Tema : 1.

Economia de piaţă contemporană

1. Introducere

2. Obiectul şi logica cursului

În sistemul ştiinţelor contemporane „ştiinţa economică” ocupă un loc deosebit de

important.
Deciziile şi acţiunile oamenilor se bazează tot mai mult pe raţionamente, pe criterii şi
calcule economice ştiinţifice.
Omul este un produs al naturii şi al societăţii, deci este o fiinţă biologică în acelaşi timp.
Pentru a putea trăi şi a se manifesta ca fiinţă socială şi raţională, omul trebuie să consume o
mare varietate de bunuri şi servicii, acoperindu-şi astfel o varietate de nevoi (de la alimente şi
îmbrăcăminte până la servicii, cum ar fi cele de transport, învăţământ, educaţie, cultură, asistenţă
medicală etc.)
Tendinţa permanentă şi normală pe care omul o are de a-şi acoperi cât mai bine şi deplin
nevoile orientează şi stimulează întreaga sa creativitate, îi determina comportamentul în societate
şi faţă de natură.
Deci, activitatea omului, care face posibilă existenţa societăţii, este generată şi orientată de
necesitatea acoperirii nevoilor, fiind totodată creatoare de noi nevoi.
Activitatea umană, în general cea economică sau de producţie se încadrează între două limite
extreme.
Pe de o parte trebuinţele (nevoile) pe care le impune viaţa indivizilor şi a societăţii, iar pe
de altă parte posibilitatea de a satisface aceste trebuinţe în funcţie de resursele existente şi
priceperea folosirii lor.
Şi anume activitatea economică se traduce într-o funcţie de maximizare a efectelor utile prin
minimizarea consumului de resurse.
Schematic activitatea economică poate fi repartizată astfel (figura 1)

Activitatea economică

Nevoi Resurse

Consum Producere

Cerere Economia de piaţă Ofertă

În cadrul raportului consum - producţie şi al insuficienţei resurselor, omenirea a creat o

ştiinţă şi anume ştiinţa economică, care are ca obiectiv realizarea raportului consum -
producţie cât mai eficient..
Ştiinţa economică este ştiinţa comportamentului uman în activitatea de alocare, în condiţii
optime a resurselor cu folosire alternativă pentru satisfacerea unor trebuinţe nelimitate şi în
diversificarea continuă.

1
 Ştiinţa economică oferă, totodată, un sistem de cunoştinţe economice, de teorii, categorii,
concepte, legi economice, metode şi tehnici de analiză.
În timpul de faţă ştiinţa economică se divizează în mai multe compartimente, şi anume:
 ştiinţe economice fundamentate - economia politică, teoria economică generală;
 ştiinţe economice funcţionale - management, marketing, evidenţa contabilă, finanţe,
statistica…..;
 ştiinţe economice teoretico – aplicative - se divizează în ştiinţe economice de ramură;
istoria ştiinţelor economice;
 economia mondială.

Sistema ştiinţelor economice

Teoria economică (microeconomia, macroeconomia

Economia pe ramuri

Economia întreprinderii ( firma )

Evidenţa Finanţele Analiza

contabilă Statistica economică

Economia - sunt întrebările, cum oamenii şi societatea aleg metoda

de utilizare a resurselor deficitare ( materiale, financiare,
umane) pentru producerea mărfurilor şi repartizarea lor
între membrii societăţii.
Deosebim :

2
  economia pozitivă ( cunoştinţelor)
 economia normativă
Economia pozitivă studiază ceea ce există (realitatea obiectiv - existentă).
Economia normativă exprimă o reprezentare subiectivă despre cea ce trebuie să fie, cum
trebuie să fie economia .Ea ne permite să folosim cunoştinţele primite pentru lămurirea şi
influenţa la realitatea obiectivă.
Studierea economiei e foarte complicată, de aceea există două niveluri diferite de
cercetare, în baza cărora pot fi elaborate legile şi principiile activităţii economice.
Nivelurile de studiere:
 microeconomic;
 macroeconomic.

la nivelul microeconomic se studiază detaliat situaţia dintr-o singură ramură, întreprindere (

firmă), piaţa;
Aici se studiază şi se analizează sarcinile, scopurile şi funcţiile întreprinderii (firmei),
cererea, cheltuielile, organizarea remunerării muncii, obţinerea profitului,menţinerea nivelului
înalt tehnic a producerii etc.
la nivelul macroeconomic economia este studiată ca un tot întreg în plan global (la nivel de
ţară).
Principalele probleme economice la nivel macroeconomic de regulă le determină
parlamentele, guvernele, instituţiile de stat, partidele şi mişcările politice.

Politica economică este reprezentată de acţiunile administraţiei publice (guvernului) şi de

constituirea instituţiilor ce pot îmbunătăţi performanţele economiei. Ea este un ansamblu de obiective
şi instrumente prin care, după ce au fost ierarhizate în funcţie de priorităţi, statul acţionează asupra
variabilelor economice în scopul menţinerii, restabilirii sau modificării climatului economic şi social.
S-au dovedit esenţiale patru obiective ale politicilor economice:utilizarea deplină a forţei de
muncă;echilibrul exterior;creştere economică;stabilitatea preţurilor.
Ansamblul măsurilor prin care se urmăreşte rezolvarea problemelor pe termen mediu şi scurt sunt
cunoscute sub numele de politici economice ale statului.

Politica fiscal-bugetară constă în stabilirea ansamblului veniturilor şi cheltuielilor statului pe parcursul

unui exerciţiu financiar (sau an fiscal). Este politica conjuncturală cea mai puternic influenţată de mediul
politic şi echilibrul social al momentului.
Orientările în ceea ce priveşte politica bugetară sunt două:
 cea liberală susţine un buget în stare de neutralitate, echilibrat, în sensul că nivelul cheltuielilor nu
trebuie să depăşească pe cel al veniturilor. De asemenea, impozitele, care se formează ca venituri
la bugetul de stat, trebuie să fie neutre pentru activitatea economică (adică nu introducă
distorsiuni în economia naţională).
 politica bugetară de tip intervenţionist transformă bugetul într-un adevărat instrument de politică
economică. Pentru impulsionarea activităţii economice, statul poate cheltui mai multe resurse la
un moment dat (peste nivelul celor de care dispune) cu scopul finanţării unor obiective
investiţionale, pentru a obţine efecte de antrenare a celorlalte activităţi din economia naţională
Politica monetară reprezintă un ansamblu de acţiuni prin care autorităţile monetare (banca
centrală, trezoreria etc.) influenţează asupra cantităţii de monedă în circulaţie, nivelul ratelor
dobânzii, cursurile de schimb valutar şi alţi indicatori economico-monetari în vederea realizării

3
obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activităţii economice, ocupare a forţei
de muncă, stabilitate a preţurilor etc.).
Politica monetară are ca obiective asigurarea sumei de bani necesare economiei naţionale astfel încât să
se utilizeze deplin forţa de muncă şi să se menţină stabilitatea preţurilor. Politica monetară acţionează
asupra a două categorii de variabile economice: cantitatea de bani (masa monetară) şi preţul banilor (rata
dobânzii).
Politica monetară contribuie la menţinerea echilibrului economic general, încercând să menţină inflaţia
şi cursul de schimb în limite favorabile creşterii activităţii economice şi schimburilor externe. Politica
monetară poate avea şi obiective pe termen scurt şi foarte scurt. De exemplu, Banca Centrală poate lua
măsuri pentru stimularea infuziei de capital străin în economia naţională.
Instrumentele utilizate pentru atingerea obiectivelor economice sunt:
Operaţiuni pe piaţă deschisă (open-market)
Operaţiunile pe piaţă deschisă reprezintă activitatea băncii centrale pe vânzare şi cumpărare de titluri ale
pieţei monetare. Prin intermediul acestor operaţiuni autorităţile monetare modifică rezervele băncilor şi
indirect influenţează cantitatea de monedă în circulaţie. Atunci când banca centrală vinde titluri, ea
retrage o parte din lichidităţile băncilor şi micşorează oferta de monedă în circulaţie. În cazul invers, al
cumpărării de titluri, banca centrală „injectează” lichiditate suplimentară, majorând masa monetară.

Rata rezervelor obligatorii

Sistemul rezervelor obligatorii presupune obligaţia băncilor de a păstra depozite la banca centrală.
Mărimea acestor depozite (rezerve) se stabileşte în dependenţă de suma mijloacelor băneşti atrase de la
agenţi economici şi de rata de rezervare.
Atunci când autoritatea monetară măreşte rata de rezervare, băncile sunt obligate să constituie rezerve
suplimentare, micşorându-se astfel potenţialul de creditare a economiei şi de creare de depozite noi. În
cazul invers, al micşorării ratei rezervelor obligatorii, băncile au posibilitatea de extindere a activităţilor
de creditare.
Unele ţări (Canada, Elveţia, Australia) au renunţat la sistemul rezervelor obligatorii.

Ratele dobânzii
Cantitatea de monedă aflată în circulaţie poate fi influenţată şi prin modificarea ratei de bază (ratei
dobânzii percepute pentru creditele băncii centrale) sau a ratei de rescont (percepute pentru scontarea
titlurilor prezentate de bănci).
Atunci când autoritatea monetară coboară rata sa de bază, ea stimulează interesul băncilor pentru
refinanţare, respectiv solicitarea mai multor împrumuturi. Acestea se folosesc pentru creditarea
economiei naţionale şi provoacă majorarea masei monetare. În cazul invers, al creşterii ratei de bază,
banca centrală „scumpeşte” creditul său, descurajând practica de refinanţare şi micşorând potenţialul
băncilor de a credita economia.

Politici Antimonopol
Una din trăsăturile principale ale economiei de piaţă o constituie concurenţa. Pentru fiecare produs există
mai mulţi producători şi, deci, mai mulţi vînzători.

4
Statul se opune concurenţei neloiale, tinzând să ocrotească economia de tendinţele monopoliste.
Deoarece economia contemporană este organizată astfel, încît totdeauna dă naştere monopolismului,
statul îşi asumă responsabilitate pentru reglementarea activităţii monopoliste.
Concurenţa se manifestă nu numai în interiorul fiecărei economii naţionale, ci şi pe piaţa internaţională.
Uneori în lupta concurenţială se recurge şi la asemenea mijloace cum sînt: spionajul economic, corupţia,
şantajul, actele de diversiune, furturile de documentaţie etc.
în economia de piaţă modernă se promovează diferite măsuri din partea guvernelor, cunoscute sub
denumirea de politică antitrust, menite să asigure respectarea concurenţei.
Scopul final al politicii antimonopol este ca în economie să rămînă numai monopolurile naturale. În
privinţa altor monopoluri statul promovează o politică antimonopol dură, aplicînd controlul administrativ
asupra preţurilor monopoliste, legislaţia antimonopol şi mecanismul organizatoric

Există două metode de intervenţie a statului în materie de preţ (figura 3.1). Aceste douămetode nu trebuie
să se neglijeze, ci din contra, să se completeze, iar eficienţa folosirii lor depinde de luarea unor măsuri
în vederea reglementării veniturilor consumatorilor.
Metodele de reglementare a preţurilor din partea statului
Metodele controlului direct:stabilirea administrată a preţurilor, blocarea preţurilor, plafoanele de
preţuri,limitarea marjei de profit,normele de stabilire a preţurilor,declararea preţurilor şi tarifelor ş.a.
Metodele controlului indirect:cotele de impozitare,controlul asupra masei monetare,sistemul de
remunerare a muncii, politica de creditare,reglarea cheltuielilor de stat,stabilirea normelor de amortizare
ş.a.

