Politica oficială de sănătate a Uniunii Europene

Prima investitură oficială a Uniunii Europene în domeniul sănătăţii publice i-a fost
conferită prin Tratatul de la Maastricht în 1992. Uniunea Europeană a fost atunci mandatată să
încurajeze cooperarea între state şi să acorde sprijin pentru acţiunile acestora în domeniul
sănătăţii publice. Acest mandat a fost întărit în octombrie 1997 prin Tratatul de la Amsterdam,
când autoritatea Uniunii Europene asupra politicii de sănătate a fost revizuită.
Astfel, Uniunea Europeană a fost autorizată să asigure „o protecţie a sănătăţii umane la
nivel înalt” prin definirea şi implementarea tuturor activităţilor şi politicilor Uniunii, iar
împreună cu statele membre să îmbunătăţească sănătatea publică, să prevină bolile şi să înlăture
sursele de pericol pentru sănătatea umană, acordând sprijin şi conlucrând cu statele membre.1
Elaborarea legilor şi politicilor din domeniul sănătăţii este realizată în cadrul Uniunii
Europene de către Comisia Europeană de Sănătate şi de noul Forum European pentru Sănătate,
organism cu rol pur consultativ, înfiinţat special pentru a formula politicile de sănătate ale
uniunii. În prima sesiune a Forumului, din noiembrie 2001 s-a decis printre altele că sănătatea şi
procesul de lărgire a Uniunii Europene trebuie să reprezinte una din priorităţile de bază. Cu
ocazia întrunirii din noiembrie 2002 a Forumului European pentru Sănătate, s-au elaborat nişte
recomandări privind sănătatea, în contextul lărgirii Uniunii Europene:
- creşterea investiţiilor în cadrul sistemelor de sănătate şi în domeniul sănătăţii publice
- dezvoltarea şi creşterea rolului organizaţiilor non-guvernamentale care au ca obiect de activitate
îmbunătăţirea stării de sănătate, precum şi a altor grupuri reprezentative
- creşterea rolului de stewardship a Uniunii Europene, care în contextul lărgirii Uniunii ar trebui
să iniţeze o serie de măsuri prin care să fie sprijinite acţiunile întreprinse la nivel naţional în
domeniul sănătăţii publice şi al îngrijirilor de sănătate
- modalitatea prin care ţările candidate la Uniunea Europeană pot beneficia de programele de
sănătate ale Uniunii şi instrumentele care pot fi folosite în acest scop
Recomandările Forumului European pentru Sănătate au ca scop alinierea tuturor ţărilor
europene la standarde şi nivele unitare şi pregătirea acestora pentru implementarea planului de
acţiuni al Programului Comunitar al Uniunii Europene din domeniul sănătăţii publice pentru

1
Centrul pentru Politici şi Servicii de Sanatate, în cadrul împrumutului Băncii Mondiale, op. cit, p. 36
perioada 2003-2008, program care a fost adoptat prin Decizia nr. 1786/2002 a Parlamentului
European şi a Consiliului Uniunii Europene. Cele 3 mari obiective ale acestui Program sunt:
- dezvoltarea şi îmbunătăţirea sistemelor de informaţii şi cunoştinţe din domeniul sănătăţii
publice
- dezvoltarea capacităţii de reacţie rapidă la ameninţările la adresa sănătăţii - intervenţia asupra
determinanţilor stării de sănătate
O nouă stategie în materie de sănătate la nivelul CE
Sănătatea ocupă un loc central în viaţa oamenilor şi trebuie susţinută prin acţiuni şi
politici eficiente în statele membre, la nivelul CE şi la nivel mondial.2
Statelor membre le revine principala responsabilitate pentru politica în domeniul sănătăţii şi
furnizarea de servicii de asistenţă medicală cetăţenilor europeni.
Rolul CE nu este acela de a reflecta sau dubla activitatea acestora. Cu toate acestea,
există anumite domenii în care statele membre nu pot acţiona eficient în mod independent şi în
care acţiunea comună la nivelul Comunităţii este indispensabilă
– În primul rând, evoluţiile demografice, inclusiv îmbătrânirea populaţiei modifică
modelele patologice şi exercită presiuni asupra viabilităţii sistemelor de sănătate ale UE.
Sprijinirea unui mod sănătos de îmbătrânire înseamnă atât promovarea sănătăţii pe toată
Comunitatea Europeană, durata vieţii, urmărind prevenirea problemelor de sănătate şi a
dizabilităţilor de la o vârstă fragedă, precum şi combaterea inegalităţilor în materie de sănătate,
asociate factorilor sociali, economici şi de mediu.
– În al doilea rând, pandemiile, incidentele fizice şi biologice majore şi bioterorismul
reprezintă posibile ameninţări importante la adresa sănătăţii. Schimbările climatice cauzează noi
modele de boli transmisibile. Coordonarea şi reacţia rapidă la ameninţările la adresa sănătăţii la
nivel mondial precum şi sporirea capacităţilor CE şi a ţărilor terţe în acest domeniu constituie o
componentă esenţială a rolului Comunităţii în materie de sănătate. Aceste aspecte sunt strâns
legate de obiectivul strategic general de securitate vizat de Comisie.
– În al treilea rând, sistemele de asistenţă medicală au cunoscut o evoluţie importantă în
ultimii ani, datorată, în parte, dezvoltării rapide a noilor tehnologii care revoluţionează modul de
promovare al sănătăţii, precum şi modul de anticipare, prevenire şi tratare a bolilor. Acestea

