Atestat

Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Tulcea
EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII

ABSOLVENȚILOR ȊNVĂȚĂMÂNTULUI LICEAL
Structura unui sistem pneumatic
Coordonator,
Cismaru Mihaela
Candidat,
Pazargic Marius
Tulcea,
2018
Pazargic Marius, clasa a XII-a B
Colegiul Tehnic “Henri Coandă” TULCEA, an şcolar 2017-2018
Cuprins
Argument .................................................................................................................................. 4
Capitolul I: Structura unui sistem pneumatic ...................................................................... 7
Capitolul II: Generatoare de energie pneumatică (despre compresoare) .......................... 9
2.1. Generatoare de energie .................................................................................................... 9
2.2. Compresoare.................................................................................................................. 10
2.2.1. Compresoarele volumice ........................................................................................... 10
2.2.2. Compresoare dinamice ............................................................................................... 10
2.2.3. Compresorul cu palete .............................................................................................. 10
2.2.4. Compresor cu piston rotativ ....................................................................................... 11
2.2.5. Compresorul cu spirale (Scroll) ................................................................................. 12
2.2.6. Compresoarele cu piston ........................................................................................... 12
2.2.7. Realizarea comprimării ............................................................................................. 14
2.2.8. Compresoarele deschise ............................................................................................. 14
2.2.9. Compresoarele semiermentice ................................................................................... 15
2.2.10. Compresoarele ermetice .......................................................................................... 15
2.2.11. Compresorul birotor (dublu şurub) .......................................................................... 16
2.2.12. Elemente auxiliare ale compresoarelor ................................................................... 17
Capitolul III: Structura grupului de aer ............................................................................. 19
3.1. Supapele ........................................................................................................................ 19
3.2. Supapele de siguranță .................................................................................................... 20
3.3. Blocul supapelor ............................................................................................................ 22
3.4. Filtrul de aer .................................................................................................................. 23
Capitolul IV: Dispozitive de reglare a debitului aerului (drosele) .................................... 24
Capitolul V: Elemente de distribuție a aerului comprimat (distribuitoare) .................... 25
Capitolul VI: Elemente de acționare – motoare pneumatice ............................................. 26
6.1. Consideraţii generale ..................................................................................................... 26
6.2. Motoare pneumatice oscilante ....................................................................................... 27
6.3. Tipuri de motoare pneumatice şi descrierea acestora.................................................... 27
Capitolul VII: Sănătate și securitate în muncă ................................................................... 29

7.1. Generalităţi .................................................................................................................... 29
7.2. Norme generale de protecţie a muncii în ateliere .......................................................... 30
7.3. Protecţia împotriva electrocutării .................................................................................. 31
7.4. Protecţia împotriva producerii incendiilor .................................................................... 34
7.5. Accidente şi boli profesionale ....................................................................................... 36
7.6. Măsuri de protecţie în caz de accidentare ..................................................................... 37
Anexe ....................................................................................................................................... 39
Bibliografie ............................................................................................................................. 44
Argument
Ultimele decenii în evoluţia societăţii au cunoscut, fără îndoială, mutaţii

considerabile calitative şi cantitative, rod al unor spectaculoase evoluţii în ramurile de
stiinţă tradiţionale dar şi ca urmare a apariţiei unor domenii noi care s-au impus în mod
firesc prin rezultatele de excepţie care le-au jalonat evoluţia.
Am asistat în ultimii ani la o generalizare a automatizării proceselor de producţie,

urmare firească a integrării roboţilor industriali în procesele de fabricaţie, a apariţiei
celulelor flexibile de producţie, utilizării roboţilor autonomi cu capacităţi senzoriale
sporite, a înlocuirii aproape complete a omului în anumite procese tehnologice ce
necesitau efort fizic mare sau condiţii periculoase de muncă şi a dezvoltării inteligenţei
artificiale ca premiză teoretică, dar şi asociată cu un puternic suport tehnologic.
În acest context a apărut MECATRONICA considerată de unii ca fiind o ştiinţă

aparte, dar care de fapt reprezintă un domeniu al cercetării obţinut prin interferenţa unor
domenii tradiţionale: mecanică, electronică, calculatoare şi automatică.
Ea este o MECA a celor mai noi realizări ştiintifice și tehnologice în domenii de mare
performanţă și care au avut un impact deosebit în societatea tehnologică a ultimelor
decenii.
Astfel, mecatronica a avut şi are un impact major într-o largă varietate de ramuri
industriale: industria automobilismului, cea a produselor de larg consum, în industria
aparaturii casnice, în biomedicină, robotică şi sisteme de control şi de telecomunicaţii,
etc. De asemenea ea a deservit o ştiinţă extrem de populară în universităţi atât sub
aspectul ponderii de cercetare ştiinţifică cât şi în ceea ce priveşte aspectul educaţional.
Marile universităţi şi-au dezvoltat puternice centre de cercetare în acest domeniu iar
specializările în acest profil au cunoscut o largă audienţă la noile generaţii de studenţi.
Topica noului domeniu include unele din cele mai diverse: micro şi nanotehnologii,
senzori, sisteme de acţionare, materiale compozite şi inteligente, sisteme de conducere,
interfeţe om-maşină, structuri evoluate de procesare, sisteme de proiectare integrată, etc.
Aflată la intersecţia unor domenii ale ştiintei cu performanţe de vârf în

