LOCUL ŞI ROLUL ACTIVITĂŢII DE TRANSPORT

ÎN ECONOMIA NOASTRĂ NAŢIONALĂ

Noţiunea şi caracteristicile activităţii de transport

Desfăşurarea ritmică a activităţii economice, accelerarea circulaţiei

mărfurilor şi îmbunătăţirea calitativă a întregii activităţi economico-sociale
determină în mod logic sporirea rolului transporturilor, dezvoltarea şi
optimizarea lor, creşterea gradului de folosire a mijloacelor de transport şi
extinderea tehnologiilor moderne în această importantă ramură a economiei
naţionale. Cu cât este mai ridicat nivelul transporturilor, cu atât economia
naţională va progresa mai rapid, datorită faptului că transportul contribuie la
reducerea ciclului de producţie, la creşterea volumului acestuia, la stabilirea şi
susţinerea legăturilor de producţie între producător şi beneficiar.

Noţiunea de transport

Transportul este acea activitate economică prin intermediul căreia se

realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi persoanelor în vederea satisfacerii
nevoilor materiale şi spirituale ale societăţii omeneşti.
Din definiţia dată rezultă că transporturile constituie una din componentele
principale ale vieţii social-economice. Ele continuă şi finalizează procesul de
producţie al bunurilor materiale, deplasându-le în scopuri productive sau de
consum. Având această finalitate, activitatea de transport a fost considerată ca a
patra ramură de sine stătătoare a producţiei materiale. În acest sens, Karl Marx,
referindu-se la transporturi, preciza că, în afară de industria extractivă, de
agricultură şi de industria prelucrătoare, mai există şi a patra sferă a producţiei
materiale, şi anume: industria transporturilor, indiferent că este vorba despre
transportul de mărfuri sau de oameni.

Caracteristicile activităţii de transport

Ca ramură independentă a producţiei materiale, transporturile de mărfuri

prezintă unele particularităţi în raport cu celelalte ramuri de producţie ale
economiei naţionale.
Conducerea, organizarea şi funcţionarea activităţii de transporturi implică,
printre altele, cunoaşterea particularităţilor acestei ramuri de activitate, ce
3
constau în faptul că:
a) procesul de producţie al transporturilor îl constituie deplasarea în
spaţiu a bunurilor şi a persoanelor. Acest lucru presupune existenţa
mijloacelor de producţie (mijlocul de transport şi drumul pe care urmează să se
deplaseze în spaţiu), a forţei de muncă calificată pentru acest proces de
producţie şi a bunurilor materiale sau a persoanelor, care constituie obiectul
deplasării în spaţiu;
b) deplasarea în spaţiu, se desfăşoară fie în sferele producţiei, fie în cele
ale circulaţiei. Plecând de aici, se pot distinge două feluri de transporturi, şi
anume: transporturi interioare, adică transporturile din cadrul agenţilor
economici industriali, ai celor de construcţii etc. Şi transporturi comerciale, ce
se desfăşoară în sfera circulaţiei. Este vorba, în acest caz, de transportul
materiilor prime sau al semifabricatelor de la un agent economic la altul, unde,
intrând în consumul colectiv, continuă procesul de prelucrare, precum şi de
transportul produselor finite în vederea consumului;
c) transporturile de mărfuri constituie, de fapt, un proces de producţie
suplimentar, mijlocit de procesul de circulaţie, înăuntrul şi pentru realizarea
căruia se efectuează. Aşa fiind, când ele se realizează în sfera circulaţiei sunt
determinate de interdependenţa dintre sferele de producţie şi, în primul rând, de
necesitatea legăturilor dintre producţie şi consum;
d) în activitatea de transport nu se creează bunuri materiale, ci efecte utile.
Aceasta înseamnă că lucrătorii din transporturi nu acţionează asupra unor
materii prime care, prelucrate, urmează să fie transformate în produse noi, ci,
prin deplasarea mărfurilor şi a persoanelor în, spaţiu, realizează un efect util,
care poate fi măsurat prin unităţi de măsură abstracte: tone - kilometri pentru
transportul feroviar;
e) deşi nu produc bunuri materiale, transporturile de mărfuri produc
valoare de întrebuinţare şi valoare de schimb, care prezintă unele particularităţi
în raport cu alte ramuri ale economiei naţionale.
Valoarea de întrebuinţare produsă de transporturi constă în deplasarea
spaţială a mărfurilor. Particularitatea valorii de întrebuinţare produsă de
transportul de mărfuri constă în faptul că ea se consumă chiar în timpul
procesului de producţie al transportului.
Valoarea de schimb creată în transporturi este determinată, ca la orice
marfă, de valoarea elementelor de producţie; (forţa de muncă şi mijloacele de
producţie) consumate. Munca vie şi materializată cheltuită în transporturi
contribuie la creşterea valorii mărfii, nelăsând nici o urmă în valoarea de
întrebuinţare;
f) raportată la desfăşurarea ei în timp, activitatea de transporturi este
continuă, fapt ce presupune, în cele mai multe cazuri, efectuarea prestaţiilor în
4
mod neîntrerupt, ziua şi noaptea, în zilele de lucru si în sărbătorile legale.
Această activitate este discontinuă în intensitate, din care cauză
randamentul ei este variabil.
Din analiza caracteristicilor prezentate, se poate ajunge la concluzia că
transportul este o prestaţie de servicii complexă, de un tip special,
caracterizată prin amploare şi dificultate, fapt ce presupune efort
organizatoric, dotare tehnică deosebită, forţă de muncă calificată şi
disciplinată pentru realizarea ei în condiţii de maxim randament.

Sistemul de transport unitar al României

Noţiunea de sistem unitar. Prin sistem de transport unitar se înţelege

totalitatea mijloacelor şi instalaţiilor de transport grupate după anumite criterii,
dintre care cele mai importante sunt: criteriul tehnic, geografic, administrativ,
organizatoric, al obiectivului transportului şi criteriul integrării în procesul de
producţie.
A. Prin sistem tehnic de transport se înţelege totalitatea mijloacelor de
transport propriu-zis, a instalaţiilor şi construcţiilor aferente, definit prin
folosirea unei anumite tehnici de efectuare a deplasării.
Din acest punct de vedere, în actualul stadiu de dezvoltare al ştiinţei şi
tehnicii existente, se remarcă mai multe sisteme de transport, dintre care cele
mai importante sunt:
a) sistemul de transport rutier, având drept componente principale
autovehiculul şi drumul;
b) sistemul de transport „calea ferată”, format din: calea ferată propriu-
zisă, vagoanele, locomotivele, instalaţiile de dirijare a circulaţiei, staţiile şi
triajele;
c) sistemul de transport de navigaţie fluvială, compus din: calea de apă
(fluvii şi râuri mai mult sau mai puţin amenajate, canale artificiale), nave şi
porturi;
d) sistemul de transport de navigaţie maritimă, care are ca elemente
componente, navele şi porturile;
e) sistemul de transport aerian, având drept componente principale
aeronavele şi aeroporturile;
f) sistemul de transport special, care se referă la sistemele neconvenţionale
şi se realizează prin conducte, având ca elemente componente: conductele şi
staţiile de pompare.
B. prin sistem geografic de transport se înţelege totalitatea mijloacelor şi
instalaţiilor de transport care acţionează pe un teritoriu dat. Din acest punct de
vedere se deosebesc:
5
 a) sistemul de transport uzinal sau intern;
b) sistemul de transport urban, de călători, respectiv de mărfuri;
c) sistemul de transport suburban, de călători, respectiv de mărfuri;
d) sistemul de transport interurban, de călători şi de mărfuri;
e) sistemul de transport naţional, în care se cuprind de obicei mijloacele
şi instalaţiile de transport interurban şi suburban de pe întreg teritoriul unui stat;
f) sistemul de transport internaţional de călători, respectiv de mărfuri
care, la rândul său, poate fi: continental sau intercontinental.
C. Prin sistem organizatoric de transport se înţelege totalitatea
mijloacelor şi instalaţiilor de transport supuse unei coordonări administrativ -
organizatorice bine definite.
D. Din punct de vedere al criteriului obiectului transportului,
transporturile se împart în trei categorii: de mărfuri, de persoane şi de
informaţii.
E. După criteriul integrării cu procesul de producţie, distingem:
transporturi tehnologice şi de uz general. Transporturile tehnologice sunt acelea
care intervin în desfăşurarea procesului de producţie în cazul unei unităţi
organizatorice bine definite, iar cele de uz general sunt toate celelalte
transporturi.

6
 CONTRACTUL DE TRANSPORT DE MĂRFURI
PE CALEA FERATĂ

Reglementarea contractului de transport şi a contractului de

transport de mărfuri pe calea ferată

Diversitatea actelor normative referitoare la contractul de transport se

justifică dacă avem în vedere complexitatea activităţii de transport şi
particularităţile sale.
Se desprind din legislaţia existentă dispoziţii cu caracter general
(Codul Comercial Român), în sfera lor de cuprindere încadrându-se orice
tip de contract de transport (terestru, naval, aerian), precum şi dispoziţii
speciale care se referă la un anumit tip de contract de transport.
O altă categorie de dispoziţii normative se referă în exclusivitate la o
subdiviziune a contractului de transport de mărfuri care ar fi contractul de
transport de mărfuri pe calea ferată. Regulamentul de transport pe căile
ferate din România, aprobat prin Ordonanţa de Guvern nr. 7/20 din
ianuarie 2005, republicată în Monitorul Oficial nr. 838/11 octombrie 2006,
Normele Uniforme de Transport, Tariful Intern de Mărfuri şi Instrucţii ale
Căii Ferate.
Activitatea de transport este considerată activitate comercială,
conform art. 3 pct. 13 din Codul Comercial Român, dreptul comun în
materie. Dispoziţiile aplicabile din Codul Comercial alcătuiesc titlul XII
din Cartea întâi intitulată „Despre comerţ în genere” (art. 413-441).
Reglementările se referă la: caracterizarea contractului de transport
(art. 413), conţinutul scrisorii de trăsură (art. 414-417), drepturile
cărăuşului şi ale expeditorului (art. 418-422), răspunderea cărăuşului şi
cauzele exonerării de responsabilitate (art. 423-429), modul de stabilire a
pagubei suferite de expeditor (art. 430-431 şi 438), raporturile dintre
cărăuş şi destinatar (art. 431-435), privilegiul cărăuşului asupra bunurilor
transportate (art. 437), acţiunea în despăgubiri (art. 436, 440), regimul
clauzei penale (art. 439), interzicerea anumitor clauze restrictive de
răspundere (art. 441).
În cazul în care legislaţia comercială ar fi lipsită de reglementări
corespunzătoare, conform art. 1 şi 2 din Codul Comercial sunt aplicabile
dispoziţiile Codului civil. Normele Codului civil nu se referă direct şi

7
expres la contractul de transport. Există referiri privind contractul de
transport în Titlul VII, capitolul V, art. 1470, pct. 2 din Codul civil care se
referă la locaţiunea lucrurilor, activitatea cărăuşului şi a căpitanilor de
corăbii care se însărcinează cu transportul persoanelor sau al lucrurilor,
fiind considerată locaţiune.
Articolele 473-475, din Codul Comercial, se referă la răspunderea
cărăuşului, iar art. 476 la obligaţia de a ţine anumite evidenţe. Articolul
477 face trimitere la existenţa unor regulamente speciale, cu aplicabilitate
în diferite ramuri ale transportului.