Politici Sociale

Data fiind situatia Republicii Moldova, Ministerul Economiei stabileste o strategie de dezvoltare social -
economica pe termen mediu. In aceste conditii se impune crearea unui cadru institutional, legislativ si
organizatoric propice dezvoltarii unei noi societati in care primordial sa fie rolul jucat de individ, si care
in acelasi timp sa-i poata satisface nevoile in materie de bunastare, ocrotire a sanatatii si protectie
impotriva somajului.

Ministerul Economiei defineste asadar obiectivele sociale ale acestei strategii, care vor constitui
principalul punct de reper in ducerea la indeplinire a acesteia:

· formarea unui potential uman adecvat exigentelor moderne pe plan educational,

stiintific, tehnologic, inovational, cultural si moral;

· crearea conditiilor economice pentru populatia apta de munca in vederea ridicarii substantiale a
nivelului bunastarii in baza propriilor venituri;

· realizarea strategiei de reducere a saraciei, diminuarea discrepantelor in ceea ce priveste nivelul

de trai, asigurarea protectiei sociale a celor mai vulnerabile categorii ale populatiei, dezvoltarea
sistemului de asistenta sociala echitabila, cu destinatie precisa;

· asigurarea accesului general la serviciile social-culturale (ocrotirea sanatatii, invatamant,

cultura etc.);

· majorarea pensiilor si perfectionarea sistemului de pensii;

5
 · crearea noilor locuri de munca si cresterea gradului de ocupare in campul muncii;

· crearea unui sistem de protectie a drepturilor cetatenilor Republicii Moldova pe pietele muncii
din strainatate.

Avand drept punct de reper obiectivele sociale stabilite deja de Ministerul Economiei in cadrul strategiei
de dezvoltare social-economica, sunt conturate bineinteles si principalele masuri ce vor conduce la
indeplinirea obiectivelor, acestea vizand cu precadere:
· Sanatatea;
· Educatia;
· Locuintele;
· Aprovizionarea cu energie si apa potabila;
· Ocuparea si migratia fortei de munca, includerea saracilor in activitatile economice;
· Politici ale veniturilor;
· Protectia sociala;
· Asistenta pentru categoriile vulnerabile si marginalizate ale populatiei;
· Modalitatile de includere a saracilor in luarea deciziilor.

Pana in momentul de fata Ministerul Economiei al Republicii Moldova a elaborat strategii in ceea ce
priveste:

· Reducerea saraciei
· Ocuparii fortei de munca
· Introducerea asigurarilor obligatorii de sanatate.

Politici Protectionista
În economie, protecționismul este o politică economică ce promovează restricția comerțului între țări,
prin metode cum ar fi tarife vamale ale mărfurilor importate, cote de import și alte reglementări
guvernamentale concepute pentru a permite concurență loială între importuri și bunurile și serviciile
produse pe plan intern. Politicile protecționiste protejează întreprinderile și muncitorii dintr-o țară prin
restricționarea și reglementarea comerțului cu țările străine
Cele mai des întâlnite politici protecționiste sunt implementate prin:

 Tarife de import și export: Acestea sunt tarife (sau impozite) impuse mărfurilor importate,
ce variază în funcție de tipul de bunuri importate. Tarifele de import cresc costul produselor
importate pe piețele locale, reducând astfel cantitatea de mărfuri importate în favoarea producătorilor
locali. Tarifele pot fi, de asemenea, impuse mărfurilor exportate, iar într-o economie cu rate de
schimb flotante, tarifele de export au efecte similare precum tarifele de import. Cu toate acestea,
tarifele de export sunt rareori puse în aplicare deoarece sunt percepute ca fiind 'dăunătoare'
industriilor locale, în timp ce tarifele de import sunt percepute că "ajută" industriile locale.
 Contingentele de import reprezinta plafonul cantitativ sau valoric de marfa ce poate fi importata
dintr-un alt stat, pentru a reduce cantitatea și, prin urmare, prețul de piață al bunurilor importate.
Efectele economice ale unui contingent de import sunt similare cu cele ale a unui tarif de import, cu
excepția faptului că veniturile fiscale obținute de la un tarif sunt distribuite celor care primesc licențe
de import. Economiștii de multe ori sugerează ca licențele de import să fie scoase la licitație, celui
care dă mai mult, sau contingentele de import să fie înlocuite cu un tarif echivalent.

6
 Barierele Administrative: Țările sunt uneori acuzate de utilizarea unor diverse norme
administrative (de exemplu, în ceea ce privește siguranța alimentară, standarde de mediu, de
siguranță electrică, sanitară, etc.) ca o modalitate de a introduce bariere în calea importurilor.
 Legislația antidumping: Susținătorii legilor anti-dumping susțin că acestea împiedică "invazia"
unor bunuri străine mai ieftine, care ar duce la închiderea unor firme locale. Cu toate acestea, în
practică, legile anti-dumping sunt de obicei utilizate pentru a impune tarife comerciale exportatorilor
străini.
 Subvenții directe: Acestea sunt subvenții guvernamentale precum sume de bani sau credite ieftine
care sunt oferite firmelor locale ce nu pot concura bine împotriva importurilor. Aceste subvenții sunt
pretinse pentru a "proteja" locuri de muncă locale și pentru a ajuta firmele locale se adapteze la
piețele mondiale.
 Subvenții de export: Acestea sunt adesea folosite de guverne pentru a crește volumul de exporturi.
Subvențiile de export au efectul opus tarifelor de export întrucât exportatorii primesc sume de bani,
de obicei un procent din valoarea exportată. Subvențiile de export măresc volumul de comerț, iar
într-o țară cu rate de schimb flotante au efecte similare cu subvențiile de import.
 Manipularea ratei de schimb valutar : Un guvern poate interveni pe piața valutară pentru a reduce
valoarea monedei sale prin vânzare. Acest lucru va crește costul importurilor și va reduce costul
exporturilor, ceea ce duce la îmbunătățirea balanței comerciale.
 Campanii politice ce pledează pentru consumul intern (de exemplu campania "Buy American" din
Statele Unite) sunt privite ca promotori ai protecționismului.

Principalele probleme ale economiei sunt :

CE ANUME SĂ PRODUCĂ ŞI ÎN CE CANTITATE? CÎND TREBUIE SĂ PRODUCĂ?
CARE ESTE CONSECUVITATEA PRODUCŢIEI? (mai multe alimente şi mai puţină
îmbrăcăminte, pâine sau televizoare), ce proporţii?
CUM SĂ PRODUCĂ ? DIN CE RESURSE? CU CE MIJLOACE?
PENTRU CINE? PENTRU CINE ŞI ÎN CE SCOP SE CREAZĂ? CARE ESTE REGULA
REPARTIZĂRII PRODUSULUI NAŢIONAL ÎNTRE FAMILII; INDIVIZI; GRUPURI DE
POPULAŢIE?
Prin aceste probleme putem menţiona şi următoarea noţiune:
Economia este ştiinţa despre legile gospodăriei.
Esenţa economiei de piaţă se caracterizează prin 4 caracteristici:
 Componentele economiei de piaţă – e compusă din agenţi economici;
 Scopul urmărit de componente - maximizarea profitului;
 Mijloacele utilizate – atât managementul cât şi funcţionarea agenţiilor economici e
reglementată în economia de piaţă utilizîndu - se pârghiile economice (investiţiile,
dobânzile, salariile, preţurile, calitatea ….).
Mecanismele utilizate – în ansamblul dirijării şi funcţionării economiei naţionale numai piaţa sau
legile pieţii au rol decisiv, care sunt complimentate cu o reglementare statală bine chibzuită.
Mecanismele de reglementare statală;
 Concurenţa;
 Cerea şi oferta;

7
 Preţul;
 Calitatea.

Logica disciplinei

Vînzări nete

Rezultatele
Volumul
producţiei

(Minus)
Mijloace fixe

Costul producţiei
Efort Mijloace circulante

Remunerarea muncii

=
Rentabilitatea Eficienţa economică

Efect
Profit

8
 TEMA 2
Firmele in economia de piata

1. Firma – noţiune, funcţii, si rolul in economia nationala

2. Clasificarea firmelor
Piata si obiectivele economice ale firmelor
3. Indicatori ai Rezultatelor Activitatii Economice a firmei
4. Notiune de calitate.

Baza oricarei economii o constituie producerea bunurilor materiale si oferirea diferitor servicii.
Veriga de baza a producerii este firma (intreprinderea). Întreprinderea presupune existenta a patru
elemente: materie prima, utilaje, munca si clienti. Exista si întreprinderi care au ca obiectiv comertul si
serviciile.

Firma este unitatea structurala de baza a economiei de piata, care atrage, combina si utilizeaza
factorii de productie in scopul producerii si comercializarii bunurilor economice si prestarea
serviciilor pentru a satisface cerintele consumatorilor si de a obtine profit.

Rolul întreprinderii în circuitul economic al unei economii nationale este exercitat prin îndeplinirea a
doua functii
1.de creare de valore adaugata;
2 de participare la distribuirea veniturilor.
Ca subiect economic firma dispune de autonomie administrativa, iar ca unitate organizatorico-
juridica, ea este infiintata in modul stabilit de lege. Drepturile si obligatiile intreprinderii vezi
L E G E cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845 din 03.01.92
Firma participa la relatiile de piata in calitate de agent economic si poseda autonomie deplina in
stabilirea preturilor de comercializare a bunurilor propuse pe piata. In calitate de proprietari ai firmei pot
fi o persoana sau mai multe persoane fizice sau organele de stat. Statul creează tuturor întreprinderilor
condiţii juridice şi economice egale de gospodărire, garantează respectarea drepturilor şi intereselor lor
legitime, contribuie la dezvoltarea concurenţei libere, conştiincioase între aceştia, le asigură posibilităţi
egale de a folosi resurse tehnico-materiale, naturale, de muncă, financiare şi informative neadmiţînd
monopolizarea pieţelor acestor resurse, şi reglementează activitatea de antreprenoriat în baza legislaţiei în
vigoare.

Deosebim 2 tipuri de sectoare a activitatii firmelor:

Sector bugetar - totalitatea unităţilor finanţate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de
stat, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale şi din mijloace speciale, indiferent de subordonarea
ramurală.
Sector real - totalitatea unităţilor cu autonomie financiară, inclusiv a celor care beneficiază de dotaţii
bugetare, indiferent de subordonarea ramurală, tipul de proprietate şi forma de organizare juridică.

