Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Specializarea: Asistenţă Socială

Tulburările anxioase
~Tulburarea anxioasă generalizată~
Doar omul poate fi fericit, dar numai omul poate fi anxios şi îngrijorat.
Îmi vine să cred că anxietatea acompaniază intelectul ca şi umbra
corpul şi cu cât cunoaştem mai mult natura anxietăţii cu atât cunoaştem
mai mult despre intelect.( H. Lindell)

INTRODUCERE

Problema anxietăţii ocupă un loc aparte în cadrul ştiinţelor contemporane. Anxietăţii îi

sunt dedicate o multitudine de studii nu doar în psihologie, ci şi în alte ştiinţe aşa cum ar fi
medicina, fiziologia, filosofia, sociologia. Anxietatea reprezintă o problemă foarte frecventă
întâlnită în viaţa de zi cu zi. Stresul cotidian, anumite evenimente din trecut, anumiti factori
declansatori care nu pot fi controlaţi, toate acestea sunt motive suficiente pentru a provoca
tulburări de anxietate.

Tendinţa spre ingrijorare este un fenomen normal, specific oamenilor în general, dar şi un
fenomen patologic, care apare în calitate de simptom în cadrul altor tulburări, mai ales anxioase.

Se consideră că aproximativ 25% din populatie a întrunit, cel putin o dată în viaţă,
criteriile pentru una dintre tulburarile anxioase (Tudose F., Tudose C., Dobranici L., 2002, p.
171).

Tulburarea de anxietate generalizată este mult mai mult decat anxietatea normala pe care
oamenii o trăiesc în fiecare zi. Este o îngrijorare şi o tensiune exagerată , chiar daca nimic nu
pare să o provoace. A avea această tulburare inseamnă să anticipezi mereu dezastrul, îngrijorări
frecvente despre sănătate, bani, familie sau locul de munca. Uneori sursa îngrijorării este greu de
delimitat. Pur şi simplu gândul de a parcuge ziua provoacă anxietate.

Scopul referatului constă în studierea problemei legată de tulburările anxioase, în

special a tulburării anxioase generalizate, în cunoasterea simptomelor şi semnelor anxietăţii,
precum şi în cunoaşterea principalelor forme de intervenţie terapeutică în cazul persoanelor care
suferă de tulburări de anxietate.

Pentru a atinge acest scop, au fost stabilite următoarele obiective:

- definirea privind conceptul de anxietate

- descrierea categoriilor de tulburări anxioase;
- prezentarea simptomelor şi manifestării anxietăţii
- prezentarea posibilităţilor de intervenţie terapeutică privind tulburarea anxioasă
generalizată(psihoterapia cognitiv-comportamentală)
ANXIETATEA ŞI TIPURILE DE TULBURĂRI ANXIOASE

Etimologia cuvântului, anxietate, provine de la latinescul „anxietas” care înseamnă

experienţă marcată de agitaţie, nesiguranţă, frică şi spaimă. În accepţiunea lui P. Popescu-
Neveanu anxietatea este o tulburare a afectivităţii manifestată prin stări de nelinişte, teamă,
îngrijorare nemotivată în absenţa unor cauze care să le provoace. (Popescu–Neveanu P., 1978. p.
57)

Folosit pentru prima dată în 1895 de S. Freud, în psihologie termenul de „anxietate” a

căpătat de–a lungul timpului variate conotaţii. Autorul a fost primul care a oferit o descriere
amplă a anxietăţii. S. Freud considera ca anxietatea, la origine, este adaptativă, presupunând un
consum intensiv de energie psihică, astfel, atunci când anxietatea devine cronică, când se
manifestă pe perioade lungi de timp, face necesară utilizarea de către indivizi a unor mijloace de
gestionare a acestei. Cercetările ulterioare cu privire la anxietate pornesc de la concepţia lui S.
Freud, astfel A. Freud dezvoltă ideile acestuia şi defineşte anxietatea ca o stare fără obiect de
aşteptare a unui pericol nedeterminat. (Freud A., 2002, p.210)

