În alcătuirea scheletului membrului superior intră scheletul centurii scapulare şi scheletul părţii

libere a membrului superior propriuzis.

Scheletul centurii scapulare

Asigură legătura între oasele membrului superior liber şi toracele osos.
Centura scapulară este formată din scapulă şi din claviculă.

CLAVICULA (clavicula)
Este un os pereche şi alungit în forma literei S culcată orizontal, situat la limita dintre torace şi gât,
de o parte şi de cealaltă a sternului. Fiind situată sub piele poate fi uşor explorată prin inspecţie şi
palpare.
Prezintă un corp (cu 2 feţe şi 2 margini) şi 2 extremităţi.
Orientare:
1. Lateral extremitatea turtită
2. Anterior marginea concavă a acestei extremităţi
3. Inferior faţa osului prevăzută cu un şanţ
Faţa superioară este netedă în treimea mijlocie şi rugoasă înspre cele 2 capete pentru
inserţia muşchiului deltoid şi trapez (lateral) respectiv sternocleidomastoidian (medial).
Faţa inferioară prezintă rugozităţi pentru inserţia unor muşchi şi ligamente. Răspunde primei
coaste. Prezintă în porţiunea ei mijlocie şanţul folosit pentru orientarea osului pe care se inseră
muşchiul subclavicular. În aria acestui şanţ se găseşte gaura nutritivă a osului.
Marginea anterioară este convexă şi mai groasă înspre extremitatea medială şi concavă şi mai
subţire înspre extremitatea lateral.
Marginea posterioară are o configuraţie inversă: concavă înspre extremitatea medială şi
convexă înspre extremitatea lateral.
Prezintă la nivelul porţiunii sale mijlocii rapoarte vasculare şi nervoase importante
(trunchiurile plexului brahial, artera şi vena subclavie) şi ca atare în fracturile la acest nivel
fragmentele dislocate ale claviculei pot leza sau comprima aceste elemente.
Extremitatea medială se articulează cu manubriul sternului, motiv pentru care se mai
numeşte şi extremitate sternală.
Extremitatea laterală se articulează cu acromionul scapulei, motiv pentru care se mai
numeşte şi extremitate acromială.

1
 Claviculă dreptă - vedere superioară – A - (după Voll)

1. tubercul conoidian; 2. faţa articulară sternală; 3. extremitatea sternală; 4. faţa superioară

a corpului claviculei; 5. extremitatea acromială

Claviculă dreaptă: vedere inferioară – B - (după Voll)

1. extremitatea sternală; 2. impresiunea ligamentului costoclavicular; 3. şanţul m.
subclavicular; 4. tuberculul conoidian; 5. extremitatea acromială; 6. faţa articulară
acromială

2
 SCAPULA sau omoplatul se află în porţiunea posterosuperioară a toracelui.

Orientare:
1. Lateral unghiul cel mai voluminos
2. Posterior faţa prevăzută cu o spină puternică
3. Superior marginea cea mai subţire
Ea este un os lat de formă triunghiulară, căruia i se descriu:
 două feţe;
 trei margini;
 trei unghiuri.
Faţa anterioară sau costală este concavă, constituind fosa subscapulară.
Faţa posterioară sau dorsală este împărţită de o lamă osoasă transversală, numită spina
scapulei într-o fosă supraspinoasă şi o fosă subspinoasă sau infraspinoasa. Lateral, spina scapulei se
continuă cu o prelungire numită acromion, care se articulează cu clavicula.
Marginea medială (margo medialis) se mai numeşte şi margine vertebrală şi este vizibilă sub
piele.
Marginea laterală (margo lateralis) este mai groasă şi se mai numeşte şi margine axilară sau
acromiala.
Marginea superioară (margo superior) este subţire şi ascuţită. În treimea sa laterală prezintă
incizura scapulei.
Unghiul superior este rotunjit,
Unghiul Inferior, este uşor explorabil sub piele şi este cel mai ascuţit. Reprezintă vârful
scapulei şi este situat la nivelul apofizei spinoase a vertebrei T7
Unghiul lateral, prezinta procesul coracoid şi cavitatea glenoidă care serveşte la articulaţia
cu capul humerusului, constituind articulaţia scapulohumerală.

