Sunteți pe pagina 1din 10

12 septembrie 2010, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Data: 12 septembrie 2010


Text: Apocalipsa
Titlu: Conducerea Bisericii (Doctrina Bisericii în Apocalipsa)
Vorbitor: Beniamin Fărăgău

I. Introducere
După ce am parcurs cartea Apocalipsa, încercăm să învăţăm ceva despre Biserică. Cartea
Apocalipsa este specială pentru că este singura carte din Biblie în care Domnul Isus prezidează
adunările generale a şapte biserici locale, biserici în care sunt oameni ca tine, ca mine, cu căderi, cu
ridicări, şi e mare lucru să-L asculţi pe Domnul Isus uitându-se la ce este important într-o biserică.
Şi dacă veţi citi cu atenţie cele şapte scrisori, veţi înţelege unde trebuie să fie pus accentul într-o
biserică locală.

Fiecare scrisoare are şapte părţi, şi pe cele şapte părţi am grefat într-un fel doctrina Bisericii
începând cu acest destinatar ciudat – Îngerului bisericii din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes,
Filadelfia şi Laodicea, scrie-i. Domnul Isus cel glorificat vorbeşte cu o fiinţă cerească pe care o are
în mâna dreaptă sau pe care o are la dispoziţia Lui, şi asta ne atrage atenţia asupra naturii Bisericii.

Biserica, spuneam noi, se defineşte la răscrucea dintre divin şi uman. Biserica nu este doar o
organizaţie pământească; dacă se limitează la atât este un club, este o adunătură de oameni, care fac
lucruri interesante sau mai puţin interesante, dar care nu au nimic a face cu cerul, cu împărăţia lui
Dumnezeu. Deci, dacă Dumnezeu nu este prezent, dacă divinul nu este prezent, adunarea noastră nu
are rost, cel puţin sub pretenţia cu care ne-am adunat. Şi lucrul acesta trebuie să fie adevărat pentru
fiecare mădular al Bisericii, deci şi pentru mine şi pentru tine şi pentru noi ca Biserică în întregime.

Cu alte cuvinte, a fi creştin nu înseamnă a te înmuia în apă şi a intra într-un registru sau a te naşte
într-un cult religios. A fi creştin înseamnă a te naşte din nou, din apă, din Duh, din Dumnezeu, sau a
te naşte de sus. Încreştinarea este un fenomen spiritual divin care este deasupra capului nostru. Şi
dacă se limitează doar la ce faci tu, niciodată nu vei intra şi nu vei vedea împărăţia lui Dumnezeu.

Pavel spune în Romani: Dacă nu are cineva Duhul lui Hristos, dacă nu este cineva templul Duhului
Sfânt, nu este al lui Hristos. Cu alte cuvinte, a fi creştin înseamnă a trece prin această
metamorfozare, transformare radicală – a veni din moarte la viaţă. Dar dacă fiecare cărămidă din
acest edificiu al Bisericii, fiecare piatră vie trebuie să fie vie prin Duhul viu care locuieşte în noi,
fiecare, când suntem puşi laolaltă Pavel spune: Prin El, prin Hristos, şi voi sunteţi zidiţi împreună
ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu prin Duhul.

Eu sunt un templu al Duhului Sfânt, noi suntem un locaş al lui Dumnezeu prin Duhul. Biserica nu
ţine doar de pământ, ţine şi de cer. Aş pune o întrebare directă; eu nu vă cunosc, dar Duhul lui
Dumnezeu ne cunoaşte pe fiecare şi vorbeşte cu fiecare dintre noi chiar în momentul acesta: Ai
confirmarea lăuntrică în inima ta că faci parte din Biserica lui Hristos? Nu mă gândesc la o
denominaţie, la un cult, la o organizaţie pământească religioasă, ci mă gândesc la împărăţia lui
Dumnezeu. Scriptura ne spune în mod evident, pentru că este vorba de veşnicia noastră: avem
datoria să ne verificăm.

Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi
că Isus Hristos locuieşte în voi? Observaţi, Pavel ştie ce înseamnă a fi creştin, ce înseamnă a fi o
biserică, după care se opreşte îngândurat privind la biserica din Corint şi păcatele ei – Afară numai
dacă sunteţi lepădaţi. Dacă a rămas casa goală, măturată şi împodobită, duhurile necurate sunt pe

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-1-
12 septembrie 2010, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

punctul de a intra în ea. Noi nu ne putem încerca unii pe alţii, dar ne putem încerca pe noi înşine
dacă suntem sau nu în credinţă. Iar în ce priveşte pe noi ca Biserică aş pune o întrebare: este oare
preocuparea noastră (ştiind cine suntem, că aparţinem cerului şi cerul locuieşte în noi) este oare
preocuparea noastră de bază să îl cunoaştem pe El?