În lucrarea Irinei Holdevici, “Sugestiologie şi psihoterapie sugestivă” sunt prezentate, de

asemenea, mai multe definiţii ale anxietăţii:

 Barnet (1985) considera că anxietatea este o teamă difuză, fără obiect bine precizat,
adesea insoţită de acuze somatoforme: presiune toracică, tahicardie, transpiraţie,
cefalee, tendinţa imperioasă de a urina.
 Gellhorn (1965) considera că această anxietatea se datorează acţiunii repetate a unor
stimuli anxiogeni care alterează sistemul nervos autonom producand descărcări
masive de adrenalină. Stimulii care produc o astfel de anxietate se numesc stresori.
Pentru ca un eveniment să se dovedească stressant trebuie să avem in vedr'-e: natura
evenimentului, resursele adaptative de a-i face faţă şi gradul de adecvare al
mecanismelor de apărare ale egoului. Dacă aceste mecanisme adaptative sunt
inadecvate, va apare anxietatea care il va determina pe subiect să-şi mobilizeze
resursele adaptative. ( p. 145)

Manifestările anxietăţii variază, printre altele, şi in funcţie de varsta individului. Astfel, la

copii apar mai mult tulburări in sfer; conduitei ca: onicofagie, enuresis, tulburări de
comportament, suptul degetului. La adolescenţi anxietatea se manifestă prin: lipsa increderii in
sine, sentimentul inadecvării personale, timiditate, tendinţa de retragere, inclinaţia spre
masturbare. La adulţii tineri anxietatea este asociată frecvent cu nivele de aspiraţie excesiv de
inalte şi cu stabilirea unor scopuri imposibile. Eşecul este asociat cu scăderea autostimei,
retragerea in sine şi susceptibilitate crescută la stresori din mediu, care produc atat anxietate, cat
şi reacţii de tip depresiv. La varstnici anxietatea este frecvent asociată cu: nemulţumire şi
supărare refulată, teama de a fi abandonaţi şi de a rămane singuri ii impiedică să-şi exprime
deschis nemulţumirile.( Holdevici I., 1995, pp. 146-147)

Conform Manualului de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale, DSM-IV-TR, în

secţiunea tulburărilor anxioase sunt conţinute următoarele tulburări:

 Panica fără agorafobie (atacul de panică) - Un atac de panică este o perioadă

discretă în care există debutul brusc al unei aprehensiuni, frici sau terori intense,
asociate adesea cu senzatia de moarte iminentă. În cursul acestor atacuri sunt prezente
simptome, cum ar fi scurtarea respiraţiei, palpitaţii, durere sau disconfort precordial,
senzaţii de sufocare sau de strangulare şi frica de a nu innebuni sau de a pierde
controlul .
 Panica cu agorafobie este anxietatea referitoare la evitarea de locuri sau situaţii din
care scăparea poate fi dificilă sau în care ajutorul poate să nu fie accesibil, în
eventualitatea unui atac de panică sau de simptome similare panicii.
 Agorafobie fără istoric de panică se caracterizeara prin prezenţa agorafobiei şi a
simptomelor similare panicii, fără un istoric de atacuri de panică neaşteptate.
 Fobia specifică se caracterizează printr-o anxietate semnificativă, clinic provocate de
expunerea la un anumit obiect sau situaţie temută, ducând adesea la un comportament
de evitare.
 Fobia socială se caracterizează printr-o anxietate semnificativă clinic provocată de
expunerea la anumite tipuri de situaţii sociale sau de funcţionare, ducând adesea la un
comportament de evitare.
 Tulburarea obsesiv – compulsivă se caracterizează prin obsesii (care cauzează o
anxietate sau detresă marcantă) şi/sau prin compulsii (care servesc la neutralizarea
anxietăţii)
 Stresul posttraumatic se caracterizează prin reexperimentarea unui eveniment
traumatic extrem, acompaniată de simptome de excitaţie crescute şi de evitare a
stimulilor asociaţi cu trauma.
  Stresul acut se caracterizează prin simptome similare celor ale stresului posttraumatic
care apar imediat, ca urmare a unui eveniment traumatic extern.
 Anxietatea genealizata se caracterizează prin cel puţin 6 luni de anxietate şi
preocupare excesivă şi persistentă.
 Tulburarea anxioasă datorată unei condiţii medicale generale se caracterizează prin
simptome notabile de anxietate, considerate a fi consecinţa fiziologică directă a unei
condiţii medicale generale.
 Tulburarea anxioasă indusă de o substanţă se caracterizează prin simptome notabile
de anxietate, considerate a fi o consecinţa fiziologică directă a unui drog de abuz, a
unui medicament sau expunerii la un toxic.
 Tulburarea anxioasă fără alta specificaţie este inclusă pentru codificarea tulburărilor
cu anxietate sau evitarea fobică marcată care nu satisfac criteriile pentru nici una din
tulburările anxioase specifice definite în această secţiune. (pp. 429-430)