implementarea noilor tehnologii, mecatronica abordează concepte şi sisteme noi în
ingineria micro şi nano senzorilor şi sistemelor de acţionare, materiale şi compozite
pretabile pentru implementări la scară celulară sau atomică, structuri celulare si reţele
neuronale, sisteme ce prefigurează conceptele de nanoelectronică capabile să producă
viitoarele nano-procesoare, noi concepte ale inteligenţei artificiale privind adaptibilitatea,
capacitatea de a raţiona, capacitatea de instruire, noi sisteme de conducere axându-se în
special pe controlul robust, tolerant la defecte, adaptiv, inteligent, sisteme expert şi neuro-
fuzzy etc.
Un rol aparte îl joacă aplicaţiile în medicină şi biologie prin studiul interacţiunii

diferitelor siteme moleculare, dezvoltarea microstructurilor robotice pentru investigare şi
analiză, precum şi proiectarea şi implementarea unor sisteme cu structuri complexe
conţinând componente ale lumii vii şi lumii artificiale.
Este evident că mecatronica, fie ca domeniu autonom, fie ca o arie de interferenţă

extrem de clasice ale ştiintei, acoperă o tematică extrem de vastă şi extrem de actuală prin
impactul pe care îl exercită asupra lumii socio tehnologice.
Fără a-şi propune să epuizeze un domeniu atât de vast, lucrarea de faţă încearcă să
prezinte elementele de bază care constituie suportul teoretic şi aplicativ al mecatronicii.
Organizată în şapte capitole, în lucrare sunt tratate gradat componentele şi

elementele de structură care reperezintă domeniul de intersecţie în mecanică, electronică,
calculatoare şi automatică.
Figura 1: Caracterul interdisciplinar al Mecatronicii
Sistemele mecatronice presupun perceperea schimbărilor din mediul în care evoluează

aplicaţia pentru a putea acţiona corect în vederea atingerii scopului propus.
Subsistemul de conducere al unui sistem mecatronic poate fi implementat în moduri

diferite în funcţie de performanţele aşteptate şi de costurile impuse.
Capitolul I: Structura unui sistem pneumatic
Elementele componente ale unui sistem pneumatic:
 MP-motor pneumatic;
 DC1 şi DC2-drosele de cale;
 DP-distribuitor pneumatic;
 GPA-grup de pregătire a aerului;
 GE-generator de energie.
Sistemul de acţionare pneumatic este un sistem simplu ce are în componenţa sa

următoarele echipamente:
motorul pneumatic MP, care transformă energia pneumatică de intrare în lucru

mecanic util;
elementele de reglare şi control ERC, care îndeplinesc următoarele funcţii:
 dirijează fluidul sub presiune, controlând astfel sensul de mişcare al sarcinii
antrenate de către motor şi oprirea acesteia (distribuitorul pneumatic);
 reglează debitul la valoarea cerută de motor şi prin această viteză de mişcare a
sarcinii (drosele de cale DC1 şi DC2);
 reglează presiunea în sistem, în corespondenţă cu sarcina antrenată;
generatorul de energie GE, care generează energia pneumatică necesară sistemului; în
practică pot fi întâlnite două situaţii:
 când se dispune de o reţea de aer comprimat, caz în care energia necesară este
preluată de la această reţea prin simpla cuplare a sistemului la unul din
posturile de lucru ale reţelei;
 când nu se dispune de reţea de aer comprimat, situaţie în care trebuie apelat la
un compresor.
Figura 1.1. Structura unui sistem pneumatic

Capitolul II: Generatoare de energie pneumatică (despre compresoare)

2.1. Generatoare de energie
Aerul comprimat folosit ca agent purtător de energie și informație în sistemele

pneumatice de acţionare poate fi produs local, cu ajutorul unui compresor, sau centralizat,
într-o stație de compresoare. În staţia de compresoare aerul este aspirat din atmosfera și
comprimat cu ajutorul unor compresoare, și după ce este tratat și înmagazinat într-un rezervor
tampon este distribuit consumatorilor prin intermediul unei rețele de distribuție.
2.2. Compresoare
Așa cum s-a arătat, compresorul transformă energia furnizată de către motorul de
antrenare (electric sau termic) în energie pneumatică. Compresoarele se pot clasifica în două
mari familii:
 compresoare volumice;
 compresoare dinamice (turbocompresoare).
2.2.1. Compresoarele volumice

Acestea realizează creșterea presiunii agentului de lucru prin reducerea volumului
unei cantităţi de aer închise în interiorul unui spațiu delimitat. Aspirația aerului în compresor
și refularea se fac cu intermitențe.
2.2.2. Compresoare dinamice

Acestea realizează creșterea presiunii agentului de lucru prin trasmiterea unei energii
cinetice ridicate unui curent de aer și apoi prin trasformarea acestei energii în presiune statică.
2.2.3. Compresorul cu palete

Este un compresor volumic, utilizat în tehnica frigului încă din anii 1930, dar care
datorită problemelor legate de materialele componente nu a suferit dezvoltări ulterioare.
Partea principală a mașinii este reprezentată de un stator cilindric în interiorul căruia

se învârte un rotor excentric, tangent la cilindru.
Figura 2.1. Schema compresorului cu palete în rotor
1 – cilindru; 2 – piston rotativ; 3 – lamele culisante; 4 – spaţiu de refulare;

