Potecile pădurii s-au golit; În amurgul de octombrie în lac Se-oglindeşte un cer încremenit; Pe întinsul apei, printre pietre, Plutesc cincizeci plus nouă lebede. Au trecut nouăsprezece toamne De când le-am zărit întâia oară; Abia le numărasem, când brusc, Într-un singur val, le-am văzut cum coboară Prin aer cu-alura navelor în drum de capă Şi-n sparte cercuri aterizează-n apă. Am urmărit un timp aceste frumoase păsări Şi-acum am inima-întristată. Nimic nu mai e cum a fost când ascultam Pe mal, în amurgul de-altădată, Ritmul de inimă-ale aripilor vibrând sonor – Când călcam prin iarbă cu pas sprinten şi uşor.