TULBURAREA ANXIOASĂ GENERALIZATĂ

Tulburarea anxioasă genealizată se caracterizeaza prin persistentă pentru o perioadă de

câteva luni. Anxietatea sau simptomele somatice produc suferinţe marcate în atii funcţionale
importante(activitate socială, muncă). Există frecvent trei aspecte cheie ale bolii: îngrijorare şi
nelinişte greu de controlat, tonus muscular crescut(cefalee, agitaţie) şi hiperactivitate vegetativă
(simptome gastro-intestinale şi cardiovasculare). (Tudose F., Tudose C., Dobranici L., 2002, p.
171)

Tulburările anxioase generalizate se caracterizează prin prezenţa unei trăiri anxioase

cornice (cu durata de cel puţin o lună), difuze, cu trăirea aprehensiunii unui pericol iminent
Aceşti subiecţi se află într-o permanentă stare de tensiune şi supraîncordare, îngrijorare şi nu se
simt niciodată în largul lor. Ei sunt hipersensibili la relaţiile interpersonale şi adesea se simt
inadecvati şi depresivi. Adesea au dificultăţi de concentrare şi se tem să nu comită vreo eroare.
(Holdevici I., 1998, p. 9)
 Scurtă prezentare clinică

Simptomul principal al tulburării anxioase generalizate este anxietatea generalizată şi

persistent, care nu apare indiferent de condiţiile de mediu. Cele mai commune simptome sunt:
 Nervozitate
 Tremor
 Tensiune muscular
 Transpiraţii
 Ameţeală
 Palpitaţii
 Discomfort epigastric. (Tudose F., Tudose C., Dobranici L., 2002, p. 171)

Nivelul ridicat al supraîncordării se reflectă în supraîncordarea posturală şi gesturală,

hiperreactivitatea la stimulii surveniţi brusc sau neaşteptat şi în mişcările care trădează
nervozitatea. Frecvent , persoanele cu anxietate generalizată, se plâng de tensiune în zona
gâtului, cefei, umerilor şi părţii superioare a spatelui, diaree cronică, poliurie şi tulburări de
somn (insomnii şi coşmaruri). Ei transpiră frecvent şi au de obicei palmele ude. Pot suferi de
hipertensiune arterială, puls accelerat, tulburări respiratorii sau palpitaţii fără vreun motiv de
natură fiziologică. Indiferent cât de bine le merge în viaţă, ei sunt temători şi aşteaptă mereu un
eveniment negativ. Temerile şi fanteziile lor vagi, combinate cu hipersensibilitatea lor îi fac să se
simtă trişti şi descurajaţi. Nu numai că au dificultăţi în luarea deciziilor, dar după ce au luat o
hotărâre se frământă să nu fi greşit cumva şi se gândesc la tot felul de factori neprevăzuţi care ar
putea duce la dezastre. Cum au scăpat de o sursă de îngrijorare, găsesc imediat alta, astfel încât
rudele şi prietenii îşi pierd adesea răbdarea cu ei. Şi seara la culcare, în loc să se odihnească
liniştiţi, ei îşi trec în revistă greşelile, reale sau imaginare. Când nu ruminează problemele
trecute, anticipează toate greutăţile şi problemele ce ar putea apărea în viitor. În timpul somnului
au vise terifiante în care visează că sunt asasinaţi, strangulaţi, cad de la înălţime etc. (Holdevici
I., 1998, pp. 9-10)

