine de oameni care îmi
împărtăşesc pasiunea (dintre care şi 2 dintre cei mai buni prieteni, Ana din Iaşi şi George din
Cluj, alături de care am şi reprezentat ţara la olimpiada internaţională mare de biologie anul
acesta), pe lângă faptul că am participat la acele probe după care s-a făcut un clasament al
nostru. Mediul în care am pătruns cu acea ocazie mi s-a părut călduros şi primitor şi din acest
motiv m-a adoptat şi m-a făcut să vreau să rămân în el, am simţit că aparţin de el. Ei bine,
29
adevărata mea uimire din clasa a 9-a nu a fost calificarea la această naţională, ci rezultatul pe
care l-am obţinut la ea, după o pregătire din partea mea de care nu eram deloc mulţumit şi
care mi se părea superficială. Mersesem la acea naţională fără niciun obiectiv sau speranţă
reală la vreun loc fruntaş pentru a mă întoarce cu premiul 2 (superior menţiunii speciale pe
care o obţinusem cu un an înainte la olimpiada de geografie) şi o calificare în lotul lărgit al
României la olimpiada internaţională de ştiinte a uniunii europene (EUSO). A fost o explozie
pentru mine, efectiv de-abia atunci mi-am conştientizat capacitatea şi priceperea pe acel
domeniu. Am realizat că sunt capabil de lucruri deosebit de măreţe. Mă simţeam cu adevărat
puternic. Mi se părea că trăiesc un vis, dar nu m-am culcat pe o ureche pentru că ce a
continuat a fost o mobilizare şi o motivare enormă a mea de a profita de acea oportunitate şi a
mă califica pentru olimpiada internaţională la care aveam acces prin rezultatul meu. Trebuie
să precizez că experienţa mea cu olimpiadele în clasa a 9-a a fost cea mai vastă şi
diversificată, pentru că pe lângă cea de biologie am participat şi la faza naţională a olimpiadei
de lingvistică, unde mi-am cunoscut una din cele mai bune prietene, dar şi la numeroase alte
faze judeţene: fizică, chimie, lectura ca abilitate de viaţă şi ştiinţele pământului.
Apoi a venit clasa a 10-a în care am luptat pentru acea calificare şi am asistat la o
îmbogăţire exponenţială a bagajului meu informaţional. Ajunsesem să îmi schimb standardele

şi după o muncă asiduă am avut sorţi de izbândă la baraj şi m-am calificat pentru prima mea
olimpiadă internaţională, prescurtată EUSO. A fost un eveniment decisiv din cariera mea de
olimpic pentru că m-a facut să mă raportez de încă foarte devreme la nivelul internaţional al
olimpiadelor şi să mă pregătesc în consecinţă. Datorita acestei şanse ce mi s-a oferit prin
rezultatul din clasa a 9-a, am reuşit să iau nişte paşi mari înaintea colegilor mei de generaţie.
Şi în felul acesta ajunsesem în doar un an de la a fi al 3-lea la faza pe şcoală la a-mi
reprezenta ţara la o olimpiadă internaţională. La acea olimpiadă, care m-a ajutat enorm să mă
dezvolt, întrucât a fost interdisciplinară şi pe echipe, am mers pe sectorul biologiei împreună
cu o colegă de generaţie din Craiova, Teo, ce încă îmi este una din cele mai bune prietene.
Echipa mea, din care mai făceau parte un chimist (Tudor, care îmi este şi acum un prieten
apropiat) şi o fiziciană, ambii din Iaşi, colegi de clasă, a obţinut o medalie de Argint. Această
30
reuşită mi-a cultivat dorinţa pentru a ajunge în anii ce au urmat pe cea mai mare scenă
mondială preuniversitară a biologiei, olimpiada internaţională de biologie, IBO.
Până acum am vorbit numai despre experienţele şi surprizele plăcute pe care mi le-au
oferit olimpiadele, însa trebuie să recunosc că nu au am avut parte numai de astfel de
momente. În paralel cu acest interes al meu pentru olimpiadele internaţionale, am continuat şi
pe calea olimpiadei naţionale de biologie, unde în clasa a 10-a, când îmi impusesem că vreau
să ies primul, fiind singurul mod în
care puteam progresa faţă de anul
precedent am trăit o decepţie şi o
dezamăgire din cauza controversatei
probei practice care a depăşit puţin
materia pe care de altfel o
stăpâneam foarte bine şi care m-a
coborat pe locul 6 în clasament.
Trebuie să acceptăm că în viaţă nu
suntem mereu răsplătiţi chiar pe
măsura muncii noastre, cel puţin nu
imediat, dar trebuie să fim conştienţi
şi de faptul că prin muncă interesată
şi prin implicare şi dedicare putem
învinge orice obstacol şi mereu ne
vom remarca şi vom răzbi.
Cea mai mare lovitură pe
care am primit-o în contextul
olimpiadelor şi care din păcate m-a
şi marcat semnificativ a fost faptul
că în urma unui an întreg de muncă
şi a promovării barajului pentru
olimpiada internaţională în clasa a
11-a, nu am putut ajunge să ne
reprezentăm ţara la competiţia din
Vietnam din cauza unei lovituri de
stat din Turcia care a dereglat
programul zborurilor avioanelor de
pe aeroportul din Instambul. La
şocul şi teroarea care s-a creat din
cauza faptului că în timp ce noi ne
aşteptam avionul către Vietnam
aveau loc violenţe şi conflicte
armate pe pista aeroportului s-a
adăugat frustrarea că după un an întreg de muncă nu a venit nicio răsplată. Însă lucrurile nu
au rămas aşa şi visul meu până la urmă s-a îndeplinit. La câteva luni după incidentul de pe
Ataturk şi întoarcerea noastră acasă, ministerul educaţiei în semn de recunoştinţă faţă de
rezultatele noastre ne-a oferit locurile pt internatională obţinute în anul respectiv pentru anul
următor, fără a mai fi nevoiţi să susţinem baraje de selecţie.
După alte 2 participări cu succes la olimpiada naţională, în clasa a 11-a finalizată cu
obţinerea locului 4 şi în clasa a 12-a cu premiul 1, a venit experienţa cu care s-a încheiat în
mare stil cariera mea de olimpic, IBO 2017, organizată în Coventry. La această olimpiadă am
cunoscut oameni din toate colţurile lumii şi am reuşit să mă întorc acasă cu o medalie de
Bronz. Pe lângă aceste responsabilităţi, în clasa a 12-a evident a trebuit să mă pregătesc şi
31
pentru examenul de bacalaureat pe care l-am susţinut în sesiunea specială, la Ploieşti, unde
am reuşit să obţin nişte note mulţumitoare, promovând cu media 9.80. Pe lângă olimpiada de
biologie care a fost, astfel, nota de fundal a parcursului meu prin liceu, şi olimpiada de
Ştiinţele Pământului, unde am adunat 3 participări şi cu ocazia căreia mi-am facut cei mai
mulţi prieteni olimpici, am ţinut să am o cunoaştere completă şi de aceea nu am neglijat nici
studiul curiculumui şcolar. În tot acest timp, m-am străduit să păstrez legătura şi cu prietenii,
să asist la evenimentele semnificative ce mă priveau, pentru a rămâne ancorat în cotidian şi să
îmi întreţin şi nevoile culturale, citind ocazional şi beletristică sau vizionând filme clasice, o
altă mare pasiune a mea. M-am străduit în permanenţă să menţin acel echilibru care
caracterizează viaţa tuturor oamenilor de succes.
Ce vreau să spun în concluzie este că, uitandu-mă în urmă, nu îmi pare rău niciun
moment pentru calea pe care am ales-o, pentru că avantajele pe care mi le-a oferit
compensează cu vârf şi îndesat micile sacrificii pe care am fost nevoit să le fac, şi micile
neplăceri de care m-am lovit ocazional. Această dedicare pentru învăţat la nivel olimpic m-a
ajutat să îmi găsesc vocaţia şi să
mă dezvolt în domeniul acesteia la
un nivel maxim posibil pentru un
elev de liceu, acumulând un
valoros bagaj de cunoştinţe, mi-a
asigurat accesul într-un mediu
academic şi m-a pus în contact cu
oameni care m-au ajutat să evoluez
şi de la care ai ce învăţa şi care
acum îmi sunt cei mai buni prieteni
şi desigur mi-a oferit satisfacţia
faptului că fac ceva remarcabil,
palpitant, superior, diferit şi nobil
faţă de elevul tipic de liceu, chiar
dacă asta presupune mult mai
multă muncă.
Pentru cei mai mici, care
de-abia au început liceul sau poate
înca nici nu l-au început, nu vă
lasati purtaţi prea mult de val,
responsabilizaţi-vă din timp,
încercaţi să vă remarcaţi, să vă
definiţi o identitate şi să nu vă
pierdeţi în mulţime. Stabiliţi-vă
nişte principii, alegeţi o direcţie,
apucaţi-vă de un lucru şi
transformaţi-l în scopul vostru
suprem, nutriţi visuri şi luptaţi cu
toată puterea voastră pentru
îndeplinirea lor şi deveniţi cei mai
buni!
32
COPENHAGA – O EXPERIENŢĂ DE NEUITAT

Elev - ANDREI BORDEIANU
Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui
Una dintre cele mai frumoase săptămâni din viaţa mea a fost cea petrecută la
Copenhaga cu prilejul
desfăşurării
Olimpiadei de Ştiinte
a Uniunii Europene.
Mai întâi, aş vrea să
vorbesc despre ceea ce
trebuie să faci să
ajungi a participa la
acest concurs.
Un prim pas
presupune clasarea în
primele patru locuri în
cadrul Olimpiadelor
Naţionale de Fizică,
Chimie sau Biologie
pentru elevii de clasa a
IX-a. Apoi în
primavăra anului următor se organizează la Bucureşti proba de baraj pentru selectarea Lotului
Restrans al României. Cu alte cuvinte, din patru elevi de la o disciplina rămân doar doi.
Astfel, cei şase elevi selectionaţi (câte doi de la fiecare disciplină) vor fi repartizaţi în două
echipe, şi anume Team A, Team B.
Probabil cel mai greu pas este proba de baraj deoarece presupune atingerea unui scop nobil,
scop pentru care mulţi aspiră.
La fizică, acolo unde am
participat eu, am avut de
rezolvat două probe practice
stufoase, proba durând patru
ore. Simt şi acum răcoarea
acelei dimineţi de primăvară
din “Micul Paris”. Chiar dacă
eram pregătit, ştiam în
amănunt toată materia de
liceu, aveam certitudinea că
şi ceilalţi trei participanţi
erau la fel de bine pregătiţi.
M-am urcat în primul taxi şi
am pornit spre Colegiul
Naţional “Mihai Viteazu”
Bucureşti.
Cele patru ore de baraj au trecut rapid şi avusesem timp să fac toată proba. Rezultatele
probei de baraj se dădeau a doua zi, iar cu fiecare oră trecută începeam să am emoţii din ce în
ce mai mari. A doua zi a venit vestea cea mare. Am primit pe e-mail rezultatele; aveam al
doilea punctaj şi astfel m-am calificat la EUSO 2017. Diferenţele dintre punctaje au fost
foarte mici, chiar milimetrice. Între timp, am aflat şi calificaţii de la proba de biologie şi de
33
chimie. Astfel, la fizică m-am calificat eu şi colega mea Daria din Bucureşti, la biologie
Monica din Cluj şi Miruna din Alexandria iar la Chimie, Răzvan din Constanţa şi Miruna din
Bacău. După o lună, am aflat echipele: Team A formată din Monica, Daria şi Miruna iar
Team B Razvan, Miruna şi eu.
Astfel, ajungem şi la săptămâna cu pricina. Am plecat din Bucureşti din aeroportul
Otopeni în data de 7 mai 2017 fiind însoţiţi de trei profesori coordonatori. Este vorba despre
doamna profesor Daniela Bogdan (coordonator chimie) inspector general în MEN, doamna
profesor Georgiana Duţa - Cornescu (coordinator biologie) şi domnul profesor Constantin
Gavrilă (coordonator fizică). Prima escala a avut loc la Munchen. După alte două ore am sosit
la Copenhaga. Acolo am fost primiţi de către ghidul nostru, pe nume Nikolaj care era student
la Matematică în cadrul Universităţii din Copenhaga.
Pe parcursul săptămânii am avut un program variat şi încarcat, combinâd probele de
concurs cu excursii şi
vizite la diferite obiective.
Cea mai mare bucurie a
fost faptul că am cunoscut
elevi din ţările Uniunii
Europene şi am descoperit
modul cum înţeleg ei
lumea. Mai departe am să
vă povestesc despre
locurile pe care le-am
vizitat. Având în vedere
obiectivele din capitală,
am vizitat Primăria
oraşului, Palatul Regal,
Universitatea din
Copenhaga, Universitatea
Tehnică din Copenhaga
precum şi Parcul de
distracţii Tivoli (cel mai mare parc de distracţii din Europa), Grădina Zoologică şi Gimnaziul
Sf. Ana unde am avut premierea. Într-una din zile am vizitat şi orasul Roskilde cunoscut
pentru întregul complex de natură vikingă şi pentru festivalul de muzică rock. Chiar cu două
zile după ce am plecat din Roskilde a avut loc un concert Anthrax.
Odată cu acest eveniment am avut ocazia să descopar câte ceva din cultura daneză.
Fiind pasionat de citit, mi-am luat o carte de la o librărie de colţ de stradă, o carte cu eseuri
scrise de Soren Kierkgaard, cel mai important filozof existenţialist danez. Având în vedere
experienţa mea bucureştenească cu barajul, m-am aşteptat să întâlnesc o capitală aglomerată
dar spre surprinderea mea nu este de loc aşa. Multă lume foloseşte bicicleta în deplasare iar
uzul automobilelor este scăzut. Cazarea a avut loc la Hotelul Scandic situat la marginea
capitalei. De la geam aveam o privelişte aparte, un şes peste care trecea o cale ferată plină cu
felurite semnale lumimoase. În cameră am fost cazat cu participanţi din alte ţări, un elev din
Slovenia, unul din Italia, altul din Croaţia şi un german.
Competiţia a constat în principal din probe practice din domeniile ştiinţelor. Probele
am fost înnumăr de două, fiecare a câte patru ore. Ceea ce este important, demn de amintit
este lucrul în echipă. La prima probă, am avut de făcut un studiu amanuntit despre gheaţă. La
biologie Miruna avea de studiat micile vietăţi care trăiesc în gheaţă, la chimie Răzvan a avut
de făcut măsurări spectrometrice privind structura chimică a gheţii, iar la fizică am avut de
studiat structura cristalină şi discretă a substanţelor. La cea de-a doua probă, a fost mai
complicat din punctul meu de vedere. Am avut de calculat nişte traiectorii haotice ale unor
34
peşti dintr-un lac

precum şi studierea
transparenţei apei.
Ne-am descurcat
formidabil în echipă
pentru că am adus
Bronzul în ţară.
Premierea a avut loc
la Gimnaziul Sfanta
Ana unde am audiat
un recital superb de
Jazz. Medaliile au
fost acordate de
Prinţul Ioachim al
Danemarcei.
Am revenit în
ţară cu escală în
Viena, un oraş
european cu o
importanţă culturală
deosebită. Toţi eram
trişti şi în acelaşi
timp fericiţi deoarece
am reprezentat România cu
succes peste hotare.
A meritat tot
efeortul depus în clasa a IX-
a pentru Olimpiada de
Fizică întrucât toate orele
de pregătire la acestă
disciplină au căpătat contur.
35
ANUL DE GRAŢIE 2017
Elev TUDOR – OCTAVIAN SÎRBU

Colegiul Naţional ”Cuza Vodă” Huşi
Pentru orice elev participarea la o competiţie şcolară reprezintă o experienţă unică

care îl ajută să-şi lărgească orizonturile asupra materiei de care este interesat precum şi să
creeze prietenii cu oameni asemenea lui, care au

aceleaşi interese.
Pentru mine participarea de-a lungul
timpului la diversele olimpiade şi concursuri de
ştiinţe: Chimie, Fizică, Matematică, Ştiinţele
Pămânului au fost atât o încununare a muncii
susţinute, precum şi o modalitate de a mă dezvolta
şi de a descoperi lumea din jurul meu. Cu fiecare
problemă rezolvată, cu fiecare pagină citită
descoperi încă o părticică din acest Univers
fascinant. De asemenea am întâlnit oameni
extraordinari de la profesorii de la clasă până la
cadre universitare cu o experienţă bogată în
domeniu, care m-au determinat să continui pe
acest drum. La toate acestea s-au adăugat şi ceilalţi
elevi pe care i-am întâlnit, cu care am legat strânse
prietenii.
Olimpiadele nu sunt despre cine primeşte
premiul I şi cine se califică mai departe, ci despre
tineri dedicaţi care doresc să asigure un progres
societăţii. Materia depăşeşte cu mult programa
36
şcolară şi necesită o pregătire aparte, fiind în primul rând o luptă cu propria persoană. În
fazele superioare ale competiţiilor care
implică şi o probă practică am învăţat
despre multe experimente interesante
care nu sunt prezentate în mod normal
la orele de curs şi care mi-au crescut şi
mai tare motivaţia de a studia acea
materie.
Prin prisma acestor olimpiade şi
concursuri şcolare am avut şansa ca în
vacanţa de vară dintre clasele a 11-a şi
a 12-a să particip la un program de
cercetare în biochimie la Unviersitatea
Purdue din Statele Unite. A fost o
experienţă cu totul specială, deoarece
ne-am transformat în adevăraţi
cercetători, aplicând metode şi principii
folosite în cercetarea de top. Proiectul
nostru a fost analizarea şi crearea unui
inhibitor pentru o enzimă responsabilă
pentru o serie de
boli ale grâului. A
fost o senzaţie
fantastică să simţi
că poţi rezolva, cu
ajutorul ştiinţei, o
problemă a
omenirii, oricât de
neimportantă ar
părea. Acolo, la fel ca în

ţară, am întâlnit oameni
minunaţi care
împărtăşeau aceiaşi
pasiune.
37
DRUMUL SPRE PERFOMANŢĂ
Elev CĂTĂLIN STOIAN, clasa a XI-a,

Colegiul Naţional “Gh. Roşca Codreanu” Bârlad
Este ziua cea mare. Azi va avea

loc prima etapă a Olimpiadei
Naţionale de Fizică. Azi se va
decide rezultatul muncii mele. În
scurt timp, mulţi oameni vor vorbi
despre acesta. Dar despre munca
depusă de mine cine va vorbi? Eu,
desigur.
Încep, de obicei, această muncă
din vacanţa de vară dinaintea
olimpiadei. Prin urmare, când
particip la faza locală a olimpiadei
de fizică, eu am acumulat deja
câteva luni de lucru aproape
continuu. Ce presupune această
muncă? Mai întâi, din punct de
vedere cantitativ, au fost multe
caiete numai cu teorie, exerciţii,
probleme şi subiecte date la
olimpiadele din anii trecuţi. Zeci de
rezerve de cerneală folosite, sute de
pagini scrise. Totuşi, nimic nu se
compară cu nenumăratele ore de
muncă individuală sau împreună cu
domnul profesor Cătălin Angheluţă (căruia îi datorez tot atât de multe mulţumiri). Dar dacă
până acum nu i-am convins pe toţi, aceasta este pentru că am luat în calcul doar un singur an
şcolar. Eu particip la olimpiada de fizică din clasa a şasea, cu calificare (dar şi premiere) la
faza naţională din clasa a opta. De ce am luat-o pe acest drum? Pentru că aceasta a fost
opţiunea mea şi oameni precum domnul profesor, părinţii şi, nu în ultimul rând, prietenii mei
cred în mine şi mă sprijină în această aventură a cunoaşterii.
Înainte de orice, este o competiţie cu mine însumi. Au fost şi vor mai fi ani de studiu, de
eforturi, dar totul a fost şi va fi făcut cu pasiune... pentru performanţă.
38
CHIMIA – Elixirul adolescenţei mele
Eleva ANTONIA-GEORGIANA ZAVATE

Colegiul Naţional ”Gh. Roşca Codreanu” Bârlad
În prezent sunt elevă în clasa

a X-a, la Colegiul Naţional ”Gh.
Roşca Codreanu” Bârlad. De-a
lungul timpului am participat la
diferite concursuri şi olimpiade
şcolare, cele care m-au atras în mod
special fiind cele de matematică şi
ştiinţe la clasa a VII-a m-am dedicat
aproape în totalitate chimiei.
Încă din clasa a VI-a, când
învăţam la Şcoala Gimnazială
”George Tutoveanu”, am observat
că înţelegeam mai bine şi alocam
mai puţin timp temelor la materii
precum fizica şi matematica. Îmi
plăcea modul de gândire, simplu dar
extrem de complex în acelaşi timp.
Astfel, am început să mă pregătesc
în plus la fizică şi am participat la
olimpiadă. În clasa a VII-
a chimia mi s-a părut
foarte logică şi în plus de
asta răspundea la întrebări
pe care orice om şi le
pune, având răspunsuri ce
te motivau să cercetezi în
continuare.
Rezultatele nu au
încetat să apară. La
finalul clasei a VII-a, sub
îndrumarea prof.
Munteanu Oana-Roxana,
m-am calificat la faza
naţională a Concursului
de Chimie ”Raluca
Rîpan”, unde în urma
probei teoretice şi
practice am obţinut prima
Menţiune MEN. De
atunci, am participat la
fiecare fază naţională a
olimpiadei de chimie, iar
anul trecut am reuşit să
mă calific în lotul lărgit
39
pentru EUSO (European Union Science Olympiad), olimpiada internaţională pe echipe la

care vor participa doar 2 elevi din cei 4 selectaţi, şi va avea loc în Slovenia, în 2018.
Ca urmare a acestor rezultate deosebite am fost selectată să particip la 3 ediţii ale
Taberei Naţionale de Chimie, o tabăra special concepută pentru olimpicii cu cele mai bune
rezultate la chimie, unde am obţinut încă odată şi încă odată locuri onorabile.
Toate rezultatele pe care le-am obţinut până în prezent reprezintă munca continuă, cu
sacrificii, în ciuda descurajărilor şi a programului şcolar foarte încărcat. Din punctul meu de
vedere nu contează domeniul pe care vrei să-l aprofundezi, esenţial fiind în schimb să faci
ceea ce îţi place, orele de lucru suplimentar să nu ţi se pară un chin, şi mai ales să nu faci
ceva doar de dragul părinţilor sau a profesorilor. Totodată, cred că trebuie să fii calculat, să
ştii când trebuie să te pregăteşti în plus pentru un concurs dar să îţi petreci o parte din timp şi
relaxându-te. Mie îmi place să citesc, să fac sport, să ies cu prietenii şi să ascult muzică. În
afara chimiei îndrăgesc engleza, dar mă stăduiesc să învăţ cât reuşesc la toate materiile
şcolare.
Fac parte din colectivul clasei a X-a C, profilul stiinţe ale naturii, clasa unde am colegi
minunaţi şi profesori devotaţi meseriei de dascăl, cu o atitudine ce încurajează performanţa.
Doamna profesoara de chimie Aura Tilibaşa îmi este mereu de ajutor când apare o
noţiune nouă şi în perioada olimpiadei formăm o echipă, lucrând în plus. Îmi place să încerc
să găsesc singură soluţii la exerciţii, dar adesea acest lucru este foarte complicat şi implică
cunoştinţe din arii mai vaste ale chimiei, aşa că cercetez împreună cu doamna profesoară
pentru a înţelege cât mai bine. Nu consider că succesul impune un anumit număr de ore de
muncă, dar în schimb consider o mare calitate faptul de a fi capabil să-ţi dozezi timpul
eficient.
Pe viitor doresc să continui studiul chimiei în Anglia, iar apoi să lucrez şi în cercetare o
anumită perioada de timp. Nu exclud cazul în care m-aş întoarce în România, mai ales că
poate fi transformată într-o ţară cu multe oportunităţi.
40
PERSPECTIVA SUCCESULUI COMPETIŢIONAL

Elev RĂZVAN HONCU,
Liceul ,,Stefan Procopiu”,Vaslui.
În anul şcolar 2016-2017, fiind elev în clasa a XI-a, la Liceul ,,Ştefan Procopiu”,
Vaslui şi aflându-mă sub coordonarea
profesorului Dumitraşcu Leonaş, am avut
onoarea de a participa la diverse competiţii de
fizică şi astronomie şi astrofizică, ce au vizat
rezolvarea de probleme dar şi partea practică a
fizicii, prin realizarea de proiecte experimentale
foarte valoroase ce mi-au adus succesul imediat.
Dacă în toamnă rezultatele erau relativ
modeste participările ulterioare au fost
încununate de succes. Astfel pot aminti:
- cele trei premii I, de nivel naţional,
obţinute în cadrul concursurilor: ,,Edomnd
Nicolau”,
Concursului naţional
,,Marin Dacian
Bica” din cadrul
Taberei naţionale de
Fizică şi Astronomie
şi Astrofizică de la
Voroneţ februarie
2017 şi cea de la
Concursul de Ştiinţă
şi Tehnică ,,RoSEF
2017” de la Suceava,
Medalia aniversară
,,Academician Ana
Aslan” tot de la
,,RoSEF 2017”;
- Menţiunea
de onoare de la etapa naţională a Olimpiadei Naţionale de Astronomie şi Astrofizică de la
Călimăneşti 2017;
- diplomele Copernic, Newton,
Galilei şi Edison din cadrul
Concursului interjudeţean de
Creativitate în Fizică şi Tehnologii
,,Ştefan Procopiu” Iaşi 2017;
- Diploma de merit la
Concursul Naţional de Referate şi
Comunicări Ştiintifice ,,Ştefan
Procopiu”.
Consider că participarea mea
la aceste concursuri a reprezentat o
experienţă benefică dezvoltării
personale şi profesionale şi mi-a oferit
41
ocazia să obţin rezultate deosebite şi să mă pregătesc pentru viitoarea carieră profesională pe

care doresc să o abordez. Sunt de părere că aceste activităţi competiţionale au un impact
pozitiv asupra elevilor, încurajându-i să-şi depăşească limitele şi să dezvolte deprinderi şi
abilităţi multiple, inter şi transdisciplinare utile în viitor pe plan profesional.
Elevii ce iau parte la astfel de activităţi au ocazia să acumuleze noi informaţii, noi
matode şi tehnici de lucru, să viziteze obiective de o înaltă ţinută ştiinţifică (universităţi,

centre de excelenţă, observatoare astronomicve, planetarii, muzee etc.) şi să se afirme în
mediul social din care fac parte.
Academicianul şi fizicianul Ştefan Procopiu afirma faptul că ,,PROGRESUL SE
FACE PE SEAMA CELOR PERSEVERENŢI”, afirmaţie adevarată şi foarte importantă
pentru orice tânăr ce vizează performanţa în domeniul competiţiilor şcolare şi a muncii de
excelelenţă. Pentru mine, pregătirea extraşcolară şi extracurriculară, împreună cu profesorul
îndrumător dar şi individuală reprezintă factorii decisivi în vederea obţinerii rezultatelor de
înaltă performanţă.
Prin urmare, participarea la concursuri şi olimpiade şcolare reprezintă o etapă
superioară în viaţa tinerilor interesaţi de ştiinţă şi le oferă mari avantaje şi posibilităţi de
învăţare/ promovare/ progresare şi de acomodare optimă în viitorul mediu profesional la care
aspiră.
42
ACTIVITATEA DE PERFORMANŢĂ
Eleva DANIELA CHIRIAC

Numele meu este Daniela Chiriac şi sunt pasionată

de astronomie şi astrofizică, domeniu pe care l-am
descoperit sub coordonarea domnului prof. Angheluţă
Cătălin. În ciuda diversităţii de materii existente, implicit a
multitudinii şanselor de a-ţi găsi domeniul în care să
performezi, cred că toate persoanele cu rezultate într-un
anumit domeniu se aseamănă într-o oarecare măsură.
Performanţa nu se obţine bătând din palme. Ea
poate fi atinsă numai de persoana care vrea să atingă
imposibilul, de acea persoană care caută să fie perfectă în
ceea ce face. Atunci când înveţi pentru peformanţă, îţi
impui o limită pe care vrei să o atingi. Prin perseverenţă,
muncă şi încredere, poţi obţine orice rezultat, iar dacă
reuseşti să-ţi atingi “limita” impusă de tine, îţi vei alege o
alta pentru a continua drumul spre performanţă şi succes.
Câştigând o competiţie şi urcând pe scenă pentru a primi premiul simţi că efortul
depus până în acel moment a dat roade. Doar că nu este singurul lucru pe care îl obţii. Chiar
şi cei care au primit doar o diplomă de participare, au câştigat experienţă, iar faptul că au
ajuns până în acel punct este de apreciat. Întotdeauna există loc pentru mai bine. Iată un
motiv în plus să continui să înveţi.
Metodele de pregătire sunt cât se poate de diferite nu numai pentru materiile diferite.
Chiar şi pentru aceeaşi materie
oamenii pot învăţa şi lucra în diferite
stiluri, baza rămânând aceeaşi:
repetare şi exersare. Pentru a face
performanţă, trebuie să-ţi găseşti
stilul de lucru, adică cum poţi învăţa
mai uşor pentru a acumula mai mult.
Nu imediat cum ai pus mâna pe pix
şi începi să scrii, ştii cum este cel
mai bine să înveţi. Performanţa se
obţine în timp.Timpul îţi oferă
şansa de a te cunoaşte pe tine însuţi.
Peformanţa poate fi atinsă,
dar pentru aceasta necesită sacrificii,
de timp, de foi, de bani etc. Dar
chiar dacă lucrezi pentru
performanţă nu stai 24h din 24h ca
să înveţi. Trebuie să ştii să-ţi
gestionezi timpul, asta poate face
diferenţa între a avea şi a nu avea
performanţă. Ideea de bază este că trebuie să avem un echilibru în orice, deci performanţa o
obţin cei care se antrenează intens, sunt capabili să sacrifice ceva, folosesc timpul în
favoarea lor, sunt deschişi oricărei provocări şi, nu în ultimul rând, au voinţă.
43
REZULTATE REMARCABILE
la Concursul Interjudeţean PROFIZICA
În data de 26 noiembrie 2016 IŞJ Vaslui a organizat la LMK Vaslui cea de a IV-a
ediţie a Concursului Interjudeţean PROFIZICA. Având în vedere profesionalismul
profesorilor de fizică din judeţul Vaslui şi modul exemplar de organizare şi implicare a
inspectoarei de fizică Irina Dumitraşcu la ediţiile anterioare a făcut posibil ca acest concurs să
fie nominalizat de MEN în calendarul competiţiilor şcolare, la secţiunea fără finanţare şi
pentru anul şcolar 2016-2017.
Drept urmare pentru această ediţie au fost înscrişi peste 350 de elevi dedicaţi muncii
de performanţă în domeniul fizicii din judeţele Vaslui, Iaşi, Bacău, Neamţ, Suceava,
Vrancea, Botoşani, Galaţi. De remarcat este faptul că participarea este din ce în ce mai
numeroasă ţi mai valoroasă la toate cele trei secţiuni: gimnaziu, teoretic şi tehnologic.
La sfârşitul competiţiei şcolare rezultatele deosebite nu au întârziat să apară atât la
elevii din judeţul Vaslui cât şi la cei din centrele de excelenţă sau de la licee şi şcolile de
renume din judeţele enumerate. Pentru locurile I, II, III şi primele 2 menţiuni s-au acordat ca
de fiecare dată pe lângă diplome şi premii în bani: 80 lei premiul I, 70 lei premiul II, 60 lei
premiul III şi 50 lei pentru menţiune (numai primele 2 menţiuni de la fiecare clasă). Aceste
sume consistente au fost asigurate din fondurile Asociaţiilor profesionale ale profesorilor de
fizică şi chimie din judeţul Vaslui PROFIZICA, a Asociaţiei GALILEI.ro şi a sponsorizării
oferite de profesorul de fizică Gelu MUNTEANU de la LMK Vaslui.
Organizatorii adresează felicitări tuturor elevilor participanţi şi profesorilor care i-au
îndrumat la clasă şi la cercuri. Dintre cei mai merituoşi elevi din judeţul Vaslui s-au
evidenţiat:
- premiul I: Trifan Robert Gabriel de la Şcoala Gimnazială "Ştefan cel Mare" Vaslui, clasa a
VIII-a; Palanici Bogdan de la Liceul Teoretic "Mihail Kogălniceanu" Vaslui, clasa a XII-a
teoretic.
- premiul II: Albescu Ruxandra de la Liceul Teoretic "Mihail Kogălniceanu" Vaslui, clasa a
VIII-a; Sava Alin Constantin de la Şcoala Gimnazială "Alexandra Nechita" Vaslui, clasa a
VIII-a; Butucel Adelina Ionela de la Liceul Teoretic ”Emil Racoviţă” Vaslui, clasa a IX-a
tehnologic; Copilu Denis de la Colegiul Tehnic ”Al. Ioan Cuza” Bârlad, clasa a XII-a
tehnologic.
premiul III- Resmeriţă Matei, Colegiul Naţional "Gh. Roşca Codreanu" Bârlad, clasa a VII-
a; Alexandru Norina, Şcoala Gimnazială "Alexandra Nechita" Vaslui, clasa a VII-a; Aliciuc
Alexandru de la Şcoala Gimnazială "Ştefan cel Mare" Vaslui, clasa a VIII-a; Bordeianu
Andrei de la Liceul Teoretic "Mihail Kogălniceanu" Vaslui, clasa a X-a teoretic; Apetroaei
Marian de la Liceul Tehnologic ”Ion Mincu” Vaslui, clasa a XII-a tehnologic.
- Menţiune - Croitoriu Cosmin de la Colegiul Naţional "Gh. Roşca Codreanu" Bârlad, clasa
a VII-a; Cristea Alexandru de la Colegiul Naţional "Cuza Vodă" Huşi, clasa a VII-a; Diaconu
Andrei de la Şcoala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Vaslui; Cosma George de la Colegiul
Naţional "Gh. Roşca Codreanu" Bârlad, clasa a VII-a; Sîrbu Dragoş de la Şcoala Gimnazială
”Al. Nechita” Vaslui; Sofia Dragoş de la Liceul Teoretic "Mihail Kogălniceanu" Vaslui, clasa
a IX-a teoretic; Manea Gregorio de la Colegiul Naţional "Gh. Roşca Codreanu" Bârlad, clasa
a X-a teoretic; Tănase Vasile de la Liceul Teoretic "Mihail Kogălniceanu" Vaslui, clasa a XI-
a teoretic; Matei Teodora de la Liceul Teoretic "Mihail Kogălniceanu" Vaslui, clasa a XII-a.
44
REZULTATE SPECTACULOASE LA
CONCURSUL NAŢIONAL DE ŞTIINŢĂ ŞI TEHNOLOGIE RoSEF 2017
PENTRU ECHIPA DE LA VASLUI
Prof dr. Leonaş DUMITRAŞCU
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Societatea Ştiinţifică Cygnus - centru

UNESCO, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi Colegiul Naţional „Petru Rareş”
Suceava au organizat în ziua de 17. 06. 2017, Concursul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie
pentru elevi „ROSEF 20l7” având expertiza de specialitate a Comisiei Naţionale a României
pentru UNESCO.
Festivitatea de deschidere s-a desfăşurat la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava
având ca invitaţi de seamă din ţară pe domnul prof. Alexandru Mironov şi pe domnul Cristian
Român senior-editori laRevista Ştiinţă şi Tehnică, pe doamna Dr. Theodora Bărbulescu-Poli,
vicepreşedinta Asociaţiei “Ana Aslan”, care a oferit şi premiul special, iar ca invitat de la
Expo Science International of International Moveiuent for Leisure Activities in Science and
Technology (MILSET) pe domnul Antoine van Ruymbeke, preşedintele MILSET Europa,
instituţie care se ocupă cu organizarea concursului internaţional MILSET.
Avându-se în vedere că în acest an se sărbătoresc 120 de ani de la naşterea Anei Aslan

medic, profesor şi inventator – au fost instituite Diploma şi Medalia „Ana Aslan” pentru a fi
acordate marelui câştigător al concursului care a fost obţinut de elevul Honcu Răzvan elev
45
în clasa a XI-a la Liceul ”Ştefan Procopiu” Vaslui îndrumat de prof. dr. Leonaş
Dumitraşcu.
Din juriu au făcut parte, ca în fiecare an, jurnalişti de ştiinţă, cercetători, inventatori,
preşedintele juriului fiind Profesorul şi scriitorul Alexandru Mironov.
Concursul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie ROSEF 2017 este singura competiţie
naţională organizată în România după standardele internaţionale, acesta făcând parte din
Calendarul concursurilor Ministerului Educaţiei Naţionale fără finanţare, dar cu fază
internaţională.
Concursul reuneşte cele mai importante realizări inovative şi studii realizate de elevii
din România, grupate în 4 domenii majore:
I. Ştiinţe (fizică, chimie, matematică, biologie, ecologie, ştiinţe ale pământului,
economie, etc).
II. Ştiinţe aplicate (energie neconvenţională, electronică, mecanică, robotică,
medicină, etc).
III. Informatică si tehnologia informaţiei
IV. Robotică.
Conform Regulamentului, câştigătorii competiţiei naţionale RoSEF, în cazul de faţă
echipa de la Vaslui, care a obţinut Marele premiu, vor forma echipajele reprezentative ale
Românei pentru participarea la următoarele competiţii internaţionale:
- International Science and Engineering Fair (ISEF) organizată în fiecare an în
Statele Unite, este cea mai veche şi mai mare competiţie de proiecte ale elevilor, concurs
mondial aflat anul acesta la a 61 ediţie şi la care participă anual peste 1900 de elevi din 60 de
ţări de pe mapamond;
46
- Environmental Sciente Fair (I-SWEEEP) organizat anual la Houston (Statele

Unite) reuneşte elevi din 50 de ţări, care-şi prezintă proiectele legate de protecţia mediului,
robotică şi energii neconvenţionale;
- International Environnient Sustenability Project Olimpiad (INESPO),
organizată anual la Amsterdam şi la care se reunesc proiecte ale elevilor din întreaga lume;
- Expo Science International of International Moveiuent for Leisure Activities in
Science and Technology (MILSET) organizată anul acesta la Fortaleza în Brazilia, expoziţie
de ştiinţă şi inventică dedicată tinerilor din întreaga lume.
La ediţia din acest an de la Vaslui a participat un grup format din 2 elevi de la Liceul
„Ştefan Procopiu” Vaslui: Honcu Răzvan de la clasa a XI-a A şi Ignat Andreea de la clasa a
X-a B, la care s-au alăturat: Tănasă Andrei-George elev de la Liceul Teoretic „Mihail
Kogălniceanu” Vaslui, elevii Hosofschi Mircea şi Mandrea Radu de la Şcoala Gimnazială
„Elena Cuza” Vaslui, ambii din clasa a VII-a şi Stoleru Radu de la Colegiul Economic
„Anghel Rugină” Vaslui, îndrumaţi de profesorii: Dumitraşcu Leonaş - Liceul „Ştefan
Procopiu” Vaslui; Hosofschi Neculai- Aurelian - Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui; Tanasă
Zîna - Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui; Botezatu Ana-Maria - Liceul „Ştefan Procopiu”
Vaslui; Munteanu Gelu - Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui şi Dumitraşcu Irina
- Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui.
Menţionăm că toţi elevii participanţi la acest concurs sunt membri ai Cercului de

Astronomie de la Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui, coordonat de prof. dr. Leonaş
Dumitraşcu, iar profesorii îndrumători sunt membri activi ai Asociaţiei „Profizica” Vaslui.
În urma jurizării, toate cele 8 lucrări prezentate de grupul de elevi din Vaslui au
primit Marele premiu al concursului, iar elevul Răzvan HONCU de la Liceul „Ştefan
Procopiu” Vaslui a primit Diploma şi Medalia „Ana Aslan” care îl plasează pe poziţia de
marecâştigător al Concursului Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie RoSEF 2017.
Cele 8 lucrări premiate au acoperit domenii de interes variate cu aplicaţii inter şi trans
disciplinare:
1. Determinarea densităţii reale a corpurilor poroase.
2. Laboratorul de cinematică bazat pe utilizarea unei camere web.
3. Studiul vibraţiilor membranei circulare.
4. Spectrofotometru cu reţea de difracţie si sistem computerizat de înregistrare a
spectrelor.
5. Analizarea figurilor Lisajous obţinute prin două metode diferite.
6. Simularea deplasării Dopoler observate în spectrul stelelor binare.
7. Infrastructură wireless folosită în transferul şi achiziţia datelor audio-video.
8. Lunetă astronomica echipată cu cameră web. Descompunerea imaginilor în
componentele RGB. (sursa: https://www.facebook.com/cygnus.rosef/).
Felicitări tuturor elevilor participanţi şi profesorilor îndrumători şi însoţitori.