Biserica din Laodicea Îl avea pe Hristos la uşă, scos afară din mijlocul ei. Domnul Isus spune: Iată,
Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi
el cu Mine. Dacă o biserică poate fi lepădată, membrii ei pot fi lepădaţi, o biserică poate să-L scoată
afară pe Hristos din mijlocul ei. Viaţa veşnică este aceasta: Să te cunoască pe Tine, singurul
Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

Când Domnul Isus aşează pe cântarul judecăţii Lui cele şapte biserici, punctul focal al cercetării Lui
este adevărul sau neadevărul care este în mijlocul bisericii. De acolo porneşte totul, de acolo se
strică sau de acolo se vindecă totul. Ascultaţi-l pe Ieremia vorbind unui popor apostat care a început
să-şi găsească plăcerea ca şi cei din Laodicea în bunurile acestei lumi:

Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu
tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui, ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că
Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ, căci în
aceasta găsesc plăcere Eu.”

Imaginaţi-l pe Dumnezeu survolând planeta, cetatea în care noi locuim, şi găsindu-Şi plăcerea în cel
care face ţintă a vieţii lui cunoaşterea de Dumnezeu. Să-L cunosc pe El, puterea învierii Lui,
părtăşia suferinţelor Lui, strigă Pavel.

II. Conducerea Bisericii


De la natura Bisericii aş vrea să continuăm cu conducerea Bisericii. Poate că tema aceasta pe foarte
mulţi îi înstrăinează pentru că îşi spun probabil – eu nu sunt în conducerea Bisericii. Vreau să
ridicaţi mâna toţi cei care conduceţi ceva, şi mă gândesc la oameni, nu contează dacă sunt mici sau
mari. Scriptura spune: Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Meu sunt şi Eu în mijlocul
lor. Imaginaţi-vă doi oameni, o familie chiar şi fără copii, dacă Hristos este în mijlocul vostru, voi
sunteţi o celulă fundamentală a Bisericii.

Cu alte cuvinte, Biserica începe în familie. Şi cred că o mamă trebuie să înveţe să-şi conducă copiii
şi un tată să-şi conducă familia. Iar dacă eşti la slujbă şi se întâmplă să pună Dumnezeu doi-trei
oameni sub tine sau douăzeci-treizeci sau două sute, e mare lucru să ştii principiile de conducere.
John C. Maxwell este unul dintre autorii foarte vestiţi în zilele noastre în toate domeniile
conducerii; dar este unul mai bun decât el la care aş vrea să privim în dimineaţa aceasta, şi acesta
este însuşi Domnul Isus Hristos – capul, căpetenia, conducătorul Bisericii.

Am spus că Biserica se defineşte la răscrucea dintre divin şi uman. Cu alte cuvinte, două realităţi
sunt împletite în această realitate a Bisericii. Dar asta înseamnă că şi conducerea Bisericii trebuie să
fie divino-umană. Cu alte cuvinte, trebuie să existe o conducere divină; şi este adevărat, noi suntem
conduşi de Hristos capul. Acolo unde El este prezent nu are nevoie de purtător de cuvânt, acolo El
trebuie ascultat şi urmat, şi lucrul acesta trebuie să fie adevărat în viaţa mea, în familia mea, trebuie
să fie adevărat în tot ce fac în societatea în care m-a aşezat Dumnezeu.

Hristos este capul Bisericii. Dacă este să învăţ principiile conducerii de la cineva, nu le învăţ de la
înţelepţii lumii acesteia, ci le învăţ de la Cel care a murit pentru lumea aceasta şi care conduce

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-2-
12 septembrie 2010, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

lumea, pe cei ce se lasă conduşi, spre o veşnicie împreună cu Dumnezeu. Deci, aş vrea să învăţ de la
Hristos cât pot în dimineaţa aceasta.

Dar pe urmă Scriptura ne spune că Hristos vorbeşte îngerilor Bisericii. Eu nu sunt un înger, nici nu
ştiu cum să intru în legătură cu el, şi Pavel, în Coloseni cap.2, îmi spune să nici nu încerc lucrul
acesta; aceasta este treaba lui Hristos. El are în mâna dreaptă, la dispoziţia Sa, tot cerul – Toată
puterea i-a fost dată în cer şi pe pământ. Dar fiecare scrisoare se termină aşa: Cine are urechi să
asculte ce zice bisericilor Duhul. Cu alte cuvinte, Hristos s-a înălţat la cer, Duhul a venit să
locuiască în inimile noastre, şi tot ce are Hristos de spus Bisericii, este tălmăcit de Duhul Sfânt pe
limba fiecăruia dintre noi şi pe limba noastră, şi despre asta vom vorbi dumineca viitoare.

Dar pentru că cerul este împletit cu pământul, Biserica are şi o conducere pământească, aşa cum are
familia, unde trebuie să-mi exercit autoritatea de cap de familie şi să-mi conduc familia spre
destinul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru ea. La fel se întâmplă cu o mamă sau cu un frate mai
mare în mijlocul fraţilor mai mici; deci absolut toţi avem de învăţat privind la Hristos în această
dimineaţă. Şi ascultaţi ce ne spune El: Luaţi jugul Meu asupra voastră, învăţaţi de la Mine, căci Eu
sunt blând şi smerit cu inima.

Atunci când înveţi de la Hristos, practici modelul lui Hristos, atunci găseşti odihnă în sufletul tău.
Este atâta zâzanie şi frământări în familiile noastre, oare de ce? Sunt atâtea frământări în grupurile
în care lucrăm şi pe care le conducem, oare de ce? Sunt atâtea frământări în societate, chiar dacă
şeful este pocăit, oare de ce? Probabil din pricina faptului că nu am privit destul de lung la Hristos
să învăţăm de la El. Şi El ne spune: jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.