9
 Scopul principal al firmelor in economia de piata este de a obtine profit. In acest scop fiecare
firma este determinata de piata sa sporeasca performanta produselor sale, sa studieze cerintele pietii si
sa propuna consumatorului noi produse,participind activ la asigurarea cerintelor crescinde a
consumatorilor. Astfel, activitatea firmelor in cadrul economiei nationale asigura dezvoltarea PTS si
sporirea eficientei economice a productiei.. Toate acestea ne permit sa concludem ca scopul principal
al firmelor-de a obtine profit—duce in cele din urma la dezvoltarea PTS si satisfacerea cerintelor
societatii.
Pentru a deveni o persoana juridică/fizica orice firmă trebuie să indeplineasca urmatoarele
conditii:
 Sa dispuna de statut - (act de constituire) să fie înregistrată în modul prevăzut de legislaţie.
Document, lege de bază cuprinzând dispoziții cu caracter oficial prin care se hotărăște
constituirea unei organizații și se stabilesc scopul, structura și modul de funcționare ale acesteia.
 Sediu/adresă juridica. În calitate de adresă juridică poate figura adresa domiciliului sau adresa
încăperii închiriate.
 denumirea completă
 cod fiscal Codul fiscal reprezinta numarul de identificare de stat care este trecut în Registrul fiscal
de stat Organul fiscal tine evidenta contribuabililor, atribuindu-le coduri fiscale
Se atribuie cod fiscal:
a) oricărei persoane juridice, întreprinderi cu statut de persoana fizica, precum si oricarui notar, birou
individual sau asociat de avocati rezidente;
b) oricarei persoane fizice – cetatean al Republicii Moldova, cetatean strain sau apatrid – care dispune de
obiecte impozabile sau care are obligatii fiscale
c) oricarei persoane juridice sau organizatii cu statut de persoana fizica nerezidente care dispune de
obiecte impozabile pe teritoriul Republicii Moldova
 cod TVA contribuabilul se înregistrează benevol în calitate de plătitor TVA, dacă acesta, într-o
perioadă de 12 luni consecutive, a efectuat livrări de mărfuri şi servicii în sumă ce depăşeşte suma
de 50 mii lei, cu excepţia livrărilor scutite de TVA. În cazul când livrările respective depăşesc
suma de 600 mii lei, contribuabilul se înregistreze ca plătitor TVA obligatoriu. Pragul pentru
înregistrarea obligatorie în calitate de plătitor TVA 600 mii
 cont bancar denumirea, adresa juridica si codul băncii în care este deservită începând cu 1
ianuarie 2016, sistemul bancar din Republica Moldova va implementa codul IBAN la
efectuarea transferurilor naționale. Codul IBAN (International Bank Account Number)
reprezintă un şir de caractere care identifică, în mod unic la nivel internaţional, contul unui
client deschis la o instituţie financiară prin recunoaşterea de către orice sistem bancar operant
în reţeaua SWIFT, fără necesitatea conversiei manuale a datelor. Codul IBAN a fost creat în
scopul diminuării riscului transferurilor eronate, timpului de procesare şi a cheltuielilor
aferente de intermediere transfrontalieră a plăţilor fără numerar. Codurile IBAN, atribuite în
Republica Moldova de către bănci, conturilor clienţilor lor, reprezintă un şir din 24 de
caractere alfanumerice care au următoarea semnificaţie:
- primele 2 caractere (alfabetice) – reprezintă codul ţării conform ISO 3166 („MD” pentru Republica
Moldova)

10
- următoarele 2 caractere (numerice) – reprezintă codul de control (calculat conform standardului
internaţional MOD 97- 10, ISO-7064)

- următoarele 2 caractere (alfanumerice) – reprezintă identificatorul băncii, atribuit de către Banca

Naţională a Moldovei
- următoarele 18 caractere (alfanumerice) – reprezintă identificatorul clientului deservit de bancă.

Vinieta (cod ECO 114638)

Beneficiar: Ministerul Finanţelor;

Codul fiscal: 1006601000037;
Prestatorul beneficiar: Ministerul Finanţelor-Trezoreria de Stat;
Cod IBAN: MD38TRGAAA11463801300000;

 Numele, prenumele conducatorului cu drept de semnatura

 Sa posede un Patrimoniu. Patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor intreprinderii
cu valoare economica, apartinand intreprinderii. Patrimoniul este reflectat in contabilitate ajutorul
conturilor de activ) si cu ajutorul conturilor de pasiv.Elementele patrimoniulu sunt: Activul
parimonial Pasivul patrimonial
 Sa fie organizata structural si sa aiba organe de conducere Structura organizatorica este definita
ca ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor organizatorice si al relaţiilor dintre acestea care sa
asigure premisele organizatorice adecvate realizării obiectivelor prestabilite. Structura
organizatorica poate fi considerata drept scheletul firmei si cuprinde doua componente principale:
structura managerială (funcţională); structura de execuţie (operaţională)

Organizarea structurală prevede structura organizatorică numită organigramă:

Manager general

Dir. producţie Dir. vînzări Dir. financiar Secţia juridică

Secţia producere Secţia vînzare contabilitate

Secţia mecanică Secţia marketing trezorerie

Secţia transport Elab. Tip. noi de prod Audit intern

Secţia aproviz si
log logistică

Structura managerială (funcţională) cuprinde managerii şi subdiviziunile

organizatorice prin ale căror decizii şi acţiuni se asigură condiţiile necesare desfăşurării activităţilor de
producere de bunuri şi de prestare de servicii.
Structura de execuţie (operaţională) este alcătuită din totalitatea
subdiviziunilor organizatorice ale firmei în cadrul cărora se produc bunuri şi se prestează servicii

11
Nivelurile ierarhice sunt alcătuite din ansamblul subdiviziunilor organizatorice plasate pe linii orizontale
la aceeaşi distanta fata de managementul de vârf al firmei.
Numarul de niveluri ierarhice este influentat de dimensionarea firmei, diversitatea activitatilor,
complexitatea productiei dar si de competenta managerilor.
În cadrul activitaţii sale firma îndeplineşte cel puţin 5 funcţii operative:
 funcţia cercetare - dezvolatare
 funcţia de producere
 fucnţia comercială
 funcţia financiar – contabilă
 funcţia de personal

Funcţia de cercetare – dezvoltare cuprinde totalitatea activităţilor prin care se studiază şi argumentează
viitorul cadru tehnic, tehnologic şi organizaţional al firmei. Sensul acestei funcţii cuprinde probleme
legate de creşterea capacităţilor de producţie, înzestrarea firmei cu noi tehnici, utilaje, proiectarea noilor
tipuri de producţii şi servicii. Acestă funcţie prevede implementarea rezultatelor progresului tehnic in
cadrul firmei. Este o funcţiune importantă, manifestarea ei asigură competitivitatea firmei pe piaţă,
racordarea continuă şi eficientă la dinamica mediului in care se desfasoara activitatea

Ciclul de viaţă al produsului se referă la durata medie de viaţă a unui produs: se face o analogie cu
biologia (produsele se nasc, se dezvoltă, ajung la maturitate şi apoi îmbătrânesc); în funcţie de perioada
din viaţă în care se află produsul, sunt influenţate şi vânzările acestuia In acest sens (al vieţii
comerciale),ciclul de viaţă al produsului reflectă evoluţia în timp a volumului de vânzări ale produsului şi
reprezintă intervalul de timp dintre momentul apariţiei produsului pe piaţă şi cel al dispariţiei sale
definitive din arena schimbului de mărfuri.

Fazele ciclului de viaţă tipic al produselor supuse comercializării sunt următoarele:

‫٭‬introducerea produsului pe piaţă; (studiu de piata,dezvoltare,lansare)

‫٭‬creşterea/ maturitatea;

‫٭‬saturaţia;

‫٭‬declinul.

12
 Funcţia de producere – cuprinde totalitatea activităţilor care asigură procesul de producere. În
cadrul acestei funcţii are loc îmbinarea factorilor de producţie şi obţinerea produsului final. Reprezintă
ansamblul activităţilor de bază, auxiliare şi deservire prin care se realizează obiectivele din domeniul
fabricării produselor,elaborării lucrărilor,prestării serviciilor în cadrul firmei. Transformarea materiilor
prime în produse, servicii, lucrări,constituie obiectivul funcţionării firmei.
Funcţia comercială – ţine de activităţile firmei cu mediul exterior; pe de o parte aprovizionarea
tehnico-materială (materia primă), iar pe de altă parte comercializarea produsului finit. Verifică
corespunderea bunului/serviciului oferit de firmă cu cererea consumatorului .Această funcţiune cuprinde
următoarele activităţi principale:
-Aprovizionarea şi gestionarea resurselor materiale:
-Desfacerea,vânzarea produselor,serviciilor şi lucrărilor:
-Activităţiile de marketing:
-Activităţiile logistice

Funcţia financiar-contabilă – presupune activităţile de evidenţă, gestionare, şi utilizare eficienta a

resurselor financiare necesare pentru desfasurarea in ansamblu a firmei.Functia respectiva prevede
înregistrarea tuturor cheltuielilor legate de procurarea si transformarea factorilor de producţie,determina
costul de productie si veniturile firmei.prin intermediul acestei functii are loc utilizarea eficienta a tuturor
resurselor, astfel orientând activitatea firmei spre sporirea rezultatelor finite.
Funcţia de personal – include activităţile privind selectarea, pregătirea, perfecţionarea, promovarea
si salarizarea angajaţilor firmei. Aceasta funcţie prevede asigurarea firmei cu forta de munca calificata
necesara pentru realizarea activităţii eficiente in ansamblu.

13
 2 Clasificarea firmelor

În economia nationala activează firme care pot fi clasificate in baza următarelor criterii de baza:
1. apartenenţa ramurală
2. forma de proprietate
3. sursa de provenire a capitalului investit
4. dupa marime
5. destinaţia bunurilor şi serviciilor
6. forme oranizatorico-juridice
7. regim de lucru

www.statistica.md--Biroul National de statistica

In conformitate cu legislatia Republicii Moldova unele activitati sunt supuse licenţierii si/sau
autorizarii.

LEGE Nr. 451 http://lex.justice.md/md/313293/

din 30.07.2001

privind licenţierea unor genuri de activitate

licenţă – act administrativ cu caracter permisiv, eliberat de autoritatea de licenţiere în procesul de

reglementare a activităţii de întreprinzător, ce atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o
perioadă stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, integral sau parţial, cu respectarea obligatorie a
condiţiilor de licenţiere;

http://www.registru.md/ro/licente-autorizatii

Autorităţile de licenţiere:

a) Agenția Servicii Publice;

b) Banca Naţională a Moldovei;

c) Comisia Naţională a Pieţei Financiare;

d) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;

e) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei;

f) Consiliul Coordonator al Audiovizualului.

Agenția Servicii Publice http://www.asp.gov.md/ro

Agenţia Servicii Publice este o instituție publică fondată de Guvern, care își desfășoară activitatea în
modul stabilit de Guvern. În scopul realizării activităţilor atribuite, aceasta îndeplineşte următoarele
atribuţii:

14
 a1) eliberează, prelungeşte şi reperfectează licenţele prin serviciul e-licenţiere;
b) organizează controlul asupra respectării de către titularii de licenţe a condiţiilor de licenţiere;
c) asigură verificarea corespunderii solicitantului condiţiilor de licenţiere în baza declaraţiei pentru
eliberarea licenţei şi a documentelor anexate, dacă legile care reglementează activitatea pentru care se
solicită licenţa nu stabilesc expres verificarea încadrării solicitantului în condiţiile de licenţiere la faţa
locului; d) emite prescripţii privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere;
e) ţine dosarele de licenţiere, inclusiv recepţionate prin intermediul serviciului e-licenţiere, şi
registrul de licenţiere;
e1) gestionează şi asigură funcţionalitatea serviciului e-licenţiere;
e2) suspendă eliberarea, prelungirea şi reperfectarea licenţelor prin intermediul serviciului e-
licenţiere în cazurile în care:
– serviciul respectiv este nefuncțional;
– în sistemul informațional al serviciului respectiv au fost depistate date eronate;
– se constată o tentativă de manipulare tendențioasă a serviciului e-licenţiere;
f) comandă şi păstrează formularele de licenţă;
g) generalizează experienţa din domeniul de competenţă şi prezintă Ministerului Economiei
propunerile respective;
h) prezintă Ministerului Economiei dări de seamă anuale privind activitatea sa în domeniul
reglementării prin licențiere a activității de întreprinzător.Genurile de activitate supuse licenţierii
Se supun licenţierii următoarele genuri de activitate:

http://asp.gov.md/asp/ro/node/83

TAXE PENTRU LICENTIERE:

http://www.licentiere.gov.md/public/files/Ghid/TAXA_160.pdf

de către Banca Naţională a Moldovei:

