DATE ANATOMICE SI BIOMECANICE

Glezna este alcătuită din articulaţia talocrurală (tibiotarsiană,

tiboiastragaliană), de tip trohlear. Suprafeţele articulare sunt reprezentate de
scoaba tibioperonieră (formată din extremitatea inferioară a tibiei şi feţele
articulare ale maleolelor) şi faţa superioară a talusului.

Mijloacele de unire sunt formate din capsula articulară pe care aderă intim
tendoanele muşchilor extensori şi ligamentele:

 Ligamentul colateral intern (deltoid) format din 4 ligamente:

1. Tibio-navicular, tibio-calcanean, ligamentele tibiotalare
posterioare (situate superficial) care limitează abducţia
talusului;
2. Ligamentul tibio-talar anterior (situat profund) care se opune
translaţia şi rotaţia laterală a talusului.
 Ligamentul colateral extern alcătuit din:
1. ligamentul talo-fibular anterior care limitează inversia excesivă
a talusului;
2. ligamentul talo-fibular posterior care se opune flexiei dorsale a
gleznei şi adducţiei, rotaţiei interne, translaţiei mediale ale
talusului;
3. ligamentul calcaneo-fibular care limiteză inversia gleznei.

Mişcările posibile la acest nivel sunt de:

 Flexie dorsală – mişcarea prin care faţa dorsală a piciorului se apropie

de faţa anterioară a gambei;
 Flexie plantară – mişcara inversă, prin care faţa dorsală a piciorului se
îndepărtează de faţa anterioară a gambei.
 Eversie – mişcare formată din abducţia-supinaţiaflexia plantară a
piciorului;
 Inversie – mişcare formată din adducţia-pronaţiaflexia plantară a
piciorului.
Muschii gleznei:

Muschii flexori dorsali:

 Tibial anterior;
 Extensor lung al degetelor;
 Extensor lung al halucelui.

Muschii flexori plantari:

 Triceps sural;
 Peroneu lung;
 Peroneu scurt.

Muschii eversori:

 Peroneu scurt;
 Peroneu lung;
 Extensor lung al degetelor.

Muschii inversori:

 Tibial posterior;
 Flexor lung al degetelor;
 Flexor lung al halucelui.

Gradele de miscare la nivelul gleznei:

 GENERALITATI

Tipurile lezionale ale macro traumatismelor piciorului sunt cele

obisnuite : plagi, contuzii, entorse, luxatii, fracturi, care pot interesa toate
structuriile anatomice: piele. Ligamnente, muschi, tendoane, articulatii, oase,
vase si nervi. Aceste leziuni pot lasa sechele imediate sau tardive a caror
filiatie cu traumatismul respectiv nu e greu de stabilit. Piciorul mai prezinta
insa, frecvent, o serie de sindroame sau boli disfunctionale in a caror
etiopatogenie micro traumatismul joaca un rol determinant. Astfel sunt unele
bursite si tenosinovite, metatarsalgiile, osteonecrozele, sindromul tibial
anterior etc.

Traumatismele gleznei sunt cele mai frecvente dintre toate localizarile

traumatismelor aparatului locomotor, entorsele detinand primul loc, iar
fracturile locul II in categoriile respective. Marea lor frecventa se explica
prin faptul ca la acest nivel au loc miscari multiple comandate de nevoile de
mobilitate ale piciorului, expus la diferiti factori traumatici ce actioneaza in
conditii diferite.

Complexitatea aparatului osos si musculo-ligamentar alcatuit de catre

articulatia mortezei tibio-peroniere cu astragalul face ca aceste traumatisme
sa aiba un rasunet diferit asupra formatiilor respective in functie de directia
si intensitatea de actiune a traumatismului si de gradul de rezistenta al
elementelor solicitate.

 Fracturile – reprezinta intreruperea continuitatii unui os datorita unor

lovituri directe (atunci osul se fractureaza in zona lovita) sau a unui
mecanism indirect, in acest caz, osul rupandu-se la distanta.

ETIOPATOGENIE – CAUZE, MECANISME, ANATOMIE

PATOLOGICA

Cauze :

a) Factorii mecanici (cadere, loviri) produc traumatisme prin obiecte

ascutite sau taioase.
 b) Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse : arsuri, degeraturi,
iradiere, electrocutare.
c) Factorii biologici produc leziuni traumatice prin intepaturi, strivire,
muscaturi etc.
d) Factorii chimici produc leziuni traumatice numite eroziuni.