2
Comisia Comunităţilor Europene, Carte Albă, Împreună pentru sănătate: O abordare strategică pentru UE 2008-
2013, Bruxelles, 23.10.2007
includ tehnologiile informaţiei şi comunicării (TIC), inovaţiile în genomică, biotehnologie şi
nanotehnologie.3
Cartea albă stabileşte o strategie până în 2013, când va avea loc o revizuire care va
promova definirea viitoarelor acţiuni în vederea realizării obiectivelor.
Cartea albă este însoţită de un document de lucru al serviciilor Comisiei.
Principii fundamentale şi obiective strategice în materie de sănătate:
O strategie bazată pe valori comune în domeniul sănătăţii
În iunie 2006, Consiliul a adoptat o declaraţie asupra valorilor şi principiilor comune în
sistemele de asistenţă medicală ale UE, care enumeră valorile fundamentale de universalitate,
acces la îngrijire de bună calitate, echitate şi solidaritate.
Carta Drepturilor Fundamentale recunoaşte dreptul de acces al cetăţenilor la asistenţă
medicală preventivă şi dreptul de a beneficia de tratament medical.
Autodeterminarea cetăţenilor reprezintă o valoare fundamentală. Asistenţa medicală devine
din ce în ce mai orientată către pacient şi individualizată, iar pacientul devine din ce în ce mai
mult un subiect activ, în loc de simplu obiect al serviciilor de asistenţă medicală.
Reducerea inegalităţilor în materie de sănătate trebuie să figureze printre valorile referitoare
la ameliorarea sănătăţii. Deşi numeroşi europeni se bucură de o viaţă mai îndelungată şi mai
sănătoasă decât generaţiile anterioare, există inegalităţi majore în ceea ce priveşte sănătatea, atât
între state membre şi regiuni cât şi în cadrul acestora, precum şi la scară mondială.
În ultimul rând, politica în domeniul sănătăţii trebuie să fie axată pe cele mai bune dovezi
ştiinţifice disponibile preluate din date şi informaţii corecte, şi pe baza unor cercetări relevante.
„Sănătatea este bunul cel mai de preţ”
Sănătatea este importantă pentru bunăstarea indivizilor şi a societăţii, însă o populaţie
sănătoasă reprezintă, de asemenea, o condiţie necesară pentru productivitate şi prosperitate
economică. În 2005, numărul anilor de viaţă sănătoasă (HLY) a fost inclus ca indicator structural
la Lisabona, pentru a sublinia faptul că speranţa de viaţă a populaţiei care se bucură de o stare
bună de sănătate – nu doar durata vieţii – constituie un factor esenţial de creştere economică.4
Cheltuielile privind sănătatea nu reprezintă doar un cost, ci o investiţie.