III. Hristos – modelul conducerii


Dacă ar fi să ducem cu noi un adevăr din această dimineaţă, vreau să vă spun: conducerea,
indiferent la ce nivel, se învaţă de la Hristos. Şi de aceea aş vrea să privim lung la Hristos. Iar atunci
când eşti chemat să exerciţi sau să conduci, indiferent cât de mare este grupul, poate să fie biserica
inclusă, conducerea se exercită sub autoritatea directă a lui Hristos, neieşind din Cuvântul Lui,
nepăşind nici la stânga, nici la dreapta. În ultimă instanţă, singura autoritate a oricărei cârmuiri
pământeşti este autoritatea Scripturii, autoritatea lui Hristos.

Cum să privesc la Hristos? Tocmai am parcurs cartea Apocalipsa şi ea începe aşa: Descoperirea lui
Isus Hristos... Şi am spus că pot lua această expresie fie ca fiind o descoperire a lui Isus Hristos sau
din partea lui Isus Hristos pentru biserici, fie să o iau ca fiind o descoperire a persoanei Domnului
Isus Hristos. Atunci când citeşti Apocalipsa găseşti şase tablouri mari care îl aduc pe Hristos
înaintea ochilor noştri: El este Fiul omului, El este Mielul care părea jungheat, care şade la mijlocul
tronului lui Dumnezeu, El este pruncul născut într-o iesle în Betleem, El este Leul din seminţia lui
Iuda, care atunci când se deschide cerul vine pe un cal alb cu oştirea Lui şi nimiceşte pe toţi
vrăjmaşii Lui; El este Cel ce va şedea pe scaunul de judecată şi va judeca toate neamurile în baza
faptelor noastre. Dar El este şi Mirele nostru ceresc după care sufletul Miresei strigă – Maranata –
Vino, Doamne, Isuse!

Daţi-mi voie să iau tablourile pe rând. M-am întors să văd glasul care-mi vorbea şi când m-am
întors am văzut şapte sfeşnice de aur. În mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva care semăna cu
Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. Capul
şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau
ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor şi glasul Lui ca vuietul unor ape mari. În mâna dreaptă

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-3-
12 septembrie 2010, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când
străluceşte în toată puterea lui. Când L-am văzut, spune Ioan, am căzul la picioarele Lui ca mort.

Acest Fiu al omului este Domnul Isus Hristos, cel glorificat. Întrebarea este de ce îl vede ca pe un
Fiu al omului şi unde îşi are originea acest concept? Cu alte cuvinte, ce trebuie să învăţ privind la
Fiul Omului din Apocalipsa, din Scriptură? Originea conceptului este în Daniel cap.7. Daniel este o
carte profetică, apocaliptică, asemănătoare cu Apocalipsa, şi Daniel are trei vedenii în cap.7. Mai
întâi patru fiare mari care se ridică din marea cea mare la porunca Domnului; sunt cele patru imperii
din jurul lui Israel. Apoi se aşează un scaun de judecată, şi Cel îmbătrânit de zile şade şi judecă şi
pedepseşte cele patru fiare. După ce judecata s-a terminat este adus înaintea Celui ce şade pe
scaunul de domnie, Unul ca un fiu al omului. Şi daţi-mi voie să citesc textul, v.13-14:

M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al
omului; a înaintat spre Cel îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. Uitaţi-vă ce se întâmplă în
momentul acesta: I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească pentru ca să-I slujească toate
popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică, nu va
trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.

În comparaţie cu cele patru imperii pe care Dumnezeu le striveşte cu o singură vorbă, acest Fiu al
omului este chemat să aşeze un alt imperiu, nu în sensul omenesc, ci o împărăţie veşnică în care
oamenii să-L slujească de bună voie şi nesiliţi de nimeni. Dumnezeu are puterea să zică şi să facă,
să ne aducă la supunere şi ascultare pe toţi cu un singur cuvânt. Dar nu are nevoie de o astfel de
împărăţie şi de aceea a încredinţat aşezarea unei astfel de împărăţii Fiului omului. O împărăţie
aşezată nu prin forţă, ci prin jertfirea de sine.

Ce este foarte interesant de ştiut şi de reţinut, este că această împărăţie este aşezată nu doar de Fiul
lui Dumnezeu sau Fiul omului singur. Cum intri în împărăţia lui Dumnezeu prin naşterea din nou,
eşti pus la lucru imediat. Trupul îşi primeşte creşterea, sau Împărăţia îşi primeşte creşterea, prin
ceea ce dă fiecare încheietură în măsura ei. În Împărăţia lui Dumnezeu nu ar trebui să fie oameni
cu braţele încrucişate; este foarte mult de lucru, în jurul nostru, peste tot; oameni şi probleme pentru
care să ne rugăm, nevoi în care să ajutăm, poţi şi tu pune umărul. Deci, El nu face această lucrare
singur, ci o face împreună cu toţi cei mântuiţi, cu toţi cei care am intrat în împărăţia lui Dumnezeu.