Posibilităţi de intervenţie terapeutică

 Persoanele care suferă de tulburare anxioasă generalizată sunt de obicei foarte tenisonate
şi se îngrijorează excesiv. Mulţi oameni suferind de anxietate generalizată îşi dau seama perfect
că îngrijorările lor par celorlaţi caudate. Totuşi această conştientizare nu influenţează nivelul
anxietăţii. Ei continuă să aibă premoniţia unor catastrophe chiar dacă aceste nu au avut niciodată
loc. Când anxietatea generalizată face viaţa imposibilă se recomandă ajutorul unui specialist.
(Tallis F., 1996, pp. 104-105)
Psihoterapia este necesară în aceste cazuri deoarece ajută persoanele să identifice
diferenţele dintre îngrijorarea productivă şi cea neproductivă. Cu ajutorul psihoterapiei, pacientul
va invăţa tehnici de a limita perioada de timp dintr-o zi în care se ingrijorează şi va învăţa cum să
îşi petreacă altfel timpul. Acestea sunt doar câteva beneficii ale psihoterapiei in cazul anxietăţii
generalizate, deoarece în funcţie de fiecare individ se aplica şi alte tehnici în vederea ameliorarii
stării persoanei ce are anxietate generalizată. Unele studii au dovedit faptul ca terapia cognitiv-
comportamentală este mult mai eficientă în cazul anxietăţii generalizate decât tratamentul
medicamentos.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală are drept obiectiv reducerea anxietăţii prin

intermediul învăţării pacienţilor să identifice, să evalueze, să controleze şi să modifice gândurile
negative legate de pericole potenţiale, cât şi comportamentele asociate cu acestea. (Holdevici I.,
1996, p. 119)

Metodele şi tehnicile abordării cognitiv-comportamentale consilierii / psihoterapiei se

grupează in două categorii (Holdevici I., 1996, pp. 119-126):

A. Metode şi tehnici de identificare a gândurilor negative, în care sunt incluse:

 discutarea unei experienţe emoţionale recente;

 utilizarea tehnicii imaginaţiei dirijate sau a jocului dramatic pentru a retrăi o
experienţă emoţională
 utilizarea modificărilor de dispoziţie în cursul unei şedinţe de consiliere;
 determinarea semnificaţiei unui eveniment;
B. Metode şi tehnici de modificare a gândurilor negative şi a comportamentelor aferente,
respectiv:
 raţionalizarea;
  furnizarea de informaţii despre mecanismele anxietăţii;;
 distragerea atenţiei;
 programarea activităţilor
 verificarea veridicităţii gandurilor negative automate
 experimentarea in sfera comportamentului;

Cu ajutorul psihoterapiei cognitive-comportamentale, pacientul va învăţa să se ajute

singur, va achiziţiona abilităţi prin care să rezolve nu numai prolemele prezente, ci şi eventualele
problem similar ce pot apărea în viitor.

Un rol important îl au terapia comportamentelor de evitare, prin care terapeutul trebuie să

încurajeze pecienţii să intre în situaţii sau se angajeze în activităţi pe care au tendinţa să le evite
pentru a verifica dacă lucrurile de care se tem se vor produce într-adevăr şi învăţarea unor noi
modele de comportament şi a unor deprinderi de a face faţă situaţiilor. (Holdevici I., 1996, p.
129).

De asemenea, un rol important îl au şi tehnicile de relaxare, care îi ajută pe pacienţi să-şi

demonstreze faptul că ţin sub control simptomele lor. Pentru unii este necesar a folosi tehnici de
relaxare,mai ales aceia care trăiesc într-o stare de continuă tensiune sau le este dificil a se relaxa.