Anatomie patologica

Trei oase mari alcatuiesc articulatia gleznei:

 Tibia
 Fibula sau peroneul
 Talusul
Tibia si fibula au zone anatomice speciale care alcatuiesc glezna:

 Maleola mediala (proeminenta interna a tibiei)

 Maleola laterala: extremitatea inferioara a fibulei
 Maleola posterioara: portiunea posterioara a tibiei

Fracturile.

A. Fracturile gleznei (sau ale scoabei tibioperoniere) cuprind fracturile

maleolare si ale plafonului scoabei. In general, in aceasta categorie, ar intra
fracturile celor doua oase produse pe ultimii 8-10 centimetri distal. Aceste
fracturi se bucura de o atentie deosebita din partea ortopezilor nu numai
datorita frecventei lor ci si prin necesitatea de refacere anatomica perfecta a
interliniei articulare.

Clasificare:

1. In functie de solutia de continuitate:

a) incompleta – fisuri cu fracturi in “lemn verde” la copil, infundari

ale oaselor craniului etc.

b) completa – cu traiect transversal, cu traiect oblic, cu traiect

spiroid si cu traiect longitudinal.
2. In functie de fragmentele rezultate din fractura:

a) fara deplasare

b) cu deplasare prin : trantitie (cand un fragment este deplasat

inainte, inapoi, intern sau extern fata de celalalt fragment),
ascensiune (incalecarea, suprapunerea fragmentelor), rotatie sau
decalaj (un fragment este rotat in jurul axului sau longitudinal),
unghiulare, cu deplasare complexa.

Caracteristici:

Se produc concomitent si leziuni de parti moi sau plagi ale pielii,

contuzii, rupturi sau striviri musculare, contuzii si rupturi ale vaselor si
nervilor ce pot duce la pierderea segmentului de membru respectiv, leziuni
articulare prin actiunea traumatismului sau in fracturi cu traiect
intraarticular. Observatia a aratat ca ele se produc in cadrul traumatismelor
care prind piciorul in inversie (supinatie plus adductie) sau in eversie
(pronatie plus abductie). Aceste miscari se fac in articulatia subastragaliana
(supinatia – pronatia) si mediotarsiana (adductia – abductia). In timpul
traumatismului, contractia reflexa musculara rigidizeaza aceste articulatii
transformand piciorul intr-un monobloc, forta de impact transferandu-se
scoabei tibioperoniene, care cedeaza. Mai exista si posibilitatea fracturii prin
soc vertical. Exista o mare varietate a fracturilor gleznei care a dat loc la
diverse clasificari. Vom aminti principalele tipuri:

 Fracturile supramaleolare (situate deasupra ligamentului tibioperonier

inferior) sunt fracturi extraarticulare. In aceste fracturi intra decolarile
epifizare, frecvente la copil si adolescent. La adult, incidenta lor este mai
ales intre 40 si 60 de ani.
 Fracturile bimaleorale sunt definite “ca fracturi ce suprima stabilitatea
laterala a articulatiei” sau ca “ca fracturi ce fac instabila articulatia desi
respecta cea mai mare parte a plafonului tibial.”
Pe baza mecanismului de producere, aceste fracturi se clasifica in :
a) fracturi prin pronatie – rotatie externa
b) fracturi prin pronatie – abductie
c) fracturi prin supinatie – rotatie externa
d) fracturi prin supinatie – adductie
 Fiecare dintre aceste mecanisme desfasoara mai multe stadii in care
traumatismul rupe ligamente, produce smulgeri osoase, fractureza o maleola,
apoi si pe cealalta, deplaseaza sau nu capetele articulare.

B. 1. Fracturile astragalului.

2. Fracturile calcaneului.

3. Fracturile scafoidului.

4. Fracturile cuboidului si cuneiformelor.

5. Fracturile metatarsienelor.

CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI:

a) examenul clinic – semne subiective si obiective

b) investigatii paraclinice – ex. radiologic, probe de laborator

a) Examenul clinic – semne subiectiv si obiective

Organismul raspunde la actiunea agentului traumatic prin manifestari
generale si locale in care este implicat in primul rand sistemul nervos.
Manifestarea generala cea mai importanta este socul traumatic care se
instaleaza in traumatisme de o mare intensitate. Pe plan local, prin acelasi
mecanism reflex se produc modficari neurovasculare. In general
manifestarea locala comuna este necroza tisulara, care este rezultatul
ischemiei tisulare prin distrugerea capilarelor intercelulare. Necroza tisulara
este urmata de hiperemie locala, edem, exudat si infiltrat celular. Indiferent
de amploarea leziunilor locale, entorsele se traduc prin tulburari functionale
importante, iar entorsele neglijate sau incorect tratate lasa deseori o serie de
sechele suparatoare, uneori foarte grave.

