DESIGNUL URBAN IN ORASELE INTELIGENTE

Autoritatile publice din domeniul urbanismului au responsabilitatea de a implementa

strategii inovative de design urban, care sa aiba in vedere atat functionalitatea spatiului si
confortul locuitorilor, cat si contextul arhitectural general, adica sa construiasca asa numitele
„orase inteligente”.
Incepand cu 1978, timp de sase ani, Christopher Alexander si cativa fosti studenti de-ai
sai simuleaza o redefinire a designului unei parti foarte populate a orasului San Franciso.
Rezultatele cercetarii vor contura o noua teorie a designului urban.
Motivatia cercetarii are la baza nevoia de a da oraselor actuale un aspect „organic”, de a
le face vii si a le conferi aspectul unui tot unitar, asa cum erau construite orasele vechi.
Alexander et al. mentioneaza ca elemente definitorii pentru a crea un oras unitar: dezvoltarea
pas cu pas, imprevizibilitatea, nu se stie cat si cum se va construi, coerenta, in plus intregul
trebuie sa aiba capacitatea de a emotiona, de a te face fericit (p.14).
De cele mai multe ori dezvoltarea oraselor se face treptat, insa lipseste coerenta, iar partile
nou construite nu sunt in concordanta cu nucleul initial ceea ce creeaza haos (p.15). Intrebarea
esentiala la care incearca sa raspunda studiul arhitectului american este: Ce fel de reguli si la
ce niveluri sunt necesare pentru a crea un intreg intr-un oras in continua expansiune sau intr-o
zona a unui oras? Raspunsul intrebarii este formulat de autori intr-un principiu general, anume:
“Fiecare inserare arhitecturala trebuie facuta in asa fel incat sa vindece orașul.” Regulile
secundare care deriva din acest principiu sunt: 1. Piecemeal growth; 2. The growth of larger
wholes; 3. Visions; 4. The basic rule of positive urban space; 5. Layout of large buildings; 6.
Construction; 7. Formation of centers (p.30).