Dar în aceată lucrarea El este şi rămâne conducătorul, căpetenia, Domnul, împăratul. Şi dacă vrei să
lucrezi împreună cu El, trebuie să-L auzi şi să-L vezi pe El definind şi modelând strategia pentru
lucrare. Şi acesta este lucrul extraordinar: El a venit ca un fiu al omului ca să intre în sistemul nostru
de referinţă, în sistemul nostru de valori, şi să-L putem privi pe El. Ascultaţi ce spune mai departe
Scriptura: ca să poată aşeza împărăţia, strategia pe care Dumnezeu a ales-o nu a fost strategia
Leului, ci a Mielului junghiat.

Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte scrisă pe dinăuntru
şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic care striga cu glas tare:
„Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici
pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.

Ce interesant: Dumnezeu era pe tron, Fiul Lui veşnic era alături de El, Duhul cel Sfânt sau cele
şapte lămpi erau înaintea scaunului de domnie, îngerul puternic cu toţi ceilalţi heruvimi erau în
prezenţa lui Dumnezeu, şi cu toate acestea nimeni nu s-a găsit vrednic să ia cartea şi să-i rupă
peceţile. Şi Ioan spune: Am plâns mult pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea
şi să se uite în ea. Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda,
rădăcina lui David, a biruit să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei”.

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-4-
12 septembrie 2010, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Când a auzit expresia – Leul din seminţia lui Iuda – Ioan a tresărit probabil cu nădejde în suflet: da,
asta da strategie a cerului! Dar el spune: la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii
şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Un miel? Un miel să biruiască? Un miel să
aşeze împărăţia? Dar mai pesus de asta spune: Părea junghiat... Ce nădejde să-ţi pui într-un Miel
junghiat? ... şi avea şapte coarne şi şapte ochi care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise
pe tot pământul. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de
domnie.

Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ
înaintea Mielului având fiecare câte o alăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile
sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu... – singura fiinţă din întregul univers
care s-a învrednicit să deschidă cartea, să dea drumul planurilor lui Dumnezeu, să le aducă la
îndeplinire, să aşeze împărăţia. „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost
junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice
limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul
nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!”

Şi în clipa aceea, toţi îngerii, mii şi mii şi zeci de mii, încep să cânte vrednicia Mielului şi a Celui ce
şade pe tron. Mielul ia cartea şi începe să-i rupă peceţile. Când ajunge la pecetea a şasea, istoria a
ajuns din Genesa până la cruce. Şi în clipa aceea Mielul apare şi pământul se îngrozeşte la vederea
Lui. Dar în loc ca mânia Lui să se reverse peste împăraţii pământului ascunşi în peşteri şi în
crăpăturile stâncilor, Mielul îşi toarnă mânia lui Dumnezeu în cap.

Cu alte cuvinte ia pedeapsa asupra Lui, să lase loc pecetluirii noastre. Aceasta este strategia cerului
în a conduce pe pământ, spre a aşeza o împărăţie după placul lui Dumnezeu. Iar conducerea
Bisericii se învaţă de la Hristos, nu din manualele de leadership. Te poţi informa de oriunde dacă ai
luat Scriptura şi ai pus în lumina Scripturii ceea ce citeşti, altfel pune-le deoparte; deşi par bune, nu
au nici o valoare.

Noi suntem obişnuiţi să avem în vârful bisericii, făcută ca o piramidă, un om, şi-l numim păstorul
bisericii. Locul acela este pentru Domnul Isus Hristos. Nimeni nu-I poate lua locul. Dar, când este
vorba despre conducerea Bisericii, ea se învaţă de la Hristos, respecând ad litteram cerinţele Lui şi
urmând modelul Lui.

Uitaţi-vă la un eveniment din viaţa Domnului Isus: vine o femeie la El şi vrea să-I facă o rugăminte;
şi Domnul Isus se întoarce şi spune: „Vorbeşte femeie”. Şi ea spune: „Vreau să porunceşti ca cei doi
fii ai mei să fie unul la dreapta şi altul la stânga Ta când vei veni întru împărăţia Ta”. Domnul Isus
se uită la ea şi zice: „Nu ştiţi ce cereţi.”; băieţii erau acolo şi aşteptau să primească semnătura lui
Isus pentru că au avut înţelepciunea să vină primii dintre cei doisprezece. Domnul Isus îi întreabă:
„Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu
botezat Eu?”

Modelul rămâne El. Ei au sărit cu gura: „Putem!” Când au auzit ceilalţi ce cer aceşti doi fraţi s-au
mâniat pe ei şi a început o ceartă între ei. Isus i-a chemat şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii neamurilor
domnesc peste ele şi mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire”. Cu alte cuvinte, în lumea noastră,
care este vândută Diavolului şi organizată de el, în mersul acestei lumi aşa se conduce – domnesc
peste ele şi le poruncesc cu stăpânire. Dacă ridici vocea şi începi să strigi ai impresia că ţi-a crescut
şi autoritatea. Domnul Isus continuă: „Între voi să nu fie aşa, ci oricine vrea să fie mare între voi,
să fie slujitorul vostru şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob”.