Succes la competiţiile viitoare.
47
PARTEA a II-a
Fizică
Astronomie şi astrofizică
Chimie
48
BIOMATERIALE PE BAZĂ DE ELASTINĂ

Prof. dr. AGAFIŢEI ELENA-GABRIELA
Colegiul Economic “Anghel Rugină” Vaslui
Prof. NICOLETA DRĂGOI
Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui
1. Noţiuni introductive
Datorită bunelor proprietăţi de biocompatibilitate, biomaterialele pe bază de structuri
naturale au evoluat în ultima perioadă. Progresul în ingineria genetică a fost susţinut de
dorinţa de a studia ce consecinţe poate produce modificarea unei singure peptide dintr-o
proteină asupra unui biomaterial caracterizat de proprietăţi unice din punct de vedere termic,
mecanic şi biologic.
Elastina este un polimer proteic natural ce a servit ca model proteic pentru a determina
legătura dintre elementele structurale specifice şi caracteristicile materialului ce se doreşte a
fi obţinut.
Studiile realizate în ultimele două decade au elucidat relaţia dintre structură şi funcţie
pentru mai multe proteine, un excelent exemplu în acest sens fiind elastina, o proteină care
asigură elasticitatea unei mari varietăţi de ţesuturi (de la piele, la organe interne).
Identificarea primei secvenţe de aminoacizi şi a secvenţelor secundare ale elastinei a permis
realizarea unui control foarte amănunţit asupra proprietăţilor termice şi mecanice ale acestui
material. Plecând de la acea structură, pe care s-au operat modificări, au putut fi sintetizate
polipeptide bazate pe elastină, dar şi alte proteine cu un grad ridicat de specificitate şi control
asupra proprietăţilor mecanice şi termice ale acestor materiale (Rabenstein DL.2002).
Pornind de la o materie primă naturală, s-au putut obţine polipeptide bazate pe elastină şi alte
proteine, tot acest merit datorându-se metodelor chimice. De exemplu, polipeptidele
recombinate pe bază de elastină (ELPs) au putut fi supuse unor modificări chimice pentru a
putea obţine materiale care să prezinte proprietăţi diferite şi îmbunătăţite, care să poată fi
utilizate ulterior într-o gamă largă de aplicaţii biomedicale, precum diagnosticarea imagistică
sau eliberarea la ţintă (Kim W, Chaikof EL,2012).
Studii realizate asupra polimerilor sintetici (Kamaly N,et al,2016), cum ar fi
policaprolactonele (PCL), poli(D,L-acid lactic) (PLA) şi acidul poli(lacto-glicolic) (PLGA),
au demostrat faptul că acestora le lipsesc, sau le sunt insuficiente, o serie de proprietăţi
esenţiale utilizării lor în domeniul biomedical, cum ar fi: flexibilitatea chimică,
biodegradabilitatea şi mecanismele de eliberare, aceste proprietăţi putând fi însă
îmbunătăţite sau chiar implementate acelui polimer cu ajutorul unor materiale pe bază de
elastină. În acest scop, biopolimerii proteici au fost modificaţi după tiparul oferit de structuri
proteice naturale, cum ar fi mătasea, colagenul sau elastină.
Elastina este o matrice proteică extracelulară bine cunoscută, ea fiind cea care oferă
elasticitate unei game foarte largi de ţesuturi, cum ar fi: vasele de sânge, ligamentele, unele
organe (plămâni) şi pielea. Avându-şi originea în tropoelastină, elastina este alcătuită dintr-o
unitate pentapeptidică repetitivă cu forma clasică de poli(Val-Pro-Gli-Val-Gli). Această
secvenţă peptidică, descoperită în elastina mamiferelor, a fost intens studiată, pentru a stabili
care componentă este esenţială pentru utilizarea în domeniul biomedical (Gott V. L, 2011).
Aceste polipeptide pot interacţiona şi forma o reţea sau structuri tridimensionale cu
proprietăţi controlate (Aranaz I., et al, 2009).
Structura repetitivă a proteinei permite modularea uşoară a acesteia, iar acest lucru a
facilitat formarea unor structuri secundare foarte bine definite ce au si capacitatea de a se
autoasambla într-un complex arhitectural tridimensional, de diferite dimensiuni. Mai mult
chiar, acest polimer oferă multe oportunităţi pentru a încorpora şi alte structuri pe bază de
proteine şi materiale anorganice în materiale bazate pe proteine, extinzând astfel aria de
49
aplicabilitate a acestor materiale cu potenţial biomedical. Polipeptidele de tip elastină (ELPs)

pot fi asamblate tridimensional cu o precizie mare, depăşindu-se obstacolul încapsulării,
definind proprietăţi termice şi mecanice îmbunătăţite şi conducând mai apoi la exprimarea
genetică şi proprietăţi enzimatice mai bune.
Sistemele de eliberare pe bază de elastină sunt caracterizate de proprietăţile generale
ale materialelor polimerice utilizate pentru obţinerea de sisteme cu eliberare cotrolată, cum ar
fi: creşterea timpului de înjumătăţire (prin creşterea aparentă a greutăţii moleculare), scăderea
ratei clearance-ului şi a absorbţiei în sistem. Mai mult chiar, tehnica ingineriei genetice
utilizată pentru producerea micelelor ELP permite realizarea unui control asupra parametrilor
definitorii ai polipeptidelor (precum greutatea moleculară, componente), ceea ce poate
îmbunătăţi impactul asupra distribuţiei celulare şi a absorbţiei subcelulare. În mod particular,
structura amfifilică, cu acea separare spaţială hidrofobă şi segmentul hidrofili, se poate auto-
asambla în micele cu ajutorul părţii hidrofile si a miezului hidrofob. Aceasta tehnică
reprezintă o metodă atractivă de a încorpora molecule de dimensiuni reduse, hidrofobe, care
sunt insolubile în mediul biologic şi care au efect terapeutic.
Astfel de sisteme de transport pot face posibil atât transportul unor particule cu efect
terapeutic, de dimensiuni reduse, dar şi transportul unor molecule cu dimensiuni mai mari
precum peptidele sau proteinele, sau transportul materialului genetic. Sunt multe tehnici de
transport a moleculelor terapeutice încapsulate de micele polipeptidice. Chimioterapicele pot
fi conjugate la capătul C-terminal al ELP hidrofil, acolo unde natura amfifilică a conjugării
duce la o autoîmpachetare într-o nanoparticulă. Odată definită această tehnică, s-a studiat şi
s-a îmbunătăţit, cu scopul de a optimiza designul acestor molecule conjugate şi de a elimina
toţi factorii care ar putea perturba eliberarea controlată (Zhang Y. Z., et al, 2008). S-a
demonstrat că acea intercalare a moleculelor alifatice modifică caracteristicile biofizice şi
termice, dar efectul asupra profilului de eliberare este modest. Spre exemplu, s-a dezvoltat
ELP-160 pentru a solubiliza molecule conjugate în plasmă, acestea demostrând o
îmbunătăţire a farmacocineticii şi o prelungire a timpului de înjumătăţire in vivo (Huang X.J.,
Ge D., Xu Z.K.,2016).
2. Biomateriale pe bază de elastină utile în terapia neoplazică
Adăugarea unei peptide scurte alcătuite din Cis-(Gli-Gli-Cis)7 la capătul C-terminal
al ELP-ului a determinat formarea unor multiple şi totodată unice situsuri de legare.
Doxorubicina (Dox), aleasă pentru calităţile sale promiţătoare ca agent chimioterapeutic, a
fost conjugată cu acidul trifluoracetic hidrazidă acidă n-beta-maleiimidopropionic, fiind mai
apoi conjugată cu ELP printr-o reacţie maleimidă-tiol. Această conjugare ELP-Dox a
demonstrat o creştere de 3,5 ori a concentraţiei Dox în tumori, după 24 de ore şi o scădere a
acesteia de 2,6 ori la nivelul inimii (Figura 10).
În figura 10 (A) este prezentată concentraţia doxorubicinei utilizată ca atare,
comparativ cu un compus format prin autoasamblarea polipeptid-doxorubicina (CP-
nanoparticula pentru terapia tumorilor), la 2 respectiv 24 de ore de la administrarea
parenterală, injectabilă direct în circulaţia sistemică.
În figura 10 (B) Concentraţia Dox libere şi a CP-Dox în ţesutul miocardic, la 2
respectiv 24 de ore.
În figura 10 (C) relevă monitorizarea variaţiei volumului tumorii, cu o scădere
importantă a acestuia în primele 15 zile de tratament, după administrarea sistemului CP-
Dox, acest lucru manifestându-se clinic printr-o creştere semnificativă a duratei de viaţă a
animalelor tratate cu CP-Dox.
În figura 10 (D), (E), (F) ilustrează rescanarea laser a celulelor tumorale (colorate
cu albastru) şi a variaţiei concentraţiei Dox (colorată cu roşu) în interiorul celulelor la: 5
50
minute (D), 30 minute (E) şi 24 de ore (F). Scara utilizată: 20 micrometri (Andrew MacKay
J,et al, 2017).
Figura 10 – Variaţii ale concentraţiei doxorubicinei.
O altă modalitate de a îmbunătăţi eliberarea la ţintă a Dox a reprezentat-o dezvoltarea

unei ELP care, la capătul N-terminal, are o peptidă ce permite pătrunderea în celula (SynB1),
metoda dezvoltată de Moktan şi colab. (Peesan M., et al, 2017). Penetrarea peretelui celular,
este permisă dat fiind faptul că acea proteină de fuziune este conjugată cu un prodrug al
doxorubicinei şi este legată la nivelul C-terminal al cisteinei din ELP. Rezultă astfel o
hidrazonă sensibilă la mediul acid, care se clivează când intră în contact cu aciditatea
intratumorală sau la contactul cu lizozomii celulelor ţintă. Printre avantajele acestei prelucrări
se numără îmbunătăţirea farmacocineticii, creşterea absorbţiei la nivel de tumori şi creşterea
dozei maxime tolerate (MTD) a Dox libere.
Sistemele pe bază de elastină sunt studiate şi pentru administrarea paclitaxelului, un
alt chimioterapic despre care se cunoaşte că este practic insolubil şi a cărui administrare se
face în prezent cu ajutorul unei formulări pe bază de Chremophor EL şi etanol, cu efecte
adverse indezirabile (Weiss RB, et al, 2013). Studiile in vitro au demostrat că legarea
paclitaxelului cu un sistem CPP-ELP a dus la creşterea solubilităţii paclitaxelului şi, automat,
a tuturor potenţelor acestuia.
3. Biomateriale pe bază de elastină utile în tratamentul proceselor
inflamatorii
Noi cercetări au dus la obţinerea altui tip de ELP utilizat la autoasamblarea poli
(VPAVG), formând micro- şi nano-particule ce sunt utilizate ca vehicul pentru eliberarea
controlată a dexametazonei sub forma de fosfat (DMP) (Li L., Hsieh Y.L., 2016).
Semnificativ pentru poli-(VPAVG) este faptul că formează particule stabile atât în apă, cât şi
în soluţii saline de tampon fosfat, chiar dacă este încălzit peste temperatura sa de tranziţie (≈
30°C), dar manifestă doar un comportament de histerezis asimetric. Particulele nu se dizolvă
până când nu ating o temperatură de răcire de 12-15 °C, ceea ce evidenţiază că acestea sunt
51
stabile atât la temperatura camerei, cât şi la temperatura organismului. Dar după mai multe
investigaţii, cercetătorii au descoperit că prezenţa alaninei în poziţia trei, face şi mai dificilă
legarea apei la grupările carbonil, acest lucru ducând la formarea unui complex poli(VPGVD)
şi mai rigid, dar în acelaşi timp cu o stabilitate mai ridicată ( Ignatova M., et al, 2007). Astfel,
poli(VPGVD) înglobează foarte bine DMP dar, în ceea ce priveşte cinetica şi eliberarea, sunt
necesare îmbunătăţiri.
Sistemele pe bază de elastină nu sunt utile doar pentru înglobarea, transportul şi
eliberarea unor molecule mici, ele fiind capabile de aceleaşi lucruri şi în raport cu peptidele
sau proteinele. Peptidele şi proteinele pot influenţa în mod semnificativ interacţiunile şi
obţinerea unor răspunsuri terapeutice, dar aceste lucruri pot constitui o piedică în realizarea
unor astfel de sisteme, dat fiind faptul că acestea - având o molecuă mare - nu pot penetra
membrana celulară. Spre exemplu, unele peptide pot fi utilizate ca inhibitori ai ciclului de
reproducere a celulelor tumorale, sau chiar ca agenţi proapotici (Gius DR, et al, 2013). Aceste
peptide au fost înglobate în ELP. Iniţial s-a utilizat Bac-7, care provine dintr-o familie de
peptide antimicrobiene şi care este un inhibitor al activităţii kinazei ciclin-dependente;
această peptidă s-a conjugat cu un ELP modificat. Această conjugare fiind capabilă să se
localizeze la nivelul nucleului, unde inhibă ciclul celular, induce activarea caspazei şi inhibă
fosforilarea retinoblastului (Rb).
S-a studiat, de asemenea, includerea şi a altor peptide şi proteine în sisteme de
eliberare pe baza de elastină, pentru a testa potenţialele aplicaţii în multiple domenii. Astfel s-
a ajuns la includerea unor proteine morfogenetice ale oaselor (BMPs), proteine terapeutice ce
pot fi utilizate pentru regenerarea celulară, în fracturi ale oaselor lungi sau în cazul a diverse
afecţiuni parodontale, şi s-a demostrat că aceste sisteme pot elibera în primele 24 de ore
aproximativ 20% din substanţă; pe parcursul următoarelor două săptămâni, s-a observat o
eliberare susţinută, în procent de 30% (McKay WF, et al, 2016). Cercetările s-au extins până
la obţinerea unei asocieri a ELP cu un factor de creştere a keratinocitelor (KGF), în scopul
obţinerii de sisteme utilizate pentru vindecarea rănilor. Acest lucru poate reprezenta un
beneficiu dacă ne gândim la persoanele diabetice ale căror răni se vindecă greu şi care, pentru
tratarea rănilor, au nevoie de administrarea topică a unor medicamente sau KGF timp
îndelungat şi cu o rată mare. Sistemele amintite sunt menite să susţină regenerarea şi să
reducă inflamaţia printr-o eliberare susţinută de-a lungul timpului.
4. Biomateriale pa bază de elastină folosite pentru înglobarea materialului genetic
Sistemele de eliberare pe bază de elastină sunt utilizate şi pentru a îngloba materialul
genetic. Acest lucru reprezintă un avantaj major în acest domeniu, deoarece în mediul
extracelular există numeroase biomolecule menite să atragă şi să degradeze molecula de
ADN şi, chiar după penetrarea în celulă, sistemul enzimatic intracelular distruge ADN-ul.
De-a lungul timpului, au fost realizate foarte multe încercări, folosind numeroase sisteme de
eliberare, dar foarte multe dintre ele nu sunt capabile să menţina integritatea ADN-ului şi să il
livreze intact până la nivel de nucleu. Adesea, pentru transportul materialului genetic sunt
utilizati vectorii virali, cu toate că preocuparea principală în acest caz o reprezintă răspunsul
imunologic şi siguranţa la administrarea acestor viruşi. SELPs combina matasea şi elastina în
diferite proporţii, pentru a controla solubilitatea, sensibilitatea la stimuli, rezistenţa,
biorecunoaşterea şi biodegradarea. Aceşti copolimeri suferă o tranziţie ireversibilă sol-gel la
temperatura corpului, formând un gel solid care acţionează ca o matrice excelentă pentru
încapsularea şi eliberarea materialul adenovirusului.
Potenţialul pentru aplicaţii legate de eliberarea la ţintă este în continuare explorat
pentru sistemele pe bază de elastină, pentru a acoperi o arie cât mai largă şi variată de
afecţiuni, menţinând totuşi limitele siguranţei, eficienţei şi specificităţii.
52
5. Concluzii
Utilizarea polimerilor în domeniul biomedical este vastă, având aplicaţii importante
în: ortopedie, chirurgie, oftalmologie, stomatologie (realizarea implanturilor dentare),
chirurgie cardio-vasculară, vindecarea rănilor, eliberarea controlată a medicamentelor etc.
Dat fiind numărul mare de polimeri cu aplicaţii în medicină şi farmacie cunoscuţi la
acest moment, este important de ştiut cum pot ei să fie modificaţi în sensul creşterii
biocompatibilităţii, pentru a putea fi utilizaţi în siguranţă, cu evitarea unor eventuale
accidente, şi cum le pot fi îmbunătăţite proprietăţile pentru a spori confortul pacientului.
Având în vedere toate cele prezentate, se poate afirma că aprofundarea cercetărilor în
acest domeniu, care este un domeniu clar multidisciplinar, va aduce beneficii considerabile în
medicină şi farmacie.
Bibliografie:
1. Andrew MacKay J, Chen M, McDaniel JR, Liu W, Simnick AJ, Chilkoti A.
Selfassembling chimeric polypeptide–doxorubicin conjugate nanoparticles that abolish
tumours after a single injection, Nat Mater 2017; 8: 993–9.
2. Aranaz I., Mengiba.r M., Harris R., Panos I., Miralles B., Acosta N., et al., Functional
characterization of chitin and chitosan. Curr Chem Biol, 2009; 3:203–30.
3. Gius DR, Ezhevsky SA, Becker-Hapak M, Nagahara H, Wei MC, Dowdy SF, 2013.
4. Gott V.L., Whiffen J.D., Dutton R.C. Heparin bonding on colloidal graphite
surfaces.Science, 2011;142:1297–8.
5. Kamaly N, Xiao Z, Valencia PM, Radovic-Moreno AF, Farokhzad OC. Targeted
polymeric therapeutic nanoparticles: design, development and clinical translation. Chem Soc
Rev, 2012; 41:2971.
6. Kim S.N., Rusling J.F., Papadimitrakopoulos F., Carbon nanotubes for electronic and
electrochemical detection of biomolecules, AdvMater, 2012;19:3214–3228.
7. Li L.H., Deng J.C., Deng H.R., Liu Z.L., Li X.L., Preparation,characterization and
antimicrobial activities of chitosan/Ag/ZnO blend films, Chem Eng J, 2017; 160:378–382.
8. Ignatova M. Kean T., Thanou M., Chitin and chitosan: sources, production and medical
applications. In: Williams PA, editor. Renewable resources for functional polymers and
biomaterials. Polysaccharides, proteins and polyesters. 1st ed. London: Royal Society of,
Chemistry; 2007, 292–318.
9. Peesam M Pratt A.B., Weber F.E., Schmoekel H.G., Muller R., Hubbell J.A., Synthetic
extracellular matrices for in situ tissue engineering, Biotechnol Bioengin, 2004; 86:27–36.
10. Rabenstein DL. Heparin and heparan sulfate: structure and function. Nat Prod Rep
2017;19:312–331.
11. Zhang Y.Z., Su B., Ramakrishna S., Lim C.T., Chitosan nanofibers from an easily
electrospinnable UHMWPEO-doped chitosan solutionsystem, Biomacromolecules, 2008; 9:
136–41.
12. X.J. HU Zhang X., Yang D., Nie J., Elastyn/polyethylene glycol diacrylate films as
potential wound dressing material, Int J Biol Macromol, 2013; 43:456–462.
13. Weiss R.B. Wang S., Oommen O.P., Yan H., Varghese O.P., Mild and efficient strategy
for site-selective aldehyde modification of glycosaminoglycans: tailoring hydrogels with
tunable release of growth factor, Biomacromolecules, 2013;14:2427–32.
53
MANAGEMENTUL EFICIENTIZĂRII
PROIECTELOR EDUCAŢIONALE
Prof. NANE DANIELA - CRIZANTEMA
director Şcoala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui
Prof. înv. primar OLARU NASTICA
director adjunct Şcoala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui
1. Context şi concepte, pe scurt

Învăţământul preuniversitar este marcat de schimbare în abordarea conţinuturilor şi
a finalităţilor, în abordarea strategiilor de predare-învăţare şi a modalităţilor de evaluare.
Toate elementele schimbării ţintesc depăşirea modelului de absolvent deţinător de cunoştinţe,
dar cu probleme de integrare socială şi în mod special pe piaţa muncii, respectiv formarea
unui absolvent deţinător de competenţe şi abilităţi practice şi de relaţionare care-l fac perfect
adaptabil la regulile şi cerinţele societăţi. Un plan de manifestare a schimbării, cu largi
perspective în practica pedagogiei interactive şi reflexive, îl reprezintă proiectul şcolar
educaţional.
În sens larg, termenul de proiect desemnează instrumentul prin care se întreprinde o
activitate cu caracter ameliorativ, care materializează demersul anticipativ la nivelul unui
sistem sau proces şi care angrenează, în vederea atingerii obiectivelor prestabilite, un
ansamblu de strategii, resurse (umane, materiale, financiare, temporale), modalităţi, tehnici şi
proceduri de implementare, monitorizare şi evaluare.
Sensul managerial al termenului de proiect educaţional se referă la un ansamblu de
activităţi corelate, organizate, ancorate în scopuri şi obiective bine delimitate, cu strategii şi
resurse specifice, ceea ce evidenţiază caracterul de instrument al schimbării, dezvoltării
instituţiei şcolare în plan structural şi funcţional1.
Procesul managerial în domeniul proiectelor educaţionale reprezintă un ansamblu
de principii, direcţii strategice şi proceduri operaţionale de desfăşurare a ansamblului
structural funcţional: analize de context şi nevoi educaţionale – decizii privind obiectivele
generale ale schimbărilor preconizate – elaborarea proiectelor educaţionale – organizarea
echipelor de proiect– coordonarea implementării proiectelor – monitorizarea proiectelor –
evaluarea multilaterală a proiectelor (produs, proces, rezultate) – reglarea procesului şi
revizuiri ale proiectelor, în direcţia realizării la standarde de înaltă performanţă a
obiectivelor referitoare la tipurile de schimbări preconizate. Un rol important în derularea şi
eficientizarea proiectelor educaţionale revine atât echipei manageriale a şcolii, cât şi
profesorilor (ca manageri ai clasei de elevi, dar şi „co-manageri“ ai instituţiei şcolare, membri
ai echipelor de proiect în cadrul unităţii şcolare)2.
2. Cadrul strategic al realizării proiectelor şcolare educaţionale
Locul şi rolul proiectelor educaţionale în strategia Şcolii Gimnaziale Constantin
Parfene
În contextul învăţământului modern, elaborarea şi managementul proiectelor, la
nivelul instituţiilor şcolare, reprezintă una dintre priorităţile majore în dezvoltarea practicilor
educaţionale. Managementul prin proiecte reprezintă un exemplu a managementului de
succes în sistemul educaţional, iar dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor manageriale de
elaborare şi coordonare a implementării proiectelor educaţionale este o ţintă strategică a
demersurilor de creştere a numărului proiectelor (mai ales a celor cu finanţare europeană) şi
de îmbunătăţire a practicilor manageriale de coordonare a acestora.
Pentru a genera rezultate şi impact în formarea personalităţii elevului în acord cu
cerinţele societăţii actuale, proiectele educaţionale trebuie integrate în strategia pe termen
54
mediu şi lung a instituţiei, astfel încât obiectivele acestora să fie coerente şi să se constituie în
paşi pentru îndeplinirea misiunii şcolii.
Viziunea şi misiunea şcolii, o parte din ţintele strategice asumate prin actualul Proiect
de Dezvoltare Instituţională. realizat pentru perioada 2016-2020, împreună cu toate
programele de acţiune stabilite în documentele manageriale, definesc direcţia pe care şcoala
noastră s-a angajat în ultimii ani, direcţie care defineşte şcoala în comunitate, care o face
unică şi care conferă consistenţă rezultatelor obţinute. Considerăm că este creat cadrul
strategic pentru derularea proiectelor educaţionale şi că putem vorbi de coerenţă între
activităţile derulate în cadrul proiectelor educaţionale locale, zonale, naţionale şi
europene cu politica generală de dezvoltare a şcolii.
Având în vedere calitatea, diversitatea şi numărul proiectelor educaţionale derulate în
ultimii 5 ani (care acoperă durata implementării vechiului PDI şi un an din actualul PDI),
putem spune că şcoala noastră este o organizaţie centrată pe proiecte. Proiectele educaţionale
pe care le implementăm răspund unor nevoi educaţionale identificate şi reprezintă
modalitatea prin care şcoala noastră se adaptează contextelor în schimbare. Anul 2017 a adus
şcolii recunoaşterea la nivel naţional a calităţii educaţiei oferite prin situarea pe locul al
treilea în cadrul competiţiei naţionale Şcoală Europeană şi obţinerea acestui titlu pentru a
treia oară consecutiv. Evaluarea dosarului de candidatură a cuprins multe aspecte, cea mai
importantă fiind contribuţia adusă de proiectele derulate în ultimii trei ani la creşterea
dimensiunii europene şi a calităţii educaţiei oferite de şcoală. De asemenea, evaluarea externă
realizată de ARACIP în luna septembrie a acestui an a certificat acest lucru prin calificativul
EXCELENT obţinut la domeniul:Eficacitate educaţională, Subdomeniu: Oferta educaţională
- Parteneriate educaţionale.
3. Tipuri de proiecte derulate de şcoala noastră
După spaţiul educaţional de derulare a proiectelor:
• la nivelul şcolii/locale: Şcoala părinţilor, Violenţa – o piedică în calea dezvoltării
armonioase a copilului, Trăim şi simţim româneşte, Drumul de la grădiniţă la şcoală,
Minte sănătoasă în corp sănătos, Bancomatul de idei, Alege viaţa!, Dăinuim prin
iubire, Lumina din raft
• zonale, regionale, interjudeţene: Datina, Flori de mai,
• naţionale: Ion Creangă-cel mai frumos mărţişor al românilor
• europene: 3 proiecte Comenius, 3 parteneriate Erasmus+- acţiunea cheie 2, 1 proiect
de mobilităţi Erasmus+
După sursa de finanţare:
• internă: toate proiectele educaţionale locale, interjudeţene, naţionale şi cele pentru
implementarea SNAC
• externă: proiectele europene
După factorii implicaţi (număr de parteneri):
bilaterale: 1 proiect bilateral Comenius
multilaterale: restul proiectelor
După grupurile ţintă:
• proiecte pentru dezvoltarea profesională a corpului profesoral: proiectul de
mobilităţi Erasmus+, Spre şcoala secolului XXI prin învăţarea centrată pe
competenţe cheie
• proiecte pentru educaţia părinţilor/adulţilor: Şcoala părinţilor
• proiecte pentru dezvoltarea personală a elevilor – toate proiectele (spre exemplu,
proiectul de dezvoltare a spiritului antreprenorial – Bancomatul de idei)
• proiecte pentru popularizarea ofertei educaţionale a şcolii: Drumul de la grădiniţă
la şcoală
55
După domenii educaţionale/arii de interes:

a) proiecte şi programe din domeniul dimensiunilor clasice a educaţiei:
proiecte propuse şi desfăşurate în cadrul SNAC: Cu dragoste, dincolo de cuvântul
rostit, Micii voluntari, Un stil de viaţă durabil pentru mine şi cei din jurul meu, Din
suflet pentru suflet, Punţi de prietenie, Culorile bucuriei, Sănătatea - bunul cel mai
de preţ, Atitudine pentru lumea noastră
proiecte culturale: Datina, Flori de mai, Ion Creangă-cel mai frumos mărţişor al
românilor
b) proiecte din domeniul problematicii actuale a educaţiei:proiecte de dezvoltare a
competenţelor cheie/ transversale, proiecte de testare/aplicare noi metode/ strategii
didactice: Spre şcoala secolului XXI prin învăţarea centrată pe competenţe cheie, FLIP:
Finding Learning Innovative Paths, The Living Book - Augmenting Reading for Life,
Creative European School:CLICK, etc.
După categoriile de programe şi direcţii strategice ale Comisiei Europene:
• proiecte educaţionale din cadrul Programului Sectorial Comenius - 3
• proiecte educaţionale aparţinând Programului Erasmus + - 4
4. Indicatori de succes în implementarea proiectelor educaţionale
Analizând rezultatele proiectelor educaţionale la nivelul şcolii, putem identifica
indicatori care demonstrează eficacitatea acestora, impactul asupra grupurilor ţintă, valoarea
adăugată la dezvoltarea personalităţii elevilor şi asupra dezvoltării instituţionale în general.
I. Dezvoltarea învăţării pe bază de competenţe şi dezvoltarea de competenţe
cheie, cu accent pe formarea şi dezvoltarea celor transversale
1. Comunicare în limba maternă:
Formarea competenţelor de comunicare ale elevilor este un obiectiv de bază urmărit în toate
procesele educaţionale care au loc la nivelul şcolii, atât la nivel curricular, cât şi
extracurricular, în activităţile pe bază de proiect: Lumina din raft, Datina - înscris în CAER
2014, 2015, 2016, proiect interjudeţean/naţional Ion Creangă – cel mai frumos mărţişor al
românilor înscris în CAER 2014, 2015, 2016, CAEN 2017. Proiectele europene aduc
plusvaloare activităţilor derulate la nivel local pentru dezvoltarea competenţelor de
comunicare în limba maternă. Apreciem în acest sens în mod deosebit parteneriatul strategic
de inovare didactică Erasmus+ KA2, The Living Book – Augmenting Reading for Life,
coordonat de Universitatea din Cipru (2016 - 2019) în care suntem parteneri, care are drept
scop consolidarea profilului şi a competenţelor cadrelor didactice în adoptarea unor practici
inovatoare pentru dezvoltarea competenţelor de lectură ale elevilor, care combină căi de citire
personalizată cu creativitatea digitală, pentru promovarea angajamentului de lectură al
elevilor cu vârsta între 9-15 ani, în special pentru cei din grupuri de risc de nereuşită şcolară.
2. Comunicarea în limbi străine:
Având în vedere impactul proiectelor europene asupra elevilor, părinţilor, instituţiei, prin care
a crescut interesul elevilor pentru studiul limbii engleze, am înfiinţat clase cu predare
intensivă a limbii engleze (o clasă în anul şcolar 2016–2017 şi o clasă pentru anul şcolar
2017-2018). Ca o recunoaştere a tuturor activităţilor organizate în scopul dezvoltării
competenţelor de comunicare în limbi străine în cadrul proiectului bilateral Comenius,
Common Roots Bring Us Together, a fost obţinerea Certificatului Lingvistic European în
anul 2014. Rezultatele elevilor noştri obţinute, an de an, la olimpiada şi concursurile de
traduceri de limba engleză sunt o confirmare a acestor preocupări.
3. Competenţa matematică şi competenţe de bază privind ştiinţa şi tehnologia:
Parteneriatul strategic de inovare Erasmus+, FLIP:Finding Learning Innovative Paths (2016-
2018), coordonat de şcoala noastră, propune dezvoltarea şi testarea unui set de instrumente
pentru aplicarea la clasă a metodologiei FLIPPED CLASSROOM (clasă inversată), bazată pe
utilizarea TIC & OER şi crearea unui mediu de învăţare mai activ.
56
4. Competenţa digitală este dezvoltată în şcoala noastră în aproape toate activităţile derulate
în proiectele educaţionale, atât în rândul elevilor, cât şi în rândul cadrelor didactice.
5. Formarea competenţelor sociale şi civice este o preocupare constantă în şcoala noastră,
urmărită în mod special în activităţile extracurriculare, în proiectele educaţionale
implementate la nivel local sau european. Proiectul multilateral Comenius, Together for
PEACE: Promoting European Active Citizenship (2012-2014) a avut drept scop promovarea
cooperării între 7 ţări din UE pentru construirea unor noi abordări pedagogice în vederea
dezvoltării competenţelor cheie sociale şi civice ale elevilor, ca viitori cetăţeni europeni.
Activităţile de voluntariat incluse în proiectele din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune
Comunitară (7 în ultimii doi ani), urmăresc dezvoltarea competenţelor sociale şi civice ale
elevilor, implicarea în problemele comunităţii, formarea şi dezvoltarea sentimentului de
empatie şi bucuria de a dărui.
6. Spiritul iniţiativei şi al antreprenoriatului: este cultivat de la cele mai mici vârste prin
participarea la proiecte educaţionale care au la bază dezvoltarea spiritului de iniţiativă, a
creativităţii, colaborării în realizarea sarcinilor. Amintim aici două activităţi de amploare,
Târgul de Crăciun şi Târgul de Paşte, organizate de şcoala noastră anual, din 2013 până în
prezent. Proiectul educaţional Bancomatul de idei,în parteneriat cu BRD – Filiala Vaslui, a
avut drept scop dezvoltarea abilităţilor elevilor de a desfăşura activităţi de educaţie financiară
şi valorificarea potenţialului lor creativ.
7. Conştiinţa şi expresia culturală reprezintă temelia activităţilor educative din cadrul
proiectelor Trăim şi simţim româneşte (2016-2017), Datina, Flori de mai, Ion Creangă – cel
mai frumos mărţişor al românilor.
8. Dezvoltarea capacităţii de a învăţa:
Produsele finale realizate în cadrul proiectelor, respectiv ghidurile de bune practici, reviste,
jocuri didactice contribuie la dezvoltarea capacităţii elevilor de a învăţa. Exemplificăm numai
cu produsele realizate în cadrul proiectului Erasmus+, Creative European School:CLICK,
încheiat în luna august 2017, care au pus elevii în situaţii noi de învăţare, dezvoltându-le
capacitatea de selecţie, de organizare, de prelucrare a informaţiei: jocul Lotto Cine suntem?
(premiul I la faza naţională a concursului Made for Europe 2017), cartea de poveşti The Click
Family in Town, revista Help with Clicks, filmul cu evenimentele din viaţa şcolii.
II. Diversificarea ofertei educaţionale şi a programului de activităţi
extracurriculare
De la un an la altul, oferta de activităţi pe bază de proiect s-a îmbogăţit, s-au păstrat
proiectele educaţionale de tradiţie ale şcolii (care au multe ediţii), dar s-au adaptat creativ la
profilul noilor generaţii de elevi. Proiectele educaţionale iniţiate de şcoala noastră sau în
colaborare cu instituţii din comunitatea locală, judeţeană, naţională abordează o tematică
variată şi de mare interes pentru elevi: micşorarea impactului la trecerea copilului de la
învăţământul preşcolar la cel primar, diminuarea violenţei în mediul şcolar, educaţie pentru
cetăţenie activă, educaţia pentru sănătate, drepturile omului, protecţia mediului, inter
culturalitatea, dezvoltarea competenţelor pentru lectură, promovarea tradiţiilor culturale,
dezvoltarea sentimentului de patriotism, cultivarea mândriei naţionale.
III. Formarea şi consolidarea culturii organizaţionale bazată pe valori şi
norme democratice, implementarea valorilor europene în cultura şcolii
Prin introducerea de noi valori, cum ar fi diversitate, multiculturalism, toleranţă,
solidaritate, prin recunoaşterea experienţei şi expertizei dobândite într-un domeniu, prin
formarea şi coeziunea echipelor, dezvoltarea relaţiilor interpersonale, s-au realizat profunde
transformări, pozitive, în climatul organizaţional. Participarea elevilor şi a cadrelor didactice
este observată în toate etapele implementării proiectelor selecţie şi proiectare,
implementare şi evaluare, fapt a condus la recunoaşterea valorii individuale, valorizarea
57
diferitelor competenţe, contribuind la implementarea în cultura organizaţională a şcolii a unor

valori precum deschidere, oportunităţi egale, valoare individuală, competenţă.
IV. Dezvoltarea profesională şi personală a cadrelor didactice implicate în
activităţile de proiect
Acesta este un aspect important al schimbărilor produse prin implementarea
proiectelor educaţionale la nivelul calităţii corpului profesoral. Valorificarea bunelor practici
dobândite în context european, prin participarea la mobilităţile din proiecte (33 profesori în
proiectele Comenius, 16 profesori în proiectele Erasmus+, KA2), la cursurile Comenius de
formare continuă (6 cadre didactice), prin participarea la proiectul de mobilităţi Erasmus+,
acţiunea cheie 1 (18 profesori s-au perfecţionat la cursurile de formare organizate în context
internaţional) – au dus la transferul noilor cunoştinţe/metode/ strategii în contextul şcolii, la
introducerea elementelor de noutate şi inovare în procesul didactic, la creşterea motivaţiei
cadrelor didactice pentru studiul unei limbi străine, cunoaşterea altor culturi, dezvoltarea
personală.
V. Dezvoltarea personală a elevilor implicaţi în proiectele educaţionale
Participarea elevilor la mobilităţile internaţionale din cadrul proiectelor Comenius (40
de elevi), la activităţile de învăţare/ formare din cadrul parteneriatelor Erasmus + (16 elevi),
la activităţile de implementare a proiectelor europene (350 elevi) şi educaţionale (650 elevi),
a contribuit la formarea şi dezvoltarea unor abilităţi personale - iniţiativă, spirit de echipă,
colaborare, prietenie, comunicare, altruism, toleranţă, inventivitate, patriotism, spirit
antreprenorial.
VI. Consolidarea relaţiilor interpersonale dintre elevi – profesori, profesori
– profesori, profesori – echipa managerială, profesori – părinţi,
profesori – reprezentanţi ai instituţiilor partenere
Proiectele educaţionale extind oportunităţile de învăţare în afara clasei,
transformă elevul întru-un partener activ, cu iniţiativă. Lucrul în echipă, distribuirea
sarcinilor, recunoaşterea muncii depuse la realizarea produselor au contribuit la creşterea
impactului proiectelor educaţionale şi sub aspectul consolidării relaţiilor interpersonale pe
mai multe planuri.
VII. Alocarea eficientă a resurselor materiale şi financiare în scopul
realizării obiectivelor proiectelor
Modul în care au fost folosite resursele materiale şi financiare raportate la
îndeplinirea obiectivelor proiectelor, sunt indicatori cantitativi care ajută la măsurarea
eficacităţii acestora, în special, a celor cu finanţare extra-bugetară. Creşterea numărului de
mobilităţi faţă de cel prevăzut iniţial (parteneriatele Comenius), includerea în eşantioanele
de evaluare aprofundată realizată de către ANPCDEFP şi aprobarea fără probleme a
rapoartelor finale, sunt o confirmare a faptului că bugetele proiectelor au fost folosite corect
şi eficient.
VIII. Dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi deschiderea şcolii spre
comunitate, spre instituţii interesate de calitatea educaţiei din
comunitatea locală/naţională/europeană
Derularea unor proiecte educaţionale pe termen scurt (până la un an), mediu (1-2 ani)
sau mai lung (2-3 ani) implică colaborarea cu foarte multe instituţii de învăţământ din ţară
(aproximativ 100), dar şi ONG-uri, autorităţi şi instituţii cu atribuţii în educaţie, instituţii de
cultură cu care s-au încheiat numeroase protocoale de colaborare/ convenţii sau acorduri de
parteneriat (38 în anul şcolar 2014-2015, 41 în anul şcolar 2015-2016 şi 46 în 2016-2017).
IX. Creşterea prestigiului şcolii în comunitate, atragerea elevilor şi
părinţilor spre şcoala noastră
Diversitatea şi amploarea proiectelor educaţionale derulate, promovarea rezultatelor
şi a produselor finale pe diferite canale media (articole presă, site-ul şcolii www.scoala3
58
cparfenevaslui.ro, site-urile proiectelor, revista şcolii Dorinţa), impactul acestora asupra

elevilor/ profesorilor/ instituţiei/, au condus la creşterea prestigiului şcolii în comunitatea
locală, la creşterea încrederii părinţilor în calitatea educaţiei oferite, la menţinerea constantă
a numărului de elevi prin realizarea planului de şcolarizare.
Concluzie:
La nivelul instituţiei noastre, prin complexitatea tematicii şi obiectivelor abordate
de proiectele educaţionale, coerenţa cu politicile şcolii în ceea ce priveşte calitatea educaţiei
oferite şi centrarea pe nevoile elevilor, putem spune că proiectele educaţionale contribuie cu
succes la atingerea misiunii şcolii şi la construirea personalităţii unui absolvent care să deţină
competenţele necesare continuării educaţiei pe tot parcursul vieţii şi motivaţia pentru a o face.
Procesul managerial în domeniul proiectelor educaţionale în toată complexitatea sa

poate conduce la realizarea la standarde de înaltă performanţă a obiectivelor referitoare la
tipurile de schimbări preconizate în cadrul organizaţiei. Dacă schimbările din cadrul
organizaţiei includ armonizarea cu cerinţele societăţii actuale, putem spune că proiectele
educaţionale devin un instrument deosebit de important prin care şcoala răspunde la
provocările lumii contemporane şi necesităţii pregătirii unui nou tip de absolvent.
Bibliografie:
1
coordonator Şerban Iosifescu, Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ –
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Proiectul de reformă a învăţământului Preuniversitar,
Bucureşti, 2001.
2
Claudiu Marian Bunăiaşu, Elaborarea şi managementul proiectelor educaţionale, Editura
Universitară, Bucureşti, 2012.
59
PREMIUL NOBEL pentru FIZICĂ 2017

Descoperiri anticipate pentru prima dată de Albert Einstein acum un secol.
Prof. GICA URSANU

Casa Corpului Didactic Vaslui
Colegiul Economic ,,Anghel Rugină” Vaslui
Undele gravitaţionale, esenţiale pentru teoria relativităţii generale, a căror existenţă a

fost preconizată de Albert Einstein în urmă cu un secol, reprezintă un nou mod de a observa
cele mai violente evenimente în spaţiu şi testează limitele cunoaşterii noastre.
Premiul Nobel pentru Fizică în acest an a fost acordat savanţilor Rainer Weiss, Barry
C. Barish şi Kip. S. Thorne pentru contribuţiile lor în dezvoltarea observatorului american
LIGO (Laser Interferometer Gravitational Wave Observatory) şi pentru detectarea undelor
gravitaţionale.
Aceştia au arătat că între două găuri negre, undele gravitaţionale ar putea fi detectate
prin urmărirea fluctuaţiilor în spaţiu şi timp.
Kip Thorne, născut la data de 1 iunie 1940, este fizician şi profesor de fizică teoretică
de la Institutul de Tehnologie din California, este un teoretician şi este expert în implicaţiile
astrofizice ale Teoriei Relativităţii a lui Einstein. El a făcut predicţii esenţiale despre ceea ce
ar arăta detectarea unei unde gravitaţional şi despre modul de identificare a acestui semnal în
cadrul datelor.
Barry Barish, născut pe 27 ianuarie 1936, este expert în unde gravitaţionale. Fost
fizician al particulelor de la Institutul de Tehnologie din California, este creditat pe scară
largă pentru derularea experimentelor pe teren. Când a preluat funcţia de director al LIGO
(Laser Interferometer Gravitational Wave Observatory) în 1994, proiectul risca să fie anulat.
Barish a fost cel care a făcut ca acest detector să existe şi astăzi şi a fost martorul primelor
măsurători, trei ani mai târziu.
Rainer Weiss, născut la data de 29 septembrie 1932, este un fizician american de
naţionalitate germană şi profesor de fizică de la MIT. Este cunoscut şi pentru inventarea
tehnicii laserului interferometric.
Pionierii Rainer Weiss şi Kip S. Thorne, împreună cu Barry C. Barish, savantul care a
condus proiectul şi la dus la realizare, au făcut ca patru decenii de eforturi de cercetare ale
LIGO să ducă la prima observare a undelor gravitaţionale. Undele gravitaţionale suntnişte
vibraţii ale continuului spaţiu-timp care se propagă cu viteza luminii prin Univers, conform
lui Albert Einstein, care a fost convins că nu va fi niciodată posibilă măsurarea acestor unde.
Undele gravitaţionale sunt fluctuaţii în curbura spaţiu-timp pentru a căror înţelegere
mai uşoară a fost ilustrarea lor ca undele pe suprafaţa unui lac. Conform teoriei lui Albert
Einstein, undele gravitaţionale apar când obiectele grele se deplasează prin spaţiu-timp. În
teoria generală a relativităţii, fizicianul susţine că spaţiul nu este un vid, aşa cum se credea, ci
mai degrabă un material sau o ţesătură cu patru dimensiuni care poate fi trasă, împinsă,
influenţată de obiectele cosmice care se deplasează prin ea.
60
O dovadă indirectă a acestora a venit cu descoperirea unui pulsar, în 1974, şi a unei

stele neutronice. Russell Hulse şi Joseph Taylor au fost autori şi pentru descoperirea lor au
primit premiul Nobel în Fizică în 1993. Acum, cei trei care au câştigat premiul Nobel pentru
Fizică duc mai departe confirmarea acestei teorii vechi.
Undele gravitaţionale au fost observate pentru prima dată la 14 septembrie 2015.
Aceste unde au fost generate de coliziunea dintre două găuri negre de masă medie. A fost
nevoie de 1,3 miliarde de ani pentru ca undele provenite din această coliziune să ajungă la
detectorul LIGO din SUA, propagându-se prin spaţiu-timp cu viteza luminii.
Semnalul detectat a fost extrem de slab, însă această observaţie a anunţat zorii unei
noi ere a astrofizicii.
LIGO, sau Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory, este un proiect de
colaborare care implică peste 1.000 de cercetători din mai mult de 20 de ţări.
Prima detectare a undelor gravitaţionale a fost reconfirmată până în prezent de alte trei
observaţii. Ultima dintre ele a avut loc la 14 august 2017 şi a fost pentru prima oară când
ambele detectoare, LIGO şi VIRGO, au observat undele gravitaţionale simultan. Undele
gravitaţionale detectate la 14 august provin tot din ciocnirea şi fuziunea a două găuri negre,
cu mase de aproximativ 31 de ori şi respectiv 25 de ori mai mari decât masa Soarelui. După
fuziune, cele două au generat o gaură neagră de aproximativ 53 de mase solare (o parte din
masa celor două a fost transformată în energie şi s-a propagat prin spaţiu sub forma undelor
gravitaţionale). Cele două găuri negre care s-au ciocnit şi gaura neagră rezultată în urma
ciocnirii sunt în aceeaşi categorie de masă cu găurile negre detectate anterior de LIGO.
Proiectul LIGO, care dispune de două observatoare amplasate în Louisiana şi
Washington, este o colaborare la care participă peste 1.000 de cercetători din 20 de ţări.
"Laureaţii Premiului Nobel pentru Fizică din 2017 au asigurat, cu entuziasm şi determinare,
succesul proiectului LIGO".
La jumătatea anilor '70 Rainer Weiss trecuse deja în revistă posibilele surse de zgomot
de fundal care ar fi putut perturba măsurătorile pentru detectarea undelor gravitaţionale şi
concepuse un sistem pentru identificarea acestor unde — un interferometru cu laser — care
să nu fie influenţat de zgomotul de fundal. Încă de la început, atât Kip Thorne cât şi Rainer
Weiss au fost pe deplin convinşi că este posibilă observarea undelor gravitaţionale, iar
detectarea acestora promite o revoluţie a modului în care înţelegem Universul.
LIGO şi VIRGO caută undele gravitaţionale urmărind modul în care acestea afectează
textura spaţiu-timp: atunci când trece o astfel de undă, ea întinde spaţiul într-o direcţie şi îl
strânge în alta, pe direcţie perpendiculară. Cele două observatoare folosesc interferometre
pentru a detecta aceste mici fluctuaţii în spaţiu-timp. Un astfel de dispozitiv desparte în două
o singură rază laser şi trimite ambele raze rezultate în direcţii diferite, perpendiculare însă una
pe cealaltă (formând un "L").
Cele două raze rezultate străbat distanţe egale în cadrul experimentului, se lovesc de
nişte oglinzi şi se întorc spre sursă. Dacă acest sistem experimental nu este perturbat de
factori externi (în acest caz de undele gravitaţionale), ele sunt perfect aliniate la revenire. Însă
intersectarea cu o undă gravitaţională poate modifica distanţa străbătută de laser, pe fiecare
dintre cele două braţe aflate în unghi drept.
La fel ca şi lumina, gravitaţia se propagă prin spaţiu sub formă de unde, însă nu este o
radiaţie. În cazul gravitaţiei, spaţiul însuşi este distorsionat, fiind întins şi strâns de undele
gravitaţionale. Detectarea undelor gravitaţionale a necesitat măsurarea razelor laser proiectate
pe o distanţă de 4 kilometri cu o precizie de ordinul a 1/10.000 din diametrul unui proton.
Descoperirile care confirmă existenţa undelor gravitaţionale deschid o nouă cale de a
observa Universul. Spre exemplu, dacă vor fi detectate undele gravitaţionale generate de
explozia primordială, Big Bang, acestea vor oferi noi informaţii despre modul de formare a
Universului. Astfel de unde, extraordinar de puternice, se formează şi atunci când explodează
61
stele în stadiul de supernove sau atunci când pulsează stele neutronice extraordinar de
masive. Detectarea acestor unde poate oferi noi informaţii despre obiectele şi evenimentele
cosmice care le produc. Dovezile concrete ale existenţei undelor gravitaţionale deschid o
nouă eră pentru discipline precum fizica sau astronomia. "Ţinând cont de faptul că undele
gravitaţionale nu interacţionează direct cu materia (spre deosebire de radiaţia
electromagnetică, spre exemplu), ele se propagă prin Univers nestingherite şi pot oferi o
imagine de ansamblu asupra întregului cosmos", conform echipei LIGO.
Astfel de unde "ar trebui să transporte informaţia nealterată cu privire la originea lor,
spre deosebire de radiaţia electromagnetică care este distorsionată de-a lungul distanţelor de
milioane de ani lumină pe care le străbate prin spaţiu".
Acum, după doar trei ani, de când germanul Stefan Hell, născut la Arad, a câştigat
Premiul Nobel pentru Chimie alături de americanii Eric Betzig şi William E. Moerner,
Aradul şi România pot spune din nou cu mândrie că un arădean a contribuit la proiectul care
a luat Premiul Nobel, deşi prea puţini sunt cei care ştiu acest lucru.
Vorbim despre o tânără arădeancă de 33 de ani, Anamaria Effler, care face parte din
echipa Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory (LIGO), proiectul care a reuşit
observarea undelor gravitaţionale.
Anamaria Effler este în SUA de 14 ani. Acolo a terminat studiile CalTech, aceasta şi-
a făcut doctoratul în Fizică Gravitaţională. Pe tot parcursul studiilor de doctorat Anamaria şi-
a făcut toate experimentele la LIGO. După terminarea doctoratului, Anamaria Effler este
angajată a LIGO.
Lucrează în cadrul acestui proiect de 10 ani. De doi ani, de când a terminat doctoratul
este chiar angajată la LIGO. Unul dintre cei trei câştigători ai Premiului Nobel chiar i-a
predat Anamariei fizică la CalTech, în perioada facultăţii.
În 2015, premiul Nobel pentru Fizică le-a fost atribuit cercetătorilor japonez Takaaki
Kajita şi canadian Arthur B. McDonald, pentru contribuţiile lor semnificative în ceea ce
priveşte experimentele care au demonstrat că particulele neutrino îşi modifică identităţile,
metamorfoză care implică faptul că acestea au masă.
62
În 2016, Premiul Nobel pentru Fizică a revenit echipei britanice formată din fizicienii
David Thouless, Duncan Haldane şi Michael Kosterlitz, pentru descoperiri teoretice legate de
stările topologice ale materiei. Ei au cercetat şi au emis teorii legate de stări neobişnuite ale
materiei cuantice, care se observă, de exemplu, la nivelul fenomenului de
superconductibilitate (fenomen în care rezistenţa electrică a unui material conductor devine
zero, dacă temperatura sa este mai mică decât o anumită valoare specifică materialului,
numită temperatură critică). În viitor, studiile lor în domeniu vor putea fi aplicate atât în
ştiinţa materialelor, cât şi în electronică.
Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în
1968 de Banca Centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei
instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896),
inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.
Din 1901, premiul pentru Fizică a fost acordat de 110 ori şi au fost 204 de laureaţi,
între care doar două femei: Marie Curie şi Maria Goeppert-Mayer. De 47 de ori premiul a
fost acordat unui singur laureat. Totodată, John Bardeen a primit un Nobel pentru Fizică de
două ori.
Cel mai tânăr dintre laureaţii Premiilor Nobel a fost Lawrence Bragg, care avea 25 de
ani când a primit premiul Nobel pentru Fizică, împreună cu tatăl său, în 1915. Cel mai
vârstnic laureat este Raymond David Jr., care avea 88 de ani când a primit premiul pentru
fizică, în 2002.
Fizica a fost primul domeniu de acordare a premiilor menţionat în testamentul lui
Alfred Nobel, prin care savantul şi omul de afaceri suedez hotăra ca veniturile imensei sale
averi să fie oferite în fiecare an "sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus
cele mai mari servicii umanităţii"
Bibliografie:
www.mediafax.ro/stiinta
https://playtech.ro/2017/premiul-nobel-pentru-fizica/
http://www.descopera.ro/
http://jurnalul.ro/it/stiinta/
http://specialarad.ro/
https://www.agerpres.ro/sci-tech
63
DESPRE O CARTE CARE MERITĂ CITITĂ „HAZARD şi HAOS”

autor David Ruelle
În memoria D-lui profesor ŢUGULEA VASILE, profesor de matematică, care ne-a
părăsit în vara anului 2017.
Cu multă preţuire şi respect pentru toată activitatea în folosul bârlădenilor şi nu
numai.
„HAZARD şi HAOS”, cartea lui David Ruelle a fost tradusă de profesor Ţugulea
Vasile şi profesor Popoiu Elena.
Mulţumim David Ruelle, multumim doamna profesor Elena Popoiu şi domnule
profesor Vasile Ţugulea pentru că ne-aţi oferit-o şi în limba română.
Prof. PETREA MIRELA - SILVIA