40) activitatea instituţiilor bancare şi unităţilor de schimb valutar;

c) de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare:

41) activitatea în domeniul asigurărilor (reasigurărilor); activitatea de gestiune a activelor fondurilor

nestatale de pensii (începînd cu 1 octombrie 2008);

42) activitatea asociaţiilor de economii şi împrumut (începînd cu 1 octombrie 2008);

43) activitatea profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare;

44) activitatea birourilor istoriilor de credit;

d) de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică:

45) importul şi comercializarea cu ridicata şi/sau cu amănuntul a benzinei, motorinei şi/sau a gazului
lichefiat la staţiile de alimentare;

46) producerea energiei electrice; transportul energiei electrice şi/sau activitatea de dispecerat central;
distribuţia energiei electrice; furnizarea energiei electrice la tarife reglementate sau nereglementate;

47) producerea şi/sau stocarea gazelor naturale; transportul gazelor naturale; distribuţia şi/sau furnizarea
gazelor naturale la tarife reglementate sau nereglementate;

15
 e) de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia
Informaţiei:

48) utilizarea frecvenţelor sau canalelor radio şi/sau a resurselor de numerotare în scopul furnizării
reţelelor şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice;

49) furnizarea serviciilor de elaborare, întreţinere şi implementare a produselor program, echipamentelor

şi sistemelor informatice de importanţă statală;

50) furnizarea serviciilor de proiectare, elaborare, implementare a sistemelor şi resurselor informaţionale

automatizate de importanţă statală (crearea bazelor de date, exploatarea acestora şi serviciile privind
furnizarea informaţiei) şi serviciilor de asigurare a funcţionării acestora;

f) de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului:

51) activitatea de emisie pentru difuzarea serviciilor de programe pe cale radioelectrică terestră şi/sau
prin orice alte mijloace de telecomunicaţii decît cele radioelectrice terestre.

Registru de licentiere

http://www.licentiere.gov.md/licenta.php?l=ro

Dupa forma de proprietate Întreprinderile pot fi:

 publice
 private
 mixte
In Republica Moldova este declarata si este garantat dreptul la proprietate atit in baza Constitutiei, si a
actelor internationale la care Republica Moldova este parte.

http://statbank.statistica.md/pxweb/pxweb/ro/40%20Statistica%20economica/40%20Statistica%20econo
mica__24%20ANT__ANT030/ANT030290.px/table/tableViewLayout1/?rxid=b2ff27d7-0b96-43c9-
934b-42e1a2a9a774

Activitatea agentilor economici pe Forme de proprietate

Total
Numarul de Numarul mediu Numarul de intreprinderi
intreprinderi de salariati care au suferit pierderi
2015 2015 2015
Total pe forme de proprietate 51 216 510 268 26 183
..Proprietatea publica 1 069 120 583 525
..Proprietatea privata - total 45 652 306 557 23 002
..Proprietatea mixta (publica si
privata) fara participare straina 104 7 258 59
Proprietatea straina 2 559 44 797 1 462
Proprietatea intreprinderilor mixte 1 832 31 073 1 135

16
In dependenţă de sursa capitalul investit deosebim:

întrepindere naţională cu capital autohton

întreprindere cu capital străin 100% (ICS).
http://lex.justice.md/document_rom.php?id=6F32D9AD:1AD3FF6A

Total
Numarul de intreprinderi Numarul mediu de salariati
2015 2015
Proprietatea Republicii Moldova 46 825 434 398
Proprietatea straina 2 559 44 797
Proprietatea intreprinderilor mixte 1 832 31 073
Cele mai mari companii cu capital straini ce activeaza in Moldova sunt: „Modova-gaz” (capital
din Rusia), „Gaz Natural Fenosa” (Spania), „Lukoil-Мoldova” (Rusie), „Orange” (Franta),
„Sun Communications” (SUA), „Sudzucker-Moldova” (Germania), „Coca Cola Bottlers
Chisinau” (Luxemburg „Lafarge» (Franta), „Kentford Capital Corporation” (Grecia), „QBE
Asito” (Austria), „„Glass Container Company” (Spania), „, „Mobiasbanca” (SUA), „BCR-
Chisinau” (Rominia), „KPMG” (Olanda),

Avantajele pe care le ofera investitiile straine directe:

-obtinerea si implimentarea noilor tehnologii avansate
-crearea de noi locuri de munca
-dezvoltarea unor noi ramuri a econimiei
-contributia la formarea capitaluilui uman
-ajuta firmele locale sa acceseze noi piete de desfacere
Exista si unele riscuri in atragerea inv straine:
-concurenta creata firmelor autohtone care de cele mai multe ori nu ofera aceeasi calitate a
produselor si serviciilor
-salariile oferite de invest straini ar putea fi superioare celor oferite in economia nationala, cu
riscul migrarii fortei de munca de la firmele autohtone la cele cu capital sttrin
-transferul liber al capitalului diminueaza stabilitatea monedei nationale
întreprindere mixtă (IM)

După mărime deosebim:

 microîntreprindere
 mici
 mijlocii
 mari

Activitatea agentilor economici pe dupa Marime

Total Mari Mijlocii Mici Micro

17
 Numa Numa Numa Numa Numa
rul rul rul rul rul
Numarul mediu Numarul mediu Numarul mediu Numarul mediu Numarul mediu
de de de de de de de de de de
intreprin salari intreprin salari intreprin salari intreprin salari intreprin salari
deri ati deri ati deri ati deri ati deri ati
2015 2015 2015 2015 2015 2015 2015 2015 2015 2015
TOT 510 228 115
AL 51 216 268 1 446 860 1 626 82 412 9 965 109 38 179 83 887

Clasificarea întreprinderilor mici şi mijlocii

În funcţie de numărul mediu anual de salariaţi, de cifra anuală de afaceri sau de totalul activelor pe care
le deţin, întreprinderile mici şi mijlocii se clasifică în următoarele categorii:
a) întreprindere micro – întreprindere care are cel mult 9 salariaţi, realizează o cifră anuală de afaceri
de pînă la 9 milioane de lei sau deţine active totale de pînă la 9 milioane de lei;
b) întreprindere mică – întreprindere care are de la 10 pînă la 49 de salariaţi, realizează o cifră anuală
de afaceri de pînă la 25 de milioane de lei sau deţine active totale de pînă la 25 de milioane de lei;
c) întreprindere mijlocie – întreprindere care are de la 50 pînă la 249 de salariaţi, realizează o cifră
anuală de afaceri de pînă la 50 de milioane de lei sau deţine active totale de pînă la 50 de milioane de lei.)
Criteriul definitoriu constant folosit la clasificarea întreprinderilor mici şi mijlocii în scopuri statistice
este numărul mediu anual de salariaţi.
http://lex.justice.md/md/366638/

Legea stabileste temeiurile juridice, economice si organizatorice ale dezvoltarii, sustinerii s i

protectiei microintreprinderilor si intreprinderilor mici, bazate pe proprietate privata
Astăzi întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova constituie peste 97 la sută din
numărul total de întreprinderi, dar eficiența economică, comparativ cu alte state, este relativ
redusă, generând venit din vânzări de aproape 32% din totalul venituri pe economie. Reieșind din
situația dată concludem că acest sector rămâne a fi unul vulnerabil la incertitudinile mediului
economic și politic. Deci, una din prioritățile Guvernului este acordarea suportului
multidimensional pentru aceste întreprinderi pentru creșterea performanțelor și a nivelului de
competitivitate a lor”

Rolul şi importanţa fimelor mici şi mijlocii

1. Oferirea locurilor de muncă
2. Favorizarea, inovarea şi flexibilitatea
3. Stimularea concurenţa
4. Ajutarea la buna funcţionare a întreprinderilor mari
5. Fabricarea produselor şi prestarea serviciilor în condiţii de eficienţă. ÎMM sunt mai flexibile şi
reacţionează mai rapid la schimbările mediului de afaceri şi la cerinţele pieţei.

Monitorizarea, coordonarea şi corelarea procesului de implementare a programelor de susţinere a

dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii se efectuează de către ODÎMM.

Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii(ODIMM) este o

instituţie publică, necomercială, creată prin Hotărârea Guvernului nr. 538 din 17 mai 2007, care activează
în coordonarea Ministerului Economiei şi în parteneriate cu alte autorităţi centrale şi locale, asociaţii de
afaceri, prestatorii de suport în afaceri şi întreprinderile mici şi mijlocii.

18
Misiunea ODIMM reprezintă contribuirea la sporirea competitivităţii economiei naţionale prin susţinerea
dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) din Republica Moldova prin implementarea,
monitorizarea şi evaluarea programelor sectoriale şi proiectelor internaţionale.

https://odimm.md/index.php

După destinaţia economică firmele sunt:

 care produc mijloace de producţie (utilaje, tehnologii, semifabricate etc.)
 care produc bunuri de larg consum

După forma organizaţional- juridică:

http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=338130&lang=1
Art. 13-20
Activitatea de antreprenoriat poate fi practicată sub următoarele forme organizatorico-juridice:
a) întreprindere individuală; II
b) societate în nume colectiv;
c) societate în comandită;
d) societate pe acţiuni;SA http://lex.justice.md/document_rom.php?id=75DC9789%3AD2483443
e) societate cu răspundere limitată; SRL http://lex.justice.md/md/324892/
f) cooperativă de producţie; CP
g) întreprindere de arendă;
h) întreprindere colectivă;
i) întreprindere de stat şi întreprindere municipală. IS/IM

Capitalizarea bursieră reprezintă valoarea de piaţă a capitalului social al unei societăţi pe acţiuni aflate în
circulaţie la Bursa de Valori, altfel spus - cursul curent bursier al acţiunilor societăţii înmulţit cu numărul
de acţiuni aflate în circulaţie pe această piaţă. Pentru piaţa bursieră din Moldova, Estimator-VM aplică o
formulă specială, care prevede calculul capitalizării bursiere ca suma capitalizărilor tuturor acţiunilor
tranzacţionate vreodată în regim interactiv la bursă.

Apple - SUA: Apple doboara un nou recor dupa lansarea iPhone X, compaina americana fiind
evaluata astazi la 900 de miliarde de dolari pe piata bursiera multumita cresterii pretului actiunilor.
Lansarea iPhone X a adus o crestere substantiala a pretului actiunilor Apple, acestea avand valoarea
record de 175 de dolari, capitalizarea bursiera ajungand la 901,46 miliarde de dolari.

http://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/capitalizarea-apple-a-urcat-cu-50-in-2017-si-a-dus-indicele-
dow-jones-la-noi-maxime-16958353

Samsung Group - Coreea de Sud: 78.752 milioane USD.

Google - SUA: 68.620 milioane USD.
Microsoft - SUA: 62.783 milioane USD.
Verizon - SUA: 53.466 milioane USD.
GE - SUA: 52.533 milioane USD.
AT&T - SUA: 45.410 milioane USD.
Amazon.com - SUA: 45.147 milioane USD.
Valmart - SUA: 44.779 milioane USD.
IBM - SUA: 41.513 milioane USD.
Toyota - Japonia: 34.903 milioane USD.

19
 Coca-Cola - SUA: 33.722 milioane USD.
China Mobile - China: 31.845 milioane USD.
T Mobile - Germania: 30.607 milioane USD.
Wells Fargo - SUA: 30.242 milioane USD.
Vodafone - Marea Britanie: 29.612 milioane USD.
BMW - Germania: 28.962 milioane USD.
Shell - Olanda: 28.575 milioane USD.
Volkswagen - Germania: 27.062 milioane USD.
HSBC - Marea Britanie: 26.870 milioane USD.