Scapula dreaptă - vedere anterioară (după Voll)

1. incizura scalpulei; 2. marginea superioară; 3. unghiul superior; 4. fosa subscapulară; 5.
marginea medială; 6. unghiul inferior; 7. marginea laterală; 8. col; 9. tuberculul intraglenoidal; 10.
cavitatea glenoidală; 11. unghiul lateral; 12. Tuberculul supraglenoidal; 13. acromionul.
3
 Scapula dreaptă - vedere posterioara (după Voll)

1. incizura scapulei; 2. Spina scapulei; 3. procesul caracoidian; 4. acromionul;

5. cavitatea glenoidală; 6. tuberculul infraglenoidal; 7. fosa infraspinoasă; 8. marginea
laterală; 9. unghiul inferior; 10. marginea medială; 11. fosa supraspinoasă; 12. unghiul superior; 13.
marginea superioară.

4
 HUMERUSUL formează singur scheletul braţului.
Este un os lung şi pereche uşor torsionat medial. Superior se articulează cu scapula
participând la formarea articulaţiei umărului (scapulohumerală), iar inferior cu oasele antebraţului
alcătuind articulaţia cotului.
Orientare
1. Superior extremitatea prevăzută cu un cap sferic
2. Medial suprafaţa articulară a capului
3. Anterior şanţul profund al extremităţii superioare

Este un os lung ce prezintă:

 o diafiză sau corp;
 două epifize sau extremităţi.
Diafizei i se descriu trei feţe
Faţa anterolaterală (facies anterior lateralis) prezintă spre mijlocul ei tuberozitatea
deltoidiană. Sub tuberozitate se găseşte şanţul nervului radial.
Faţa anteromedială (facies anterior medialis) prezintă în porţiunea superioară şanţul
intertubercular.
Faţa posterioară (facies posterior) este străbătută în porţiunea mijlocie de un şanţ cu
direcţie inferolaterală, şanţul nervului radial (de care am pomenit şi la faţa anterolaterală).
Marginea anterioară în treimea distală se bifurcă delimitând fosa coronoidiană.
Marginea laterală (margo lateralis) se termină la epicondilul lateral,
fiind mult mai pronunţată distal, unde devine o adevărată creastă.
Marginea medială (margo medialis) se termină la epicondilul medial fiind şi ea mai
pronunţată distal, unde ia aspectul unei creste.
Extremitatea superioară (epifiza proximală) este mai voluminoasă si prezinta:
- capul humerusului ce reprezintă o treime dintr-o sferă şi care se articulează cu cavitatea
glenoidă a scapulei.
- Capul este separat de restul epifizei printr-un şanţ circular numit colul anatomic.
- Doua proeminente osoase – tuberculul mare si tuberculul mic
- Pe faţa anterioară cei 2 tuberculi sunt separaţi de şanţul intertubercular sau culisa
bicipitala prin care alunecă tendonul capului lung al muşchiului biceps brahial
Extremitatea inferioară (epifiza distală) turtită ventrodorsal şi recurbată ventral prezintă un
condil si doi epicondili. Condilul este format din 2 elemente articulare:
- Capitulul humerusului, spre lateral, ce se articuleaza cu radiusul
- Trohleea humerusului,spre medial, ce se articulează cu ulna
Trohleea şi capitulul humeral sunt separate prin şanţul intermediar.

De o parte şi de cealaltă a suprafeţelor articulare se găsesc

 epicondilul medial - în continuarea marginii mediale a diafizei, pe care se inseră muşchii
pronatori ai antebratului si flexori ai antebratului, mainii si degetelor.
 epicondilul lateral - în continuarea marginii laterale a diafizei, mai redus în dimensiuni, pe care
se inseră muşchii supinatori ai antebratului si extensori ai antebratului, mainii si degetelor.
Epifiza distală prezintă 3 fose:
 fosa olecraniană - situată pe fata posterioara a epifizei, deasupra trohleei,
 fosa coronoidă - situată pe fata anteromediala deasupra trohleei
 fosa radială - situată pe fata anterolaterala, deasupra capitului