8
 Noţiunea, caracterele juridice şi caracteristicile contractului de
transport de mărfuri pe calea ferată

Pentru a pune în evidenţă elementele caracteristice ale contractului

de transport de mărfuri pe calea ferată, considerăm că se impune definirea
contractului de transport în general.
În opinia prof. E. Cristoforeanu, „prin contractul de transport de
lucruri, cărăuşul se obligă contra unui preţ determinat să transporte sau să
facă să se transporte de la un loc la altul mărfuri sau alte lucruri materiale”.
Definiţia este inspirată de C.com. italian.
Prof. I. N. Finţescu afirmă că „prin contractul de transport de
mărfuri, cărăuşul se obligă să transporte sau să facă să se transporte
dintr-un loc în altul lucruri, în schimbul unei contraprestaţii (preţul
transportului), predând la locul de destinaţie lucrurile transportate aceleiaşi
persoane care le-a expediat sau alteia (destinatar)”.
Prof. Paul Demetrescu defineşte contractul de transport ca fiind
„contractul ce se încheie de către o întreprindere de transport în schimbul
unui preţ care se obligă să transporte înăuntrul unui termen călători,
mărfuri, bagaje, să păzească, să elibereze destinatarului care poate fi
expeditorul sau o terţă persoană mărfurile sau bagajele expediate”.
Prof. C. Stătescu îl defineşte ca fiind „contractul prin care o
organizaţie de transport se obligă în schimbul unui preţ, să transporte
înăuntrul unui termen călători, marfă sau bagaje, să păzească sau să
elibereze destinatarului mărfurile sau bagajele transportate”.
În opinia prof. Gh. Filip, contractul de transport este „acel contract
prin care un agent economic specializat (numit unitate de transport,
transportator sau operator de transport feroviar) se obligă, în schimbul unui
preţ (taxă de transport sau tarif), să transporte până la destinaţie, înăuntrul
unui termen, călătorii şi bagajele lor, sau să transporte, să păzească şi să
elibereze destinatarului (care poate fi expeditorul sau o terţă persoană),
mărfurile sau bagajele ce i-au fost încredinţate în acest scop”.
Prof. Doina Petică-Roman defineşte contractul de transport ca fiind
convenţia ce se încheie de către o persoană fizică sau juridică specializată
denumită generic operator de transport feroviar, cu scopul de a transporta
înăuntrul unui termen călători, marfă sau bagaje cu anumite mijloace de
transport şi în diverse moduri în schimbul unui preţ, legal sau
convenţional.

9
 Potrivit art. 13 din Codul comercial (comentat), ”contractul de
transport este un contract bilateral prin care o persoană, numită cărăuş, se
obligă a transporta, sau a face să se transporte dintr-un loc în altul,
persoane sau scrisori, în schimbul unui preţ”.
Potrivit Regulamentului de transport pe căile ferate din România (art.
37.1), „contractul de transport reprezintă înţelegerea dintre operatorul de
transport feroviar şi client, prin care primul se angajează să transporte
marfa, cu titlu oneros, la locul de destinaţie şi să o predea destinatarului”.

10
 Caracterele juridice ale contractului de transport

Din definiţiile date rezultă caracterele juridice ale contractului de

transport de mărfuri:
a) este un contract de prestaţie de serviciu, transportul fiind o
specie a prestărilor de servicii1, care conferă operatorului de transport
feroviar independenţă juridică faţă de celelalte părţi contractante.
Prestatorul de servicii şi în cazul operatorului de transport feroviar aduce
la îndeplinire contractul încheiat pe propriul său risc. Consecinţele
neexecutării îl privesc, în măsura în care nu poate să invoce în favoarea sa
un fapt exonerator de răspundere (forţa majoră sau cazul fortuit);
b) este un contract bilateral, întrucât dă naştere la obligaţii în sarcina
ambelor părţi contractante;
c) este un contract cu titlu oneros, întrucât fiecare parte are un folos
în schimbul prestaţiei sale. De exemplu, expeditorul urmăreşte deplasarea
şi paza lucrului, iar operatorul de transport plata preţului;
d) în cazul transportului feroviar de mărfuri, contractul de transport
este un contract real, întrucât pentru încheierea lui valabilă este necesară
remiterea materială a mărfurilor ce urmează a fi transportate. Caracterul
real al contractului decurge din dispoziţiile art. 37.2 ale Regulamentului de
transport pe căile ferate2, potrivit cărora contractul de transport se
consideră încheiat din momentul când staţia de predare a primit pentru
transport marfa împreună cu scrisoarea de trăsură.
Din formularea textului la care ne-am referit, rezultă că nu este
suficient acordul de voinţă al părţilor cu privire la perfectarea contractului
de transport pe calea ferată, predarea efectivă a mărfii fiind determinantă
în acest sens.
În doctrina franceză3 s-a susţinut caracterul consensual al
contractului de transport pe considerentul că promisiunea de contract este
valabilă şi obligă pe cărăuş înainte de a fi primit lucrul.
Această teză este susţinută şi în literatura noastră de specialitate4 în
care se invocă şi argumentul potrivit căruia transportul, indiferent de
1
A se vedea, Prof. dr. Octavian Căpăţână, Contractul Comercial de Transport, Bucureşti,
Lumina Lex, 1995, p. 30.
2
Regulamentul a fost aprobat prin Ordonanţa de Guvern Nr. 7/2005, publicată în M.O. al
României, Partea I, Nr. 101/31 ianuarie 2005.
3
A se vedea, R. Rodiere, Droits des transports terestres et aerienes, Paris Troisieme
edition, 1981, p. 158.
4
A se vedea, C. Cristoforeanu, Drespre contractul de transport, 1925, vol. I, p. 67-68.
11
obiectul său juridic (deplasarea de persoane sau bunuri), este o operaţiune
unitară, în ambele cazuri prevalând calificarea consensuală, întrucât se
susţine că predarea materială a lucrului este necesară pentru a se da
posibilitatea operatorului de transport feroviar să efectueze transportul.
Suntem deci în prezenţa unui element care nu contribuie la formarea
contractului, el realizându-se prin acordul de voinţă. În acelaşi sens, cu
unele precizări şi nuanţe binevenite, se pronunţă şi prof. dr. O. Căpăţână,
care susţine că remiterea bunului ţine mai degrabă de executarea obligaţiei
operatorului de transport feroviar de a efectua deplasarea, făcând-o
materialmente posibilă.
e) contractul de transport de mărfuri este un contract principal,
întrucât are o existenţă de sine stătătoare, chiar dacă s-ar părea că existenţa
sa depinde de alte contracte, cum ar fi: cel de vânzare cumpărare, sau de
furnizare de produse.

Acestea sunt doar premisele perfectării contractului de transport de

mărfuri, întrucât prin intermediul lor se stabilesc clauzele referitoare la
modalitatea în care se efectuează transportul, la mijlocul de transport
folosit, precum şi la alte obligaţii ale părţilor privind modul de suportare a
cheltuielilor de transport.
f) contractul de transport de mărfuri este un contract numit.

ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT

DE MĂRFURI PE CALEA FERATĂ

Încheierea contractului de transport prezintă unele particularităţi ce

decurg din preexistenta unui raport juridic între părţi (realizat în faza
programării transportului), precum şi din caracterul real al contractului.
Fiind stabilite elementele de bază cu ocazia programării activităţii de
transport, operatorul de transport feroviar şi expeditorul au obligaţia de a
respecta în principiu cele stabilite prin programare, neputând deroga de la
acestea. Aşa fiind, contractul de transport ce se încheie va reflecta
comanda sau actele de programare ce stau la baza lui. În contract se vor
preciza, în plus, şi unele elemente de amănunt, care nu au format obiectul
actelor preliminare (cum sunt menţiunile referitoare la starea încărcăturii,
marcajele, modul de ambalare, actele însoţitoare etc.) fiind un contract

12
real, el nu se consideră perfectat decât după primirea mărfii şi verificarea
îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru efectuarea transportului şi
după plata activităţii de transport de către expeditor, când acesta trebuie să
le achite5.

Părţile contractului

Conceptul de cărăuş şi expeditor

Înainte de a trata problema condiţiilor de fond ale contractului, este

necesar a stabili care sunt părţile acestuia.
Conform art. 413 din Codul Comercial, rezultă că sunt părţi în
contractul de transport: expeditorul sau acela care dă însărcinare pentru
transportul unui lucru şi întreprinzătorul care se obligă a-l face în numele
său propriu şi pe socoteala altuia, ori între unul dintre aceştia şi operatorul
de transport feroviar ce se însărcinează a-l face.
Potrivit anexei la Regulament, expeditorul a fost definit ca fiind
„persoana fizică sau juridică, care a încheiat cu operatorul de transport
feroviar contractul de transport şi care este înscrisă ca atare în acesta”.
Principalul subiect al contractului de transport de mărfuri este
denumit generic „operator de transport”. În Regulamentul de transport
C.F.R. termenul folosit de legiuitor este „operator de transport feroviar”
Din formularea art. 413 din Codul Comercial rezultă însuşirile care îl
particularizează pe cel ce efectuează transportul, acesta fiind persoana care
îşi ia însărcinarea ca: „într-un mod oarecare să transporte sau să facă a se
transporta un obiect oarecare”. Aşa cum este formulată definiţia, rezultă că
suntem în prezenţa operatorului de transport feroviar din contractul de
transport de mărfuri, ce se manifestă în două situaţii diferite, în primul caz
este chiar întreprinderea sau persoana specializată în acest scop, iar în al
doilea caz se pune problema comisionarilor care „fac să se transporte”
mărfuri.
În cazul mandatului, se realizează o reprezentare deplină şi perfectă,
aşa cum rezultă din art. 1532 din Codul civil şi art. 374 din Codul
Comercial, parte în contractul de transport rămânând mandantul expeditor.
În acest caz raporturile juridice se stabilesc în mod nemijlocit între

5
A se vedea, St. Cărpenaru, op. cit., p. 343.
13
cărăuş şi mandant6.
În situaţia în care expeditorul recurge la serviciile unui comisionar
(expediţionar), acesta încheie contractul de transport în nume propriu, dar
în contul comitentului, fiind direct obligat faţă de cărăuş „ca şi cum
afacerea ar fi fost a sa proprie” (art. 406, Codul Comercial). În acest caz,
reprezentarea fiind imperfectă, comitentul expeditor nu are acţiune
împotriva operatorului de transport feroviar şi nici acesta nu poate exercita
vreo acţiune directă în contra comitentului7.
În cazul contractului feroviar de mărfuri, parte este agenţia de căi
ferate pe teritoriul căreia se află staţia de expediţie care perfectează în
numele şi pentru agenţie. Deşi staţiile de cale ferată nu sunt persoane
juridice, ele contractează în locul agenţiei pe baza unei împuterniciri ce
decurge din efectul legii organice de organizare a activităţii de transport.

Condiţiile de validitate ale contractului de

transport de mărfuri pe calea ferată

Elementele esenţiale ale contractului de transport sunt, ca şi în cazul

oricărui contract (art. 948 Codul civil): capacitatea de a contracta,
consimţământul valabil exprimat al părţii ce se obligă, obiectul şi cauza
licită.

Capacitatea de a contracta

Trebuie analizată prin prisma dispoziţiei art. 949-952 din Codul civil
şi ale art. 4-11 din Decretul nr. 31/1954 (referitor la persoanele fizice),
precum şi ale art. 34 din acelaşi decret, referitoare la capacitatea de
exerciţiu a persoanelor fizice şi juridice.
Aşa fiind, orice persoană fizică sau juridică care dispune de
capacitatea de exerciţiu poate încheia un contract de transport de mărfuri.
Operatorului de transport feroviar i se cere în plus capacitatea de a fi
comerciant, în condiţiile art. 10 şi urm. din Codul Comercial8.