Prezicerea evoluţiei viitoare a unui sistem fizic, în functie de condiţiile iniţiale, a fost
o problemă care a preocupat dintotdeauna lumea ştiinţei. Dealtfel, într-un sens mai general,
cunoaşterea viitorului, fără erori, este un dar pe care toată lumea ar dori să-l posede. In ceea
ce priveşte predicţia evoluţiei ulterioare a unui sistem fizic putem spune că,intr-un anumit fel,
fizica clasică a reuşit acest lucru. Funcţionarea unui mare număr de maşini de precizie şi
fiabilitate are la bază rezultatele sale.
Astronomia poate prezice eclipsele de soare sau de lună, sau mişcarea planetelor pe
durata a câteva secole cu o precizie suficient de mare.
...După descoperirea legii atracţiei universale, Newton a rezolvat cu succes
”problema celor două corpuri” ale căror soluţii ne arată care va fi mişcarea a două corpuri
cereşti aflate în interacţiune gravitatională. Din punct de vedere a determinismului laplacian,
evoluţia viitoare a unui sistem poate fi cel putin în principiu-determinată pornind de la starea
la un moment dat.
Imaginea clară a lumii fizice a fost zdruncinată cu circa 40 de ani în urmă prin
descoperirile decisive ale lui Edward Lorentz de la Institutul de Tehnologie din
Massachussete şi ale lui David Ruelle şi Floris Takens de la Institutul de Inalte Studii din
Bure-sur Yvette, Franţa. Aceştia au arătat că există sisteme guvernate de ecuaţii simple care
deţi ar trebui să prezinte un comportament relativ regulat, evoluează uneori într-un mod
dezordonat, haotic.
Descoperirea comportării neregulate a sistemelor ce nu sunt supuse unor actiuni
aleatorii, ci din contra sunt caracterizate de legi strict deterministe, a marcat apariţia unei noi
paradigme numită „Haos determinist”.
Înafară de expunerea sa lucidă de fundamente şi de consecinţe ale teoriei haosului
(ultima mare revoluţie ştiintifică) această carte este istoria unei naşteri, aceea a noii
paradigme, a haosului determinist, cu partea sa nelipsită de arbitrar, de ironie, prezentată de
editura franceză.
Cum se explică hazardul? Putem înţelege ceea ce e de neînţeles?
Pentru a descâlci, a desluşi imprevizibilul, autorul conduce cititorul să aplice asupra
jocului de zaruri, loteriilor, biliard, atractorilor stranii, astrologiei (horoscoapelor), vremea
care va fi, teorema lui Godel şi limitele de aşteptare umană.
Se reproşează adesea matematicilor că sunt o ştiinţă veche. Vom găsi aici o suprimare
a acestor afirmaţii.
64
David Ruelle remarca în anii ‘70 că sistemele haotice sunt atrase către regiuni
particulare ale spaţiului. Figurile desenate sunt atât de neobişnuite încât le numeşte ,,atracţii
stranii’. Un atracotor este un punct fix către care tinde traiectoria, spre care ea este atrasă.
Din antichitate şi până astăzi matematicile sunt adesea esenţiale pentru cine vrea să
înţeleagă evoluţia lucrurilor.
Este posibil să pătrunzi în lumea matematicilor fără studii îndelungate şi
aprofundate?
Da, spune autorul, pentru că ceea ce este important nu este de a stăpâni această ştiinţă
în profunzime, ci de a înţelege cum spiritul uman şi în particular creierul unui matematician
se raporteză la realitatea matematică.
O carte impertinentă şi în acelaşi timp distractivă care oferă o călătorie în inima lumii
matematicilor şi dă o notă foarte personală asupra unora dintre fenomenele pe care le-a
explorat.
David Ruelle analizează hazardul în ceea ce are el mai secret dar şi cotidian, în acelaşi
timp cu mecanică cuantică, asupra jocurilor de zaruri, de la complexitatea algoritmică a
astrologiei sau a loteriei. El furnizează fundamente şi consecinţe ale teoriei haosului.
Iată o carte de ştiinţă, nontehnică, critică şi agreabilă. De fapt autorul exploatează
admirabil de bine duoul carte - note.
În carte este vorba de un fluture, aluzie la efectul fluture al lui Lorentz, zboară de la
un subiect la altul, se opreşte adesea pentru a explora în profunzime rădăcinile temei pe care
o studiază, oferind pe de o parte cititorului o parte din minunăţia descoperirilor ştiintifice.
Dar nu neapărat din această cauză cartea este excepţională; e adevărat că autorul fiind
excepţional, asta ajută. Căci ar fi putut foarte bine să se mulţumească să fie descriptiv.
Mergând fără îndoială dincolo de gândirea autorului am putea spune că este un fapt
fundamental: ştiinţa nu există, ci doar oamenii de ştiintă există.
Astfel desacralizând ştiinţa, nu o consideră imorală şi iresponsabilă? David Ruelle
dovedeşte că activitatea de cercetare este teribil de umană. Cu râs şi lacrimi ar trebui să
tratăm propunerile sale, dacă nu am găsi dincolo de ele amărăciunea unui om, care a trebuit
să sufere multe vicisitudini din cauza originalităţii.
O altă caracteristică a acestei lucrări este dialogul pe care îl impune autorul -
cititorului.
Astfel el lasă impresia că această carte a fost scrisă pentru un cititor dotat cu o inteligenţă
critică pe care îl face să înţeleagă că rolul său nu este cel al unui receptor pasiv, ci cel al unui
interlocutor care doreşte să înţeleagă şi să discute cunoştinţele care-i sunt descoperite.
Alt fapt pasionant este voinţa de a înţelege, creativitatea ştiinţifică, de a pune în
evidenţă parametrii diletanţi care intervin în dezvoltare, precum şi curiozitatea sexuală,
oprirea evoluţiei vârstei mentale şi necesitatea omului de ştiinţă atunci când era copil, de a
experimenta lumea care-l înconjoară.
David Ruelle, încearcă să dovedească că fizica este strâns legată de matematică, dar în
acelaşi timp foarte diferită de ea. Fizica trebuie să explice lumea ce ne înconjoară şi pentru
aceasta el nu trebuie să înţeleagă totul dintr-o dată, ci atacă doar o bucată de realitate despre
care trebuie să închege o ”teorie fizică”.
Studiul fizicii este văzut de Ruelle ca o metodă de a ne pune faţă în faţă cu faptul
paradoxal că avem mai puţin control asupra unui obiect fizic pe care-l putem ţine în mână,
decât asupra unui obiect matematic fără existenţă materială. Şi, ca un cârcotaş, comentează
că asta îi supără enorm, pe cei care se vor dedica mai curând studiului matematic decât fizic.
În consecinţă dacă lipim o teorie matematică pe o bucată de realitate, obţinem o
,,teorie fizică”. Autorul nu pierde ocazia de a-i ironiza puţin pe fizicieni spunând că discursul
fizic apare adesea confuz sau incoerent. Ei trec de la o teorie la alta şi atunci când conceptele
65
fizice ale unei teorii nu concordă cu ale celeilalte vor spune că au în vedere ,,concepţii
cuantice” sau o limită nerelativistă, sau... nu vor spune nimic.
Cum îşi găsesc drumul fizicienii?
Fizica îşi atrage unitatea fundamentală din faptul că descrie universul fizic în care
trăim.
Teoriile fizice nu au nevoie să fie coerente, ele îşi datorează unitatea faptului că descriu o
unică şi aceiaşi realitate fizică. În mod normal fizicianul nu are îndoieli existenţiale asupra
realităţii pe care încearcă să o descrie. Adesea pentru reprezentarea unui ansamblu de
fenomene va avea nevoie de mai multe teorii logic incompatibile. Această incoerenţă îl va
supăra, fără îndoială pe fizician dar nu întratât încât să se debaraseze de una sau alte dintre
teoriile incompatibile.
David Ruelle vorbeşte ca un adevărat filozof despre curgerea timpului (ca un aspect
esenţial al percepţiei noastre despre lume, la fel ca în hazard). Folosind exemplu cu banul
vorbeşte despre teoria fizică a probabilităţilor, vorbeşte despre mecanica clasică şi cea
Newtoniană, dar mai ales despre adevărata mecanică, cea care nu este defapt la dispoziţia
noastră, pentru că nu avem o teorie unificată, care să explice tot ce ştim despre lumea fizică -
relativitate, cuante, proprietăţile particulelor fundamentale şi gravitaţie.
Speranţa oricărui fizician este să vadă o astfel de teorie în acţiune, dar nu am ajuns
încă acolo, consideră Ruelle. Face, cum spuneam, remarci despre mecanica clasică
newtoniană, pe care o consideră un mare moment al gândirii universale; ea dă o imagine
completamente deterministă asupra lumii. Dacă se cunoaşte starea universului la un moment
iniţial (de altfel arbitrar) se poate determina starea lui în orice moment.
Introducerea hazardului în legile fizicii, spune Ruelle, nu ne ajută deloc să rezolvăm
problema contradictorie dintre determinism şi liberul arbitru. Ruelle are propriile vederi
asupra liberului arbitru legate de probleme de calculabilitate pe care le discută de altfel în
celalte capitole ale cărţii.
În capitolul 7 autorul explică dependenţa senzitivă de condiţiile iniţiale. O face într-o
manieră în care oricine ar fi cititorul, nu are cum să nu înţeleagă .Nu îmi propun acum să
explic ce înseamnă condiţiile iniţiale dar aş rezuma spusele autorului:
,,Multe sisteme fizice depind de o manieră senzitivă de condiţiile iniţiale sau o cauză
mică să aibă un efect mare.”
Capitolul 9 sub titlul: ,,Turbulenţa: moduri” sau mai pe înţelesul nostru, curgere
neregulată, mişcări periodice.
Nu voi încerca să folosesc termeni ştiinţifici care explică fizic, aceste lucruri, dar nu
pot să nu remarc stilul, limbajul, claritatea exemplelor pe care Ruelle le alege pentru e explica
ceea ce îşi propune, încât, dacă aş avea libertatea, le-aş pune în manualele noastre şcolare în
locul celor existente azi, celei ce ţin de pildă de mecanica fluidelor: exemplu cu apa ce curge
la robinet, clopotul de la biserică, cu anumite moduri de vibratie. Există teme recurente de
fascinaţie ştiinţifică; dintre acestea ar fi muzica, formele, timpul şi ireversibilitatea sa,
hazardul şi viaţa. Există un fenomen care pare să reflecte şi să combine toate aceste surse de
fascinatie, şi aceasta este mişcarea fluidelor.
CITEZ: pag 56:
O nouă paradigmă: haosul, atractorii stranii, atractorul Lorentz, haosul- consecinţe.
Indentifică în capitolul 13 (ECONOMIA) în ce sisteme se petrec evoluţii temporale
haotice, economia este unul dintre ele.
,,Apa care fierbe şi porţile infernului”- este titlul capitolului 20. Nu este un titlu
incitant? Aţi devenit curioşi? Sunt doar transformări de fază şi găuri negre, locuri foarte
neatrăgătoare şi la fel de insalubre ca porţile infernului.
Şi aş încheia chiar cu ,,Epilog” - epilogul autorului.
66
„Este o expunere strălucită a unor idei ştiinţifice moderne şi totodată o pledoarie

pasionanta şi detaliată”.
Autorul sugerează că legile fizicii trebuie să fie alterate astfel încât să poată da
seamade fenomenul conştiinţei şi de convingerea introspectivă că mintea noastră nu
funcţionează ca un computer.
Când este vorba de conştiinţă şi de incertitudinii introspective, trebuie să ne amintim
întotdeauna ce forţă şi ce abilitate pune în joc mintea noastră pentru a se înşela pe sine.
Printre învăţămintele psihanalizei, cel puţin acesta merita să nu fie respinst cu uşurinţă.
Multumim David Ruelle, multumim profesor Elena Popoiu şi profesor Vasile Ţugulea
pentru că ne-aţi oferit-o şi în limba română.
Şi vă mulţumesc şi dumneavoastră pentru răbdare.
67
REZOLVAREA PROBLEMELOR DE EXTREM ÎN FIZICĂ

LA NIVELUL CICLULUI INFERIOR AL LICEULUI
prof. GABRIEL MATEI

prof. LĂCRĂMIOARA MATEI
Liceul Tehnologic ”Nicolae Iorga” Negreşti
În cadrul disciplinei fizică o importanţă deosebită se acordă rezolvării de probleme.

Rolul problemelor este destul de complex: ele sunt folosite pentru fixarea cunoştinţelor
teoretice în clasă, pentru evaluarea cunoştinţelor dobândite în cadrul temelor pentru acasă şi
a lucrărilor scrise. De asemenea sunt mijlocul principal prin care se verifică domeniul de
excelenţă al elevilor în concursuri şi olimpiade şcolare.
În cadrul problemelor un loc special îl ocupă problemele de extrem (minim sau
maxim). Rezolvarea acestora este destul de simplă dacă elevul deţine un aparat matematic
corespunzător, în speţă calculul diferenţial şi cel integral, dar acest lucru nu e posibil decât în
ciclul superior al liceului. În aceste condiţii probleme de optică, de exemplu, care acum se
studiază în clasa a IX-a, devin destul de greu de abordat, în special datorită insuficientelor
cunoştinţe de matematică ale elevului.
Din acest motiv o prezentare a unor modalităţi de rezolvare a problemelor de extrem
la un nivel matematic elementar este o idee binevenită.
Cazul cel mai simplu este atunci când se obţine un rezultat care conţine funcţii
trigonometrice de tipul:
x = exp1⋅ sin ( exp2 )
Aici se ţine cont de mărginirea funcţiei sinus, care are valoarea maximă 1 şi valoarea
minimă –1 (în cazul în care x este o valoare pozitivă minimul se ia 0).
Această metodă este folosită şi în cadrul noţiunilor teoretice când se defineşte unghiul
limită şi reflexia totală.
O altă situaţie destul de des întâlnită impune folosirea unor reguli matematice simple.
Se cunoaşte că suma a două numere este minimă atunci când produsul lor este
constant doar dacă cele două numere sunt egale (dintre dreptunghiurile cu aceeaşi arie
perimetrul minim îl are pătratul):
- dacă a ⋅ b = c o n s t atunci a + b = m in dacă a = b
şi că produsul a două numere este
maxim atunci când suma lor este constantă
doar dacă cele două numere sunt egale (dintre
dreptunghiurile cu acelaşi perimetru aria
maximă o are pătratul):
- dacă a + b = c o n s t atunci
a ⋅ b = m in dacă a = b .
Exemplul elocvent este următoarea
problemă:
Care este distanţa minimă între un obiect şi imaginea lui reală obţinută cu o lentilă
de distanţă focală f ?
Rezolvare:
Distanţa dintre obiect şi imagine în cazul formării unei imagini reale se poate scrie:
d = x2 − x1 = 2 f + ( x2 − f ) + ( − x1 − f ) .
Din ecuaţia punctelor conjugate:
68
1 1 1 f ⋅ x1
− = se poate obţine x2 =
x2 x1 f f + x1
de unde: f2
x2 − f = − ⇒ ( x2 − f ) ⋅ ( − f − x1 ) = f 2
f + x1
Suma celor doi termeni ai produsului constant este minimă doar dacă cei doi termeni
sunt egali:
x 2 − f = − f − x 1 = f , de unde se obţine x1 = − 2 f x2 = 2 f
Deci distanţa minimă căutată este d = 4 f .
Tot cu ajutorul unui aparat matematic mai redus se pot rezolva şi probleme de
dificultate mai ridicată. Ca argument aducem următorul exemplu:
În conformitate cu principiul lui Fermat, între două puncte din spaţiu, lumina se
propagă pe acel drum, care poate fi parcurs în timpul minim posibil. Să se demonstreze pe
baza acestui principiu legile reflexiei şi a refracţiei.
Rezolvare:
Fie o suprafaţă de separaţie
dintre două medii transparente
caracterizate prin indici de refracţie
n1 şi n2. Fie P un punct luminos şi P’’
punctul unde ajunge lumina după
refracţie, respectiv P’ după reflexie.
Segmentele PI şi IP’ sunt
minime dacă punctele P, I, P’ sunt
conţinute în acelaşi plan.
Raza incidentă şi raza
reflectată se găsesc în acelaşi plan.
Planul este normal pe suprafaţa Σ,
conţine deci şi normala la suprafaţă.
Segmentele PI şi IP’’ sunt minime numai dacă punctul I se află în planul
perpendicular pe Σ care conţine punctele P şi P’’. Rezultă că raza incidentă, raza reflectată,
raza transmisă precum şi normala la suprafaţa de separaţie în punctul de incidenţă sunt
conţinute în acelaşi plan, planul de incidenţă.
Pentru demonstrarea legilor matematice vom lua fiecare fenomen separat. Figura arată
în plan în felul următor:
În cazul reflexiei se duce simetricul lui P faţă de suprafaţa de separaţie, P1.
Drumul parcurs de radiaţia luminoasă este:
PI + IP' = P1 I + IP'
Deoarece tot drumul este parcurs cu aceeaşi viteză, timpul minim de parcurs
corespunde unei distanţe minime, care se obţine doar dacă P1, I şi P’ sunt coliniare. Ca
urmarerezultă din figură egalitatea celor două unghiuri: i1 = i1 '
La acest rezultat se poate ajunge şi pe cale analitică. Drumul parcurs este dat de
relaţia.
PN P' N '
D1 = PI + IP ' = + .
cos i1 cos i1'
D PN P' N '
Timpul corespunzător parcurgerii acestui drum este: t1 = 1 = +
v1 v1 cos i1 v1 cos i1'
care are valoare minimă dacă oricare ar fi două valori apropiate ale unghiului i1, diferenţa
dintre timpii corespunzători este zero.
69
Pentru aceasta luăm unghiurile de incidenţă i1 şi i1 + ∆i1 , cărora le va corespunde

unghiurile i1' şi i1' + ∆i1' după reflexie. Diferenţa de timp va fi:
PN P'N '  PN P'N ' 
∆ t1 = + − + 
v1 cos ( i1 + ∆ i1 ) v1 cos ( i1' + ∆ i1' )  v1 cos i1 v1 cos i1' 
Putem grupa altfel termenii:
PN  1 1  P'N ' 1 1 
∆ t1 =  −  +  − 
v1  cos ( i1 + ∆i1 ) cos i1  v1  cos ( i1' + ∆ i1' ) cos i1' 
 
Parantezele le putem rezolva în felul următor:
1 1 cos i − cos ( i + ∆ i ) cos i − cos i ⋅ cos ∆ i + sin i ⋅ sin ∆ i
− = =
cos ( i + ∆ i ) cos i cos i ⋅ cos ( i + ∆ i ) cos i ⋅ cos ( i + ∆ i )
Dacă ţinem cont că variaţia unghiului e foarte mică, putem introduce aproximaţiile:
sin ∆i ≅ ∆i cos ∆i ≅ 1 i + ∆i ≅ i ,
şi relaţia devine: 1 1 sin i
− = ⋅ ∆i
cos(i + ∆i ) cos i cos 2 i
Înlocuim relaţia obţinută în variaţia de timp şi obţinem:
PN sin i1 P' N ' sin i1'
∆t1 = ⋅ ⋅ ∆i1 + ⋅ ⋅ ∆i1'
v1 cos i1
2
v1 cos i12 '
Variaţia ∆i1' o putem obţine din expresia distanţei NN’ care este o constantă.
NN ' = NI + IN ' = PN ⋅ tg i1 + P' N '⋅tg i1'
PN ⋅ tg i1 + P ' N '⋅ tg i1' = PN ⋅ tg ( i1 + ∆i1 ) + P ' N '⋅ tg ( i1' + ∆i1' )
Grupăm iar termenii:
( )
PN ⋅ ( tg ( i1 + ∆i1 ) − tg i1 ) + P ' N '⋅ tg ( i1' + ∆i1' ) − tg i1' = 0
Parantezele le putem rezolva astfel:
sin ( i + ∆ i ) sin i sin ∆i
tg ( i + ∆i ) − tg i = − =
cos ( i + ∆i ) cos i cos ( i + ∆i ) ⋅ cos i
Dacă ţinem cont că variaţia unghiului e foarte mică, putem introduce aproximaţiile:
1
sin ∆i ≅ ∆i i + ∆i ≅ i , şi relaţia devine: tg ( i + ∆i ) − tg i = ⋅ ∆i
cos 2 i
1 1
Revenim la relaţia anterioară: PN ⋅ ⋅ ∆i1 + P ' N '⋅ ⋅ ∆i1' = 0
cos i12
cos 2 i1'
PN cos 2 i1'
De aici: ∆i1' = − ⋅ ⋅ ∆i1
P' N ' cos 2 i1
Această relaţie ne permite să obţinem o formulă care descrie diferenţa de timp în
funcţie de ∆i1 :
PN sin i1 P ' N ' sin i1' PN cos 2 i1'
∆ t1 = ⋅ ⋅ ∆ i1 − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ∆ i1
v1 cos 2 i1 v1 cos 2 i1' P ' N ' cos 2 i1
PN
∆ t1 = ( )
⋅ sin i1 − sin i1' ⋅ ∆i1
v1 ⋅ cos 2 i1
∆t1 = 0 pentru orice valoare a lui ∆i1 dacă: sin i1 = sin i1' , adică i1 = i1' .
În cazul refracţiei se execută acelaşi raţionament. Timpul de parcurs va fi:
70
PN P' ' N ' '

t2 = +
v1 cos i1 v 2 cos i2
care are valoare minimă dacă oricare ar fi două valori apropiate ale unghiului i1, diferenţa
dintre timpii corespunzători este zero.
Pentru aceasta luăm unghiurile de incidenţă i1 şi i1 + ∆i1 , cărora le va corespunde
unghiurile i2 şi i 2 + ∆ i 2 după reflexie. Diferenţa de timp va fi:
PN P '' N ''  PN P '' N '' 
∆t2 = + − + 
v1 cos ( i1 + ∆ i1 ) v1 cos ( i2 + ∆ i2 )  v1 cos i1 v1 cos i2 
Putem grupa altfel termenii:
PN  1 1  P '' N ''  1 1 
∆ t2 =  −  +  − 
v1  cos ( 1 1)
i + ∆ i cos i1  v 2  cos (2
i + ∆ i2) cos i2 
Putem folosi relaţia găsită mai sus:
1 1 sin i
− = ⋅ ∆i
cos(i + ∆i ) cos i cos 2 i
şi obţinem:
PN sin i1 P' ' N ' ' sin i2
∆t 2 = ⋅ ⋅ ∆i1 + ⋅ ⋅ ∆i2
v1 cos i1 2
v2 cos 2 i2
Variaţia ∆i2 o putem obţine din expresia distanţei NN’ care este o constantă.
NN ' ' = NI + IN ' ' = PN ⋅ tg i1 + P' ' N ' '⋅tg i2
PN ⋅ tg i1 + P '' N ''⋅ tg i2 = PN ⋅ tg ( i1 + ∆i1 ) + P '' N ''⋅ tg ( i2 + ∆i2 )
Grupăm iar termenii:
PN ⋅ ( tg ( i1 + ∆i1 ) − tg i1 ) + P '' N ''⋅ ( tg ( i2 + ∆i2 ) − tg i2 ) = 0
Folosim iar relaţia demonstrată mai sus:
1
tg ( i + ∆i ) − tg i = ⋅ ∆i
cos 2 i
Revenim la relaţia anterioară:
1 1
PN ⋅ ⋅ ∆i1 + P ' ' N ' '⋅ ⋅ ∆i 2 = 0
cos i1
2
cos 2 i2
De aici:
PN cos 2 i2
∆i2 = − ⋅ ⋅ ∆i1
P' ' N ' ' cos 2 i1
Această relaţie ne permite să obţinem o formulă care descrie diferenţa de timp în
funcţie de ∆i1 :
PN  sin i1 sin i2 
∆t 2 = ⋅ −  ⋅ ∆ i1
cos 2 i1  v1 v2 
sin i1 sin i2 sin i1 v1
∆t2 = 0 pentru orice valoare a lui ∆i1 dacă: = , adică = .
v1 v2 sin i2 v2
c c
Dar cum v1 = şi v 2 = , rezultă legea cunoscută: n1 ⋅ sin i1 = n2 ⋅ sin i2 .
n1 n2
Bibliografie:
[1]. A. Hristev, Probleme de fizică, Ed. APH, 1992, vol 4.
[2]. R. Sfichi, Probleme de limită şi extrem în fizică, EDP, 1990.
71
REPREZENTAREA ÎN COMPLEX A MĂRIMILOR SINUSOIDALE

Profesor PLEŞU TATIANA
Colegiul National „Cuza Vodă” Huşi
Pornind de la ideea reprezentării fazoriale a mărimilor oscilatorii sinusoidale, rezultă

posibilitatea descrierii acestora şi cu ajutorul numerelor complexe. Astfel, considerând
intensitatea instantanee a curentului într-un circuit de curent alternativ exprimat prin numărul
complex reprezintă de asemenea această mărime oscilantă.
Observaţii Serie Paralel
1. Folosind reprezentarea în
....
complex, impedanţele echivalente se pot
calcula ca şi rezistenţele echivalente în
curent continuu.
2. Puterea aparentă complexă: ....
ũ
....
unde: ũ
– partea reală reprezntând puterea activă
a circuitului; ... ..
.
– partea imaginară, reprezentând puterea ...
reactivă a circuitului.
3. Cu ajutorul reprezentării în complex se pot scrie legile lui Kirchhoff în curent
alternativ, sub forma:
MODELE OPERAŢIONALE
A. Se dă circuitul din figura următoare. Să se determine natura impedanţelor şi

şi relaţia dintre ele pentru ca să rămână constant la orice valoare a impedanţei .
Rezolvare
Aplicând legile lui Kirchhoff, rezultă şi .
Legea lui Ohm pentru întreg circuitul:
72
REVISTA PROFIZICA nr.3 Noiembrie 2017
Pentru ca să nu depindă de este necesar ca ceea ce

înseamnă , posibil când şi (una dintre reactanţe este
capacitivă, iar cealaltă este inductivă).
B. Un circuit serie având o rezistenţă şi o bobină ideală , este
alimentat de o tensiune alternativă sinusoidală, având valoarea efectivă şi pulsaţia . Se
cere să se calculeze valoarea inductanţei a bobinei şi a rezistenţei care trebuie legate
în paralel, sub aceeaşi tensiune la borne, pentru a absorbi acelaşi curent, sub acelaşi defazaj
ca şi primul circuit.
Rezolvare
Pentru circuitul serie şi pentru circuitul paralel:. Aplicând legea lui
Ohm şi
Egalând părţile reale, respectiv cele imaginare, rezultă: şi
73
EFECTUL PIROLECTRIC
Prof. dr. ZÎNA -VIOLETA MOCANU
Liceul Tehnologic ”Ion Mincu” Vaslui
Prof. IONEL MOCANU
Şcoala Gimnazială ”Theodor Rosetti” Soleşti
Piroelectricitatea este proprietatea unor anumite cristale anizotrope prin care

polarizarea electrică spontană depinde de temperatură, iar apariţia sarcinilor electrice la
suprafaţa unui astfel de material în urma încălzii sau răcirii lui se numeşte efectul
piroelectric.
Printre materialele piroelectrice cele mai comune se numără cuarţul, turmalina, unele
substanţe monocristaline, materiale ceramice şi unii polimeri, precum şi o serie de substanţe
organice ca ţesuturile de os şi de tendon şi colagenul.
Cuarţul este un mineral răspândit în

scoarţa terestră, care are compoziţia chimică
SiO2. În stare pură cuarţul este incolor,
impurităţile din cristal determină culoarea
mineralului.
Înainte de descoperirea proprietăţii sale
piezoelectrice, cuarţul a fost utilizat ca piatră în
bijuterii.
Turmalina, „piatra care atrage cenuşa”, este
un cristal semipreţios, un silicat complex
de aluminiu şi bor.
În locul atomilor de aluminiu se pot substitui
atomi de sodiu, calciu, magneziu, fier, litiu în
diverse proporţii, determinând variaţii în
proprietăţile fizice ale cristalului.
Culorile turmalinei sunt foarte variate, de
la albastru, verde, roşu, roz, brun, până la negru.
Ceramica este un material obţinut prin

modelarea şi arderea argilelor.
Polimerii sunt substanţe compuse

din molecule cu masă moleculară mare, formate
dintr-un număr mare de molecule mici identice,
numite monomeri, legate prin legături covalente.
74
Efectul piroelectric se produce astfel: un flux de radiaţii electromagnetice absorbit de

un cristal piezoelectric ridică temperatura, producând o modificare a polarizării, ce se
măsoară prin variaţia de tensiune de la bornele unui condensator conectat în schemă.
Una dintre aplicaţiile piroelectricităţii este în dispozitivele de detecţie a radiaţiilor
infraroşii (radiaţii electromagnetice a căror lungime de undă este cuprinsă între 700 nm –
1mm) şi a undelor radio milimetrice, folosite de exemplu în detecţia de la distanţă a mişcării
oamenilor şi animalelor.
Coeficientul piroelectric arată ce polarizare electrică se obţine la variaţia cu o unitate
a temperaturii: dD = p dθ
unde D este polarizarea electrică măsurată în C/m², p este coeficientul piroelectric în unităţi
de C/m²K, iar θ este temperatura în K sau °C.
În producţia de detectori de infraroşu şi unde radio milimetrice este importantă
alegerea unui material cu un coeficient piroelectric cît mai mare, de exemplu C6H17N3O10S
(triglycine sulfate) cu un coeficient piroelectric total de −270 µC/m²K. Pentru comparaţie
turmalina are un coeficient cu aproape două ordine de mărime mai mic, −4 µC/m²K.
Piroelectricitatea este cunoscută încă din antichitate, cînd hinduşii şi grecii au
constatat că de exemplu cristalele de turmalină capătă prin încălzire proprietatea de a atrage
obiectele uşoare (cenuşă etc.). În secolul al IV-lea i.Hr. (aproximativ anul 315 i.Hr.) învăţatul
grec Teofrasta a descris o piatră pe care el o numea lyngourion şi care atrage paiele şi aschiile
de lemn. Această piatră este cel mai probabil ceea ce azi numim turmalină.
La începutul secolului al XIX-lea David Brewster (a creat cuvîntul piroelectric în
1824 din grecescul pyr (foc) şi electric), fizician cu importante contribuţii în optică, a studiat
şi proprietăţile piroelectrice ale sării Rochelle (tartrat de sodiu şi potasiu). După inventarea
electrometrului de către Antoine Becquerel au devenit posibile determinări cantitative ale
piroelectricităţii; primul care a efectuat astfel de măsurători a fost John Mothée Gaugain.
În 1878 William Thomson a elaborat o teorie despre piroelectricitate şi a prezis cu
această ocazie existenţa fenomenului invers, electrocaloric.
Fraţii Pierre şi Jacques Curie au descoperit o parte din mecanismele responsabile
pentru efectul piroelectric, ceea ce i-a condus la descoperirea piezoelectricităţii în 1880.
În deceniile ce au urmat piroelectricitatea a fost studiată de numeroşi oameni de
ştiinţă printre care şi cîţiva laureaţi ai Premiului Nobel, cunoscuţi în general pentru realizări
în alte domenii, precum Wilhelm Röntgen, Pierre Curie, Gabriel Lippman, Heike
Kammerlingh Onnes, Erwin Schrödinger, Archer Martin şi Max Born.
Studiile lui Joseph Valasek asupra piroelectricităţii aveau să ducă în 1920 la
descoperirea unui alt fenomen înrudit, feroelectricitatea.
În 1938 chimistul Yeou Ta de la Sorbona a propus că aplicaţie a piroelectricităţii
turmalinei utilizarea acesteia la detecţia radiaţiilor infraroşii. În timpul şi după terminarea
celui de-al doilea război mondial cercetările au continuat în SUA, Regatul Unit şi Germania,
dar rezultatele au fost ţinute secrete. Abia începând din anii 1960 au început să fie publicate
descrieri ale unor detectori piroelectrici. Utilizarea detectorilor piroelectrici a debutat cu
aproape o jumătate de secol în urmă ca o necesitate legată de detecţia radiatiei infraroşii, dar
realizarea unor dispozitive performante a avut loc numai prin anii 1980.
În prezent, structura unui asemenea detector cuprinde materialul piroelectric şi
electronica necesară pentru amplificarea semnalului. Cele mai utilizate materiale piroelectrice
sînt TGS (triglycine sulfate), tantalatul de litiu, unele ceramici pe baza de zirconat şi titanat
de plumb, unii polimeri fluoruraţi etc.
75
Detectorii piroelectrici sunt sensibili

numai la variatia fluxului de radiaţie incident.
De aceea în faţa detectorului se plasează adesea
un chopper optic, un dispozitiv care întrerupe
periodic fluxul de radiaţie. În lipsa acestuia
detectorul poate surprinde numai mişcarea ţintei
sau variaţia temperaturii sale. În aplicaţii se
foloseşte fie un singur detector, fie un şir liniar
sau chiar o matrice bidimensională de asemenea
senzori. Schema unui pirodetector
Varianta din urmă, se foloseşte pentru a genera imagini termice în care obiectele mai
calde se văd mai strălucitoare, cu diverse aplicaţii posibile.
Senzorii destinaţi aplicaţiilor casnice,
automatizării clădirilor, asistenţei medicale,
securităţii şi aplicaţiilor industriale sunt capabili
să detecteze prezenţa persoanelor realizând şi
alte funcţii precum stingerea luminii, oprirea
aerului condiţionat, controlul nivelului de
încălzire al sistemelor de aer condiţionat sau
menţinerea unui nivel optim al temperaturii
camerei fără a pierde energie. Senzorii termici MEMS de la Omron
Aparatele pentru vedere nocturnă folosind radiaţie infraroşie oferă observarea oamenilor
şi animalelor fără ca observantul să fie detectat.
Astronomia în infrarosu foloseşte senzori echipaţi pe telescoape pentru a trece prin
regiunile greu vizibile din spaţiu precum norii moleculari, mai sunt folosiţi pentru a detecta noi
planete sau pentru a detecta traiectoria obiectelor în spaţiu. Camerele cu detectoare infraroşii sunt
folosite pentru a detecta pierderea de căldură din sisteme izolate, pentru a observa schimbările de
traiectorie a sângelui în corpul uman şi pentru a detecta aparate electrice care se supraîncălzesc.
Fotografierea în infraroşu este folosită în aplicaţiile
militare dar şi în scopuri industriale sau civile. Utilizările
militare includ vederea nocturnă, supravegherea pe timp
de noapte, localizare şi urmărire (omul, la temperatura
normală a corpului, radiază pe lungimea de undă de 10
micrometri).
Utilizările civile includ şi analiza eficienţei
termale, monitorizarea mediului înconjurător, inspectarea
uzinelor industriale, detectarea temperaturii la distanţă,
comunicaţiile fără fir pe distanţe scurte şi meteorologie.
Fotografie cu două persoane
realizată în infraroşu
Schimbările bruşte de temperatură pot fi de asemenea utilizate în alte moduri precum
detecţia căderii tensiunii, identificarea punctelor fierbinţi înainte de izbucnirea unui incendiu
sau în aplicaţii clinice pentru a verifica dacă un pacient a plecat din pat.
În comparaţie cu detectorii care se bazează pe efectul fotoelectric, detectorii
piroelectrici au o serie de avantaje importante:sensibilitate într-un interval spectral foarte larg
(teoretic întregul spectru electromagnetic), depinzând numai de absorbţia radiaţiilor în cristal
şi în electrozi;posibilitatea de a utiliza detectorul într-o gamă largă de temperaturi, de la
câteva grade Kelvin până la câteva sute de grade, deci inclusiv la temperatura
camerei;consum foarte redus de energie electrică;timp de răspuns foarte redus, în unele cazuri
de numai câteva picosecunde;cost de producţie redus.
76
Dezavantajul esenţial al detectorilor piroelectrici este sensibilitatea redusă.

Cea mai mare parte a dispozitivelor piroelectrice necesită traductoare realizate din
materiale monocristaline (tantalat de litiu, niobat de litiu) care sunt materiale scumpe.
Apariţia unor materiale precum ceramicele (PZT) sau polimerii piroelectrici (PVDF) a permis
construirea unor detectoare ieftine, simple şi cu bune performanţe.
Referinţe:
- Sydney B. Lang, Pyroelectricity: from ancient curiosity to modern imaging tool,Physics
Today, august 2005.
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Piroelectricitate
- http://www.academia.edu/7617183/MEMS_-Proiect_-1
- https://wikivisually.com/lang-ro/wiki/Piroelectricitate
- http://www.scrigroup.com/tehnologie/electronica-electricitate/Efectul-piroelectric
- https://www.ananaghi.ro/camere-cu-ir-cum-functioneaza/
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Infraro.
77
„PROIECTUL”
Prof. GERLANDIDA HÎNCIANU
Fundaţia Noi Orizonturi a iniţiat cursul „Arhitecţii educaţiei – Strategii ale învăţării
experenţiale”. Cursul a fost o încântare şi plin de modalităţi de realizare a unei activităţi
didactice. Cele mai interesante strategii propuse au fost: ciclul învăţării, elaborat de D. Kolb,
unde şirul întrebărilor de procesare şi reflecţie trebuie să urmeze etapele de mai jos:
1. Trăim experienţa (aici: jocul, lectura povestirii);
2. Reflectăm asupra experienţei pe care am trăit-o;
3. Interpretăm şi generalizăm;
4. Aplicaţie, transfer.
Metoda are la bază ideea de a seduce elevul în actul de învăţare şi de a insinua
posibilitatea de transfer a informaţiilor dobândite în viaţa de zi cu zi.
Iată, propunerea mea pentru realizarea unei lecţii.
PLAN DE LECŢIE
Unitatea de învăţare: Efectul magnetic al curentului electric
Nr. de ore alocate: 8h (2h/săp.)
Competenţe specifice Conţinuturi
Efectul termic. Efectul chimic
- Identificarea şi interpretarea efectelor Câmpul magnetic. Linia de câmp
curentului electric Inducţia magnetică. Forţa electromagnetică
- Enunşarea aplicaţiilor efectului curentului Câmpul magnetic al curentului electric
electric în tehnică şi descrierea funcţionării Forţa electrodinamică
aparatelor electrocasnice Fluxul magnetic
Fenomenul de inducţie electromagnetică
Autoinducţia. Inductanţa unui circuit
Nivel: Clasa a X-a, filiera tehnologică, specialitate protecţia mediului

Titlul lecţiei: Câmpul magnetic. Linia de câmp magnetic.
Nr. ore alocate lecţiei: 1h
Scopul lecţiei: Să identifice cel de-al treilea efect al curentului electric – efectul magnetic.
Competenţe specifice derivate: Identificarea şi intrepretarea efectelor curentului electric
C1: să reactualizeze cunoştinţele predate anterior;
C2: să prelucreze în mod creativ cunoştinţele dobândite;
C3: să observe fenomenele fizice şi să le interpreteze cu ajutorul cunoştinţele dobândite
anterior;
C4: să definească câmpul magnetic, linia de câmp magnetic;
C5: să ilustreze grafic , prin liniile de câmp magnetic creat de conductorul liniar, spira de
curent şi solenoid;
C6: să determine, cu ajutorul regulii burghiului drept, sensul liniei de câmp magnetic.
Concepte cheie:
Câmp magnetic
Linie de câmp
Aplicaţii practice
Reprezentare grafică
Sensul liniei de câmp magnetic
Regula burghiului drept.
78
Valori:
Spirit de observaţie şi interes pentru cunoaştere.
Viziune şi perspectivă.
Plăcerea de a învăţa.
Bibliografie:
- C. Mantea şi Mihaela Garabet, Manual de fizică pentru clasa a X-a, Editura ALL, Bucureşti
- www.didactic.ro › Învăţământ liceal › Fizica › Lecţii
- https://www.slideshare.net/micimihaela/câmpul-magnetic
Indicatori de performanţă:
Nota 5-6 poate defini câmpul magnetic, linia de câmp magnetic şi poate enunţa regula
burghiului drept;
reprezintă grafic câmpul magnetic pentru unul din conductoare
Nota 7-8 poate defini câmpul magnetic, linia de câmp magnetic şi poate enunţa regula
burghiului drept,
reprezintă grafic câmpul magnetic pentru un conductor liniar, spira de curent
şi solenoid;
aplică regula burghiului drept pentru diverse situaţii şi determină sensul liniei
de câmp magnetic.
Nota 9-10 poate defini câmpul magnetic, linia de camp magnetic şi poate enunţa regula
burghiului drept;
reprezintă grafic câmpul magnetic pentru un conductor liniar, spira de current
şi solenoid;
aplică regula burghiului drept pentru diverse situaţii şi determină sensul liniei
de camp magnetic.
determină cu ajutorul regulii burghiului sensul curentului prin conductor dacă
ştie sensul liniei de camp magnetic.
Matriale: laptop, videoproiector, caiet notiţe, manual, tablă, cretă, sursă de curent electric,
fire de legătură, spiră de curent, solenoid, conductor liniar, ac magnetic, magneţi, fişa de
lucru.
Întrebarea declanşatoare: Dincolo de ce văd, mai este ceva?
Planul orei
79
Activitatea 1 (5 minute)
Sensul: pregătirea elevilor şi a dumneavoastră pentru lecţie
Facilitare: Până dumneavoastră faceţi prezenţa, rugaţi un elev să pornească laptopul/
computerul, videoproiectorul, iar elevii să se aşeze în bănci. Asiguraţi-vă că toţi pot să vadă
ceea ce va fi prezentat. Înainte de a începe lecţia puneţi întrebarea declanşatoare şi rugaţi
elevii să răspundă cu DA (numai cei care cred asta) prin ridicarea mâinii. Număraţi mâinile
ridicate şi scrieţi cifra pe tablă. La finalul orei repetaţi întrebarea şi număraţi răspunsurile,
comparaţi cifrele şi discutaţi.