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-5-
12 septembrie 2010, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Dar de ce Doamne? Pentru că aceasta este strategia şi modelul pe care l-am adus Eu pe pământ. Şi
versetul următor spune: „Pentru că nici Fiul omului nu a venit să I se slujească, ci El însuşi să
slujească, să-şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi”. O, dacă am şti să aplicăm acest model de
conducere în familiile noastre, în grupurile noastre, indiferent unde ne-a aşezat Dumnezeu, să
exercităm acest dar al cârmuirii, cum ar arăta toate lucrurile? Îmi pare rău să vă spun dar respectul
nu se pretinde; nu există scaun care să-ţi dea respect sau titlu care să-ţi dea respect. Respectul se
câştigă.

IV. Isus – Fiul omului, Mielul, Pruncul, Leul, Judecătorul, Mirele


– Domnul nostru
Respectul se câştigă, dar întrebarea este – cum? Uitaţi-vă la Domnul Isus din nou. El este Fiul
omului care a primit mandatul să aşeze o împărăţie veşnică pe Pământ, şi strategia Lui
fundamentală este cea a Mielului junghiat, nu a Leului care răcneşte şi sfâşie totul, ci a celui care se
lasă sfâşiat. Nu la întâmplare a zis: Vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Şi El nu ne-a trimis
ca să fim jupuiţi şi sfâşiaţi, ci ne-a trimis să biruim. Dacă El a biruit, putem şi noi birui, exact după
acelaşi model.

Dar cum se câştigă respectul celor pe care-i cârmuim? Următorul tablou, în cap.12, este tabloul
pruncului. În cer s-a arătat un semn mare: O femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, cu o
cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare
chin ca să nască. În cer s-a mai arătat un alt semn: Iată s-a văzut un mare balaur roş cu zece
coarne, şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte a stelelor cerului
şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii care sta să nască pentru ca să-i mănânce
copilul când îl va naşte.

Un prunc; de când îl ţin şi eu în braţe îmi dau seama că am uitat de când mi-au crescut copiii cât de
nevinovat şi neajutorat poate fi un prunc, un copil. Ea a născut un fiu, un copil de parte
bărbătească. Şi despre el, copilul neputincios, neajutorat, se spune: are să cârmuiască toate
neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.

Nu v-aţi întrebat de ce a venit Dumnezeu pe pământ ca prunc? De ce n-a venit direct ca adult? Când
Dumnezeu a modelat ţărâna întru chipul şi asemănarea Sa, nu cred că a modelat un embrion după
care a aşteptat nouă luni de zile ca să vină, ci a modelat un om întreg, mare, în floarea vârstei cu
toată înţelepciunea lui, şi apoi a suflat suflare de viaţă în Adam. Dar Fiul lui Dumnezeu când a venit
pe pământ nu a venit ca Adam în Eden, ci a venit în pântecele maicii lui, purtat nouă luni de zile.
După care s-a născut cu mare chin într-o iesle, nu în condiţiile din ziua de astăzi.

Nu putea El veni ca şi cel din cap.19, când se deschide cerul şi pe un cal alb a venit cineva
încununat cu multe cununi împărăteşti pe cap, cu haina muiată în sânge, cu sabia gurii Lui, urmat de
oştile Lui din cer? Înainte de a merge la cruce El a zis: „Petre, pune-ţi sabia în teacă. Dacă aş vrea,
aş putea să fac un semn şi Dumnezeu mi-ar trimite legiuni de îngeri în ajutorul Meu”. Nu putea veni
aşa? Nu ar fi putut El fi Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, dacă n-ar fi venit ca prunc în
lume? Uitaţi-vă la cei doi martori sau unşi din cap.11: Oricine a vrut să le facă rău a ieşit foc din
gura lor, au închis cerul la porunca lor şi au lovit pământul cu tot felul de urgii. Şi oricine a vrut să
le facă rău a trebuit să piară în felul acesta. Nu a putut veni Hristos în acest fel? Cu toiagul de fier
să-Şi impună voia şi să aşeze împărăţia?

Spuneam că Dumnezeu nu are nevoie de o astfel de împărăţie. Dar de ce a venit El totuşi ca un


prunc pe pământ? Ce să învăţ de la asta în ce priveşte conducerea în toate domeniile vieţii? În

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-6-
12 septembrie 2010, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

primul rând priviţi-L în lumina textului din Ioan 1:14: Cuvântul care era cu Dumnezeu şi era
Dumnezeu, s-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am văzut slava Lui,
o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.

Treizeci şi trei de ani şi jumătate L-am văzut pe Domnul Isus, plecând din pântecele maicii Lui şi
umblând printre noi plin de har şi de adevăr. L-ai putut întoarce pe toate feţele, L-ai putut privi.
Scriptura ne spune: Se cuvenea, în adevăr, ca Acela prin care şi pentru care sunt toate şi care voia
să aducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească prin suferinţe pe căpetenia mântuirii lor.

Incredibil! Conducătorul lumii desăvârşit prin suferinţe. Desăvârşit prin ascultare: Măcar că era
Fiu, spune autorul Evreilor în cap.5, El a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi
după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice.