5 – spaţiu de aspiraţie; 6 – arbore; 7 – inele pentru limitarea cursei.
2.2.4. Compresor cu piston rotativ

Acest compresor este prezentat din considerente istorice, nefiind foarte răspândit în
prezent. Poate fi considerat ca o variantă a compresorului cu lamele în rotor, având însă o
singură lamelă, montată în stator.
Figura 2.2. Compresor cu piston rotativ

2.2.5. Compresorul cu spirale (Scroll)
Figura 2.4. Spirală fixă (stator)
Figura 2.3. Compresor Scroll
Figura 2.5. Spirală mobilă (rotor)
Din punct de vedere constructiv compresoarele se clasifică în:
 compresoarele cu piston;
 compresoare cu membrană;
 compresoare rotative.
2.2.6. Compresoarele cu piston

Acestea fac parte din familia compresoarelor volumice alternative şi pot fi de trei
tipuri constructive:
 deschis;
 semiermetic;
 ermetic.
Figura 2.6. Compresor deschis Figura 2.7. Compresor semiermetic
Figura 2.8. Compresor ermetic

Figura 2.9. Părţi componene ale compresoarelor cu piston
2.2.7. Realizarea comprimării
În figura de mai jos este reprezentat interiorul unui compresor deschis cu piston.
Figura 2.10. Interiorul unui compresor deschis cu piston
1 – supapă de aspirație; 2 – resort pentru prevenirea loviturilor hidraulice;

3 – piston; 4 – cămașă de cilindru; 5 – canal de aspirație.
2.2.8. Compresoarele deschise

Acestea se pot cupla cu motoare separate, de tip electric sau termic şi pot vehicula
orice tip de agent frigorific. În general sunt utilizate pentru puteri frigorifice medii şi mari.
2.2.9. Compresoarele semiermentice

Compresoarele semiermetice sunt cuplate direct la un motor electric închis într-un
carter demontabil comun. Nu pot vehicula decât freoni şi se utilizează pentru puteri medii.
Permit demontarea atât a motorului cât şi a compresorului, făcând posibile intervenţii
mecanice de întreţinere şi depanare.
Figura 2.11. Compresor semiermetic
1 – bobinajul statorului; 2 – rotor arbore cotit; 3 – bielă; 4 – piston;

5 – supapă de aspiraţie; 6 – supapă de refulare
2.2.10. Compresoarele ermetice

Compresoarele ermetice se aseamănă cu cele semiermetice, dar sunt închise împreună
cu motorul într-o carcasă etanşă nedemontabilă (sudată). Nu pot vehicula decât freoni și sse
utilizează pentru puteri mici şi medii.
Figura 2.12. Secţiune printr-un

compresor ermetic
Figura 2.13. Compresor ermetic montat

într-o capsulă din sticlă
1 – capsulă etanşă; 2 – rotor; 3 – stator;

4 – amortizor de zgomot; 5 – compresor.
2.2.11. Compresorul birotor (dublu şurub)

Comprimarea – Cele mai importante elemente constructive de care depinde procesul
de comprimare sunt geometria rotoarelor şi volumul index.
Rotoarele au cel mai adesea geometria realizată după licenţa Sveridge Rotor Maskiner
(SRM), cu un rotor tată având 4 lobi şi un rotor mamă având 6 canale, ca în figura de mai jos
(2.15), dar există şi realizări cu 5 lobi şi 6 respectiv 7 canale. Debitul acestor compresoare
depinde de diametrul şi lungimea rotoarelor, ca şi de turaţia acestora.
Figura 2.14. Compresor birotor vertical
1- rotor tată; 2 – rotor mamă; 3 – dispozitiv pentru reglarea puterii;

4 – dispozitiv pentru reglarea volumului index.
2.2.12. Elemente auxiliare ale compresoarelor

Separator de ulei – Este amplasat la refularea compresorului şi are ca scop separarea
unei părţi cât mai mari din uleiul antrenat de agentul frigorific din sistemul de ungere, pentru
a-l întoarce în carterul compresorului. Separarea se bazează pe diferenţa de densitate dintre
cele două fluide şi pe modificarea energiei cinetice a acestora, care se poate produce în mai
multe moduri: centrifugare, modificarea bruscă a direcţiei de curgere şi creşterea bruscă a
secţiunii de curgere.
În figura de mai jos este reprezentat un separator de ulei compus dintr-un corp
cilindric (poate să fie orizontal sau vertical) în interiorul căruia există şicane, material de
umplutură (de exemplu inele metalice), sau plase metalice, tricotate sau din pânză. Uleiul
separat se acumulează în partea inferioară, de unde prin intermediul unui robinet cu flotor se
reîntoarce în carter.
Figura 2.15. Separator de ulei
În figura următoare este prezentat un compresor birotor orizontal, iar în cealaltă este
prezentat un compresor birotor vertical.
Figura 2.17. Compresor birotor vertical
Figura 2.16. Compresor birotor orizontal

Figura 2.18. Compresor monorotor
1 – comanda sertarului de reglare a puterii frigorifice;