Scopul psihoterapiei cognitiv-comportamentale este modificarea şi controlarea

comportamentului nedorit şi schimbarea tiparelor neproductive sau intruzive. Persoana învaţă să
se descurce în situaţii dificile, prin expunere controlată la factorii care produc anxietate. Persoana
işi examinează sentimentele şi invaţă să separe gândurile realiste de cele nerealiste.

CONCLUZII
 Anxietatea reprezintǎ o problematicǎ interesantǎ atât pentru oamenii de ştiinţǎ, pentru
specialişti, cât şi pentru indivizii comuni, aceasta deoarece stǎrile anxioase sunt resimţite de
fiecare om pe parcursul vieţii sale, având o intensitate mai micǎ sau mai mare.

În lucrarea sa, “Cum să ne stăpânim de stările de nelinşte şi îngrijorare”, Dr. Frank Fallis
ne explică modul în care putem determina ca îngrijorarea să “lucreze” în folosul nostrum, să ne
ajute la evitarea stresului şi anxietăţii. De asemenea, autorul preciza faptul că chiar dacă ni se
pare dificil să facem faţă unei îngrijorări care este o componentă a anxietăţii, nu înseamnă că nu
vom reuşi niciodată să o depăşim. Tot dr. Frank Fallis recomandă solicitarea ajutorului unui
specialist în cazul în care ne confruntăm cu astfel de probleme, deoarece astfel vom dobândi o
serie de abilităţi care ne vor ajuta să ne reducă nivelul anxietăţii şi să ne atenueze anxietatea.

În lucrarea “Psihoterapia tulburărilor anxioase”, Irina Holdevici precizează faptul că

metodele de psihoterapie sunt simple, economice şi pot fi, cu unele adaptări, utilizate şi de
subiectul însuşi, chiar şi în afara unor cabinete specializate de psihoterapie sau, în orice caz, după
un număr minimal de şedinţe realizate sub îndrumarea unui terapeut calificat.

Dacă avem o problemă, trebuie să ne facem timp să le rezolvăm cât mai repede, înainte sa
genereze îngrijorare. Intr-o lume atat de generoasa in surse de stres, este foarte greu să ne
pastrăm zambetul pe buze, de dimineaţă pâna seara. Pentru binele nostru, ar trebui să ne
deconectăm de acele îngrijorari pe care nu le putem gestiona, mai ales ca există şanse mari ca
acestea sa fie nerealiste. Dacă problema care ne frământă nu este soluţionată, starea de
îngrijorare se amplifică si devine dăunătoare pentru sănătate. Viaţa ar trebui sa fie o aventură
minunată, iar viitorul nu este întotdeauna atât de sumbru cum am putea crede. De aceea, trebuie
să preţuim viaţa şi să nu o risipim cu griji şi frică.

BIBLIOGRAFIE
 Freud, Anna, (2002), Normal şi patologic la copil : evaluări ale dezvoltării. tr. de C.
Alecu, C. Popescu. Bucureşti: Fundaţiei Generaţia

 Holdevici, Irina, (1996), Elemente de psihoterapie, ediţia a III-a, Bucureşti: All

 Holdevici, Irina, (1998), Psihoterapia anxietăţii : abordări cognitiv-comportamentale,

Bucureşti: Universitară

 Holdevici, Irina, (1995), Sugestiologie şi psihoterapie sugestivă, Bucureşti: Victor

 Popescu–Neveanu, Paul, (1978), Dicţionar de psihologie, Bucureşti: Albatros

 Romila, Aurel(coord.), (2003) , Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale,

ediţia a IV-a, text revizuit, Bucureşti: Asociaţiei Psihiatrilor Liberi din România

 Tallis, Frank, (1996), Cum să ne stăpânim de stările de nelinşte şi îngrijorare. tr. de T.

Avacum. Bucureşti: Polimark