3
Comisia Comunităţilor Europene, op. cit., p.56
4
Comisia Comunităţilor Europene, op. cit., p.56
 Cheltuielile cu asistenţa medicală ar trebui însoţite de investiţii în prevenirea, protejarea
şi ameliorarea stării fizice şi mentale generale ale populaţiei, care, în conformitate cu datele
OCDE, se ridică în prezent la 3% în medie din bugetul total anual alocat sănătăţii în statele
membre, în comparaţie cu 97% destinat tratamentelor şi asistenţei medicale.
Sectorul european al sănătăţii este un furnizor important de locuri de muncă şi formare
profesională: sectorul sănătăţii şi al serviciilor sociale reprezintă un motor esenţial al expansiunii
sectorului serviciilor încă din anul 2000 (până la 2,3 milioane de locuri de muncă). Sectorul în
creştere al sănătăţii reprezintă, de asemenea, o sursă şi un utilizator important al tehnologiilor
inovatoare, sprijinind politica regională, precum şi coeziunea economică şi socială.5
Sănătatea în toate politicile (abordarea HIAP)
Sănătatea populaţiei nu priveşte numai politica în domeniul sănătăţii. Şi alte politici
comunitare joacă un rol esenţial, de exemplu politică regională şi de mediu, impozitarea
tutunului, reglementarea produselor farmaceutice şi a produselor alimentare, sănătatea
animalelor, cercetarea şi inovarea în domeniul sănătăţii, coordonarea sistemelor de securitate
socială, sănătatea în politica de dezvoltare, sănătatea şi securitatea la locul de muncă, TIC şi
protecţia împotriva radiaţiilor, precum şi coordonarea agenţiilor şi serviciilor care reglementează
importurile.
Stabilirea unor sinergii cu aceste sectoare şi altele este crucială pentru o politică
comunitară energică în domeniul sănătăţii şi multe sectoare vor coopera pentru a îndeplini
obiectivele şi acţiunile prezentei strategii.
Vocea UE trebuie să se facă mai bine auzită în domeniul sănătăţii la nivel mondial
În contextul globalizării, este dificilă separarea acţiunilor naţionale sau comunitare de
cele ale politicii mondiale, având în vedere că problemele de sănătate mondiale au repercusiuni
asupra politicii interne a Comunităţii în domeniul sănătăţii şi viceversa. CE îşi poate aduce
contribuţia la sănătatea mondială prin împărtăşirea valorilor, experienţei şi competenţei sale,
precum şi prin luarea unor măsuri concrete pentru ameliorarea sănătăţii.
Contribuţia UE la sănătatea mondială necesită interacţiunea între mai multe domenii ale
politicii, cum ar fi sănătatea, cooperarea pentru dezvoltare, acţiunea externă, cercetarea şi
comerţul. O coordonare sporită în materie de sănătate cu organizaţiile internaţionale ca OMS şi
alte agenţii competente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Banca Mondială, Organizaţia

5
Comisia Comunităţilor Europene, op. cit., p.58
internaţională a muncii, OCDE şi Consiliul Europei, precum şi cu alţi parteneri şi ţări strategice
va permite, de asemenea, ca vocea UE în domeniul sănătăţii mondiale să se facă mai bine auzită,
sporind totodată influenţa şi vizibilitatea să la înălţimea puterii sale economice şi politice.6
Obiective strategice
Politica în domeniul sănătăţii la nivel comunitar ar trebui să promoveze sănătatea, să
protejeze cetăţenii împotriva ameninţărilor şi să susţină durabilitatea.
Pentru a răspunde provocărilor majore cu care se confruntă sănătatea în UE, prezenta
strategie identifică trei obiective ca domenii principale de acţiune pentru următorii ani.
Promovarea unei stări bune de sănătate într-o Europă care îmbătrâneşte
Îmbătrânirea populaţiei, care rezultă din ratele scăzute de natalitate şi dintr-o creştere a
speranţei de viaţă reprezintă un fenomen bine cunoscut în prezent. Până în anul 2050, numărul
persoanelor în vârstă de peste 65 de ani va creşte cu 70% în UE.
Grupa de vârstă de peste 80 de ani va creşte cu 170%.
Aceste schimbări se vor traduce probabil printr-o cerere crescută de servicii de asistenţă
medicală, dar şi printr-o diminuare a populaţiei active. Această evoluţie ar putea genera o
creştere a cheltuielilor de sănătate cu 1 până la 2% din PIB în statele membre până în anul 2050.
În medie, acestea ar echivala cu o creştere de aproximativ 25% a cheltuielilor cu asistenţa
medicală, ca pondere din PIB. Cu toate acestea, conform previziunilor Comisiei, dacă populaţia
poate să se bucure de sănătate pe măsură ce speranţa de viaţă este tot mai mare, creşterea
cheltuielilor cu sănătatea datorate îmbătrânirii populaţiei s-ar reduce la jumătate.
Îmbătrânirea sănătoasă trebuie susţinută prin acţiuni de promovare a sănătăţii şi de
prevenire a bolilor de-a lungul întregii vieţi prin abordarea unor factori cheie cum ar fi
alimentaţia necorespunzătoare, activitatea fizică, consumul de alcool, droguri şi tutun, riscurile
pentru mediu, accidentele de circulaţie şi accidentele domestice.
Ameliorarea sănătăţii copiilor, a adulţilor de vârstă activă şi a persoanelor în vârstă va
contribui la crearea unei populaţii sănătoase şi productive şi va favoriza o îmbătrânire sănătoasă
atât în prezent, cât şi în viitor. De asemenea, îmbătrânirea sănătoasă este sprijinită de acţiuni
menite să încurajeze adoptarea unor moduri de viaţă sănătoase şi să reducă comportamentele
nocive, să prevină şi să trateze anumite afecţiuni specifice, inclusiv tulburările genetice.