Este o vorbă: poţi intra într-o afacere sau poţi creşte într-o afacere. Când intri într-o afacere eşti
catapultat de pe băncile şcolii, cu diploma în mână, în mijlocul oamenilor şi trebuie să dai din coate
să-i conduci. Să creşti într-o afacere înseamnă să creşti în conducere, nu să cazi în ea. În zilele
noastre lucrurile s-au schimbat. La 18 ani un tânăr merge la seminar şi trei ani de zile face şcoală şi
învaţă de toate, fără să afle prea multe, şi cu o diplomă în mână este paraşutat într-o biserică în care
sunt tot felul de probleme. Bietul tânăr, la 21 de ani, nici însurat nu-i bine, habar nu are cum să se
raporteze la ele.

Când copiii mei au început să crească le-am spus: mergeţi la facultate, învăţaţi cu ce se mănâncă
pâinea; şi după ce aţi gustat puţin din viaţă, pe urmă puteţi să faceţi şcoală mai târziu, seminar dacă
doriţi. La noi un tânăr ajunge la 33 de ani să-şi termine doctoratele, şi pe urmă se întreabă: Ce să fac
în viaţă? cu toate diplomele în mână. Dacă ar fi început invers... Cum să te apropii de un om la care
nu-i cunoşti problemele, nu i-ai gustat din nevoi, din necazuri, în nici un fel?

De ce nu L-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său la 33 de ani cu un toiag de fier pe pământ? Ca să crească
printre noi, să ne cunoască nevoile, problemele, necazurile, zbaterile, frământările, ispitele, ca să
poată să fie o căpetenie vrednică de încredere. Ascultaţi-l pe acelaşi Pavel vorbind în Evrei 2: Astfel,
deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii... ştiţi ce înseamnă sânge şi carne? Toată truda de pe
pământ, toată viaţa asta complicată pe care o trăim ...tot aşa şi El a fost deopotrivă, deci în toate
lucrurile părtaş la ele, pentru ca prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe
Diavolul, să izbăvească pe toţi aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.

Ştiţi cum ne-a izbăvit El de frică? Murind înaintea ochilor noştri şi înviind a treia zi din morţi. Şi
frica s-a dus, pentru că moartea, am văzut cu ochii noştri, nu mai este staţia ultimă. Ai cancer, s-ar
putea să mori de el. Şi? Pleci un pic mai repede, asta-i tot. Vorbeam ieri cu cineva care s-a întors de
pe pragul morţii; spunea: „Am fost dincolo. Nu ştiu de ce Dumnezeu m-a trimis înapoi. Dar e aşa
frumos dincolo încât îmi pare rău că am venit”. Cu toate că avea cinci-şase copii, spunea - îmi pare
rău că am venit. Moartea nu mai este groapa aceea neagră de care te temi, ci este pasajul prin care
treci spre altceva.

Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. Prin urmare, a
trebuit să se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu
Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele
norodului. Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate veni în ajutorul celor ce
sunt ispitiţi.

Cu alte cuvinte: vrei să conduci un grup? Mănâncă pâinea lor, umblă printre ei, fii parte din el. Şi
dacă te învredniceşti să spui o vorbă şi să chemi pe urmele tale oamenii, ai ajuns căpetenie; altfel,

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-7-
12 septembrie 2010, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

trebuie să stai acolo unde eşti. Îmi pare rău, dar în conducere nu poţi fi numit. În conducere trebuie
să te numească Dumnezeu; şi te numeşte atunci când urmezi modelul lui Hristos.

Pentru că a trăit printre noi, El, căpetenia noastră, Domnul Isus Hristos, întrupatul Fiu al lui
Dumnezeu, a modelat El însuşi drumul pe care ne conduce. Şi astfel ne-a câştigat încrederea şi
respectul. Pentru că a trăit printre noi, plin de har şi de adevăr, modelând prin viaţa Lui tot ceea ce
ne cere ne-a câştigat încrederea şi respectul. Nu uitaţi, conducerea Bisericii sau bisericuţei,
indiferent că e grup, familie sau o adunare, se învaţă de la Hristos.

De aceea Pavel ne spune: Să ne uităm ţintă la căpetenia şi desăvârşirea credinţei noastre, adică la
Isus, care pentru bucuria care îi era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la
dreapta scaunului de domnie a lui Dumnezeu. Uitaţi-vă cu luare aminte la Cel ce a suferit din
partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima
şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.

Ce ciudat căpitan, împărat şi Domn – un Miel junghiat; un prunc pe care nimeni nu l-a băgat în
seamă, un tânâr de 33 de ani care se pierde în mulţimea de la Iordan înainte ca să se deschidă cerul
şi Duhul lui Dumnezeu să coboare peste El. Poate că atunci când te uiţi la un astfel de model de
conducere şi de conducător, te întrebi: oare cu un astfel de conducător în lumea asta rea nu cumva
Biserica va fi strivită şi călcată în picioare şi anihilată? Oare cu un astfel de conducător există vreun
viitor şi vreo nădejde pentru cei care-L urmează?

Uitaţi-vă la lumea în care trăim. Vreau să nu uitaţi faptul că noi am vândut pământul, istoria aceasta
în mâna celui rău, şi există un mers al lumii acesteia după domnul puterii văzduhului şi a duhului
care lucrează în fiii neascultării. Şi de aceea toate lucrurile sunt pe dos. Dar în lumea aceasta în care
trăim toţi îşi caută conducători carismatici, care zic o vorbă şi toată lumea se încolonează. Dar când
vrei să schimbi paradigma ai tot felul de întrebări: Oare dacă pornesc după El, dacă conduc în felul
acesta, există vreo nădejde, vreun viitor?