In fracturi, bolnavul acuza dureri vii intr-un punct fix, impotenta

functionala, prezinta deformarea si scurtarea segmentului respectiv,
echimoze locale, mobilitatea anormala a unui segment, iar la palpare si
imobilizare se percep crepitatii osoase si intreruperea reliefului osos.
 Diagnosticul clinic este in genere usor prin cercetarea sensibilitatii
provocate la locul de insertie ligamentara si pe baza semneleor pseudo
inflamatorii (tumefactie, echimoza) adesea foarte intense datorita reflexelor
vasculare puternice plecate de la inervatia ligamentara deosebit de bogata.
Uneori aceasta reactie inflamatorie este disproportionata fata de
traumatismul initial, mai ales cand bolnavul este vazut tardiv, fara sa fi fost
imobilizat in prealabil, el continuand sa se sprijine pe piciorul suferind.

b) Investigatii paraclinice – examen radiologic, probe de laborator.

Examinarea piciorului bolnav se bazeaza pe culegerea de date, in numar cat
mai mare, necesare pentru stabilirea diagnosticului si conduitei terapeutice.

Examenul va cuprinde pe de-o parte investigatii anamnestice, clinice,

neurologice, vasculare si examene paraclinice. Se va acorda atentie mersului
si se vor cerceta si eventualele tulburari de statica si dinamica.

La examenul clinic al traumatismelor trebuie avute in vedere

urmatoarele elemente: localizare, forma, dimensiune, directie, aspect,
profunzime, prezenta, tipul hemoragiei si alte particularitati. Vor fi notate
modificarile tisulare din imediata vecinatate a leziunii traumatice echimoze,
edem, hemartroza sau hidrartroza.

Semnele radiologice completeaza examenul clinic orientand conduita si

tratamentul,mai ales in:entorse,luxatii,fracturi,politraumatisme.

Diagnosticul radiologic are scopul ca, pe baza radiografiei in doua planuri,

sa elimine sau sa depisteze existenta leziunilor osoase, musculare si
ligamentare.

TESTE FUNCTIONALA SPECIFICE GLEZNEI

 Testul Kleiger

Subiectul în şezând la marginea mesei. Examinatorul, stabilizând genunchiul

acestuia roteşte înspre lateral piciorul. Dacă apare durere la nivelul piciorului
şi examinatorul simte o mişcare anormală a talusului în raport cu maleola
medială, testul este pozitiv indicând o ruptură la nivelul ligamentului deltoid.

 Testul Morton
Examinatorul strânge metatarsienele piciorului afectat. Dacă apare durere,
testul este pozitiv, indicând o fractură cauzată de stres sau un neurom.

 Sertarul anterior

Subiectul în decubit dorsal. Examinatorul stabilizează tibia şi peroneul cu o

mână, iar cu cealaltă prinde piciorul, şi menţinându-l într-o uşoară flexie
plantară, îl trage în sus. Testul este pozitiv dacă gradul de translaţie a
piciorului este mai mare decât pe partea sănătoasă, desemnând o laxitate la
nivelul ligamentului talofibular anterior, care poate fi cauzată de o leziune a
acestuia.

ANAMNEZA ne va furniza date cu privire la : data aparitiei duferintei,

perioadele de agravare, factorii favorizanti, tratamente de urmat.

INSPECTIA vom inspecta : pozitia piciorului fata de restul memebrului

inferior ; diferenta dintre cle doua membre inferioare ; tumefierea locala,
localizare si dimensiune ; echimoze ; mersul ; ortostatismul ; sprijinul pe
piciorul afectat.

PALPAREA maleolele laterala si mediana ; punctele dureroare ; zonele

de insertie a muschilor.