6
Comisia Comunităţilor Europene, op. cit., p.59
Dezvoltarea medicinii geriatrice trebuie să fie încurajată activ, punând accentul pe asistenţa
individualizată. 7
Îngrijirile medicale cu caracter paliativ şi o mai bună cunoaştere a bolilor
neurodegenerative, cum ar fi boala Alzheimer, constituie, de asemenea, necesităţi importante
care trebuie luate în considerare. Există, de asemenea, posibilitatea continuării activităţii cu
privire la sânge, ţesuturi, celule şi organe, inclusiv problemele referitoare la transplanturi.
Protejarea cetăţenilor de ameninţările la adresa sănătăţii
Acţiunea la nivel comunitar pentru protecţia sănătăţii populaţiei cuprinde evaluarea
ştiinţifică a riscurilor, pregătirea şi reacţia la epidemii şi bioterorism, strategiile de abordare a
riscurilor asociate unor boli şi stări specifice, acţiunile în caz de accidente şi vătămări corporale,
îmbunătăţirea securităţii lucrătorilor şi acţiunile privind siguranţa alimentelor şi protecţia
consumatorului.
Pe plan mondial, creşterea schimburilor comerciale şi a călătoriilor au determinat apariţia
unor noi riscuri, facilitând propagarea bolilor transmisibile.
Combaterea pandemiilor sau a incidentelor biologice şi abordarea ameninţării
bioterorismului impun o cooperare la nivel comunitar şi o coordonare între statele membre şi
actorii internaţionali.
Noile ameninţări la adresa sănătăţii, cum ar fi cele legate de schimbările climatice
necesită, de asemenea, acţiuni în scopul evaluării impactului lor potenţial asupra sănătăţii publice
şi sistemelor de asistenţă medicală. Securitatea pacienţilor constituie o altă sursă importantă de
preocupare. În Regatul Unit, 10% din pacienţii admişi în spital sunt victimele efectelor adverse
ale serviciilor de asistenţă medicală, iar această problemă ar putea atinge proporţii similare şi în
alte ţări ale UE.
Promovarea unor sisteme de sănătate dinamice şi a noilor tehnologii
Sistemele de sănătate ale UE sunt supuse unor presiuni crescânde de a răspunde
provocărilor de îmbătrânire a populaţiei, aşteptărilor crescânde ale cetăţenilor, migraţiilor şi
mobilităţii pacienţilor şi a cadrelor medicale.8
Noile tehnologii pot revoluţiona asistenţa medicală şi sistemele de sănătate şi contribui
laviabilitatea lor viitoare. E-sănătatea, genomica şi biotehnologiile pot ameliora prevenirea

7
Comisia Comunităţilor Europene, op. cit., p.89
8
Comisia Comunităţilor Europene, op. cit., p.34
bolilor, asigurarea tratamentului şi pot susţine o schimbare a orientării dinspre asistenţa
spitalicească către profilaxie şi îngrijire medicală primară.
E-sănătatea poate contribui la asigurarea unei asistenţe mai bune, orientate către cetăţean,
precum şi la scăderea costurilor şi sprijinirea interoperabilităţii dincolo de frontierele naţionale,
facilitând mobilitatea şi securitatea pacienţilor. Cu toate acestea, trebuie evaluate corespunzător
noile tehnologii, inclusiv sub raportul cost-eficienţă şi echitate, şi trebuie luate în considerare
implicaţiile formării şi capacităţii cadrelor medicale. Tehnologiile noi şi puţin cunoscute pot
genera preocupări de ordin etic şi trebuie examinate aspectele legate de încrederea cetăţenilor.