Sensul: Să înţeleagă conceptul de câmp, respectiv de câmp magnetic.
Facilitare: Avem pe masă aceste dispozitive. Spuneţi cuvinte despre ceea ce vedeţi sau
presupuneţi că aveţi în faţă. Elevii spun cuvinte sau expresii referitoarele la meterialele
indicate de profesor.
Scrie pe tablă ceea ce spun elevii.

Exemple: sursă de curent electric, suport, fire de legătură, pilitură de fier, magnet, voltmetru,
curent electric, tijă metalică, supot albastru, verde, alb, etc.
Profesorul cere elevilor să identifice cuvintele care sunt o certitudine şi să identifice cuvintele
care sunt prezumţii. Elevii clasifică, profesorul subliniază cuvintele care exprimă un lucru
cert.
Reflecţie:
Ce aţi avut de făcut?
Unde aţi întâmpinat greutăţi?
Cum v-aţi simţit?
Pot să trec cuvintele care exprimă un adevăr în rubrica ŞTIU?
Putem transforma aceste prezumţii în întrebări la rubrica VREAU SĂ ŞTIU?
ŞTIU VREAU SĂ ŞTIU AM ÎNVĂŢAT

Sursă de curent electric, fire curent electric – “Circuitul
de legătură, pilitură de fier, este parcurs de current
voltmetru, tijă metalică, electric?”
supot albastru, etc. pilitură de fier - “La ce ne
ajută pilitură de fier?”
magnet – “Oare tija metalică
este un magnet?”
“În ce condiţii?”
80
Dacă în preajma conductorului aduc un ac magnetic, ce va face acesta?

Închid circuitul, ce se întâmplă cu acul magnetic?
Deviaţia acului magnetic, de la Nordul şi Sudul Pământului, ce demonstrează?

Prin intermediul cui interacţionează acul magnetic cu conductorul?
Cu ajutorul cui putem pune în evidenţă câmpul magnetic?
Noţiţe în fişa de lucru:
– Realizeză tabelul cu jocul STIU, VREAU SĂ ŞTIU, AM ÎNVĂŢAT şi completează
primele două coloane cu rezultatele jocului “Adevăr şi prezumţie”
- Completează coloana a doua cu alte întrebări cum ar fi: “La ce foloseşte câmpul magnetic?”
“Care sunt aplicaţiile practice ale câmpului magnetic?”.
C1, C2, C3
Activitatea 3 (3 min)
Sensul: Să cunoască principalele aplicaţii practice ale efectului magnetic al curentului
electric.
Facilitare: Elevii urmărec o prezentare PPT cu principalele aplicaţii ale efectului câmpului
magnetic. (vezi anexa 1)
Refleţie:
Ce aplicaţii aţi descoperit în prezentare?
Care v-a impresionat cel mai mult?
Cunoscând modul cum trebuie să studiaţi câmpul magnetic, ce aplicaţie v-ar plăcea s-o
aprofundaţi?
Notiţe în caietul elevului:
Completează a doua coloană din table cu alte întrebări.
C1, C2, C3
Sensul: Să reprezinte grafic spectrul câmpului magnetic creat de un conductor liniar şi să
determine sensul liniei de câmp magnetic cu ajutorul regulii burghiului drept.
Facilitare: Elevii cunosc, din anii precedenţi, că un câmp magnetic poate fi pus în evidenţă
cu ajutorul piliturii de fier, ei observă modul în care se aranjează pilitura de fier în jurul
conductorului liniar. Profesorul explică ce este linia de câmp magnetic.
81
Reflecţie:

Ce impresie v-a lăsat experimentul?
Aţi putea descrie, folosind cuvântul linie de câmp, câmpul magnetic?
Notiţe în caietul elevului

Titlul lecţiei: Câmpul magnetic. Linia de câmp magnetic.
- Definiţia noţiunii de camp: “Câmpul este o formă de existenţă a meteriei care înlesneşte
interacţiunea dintre anumite categorii de corpuri.”
-Definiţia câmpului magnetic: “Câmpul magnetic este o formă de existenţă a meteriei care
apare în jurul magneţilor permanenţi şi dintre conductoare parcurse de curent electric şi care
înlesneşte interacţiunea dintre aceste categorii de corpuri.”
-Definiţia liniei de câmp magnetic:”Linia de câmp magnetic este curba care are în orice punt
acul magnetic tangent la ea.”
- Reprezentarea grafică a câmpului magnetic(desen).
- Regula burghiului drept determină sensul liniei de câmp magnetic – enunţ – “Se aşează
burghiul în lungul conductorului şi se roteşte astfel încât să înainteze în lungul curentului prin
conductor, sensul de rotaţie va indica sensul liniei de câmp magnetic.”
Observaţii personale ţi concluziile discuţiilor.
C1, C2, C3, C4 , C5, C6
Sensul: Să reprezinte grafic spectrul câmpului magnetic creat de o spiră de current electric şi
să determine sensul liniei de câmp magnetic cu ajutorul regulii burghiului drept.
cu ajutorul piliturii de fier, ei observă modul în care se aranjează pilitura de fier în jurul unei
spire de curent.
Reflecţie:
82

- Reprezentarea grafică a cîmpului magnetic (desen).
burghiul perpendicular pe planul spirei de curent şi se roteşte în sensul curentului prin spiră,
sensul de înaintare al burghiului va indica sensul liniilor de camp din interiorul spirei.”
Observaţii personale şi concluziile discuţiilor.
C5, C6
Sensul: Să reprezinte grafic spectrul câmpului magnetic creat de o spiră de current electric şi
să determine sensul liniei de câmp magnetic cu ajutorul regulii burghiului drept.
cu ajutorul piliturii de fier, ei observă modul în care se aranjează pilitura de fier în jurul unui
solenoid.
Reflecţie:
- Reprezentarea grafică a cîmpului magnetic (desen).
burghiul perpendicular pe planul spirei de current şi se roteşte în sensul curentului prin spiră,
sensul de înaintare al burghiului va indica sensul liniilor de câmp din interiorul spirei.”
Observaţii personale ţi concluziile discuţiilor.
C5, C6
Activitatea 7(2 minute)

Sensul: Să enumere noţiunile de: câmp magnetic, spectrul câmpului magnetic, linia de câmp,
regula burghiului.
Facilitare: Elevii vor completa coloana a treia AM ÎNVĂŢAT a fişei de lucru.
Reflecţie:
Sursă de curent electric, fire Curent electric – “Circuitul Câmpul magnetic al
de legătură, pilitură de fier, este parcurs de current curentului electric
voltmetru, tijă metalică, electric?” Linia de câmp, spectrul
supot albastru, etc. Pilitură de fier - “La ce ne câmpului magnetic
ajută pilitură de fier?” Regula burghiului drept sub
83
Magnet – “Oare tija metalică două forme în funcţie de

este un magnet?” tipul de conductor.
“În ce condiţii?”
La ce întrebări nu am răspuns?
Noţiţe în fişa de lucru:
– Completează coloana a treia de la jocul STIU, VREAU SĂ ŞTIU, AM ÎNVĂŢAT.
C1, C2, C3, C4 C5, C6
ANEXA 1
APLICAŢII CÂMPULUI MAGNETIC:
a) Busola şi câmpul magnetic al Pământului b) macaraua electromagnetică
c) Soneria d) ventilator
e) aspirator
84
f) trenurile MAGLEV (Tren cu levitaţie magnetică)
FIŞĂ DE LUCRU
85
EFECTUL MAGNETO-OPTIC
prof. drd. CĂROAIE OCTAVIAN-VASILE
Colegiul Naţional ”Gh. Roşca Codreanu” Bârlad
Efectul magneto-optic este legat de trei fenomene fizice importante transmisie,

reflexie şi absorţie a luminii de către materialele magnetice1. Magneto-optica se ocupă cu
studiul schimbărilor în starea de polarizare a radiaţiei optice (direcţia vectorului polarizare şi
starea de elipticitate) în urma interacţiunii acesteia cu un mediu în care acţionează un câmp
magnetic. Mărimea efectelor magneto-optice depinde de inducţia magnetică, distanţa
parcursă de radiaţie în materialul optic şi de proprietatile intrinseci ale materialului
(compozitie, lungimea de undă).
În ceea ce priveşte partea de transmisie - efect Faraday, aceasta se ocupă de
interacţiunea dintre magnetizaţia din interiorul probei şi unda electromagnetică care se
propagă prin aceasta. Atunci când unda electromagnetică polarizată liniar se propagă prin
materia magnatizată, planul de polarizare se roteşte.
O altă categorie de efecte magneto-optice se ocupă cu studiul luminii reflectate de
suprafaţa materialului magnetizat. Acest efect este cunoscut sub numele de efectul Kerr. Sunt
cunoscute trei configuraţii diferite cu privire la direcţiile relative ale luminii incidente,
raportat la direcţia magnetizaţiei(polar, longitudinal, ecuatorial). Una din aplicaţiile efectului
Kerr magneto-optic este cea legată de posibilitatea determinării ciclului de histerezis
magnetic corespunzător magnetizării de suprafaţă.
Magneto-optica nu permite determinarea valorii absolute a magnetizaţiei de suprafaţă
a probei, ci numai a valorii relative a acesteia (intensitatea radiaţiei reflectate de suprafaţa
probei fiind proporţională cu magnetizaţia acesteia). Se poate determina valoarea absolută a
câmpului magnetic coercitiv corespunzător magnetizării de suprafaţă. Ciclul de histerezis
magnetic corespunzător magnetizării de suprafaţă se obţine prin înregistrarea intensităţii
radiaţiei reflectate/ rotaţiei Kerr/ elipticitate Kerr funcţie de valoarea intensităţii câmpului
magnetic extern în care se află proba magnetică. 2Cea mai importantă aplicaţie a efectului
Kerr magneto-optic este observarea domeniilor magnetice în feromagneţi. Ultima categorie
de efecte magneto optice este legată de absorţia luminii de către materialul magnetizat. La
acest efect se face referire şi sub denumirea de dicroism magnetic circular. Acest efect are la
bază diferenţa coeficientului de absorţie pentru lumină polarizată circular dreapta sau stânga.
Această diferenţă modifică sensibil spectrul de absorţie al probei magetizate pe direcţia razei
incidente. Există deasemena dicroism liniar magnetic, efect Voight, atunci când direcţia
fasciculului incident este perpendicular pe direcţia câmpului magnetic.
APLICAŢII PRACTICE
Comutatoarele optice - datorită neliniarităţilor de ordinul trei care au valori mari şi
suntdeterminate de electronii delocalizaţi de-a lungul legăturilor conjugate, polimerii organici
conjugaţi sunt des utilizaţi la fabricarea diferitelor dispozitiveoptoelectronice integrate printre
care se numără şi comutatoarele optice.
Funcţionarea comutatoarelor optice se bazează pe structura cuploarelor direcţionale
ale căror proprietăţi optice sunt determinate, datorită neliniarităţilor de ordinul trei, de
intensitatea luminii ghidate. Astfel, variind puterea optică de la intrarea în dispozitiv aceasta
poate fi comutată de la un port la altul. Comutatoarele optice pot avea diferite configuraţii,
una dintre cele mai desutilizate fiind de exemplu cea în formă de X, care constă din două
1
Magneto optic effects and aplications, Judith Bransky, November, 1981,
2
Procese de magnetizare superficială în materiale magnetice amorfe, Mihaela LOSTUN, 2011.
86
ghiduri optice, de tip canal, separate la capete, având ca substrat sticla şi pe care este depus în
regiunea centrală, comună, cu lăţimea dublă, un polimer neliniar. Funcţionarea unui astfel de
dispozitiv se bazează pe dependenţa puterii de interferenţa celor două moduri care se propagă
de-a lungul porţiunii centrale. Un alt tip de comutator poate avea formă asimetrică de Y,
polimerul neliniar fiind depus pe ambele ghiduri optice de tip canal, (având ca substrat sticla),
care constituie braţele dispozitivului
Rezonatoare optice neliniare integrate - dispozitivele neliniare integrate a căror
funcţionare se bazează pe efectul Kerr (în care indicele de refracţie variază cu pătratul
câmpului electric aplicat) sunt componente de bază în toate sistemele care procesează
semnalele optice. Optica integrată prezintă unele avantaje tehnologice majore, cum ar fi de
exemplu: concentrarea luminii în ghiduri optice de undă, posibilitatea obţinerii unui control
rapid şi rezonabil al puterii optice precum şi posibilitatea realizării circuitelor optice
integrate cu ajutorul cărora să fie îndeplinite toate funcţiile optice. În cadrul dispozitivelor
optice neliniare integrate rezonatoarele joacă un rol foarte important întrucât cu ajutorul
acestora se poate obţine efectul de reacţie (feedback) necesar funcţionării dispozitivelor
bistabile. După funcţiile pe care le pot îndeplini, dispozitivele optice neliniareintegrate pot fi
clasificate în două mari categorii:
1) dispozitive neliniare a căror funcţionare se bazează pe propagareaundelor,
2) rezonatoare neliniare integrate.
În prima categorie, caracterizată prin propagarea luminii într-un singur sens, fără a
genera reacţie, intră interferometrele Mach-Zehnder, cuploarele coerente, joncţiunile în
formă de X şi Y, cuploarele de intrare care utilizează prisme sau reţele. Cu ajutorul acestor
dispozitive se pot fabrica comutatoare optice, limitatoare optice şi respectiv porţi logice. În
general, în astfel de dispozitive nu este posibilă obţinerea efectului de reacţie. Cu toate
acestea, este posibil să se inducă efectul feedback şi deci să se obţină fenomenul de
bistabilitate optică cu ajutorul neliniarităţilor care nu sunt localizate (de exemplu, termice) şi
sunt suficient de puternice.
În cea de-a doua categorie intră rezonatoarele neliniare integrate a cărorfuncţionare
se bazează pe existenţa fasciculelor care se propagă prin acelaşi mediu atât la dus cât şi la
întors3.
Memorii magneto-optice. Primele dispozitive cu material purtător de date care poate
fi şters şi rescris care au apărut pe piaţă sunt dispozitivele magneto-optice. Ele folosesc
influenţa unui câmp magnetic pentru polarizarea unei unde electromagnetice. Razele
luminoase şi infraroşii sunt o formă de radiaţie electromagnetică ca şi undele radio sau radar.
Lumina normală este depolarizată şi câmpul electric precum şi câmpul magnetic al undei pot
avea orice direcţie perpendiculară pe direcţia razei. În lumina polarizată (sau mai bine, liniar
polarizată) câmpul electric al undei are doar o direcţie, perpendiculară pe direcţia de
propagare. În acelaşi mod câmpul magnetic al undei are de asemenea numai o anumită
direcţie, aşa-numita direcţie de polarizare care este perpendiculară pe câmpul electric precum
şi pe direcţia de propagare. Lumina laserului, de exemplu, este polarizată întotdeauna într-o
anumită direcţie. Un filtru de polarizare permite trecerea doar a undelor polarizate cu o
anumită direcţie de polarizare, dar nu şi lumina polarizată perpendicular pe acea direcţie.
Astfel filtrele de polarizare pot fi folosite pentru determinarea direcţiei de polarizare: dacă
detectorul din spatele filtrului de polarizare detectează o anumită lumină, aceasta este
polarizată în conformitate cu direcţia filtrului; dacă filtrul de polarizare nu lasă nici o lumină
să treacă, înseamnă că aceasta este polarizată perpendicular pe direcţia filtrului.
Când o undă electromagnetică trece printr-un obiect aflat într-un câmp magnetic,
câmpul magnetic extern afectează câmpul electromagnetic al undei şi schimbă câmpul
3
http://www.physics.pub.ro/Cursuri/Niculae_Puscas_Optica_integrata_si_materiale_optice_ _Curs/cap_7.pdf
87
electric şi magnetic al undei, adică, direcţia sa de polarizare. Acest fenomen este numit
efectul Faraday. Acelaşi lucru se aplică la reflexia pe suprafaţa unei substanţe magnetizate.
Câmpul magnetic generat prin magnetizarea substanţei schimbă direcţia de polarizare a undei
reflectate relativ la cea directă. Modificarea direcţiei de polarizare depinde de direcţia de
magnetizare a substanţei. Dispozitivele magneto-optice folosesc efectul Faraday pentru
înregistrarea datelor. Aceasta se realizează astfel: un disc magneto-optic, la început, are un
înveliş realizat dintr-un aliaj feromagnetic, magnetizat uniform. Când raza laser polarizată
atinge suprafaţa, direcţia de polarizare a razei reflectate este modificată în conformitate cu
magnetizarea suprafeţei.
Un filtru de polarizare serveşte ca un analizor pentru direcţia de polarizare a razei
reflectate înapoi, iar senzorul din spatele filtrului detectează intensitatea luminii ce
traversează filtrul de polarizare. Dacă un bit urmează a fi scris pe disc atunci un scurt, dar
intens, puls descriere de la laser încălzeşte suprafaţa la locaţia corespunzătoare deasupra
punctului Curie TC, magnetizarea învelişului discului feromagnetic dispărând complet. În
acelaşi timp un electromagnet generează un câmp magnetic, a cărui direcţie depinde de
valoarea bitului de scris; pentru un "1" câmpul magnetic este opus la cel pentru un "0".
Direcţia acestui câmp magnetic determină acum direcţia în care magneţii elementari ai
spotului încălzit se orientează când sunt din nou răciţi sub punctul Curie. Astfel, valoarea
bitului înscris este astfel decisă.
Învelişul îngheaţă direcţia câmpului magnetic mai mult sau mai puţin în momentul
scrierii; astfel scrierea unui bit este completă. Când se citeşte un bit, raza laser scanează
suprafaţa discului şi sistemul de polarizare detectează direcţia schimbării de polarizare pentru
raza reflectată. Dacă raza laser loveşte un bit scris, atunci direcţia schimbării de polarizare
pentru raza reflectată este dependentă de direcţia de magnetizare a învelişului suprafeţei. De
exemplu, direcţia de polarizare pentru un "0" este schimbată la stânga, iar pentru un "1"
schimbată la dreapta. În primul caz, de exemplu, nici o lumină nu poate trece prin filtrul de
polarizare şi senzorul detectează un bit de valoare "0". În cazul celălalt, intensitatea întreagă a
razei reflectate atinge senzorul şi acesta detectează un bit de valoare "1". Astfel informaţia
este păstrată de asemenea sub formă de mici magnetizări; dar faţă de un hard disc localizarea
unui anumit bit pe disc este efectuată printr-o rază laser, adică printr-o cale optică4.
4
http://www.cs.ucv.ro/staff/cpatrascu/SIE/Unitati%20de%20stocare%20pe%20discuri%20optice.pdf
88
OCHIUL UMAN - ALCĂTUIRE ŞI FUNCŢIONARE

prof. BALAN MONA-LISA
Colegiul Naţional ”Cuza Vodă” Huşi
1.1 SISTEMUL OPTIC AL GLOBULUI OCULAR

Din punt de vedere optic, globul ocular este comparat cel mai frecvent cu un aparat de
fotografiat.
În fig.1 este prezentată o
secţiune longitudinală a ochilui
uman. Ochiul este alcătuit din
două camere, anterioară şi
posterioară cristalinului 6.
Camera anterioară,
delimitată de corneea
transparentă 1 conţine umoarea
apoasă 2, un lichid transparent
cu indice de refracţie n = 1.336,
hrănind corneea şi cristalinul.
În cavitatea anterioară se
află irisul, un muşchi ce are în
centru o deschidere circulară –
pupila ochiului (echivalentul
diafragmei aparatului de
fotografiat). Cristalinul 6 este
fixat într-o membrană circulară
elastică formată din multe fibre, numită zonula lui lui Zinn 5. Aceasta se sprijină pe ţesutul
exterior globului ocular (albul ochiului) 7 numit sclerotica. Zonula este acţionată de
muşchii ciliari4.
Cristalinul este o lentilă biconvexă elastică, transparentă, alcătuită din fibre şi
substanţă interfibrilară, învelite într-o capsulă numită cristaloidă. Este similar obiectivului
aparatului de fotografiat. Ca şi corneea este o formaţiune avasculară, hrănindu-se prin
îmbibaţie din umoarea apoasă şi vitros. Conţine o cantitate mare de K+, concentraţia acestuia
scazând odată cu înaintarea în vârstă, concomitent cu acumularea de Ca2+, Na+ şi Cl-.
Metabolismul său are la bază glucoza (glicoliza anaerobă), nu poate utiliza glicogenul
deoarece cristaloida este impermeabilă pentru acesta. Greutatea sa la naştere este de 65 mg şi
ajungând la 220 mg la 60 de ani. Cristalinul are indice de refracţie variabil, crescând de la
1.386 cât are spre margini, la 1.406 în centru.
Rolul cristalinului este acela de a regla claritatea imaginii pe retină. Fiind elastic, el işi
poate modifica raza de curbură, adică, implicit, puterea de refracţie. Când obiectul se află
aproape, cristalinul îşi creşte curbura ⇒ creşte puterea de refracţie şi imaginea este adusă pe
retină. La persoanele în vârstă scade elasticitatea cristalinului, el nu se mai poate bomba, deci
ochiul nu se mai poate acomoda la vederea de aproape. Există specii de animale la care
adaptarea nu se face prin bombarea cristalinului, ci prin deplasarea lui în interiorul globului
ocular (de exemplu la peşti), ca şi la aparatul de fotografiat unde obiectivul se apropie sau se
îndepartează de film, până la obţinera unei imagini clare.
Camera posterioară are peretele format din trei straturi succesive. În interiorul
scleroticii 7 se află coroida 8 şi retina 9, ţesutul sensibil la lumină al ochiului. Retina are o
zonă 11, numită fovea sau pata galbenă unde densitatea celulelor senzitive este cea mai
mare. Retina are rol de “senzor luminos”, asemeni filmului din aparatul fotografic. Fibrele
89
nervoase ale celulelor retinei se reunesc în nervul optic 12 care este inserat în globul ocular
într-un punct numit pata oarbă deoarece dacă imaginea unui obiect cade pe ea, nu este
“văzută”, acolo lipsind retina.
Camera posterioară 10 conţine umoarea sticloasă sau corpul vitros – un gel de
indice de refracţie n=1.336, are rol mecanic, de menţinere a posturii globului ocular şi rol
nutritiv pentru cristalin.
Reglarea fluxului luminos ocular are la bază variaţia diametrului pupilar, prin
contracţia sau relaxarea irisului. Acest mecanism poate fi demonstrat astfel: subiectul priveşte
într-o cameră obscură, urmărindu-se apariţia midriazei. Apoi, cu ajutorul unei lanterne de
buzunar se iluminează ochiul. În mod normal se observă apariţia miozei. Lipsa acestui reflex
pupilar indică, de obicei, deficenţe neurologice foarte severe sau intoxicaţii cu substanţe
midriatice sau miotice. Asimetria dametrelor pupilare indică deficite neurologice severe şi
poarta numele de anizocorie.
1.2 FUNCŢIONAREA OCHIULUI

Când se percepe imaginea unui obiect, globul ocular este rotit, cu ajutorul unor
muşchi nefiguraţi în desen, până când imaginea cade pe fovee. Pupila se restrânge sau se
dilată automat până când fluxul de lumină ce formează imaginea ajunge în anumite limite
suportabile de retină. În acelaşi timp, printr-un alt act reflex, muşchii ciliari întind zonula lui
Zinn care lasă cristalinul să se bombeze, datorită propriei elasticităţi, până când distanţa sa
focală are aşa o valoare încât imaginea obiectului se formează clară pe retină.
Acomodarea. Un ochi normal, aflat în stare de repaus, are focarul situat pe retină. Din
această cauză, pentru obiectele situatea la infinit (practic, la distanţe mai mari decăt circa 15
m) ochiul formează imaginile pe retină fără nici un efort de modificare a
cristalinului.Apropiind obiectul, cristalinul se bombează sub acţiunea muşchilor ciliari, aşa
fel încât imaginea să rămână tot pe retină. Fenomenul se numeşte acomodare. Cristalinul însă
nu se poate bomba oricât şi de aceea obiectul poate fi adus doar până la o anumită distanţă
minimă – distanţa minimă de vedere – sub care ochiul nu mai poate forma imaginea pe
retină.Acomodarea ochiului este deci posibilă între un punct aflat la o distanţă maximă
(punctul remotum), care, pentru ochiul normal este la infinit (practic, peste 15 m) şi un punct
aflat la o distanţă minimă (punctul proximum), care pentru ochiul normal este de 10–15 cm la
tineri şi aproximativ 25 cm la
adulţi.
În mod normal, ochiul
vede cel mai bine, putând
distinge cele mai multe detalii, la
o distanţă mai mare decât
distanţa minimă de vedere şi
anume la aproximativ 25 cm,
numită distanţa vederii optime
(δ).
Retina are ea însăşi o
structură complexă prezentată
schematic în fig.2.
Retina este o membrană
subţire (500µm) alcătuită din
prelungirea nervului optic şi
constă din câteva straturi
suprapuse de celule ce au funcţii
diferite. Lumina traversează două straturi înainte de a ajunge la celulele fotoreceptoare.
90
Celulele vizuale fotosensibile sunt în ultimul strat şi sunt de două feluri – conuri (aproximativ
7 milioane), destinate în principal vederii de zi (diurnă, fotopică) şi bastonaşe (aproximativ
130 milioane), destinate vederii crepusculare (scotopică).
Există trei tipuri de celule cu conuri, diferite între ele prin pigmenţii pe care îi conţin,
pentru recepţia celor trei culori fundamentale: roşu, verde şi albastru. Celulele cu conuri au o
sensibilitate mai scăzută decât celulele cu bastonaşe, dar au o densitate mai mare în centrul
retinei permiţând obţinerea unei imagini fine şi colorate a obiectelor. Pigmenţii celulelor cu
conuri conţin în structura lor vitaminele A1 şi A2 , de aceea carenţele vitaminei A duc la
tulburări ale vederii diurne numite hemeralopii.
Lungimea medie a conurilor este de 0.035mm, iar a bastonaşelor 0.06 – 0.08mm.
Diametrul mediu al unei celule conice este de circa 4.5µm. Distribuţia acestor două tipuri de
celule pe retină este diferită de la zonă la zonă. În porţiunile din apropierea cristalinului
predomină bastonaşele. Pe fovee, având o densitate de 180.000 celule pe mm2 avem doar
conuri. Pe pata oarbă nu avem nici conuri nici bastonaşe. Numărul total de celule senzitive pe
retină este de aproximativ 7 milioane.
La iluminări ale retinei de 0,01 lx, sau mai puţin, senzaţiile luminoase sunt date
exclusiv de bastonaşe care însă nu sunt sensibile la diferite culori. La iluminări mai mari ca 1
lx senzaţia luminoasă este dată numai de conuri. Conurile dau senzaţia de culoare.
Probabil conurile sunt sensibile la 3 culori din spectru (roşu, verde, albastru) prin a
căror recepţie sesizăm diferenţele de nuanţe de culoare ale obiectelor văzute. Nu există încă
în lumea ştiinţifică un consens privitor la faptul dacă fiecare con simte diferenţiat cele trei
culori amintite sau dacă există conuri specializate pentru diferite culori.
Celulele cu bastonaşe conţin rodopsină şi porfiropsină, avănd rol în vederea
crepusculară şi nocturnă. Acest tip de celule este distribuit mai ales spre periferia retinei, sunt
celule mult mai sensibile decât cele cu conuri, dar nu permit diferenţierea culorilor şi nici nu
oferă detalii ale obiectelor din mai multe motive: sunt legate între ele prin joncţiuni «gap»
astfel încât schimbările de potenţial ale unei celule sunt transmise la celulele învecinate, mai
multe celule vecine trimit impulsuri la o singură celulă ganglionară, o singură celulă cu
bastonaş trimite impulsuri la mai multe celule ganglionare.
Senzaţiile luminoase sunt datorate acţiunii luminii asupra unor substanţe, idomina şi
rodopsina care suferă transformări fotochimice. Energia eliberată în reacţia fotochimică
excită nervul optic ce transmite electric informaţia la creier.
Pentru a fi perceput un obiect este nevoie de impulsul extern – lumina care acţionează
printr-un proces fotochimic cu descărcarea pigmentului vizual, rodopsina (retinen + opsina).
Acest proces fotochimic transformă potenţialul de repaus al celulelor nervoase în potenţial de
acţiune – undă care se transmite la cortex unde imaginea vizuală este percepută şi analizată şi
apoi se retransmite o undă la retină pentru percepţia finală a imaginii vizuale.
Din studiile efectuate asupra percepţiei imaginilor colorate în comparaţie cu cele alb –
negru s-a evidenţiat faptul că în imaginile colorate ochiul detectează mai uşor marginile
obiectelor şi caracteristicile acestora. În imaginile alb – negru se pierde informaţia conţinută
în lungimea de undă a fiecărei culori.
Specializarea celor două tipuri de fotoreceptori din ochi conduce la o mulţime de
fenomene aparent ciudate. De exemplu, un căpitan de vas sau un pilot de avion văd mai bine
noaptea, în întunericul de afară, dacă aparatele de pe bord sunt luminate în roşu. Efortul lor
de acomodare este mai mic, ochiul utilizând tipuri diferite de fotoreceptori pentru culoarea
roşie (conurile) şi pentru lumina slabă (bastonaşele).
91
1.3 FORMAREA IMAGINILOR

Succesiunea de substanţe aer, cornee, umoare apoasă, substanţă cristalină, umoare
sticloasă separate prin suprafeţe curbe formează un sistem optic centrat, reprezentat în figura
2.1 prin planele principale πp şi πp’; punctele nodale N, N’ şi diafragma D (irisul cu pupila).
Fig. 2.1
Receptorul de imagini este retina R.
Din punct de vedere optic, ochiul este o succesiune de dioptri sferici, având
următoarele proprietaţi (în absenţa acomodării):
- dioptrul aer-cornee, cu o convergenţă C ≈ 48,3δ;
- dioptrul cornee- umoare apoasă, cu o convergenţă C ≈ -6,1δ;
- dioptrul umoare apoasă-cristalin, cu o convergenţă C ≈ 8 δ;
- dioptrul cristalin – umoare sticloasă, cu o convergenţă C ≈ 14δ.
Ochiul poate fi înlocuit, deci, cu două sisteme optice, corneea, cu o convergenţă de
aproximativ 42δ şi cristalinul, cu o convergenţă de aproximativ 22δ.
O schiţă simplificată a ochiului din punt de vedere optic este reprezentată în figura
2.2. a:
Fig 2.2.
Parametrii optici ai ochiului pot fi caracterizaţi tratând toate mediile optice ale
ochiului ca şi cum ar forma o singură lentilă groasă. Un astfel de model se numeşte ochi
redus. Cel mai simplu ochi redus este format dintr-un dioptru sferic unic, de raza r = 5.6 mm,
ce delimitează exteriorul, de mediul interior considerat omogen, având indicele de refracţie
egal cu 1. 336. (fig. 2.2. b).
Imaginea pe care sistemul optic al globului ocular o realizează este una reală pentru
că se formează la intersecţia razelor luminoase ce trec prin lentilă şi poate fi prinsă pe un
ecran (retina), răsturnată şi mai mică decât obiectul (putem vedea clădiri de zeci de metri cu
ajutorul unei retine de câţiva milimetri). Schematic, formarea imaginii arată astfel:
92
fig. 2.3
La persoanele care au un diametru antero–posterior al globului ocular crescut, sau un

cristalin prea bombat congenital sau dobândit, imaginea se formează prea aproape de acesta,
în faţa retinei.
În cazul unui diametru antero-posterior scurtat sau a unui cristalin aplatizat, imaginea
se formează în spatele retinei.
Acuitatea vizuală a unei persoane se poate determina cu ajutorul unui imprimat de
dimensiune standard, numit optotip.
Fig. 2.4. a) Optotip Fig. 2.4. b) Perimetru
În mod normal, o persoană sănătoasă poate citi primul rând al optotipului de la 50m,
al doilea de la 40m…30, 25, 20, 15, 12, 10, 8, 6m, iar ultimul de la 5m. Practic citirea se face
de la 5m, de unde, un subiect sănătos poate citi ultimul rând. Exprimarea se face printr-un
raport dintre distanţa la care se face citirea şi distanţa la care ar trebui să fie citit ultimul rând
pe care îl vede subiectul.
Exemplu: Pacientul vede de la 5m doar primul rând, pe care ar trebui să-l vadă de la
50m acuiataea vizuală este de 5/50.
93
Acuitatea vizuala normală este de 5/5.

Dacă subiectul are tulburări de acuitate vizuală, în faţa ochiului se monteză prin
încercări repetate lentile de puteri crescânde, până când el poate citi cât mai bine optotipul
(ideal 5/5).
Determinarea câmpului vizual. Câmpul vizual reprezintă aria care poate fi cuprinsă
de ochi când acesta priveşte fix înainte. Evident, câmpul vizual este limitat superior de arcada
sprâncenoasă, medial de piramida nazală, iar inferior de pomeţii obrajilor. Lateral câmpul
vizual este deschis, el putând trece de 110 grade. Datorită dispunerii diferite a celulelor cu
conuri pe suprafaţa retinei, câmpul vizual este diferit pentru cele 3 culori fundamentale.
Determinarea câmpului vizual se face cu ajutorul unui aparat numit perimetru.
Subiectul fixează bărbia în suportul aparatului, iar cu ochiul de examinat priveşte fix
bila albă din interiorul semicercului. Celălat ochi va fi acoperit.
Câmpul vizual poate diferi fiziologic de la individ la individ, legat de particularitaţile
faciesului.
1.4 CARACTERISTICI OPTICE ALE OCHIULUI UMAN

Ochiul normal mediu are puncte cardinale a căror poziţie depinde de planul conjugat
punctelor de pe retină. În fig. 3. sunt arătate poziţiile acestor puncte pentru:
a). Punctul remotum ( cel mai depărtat ) – index inferior ∞;
b). Punctul proximum (cel mai apropiat ) – 25 cm index inferior.
Se observă că
planele principale
nu sunt confundate
şi că ochiul are şi
puncte nodale.
Câmpul vizual al
ochiului este de
1500. Câmpul vizual
al foveei este (cu
ochi nemişcat) de
aproximativ 45'.
Ochiul execută o
mişcare oscilatorie
rapidă prin care pe
fovee ajung
imaginile unor
puncte aflate într-un
interval unghiular de
aproximativ 25-300,
care este câmpul de
vedere clară cu
ochiul mobil.
Puterea de
separare a ochiului este definită ca distanţa unghiulară dintre două puncte ce mai pot fi văzute
distinct.
Dacă imaginea se formează pe fovee, unde diametrul mediu al unei celule (con) este
de 4.5µm, pentru ca ochiul să perceapă distinct două puncte este necesar ca între imaginea
primului punct ce cade pe o celulă şi imaginea celui de-al doilea punct, ce cade pe o altă
celulă, să se afle cel puţin o celulă neiluminată.
94
1
În aceste condiţii utilizând formula puterii de rezoluţie liniară: R= (1.4.1)
( ab) min
unde (ab)min este distanţa dintre două imagini liniare (punctiforme) pe care receptorul
le redă ca fiind imagini separate şi:
Dc = 4.5µm (1.4.2)
se obţine pentru foveea centrală puterea de rezoluţie liniară, numită putere de rezoluţie
liniară fiziologică:
1
R= = 220 mm-1 (1.4.3).
4 .5 µm
În conformitate cu această relaţie, sistemul de recepţie vizuală poate forma senzaţie
vizuală de puncte luminoase separate pentru 220 de puncte imagine situate pe 1mm lungime
de foveea centrală. Prin urmare distanţa minimă între cele două puncte imagine pe retină este
de 5µm, ceea ce corespunde unei diferenţe unghiulare (vezi fig.3):
5 ⋅10 − 6
ε0 = 15 ⋅10 − 3
= 3 ⋅ 10 − 4 rad = 1 . 1| (1.4.4)
Acestei diferenţe unghiulare minime îi corespunde o distanţă y0 pe obiectul luminos
plasat la δ=25cm de ochi unde: y0 = δ ⋅ ε 0 = 75µm
(1.4.5)
Ochii omului sunt simultan orientaţi în mod reflex astfel ca imaginea obiectului vizat
să se formeze pe foveea fiecăruia din ei. În acest fel, datorită imaginilor uşor diferite ale celor
doi ochi avem senzaţie de relief sau de vedere stereoscopică.
b
Din figura 4 rezultă: α ≅ (1.4.6)
D
Unghiul α sesizabil de ochi este de 10" de arc,
10
adică rad ≅ 4.8 ⋅ 105 rad .
3600 ⋅ 57.295
Aceasta corespunde unei distanţe maxime la
care se mai percepe senzaţia de relief de:
65 ⋅ 10−3
Dmax = = 1340 m (1.4.7)
4.8 ⋅ 10−5
Peste această distanţă obiectele par a fi situate
în acelaşi plan, senzaţia de relief fiind datorată
jocurilor de umbre şi experienţei anterioare a
privitorului.
BIBLIOGRAFIE
1. F. Fodor, A. Dinulescu, Morfopatologia ochiului şi anexelor sale, Editura medicală,
Bucureşti, 1980.
2. J. Babel, V. Englert, A. Ricci, La dystrophie crystalline de la cornée: etude histologique et
ultrastucturale, Arch. Ophtal, ( Paris ), 1973.
3. D. O. Dorohoi, Optica, Editura “Ştefan Procopiu”, Iaşi, 1995.
4. Dr. Marcel Perian, Lucrări practice de Fiziologie.
5. Iuliana Lazăr, Biofizica- Noţiuni de optică. Ochiul uman.
95
UTILIZAREA GRAFICELOR ÎN FIZICĂ

prof. Frăţiman Vlăduţ
Şcoala Gimnazială ”Mihai David” Negreşti
În continuarea articolului din numărul 2 al revistei Profizica, voi continua să vă

prezint modul de utilizare a graficelor în fizică. În prima parte am văzut cum se poate
construi un grafic folosind un set perechi de valori au formule matematice.
O altă situaţie des întâlnită este aceea în care se dă un grafic şi cu ajutorul acestuia se
calculează diverse mărimi fizice.
Utilizarea unui grafic pentru a determina o mărime fizică se face în două moduri:
calculând panta respectiv calculând aria de sub grafic. Mai întâi voi detalia partea matematică
a celor două tipuri de calcule, după care vom trece la aplicarea în fizică a acestor două
procedee.
Panta unui grafic
Panta unui grafic se referă la înclinarea acestuia faţă de axa orizontală. Mai exact
panta se defineşte ca fiind tangenta unghiului pe
care îl face graficul cu axa orizontală. Modul de
calcul este prezentat mai jos şi corespunde
reprezentării din fig. 1.
Dacă graficul este o curbă atunci panta se

calculează într-un punct de pe grafic cu ajutorul
operaţiei matematice de derivare care va fi studiată
în clasa a XI-a şi nu voi insista asupra ei.
Aria de sub grafic

Aria se calculează folosind formulele cunoscute din geometrie pentru calculul ariilor
unor figuri geometrice. Cel mai des întâlnim figuri sub formă de triunghi dreptunghic,
dreptunghi sau trapez, dar sunt şi aplicaţii mai deosebite unde putem întâlni figuri sub formă
de cerc sau elipse. La calculul ariei trebuie avut în
vedere mărginirea suprafeţei de valorile de pe axa
pe orizontală. În exemplul din fig. 2 este vorba de
valorile respectiv
După cum se observă din acest exemplu, aria
are forma unui trapez, drept urmare vom folosi
formula corespunzătoare de calcul a ariei unui
trapez.
Aceeaşi menţiune ca mai sus. În cazul unor

grafice sub formă de curbă, la modul general aria se va calcula folosind metode ale calculului
integral care va fi studiat la matematică în clasa a XII-a. Nu vom aborda aceste metode în
cadrul acestui articol.
96
Aceste aspecte de ordin matematic fiind clarificate vom trece la utilizarea concretă a
unui grafic pentru a calcula diverse mărimi fizice. Trebuie să menţionez de la bun început că,
deşi din punct de vedere matematic, pentru orice grafic se poate calcula panta şi aria de sub
grafic, nu întotdeauna rezultatul are relevanţă fizică.
Când utilizăm calculul pantei pentru a determina o mărime fizică?

O primă estimare pe care o putem face este cea dimensională. Pentru aceasta împărţim
unitatea de măsură a mărimii de pe axa verticală la cea a mărimii fizice de pe axa orizontală.
Dacă rezultatul este o unitate de măsură pentru o mărime fizică cunoscută, atunci există şanse
mari ca acea mărime fizică să fie determinată calculând panta graficului. Un argument
suplimentar îl reprezintă definiţia acelei mărimi fizice. Dacă definirea se face sub forma unui
raport, eventual implicând în mod explicit mărimile fizice de pe grafic, atunci în mod sigur
vom putea calcula acea mărime fizică din panta graficului.
Exemplu: una din situaţiile clasice de calcul a unei mărimi fizice folosind panta este
cazul vitezei.
Fiind dat un grafic de mişcare, se observă că
avem îndeplinite criteriile de mai sus:
- raportul unităţilor de măsură este m/s, adică
unitatea de măsură pentru viteză, ;
- viteza se defineşte printr-un raport, variaţia
poziţiei (deplasarea) la variaţia momentului (durata);
În mod asemănător se pot calcula şi alte mărimi

fizice, precum acceleraţia (graficul vitezei în funcţie de
moment), constanta elastică (graficul forţei elastice în
funcţie de deformare). Trebuie atenţie în mod special la două mărimi fizice: timpul şi
lungimea. În legătură acestea se fac frecvent greşeli şi se amestecă în utilizarea noţiunea de
moment cu cea de durată, respectiv distanţa (deplasarea) cu poziţia.
În unele situaţii nu este uşor de
observat legătura dintre o anumită mărime
fizică şi panta unui grafic. Un exemplu
potrivit este din termodinamică, respectiv
transformarea izobară.
Pentru acest grafic nu este foarte
relevantă semnificaţia pantei. Raportul
unităţilor nu ne conduce la o mărime fizică
cunoscută. Formula pantei graficului în acest
caz este:
Ecuaţia de stare aplicată celor două stări 1
respectiv 2 ne conduce la: .

