UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

DREPTUL ASIGURĂRILOR
Note de curs
(anul IV, ID)

dr. Radu Bogdan Bobei

1
 Nota de curs nr.1

Părțile contractului de asigurare

Aspecte generale
În principiu, contractul de asigurare se încheie între două părți, asigurătorul
și asiguratul. Calitatea de contractant al asigurării o are întotdeauna persoana
care semnează polița de asigurare și își asumă obligația de plată a primelor.
De cele mai multe ori, contractantul asigurării este chiar asiguratul. Pot
exista situații în care nu asiguratul este semnatarul poliței și debitorul
obligației de plată a primelor. Contractul de asigurare poate fi încheiat prin
participarea directă a părților contractante sau indirect, prin intermediari,
agenți sau brokeri de asigurare. Contractul de asigurare poate face obiectul
unei gestiuni de afaceri care, dacă este utilă, îl va obliga pe proprietarul
bunului față de asigurător.

A. Asiguratul
A.1. Calitatea de asigurat o poate avea orice persoană fizică sau juridică ce
are un interes cu privire la protecția pe care o oferă asigurătorul la
producerea unui risc ce îi afectează viața, patrimoniul sau integritatea
corporală. În ipoteza asigurării de bunuri, asiguratul trebuie să aibă un
interes cu privire la bunul asigurat. În ipoteza asigurării de răspundere civilă,
interesul asigurabil aparține persoanei în sarcina căreia se va stabili existența
răspunderii civile. Asiguratul poate fi această persoană. Contractantul
asigurării poate fi asiguratul sau o formă de organizare sub care se poate
desfășura o anumită profesie. Asigurarea de viață este o asigurare cu
desemnare de terț beneficiar ce respectă mecanismul juridic al stipulației
pentru altul. Asigurătorul este promitent, asiguratul este stipulantul
asigurării, iar terțul este beneficiar.

A.2. Interesul asigurabil în asigurarea de răspundere civilă

În asigurarea de răspundere civilă, este reparat prejudiciul cauzat de asigurat
unui terț, dar, în mod indirect, este protejat patrimoniul asiguratului care,
altfel, ar fi suportat singur repararea pagubei. Interesul asigurabil provine din
raporturile dintre terța persoană și asigurat.

2
A.3. Beneficiarul asigurării
Beneficiarul asigurării este persoana îndreptățită să primească indemnizația
de asigurare. În ipoteza cea mai simplă, asiguratul întrunește atât calitatea de
contractant, cât și pe cea de beneficiar al asigurării. În asigurarea de bunuri,
beneficiarul asigurării nu poate fi altă persoană decât asiguratul.

A.3.1. În asigurarea de bunuri cu desemnare de terț beneficiar(mecanismul

juridic al stipulației pentru altul), terțul beneficiar al asigurării nu este parte
în contract, dar devine subiect al raportului juridic de asigurare o dată cu
producerea riscului, fiind îndreptățit la plata indemnizației. O persoană poate
deveni beneficiarul unei asigurări nu numai în urma inserării unei clauze în
contractul de asigurare, ci și prin puterea legii, a declarației asiguratului sau
prin testamentul acestuia.

A.3.2. În asigurarea de răspundere civilă, beneficiarul asigurării este fie

terțul păgubit(acțiunea directă a acestuia împotriva asigurătorului), fie
asiguratul(dacă l-a despăgubit pe terț).

A.3.3. În asigurarea de viață, beneficiarul asigurării este persoana desemnată

în contract în acest scop. În cazul asigurărilor de persoane, altele decât cele
de viață, beneficiarul asigurării poate fi atât asiguratul, cât și asiguratul,
respectiv terțul desemnat prin contract.

A.4. Tipuri de asigurați

A.4.1. Asigurații identificați prin nume(asigurații principali, cesionarii și

creditorii)

A.4.1.1. Asiguratul principal este persoana fizică sau juridică menționată în

polița de asigurare. Acesta poate pretinde despăgubiri în baza poliței de
asigurare, răspunde pentru plata primelor de asigurare, este singurul
autorizat să modifice sau să denunțe contractul și chiar să obțină informații
despre evenimentul asigurat.

A.4.1.2. Cesionarii iau locul asiguratului în contractul inițial. Cesiunea nu

poate avea loc fără consimțământul asigurătorului. Dreptul la despăgubire
este cedat după producerea pagubei. Sunt rare situațiile în care o persoană
acceptă să preia o poliță negociată de altul.

3
A.4.1.3. Creditorul garantat real are interes asigurabil față de bunul constituit
ca garanție și poate încheia o asigurare proprie sau o asigurare prin polița
debitorului. Asigurarea proprie a creditorului are avantajul că acesta nu va
suporta consecințele actelor debitorilor săi, poate cuprinde clauze speciale
care să îl intereseze pe creditor în mod deosebit. Dezavantajele sunt în sensul
că plata primelor este suportată de creditor(acest dezavantaj poate fi înlăturat
prin faptul că se pot stipula dobânzi mai mari în sarcina debitorului).
Asigurarea creditorului prin polița debitorului se realizează în temeiul unei
clauze speciale, creditorul având dreptul să fie despăgubit în limita valorii
creditului.

A.4.2. Asiguratul identificat în raport cu alt asigurat

Alături de asiguratul principal, în contractul de asigurare poate fi menționat

ca având calitatea de asigurat o persoană ce face parte dintr/o anumită
categorie generală precizată în poliță(de exemplu, soțul sau soția, persoane
majore care locuiesc și gospodăresc împreună cu asiguratul, etc)

A.4.3. Asiguratul adițional

În acest grup intră persoane menționate într-un act adițional la poliță. Asupra
acestor persoane, efectul asigurării se produce în anumite situații speciale(de
exemplu, se dorește o acoperire pentru anumite riscuri pentru care asiguratul
principal nu solicită protecție).

B. Asigurătorul

B.1. În România, asigurători nu pot fi decât:

- persoane juridice române ce se constituie ca societăți pe acțiuni și/sau
societăți mutuale, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
- asigurători sau reasigurători autorizați în statele membre ce desfășoară o
activitate de asigurare sau reasigurare pe teritoriul României;
- sucursale ce aparțin unor societăți-mamă guvernate de legile dintr-un stat
autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
- asigurători sau reasigurători care adoptă forma de companie europeană pe
acțiuni;

B.2. Alți asigurători pot fi organizațiile de asigurare mutuale/instituțiile

financiare.

4
 Nota de curs nr. 2

Formarea, interpretarea și proba contractului de asigurare

Plan general
1. Formarea contractului de asigurare
2. Interpretarea contractului de asigurare
3. Proba contractului de asigurare

1. Formarea contractului de asigurare

Definiție, caractere juridice, încheierea contractului de asigurare

Definiție
Contractul de asigurare este contractul prin care prin care contractantul
asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar
acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, asiguratului,
beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea sau suma
asigurată(indemnizația) rezultată din contractul de asigurare încheiat în
condițiile legii, în limitele și la termenele convenite.

Caractere juridice ale contractului de asigurare

Contractul de asigurare este un contract:
- numit- guvernat de o legislație specială;
- consensual- forma scrisă este cerută ad probationem(se interzice proba cu
martori chiar dacă există un început de dovadă scrisă. Dacă părțile nu și-au
preconstituit un înscris, ca mijloc de probă, se poate face dovada contractului
numai prin înscrisuri din care să se poată deduce că respectivul contract a
fost încheiat);
- sinalagmatic(reciprocitatea și interdependența prezintă anumite
particularități în sensul că nu este simultană. Asiguratul își îndeplinește
primul obligațiile asumate. După producerea evenimentului asigurat,
asigurătorul își îndeplinește obligația de plată a indemnizației de asigurare);
- cu executare succesivă- asigurătorul acordă, constant și continuu, protecție
asiguratului prin acoperirea eventualului risc, iar asiguratul este obligat de a
plăti prima la termenele stabilite;
- oneros- asiguratul urmărește protecție din partea asigurătorului, iar
asigurătorul urmărește obținerea unor beneficii dacă riscul nu se
produce(caracterul oneros nu împiedică existența unei liberalități din partea

5
asiguratului către terțul beneficiar, în special în asigurările de bunuri ce
îmbracă forma unei stipulații pentru altul. Intenția liberală privește intenția
dintre contractantul asigurării și beneficiar, nu între asigurat și asigurător);
- aleatoriu- incertitudinea riscului se referă la faptul și momentul producerii
acestuia(ipoteza asigurărilor generale și de non viață) sau numai la
momentul producerii(asigurările de viață);
- de adeziune- clauzele sunt prestabilite de asigurător;
- intuituu personae- ipoteza asigurării de răspundere civilă sau de persoane;
contractul de asigurare de bunuri nu are caracter intuituu personae;

Alte caractere juridice ale contractului de asigurare:

- plata primei are caracter anticipat. Obligațiile părților devin reciproce

numai după ce asiguratul a plătit prima rată sau toată sumă ce reprezintă
prima de asigurare. Părțile, de comun acord, pot condiționa răspunderea
asigurătorului de plata primei sau a primei tranșe de primă.
- regimul juridic al excepției de neexecutare este diferit față de dreptul
comun. Asiguratul nu poate invoca excepția de neexecutare, întrucât lipsa
simultaneității rezultă din lege. Dacă s-a produs riscul asigurat, asigurătorul
nu poate invoca excepția, deși plata primei nu a devenit scadentă, părțile
urmând a se desocoti prin compensație;
Înainte de producerea evenimentului asigurat, nu se poate invoca de către
părți excepția de neexecutare. După ivirea evenimentului asigurat, excepția
de neexecutare poate funcționa în favoarea asigurătorului. De exemplu,
asigurătorul poate refuza plata despăgubirii dacă asiguratul nu a luat măsuri
pentru limitarea pagubei și salvarea bunurilor asigurate, din acest motiv
asigurătorul neputând determina cauza producerii riscului și întinderea
pagubei;
- unicitatea contractului de asigurare pe întreaga durată chiar dacă modul de
plată a primei este divizat în mai multe perioade asigurare. Consecința este
că prima de asigurare se calculează avându-se în vedere întreaga perioadă
de asigurare, iar condițiile stabilite în momentul încheierii se mențin pe
întreaga durată.

Încheierea contractului de asigurare

Procesul încheierii contractului de asigurare poate fi descompus în două

etape: etapa informării și etapa realizării propriu-zise a acordului de voință a
părților contractului de asigurare. Etapa informării presupune informarea
reciprocă a părților cu privire la obiectul garanției și prețul contractului de

6
asigurare. Parcurgerea acestei faze reprezintă premisa eficacității celei de-a
doua faze a încheierii contractului de asigurare(realizarea acordului de
voință). Etapa informării are două paliere, în sensul că implică atât
informarea asiguratului, cât și informarea asigurătorului înainte de
încheierea contractului.

Obligația asigurătorului de informare(obligație de mijloace) a asiguratului

are ca obiect durata contractului, modalitatea de executare, suspendare,
încetare a contractului de asigurare, mijloacele și termenele de plată a
primelor de asigurare, precum și orice alte aspecte sau informații necesare
protejării intereselor asiguratului. Informațiile aduse la cunoștința
asiguratului pot fi sintetizate într-un înscris denumit FIȘĂ DE
INFORMARE. Această FIȘĂ DE INFORMARE nu are valoarea juridică a
unei oferte.

Obligația asiguratului de informare a asigurătorului se execută prin

completarea declarației de risc. Asiguratul răspunde la întrebările formulate
de asigurător cu privire la probabilitatea și intensitatea producerii riscurilor.
Această declarație de risc îmbracă forma unui document standard și
reprezintă o veritabilă ofertă de a contracta formulată de asigurat.

Oferta de a contracta formulată de asigurat nu îl obligă nici pe asigurat, nici

pe asigurător. Până în momentul acceptării ofertei de asigurător, asiguratul
își poate retrage oferta. După analiza declarației de risc, asigurătorul poate
decide neîncheierea contractului de asigurare. După încheierea contractului
de asigurare, oferta de a contracta concretizată în completarea declarației de
risc are un rol important în aprecierea bunei-credințe, respectiv relei-credințe
a asiguratului la încheierea contractului de asigurare.

Etapa realizării acordului de voință a părților presupune, întocmai ca în

dreptul comun, întâlnirea ofertei cu acceptarea. Acceptarea asigurătorului de
a încheia contractul echivalează cu acceptarea de către acesta a garantării
riscului ce i s-a propus și căruia i s-a stabilit tariful de primă. Asigurătorul va
emite polița pe care a semnat-o în scopul semnării de către asigurat.
Momentul încheierii contractului de asigurare(între prezenți, între absenți),
stabilit în conformitate cu principiile dreptului comun sau în conformitate cu
dispozițiile speciale, nu coincide, întotdeauna, cu momentul producerii
efectelor respectivului contract. De asemenea, acest din urmă moment nu
coincide, întotdeauna, cu momentul răspunderii asigurătorului(răspunderea
asigurătorului se stabilește în funcție de plata primei, precum și în funcție de

7
natura riscului). Încheierea valabilă a contractului de asigurare poate fi
condiționată de îndeplinirea unor formalități(de exemplu, semnarea poliței
de către asigurat, plata primei etc.). Aproape în toate cazurile, în polița de
asigurare fugurează o clauză potrivit căreia asigurătorul(redactează polițele
imprimate) subordonează perfectarea contractului de semnarea poliței de
asigurat.

2. Interpretarea contractului de asigurare

Se aplică principiile dreptului comun(art.1266-1269 Noul Cod civil). Regula

stabilită de art.1.269 C.civil are o aplicație restrânsă în materia asigurărilor.
Regula stabilită de art. 1.267 C.Civil se numește “regula întregii polițe”. În
materia asigurărilor se aplică regula de interpretare numită “de același fel”.
În materia contractului de asigurare de bunuri se aplică principiul
interpretării restrictive a condițiilor și clauzelor respectivului contract.
Contractele de asigurare externă se interpretează din perspectiva regulii
colaborării ce trebuie să existe între asigurat și asigurător.

3. Proba contractului de asigurare

Între părți contractul de asigurare nu poate fi probat cu martori chiar dacă

există un început de dovadă scrisă. În ipoteza forței majore/cazului fortuit,
dacă toate documentele de asigurare au dispărut și nu există posibilitatea
obținerii unui duplicat, sunt admise orice dovezi legale care să confirme
existența acestora. Încheierea contractului de asigurare se probează cu polița
de asigurare sau certificatul de asigurare emise și semnate de asigurător sau
cu nota de acoperire emisă și semnată de brokerul de asigurare.
Documentele ce atestă încheieerea unei asigurări pot fi semnate și prin
mijloace electronice. Terții(de exemplu, beneficiarul unei asigurări în contul
altuia, creditorul gajist sau ipotecar al asiguratului) pot proba contractul prin
orice mijloc de probă, în special prin prezumții.