2 – garnitură mecanică; 3 – palier; 4 – rotor; 5 – sateliţi
Capitolul III: Structura grupului de aer
3.1. Supapele
Ca şi la majoritatea compresoarelor pentru diverse gaze, sunt realizate din discuri
inelare concentrice, cele de aspiraţie la periferie, iar cele de refulare în zona axială. Cursa
supapelor este redusă, iar secţiunile de trecere se calculează pe baza următoarelor viteze:
 30…40 m/s pentru freoni;

 50…60 m/s pentru amoniac.
Figura 3.1. Supape

Supapele cu comandă indirectă (pilotate)
Figura 3.2. Supapă pilotată normal închisă cu comandă internă
3.2. Supapele de siguranță

În cazul inversărilor de sens sau la creșteri accidentale de sarcină peste limitele
admise se dechid pentru a atenua vârfurile de presiune.
Figura 3.3. Supapă cu comandă direct Figura 3.4. Supapă pilotată

Supapele – sunt în general cu lamele. Trebuie reţinut însă că maşinile moderne

utilizează din ce în ce mai mult supape asemănătoare cu cele ale compresoarelor industriale.
Un asemenea exemplu îl reprezintă sistemul DISCUS.
Figura 3.5. Sistemul DISCUS
1 – supapă de refulare DISCUS; 2 – canal de refulare;

3 – canal de aspiraţie.
Alte tipuri de supape :
Figura 3.6. Supapa cu bilă

Figura 3.7. Supapa fluture
3.3. Blocul supapelor
Fiura 3.8. Blocul supapelor
1 – difuzor; 2 – resort ondulat; 3 – amortizor; 4 – supapă; 5 – scaun interior

3.4. Filtrul de aer

Filtrele de aer, montate în punctele de consum ale rețelei de aer comprimat (la intrarea
în instalația de acționare pneumatică), au dublul rol de a reține particulele solide în suspensie
și de a separa condensul.
Tipul constructiv cel mai des utilizat de filtru de aer este următorul. Aerul intrând prin
orificiul „i” trece prin canalul inelar 1 care imprimă un sens de rotație. Această rotație a
aerului centrifughează în paharul transparent 2 condensul și particulele solide. Aerul trece
apoi prin capsula 3 de bronz sinterizat (sau alt material) după ce a abandonat toate corpurile
străine și iese prin orificiul „e” prevăzut în corpul 5. Particulele solide și apa abandonate de
curentul de aer se depozitează pe fundul paharului 2 și sunt periodic evacuate prin robinetul 4
manual (sau automat la unele construcții). O parte din impurități se depune pe elementul
filtrant 3.
Paharul este în general construit din material plastic transparent (policarbonat) pentru
controlul vizual al nivelului atins de condens. Corpul 5 se execută din aliaj de tiluminiu turnat
iar celelalte elemente din oţel inoxidabil sau oţe1 obişnuit protejat chimic, împotriva
coroziunii. Elementul filtrat este din sită de alamă, bronz sinterizat, ceramică sau din spumă
poliuretanică.
Fineţea lui de filtrare poate atinge valoarea de 3....4;l m pentru bronz sinterizat, în
timp ce pentru sita de alamă finețea maximă este de ordinul 30... 40 µm. Dacă sita de alamă
are dezavantajul unei fineţe mai mici de filtrare în schimb pierderea de presiune este mai
mică.
Figura 3.9. Filtre de uz general

Capitolul IV: Dispozitive de reglare a debitului aerului
(drosele)
Rezistențe variabile (drosele) – permit reglarea rezistivă a vitezei prin

reglarea debitului.
Acest tip de reglare se utilizează pentru puteri mici, de maximum 7 kW.
Figura 4.1. Drosel bidirecțional Figura 4.2. Drosel de cale
Figura 4.3. Drosel montat Figura 4.4. Drosel montat

pe intrare pe ieșire
Capitolul V: Elemente de distribuție a aerului comprimat
(distribuitoare)
Figura 5.1. Distribuitor
Figura 5.2. Distribuitoare pneumatice DDP DN 25

Capitolul VI: Elemente de acționare – motoare pneumatice
6.1. Consideraţii generale
Sistemele de acţionare pneumatice se utilizează într-o mare diversitate de aplicaţii

practice, în special acolo unde există pericol de explozie sau incendiu: industria chimică,
petroliferă, centrale nucleare, etc. O altă gamă de aplicaţii este legată de robotica industrială
şi sisteme flexibile de fabricaţie. În genral aparatura pneumatică de reglare, masurare şi
acţionare este formată din elemente constructive de mecanică fină, cu o tehnologie de
prelucrare foarte performantă.
Mediul fluid folosit în transmiterea puterii este aerul comprimat, preparat