Daţi-mi voie să privim mai departe portretul lui Hristos: Fiul omului a venit să aşeze o împărăţie
veşnică pe pământ, nu ca leu, ci ca miel, de aceea s-a născut într-o iesle şi a locuit printre noi plin de
har şi de adevăr. Dar, când ajung în cap.19, se deschide cerul şi în locul Mielului apare Leul – Leul
din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, Luceafărul de dimineaţă, împăratul, Domnul-domnilor,
Împăratul-împăraţilor, cu sabia gurii Lui nimiceşte pe toţi potrivnicii Lui.

Iar apoi, priviţi-L pe scaunul de judecată. Ultimul cuvânt îl are Domnul Isus Hristos în istorie. Se
deschid cărţile, se deschide şi o altă carte. Şi când El judecă cu dreptate, se luptă cu dreptate, nici un
nevinovat nu va fi condamnat, nici un vinovat nu va fi mântuit. Cu alte cuvinte, istoria se termină pe
ultimul cuvânt al lui Dumnezeu. Şi pe toţi cei care nu au fost găsiţi scrişi în cartea vieţii îi aşteaptă
iazul de foc. Nu, Mielul şi Pruncul nu sunt ultimul cuvânt al lui Dumnezeu, Leul şi Judecătorul îşi
spun cuvântul.

Dar daţi-mi voie să mă grăbesc spre ultimul tablou – cel al Mirelui. Vreau să pun o întrebare
domnişoarelor: Care dintre voi aţi accepta mâna unui căpcăun? Care în loc de-o vorbă bună să vă
întoarcă dosul palmei şi în loc de un buchet de flori... şi să vă târască după el şi să vă înjosească
peste tot, dar voi să-i spuneţi: Vino, dragul meu, abia aştept să mă căsătoresc cu tine! Nu, nu facem
aşa ceva.

Dacă te întrebi dacă există un viitor şi o nădejde cu Mielul şi cu pruncul din iesle, aş vrea să priveşti
coborându-se din cer noul Ierusalim, în care Mirele va locui cu Mireasa Lui; Dumnezeu însuşi va fi
împreună cu El şi toţi cei ce vor birui vor fi acolo. Uitaţi-vă cum se termină cartea: Iată, Eu vin

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-8-
12 septembrie 2010, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele lui. Eu sunt Alfa şi Omega,
Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul. Ferice de cei ce-şi spală hainele... Ce interesant,
hainele le spălăm în apă, dar nu şi cele ale sufletului; ele se spală doar în sângele Mielului –
singurul drum spre cer.

Ferice de cei ce-şi spală hainele ca să aibă drept la pomul vieţii, să intre pe porţi în cetate! acolo
unde este pomul vieţii şi apa vieţii. Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la
idoli, oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună! Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu ca să
adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul
stălucitor de dimineaţă. Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!”

Dacă se întâmplă să ai un soţ căpcăun în casă, poate că te bucuri că a plecat în delegaţie şi că


delegaţia ţine mult. Şi dacă se întâmplă să fie şi căpitan pe vas şi vine o dată la un an şi jumătate
acasă, nu e tare rău. Dacă Mirele nostru ar conduce cum suntem noi obişnuiţi să conducem şi să fim
conduşi în zilele noastre, nu cred că din inima Miresei ar izbucni acest strigăt – „Vino!” Şi cine
aude, să zică: „Vino!” Şi celui ce-i este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată! ... Cel ce
adevereşte aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând”. Şi auziţi vă rog ecoul: Amin! Vino, Doamne
Isuse!

Spuneţi-mi, cum trebuie să fii ca şi conducător, ca cei pe care-i conduci să înceapă să plângă când
pleci şi să se bucure când vii? Dar indiferent ce am face noi, care dintre noi ne putem asemăna cu
Domnul Isus?

V. Concluzii
Şi acum mă întorc la întrebarea mea de la început: Care dintre voi conduceţi în vreun fel sau altul,
într-un context sau altul? Dacă eşti bărbat şi ai cel puţin nevastă, dacă nu şi copii, textul acesta ţi se
adresează. Bărbaţilor iubiţi-vă nevestele, aşa se conduce după modelul lui Hristos, nu poruncind, ci
iubind, nu fiind slujit, ci slujind, iubiţi-vă nevestele cum a iubit Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine
pentru ea, ca s-o sfinţească după ce a curăţit-o prin botezul cu apă, prin Cuvânt, ca să înfăţişeze
înaintea Lui, această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci
sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele lor.