8
 Nota de curs nr. 3

Condițiile de validitate(speciale) ale contractului de asigurare

Precizare prealabile
Principiile dreptului comun – stabilite cu privire la capacitatea,
consimțământul, obiectul și cauza contractului de asigurare, urmează a fi
avute în vedere în demersul de însușire a condițiilor de validitate(speciale) al
contractului de asigurare.

Condițiile speciale de validitate ale contractului de asigurare

1. Riscul
2. Prima de asigurare
3. Interesul asigurabil
4. Suma asigurată

1. Riscul

1.1. Riscul este un eveniment viitor, incert, posibil independent de voința

părților ce afectează bunurile, capacitatea de muncă, sănătatea și viața
persoanelor.

Eveniment viitor
Riscul trebuie să existe în momentul încheierii contractului. Ca eveniment,
riscul trebuie să se producă în viitor. Dacă înainte de a începe obligația
asigurătorului, riscul asigurat s-a produs sau producerea lui a devenit
imposibilă, precum și în cazul în care, după începerea obligației
asigurătorului, producerea riscului asigurat a devenit imposibilă, contractul
se reziliază de drept.

Eveniment incert
Incertitudinea riscului asigurat se poate referi la faptul însuși al producerii
riscului asigurat(ipoteza asigurărilor de bunuri) sau la momentul realizării
evenimentului, producerea lui fiind inevitabilă(ipoteza asigurărilor de viață).

Eveniment posibil
Nu se pot asigura evenimentele ce nu se pot produce.

9
Eveniment independent de voința părților
Riscul trebuie să depindă exclusiv de hazard. În ipotezele expres
prevăzute(asigurarea de bunuri și de răspundere civilă) asigurătorul nu
datorează indemnizația de asigurare dacă dovedelte că evenimentul a fost
produs cu intenție de asigurat, de beneficiar sau de un membru din
conducerea persoanei asigurate, lucrând în această calitate, sau de către alte
persoane prevăzute în contractul de asigurare(persoane fizice majore care, în
mod statornic, locuiesc și gospodăresc împreună cu asiguratul sau
beneficiarul sau de prepușii asiguratului sau beneficiarului).

1.2. Aspecte particulare ale riscului

a. Risc subiectiv și risc obiectiv
Riscul subiectiv include toate momentele individuale de pericol ce depind de
însușirile spirituale și de caracter ale celui asigurat.
Riscul obiectiv include circumstanțele ce privesc situarea bunului
asigurat(asigurarea de bunuri), starea de sănătate a persoanei sau vârsta
acesteia(asigurarea de viață), tipul de activitate desfășurată(asigurarea de
răspundere profesională).

b. Risc constant și risc variabil în timp

Riscul este constant dacă șansele realizării sale rămân aceleași pe parcursul
perioadei de asigurare. Drept urmare, prima este neschimbată de la un an la
altul.
Riscul este variabil dacă șansele de realizare a riscului cres sau se
diminuează pe perioada asigurării. Drept urmare prima este diferită, anume
crește sau descrește după caz.

c. Riscul asigurabil
Pentru a fi asigurabil, riscul trebuie să fie:
- măsurabil(să poată fi determinat probabilistic);
- imposibil de evitat;
- suportabil ca mărime și frecvență, respectiv să poată fi acoperit financiar de
asigurător;
- pur(se preiau în garanție riscurile ce cauzează pierderi, niciodată câștig), nu
speculativ;
- licit și moral.

d. Riscul asigurat și riscul lucrului

Riscul asigurat este un eveniment incert, dar determinat. Riscul lucrului
poate fi orice eveniment viitor, incert, independent de voința părților.

10
e. Riscul lucrului și interesul asigurabil
Riscul lucrului se poate suprapune peste interesul asigurabil al
proprietarului(ipoteza transferului de proprietate asupra unui bun determină
nașterea unui interes asigurabil în persoana cumpărătorului bunului).

f. Necesitatea dispersării riscurilor de către asigurător

Pentru a fi acceptate, riscurile trebuie să fie suficient dispersate(nu trebuie să
se realizeze în același timp și să aingă u număr mare de asigurați). Drept
urmare, asigurătorul are dreptul de a face o selecție(cu execpția asigurărilor
obligatorii de răspundere civilă auto) a riscurilor fie la început(prin
excluderea bunurilor sau persoanelor din asigurare), fie pe parcurs(prin
eliminarea din asigurare a riscurilor dovedite de-a lungul timpului ca
nefavorabile). Dispersia riscurilor poate fi efectuată de asigurător(prin
reasigurare), dar și de asigurat(prin coasigurare). În conținutul contractului
de asigurare, asigurătorul enumeră riscurile garantate. Legislația română în
materia asigurărilor nu stabilește condițiile de formă pentru clauzele ce
instituie excluderile directe de la garanție. Interpretarea clauzelor ambigue
de excludere se efectuează potrivit regulii primatului condițiilor speciale față
de condițiile generale, dar și potrivit regulii interpretării împotriva
asigurătorului.

g. Riscul și interesul asigurabil

Existența riscului determină apariția interesului asigurabil. Dacă nu există
risc, nu poate exista nici interesul asigurabil.

2. Prima de asigurare

Noțiune
Prima de asigurare reprezintă suma de bani pe care asiguratul este obligat să
o plătească asigurătorului drept contribuție la constituirea fondului de
asigurare, pentru ca asigurătorul să preia asupra sa riscul prevăzut în lege sau
în contractul de asigurare și să achite asiguratului la ivirea cazului asigurat
despăgubirea sau suma asigurată.

Structura și calculul primei de asigurare

Prima plătită de asigurat reprezintă prima brută(tarifară) și este alctuită din:
- prima pură(prima netă sau prima tehnică sau cota de bază) destinată să
formeze fondul de asigurare necesar plății despăgubirilor și a sumelor
asigurate. Prima pură corespunde părții de contribuție a fiecărui asigurat la
mutualizarea riscurilor.

11
 - adaosul de primă este un supliment de primă destinat acoperirii
cheltuielilor de administrare ale asigurătorului, constituirii rezervei de
siguranță, precum și pentru realizarea unor profituri în favoarea
asigurătorului. Prima se calculează potrivit condițiilor speciale avându-se în
vedere tariful de primă al fiecărei asigurări. În ipoteza asigurărilor încheiate
pe o perioadă mai mică de 1 an, prima se calculează pe numărul lunilor de
asigurare, aplicându-se pentru fiecare lună sau fracțiune de lună 1/12 din
prima anuală.

Ipoteza societăților mutuale de asigurări

Prima pură este esențială. Societățile mutuale solicită la începutul anului o
cotizație provizorie, iar la sfârșitul anului vor stabili o cotizație definitivă.

Ipoteza societăților de asigurări

Suplimentul de primă este esențial. Societatea de asigurare calculează de la
început, definitiv, nivelul primelor.

Nivelul primei
Nivelul primei se stabilește în funcție de frecvența producerii sinistrelor, dar
și în funcție de intensitatea acestora. Se aplică o bază de calcul reprezentată
de valoarea asigurată.

Diverse ipoteze

(i) Ipoteza asigurărilor de bunuri

Se poate opta pentru valoarea economică, valoarea de folosință sau valoarea
din nou a bunului respectiv. Factorii ce influențează nivelul primei pot fi de
exemplu, natura bunului asigurat, dimensiunea riscurilor, numărul și tipul
riscurilor etc.

(ii) Ipoteza asigurării de răspundere civilă și a celei de răspundere

profesională
Nivelul primei de asigurare se determină în funcție de tipul activității
desfășurate. Un rol important în determinarea nivelului primei de asigurare îl
are conduita asiguratului. Unui asigurat imprudent i se aplică o prima
mărită(clauza bonus malus).

12
(iii)Ipoteza asigurării de viață
Prima de asigurare este strâns legată de nivelul sumei asigurate. Dacă suma
asigurată este mare, cuantumul primei este mare. Dacă suma asigurată este
mică, cuantumul primei este mic.

Adoptarea propriului tarif de prime și influențarea calculării primelor de

asigurare
Dacă asigurătorul își elaborează propriile tarife de prime, trebuie să aibă în
vedere principiul echivalenței(nivelul cotelor tarifare trebuie stabilit în așa
fel încât să asigure echlibrul între încasările societății de asigurare și
angajamentele, respectiv cheltuielile de administrare ale acesteia). Dacă
primele de asigurare calculate și plătite nu corespund celor tarifare,
condițiile de asigurare stabilesc parcurgerea unei proceduri speciale.

3. Interesul asigurabil

Noțiune și aspecte relevante

Asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat. Interesul
asigurabil este o condiție esențială pentru validitatea contractului de
asigurare(asigurarea de bunuri și asigurarea de răspudere civilă sunt
guvernate de principiul despăgubirii și de principiul existenței interesului
asigurabil). În asigurările de daune, interesul este material, iar în asigurările
de viață interesul asigurabil are și o valență morală. Interesul
asigurabil(valoare economică ce ar putea fi pierdută dacă nu s-ar încheia
contractul de asigurare) nu trebuie confundat cu interesul asigurat(dauna
efectivă pe care asiguratul o poate suferi). Ca regulă, interesul asigurabil
trebuie să existe în momentul încheierii contractului, pe parcursul executării
acestuia și îm momentul producerii daunei. Pe cale de excepție, în
asigurările maritime, interesul asigurabil trebuie să existe în momentul
daunei.

Trăsături esențiale
- trebuie să existe o viață, un bun, o răspundere potențială ce trebuie
acoperite;
- viața, bunul, răspunderea potențială constituie obiectul asigurării;
- interesul asigurabil trebuie să fie licit, să nu contravină ordinii publice și
bunelor moravuri.

13
 Natură juridică
Potrivit teoriei interesului subiectiv de asigurare, beneficiază de
indemnizația de asigurare numai asiguratul. Potrivit teoriei interesului
obiectiv de asigurare, beneficiază de asigurare nu numai asiguratul, ci și alte
persoane ce nu sunt părți ale contractului de asigurare.

Corelația interesului asigurabil cu principiul despăgubirii, respectiv cu

principiul indemnitar
Principiul interesului asigurabil și principiul despăgubirii(reguli
fundamentale în materia asigurării de bunuri) se caracterizează printr-un
raport de interdependență. Principiul indemnitar are ca premisă existența
unui interes asigurat. Drept urmare, indemnizația de asigurare nu se poate
limita la valoarea interesului asigurat. În absența unui interes asigurat, nu se
pune problema unei indemnizații. Acest raport de interdependență nu există
în toate cazurile. În asigurarea de persoane, interesul asigurabil este o
condiție esențială de validitate a contractului, dar nu se aplică principiul
indemnitar. În asigurarea de persoane, principiul indemnitar nu mai are o
valoare economică(ipoteza asigurării de daune), ci o valoare spirituală.
Teoria prejudiciului definitiv se aplică numai în materia asigurării de bunuri.
Aceasta înseamnă că există o echivalență între indemnizația de asigurare și
prejudiciul încercat de asigurat.

4. Suma asigurată

Noțiune
Suma asigurată este suma maximă în limita căreia asigurătorul este obligat
să plătească indemnizația de asigurare la ivirea cazului asigurat.

Caracteristici
- suma asigurată reprezintă o limită a despăgubirii, dar constituie și baza de
calcul a primei de asigurare;
- este stabilită cu ajutorul operațiunii de asigurare numită “evaluare de
asigurare”. Valoarea asigurată se determină în momentul încheierii
contractului de asigurare. Pentru bunurile destinate vânzării, valoarea
asigurată = prețul de cost plus taxele I cheltuielile de transport. Pentru
bunurile folosite de proprietari și care pot fi înlocuite, valoarea asigurată=
valoarea de folosință sau de îlocuire cu un bun asemănător din care se scade
uzura. Valoarea din nou a bunului cuprinde și garantarea uzurii.
- suma asigurată poate mai mică sau egală cu valoarea reală a bunului(nu se
admite o sumă asigurată mai mare decât valoarea reală a bunului);

14
- suma asigurată se stabilește unilateral(ca valoare declarată) sau prin
acordul părților(ca valoare agreată).

Limite de garanție
Pot fi identificate limite pe articol(stabilite pentru fiecare bun cuprins în
asigurare), limite pe incident(accentul cade asupra incidentului, nu asupra
bunului). De asemenea, există o limită specifică(limita superioară a
despăgubirii pe care o va plăti asigurătorul pentru fiecare pagubă asociată
unui bun sau categorie de bunuri). Dacă o poliță conține mai multe limite
specifice, acestea sunt considerate limite separate. Limita-pătură sau
blanket-limit este o limită a poliței ce se aplică pentru mai multe articole sau
categorii de bunuri cu două sau mai multe amplasamente teritoriale.

Modificarea sumei asigurate

Modificarea sumei asigurate poate fi expresia exclusivă a libertății de voință
a asiguratului(ipoteza asigurării de persoane) sau poate fi expresia
rezultatului unei schimbări de valoare a bunului(ipoteza asigurării de
bunuri). Majorarea sumei asigurate poate interveni numai dacă în perioda de
asigurare are loc o creștere a valorii bunlui asigurat. Reducerea sumei
asigurate poate interveni dacă asiguratul nu a dat răspunsuri exacte cu privire
la datele luate în considerare la încheierea asigurării.

Modalități de stabilire a sumei asigurate

În ipoteza asigurării de răspundere, pentru stabilirea sumei asigurate este
importantă natura riscului, tipul activității desfășurate. În ipoteza asigurării
de persoane, suma asigurată are caracter forfetar și este stabilită prin acordul
părților(nu este supusă unei limite maxime, dar se ia în considerare o limită
minimă).