Prin scăderea celor două ecuaţii se obţine: .
Comparând cu formula pantei scrisă mai sus se observă imediat că:
.
Deci panta ar putea fi utilizată pentru a calcula presiunea gazului.
Iată un rezultat care nu ar fi fost uşor de intuit analizând doar unităţile de măsură.
97
Când utilizăm calculul ariei de sub grafic pentru a determina o mărime fizică?
Utilizarea ariei de sub grafic (pe scurt: arie) pentru a determina o mărime fizică este
un pic complicată din punct de vedere al interpretării fizice. În primul rând trebuie să fie clar
că interpretarea de arie nu înseamnă că rezultatul obţinut va avea ca unitate de măsură aceeaşi
cu cea de la arie.
Pentru a stabili ce mărime fizică poate fi calculată folosind aria de sub grafic
recomand următoarea abordare: se realizează un grafic având aceleaşi mărimi fizice pe axe,
dar constând doar într-o linie orizontală. Se calculează aria de sub grafic care va avea o
formulă simplă fiind un dreptunghi. Dacă formula obţinută ne conduce la o relaţie fizică
cunoscută, atunci putem utiliza aria de sub grafic pentru a calcula mărimea fizică dată de
relaţia fizică identificată.
Exemplu: ca de obicei, începem cu ceva foarte simplu: graficul vitezei în funcţie de
moment. În figura 5 este dat graficul, iar în figura 6 este realizat graficul ajutător care să ne
permită să intuim modul de utilizare a ariei de sub grafic.
Dacă figura 5 nu sugerează elevului foarte clar ce se poate face cu aria de sub grafic,
figura 6 este mult mai simplu de interpretat deoarece aria unui dreptunghi este uşor de
calculat. În acest exemplu aria dreptunghiului ar putea fi calculată cu: , adică formula
de calcul a distanţei parcurse de un mobil în mişcare rectilinie şi uniformă. Prin urmare, în
figura 3, aria de sub grafic va avea acelaşi rol.
Un exemplu identic este cazul lucrului mecanic. Acesta poate fi calculat ca aria de sub
graficul forţei în funcţie de poziţie. Se utilizează această interpretare la calculul lucrului
mecanic al forţei elastice. Am să insist asupra acestui exemplu deoarece în manuale este
folosit în general fără a se detalia anumite aspecte, ceea ce poate lăsa loc la înţelegerea greşită
a unor noţiuni din fizică.
Dacă o forţă constantă acţionează asupra unui corp în direcţia şi în sensul deplasării
acestuia atunci lucrul mecanic efectuat de acea forţă este dat de relaţia: , unde
reprezintă distanţa parcursă de mobil. Presupunând mişcarea rectilinie, distanţa parcursă de
un mobil este dată de: , unde reprezintă poziţiile iniţială respectiv finală.
Prin poziţie înţelegem distanţa măsurată faţă de originea sistemului de coordonate.
Prin urmare, .
În fig. 7 este realizat graficul dar şi o reprezentare a mişcării corpului pentru a fi clar
modul de calcul al poziţiei corpului.
98
Prin urmare, deşi nu este întotdeauna explicit acest lucru, în calculul lucrului mecanic
este implicată poziţia mobilului, pentru ca este necesară la calcularea deplasării. De obicei
deplasarea se consideră ca atare, dar în mod riguros
trebuie raportată la existenţa unui sistem de
coordonate.
Pe de altă parte, legea forţei elastice este:
, unde x reprezintă deformarea resortului.
Reprezentarea forţei elastice în funcţie de deformare
este cea din fig. 8. În mod simplificat, prin
comparaţie cu concluziile de mai sus, se consideră că
lucrul mecanic al forţei elastice este aria de sub
grafic, respectiv aria unui triunghi dreptunghic.
Dar ce legătură este între deformarea unui resort şi noţiunea de deplasare? Evident
nici una, însă prin alegerea potrivită a sistemului de coordonate, se poate ajunge ca ele să fie
numeric identice şi prin urmare relaţia de mai sus să fie corectă. Mai exact, se alege originea
sistemului de coordonate în poziţia în care se găseşte corpul atunci când resortul este
nedeformat. În aceste condiţii, deformarea resortului, adică , coincide cu poziţia
corpului. Acest lucru este exemplificat în figura 9.
Ce s-ar întâmpla dacă originea ar fi în
punctul O’?
În aceste condiţii, avem următoarea
modificare:
şi formula pentru forţa elastică pe baza căreia

se realizează graficul astfel încât să fie corectă
interpretarea de arie devine: ,
ceea ce va conduce la un alt aspect al graficului faţă de cel din fig. 8.
Un alt exemplu care ar putea fi dat este graficul acceleraţiei în funcţie de moment.
Fără a intra în detalii, aria de sub grafic ne-ar furniza în acest caz variaţia vitezei unui mobil,
respectiv . Dacă , atunci , adică variaţia vitezei devine viteza
însăşi.
Prin urmare trebuie atenţie la modul cum se utilizează mărimile fizice şi care este
semnificaţia lor în formule.
99
Concluzii
Utilizarea graficelor în fizică nu este uşoară şi necesită experienţă din partea elevului.
În aplicaţiile mai complexe, cum ar fi cele de la olimpiade, elevul este pus frecvent în situaţia
de a realiza un grafic (pe baza unor date experimentale sau pe baza unei relaţii matematice),
iar graficul obţinut să fie apoi utilizat la determinarea unor mărimi fizice. Deşi partea
matematică nu este dificilă trebuie atenţie la modul de interpretare din punct de vedere fizic.
Mai mult, aceeaşi formulă fizică poate fi utilizată atât pentru calculul unei mărimi fizice
folosind panta, cât şi pentru calculul unei alte mărimi fizice folosind aria de sub grafic. În
exemplele anterioare am folosit formula simplificată a vitezei în mişcarea rectilinie şi
uniformă.
Relaţia , se utilizează pentru a calcula viteza din panta graficului, în timp ce

, se utilizează pentru a calcula distanţa parcursă de un mobil folosind aria de sub
grafic.
În orice situaţie, utilizarea graficului trebuie să se facă în strânsă legătură cu
semnificaţia mărimilor fizice utilizate astfel încât rezultatul obţinut să aibă interpretare fizică
corectă.
100
FIZICA PARTICULELOR ELEMENTARE

prof. BOTEZATU ANA - MARIA
Liceul ”Ştefan Procopiu” Vaslui
Fizica particulelor elementare studiază constituenţii fundamentali ai materiei şi

interacţiunile acestora. O particulă elementară este o particulă subatomică ale cărei proprietăţi
pot fi înţelese fără a presupune că ea ar avea o structură internă. În dezvoltarea fizicii
cuantice, unele particule subatomice iniţial considerate elementare s-au dovedit ulterior a
avea o structură internă. Explorarea structurii materiei la scară din ce în ce mai mică a fost
realizată experimental în procese de ciocnire la energii din ce în ce mai mari: fizica
particulelor elementare este cunoscută şi ca fizica energiilor înalte. Rezultatele experimentale
obţinute şi modelele teoretice elaborate în ultimele decenii ale secolului al XX-lea au fost
sintetizate în modelul standard, conform căruia particule elementare sunt quarkurile şi
leptonii, împreună cu bosonii de calibrare (care mediază interacţiunile electromagnetică,
slabă şi tare). Acestora li se adaugă bosonul Higgs (postulat pentru a explica masele diferite
de zero ale particulelor elementare şi confirmat experimental în anul 2013). Gravitonul,
postulat ca mediator al interacţiunii gravitaţionale, a rămas deocamdată ipotetic şi nu este
inclus în modelul standard.
Denumirile particulelor subatomice sunt indicate simbolic printr-o literă din alfabetul
latin sau grec. În fizica subatomică energiile se măsoară în multipli ai electronvoltului (eV):
1 MeV = 106 eV, 1 GeV = 109 eV, 1 TeV = 1012 eV.
În fizica energiilor înalte este utilizat sistemul de unităţi naturale în care viteza luminii
în vid şi constanta Planck redusă au valoarea 1. Atunci, conform relaţiei E = mc2, masele
particulelor sunt măsurate în unităţi de energie echivalente. Exemple: masa electronului me =
0,510999 MeV, masa protonului mp = 938,272 MeV, masa bosonului Higgs mH = 125,09 ±
0,21 GeV.Unitatea de sarcină electrică este sarcina elementară. Exemplu: sarcina electronului
este -1.
Electronul şi protonul sunt particule stabile, componente ale atomilor care, la rândul
lor, sunt componenţii materiei la scară macroscopică. O placă metalică încălzită devine sursa
unui nor de electroni, care prin accelerare într-
un câmp electromagnetic devine un fascicul de
electroni. Protonii se obţin ionizând atomi de
hidrogen; cum masa electronului e neglijabil de
mică faţă de masa protonului, un rezervor de
hidrogen este practic un rezervor de protoni.
Alte particule subatomice sunt produse în
procese elementare care au loc în natură sau în
laborator.
Particule de energie înaltă provenind de
la surse situate în spaţiul extraterestru produc
neîntrerupt în straturile superioare ale
atmosferei cascade de particule secundare.
Această radiaţie cosmică este o sursă naturală
de particule cu energii mult mai mari decât cele
care pot fi realizate într-un laborator terestru:
pozitronul, miuonul, pionul şi kaonul au fost
descoperiţi în acest fel.
Ea prezintă dezavantajul că este incontrolabilă, iar fluxul de particule este foarte
redus: experimentele cu raze cosmice cer multă răbdare şi durează un timp
101
îndelungat.Particulele elementare sunt produse în laborator ca fragmente rezultate din procese

de ciocnire. Fragmentarea la scară subatomică şi producerea de fragmente masive necesită
energii înalte, care se realizează prin accelerare. O sursă de ioni produce particule încărcate
electric (protoni sau electroni); acestea sunt injectate în acceleratorul propriu-zis, unde sunt
accelerate într-un câmp electromagnetic şi colimate într-un fascicul, care este focalizat asupra
unei ţinte. Produsele de dezintegrare rezultate din ciocnire sunt captate şi analizate de un
detector, sau sunt filtrate şi dirijate în fascicule secundare.
Reactorul de cercetare FRM I

din Garching bei München
Primul accelerator circular a fost ciclotronul construit de Ernest Lawrence în 1934, în
care particulele erau menţinute pe o traiectorie spirală de un câmp magnetic static şi
accelerate de un câmp electric de radiofrecvenţă. Succesorul său a fost sincrotronul, în care
fasciculul de particule urmează o traiectorie închisă, iar câmpul magnetic este sincronizat cu
creşterea energiei, astfel încât devierea, colimarea şi accelerarea cooperează la obţinerea unui
fascicul stabil. O variantă tehnică de sincrotron păstrează pentru un timp (care poate fi de
ordinul orelor) particulele accelerate într-un inel de acumulare, pentru a obţine un fascicul
intens. În acceleratoarele cu ţintă fixă doar o parte din energia fasciculului este absorbită în
procesul de producere de particule; restul se pierde prin reculul ţintei, ca energie cinetică a
centrului de masă. Această problemă nu există la acceleratoarele de tip collider, în care două
fascicule de particule de mase egale sunt accelerate în sensuri opuse şi se ciocnesc frontal.
Dezavantajul acestor maşini este luminozitatea relativ redusă (densitatea de particule în
fascicul fiind inferioară densităţii în sursa fixă), ceea ce înseamnă şi că ele nu pot fi
configurate pentru a genera fascicule secundare intense. Cel mai mare collider din lume este
Large Hadron Collider de la CERN, proiectat în principal pentru ciocniri proton-proton la
energii de 6,5 TeV pe fascicul. Particulele instabile, încărcate sau neutre, generează produse
de dezintegrare care, la rândul lor, pot fi observate.
În instalaţiile moderne se utilizează predominant camerele cu scântei, care produc
imagini fotografice ale traiectoriilor, şi camere multifilare proporţionale, camere cu derivă şi
detectoare cu semiconductori (germaniu sau siliciu), care trimit datele colectate într-un
computer unde ele sunt procesate.
Imagine din camera cu ceaţă. Imagini din camera cu bule. Imagini din camera cu bule.
Istoricul fizicii particulelor elementare a început odată cu descoperirea electronului

(1897); în anul 2013, când a fost stabilită fără echivoc existenţa bosonului Higgs, el nu se
încheiase.
Evoluţia cunoaşterii în acest domeniu al fizicii moderne a avut loc prin
întrepătrunderea şi stimularea reciprocă a realizărilor experimentale şi ideilor teoretice. Unele
particule identificate iniţial ca elementare (cum sunt protonul şi pionul) s-au dovedit ulterior a
avea o structură internă.
102
TUBUL CATODIC
CU AJUTORUL CĂRUIA J. J. THOMSON A DESCOPERIT
ELECTRONUL
prof. BOTEZATU ANA - MARIA
Liceul ”Ştefan Procopiu”, Vaslui
Joseph John Thomson (18 decembrie 1856 - 30 august 1940) a fost un fizician
englez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1906, ca apreciere pentru meritele
deosebite ale investigaţiilor sale teoretice şi experimentale asupra conducţiei electrice în gaze.
Gazul este una din stările de agregare ale materiei.
Gazele sunt fluide care ocupă întreg volumul in care se află şi au o compresibilitate
ridicată. Această comportare se explică prin structura moleculară a gazelor, care este diferită
de cea a lichidelor. La gaze, forţele de atracţie moleculară sunt practic neglijabile, moleculele
deplasându-se liber unele în raport cu celelalte, deplasări însoţite de ciocniri elastice. Distanţa
dintre molecule este mult mai mare în raport cu dimensiunile acastora, cea ce explică lipsa
forţelor de atracţie între moleculele gazelor.
Thomson credea că electronii au apărut din atomii de gaz din interiorul tubului său
catodic. El a concluzionat astfel că atomii sunt divizibili, iar electronii sunt componentele lor.
În 1904, Thomson a propus un model al atomului, cu ipoteza că este o sferă de
materie pozitivă în care forţele electrostatice determină poziţionarea electronilor.
Pentru a explica încărcătura electrică neutră generală a atomului, el a propus că
electronii sunt distribuiţi într-o “mare” uniformă de sarcină pozitivă. În acest model de
“budincă de prune”, electronii au fost observaţi ca încorporaţi în sarcina pozitivă cum sunt
prunele într-o budincă de prune (deşi în modelul Thomson, ei nu sunt staţionari, dar orbitează
rapid).
103
ATOMUL DE HIDROGEN
ŞI
CONSTANTA LUI SOMMERFELD
Prof. DUMITRU BAHNARIU

Colegiul Naţional “Cuza Vodă” - Huşi
Constantă fizică universală, mărime fizică a cărui valoare nu depinde decât de

sistemul de unităţi în care este exprimată [1]. Una dintre aceste constante este constanta de
cuplaj electromagnetic sau constanta universală a structurii fine, numită şi constanta lui
Sommerfeld.
Aceată constantă este exprimată prin relaţia: α= (1)

care arată cuplajul dintre câmpul electromagnetic şi orice sarcină electrică elementară.
Constanta structurii fine a lui Sommerfeld nu depinde de masa de repaus m0 a sarcinii
electrice elementare, iar celelalte mărimi sunt tot constante: sarcina electrică elementară e =
1,6·10-19 C, constanta lui Planck h = 6,625·10-34 J·s, permitivitatea electrică a vidului ε0 =
8,85·10-12 F/m, şi viteza luminii în vid c = 299800·103m/s [1],[3].
Se ştie că energia totală a electronului în modelul cuantificat al atomului de H este
exprimată prin relaţia:
E
n=- (2)
unde n este numărul cuantic principal [4]. Înmulţim şi împărţim relaţia (2) cu c2, ordonăm
termenii şi obţinem: En= - unde notăm: = (3)
Atunci energia totală a electronului este: En= - (4)
în care s-a notat α conform relaţiei: α=
[α]SI = = =
Deci α este o mărime fizică adimensională caracterizată numai prin valoare numerică
[2]. Înlocuind în relaţia (1) valorile constantelor mai sus menţionate obtinem valoarea
constantei lui Sommerfeld: α =7,297· .
Acest număr reprezintă constanta universală a structurii fineşi are o semnificaţie
fizică profundă, ea fiind constanta adimensională a electrodinamicii cuantice şi
caracterizează tăria interacţiunii electromagnetice [5].
Se cunoaşte că viteza electronului în modelul cuantic a lui Bohr pentru atomul de H
este: vn= (5)

iar pentru n = 1 obţinem viteza electronului pe prima orbită Bohr: v1 = 2188· m/s [4].
Relaţia (5) o putem scrie cu ajutorul constantei lui Sommerfeld în felul următor:
vn= · = ; deci vn= (6)
104
Pentru n=1, din relaţia (6) rezlută: v1=αc sau = 137, deci viteza luminii în vid
este de 137 de ori mai mare decât viteza electronului pe prima orbită Bohr în atomul de H:
= = 137
Autorul consideră că introducera constantei de cuplaj electromagnetic la clasa a 12-a
ar contribui la modernizarea predării – învăţării - evaluării interacţiunii electromagnetice
absolut necesară la acest început de mileniu.
BIBLIOGRAFIE:
1. Ion Dima, George Vasilui, Dumitru Ciubotariu, Ştefan Muscalu, Dicţionar de fizică,
Editura Enciclopedică Română, Bucureşti 1972, pg 76-78.
2. Ştefan Muscalu, Fizică atomică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1980, pg. 93-
101.
3. Eyvind H. Wichmann, Fizica cuantică, Berkley vol.4, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti 1983, pg. 72-75-92.
4. D. Ciubotariu, T. Andelescu, I. Munteanu, M. Melnic, M. Gall, Fizica, manual pentru
clasa a 12-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1995.
5. Ioan Gottlieb, Ciprian Dariescu, Marina-Aura Dariescu, Fundamentarea mecanicii
cuantice, Editura Tehnică, Chişinău, 1997, pg. 123.
INTERACŢIUNEA MATERIEI

Colegiul Naţional „Cuza Vodă” Huşi
Materia în Univers se găseşte sub două forme fundamentale: substanţă şi câmp. Toată
materia observată din Univers este constituită pe baza particulelor din prima generaţie.
Prin termenul de particulă elemantară (fundamentală), se înţelege o particulă simplă
lipsită de structură internă, care nu este alcătuită din particule mai mici. Primele particule
elementare descoperite (prima generaţie) au fost electronul şi protonul, înainte şi după anul
1900, apoi fotonul – particula câmpului electromagnetic (cuanta energetică a câmpului) – cu
ajutorul căruia s-a explicat efectul fotoelectric (1905), iar mai târziu, a fost descoperit
neutronul (1932).
În prezent, se consideră că particulele fundamentale, din care este construit Universul,
sunt grupate în două familii: quarcii şi leptonii.
QUARCII sunt particule fundamentale cu sarcină electrică elementară fracţionară:
(+2e/3) şi (-e/3). Protonii şi neutronii sunt formaţi din quarci. Un proton este constituit din
trei quarci: doi quarci „u” şi un quarc „d”: (2e/3 + 2e/3 - e/3) = 1e, iar neutronul are structura:
(2e/3 – e/3 – e/3) = 0, este neutru. Nucleonii (protonii şi neutronii) nu mai sunt în prezent
considerate particule elementare. Timpul de viaţă al protonilor este infinit, dar al neutronului
de cel mult 1013s; (<17 minute). Quarcii individuali nu au fost observaţi în natură, ci numai
particule alcătuite din ei numite „hadroni” (nucleoni, mezoni şi hiperoni). Antiquarcii sunt
antiparticula quarcilor.
LEPTONII sunt particule fundamentale cu sarcină elementară negativă (-e):
electronul, miuounul şi tauonul. In această familie intră şi trei particule fundamentale neutre
105
numite: neutrino electronic, neutrino miuonic şi neutrino tauonic. Leptonii sunt particule cu
masa mult mai mică decât a hadronilor. Fiecărui lepton îi corespunde un antilepton, căruia îi
sunt asociate aceleaşi valori, dar cu sens opus.
INTERACŢIUNE – INTERACŢIE: este influenţa sau acţiunea reciprocă între două
corpuri, particule elementare sau sisteme de particule, prin intermediul câmpurilor
gravitaţionale, electrice, magnetice sau mezonice. La scara Universului, interacţiunea
gravitaţională are un rol fundamental, dar conform cunoştinţelor actuale, această interacţiune
gravitaţională nu joacă niciun rol în fizica particulelor elementare.
Interacţiunile (interacţiile) au fost clasificate în patru tipuri, în ordinea descrescătoare
intensităţii lor: interacţiunea tare, electromagnetică, slabă şi gravitaţională.
INTERACŢIUNEA TARE are raza de acţiune foarte mică, <10-15 m, şi intensitate
extrem de mare. Forţa nucleară tare este forţa de atracţie între toţi nucleonii, indiferent că au
sau că nu au sarcină, şi este de 105 ori mai puternică decât forţa de respingere electrică dintre
protoni. Deoarece zona de acţiune este foarte mică, se spune că forţa tare nucleară are
caracter de saturaţie, fiecare nucleon al unui nucleu interacţionează numai cu nucleonii vecini
şi este dependentă de orientarea spinilor nucleonilor.
Ciudat este faptul că, deşi este cea mai puternică forţă a naturii, forţa tare nucleară nu
poate fi sesizată la nivel macroscopic, este „simţită” numai în interiorul nucleului atomic, dar
nu şi de electroni, neutrini sau fotoni, altfel spus particulele masive precum protonii şi
neutronii sunt asociate forţei tari. Această forţă stă la baza eliberării unor energii foarte mari,
ca în cazul fisiunii şi a fuziunii nucleare.
Câmpul forţei nucleare se mai numeşte şi câmp mezonic, purtătorul (mesagerul) forţei
nucleare tari este „mezonul”. Mezonii sunt combinaţii de quarc şi antiquarc, iar interacţiunea
dintre quarcii din nucleoni se realizează prin schimbul unor cuante de câmp numite „gluoni”.
INTERACŢIUNEA ELECTROMAGNETICĂ – forţa electromagnetică guvernează
mişcarea electronilor în jurul nucleelor atomice. Electrodinamica cuantică explică
interacţiunea particulelor cu sarcină electrică, prin schimb de cuante de câmp electromagnetic
(fotoni), care nu au sarcină electrică, dar timp de viaţă infinit. Fizicienii au dedus
experimental constanta care măsoară tăria interacţiunii a doi electroni sau a doi protoni aflaţi
la o distanţă egală cu raza Bohr unul de celălalt, aceasta fiind numită „constanta de cuplaj
electromagnetic” sau „constanta structurii fine” a lui Sammerfeld, ce are valoarea α = 1/137
şi este mărime fizică adimensională. Intensitatea interacţiunii electromagnetice este de
aproximativ 137 de ori mai mică decât a interacţiei tari la distanţa Bohr.
Constanta lui Sommerfeld descrie cuplajul oricărei particule cu sarcină electrică (±e)
cu câmpul electromagnetic. Până în prezent, nu se poate explica teoretic de ce tocmai această
valoare, dar se ştie că viteza electronului pe prima orbită Bohr în atomul de H este de 137 de
ori mai mică decât viteza luminii (a fotonului) în vid.
INTERACŢIUNEA SLABĂ se manifestă în procesele de dezintegrare a unor
particule instabile. Forţa nucleară slabă a pătruns greu în lumea fizicii. Măsurătorile efectuate
asupra dezintegrării neutronului (dezintegrarea β), captura K şi captura µ au arătat că această
forţă este extraordinar de slabă, mult mai slabă decât cea electromagnetică, totuşi mult mai
puternică decât cea gravitaţională. Forţa slabă acţionează pe o distanţă extraordinar de mică
cu raza de cel mult 10-18 m, fiind inoperantă la dimensiunea nucleului şi de 105 ori mai mică
decât forţa tare. Neutronul liber se transformă într-un proton, un electron şi un antineutrin.
Această forţă responsabilă de dezintegrarea β a fost numită forţă slabă nucleară. Forţa slabă
explică dezintegrări ale particulelor subnucleare instabile, precum dezintegrarea β,
dezintegrarea mezonului π şi altele mai puţin cunoscute.
Neutrinul este o particulă elementară stabilă, neutră (fără sarcină electrică), de masă
neglijabilă, cu timp de viaţă infinit, „responsabilă” pentru conservarea energiei şi a
momentului cinetic în dezintegrarea β. Neutrinul şi antineutrinul sunt emise concomitent de
106
către nucleele radioactive şi apar în procesul de dezintegrare a unor mezoni π. Neutrinii şi

antineutrinii sunt emişi de stelele din Univers, în care au loc reacţii termonucleare. Altfel
spus, ne găsim într-o adevărată mare de energie neutrinică, care umple întregul Univers în
mod uniform şi izotop. În fiecare secundă, bilioane de neutrini trec prin fiecare centimetru
cub al corpului omenesc, venind din toate direcţiile chiar şi în timpul nopţii, când Soarele
străluceşte de cealaltă parte a Pământului.
Neutrinul şi interacţia sa slabă este singura cale prin care el îşi arată prezenţa în
Univers. Forţa slabă se manifestă diferit comparativ cu celelalte forţe, ea nu exercită o
atracţie sau o respingere în sens mecanic. Leptonii care sunt implicaţi în interacţiuni
electromagnetice nu sunt afectaţi de forţa tare, în schimb pot fi implicaţi în interacţiuni slabe.
INTERACŢIUNEA GRAVITAŢIONALĂ este responsabilă de mişcarea planetelor, a
sistemelor solare din galaxie, a roiurilor de galaxii şi a întregii materii din Univers. Cea mai
importantă proprietate a forţei gravitaţionale este universalitatea sa, nimic din Univers nu
poate scăpa influenţei sale şi fiecare particulă este sursă de câmp gravitaţional, altfel spus,
sursa câmpului gravitaţional este masa particulei. Cuanta câmpului gravitaţional este
„gravitonul” şi nu a fost pusă în evidenţă experimental.
Dintre cele patru tipuri de interacţiuni fundamentale, două ne sunt foarte cunoscute
din viaţa de toate zilele şi au făcut obiectul de studiu al fizicii clasice, care sunt: interacţiunea
gravitaţională şi interacţiunea electromagnetică. Forţa gravitaţională şi forţa electromagnetică
au în comun următoarele: rază de acţiune infinită şi sunt invers proporţionale cu pătratul
distanţei de propagare. Mecanica cuantică şi teoria cuantică a câmpului arată că particulele
fundamentale care transmit interacţiunea prin cele două câmpuri sunt: fotonul şi gravitonul,
au masă de repaus nulă şi timp de viaţă infinit.
Celelalte două tipuri de interacţiuni, cea tare şi cea slabă, au fost puse în evidenţă în a
doua jumătate a secolului XX.
Până nu demult, se părea că între cele patru tipuri de interacţiuni: tare,
electromagnetică, slabă şi gravitaţională nu există nicio legătură, dar, în ultimele decenii,
fizicienii şi-au concentrat eforturile pentru unificarea lor într-o singură teorie numită „Teoria
unică a câmpului” sau „Teoria Marii Unificări” (G.U.T. – Grand Unifield Theory).
Universul – biblioteca universală a naturii – poate fi socotit drept cel mai mare
laborator de fizică posibil, în care sunt realizate condiţii pe care niciun laborator terestru nu le
poate reproduce.
Bibliografie
1. I. Dima, G. Vasiliu, D. Ciobotaru, Şt. Muscalu, Dicţionar de fizică, Ed. Enciclopedică
Română, Bucureşti, 1972.
2. Tiberiu Toro, Fizică modernă şi filozofie, Ed. Facla, Timişoara, 1973.
3. Radu I. Cîmpeanu, Incursiune într-un univers posibil, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982.
4. Măriuca Marcu, Ion Moga, Dicţionar elementar de ştiinţe: matematică, fizică, astronomie,
Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978.
5. G. Folescu, Din enigmele microcosmosului, Ed. Albatros, Bucureşti, 1986.
6. Zeno Folescu, De la quarkuri la quasari, Ed. Albatros, Bucureşti, 1990.
7. D. Ciobotaru, T. Angelescu, I. Munteanu, M. Melnic, M. Gall, FIZICĂ – Manual pentru
clasa a XII-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998.
8. Constantin Mantea, FIZICĂ – Manual pentru clasa a XII-a: F1, Ed. All Edicaţional, 2003.
9. Ştefania Pelmuş Giersch, Pompilia Ţapu, D. C. Iliescu-Bulcu, Ştiinţe – Manual pentru
clasa a XII-a, C. D. Press, 2008.
10. Dumitru Bahnariu, Revista de astronomie Paşi spre infinit, Nr. 20, 22, din 2008-2009,
Asociaţia Astronomică SIRIUS, articolele Materie şi Univers şi Sfera Schwaschild.
107
SFERA SCHWARZSCHILD
sau
“GAURA NEAGRĂ”
Colegiul Naţional “Cuza–Vodă” Huşi
Secolul XX a intrat în arena fizicii cu două descoperiri remarcabile: Fizica cuantică

(Max Planck, 1900) şi Teoria relativităţii restrânse (Albert Einstein, 1905). Ambele teorii se
referă la domenii îndepărtate de cele pe care le contemplăm zilnic şi pe baza cărora ne
formăm o concepţie despre lumea fizicii.
Prima teorie se referă la domeniul acţiunilor foarte mici, microscopice (comparabile
cu constanta lui Planck, h = 6,6 · 10-34 j.s), iar a doua la domeniul vitezelor foarte mari,
macroscopice (comparabile cu viteza luminii în vid c = 3 · 108 m/s) [1] .
Cele două teorii sunt în flagrantă contradicţie cu conceptele fizicii secolului XIX şi ne
obligă să schimbăm radical concepţiile noastre asupra unor noţiuni, care ni s-au părut foarte
clare, pe care le-am acceptat cu convingere şi să ne însuşim modele fizico-matematice mai
puţin palpabile, atunci când dorim să studiem probleme de microcosmos sau pe cele din
macrocosmos.
Mărimile fizice, spaţiul şi timpul, prezente în majoritatea raţionamentelor ştiinţifice au
fost multă vreme considerate şi utilizate ca noţiuni primare al căror sens nu era riguros
definit. Precizia măsurătorilor depindea de dezvoltarea tehnică a epocii respective, iar
înţelegerea acestor noţiuni a cunoscut ample modificări [9].
O revizuire critică a mărimilor fizice spaţiu – timp, pe baza unei analize profunde a
faptelor experimentale şi teoretice de care dispunea fizica la începutul secolului XX, i-a
permis lui Albert Einstein construirea unei teorii, numită Teoria relativităţii restrânse, care
a revoluţionat întreaga fizică. Apare interdependenţa spaţio – temporală, spaţiul şi timpul sunt
nu numai indestructibil legate, ci mai mult, timpul este privit ca o a patra dimensiune a
spaţiului, care devine astfel cvadridimensional. Interdependenţa dintre spaţiu şi timp este
realizată prin intermediul mişcării, în afara căreia timpul nu poate fi conceput, iar în lumina
fizicii moderne nu se poate concepe spaţiul fără materie (substanţă şi câmp) [7], [8], [9].
Teoria relativităţii restrânse se mai numeşte Teoria specială a relativităţii. Ce anume
face ca această teorie să fie “specială” ? Această teorie a relativităţii (A. Einstein, 1905) se
aplică numai în circumstanţe speciale, este valabilă pentru corpurile care se deplasează cu
viteze constante în linie dreaptă (sisteme fizice inerţiale) [4].
Teoria relativităţii restrânse nu dădea principiului relativităţii mişcării decât o
aplicabilitate limitată. A. Einstein, nu se declara satisfăcut de definiţia inerţiei, care făcea din
aceasta o proprietate intrinsecă şi absolută a corpurilor, dar experienţa arată: forţele de inerţie
se compun cu forţele care rezultă din interacţiunile dintre corpuri, în special cu cele
gravitaţionale şi prin efectele lor observabile par echivalente cu aceste forţe. Aceste
consideraţii împreună cu altele, l-au condus la căutarea unei teorii geometrice a gravitaţiei, în
care existenţa unui câmp gravitaţional să fie exprimată matematic printr-o structură metrică a
spaţiu-timp – ului[12], [13].
Între anii 1907 şi 1915, A. Einstein a avut un număr de tentative nereuşite pentru a
găsi o teorie a gravitaţiei care să fie în acord cu teoria relativităţii restrânse. În cele din urmă
el a propus o teorie şi mai revoluţionară, pe care astăzi o numim Teoria relativităţii generale
[2],[3],[4]. Având sprijinul unui bun prieten şi talentat matematician M. Grossmann, care l-a
iniţiat în tainele analizei tensoriale (C. G. Ricii, T. Levi - Civita) şi a geometriei riemanniene
(G. F. B. Riemann), A. Einstein a reuşit în cele din urmă să rezolve această complicată
108
problemă, prin publicarea în anul 1916 a lucrării “Die Grundlage der allgemeinen
Relativitätstheorie” (Bazele teoriei relativităţii generale) [10], [11].
Teoria reletivităţii generale (A. Einstein, 1916) explică cum „funcţionează”
Universul în termenii corpurilor care se deplasează cu viteze variabile, deci sub acceleraţie şi
pe traiectorii curbe (sisteme fizice neinerţiale). La baza acestei teorii stau următoarele trei
axiome:
I. Covarianţa (legi invariante): formularea legilor fizicii trebuie să fie independentă de
alegerea coordonatelor care permit reperarea în spaţiu - timp.
II. Echivalenţa: forţele de inerţie sunt de aceiaşi natură cu forţele de gravitaţie.
III. Determinarea metricii de către materie: proprietăţile metrice ale spaţiu - timp – ului sunt
determinate în fiecare punct de distribuţia masei şi energiei în vecinătatea acelui punct.
Ecuaţiile câmpului gravitaţional obţinute de A. Einsten care stau la baza Teoriei
1
relativităţii generale sunt: R jk − g jk R = − HT jk (1)
2
unde Rjk este tensorul Riemann – Ricii, R este curbura spaţiu – timp, gjk este tensorul metric
8π K
fundamental, H = este o constantă care trebuie determinată, K este constanta
c4
newtoniană a gravitaţiei, şi Tjkeste tensorul energie - impuls al materiei numit şi tensor
material, care arată totalitatea proprietăţilor energetice ale conţinutului material (substanţă -
câmp) al spaţiu - timp – ului în punctul considerat [10], [11], [13], [15], [16]. Din aceste
ecuaţii rezultă şi teoria newtoniană a gravitaţiei.
Integrarea ecuaţiilor lui A. Einstein este extrem de dificilă şi determinarea explicită a
soluţiilor este posibilă numai într-un număr restrâns de cazuri. Cel mai cunoscut este al
soluţiei lui Karl Schwarzschild pentru cel mai simplu caz: câmpulgravitaţional static cu
simetrie sferică centrală [10], [11], [12].
Metrica lui Schwarzschild constituie punctul de plecare pentru câteva aplicaţii, care
sunt testele experimentale ale Teoriei relativităţii generale [11]:
1. avansul periheliului planetelor;
2. deviaţia luminii în câmp gravific intens numit efectul Einstein;
3. deplasarea spre roşu a frecvenţei liniilor spectrale în câmp gravific intens;
4. întârzierea ecoului semnalelor radar reflectate de o planetă interioară sistemului
nostru solar (Mercur sau Venus).
După ce marele fizician a „redactat” celebrele ecuaţii ale câmpului gravitaţional, K.
Schwarzschild dă primele soluţii ale ecuaţiilor lui A. Einstein pentru simetria sferică a
câmpului gravific static, prin care se pot verifica două din cele patru teste experimentale ale
Teoriei relativităţii generale: avansul periheliului planetei Mercur şi deviaţia luminii în câmp
gravitaţional intens [17].
Analizând configuraţia câmpurilor în apropierea marelor mase gravitaţionale, K.
Schwarzschild ajunge la concluzia existenţei „razei gravitaţionale” numită „rază
Schwarzschild”, „sferă Schwarzschild”, „orizont S”, sau „singularitate S” [17].
Metrica lui Schwarzschild în coordonate sferice este exprimată prin relaţia:
 λ dr 2
ds 2 = c 2 1 − dt 2 − (
− r 2 dθ 2 + sin 2 θ ⋅ dϕ 2 ) (2)
 r  λ 
1 − 
 r
şi reprezintă soluţia ecuaţiilor A. Einstein pentru cazul câmpului gravific static cu simetrie
sferică a spaţiului Riemann şi rază Schwarzschild determinată prin:
109
2 KM
λ = Rg = (3)
c2
numită şi rază gravitaţională.
Metrica (2) este o metrică cu singularitate, unde K este constanta atracţiei universale,
M este masa Soarelui şi - c - este viteza luminii în vid [10], [11], [12], [13]. Dacă impunem
condiţia ca r → ∞ , metrica Schwarzschild se transformă în metrica Minkovski, adică spaţiul
riemannian devine euclidian. Există şi alte tipuri de metrici utilizate în teoriile cosmologice,
dintre acestea menţionăm: metrica Finkelstein, metrica Robertson – Walker şi metrica de
Sitter.
1. Avansul periheliului planetei Mercur, deşi a fost semnalat prin observaţii
astronomice, nu şi-a găsit explicaţia decât în cadrul Teoriei relativităţii generale. Primul
astronom care semnalează acest avans este francezul U. Le Verrier în anul 1850 şi al doilea,
astronomul american S. Newcomb în 1880. Calculul avansului efectuat de astrofizicienii
americani R.H. Dicke şi C.Brans, bazat pe teoria scalar- tensorială a gravitaţiei, conduc la o
concordanţă foarte bună între teorie şi observaţia experimental-astronomică, [10], [11], [12]
şi este exprimat prin relaţia:
3πλ
∆ω =
(
c 2a 1 − e 2 ) (4)
unde - a - este semiaxa mare a elipsei planetei iar - e - este excentricitatea sa.
Relaţia (4) reprezintă expresia avansului periheliului unei planete exprimată în secunde de arc
/ secol, traiectoria planetei este o rozetă cu bucle eliptice şi semiaxe egale având acelaşi focar,
ca şi cum axa mare a elipsei s-ar roti în jurul Soarelui. Avansul este cu atât mai mare, cu cât
planeta este mai apropiată de Soare, cum este Mercur [11].
2. Efectul Einstein, reprezintă deviaţia luminii în câmp gravitaţional [16]. Raza de
lumină constituită dintr-un flux de fotoni care trec prin câmpul gravitaţional al Soarelui, va fi
curbată sub acţiunea acestui câmp cu un unghi α , faţă de direcţia iniţială în absenţa câmpului,
efect prevăzut de Einstein încă din 1911.
Calculele efectuate de K. Schwarzschild conduc la următoarea formulă pentru unghiul α:
4 KM 2λ
α= = (5)
c2R R
unde λ este raza Schwarzschild şi R este distanţa dintre fluxul de fotoni şi Soare sau
raza Soarelui.
Măsurarea experimentală a unghiului α a fost posibilă în timpul eclipsei totale de
Soare din anul 1919, de astronomii englezi Edington şi Cottingham [17]. A. Einstein afirma:
„Edington a fost cel mai bun interpret al Teoriei relativităţii generalizate”. În anii următori,
1922 Chempbell şi Trumpler, 1952 van Biesbroeck şi alţii, determină unghiul α, rezultatele
experimental – astronomice fiind din ce în ce în mai bună concordanţă cu cele teoretice [10],
[11].
3. O altă consecinţă experimentală a Teoriei relativităţii generale prevăzută de A.
Einstein este: deplasarea spre roşu a frecvenţei liniilor spectrale în câmp gravitaţional
intens. Fenomenul constă în următoarele: frecvenţa liniilor spectrale emise de un atom care
se găseşte într-un câmp gravitaţional intens al unui astru, este deplasată spre roşu, faţă de
frecvenţa liniilor spectrale emise de acelaşi atom în condiţii terestre [10], [11].
Considerăm un atom care emite linii spectrale cu frecvenţa ν, situat în câmp
gravitaţional solar şi terestru, unde notăm cu litera S indicele care se referă la Soare şi cu P
110
indicele pentru Pământ. Din calcule rezultă că pe Pământ vom observa o frecvenţă νp mai
 KM 
mică cu ∆ν ═ (νp – νs), deplasată spre roşu conform relaţiei: ν p = ν s 1 −  (6)
 c2R 
 λ 
şi exprimată cu raza Schwarzschild λ prin relaţia: ν p = ν s 1 −  (6')
 2R 
unde M şi R sunt masa şi raza Soarelui. Din (6) rezultă: efectul de deplasare spre roşu a
frecvenţei liniilor spectrale este cu atât mai mare, cu cât raportul ( M/R) este mai mare, deci o
masă mare într-un spaţiu mic, aceasta însemnând o densitate mare a materiei (substanţă –
câmp) [11].
Măsurătorile efectuate de fizicienii M. Adam (1948), F. Brunn (1950), Pound, Rebka
şi Brault în S.U.A., Cranshaw, Schiffer şi Whitehead în Anglia (1958 - 1963) folosind efectul
Mössbauer, au realizat o strălucită verificare în condiţii terestre [10], [11].
4. În anul 1964 fizicianul american Irwin Shapiro propune: al patrulea test
experimental al Teoriei relativităţii generale. Ideea lui I. Shapiro constă în măsurarea
acţiunii câmpului gravitaţional al Soarelui asupra unui fascicul radar care trece prin
apropierea Soarelui. Un semnal radar îşi va micşora viteza sub acţiunea câmpului gravific pe
care îl străbate. Astfel semnalul trimis de pe pământ pe o planetă interioară (Mercur sau
Venus) va fi reflectat iar ecoul detectat pe Pământ. Se va produce o întârziere a semnalului
radar faţă de timpul dat de teoria newtoniană. Atracţia gravitaţională solară se manifestă atât
prin deviaţia undelor electromagnetice cât şi prin întârzierea lor. I. Shapiro în experimentele
sale se bazează pe conceptul de indice de refracţie gravitaţional utilizat în estimarea acţiunii
câmpului gravitaţional asupra fotonilor [11], [12].
În anul 1968 au fost prezentate în faţa Societăţii de fizică americane, primele rezultate
experimentale obţinute de I. Shapiro cu echipa sa. Emiţătorul şi receptorul maser au permis să
măsoare intervale de timp de până la 10-6 secunde. Datele obţinute concordă cu prezicerile
teoriei, dar erorile sunt mari. Cu ajutorul sondelor spaţiale se prevede îmbunătăţirea
exactităţii măsurătorilor până la 1% [11].
2 KM
Relaţia λ = R g = având dimensiunile unei lungimi numită rază
c2
gravitaţională sau rază Schwarzschild a corpului cu masa M, joacă un rol straniu şi
senzaţional în cercetările cosmologice moderne. Niciodată vreo altă formulă nu şi-a căpătat
atât de rapid celebritatea ca această soluţie a ecuaţiilor de câmp ale lui Einstein, care este
metrica Schwarzschild cu rază gravitaţională determinată.
Pentru Soare raza gravitaţională Schwarzschild are valoarea λ ═ Rg = 2950 metri,
deci raza Schwarzschild a Soarelui este de numai aproximativ 3000 m ═ 3 km [11], [12]. În
acest caz densitatea Soarelui cu raza Schwarzschild este de aproximativ 1770 · 1017 kg/m3 !
densitatea unui nucleon (proton sau neutron) este de 4 · 1017 kg/m3 şi a materiei nucleare
dintr-un atom 1,3 · 1017 kg/m3 , adică Soarele ar deveni ceea ce în termeni moderni se
numeşte „black-hole” (gaură neagră).
Raza gravitaţională Schwarzschild arată corecţiile pe care relativitatea generală le
aduce teoriei newtoniene a gravitaţiei. Dacă în metrica Schwarzschild
λ → 0, această metrică devine euclidiană şi găsim teoria newtoniană a gravitaţiei. Pe de altă
parte dacă r → λ , aceeaşi metrică S devine infinită; apare astfel o „singularitate”, o
discontinuitate în continuumul spaţio - temporal relativist, adică o zonă în care ecuaţiile de
câmp ale lui Einsten nu mai sunt valabile [12].
Superioritatea teoriei lui Einstein constă în primul rând în aceea că, transformă
corpurile materiale din teoria lui Newton, în corpuri adevărate, având nu numai „masă” dar şi
„dimensiuni”.
111
Matematicienii, mai puţin preocupaţi de aspectele fizice ale problemei, au reuşit în

final să înlăture această singularitate (J. Lemaître, 1938; D. Finkelstein, 1958; I. Rîlov, 1961).
Astfel s-a aflat că după ce a atins în procesul de contracţie nivelul razei gravitaţionale
Schwarzschild, astrul continuă să se contracte şi toate particulele sale pot atinge centrul
geometric într-un timp finit, densitatea devenind infinită. De aici J. Lemaître a dedus celebra
sa teorie, conform căreia întregul univers a fost cândva un grăunte de materie, a cărui
explozie iniţială o observăm în prezent prin expansiunea Hubble.
Mult mai interesant şi senzaţional, ni se pare procesul contracţiei corpurilor materiale
la nivelul razei gravitaţionale relativiste, elucidat în mare măsură printr-o bogată serie de
lucrări începând cu cele ale lui Opperheimer – Snyder (1939) şi K. Weizsäcker (1944 –
1947).
Acest proces de contracţie gravitaţională a stelei duce la ceea ce s-a numit „black-
hole” şi decurge în linii mari după cum urmează: se cunosc în prezent destule stele aflate în
stare densă sau superdensă şi presupunem că ele se contractă şi mai mult. La un moment dat,
forţele de atracţie gravitaţională vor depăşi net forţele de rezistenţă la compresiune şi steaua
va intra în ceea ce se numeşte colaps gravitaţional. Materia stelei „cade” spre centru şi din
milisecundă în milisecundă steaua devine din ce în ce mai întunecoasă. În cel mult o zecime
de secundă strălucitoarea stea devine, conform teoriei, o „gaură neagră”, adică un corp
invizibil, deoarece forţele gravitaţionale au crescut atât de mult încât nici lumina (fotonii) nu
mai pot ieşi din ea [12], [14]. Când uriaşa aglomeraţie de materie care alcătuieşte astrul
depăşeşte o rază critică numită rază Schwarzschild, câmpul gravitaţional se intensifică atât de
mult, încât radiaţia luminoasă (fotonii) nu mai pot părăsi suprafaţa corpului respectiv şi
devine optic inactiv, meritându-şi denumirea de „gaură neagră” [14].
Martin Schwarzschild, fiul lui K. Schwarzschild, astrofizician german stabilit în
S.U.A. , continuă cercetările în domeniul structurii interne şi evoluţiei stelelor, ajungând la
concluzia că stelele masive evoluează mai repede şi se produce contracţia nucleului stelar
(colaps gravitaţional) sub acţiunea gravitaţiei proprii [17].
Începând din 1960 astrofizicianul F. Zwicky a început să studieze posibilitatea
existenţei obiectelor cosmice mici şi foarte dense, care ar urma să rezulte din colapsul
gravitaţional al galaxiilor. Rezultatul ? Nici urmă de ceea ce ar
fi putut deveni un blacke-hole, fenomenul de contracţie al unei galaxii până la nivelul razei
gravitaţionale relativiste nu pare să fie confirmat de observaţiile astronomice. Deşi perfect
plauzibil, acest fenomen astrofizic este extrem de rar, relativitatea generală conferă o rază
gravitaţională Schwarzschild specifică tuturor
corpurilor existenţa în natură ! Ce reprezintă atunci acest enigmatic şi straniu concept ? „Raza
gravitaţională Schwarzschild reprezintă exact raza geometrică a corpului considerat în
momentul în care prin contracţia gravitaţională particulele materiale ating viteza luminii”
[12]. Având în vedere spaţiul curb relativist, mişcarea în apropierea razei gravitaţionale este o
mişcare rotaţională. Aceasta explică de ce fenomenul blacke-hole nu a putut fi pus în
evidenţă de cercetările lui Zwicky, sau de alte cercetări similare: etalonul relativist – viteza
luminii – este mult prea mare pentru mişcarea gravitaţională uzuală a corpurilor. Particulele
materiale grele atrase gravitaţional de corpul M, vor cădea cu viteze mult mai mici decât
viteza luminii şi deplasarea lor spre centru va fi oprită la nivelul razei sale reale, nu la nivelul
minusculei razei gravitaţionale.
Gaura neagră a fost considerată timp de mulţi ani, ca fiind o ciudăţenie teoretică a
matematicienilor, dar astrofizicienii demonstrează observaţional cu telescopul Hubble din
spaţiul cosmic că astfel de dovezi există. Se pare că în majoritatea galaxiilor, există în centrul
lor o gaură neagră supermasivă, având o masă de milioane sau miliarde de mase solare [12],
[14], [18], [20].
112
I. Newton părintele teoriei gravitaţiei, a uitat să ia în consideraţie, pe lângă mişcarea

principală a planetelor în jurul Soarelui şi mişcarea de rotaţie în jurul axelor proprii. Urmaşii
lui Newton au ridicat pe culmi matematice teoria gravitaţiei, dar nu au remediat cu nimic
lapsus-ul magistrului.
Numai A. Einstein a înţeles acest inconvenient şi a încercat să o remedieze plasând
teoria gravitaţiei în spaţiul curb remanian, pe suprafeţe strâmbe gaussiene, curbate spre un
centru de forţe, care asigură automat o mişcare rotaţională neglijată în teoria lui Newton.
Într-un interval de timp de numai câţiva ani, în prima jumătate a secolului XX un
fizician genial Albert Eistein (1879 – 1955), un telescop uriaş la acea vreme de pe Mont
Wilson mânuit de un superastronom Edwin Powell Hubble (1889 – 1953), au adus ştiinţelor
naturii, primul o idee, celălalt o nouă viziune a Universului, una mai exaltată decât cealaltă,
punând bazele unei noi ştiinţe numită „cosmologie” şi continuată de A. A. Friedman, F.
Hoyle, W. Baade, F. Zwcky şi alţii [13], [18], [19], [20].
Există multe tipuri de teorii cosmologice, din care amintim: cosmologia newtoniană,
cosmologia lui Lemaître, Gamow, Hoyle, Ambarţumian, Dirac – Jordan ş.a. Universul poate
fi considerat ca fiind biblioteca cvadridimensională a naturii în sens spaţio – temporal, fiind
determinat prin trei coordonate de poziţie (x, y, z) şi o coordonată temporală (t).
Cercetarea Universului se face cu mijloace din ce în ce mai perfecţionate: în 1918 la
Observatorul Mount Wilson este instalat Telescopul Hooker cu diametrul de 254 cm şi a fost
principalul instrument al lui Hubble până în anul 1949, când la Observatorul Mount Palomar
este dat în exploatare giganticul telescop cu diametrul de 508 cm, a urmat un telescop şi mai
mare cu diametrul de 6 m, construit de astrofizicienii ruşi la Observatorul Zelenciukskaia în
1975 din munţii Caucaz.
Nici radioastronomia nu s-a lăsat mai prejos, folosind radiotelescoape cu dimensiuni
adevărat gigante, ce au diametre mai mari de 100 m. Cercetările astronomice continuă în
prezent, sunt departe de a fi încheiate, efectuându-se şi din spaţiul cosmic.
Bibliografie:
1. Albert Einstein, Teoria relativităţii pe înţelesul tuturor, Editura Humanitas, Bucureşti
2006.
2. Bărbulescu Nicolae, Bazele fizice ale relativităţii einsteiniene, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti 1975, p. 29-162.
3. Brătescu Gh., Breahnă V., Dumitru C., Personalităţi ale ştiinţei - mic dicţionar, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1997.
4. Bahnariu D., Paşi spre infinit, Revistă de astronomie Nr. 20, articolul “Materie şi
Univers”, Bârlad, 2009.
5. Brian May, Patrick Moore, Chris Litott, BANG! Istoria completă a universului,
Enciclopedia RAO, 2007, p. 186.
6. Gottlieb I., Dariescu C., Dariescu M.A, Fundamentarea mecanicii cuantice, Editura
Tehnică, Chişinău 1997, p. 3
7. Hawking S., Mlodinow L., O mai scurtă istorie a timpului, Editura Humanitas, Bucureşti
2007, p. 33.
8. Jacques Merleau- Ponty, Cosmologia secolului XX, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti 1978, cap. 3, Anexa 2, 3.
9. Mihai E. Şerban, Omul şi astrele, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1986, p. 16.
10. Mociuţchi C., Curs de electrodinamică şi teoria relativităţii, ediţia a III-a, Vol. II, Iaşi
1980, cap. 10 – 11.
11. Novacu V., Istoria fizicii, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti 1966, p.197,
240, 263, 350.
113
12. Onicescu Octav, Pe drumurile vieţii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