Consimţământul

6
A se vedea, Prof. dr. Octavian Căpăţână, op. cit., p. 41.
7
Prof. dr. Octavian Căpăţână, op. cit., p. 41.
8
A se vedea, St. Cărpenaru, Drept Comercial Român, vol. I, Bucureşti, 1992, p. 94-98.
14
 Pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de
Codul civil în articolele 953-960.
În ceea ce priveşte transportul pe calea ferată, care în actuala formă
de organizare asigură prestaţiile de transport printr-un cărăuş unic,
neexistând mai multe alternative în alegerea sa, constatăm că modul în
care se manifestă consimţământul părţilor este oarecum diferit de celelalte
contracte.
Operatorul de transport feroviar, îndeplinind o prestaţie de serviciu în
calitate de profesionist exclusiv, se află în calitate de „ofertă permanentă”
fată de clientela ce formează o entitate globală, cu un număr neidentificat
de persoane9. În acest caz, operatorul de transport feroviar nu poate refuza
prestaţia decât în cazurile exprese şi limitativ prevăzute de lege.
Acceptarea ofertei are particularităţile ei, în sensul că nu se pot
negocia şi stabili alte elemente ale contractului faţă de cele oferite prin
actul tipizat (scrisoare de trăsură) de către cărăuş. Suntem în prezenţa unei
simple adeziuni la oferta stabilită de către operatorul de transport feroviar.

Obiectul

Prin obiect al contractului de transport pe calea ferată se înţelege

prestaţia pe care o efectuează întreprinderea de transport şi care constă în:
transportul, paza şi eliberarea mărfii la destinaţie şi preţul ei. Obiectul
trebuie să fie determinat şi licit.
Prin caracterul determinat al obiectului de transport în elementele
sale caracteristice trebuie înţeles faptul că este precizat în expresie naturală
obiectul ce urmează să fie transportat la locul de predare, ruta, locul de
eliberare şi cuantumul taxei de transport.
Referindu-ne la caracterul ilicit ai obiectului în materia transportului
feroviar, trebuie să avem în vedere în primul rând precizarea obiectelor
care pot fi primite la transport şi a celor ce pot fi refuzate. Fac parte din
ultima categorie: obiectele supuse regimului poştal, obiectele care datorită
dimensiunilor, greutăţii, însuşirii lor, nu ar putea fi transportate cu
mijloace obişnuite, obiectele a căror transport este interzis prin dispoziţiile
legale. Efectuarea transportului cu nesocotirea acestor prevederi ar avea ca
efect aplicarea sancţiunilor corespunzătoare pentru partea în culpă.
Pe lângă această categorie de obiecte, care nu pot forma obiectul
activităţii de transport, se distinge categoria obiectelor admise la transport
în anumite condiţii, din care fac parte: obiectele periculoase sau
9
A se vedea, Prof. dr. O. Căpăţână, op. cit., p. 45.
15
infecţioase, acelea care prezintă dificultăţi mari la încărcare şi descărcare
fată de instalaţiile căii ferate, material rulant feroviar, obiectele care au
nevoie de îngrijiri speciale în timpul transportului etc.
Celelalte obiecte sunt primite la transport cu respectarea condiţiilor
generale prevăzute în interesul bunei executări a transportului.
Prin caracterul ilicit al transportului trebuie să se înţeleagă şi
folosirea modalităţilor şi a mijloacelor de transport, în condiţiile prevăzute
şi admise de lege.
Referindu-ne la contractul de transport de mărfuri pe calea ferată, din
punct de vedere al obiectului său, trebuie să avem în vedere şi prestaţia căii
ferate, care constă, pe de o parte în deplasarea mărfii de la un punct de
plecare (expediţie), la un punct de sosire (destinaţie), pe o rută bine
determinată (de regulă transportul se efectuează pe ruta cea mai scurtă) şi,
pe de altă parte, în paza mărfii pe timpul transportului.
Această obligaţie decurge din faptul că, în timpul transportului,
operatorul de transport feroviar are şi calitatea de depozitar (art. 1473 Cod
Civil), în virtutea căreia „trebuie să se îngrijească de paza lucrului
depozitat, întocmai cum îngrijeşte de paza lucrului său” (art. 1599 Cod
Civil).
În concluzie, din punct de vedere al căii ferate, obiectul contractului
constă în prestaţia tipică, prin care se urmăreşte deplasarea mărfii în spaţiu.
Suntem, prin urmare, în prezenţa unei obligaţii de a face.
Faţă de această obligaţie, expeditorului îi revine obligaţia de a da şi
anume de a achita preţul transportului (taxa. de transport) şi taxele
accesorii, cum sunt cele de încărcare, magazinaj, transbordare, folosirea
prelatelor căii ferate etc.

Cauza juridică

Cauza juridică a contractului de transport de mărfuri pe calea ferată

trebuie să întrunească condiţiile prevăzute de art. 966-968 Cod Civil, fiind
considerată ilicită când contravine normelor imperative sau ordinii publice.

16
 Forma contractului de transport de mărfuri pe calea ferată

Scrisoarea de trăsură: noţiune şi formă

Pentru determinarea corectă a condiţiilor în care urmează a se

executa contractul de transport de mărfuri pe calea ferată, acesta se încheie
în formă scrisă.
La origine, acest document era o scrisoare particulară care se redacta
şi semna de către expeditor şi care se adresa destinatarului, prin
intermediul operatorului de transport feroviar. Din dispoziţiile Codului
comercial (art. 414), rezultă că expeditorul trebuie să dea operatorului de
transport feroviar „scrisoarea de cărat”, dacă acesta o cere. Prin urmare,
contractul de transport se putea perfecta şi fără respectarea formei scrise,
fiind o posibilitate lăsată la latitudinea părţilor. În această situaţie,
existenţa transportului se poate dovedi şi cu martori.
Regulamentul de transport al căilor ferate, derogând de la normele
Codului Comercial cu privire la forma şi conţinutul scrisorii de trăsură,
stabileşte că predătorul trebuie să prezinte pentru orice expediţie o
scrisoare de trăsură, conformă cu exemplarul tipizat anexă la regulament.
Din formularea textului rezultă caracterul imperativ al normei care prevede
obligativitatea respectării formei scrise.
Respectarea formei scrise privind întocmirea documentului care
atestă existenţa contractului de transport se impune şi dacă se au în vedere
dispoziţiile fostului Tarif Local de Mărfuri C.F.R.. Potrivit acestui act
normativ, scrisoarea de trăsură prevăzută cu ştampila staţiei de predare
constituie dovada încheierii contractului de transport. Din această
formulare rezultă că scrisoarea de trăsură constituie înscrisul doveditor al
încheierii contractului, având o funcţie probatoare10. Aşa fiind, rezultă că
forma scrisă este cerută „ad probationem” şi nu „ad validitatem”.
În literatura noastră juridică11 şi în practica arbitrală12 se admite
constant că nerespectarea cerinţei formei scrise nu atrage nulitatea
contractului. S-a stabilit în acest sens că; în lipsa acesteia, dovada
contractului, a existenţei şi a cauzelor sale se poate face prin alte înscrisuri
având legătură directă sau indirectă cu contractul.
Pentru evitarea cazurilor în care se încalcă obligaţia de a încheia
10
A se vedea, Tr. Ionaşcu, Validitatea contractelor dintre întreprinderi şi organizaţii
economice socialiste, în lumina planului de stat, în Justiţia nouă, nr. 1/1951, p. 23.
11
Decizia nr. 774/1952 a fostei Curţi Supreme.
12
A se vedea a. Pop şi T. Ciobanu, Dreptul transporturilor, Universitatea Bucureşti, 1985,
p. 105.
17
contractul în formă scrisă, în practica arbitrală s-au recunoscut efecte
limitate prestaţiilor efectuate şi acceptarea fără încheierea unui contract în
formă legală. Faţă de caracterul real al contractului de transport de mărfuri
pe calea ferată şi având în vedere principiul enunţat mai sus, există încă un
argument că forma scrisă nu se cere pentru a valida contractul, din moment
ce esenţială pentru, acest contract este predarea mărfii. Predarea mărfii
fiind o stare de fapt, se poate dovedi cu orice mijloc de probă admis de
lege.

Momentul încheierii contractului

Întrucât contractul de transport de mărfuri pe calea ferată este un

contract real, încheierea lui impune, pe lângă consimţământul părţilor, şi
executarea actului material al predării mărfii din partea expeditorului.
În funcţie de aceste caracteristici se determină şi momentul încheierii
contractului. Astfel, potrivit art. 37.2 din Regulamentul de transport pe
C.F.R., contractul de transport se consideră încheiat dacă sunt întrunite
cumulativ următoarele condiţii:
− operatorul de transport feroviar a primit marfa, încărcată în
mijlocul de transport, cu respectarea prevederilor
regulamentului de transport C.F.R, sau în vehiculul feroviar,
care circulă pe roţi proprii, după caz, însoţit de scrisoarea de
trăsură completată de expeditor, în rubricile care sunt
rezervate şi semnată de către acesta;
− operatorul de transport feroviar a aplicat ştampila cu data pe
toate exemplarele scrisorii de trăsură.
Momentul primirii mărfii este acela al aplicării de către staţia de
predare a ştampilei care indică data primirii ei. Aplicarea ştampilei trebuie
făcută imediat, pentru întregul transport care face obiectul scrisorii de
trăsură şi după plata taxelor pe care predătorul le are în sarcina sa13. După
aplicarea ştampilei, scrisoarea de trăsură face dovada contractului de
transport.
Din cele prezentate rezultă că, faţă de celelalte contracte în care
momentul încheierii contractului are la bază momentul recepţiunii
(contractul considerându-se perfectat în momentul în care proiectul de
contract emis de furnizor-prestator sau executant şi aprobat de beneficiar a
ajuns la furnizor), contractul de transport de mărfuri pe C.F.R. se consideră
perfectat când sunt întrunite în mod cumulativ două condiţii, şi anume:
13
A se vedea, C. Stătescu, op. cit., p. 19.
18
predarea documentului de transport şi a mărfii.
Determinarea momentului încheierii contractului de transport de
mărfuri pe calea ferată este importantă din punct de vedere juridic, pentru
că se produc o serie de efecte ce vizează fie relaţia dintre expeditor şi
cărăuş, fie cea dintre expeditor şi destinatar. În ceea ce priveşte operatorul
de transport feroviar, din momentul încheierii contractului se naşte
obligaţia sa de pază şi supraveghere a mărfurilor şi curge termenul legal
ori convenţional înăuntrul căruia trebuie executat transportul. Momentul
încheierii contractului marchează şi începutul răspunderii operatorului de
transport feroviar.
Pentru relaţia dintre expeditorul-furnizor şi destinatarul-beneficiar,
momentul încheierii contractului este important întrucât, în cazul în care
beneficiarul produselor se prezintă la recepţie în momentul predării lor
către staţia C.F.R. se individualizează şi se consideră îndeplinită obligaţia
de predare a produselor, se transmite dreptul real şi, odată cu el, riscurile.
Concluzionând, cu privire la procedura încheierii contractului de
transport de mărfuri pe calea ferată, putem afirma că aceasta este marcată
de o serie de particularităţi.