15
 Notele de curs nr. 4-5-6

Contractul de asigurare de bunuri

1. Interesul asigurabil în asigurarea de bunuri

2. Obiectul asigurării
3. Efectele contractului de asigurare de bunuri
4. Subrogația asigurătorului în drepturile asiguratului plătit
5. Încetarea contractului de asigurare de bunuri

1. Interesul asigurabil în asigurarea de bunuri

1.1. Titularul interesului asigurabil

Delimitarea sferei persoanelor ce pot avea calitatea de asigurat se poate
efectua prin raportare la criteriul existenței interesului asigurabil, respectiv
prin raportare la criteriul naturii juridice a contractului de asigurare(act de
administrare). Titularul interesului asigurabil este întotdeauna asiguratul ce
este, de regulă, și contractantul asigurării. În ipoteza asigurării de bunuri,
calitatea de titular al interesului asigurabil o are:
- proprietarul bunului(proprietar sub condiție suspensivă, proprietar sub
condiție rezolutorie);
- posesorul bunului(ipoteza posesiei de bună-credință);
- superficiarul(interes asigurabil cu privire la construcție; cu privire la
terenul aferent construcției, superficiarul poate avea interes asigurabil ca
obiectul contractului de asigurare să cuprindă despăgubiri pentru daunele
referitoare la folosința și fructele terenului asupra căruia exercită o posesie
precară);
- nudul proprietar(ipoteza uzufructului; în ipoteza cvasiuzufructului,
uzufructuarul are un interes asigurabil);
- locatarul(are interes asigurabil în calitate de stipulant pentru altul, dar și în
calitate de asigurat);
- antreprenorul(are interes asigurabil deoarece suportă riscul lucrului în
calitate de proprietar);
- împrumutatul(are interes asigurabil în ipoteza împrumutului de consumație,
deoarece el suportă toate riscurile);
- depozitarul(are interes asigurabil în ipoteza depozitului neregulat; în
ipoteza depozitului obișnuit, depozitarul nu are interes asigurabil afară de
cazul în care părțile au stipulat clauze de agravare a răspunderii
depozitarului pentru pierderea fortuită a bunului depozitat);

16
1.2. Asigurarea în contul altuia

Asigurarea în contul altuia îmbracă forma stipulației pentru altul. Persoana

care încheie contractul de asigurare este stipulantul, contractantul sau
semnatarul asigurării care, în această calitate, este singurul obligat la plata
primelor de asigurare. Calitatea de promitent o are asigurătorul. Asiguratul
este titularul interesului asigurabil în momentul producerii riscului și
beneficiarul asigurării. Asigurarea în contul altei persoane nu trebuie
confundată cu asigurarea cu desemnare de terț beneficiar. În ultimul caz,
semnatarul poliței asigură propriul său interes. Totodată,
asiguratul(contractant al asigurării) stipulează ca la producerea riscului
asigurat, deși este prejudiciat propriul patrimoniu, indemnizația va fi plătită
unei anumite persoane determinate sau determinabile în acel moment.
Asigurarea în contul altuia este practicată în materia asigurărilor maritime,
precum și în materia asigurăriolor terestre de bunuri mobile.

1.3. Interesul asigurabil față de un lucru viitor

Literatura juridică și jurisprudența admit posibilitatea încheierii unui
contract de asigurare atunci când interesul asigurabil poartă asupra unui bun
viitor. Este vorba despre asigurarea culturilor agricole și a recoltei viitoare
împotriva pericolelor naturale ce amenință viitoarea producție. Interesul
asigurabil se referă la un bun viitor și probabil. Daunele la lucrurile viitoare
cuprind atât pierderea efectiv suferită, cât și beneficiul nerealizat.

2. Obiectul asigurării

În principiu, obiectul asigurării este reprezentat de un bun(lucru, obiect

derivat al raportului juridic) existent sau viitor, determinat sau determinabil.
Sunt excluse de la asigurare:
- bunurile ce nu mai prezinta importanță economică sau care nu mai pot fi
folosite potrivit destinației lor;
- bunurile ce nu îndeplinesc condițiile legale;
- bunurile ce nu sunt supuse nici unui risc sau, dimpotrivă, sunt supuse unui
risc excesiv;

2.1. Cu privire la bunurile proprietate publică, pot fi încheiate contracte de

asigurare numai în temeiul dispozițiilor legale.

2.2. Pot fi asigurate numai bunurile se sunt în cicuitul civil. Pe cale de

excepție, pot fi asigurate și bunurile inalienabile temporar. Se pot asigura

17
bunuri individual determinate, bunuri de gen(pot fi individualizate în
momentul producerii riscului), bunuri consumptibile și neconsumptibile,
bunuri principale(asigurarea se extinde la bunurile accesorii)

2.3. Asigurarea autovehiculelor pentru avarii și furt, asigurarea auto CASCO

are ca obiect orice autovehicul supus înmatriculării al cărui transport se
realizează prin forță proprie. Suma asigurată pentru care se încheie
asigurarea nu poate depăși valoarea reală a autovehicului, adică valoarea
asigurabilă. Valoarea reală a autovehiculului la data încheierii asigurării este
valoarae din nou din care se scade uzura în raport cu vechimea,
întrebuințarea, starea de întreținere a autovehiculului. Valoarea din nou a
autovehiculului la data asigurării reprezintă valoarea de comercializare la
data încheierii asigurării unui autovehicul nou, de același tip.

2.4. Clădirile și alte construcții pot fi asigurate pentru riscurile de incendiu și

alte calamități. Asigurarea se face la valoarea declarată de asigurat ce nu
poate fi mai mare decât valoarea din nou a a bunului asigurat sau valoarea de
piață. Dacă valoarea nu este agreată de asigurător, se poate apela la
concursul unor experți.

2.5. Bunurile aflate în clădiri sau construcții se pot asigura pentru riscurile
de incendiu și alte calamități la valoarea declarată de asigurat ce nu trebuie
să depășească valoarea bunului la data încheierii asigurării.

2.6. Mașinile, utilajele și alte tipuri de instalații pot fi asigurate pentru cazuri
de avarii accidentale. Echipamentele electronice pot fi asigurate separat,
pentru fiecare articol în parte, fără ca valoarea declarată la data asigurării să
poată depăși valoarea rămasă neamortizată, astfel cum atestă documentele
financiar-contabile ale asiguratului.

2.7. În asigurarea mărfurilor pe timpul transportului internațional se

utilizează fie polița evaluată(se precizează expres suma asigurată), fie polița
neevaluată(nu se indică suma asigurată). Nu se aplică regula generală
potrivit căreia suma asigurată nu trebuie să depășească valoarea reală a
bunului dn momentul încheierii contractului de asigurare. La determinarea
sumei asigurate se au în vedere valoarea facturată, valoarea d piață a mărfii,
costul transportului și al asigurării. În asigurarea maritimă cargo, se
utilizează polița individuală(acoperă riscurile unui singur transport clar
precizat și convenit de părți) și polița generală(acoperă riscurile mai multor
transporturi într-o perioadă de timp determinată).

18
Polița generală poate fi:
- contract de abonament- se asigură toate mărfurile expediate de abonat într-
o anumită perioadă de timp, asiguratul având obligația de a plăti prima
convenită și de a declara toate transporturile efectuate în cadrul poliței
respective;
- polița flotantă- asigurarea se face în limita unui plafon valoric stabilit
inițial ce acoperaă toate mărfurile supuse asigurării și care se diminuează
treptat, cu fiecare expediție efectuată, până la epuizarea definitivă a sumei
asigurate(prima de asigurare se plătește anticipat);
- polița globală- acoperă expedițiile la purtător, fără să se specifice o limită a
valorii globale pentru ansamblul expedițiilor(prima de asigurare este o sumă
forfetară, revizuită la reînnoirea poliței). În vânzarea internațională de
mărfuri, stipularea clauzei CIF determină încheierea contractului de
asigurare de către vânzător. Stipularea clauzei FOB determină încheierea
contractului de asigurare de către cumpărător.

2.8. În asigurarea mărfurilor pe timpul transportului rutier, sunt acoperite

riscurile determinate de evenimente naturale, accidente.

2.9. În ipoteza asigurării maritime, polița poate acoperi marfa(cargo),

nava(casco), navlul sau orice interes asigurabil legat de acestea împotriva
perocolelor mărfii sau pericoleleor adiacente. Riscurile acoperite de
asigurător pot fi riscuri maritime(cauzate de natură sau accidentelor
maritime), speciale(cauzate de evenimente speciale), excluse(nu se acordă
protecție).

3. Efectele contractului de asigurare de bunuri

3.1. Efectele contractului de asigurare de bunuri anterior producerii riscului

asigurat

3.1.1. Drepturile și obligațiile asiguratului

Până la producerea cazului asigurat, asiguratul are următoarele drepturi:
- dreptul de a solicita modificarea contractului de asigurare ca urmare a
incidenței unor ipoteze enumerate exemplificativ: modificări aferente
riscului, necesitatea stabilirii unor modalități de garanție etc;
- dreptul de a încheieia asigurări suplimentare. Dreptul de a încheia asigurări
suplimentare nu este un efect al contractului inițial încheiat întrucât rezultă
din modificarea contractului. Modificarea contractului nu trebuie să aibă
consecință incidența supraasigurării.

19
Alte drepturi ale asiguratului sunt: dreptul de a solicita eliberarea
duplicatului poliței de asigurare, dreptul de a solicita eliberarea unor
înscrisuri care să ateste plata primei.

Până la producerea cazului asigurat, asiguratul are următoarele obligații:

- obligația de a furniza informații complete și cunoscute cu privire la risc.
Această obligație există atât în momentul încheierii contractului de
asigurare, cât și pe parcursul executării acestuia. Declarația de risc(declarația
de asigurare) formulată de asigurat are eficacitatea juridică a unei oferte de a
contracta adresate unui destinatar determinat(asigurătorul). Dacă în cursul
executării contractului, împrejurprpiele esențiale privind riscul se modifică,
asiguratul este obligat să comunice în scris asigurătorului schimbarea.
Întrucât modificarea riscului se răsfrânge asupra cuantumului primei, părțile
pot conveni o nouă primă cu respectarea regulii proporționalității primei cu
riscul. În practica asigurarilor sancțiunea – pentru nerespectarea acestei
obligații, poate fi denunțarea contractului de către asigurător(până la
producerea cazului asigurat) sau refuzul de plată a despăgubirii(după
producerea cazului asigurat), dar fără restituirea primelor de asigurare deja
plătite.
- obligația de a plăti prima de asigurare. Plata primei de asigurare are
caracter anticipat. Pe cale de excepție, în ipoteza contractului de asigurare de
transport de mărfuri, asigurătorul are posibilitatea de a acorda indemnizația
pentru daunele apărute până la data efectuării plății primei de asigurare.
Prima de asigurare are caracter indivizibil în sensul că primele se plătesc pe
unități de timp, iar în cadrul fiecărei unități cuantumul primei nu se
recalculează chiar dacă asigurarea încetează pentru asigurat anterior expirării
intervalului de timp avut în vedere la stabilirea acesteia. Indivizibilitatea este
dublă în ipoteza contractului de asigurare de bunuri. Indivizibilitatea rezultă
atât din lege, cât și din convenția părților, respectiv din natura obiectului
obligației părților. Necesitatea protecției maxime a asiguratului, precum și
necesitatea evitării insolvabilității sau falimentului asigurătorului sunt
premisele indivizibilității primei de asigurare. Debitorul obligației de plată a
primei de asigurare este asiguratul. Nu este greu de a stabili debitorul plății
dacă contractantul asigurării întrunește și calitatea de asigurat. Dacă
contractantul nu își asigură propriul interes, suntem în ipoteza asigurării în
contul altuia), obligația de plată a primei revenind contractantului asigurării.
Dacă bunul asigurat a fost înstrăinat, dacă dobânditorul acceptă să devină
noul asigurat, acesta devine debitorul primelor de asigurare scadente după
data respectivei acceptări. În cazul decesului proprietarului bunului asigurat,

20
acesta din urmă este cuprin în masa succesorală, iar obligația de plată a
primei de asigurare revine comoștenitorilor(obligație solidară).

Beneficiarul asigurării este persoana ce încasează indemnizația de asigurare.

Dacă asiguratul nu a plătit prima de asigurare până la data la care s-a produs
riscul asigurat, beneficiarul devine răspunzător pentru plata primei. Dacă
asiguratul sau contractantul asigurării se află în imposibilitatea de a plăti
prima de asigurare, beneficiarul își poate asuma această obligație. Cu privire
la modalitățile de plată a primei de asigurare, urmează a fi reținute cele ce
urmează. Prima de asigurare se plătește integral sau în rate, la scadența
prevăzută în contract. În practica asigurărilor, prima se plătește anticipat și
integral pentru perioda de asigurare. Ca principiu, încheierea contractului de
asigurare și emiterea poliței de asigurare coincide cu plata primei sau a
primei rate de primă. Răspunderea asigurătorului este stabilită pentru o dată
ulterioară stipulată în conținutul contractului de asigurare. Calculul primei se
efectuează lându/se în considerare principiul proporționalității primei cu
riscul, precum și suma asigurată. Prima se poate plăti în numerar sau prin
ordin de plată. Compensația este o modalitate de plată a primei de asigurare.

Data, locul și proba plății primei

Părțile contractului de asigurare pot conveni asupra unei plăți integrale a
primei de asigurare la începutul perioadei de asigurare. Asigurătorul poate fi
de acord cu plata eșalonată a primei de asigurare. Plata primei de asigurare
se face la sediul asigurătorului sau al împuterniciților săi(regula portabilității
primei de asigurare nu are caracter imperativ). Dovada plății primelor de
asigurare revine asiguratului, înscrisul constatator fiind polița de asigurare
sau alt document probator al plății prevăzut de legislația în vigoare.
Mijloacele de probă a plății primei de asigurare sunt chitanța, polița de
asigurare, dispoziția de plată. Sancțiunea neplății primei de asigurare este
rezilierea contractului de asigurare. Neplata ratelor ulterioare primei rate nu
atrage, imediat , sancțiunea rezilierii. În practica asigurărilor, societățile de
asigurare stabilesc un termen de păsuire în care asiguratul poate face plata,
asigurarea fiind suspendată pe o perioadă determinată sau nedeterminată.
- obligația de a evita supraasigurarea;
Dacă asiguratul declară la încheierea contractului de asigurare o sumă
asigurată superioară valorii reale a bunului este incidentă ipoteza
supraasigurării. Asigurările de bunuri și de răspundere civilă(asigurări de
daune) sunt guvernate de principiul indemnitar și de principiul despăgubirii.
Spre deosebire de dreptul comun, principiul despăgubirii nu presupune o
reparare integrală a prejudiciului, ci o despăgubire inferioară sau cel mult

21
egală cu valoarea daunei. Într-un contract de asigurare de bunuri, suma
asigurată(limita maximă a despăgubirii) poate fi mai mică sau egală cu
valoarea reală a bunului în momentul încheierii contractului. Bunul poate fi
asigurat la valoarea declarată de către asigurat sau la valoarea agreată de
asigurător și asigurat(valoare stabilita printr-o expertiză tehnică). Existența
supraasigurării se apreciază întotdeauna în momentul sinistrului.
- obligația de a declara existența altor asigurări încheiate cu privire la același
risc. Această obligație are caracter legal și se referă la declararea asigurării
multiple ce au același obiect și se referă la același risc, precum și la
declararea coasigurărilor(asigurătorii pot încheia înțelegeri referitoare la
coasigurare, pooluri și alte forme de cooperare specifice, în vederea
asigurării sau reasigurării unor riscuri). În ipoteza coasigurării, un asigurat
încheie contracte de asigurare cu mai mulți asigurători pentru aceleași
riscuri, cu privire la același obiect și pentru aceeași perioadă de asigurare.
Coasigurarea exculde supraasigurarea, întrucât asigurătorii vor plăti în
ipoteza ivirii sinistrului o despăgubire în limita cotei de risc preluate. Prin
coasigurare se garantează o dispersare a riscurilor. Raporturile stabilite între
asigurat și coasigurători sunt distincte, coasigurarea excluzând solidaritatea
asigurătorilor. Asigurările multiple(pot fi consecința unei fapte intenționate
sau neintenționate a asiguratului) presupun îndeplinirea, cumulativă a
următoarelor condiții: identitate de risc, identitate de obiect, identitate de
interes asigurabil, plurailitate de asigurători, simultaneitatea contractelor și
perioadelor de garanție.
- obligația de a lua măsuri pentru întreținerea în bune condiții a bunului
asigurat. Scopul aceste obligații este de a preveni producerea riscului
asigurat. Luând toate măsurile pentru a reduce probabilitatea producerii
riscului, asiguratul contribuie decisiv la reducerea componentei subiective a
riscului.