După regimul de lucru:

 cu activitatea sezonieră (turism)
 cu activitate nesezonieră
 cu activitate neîntreruptă (metalurgia, electricitatea)
 cu activitate discretă (f. de zahăr)

Capital statutar
Suma capitalului stabilit prin statut la infiintarea unei societati, pe parcursul activitatii societatii
capitalului statutar poate fi modificat prin decizia adunarii generale a actionarilor.

Actionar 1 pers. fizica sau juridica ce detine una sau mai multe actiuni

Actiune 2 hartie de valoare emisa de o societate pe actiuni, prin care se dovedeste

dreptul de proprietate al detinatorului asupra unei parti din capitalul
social al societatii care a emis-o, pe baza careia detinatorul primeste
dividend

Actiunea 3 un titlu de valoare, din capitalul unei societati pe actiuni care da

posesorului ei dreptul de a participa cu vot deliberativ la adunarile
generale ale actionarilor societatii, de a partcipa la administrarea si
controlul societatii si de a participa la impartirea rezultatelor financiare
(profiturilor) ale societatii (sa primeasca dividende) proportional cu
valoarea actiunilor ce le poseda.

dividend 1 acea parte a profitului net al unei societati care este distribuita detinatorilor de
actiuni apartinand unei anumite clase. Poate fi platit in numerar sau sub forma de
actiuni

Piata si obiectivele economice ale firmelor

In procesul activitatii firmele intra in relatii de piata pe de o parte in calitate de consumator de factori
de productie si pe de alta parte in calitate vinzator al bunurilor si serviciilor destinate comercializarii.
Astfel studierea pietii este premiza oricarei activitati economice.aceste studii trebuie sa stabileasca ce
produse vor fi solicitate in viitorul apropiat, ce calitate trebuie sa aiba aceste produse, cu ce preturi sunt
comercializate produsele pe piata, cm vor evolua preturile in perspectiva etc.
Odată cu realizarea obiectivului principal - maximizarea profitului, activitatea agenţilor economici
poate urmări şi realiza diferite obiective:

20
  creşterea capitalului firmei
 sporirea calităţii producţiei
 menţinerea independenţei financiare (să nu apeleze la credituri bancare)
 menţinerea şi lărgirea pieţelor de desfacere a producţiilor şi serviciilor
 creşterea prestigiului pe termen lung şi dezvoltarea brandului întreprinderii
 participarea la anumite manifestări de menire sociala (caritate etc.)

Fiecare firma in activitatea sa economica se confrunta cu o multitudine de obiective deseori

contradictorii ce tin de tactica si strategia dezvoltarii. Chiar proprietarul firmei este interesat in realizarea
a doua obiective contradictorii. Pe de o parte el este cointeresat in cresterea capitalului investit in
organizarea firmei, ceea ce il determina sa investeasca o parte din profitul obtinut in dezvoltarea ei de
mai departe. Pe de alta parte el este interesat in cresterea fondului de consum, care se creaza din profitul
obtinut. Cresterea investitiilor insa duce la reducerea consumului si invers.
O astfel de situatie este destul de caracteristica pentru SA si alte societati colective. Actionarii societatilor
cer plata devidentelor, pe cind conducerea acestora este interesata in modernizarea firmelor si asigurarea
cresterii capacitatilor de productie si performantelor firmelor.
Multitudinea obiectivelor si evolutia permanenta a situatiilor pe piata determina necesitatea elaborarii de
catre firme a propriei strategii de dezvoltare. Strategia economica a firmei prevede masurile necesare
pentru a realiza obiectivele economice si a asigura cresterea competitivitatii produselor,
in functie de orizontul de timp, firmele isi pot elabora strategiile pe termen scurt, mediu si termen lung.
De calitatea si continutul srategiei elaborate depind succesele functionarii firmei pe orizontul de timp
stabilit.

3.Idicatori ai Rezultatelor Activitatii Economice a firmei

Rezultatul ACTIV. ECONOM A FIRMEI REPREZINTA valoarea BUNURILOR SI SERVICIILOR

fabricate la întreprindere într-un anumit termen de timp.
Rezultatul se caracterizează atât calitativ cât şi cantitativ.
Din punct de vedere cantitativ rezultatul (volumul) producţiei poate fi exprimat în mărimi
naturale şi valorice.
Indicatorii naturali exprimă volumul producţiei fizice, mărimea resurselor materiale şi băneşti,
necesare pentru producerea producţiei.
În ramurile EN se folosesc următoarele mărimi naturale: tone, bucăţi, mii, metru, decalitru.
Activitatea firmelor poate fi caracterizata prin calcul si analiza urmatorilor indicatori valorici
:
PG producţia globală;
PM producţia marfă;
PR producţia realizată;
CA cifra de afaceri;
VA valoarea adaugată

După gradul de finalizare în marfurile se clasifica in:

21
  producţia finită;

 producţia neterminată;

 semifabricatele;

 valoarea serviciilor ;

 reparaţiile capitale.

PG = PF+ PN+SF+Sv+RC
Producţia finită – este producţia trecută prin toate stadiile de prelucrare la întreprinderea dată
şi este gata de realizare consumatorului. Produs pentru care prelucrarea s-a incheiat, care a parcurs in
intregime fazele procesului de productie si care este utilizat ca atare, fara sa mai suporte alta
transformare, putand fi depozitat in vederea livrarii sau expediat direct clientilor.

Producţia neterminată - este producţia care n-a trecut toate stadiile de prelucrare la
întreprindere. Productia care nu a parcurs toate fazele (stadiile) de prelucrare, prevazute in procesul
tehnologic, precum si produsele nesupuse probelor si receptiei tehnice sau necompletate in intregime.De
asemenea, productia in curs de executie include si lucrarile, serviciile, precum si studiile in curs de
executie sau neterminate

Semifabricatele- produs cu un anumit grad de prelucrare, care se livrează altei secții sau altei
întreprinderi pentru a fi prelucrat în continuare în vederea obținerii unui produs finit.
Servicii – lucrări prestate altor persoane juridice şi fizice în conformitate cu stipulaţiile
contractului în termene convenite.
Către ele se atârnă:
servicii de transport;
servicii de reparaţie;
servicii de intermediere;
servicii de asigurare;
servicii de publicitate;
servicii de consulting;
servicii financiare;
lucrări de instalare;
deservirea a produselor şi mărfurilor vândute.

Producţia marfă se determină în preţuri cu ridicata curente preţuri comparabile

PM= PF+SFp/u realizare + Servicii/LUCRARI TERTE

Producţia realizată este producţia livrată în afară şi plătită de consumator. Producţia se

consideră realizată din momentul încasării banilor pe contul întreprinderii date.

PC = PM + Sp/îa – Sp/sa
Cifra de afaceri (CA) – reprezinta suma veniturilor realizate din vanzari de bunuri, vanzari de
marfuri, executarea de lucrari si prestari de servicii Indicatorul exprima incasarile totale realizate de
catre intreprindere in perioada respectiva, incasari provenite atat din activitatea principala, cat si din
activitatile secundare exercitate de aceasta. In cifra de afaceri nu se include TVA; fiind un indicator
comun tuturor ramurilor de activitate, sta la baza analizelor macroeconomice.
Structura cifrei de afaceri se studieaza folosind urmatoarele criterii de grupare a vanzarilor :

– pe produse

22
 – pe clienti
– pe piete de desfacere

– faze ale ciclului de viata a produsului

Valoarea adăugată (VA) reprezintă avuţia creată de întreprindere prin utilizarea factorilor de producţie.
Acest indicator asigură legătura dintre contabilitatea întreprinderii şi contabilitatea naţională, însumarea
tuturor valorilor adăugate formând Produsul Intern Brut.
Valoarea adăugată se poate determina
VA = Producţia Globala – Consum intermediar + Marja Comercială
Consumul intermediar reprezintă totalitatea consumurilor provenind de la terţi: materii prime, materiale,
energie, combustibil, apă, servicii externe.
brută-valoarea nou creată de întreprindere şi se detemină ca diferenţa dintre producţia globală şi suma
cheltuielilor efectuate de întreprindere. Valoarea adăugată reprezintă surplusul de încasări peste nivelul
consumurilor provenind de la terţi. Obiectivul oricărei întreprinderi este de a crea o valoare adăugată cât
mai mare, acesta fiind un indicator ce caracterizează potenţialul productiv al unei firme.

Mp
Ma
Firma FM
CF VA
CC

Program de ACTIVITATE se stabileşte pe o perioadă de un an, o lună.

Alcătuirea programului de producţie depinde de:
 materie primă
 forţă de muncă
 capacităţi de producţie
 cerere
 normele de consum
Programul de producţie- planul de fabricare şi comercializare a producţiei în expresie naturală şi
respectiv valorică pentru o anumită perioadă de timp.
Lista tuturor tipurilor de produse şi servicii din program reprezintă asortimentul lui. Programul de
producţie se elaborează de regulă la sfîrşitul anului curent pentru anul următor, de regulă el trebuie să fie
în creştere faţă de anul precedent ca s ducă la sporirea rentabilităţii şi venitului firmei.
Informaţia necesară pentru elaborarea programului de producţie:
 date despre capacităţile de producţie
 date posibile de comercializare
 forţa de mucă
 aproviionarea tehnico-materială
 normele de utilizare şi consum
Planul se elaborează în două etape:
1. elaborarea propriu-zisă
2. confirmareaaprobarea de către conducere
Odată confirmat în baza programului de producţie se elaborează planul de aprovizionare a firmei cu
materie primă necesară pentru realizarrea planului stabilit.

23
 Noţiunea calităţii producţiei
Calitatea producţiei este totalitatea de proprietăţi ce determina capacitatea producţiei de a
satisface anumite cerinţe a consumatorului în corespundere cu destinaţia ei.
Nivelul calităţii producţiei se determină prin compararea totalităţii indicilor ei cu cei de bază,
drept care sunt acceptaţi indicii calităţii producţiei de cele mai bune mostre.
Calitatea producţiei se caracterizează prin diferiţi indici. Indicatorii calităţii producţiei se împart
în următoarele grupe:
a).Caracteristici tehnice

Se refera la insusirile valorii de intrebuintare a produsului care confera acestuia potentialul de

satisfacere a utilitatilor consumatorilor. Se caracterizeaza in proprietati fizice, chimice, biologice,
intrinsece structurii materiale a produsului si determinate de conceptia constructiv-functionala a acestuia.
Caracteristicile tehnice sunt direct sau indirect masurabile obiectiv, cu o precizie suficienta prin mijloace
tehnice.

b).Caracteristici psiho-senzoriale

Aceste caracteristici vizeaza efecte de ordin estetic, organoleptic, ergonomic pe care produsele le
au asupra utilizatorilor prin forma, culoare, gust, grad de confort.

Producatorii trebuie sa aiba in vedere permanent faptul ca aceste caracteristici prezinta o mare
variabilitate in timp si spatiu, ca aprecierea lor se afla sub incidenta unor factori de natura subiectiva.

c).Caracteristici de disponibilitate

Aceste caracteristici reflecta aptitudinea produselor de a-si realiza functiile utile de-a lungul
duratei de viata, aptitudine definita prin doua concepte fundamentale : fiabilitatea si mentenabilitatea.

Fiabilitatea reflecta capacitatea unui produs de a-si indeplini functiile fara intrerupere datorita
defectiuniilor intr-o perioada de timp specificata si intr-un sistem de conditii de utilizare dat.