corespunzător pentru a fi compatibil cu această aparatură şi cu mediul în care se lucrează.
Presiunea de lucru în sistemele de lucru unificate variază în domeniul 0,2÷1 bar, acesta fiind
semnalul unificat pneumatic, din toata aparatura de măsurare şi reglare. Pentru alimentarea
sistemelor de acţionare, se folosesc presiuni de 5 bari pentru motoarele cu membrană şi
presiuni între 15÷20 de bari pentru motoarele cu mişcare de translaţie, în funcţie de forţa
necesară pentru a acţiona sarcina.
6.2. Motoare pneumatice oscilante
La aceste motoare arborele de ieșire are o mișcare de rotație, care are loc între două
poziții limită, stabilite constructiv ce definesc cursa motorului. În cazul acestor motoare o
proplemă deosebită o reprezintă preluarea forțelor radiale care apar în angrenaj, forțe ce pot
deforma tija. Uzual aceste motoare se construiesc pentru unghiuri de rotație de 90 de grade,
180◦, 360◦.
6.3. Tipuri de motoare pneumatice şi descrierea acestora
Motorul pneumatic (element de execuţie în schemele de automatizare) transformă

energia aerului comprimat în energie mecanică necesară acţionării organului de execuţie
al sistmeului pneumatic. Există două tipuri de motoare pneumatice:
1. motoare pneumatice liniare, pentru efectuarea mişcarii de translaţie;
Figura 6.1. Motor pneumatic liniar

2. motoare pneumatice rotative.
Figura 6.2. Motoare pneumatice rotative

Capitolul VII: Sănătate și securitate în muncă

7.1. Generalităţi
Măsurile de prevenire a accidentelor sau a bolilor profesionale se conostituie în norme a

caror respectare este reglementată prin lege.
Normele de protecţie a muncii în industria electrotehnică sunt întocmite pe baza Legii

nr. 5/1965 şi a Normelor republicane de protecţia a muncii, modificate prin Ordinul nr.
110/1977 al Ministerului Muncii şi Ordinul nr. 39/1977 al Ministerului Sănătăţii.
 Instructajele
Normele de protecţie a muncii trebuie cunoscute de tot personalul muncitor. În acest
scop, orice persoană care îşi începe activitatea este instruită pe linie de protecţie a muncii
(instructaj general). Cu această ocazie se prezintă specificul muncii, organizarea activităţilor,
noţiuni de tehnica securităţii, insistându-se pe problemele de electrosecuritate, se prezintă
reguli generale de igienă a muncii şi de acordare a primului ajutor în caz de accidente.
Instructajul la locul de muncă se face cu exemplificări practice şi se prezintă modul de
funcţionare al utilajelor, procedeele tehnologice şi modul de utilizare a dispozitivelor de
protecţie. Instructajul la locul de muncă se repetă periodic.
 În afară de instructaje, se mai utilizează şi alte forme de răspândire şi de cunoştere a
măsurilor de protecţie cum ar fi afişele, anunţurile, recomandările etc. Fără să înlocuiască
normele de protecţie a muncii, afişele au de mai multe ori un efect tot atât de bun ca şi
explicaţiile raţionale oferite în timpul instructajelor.
Încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la protecţia muncii atrage după sine
răspunderea disciplinară, administrativă, materială sau penală.
Fişa de instructaj este primul document care se consultă însituaţii de accidente, pentru a
se putea constata dacă accidentatul a fost instruit cu cunoştinţe corespunzătoare, a căror
aplicare corectă i-ar fi asigurat protecţia.
De organizarea şi desfăşurarea activităţii de producţie şi de realizarea integrală a
măsurilor de funcţionare şi de exploatare a maşinilor şi utilajelor, răspund maiştrii şi ceilalţi
conducători ai formaţiilor de lucru, conform art. 8 al Decretului 400/81.
În cele ce urmează vom enumera câteva dintre măsurile de protecţie care trebuie
respectate în atelierele unde se relizează produsele electrotehnice.
7.2. Norme generale de protecţie a muncii în ateliere
 În atelierele de bobinat, la lucrările de bobinare se va asigura stabilitatea pieselor

(rotoare, statoare, miezuri pentru transformatoare etc.) pentru a exclude posibilitatea de
accidentare prin răsturnarea acestora. Organele în mişcare ale maşinilor de bobinat vor fi
protejate cu apărătoare şi pornirea maşinilor nu va fi posibilă decât dacă maşina este legată la
pământ şi ecranul de protecţie coborât. Fixarea şabloanelor de bobinat va fi rigidă şi sigură.
 Un grad mare de pericol îl reprezintă zonele de curăţire a pieselor în vederea
acoperirilor de protecţie, deoarece se degajă praf şi pulberi metalice care pot provoca boli de
piele sau boli ale aparatului respirator. Aceste zone sunt izolate şi prevăzute cu instalaţii de
etanşare, ventilaţie şi de filtrare. Muncitorii trebuie să poarte echipament de protecţie
individual. Curăţirea pieselor prin decapare determină degajarea de gaze foarte toxice, ca şi
operaţiile de fosfatare, cromare, pasivizare. Majoritatea solvenţilor folosiţi la vopsire sunt de
asemenea toxici. Când în componenţa vopselei intră compuşi de plumb, personalul muncitor
este expus îmbolnăvirii cu saturnism. Purtarea echipamentului individual, ventilaţia incintelor
sunt obligatorii. În secţiile de acoperiri de protecţie prin galvanizare se utilizează trei tipuri de
electroliţi: cianuri alcaline, alcalii şi acizii. În timpul când se lucrează, toate băile cu electroliţi
trebuie să fie acoperite cu capace etanşe. La defectarea instalaţiilor de ventilaţie se va opri
imediat lucrul.
 Dacă pentru realizarea produselor electrotehnice se execută pe parcurs încercări
electrice în afara laboratoarelor de încercări, se delimitează spaţiul de încercare prin
amplasarea unui gard de protecţie pe care se prind şi plăcuţe avertizoare. Toate pupitrele de
încercări se vor lega la pământ. La începutul probelor se avertizează optic şi sonor, iar
manevrarea utilajelor de transport pe durata probelor este strict interzisă.
 Laboratoarele de încercări sunt prevăzute cu camere cu comandă unde este strict
interzisă executarea manevrelor numai de către o singură persoană. Comportarea aparatelor
încercate este supravegheată prin valorile citite de aparatele da măsurat sau pe monitoare de
către un operator care intervine prompt la apariţia de defecţiuni ale instalaţiei. La probele cu un
grad de periculozitate sporit, pentru fiecare probă conducătorul probei va face un instructaj de
protecţie special tuturor persoanelor care participă la efectuarea acesteia.
În magaziile şi spaţiile pentru depozitare, se va lăsa loc suficient pentru circulaţie, iar
depozitarea produselor mai grele se va face în spaţiile de jos. În cazul depozitelor de
aprovizionare pentru mase plastice, se vor respecta cu stricteţe indicaţiile de depozitare,
etanşeitatea recipientelor, condiţiile de mediu care să asigure conservarea caracteristicilor
fizico-chimice ale materiilor prime.
7.3. Protecţia împotriva electrocutării
În toate atelierele şi locurile de muncă în care se foloseşte energia electrică, se asigură