3.1.2. Drepturile și obligațiile asigurătorului

Asigurătorul are dreptul de a solicita plata primei de asigurare, de a face
inspecții pentru a verifica modul de conservare a bunului asigurat.
Asigurătorul are obligația de a elibera duplicatul documentului de asigurare,
precum și obligația de a elibera chitanță pentru suma de bani primită cu titlu
de primă de asigurare.

22
3.2. Efectele contractului de asigurare de bunuri după producerea riscului
asigurat

3.2.1. Drepturile și obligațiile asiguratului

După producerea sinistrului, asiguratul are dreptul de a solicita plata
indemnizației de asigurare. Acest drept nu este un drept actual, ci este un
drept posibil a a se naște în viitor ca urmare a realizării evenimentului
asigurat. Dacă bunul(mobil sau imobil) a fost distrus de un sinistru,
indemnizația de asigurare se va substitui bunului respectiv din patrimoniul
asiguratului și va face parte în continuare din gajul comun al creditorilor
chirografari. Dacă bunul asigurat, distrus de un sinistru, este grevat cu o
garanție reală, despăgubirea de asigurare nu face parte din gajul comun al
creditorilor. Argumentul constă în faptul că respectiva garanție reală nu a
încetat prin pieirea bunului, ci a avut loc o strămutare a acesteia asupra
sumei primite cu titlu de indemnizație de asigurare(subrogație reală cu titlu
particular). Dreptul asupra indemnizației de asigurare este transferat
creditorului ipotecar sau privilegiat prin mecanismul cesiunii de creanță cu
titlu de garanție. Dreptul de prefereință al creditorului are un caracter
personal. Pentru ca un creditor să aibă dreptul de a pretinde de la asigurător
indemnizația de asigurare în care s-a substituit bunul grevat distrus este
necesară îndeplinirea a două condiții. În primul rând, este necesară
îndeplinirea formailtăților de publicitate(înscrierea garanției). În al doilea
rând, asigurătorul trebuie înștiințat cu privire la faptul că garanția reală
existentă s-a transferat de la bunul distrus la indemnizația de asigurare ce i-a
luat locul(trebuie evitată încasarea despăgubirii de către un creditor
chirigrafar cum ar fi asiguratul sau beneficiarul). Dacă sunt îndeplinite
aceste două condiții, atribuirea despăgubirii către creditor se va face de plin
drept. O dată cu îndeplinirea condițiilor subrogației reale cu titlu particular,
asigurătorul este ținut față de creditor între aceleași limite în care a fost ținut
față de asigurat. În caz de sinistru parțial(ipoteza reparării de către asigurat a
imobilului parțial distrus), dreptul creditorului are un caracter subsidiar.
Titularul garanției reale nu va putea păstra indemnizația de asigurare, ci va
trebui să o verse debitorului asigurat.

După producerea sinistrului, asiguratul are două obligații legale, anume

obligația de a comunica producerea riscului asigurat, precum și obligația de
a lua măsuri pentru limitarea pagubei. Dacă asiguratul nu-și
îndeplinește(culpabil sau neculpabil) prima obligație legală, operează
decăderea din dreptul de a primi indemnizația dacă, din acest motiv,
asigurătorul nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și

23
întinderea pagubei. Decăderea este opozabilă asiguratului contractant al
asigurării, cât și beneficiarului unei stipulații pentru altul sau asiguratului
într-o asigurare în contul altuia. În ipoteza asigurării de răspudere civilă,
decăderea motivată nu va fi opozabilă victimelor prejudiciului sau avânzilor-
cauză. Legislația română lasă părților posibilitatea de a stabili termenul
comunicării. Termenele de comunicare stabilite prin condițiile de asigurare
încep să curgă fie de la data producerii evenimentului asigurat, fie din
momentul în care asiguratul a luat cunoștință despre realizarea riscului.
Obligația înștiințării revine asiguratului, dar poate fi îndeplinită de orice
persoană interesată, inclusiv de brokerul de asigurare. Forma înștiințării este,
de regulă, scrisă. Comunicarea se referă la cauzele, condițiile producerii
riscului, precum și la consecințele acestuia.

Obligația asiguratului de a lua măsuri pentru limitarea pagubelor constă în

obligația de a combate calamitatea produsă, de a salva și de a asigura paza
bunurilor salvate. Asiguratul nu are un drept subiectiv de opțiune între a
salva și a nu salva buul asigurat, ci este dator să distrugă bunul altuia având
o valoare vădit inferioară celui ce formează obiectul contractului de
asigurare(terțului prejudiciat neputîndu-i-se reține nici o culpă în producerea
sinistrului). Asiguratul are ȘI obligația de a participa, personal sau prin
reprezentanți, la constatarea pagubei.

3.2.2. Drepturile și obligațiile asigurătorului

După producerea sinistrului, asigurătorul are dreptul de a stabili
împrejurările în care s-a produs prejudiciul și de a solicita asiguratului actele
constatatoare ale pagubei. Totodată, asigurătorul are dreptul de a refuza plata
indemnizației de asigurare dacă, din motive neimputabile, nu poate
determina cauzele producerii prejudiciului și în tinderea acestuia.
Obligațiile asigurătorului sut următoarele:
- obligația de a constata producerea evenimentului asigurat;
Asigurătorul trebuie să verifice dacă asigurarea era în vigoare în momentul
producerii evenimentului asigurat, dacă primele de asigurare au fost plătite și
pentru ce perioadă, dacă s-a stabilit contractual un termen de păsuire pentru
plată. De asemenea, asigurătorul trebuie să stabilească dacă sinistrul s-a
datorat unui risc cuprina în asigurare, dacă prejudiciul s-a produs asupra
bunurilor ce fac obiectul asigurării. Nu în ultimul rând, trebuie verificată
existența raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de asigurat și
riscul asumat de asigurător, cauzele producerii prejudiciului, precum și
împrejurprile în care s-a produs.
- obligația de evaluare a pagubei;

24
În demersul de evaluare a pagubei, se utilizează regula tehnică de calculare a
prejudiciului, precum și so serie de principii generale(prețul unitar nu poate
fi mare mare decât cele ce figurează în evidențele asiguraților; evaluarea
trebuie să se facă la prețurile din ziua producerii evenimentului asigurat).
Cuantumul pagubei se stabilește diferit, anume în funcție de caracterul total
sau parțial al pagubei.
- obligația de plată a indemnizației de asigurare;
Aplicarea principiului despăgubirii în asigurare înseamnă că, prin încheierea
unui contract de asigurare, asiguratul nu trebuie să sufere nici o pierdere, dar
nici să obțină vreun beneficiu. Dacă părțile nu se înșeleg cu privire la
cuantumul indemnizației de asigurare, suma de bani ce nu face obiectul
litigiului va fi plătită de asigurător înainte ca acesta să se fi soluționat prin
negocieri sau de către instanța judecătorească.

Limitarea despăgubirii este obiectivă și subiectivă.

(i) Limitarea obiectivă înseamnă că despăgubirea ce se plătește asiguratului

se stabilește în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului
asigurat avându-se în vedere trei paliere: despăgubirea nu poate depăși
valoarea bunului din momentul producerii prejudiciului, cuantumul real al
pagubei și suma la care s-a făcut asigurarea. Dacă suma asigurată este
inferioară valorii reale a bunului, este incidentă ipoteza subasigurării.
Subasigurarea este perfect licită, reprezentând fie expresia libertății
contractuale, fie manifestarea erorii în care se găsește asiguratul cu privire la
valoarea reală a bunului său. Asigurătorul va plăti despăgubirea potrivit
principiului proporționalității capitalurilor(despăgubirea cuvenită
asiguratului se va reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în
contract și valoarea bunului). Principiul proporționalității capitalurilor nu
este imperativ. Drept urmare, pe cale de excepție, prejudiciul suferit de
asigurat va putea fi acoperit în întregime dacă valoarea reală a bunului se
menține egală cu suma asigurată pe toată perioada de derulare a contractului.
Ori de câte ori asiguratul va constata o diferență între două valori, va putea
cere actualizarea sumei asigurate. Potrivit sistemului acoperirii primului
risc, asigurătorul suportă daune în întregime, fără a depăși suma asigurată.
Nu prezintă nici o importanță raportul dintre suma asigurată și valoarea
asigurabilă, dar despăgubirea nu trebuie să depășeasă suma asigurată. Pe
cale de consecință, despăgubirea se va plăti numai în limitele sumei
asigurate. Paguba parțială nu este acoperită proporțional, ci integral, dacă nu
excede suma asigurată. Acest sistem presupune stabilirea unor prime de
asigurare mai mari, dar favorizează compensarea daunelor suferite.

25
Potrivit sistemului acoperirii limitate, asiguratul rămâne propriul său
asigurător pentru o franșiză sau o sumă determinată care nu se despăgubește
de către asigurător. Potrivit acestui sistem, asiguratul participă la suportarea
pagubei cu ajutorul unei clauze numită franșiză. Dacă franșiza se deduce din
daună, franșiza este deductibilă sau absolută. Dacă dauna se deduce din
franșiză(asigurătorul acoperă în întregime orice pagubă ce depășește
franșiza), franșiza este nedeductibilă sau simplă. Scopul franșizei absolute
este de a diminua riscul subiectiv, iar scopul franșizei simple este de a
decongestiona asctivitatea asigurătorului. În cadrul acestui sistem,
asigurătorul va plăti prime de asigurare mai mici. Dacă suma asigurată
depășește valoarea reală a bunului din ziua sinistrului, este incidentă ipoteza
supraasigurării. Supraasigurarea nu este admisă întrucât nesocotește
principiul despăgubirii. Sancțiunea încălcării obligației de a evita
supraasigurarea diferă în funcție de buna sau reaua-credință a asiguratului. În
caz de supraasigurare nefrauduloasă, asigurătorul îl despăgubește pe asigurat
nu la suma prevăzută în contract, ci la valoarea reală a bunului în momentul
sinistrului. Supraasigurarea presupune plata unor sume excesive față de
situația în care bunul nu ar fi supraevaluat. Dacă pe parcursul derulării
contractului asiguratul își dă seama că a intervenit o scădere a valorii
bunului asigurat, apărând astfel o supraasigurare, acesta va înștiința pe
asigurător și va solicita o reducere a primelor corespunzător sumei
modificate.

În ipoteza asigurărilor multiple cumulative, fiecare asigurător este obligat la

plată, proporțional cu suma asigurată și până la concurența acesteia fără ca
asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv,
consecința directă a riscului. Dacă încheie o nouă asigurare pentru un bun
deja asigurat, asiguratul trebuie să declare existențe contractului încheiat
anterior, trebuie să-l înștiințeze pe primul asigurător despre noua asigurare
încheiată. Pentru a evita plata de prime excesive, asiguratul poate cere
înaintea oricărui sinistru reducerea proporțională a sumelor asigurate.
Declarația cu privire la existența mai multor asigurări încheiate pentru
același bun probează buna-credință a asiguratului. Dacă în momentul
producerii riscului asiguratul acceptă să primească de la diferiți asigurători
indemnizații ce depășesc valoarea reală a prejudiciului, reaua-credință a
asiguratului este dovedită. Dacă asigurătorul a probat existența intenției
frauduloase a asiguratului din momentul încheierii contractului, sancțiunea
aplicabilă este nulitatea tuturor asigurărilor cumulative. Dacă a fost probată
intenția frauduloasă în momentul producerii sinsitrului, sancțiunea este
decăderea asiguratului din dreptul de a primi despăgubirea.

26
(ii) În cadrul limitării subiective a despăgubirii urmează a se analiza fapta
intenționată a asiguratului sau a beneficiarului asigurării, fapta proprie a
persoanei juridice, fapta prepusului persoanei asigurate, fapta minorului care
locuiește și gospodărește împreună cu asiguratul.

Fapta asiguratului sau beneficiarului asigurării

Asigurătorul nu datorează indemnizația de asigurare dacă riscul asigurat a
fost produs cu intenție de către asigurat sau de către beneficiar(decât dacă
părțile convin). Aceasta regulă este de ordine publică. Legislația română din
materia asigurărilor nu conține nici o regulă cu privire la limitele garanției
de asigurare în caz de culpă, părțile având deplină libertate în acest sens.

Fapta proprie a persoanei juridice asigurate

Dacă faptele membrilor din conducerea persoanei juridice ce lucrează în
această calitate sunt faptele proprii ale persoanei juridice, se poate aprecia că
distrugerea cu intenție a bunului asigurat de către aceștia echivalează cu
distrugerea bunului de către persoana juridică însăși. consecința este
înlăturarea persoanei juridice de la primirea indemnizației de asigurare.
Dacă membrul din conducerea persoanie juridice asigurate nu a lucrat în
calitate de organ al acesteia, asigurătorul va fi obligat să plătească
indemnizația cuvenită asiguratului.