19
 PREDAREA ŞI PRIMIREA MĂRFURILOR LA TRANSPORT

Felul expediţiilor

În lumina dispoziţiilor din Regulamentul de Transport pe C.F.R. se

cunosc trei modalităţi în care pot fi expediate mărfurile, şi anume:
a) expediţii de vagoane;
b) expediţii de coletărie;
c) expediţii de mesagerie.
Prin expediţie se înţelege totalitatea mărfurilor primite la transport în
baza unei singure scrisori de trăsură. Se primesc la transport ca expediţii
de coletărie mărfurile predate în greutate totală de 10 kilograme, până la
5000 kilograme inclusiv, pentru transportul cărora nu este necesară
punerea unui vagon la dispoziţia exclusivă a predătorului. Se consideră
expediţie de vagoane mărfurile predate în vagoane puse la dispoziţia
exclusivă a predătorului, în greutate până la limita de încărcare a
vagonului14.
Transportul de mesagerie se supune prevederilor legale privind
serviciile poştale.
Transportul mesageriei pe căile ferate române se face în vagoane
speciale, de către societăţile comerciale care au în obiectul de activitate
transportul mesageriei pe căile ferate române.
Vagoanele speciale pentru transportul mesageriei se ataşează la
trenurile în circulaţie ale operatorilor de transport feroviar de marfă, sau de
călători (art. 75.2 din Regulamentul de transport pe C.F.R.).
Conform art. 36.1 din Regulamentul de transport pe C.F.R., prin
expediţie se înţelege „marfa încărcată în mijlocul de transport, cu
respectarea prevederilor prezentului regulament, însoţită de scrisoarea de
trăsură. Expediţie este şi vehiculul feroviar care circulă pe roţi proprii,
însoţit de scrisoarea de trăsură”.
După criteriul condiţiilor de viteză în care urmează să fie efectuat
transportul, acesta poate fi executat:
a) în condiţii de viteză normală (mică viteză);
b) în condiţii de viteză sporită (mare viteză).

14
Prin limită de încărcare se înţelege greutatea maximă care poate fi încărcată într-un
vagon, în funcţie de caracteristicile constructive ale vagonului şi de sarcina admisă pe
osie şi pe metru liniar de vagon, pe întregul parcurs.
20
 Operaţiunea de primire a mărfurilor se efectuează cu îndeplinirea
dispoziţiilor privind îndeplinirea transporturilor, în staţiile şi haltele
deschise pentru traficul de mărfuri, în orele stabilite prin programul de
lucru al staţiei.

Obligaţiile expeditorului şi operatorului de transport feroviar legate

de predarea şi primirea mărfurilor pentru transport

Executarea obligaţiilor ce decurg din contractul de transport de

mărfuri pe calea ferată şi care ţin de esenţa acestuia, necesită o serie
întreagă de operaţiuni, care pe plan juridic dobândesc valoare de obligaţie.
Acestea sunt reglementate prin dispoziţiile cuprinse în art. 36 al
Regulamentului de transport C.F.R., prin Normele Uniforme de aplicare şi
în Instrucţiunea Ministerului Transporturilor pentru primirea, manipularea
şi eliberarea mărfurilor transportate pe calea ferată.

Obligaţiile expeditorului

Sunt legate de întocmirea documentelor de transport, verificarea

mijloacelor de transport, preluarea şi încărcarea mărfii, ambalarea şi
fixarea acesteia. Obligaţiile sunt prevăzute de Regulamentul de transport
C.F.R./2005, art. 36, 43, 44 şi de Codul Comercial Român.
Obligaţiile căii ferate

În legătură cu predarea şi primirea mărfurilor pentru transport,

Regulamentul de transport C.F.R. şi Normele Uniforme de transport
prevăd, în scopul asigurării în bune condiţii a efectuării transportului de
mărfuri, anumite obligaţii şi în sarcina operatorului de transport feroviar.
Una din operaţiile pe care trebuie să le efectueze operatorul de
transport feroviar şi care prevede executarea transportului şi o
condiţionează este cea de avizare.
Modul şi condiţiile de avizare se stabilesc de către operatorul de
transport feroviar, în reglementările proprii. Operatorul de transport
feroviar nu este obligat să obţină de la client o confirmare a avizării
punerii mijloacelor de transport la dispoziţie, cu excepţia cazurilor în care
a convenit contrariul (art. 36.12 din Regulamentul de transport pe C.F.R.).
Alte obligaţii se referă la:
− punerea la dispoziţie a unor vagoane funcţionale, conform cu
scopul mărfii, curate şi în bună stare;

21
 − dezinfecţia, dezinsecţia, spălarea vagoanelor ce aparţin
C.F.R. se face pe cheltuiala clientului;
− obligaţia de încărcare, dacă s-a convenit.

TAXA DE TRANSPORT

Noţiunea de taxă şi tarif de transport

Prestaţiei de transport îi corespunde o contraprestaţie, şi anume: plata

unui preţ. Ca şi preţurile produselor industriale şi agricole, preţurile
transporturilor (taxa de transport) reprezintă exprimarea bănească a valorii
transporturilor determinată de consumul de muncă socială şi alte criterii.
Ea este o categorie de preţ specifică şi se stabileşte potrivit unor
sisteme tarifare, prevăzute în Tariful Intern de Mărfuri. Tariful este
expresia concretă a categoriei de preţ într-un anumit domeniu de
activitate15. El trebuie să fie obiectiv, în scopul asigurării unei egalităţi de
tratament pentru toţi expeditorii, în condiţii de transport identice. Acest
lucru se asigură prin faptul că este elaborat cu respectarea condiţiilor de
determinare prevăzute de actele normative.
Tarifele legal aprobate au forţă obligatorie, neputându-se deroga de
la ele, prin convenţii exprese sau tacite.
Fără a fi un element de valabilitate a contractului, taxa de transport în
contractul de transport de mărfuri pe calea ferată este un element esenţial16.
În lipsa indicaţiilor referitoare la taxa de transport, contractul se
completează de drept cu dispoziţiile tarifare legale.
Tarifele de transport se stabilesc în funcţie de felul expediţiei, după
cum urmează: tarif pentru expediţii de vagoane complete, tarif pentru
expediţii de coletărie şi tarife pentru transporturi excepţionale efectuate în
trenuri închise, transport pentru unităţi de transport intermodal şi tarife
accesorii (Tariful Intern de Mărfuri, partea a III-a, secţiunile 1 - 4).
Operatorul de transport feroviar poate percepe tarife suplimentare
pentru diverse acţiuni ale expeditorului ori destinatarului, după caz, cum ar
fi:
− declararea incorectă, inexactă sau incompletă a mărfurilor
acceptate la transport;
15
A se vedea, V. Pătrăşcanu, op. cit., p. 45 şi A. Schochter, Îmbunătăţirea sistemului
tarifar în transporturile de mărfuri, în Probleme economice nr. 7/1965, p. 35.
16
P.A.S., Dec. nr. 551/1957, în A.S. nr. 3-5/1957, p. 68.
22
 − depăşirea limitei de încărcare, când mijlocul de transport a
fost încărcat de expeditor;
− necurăţarea mijloacelor de transport după descărcare sau
nemontarea părţilor mobile ale acestora la locul lor ori
neînlăturarea etichetelor şi sigiliilor;
− falsa declarare a masei mărfurilor;
− alte cauze prevăzute în tariful operatorului de transport
feroviar.

Elementele ce se au în vedere pentru

stabilirea taxei de transport

Potrivit dispoziţiilor de aplicare a Tarifului Intern de Mărfuri,

aplicarea acestuia se face doar pentru expediţiile de vagoane şi transport
intermodal.
Conform art. 7.6 din T.I.M., aplicarea tarifului de transport se face în
funcţie de:
a) felul expediţiei: vagoane de transport intermodal (V.T.I.);
b) denumirea mărfii şi coeficientul de corecţie corespunzător
poziţiei tarifare a mărfii, pentru expediţiile de vagoane;
c) felul vagonului (pe două osii şi pe mai multe osii), pentru
expediţii de vagoane;
d) masa expediţiei;
e) distanţa de aplicare a tarifului;
f) alte condiţii prevăzute de tarif.

Plata taxei de transport

(art. 40 Regulamentul C.F.R.)

Fiind echivalentul prestaţiei efectuate de cărăuş, taxa de transport se

achită, de regulă, de către expeditor care, fiind beneficiarul transportului
este şi parte în contractul încheiat. Având în vedere însă specificul
activităţii de transport, dispoziţiile referitoare la plata taxelor de transport
sunt în sensul că acestea se pot achita şi la destinaţie, de către destinatar.
Expeditorul completează rubrica „menţiuni de francare” din scrisoarea de
trăsură, cu menţiunea „francate”, când plata este făcută de el în staţia de
predare şi „transmise”, dacă plata taxei urmează să se facă în staţia de
23
destinaţie de către destinatar.
Plata, către operatorul de transport feroviar, se face după caz:
− cu ocazia încheierii contractului de transport;
− la eliberarea expediţiei;
− periodic, prin facturare, atunci când există o convenţie în acest
sens.
În cazul întârzierii plăţii prestaţiei de transport, operatorul de
transport feroviar este în drept:
− să perceapă majorări de întârziere, conform tarifelor proprii sau
convenţiilor încheiate. Potrivit art. 6 din T.I.M., majorările de
întârziere pentru plata prestaţiei de transport sunt de 0,1% pe zi
şi curg de la data când trebuia făcută plata.
− să refuze transporturile.
Sumele încasate în minus, din culpa salariaţilor operatorului de
transport, se plătesc de cel ce a efectuat plata iniţial, fără dobândă.

24
 MODIFICAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT
DE MĂRFURI PE CALEA FERATĂ

Contractul de transport de mărfuri pe calea ferată fiind un contract

autonom, distinct de celelalte contracte, cu unele particularităţi ce decurg
din caracterul complex al activităţii de transport feroviar, prezintă unele
note particulare şi în ceea ce priveşte modificarea sa.
Dacă contractele din dreptul comun se pot modifica în condiţiile
Codului Civil numai prin acordul de voinţă al părţilor, reglementarea
referitoare la modificarea contractului de transport de mărfuri pe calea
ferată este diferită în sensul că „numai expeditorul sau destinatarul are
dreptul să modifice contractul de transport” (art. 77 şi 78, pct. 1-4 din
Regulamentul C.F.R.).
În acest sens este şi reglementarea din Codul comercial (art. 421), cu
precizarea că în loc de „modificarea contractului” este folosit termenul de
„suspendarea transportului”.
Legiuitorul nu condiţionează modificarea contractului de acceptul
căii ferate, ba mai mult, dacă sunt respectate condiţiile regulamentului la
care ne-am referit, calea ferată nu poate nici refuza şi nici întârzia ducerea
la îndeplinire a ordinului dat de expeditor, decât în cazurile expres
prevăzute de lege.

Expeditorul poate dispune modificarea contractului până în

momentul în care scrisoarea de trăsură a fost predată destinatarului de
către staţia de destinaţie; din acest moment destinatarul dobândeşte un
drept de dispoziţie asupra mărfurilor. În acest sens, art. 66, pct. 4 din
Regulamentul C.F.R. prevede că „dreptul de a modifica contractul de
transport se stinge, chiar dacă expeditorul prezintă duplicatul scrisorii de
trăsură, dacă expediţia a fost predată destinatarului sau când acesta şi-a
valorificat drepturile rezultând din contractul de transport conform art.
52.7 din Regulamentul de transport C.F.R. Din acest moment, calea ferată
trebuie să se conformeze ordinelor destinatarului”.

EXECUTAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT

DE MĂRFURI PE CALEA FERATĂ

25
 Obligaţia privind executarea propriu-zisă

Executarea contractului de transport de mărfuri pe calea ferată

trebuie raportată la obligaţiile pe care le au expeditorul şi operatorul de
transport feroviar ca părţi ale contractului amintit, pe de o parte şi la
obligaţiile destinatarului, pe de altă parte.
Materia este reglementată de dispoziţiile Regulamentului C.F.R., de
Normele Uniforme de Transport şi Instrucţiunile Căii Ferate.
Analizarea obligaţiilor expeditorului, operatorului de transport
feroviar şi destinatarului are menirea de a ilustra complexitatea activităţii
de transport, legătura dintre diferitele categorii de obligaţii, creând premisa
teoretică necesară pentru abordarea problemelor referitoare la răspunderea
ce decurge din nerespectarea lor.
În cele ce urmează ne vom referi la acele obligaţii care apar în
intervalul ce presupune executarea propriu-zisă a transportului. Pentru
această perioadă, operatorului de transport feroviar îi revin cele mai multe
şi importante obligaţii care, prin specific şi întindere, dau contractului de
transport acele note distinctive, particulare faţă de celelalte contracte.