Aveam vreo 21 de ani când Domnul Isus a început să mă tragă cu funiile dragostei Lui. Eu Îl
slujeam ca un netăiat împrejur şi un nepocăit; dirijam corul şi eram la orgă cu chitara după gât, dar
am crescut şi eu, pentru că aveam părinţi credincioşi, în biserica asta. Şi când Hristos a început să-
mi vorbească, mai întâi m-am împotrivit. Şi în împotrivirea mea am încercat cât am putut, din
răsputeri, să neg divinitatea şi existenţa Lui, ca să fiu liber odată de problemele astea, să mă duc în
treaba mea. Am citit tot ce mi-a căzut în mână pe rafturile de atunci ale filosofiei. Şi Domnul Isus
nu m-a lăsat. Pe urmă, când m-a prins în cârligul iubirii Lui şi m-a apropiat de El, am început să
descopăr ceva care mi-a plăcut tot mai mult la El: nu L-am văzut ca pe un lider egoist.

Uitaţi-vă la guvernele ţării acesteia şi la preşedinţii şi prim-miniştrii şi ... înşiraţi-i dumneavoastră.


Spuneţi-mi unul căruia i-a păsat de poporul acesta? Spuneţi-mi unul care realmente s-a dat pe sine...
Câtă vreme ciolanul e gros, toată lumea dă din coate. Nu-i aşa Hristos. Când a început să-mi
vorbească şi să-I vorbesc, şi să-L cunosc, mi-am dat seama de intenţiile Lui. El nu a venit să mă
stoarcă de energia mea, să scoată tot ce poate, să mai adauge încă cinci ani până la pensionare ca să
mai stoarcă un pic la venitul ţării, să impoziteze tot ce suflă în jurul... Nu, ci El totdeauna a dat din
ale Lui ca să acopere lipsurile mele. M-a găsit în noroi şi m-a ridicat şi m-a scos de acolo şi pe urmă
a început să mă dăltuiască. Nu-L înţeleg întotdeauna, şi nu ştiu întotdeauna de ce face ceea ce face

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-9-
12 septembrie 2010, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

în viaţa mea, dar când am un pic de răbdare şi mă uit înapoi, văd că toate lucrurile lucrează
împreună spre binele pe care El mi l-a gândit.

Şi ştiţi care este binele acesta? Ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată,
fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Spuneţi-mi, cum să nu se
bucure Mireasa de Mirele ei? Şi spuneţi-mi, cum să nu strige Mireasa în fiecare zi: Vino, Doamne,
Isuse? Maranata! Cum să nu strigi când ai aşa o frumuseţe de Mire, care şi-a dat viaţa pentru noi?

Conducerea se învaţă de la Isus. Vreau să vă spun: sunt multe lucruri, toate adevărurile sunt ale lui
Dumnezeu, şi în cărţi găsiţi de multe feluri, dar dacă e să plec de undeva, conducerea se învaţă de la
Hristos. Iar conducerea Bisericii Lui nu poate fi învăţată de la altcineva. Luaţi jugul Meu asupra
voastră, învăţaţi de la Mine, spune Domnul Isus. Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi
odihnă pentru sufletele voastre. Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.

Cine-i Hristos-ul de la care învăţ? Uitaţi-vă la cele şase tablouri mari din Apocalipsa. Citiţi-le,
întoarceţi-le pe faţă şi pe dos, meditaţi, rugaţi-vă printre ele, în timp ce le citiţi, şi veţi deveni păstori
sub Păstorul cel mare, indiferent pe cine conduceţi: copiii voştri, familia voastră, grupul în care
sunteţi, angajaţii voştri sau Biserica.

Fiul omului a primit un mandat: să aşeze o împărăţie veşnică, o împărăţie a lui Dumnezeu pe
pământ, nu prin forţă, ci prin jertfirea de Sine. Dacă v-aş întreba: Doreşte cineva să fie episcop? A,
nu, aşa nu. Dar dacă doreşte să fie episcop, doreşte un lucru bun, spune Scriptura. Dar cel care
slujeşte alături de Hristos, sub cârmuirea lui Hristos, trebuie să accepte strategia lui Hristos. Şi
strategia Lui nu este strategia Leului care sfâşie, care strigă şi bate cu pumnul în masă şi are toate
ideile pe care ceilalţi trebuie să le respecte, ci este strategia Mielului care se lasă junghiat. Care
umblă printre noi, plin de har şi de adevăr şi la un moment dat toată lumea îşi întoarce ochii spre El.
Este Cel care zice: vorbeşte, robul Tău ascultă.

Modelul cristic este acolo în Scriptură, şi e clar: Fiul omului nu a venit să I se slujească, ci El însuşi
să slujească, să-şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi. Pentru asta Hristos nu a descins din ceruri
pe un cal alb cu un toiag de fier în mână, ci s-a născut într-o iesle şi a umblat printre noi, şi a
modelat în toate etapele vieţii ceea ce noi trebuie să învăţăm şi să ştim. Iar pentru că aşa a trăit
printre noi, ne-a câştigat încrederea şi respectul. Respectul, nu uitaţi, nu se pretinde, ci se câştigă.

Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu care sunt un prezbiter ca şi ei, spune Petru, un martor al
patimilor lui Hristos şi un părtaş al slavei viitoare. Observaţi cine este modelul lui Petru? Păstoriţi
turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui
Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce
v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pildă turmei. Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă
ca să călcaţi pe urmele Lui. Şi când se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se
poate veşteji a slavei. Ce mare provocare!

Doreşte cineva să fie un episcop? Modelul este înaintea noastră. Amin

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
- 10 -