Fapta prepusului persoanei asigurate

Părțile unui contract de asigurare pot conveni ca în cazul în care riscul
asigurat a fost provocat cu intenție de către un prepus al asiguratului sau
beneficiarului, asigurătorul să nu datoreze indemnizația de asigurare. Este
vorba fie de prepusul ce a avut paza materială a bunului asigurat, fie de
prepusul ce, ca urmare a încredințării funcției, i-a fost ofetit prilejul de a
putea poduce riscul asigurat. Răspunderea asiguratului-comitent se
angajează pe temei obiectiv(ideea de garanție).

Fapta majorului care, în mod statornic, locuiește și gospodărește împreună

cu asiguratul sau beneficiarul
În acest caz, limitarea subiectivă a despăgubirii este aplicabilă dacă sunt
îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
- persoana ce a produs riscul să fie majoră;
- persoana să locuiască, în mod statornic, cu asiguratul sau cu beneficiarul;
- persoana respectivă să gospodărească cu asiguratul sau cu beneficiarul;

27
Fapta minorului care locuiește și gospodărește cu asiguratul
Limitarea subiectivă a despăgubirii nu este reglemantată în acest caz. În
practica asigurărilor, condițiile geenerale prevăd o astfel de limitare în
materia asigurării de bunuri.

4. Subrogația asigurătorului în drepturile asigurătorului plătit

Plata indemnizației de asigurare are drept consecințe incidența subrogației

asigurătorului în drepturile asiguratului, exercitarea acțiunii în regres a
asigurătorului împotriva celor răspunzători de producerea daunei, precum și
executarea obligației asiguratului de a lua măsurile necesare pentru
exercitarea acțiunii recursorii. Subrogația asigurătorului în drepturile
asigurătorului plătit are caracter legal. În limitele indemnizației plătite în
asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat în
toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor
răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar
în cazul în care era în vigoare o asigurare de răspundere civilă pentru pagube
produse prin accidente de autovehicule, și împotriva asigurătorului de
răspundere civilă, în limitele obligațiilor acestuia. Pentru a opera subrogarea
asigurătorului în drepturile asiguratului, trebuie îndeplinite, cumulativ, două
condiții esențiale:
- asigurătorul să fi plătit asiguratului indemnizația de asigurare;
- să existe cel puțin o persoană răspunzătoare de producerea prejudiciului.
Funcționarea subrogației asigurătorului în drepturile asiguratului presupune
atât îndeplinirea condiției “să existe o persoană responsabilă pentru paguba
produsă și aceasta să fie alta decât asiguratul”, cât și îndeplinirea condiției
“să existe o acțiune în răspundere ce aparține asiguratului împotriva terților”.
Dacă se poate identifica un terț vinovat de distrugerea bunului asigurat, plata
indemnizației de asigurare de către asigurător declanșează, de jure, o
subrogație personală, precum și o subrogație reală cu titlu universal(suma
primită de asigurat ia locul în patrimoniul victimei locul și poziția pe care
lucrul l-a avut în universalitatea juridică). Dacă lucrul asigurat este grevat cu
o garanție reală, concomitent cu subrogația personală are loc o subrogație
reală cu titlu particular. Efectele subrogației se stabilesc avându-se în vedere
faptul că subrogația se întemeiază pe plata făcută asiguratului. Prin faptul
plății, drepturile și acțiunile asiguratului împotriva terțului răspunzător de
producerea prejudiciului se transferă de drept în patrimoniul asigurătorului.
Sarcna probei(îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale sau
contractuale) revine asigurătorului. Dacă indemnizația de asigurare acoperă
în întregime prejudiciul încercat de asigurat, acesta din urmă nu are nici un

28
interes de a exercita acțiunea în răspundere civilă împotriva terțului vinovat.
Asigurătorul va exercita acțiunea pe care asiguratul ar fi intenta-o împotriva
terțului răspunzător. Dacă indemnizația de asigurare nu a fost plătită
asiguratului(ipoteza nulității, rezilierii contractului de asigurare, suspendării,
neplății primelor de asigurare), asigurătorul nu are dreptul de a exercita
acțiunea în regres pentru considerentul că subrogația nu a avut loc. Dacă
regresul nu acoperă decât parțial suma plătită, asiguratul și asigurătorul vor
veni în concurs în calitate de creditori chirografari(de același rang) pentru
satisfacerea creanțelor lor. Respectivele creanțe vor fi satisfăcute,
proporțional cu valoarea acestora, din patrimoniul terțului insolvabil parțial.
Asiguratul are obligația de a face acte de conservare a dreptului de
subrogație, dar și obligația de a se abține de la săvârșirea oricăror acte sau
fapte materiale ce ar micșora sau stinge dreptul de regres al asigurătorului.
Nesocotirea acestor obligații îl îndreptățește pe asigurător să micșoreze
indemnizația de asigurare sau să refuze plata acesteia.

5. Încetarea și nulitatea contractului de asigurare de bunuri

5.1. Moduri obișnuite de încetare a contractului de asigurare de

bunuri(ajungerea la termen și producerea evenimentului asigurat)

Ajungerea la termen
Cel mai obișnuit mod de încetare a contractului de asigurare cu durată
determinată este ajungerea la termen.

Producerea evenimentului asigurat

Dacă în perioda contractuală, evenimentul asigurat s-a produs, cotractul de
asigurare încetează pentru lipsă de obiect. Dacă evenimentul asigurat s-a
produs parțial, contractul își produce efectele corespunzător sumei asigurate
reduse.

5.2. Moduri speciale de încetare a contractului de asigurare de bunuri

(denunțarea unilaterală și rezilierea)
Denunțarea unilaterală
Potrivit art. 2.209 Noul Cod civil, denunțarea contractului de asigurare de
către una din părți se poate efectua numai cu respectarea unui termen de
preaviz de cel puțin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către
cealaltă parte.

29
Rezilierea contractului de asigurare
Dacă înainte de a începe obligația asigurătorului, riscul asigurat s-a produs
sau producerea lui a devenit imposibilă, precum și în cazul în care, după
începerea obligației asigurătorului, producerea riscului asigurat a devenit
imposibilă, contractul se reziliază de drept, iar în eventualitatea în care
asiguratul sau contractantul asigurării a plătit toată prima sau o parte din
aceasta, aceste este îndreptățit să o recupereze proporțional perioada
neexpirată a contractului de asigurare. Dacă nu s-a convenit altfel, contractul
de asigurare se reziliază în cazul în care sumele datorate de asigurat cu titlu
de primă nu sunt plătite în termenul prevăzut în contractul de asigurare. Nu
este exclusă incidența compensării primelor cu indemnizația de asigurare.De
asemenea, dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, în cazul în
care bunul asigurat este înstrăinat, respectiva înstrăinare nu determină
încetarea contractului de asigurare, care va produce efecte între asigurător și
dobânditor(art.2.220 alin.1 Noul Cod Civil). În cazul în care contractul de
asigurare se reziliază, primele de asigurare plătite pentru perioada ulterioară
rezilierii se restituie asiguratului.

5.3. Nulitatea contractului de asigurare de bunuri

Practica asigurărilor a consacrat o serie de ipoteze ale nulității contractului
de asigurare: asiguratul emite declarații inexacte sau incomplete, cu buna
știință, determinând încheierea contractului; la data încheierii contractului de
asigurare riscul a dispărut sau sinistrul deja s-a produs etc.

30
 Nota de curs nr. 7

Contractul de asigurare de persoane

1. Aspecte generale și introductive

Contractul de asigurare de persoane nu are caracter indemnitar(nu implică

despăgubirea și nu sunt limitate la valoarea vreunui prejudiciu), ci au
caracter forfetar. Caracterul indeminitar există în ipoteza contractelor de
asigurare privind accidentele corporale. Consecințele caracterului forfetar
sunt următoarele: asigurările de persoane se pot cumula între ele sau se pot
cumula cu asigurările de daune, interzicerea clauzei subrogatorii în
beneficiul asigurătorului. Asigurarea de persoane(asigurarea de viață și
operațiunea de capitalizare) se poate gestiona prin capitalizare. Asigurarea
de viață este o operațiune de asigurare și de economisire. Operațiunea de
capitalizare esdte numai o operațiune financiară. Asigurările contra
accidentelor corporale și asigurările de boală pot fi gestionate prin repartiție
în cadrul unei mutualități organizate.

2. Contractul de asigurare de viață

2.1. Noțiune și natură juridică

Contractul de asigurare de viață este contractul prin care, în scimbul unei
prime, asigurătorul, se obligă să plătească subscriitorului sau terților
desemnați de el indemnizația de asigurare saub forma capitalului sau rentei,
în caz de moarte a persoanei asigurate sau de supraviețuire a sa la o dată
determinată. Contractul de asigurare de deces are natura juridică a unui
contract de asigurare, pentru considerentul că nu are în structura sa o
componentă de capitalizare sau economisire. Contractul de asigurare de
viață cu componentă de capitalizare are natura unui contract de asigurare
dacă legiuitorul l-a calificat astfel, pe de o parte, dacă această calificare
corespunde voinței părților contractului dec asigurare.

2.2. Tipuri de contracte de asigurări de viață

Practica asigurărilor interne și internaționale a reliefat o tipologie variată a
acestui tip de contract de asigurare. Întrucât o clasificare exhaustivă a
asigurărilor de viață este imposibilă, vom evidenția tipurile de asigurări cu
aplicabilitate frecventă prin raportare la categoriile de riscurile

31
asigurate(riscul de viață, riscul de deces, riscul viață-deces). Totodată, vom
evidenția aspecte referitoare la asigurarea tip unit-linked.

Asigurarea riscului de viață poate constitui obiectul unor operații

contractuale diverse. Plata indemnizației de asigurare se va face dacă
asiguratul supraviețuiește unei anumite date sau unei anumite vârste.
Asigurarea riscului de deces poate fi pentru întrega viață sau poate fi
asigurare temporară de deces. Dacă asigurarea de deces este încheiată pe o
perioadă determinată, supraviețuirea asiguratului îl exonerează pe asigurător
de răspunderea pentru neexecutatrea oricărei obligații contractuale. Dacă se
produce decesul asiguratului, indemnizația de asigurare va fi plătită unei sau
unor terțe persoane. În ipoteza asigurării de deces pentru întreaga viață,
asigurătorul plătește indemnizația de asigurare la decesul asiguratului,
indiferent de data decesului. La data decesului asiguratului, suma asigurată
va fi plătită beneficiariolor desemnați contractual sau moștenitorilor
asiguratului. Asiguratul are obligația de a plăti prima de asigurare
asiguratului fie pe durata întregii vieți, fie până la data pensionării. În
ipoteza asigurării temporare de deces ce se încheie pentru un anumit număr
de ani, asiguratul este acoperit de asigurare numai dacă decesul intervine în
perioada stabilită în contract. Per à contrario, dacă decesul nu intervine în
această mperioadă de timp, asigurătorul nu este obligat să plătească suma
asigurată.

Asigurările de risc de viață-deces sunt asigurări cu capitalizare și pot fi

- obișnuite. Acest tip de asigurare garantează plata sumei asigurate fie la
decesul asiguratului(decesul intervine înaintea unei anumite date), fie la
expirarea termenul contractual(ipoteza supraviețuirii).
- pe termen fix. Acest tip de asigurare garantează plata sumei asigurate
stabilită contractuale la o dată determinată, neavând importanță dacă
asiguratul va supraviețui sau nu va supraviețui. Dacă asiguratul va
supraviețui, asigurătorul va plăti indemnizația de asigurare acestuia. În caz
contrar, indeminzația de asigurare se va plăti beneficiarului desemnat de
asigurat.
- reduse. Dacă la expirarea termenului contractual de asigurare asiguratul
este în viață, asigurătorul îi va plăti acestuia suma asigurată. Dacă asiguratul
a decedat în cadrul aceleiași perioade contractuale, asigurătorul va plăti
beneficiarului desemnat atât suma primelor de asigurare acumulate până în
momentul decesului plus cota corespunzătoare participării la profit.
- cu suma asigurată dublă. Persoana asigurată se asigură pentru un anumit
număr de ani la o sumă asigurată, în caz de supraviețuire. Totodată,

32
respectiva persoană se poate asigura și nelimitat, pe toată durat vieții, la
aceeași sumă asigurată, în caz de deces.

Contractul de asigurare de tip unit-linked combină componenta de protecție

cu cea de investiție.Prin mecanismul acestui tip de asigurare, asiguratul
stabilește modalitatea de investire a primeloor de asigurare. Cu privire la
latura investițională a asigurării, operează un transfer al riscului de la
asigurător către asigurat. Contractul de asigurare de tip unit-linked permite
contractantului asigurării de a avea accel la fondurile financiare constituite și
administrate de asigurător. Prima de asigurare plătită de asigurat este
convertită în unit-uri. Asiguratul primește un anumit număr de unit-uri,
număr determinat de valoarea primei de asigurare. Unit-ul(valoarea se
stabilește săptămânal) este o diviziune a fondurilor investiționale ale
asigurătorului. Prima de asigurare se plătește, de regulă, până la vârsta
pensionării. Ulterior expirării perioadei de plată a primelor de asigurare,
există posibilitatea transformării valorii contului contractantului asigurării în
rente plătibile lunar, pentru o perioadă garantată, neavând importanță dacă
asiguratul decedează sau nu decedează în acest interval. Asigurarea de tip
unit-linked are o serie de caracteristici: contractantul asigurării poate solicita
fie mărirea, fie micșorarea primelor de asigurare, asiguratul poate modifica
nivelul sumei asigurate sau frecvența de plată a primei de asigurare. Alte
caracteristici sunt următoarele: riscul investițiilor este suportat de
contractantul asigurării, contractantul asigurării poate plăti oricând prime
suplimentare de asigurare, inexistența constituirii unei rezerve matematice.
Programul investițional unit-linked poate avea un grad de risc scăzut, mediu,
ridicat. În ipoteza gradului de risc scăzut, suma de bani va fi învestită
preponderent în obligațiuni. În ipoteza gradului de risc mediu, suma de bani
va fi investită minim 50% în titluri de stat, obligațiuni municipale sau
corporative, depozite bancare sau certificate de depozit, maxim 50 % în
acțiuni cotate pe piața bursieră. În ipoteza gradului de risc ridicat, suma de
bau va fi investită, până la 100%, în acțiuni cotate pe piața bursieră, dar și în
titluri de stat, obligațiuni municipale sau corporative, depozite bancare sau
certificate de depozit.

2.3. Particularități ale contractului de asigurare de viață

Particularitățile contractului de asigurare de asigurare de viață se referă la

risc, rezerva matematică, prima de asigurare, precum și la o serie de clauze
suplimentare.