Obligaţiile operatorului de transport feroviar

Obligaţia de asigurare a integrităţii mărfurilor

în cursul executării transportului

Păstrarea integrităţii mărfurilor încredinţate spre transport necesită

paza şi supravegherea din partea operatorului de transport feroviar, pe tot
timpul deplasării lor, precum şi respectarea normelor de circulaţie şi
manevră.
Intervalul înăuntrul căruia calea – ferată răspunde de integritatea
mărfurilor este cel din momentul, primirii şi până la eliberarea lor către
destinatar. Cele două momente sunt marcate de aplicarea pe documentul
de transport a ştampilei staţiei de expediţie şi a celei de destinaţie.
Considerăm că suntem în prezenţa unei obligaţii de pază şi
supraveghere ce ţine de esenţa contractului de transport17.

17
A se vedea, V. Pătrăşcanu şi V. Atanasiu, Reglementarea circulaţiei mărfurilor între
organizaţiile socialiste, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1974, p. 137.

26
 Obligaţia de a respecta ruta stabilită

Itinerariul poate fi stabilit prin convenţia părţilor ca urmare a

precizării sale de către expeditor în scrisoarea de trăsură sau în tarifele
publice ale operatorului de transport, acceptate de către expeditor. Fiind
vorba de o clauză contractuală, ea este obligatorie pentru operatorul de
transport, neputând fi modificată unilateral de către acesta. El va respecta
dispoziţia ulterioară dată de expeditor cu privire la rută dacă acesta
înţelege să o modifice.

Obligaţia de respectare a termenelor

de executare a transportului

Ca în orice contract, termenul de executare este un element esenţial18.

Prin termen de executare a contractului de transport se înţelege
intervalul de timp, prevăzut de lege, în cadrul căruia operatorul de
transport feroviar este obligat să execute transportul de la staţia de predare
la staţia de destinaţie19.
Prin regulamentul de transport pe C.F.R., art. 50.1, s-a stabilit faptul
că „expeditorul şi operatorul de transport feroviar convin asupra
termenului de executare a contractului de transport”. Numai în lipsa unei
convenţii se aplică termenele prevăzute în Regulament.
Termenul de execuţie a contractului de transport începe să curgă de
la ora 00,00 a zilei următoare celei de primire a mărfii la transport. El se
compune din:
− termenul de expediere, care este de 24 ore;
− termenul de transport, pentru fiecare fracţiune indivizibilă de
400 km, care este de 48 ore ;
− termenul suplimentar, de 24 ore, care se aplică o singură dată
pentru trecerea de pe liniile principale pe liniile secundare, sau
înguste, şi invers ;
− alte termene suplimentare stabilite de către Normele Uniforme.

Obligaţiile referitoare la eliberarea transportului

18
A se vedea, P. Minsilescu, Cu privire la termenul ca element al contractului de
transport feroviar de mărfuri, în R.R.D. nr. 4/1971, p. 16 şi urm.
19
A se vedea, St. Cărpenaru, op. cit., p. 361.
27
 Obligaţia de a elibera, respectiv de a primi,
mărfurile transportate

Activitatea de transport se finalizează prin eliberarea mărfii către

destinatar. Eliberarea mărfurilor constituie operaţia prin care mărfurile
primite de la o agenţie a căii ferate sunt scoase din administraţia acesteia şi
trecute, cu consimţământul destinatarului, în detenţiunea şi paza lui.20
Practic operaţiunea de eliberare a mărfurilor implică punerea lor la
dispoziţia destinatarului în condiţiile prevăzute de Regulamentul de
Transport şi Normele Uniforme de Transport.
În acest sens, art. 52 din Regulamentul de transport C.F.R stabileşte
obligaţia operatorului de transport feroviar de a elibera destinatarului, în
staţia de destinaţie indicată de expeditor, scrisoarea de trăsură şi mărfurile
transportate.
Eliberarea se consideră efectuată când sunt îndeplinite, în mod
cumulativ, următoarele condiţii:
- predarea mărfii încărcate în mijlocul de transport, cu
respectarea prevederilor regulamentului, sau a vehiculului feroviar care
circulă pe roţi proprii;
- plata creanţelor ce decurg din contractul de transport21;
- remiterea scrisorii de trăsură destinatarului.

Obligaţia operatorului de transport feroviar de a verifica

conţinutul expediţiei în situaţiile prevăzute de lege

Articolul 45.3 din Regulamentul C.F.R. prevede obligaţia căii ferate

ca, în cazul în care la colete, la mijlocul de transport, la sigilii, la semnele
de marcaj sau la mărfuri se constată urme de violare, pierderi, scurgeri,
alterări, avarii, substituiri, diluări, scăderi de masă peste toleranţele legale,
să verifice conţinutul expediţiei.
Calea ferată este obligată să invite la verificare, expeditorul sau
destinatarul.
Dacă cel înştiinţat nu se prezintă, verificarea se face de către agenţii
căii ferate în prezenţa organelor de poliţie sau a unui specialist autorizat ori
a doi martori, care nu sunt salariaţi ai căii ferate.

20
A se vedea, P.I. Dumitrescu, op. cit., p. 86.
21
Operatorul de transport feroviar are asupra mărfurilor transportate drepturile unui
creditor gajist pentru totalitatea creanţelor ce i se cuvin din executarea transportului.
28
 Legiuitorul nu precizează noţiunea de agenţi ai căii ferate; pentru
aceasta, considerăm că trebuie înţeles persoanele împuternicite de calea
ferată cu sarcini de serviciu (şef de staţie sau înlocuitorul său).
Rezultatul verificării se. consemnează într-un proces verbal de
constatare.
Obligaţiile destinatarului

Destinatarul trebuie să descarce complet mijloacele de transport, să

le cureţe de orice resturi care provin de la marfa descărcată, să îndepărteze
sigiliile, etichetele vechi, să închidă uşile şi clapele, să monteze părţile
mobile ale vagoanelor (art. 52.6 din Regulamentul C.F.R.).
Dacă este constatată pierderea mărfii sau dacă marfa nu a sosit la
expirarea termenului contractului de transport, destinatarul poate să îşi
valorifice, în nume propriu faţă de calea ferată, drepturile ce-i revin din
contractul de transport cu condiţia să execute în prealabil obligaţiile ce-i
revin.

Obligaţiile operatorului de transport feroviar şi destinatarului legate

de eliberarea mărfii
(art. 75.1 din Regulamentul C.F.R.)

După operaţia de punere a vagoanelor la dispoziţie în vederea

descărcării şi preluării mărfurilor din staţia C.F.R, calea ferată are
obligaţia, singură sau împreună cu destinatarul, în unele cazuri, să
efectueze o serie de verificări privind integritatea şi cantitatea mărfurilor
primite.
În acest sens, când o pierdere parţială sau o avarie este descoperită
sau presupusă de calea ferată sau când ea este invocată de cel îndreptăţit,
trebuie să se întocmească fără întârziere şi, dacă este posibil, în prezenţa
celui îndreptăţit, starea mărfii, greutatea sa şi, pe cât posibil, mărimea
pagubei, cauza acesteia în momentul când s-a produs (art. 75.1).
Cu această ocazie se întocmeşte un proces verbal care se înmânează gratuit
celui în drept.
Când persoana îndreptăţită nu acceptă constatările din procesul
verbal se poate cere ca starea şi masa mărfii, precum şi cauza şi valoarea
pagubei, să fie determinate de un expert sau de un specialist autorizat,
numit de părţi ori de un expert desemnat pe cale judiciară.

29
 RĂSPUNDEREA PENTRU NERESPECTAREA
OBLIGAŢIILOR DIN CONTRACTUL DE
TRANSPORT DE MĂRFURI PE CALEA FERATĂ

Răspunderea căii ferate pentru nerespectarea obligaţiilor

din contractul de transport de mărfuri

Unele particularităţi ale răspunderii căii ferate

Materia este reglementată de Regulamentul de transport C.F.R.

din 2005, de Normele Uniforme de Transport şi de Codul Comercial
Român.
Din cuprinsul acestor prevederi rezultă că răspunderea căii ferate,
raportată la răspunderea civilă în general şi la cea consacrată în Codul
Comercial, are unele trăsături comune (condiţiile răspunderii şi formele
acesteia), dar şi unele particularităţi specifice activităţii de transport
feroviar, la care ne vom referi în cele ce urmează.
Conform art. 60.1 din Regulamentul de transport C.F.R., calea
ferată care a primit spre transport marfa, împreună cu scrisoarea de trăsură,
este responsabilă de executarea transportului pe întregul parcurspână la
eliberare. Din analiza acestui text rezultă că ne aflăm în prezenţa unei
răspunderi contractuale a căii ferate, care intervine dacă sunt întrunite în
mod cumulativ două condiţii speciale: primirea mărfii şi întocmirea
scrisorii de trăsură, ce reprezintă contractul de transport.
Prin articolul 60.1, la care ne-am referit, sunt enumerate, în mod
expres şi limitativ, cauzele pentru care este posibil de antrenat răspunderea
căii ferate, acestea fiind:
a) pierderea totală a mărfii;
b) pierderea parţială a mărfii;
c) avaria;
d) depăşirea termenului de executarea contractului de transport.
Răspunderea intervine pentru neexecutarea unor obligaţii (pierderea
totală a mărfii) sau executarea necorespunzătoare în cazul avariei parţiale,
totale şi întârzierii la eliberare. Ea are la bază o prezumţie de culpă în unele
cazuri, dar şi culpa dovedită.
Dacă în dreptul comun, în materie de contracte răspunderea constă în
plata penalităţilor şi a despăgubirilor, în cazul în care prejudiciul nu a fost

30
acoperit integral prin penalităţi, în contractul de transport nerespectarea
obligaţiei asumate de cărăuş se sancţionează exclusiv prin plata
despăgubirilor.
Răspunderea operatorului de transport, sub forma despăgubirilor,
este reglementată cu anumite limitări. Una din formele de limitare a
răspunderii constă în plafonarea daunelor la un anumit tarif.22 Este cazul
răspunderii căii ferate pentru depăşirea termenului de executare a
contractului de transport, reglementată prin art. 84.5 din Regulamentul de
transport C.F.R. Conform dispoziţiilor acestui articol, răspunderea se
manifestă sub forma unor sume calculate pentru fiecare zi de întârziere,
fără a se depăşi 1/2 din taxa de transport, iar dacă se dovedeşte că au
rezultat pagube din cauza întârzierii, despăgubirea nu poate depăşi taxa de
transport.
O altă formă de limitare legală a răspunderii constă în stabilirea
anumitor criterii la calcularea pagubei, altele decât cele determinate de
principiul reparării integrale a prejudiciului. O astfel de limitare legală este
stabilită pentru răspunderea căii ferate în caz de pierdere sau avarie a
mărfii transportate.
Aşa fiind, constatăm că, în general, răspunderea căii ferate este
limitată la daune şi daunele sunt plafonate, în sensul că prin intermediul lor
nu se acoperă prejudiciul în totalitate.
Faţă de cele prezentate, caracterizând răspunderea căii ferate ce
decurge din contractul de transport de mărfuri, rezultă că suntem în
prezenţa unei răspunderi limitate prin efectul legii, la plata despăgubirilor,
ce nu acoperă integral paguba efectivă şi beneficiul nerealizat, bazată pe
prezumţie de culpă în general, dar şi pe culpa dovedită.