1981, p. 160, 275-332.
13. Popescu I.N, Gravitaţia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1982, cap. 2, 4, 8.
14. T.A.Aghekian, Stele, galaxii, metagalaxia, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974.
15. Tocaci E., Mecanica relativistă, timpul şi inerţia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti 1980, p. 223.
16. Toro T., Fizică modernă şi filozofie, Editura Facla, Timişoara 1973, cap. 7.
17. V. V. Scurtu, În căutarea aştrilor, Editura Albatros, colecţia Cristal, p. 128 –159,
161.
18. S. Weinberg, Primele trei minute ale universului, Editura Politică, Bucureşti, 1984.
19. Vasiu M. Electrodinamica şi teoria relativităţii, Editura Didactică şi pedagogică,
Bucureşti 1979, p. 66, 76.
20. White M., Gribbin J., Albert Einstein - Omul mileniului II, Editura Lider 2007, cap.
6, 8.
114
CIRCUITE DE CURENT CONTINUU

Prof. CĂTĂLINA CARAGEA
Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” Galaţi
I. ARGUMENT
În lucrarea ,,Circuite de curent continuu” ne propunem
să realizăm practic câteva circuite electrice, prin care să
demonstrăm faptul că electricitatea poate fi direcţionată cu
ajutorul întrerupătoarelor, aşa cum apa unui râu poate fi
direcţionată cu ajutorul barajelor plasate de-a lungul albiei
râului respectiv.
II. CIRCUIT ELECTRIC. ELEMENTE DE CIRCUIT

Ansamblul format dintr-un producător de energie electrică (generator electric),
consumatori (becuri, aparatură electrocasnică şi electronică, motor electric etc.), întrerupător
şi fire conductoare de legătură formează un circuit electric. Circuitul electric poate fi unul
simplu, format dintr-un consumator şi o sursă de tensiune sau poate fi mult mai complex –
reţea electrică- fiind format din mai mulţi consumatori şi mai multe surse de tensiune.
Generatorul electric este elementul de circuit care produce curent electric. Exemple
de generatoare electrice de curent: bateriile, acumulatorii electrici de diferite tipuri (fig. 1),
generatoarele de mare putere din centralele electrice. Tensiunea electrică produsă de
generator se numeşte tensiune electromotoare. Ea este inscripţionată pe carcasa
generatorului. Priza sau alimentatorul nu sunt generatoare electrice, ci doar intermediari între
generatorul din centrala electrică şi consumatori.
Consumatorii sunt elementele unui circuit electric care consumă energia electrică
produsă de generator. Fiecare consumator funcţionează în limite normale la o anumită
valoare a tensiunii electrice, numită tensiune nominală, tensiune ce este inscripţionată pe
carcasa/ soclul consumatorului. Dacă se depaşeşte această valoare consumatorul este în
pericol de a se arde.
Întrerupătorul are rolul de a închide/ deschide circuitul. Fără acesta curentul electric
ar trece contiuu prin circuit, chiar şi atunci când nu avem nevoie de consumatorul respectiv.
În acest caz s-ar consuma inutil energie electrică.
Firele de legătură sunt alcătuite din materiale care permit trecerea curentului electric,
în general metale: cupru, aluminiu etc. Acestea sunt învelite într-un strat izolator care are rol
şi de protecţie.
Fig. 1. Circuitul electric al unei baterii de 12V utilizată la autoturisme
115
III. DISPOZITIVE EXPERIMENTALE

III. 1. CIRCUIT ELECTRIC SIMPLU
Pe o placă din lemn se montează un circuit electric după schema din figura 2. Se
închide întrerupătorul şi becul se va aprinde. Prin dechiderea întrerupătorului becul nu mai
funcţionează. Prin închiderea întrerupătorului becul se aprinde instantaneu deoarece viteza de
deplasare a curentului electric este comparabilă cu viteza luminii în vid sau aer (300 000
km/h).
B
Fig. 2. Schema electrică
III. 2. LĂMÂIA GENERATOARE !

Dacă se ia o jumătate de lămâie în care se înfing două fire de sârmă, unul din cupru şi
celălalt din zinc, se obţine un generator electric. Putem să ne convingem de acest fapt dacă
conectăm firele la bornele unui bec de 2,2V ( Fig. 3).
Fig. 3. Circuit electric cu generator “comestibil”
III. 3. SEMAFORUL ELECTRIC

Utilizând trei becuri: roşu, galben şi verde, trei întrerupătoare, o baterie şi fire de
legătură, putem realiza un semafor (Fig. 4).
K1 B1
K2 B2
K3 B3
Fig. 4. Schema electrică simplificată a semaforului
116
III. 4. REŢEA ELECTRICĂ

Se poate realiza practic o reţea electrică formată din şase becuri, patru întrerupătoare,
o baterie de 9V şi fire de legătură (Fig. 5).
K4 E B6
K1 K3
B1 B2 B4 B5
B3
K2
Fig. 5. Schema electrică a reţelei
Dacă se închide K4 şi celelalte întrerupătoare rămân deschise, atunci se aprind becurile:

B2, B3, B4 şi B6.
Dacă se închid K2 şi K4 iar celelalte întrerupătoare rămân deschise, atunci se aprind
becurile: B2, B4 şi B6. Becul B3 va fi scurtcircuitat, curentul electric trecând prin K2.
Dacă se închid toate întrerupătoarele, se vor aprinde toate becurile, mai puţin B3.
Cu ajutorul întrerupătoarelor se poate dirija curentul electric.
III. 5. LUMINOZITATE MAI MICĂ
Materiale: o baterie de 4,5 volţi, un bec cu suport, fir electric, un creion ascuţit la ambele
capete, bandă adezivă.
Cum se procedează: Se leagă cu firul electric becul la baterie şi se observă lumina acestuia.
Se introduce în circuitul electric creionul, legând firul la mina acestuia.
Ce se întâmplă? Lumina emisă de bec are o intensitate mai mică.
De ce? Mina creionului conduce curentul electric, dar opune rezistenţă la trecerea acestuia.
De aceea „absoarbe” o parte din electricitate şi becul luminează mai puţin.
III.6. CĂLDURA DIN ELECTRICITATE !
Materiale: un termometru cu mercur, o baterie de 4,5 volţi, un fir subţire de cupru, o bandă
izolatoare.
Cum se procedează: Se înfăşoară firul de cupru pe vârful termometrului, în aşa fel încât
spirele să nu se atingă între ele. Capetele firului trebuie să fie mai lungi şi se pun în contact cu
bateria.
Ce se întâmplă? După câteva minute temperatura creşte.
De ce? Curentul electric care trece prin fir produce căldură (efectul termic al curentului
electric).
117
III.7. LEGĂTURI CÂŞTIGĂTOARE
Materiale: carton, hârtie, 10 suporturi de probe din alamă, un fir electric, o foarfecă de
electrician, o baterie de 4,5 volţi, un bec cu suport, lipici.
Cum se procedează: Se taie zece bucăţi de hârtie în formă de dreptunghi. Pe cinci se scriu
numele a cinci ţări, iar pe restul de cinci capitalele lor. Se lipesc în stânga cartonului ţările ,
iar în dreapta capitalele. Se fixează pe carton câte un suport pentru probe lângă fiecare din
cele zece cartonaşe. Se taie cinci bucăţi de fir electric, se decupează partea de plastic de la
capetele acestora cu foarfeca de electrician şi pe spatele cartonului se leagă fiecare ţară la
capitala ei. Se leagă un fir electric la o bornă a bateriei şi celălalt capăt la suportul de bec;
apoi se iau două bucăţi de fir electric şi se leagă unul la cealalată bornă a bateriei şi un capăt
la suportul de lampă. Capetele celor două fire sunt lăsate libere. Se cere unui copil să atingă
cu capetele libere ale firelor suporturile de probe ale unei ţări şi capitala ei.
Ce se întâmplă? Dacă alegerea a fost făcută corect, becul se aprinde.
De ce? Suporturile de probe sunt din alamă. Dacă firele ating suporturile legate între ele pe
spatele cartonului, circuitul se închide, iar curentul trece şi aprinde becul.
IV. BIBLIOGRAFIE
- M. Panaghianu ş.a, Manual de fizică clasa aVI-a, Editura Radical, 2005.
- C. Drago ş.a, Marea carte despre experimente, Editura Litera Internaţională, 2003.
MECANICA FLUIDELOR
Identificaţi în careul de mai jos cuvintele: FORŢĂ, PASCAL, PRESĂ HIDRAULICĂ,
ARHIMEDE, PRESIUNE, ATMOSFERĂ, FLUID, VÂSCOZITATE, AERODINAMIC
A F E R F G T U O I P U D S A F G J S X N I L
W T G A L A X I P E N B V U I D R E U I O S U
F T M P R E S A H I D R A U L I C A I L A T
G I C O D I N A S N T Y H B B C D D E J F J F
H U G U S T R M C Z A U P O I U I J R H U Y L
Y O A T Y F A O A C Z X A S D F R F O R T A U
R P O I G D E S L R T U R C I A S E D D O I I
T L N E W T O R N D H S T E A U A S I E U C D
V A S C O Z I T A T E I M A N I D I N A T O L
P M I S C A R E M R U V M R A P I D A S I T U
A N V A R A P R E S I U N E A I A X M D R G R
U D G R E C I A T O A T A G D U E D I F V H O
R E P E T E N T C O T D E A U E H L C V I I T
118
Eleva DARIA HĂRĂBOR, clasa a VIII a , Şcoala Gimnazială Nr. 29, Galaţi
Prof. coordonator CĂTĂLINA CARAGEA
A
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
B
Orizontal:
1) Una din aplicaţiile legii lui Pascal (presa…)
2) Un corp scufundat într-un fluid în repaus este împins de jos în sus cu o forţa verticală
numeric egală cu greutatea fluidului dezlocuit de acel corp (legea lui …).
3) Mărime fizică scalară de care depinde presiunea hidrostatică.
4) Instrument de măsurare a presiunii atmosferice.
5) Unitate de măsură pentru presiune egală cu 133,28 Pa.
6) Unitatea de măsură în SI pentru presiune.
7) Pătura groasă de aer ce înconjoară Pământul.
8) Lichidul hidraulic al presei hidraulice.
9) Domeniul mecanicii fluidelor care studiază gazele aflate în repaus.
10) Mărime fizică de care depinde presiunea atmosferică.
11) Proprietate a lichidelor (singular).
12) Aplicaţie a Legii lui Arhimede.
Vertical
A – B : Presiunea ce se exercitã într-un lichid aflat în echilibru.
119
RAFINAREA METALELOR PRIN ELECTROLIZĂ

Profesor INA - CLARA VLAD
Liceul ”Ştefan Procopiu” Vaslui
Producerea diferitelor fenomene chimice sub acţiunea curentului electric la suprafaţa

de contact electrolit-electrod metalic constituie fenomenul de electroliză. Acesta poate fi
definit după Faraday ca o descompunere permanentă a unei substanţe sub acţiunea curentului
electric, caz în care ionii soluţiei se vor dirija spre electrodul cu încărcarea electrică opusă
celei pe care o au ionii, unde se depun. Fenomenul de electroliză este complicat şi depinde de
o serie de factori fizici şi chimici, a căror acţiune a impus clarificarea a însăşi modului prin
care se face disocierea unui electrolit sub acţiunea curentului electric. Fenomenul constă în
migraţia ionilor pozitivi către catod şi a ionilor negativi spre anod, cât şi în neutralizarea
acestora. Astfel, la electrozi, ionii captează, respectiv cedează electroni, transformându-se în
atomi neutri sau grupe de atomi. Aceştia se pot depune ca atare pe electrod sau pot reacţiona
cu moleculele dizolvantului, cu electrodul sau între ei. Se formează astfel produşi secundari
ai electrolizei.
Electroliza este utilizată în industrie şi ca metodă de purificare a metalelor. Acest tip
de electroliză se foloseşte în metalurgie la obţinerea unor metale, dar şi pentru acoperiri
galvanice (zincare, nichelare, argintare etc.), la lustruirea metalelor, la electrocoroziunea
pieselor şi la multe alte operaţii. Depunerea electrolitică sau electrodepunerea metalelor este
utilizată în practică cu două finalităţi: obţinerea şi rafinarea metalelor din soluţii şi acoperiri
ale materialelor metalice sau nemetalice cu un strat subţire de metal.
În electronică şi electrotehnică, se foloseşte cupru de înaltă puritate, care se obţine din
cupru brut prin electroliza soluţiei de sulfat de cupru cu anod solubil din cupru. Anodul este
format din plăci groase de cupru brut, impurificat cu alte metale (zinc, fier, argint, aur, platină
etc.). Catodul este format din plăci subţiri de cupru pur, intercalate printre plăcile anodice. În
baia de electroliză se află soluţie de sulfat de cupru acidulată cu acid sulfuric.
La anodul A (+) are loc oxidarea atomilor de cupru.
Cu(s) Cu2+(aq) + 2e-
La catod K (–) se descarcă ionii Cu2+. Pe catod se depune cupru metalic.
Cu2+ + 2e- Cu
Ecuaţia reacţiei totale arată că de pe anod cuprul metalic pur trece pe catod.
Electroliza se efectuează la tensiune joasă de 0,4V. În aceste condiţii, din plăcile anodice, trec
în soluţie ionii de cupru şi ionii impurităţilor metalice (Fe, Zn, Ni, Co), ai căror atomi au
tendinţa mai accentuată de a se oxida decât a atomilor de cupru. La catod se descarcă însă
numai ionii de cupru. Având tendinţa mai scăzută de a se reduce decât a ionilor de cupru,
ionii celorlalte metale rămân în soluţie. Alte metale (Ag, Au, Pt, Se, Sb, Bi) aflate ca
impurităţi în plăcile anodice de cupru brut şi care nu pot trece în ioni, se depun la partea
inferioară a băii de electroliză, formând aşa numitul „nămol anodic”. Nămolul anodic
reprezintă o sursă valoroasă pentru obţinerea acestor metale la puritate ridicată. Cuprul rafinat
electrolitic conţine peste 99,9% cupru. Rafinarea electrolitică este utilizată şi pentru
purificarea altor metale (Au, Ag, Pb, Al).
Acoperirile galvanice se fac în scopul protejării suprafeţei unui metal activ cu un strat
de metal mai nobil, pentru evitarea coroziunii sau în scopuri decorative prin procedee
alegalvanotehnicii.
120
Metalele utilizate pentru acoperiri galvanice sunt fie metale seminobile şi nobile (Cu,
Ag, Au) fie metale care nu se corodează deoarece se acoperă rapid cu un strat de oxid
protector (Ni, Cr, Sn, Al, Zn). Dacă materialul de bază este un aliaj fier - carbon (fontă sau
oţel) atunci obţinerea unor depuneri aderente, compacte, rezistente se realizează în straturi, ca
de exemplu: oţel/ cupru/ nichel sau oţel/ cupru/ nichel/ aur.Conform legii lui Faraday şi
ţinând cont de randamentul de curent al procesului, grosimea stratului metalic depus variază
direct proporţional cu durata electrolizei. Compoziţia băii de electrolit variază, şi este des
ţinută secret, dar de obicei ea depinde metalul ce urmează a fi depozitat, şi poate afecta
durabilitatea şi calitatea suprafeţei. De exemplu, argintul depus dintr-o soluţie de azotat de
argint nu se lipeşte prea bine de o suprafaţă metalică. Dacă este depus dintr-o soluţie ce
conţine ioni de Ag(CN)2-, atunci el adera bine şi capătă şi luciu. Alte metale ce sunt
electroplacate în asemenea băi sunt aurul şi cadmiul. Nichelul, ce poate şi el fi folosit ca start
protector, este placat dintr-o soluţie de sulfat de nichel, iar cromul este placat dintr-o soluţie
de H2CrO4.
Gradul de transformare al unui reactant în produsul dorit în cursul unui proces
electrochimic şi cantitatea de energie folosită la această transformare au o pondere însemnată
în determinarea eficienţei unui proces electrochimic şi în preţul final al produselor obţinute.
Bibliografie:
- Mark S. Wrighton, "Electrolysis," Discovery Channel School, original content provided by
World Book Online,
http://www.discoveryschool.com/homeworkhelp/worldbook/atozscience/e/177180.html
- https://alili2001.files.wordpress.com/2014/12/m08_chimfiz
- http://www.madsci.org/posts/archives/may98/893874472.Ch.r.html
- Sanda Fătu, Cornelia Costin, Adina Toescu, Chimie, manual pentru clasa a XII-a, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucureşti, 1997
- Constantin Ionescu, Chimie Fizică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
121
CHEMILUMINESCENŢA
Prof. NICOLETA DRĂGOI
Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui
Prof. dr. IRINA DUMITRAŞCU
Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui
1. Noţiuni fundamentale
Emisia de lumină care însoţeşte o reacţie chimică, fără producere de căldură, poartă
numele de chemiluminescenţă.
În general, ecuaţia reacţiei chimice poate fi reprezentată:
A + B → [◊]*→ Produs de reacţie +

Două substanţe chimice A şi B reacţionează şi ajung într-o stare intermediară excitată
(de energie ridicată), care se stabilizează eliberând energie sub formă de fotoni de lumină.
Lungimea de undă a energiei emise depinde de cantitatea de energie eliberată. Dacă
lungimea de undă se află în spectrul vizibil, atunci tranziţia electronului va fi percepută ca o
lumină de o anumită culoare - Figura 1.
Figura 1. Spectrul electromagnetic
Substanţele care produc luminescenţă (“lumină rece”) se numesc luminofori: luminol,

difenil oxalat etc.
2. Aplicaţiile chemiluminescenţei
Aplicaţii biologice: în cercetarea biomedicală, proteina care dă licuricilor strălucire şi
cofactorii săi, luciferina, sunt folosiţi pentru a produce lumină roşie datorită consumului de
ATP. Există specii de calamar si de crustacee care pot elibera în apă nori de lichid
chemiluminescent pentru a deruta atacatorii şi pentru a putea fugi necontenit.
Un exemplu de chemiluminescenţă este testul cu luminol folosit de specialiştii în
investigaţii juridice pentru a detecta urmele de sânge la locul crimei. Într-o încăpere
întunecată, pe suprafaţa unde se caută urme de sânge, care nu sunt vizibile cu ochiul liber,
122
este pulverizat un amestec de luminol într-o soluţie de peroxid de hidrogen; reacţia va fi

pozitivă deoarece fierul din hemoglobina din sânge va acţiona ca un catalizator în reacţia
luminolului şi se va observa o strălucire albastră aproximativ treizeci de secunde, timp în care
se poate surprinde fotografic luminescenţa.Sângele poate fi detectat chiar dacă urmele nu sunt
vizibile cu ochiul liber.
Aplicaţii chimice: în analiza gazelor, pentru determinarea de impurităţi (otrăvuri în

aer, oxizi de azot etc); în analiza combustiilor, anumite specii de radicali (precum .CH3 şi
.
OH) emit radiaţii la lungimi de undă specifice.
3. Sinteza luminolului - activitate experimentală

Luminolul (C8H7N3O2) este un compus chimic care prezintă
chemiluminescenţă cu o strălucire albastră când este pus în reacţie cu un
agent de oxidare corespunzător. A fost sintetizat pentru prima dată în
Germania în 1902, dar nu a fost numit „luminol” până în 1934.
Luminolul este un compus solid de culoare alb-galben pal,
solubil în majoritatea solvenţilor organici, dar insolubil în apă.
Mod de lucru:
Se amestecă 45 ml soluţie de acid sulfuric cu 13
g anhidridă ftalică şi 19 g nitrat de sodium, apoi se
încălzeşte până la aproximativ 110oC. Odată ce
temperatura este atinsă, reacţia se continuă pentru încă
o oră pentru a se produce nitrarea anhidridei ftalice la
anhidrida 3-nitroftalică, compus cu aspect gelatinos -
Figura 2. Figura 2. Anhidrida 3-nitroftalică
Amestecul gelatinos este transferat într-un vas
care conţine 150 ml apă rece, se amestecă energic până
când se dizolvă şi nu se mai degajă dioxid de azot
(experimentul se desfăşoară la nişă). Se lasă la
decantat peste noapte.
Se filtrează, se clăteşte precipitatul de două ori
cu câte 50 ml apă şi se lasă la uscat, solidul uscat se
mojarează ulterior - Figura 3. Figura 3. Mojararea acidului 3-nitroftalic
123
1g acid 3-nitroftalic se amestecă cu 616mg

sulfat de hidrazina, cu 1,4 g acetat de sodiu şi cu 1 ml
apă. Se fierbe până când se deshidratează. Se introduc
4 ml PEG (polietilenglicol), H-[O-CH2-CH2]-OH. Se
încălzeşte la 220ºC timp de 10 minute - Figura 4.
Figura 4. 3-nitroftalhidrazida
Se adaugă apoi 10 g hidroxid de sodiu, 13 g
metabisulfit de sodium şi 5 g folie de aluminiu
mărunţită. Se presează cu un vas de sticlă. Cât timp
decurge reacţia se degajă căldură şi se emană
hidrogen. Se lasă să reacţioneze până când se va opri
de la sine. Se mai adaugă folie de aluminiu şi procesul
se repetă până când amestecul nu-si mai schimbă Figura 5. Soluţie de luminol
culoarea.Soluţia este filtrată, iar reziduul se spală cu
50ml apă. Filtratul reprezintă soluţia de luminol –
Figura 5.
Separat, într-un vas se prepară o soluţie formată din 25
g bisulfat de sodiu şi 200 ml apă. Se mai adaugă 100
ml acetonă, o parte din filtrat şi se omogenizează. Se
lasă la decantat. Precipitatul se lasă la uscat (prin
evaporare) după ce se spală cu 100 ml apă.
Figura 6. Luminol
Ecuaţiile reacţiilor de sinteză a luminolului:
4. Reacţii chemiluminescente - Reacţia cu apă oxigenată şi fericianura de

potasiu (activitate experimentală)
Într-o soluţie bazică, luminolul se află în echilibru cu anionii săi. Anionii pot exista în
două forme tautomere, cu cele două sarcini negative localizate fie pe oxigen (formă de enol),
fie pe azot (formă de ketol).
124
Oxigenul necesar este obţinut într-o reacţie redox implicând peroxidul de hidrogen
(H2O2), hidroxidul de potasiu şi fericianura de potasiu (K3[Fe(CN)6].
Ionul de hexacionoferat (III) ([Fe(CN)6]3-) se reduce la ionul de hexacionoferat

(II)[Fe(CN)6]4-. Molecula de oxigen (O2) se combină cu forma de enol a anionului de
luminol, oxidând-oîntr-un peroxid ciclic. Peroxidul ciclic se descompune în sarea acidului 3-
amino-1,2-benzendicarboxilic,stare excitată, împreună cu molecula de azot (N2). Această
reacţie de descompunere estefavorizată deoarece molecula de peroxid ciclic este foarte
instabilă, iar reacţia presupuneruperea unor legături slabe. Este de asemenea favorizată
datorită creşterii entropiei (dezordinii) determinată de eliberarea unei molecule de gaz. Când
sarea acidului 3-amino-1,2-benzendicarboxilic revine la starea de echilibru, se eliberează un
foton de lumină albastră.
Mod de lucru:
S-au folosit câte două vase pentru fiecare reacţie în care s-
au preparat cele două soluţii de concentraţii diferite. Camera
obscură creată în acest scop pentru evidenţierea luminescenţei
luminolului a fost spaţiul de sub catedra din laboratorul de
chimie – Figura 7. Soluţia de oxidare a fost turnată peste soluţia
de luminol.
Figura 7. Soluţia de oxidare şi
soluţia de luminol
125
Experimente ce pun în evidenţă chemiluminescenţa luminolului:

Soluţie pentru Imagini /rezultatele
Soluţia de luminol Observaţii
oxidare chemiluminescenţei
2 g Na2CO3 12,5 ml H2O2, Reacţie foarte luminoasă
0.2 g luminol 30% şi foarte rapidă.
12g NaHCO3 250 ml H2O
0.25g NH4CO3
0.2 g CuSO4
400 ml H2O
0.46 g luminol 10 ml inalbitor Durează puţin având o
2 g NaOH 500 ml H2O strălucire medie.
400 ml H2O
0.46 g luminol 40 ml inalbitor Reacţie mai intensă dar

2 g NaOH 500 ml H2O mai scurtă ca durată decât
400 ml H2O cea anterioară.
2 g Na2CO3 0.4 g Este cea mai puternică

0.2 g Luminol K3[Fe(CN)6] reacţie în intensitate.
12.5 g NaHCO3 12,5 ml H2O2, Durează aproximativ 50
0.1 g(NH4)2CO3 5% de secunde.
650 ml H2O
500 ml H2O 10 ml H2O2, 5% Soluţia începe să
12 g NaHCO3 2g lumineze cu o culoare
2 g luminol K3[Fe(CN)6] albastră intensă care apoi
se estompează treptat.
CONCLUZII
În partea teoretică amevidenţiat noţiunile ştiinţifice fundamentale care stau la baza
activităţilor experimentale verificate ulterior.
Partea practică a constat în sinteza luminolului şi evidenţierea luminescenţei acestuia,
în soluţie alcalină de apă oxigenată şi hexacianoferat (III) de potasiu. Am obţinut cristale
solide de luminol de culoare gălbuie.
Potrivit ipotezei, am constatat că luminolul produce o strălucire albastră când este pus
în contact cu un agent de oxidare adecvat; intensitatea luminii fiind mai mare pe un interval
de timp mai scurt, atunci când am utilizat soluţii de concentraţii corespunzătoare - în cazul
folosirii unor soluţii de concentraţii reduse a reactanţilor sau prea mari (odată cu mărirea
concentraţiei creşte şi viteza de reacţie) strălucirea chemiluminescentă a luminolului a
devenit în intensitate imperceptibilă. Aşadar, aceasta depinde în intensitate atât de
concentraţia soluţiilor, cât şi de temperatură şi pH, chemiluminescenţa apare doar la pH mai
mare de 8-9.
Bibliografie:
1. Neniţescu, C.D., Chimie organică, Vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1980.
2. Garcia-Campana, A.M., Chemiluminescence in Analytical Chemistry, Editura CRC Press,
March 23, 2001.
3. *** http://en.wikipedia.org/wiki/Luminol.
126
INTERDISCIPLINARITATE ÎN PREDAREA NOŢIUNILOR DE

CINETICĂ
VITEZA DE REACŢIE
Prof. ŞTEFAN ASANDEI
Colegiul Agricol ,,Dimitrie Cantemir” Huşi
Scopul şi importanţa lucrării

Lucrarea subliniază cracterul inter şi trans disciplinar chimie – fizică - matematică al
noţiunilor de chimie - fizică în general, de cinetică chimică în special şi se axează pe noţiunea
de viteză de reacţie mărime fundamentală cu care se ocupă cinetica chimică. Se insistă pe
necesitatea predării acestei noţiuni, în corelaţie cu noţiunea de viteză din mecanică
(cinematică) pentru a se uşura însuşirea acestei noţiuni şi a scoate în evidenţă caracterul
interdisciplinar chimie-fizică - matematică al acestuia.
I. Interdisciplinaritatea - oconcepţie fundamentală
Principiul abordarii interdisciplinare a conţinuturilor exprimă necesitatea
depăşirii graniţelor ştiinţelor particulare şi a realizării unor abordări interdisciplinar-sistemice,
menită să formeze o viziune unitară asupra proceselor şi fenomenelor studiate şi dezvăluie
sensurile operaţionale ale noţiunilor ştiinţifice învăţate;
Interdisciplinaritatea vizează mai multe domenii care interferă. Ea presupune
nu doar schimburi de probleme şi idei, ceea ce face ca învăţarea să devină operaţională şi să
dobândească un spor de eficienţă;
Interdisciplinaritatea permite abordări complexe bazate pe utilizarea unor
aspecte de conţinut, a unor proceduri de lucru şi unor concepte fundamentale, instrumentale,
precum şi a unor criterii operaţionale comune mai multor discipline care se intersectează,
abordări realizate în scopul acumulării maximului de informaţii diferite, fenomene, procese
etc.;
Interdisciplinaritatea evidenţiază unitatea naturii, varietatea fenomenelor şi
ajută la soluţionarea problemelor globale. Totodată ea trebuie să se regăsească în şcoală ca un
câmp de aplicaţie pentru a furniza elevului instrumentele unei interpretări critice şi pozitive a
realităţii înconjurătoare;
Ca urmare a exploziei informaţionale,implicit a numeroaselor descoperiri în
domeniul ştiinţelor exacte, oamenii de ştiinţă, sociologi iau în considerare existenţa a trei
niveluri de cooperări şi interpătrunderii disciplinelor, abordării şi a metodelor de cercetare:
multidisciplinaritatea transdisciplinaritatea şi interdisciplinaritatea.
II. Interdisciplinaritatea în predarea noţiunilor de cinetică chimica

II.1 Generalităţi
La interferenţa chimiei cu celelalte ştiinţe ale naturii au luat naştere şi s-au dezvoltat
ştiinţe limitrofe: chimie-fizică, electrochimia, biogeochimia, geochimia, magnetochimia,
biochimia etc.;
Chimie-fizică utilizează în mare măsura metodele de investigaţie ale fizicii şi
matematicii;
Anumite capitole ale chimiei-fizice au denumit discipline independente: structura
materiei, cinetica chimică, termodinamică chimică, electrochimie, chimie coloidală;
Obiectul de studiu al cineticii chimice este:
• Viteza de reacţie şi factorii care influenţează viteza de reacţie;
• Mecanismul de reacţie.
127
II.2 Formele de manifestare metodologică a interdisciplinarităţii în procesul de

predare-învăţare,în cadrul noţiunilor de cinetică chimică sunt următoarele:
• Transferul operaţional de informaţii pentru explicarea unor fenomene, definirea
unor concepte şi explicarea unor legi aparţinând capitolului respectiv;
• Transferul de metode sau modele de fizică la cinetica chimică şi invers;
• Stabilirea unor conexiuni între cinetica chimică şi fizică pentru refacerea
unităţii fizică-chimie;
• Utilizarea matematicii pentru exprimarea concentrată a dependenţei dintre
anumite mărimi ce intervin în transformările chimice în timp.
Abordarea interdisciplinară în procesul de predare-învăţare a noţiunilor de cinetică
chimică se realizează numai când transferal de informaşii are un character organizat, logic,
metodic şi statornic, realizându-se astfel conexiuni între cele trei discipline: fizică-chimie-
matematică, pentru a se realiza un obiectiv comun: formarea unor concepţii ştinţifice despre
fenomene şi procese.
II. Viteza de reacţie

Abordarea noţiunii de viteză de reacţie prin analogie cu noţiunea de viteză din fizică
(mecanică, cinematică) este de un real ajutor, având în vedere că aceasta din urmă se predă
înaintea noţiunilor de cinetică chimică (clasa a VII-a).
III.1 Viteza mişcării uniforme-rectilinii

Mecanica, una din principalele părti ale fizicii se împarte în:
Cinematica – studiul deplasării
propriu zise a unui corp în timp;
Dinamica – studiază interacţiunile
dintre corpuri care duc la schimbarea stării
lor de mişcare.
Poziţia punctului A în mişcare poate fi concretizată fie prin segmentul s care va fi

funcţie de timp: s = f (t) (1)
fie prin coordonatele x, y, z care,de asemenea,vor fi funcţii de timp:
x = f1(t); y =f2(t); z = f3(t) (2)
Mişcarea se numeşte rectilinie când are loc de-a lungul unei linii drepte.
Mşcarea rectilinie este uniformă atunci când corpul în mişcare parcurge segmente
egale, în intervale de timp egale.
Viteza v a mişcării rectilinii uniforme reprezintă o mărime fizică direct proporţională
cu spaţiul parcurs şi inversproporţională cu intervalul de timp în care a fost parcurs acest
spaţiu sau distanţa parcursă de un mobil în unitatea de timp.
Presupunând că la momentul t0 poziţia unui corp în mişcarea rectilinie şi uniformă
este determinată de segmentul s0, iar la timpul t de segmental s (s > s0), expresia vitezei este
dată de relaţia: s − s0
v=k (3)
t − t0
128
Unde k este o constantă de proporţionalitate,iar când s0 = 0 şi t0= 0 rezultă:

s
v=k (4)
t
În mişcarea uniformă viteza este constantă pentru k = 1 rezultă:
s − s0 ∆s
v= , sa u v= (5)
t − t0 ∆t
Dimensiunile vitezei pot fi: cm/s;m/s;km/h.
Când mişcarea rectilinie nu este uniform variată,se foloseşte noţiunea de viteză medie
a mişcării. Aceasta va depinde de intervalul de timp pentru care o considerăm şi vom obţine o
caracterizare cu atât mai precisă cu cât intervalul de timp ∆t vor fi mai mici.
 ∆s 
v = lim ( v ) = lim   (6)
∆t → 0 ∆t → 0
 ∆t 
III.2 Viteza de reacţie
Viteza de reacţie este caracteristică fundamentală a desfăşurării unei reacţii chimice şi
depinde de mai mulţi factori:
Concentraţia reactanţilor;
Temperatura;
Catalizatorii;
Natura solventului(pentru reacţii chimice în soluţie);
Raportul s/V(suprafaţă/volum al reactorului) pentru reacţii în fază gazoasă.
Viteza de reacţie în sistem închis-sistemul închis, din punct de vedere cinetic, este
acela în care nu are loc schimb de masă cu mediul exterior şi deci variaţia compoziţiei
chimice este datorată numai reacţiei chimice.
Definiţia vitezei de reacţie
Viteza de reacţie exprimă cantitativ scăderea sau creştera numărului de molecule
(moli), respective de reactanţi sau produşi pe unitate de timp şi unitatea de spaţiu de reacţie
(unitatea de volum pentru reacţii omogene şi unitatea de suprafaţă sau masă pentru reacţii
eterogene).
Pentru reacţii chimice omogene:
1 dn  molecule ( moli ) produ ş i sau reac tan ţ i 
v=±   (7)
V dt  ( volum ) timp 
Pentru reacţii chimice eterogene:
1 dn  molecule ( moli ) produ şi sau reac tan ţi 
v=±  
s dt  ( arie ) timp 
1 dn  molecule ( moli ) produ şi sau reac tan ţi 
v=±  
m dt  ( masă ) timp 
Când reacţia omogena se desfăşoară la volum constant,relaţia (1) devine:
d  n 
v=±   (8)
dt  V 
Dar: n
= c ( moli / L ) (9)
V
şi ecaţia (2) ia forma: dc
v=± (10)
dt
Se impune semnul minus (-) când c este concentraţia unui reactant şi semnul plus (+)
când c este concentraţia unui produs pentru ca v să fie mai mare ca zero, deci să aibă o
valoare pozitivă.
Ecuaţia (4) poate fi formulată astfel: v = ± ∆ c (11)
∆t
129
Pentru o reacţie simplă omogena în sistem închis: A → B (12)

∆ [ A] ∆ [B]
v=− = (13)
∆ [t ] ∆ [t ]
[ A] final − [ A]iniţial
Sau v=− (14)
t final − tiniţial
[ B ] final − [ B ]iniţial
v= (15)
t final − tiniţial
Dimensiunea vitezei de reacţie este mol L−1t −1 ( mol L−1 min −1 , mol L−1 sec −1 ) .
După durată reacţiile se clasifică astfel:
Nr. Tip de reacţie Timp Exemple

crt
1 Reacţii lente 103 - Oţetirea vinului, ruginirea fierului, reactia Fe cu CuSO4 etc.
106 s
2 Reacţii 1 - 103 Descompunerea H2O2, saponificarea, CH3-COO-CH3,
obişnuite s reacţii în lanţ simple (neramificat)
3 Reacţii rapide 1 s Reacţii ionice, reacţii în lanţ ramificat direct (arderea H2)
Concluzii
Lucrarea subliniază necesitatea abordării interdisciplinare chimie -fizică-matematică a
noţiunilor de cinetică chimică.
Se prezintă formule de manifestare metodologică a interdisciplinarităţii în predarea-învăţarea
noţiunilor de cinetică chimică
Se abordează noţiunea de viteză de reacţie analogic cu noţiunea de viteză din fizică
(cinematică).
Se prezintă dimensiunea vitezei de reacţie şi a vitezei de deplasare a unui corp şi se face
clasificarea reacţiilor chimice după durata reacţiei.
Cinetica chimică constituie o ştiinţă interdisciplinară chimie-fizică-matematică.
Bibliografie
1. V. Isac, Natalia Hurduc, Chimie fizică. Cinetica chimică şi cataliza, Editura Ştiinţa Chişinău,
1994, pag. 5.
2. S.E Fris, A.V. Timareva, Curs de fizică generală, vol I., Editura Tehnică, Bucureşti, 1969,
pag. 24.
3. R. P. Feynman, R. B. Leighton, M. Sands, Fizica modernă, mecanică, radiaţii, căldură,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1969, pag.132.
4. M. Andruh, I. Baciu, D. Bogdan, Manual de chimie pentru clasa a XII a, Editura Mistral Info
Media, Bucureşti, 2007, pag. 30-35.
5. D. G. Cozma, A. Peiu, Didactica chimiei.Teorie şi aplicaţii, Editura Performantica, Iaşi, 2009
6. S. Fătu, Metodica predării chimiei, Editura Coprint, Bucureşti, 2002.
7. Fătu S., Jinga I, Învăţarea eficientă a conceptelor fundamentale de chimie, Editura Corint,
Bucureşti, 1997.
130
ÎNVĂŢAREA EXPERENŢIALĂ
PROIECT DIDACTIC LA DISCIPLINA CHIMIE
Prof. ANIŞOARA ROŞU
Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Vaslui
1. Unitatea de învăţare: Reacţii redox

2. Lecţia: Elementul galvanic
3. Scopul lecţiei: Producerea curentului electric cu ajutorul reacţiilor chimice
4. Competenţe specifice:
C1. Să descrie componentele unui element galvanic;
C2. Să explice rolul fiecărui component din elementul galvanic;
C3. Să construiască experimental un element galvanic şi să observe procesele care au loc
la electrozi;
C4. Să modeleze procesele de oxido-reducere care au loc la electrozi;
C5. Să reprezinte schematic un element galvanic.
5. Indicatori de performanţă:
I1. Nivel minim 5-6: Cunoaşterea componentelor elementului galvanic, rolul fiecărui
component şi construirea lui;
I2. Nivel mediu 7-8: Construirea şi explicarea funcţionării elementului galvanic;
I3. Nivel maxim 9-10: Modelarea proceselor de oxido–reducere şi reprezentarea
schematică a elementului galvanic.
6. Valori: Interes şi curiozitate; dispoziţie de a asculta părerile celorlalţi; respect pentru
argumentarea ştiinţifică; dorinţa de informare şi afirmare.
7. Întrebarea declanşatoare: Cum poţi obţine curent electric cu ajutorul chimiei?
8. Resurse: Mijloace şi materiale didactice: substanţe chimice: electrozi de zinc şi cupru,
soluţii de CuSO4, ZnSO4, NaCl; pahare Berzelius, punte de sare, fire conductoare, voltmetru,
planşă, manuale, videoproiector, prezentare Power Point -istoricul bateriei, laptop.
Structura orei:
Activitatea 1 (5minute)
Sensul: Pregătirea pentru lecţie
Facilitare: Până profesorul face prezenţa roagă un elev să verifice dacă sunt pe masă toate
materialele necesare realizării experienţei cu ajutorul fişei de lucru realizată de profesor.
Sensul: Elevii să recunoască componentele necesare realizării elementului galvanic.
Facilitare: Elevii sunt împărţiţi în 5 echipe. Fiecare echipă primeşte o grilă de anticipare,
pregătită de profesor cu componentele elementului galvanic şi rolul lor. Apoi vin pe rând la
masa cu materiale, observă, notează, merg în bancă discută şi verifică ce au identificat.
Profesorul indică variantele corecte iar elevii le confruntă. Echipa cu cele mai multe variante
corecte este câştigătoare.
Reflexie/ Procesare: Ce aţi avut de făcut? Cum aţi lucrat? Cum v-aţi simţit? Care
componente le cunoşteaţi? Care nu? Cum credeţi că trebuie legate între ele pentru a obţine
curent electric?
Notiţe în caietul elevului: Alcătuirea elementului galvanic: două semicelule – fiecare

semicelulă fiind alcătuită dintr-un electrod metalic (Cu, Zn) şi o soluţie a unei sări solubile a
metalului respectiv (CuSO4, ZnSO4);circuitul exterior în care este intercalat un voltmetru;
puntea de sare – un tub de sticlă sub forma literei U în care se introduce soluţia saturată a
unei sări( KCl ) şi care are rolul de a face contactul electric între cele două soluţii.
131

Sensul: Profesorul construieşte împreună cu elevii elementul galvanic şi explică modul de
funcţionare
Facilitare: Profesorul distribuie elevilor fişa de activitate experimentală apoi construieşte cu
ajutorul lor un element galvanic. După închiderea circuitului orientează atenţia elevilor
asupra deviaţiei acului voltmetrului. Profesorul le cere elevilor să urmărească ce se întâmplă
în timpul funcţionării elementului galvanic cu masele celor doi electrozi.
Explicarea funcţionării: deoarece zincul este mai reactiv decât cuprul (vezi seria reactivităţii
chimice) zincul are tendinţa mai mare de a trimite ioni în soluţie decât cuprul. Atomii de zinc
de pe plăcuţă cedează electroni şi trec în soluţie sub formă de ioni. Deci, în timp plăcuţa de
zinc scade şi concentraţi ionilor de zinc din soluţie creşte (exces ioni Zn). A(-): Zn0 - 2e- →
Zn+2 - proces de oxidare.
Electronii cedaţi circulă prin firele conductoare (acul voltmetrului se mişcă indicând
un curent electric) ajung pe plăcuţa de cupru de unde sunt acceptaţi de ionii de cupru din
soluţie. C(+): Cu+2 + 2e- → Cu0 - proces de reducere.
Cuprul se depune pe plăcuţa de cupru, masa acesteia crescând în timp, concentraţia
ionilor de cupru din soluţie va scădea (exces SO4 2-). Deoarece în timpul funcţionării
neutralitatea soluţiilor din cele două pahare Berzelius nu mai este asigurată, ionii din puntea
de sare se vor deplasa spre capetele acesteia şi vor trece în soluţiile din pahare, Cl- spre
paharul cu soluţie de ZnSO4 şi ioni pozitivi de K+ spre paharul cu soluţia cu CuSO4.
Reflexie/ Procesare: Ce am făcut? Ce aţi observat? Ce aţi gândit? Ce s-a întâmplat? Ce
credeţi că s-ar fi întâmplat dacă am fi procedat altfel? De ce a crescut masa plăcuţei de cupru?
De ce a scăzut masa plăcuţei de zinc? Ce rol a avut puntea de sare? Ce valoare a avut
tensiunea măsurată cu voltmetru? Cum credeţi că putem obţine o valoare mai mare a
tensiunii? Pe ce se bazează funcţionarea elementului galvanic? Putem realiza un element
galvanic folosind şi alte metale? Ce condiţie trebuie să îndeplinească acestea? De ce? Cum
putem folosi mai departe aceste informaţii? La ce ne ajută să cunoaştem aceste informaţii?

