Drepturile și libertățile fundamentale ale omului

,,Întrucât omul se naşte liber şi stăpân pe soarta sa, nimeni nu poate, indiferent de pretext,
să-l supună fără voia sa.1” - Celebrul citat al cunoscutului filozof Jean-Jacques Rousseau, face
trimiterea directă către drepturile omului și libertățile pe care acesta le are.

I. Istoria Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului

Drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor îți au rădăcinile în multe culturi și

tradiții ancestrale, codul Hammurabi din Babilonia fiind primul cod legislativ scris ce urmărea
impunerea domniei legii în regat, pentru distrugerea răului și violenței. Carta Cyrus inițiată de
regale Persiei în anul 570 î.Hr., era cea prin care erau recunoscute dreptul la libertate, Securitate,
libertate de mișcare și drepturile economice și sociale. Declarația Drepturilor și Magna Carta
engleză din anul 1215, enumera o serie de drepturi și în același timo a pus bazele principiului
egalității în fața legii. La 26 Iunie 1945 a fost semnată Carta Națiunilor Unite ce avea drept obiectiv
principal apărarea generațiilor viitoare de posibile războaie, și egalitatea de drepturi dintre femei
și bărbați2. Aproximativ toate regiunile lumii au elaborat instrumente proprii pentru protecția
drepturilor și a libertăților fundalemntale ale omului: Convenția Americană a Drepturilor Omului
din anul 1969; Carta Africană a Drepturilor Omului și Popoarelor din anul 1986; Convenția
Europeană a Drepturilor Omului din anul 1950; Dreclarația Asiatică a Drepturilor Omului și Carta
Arabă a Drepturilor Omului.

II. Noțiunea de drepturi și libertăți fundamentale

Drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor pot fi definite ca fiind acele drepturi
inerte naturii noastre, fără care nu putem trăi ca ființe umane, acestea permitându-ne dezvoltarea și
ultilizarea în mod deplin a calităților umane, precum conștiința, inteligența, etc. Încă de la început,
drepturile omului erau denumite ca ,,drepturi naturale”, ca mai apoi să apară forma utilizată în

1
Jean – Jeacques Rousseau, Despre contactul social, 1762
2
A. Nastase, Drepturile omului – religia sfarsitului de secol, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti,
1992, Pag. 18

1
prezent, cea de ,,drepturi ale omului”3. Principalele noțiuni sunt cel mai des întâlnite în domeniul
juridico-filosofic al drepturilor omului, noțiuni dezbătute la nivel national, cât și international:
drepturi ale omului, libertăți fundamentale, drepturi comune, drepturi ale cetățenilor, drepturi ale
popoarelor, drepturi universale, etc.
Privite din punct de vedere moral, drepturile omului reprezintă ,, limita etică inferioară ce nu poate
fi depășită decât cu riscul atingerii demnității persoanei umane în ceea ce constituie libertatea sa
naturală”4.
Drepturile, libertățile și îndatoririle fundalemntale ale omului, cu toate implicațiile teoretice și
practice, reprezintă un domeniu important în ceea ce privește preocupările fiecărei țări, dar și în ale
organizațiilor internaționale. Toate aceste drepturi și libertăți sunt bazate pe dorința omului de a
trăi într-o societate / lume în care demnitatea și bunăstarea fiecărei persoane umane primează, iar
oamenii se bucură de respect și protecție. Negarea și nerespectarea tuturor acestor drepturi și
libertăți fundamentale reprezintă o tragedie individuală și personală, și creează, de asemenea,
premizele neliniștilor sociale și politice, luând naștere violența și conflictul între societăți și națiuni.
O primă problemă teoretică o constituie definirea drepturilor fundamentale cetățenești, iar
pentru definirea lor trebuie luate în considerare următoarele5:
a) Sunt drepturi subiective
b) Sunt drepturi esențiale pentru cetățeni
c) Datorită importanței pe care o au sunt înscrise în acte, declarații de drepturi și constituții

III. Drepturile și libertățile fundamentale ale omului în Documentele Internaționale

Declarația Universală a Drepturilor Omului este cel mai important document internațional
cu privire la drepturile inalienabile și inviolabile ale tuturor membrilor omenirii, declarație
proclamată într-o rezoluție a Adunării Generale pe 10 Decembrie 1948, fiind un ,,ideal comun spre
care trebuie să tindă toate popoarele și națiunile6”. Declarația cuprinde numeroase drepturi, de
ordin civil, politic, economic, social și cultural la care toți oamenii sunt îndreptățiți, fiind primul