Mentenabilitatea are caracter probabilistic ca si fiabilitatea si masoara sansa ca un produs sa fie

repus in functiune intr-un interval specificat de timp, in conditiile existente de intretinere si reparatii.

Se exprima printr-o serie de indicatori cum sunt: costul de productie, pretul, cheltuielile de
menetenanta, randamentul, gradul de valorificare a materiilor prime.

d).Caracteristici de ordin social general

Aceste caracteristici vizeaza efectele pe care le au sistemele tehnologice de realizare a produselor,

precum si utilizarea acestora asupra mediului natural, asupra sigurantei si sanatatii populatiei.

1.3. Standarde, norme, reglementari privind calitatea

Documentele referitoare la calitatea produselor se clasifica astfel:

1).Documente care prescriu calitatea produselor:

-standarde

-caiete de sarcini

24
 -norme tehnice

2).Documente care certifica calitatea produselor:

-buletin de analiza

-certificatul de omologare

-certificatul de garantie

-certificatul de calitate
STANDARDUL reprezinta ansamblul de reguli tehnice obligatoriu prin care se stabilesc, potrivit
nivelului dezvoltarii tehnice intr-un anumit moment, caracteristicile tehnico-economice pe care trebuie sa
le indeplineasca un produs precum si prescriptiile privind receptia, marcarea, depozitarea, transportul.

Caietul de sarcini este un document tehnico-normativ care vine sa intregeasca prevederile

standardelor sau normelor tehnice cu noi parametri. Se elaboreaza prin conlucrarea furnizorului cu
beneficiarul, stabilind pe langa nivelul de calitate a produselor metodele de control, modalitatile de
receptie, ambalare, livrare.

Norma tehnica reprezinta documentatia tehnic-economica in care sunt cuprinse prescriptiile de

calitate a unui produs.

Buletinul de analiza este un document de certificare a calitatii prin care se face o descriere
detaliata a anumitor caracteristici fizice, mecanice ale produsului.

Certificatul de omologare este documentul prin care se face omologarea produselor, cu scopul de
a verifica daca produsele noi corespund documentatiei tehnico-economice.

Certificatul de garantie este documentul prin care se garanteaza calitatea produsului. Un certificat
de garantie cuprinde:

-denumirea completa a produsului

-data livrarii catre unitatea beneficiara sau data cand a avut loc vanzarea

-termenul de garantie

-semnatura conducatorului unitatii

Certificatul de garantie are un dublu rol:

-confirma calitatea produsului

-garanteaza cumparatorului remedierea defectelor aparente sau ascunse ivite in perioada de

garantie (care obligatoriu va fi inscrisa in certificat)

Certicatul de calitate este documentul care certifica calitatea produselor in raportul dintre unitati.
El trebuie sa mentioneze incercarile fizice, mecanice, chimice, organoleptice si probele la care a fost
supus produsul in conformitate cu documentele tehnico-normative sau alte conditii de calitate prevazute
in contract.

Se semneaza de conducatorul unitatii si de seful compartimentului CTC.

25
 Calitatea se formează în procesul de concepţie şi execuţie şi se verifică în procesul de
consumare a bunurilor şi serviciilor tehnice care reprezintă însuşiri proprii ale valorii de
întrebuinţare:

IMOBILIZĂRI NECORPORALE ŞI CORPORALE

1. Esenţa economică, clasificarea (componenţa) şi structura. Metodele

de evaluare.

2. Amortizarea IC&N Metodologia de calcul.

3. Indicatorii utilizării eficiente a mijloacelor fixe. Formele de

reparaţie a mijloacelor fixe de producţie

Imobilizări - active deţinute pentru a fi utilizate pe o perioadă mai mare de un an în activitatea

entităţii sau pentru a fi transmise în folosinţă terţilor.

Imobilizări amortizabile - imobilizări aflate în exploatare care au o durată de utilizare certă

(limitată) şi pentru care se calculează amortizarea.

Imobilizări corporale - imobilizări sub formă de mijloace fixe, terenuri, imobilizări corporale în
curs de execuţie şi resurse minerale.

Imobilizări necorporale - imobilizări nemonetare care nu îmbracă o formă materială,

identificabile şi controlabile de entitate. nu îmbracă forma naturala, sînt controlate de întreprinderi şi
utilizate mai mult de un an în activitatea de producere, comercială şi în alte activităţi, precum şi în
scopuri administrative sau sînt destinate predării în folosinţă (chirie) persoanelor juridice şi fizice.

a) cheltuielile de organizare care reprezintă cheltuielile aferente creării întreprinderii (pregătirea

documentelor pentru înregistrare, confecţionarea ştampilelor, taxele de stat, plata serviciilor prestate de
consultanţi, a acţiunilor de reclamă etc.);

b) goodwill (fondul comercial) - valoarea de procurare a întreprinderii în ansamblu depăşeşte valoarea de

piaţă a tuturor activelor ei, dacă acestea ar fi fost procurate separat, diminuată cu suma datoriilor;

c) brevetele - drepturile exclusive, garantate de stat pe o anumită perioadă, pentru fabricarea unui fel de
produse, utilizarea sau vînzarea unui produs specific, de exemplu drepturile ce rezulta din brevetele care
aparţin întreprinderii privind invenţiile, noile soiuri de plante etc.;

d) emblemele comerciale şi mărcile de servire - simboluri (denumiri) înregistrate, protejate de stat, care
acordă dreptul exclusiv de utilizare a lor pentru distingerea mărfurilor, serviciilor unor persoane fizice şi
juridice de mărfurile şi serviciile identice ale altor persoane fizice şi juridice;

e) licenţele - drepturi întocmite juridic pentru practicarea unui anumit gen de activitate. Pentru
proprietatea intelectuală licenţa este un acord (contract), conform căruia o persoană (licenţiarul) în
anumite condiţii (de regulă, pentru un comision) permite altei persoane (licenţiatului) să folosească
drepturile la proprietatea intelectuală;

26
f) know how - cunoştinţele tehnico-ştiinţifice, tehnologice, comerciale, financiare, organizatorice, de
gestiune, biotehnice şi de altă natură, acumulate de întreprindere, care constituie secret comercial şi aduc
avantaj economic (profit);

g) copyright - drepturile de autor garantate de stat pentru publicarea, editarea, vînzarea operelor
literare, muzicale, video şi de cinema, precum şi a altor opere de artă pe întreaga durată prevăzută de
legislaţie;

h) francizele - drepturile acordate de o întreprindere (un deţinător de drepturi) altei persoane fizice sau
juridice pentru utilizarea unei formule, tehnologii din procesul de producţie sau a unui produs pentru un
comision stabilit;

i) programele informatice - setul de documentaţie tehnică şi de exploatare, precum şi complexul de

programe pentru sistemele de prelucrare a informaţiei;

j) desenele şi mostrele industriale, care reprezintă un nou tip de articol înregistrat, cu funcţie de utilitate şi
care acordă deţinătorului documentului de protecţie dreptul exclusiv de utilizare a articolului;

l) drepturile care rezultă din documentele de protecţie, ce aparţin întreprinderii, pentru invenţii, mostre
utile, denumirea locurilor de origine a mărfurilor, soiurilor noi de plante şi rase de animale, realizări de
selecţie, drepturile şi privilegiile de monopol, inclusiv dreptul de rulare a filmelor, dreptul de utilizare şi
înregistrare a locului de broker procurat, drepturile de marketing, drepturile pentru desene şi mostre
industriale, alte tipuri de proprietate intelectuală.

Mijloace fixe - imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora depăşeşte
plafonul valoric prevăzut de legislaţia fiscală.

Mijloacele fixe ale întreprinderii - mijloacele de muncă care participă la procesul de producţie
de multe ori, treptat îşi transferă valoarea iniţială pe măsura uzurii asupra produsului finit şi
nu-şi schimbă sau îşi schimbă neesenţial forma sa natural substanţială.

În practica evidenţei contabile a mijloace fixe se referă la activele materiale pe termrn

lung, al căror preţ unitar depăşeşte 6000 lei si au durata de functionare mai mare de 1 an.
Restul OMVSD

Clasificarea mijloacelor fixe ale întreprinderii:

În dependenţă de modul de participare la procesul de producţie:

1. mijloace fixe productive;

2. mijloace fixe neproductive.

Mijloace fixe productive participă nemijlocit la procesul de producţie sau crează condiţii pentru
realizarea procesului de producţie (strunguri, clădiri, maşini, instrumente).

Mijloace fixe neproductive sunt destinate pentru satisfacerea necesităţilor sociale a lucrătorilor
întreprinderii (spital, profilatorii, săli sportive, grădiniţe, ospătării ect.).

II. În dependenţă de forma naturală – substanţială – după grupe (această clasificare

determină şi componenţa mijloacelor fixe productive)
În cadrul fiecărei ramuri a economiei naţionale mijloacele fixe se împart în următoarele grupuri:

27
 1. Clădiri. După destinaţie clădirile se împart în: clădiri productive, în care sînt instalate maşini şi
utilaje, clădiri pentru depozite cu destinaţie diferită (inclusiv pentru păstrarea materiei prime,
semifabricatelor şi mărfurilor chimic agresive);alte clădiri cu destinaţie specială (pentru reactoare şi
furnale, garaje pentru păstrarea mijloacelor de transport, sere, şoproane, clădiri demontabile şi mobile
etc.);clădiri administrative (sediile administrative ale întreprinderilor, organelor publice);case de locuit.

2. Construcţii speciale.
3. Instalaţii de transmisie. Din grupul instalaţiilor de transmisie fac parte reţelele electrice, reţelele
de telecomunicaţii, transmisiile şi conductoarele cu toate instalaţiile intermediare necesare pentru
transformarea şi transportul energiei, informaţiei şi pentru deplasarea prin conducte a substanţelor
lichide, gazoase, pulverulente şi de alt tip pînă la consumator.
4. Maşini şi utilaje.
inclusiv:
Maşini şi utilaje de forţă sînt maşinile generatoare ce produc energie electrică şi termică,
precum şi motoarele ce transformă o formă oarecare de energie (energia apei, vîntului,
termică, energia electrică etc.) în altă formă de energie sau în lucru mecanic. La acestea se
rapoartă:

- cazanele (boilerele) generatoare de aburi;

- cazanele de încălzire centrală;

- generatoarele de gaze cu aer sau cu gaze şi apă, generatoarele de acetilenă şi

generatoarele similare de gaze;

- turbinele cu abur;

- motoarele cu piston alternativ sau rotativ cu aprindere prin scînteie;

- motoarele cu piston cu aprindere prin compresie;

- turbinele hidraulice, roţile hidraulice;

- turboreactoarele, turbopropulsoarele şi alte turbine cu gaze;

- alte motoare şi maşini motrice (neelectrice);

- motoarele şi generatoarele electrice, cu excepţia grupelor electrogene;

- grupele electrogene şi convertizoare rotative electrice (inclusiv trenuri electrice mobile);

- transformatoarele electrice, convertizoarele electrostatice (redresoare, de exemplu,

bobinele de reactanţă şi inductanţă);

- acumulatoarele electrice;

- aparatele pentru comutarea, tăierea, protecţia sau conectarea circuitelor electrice;

- tractoarele şi şasiurile autopropulsate.