EVOLUTIE SI PROGNOSTIC

Evolutia si prognosticul sunt legate de gradul entorsei, localizarea ei,

tratamentul aplicat si varsta pacientului. In entorsele simple evolutia este
favorabila si vindecarea se produce in 7 – 14 zile, cu recuperarea functionala
totala. In entorse grave, neglijate sau incorect tratate, articulatia devine
instabila si dureroasa. In functie de localizare, prognosticul urmeaza o scara
de gravitate care merge de la o simpla laxitate articulara complet reversibila,
pana la periartroza posttraumatica. O entorsa tratata corect se vindeca fara
sechele in 7 – 21 de zile. O entorsa neglijata sau incorect tratata are o
evolutie mult mai lunga cu un prognostic nefavorabil. Evolutia luxatiilor
simple este favorabila si vindecarea se produce in 4 – 5 saptamani atunci
cand tratamentul este corect. In luxatia complicata, neglijata sau incorect
tratata, evolutia este dificila, uneori defavorabila, impune un tratament
indelungat, prognosticul fiind rezervat. Fracturile cunosc in general o
evolutie favorabila, in cazul in care fragmentele osoase isi stabilesc
continuitatea, ligamentele, tesuturile conjunctive, cutanate etc. isi refac
integritatea anatomica si isi reiau functiile.

TRATAMENT :

1. tratament profilactic
2. tratament igieno-dietetic
3. tratament medicamentos
4. tratament ortopedico-chirurgical

1+2. Tratament profilactic si tratamentul igieno-dietetic

Mentinerea sanatatii piciorului trebuie sa cuprinda un ansamblu de

masuri adresate principapelelor componente care il alcatuiesc. Igiena si
ingrijirea piciorului trebuie sa reprezinte o preocupare a fiecarui om in parte.
Trebuie cunoscut faptul ca piciorul omului este astfel construit incat permite
deplasarea pe orice forma de relief, rezistenta ce se datoreaza musculaturii
puternice.

3. Tratament medicamentos

Medicatia antiinflamatorie si antialgica, inclusiv infiltratiile cu

corticoizi si xilina 1%. Zonele principale ale infiltratiei sunt: sinus torsi
(intre astragal si calcaneu); tuberozitatea calcaneana; retromaleolar intern, in
loja nervului tibial; intermetatarsian.

4. Tratament ortopedico – chirurgical

Metodele ortopedice sunt de multe ori necesare pentru ameliorarea durerii si

a permite statica si mersul. Acestea sunt : ghiata gipsata de mers, fasa
gipsata, bandaj elastic si diferite talonete si sustinatori plantari.

Interventia ortopedica corectoare se impune cand metodele

conservatoare nu dau rezultatele scontate. Tratamentul formelor usoare si
medii de entorsa, consta in : bandaj compresiv imediat; timp de 15-20 de
minute piciorul se introduce in apa cu gheata, se repeta la 3 – 6 ore timp de
2-3 zile; pozitie antidecliva; exercitii active cu maximum de amplitudine
(sunt deosebit de utile pentru rezorbtia edemului, prevenirea formarii
aderentelor si mentinerea tonusului muscular). Tratamentul si recuperarea
entorselor grave este de domeniul ortopediei si asistentei de recuperare
functionala. Se recomanda incaltaminte ortopedica corectoare, orteza,
reeducarea reflexelor proprioceptive in caz de instabilitate grava.

PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE KINETOTERAPEUTICE

 Combaterea durerii:
Acolo unde se simte durerea spontan sau la presiune, acolo este si leziunea.
Durerea posttraumatica are la baza inflamatia, edemul, tensiunea
aponevrotica si capsula ligamentara, tractiunea tenomusculara, hiperemia
pasiva osoasa, reactia periostala, iritatia directa a nervilor.
 Refacerea echilibrului muscular:
Acest proces este legat de statica normala a piciorului. Echilibrul de repaos
este asigurat de ligamente si doar tricepsul sural este in activitate, tragand
gamba posterior. Orice deviatie a vectorului de echilibru pune in contractie
musculatura extrinseca si intrinseca a piciorului. Activitatea musculaturii
pusa in jos pentru asigurarea echilibrului in ortostatism nu este valabila si in
mers. Refacerea echilibrului muscular al piciorului comporta doua etape:
- in prima etapa se lucreaza pentru tonifierea musculaturii prin
metode obisnuite de izometrie si exercitii cu rezistenta progresiva.
- In a doua etapa se practica exercitii de coordonare si refacere a
echilibrului senzitivo motor.
 Refacerea mobilitatii articulare:
Redoarea posttraumatica a gleznei si piciorului determina un handicap
functional care se manifesta mai ales in mersul pe teren accidentat. Miscarile
piciorului sunt: flexia-extensia asigurate de articulatia tibiotarsiana cu o
mica participare a articulatiei subastragaliene; inversia – eversia le asigura
articulatiile subastragaliana si mediotarsiana; abductia – adductia este
realizata de articulatia subastragaliana cu participarea articulatiei
tibiotarsiene si in mica masura cea mediotarsiana; circumductia este o
miscare combinata; elasticitatea piciorului se realizeaza in articulatia tarsului
anterior; flexia – extensia degetelor este asigurata in articulatiile
metatarsofalangiene.
Castigarea acestor miscari se poate realiza numai in masura in care structura
anatomica si raporturile fortelor articulare sunt respectate.Edemul
posttraumatic este elementul cel mai important care afecteaza aparatul
fibros al piciorului.