3
Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Drepturile, libertățile și îndatoririle fundalemntale, Institutul Român pentru
Drepturile Omului, București, 1992, p.32
4
Pierre, Bercis, – Guide des droits de l’homme, Ed. Hachette Education, Paris, 1993, p.11
5
Ioan Muraru, Drept constituţional şi institutii politice, Editura Actami, Bucuresti, 1998.,p165
6
Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Drepturile, libertățile și îndatoririle fundalemntale, Institutul Român pentru
Drepturile Omului, București, 1992, p.55-65

2
segment al Declarației Internaționale a Drepturilor Omului, ce include Convenția Internațională
privind Drepturile Economice, Culturale și Sociale, Convenția Drepturilor Civile și Politice, cât și
Protocolul Opțional, adoptate de Adunarea Generală în anul 1966.
Declarația Universală a Drepturilor Omului cuprinde două categorii de drepturi: pe de-o
parte drepturile civile și politice, și pe de altă parte drepturile economice, sociale și culturale7.

a) Drepturi civile și politice:

 dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei (Art. 3);
 interzicerea sclaviei şi a comerţului cu sclavi (Art. 4);
 interzicerea torturii, a pedepselor şi tratamentelor inumane (Art. 5);
 dreptul la protecţie în faţa legii (Art. 7);
 dreptul la un proces echitabil şi public cu aplicarea prezumţiei de nevinovăţie şi interzicerea
aplicării legilor şi sancţiunilor "ex post facto" (Art.10 şi 11);
 dreptul la libera circulaţie şi de a-şi alege reşedinţa în interiorul unui stat (Art. 13);
 dreptul de a părăsi şi de a reveni în ţara sa (Art. 14);
 dreptul de a avea o cetăţenie şi de a o schimba (Art. 15);
 dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie pe baza egalităţii şi a consimţământului
liber şi deplin (Art. 16);
 dreptul la proprietate (Art. 17);
 dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi religie (Art. 18);
 dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării (Art. 19);
 dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere paşnică (Art. 20).

b) Drepturi economice, sociale şi culturale:

 dreptul la securitate socială (Art. 22);
 dreptul la muncă, libera alegere a muncii şi ocrotirea împotriva şomajului (Art. 23, pct. 1);
 dreptul la salariu egal pentru muncă egală (Art. 23, pct. 2);

7
Tudor Drăganu - Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex,Bucureşti, 1998, p. 162

3
  dreptul la o retribuţie satisfăcătoare ce poate fi completată prin alte mijloace de protecţie
socială (Art. 23, pct. 4);
 dreptul la odihnă şi recreaţie (Art. 24);
 dreptul la un nivel de trai care să asigure sănătatea şi bunăstarea sa şi a familiei sale, precum
şi dreptul la asigurare în caz de şomaj, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în
celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări
independente de voinţa sa (Art. 25, pct. 1);
 dreptul la ocrotire deosebită a mamei şi copilului (Art. 25, pct. 2);
 dreptul la învăţătură, ce trebuie să fie gratuită la nivelul elementar şi general (Art. 26);
 dreptul de a participa în mod liber la viaţa culturală a colectivităţii, de a se bucura de arte
şi de a participa la progresul ştiinţific şi la binefacerile lui (Art.27,pct.1);
 dreptul la ocrotirea intereselor materiale şi morale ce decurg din orice lucrare ştiinţifică,
literară şi artistică al cărei autor este (Art. 27, pct.2).

Pe lângă drepturile enumerate mai sus, Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează și
obligațiile pe care orice persoană le are față de colectivitatea în cadrul căreia își dezvoltă în mod
liber și deplin personalitatea. Exercitarea drepturilor și libertăților cuprinse în Declarație este
supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, pentru asigurarea respectării acestora, precum și a
cerințelor de morală, ordine publică și bunăstare general în cadrul societății8. Documentul principal
ce asigură protecția drepturilor și libertăților omului este Convenția C.E.D.O, adoptată în anul
1950, intrată în vigoare pe 3 Septembrie 1953, ce are ca obiectiv, pe lângă enunțarea drepturilor
civile și politice, protecția lor prin intermediul sistemului garanțiilor internaționale ce permit
controlul internațional.

8
DOINA MICU, Garantarea Drepturilor Omului, Editura "All Beck", Bucureşti,1998, pag. 1-11