Exonerarea de răspundere a căii ferate

În principiu, calea ferată răspunde de integritatea mărfurilor ce i s-au

încredinţat spre transport, întrucât în timpul executării transportului pot să
apară situaţii neimputabile căii ferate care să determine pierderea totală sau
parţială a mărfii, micşorarea greutăţii acesteia sau avaria ei.
În reglementările trecute şi prezente s-au determinat împrejurările
care înlătură răspunderea căii ferate.
Astfel, în Codul Comercial sunt prevăzute în mod expres şi limitativ
cauzele care duc la exonerarea de răspundere a căii ferate (art. 425), şi
anume: forţa majoră şi cazul fortuit, viciul propriu al lucrului, natura
22
A se vedea, R. Sanilevici, op. cit., p. 127.
31
lucrului, fapta expeditorului, fapta destinatarului.
Regulamentul de transport C.F.R., art. 61.3.1 distinge cauzele
generale care duc la exonerarea de răspundere a căii ferate după modul de
provenienţă a pagubelor.

Răspunderea expeditorului pentru nerespectarea obligaţiilor ce

decurg din contractul de transport de mărfuri

A. Precizări prealabile

Răspunderea expeditorului pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce

decurg din contractul de transport de mărfuri pe calea ferată este
reglementată de dispoziţiile Codului Comercial, de Regulamentul de
transport C.F.R. art. 65, pct. 5, de N.U.T. Din aceste reglementări se pot
desprinde condiţiile, cauzele şi formele răspunderii expeditorului.
Potrivit legii, expeditorul poartă răspunderea mărfurilor până în
momentul predării lor efective către cărăuş
Există situaţii în care expeditorul nu-şi respectă obligaţiile legate de
predarea mărfurilor către cărăuş.
Aceste obligaţii se referă în concret la: întocmirea corespunzătoare a
documentului de transport, determinarea corespunzătoare a cantităţii
expediate, folosirea unor ambalaje de bună calitate şi efectuarea
operaţiunilor de ambalare, marcare şi fixare a mărfurilor în vagon în
condiţii care să asigure integritatea mărfurilor, la aplicarea sigiliilor, a
semnelor şi marcajelor, la determinarea specificaţiilor necesare, încărcarea
cu respectarea termenului convenţional sau tarifar şi însoţirea mărfii pe
timpul transportului, când acest lucru este prevăzut de lege.
Nerespectarea acestor obligaţii poate să producă lipsuri cantitative
sau avaria mărfii sau a vagonului.
Răspunderea sa se poate manifesta fie faţă de cărăuş, fie faţă de
destinatar, în funcţie de patrimoniul în care s-a produs paguba.

MODALITĂŢI DE VALORIFICARE A
PRETENŢIILOR IZVORÂTE DIN CONTRACTUL
DE TRANSPORT PE CALEA FERATĂ

Acţiunile prin care se valorifică drepturile părţilor

Neonorarea obligaţiilor din contractul de transport atrage

32
răspunderea părţii în culpă în condiţiile la care ne-am referit.
Modalitatea obişnuită prin care se poate valorifica dreptul
expeditorului sau al destinatarului împotriva unităţii de transport este
cererea de chemare în judecată. Pe lângă aceasta, Regulamentul de
transport C.F.R. prevede şi o altă cale, de natură administrativă, şi anume
reclamaţia administrativă.
În cele ce urmează ne vom referi la ambele modalităţi, înfăţişând
aspectele esenţiale ale acestora.
Prescripţia dreptului la acţiune privind expediţiile de mărfuri

Dreptul la acţiune izvorât din contractul de transport se prescrie prin

trecerea unui an (art. 69.1 din Regulamentul de transport C.F.R.).
Prescripţia este de 2 ani pentru situaţiile prevăzute în mod expres şi
limitativ în art. 69.2.5 din Regulamentul de transport C.F.R.
Această situaţie se referă la:
- plata unui ramburs încasat de operatorul de transport feroviar
de la destinatar;
- plata unui rest din restul unei vânzări efectuate de operatorul de
transport feroviar;
- o pagubă rezultată dintr-o acţiune sau dintr-o omisiune comisă
fie cu intenţia de a provoca o pagubă, fie având reprezentarea că ar putea
rezulta o astfel de pagubă şi acceptând producerea ei;
- faptul că se întemeiază pe unul dintre contractele de transport
anterioare neexpedierii, în cazul prevăzut la pct. 62.1;
- recuperarea preţului de transport sau a unor părţi din preţul de
transport, precum şi pentru restituirea unor sume încasate în plus de
operatorul de transport feroviar.
Regulamentul de transport se referă la momentele de la care curge
termenul de prescripţie:
- pentru acţiunea privind plata daunelor privind pierderea totală,
termenul de prescripţie curge din a 30-a zi care urmează expirării
termenului de executare a contractului de transport
- pentru acţiunea privind pierderea parţială, avarierea mărfii sau
depăşirea termenului de executare a contractului de transport, din ziua în
care a avut loc eliberarea expediţiei;
- în toate celelalte cazuri, din ziua în care dreptul poate fi
exercitat.
Ziua indicată ca punct de începere a prescripţiei nu este cuprinsă în
termen. Dacă un termen trebuie să ia sfârşit într-o sâmbătă, duminică sau

33
într-o zi de sărbătoare legală, expirarea lui se prelungeşte până la prima zi
lucrătoare ce urmează.
Ziua indicată ca punct de începere a prescripţiei nu este niciodată
cuprinsă în termen.

34
 CONTRACTUL DE TRANSPORT DE MARFURI
CU MIJLOACE AUTO

Sediul juridic:

- Codul Comercial Român;

- O.G. 109/22 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 655;
- Normele privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere
şi a activităţilor conexe acestora.

1. Noţiuni generale

Transportul rutier este acea operaţiune de transport ce se realizează

cu vehiculele rutiere pentru deplasarea mărfurilor şi persoanelor, chiar
dacă vehiculul rutier este pe o anumită porţiune a drumului transportat, la
rândul său, de un alt mijloc de transport.
Activitatea conexă transportului rutier este activitatea care se
desfăşoară în legătură cu transportul rutier. Operaţiunile şi serviciile
conexe sunt considerate operaţiuni de transport rutier.
Operator de transport rutier este orice întreprindere care efectuează
transport rutier, contra plată, cu autovehicule rutiere deţinute în
proprietate, sau cu orice alt titlu şi care, în prealabil, a obţinut licenţa de
transport.
Operatorul de transport rutier de mărfuri este operatorul de transport
rutier care efectuează transport rutier de mărfuri.
Operator de transport rutier român este operatorul de transport rutier
cu sediul sau domiciliul în România.
Operator de transport rutier străin este operatorul de transport rutier
cu sediul sau domiciliul în străinătate, autorizat să efectueze transporturi
rutiere internaţionale.

2. Categorii şi tipuri de transport rutier

(O.G. 109/2005, anexa 2)

A. Categorii de transport rutier

35
 Transportul rutier se clasifică după mai multe criterii:
Din punct de vedere al ariei de desfăşurare:
a) transport rutier în trafic naţional;
b) transport rutier în trafic internaţional.
Transportul rutier în trafic naţional este operaţiunea de transport
rutier care se efectuează între două localităţi situate pe teritoriul României,
fără a depăşi teritoriul statului.
Din punct de vedere al spaţiului geografic şi administrativ în care se
desfăşoară activitatea de transport rutier naţional, legiuitorul distinge două
categorii de transport:
- transport rutier judeţean, care reprezintă operaţiunea de transport
rutier care se efectuează între două localităţi situate pe teritoriul aceluiaşi
judeţ;
- transport rutier interjudeţean, care reprezintă operaţiunea de
transport rutier care se efectuează între localitatea de plecare şi localitatea
de destinaţie, situate pe teritoriul a două judeţe diferite, cu sau fără
tranzitarea unuia sau mai multor judeţe. Transportul rutier între Municipiul
Bucureşti şi alte judeţe este considerat interjudeţean.
Din punct de vedere al caracterului activităţii de transport:
a) transport rutier public;
b) transport rutier în cont propriu;
a) Transportul rutier public
Se efectuează pe bază de contract în schimbul unei plăţi de către un
agent economic titular al licenţei deţinute în condiţiile legii, având ca
obiect de activitate transportul rutier, care deţine în proprietate sau cu
chirie vehicule rutiere, indiferent de capacitatea de transport a acestora.
b) Transportul rutier în cont propriu
Se realizează fără încasarea unei taxe în următoarele condiţii:
- e o activitate secundară sau suplimentară celorlalte activităţi ale
operatorului de transport;
- mărfurile sunt proprietatea operatorului de transport sau au fost
vândute, cumpărate sau închiriate sau au fost produse extrase, prelucrate
sau reparate de către acesta, scopul fiind, numai acela de a le deplasa.
Scopul deplasării este transportul mărfurilor sau al persoanelor spre sau de
la întreprindere, ori punctele de lucru ale acesteia;
- persoanele transportate sunt angajaţii operatorului de transport,
scopul transportului fiind în interesul activităţii proprii. Întreprinderea
foloseşte vehicule rutiere proprii, deţinute în proprietate, sau obţinute de

36
aceasta printr-un contract de vânzare-cumpărare, cu plata ulterioară ori, în
baza unui contract de leasing pe termen lung sau, în cazul transportului de
mărfuri, vehiculele putând fi închiriate fără şofer;
- vehiculele utilizate pentru astfel de transporturi sunt conduse de
către conducători auto angajaţi ai întreprinderii sau de persoana fizică
însăşi.

B. Tipuri de transport rutier

a) Transport rutier de mărfuri;

- transport rutier de mărfuri generale;
- transport rutier de mărfuri perisabile;
- transport rutier de mărfuri şi deşeuri periculoase;
- transport rutier de deşeuri;
- transport rutier de animale vii;
- transport rutier agabaritic.
b) Transport rutier de persoane;
- transport rutier prin servicii regulate;
- transport rutier prin servicii regulate speciale;
- transport rutier prin servicii ocazionale.

37
 CONTRACTUL DE TRANSPORT RUTIER DE MĂRFURI

Este convenţia care se încheie de către o unitate specializată în

transportul auto (operator de transport rutier), care se obligă în schimbul
unui preţ/tarif să preia şi să transporte sub paza sa şi înăuntrul unui termen
o cantitate de marfă pe care o eliberează destinatarului.

1. Forma:
- este scrisă, tipizată; se completează de ambele părţi şi se numeşte
scrisoare de transport auto.
- forma scrisă se cere ad probationem, contractul producând efecte
în lipsa ei.

2. Conţinutul scrisorii de transport auto:

- date privind operaţiunile de transport, denumirea expeditorului
şi destinatarului;
- staţia de plecare, staţia de destinaţie;
- greutatea mărfii;
- numărul coletelor;
- modul de ambalare;
- plata taxei de transport;
- menţiuni privitoare la mijlocul de transport;
- natura produselor transportate.

3. Funcţiile scrisorii de transport auto:

- face dovada perfectării contractului de transport;
- condiţionează prin clauzele sale executarea transportului;
- conţine elementele necesare taxării transportului;
- determină momentul de la care încetează răspunderea
expeditorului şi se pune în discuţie răspunderea operatorului de transport
feroviar.

Se întocmeşte în 4 exemplare:
- unul pentru expeditor;
- unul pentru cărăuş;
- unul însoţeşte marfa;
- unul se eliberează destinatarului.