protecţia împotriva electrocutării.
Prin electrocutare se înţelege trecerea unui curent electric prin corpul omenesc.
Tensiunea la care este supus omul la atingerea unui obiect intrat accidental sub tensiune este
numită tensiune de atingere.
Gravitatea electrocutării depinde de o serie de factori:
rezistenţa electrică a corpului omenesc: rezistenţa medie a corpului (pielea este

singurul organ izolator!) este de 1000 Ω şi poate avea valori mai mari pentru o piele uscată şi
valori mult mai mici (chiar 200 Ω) pentru o piele udă sau rănită;
frecvenţa curentului electric. Curentul alternativ cu frecvenţă între 10 şi 100 Hz este
cel mai periculos. La frecvenţe de circa 500 000 Hz excitaţiile nu sunt periculoase chiar pentru
intensităţi mari ale curentului electric;
durata de acţiune a curentului. Dacă durata de acţiune a curentului este mai mică de
0,001 s, efectul nu este periculos;
calea de trecere a curentului electric prin corp. Cele mai periculoase situaţii sunt cele
în care curentul electric trece printr-un circuit în care intră şi inima sau prin locuri de mare
sensibilitate nervoasă (ceafa, gâtul, tâmpla, încheietura mâinii);
valorile curenţilor care produc electrocutarea. Acestea se pot calcula simplu cu legea
lui Ohm:
I=U/R, unde R este suma rezistenţelor electrice din circuit.
I este intensitatea curentului, măsurată în amperi;

U este tensiunea aplicată, măsurată în volți;
R este rezistența circuitului, măsurată în ohmi.
Valorile limită ale curenţilor nepericuloşi sunt 10 mA în c.a. şi 50 mA în c.c.
Efectele trecerii curentului electric prin corpul omenesc se pot grupa în:
electroşocuri şi electrotraumatisme. Când valoarea intensităţii curentului electric este mai
mică de 1 mA, nu se simte efectul şocului electric. La valori de 10 mA, se produc comoţii
nervoase în membre; contracţiile muşchilor fac ca desprinderea omului de obiectul aflat sub
tensiune să se facă greu. Peste valori de 10 mA se produc fibrilaţia inimii şi oprirea
respiraţiei. Electrotraumatismele se datorează efectului termic al curentului electric şi pot
provoca orbirea, metalizarea pielii, arsuri.
La alegerea măsurilor pentru protecţia împotiva electrocutării se ţine seama de

periculozitatea locului de muncă. Există trei categorii de locuri de muncă:
 locuri de muncă cu grad mic de de pericol (pardoseală izolatoare, umiditate maximă

70%, fără elemente conductoare în contact electric cu pământul, variaţii de temperatură între 15
şi 30oC);
 locuri de muncă periculoase (umiditatea între 75 % şi 97%, variaţii de temperatură
între 30 şi 35 oC, pulbere conductoare, obiecte conductoare în legătură cu pământul în zona de
manipulare ocupând o suprafaţă sub 60%);
 locuri de muncă foarte periculoase (umiditate peste 97%, mediu coroziv, temperatură
de peste 35oC, obiecte conductoare în legătură cu pământul care ocupă o suprafaţă mai mare de
60% din zona de manipulare).
Electrocutările se pot produce prin atingere directă sau indirectă.
Măsuri de protecţie aplicate instalaţiilor şi echipamentelor electrice
Pentru a se realiza protecţia de electrocutare prin atingere directă, instalaţiile şi