33
 Riscul în asigurarea de viață(riscul de de viață și riscul de deces) este
- variabil;
- de lungă durată, nefiind calculat pentru perioade scurte(în mod
excepțional, pentru anumite contracte de asigurare temporară de viață
încheiate pentru perioadă determinată se are în vedere riscul de deces ce se
produce în acea perioadă);
- incert(ipoteza riscului de deces) în sensul că se referă la data la care se
produce riscul, nu și la faptul producerii acestuia(pe cale de excepție, în
asigurarea pentru risc de deces ce se încheie pentru perioadă determinată,
este incertă producerea decesului).
Incertitudinea se poate referi la faptul și data executării obligației de către
asigurător(ipoteza contractelor de asigurare gestionate prin capitalizare).

Pentru anumite categorii de asigurări de viață, rezerva matematică este o

creanță specifică în folosul asiguratului. Acest tip de rezervă matematică(nu
se confundă cu fondurile de rezervă constituite pentru alte operații de
asigurare și reasigurare) are drept temei de formare atât prima de risc, cât și
prima de economisire(se capitalizează și constituie o rezervă egală cu suma
asigurată la sfârșitul contractului).
Prima de risc se stabilește prin mecanismul calculului actuarial avându-se în
vedere o serie de criterii(statistici demogradfice, tabele de mortalitate, starea
de sănătate, vârsta și sexul asiguratului etc.). Rata de primă nu trebuie să fie
excesivă, dar trebuie să fie adecvată și echitabilă. La calcularea primei nete
nu se iau în considerare o serie de cheltuieli ale asigurătorului, acestea
intrând în calculul adaosului de primă(adaosul de primă plus prima
netă=prima brută). Prima se poate plăti dintr-o dată(prima unică, cuantumul
acesteia fiind destul de mare) sau se poate plăti eșalonat(rate lunare sau
trimiestriale). Asigurătorii stabilesc, de regulă, o primă nivelată, adică o
primă al cărei cuantum este constant pe întreaga perioadă a contractului.

Contractul de asigurare de viață poate conține o serie de clauze suplimentare

cum ar fi, de exemplu, clauza de scutire de plată a primelor, clauza
temporară flexibilă, clauza de creștere garantată a sumei asigurate. Potrivit
clauzei de scutire de plată a primelor, asiguratul are posibilitatea de a nu mai
plăti prima de asigurare dacă nu mai are venituri(imposibilitatea este
determinată de invaliditatea sau de accidentul survenite ulterior încheierii
contractului de asigurare). Prin stipularea clauzei temporare flexibile, suma
asigurată crește în caz de deces, oricare ar fi modalitatea de plată a primelor.
Clauza de creștere garantată a sumei asigurate permite asiguratului să-și
poată mări prima aferentă asigurării de bază și prima corespunzătoare

34
celorlalte clauze suplimentare cu un anumit procent(perioada de timp rămasă
până la expirarea asigurării trebuie să fie mai mare decât perioda minimă
stabilită de asigurător).

2.4. Încheierea contractului de asigurare de viață. Aspecte particulare

2.4.1. Contractul de asigurare de viață reprezintă o stipulație pentru sine sau

pentru altul, respectiv o stipulație pe seama subscriitorului sau pe seama
altuia. Pot fi întâlnite o serie de ipoteze:
a. Subscriitorul sau contractantul asigurării încheie un contract de asigurare
de viață prin care își rezervă beneficiul indemnizației. Contractantul
asigurării poate avea calitatea de asigurat dacă riscul de viață sau de deces
apasă asupra sa. Contractantul asigurării poate fi beneficiarul indemnizației
dacă subscrie o asigurare de viață. Dacă subscrie o asigurare de deces,
beneficiarul indemnizației de asigurare este un terț.
b. Subscriitorul sau contractantul asigurării încheie un contract de asigurare
de viață prin care stipulează atribuirea indemnizației în favoarea unui terț.
Dacă stipulantul nu are calitatea de asigurat, beneficiarul indemnizației poate
fi un terț, asiguratul sau subscriitorul. În cazul asigurării de deces,
beneficiarul asigurării este un terț sau subscriitorul, în nici un caz asiguratul.
În cazul asigurării de viață, beneficiarul asigurării este asiguratul.
c. Subscriitorul este asigurat. Subscriitorul poate stipula în favoarea
sa(asigurarea riscului de viață) sau în favoarea unui terț(asigurarea riscului
de deces).

2.4.2. În legislația română, nu este reglementat în mod clar acordul

asiguratului la încheierea unui contract de asigurare de deces pe seama sa și
în beneficiul unui terț. Necesitatea acordului asiguratului atunci când
asigurarea este subscrisă de altă persoană rezultă din prevederile art.2.231
Noul Cod Civil.

2.4.3. Obligația de informare are caracter bilateral. Textul art.2.238 Noul

Cod civil este edificator. Asigurătorii și împuterniciții acestuia au obligația
de a pune la dispoziția asiguraților sau contractanților asigurării atât înaintea
încheierii, cât și pe durata executării contractului de asigurare o serie de
informații relevante cu privire la respectiva operație juridică. La rândul său,
contractantul asigurării sau asiguratul are obligația de a informa pe
asigurător cu privire la riscul pentru care solicită protecție. Această obligație
se materializează prin completarea unei cereri de asigurare semnată de

35
asigurător și de contractantul asigurării sau de asigurat. Nerespectarea
acestei obligații de către contractantul asigurării sau de către asigurat
determină ineficacitatea contractului de asigurare.

2.4.4. Desemnarea beneficiarului asigurării în contractul de asigurare de

persoane constituie un subiect ce necesită efectuarea unor clarificări. Potrivit
art.2.230 Noul Cod Civil, indemnizația de asigurare se plătește asiguratului
sau beneficiarului desemnat de acesta. În ipoteza decesul asiguratului, în
lipsa desemnării unui beneficiar, indemnizația de asigurare intră în masa
succesorală, revenind moștenitorilor asiguratului. Desemnarea beneficiarului
se face la încheierea(mențiunea este cuprinsă în poliță) sau în cursul
executării contractului printr-o declarație scrisă comunicată asigurătorului,
cu acordul asiguratului, sau prin testament. Potrivit regulii simetriei,
revocarea beneficiarului desemnat se face în același mod ca desemnarea
însăși. Natura juridică a revocării(drept personal al contractantului) are drept
consecință faptul că aceasta nu poate fi exercitată de creditorii sau
reprezentanții legali ai respectivului contractant. În materia asigurării de
persoane, regulile stipulației pentru altul nu se aplică întrutotul. Indiferent că
este accepttă sau nu, dreptul de revocare poate fi exercitat oricând până la
încetarea contractului. Revocarea beneficiarului poate fi indirectă ca urmare
a exercitării dreptului de răscumpărare. Condițiile unei desemnări valide a
beneficiarului asigurării sunt următoarele:
- încheierea prealabilă a unui contract de asigurare de viață;
- îndeplinirea condițiilor generale de valabilitate de respectivul contract de
asigurare de viață;
- existența interesului asigurabil al stipulantului;
Având în vedere natura riscului asigurat(risc de viață sau risc de deces),
interesul asigurabil nu are o accepțiune economică pentru considerentul că
nu se urmărește repararea unui prejudiciu.
- terțul beneficiar să fie determinat sau determinabil;
- existența acordului asiguratului pentru desemnare(ipoteza în care
asigurarea a fost contractată de altă persoană).

2.4.5. Drepturile și obligațiile contractantului asigurării pe parcursul

executării contractului de asigurare de viață

2.4.5.1. Dreptul asiguratului asupra rezervei matematice este valorificabil

prin următoarele modalități:
- reducerea sumei asigurate;

36
Dacă asiguratul nu mai poate plăti primele de asigurare, dar a operat plata
acestora pentru o perioadă minimă stabilită în contract, dacă s-a constituit
rezerva matematică, asiguratul are două posibilități. Astfel, fie solicită
rezilierea contractului cu restituirea rezervei constituite, fie solicită
continuarea contractului pentru o sumă asigurată redusă proporțional cu
primele deja plătite.

- răscumpărare;
Răscumpărarea are natura juridică a unei modalități de încetare anticipată a
contractului de asigurare. Asiguratul poate determina încetarea contractului
de asigurare solicitând rezilierea(rezilierea are eficacitatea denunțării
unilaterale), dar efectuând plata sumei de răscumpărare. Suma de
răscumpărare reprezintă un anumit procent din rezerva matematică
constituită până în momentul exercitării dreptului de răscumpărare. Existența
dreptului de răscumpărare este condiționată de constituirea rezervei
matematice și de caracterul eșalonat al plății primelor de asigurare.

- avansul în contul capitalului;

Avans în contul capitalului reprezintă orice altă plată indiferent de forma sub
care este făcută de asigurător, diferită de indemnizația de asigurare sau de
suma reprezentând restituirea rezervei. Asiguratul poate solicita plata cu
acest titlu a unei sume de bani dacă a trecut un termen de șase luni de la
încheierea contractului de asigurare de viață. Exercitarea acestui drept de
către asigurat nu este posibilă decât dacă a fost constituită rezerva
matematică și s-a stabilit o valoare de răscumpărare. Prin solicitatea acestui
avans din capital, contractul de asigurare de persoane se menține, dar
asiguratul trebuie să plătească dobânda pe care asigurătorul nu o va mai
încasa prin investirea respectivei sume de bani. Având în vedere aceste
particularități, acordarea de către asigurător a acestui avans echivalează cu
încheierea unui contract de împrumut cu dobândă.

- garantarea creditului prin gajul asupra poliței;

Cu acordul asigurătorului, contractantul asigurării poate garanta executarea
obligației față de un creditorul său prin gajul asupra poliței de asigurare. Prin
remiterea poliței către creditorul gajist, acesta xercită drepturile rezultând
din asigurare în momentul exigibilității creanței. Modalitatea de plată a
primei de asigurare poate fi stabilită de contractantul asigurării și de
creditorul acestuia. Creditorul gajist are dreptul fie de a solicita suma
asigurată în limita creanței sale(ipoteza în care creanța a devenit exigibilă
anterior expirării contractului de asigurare), fie de a solicita

37
răscumpărarea(creanța a devnit exigibilă ulterior expirării contractului de
asigurare și există o clauză expresă de răscumpărare).

2.4.5.2. Obligația de plată a primei revine contractantului asigurării(poate fi

una și aceeași persoană cu asiguratul) și se execută dintr-o dată sau prin
prestații succesive, eșalonate. Asigurătorul poate renunța, expres sau tacit, la
dreptul de a invoca rezilierea contractului de asigurare, dar manifestarea de
voință trebuie să fie neechivocă.

2.4.6. Producerea riscului. Plata indemnizației de asigurare

2.4.6.1. În ipoteza producerii riscului de deces, dacă asiguratul nu a dispus

altfel, atunci când sumt mai mulți beneficiari desemnați, aceștia din urmă au
drepturi egale cu privire la indemnizația de asigurare. Dacă nu a operat o
desemnare a beneficiarilor, moștenitorii legali împart indemnizația în
conformitate cu cotele stabilite de legislația succesorală.

2.4.6.2. Cuantumul indemnizației este stabilit de contractantul asigurării și

asigurător ca urmare a unui acord de voință liber exprimat. Caracterul
forfetar al asigurărilor de viață exprimă valabilitatea cumulului de
indemnizații. Astfel, indemnizația de asigurare, independent de sumele
cuvenite asiguratului sau beneficiarului din asigurări sociale, de repararea
prejudiciului de cei răspunzători de producerea sa, precum și de sumele
primite de la alți asigurători în temeiul altor contracte de asigurare.

2.4.6.3. Indemnizația de asigurare nu este datorează în condițiile art.2.233

Noul Cod civil.

2.4.6.4. Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizația de

asigurare cuvenită beneficiarului sau moștenitorului legal, după caz.

Practica asigurărilor a reliefat o serie de ipoteze speciale cu privire la:

- valorificarea drepturilor creditorilor contractantului asigurării împotriva
beneficiarului;
- valorificarea drepturilor terților moștenitori ai contractantului;
- valorificarea drepturilor creditorilor beneficiarului.

În prima ipoteză, aceasta valorificare se poate realiza prin exercitarea

acțiunii pauliene după producerea evenimentului asigurat și plata
indemnizației de asigurare. Prin exercitarea acestei acțiuni se atacă stipulația

38
în profitul terțului, nu contractul de asigurare. Condițiile de intentare a
acțiunii pauliene sunt următoarele: creanța să fie certă, lichidă, exigibilă, în
principiu, anterioară actului atacat, plata primelor de asigurare să fi provocat
insolvabilitatea debitorului, frauda debitorului contractant. Acțiunea oblică
nu poate fi exercitată pentru valorificarea dreptului de răscumpărare pentru
considerent că dreptul de răscumpărare este un drept exclusiv personal al
contractantului asigurării.

În cea de-a doua ipoteză, moștenitorii rezervatari ai asiguratului pot solicita

reducțiunea liberalității excesive, dacă indemnizația de asigurare revine
moștenitorilor legali.

În cea de-a treia ipoteză, creditorii beneficiarului pot formula acțiunea oblică
dacă stipulația are caracter oneros, nu și dacă stipulația are caracter gratuit.
Creditorii moștenitorilor legali ai asiguratului pot ataca pe cale pauliană
refuzul de acordare a indemnizației numai dacă moștenitorul este insolvabil
și refuza o moștenire solvabilă cu privire la care are vocație succesorală.

3. Alte tipuri de contracte de asigurare de persoane

Contractele de asigurare de persoane non-viață sunt grupate, de regulă în

asigurări de medicale, asigurări de accidente și asigurări de călătorie. Aceste
contracte de asigurare se încheie pentru perioade scurte de timp.

3.1. Asigurări medicale

Această formă de asigurare are drept scop acoperirea(totală sau parțială) a
costurilor de spitalizare, a costurilor de spitalizare. Riscul de deces nu este
asigurat decât dacă s-a stipulat o clauză suplimentară în acest sens. Prima de
asigurare se stabilește în funcție de profesia asiguratului, vârstă, sex și alte
criterii ce privesc persoana asiguratului. Suma asigurare plătite pot fi sume
fixe sau forfetare. Variante ale asigurărilor medicale sunt asigurarea
medicală pentru boli incurabile, precum și asigurarea medicală pentru
intervenții chirurgicale.