Metalul la care are loc procesul de oxidare se numeşte anod (A) şi se notează, prin
convenţie, cu semnul minus (-), în cazul nostru Zn;
Metalul la care are loc procesul de reducere se numeşte catod (C) şi se notează, prin
convenţie, cu semnul plus (+), în cazul nostru Cu;
Electronii care se deplasează prin circuitul exterior constituie un curent electric, de
aceea elementul galvanic este folosit ca sursă de electricitate;
Tubul în formă de U (puntea de sare, se numeşte aşa deoarece este umplut cu o
soluţie saturată a unei sări) face legătura dinte soluţiile celor două pahare fără să se
amestece şi asigură transportul curentului electric cu ajutorul ionilor (închide circuitul).
Prin însumarea proceselor care au loc la cei doi electrozi obţinem reacţia redox
globală: Zn + CuSO4 = Zn SO4 +Cu.
Elementul galvanic studiat poate fi reprezentat astfel: (-) Zn0/ Zn+2 // Cu+2/ Cu0 (+).
Între cei doi electrozi ce formează elementul galvanică apare o tensiune măsurată cu
ajutorul voltmetrului de aproximativ 1V. Prin cuplarea diferitelor semicelule redox, două
câte două, se poate obţine un număr foarte mare de celule galvanice caracterizate de
tensiuni mai mari.
Funcţionarea unui element galvanic se bazează pe diferenţa de reactivitate (caracter
electropozitiv) a celor două metale care formează ce doi electrozi, anodul şi catodul. Ca
anod va putea funcţiona totdeauna metalul cu reactivitate mai mare, numai astfel reacţia
redox va avea loc şi pila electrică va genera curent electric.
132
Activitatea 4: (10 minute)

Sensul: Aplicarea noilor cunoştinţe în înţelegerea funcţionării unei baterii.
Facilitare: Profesorul prezintă elevilor la videoproiector o prezentare Power Point despre
istoricul bateriei.
Reflexie/ Procesare: Cum v-aţi simţit? Cunoşteaţi aceste informaţii? De unde? Cine a
inventat prima baterie? Cum se mai numesc bateriile? Din ce limbă provine termenul de
baterie şi ce reprezintă el la origine? Ce tipuri de baterii cunoaşteţi? Unde le folosiţi? Vă
puteţi imagina viaţa fără baterii electrice?

Elementele galvanice se mai numesc şi pile galvanice după numele fizicianului Luigi
Galvani (1737-1798) şi pile electrice sau baterii sau celulevoltaicedupă numele fizicianului
Alessandro Volta (1737-1798), inventatorul bateriei.Atât termenul de pilă cât şi cel de baterie
au conotaţii istorice: pille din limba franceză înseamnă teanc provenind de la primul
ansamblu de celule înseriate, pila Volta, – termenul de baterie, provenind tot din limba
franceză, batre (a bate, a lovi), la origine desemnând grupurile de piese de artilerie folosite
pentru asaltul fortificaţiilor.
133
SUPERCONDENSATORUL
o provocare pentru civilizaţia umană
Profesor GELU MUNTEANU
Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui
Trebuie să recunoaştem că noi civilizaţia umană suntem încă la începutul descifrării

tainelor naturii.
În domeniul stocării energiei electrice se fac eforturi deosebite. După aproape un
secol de cercetări, în anul 2008, firma americană EEStor a construit un nou tip de
supercondensator. Acesta are o densitate energetică de 340Wh/Kg, densitate care comparată
cu cea a condensatorilor electrolitici obişnuiţi, care este de 5Wh/Kg, ne arată că poate stoca o
energie de aproximativ 70 de ori mai mare. Privit din alt unghi şi făcând comparaţie între cele
două tipuri de condensatoare putem spune că supercondensatoarele pot înmagazina aceeaşi
energie dar au masa de aproximativ 70 de ori mai mică. Nu este un lucru de neglijat. Să nu
uităm însă că cercetările pot aduce surprize plăcute.
Să vedem prin ce diferă un supercondensator de un condensator.

Condensatorul electrolitic obişnuit are:
1) electrod metalic (armătură);
2) electrod metalic (armătură);
3) separator;
4) electrolit;
5) strat de sarcină electrică pozitivă la suprafaţa
electrodului;
6) strat de sarcină ionică negativă lângă suprafaţa
electrodului;
7) strat de sarcină electrică negativă (electroni) la
suprafaţa electrodului;
8) strat de sarcină ionică pozitivă lângă suprafaţa
electrodului.
Supercondensatorul (condensatorul electrolitic cu
strat dublu) are:
1) subtrat metalic electrod sau armătură (colector de
curent);
2) subtrat metalic electrod sau armătură (colector de
curent);
3) electrod (armătură);
4) electrod (armătură);
5) separator;
6) electrolit;
7) pori în materialul electrodului în care a intrat
electrolitul;
8) sarcina pozitivă;
9) ion negativ;
10) sarcină negativă (electron);
11) ion pozitiv.
134
Se ştie că pentru a mări capacitatea unui condensator se poate micşora distanţa dintre
armături sau se poate mări suprafaţa armăturilor. Să analizăm cele două opţiuni. Micşorarea
distanţei dintre armături duce la creşterea capacităţii dar şi la micşorarea tensiunii de lucru a
condensatorului, ceea ce duce la micşorarea energiei ce poate fi înmagazinată. Mărirea
suprafeţei armăturilor măreşte capacitatea dar menţine tensiunea de lucru ducând la creşterea
energiei înmagazinată.
Din punct de vedere tehnic mărirea suprafeţei armăturilor se poate realiza prin
utilizarea unei armături cu suprafaţă plană sau cu suprafaţă poroasă.
Diferenţa esenţială dintre cei doi condensatori, condensatorul electrolitic obişnuit şi
supercondensator (condensatorul electrolitic cu strat dublu), este aceea că un condensator
electrolitic obişnuit foloseşte o suprafaţă plană în timp ce un supercondensator foloseşte o
suprafaţă poroasă.
Până la urmă ajungem la vorba românului: ”teoria ca teoria, dar practica ne omoară”.
Tradus în limbajul cercetătorilor care lucrează la îmbunătăţirea performanţelor
condensatoarelor, aceasta se traduce prin provocarea de a obţine suprafeţe poroase de înaltă
calitate care să ducă la creşterea capacităţii.
Acum să vedem care sunt avantajele şi dezavantajele utilizării supercondensatoarelor.
Dacă acestea din urmă se utilizează în circuite electronice în locul condensatoarelor obişnuite
aceasta ar duce la micşorarea dimensiunilor şi maselor dispozitivelor electronice, lucru deloc
de neglijat în cazul dispozitivelor masive. Dacă însă supercondensatoarele ar fi utilizate în
locul acumulatorelor de curent aceasta ar duce la câteva avantaje majore: un avantaj ar fi
acela al timpului de viaţă mai mare, dat de numărul mai mare de cicluri de încărcare-
descărcare al supercondensatoarelor, datorat faptului că în interiorul acestora nu au loc reacţii
chimice, alt avantaj ar fi dat de micşorarea timpului de încărcare, deoarece condensatoarele
se pot încărca mult mai rapid (timpul de încărcare este de ordinul minutelor în comparaţie cu
cel al acumulatoarelor care este de ordinul orelor) şi nu în ultimul rând, mărirea puterii
maxime ce poate fi oferită consumatoarelor, deoarece condensatoarele se pot descărca, de
asemenea, mai rapid. Rămânând tot în domeniul avantajelor, să luăm în calcul tendinţa
mondială de a trece de la automobile care utilizează carburant de natură petrolieră la
automobile electrice, utilizarea supercondensatoarelor la automobile electrice ar crea un
confort deloc de neglijat tocmai prin timpul scurt de încărcare. Bineînţeles că mai există şi
alte motive de a utiliza supercondensatoare dar cred că ajunge cu laudele. Să trecem la partea
cu dezavantajele.
Un dezavantaj major al supercondensatoarelor utilizate în locul acumulatoarelor, ar fi
tocmai timpul mic de descărcare în cazul unor accidente apărute în timpul funcţionării sau
chiar al staţionării. Cantitatea mare de energie degajată într-un timp scurt poate duce la
provocarea unor neplăceri.
Am auzit cu toţii despre telefoane mobile inteligente care au explodat sau care s-au
încălzit excesiv. Nimeni nu îşi doreşte un astfel de incident.
Să fim optimişti, să privim partea plină a paharului şi să sperăm că viitorul ne va
aduce numai descoperiri minunate.
135
PARTEA a III-a
Activităţi extracurriculare
Proiecte
Activităţi în săptămâna Şcoala altfel

,,Să ştii mai multe să fii mai bun!”
Curiozităţi
136
PLEDOARIE PENTRU ŞTIINŢĂ ŞI TEHNICĂ, EDIŢIA I, 2017

Prof. dr. ECATERINA-AURICA ANGHELUŢĂ
Prof. CĂTĂLIN-DANIEL ANGHELUŢĂ
Colegiul Naţional ,,Gh. Roşca Codreanu” Bârlad
Proiectul judeţean ,,Pledoarie pentru ştiinţă şi

tehnică” a fost iniţiat în semestrul I al acestui an şcolar
de către Colegiul Naţional ,,Gh. Roşca Codreanu”
Bârlad, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean
Vaslui şi al Asociaţiei PROFIZICA Vaslui.
Parteneri în cadrul proiectului au fost: Liceul
Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, Colegiul, Tehnic
,,Al. I. Cuza” Bârlad, Colegiul Tehnic ,,M. Guguianu”
Zorleni, Şcoala Gimnazială nr.1 Zorleni, Şcoala
Gimnazială ,,Mihai David” Negreşti, Şcoala
Gimnazială „Ion Agarici” Muntenii de Sus.
Ediţia I a sesiunii de comunicări ştiinţifice ,,Pledoarie pentru ştiinţă şi tehnică” s-a
desfăşurat în data de 15 mai 2017, la Colegiul Naţional ,,Gh. Roşca Codreanu” Bârlad.
Sesiunea a fost
structurată pe trei
secţiuni:
- comunicări
ştiinţifice
ale
cadrelor
didactice;
- comunicări
ştiinţifice
ale
elevilor;
- târgul de
ştiinţă.
Participarea elevilor, îndrumaţi de cadre

didactice, a fost directă, prin prezentarea orală a
lucrărilor sau în formatele film ştiinţific sau poster,
precum şi indirectă. La secţiunea Târgul de ştiinţă au
fost prezentate machete realizate de elevi sub forma
unor miniproiecte în cadrul orelor de fizică.
Toţi participanţii au primit pliantul sesiunii,
iar elevilor li s-a acordat diploma Ambasadorii
ştiinţei. Lucrările participante au fost publicate, în
luna iunie, pe un CD înregistrat ISSN la Editura
Casei Corpului Didactic Vaslui. Imagini din timpul
sesiunii de comunicări ştiinţifice ale elevilor.
137
PROIECT PENTRU SĂPTĂMÂNA ”ŞCOALA ALTFEL”
Prof. BADEA ILEANA - CAMELIA

Titlul proiectului ”Ştiinţă sau magie?”

Rezumatul proiectului:
Proiectul se derulează pe durata unei zile de curs (6 ore) fiind prevăzute pauze de 15
minute între activităţile pentru care sunt alocate mai mult de 60 minute. Pentru energizarea
participanţilor şi spargerea gheţii este propus jocul ”Învăţare - dezvăţare”. După destinderea
atmosferei, participanţii sunt împărţiţi prin tragere la sorţi în 4 echipe. Fiecare echipă va
realiza câte un experiment spectaculos de fizică. Echipele vor fi denumite simbolic după
numele savantului care a avut contribuţii în studierea fenomenului care stă la baza
experimentului. Infrastructura necesară experimentului va fi pusă la dispoziţie de profesor,
alocându-se timp suficient pentru ca elevii să se familiarizeze şi cu conceptele teoretice care
stau la baza producerii fenomenelor din experiment. Pentru a-i stimula pe elevi să realizeze
un studiu aprofundat al temei propuse, sunt invitaţi să realizeze o prezentare cu public a
experimentului realizat, prezentarea conţinând atât experimentul cât şi explicaţiile aferente.
Publicul va fi asigurat din membrii celorlalte echipe. Atât pe durata realizării experimentului
cât şi pe durata prezentării, fiecare echipă va avea desemnat un cameraman care va înregistra
audio-video evenimentele. Cu ajutorul softului Camtasia (sau un alt soft de editare film),
elevii vor crea un clip care să prezinte experimentul realizat, clip care să poată fi folosit ca
material didactic în lecţiile viitoare (dacă va permite calitatea). Fiecare echipă va avea
posibilitatea să evalueze activitatea celorlalţi colegi pe o fişă creată de profesor.
Justificarea proiectului:
Fizica este o ştiinţă bazată pe activitate experimentală. Din păcate, supraîncărcarea
programei şcolare şi numărul mic de ore alocat disciplinei în planurile cadru pentru liceele
tehnologice, îl pune pe profesor deseori în situaţia de a renunţa la activităţile practice.
Evaluările din cadrul examenelor de final de ciclu şi de admitere în diverse forme de
învăţământ pun accent exclusiv pe rezolvarea de probleme, ceea ce îl determină pe profesor
să se concentreze în cadrul orelor din curriculum pe astfel de activităţi. Un chestionar, aplicat
unui eşantion de 250 elevi de clasa a X-a înscrişi la 4 dintre liceele din Vaslui, cu scopul de a
identifica modalităţi de motivare a elevilor în studiul fizicii, a reliefat că elevii consideră că
experimentul este una dintre modalităţile preferate de desfăşurare a activităţilor, considerând-
o una dintre cele mai eficiente în înţelegerea conceptelor. Motivele prezentate mai sus conduc
la exploatarea oricărei oportunităţi ivite în scopul realizării de experimente de fizică cu elevii.
Experimentele propuse în cadrul proiectului implică în mare măsură noţiuni şi concepte
cuprinse în programa de fizică pentru liceu. Excepţie face experimentul de electrizare, ales
intenţionat dat fiind faptul că electrostatica nu mai este cuprinsă în programă, deşi înţelegerea
altor conţinuturi curriculare nu este posibilă fără noţiuni de electrostatică. Elevii se simt atraşi
în general de orice activitate ce implică utilizarea calculatorului, ceea ce m-a determinat să
prevăd activitatea de montaj film.
Se poate propune elevilor implicaţi să participe cu clipurile realizate la Concursul de
Creativitate în Fizică şi Tehnologii ”Ştefan Procopiu”. Experienţele alese au un grad ridicat
de spectaculozitate, ceea ce va stârni curiozitatea de a efectua şi alte astfel de experimente.
138
Categorii de beneficiari:
Proiectul se adresează tuturor elevilor şcolii, indiferent de clasă sau specializare/
calificare. Beneficiarii proiectului vor fi 24 elevi care-şi vor manifesta dorinţa de a se implica
în proiect.
Scopul proiectului: să conştientizeze importanţa cunoştinţelor şi abilităţilor în obţinerea

succesului
Obiective:
O1: să îmbunătăţească abilităţile de lucru în echipă pentru un număr de 24 elevi la finalul
derulării proiectului;
O2: să dezvolte abilităţile practice şi digitale la un număr de 24 elevi prin realizarea unor
experimente de fizică, înregistrarea şi montarea imaginilor;
O3: să îmbunătăţească competenţele de comunicare a unui număr de 24 elevi prin oferirea de
explicaţii pe seama experimentelor realizate.
Descrierea activităţilor
Activitatea 1 - durata 15 min
Sens (de ce facem această activitate, de ce este necesară, utilă pentru elev)
Stimulează participanţii să reflecteze cu privire la ce este învăţarea şi dezvăţarea
Pregătire (înainte de oră sau/ şi înainte de activitate, ce are profesorul de făcut)
Facilitatorul invită grupul de participanţi să se ridice în picioare şi să formeze un cerc.
Participanţii sunt rugaţi să păstreze între ei o distanţă de cel puţin un braţ.
Facilitare (ce are profesorul şi elevii de făcut)
Facilitatorul va da nişte comenzi verbale iar participanţii vor trebui să le execute:
Stânga = participanţii îndreaptă mâinile spre stânga
Dreapta = participanţii îndreaptă mâinile spre dreapta
Jos = participanţii lasă mâinile jos
Sus = participanţii ridică mâinile sus
Faţă = participanţii ridică mâinile în faţă
Spate = participanţii întind mâinile spre spate
Val mexican = se ridică mâinile sus (ca la fotbal)
După ce experimentează de câteva ori, facilitatorul introduce schimbări în modul de a
executa comenzile. Iată noile mişcări:
Sus = mâinile la stânga
Spate = val mexican
Jos = mâinile la dreapta
Faţă = mâinile jos
Stânga = mâinile la spate
Dreapta = mâinile la stânga
Val mexican = mâinile jos
Participanţii experimentează de câteva ori, apoi facilitatorul va da comenzile din ce în ce
mai repede. La un moment dat, participanţii vor pierde controlul şi se va produce haos şi
hilaritate.
Facilitatorul încheie jocul şi invită participanţii să ia loc şi să reflecteze împreună cu privire
la joc.
139
Reflecţie/procesare
Care a fost sarcina?
Aţi reuşit să o duceţi la bun sfârşit?
Cum v-aţi simţit în timpul exerciţiului?
A fost greu? Uşor? De ce?
Care ar fi câteva lecţii despre învăţare pe care le puteţi desprinde din acest joc?
Activitatea 2 - durata 105 minute

Sunt stimulaţi să-şi dezvolte abilităţile practice şi nivelul de cunoştinţe prin implicare în
realizarea unor experimente spectaculoase de fizică şi explicarea ştiinţifică a constatărilor
Pregătire (înainte de oră sau/şi înainte de activitate, ce are profesorul de făcut)
Procură materialele necesare desfăşurării fiecărui experiment, realizează şi printează fişele
de lucru (anexele 1, 2, 3, 4) pentru fiecare experiment. Pregăteşte bileţele utile pentru
formarea celor 4 echipe prin tragere la sorţi. Fiecare bileţel va conţine numele fizicianului
care a avut contribuţii în studierea fenomenelor care se produc în experimentul la care va
lucra fiecare participant (”Coulomb”, ”Faraday”, ”Snell”, ”Galilei”), fiind pregătite câte 6
bileţele pentru fiecare nume.
Profesorul anunţă că au la dispoziţie materialele necesare, descrierea şi explicarea a 4
experimente spectaculoase de fizică, precizând numele fiecărui experiment. Roagă elevii să
extragă câte un bileţel în vederea formării echipelor de lucru. Solicită fiecărei echipe să
desemneze o persoană care, folosind telefonul, să înregistreze imagini din timpul realizării
experimentului. În fiecare echipă, elevii identifică materialele necesare şi iau cunoştinţă cu
modul de lucru. Respectă paşii descrişi şi realizează experimentul. Iau cunoştinţă şi îşi
însuşesc explicaţiile ştiinţifice ale constatărilor experimentului. Profesorul lasă libertate
fiecărei echipe să stabilească rolurile şi responsabilităţile membrilor în cadrul echipei.
Activitatea 3 - durata 90 minute

Îşi îmbunătăţesc competenţele de comunicare fiind nevoiţi să prezinte experimentul realizat
colegilor lor într-o formă cât mai atractivă, oferind explicaţii ştiinţifice asupra proceselor şi
fenomenelor care se petrec. Îşi îmbunătăţesc competenţele de evaluare fiind stimulaţi să
evalueze activitatea colegilor.
Pregătire (înainte de oră sau/ şi înainte de activitate, ce are profesorul de făcut)
Profesorul concepe şi printează fişa de evaluare a activităţii (anexa 5). Profesorul
organizează spaţiul de desfăşurare a activităţii astfel încât să permită derularea în condiţii
optime a prezentării experimentului şi oferirea de explicaţii ştiinţifice de către fiecare grupă
unui auditoriu format de membrii celorlalte grupe.
Profesorul anunţă participanţii că au posibilitatea de a prezenta rezultatele muncii lor
celorlalţi colegi care sunt curioşi nu numai să descopere realizările dar doresc să ia
cunoştinţă şi cu explicaţiile care să conducă la înţelegerea celor observate. Acordă 30
minute pentru pregătirea prezentărilor. Distribuie fiecărui participant fişa de evaluare a
prezentărilor, atrăgând atenţia că nu se evaluează decât activitatea celorlalte echipe, pentru
a evita subiectivismul. Fiecare echipă prezintă experimentul şi oferă explicaţiile ştiinţifice
ale proceselor şi fenomenelor care se produc. Cameramanul echipei înregistrează
prezentarea. Elevii celorlalte grupe evaluează activitatea colegilor lor.
140
Activitatea 4 – durata 105 minute

Îşi valorifică creativitatea şi talentul artistic şi dobândesc abilităţi de montaj film.
Pregăteşte 5 calculatoare şi se asigură că au instalate soft-uri de montaj film (Camtasia sau
Movie Maker). Conectează unul dintre calculatoare la videoproiector pentru a oferi
indicaţii elevilor de utilizare a softului.
Prezintă elevilor un clip de pe platforma You Tube care prezintă un experiment ştiinţific,
pentru a evidenţia ce calităţi trebuie să deţină clipul. Prezintă elevilor operaţiile de bază în
activitatea de montaj film: inserarea filmului în aplicaţie, tăiere, mutare, inserare animaţii,
creare film etc. Elevii au la dispoziţie 60 minute pentru a realiza un clip folosind colecţia
de clipuri realizate pe durata desfăşurării şi prezentării experimentelor de fizică. Durata
clipului nu trebuie să depăşească 5 minute şi trebuie să surprindă toate etapele: prezentarea
materialelor, realizarea şi prezentarea experimentului.
La final, sunt proiectate toate clipurile.
Activitatea 5 - durata 15minute

Reflectează asupra activităţii desfăşurate şi exersează competenţele de autoevaluare.
Elaborează şi printează fişele de autoevaluare.
Profesorul distribuie fişele de autoevaluare fiecărui participant (anexa 6). Elevii reflectează
asupra îndeplinirii sarcinilor primite şi dificultăţilor întâmpinate, apreciază calitatea
produselor realizate, stabilesc strategii pentru a evita pe viitor dificultăţile în activităţile de
învăţare.
Voluntari şi parteneri:
Părinţii elevilor minori care care vor face parte din proiect vor fi implicaţi pentru a-şi
da acordul cu privire la înregistrarea copiilor, fiind asiguraţi că imaginile vor fi folosite
exclusiv în scop didactic.
Anexa 1
Beteala zburătoare
Materiale necesare:
Tavă circulară de aluminiu cu diametrul de 9 cm
Cârpă de lână
Pahar de polistiren
Placă se polistiren
Rolă de scotch
Fâşie de beteală din aluminiu cu lungimea de 12 cm
141
Paşi de urmat:
Realizaţi un nod pe fâşia de beteală, astfel încât
să obţineţi o buclă iar capetele să rămână
suficient de lungi.
Puneţi paharul cu gura în jos în mijlocul tăvii
de aluminiu (vezi fotografia alăturată) şi lipiţi-l
cu bandă de scotch în această poziţie. Obţineţi
astfel ”mânerul” de plastic.
Electrizaţi bucata de polistiren frecând-o cu cârpa de lână timp de cel puţin 30 de

secunde. Pentru a testa dacă este electrizată, ţineţi polistirenul în apropierea firelor de păr de
pe braţ şi dacă simţiţi senzaţia de furnici care se târăsc pe piele, atunci este încărcată.
Apoi, pentru a încărca pozitiv tava de aluminiu, aşezaţi-o pe placa de polistiren
electrizată şi atingeţi marginea tăvii cu degetul. Observaţi că, pe măsură ce mutaţi vârful
degetului la un centimetru de tavă, veţi auzi un pocnet, veţi simţi un şoc şi – în lumină slabă –
veţi vedea o scânteie. Acum sunteţi gata să faceţi beteala să zboare!
Odată ce tava de aluminiu este încărcată, asiguraţi-vă că o manipulaţi şi o mutaţi
numai cu paharul de polistiren. Evitaţi ca orice parte a corpului să atingă – sau doar să se
apropie – de metal.
Folosind mânerul de plastic, ridicaţi tava de aluminiu electrizată şi întoarceţi-o cu faţa
în jos, astfel încât paharul să se afle acum sub tavă, iar fundul plat al tăvii să fie orientat spre
tavan.
Cu cealaltă mână, ţineţi beteala deasupra tăvii, cu cele două capete căzute spre ea.
Ţineţi tava apropiată, dar nu atingeţi tava de beteală – la aproximativ 10 cm distanţă. Beteala
va fi atrasă de tavă.
Eliberaţi beteala şi îndepărtaţi rapid mâna. Beteala va cădea spre tava de aluminiu şi
apoi se va îndepărta. Asiguraţi-vă că păstraţi tava exact sub beteală – veţi vedea beteala
zburând! Acest lucru se datorează faptului că respingerea electrostatică exercitată de tavă
asupra betelei o împinge şi o ţine în aer, chiar dacă gravitaţia o trage în jos.
S-ar putea să observaţi, de asemenea, că bucla de beteală se deschide într-un cerc în
timp ce pluteşte.
Atenţie! Beteala va fi atrasă de mâna şi corpul tău aşa că stai departe de ea. Dacă o
atingi, va pierde sarcina şi nu va mai zbura.
Cum se explică?
Când frecaţi polistirenul cu lâna, acesta se încarcă negativ. Aşezaţi tava de aluminiu
pe placa de polistiren. Tava de aluminiu este în acest moment descărcată, ceea ce înseamnă
că are un număr egal de sarcini pozitive şi negative.
Atingeţi tava cu degetul şi o încărcaţi pozitiv. Sarcina negativă de pe polistiren
respinge sarcinile negative de pe tavă. Sarcinile negative de pe tavă nu o părăsesc până când
atingerea ta nu le dă locul unde pot pleca, moment în care tava devine încărcată pozitiv.
Corpurile încărcate atrag corpurile neutre ca urmare a polarizării electrice a acestora.
Acest lucru se întâmplă deoarece, deşi lucrurile încărcate au un număr egal de sarcini pozitive
şi negative – şi, prin urmare, sunt neutre din punct de vedere electric – sarcinile pozitive se
deplasează într-o parte a obiectului, iar negative în cealaltă parte.
Ca urmare, porţiunea de beteală situată în apropierea tăvii încărcată pozitiv devine
încărcată negativ, în timp ce porţiunea îndepărtată se încărcă pozitiv.
Atracţia tăvii pozitive faţă de porţiunea negativă a betelei este mai puternică decât
respingerea pentru partea pozitivă a acesteia, deoarece partea negativă este mai apropiată.
142
Când beteala se atinge uşor de tavă în timp ce cade, o parte din sarcina din tavă este
transferată la beteală, provocând încărcarea pozitivă. Având aceeaşi sarcină se resping şi voi
utilizaţi această respingere electrostatică pentru a face beteala să plutească.
Veţi observa că bucla betelei se deschide într-un cerc. Acest lucru se datorează faptului că
toate sarcinile pozitive de pe conductorul de aluminiu al betelei se resping şi ele.
Anexa 2
Cum faci să dispară obiecte de sticlă
Materiale necesare:
Pahar de laborator
Ulei vegetal
Unul sau mai multe agitatoare din sticlă sau
alte obiecte din sticlă transparentă cum ar fi
bile, lentile, tuburi capilare etc.
Paşi de urmat:
Se toarnă uleiul vegetal în paharul de laborator. Când scoateţi obiectul din ulei veţi
constata că observaţi doar o imagine fantomatică a acestuia. (Notă: dacă realizaţi acest lucru
ca o demonstraţie, ţineţi publicul la distanţă pentru a face ca acesta să vadă mai greu obiectul
fantomă).
Experimentaţi cu o varietate de obiecte din sticlă: bilă, lentilă, eprubetă, tub capilar.
Introduceţi o lentilă convergentă în ulei şi constataţi că lasă neschimbată imaginea când este
scufundată.
Cum se explică?
Vedem un obiect din sticlă deoarece el reflectă şi refractă lumina. Atunci când lumina
se propagă prin aer şi întâlneşte sub un anumit unghi suprafaţa unui obiect din sticlă, o parte
din lumină se reflectă (se întoarce în aer) iar restul se refractă adică pătrunde în sticlă sub un
alt unghi. Fiecare mediu transparent are indicele său de refracţie care depinde de viteza
luminii în acel mediu. Cu cât indicele de refracţie al mediului este mai mare, cu atât viteza
luminii în acel mediu este mai mică. Dacă un obiect transparent se află într-un mediu cu
acelaşi indice de refracţie atunci viteza luminii nu se va modifica când pătrunde în obiect. Nu
se va produce nici reflexie nici refracţie şi obiectul va fi invizibil.
Un anumit tip de ulei poate avea acelaşi indice de refracţie ca sticla Pyrex. Diferitele
tipuri de sticlă au indici de refracţie diferiţi. În ulei sticla Pyrex dispare, dar alte tipuri de
sticlă, cum ar fi sticla flint sau sticla crown rămân vizibile. Din fericire pentru noi, o mare
parte din sticlăria de laborator sau obiectele de uz casnic din sticlă sunt confecţionate din
sticlă Pyrex.
Pentru majoritatea obiectelor confecţionate din sticlă Pyrex indicele de refracţie nu
este identic cu cel al uleiului. Aceasta se explică prin faptul că sticla Pyrex nu este un mediu
omogen şi izotrop ceea ce înseamnă că în volumul său există regiuni cu valori ale indicelui de
refracţie diferit. Astfel se explică imaginea fantomatică a obiectelor din sticlă introduse în
ulei.
Observaţie: Indicele de refracţie al sticlei şi al uleiului sunt funcţii de temperatură
ceea ce înseamnă că această demonstraţie funcţionează mai bine în unele zile decât în altele.
În demonstraţie se poate folosi orice alt lichid al cărui indice de refracţie este egal cu cel al
sticlei din care este confecţionat obiectul care doriţi să dispară.
143
Anexa 3
Cum poţi face un magnet să leviteze

Materiale necesare:
tub de aluminiu, cupru sau alamă (nu folosiţi fier!) cu lungimea între
60 cm şi 1 m şi cu diametru interior mai mare de 1,25cm şi cu pereţi
cât mai groşi;
magnet disc de neodim cu diametrul de cel puţin 1,25 cm şi mai lung
decât diametrul acestuia (puteţi cupla mai mulţi magneţi împreună
pentru a obţine lungimea dorită);
un obiect nemagnetic, cum ar fi un stilou din plastic sau un creion de
lemn;
tub din PVC sau din alte materiale nemetalice cu lungime de 1 m
Opţional: Două plăci groase, plate din aluminiu, carton, bandă
adezivă, elastice de cauciuc sau sfoară.
Paşi de urmat:
Ţineţi tubul metalic vertical deasupra unei mese şi lăsaţi să cadă magnetul prin tub.
Apoi, lăsaţi să cadă un obiect nemagnetic, cum ar fi un stilou sau creion, prin tub. Observaţi
că mişcarea magnetului durează mult mai mult. Lăsaţi apoi să cadă obiecte magnetice şi
nemagnetice prin tubul din PVC.
O altă demonstraţie simplă, vizibilă şi spectaculoasă se
poate face doar prin căderea magnetului între două
bucăţi groase şi plate din aluminiu. Piesele din aluminiu
trebuie să fie distanţate doar puţin mai mult decât
grosimea magnetului. Un distanţier permanent poate fi
făcut cu uşurinţă cu carton şi cu bandă adezivă sau
cordon de cauciuc dacă nu doriţi să ţineţi piesele de
fiecare dată. Banda adezivă sau cordonul de cauciuc pot
ţine piesele împreună. Efectul poate fi văzut chiar şi în
cazul unor bucăţi subţiri de aluminiu, cu o grosime de
aproximativ 6 mm constând într-o cădere remarcabil de
lentă. Căderea trebuie să se facă pe o lungime de cel
puţin 15 cm (vedeţi figura alăturată).
Cum se explică?
Pe măsură ce magnetul cade, câmpul magnetic din jurul acestuia îşi schimbă în mod
constant poziţia. Pe măsură ce magnetul trece printr-o porţiune dată a tubului metalic, în
această porţiune a tubului câmpul magnetic variabil, induce flux de curenţi turbionari într-un
conductor electric, tubul de cupru sau aluminiu. Curenţii turbionari creează un câmp
magnetic care exercită o forţă asupra magnetului aflat în cădere. Această forţă se opune
căderii magnetului. Ca urmare a acestei respingeri magnetice, magnetul cade mult mai încet.
Anexa 4
Dovedeşte că Galilei a avut dreptate
Într-un experiment celebru, Galileo Galilei se presupune că a lăsat să cadă un obiect

greu şi unul uşor din vârful Turnului Înclinat din Pisa pentru a arăta că ambele corpuri cad cu
aceeaşi acceleraţie. Se ştie că acest fapt este valabil numai dacă nu există rezistenţă din partea
aerului. Această demonstraţie vă permite să repetaţi experimentul lui Galilei în vid.
144
Materiale necesare:
• Cel puţin un metru de tub transparent din plastic, cu pereţi rigizi (disponibil la
un magazin de materiale plastice), cu un diametru interior de cel puţin 2,5 cm
• Două dopuri din cauciuc rigid – unul prevăzut cu orificiu celălalt fără – care să
se potrivească la capetele tubului din plastic
• Tub de cupru de aproximativ 10 cm lungime care să se potrivească în orificiul
din dopul de cauciuc (poate fi folosit şi tub de sticlă – dar trebuie atenţie să nu
se spargă)
• Furtun cu lungimea de aproximativ 180 cm din plastic flexibil sau din cauciuc
• O monedă
• O pană sau o bucată mică de hârtie
• Pompă de vid
• 2 cleme pentru furtun
Paşi de urmat:
Introduceţi dopul din cauciuc rigid (cel fără orificiu) într-un capăt al tubului din
plastic. Răsuciţi tubul astfel încât dopul să fie în partea inferioară.
Puneţi moneda şi pana (sau o bucată de hârtie) în tub.
Treceţi tubul din cupru prin orificiul dopului din cauciuc rigid şi introduceţi dopul în
capătul deschis al tubului din plastic.
Introduceţi celălalt capăt al tubului de cupru în furtunul flexibil şi fixaţi-l cu o clemă
de furtun, dacă este necesar. Ataşaţi celălalt capăt al furtunului la pompă; utilizaţi o clemă
pentru furtun dacă este necesar.
Răsuciţi tubul şi lăsaţi obiectele să cadă. Observaţi că pana cade mult mai lent decât
moneda.
Scoateţi aerul din tub şi răsuciţi-l din nou (pompa poate rămâne ataşată în timp ce
răsuciţi tubul). Observaţi că pană cade mai repede decât înainte – de fapt, cade aproape la fel
de rapid ca moneda.
Lăsaţi aerul înapoi în tub şi repetaţi experimentul.
Observaţie: încercaţi să evitaţi frecarea cu peretele deoarece în caz contrar
electricitatea statică va face ca pana să rămână lipită de perete.
Cum se explică?
Galilei a afirmat că atât obiectele grele cât şi cele uşoare cad în câmp gravitaţional cu
aceeaşi acceleraţie. Acest fapt este posibil numai dacă greutatea este singura forţă care
acţionează asupra corpurilor. Atunci când obiectele cad în aer trebuie luată în considerare şi
forţa de rezistenţă din partea aerului. Obiectele mari întâmpină o rezistenţă din partea aerului
mai mare decât obiectele mici. În acelaşi timp cu cât un obiect este mai rapid cu atât
145
rezistenţa întâmpinată din partea aerului este mai mare. Atunci când rezistenţa din partea
aerului echilibrează greutatea, corpul va continua să se mişte cu viteză constantă.
Având în vedere că pana este mult mai uşoară decât moneda, forţa de rezistenţă pe
care o întâmpină din partea aerului creşte şi foarte repede îi echilibrează greutatea, moment
de la care viteza nu va mai creşte şi pana coboară uniform. Moneda fiind mai grea, trebuie să
coboare mult mai mult până când valoarea vitezei îi permite forţei de rezistenţă din partea
aerului să echilibreze greutatea. De aceea moneda se îndepărtează repede de pană atunci când
cele două obiecte cad în aer.
Anexa 5
Fişă de evaluare a prezentării
Aspect evaluat Punctaj Echipa Echipa Echipa Echipa
maxim Snell Coulomb Faraday Galilei
Aspectul dispozitivului
10
experimental
Reuşita experimentului 10
Oferirea unui caracter de
10
spectaculozitate
Calitatea prezentării (coerenţă,
claritate, corectitudine, concizie, 10
naturaleţe)
Calitatea răspunsurilor oferite la
10
întrebările din public
TOTAL 50
Anexa 6
Fişa de autoevaluare
Aspecte analizate Da Parţial Nu Nu
ştiu
1. Am realizat experimentul
2. Am îndeplinit cerinţele precizate cu privire la
prezentarea experimentului
3. Am îndeplinit cerinţele referitoare la obţinerea
clipului
4. Am întâmpinat dificultăţi în realizarea produselor
5. Am reuşit să depăşesc dificultăţile
6. Mi-am verificat în permanenţă activitatea
7. Am îndeplinit cerinţele referitoare la realizarea
clipului
8. Am întâmpinat dificultăţi la:
9. Am depăşit dificultăţile astfel:
10. Ca să evit aceste dificultăţi data viitoare voi proceda astfel:
11. Pentru activitatea mea cred că merit nota:
Bibliografie:
• https://www.exploratorium.edu/snacks/flying-tinsel
• https://www.exploratorium.edu/snacks/disappearing-glass-rods
• https://www.exploratorium.edu/snacks/falling-feather
• https://www.exploratorium.edu/snacks/eddy-currents
146
ARTĂ CU... LUMINĂ POLARIZATĂ