5
A. Humerus drept: vedere anterioară (după Voll
1. tuberculul mic; 2. cap; 3. colul anatomic; 4. colul chirurgical; 5. creasta tuberculului mic; 6. faţa
anteromedială; 7. faţa anterolaterală; 8. creasta supracondilară medială; 9. fosa coronoidă; 10.
epicondilul medial; 11. trohleea; 12. capitul; 13. epicondilul lateral; 14. fosa radială; 15. creasta
supracondilară laterală; 16. tuberozitatea deltoidiană; 17. creasta tuberculului mare; 18. tuberculul
mare; 19. şanţul intertubercular

B.Humerus drept: vedere posterioară (după Voll)

1. tuberculul mare; 2. şanţul nervului radial; 3. marginea laterală; 4. creasta supracondilară
laterală; 5. epicondilul lateral; 6. trohleea; 7. fosa olecraninană; 8. şanţul nervului ulnar;
9. epicondilul medial; 10. creasta supracondilară medială; 11. marginea medială; 12. faţa
posterioară (corpul humerusului); 13. colul chirurgical; 14. colul anatomic; 15. cap.

6
Scheletul Antebraţului
Este format din 2 oase: ulna situată în prelungirea degetului mic şi radiusul aflat în prelungirea
degetului mare (policelui)

RADIUSUL
Este un os lung şi pereche situat în partea laterală a antebraţului .
Prezintă un corp (diafiza) uşor încurbat anterior şi median şi 2 epifize sau extremităţi.
Orientare.
1. Inferior extremitatea cea mai voluminoasă
2. Posterior faţa acesteia ce prezintă creste şi şanţuri
3. Lateral procesul descendent al acestei extremităţi
Corpul, prismatic triunghiular are 3 feţe (anterioară, posterioară şi laterală) şi 3 margini (anterioară,
posterioară şi medială).
Faţa anterioară prezintă în 1/3 mijlocie gaura nutritivă a osului
Faţa posterioară plană în porţiunea superioară şi uşor excavată în rest
Faţa laterală, concavă şi rotunjită prezintă în 1/3 mijlocie o tuberozitate pentru inserţia muşchiului
rotund pronator
Marginea anterioară, dispare in partea inferioara
Marginea posterioară apare mai evidentă în portiunea mijlocie a osului
Marginea medială se mai numeşte şi margine interosoasă
Extremitatea superioară (epifiza proximală) este mai puţin voluminoasă. Prezintă :
- capul radiusului - are o faţă superioară, numită fosa capului radial ce se articulează cu
capitulul humeral şi o circumferinţă
- colul – este portiunea ingusta care leaga capul de corpul radiusului
- tuberozitatea radiusului - este o proeminenţă ovoidă situată anteromedial sub col
Extremitatea inferioară (epifiza distală) este mult mai voluminoasă şi are formă de piramidă
patrulateră . Prezintă 4 feţe şi o bază : fata laterala prezinta o prelungire numita procesul stiloidian;
fata mediala prezinta scobitura sau incizura ulnara a radiusului destinata articularii cu capul ulnei;
fata posterioara prezintă mai multe creste verticale ce delimitează şanţuri si fata anterioara; baza,
este porţiunea prin care radiusul se articulează cu oasele carpului.

7
A.Radiusul drept - vedere anterioara
1. capul radiusului; 2. Tuberozitatea radiusului; 3. marginea interosoasă; 4. faţă anterioară; 5. procesul
stiloidian; 6. marginea anterioară; 7. colul; 8. circumferinţa capului radial.