 Refacerea boltii plantare

Aproape toate tipurile de traumatisme sau imobilizari necesitate de acestea,
lasa ca sechela o perturbare de statica prin modificarile boltii
plantare.Piciorul este compus dintr-un sistem de oase, realizate de oasele
tarsiene si metatarsiene, mentinute de ligamente si aponevroza si tensionate
de tonusul muscular.Exista doua arce longitudinale(intern si extern) si unul
anterior ( transversal).

 Refacerea alinierii piciorului:

Un picior functional normal trebuie sa respecte orientarea axiala a

componentelor osoase, in special al piciorului posterior si a
degetelor.Lezarea rectitudinii degetelor perturba statica si mersul.

Fracturile gleznei si piciorului, prin frecventa lor ca si prin sechelele pe care

le lasa reprezinta un procent important in practica serviciilor de fizioterapie
si recuperare. Asistenta de recuperare trebuie inceputa inainte de a se stabili
starea de sechela.

a) In general, in perioada de imobilizare la pat, se va avea in

vedere:pastrarea posturii antideclive pentru evitarea edemului, mobilizarea
articulatiilor libere prin exerciti pasive sau active ajutate(O atentie deosebita
trebuie acordata evitarii fixarii in grefa a degetelor ), masajul pentru
asigurarea troficitatii tesuturilor si facilitarea intoarcerii venolimfatice,
diapulse pentru grabirea formarii calusului si vindecarii procesului lezional,
gimnastica generala si respiratorie.
 b) In perioada de mers in aparat gipsat se vor continua masurile de mai sus,
incarcarea pe pe piciorul lezat se va face progresiv, in mod adecvat tipului de
fractura, exercitii de izometrie sub gips

c) Dupa scoaterea aparatului gipsat-indepartarea edemului, ameliorarea

fenomenelor vasculotrofice, recastigarea fortei musculare, recastigarea
mobilitatii articulare, refacerea reflexelor proprioceptive, refacerea staticii
piciorului.

d) Tardiv de la fractura recuperatorul este pus in fata consecintelor

dureroase de statica si dinamica determinate de dezvoltarea calusului vicios ,
secundar care poate bloca mobilitatea articulatiilor.

Dezaxarile produse vor perturba repartitia presiunilor articulare de

unde rapida regenerare a cartilagiuluiu articular, cu instalarea artrozei
secundare dureroase. Tratamentul conservator, oricat de intensiv si prelungit
ar fi, nu poate realiza decat ameliorari partiale si tranzitorii, in consecinta
impune interventia operatorie corectoare.

TRATAMENTUL PRIN MASAJ

Tehnica masajului

Masajul gambei se va face succesiv la urmatoarele grupuri

musculare:

 Grupul gambierului anterior cu extensorul comun al degetelor si

extensorul propriu zis al degetelui mare, la care se face mai intai netezirea cu
o singura mana, cu policele pe marginea anterioara a tibiei si celelalte degete
pe partea externa a gambei. Netezirea se face de jos in sus, apoi sub forma
de pieptene cu partea dorsala a falangelor. Urmeaza framantatul cu doua
degete.
 Grupul peronierilor se maseaza cu o mana, ca si grupul anterior,
pozitia fiind ceva mai laterala, cu policele alunecand pe musculatura
anterioara, paralel cu creasta tibiei, iar celelalte degete pe musculatura
posterioara. Urmeaza, dupa netezire, petrisajul cu doua degete si
mangaluirea.
  Grupul muschilor posteriori se maseaza la inceput prin netezire, de jos
in sus, cu o mana sua cu doua. Urmeaza frământatul sub forma de presiune,
stoarcere, mangaluire, ciupire-geluire. Deasemenea se poate aplica baterea
cu partea cubitala a mainii.