38
 4. Alte documente de transport care însoţesc scrisoarea de transport:
- fişa activităţilor zilnice;
- bonul de transport;
- foaia de parcurs.
FAZ = fişa activităţii zilnice (fişa de transport), are rolul de a
evidenţia activitatea zilnică a mijlocului de transport prin indicarea
curselor efectuate, a rutelor parcurse, a kilometrajului, a staţionărilor, a
imobilizărilor şi a altor factori care se reflectă în activitatea de transport.
Bonul de transport are rolul de a confirma şi atesta existenţa
fiecărei curse când într-o zi au avut loc mai multe curse cu acelaşi mijloc
de transport. Relevă distanţa efectiv parcursă, punctul de plecare şi de
sosire şi timpii consumaţi.
Foaia de parcurs este un act cu caracter general, dar concret, în
sensul că, cuprinde date ce vizează efectuarea în concret a transportului.
Nu este atât de amănunţită ca FAZ. Se întocmeşte de obicei pentru un
singur transport, indiferent de traseu şi rută.

Taxa de transport auto

Este echivalentul prestaţiei efectuate de cărăuş, care se suportă şi se

achită de către expeditor.
La derularea operaţiunilor de transport rutier, tarifele se stabilesc
liber, pe baza cererii şi ofertei.
Există două criterii de determinare a taxei de transport.

1. Tariful pe cantitate
Se aplică în cazul transportului la care expeditorul solicită
transportarea unei cantităţi de marfă prin folosirea mijlocului de transport
la capacitatea nominală sau volumetrică.
Taxa se calculează în funcţie de greutatea mărfii sau volumul
mijlocului de transport şi distanţa dintre locul de încărcare şi cel de
descărcare.

2. Tariful pe mijlocul de transport

Criteriul de determinare a taxei este timpul de utilizare, măsurat de
obicei în ore şi parcursul tarifabil.
Timpul de utilizare minim e stabilit pentru o zi între 3-12 ore, iar
distanţa kilometrică parcursă cuprinde toate deplasările efectuate cu sau

39
fără încărcătură.

EXECUTAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT AUTO

Presupune o serie de obligaţii ale expeditorului şi operatorului de

transport rutier, ce formează obiectul convenţiei de transport rutier.
Considerăm că acestea ar putea consta în acele activităţi care să asigure
efectuarea transportului în bune condiţiuni.

1. Obligaţiile expeditorului:
- să prezinte marfa pentru încărcare;
- să ambaleze corespunzător marfa;
- să respecte normele tehnice de încărcare;
- să fixeze marfa, asigurând integritatea ei şi a mijloacelor de
transport;
- să menţioneze pe colete natura mărfii;
- să solicite pentru mărfurile livrate în vrac şi, dacă e cazul,
protejarea mărfii prin acoperirea cu prelate.

2. Obligaţiile operatorului de transport rutier:

− să pună la dispoziţie un mijloc de transport corespunzător, curat
şi, pe cât posibil, cu respectarea cerinţelor de ordin tehnic ale
expediţiei;
− să preia marfa prin numărare şi cântărire;
− să verifice modul de încărcare şi fixare;
− să facă obiecţiuni, dacă este cazul;
− să respecte ruta indicată în contract şi, când ruta nu este indicată,
să folosească ruta cea mai scurtă;
− să aducă la cunoştinţa expeditorului eventualele impedimente în
executarea transportului;
− pe timpul transportului răspunde de marfă deoarece este obligat să
o păzească şi să o transporte în bune condiţii;
− să elibereze marfa la destinaţie acelui destinatar care e indicat în
documentele de transport şi să participe la verificare dacă acesta
ridică obiecţiuni în legătură cu cantitatea şi calitatea mărfii
transportate; în acest caz se întocmeşte un proces-verbal în care
fiecare dintre participanţi îşi expune punctul de vedere, mai ales în
legătură cu acele cauze care au pricinuit paguba invocată de
40
 destinatar.
3. Obligaţiile destinatarului:
- să verifice starea mijlocului de transport şi a încărcăturii;
- să primească marfa;
- să descarce marfa în termen;
- să numere coletele şi să facă, dacă e cazul, obiecţiuni
referitoare la cantitatea şi calitatea mărfii.

CONTRACTUL DE TRANSPORT AERIAN

1. Transporturile aeriene - noţiuni generale

A. Apariţie, evoluţie şi sediu juridic

În cadrul dezvoltării comerţului internaţional, transporturile aeriene

prezintă o importanţă deosebită, fiind cea mai dinamică modalitate de
transport. Dreptul aerian internaţional şi intern este reglementat printr-o
serie de convenţii internaţionale, începutul acestora fiind marcat în 1890
de statutul juridic al aerostatelor, propus de Paul Fauchille.

B. Sediul juridic

- Convenţia internaţională de la Paris asupra navigaţiei aeriene

internaţionale, 1919;
- Convenţia de la Varşovia, 1929, la care România a aderat prin
Decretul nr. 1213/1931, modificată prin Protocolul de la Haga din 1955,
ratificat şi de România, protocol care reglementează documentul de
transport aerian, transporturile combinate şi răspunderea civilă
contractuală a transportatorului pentru pagube suferite de călători, bagaje
şi mărfurile transportate;
- Protocolul final al convenţiei de la Varşovia, Roma, 1933, care
reglementează răspunderea delictuală a operatorului de transport aerian;
- Convenţie privind aviaţia civilă internaţională de la Chicago,

41
1944, la care România a aderat în 1965;
- Convenţia de la Guadalajara, 1961, de completare a Convenţiei
de la Varşovia, referitoare ia transportul aerian internaţional efectuat de o
persoană, alta decât operatorul de transport feroviar contractual.
Reglementarea internaţională a dreptului aerian a determinat o
legislaţie internă pentru fiecare stat care a aderat la anterioarele convenţii,
în România apărând în 1953 Codul aerian aprobat prin Decretul nr.
516/1953, modificat prin Decretul nr. 204/1956 şi 212/1959. Acest cod a
fost abrogat şi, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 29/22.08.1997, a fost aprobat
noul Cod aerian, publicat în Monitorul Oficial nr. 2086/08.1997, intrat în
vigoare la data de 01.01.1998.

2. Clasificarea transporturilor aeriene civile

A. După obiectul transportului:

- transportul de pasageri;
- transportul de mărfuri.
B. După principiul de organizare şi cadrul de reglementare.
- transporturi aeriene pe curse regulate;
- transporturi aeriene pe curse speciale (charter).
C. După destinaţia transportului:
- transporturi aeriene interne;
- transporturi aeriene internaţionale.

CONTRACTUL DE TRANSPORT AERIAN DE MĂRFURI

Noţiunea şi încheierea contractului

Contractul de transport aerian de mărfuri este convenţia prin care

transportatorul aerian se obligă să transporte mărfuri pe calea aerului, să le
păzească şi să le predea la destinaţie în schimbul unei taxe de transport
plătită de cealaltă parte - expeditorul mărfii.
Conform art. 84 din Codul aerian, transporturile aeriene de
încărcătură (mărfuri, bagaje şi expediţii poştale) se pot executa numai pe
bază de contract în curse regulate sau prin curse ocazionale. Contractul se

42
consideră încheiat când transportatorul eliberează scrisoarea de transport
aerian călătorului sau expeditorului, forma scrisă a acestui contract fiind
cerută ad solemnitate.
Scrisoarea de transport aerian cuprinde menţiunile:
− datele de identificare ale transportatorului aerian, ale
expeditorului şi ale destinatarului;
− aeroportul de decolare şi cel de destinaţie;
− felul şi cantitatea încărcăturii;
− modul de ambalare:
− locul şi data emiterii documentului.
Scrisoarea de transport aerian face dovada încheierii contractului,
pe baza ei expeditorul putând exercita dreptul de modificare a contractului
şi de valorificare a oricăror pretenţii împotriva operatorului de transport
aerian.
Transportatorul aerian poate refuza primirea unor mărfuri în situaţiile
în care:
− transportul este anulat sau suspendat din cauza unor condiţii
tehnice sau meteorologice;
− transportul este interzis pe motiv de pericol, pentru
securitatea zborului sau a încărcăturii;
− transportul nu poate avea loc din lipsă de aeronavă sau, deşi
există, cele existente nu corespund pentru caracteristicile
mărfii care a trebui supusă transportului
Există unele mărfuri admise condiţionat la transporturi: aparatele
fotografice, cinematografice, armele care pot fi admise la transport numai
ambalate şi predate ca expediţie de colete.

Executarea contractului aerian de transport de mărfuri

A. Obligaţiile transportatorului:
- să efectueze transporturile în ordinea primirii lor, priorităţile de
transport având un caracter excepţional, în funcţie de natura specifică a
încărcăturii;
- să încarce şi să descarce mărfurile în şi din aeronavă;
- să transporte încărcătura la destinaţie în bune condiţii şi în
termenul stabilit;
- să avizeze şi să elibereze destinatarului mărfurile;
- să continue transportul cu cel mai rapid mijloc de transport

43
dacă pe parcurs zborul se întrerupe, iar dacă expeditorul refuză, să restituie
partea de taxă corespunzătoare porţiunii neparcurse, cu excepţia primei de
asigurare;
- dacă destinatarul refuză primirea încărcăturii sau dacă nu se
prezintă în termen de trei zile de la avizare sau nu poate fi găsit în termen
de cinci zile, transportatorul are obligaţia să încunoştinţeze de urgenţă pe
expeditor.

B. Obligaţiile expeditorului:
- să încarce mărfurile, în cazul transporturilor masive cu folosirea
întregii nave, a cărei capacitate de transport poate ajunge până la 115 tone;
- să dispună asupra mărfii în termen de 15 zile de la înştiinţarea
transportatorului, dacă destinatarul refuză primirea încărcăturii sau nu este
găsit;
- să achite taxa de transport.

C. Obligaţiile destinatarului:
- să se prezinte în termen de 3 zile de la avizarea sa despre sosirea
mărfurilor, în vederea preluării mărfurilor;
- să descarce mărfurile sub supravegherea transportatorului în
cazul transporturilor masive;
- să ridice mărfurile perisabile în termen de 6 ore de la avizarea
sosirii lor.

Răspunderea transportatorului aerian de mărfuri

Normele care reglementează răspunderea în contractul de transport

aerian au caracter imperativ, orice derogare realizată chiar prin înţelegerea
părţilor fiind nulă.
Conform art. 98 Cod aerian, transportatorul aerian răspunde pentru
prejudiciile ocazionate pe toată durata transportului, în caz de:
− pierdere totală sau parţială;
− avaria mărfurilor;
− depăşirea termenului de executare a contractului de transport.
Despăgubirile se determină astfel:
44
 − pentru mărfurile pierdute a căror valoare a fost declarată
la predare se plătesc despăgubiri echivalente valorii respective
fără a depăşi, însă, valoarea reală a mărfii;
− dacă valoarea mărfurilor nu a fost declarată la predare,
despăgubirile sunt corespunzătoare valorii reale a mărfurilor
stabilită în funcţie de data la care au fost pierdute;
− pentru mărfurile avariate, despăgubirile reprezintă
valoarea deprecierii mărfii.

CONTRACTUL DE TRANSPORT NAVAL

l. Activitatea de transport naval - generalităţi

Transportul naval, practicat încă din antichitate, prezintă o

importanţă deosebită, influenţată şi de progresul tehnic al ultimului secol.
Transporturile navale primează prin volum mare de mărfuri, ce poate fi
transportat şi contribuie în mod decisiv la dezvoltarea comerţului
internaţional.
Avantajele transportului naval:
- capacitate mare de transport;
- eficienţă sporită pe distanţe mici;
- o anumită mobilitate;
- costuri relativ mici.
Clasificarea transportului naval:
- transporturi maritime (pe mări şi oceane);
- transporturi interne (pe râuri navigabile, fluvii, canale
navigabile).
Categoriile de nave se clasifică în funcţie de:
- modul de ambalare a mărfii;
- capacitatea navei;
- felul mărfii transportate.
În funcţie de aceste criterii sunt:
- nave pentru mărfuri uscate:
45
 - nave mineraliere (minereuri);
- cargouri - mărfuri generale - ambalate sau bucăţi;
- trailere - nave de pescuit;
- Ro-Ro - maşini, tractoare, utilaje;
- nave pentru mărfuri lichide (nave tanc);
- nave mixte (mărfuri de masă, în vrac, produse petroliere,
minereuri).
Organizarea transportului cu nave se realizează în două modalităţi:
A) transport cu nave de linie;
B) transport cu nave tramp (nave „vagabond”).