B.Radiusul drept - vedere posterioară (după Voll)

1. cap; 2. col; 3. marginea posterioară; 4. faţa laterală; 5. tuberculul dorsal; 6. procesul stiloidian; 7. faţa
posterioară; 8. marginea interosoasă; 9. tuberozitate

8
 ULNA (cubitusul)
Este un os lung şi pereche, aşezat în partea medială a antebraţului. Superior se articulează cu
trohleea humerusului şi cu capul radial.
Prezintă un corp (diafiza) prismatic triunghiular şi 2 extremităţi sau epifize.
Orientare:
1. Superior extremitatea mai voluminoasă
2. Anterior concavitatea acestei extremităţi
3. Lateral marginea cea mai ascuţită a corpului
Corpul ulnei (corpus ulnae; diafiza) are 3 feţe: anterioară, posterioară şi medială şi 3 margini:
anterioară, posterioară şi lateral
Faţa anterioară (facies anterior) prezintă în porţiunea sa mijlocie gaura nutritivă prin care trece
artera nutritivă a ulnei
Faţa mediala este larga in portiunea superioara iar inferior se ingusteaza si se poate palpa sub piele
Marginea anterioară începe la procesul coronoid şi se termină la procesul stiloidian
Marginea posterioară are aspectul unui S alungit şi proemină sub piele
Marginea laterală sau interosoasă (margo interosseus) este ascuţită în treimea sa medie şi se pierde
în 1/3 distală a osului
Extremitatea superioară (epifiza proximală) este mai voluminoasă şi formată din 2
proeminenţe osoase:
- una verticală - olecranul, care prelungeşte în sus corpul ulnei şi
- alta orizontală - procesul coronoidian şi proiectată înainte. Prezinta pe partea laterala o
fetisoara articulara numita incizura radiala a ulnei prin care se articuleaza cu capul
radiusului. Dedesuptul procesului se gaseste tuberozitatea ulnei
Cele 2 proeminenţe circumscriu o cavitate articulară orientată anterior numită incizura sau scobitura
trohleară prin care ulna se articulează cu trohleea humerală.
Extremitatea inferioară prezintă :
 capul ulnei - care răspunde incizurii ulnare a radiusului şi
 procesul stiloidian ca o prelungire conică îndreptată spre posterior şi medial.

9
A. Ulna dreptă - vedere anterioara
1. incizura trohleară; 2. tuberozitate; 3. faţa anterioră; 4. marginea interosoasă;
5.cap; 6. procesul stiloidian; 7. circumferinţa articulară; 8. incizura radială; 9. procesul coronoidian.

B. Ulna dreptă - vedere posterioară (după Voll)

1. olecranul; 2. incizura radială; 3. marginea posterioară; 4. faţa posterioară; 5. procesul stiloidian
ulnar; 6. capul; 7. faţa medială; 8. procesul coronoidian.

10
 Scheletul mâinii (ossa manus)
Cuprinde 27 de oase din care:
 8 carpiene (situate proximal)
 5 metacarpiene (în porţiunea mijlocie formând scheletul palmei)
 14 falange (situate distal: formează scheletul degetelor)

Oasele carpului sau carpienele, în număr de 8, sunt dispuse pe două rânduri, unul proximal şi altul
distal.
In rândul proximal, dinspre lateral spre medial, se află 4 oase si anume , scafoidul, semilunarul,
piramidalul şi pisiformul.
In rândul distal, tot dinspre lateral spre medial, avem de asemenea 4 oase , trapez, trapezoid, osul
mare sau osul capitat şi osul cu cârlig sau hamat.
Oasele carpului sunt oase mici ce se articulează între ele. Aceste oase se mai articulează în sus cu
radiusul şi ulna, iar în jos cu oasele metacarpului.

Oasele metacarpului, numite şi metacarpiene, sunt în număr de cinci, dispuse din lateral spre
medial fiind numerotate de la I la V si corespund cate unui deget de la mana respectiva. Fiecare
metacarpian prezintă o bază ce se articulează cu oasele carpiene, un corp şi un cap pentru
articulaţia cu falanga proximală.

Oasele degetelor sau falangele sunt în număr de 14, câte trei pentru fiecare deget, cu excepţia
policelui care are doar două falange.
Degetele, în număr de cinci, dinspre lateral spre medial se numesc: police, indice, mediu, inelar şi
auricular sau degetul mic.
Fiecărei falange i se descriu o bază, un corp şi un cap.
De sus în jos se deosebesc: prima falangă sau falanga proximală, a doua falangă sau falanga
mijlocie şi a treia falangă sau falanga distală, numită şi falangă ungheală.

11
12