Masajul articulatiei gleznei incepe cu netezirea care se poate executa

cu ambele maini, urmata de presiune in zona perimaleolara si de fricitune a
articulatiei tibiotarsiene. Frictiunea incepe cu tendonul lui Ahile, sub
maleola externa, apoi pe fata dorsala si din nou catre tendonul lui Ahile, pe
sub maleola interna.

Masajul piciorului

Pentru masajul piciorului pacientul sta in decubit dorsal cu membrul

inferior intins. Pe partea dorsala a piciorului se face netezirea, cu palma,
avand degetele departate pentru fiecare metatarsian in parte, pornind de la
varful degetelor bolnavului catre glezna. Aici se face netezirea specifica
gleznei, cu cele doua police pornind de la mijlocul articulatiei dupa care se
ocolesc cele doua maleole (interna si externa) concomitent. Pe regiunea
plantara – netezirea pieptene – se deruleaza pumnul de la radacina pana la
varfuri pe aponevroza plantara. Tot pe partea dorsala se mai fac geluirile ca
forma de framantat. Cu degetele departate pe metatarsiene iar pe partea
plantara se fac framantari cu 4 degete pe muschii tenari, hipotenari, bureletul
plantar si geluiri pe aponevroza plantara de la bureletul plantar pana la
calcaneu.

Frictiunea se face tinand contrapriza cu o mana pe calcaneu pornind

cu pozitia deget peste deget, de la mijlocul articulatiei tarsiene, ocolind
maleola dupa care se schimba mana contrapriza si se lucreaza pe partea
cealalta. Se face frictiunea si la calcaneu la insertia tendonului lui Ahile.
Frictiunea se mai executa la toate articulatiile interfalangiene cu policele
deasupra si aratatorul dedesubt, cu miscari circulare la fiecare articulatie.
Tapotamentul se executa pe partea plantara cu o singura mana, cu toate
formele lui. Vibratia se executa atat pe partea dorsala cat si pe partea
plantara cu palma intreaga, realizand trenuri vibratorii succesive in lungul
fibrei musculare cu efect sedativ. Masajul se incheie cu neteziri atat pe
partea dorsala a piciorului (cu palma intreaga) cat si pe partea plantara
(netezirea pieptene).

Mobilizarea articulatiilor (kinetoterapia) este de 3 feluri: pasiva, activa si

activa cu rezistenta. In cazul gleznei se fac miscari cu incarcare de greutati.
Miscarile pasive

Tinem cu o mana contrapriza pe metatars, iar cu cealalta, pe toate

degetele se face flexia plantara (extensia) apoi flexia dorsala a piciorului pe
gamba, flexia laterala (dreapta si stanga), chiar departand si apropiind
degetele, pronatia, supinatia si circumductia. Se mai poate face si elongatia
pentru fiecare deget in parte sau abductia si adductia intre degete. Pentru
glezna, miscarile pasive sunt: cu o mana se tine contrapriza pe partea
inferioara a gambei, iar cu cealalta mana priza pe oasele tarsiene si se face
flexia dorsala pe gamba a labei piciorului, apoi flexia plantara (extensia)
flexia laterala stanga si dreapta, pronatia si supinatia, elongatia si
circumductia.

Miscarile active:

Sunt aceleasi miscari ca si cele pasive, cu deosebirea ca miscările le

executa bolnavul iar maseurul le dicteaza.

Miscarile active cu rezistenta

Sunt pentru flexie dorsala, maseurul tinand contrarezistenta cu mana

pe partea dorsala a plantei. Pentru flexie plantara maseurul tine rezistenta pe
partea plantara iar pentru flexia laterala tine contrarezistenta pe partea opusa
miscarii.

Gimnastica medicala

Se fac:

- exercitii de flexie a degetelor urmate de relaxare

- exercitii de extensie a degetelor urmate de relaxare
- exercitii de flexie a piciorului
- exercitii de extensie a piciorului
- exercitii de circumductie
- exercitii cu bicicleta ergometrica, cu laba piciorului fixata pe pedala
- exercitii de polikineto-recuperare
- exercitii de flexie plantara si dorsala cu contrarezistenta
- exercitii de abductie a piciorului
- exercitii de apucare a unei vergele de lemn cu degetele piciorului
- exercitii de apucare a unui prosop intins pe o suprafat neteda
- exercitii de ridicare pe varfurile picioarelor, alternative
- exercitii de mers pe varfuri inainte si inapoi
- exercitii de mers pe calcaie inainte
- exercitii de mers incrucisat
- exercitii de mers pe loc, intre doua bare paralele