28
Aparate şi instalaţii de măsurare şi reglare şi utilaje de laborator

- aparatele şi dispozitivele de laborator pentru tratarea materialelor prin operaţii ce implică o schimbare
de temperatură (sterilizatoare, aparate pentru lichefierea aerului, altor gaze, turnuri de răcire etc.);

- instrumentele şi aparatele de geodezie, topografie, hidrografie, oceanografie, hidrologie, metrologie,

geofizică;

- balanţele cu precizie;

- instrumentele pentru măsurarea lungimii;

- instrumentele şi aparatele de testare pentru medicină şi veterinărie;

- instrumentele şi aparatele pentru măsurarea sau controlul debitului, nivelului, presiunii sau altor
caracteristici variabile ale lichidelor şi gazelor;

- instrumentele şi aparatele pentru analize chimice;

- contoarele de gaze, de lichide sau de electricitate, alte contoare;

- osciloscoapele, analizatoarele de spectru, aparatele de măsurare a radiaţiilor;

- alte aparate de măsură şi de control;

- aparatele pentru controlul timpului şi cronometrele;

- maşinile şi aparatele pentru încercări mecanice de rezistenţă, duritate, compresie, elasticitate etc.;

- densimetrele, aerometrele, hidrometrele, termometrele, pirometrele, barometrele etc.;

4. Tehnica de calcul

La acest capitol se includ computerele cu diferită destinaţie, maşinile şi utilajele de prelucrare a datelor.

5. Mijloace de transport

Din acest grup fac parte mijloacele fixe care servesc la transportarea călătorilor şi mărfurilor, care
includ:

a) în transporturile pe calea ferată:

- locomotive şi locotractoare;

- automotoare şi drezine cu motor;

- vehicule pentru întreţinere sau servicii de cale ferată;

- vagoane de pasageri, vagoane de bagaje, vagoane poştale;

29
- vagoane pentru transportul mărfurilor;

- cadre şi containere pentru unul sau mai multe moduri de transport;

b) în transportul auto:

- autoturisme şi autovehicule pentru transportul pasagerilor;

- autovehicule pentru transportul mărfurilor;

- autovehicule pentru scopuri speciale;

- şasiuri echipate cu motor;

- autocărucioare pentru transportul mărfurilor în aeroporturi, gări;

- motociclete;

- fotolii rulante pentru invalizi;

- remorci şi semiremorci pentru toate vehiculele;

c) în transportul aerian:

- baloane, dirijabile, planoare;

- vehicule aeriene cu motor;

- paraşute şi rotoşute;

- aparate şi dispozitive pentru lansarea şi oprirea vehiculelor aeriene;

d) în transportul naval:

- pacheboturi, nave de croazieră, de excursii şi alte nave pentru transportul călătorilor, bacuri;

- nave de pescuit şi nave pentru prelucrarea produselor de pescuit;

- iahturi şi alte nave pentru agrement şi sport;

- remorchere şi împingătoare;

- nave cu destinaţie specială;

- nave de salvare;

- alte dispozitive plutitoare;

- nave pentru rupere sau spargere

6. Unelte şi scule, inventar de producere şi gospodăresc,

alte tipuri de mijloace fixe

30
Unelte şi scule sînt mijloacele de muncă manuale şi mecanizate, precum şi sculele ce completează
maşinile. La unelte şi scule se raportă:

- uneltele interşanjabile pentru utilaje manuale, mecanice sau nu, sau pentru maşini-unelte, inclusiv
matrici pentru tragerea şi extrudarea metalelor şi unelte de forare în pămînt şi piatră;

- uneltele pneumatice, hidraulice sau cu motor neelectric încorporat pentru folosinţă manuală;

- uneltele electromecanice cu motor electric încorporat pentru utilizare manuală;

- maşinile şi aparatele de birou;

- mobilierul medical, alt mobilier;

- somierele, articolele de pat;

- covoarele;

- tablourile;

- sculpturile.

7. Animale de producţie şi reproducţie

Acest grup cuprinde animalele de muncă - cabaline, bovine, alte animale de muncă (inclusiv cabaline şi
alte animale utilizate pentru transport), animale de reproducţie - vaci, tauri de prăsilă, armăsari şi iepe
de prăsilă, scroafe de prăsilă şi vieri; oi fătătoare şi berbeci pentru reproducţie, capre fătătoare şi ţapi, alte
animale de reproducţie.

.
8. Plantaţii perene

În toate ramurile economiei naţionale din grupul "Plantaţii perene" fac parte toate plantaţiile artificiale
perene, indiferent de vîrstă, cu excepţia plantaţiilor perene crescute în pepiniere în calitate de material
săditor. La ele se raportă:

- plantaţiile de pomi fructiferi de toate speciile: sămînţoase (măr, păr, gutui), sîmburoase (prun, vişin,
cais, piersic etc.), nucifere (nuc comun, alun, migdal, fistic etc.) şi de arbuşti fructiferi de toate speciile
(zmeur, coacăz, agriş) şi plantaţiile erbacee fructifere (frag, căpşun) etc.;

- plantaţiile viticole;

- spaţiile verzi şi plantaţiile decorative (arbori şi arbuşti) pe străzi, în pieţe, parcuri, grădini publice,
scuaruri, pe teritoriul întreprinderilor, în curţile clădirilor de locuit;

- gardurile vii, perdelele de protecţie a cîmpurilor şi perdelele de reţinere a zăpezilor; plantaţiile de

consolidare a nisipurilor, malurilor de rîuri, plantaţii pe rîpe şi lunci;

- plantaţiile din grădinile botanice şi ale altor instituţii de cercetări ştiinţifice şi de învăţămînt superior
utilizate în scopuri de cercetare ştiinţifică şi alte plantaţii perene.

31
Mijloacele fixe productive în dependenţă de rolul în procesul de producţie se împart în :

1. mijloace fixe active - mijloace fixe participă la procesul de producţie,

transformând obiectul muncii în produs finit (maşini, utilaje);

2. mijloace fixe pasive – crează condiţii pentru realizarea procesului de producţie

(clădiri, mijloace de transmisie)

Divizarea mijloace fixe productive pe grupe (pe elemente) permite de a determina structura
mijloace fixe şi de a analiza nivelul sau gradul de progresivitate al acestei structuri. Se
efectueaza in dependenta de profilul de activitate

Structura mijloace fixe este ponderea (greutatea specifică) (%) fiecărei din grupele mijloacelor
fixe către valoarea totală a lor.

Se consideră progresivă structura mijloace fixe când ponderea mijloace fixe active prevalează.

Metodele de evaluare a mijloace fixe

Mijloace fixe pot fi măsurate cu ajutorul indiciilor naturali şi valorici.

Indicii naturali : numărul utilajelor productivitatea lor, capacitatea, suprafaţa totală a clădirilor
ect.

Deosebim următoarele metode de evaluare a mijloace fixe :

Evaluarea iniţială a fiecărui obiect se efectuează la cost de intrare. Componenţa costului de intrare
diferă în funcţie de modalitatea de intrare a obiectului: prin achiziţionare, creare de sine stătător,
primire în schimb, sub forma

Costul de intrare a obiectului procurat se formează din:

1) preţul de cumpărare, taxele vamale, impozitele şi taxele nerecuperabile, cu scăderea tuturor

reducerilor, rabaturilor şi sconturilor comerciale la procurare;

2) orice costuri direct atribuibile obiectului pentru a-l aduce în locul amplasării şi în starea necesară
pentru folosire după destinaţie.

32
 Mijloace fixe la valoarea iniţială (MFvi) se determină

MFvi = Pc + Cht + Chm,

Pc - pretul de cumpărare a mijlocului fix ;

Cht - cheltuielile de transport;

Chm - cheltuielile de montare.

Valoarea de bilanţ - suma cu care IC sînt evaluate la data întocmirii bilanţului. La mijloacele fixe şi
resursele naturale aceasta este egală cu valoarea de intrare, corectată sau reevaluată, diminuată cu
uzura acumulată.

MFvb = MFvi - Uac

MFvb - mijloacele fixe după valoare de bilanţ

Uac - uzura acumulată

Uac = Uan x t

Uan - uzura anuală

Durata de utilizare şi valoarea reziduală a fiecărui obiect se determină de către entitate în mod
independent la data transmiterii obiectului în utilizare.

Valoarea uzurabilă - este egală cu valoarea iniţială diminuată cu valoarea rămasă MFvuz

MFvuz = MFvi – MFvr

Valoarea rămasă - suma netă, pe care întreprinderea prevede să o obţină la expirarea duratei de
utilizare a activului. Valoarea rămasă se determină la data achiziţionării obiectului şi ulterior nu
se majorează ca urmare a modificării preţurilor.

Valoarea medie anuală - este valoarea iniţială la începutul anului „T” valoarea medie anuală a
mijloacelor fixe noi achiziţionate „-„ valoare iniţială medie anuală a mijloacelor fixe excluse
MFma

MFma = MFîa = suma MFînti x n¹/12 - suma MFexj x n²/12

N1 si n2 respectiv nr lunilor (pina la sfirsit anului) in decursul carora MF atrase au functionat si cele
retrase nu au functionat

Valoarea medie anuală MFma

2 Amortizarea Imobilizatilor C&N. Metodologia de calcul.

Uzura mijloacelor fixe - este pierderea parţială sau totală de către mijloacele fixe a
proprietăţilor de consum şi a valorii în procesul exploatării sub acţiunea (influenţa) factorilor
naturali, sub influenţa progresului tehnic şi creşterii productivităţii muncii.

Uzura - ieftinirea valorii.

Deosebim 2 feluri de uzură:

33
 1. fizică - are loc în procesul exploatării şi sub influenţa factorilor naturali;

2. morală - ieftinirea valorii este legată de creşterea productivităţii muncii

sociale sau creşterea progresului tehnic.

Suma uzurii unei unităţi (a obiectului de inventar) a mijloacelor fixe este determinată după
scăderea din valoarea iniţială a valorii rămase.

U = MFvi - MFvr

U – suma uzurii;

MFvi - valoarea iniţială a mijloacelor fixe;

MFvr - valoarea rămasă a mijloacelor fixe.

Suma uzurii unităţii mijloacelor fixe este repartizată sistematic pe toată durata de funcţionare
utilă ( T ).

De nivelul uzurii depinde nivelul utilizării mijloacelor fixe productive.

Nivelul utilizării mijloacelor fixe se determină prin raportul valorii de bilanţ către valoarea
iniţială a mijloacelor fixe şi se determină prin coeficientul utilizării mijloacelor fixe (Kut)

Kut = MFvb : MFvi

În procesul utilizării mijloacelor fixe valoarea de bilanţ a activului se micşorează treptat pe

măsura calculării uzurii şi raportării acesteia la consumuri sau cheltuieli.

La calcularea amortizării MF pot fi aplicate următoarele metode:

1.metoda liniară,

2.metoda unităţilor de producţie,

3. metoda de diminuare a soldului.

Metoda de calculare utilizată trebuie să reflecte modelul, schema conform căreia întreprinderea
obţine un avantaj economic din utilizarea activului.

De exemplu, dacă întreprinderea intenţionează să obţină din activul utilizat un avantaj economic
uniform în decursul duratei de utilizare a acestuia, metoda de calculare a uzurii trebuie, de
asemenea, să fie uniformă (regulată).

Dacă însă ea planifică se obţină un avantaj economic mai mare în prima jumătate a duratei
de exploatare utilă, iar în a doua jumătate - un avantaj mai mic, atunci şi metoda de calculare
trebuie să corespundă acestei scheme.

Corespunzător deosebim uzura:

1. uzură regulată;

2. uzura accelerată.

34
 Metoda aplicată se alege de întreprindere în mod independent, în baza modelului presupus de
obţinere a avantajului economic.

Fondul de amortizare a mijloacelor fixe se determină şi se contabilizează de către toate

întreprinderile indiferent de forma de proprietate, asupra tuturor mijloacelor fixe aflate în
exploatare, reparaţie, rezervă sau în timpul modernizării, chiar şi în timpul staţionării.