3.2. Asigurări de accidente

Contractul de asigurare de accidente se poate încheia fie de persoane fizice,
fie de persoane juridice și este valabil pe teritoriul României, respectiv în
străinătate. Acest tip de contract reprezintă o măsură de prevedere. Drept
urmare, asiguratul are dreptul de a solicita plata sumei asigurate numai dacă
evenimentul asigurat(accidentul) se produce în perioada de valabilitate a

39
asigurării. Noțiunea de “accident” include un eveniment imprevizibil a cărui
sursă de apariție este exterioară asiguratului.

3.3. Asigurări de călătorie

Prin acest tip de asigurare se acoperă riscurile reprezentate de accidentele

sau îmbolnăvirile ce pot surveni în perioada contractuală pe percursul unei
călătorii în România sau în străinătate. Îmbolnăvirea este acoperită prin
asigurare numai dacă nu este expresia manifestării unei boli cunoscute
anterior plecării în călătorie și pentru care s-au efectuat o serie de tratamente
prescrise de cadrele medicale. Dacă accidentul se încadrează condițiilor
contractuale, asiguraătorul este obligat să ia toate măsurile de ajutor în
privința persoanei asiguratului(inclusiv examinarea asiguratului la clinica
stabilită chiar de asigurător).

40
 Nota de curs nr. 8.

Contractul de asigurare de răspundere civilă

1. Aspecte generale și introductive

1.1. Contractul de asigurare de răspundere față de terți este contractul prin

care se acoperă toate sumele de bani pe care asiguratul este obligat, potrivit
dispozițiilor legale, să le plătească pentru pagubele materiale sau pentru
vătămările corporale produse de acesta din urmă unei terțe persoane. În
momentul încheierii contractului de asigurare, terța persoană păgubită este o
persoană nedeterminată, dar este determinabilă în momentul în care
asiguratul îi cauzează un prejudiciu. Prin noțiunea de “prejudiciu” înțelegem
atât avarierea, distrugerea uner bunuri, căt și vătămare corporală sau deces.
Sunt acoperite prin asigurarea de răspundere:
- despăgubirea pe care asiguratul trebuie să o plătească, potrivit dispozițiilor
legale, terțului ca urmare a vătămării corporale, decesului, avarierii sau
distrugerii de bunuri;
- cheltuielile efectuate de asigurat în procesul civil, cu acordul scris al
asigurătorului, dacă a fost obligat la dezdăunare.

1.2. Practica asigurărilor a generat o multitudine diversă a contractelor de

asigurare de răspundere. Cu titlu exemplificativ, pot fi identificate
următoarele tipuri de asigurare de răspundere:
- asigurare de răspundere a directorilor și membrilor consiliului de
administrație. Acest tip de asigurare acoperă răspunderea directorilor și
membrilor consiliului de administrație pentru erori și neglijență în activitatea
de conducere a unei societăți comerciale.
- asigurarea de răspundere profesională a angajatorului. Acest tip de
asigurare acoperă despăgubirile pe care angajatorul asigurat trebuie să le
plătească unei terțe persoane, angajat sau fost angajat al acestuia;
- asigurare de răspundere profesională a liberului profesionist. Acest tip de
asigurare acoperă despăgubirile pe care asiguratul liber- profesionist(avocat,
arhitect, medic etc.) trebuie să le plătească unui terț ca urmare a prejudicierii
acestuia prin exercitarea profesiei sale.
- asigurare de răspundere profesională a producătorului. Acest tip de
răspundere acoperă despăgubirile pe care producătorul trebuie să le plătească

41
consumatorului pentru prejudiciile aduse prin intermediul mărfurilor puse la
dispoziția acestuia din urmă. ;

2. Asigurarea facultativă de răspundere civilă

2.1. Acest tip de asigurare acoperă, la nivel principial, răspunderea persoanei

ce cauzează prejudicii unui terț prin fapta asiguratului sau persoanelor pentru
care acesta răspunde. Ca natură juridică, asigurarea facultativă de răspundere
civilă este o asigurare de daune. Pe cale de consecință, regulile consacrate în
materia asigurării de bunuri sunt valabile și în această formă de asigurare.

2.2. Particularitățile contractului de asigurare de răspundere civilă urmează a

fi evidențiate.

2.2.1. Asigurarea de răspundere civilă acoperă numai răspunderea

asiguratului. Părțile pot conveni ca acest tip de asigurare să cuprindă și
răspunderea altor persoane indicate expres. Calitatea de asigurat o exclude
pe cea de terț păgubit. Pe cale de excepție, în ipoteza asigurării de
răspundere civilă auto, asiguratul(proprietar al autovehiculului asigurat) este
victimă a accidentului produs(autovehiculul era condus de o altă persoană).

2.2.2. Obiectul asigurării de răspundere civilă îl constituie, la nivel

principial, răspunderea delictuală. Drept urmare, se impun a fi îndeplinire
condițiile răspunderii civile delictuale. Culpa asiguratului este o condiție
pentru stabilirea și acordarea indemnizației de asigurare. Dacă asiguratul sau
beneficiarul asigurării săvârșește fapta cu intenție, asigurătorul nu are
obligația de a plăti indemnizația de asigurare. Asigurarea de răspundere
civilă acoperă atât răspunderea pentru fapra proprie, cât și răspunderea
pentru fapta altei persoane.

2.2.3. Suma asigurată nu este dependentă de o anumită valoare stabilită în

momentul încheierii contractului de asigurare și rămâne constantă pe
întreaga perioadă a asigurării. Momentul în care se produce prejudiciul în
patrimoniul terțului este relevant pentru stabilirea valorii acestuia.
Răspunderea asiguratului, stabilită în funcție de cuantificarea valorii
prejudiciului, nu are caracter nelimitat. Caracterul limitat al răspunderii
asiguratului se determină prin stabilirea unor plafoane de garanție pentru
fiecare eveniment asigurat sau pentru fiecare perioadă de asigurare. Dacă
prejudiciul cauzat terțului depășește plafonul de garanție, diferența este
suportată chiar de asigurat. Aplicarea garanției în asigurarea de răspundere

42
civilă este subordonată îndeplinirii unor condiții referitoare la
accident(eveniment imprevizibil și insurmontabil), mijloacele de prevenire,
excluderea unor comportamente sau fapte. În practica asigurărilor, au fost
identificate trei limitări în timp a garanției de răspundere civilă:
- clauza claims made. Acordarea garanției de către asigurător este
subordonată următoarelor două condiții: cauza generatoare a prejudiciului
datează din perioada contractuală, pe de o parte, formularea reclamației de
către victimă în perioada de delurare a contractului de asigurare, pe de altă
parte.
- clauza de garanție subsecventă. Prin acest tip de clauză se garantează
faptele generatoare sau prejudiciul survenit(e) în timpul perioadei de
validitate a contractului, victima formulând reclamație ulterior rezilierii
contractului de asigurare.
- clauza de garanție pentru trecut. Garanția este acordată în ipoteza cererilor
de despăgubire formulate în perioada de validitate a contractului de
asigurare, faptul generator sau prejudiciul însuși fiind anterior producerii de
efecte contractuale.

2.2.4. În ipoteza succesiunii asigurătorilor, continuitatea garanției este

asigurată prin aplicaea principiului survenirii prejudiciului(occurrence
basis).

2.2.5. Stabilirea despăgubirilor în asigurările de răspundere este guvernată

de o serie de principii. Despăgubirile se stabilesc fie pe baza unei convenții
încheiate între asigurător, asigurat și terț, fie pe judecătorească. Înțelegerea
dintre părți cu privire la stabilirea despăgubirilor ste exclusă dacă nu pot fi
stabilite circumstanțele producerii evenimentului asigurat, persoana
rpspunzătoare de producerea pagubei, cuantumul aceteia pe de o parte,
păgubitul formulează pretenții de despăgubiri sub forma prestațiilor bănești
periodice sau sub forma unei sumke globale, pe de altă parte.
Despăgubirile nu pot depăși nivelul limitelor de răspundere stabilite și
asumate prin polița de asigurare.

2.2.6. Terțul păgubit are un drept de opțiune, în sensul exercitării fie a unei
acțiuni directe împotriva asigurătorului(în limitele obligațiilor ce-i revin
potrivit contractului de asigurare), fie a unei acțiuni împotriva asiguratului
răspunzător de producerea pagubei. În ipoteza acțiunii directe, asigurătorul
plătește nemijlocit victimei despăgubirea. Ca urmare a acestei plăți,
asigurătorul se subrogă în drepturile asiguratului plătit și exercită regresul
împotriva celui răspunzător de producerea pagubei. În ipoteza acțiunii

43
formulate în contradictoriu cu asiguratul responsabil, prezența asigurătorului
în proces este obligatorie pentru a formula apărări și pentru ca hotărârea să-i
fie opozabilă.

3. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse

terților prin accidente de autovehicule(RCA) și de tramvaie

3.1. Persoanele fizice și juridice ce dețin autovehicule înmatriculate în

România au obligația de a le asigura pentru cazurile de răspundere civilă ca
urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul
României. Persoanele care intră pe teritoriul României cu autovehicule
înmatriculate în străinătate se consideră asigurate, dacă este îndeplinită una
din următoarele condiții: posedă documentele de asigurare valabile pe
teritoriul României, pe de o parte, numărul de înmatriculare atestă existența
asigurării potrivit convenției bilaterale încheiate între Biroul asigurătorilor
de autovehicule din România și Biroul asigurătorilor de autovehicule din
țara de origine. Regulile enunțate mai sus nu sunt aplicabile persoanelor
fizice și juridice, pe timpul utilizării autovehiculelor pentru cursele de
întreceri, raliuri sau antrenamente. În aceste ipoteze se pot încheia contracte
de asigurare facultativă.

3.1.1. Dovada contractului de asigurare RCA se face cu polița de asigurare,

vigneta, documentul Cartea verde, precum și cu documentele internaționale
de asigurare de răspundere civilă a autovehiculelor eliberate de asigurătorii
RCA din străinătate.

3.1.2. Contractul de asigurare RCA se încheie pe o perioadă

determinată(anual sau semestrial). Acest contract conține mențiuni
referitoare la datele de identificare a părților, autovehiculului, perioada de
valabilitate a asigurării, limita de acoperire, prima de asigurare. Cartea
Verde trebuie să conțină informații cu privire la numărul de înmatriculare,
perioada de valabilitate a asigurării plus o mențiune cu privire la care statele
în care ar avea valabilitate acest document.

3.1.3. Datele statistice reprezintă temeiul stabilirii primelor de asigurare și a

limitelor de despăgubire. Tarifele de primă trebuie să îndeplinească o serie
de condiții de publicitate îndeplinite prin diverse modalități: notificare
adresată Comisiei adresată Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
publicare pe site-ul asigurătorului și la sediul social al acestuia.

44
3.2. Răspunderea asigurătorului RCA. Domeniul de aplicare

În prealabil, este util de subliniat faptul că accidentul cauzator de prejudicii

terței persoane conferă dreptul la despăgubiri dacă este stabilită răspunderea
civilă a persoanei cuprinse în asigurare sau a unei persoane neidentificate.
De asemenea, este util de subliniat că nu are importanță, în demersul de
stabilire a răspunderii asigurătorului RCA, dacă răspunderea asiguratului are
caracter obiectiv sau subiectiv, dacă accidentul s-a produs din culpa
conducătorului autovehiculului, dacă persoanele prejudiciate sunt membrii
familiei asiguratului, respectiv ai conducătorului auto. Asigurătorul este
obligat să plătească despăgubiri indiferent de locul unde s-a produs
accidentul de autovehicul(în timpul deplasării sau în timpul staționării
autovehicului asigurat). Asigurătorul RCA nu este obligat să plătească
despăgubiri în anumite ipoteze, cum ar fi, cu titlu exemplificativ: prejudiciul
este cauzat conducătorului autovehiculului răspunzător de producerea
accidentului, dacă nu se face dovada valabilității asigurării obligatorii de
răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de
autovehicule, la data producerii accidentului.

3.2.1. Terțul victimă are dreptul de a formula acțiune directă împotriva

asigurătorului. Sumele plătite terțului prejudiciat pot fi recuperate de
asigurător de la persoana responsabilă de producerea pagubei prin
mecanismul acțiunii în regres. Ipotezele exercitării acțiunii în
regres(fundamentul răspunderii contractuale a asigurătorului) sunt
următoarele:
- accidentul a fost produs cu intenție;
- accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de
dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni
săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de
drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție;
- accidentul a fost produs în timpul când autorul încearcă să se sustragă de la
urmărire;
- persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fără
consimțământul asiguratului.

3.2.2. Declanșarea răspunderii asigurătorului RCA față de victima

accidentului de circulație este subordonată îndeplinirii următoarelor condiții:
- autovehiculul implicat în accident să fie identificat și asigurat;
- prin accident să să se cauzeze prejudicii bunurilor, integrității corporale sau
vieții unei terțe persoane;

45
 - să se stabilească răspunderea civilă în sarcina unei anumite persoane,
neavând importanță dacă această persoană este identificată sau nu, dacă este
sau nu este persoana asigurată.

3.2.3. Răspunderea asigurătorului începe:

- din momentul plății primei de asigurare și al eliberării documentului de
asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare(anterior a existat un
contract de asigurare, asiguratul și-a îndeplinit obligația de plată cel mai
târziu în ultima zi de valabilitate a perioadei de asigurare anterioare);
- după 48 de ore de la expirarea zilei în care s-a plătit prima de asigurare și
s-a eliberat documentul de asigurare(ipoteza în care persoanele nu aveau o
asigurare RCA în momentul plății);
- din momentul plății primei de asigurare și al eliberării documentului de
asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a autorizației
provizorii de circulație sau a înmatriculării sau înregistrării
autovehiculului(ipoteza autovehiculelor comercializate ce urmează a fi
înmatriculate/reînmatriculate, respectiv înregistrate/reînregistrate).

Răspunderea asigurătorului încetează fie la ora 24 a ultimei zile de

valabilitate înscrise în polița de asigurare RCA, fie înainte de această dată,
anume la momentul redierii autovehiculului din evidența circulației. În
ipoteza înstrăinării prin înscris sub semnătură privată a autovehiculului
pentru care există o asigurare RCA, asigurarea încetează la data radierii din
circulație a autovehiculului. În ipoteza radierii din circulație a
autovehiculului în perioada de asigurare ca urmare a încetării unui
contractului de leasing, asigurarea încetează pe data expirării perioadei de
asigurare înscrise în documente, sub rezerva îndeplinirii următoarelor
condiții: noul proprietar este utilizatorul prevăzut în documentele de
asigurare, pe de o parte, prima de asigurare aferentă întregii perioade de
asigurare a fost încasată integral, pe de altă parte.