echipamentele electrice se construiesc astfel încât elementele aflate sub tensiune să nu poată fi
atinse. Pentru aceasta se foloseşte închiderea în carcase, conductoarele de legătură se izolează,
se amplasează liniile electrice la înălţimi mari unde nu pot fi atinse întâmplător, elementele
aflate sub tensiune în locuri deschise se izolează cu împrejmuiri protectoare, în locuri foarte
periculoase se folosesc tensiuni reduse de lucru (24V).
Echipamentele electrice cu protecţie împotriva electrocutării prin atingerea pieselor sub

tensiune poartă pe ele simboluri conform STAS 3999-75. Protecţia echipamentelor electrice în
construcţia normală se realizează şi la alte solicitări. Conform standardului amintit,
simbolizarea gradelor normale de protecţie se face prin litere IP, urmate de trei cifre
caracteristice:
 prima cifră ia valori între 0 şi 6 şi simbolizează gradul de protecţie a persoanelor

contra atingerii părţilor sub tensiune şi gradul de protecţie împotriva pătrunderii în
interiorul carcasei a corpurilor străine solide de o anumită dimensiune;
 a doua cifră poate lua valori între 0 şi 8 şi simbolizează gradul de protecţie
împotriva pătrunderii apei;
 a treia cifră poate lua valori între 0 şi 5 şi simbolizează gradul de protecţie împotriva
solicitărilor mecanice;
Pentru evitarea accidentelor prin atingere directă, se mai practică: folosirea unor
tensiuni cât mai reduse (valori standardizate), egalizarea potenţialelor, izolarea faţă de
pământ, utilizarea unor pardoseli din materiale electroizolante.
Protecţia împotriva electrocutării prin atingere indirectă se poate realiza prin: legarea
la nul, legarea la pământ, separarea de protecţie, izolarea suplimentară de protecţie, legarea
între ele a tuturor obiectelor metalice ce pot fi atinse concomitent în zona de manipulare,
deconectarea automată.
Măsuri de protecţie individuală:
Pe lângă măsurile care se aplică instalaţiilor şi echipamentelor electrice, măsuri

suplimentare de protecţie sunt şi măsurile de protecţie individuală, care completează pe cele
colective. Principiul pe care se bazează relizarea şi utilizarea mijloacelor de protecţie
individuale împotriva electrocutării este interpunerea între organismul uman şi elementul
conductor aflat sub tensiune a unui baraj electroizolant.
La alegerea sau proiectarea mijloacelor de protecţie individuală, trebuie să se ţină seama

de: partea expusă a corpului omenesc, tensiunea maximă de utilizare, capacitatea de izolare
electrică a materialului folosit, influenţa factorilor de mediu asupra materialului de confecţie,

factorii de natură fiziologică (compatibilitatea materialului cu pielea, posibilitatea de absorbţie
a transpiraţiei, greutatea etc.).
În cazul protecţiei individuale contra arsurilor produse de curentul electric, miloacele de

protecţie individuală utilizate trebuie să aibă şi calităţi termoizolante, termoreflectante şi
ignifuge.
Ca mijloace de protecţie individuală se utilizează: mănuşi, cizme, galoşi,

combinezoane, şorţuri, covoraşe electroizolante. Toate aceste mijloace individuale de protecţie
trebuie să răspundă la două obiective majore: să asigure o protecţie eficientă şi să asigure
comoditate în uilizare.
○ Notă. Protecţia individuală a personalului muncitor se asigură nu numai împotriva

electrocutării, ci şi la alte agresive provocate de: căldură, frig, substanţe chimice, zgomot,
vibraţii, radiaţii ionizante.
7.4. Protecţia împotriva producerii incendiilor
În toate locurile de muncă este asigurată în mod special şi protecţia împotriva producerii
incendiilor. În locuri vizibile este afişat planul de evacuare a incintei în situaţii limită şi sunt
prevăzute cu stingătoare de incendiu.
La producerea unui incendiu contribuie prezenţa materialului combustibil, a sursei de

aprindere şi a oxigenului necesar arderii. Pot constitui surse de aprindere scânteile generate
prin frecare sau şoc sau prin procesele de abraziune sau cele datorate defectelor de izolaţie.
Focurile, flacăra chibritului, ţigările, exploziile, corpurile încălzite, scurtcircuitele, încălzirea
excesivă a instalaţiilor electrice defecte sau defectuos exploatate pot de asemenea, constitui
surse de incendiu. Când conductoarele sunt parcurse de curenţii mari de scurtcircuit sau când
părţi din instalaţie sunt supuse acţiunii arcului electric, izolaţia conductoarelor se poate
aprinde.
● Dintre măsurile generale de protecţie împotriva producerii incendiilor menţionăm:

interzicerea fumatului în locurile care nu sunt amenajate în acest scop, interzicerea sudurii în
afara incintelor destinate anume pentru acest lucru, depozitarea substanţelor inflamabile în
recipiente speciale, dimensionarea corectă a instalaţiilor electrice din punctul de vedere al
izolaţiei, aigurarea protecţiei la scurtcrcuite cu aparatură adecvată, verificarea periodică a
legăturilor, a izolaţiilor, a aparaturii. Tablourile generale de distribuţie vor fi închise şi
neaccesibile persoanelor neautorizate. În toate încăperile cu gaze combustibile se utilizează
aparatură specială în construcţie antiexplozivă, pentru a se împiedica propagarea exploziei în
interior.
● Acţiunea de stingere sau de localizare a incendiilor se realizează concomitent cu