A) Transport cu nave de linie

- are caracter regulat şi presupune o anumită permanenţă între
anumite porturi de expediţie, respectiv de destinaţie, pe anumite rute şi cu
un orar cunoscut de clientelă prin aducerea la cunoştinţă a celor interesaţi
de către companiile de navigaţie;
- mărfurile transportate sunt mărfuri generale (cereale, zahăr) în
partizi relativ mici;
- navele sunt de tip universal, perfecţionate din punct de vedere
tehnic şi cu viteze mari de deplasare; ele nu aşteaptă rândul la dană având
prioritate şi beneficiind de taxe portuare mai mici;
- companiile de transporturi de linie (carteluri) practică diferite
denumiri: asociaţia liniilor de navigaţie, conferinţă a armatorilor, consorţiu etc.
B) Transportul de mărfuri cu nave tramp (tramp = navă vagabond)
- este neregulat, nu se referă la o anumită zonă geografică,
neexistând porturi de expediţie, respectiv de destinaţie cunoscute. Primesc
ofertele de transport în toate porturile şi le acceptă pe acelea care sunt mai
avantajoase;
- se transportă mărfuri în vrac (materii prime şi materiale) cu
utilizarea întregii capacităţi de transport pe baza unui contract de navlosire;
- transportul cu nave tramp presupune investiţii mai mici.

2. Contractul de transport maritim de mărfuri

Sediu juridic

- C. com.: art. 557-591 contractul de închiriere a vaselor;

- art. 592-600 - transportul de călători;
- art. 654-671 - despre avarii şi contribuţii.

46
 - Reg. Aprobat prin HCM 40/1973 privind normele referitoare la
navigaţia civilă.
Convenţia Naţiunilor Unite asupra transportului pe mare - 1978, care
defineşte conceptele:
- cărăuş - orice persoană prin care sau în numele căreia s-a
încheiat cu un încărcător un transport de mărfuri pe mare;
- cărăuş efectiv - orice persoană căreia i s-a încredinţat
efectuarea transportului parţial sau în întregime;
- încărcător - orice persoană care sau în numele căreia s-a încheiat
cu operatorul de transport maritim un contract de transport de mărfuri
pe mare şi include orice persoană care sau în numele căreia mărfurile
sunt efectiv predate operatorului de transport aerian;
- destinatar - persoana îndreptăţită să ia mărfurile în portul de destinaţie;
- marfa - bunurile, obiectele şi articolele de orice natură şi inclusiv
animalele vii;
- vas - orice navă folosită pentru transportul mărfurilor pe mare;
- transportul mărfurilor - timpul scurs de la încărcarea mărfurilor
la bordul vasului şi până la descărcarea lor.

NOŢIUNEA ŞI ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI

DE TRANSPORT DE NAVLOSIRE

Contractul de transport de navlosire este convenţia prin care una din

părţi (o companie de transport naval navlosant), se obligă să transporte
mărfuri dintr-un port în altul, iar cealaltă parte (încărcătorul - navlositorul),
se obligă să plătească preţul stabilit denumit navlu.
Contractul de navlosire şi cel de transport propriu-zis se încheie,
conform art.557 C.com., în formă scrisă, pe formulare tipizate, încheierea
are la bază oferta efectuată de oricare din viitoarele părţi ale contractului şi
acceptare ei de către cealaltă parte.
Contractul are caracter consensual, perfectarea lui nefiind
condiţionată de predarea mărfii. Raporturile navlosant-navlositor sunt
concretizate în contractul de navlosire şi un alt act ce are menirea de a
dovedi existenţa raportului juridic şi, în condiţiile în care ei se realizează,
care este conosamentul.
Navlosirea de nave maritime şi fluviale în România se face prin
Navrom S.A. Constanţa şi Navlomar S.A. Bucureşti, folosindu-se un

47
contract tip – „Gencon”, imprimat în limba engleză, indiferent de natura
mărfii.

Elementele contractului de transport de navlosire

A. Menţiuni obligatorii:
- naţionalitatea navei;
- capacitatea (clasa de înregistrare);
- tonajul;
- felul propulsiei;
- viteza de circulaţie;
- locul unde se află în momentul încheierii contractului;
- data la care e gata de încărcare.
Individualizarea navei nu este un element esenţial, putând fi înlocuită
cu o alta corespunzătoare.
- numele, prenumele şi denumirea navlosantului/navlositorului;
- sediul şi adresa;
- numele (denumirea) şi adresa (sediul) destinatarului mărfii,
pentru ca transportatorul să ştie care este persoana
îndreptăţită să ceară eliberarea mărfii ia destinaţie;
- locul şi termenul stabilite pentru încărcarea şi descărcarea
mărfii pot fi diferite de locul perfectării contractului, fiind
important să se stabilească şi data punerii la dispoziţie a navei
pentru încărcare;
- navlul - chiria aferentă prestaţiei efectuate în funcţie de felul
mărfii, distanţa parcursă, condiţii speciale de transport şi alte
elemente accesorii.

B. Menţiuni neobligatorii:
- elemente privind condiţiile şi primele de asigurare a
mărfurilor etc.

Formele contractului de transport de navlosire

Formele contractului de navlosire diferă în funcţie de obligaţiile

48
părţilor, condiţiile în care se efectuează transportul şi răspunderea părţilor.
În cazul contractului de navlosire există mai multe forme:

A. Voyage - charter
- se încheie între armator şi navlositor pentru transportul mărfurilor
într-o călătorie/mai multe călătorii succesive contra unui navlu calculat, de
regulă în raport cu cantitatea încărcăturii.
Navlositorul este obligat să încarce marfa, să o stivuiască şi să
plătească navlul. El are obligaţia de a suporta toate cheltuielile de
întreţinere a navei şi echipamentului, de-a asigura buna stare de
funcţionare şi de a angaja echipajul, căruia trebuie să-i asigure hrana şi
toate celelalte elemente ce ţin de existenţa echipajului. Navlositorul
suportă şi cheltuielile de transport (taxe de porturi şi taxe de parcurgere a
unor distanţe pe canale). Răspunderea pentru exploatarea tehnică şi
comercială revine armatorului.

49
 B. Time – charter
- presupune închirierea navei de către armator pentru o perioadă
determinată contra unui navlu care se calculează în funcţie de capacitatea
de încărcare a navei, de starea tehnică a ei. Navlositorul angajează şi
plăteşte echipajul, suportă cheltuielile de întreţinere a acestuia şi asigurarea
navei contra riscurilor mării. Răspunderea pentru exploatarea tehnică
revine armatorului (navlosantului), iar cea pentru exploatarea comercială
navlositorului.

C. Demise - charter (charter by demise)

Se utilizează mai rar. Armatorul, contra unui navlu mai ridicat, pune
la dispoziţia navlositorului întreaga navă, fără echipaj, pentru un anumit
timp. Navlositorul preia toate obligaţiile armatorului, dobândind posesia şi
controlul drepturilor asupra navei respective. Tot lui îi revine şi
răspunderea pentru exploatarea tehnică şi comercială a navei, în concret
pentru eventuale defecţiuni şi prejudicii aduse navei. Astfel, navlositorul
devine armator-chiriaş.

CONTRACTUL DE TRANSPORT MARITIM DE MĂRFURI

PROPRIU-ZIS

Noţiunea şi forma contractului

Contractul de transport maritim, reprezintă convenţia care se încheie

între o parte – expeditor şi cărăuş, prin care acesta se obligă în schimbul
unei taxe să transporte încărcătura dintr-un port în altui şi să o elibereze
destinatarului. Prin acest contract, operatorul de transport maritim
prestează o, activitate de transport specifică - primeşte marfa, o conservă, o
păstrează în bune condiţii pe timpul transportului, o eliberează la destinaţie
şi răspunde de marfă sub aspect cantitativ şi calitativ pe tot parcursul
transportului.

50
 Contractul se încheie în formă tipizată, fiind confirmat prin
Conosament (BILL OF LADING) - conform art.7 al Convenţiei de la
Hamburg, 1978. Este documentul care face dovada unui contract de
transport pe mare şi constată preluarea şi încărcarea mărfurilor de către
cărăuş, precum şi obligaţiile acestuia de a livra marfa contra prezentării
documentului.
Funcţiile conosamentului

Conosamentul are dublă funcţie:

− instrument aprobator - face dovada unui contract de transport,
atestând îmbarcarea mărfii la bord;
− încorporează marfa, fiind un titlu reprezentativ al ei.

Formele conosamentului

A. din punct de vedere al persoanei îndreptăţite să ridice marfa în

portul de destinaţie există conosament:
− nominativ: - numele este menţionat expres; se practică rar, de
regulă pentru metale şi pietre preţioase.
− la ordin:- armatorul eliberează marfa destinatarului numit sau
la ordinul acestuia. Este cel mai răspândit;
− la purtător - acordă dreptul celui care se află în posesia lui de a
pretinde să i se elibereze marfa.

B. din punct de vedere al expedierii mărfii există conosament:

− încărcat la bord - atestă că marfa s-a încărcat la bord;
− primit spre încărcare - de regulă se practică în transportul cu
nave de linie şi în cel cu nave tramp atunci când marfa primită
de agentul navlosantului urmează a fi încărcată ulterior într-o
anumită navă ce se va individualiza ulterior.

51
 C. din punct de vedere al stării mărfii sau ambalajului există
conosament:
− curat, când nu sunt obiecţiuni în legătură cu marfa;
− murdar, când sunt obiecţiuni în legătură cu marfa.

D. din punct de vedere al modului de întocmire există

conosament:
− direct – în cazul transporturilor succesive cu mai multe nave ce
aparţin unor navlosanţi diferiţi; primul armator eliberează un
conosament până la destinaţie şi va răspunde solidar cu ceilalţi
pentru etapele călătoriei, dacă nu s-a prevăzut altfel;
− fracţionat – se foloseşte atunci când primitorul mărfii
intenţionează să-şi revândă marfa înscrisă în conosament, în
părţi mai mici, mai multor cumpărători;
− semnal sub protest – marfa nu este descărcată deoarece
expeditorul refuză să ia un conosament murdar.

Intrebări posibile :

Contractul de transport mărfuri pe calea ferată

1. Caracterele juridice ale contractului de transport mărfuri pe calea ferată
2. Condiţiile de valabilitate ale contractului
3. Scrisoarea de trăsură – forma şi funcţiile sale
4. Limitarea răspunderii cărăuşului în contractul de transport mărfuri pe
calea ferată
5. Prescripţia în cazul valorificării drepturilor născute din contractul de
transport mărfuri pe calea ferată
Contractul de transport mărfuri cu mijloace auto
1. Categorii şi tipuri de transport rutier
2. Documente ce însoţesc scrisoarea de transport auto
3. Obligaţiile ofertorului de transport rutier

52
Contractul de transport aerian
1. Clasificarea transporturilor aeriene civile
2. Răspunderea transportatorului aerian de mărfuri

Contractul de transport naval

1. Caracteristicile transportului cu nave de linie
2. Contractul de navlosire, noţiune, caractere juridice, forme
3. Formele conosamentului

53