3.2.4. În situația coliziunii de autovehicule, răspunderea asigurătorului se

stabilește potrivit regulilor răspunderii civile delictuale și regulilor specifice
contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

3.3. Calitatea procesuală a asigurătorului în litigiile civile și penale

În ipoteza stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile

persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în
proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva

46
asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, cu citarea
obligatorie a persoanelor responsabile de producerea accidentului, în calitate
de intervenienți forțați. Așa cum se poate observa, în litigiul civil,
asigurătorul are calitatea procesuală de pârât. Poziția procesuală a
asigurătorului în procesul penal nu este stabilită mod clar, neechivoc.
Literatuta juridică română promovează fie soluția potrivit căreia asigurătorul
are calitatea de parte responsabilă civilmente, fie soluția potrivit căreia
asigurătorul are calitatea de asigurător, garant, asigurător-garant. Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 461/2004 pronunțată în
dosarul nr. 2876/2003 a stabilit că asigurătorul în procesul penal are calitatea
de asigurător de răspundere civilă pentru principalul considerent că, în
materia asigurărilor, izvorul despăgubirii(producerea riscului) este
contractual.

3.4. Terțul victimă a unui accident de circulație poate formula acțiune în

următoarele ipoteze:
- numai în contradictoriu cu asigurătorul(asigurătorul îl poate chema în
judecată pe asigurat);
- numai în contradictoriu cu asiguratul sau cu persoana, conducător auto,
responsabilă de producerea accidentului(pentru asigurarea opozabilității
hotărârii, asiguratul trebuie introdus în proces); asiguratul sau conducătorul
auto responsabil pot formula cerere de chemare în garanție a asigurătorului;

3.5. Stabilirea și plata despăgubirilor

În ipoteza asigurării de răspundere civilă, precum și în ipoteza asigurării
obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de
autovehucule, despăgubirea se stabilește și se efectuează în baza asigurării
valabile la data producerii accidentului, fără a mai fi necesar acordul
asiguratului din cauza căruia s-a produs paguba sau prin hotărâre
judecătorească. Asigurătorul acordă despăgubiri, în temeiul contractului de
asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane
păgubite prin accidente de autivehicule, precum și tramvaie și pentru
cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, potrivit:
- legislației în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de
autovehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în
legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare;
- legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt
cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce
leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a
Comunității Economice Europene, dacă nu există un birou național pe

47
teritoriul traversat în care s-a produs accidentul. Despăgubirile acoperă
sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de despăgubire
și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau
deces sau prin avarierea, respectiv distrugerea de bunuri. În ipoteza
vătămării corporale sau decesului, despăgubirile se acordă atât pentru
persoanle aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, cât și
pentru persoanele aflate în acel autovehicul, cu excepția conducătorului
autovehiculului respectiv. În ipoteza avarierii sau distrugerii bunurilor,
despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara autovehiculului ce a
produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel autovehicul, numai dacă
acestea nu erau transportate în temeiul unui raport contractual existent cu
proprietarul sau utilizatorul autovehiculului respectiv, precum și dacă nu
aparțineau proprietarului, utilizatorului sau conducătorului autovehiculului
răspunzător de producerea accidentului.

3.6. Fonduri de protecție

Pot fi identificate două tipuri de protecție:
- Fondul de protejare(garantare) a asiguraților(destinat plăților de
despăgubiri și sume asigurate în caz de faliment a entităților din domeniul
asigurărilor);
- Fondul de protecție a victimelor străzii(destinat protejării persoanelor
păgubite prin accidente de autovehicule supuse înmatriculării, precum și de
tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau autovehiculul, respectiv
tramvaiul, nu este asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse
prin accidente de autovehicule).

3.7. Asigurarea de răspundere civilă în ipoteza pagubelor produse prin

accidente de autovehicule cu valabilitate în afara teritoriului statului român
În această ipoteză, este util de menționat rolul documentului denumit
“Cartea Verde”. Cartea Verde este un document internațional de asigurare
emis în numele biroului național, în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din
25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de Transport Rutier al
Comitetului de Transporturi Interioare din cadrul Comisiei Economice penru
Europa a ONU. Aceste document conține o serie de mențiuni, cum ar fi cele
referitoare la data emiterii, durata asigurării, numărul Cărții, numărului
contractului de asigurare, țărilor pe teritoriul cărora este valabil etc.
Răspunderea societății de asigurări începe din momentul ieșirii
autovehiculului de pe teritoriul țării respective și încetează în momentul
reinrării pe teritoriul respectivei țări.

48
 Nota de curs nr. 9.

Contractul de asigurare de credit și garanții

1. Concept și caractere juridice

1.1. Conceptualizarea contractului de asigurare de credit se poate efectua

atât prin raportare la obiectul acestuia(a), cât și prin raportare la definița
standard a contractului de asigurare, dar sub rezerva luării în considerare a
particularităților acestui contract special(b).

a. Asigurarea de credit și garanții are ca obiect acoperirea riscurilor de

insolvabilitate generală, de credit de export(excluzând pe cele reglementate
de legislația specială), de vânzare cu plata prețului în rate, de credit ipotecar,
de credit agricol, precum și de garanții directe sau indirecte.

b. Contractul de asigurare de credit este contractul prin care asigurătorul se

obligă să îl despăgubească pe asigurat pentru prejudiciul suferit în ipoteza
survenirii insolvabilității debitorului său, asiguratul obligându-se să
plătească prima de asigurare.

1.2. Contractul de asigurări de credit și garanții este un contract:

- de asigurare de daune;
-aleatoriu;
-oneros și intuituu personae.

2. Specificul elementelor esențiale al contractului de asigurare de credit

2.1. De regulă, creditorul încheie, în calitate de asigurat, acest tip de contract

de asigurare. Creditorul asigurat este și beneficiarul asigurării. Calitate de
asigurat poate avea și debitorul. Obiectul acestei asigurări este propria
insolvabilitate. Dacă debitorul are dublă calitate(asigurat și contractantul
asigurării), părțile contractului de asigurare de credit și garanții pot conveni
ca indemnizația să fie plătită de asigurător direct creditorului. În situația
în care debitorul este contractantul asigurării, respectivul contract de
asigurare se încheie în contul creditorului. Consecința este că indemnizația
de asigurare se plătește de asigurător direct creditorului(titular al interesului
asigurabil în momentul plății).

49
Din folosirea metodei în demersul de evaluare a riscurilor de credit, precum
și a riscului la subscrierea unei garanții trebuie să rezulte îndeplinirea de
către asigurat a condițiilor necesare pentru incidența răspunderii
asigurătorului. În ipoteza încheierii unui contract de asigurare directă de
credit și garanții prin care s-a convenit acoperirea riscului neplății de către
un debitor al asiguratului pentru un credit acordat acestuia, asigurătorul nu
este în măsură să condiționeze acordarea indemnizației de asigurare de
începerea acțiunii de recuperare a prejudiciului, inclusiv prin executare silită,
de la respectivul debitor.

2.2. Contractul de asigurare de credit se încheie de asigurat fie cu privire la

întreaga activitate, fie cu privire la o fracțiune din aceasta. Acest tip de
asigurare acoperă categoria riscurilor comerciale normale, fiind excluse
riscurile decurgând din evenimente imprezibile și insurmontabile(de
exemplu, calamități naturale). Valoarea creditelor asiguratului poate fi
apreciată de asigurător având drept reper declarația(declarația de aliment) pe
care o face asiguratul la încheierea actui tip de contract.

2.2.1. Contractul de asigurare de credit se încheie pentru o perioadă

determinată. Durata contractuală poate varia de la 1 an la câțiva ani.

2.2.2. Riscul asigurat nu este un risc “static”, ci un risc în permanentă

evoluție. Drept urmare, asigurătorul și asiguratul monitorizează permanent
riscul asigurat. Asiguratul(creditor) are obligația de a aduce la cunoștința
asigurătorului orice întârziere a executării obligațiilor debitorului, precum și
orice amânare a executării obligațiilor acestuia din urmă.

2.2.3. Asigurătorul preia riscuri determinate de calitatea

clientului(nedenumit sau denumit). În ipoteza clienților debitori nedenumiți,
asigurătorul acoperă, din oficiu, o anumită limită a creanțelor, fără a fi
nevoie de consimțământul asiguratului. Dacă limita “nedenumit” este
depășită de valoarea creditului acordat, este obligatorie obținerea
consimțământului asigurătorului.

2.3. Neplata unei creanțe la scadență nu generează un prejudiciu definitiv, ci

nedefinitiv. Rațiunea constă în faptul că o creanță neplătită la scadență nu
este o creanță definitiv pierdută. În ipoteza contractului de asigurare de
credit, prejudiciul, deși nedefinitiv, antrenează incidența garanției. Pe cale de
consecință, asiguratul primește indemnizația de asigurare la momentul
scadenței, dacă debitorul asuguratului nu-și execută obligația de plată.

50
Neplata creanței la scadență capătă caracter definitiv, generând un prejudiciu
definitiv daă, în condițiile poliței de asigurare, este nesocotit interesul
asigurat.

Prejudiciul este nedefinitiv în momentul plății indemnizației de asigurare și

în ipoteza contractului de asigurare de răspundere civilă, respectiv ipoteza
contractului de asigurare de bunuri, dacă a fost stabilită răspunderea terțului
în producerea prejudiciului și este posibilă exercitarea acțiunii în regres.

2.4. Deși neplata creanței nu trebuie să fie definitivă pentru a determina

indemnizarea asiguratului-creditor, cerința interesului asigurabil își păstrează
caracterul esențial și în materia contractului de asigurare de credit.
Particularitatea interesului asigurabil constă în faptul că, deși prejudiciul nu
este definitiv, acordarea indemnizației de asigurare celui ce are interes
asigurabil este limitată de aplicarea principiului indemnitar.

2.5. Stabilirea și plata primei de asigurare prezintă o serie de particularități.

În primul rând, prima de asigurare se stabilește având în vedere statistica
actuarială, precum și cifra de afaceri a asiguratului-creditor(inclusiv
declarația lunară formulată de asigurat cu privire la realizarea cifrei de
afaceri, declarație denumita declarație de aliment). În al doilea rând, este
avut în vedere perioada de timp pentru care s-a încheiat respectivul contract
de asigurare de credit. Prima de asigurare se poate plăti fie anual, sub forma
unei prime minime, indiferent de cuantumul cifrei de afaceri realizate, fie
trimestrial, sub forma unei prime forfetare raportate la cuantumul respectivei
cifer de afaceri a asiguratului.

2.6. Indemnizația pentru asigurarea împotriva riscului de pierderi financiare

acoperă daune efectivă, profitul nerealizat, cheltuielile generale, respectiv
cheltuielile ce decurg direct sau indirect din producerea riscului asigurat.
Cu toate acestea, în materia contractului de asigurare de credit NU se aplică
principiul reparării integrale a prejudiciului. Indemnizarea parțială este
determinată de:
- aplicarea sistemului franșizei. Franșiza corespunde prejudiciilor normale,
previzibile și inevitabile din activitatea asiguratului, dar neasigurabile.
Prejudiciile imprevizibile ce depășesc limita normală sunt acoperite de
asigurător. Altfel spus, în limita franșizei, asiguratul este propriul asigurător.
O variantă independentă, dar similară franșizei este sistemul descoperirii
obligatorii. Potrivit acestui din urmă sistem, un anumit procent din
prejudiciu este suportat de asigurat.

51
 - stabilirea unui maxim al acoperiirii pentru fiecare client în parte.
Asigurătorul nu va plăti indemnizația de asigurare pentru creanțele ce
depășesc acest maxim. Modalitatea de plată a creanțelor neplătite este
specifică regulii proporționalității. Cu privire la cota-parte de risc ce rămâne
în sarcina asiguratului, este interzisă încheierea unui contract de coasigurare.
Subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului este condiționată de
plata indemnizației de asigurare de către asigurător.

3. Modalități clasice și moderne de garantare a creditului

3.1. Modalitățile tradiționale de garantare a creditului sunt:

- asigurarea-aval. Dacă la data scadenței creanța este neplătită de către
debitorul asiguratului, asigurătorul plătește asiguratului-creditor
indemnizația de asigurare. Asigurătorul suportă cheltuielile viitoare de
recuperare a creanței neplătite la scadență.
- asigurarea-insolvabilitate. Asigurătorul plătește asiguratului-creditor
indemnizația de asigurare dacă debitorului acestuia din urmă este insolvabil.
Insolvența nu trebuie confundată cu insolvabilitatea. Este incidentă ipoteza
insolvenței dacă patrimoniul debitorului asiguratului-creditor se
caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata
datoriilor exigibile. Este incidentă ipoteza insolvabilității dacă debitorul
asiguratului-creditor este incapabil de a-și executa obligațiile asumate atât
din lipsa fondurilor bănești, cât și din lipsa bunurilor din care să fie
satisfăcute creanțele creditorilor.
- asigurarea creditului cu termen de păsuire. Dacă la data scadenței creanța
este neplătită de către debitorul asiguratului, asigurătorul nu plătește
asiguratului-creditor indemnizația de asigurare. O astfel de plată se va
efectua la expirarea termenului de păsuire. Ca urmare a expirării
respectivului termen de păsuire, insolvabilitatea debitorului asiguratului-
creditor se prezumă.

3.2. Modalitatea modernă de garantare a creditului este reprezentată de

asigurarea-exces. Acest tip de asigurare acoperă riscurile mari și grave(riscul
de insolvabilitate) la care sunt expuși asigurații a căro cifră de afaceri este
semnificativă. Particularitățile asigurării-exces sunt următoarele:
- prima de asigurare este prestabilită și plătibilă în avans, anume din
momentul semnării poliței de asigurare;
- riscurile sunt gestionate de asigurat, iar asigurătorul recunoaște această
prerogativă. Consecința acestei autogestionări rezidă în faptul că polița de
asigurare are un caracter strict personal. Totodată, asigurătorul are dreptul de

52
a i se comunica, cu regularitate, aspecte referitoare la activitatea comercială
a asiguratului.
- acoperirea colectivă a riscului de insolvabilitate prin aplicarea franșizei
individual relative. Acest tip de asigurare acoperă riscul de insolvabilitate
determinat de un sinistru ce depășește o anumită valoare. Acest tip de
franșiză este individual relativă și se aplică fiecărui debitor în parte.
- stabilirea unei franșize anuale globale. Până la valoarea franșizei globale
din cursul unui an, asiguratul este propriul său asigurător. Dacă prejudiciul
depășește nivelul franșizei globale, asigurătorul va plăti indemnizația de
asigurare.

53