Pentru determinarea FA total mijloacele fixe se clasifică în cinci categorii apropiate după
perioada de exploatare şi norma de uzură.

Uzura mijloacele fixe atât fizică cât şi morală se referă în costul producţiei sub formă de - cote
de amortizare (Ca)

Cote de amortizare- expresia bănească a uzurii mijloacele fixe (mărime anuală).

Metoda liniară prevede repartizarea uniformă a valorii amortizabile pe parcursul duratei de

utilizare a obiectului. Suma amortizării pentru fiecare perioadă de gestiune se calculează ca raport
dintre valoarea amortizabilă a obiectului şi numărul perioadelor (anilor, lunilor, zilelor) în cadrul
duratei de utilizare a obiectului. Norma amortizării este constantă pe toată durata de utilizare şi se
calculează ca raportul dintre 100% şi durata de utilizare (în ani, luni, zile). După expirarea duratei
de utilizare valoarea contabilă a obiectului este egală cu valoarea reziduală.

metoda liniară – suma uzurii se determină prin raportul valorii uzurabile către numărul anilor ale
duratei de funcţionare utilă

Uan = MFvuz / T sau

Uan = MFvuz x Nuz /100%

Uan – suma uzurii anuale;

MFvuz - valoarea uzurabilă a mijloacele fixe

MFvuz = MFvi - MFvr

MFvi - valoarea iniţială a mijloacele fixe

MFvr - valoarea rămasă a mijloacele fixe

Mai des se întâlneşte MFvr = 0.

Nuz - norma uzurii – este mărimea procentuală a valorii mijloacele

fixe care anual se transferă în costul producţiei fabricate, %.

Norma uzurii este egală cu raportul 100 către numărul de ani

ai duratei de funcţionare utilă.

Nuz = 1 / T x 100% = 100% / T

De exemplu: exemplul respectiv este comun pentru toate metodele de calculare a uzurii.

Întreprinderea a pus în funcţiune un utilaj a cărui valoare de intrare (iniţială) este de

60000 lei,

35
 Valoarea rămasă - 3000 lei

Durata de funcţionare utilă 5 ani.

Uan = ( Mfvi - MFvr) / T = (60000 – 3000) / 5 = 57000 / 5 = 11400 lei

Nuz = 100 % / T = 100 % / 5 = 20 %

Uac = Uan x t

Uac - uzura acumulată;

Uan - uzura anuală;

t – perioada de funcţionare, ani

Calculul uzurii utilajului conform metodei liniare

Anii Valoarea Suma uzurii Uzura Valoarea de

iniţială anuale acumulată bilanţ

La data punerii în funcţiune 60000 60000

La sfârşitul anului 1 60000 11400 11400 48600

La sfârşitul anului 2 60000 11400 22800 37200

La sfârşitul anului 3 60000 11400 34200 25800

La sfârşitul anului 4 60000 11400 45600 14400

La sfârşitul anului 5 60000 11400 57000 3000

La întreprindere suma uzurii se calculează lunar şi trimestrial :

U lunară = U an / 12 = 11400 / 12 = 950 lei

U trim = U an / 4 = 11400 / 4 = 2850 lei

Metoda unităţilor de producţie prevede calcularea amortizării ca produsul mărimii amortizării

pe unitate de produs (servicii) şi a volumului de produse fabricate (servicii prestate) în perioada
de gestiune. Mărimea amortizării pe unitate de produs (servicii) se calculează ca raportul
dintre valoarea amortizabilă şi numărul de unităţi de produse (servicii).

de exemplu să admitem că utilajul nostru pus în funcţiune are capacitatea de a fabrica

500000 piese. Întreprinderea efectiv a fabricat piese în anul:

1. 7500; 2. 120000; 3. 135000; 4. 90000; 5. 80000.

Suma uzurii după această metodă se determină ca produsul dintre volumul producţiei
fabricate şi uzura ce revine pentru o piesă.

Uan = Qan x (MFvuz / Qtot)

36
 Uan1 = 75000 X (57000 / 500000) = 8550 lei

Calculul uzurii utilajului conform metodei în raport cu volumul de producţie

Anii Valoarea Volumul Uzura Uzura Valoar

iniţială producţiei anuală acumulată ea de
fabricate bilanţ

La data punerii în funcţiune 60000 60000

La sfârşitul anului 1 60000 75000 8550 8550 51450

La sfârşitul anului 2 60000 120000 13680 22230 37770

La sfârşitul anului 3 60000 135000 15390 37620 22380

La sfârşitul anului 4 60000 90000 10260 47880 12120

La sfârşitul anului 5 60000 60000 9120 57000 3000

Metoda de diminuare a soldului se bazează pe aplicarea unei rate (norme) fixe a amortizării care
poate fi majorată conform politicilor contabile a entităţii nu mai mult decît de două ori în comparaţie cu
norma prevăzută conform metodei liniare. Calcularea amortizării în baza metodei de diminuare a soldului
se efectuează în felul următor:Uzura se determină ca produsul dintre norma uzurii dublată şi
valoarea de bilanţ la finele anului precedent, cu excepţia ultimului an. Uzura ultimului an
se calculează ca diferenţa dintre valoarea de bilanţ la finele penultimului a şi valoarea
rămasă.

Calculul uzurii utilajului conform Metoda de diminuare a soldului

Anii Valoarea Suma uzurii anuale Uzura acumu- Valoarea de

iniţială lată bilanţ

La data punerii în 60000 60000

funcţiune

La sfârşitul anului 1 60000 40%/100%x60000=240 24000 36000

00

La sfârşitul anului 2 60000 0,4 x 36000=14400 38400 21600

La sfârşitul anului 3 60000 0,4 x 21600=8640 47040 12960

37
La sfârşitul anului 4 60000 0,4 x 12960= 5184 52224 7776

La sfârşitul anului 5 60000 4776 57000 3000

Calculul uzurii utilajului conform Metoda de diminuare a soldului

38
 3.

Indicatorii utilizării eficiente a mijloacelor fixe

Gradul de utilizare eficientă a mijloacelor fixe poate fi determinat în baza anumitor

indicatori prin metoda comparaţiei, grupaţi în patru grupe de indicatori.

I. indicatorii generalizatori:

1. randamentul mijloacelor fixe (RMF) - este unul dintre indicatorii economici

generalizatori, care caracterizează nivelul eficienţii utilizării mijloacelor fixe. Randamentul se
determină în formă de coeficient, ca raportul dintre volumul anual a producţiei şi valoarea medie
anuală a tuturor mijloacelor fixe. El ne arată valoarea producţiei (lei) ce revine la 1 leu investit in
mijloace fixe.

RMF = CA (VN) / MFma

CA (VN) – cifra de afaceri neta sau vânzările nete, lei;

MFma – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe.

2. capacitatea mijloacelor fixe (CMF) - indicator generalizator invers randamentului, care

indică ce valoare de mijloace fixe (lei) revine la un leu de vânzări sau de producţie:

CMF = MFma / CA (VN) sau CMF = 1 / RMF

3. capacitatea de înzestrare cu mijloace fixe Cînz – caracterizează gradul de înzestrare a

muncii cu mijloace fixe şi se calculă ca raportul dintre valoarea medie anuală a activelor fixe
(MFma) şi numărul de lucrători Nl sau PIP (personalul industrial productiv):

Cînz = MFma / Nl

II. indicatorii utilizării mijloacelor fixe - pentru aprecierea utilizării părţii active a activelor fixe:

1. coeficientul extensiv al folosirii a mijloacelor fixe (Kex) – caracterizează folosirea

mijloacelor de producţie în timp şi se determină ca raportul dintre fondul de timp real de folosire a lor
(Tr) şi fondul de timp calendaristic maxim posibil (Tc)

Kex = Tr / Tc

2. coeficientul intensiv de folosire a mijloacelor fixe (Kin) – caracterizează utilizarea activelor

după productivitatea lor de producţie şi se determină ca raportul dintre productivitatea reală a
mijloacelor fixe (P1) şi productivitatea nominală de proiect (P0)

Kin = Pr / Pnom

3. coeficientul integral (Kint) - caracterizează folosirea mijloacelor fixe după capacitatea lor de
producţie şi se calculă după următoarea expresie:

Kint = Kex x Kint

III. Indicatorii dinamicii mijloacelor fixe:

1. coeficientul de înnoire (Cîn) – se determină ca raportul dintre mijloacele introduse (MFînt)

şi mijloacelor fixe la sfârşitul anului (MFsa):

39
 Cîn = MFînt / MFsa, unde

MFsa = MFîa + MFint – MFexl.

2. coeficientul excluderii (Cex) – se determină ca raportul dintre mijloacele fixe excluse

(MFex) şi mijloace fixe la începutul anului (MFîa):

Cex = MFex / MFîa.

IV. Indicatorii stării mijloacelor fixe:

1. coeficientul de uzură (Cuz) – caracterizează gradul de uzură a mijloacelor fixe şi se

determină ca raportul dintre uzura acumulată (Uac) şi valoarea iniţială a mijloacelor fixe
(MFvi):

Kuz = Uac / MFvi

2. coeficientul utilizării (Cut) – caracterizează gradul de utilizare a mijloacelor fixe şi se

determină ca raportul dintre valoarea de bilanţ a mijloacelor fixe (MF VB) şi valoarea
iniţială a mijloacelor fixe (MFvi):

Cut = MFVB / MFvi.

Formele de reparaţie a mijloacelor fixe

Pentru susţinerea mijloacelor fixe în condiţiile normale de funcţionare, personalul corespunzător

al întreprinderii deserveşte obiectele mijloacelor fixe, iar în caz de necesitate le repară.

Obiectele mijloacelor fixe supuse reparaţiei se determină de o comisie sau de specialişti

competenţi respectivi.

În funcţie de complexitatea, volumul şi periodicitatea executării lucrărilor de reparaţie

distingem:

- reparaţie curentă,

- reparaţie medie;

- reparaţie capitală.

Reparaţia curentă reprezintă schimbul unor piese neesenţiale, reparaţia neînsemnată, lichidarea
deteriorărilor fără demontarea maşinii sau utilajului, vopsirea, văruirea clădirilor.

Reparaţia medie a mijloacelor fixe, efectuată periodic până la un an, aparţine reparaţiei curente.
Reparaţia curentă are scopul de a păstra obiectele de mijloace fixe în starea normală de lucru pe
parcursul duratei de funcţionare utilă şi nu aduce întreprinderii vreun avantaj suplimentar.

Reparaţia capitală reprezintă schimbul de piese esenţiale cu descompletarea totală a utilajului,

mijloacelor de transport, îmbunătăţirea posibilităţilor de exploatare a obiectelor reparate. Pentru
clădiri reparaţia capitală se consideră schimbul uşilor şi ferestrelor, podelei, tavanului.

Lucrările de reparaţie pot fi îndeplinite în regie şi prin antrepriză.

În regie reparaţia se îndeplineşte cu forţele proprii ale întreprinderii.

40
 Prin antrepriză reparaţia se îndeplineşte de întreprinderile specializate.

La executarea lucrărilor de reparaţie prin modul de regie cheltuielile de reparaţie se consideră:

costul materialelor consumate, pieselor de schimb, suma calculată privind retribuirea muncii a
muncitorilor ocupaţi la reparaţie, contribuţii cu privire la asigurarea socială la salariul calculat,
costul serviciilor proprii sau prestate de organizaţii terţe.

Îndeplinirea lucrărilor prin modul de antrepriză prevede ca între client şi antreprenor să fie
încheiat un contract privind executarea lucrărilor de reparaţie: antreprenorul scrie o factură
pentru plată.

41