Prof. dr. ANGHELUŢĂ ECATERINA AURICA
Colegiul Naţional ,,Gh. Roşca Codreanu” Bârlad
Sub acest titlu s-a desfăşurat o activitate dedicată elevilor de clasa a XI-a, în perioada
şcoala altfel ,,Să ştii mai multe să fii mai bun!”, în anul şcolar 2016-2017.
Pentru a realiza mici tablouri care să prindă viaţă în lumină polarizată, s-a folosit ca
sursă de lumină ecranul LCD al unui laptop. Pe un cadru (passepartout) din carton au fost
lipite fîşii de bandă adezivă (scotch). Prin lipiri succesive s-au realizat straturi de bandă
adezivă de diferite grosimi care să corespundă unor contururi ce urmau să reprezinte detaliile
tabloului.
Fig.1 Minitablouri (cerb, peisaj, liliac) realizate de elevii clasei a XI-a
Imaginea finală poate fi observată dacă tabloul este plasat între ecranul LCD şi un
filtru de polarizare liniară, aceste două elemente funcţionând ca un polariscop. Prin rotirea
filtrului de polarizare, cromatica tabloului se modifică. Fenomenul fizic care stă la baza
acestei tehnici de lucru este interferenţa în lumină polarizată. Displayul cu cristale lichide
produce lumină liniar polarizată, iar filtrul de polarizare pus în faţa ecranului acţionează ca
un analizor. Rotind filtrul de polarizare în faţa ecranului, intensitatea luminii variază
atingând de două ori valoarea maximă şi de două ori valoarea minimă. Când intensitatea
luminii este minimă, spunem că se produce extincţia şi atunci direcţia de transmisie a filtrului
de polarizare este perpendiculară pe direcţia de oscilaţie a vectorului intensitate a câmpului
electric din lumina emisă de ecran.
Celofanul, care se găseşte cel mai frecvent sub formă de bandă adezivă, este un
mediu anizotrop din punct de vedere optic. Când se introduce o bucată de scotch, anizotropă,
între ecranul LCD şi analizor (filtrul de polarizare) aflate iniţial la extincţie, extincţia este
înlăturată. Rotind folia aşezată paralel cu ecranul, se constată că aceasta prezintă, în planul
său, două direcţii ortogonale între ele pentru care extincţia se păstrează.
Aceste direcţii particulare se numesc linii neutre deoarece menţin extincţia, ca dovadă
că direcţia polarizării rectilinii n-a fost schimbată în cursul traversării foliei.
În cazul benzilor de celofan una dintre liniile neutre este orientată după lungimea
benzii, iar cealaltă pe direcţia perpendiculară, adică pe lăţime.
147
Se roteşte folia anizotropă astfel încât liniile sale neutre să fie orientate la 450 faţă de direcţia
de transmisie a polarizorului aflat în extincţie cu ecranul LCD. Lumina liniar polarizată
produsă de ecran, incidentă pe folie, se descompune în două componente liniar polarizate,
având direcţiile de vibraţie a intensităţii câmpului electric paralele cu direcţiile neutre ale
foliei, deci reciproc perpendiculare.
Componentele Px şi Py (fig. 2) ale vibraţiei liniar
polarizate P produsă de ecran se propagă cu viteze
P diferite, corespunzătoare unor indici de refracţie diferiţi
n1, n2şi între ele apare o diferenţă de fază relativă. Pentru
o folie dată, defazajul depinde de grosimea acesteia şi de
lungimea de undă a luminii.
Defazajul introdus de o folie de grosime mecanică
e şi indici de refracţie n1, n2,devine :
∆φ = 2 π (n2 - n1) e / λ
Fig. 2 Descompunerea vibraţiei

incidente P pe direcţiile neutre ale foliei
La ieşirea din folie,prin compunerea celor două unde liniar polarizate, în funcţie de
defazajul introdus de aceasta, se poate obţine: radiaţie
liniar polarizată, circular polarizată sau eliptic polarizată.
Pentru a explica, într-un mod simplu, apariţia
culorilor cu ajutorul luminii polarizate se are în vedere
faptul că sunt suficiente trei radiaţii bine definite în
spectru pentru ca ochiul să aibă senzaţia de alb.
Presupunem că sursa emite radiaţiile având lungimile de
undă λG = 0,589 µm (galben), λA = 0,436µm (albastru) şi
λR = 0,646 µm (roşu).
Fig.3 Stări de polarizare ale radiaţiilor
emergente din folie
Având lungimi de undă diferite, pentru o grosime dată a foliei, cele trei radiaţii au la
ieşirea din folie stări de polarizare diferite, de exemplu (fig. 3): lumina roşie este liniar
polarizată, cea galbenă circular polarizată, iar cea albastră eliptic polarizată.
Analizorul lasă să treacă numai undele pentru care oscilaţiile intensităţii câmpului
electric sunt paralele cu direcţia sa de transmisie. În absenţa analizorului lumina pare albă.
În prezenţa acestuia, dacă direcţia de transmisie a analizorului este în poziţia primei
bisectoare albastrul este stins şi culoarea rezultată este orange (roşu + galben). În poziţia celei
de-a doua bisectoare roşul este stins şi lama este verde (galben + albastru).
Aplicaţia practică descrisă mai sus reuşeşte să capteze interesul elevilor şi îi
stimulează să descopere fenomenul care transformă banda adezivă dintr-un obiect utilitar,
transparent, într-o sursă de culoare şi emoţie.
Bibliografie
[1]www.lac.u-psud.fr/experiences-optique/polarisation/anisotropie.htm
[2]. Dana Ortansa Dorohoi, Optica, teorie, experiente, probleme rezolvate, Ed. “Ştefan Procopiu”,
Iasi, 1995.
[3]. Sears F.W., Zemanschi M.W., Young H.D., Fizica, EDP-Bucureşti, 1983.
[4]. V. Pop, Optica, Ed.Univ. Al.I.Cuza, Iasi, 1998.
[5]. M.G.Delibas, Curs de optică, Editura Universităţii Al.I.Cuza, Iasi, 1999.
[6]. E. Angheluţă, C.D.Nechifor, D.O.Dorohoi, Medii anizotrope, Revista V. Adamachi, Editura
Universităţii ”Al.I.Cuza”, Iaşi, mai 2008, pag. 93-95.
148
POLUAREA AERULUI
Prof. Poiană Mihaela
Liceul Tehnologic ”Nicolae Iorga” Negreşti
“Dacǎ dǎrâmi treptat pereţii casei, vine o zi când îţi cade tavanul în cap.”
Victor Kernbach
Ce este aerul?
Aerul constituie învelişul gazos al Pământului, înveliş numit atmosferă. Deşi invizibil
aerul îşi dovedeşte existenţa; de exemplu, când o persoană se deplasează cu o viteză mare,
simte rezistenţa acestuia.
Aerul pe care îl inspirăm este parte din atmosferă, amestecul de gaze ce acoperă
globul pământesc. Acest amestec de gaze asigură viaţa pe Pământ şi ne protejează de razele
dăunătoare ale Soarelui.
Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a menţinut timp de milioane de ani,
este ameninţat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi efectul de sera, încălzirea
globală, poluarea aerului, subţierea stratului de ozon şi ploile acide.
În ultimii 200 ani industrializarea globală a dereglat raportul de gaze necesar pentru
echilibrul atmosferic. Arderea cărbunelui şi a gazului metan a dus la formarea unor cantităţi
enorme de dioxid de carbon şi alte gaze, mai ales după sfârşitul secolului trecut când a apărut
automobilul. Dezvoltarea agriculturii a determinat acumularea unor cantităţi mari de metan şi
oxizi de azot în atmosferă.
Importanţa aerului
Importanţa aerului pentru viaţa oamenilor este deosebit de mare. Se ştie că fără apă
omul rezistă şi peste 60 de ore, fără aer însă omul nu poate supravieţui nici 6 minute.De
asemenea, nici viaţa celorlalte vieţuitoare nu este posibilă în absenţa aerului.
În industrie aerul se foloseşte atât pentru obţinerea azotului, oxigenului şi gazelor rare,
cât şi ca agent oxidant, furnizează oxigen în metalurgie şi în industria chimică.
În multe ţări de pe globul pământesc aerul se încarcă cu substanţe străine, dăunătoare
vieţii, datorită unei intense activităţi economice. Fenomenul este cunoscut sub numele de
poluarea aerului. Produsele evacuate pe ţevile de eşapament ale automobilelor şi pe coşurile
fabricilor ameninţă sănătatea oamenilor şi împiedică dezvoltarea normală a vegetaţiei. Pe
plan internaţional s-au luat măsuri ca serviciile sanitare să controleze şi să impună unităţilor
industriale introducerea filtrelor la toate coşurile de evacuare a produselor arderii.
Poluarea
Termenul de poluare (lat. pollo, polluere - a murdări, a profana) desemnează orice
activitate care, prin ea însăşi sau prin consecinţele sale, aduce modificări echilibrelor
biologice, influenţând negativ ecosistemele naturale şi/ sau artificiale cu urmări nefaste
pentru activitatea economică, starea de sănătate şi confortul speciei umane.
Prin poluarea aerului se înţelege prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine de
compoziţia normală a acestuia, care în funcţie de concentraţie şi timpul de acţiune provoacă
tulburări în echilibrul natural, afectând sănătatea şi confortul omului sau mediul de viaţǎ al
florei şi faunei. De aici rezultǎ că pentru a fi considerate poluante – substanţele prezente în
atmosferă trebuie să exercite un efect nociv asupra mediului de viaţǎ de pe Pǎmânt.
149
Asociaţia Francezǎ de Normalizare AFNOR defineşte ca poluant orice corp solid,

lichid sau gazos existent în atmosferǎ care nu face parte din compoziţia normalǎ a aerului sau
care este prezent în cantitǎţi anormale.
Surse de poluare
Sursele naturale produc o poluare accidentalǎ care se integreazǎ repede în ciclul
ecologic şi adesea sunt situate la distanţe mari de centrele populate.
Vulcanii pot polua atmosfera cu pulberi solide, gaze şi vapori, substanţe toxice
datorită conţinutul lor mare de compuşi ai sulfului, ce rezultǎ în urma erupţiei şi a pulverizǎrii
lavei vulcanice în aer. Vulcanii activi polueazǎ continuu prin produse gazoase emise prin
crater şi crǎpǎturi, numite fumarole. Dintre marile erupţii vulcanice o amintim pe cea a
vulcanului Krakatoa (Indonezia, 1883), când a fost proiectatǎ o cantitate de 50x106 tone de
material vulcanic.
Furtunile de praf provocate de uragane, cicloane etc. asociate cu eroziunea solului
produc poluare atmosferică pe mari întinderi, ce pot cuprinde mai multe ţǎri sau pot chiar
trece de pe uncontinent pe altul. Pulberea poate fi ridicatǎ pânǎ la mare înǎlţime şi odatǎ
ajunsǎ într-o zonǎ anticiclonicǎ, începe sǎ se depunǎ. Se estimeazǎ cǎ în fiecare an atmosfera
poartǎ peste 30 de milioane de tone de praf, ceea ce aprodus ingroparea în timp a multor
vestigii ale antichitǎţii. La scarǎ globalǎ a fost sesizat faptul cǎ, în absenţa unor mǎsuri
împotriva erodǎrii solului, acesta va pierde 20% din suprafaţa terenurilor cultivabile.
Sursele artificiale sunt mai numeroase şi cu emisii mult mai dǎunǎtoare, totodatǎ
fiind şi într-o dezvoltare continuǎ datoratǎ extinderii tehnologiei şi a proceselor pe care
acestea le genereazǎ.
- Poluarea afectează calitatea vieţii oamenilor;
- Ca un bun cetăţean, trebuie să respecţi legile, normele şi valorile mediului înconjurător;
- Protecţia naturii depinde doar de noi;
- Dacă poluarea va continua nu vom avea ce lăsa moştenire urmaşilor.
Bibliografie
- Poluarea aerului, Ghid ecologic şcolar.
- Manuale şcolare de chimie.
- Reviste.
- Ştiinţă şi tehnică.
- Resurse internet www. Wikipedia.com; www.google.com, www.scribtub.com
150
SPUNE ,,NU” POLUĂRII!

Prof. înv. primar ILAŞCU DOINIŢA
Şcoala Gimnazială ,,Ionel Miron” Ivăneşti
Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materialele care se
interferează cu sănătatea omului, calitatea vieţii sau cu funcţia naturală a ecosistemelor.
Sursele naturale ale poluării aerului sunt solul, plantele, animalele, gazele, prafurile,
erupţiile vulcanice, iar cele artificiale sunt procesele de combustie, procesele industriale şi
transporturile.
Procesele industriale sunt procesele chimice industriale, industria metalurgică,
industria extractivă, rafinăriile, industria alimentară şi agricultura.
Cauzele poluării aerului sunt:
Principalele substanţe: poluanţi sulfurici, carbonici, hidrocarburile, compuşii
azotului, poluanţii minerali, substanţele radioactive, compuşii organici volatili, oxidanţii
fotochimici, praful bacterian şi metalele grele.
Dioxidul de carbon (CO2): este cel mai răspândit, 60% de la autovehicule care
folosesc motorina şi benzina drept combustibili.
Dioxidul de sulf (SO2): este cea mai dăunătoare substanţă din aer.
Influenţa poluării asupra populaţiei depinde de: natura substanţelor poluante,
concentraţia în care apar acestea, numărul şi tipul poluanţilor aflaţi în acelaşi timp în aer,
timpul de acţiune pe care îl au poluanţii, vârsta populaţiei afectate, copiii şi vârstnicii sunt
mai sensibili şi starea de sănătate a populaţiei.
Exemple de poluanţi, după acţiunea lor specifică asupra oamenilor, pot fi: poluanţi cu
acţiune iritantă, cu acţiune asfixinată, cu acţiune toxică, cu acţiune cancerigenă, cu acţiune
alergizantă, cu acţiune infectantă, pesticide, fungicide şi insecticide.
Există următoarele categorii de poluanţi:
1. Poluanţii biodegradabili sunt conţinute în apa menajeră, care se descompun
rapid prin unele procese naturale.
2. Poluanţii nedegradabili sunt substanţe care nu se descompun, sau se
descompun foarte lent, în mediul natural. Compuşii nedegradabili, diclor – difenil –
tricloretanul, dioxina, bifenilii policloruraţi şi materialele radioactive pot să urce în lanţul
trofic prin intermediul animalelor.
3. Poluanţii biologici: microorganismele şi substanţele organice fermentescibile.
4. Poluanţii fizici: depozite radioactive, ape folosite in centrale nucleare, deşeuri
radioactive şi lichide fierbinţi rezultate în urma răcirii instalaţiilor industriale termice.
5. Poluanţii chimici: mercurul, azotaţii, cadmiul, plumbul, hidrocarburile,
pesticidele, insecticidele şi fungicidele.
Poluarea industrială în ţara noastră a provocat, în perioada anilor 2012 – 2016, costuri
de 25 până la 80 de milioane de euro, cu sănătatea şi protecţia mediului.
Uneori poluarea mediului înconjurător este rezultatul erupţiilor vulcanice.
Din punct de vedere al poluării produse de om, poluarea industrială este de 20 – 25 %.
Industria este principalul poluant pe scară mondială, în prezent.
Principalele surse ale poluării atmosferice sunt procesele de producţie industrială şi
producţia de energie a industriei.
Poluarea industrială a aerului constă în modificarea compoziţiei naturale, prin
pătrunderea unor elementestrăine, care sunt nocive şi care pot să provoace tulburări ale
sănătăţii persoanelor expuse.
Stratul de aer care înconjoară Terra este gros de aproximativ 15 km, dar numai o parte
a acestui strat se găseşte în zona populată de vieţuitoare.
151
Aerul este un amestec format din azot, oxigen şi alte gaze, cum ar fi: dioxid de carbon
(CO2), ozon (O3), gaze rare (heliu, neon, argon), amoniac (NH3), precum şi germeni, vapori
de apă şi pulberi. Azotul se află în aer în concentraţie de 78,05%, oxigenul în concentraţie de
20,95%, dioxidul de carbon în concentraţie medie de 0,03%.
Consecinţe ale poluării aerului:
• Efectul de seră: este consecinţa proprietăţii gazelor din atmosferă (dioxid de carbon, metan,
ozon şi clorofluorocarburi) de înmagazinare a căldurii reflectate de Pământ. Temperatura
Terrei a crescut constant în ultimi o sută de ani, în medie, cu 0,50C.
• Fenomenul de ,,smog” apare în momentul în care, în jurul particulelor de praf industrial din
aer condensează vapori de apă, astfel rezultând o ,,perdea” între Terra şi razele soarelui.
Destrămarea stratului de ozon din atmosferă este produsă de substanţele poluante, mai ales
freonul, permiţând pătrunderea radiaţiilor ultraviolete, în cantităţi mari, până la suprafaţa
terestră.
Poluarea aerului în comuna Ivăneşti:
În primul rând, un prim factor al poluării aerului în comună poate fi noxele emanate
de autovehiculele care circulă foarte des pe şosele. Acest lucru nu este bun, deoarece
autovehiculele folosesc drept combustibili motorina şi benzina, obţinute în urma rafinării
petrolului. Combustibilul viitorului ar putea să fie hidrogenul. Hidrogenul ar putea înlocui
benzina şi motorina, iar autovehiculele să-l folosească drept combustibil. Hidrogenul poate
stoca energie la fel ca şi produsele petroliere. Proprietăţile hidrogenului sunt: incolor, inodor,
insipid, cu o greutate de 0,09g/l, de 14,4 ori mai uşor decât aerul, hidrogenul arde dar nu
întreţine arderea. Arderea hidrogenului în motoare cu combustie internă sau turbine de gaze,
produce emisii neglijabile de noxe. Acest lucru este un avantaj ecologic.
În ultimul rând, oamenii care locuiesc în această comună ar trebui să înlocuiască
combustibilii inferiori cu combustibilii superiori pentru încălzirea locuinţelor. Fumul care
iese pe hornurile caselor se dispersează în atmosferă şi astfel aerul este poluat.
Metode de combatere a poluării care ar fi benefice:
Îmbunătăţirea calităţii carburanţilor care să reducă procentul de oxizi de
carbon din gazele arse;
Fixarea de filtre catalitice la
motoarele autovehiculelor care reţin oxidul de
carbon şi alte noxe;
Construirea de străzi largi şi
distanţarea locuinţelor pentru a permite o
bună ventilaţie a acestei zone şi reducerea
poluanţilor;
ONG-urile de mediu.
Luptaţi împotriva poluării!
Bibliografie:
- Matei Barnea, Alexandru Calciu – Sănătatea populaţiei umane în interdependenţa cu mediul.
Ecologie umană. Editura medicală – Bucureşti 1979;
- Bogdan Stugren – Probleme moderne de ecologie. Editura Ştiinţifică şi enciclopedică ,
Bucureşti 1982 ;
- Rodica Constantinescu, Marinela Râpă –Chimiemanual pentru clasa a VIII –a. Editura
Sigma, Bucureşti 2000;
- Gillian Doherty, Anna Claybourne, Susanna Davidson – Enciclopedie de geografie a lumii.
Editura Aquila;
- www. Wikipedia.com; www.google.com, www.scribtub.com
152
INFORMARE ŞTIINŢIFICĂ
CERCUL PEDAGOGIC AL PROFESORILOR DE CHIMIE, MARTIE 2017
Prof. CERCHEZ OANA – IULIANA

Liceul Tehnologic, sat Puieşti
1. Ruj molecular din fructe, care hidratează buzele, dar se poate şi mânca - inventat la
Cluj
Un ruj molecular din fructe, unt de cacao şi alte ingrediente, care hidratează buzele,
dar poate fi şi mâncat, a fost inventat la Cluj. Rujul va putea fi consumat în restaurante, în
special în acelea care au bucătari deschişi gastronomiei moleculare.
Rujul a fost inventat de o echipă de cercetători de la Universitatea de Ştiinţe Agricole
şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Lavinia Călinoiu, coordonatorul proiectului, a declarat, joi, că procesul de producere a unui
astfel de ruj durează circa 20 de minute.
,,Este o nouă invenţie din zona gastronomiei moleculare, care implică o interacţiune
la nivelul moleculei astfel încât schimbă textura, structura unui produs. Am încercat să facem
un ruj-desert, iar fructele folosite le-am destructurat total molecular şi am realizat mai multe
sortimente de ruj molecular din diverse fructe - goji, afine, cătină, zmeură, dar şi din unt de
cacao şi pudră de cacao, ciocolată albă cu unt de cacao şi ulei de cocos şi banane şi ulei de
cocos. Elementul cheie este un polimer natural, un extract din alge care conferă o textură de
gelifiere. Rujul este hidratant al buzelor, dar se poate şi mânca, având un gust deosebit de
bun. Procesul de producere al unui astfel de ruj durează circa 20 de minute, fructele fiind
trecute prin blender, strecurate, se amestecă cu zahăr, cu biopolimerul şi cu apă, iar conţinutul
este fiert la 100 de grade, după care piureul rezultat se toarnă în matriţe sub formă de ruj care
sunt răcite în gheaţă, având loc un şoc
termic”, a spus Călinoiu.
Pentru obţinerea câtorva rujuri se foloseşte o
cantitate de 40 de grame de fruct, la care se
adaugă 10 grame din celelalte ingrediente, iar
la final se presară bacterii probiotice cu rol
benefic asupra tractului gastrointestinal,
notează Mediafax.
Rujurile au diferite culori, în funcţie de
ingredientele folosite.
,,Goji are un conţinut ridicat de carotenoide
care au proprietăţi antioxidante, dar au şi
efecte de regenerare celulară, afinele au, la fel, proprietăţi antioxidante şi conţinut mare de
polifenol, iar cătina are un conţinut ridicat de vitamina C şi minerale. Mai putem folosi
lămâie sau kiwi ca ingrediente”, a mai spus Lavinia Călinoiu.
Cerasela Suciu, studentă în anul IV la Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor
din cadrul USAMV Cluj-Napoca, a declarat, la rândul său, că proiectul rujului molecular va
fi lucrarea sa de licenţă şi speră că va face o impresie bună.
,,Chiar dacă în ţara noastră nu se pune prea mare bază pe gastronomia moleculară şi
oamenii nu sunt obişnuiţi cu aşa ceva, sper ca profesorii să fie impresionaţi”, a spus aceasta.
Studenta a afirmat că matriţele pentru rujuri nu se găsesc în România, astfel că au fost
comandate din SUA.
Prorectorul cu cercetarea al USAMV Cluj-Napoca, Dan Vodnar, a declarat că un
astfel de produs nu va putea fi transferat către industria alimentară, însă va putea fi consumat
în restaurante, în special al celor care au bucătari deschişi gastronomiei moleculare.
153
,,Avem o invenţie nouă, restructurarea moleculară a unui aliment, sub forma

inovatoare de ruj care devine foarte atractiv pentru populaţie, cu compuşi care au efectul de a
îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor. Gastronomia moleculară se adresează unei anumite
populaţii şi credem că este loc întotdeauna de nou în industria alimentară”, a spus Vodnar.
Rujul molecular urmează să fie prezentat săptămâna viitoare la Târgul de Invenţii ProInvent
care va avea loc la Cluj-Napoca.
2. Savanţii au găsit o proprietate neaşteptată într-un metal lichid. Poate

REVOLUŢIONA ingineria materialelor.
Un grup de cercetători a analizat

metalul bismut şi au găsit o proprietate
neaşteptată: sub anumite condiţii, metalul
solid poate păstra un tip de „memorie
structurală” a stării sale lichide.
Descoperirea unei noi proprietăţi a
bismutului este doar o parte din cunoaşterea
pe care a adus-o acest studiu. Bismutul solid
trece de la proprietatea de a fi respins de un
câmp magnetic (diamagnetic) la aceea de a
fi atras de un câmp magnetic (feromagnetic)
în starea solidă cu „memorie” lichidă, lucru
care poate conduce la un cu totul nou mod de a crea materiale cu proprietăţi unice, relatează
Science Alert.
Totuşi, aceste trăsături ale bismutului nu sunt tocmai atât de surprinzătoare. Deşi este
găsit în mod normal în stare solidă, la temperaturi şi presiuni înalte acesta trece printr-un
spectru larg de faze de tranziţie. Spre exemplu, cercetătorii au observat opt faze solide diferite
în acest metal, adică dispunerea atomilor este diferită de la o fază la alta.
În acest studiu, cercetătorii de la Carnegie Institution for Science au adus bismutul la
o stare lichidă la presiuni de 14.000 - 24.000 mai mare decât presiunea atmosferică normală
şi la 977 grade Celsius. Când au răcit bismutul înapoi la starea solidă, au observat că
materialul solid a păstrat anumite trăsături ale structurii lichide.
De asemenea, acesta „ţinea minte” proprietăţile magnetice ale stării lichide, chiar
dacă, în mod normal, în starea sa solidă este diamagnetic.
Guoyn Shen, unul dintre cercetători, precizează că „este pentru prima dată când se
observă o astfel de trăsătură la un element metalic”.
Echipa consideră că această proprietate bizară poate fi prezentă şi la alte elemente
precum ceriu, antimoniu şi plutoniu. Dacă acesta este cazul, studiul de faţă poate deschide
calea descoperirii unei noi categorii de materiale cu proprietăţi necunoscute.
3. Sursă alternativă de acizi graşi esenţiali, pentru vegetarieni, descoperită de

cercetători români
Vegetarienii pot avea o sursă alternativă de acizi graşi esenţiali, necesari organismului
uman, cercetătorii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-
Napoca lucrând la un proiect de obţinere a Omega 3 dintr-o microalgă din Pacific, transmite
corespondentul.
Coordonatorul echipei de cercetare, Dan Vodnar, a declarat, joi, presei, că vegetarienii
iau Omega 3 din sursele vegetale - nuci, seminţe, însă aportul nu este suficient de mare, iar
echipa pe care o conduce încearcă să obţină Omega 3 din Limacinum, o microalgă din
154
Pacific, multiplicată în laborator, proiectul fiind realizat în baza unei finanţări europene de
1,5 milioane de euro, notează Mediafax.
„UE a investit în ultimii 10 ani în găsirea unei alternative pentru combustibilul fosil,
una dintre soluţii fiind biodieselul, dar a rezultat foarte mult subprodus, şi anume glicerol
crud, iar purificarea acestuia costă foarte mult. La USAMV derulăm un proiect de cercetare
care are în vedere utilizarea glicerolului crud ca sursă pentru producerea unor substanţe cu
efecte benefice asupra sănătăţii noastre, acid citric, vitamina B12, betacaroten, acizi graşi
esenţiali – Omega 3. În mod normal, Omega 3 se obţine din carnea de peşte, însă noi venim
cu o alternativă pentru vegetarieni, astfel încât obţinem Omega 3 din Limacinum, o microalgă
din Pacific, multiplicată de noi în laborator”, a spus Dan Vodnar.
Potrivit acestuia, procedeul prevede o fermentaţie a glicerolului crud şi a microalgăi
care durează de la câteva zeci de ore la şapte zile, iar la final se separă biomasa care este
purificată şi astfel se obţine Omega 3.
„Vom integra Omega 3 în anumite cereale pentru a putea fi folosit de vegetarieni şi a
vedea cum se comportă la temperatura camerei sau dacă introducem cerealele într-un iaurt.
Adăugarea de Omega 3 în alimentaţie ajută creierul uman şi de asemenea, joacă un rol
important în metabolismul întregului organism. Prin acest proiect de cercetare vom găsi o
soluţie cu partenerii europeni prin care să utilizăm eficient acest subprodus al biodieselului,
care este glicerolul crud”, a explicat Dan Vodnar.
Nutriţionistul Mona Suharoschi, şef lucrări în cadrul USAMV Cluj-Napoca, a declarat
la rândul său, că Omega 3 face parte din grupa acizilor graşi polinesaturaţi, esenţiali pentru
organismul uman, deoarece au o serie de efecte biologice, funcţionale, de dezvoltare
neuronală, de scădere a colesterolului, fiind asociaţi cu prevenţia unor afecţiuni
cardiovasculare, a bolii Alzheimer, a diverselor tipuri de cancere sau boli inflamatorii.
„Organismul absoarbe şi asimilează cantitatea recomandată de aceşti acizi graşi. Cum
Omega 3 se găseşte mult în peşte apare o problemă, pentru că nu toţi consumă peşte din varii
motive şi atunci apelează la surse alternative. Pentru vegetarieni sunt foarte importante
alimentele noi, îmbogăţite cu Omega 3 din astfel de surse”, a precizat Mona Suharoschi.
Proiectul de cercetare al USAMV Cluj-Napoca beneficiază de o finanţare europeană
de 1,5 milioane de euro şi va fi finalizat în anul 2020.
4. Cele mai PERICULOASE

substanţe inflamabile. Una este atât
de instabilă încât se mai numeşte
„Mama lui Satan”
În afară de bombele atomice şi

bombele cu hidrogen, există o serie de
substanţe care sunt şi ele extrem de
explozibile.
Science Alert a întocmit o listă
de cinci substanţe non-nucleare care
sunt considerate cu o putere de
explozie fascinantă şi care, unele dintre ele, pot reprezenta un pericol din cauza instabilităţii.
155
TNT
Una dintre cele mai cunoscute substanţe este trinitotoluenul, sau TNT-ul, care este
populară în filme şi jocuri video. Deseori este confundată cu dinamita, dar reprezintă
substanţe diferite.
TNT-ul este o substanţă galbenă solidă şi a fost produs prima dată în 1863, fiind
folosit drept colorant. Abia 30 de ani mai târziu i s-au descoperit proprietăţile care au făcut
trinitotoluenul renumit. Motivul pentru care această proprietate a rămas ascunsă a fost
stabilitatea crescută a acesteia.
Pentru a exploda, are nevoie de un detonator, lucru care a făcut ca TNT-ul să fie des
folosit în explozii controlate precum demolări de clădiri.
De asemenea, este folosit ca o măsură standard pentru alţi explozibili, a căror
capacitate de explozie se măsoară relativ la TNT.
TATP
TATP-ul face parte dintr-un grup de molecule numite peroxizi, care conţin legături
slabe oxigen-oxigen care nu sunt găsite în TNT. Acest lucru înseamnă că TATP-ul este o
substanţă foarte instabilă.
Atât de instabilă încât este poreclită „Mama lui Satan”. Explozia ei este aproximativ
80% din capacitatea TNT-ului, dar este mult mai greu de manevrat. Chiar şi un şoc mic poate
determina o explozie.
De asemenea, este foarte uşor de realizat şi este folosită în mod regulat în dispozitive
improvizate asociate chiar şi cu unele atentate teroriste.
RDX
RDX este un azot inflamabil, ceea ce înseamnă că proprietăţile sale sunt datorită prezenţei
multor legături azot-azot. Acestea sunt extrem de instabile şi cu cât există mai multe astfel de
legături, cu atât substanţa are ocapacitate mai mare de explozie.
Totuşi, instabilitatea poate fi controlată prin amestecul cu alte chimicale, de aceea este
folosită în demolări la fel ca TNT-ul.
PETN
PETN are similarităţi cu TNT-ul, în sensul că aceasta conţine legături de azot
asemănătoare. O altă similaritate este cu nitroglicerina din dinamită.
Deşi densitatea de azot este mai ridicată (ceea ce înseamnă o putere de explozie mai mare),
este prea stabilă şi este greu de detonat, având nevoie de TNT sau RDX.
A fost folosită în mod regulat în Al Doilea Război Mondial, folosind o detonare
electrică de la distanţă, sistem care a fost folosit ulterior în testele bombei nucleare.
De asemenea, are o toxicitate scăzută şi este folosită în medicină ca vasodilatator.
Azidele
Printre cele mai instabile substanţe inflamabile pe bază de azot sunt azidele care au 14
atomi de azot, mulţi dintre ei fiind legaţi în lanţ, ceea ce îi face extrem de instabili.
Aceste molecule nu există în natură din cauza instabilităţii ridicate. Au fost realizate
de un grup de cercetători german în anul 2011.
Chiar şi o mică atingere a acestei substanţe o face să detoneze. Reacţia creează o mare
cantitate de căldură, astfel doar o cantitate mică de substanţă a putut fi sintetizată pentru
testare.
156
5. Hidrogenul a fost transformat în metal, un act uimitor de alchimie.

După mai mult de 80 de ani după ce a fost prezis, fizicienii în sfârşit au creat
hidrogenul metalic – o formă misterioasă de hidrogen, care ar putea fi capabil să supra-
conducă energia fără rezistenţă la temperatura camerei.
Oamenii de ştiinţă de mult timp suspectează că hidrogenul ar putea exista ca metal în
anumite părţi ale Universului, dar aceasta este pentru prima dată când hidrogenul metalic
a fost creat pe Pământ, iar materialul se pare că este mult mai ciudat şi fascinant decât îşi
închipuiau oamenii de ştiinţă.
Acesta este Sfântul Graal al fizicii de înaltă presiune”, spune principalul cercetător al
studiului de la Universitatea Harvard , Isaac F. Silvera.
„Este primul exemplar de pe Pământ, astfel încât, atunci când te uiţi la el, priveşti
ceva ce nu a mai existat până acum”.
În linii mari, Tabelul Periodic poate fi împărţit în două categorii mari, metale şi
nemetale.
Pe lângă multe alte proprietăţi, metalele sunt lucitoare (strălucitoare), bune
conductoare şi, de obicei, solide la temperatura camerei, în timp ce nemetalele au un aspect
opac şi sunt răi conductori de electricitate.
Aşa, cum majoritatea din noi au învăţat la liceu, hidrogenul este primul element din
Tabelul Periodic şi este un nemetal.
Dar, încă anul 1935, cercetătorii au prezis că, în anumite condiţii acest element chimic
obişnuit şi atât de des studiat, poate avea atomii săi atât de strânşi legaţi, încât el ar fi capabil
nu doar de a dobândi proprietăţi metalice, dar de fapt, ar putea deveni un metal.
Dar, aceste condiţii nu sunt atât de uşor de realizat – ele implică atingerea unei
presiuni incredibil de ridicate la temperaturi extrem de scăzute, motivele din care, în ciuda
numeroaselor încercări, timp de mai mult de 80 de ani nimeni nu a fost în stare să dovedească
acest fapt, până astăzi.
„Partea cea mia interesantă este că, noi am supus gazul de hidrogen unei presiuni
suficient de mari pentru al transforma în metal”, a spus Silvera.
Timp de 45 de ani, Silvera încearcă să obţină hidrogenul metalic.
„Hidrogenul a trecut din transparent în netransparent, după în negru, pentru ca apoi să
devie dintr-o dată lucios” explică el.
„Noi, de fapt, am urmărit cum acesta a devenit metal”.
Mai jos, puteţi vedea acest material, în premieră pe Pământ:
Acest lucru este cu adevărat
captivant, nu numai pentru că
constituie o dovadă a unui concept din
lumea fizicii – deşi cu siguranţă este.
Hidrogenul metalic a fost o sursă de
multe speculaţii de-a lungul anilor,
deoarece, i s-au prezis unele
proprietăţi incredibile.
Cea mai importantă fiind
aceea, care presupune că hidrogenul
metalic ar putea fi un supraconductor
la temperatura camerei, altfel spus,
materialul ar putea conduce
electricitatea cu o rezistentă egală cu
zero, fără a fi nevoie de temperaturi enorm de scăzute.
Noi deja ştim multe materiale supraconductoare – pe care le folosim pentru a creea
câmpuri magnetice puternice în aparatele RMN (Rezonanţa magnetică nucleară) şi trenurile
157
Maglev – dar acestea sunt capabile să atingă supraconductibilitatea la temperaturi sub -269 de
grade Celsius, ceea ce le face costisitoare şi nepractice.
Dacă oamenii de ştiinţă ar fi capabili să atingă aceeaşi supraconductibilitatea la
temperatura camerei, aceasta ar fi grandios, deoarece am putea crea aşa lucruri precum, linii
de înaltă tensiune dintre centrala electrică şi casa noastră care nu vor pierde nici un watt de
energie.
Se ştie că datorită rezistenţei grila electrică pierde 15 la sută din energia sa sub formă
de căldură.
De asemenea, materialul ar putea fi cel mai eficient combustibil descoperit
vreodată pentru propulsarea rachetelor, a cărui energie stocată este capabilă să ne lanseze spre
lumi îndepărtate.
Necesită de precizat, hidrogenul metalic creat de Silvera şi echipa sa, este doar în jur
1,5 microni în grosime şi 10 microni în diametru, deci este foarte mic.
Şi până examinarea prealabilă a lucrării va confirma că exemplarul lor este anume
ceea ce se pretinde, ei au ezitat să facă prea multe teste pe el, deci, deocamdată noi nu avem
nici o dovadă ce sugerează că materialul este un superconductor.
Asta este ceea ce se va investiga în lunile ce urmează.
Dar, la acest moment, noi ştim că exemplarul este real şi acest fapt a fost stabilit în
laboratorul lui Silvera încă din octombrie. Cercetătorii au afirmat că ei au creat etapele
timpurii ale ale hidrogenului metalic în trecut – şi chiar au pretins existenţa de probe a însăşi
hidrogenului metalic.
Dar, aceste rapoarte nu au fost verificate.
Această ultimă afirmaţie ar putea supusă multor critici, dar până în prezent
exemplarul a rezistat tuturor testelor.
Pentru a crea exemplarul, echipa a prins gazul de hidrogenul într-o cutie mică de
diamant, răcită până la o temperatură de 5,5 kelvini (-267,65 de grade Celsius), care a fost
apoi pusă sub o presiune incredibil de ridicată.
Iar când spunem presiune ridicată se are în vederea presiune foarte ridicată.
În 1935, a fost prezis că hidrogenul metalic va apărea la o presiune de 25 de
gigapascali (GPa).
Silvera şi echipa sa, în cele din urmă, au realizat o presiune între 465 şi 495 de Gpa –
una de aproape 20 de ori mai mare decât s-a prezis iniţial.
Pentru a vă imagina această forţă imensă, se ştie că 1GPa este egal cu 1 milion de
kilopascali (KPa), iar presiunea medie la nivelul mării este egală cu 101,325 KPa.
În scurt timp echipa a observat schimbări a aspectului său, dar pentru a verifica dacă
ceea ce s-a creat a fost hidrogen metalic, ei au utilizat măsurători spectroscopice, precum şi
măsurări a reflexiei sale şi ele au arătat că ceea ce a fost iniţial un gaz de hidrogen (H2) s-a
transformat într-um metal atomic.
Acum, când ştim că hidrogenul metalic există, rămân multe întrebări care necesită
răspunsuri.
Cea mai mare dintre acestea constă în aceea dacă este sau nu hidrogenul metalic lichid
sau gaz – după cum au prezis cercetătorii, el ar putea fi cât una, cât şi alta.
Deocamdată, Silvera şi echipa sa cred că ceea ce au creat ei este solid, dar ei vor
efectua unele analize mai detailate ale materialului, acum cât acesta a fost verificat (ceva cu
ce ei nu sunt dispuşi să rişte, până la momentul în care vor distruge accidental exemplarul
fragil). Ei, de asemenea, vor conecta metalul la curent electric, pentru a testa dacă el este într-
adevăr un supraconductor la temperatura camerei, ceva ce este posibil, indiferent de faptul
dacă este lichid sau solid.
158
Puteţi vedea structura atomică diferită mai jos:
„Va fi o provocare, dar vom încerca”, spune Silvera.

Cât de straniu nu ar părea, dar Silvera afirmă că hidrogenul metalic ar putea fi un
metastabil – ceea ce înseamnă că chiar dacă el va fi eliberat de sub presiune el va rămâne
metalic.
Un exemplu de material metastabil este diamantul, care este o formă metastabilă a
carbonului.
Pentru a face un diamant, trebuie să supuneţi grafitul unei presiuni şi călduri imense –
ceva ce se întâmplă în mod natural la adâncimi mari sub pământ.
Dar, chiar dacă scoateţi diamantele la sol, acestea rămân diamante.
Acelaşi lucru poate fi valabil şi pentru hidrogenul metalic, aceasta, de asemenea, este
un lucru ce va fi testat, odată ce se vor efectua toate analizele posibile pe exemplar în starea
lui actuală, doar că în cazul dacă predicţiile sunt greşite, materialul se va risipi înapoi într-un
gaz, atunci când presiunea va fi ridicată.
„Noi planificăm să lucrăm cu acest exemplar o perioadă de timp, iar apoi vom
slăbi presiunea şi vom vedea dacă exemplarul va continua să fie hidrogen metalic”, spune
Silvera. „Şi apoi vom încărca altă probă”.
Rămân multe lucruri interesante pe viitor şi multe alte descoperiri noi urmează să fie
făcute.
Dar, astăzi, tocmai s-a demonstrat că cele mai obişnuite elemente a Universului pot
exista într-o formă complet nouă şi aceasta este un prilej suficient pentru a fi celebrat.
Totuşi, o parte lumii ştiinţifice au multe dubii ce priveşte descoperirea dată, în
realitate hidrogenul metalic încă nu a fost prezentat, el rămâne sub presiune în menghina din
laborator, sub pretextul efectuării unor teste suplimentare.
Cinci experţi diferiţi au declarat reporterilor de la noutăţile Nature că ei nu cred
afirmaţiilor lui Silva şi a echipei sale şi presupun că ele s-ar putea baza pe o eroare.
Deci, descoperirea încă lasă multe întrebări, care sperăm că vor fi elucidate în scurt
timp.
Bibliografie: http://www.descopera.ro/stiinta/p4
159
CUPRINS
PARTEA I ………………………………………………………………..............…………....………1
- Olimpiada Interdisciplinară ,,ŞTIINŢELE PĂMÂNTULUI”, etapa naţională, ediţia XXI,
VASLUI, 27-30 Aprilie 2017………………………………...…………….......................……….…..2
Lotul din Iaşi la Olimpiada Interdisciplinară ,,ŞTIINŢELE PĂMÂNTULUI”, 2017…..............…….15
Olimpiada Naţională Interdisciplinară ,,Ştiinţele Pământului"-Subiect proba practică - Fizică…....18
Premii obţinute la concursuri şi olimpiade şcolare………………………...…..............….….……….22
Odisee liceului, analizată la microscop..................................................................................................26
Copenhaga - o experienţă de neuitat......................................................................................................33
Anul de graţie 2017................................................................................................................................36
Drumul spre performanţă ......................................................................................................................38
Chimia-Elixirul adolescenţei mele.........................................................................................................39
Perspectiva succesului competiţional.....................................................................................................42
Activitatea de performanţă.....................................................................................................................43
Rezultate remarcabile la Concursul Interjudeţean Profizica..................................................................44
Rezultate spectaculoase la Concursul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie RoSEF 2017 pentru echipa de
la Vaslui……………………………………………………………….................................................45
PARTEA a II-a -Fizică, Astronomie şi astrofizică, Chimie…………………………..…….……48

Biomateriale pe bază de elastină………………………………………………………......……..……49
Managemnentul eficientizării proiectelor educaţionale.........................................................................54
Premiul Nobel pentru fizică 2017…………………………………………………..........……………60
Despre o carte care merită citită „Hazard şi haos” autor David Ruelle……....….................……….64
Rezolvarea problemelor de extremă la nivelul ciclului inferior al liceului……..…..............…………68
Reprezentarea în complex a mărimilor sinusoidale...............................................................................72
Efectul piroelectric.................................................................................................................................74
Proiectul.................................................................................................................................................78
Efectul magneto-optic............................................................................................................................86
Ochiul uman - alcătuire şi funcţionare...................................................................................................89
Utilizarea graficelor în fizică.................................................................................................................96
Fizica articulelor elementare................................................................................................................101
Tubul catodic cu care J.J.Thomson a descoperit electronul.................................................................103
Atomul de hidrogen şi constanta lui Somerfeld……………………………………..............……….104
Interacţiunea materiei…………………………………………………………………..........……….105
Sfera Schwarzschild sau “GAURA NEAGRĂ”..................................................................................108
Circuite de curent continuu..................................................................................................................115
Mecanica fluidelor...............................................................................................................................118
Rebus....................................................................................................................................................119
Rafinarea metalelor prin electroliză.....................................................................................................120
Chemiluminescenţa..............................................................................................................................122
Interdisciplinaritatea în predarea noţiunilor de cinetică - Viteza de reacţie........................................127
Învăţarea experenţială .........................................................................................................................131
Superconductori ..................................................................................................................................134
Partea a III-a Activităţi extracurriculare, Proiecte, Activităţi în săptămâna Şcoala altfel ”Să ştii
mai multe să fii mai bun”, Curiozităţi ............................................................................................136
Pledoarie pentru ştiinţă şi tehnică, Ediţia I, 2017................................................................................137
Proiect pentru săptămâna Şcoala altfel................................................................................................138
Artă - cu lumină polarizată..................................................................................................................147
Poluarea aerului...................................................................................................................................149
Spune "NU" poluării!.......................................................................................................................... 151
Informare ştiinţifică.............................................................................................................................153
160
„PROGRESUL SE FACE PE SEAMA CELOR PERSEVERENŢI”
Ştefan Procopiu
(19 ianuarie 1890, Bârlad – 22 august 1972, Iaşi)
ISSN 2457-7170
ISSN-L 2457-7170
EDITURA CASEI CORPULUI DIDACTIC VASLUI

Limbă

Bine ați venit la Scribd!

Revista Profizica Nr. 3

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Data încărcării

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Profizica Nr. 3

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Titluri conexe

COORDONATORI:

COLECTIVUL DE REDACŢIE: COPERTA:

Irina DUMITRAŞCU Leonaş DUMITRAŞCU

Agafiţei Elena – Gabriela Mocanu Zîna – Violeta

Autorii articolelor prezentate îşi asumă responsabilitatea asupra conţinutului.

EDITURA CASEI CORPULUI DIDACTIC VASLUI

Concursuri şi Olimpiade şcolare

Anul şcolar 2016 - 2017

Comisia Centrală a cunoscut locuri şi cadre didactice de seamă în persoana domnului

Seara festivă, în stil tradiţional, a elevilor, a fost sponsorizată cu 1.000 dolari de

Sponsorizări importante au făcut Primăria şi Consiliul Judeţeanm Vaslui, SC

Pe această cale mulţumim domnilor redactori Lucian Timofticiuc de la Vremea Nouă

Toate acestea ne onorează şi contribuie la îmbunătăţirea şi promovarea valorilor şi

LOTUL DIN IAŞI LA OLIMPIADA INTERDISCIPLINARĂ

Etapa naţională a olimpiadei interdisciplinare din acest an s-a desfăşurat în perioada

După o masă de socializare împreună cu numerosul lot de elevi de la Bucureşti, ne-am

În lotul olimpic al României au fost medaliaţi cu aur – Sandu Andrei şi argint -

Au urmat apoi recunoaşterea şi aprecierea comunităţii locale şi a întregi ţări. I-am

Rezultatele obţinute de elevii participanţi

Nr. Numele şi Unitatea de An de Total Poziţia Premiul Lot

OLIMPIADA NAŢIONALĂ INTERDISCIPLINARĂ

această foaie nu se semnează – se ataşează foii de concurs.

b) (4p) Reprezentaţi pe acelaşi grafic dependenţele m = m (V ) pentru cele două tipuri de

II. Determinarea densităţii reale a boabelor de cereale (15 p)

Realizaţi experimentul după metoda propusă, efectuând câte un set de 6 măsurători

4. Prelucrarea datelor experimentale. (5,5p)

Notă: Se consideră cunoscute: g = 10 m ⋅ s −2 - acceleraţia gravitaţională, p0 = 101000 Pa

ACEASTĂ PAGINĂ NU SE SEMNEAZĂ! SE VA ATAŞA FOII DE CONCURS!

I. Determinarea masei hectolitrice a boabelor de cereale

Tabelul 1. Pentru boabele de porumb „pop-corn”

Nr. V [cm3]] m [g]] d1[g/cm3] d [g/cm ]

Tabelul 1. Pentru seminţele de floarea soarelui

Nr. V [cm3] m [g]] d1[g/cm3] 3

II. Determinarea densităţii reale a boabelor de cereale

4. Prelucrarea datelor experimentale

Cazul l0 [mm] l [mm] ∆ V [cm3] Vboabe ρ [g/cm3]

Anul şcolar 2016-2017 a fost un an foarte bun, încărcat de rezulutate valoroase,

Nr Numele şi prenumele Unitatea şcolară de Premiul Numele profesorului

Şi la celelalte olimpiade rezultatele au fost valoroase, lotul de fizică adăugând în

OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE FIZICĂ A AVUT LOC LA TÂRGU JIU

Rezultatele au fost deosebite şi anul acesta. Felicitări tuturor celor implicaţi!

OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE CHIMIE CE A AVUT LOC LA TÂRGOVIŞTE

DRAGOSLAV Şcoala Gimnazială

OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE ASTRONOMIE ŞI ASTROFIZICĂ – CĂLIMĂNEŞTI

OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE ŞTIINŢE PENTRU JUNIORI – BUZĂU 2017

Concursuri MEN – Fizică + Chimie

2. Concursul Naţional de chimie „RALUCA RÎPAN”pentru clasa a VII-a

Felicitări tuturor elevilor şi profesorilor implicaţi în munca de performanţă.

ODISEEA LICEULUI, ANALIZATĂ LA MICROSCOP

această dispoziţie crescută a mea

îmbogăţire exponenţială a bagajului meu informaţional. Ajunsesem să îmi schimb standardele

COPENHAGA – O EXPERIENŢĂ DE NEUITAT

peşti dintr-un lac

ANUL DE GRAŢIE 2017

Elev TUDOR – OCTAVIAN SÎRBU

Pentru orice elev participarea la o competiţie şcolară reprezintă o experienţă unică

creeze prietenii cu oameni asemenea lui, care au