protejarea sau cu evacuarea bunurilor, folosindu-se stingătoare de incendiu cu apă, cu spumă
(în încăperi industriale, la incendii produse de lichide inflamabile), cu substanţe lichide (în
instalaţiile electrice), cu praf şi CO2 (la stingerea incendiilor în atelierele cu vopsele pe bază de
nitroceluloză), cu zăpadă carbonică (la stingerea incendiilor în instalaţii electice, la stingerea
produselor petroliere care ard etc.). În baza legislaţiei, este organizată în fiecare întreprindere o
comisie tehnică de prevenire şi de stingere a incendiilor, care, împreună cu şefii de
compartimente, coordonează şi asigură instruirea întregului personal încadrat în muncă privind
stingerea şi mai ales prevenirea incendiilor.
În acest scop: stabileşte acţiunile şi materialele ce se vor procura, întocmeşte graficul şi

tematica de instruire a întregului personal, avizează planurile de depozitare a materialelor şi a
substanţelor combustibile, avizează planurile de evacuare a persoanelor şi a bunurilor în caz de
incendiu, elaborează schemele de intervenţie la instalaţiile tehnologice cu pericol deosebit de
incendiu şi de explozie, cu prioritate la punctele vitale vulnerabile la incendii, explozii, avarii,
accidente tehnice etc., stabileşte, pe baza normelor, dotarea locurilor de muncă cu instalaţii,
utilaje, aparatură, substanţe chimice şi mijloace de protecţie pentru prevenirea şi stingerea
incendiilor. Şefii formaţiilor de lucru răspund de menţinerea şi permanenţa în stare operativă a
organizării activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor la fiecare loc de muncă.
7.5. Accidente şi boli profesionale
Accidente şi boli profesionale frecvente în industria electrotehnică
Nerespectarea nromelor de protecţie a muncii sau de pază contra incendiilor poate duce
la accidente sau boli profesionale, aşa cum s-a mai amintit.
Sensul noţiunii de boală profesională este precizat în normele în vigoare astfel: „prin
boală profesională se înţelege afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii,
profesii, cauzată de factori nocivi fizici, chimici, biologici, caracteristici locului de muncă,
precum şi de solicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă”.
În funcţie de natura factorului nociv care le-a generat, bolile profesionale se pot
diferenţia în mai multe grupe, şi anume:
intoxicaţii provocate de inhalarea, ingerarea sau contactul epidermei cu substanţe

toxice;
pneumomicoze, provocate de inhalarea pulberilor minerale netoxice;
boli prin expunere la energie radiantă;
boli prin expunere la temperaturi înalte sau scăzute;
boli prin expunere la zgomot şi vibraţii;
boli prin expunere la presiune atmosferică ridicată sau scăzută;
alergii profesionale;
dermatoze profesionale;
cancer profesional;
boli infecţioase sau parazitare;
boli prin suprasolicitare.
○ Observaţie. Intoxicaţiile acute se declară, cercetează şi înregistrează atât ca boli

profesionale, cât şi ca accidente de muncă; pentru silicoză, diagnosticul clinic se stabileşte
numai de către o comisie de cercetare a pneumomicozelor de pe teritoriul arondat.
7.6. Măsuri de protecţie în caz de accidentare
În caz de rănire se iau măsuri de oprire a sângerării prin ridicarea extremităţii rănite
mai sus, apăsarea unui pansament pe rană, strângerea vaselor de sânge se face mai sus pe rană.
În cazul fracturilor, accidentatul va fi tansportat la dispensar, avându-se grijă să se

imobilizeze partea fracturată.
În caz de electrocutare, prima măsură de protecţie este scoaterea accidentatului de sub

tensiune, prin întreruperea curentului electric. Dacă nu este posibil acest lucru, salvatorul va sta
pe o scândură uscată şi cu mâinile înfăşurate pe cârpe uscate sau mănuşi de cauciuc și va
încerca desprinderea accidentatului având grijă să nu-i atingă pielea. Dacă accidentatul respiră,
până la venirea medicului, va fi frecţionat pe corp. Dacă accidentatul nu respiră, se va face
respiraţie artificială până la spital, chiar timp de 8-10 ore dacă este necesar. Pentru respiraţia
artificială se recomandă un procedeu care poate fi aplicat de către o singură persoană: se întinde
accidentatul cu faţa în jos (pe pături sau pe haine), cu capul întors spre stânga, sprijinit pe braţul
drept, cu mâna stângă întinsă pe lângă cap. Salvatorul se aşează călare, deschide gura victimei
(eventual cu un corp de lemn, având grijă să nu-i rănească gura) şi-i scoate limba afară ca să nu
şi-o înghită în timpul respiraţiei artificiale.
Salvatorul se apleacă asupra accidentatului, apăsându-i coastele cât timp numără rar
până la trei, pentru a-i scoate aerul din plămâni, slăbeşte apoi apăsarea numărând din nou rar ca
mai sus, aşteptând ca aerul să intre în plămâni. Se poate aplica şi metoda respiaţiei „gură la
gură”, recomandată mai ales dacă se presupune că accidentatul are fracturi. Această metodă
constă în întinderea accidentatului pe spate şi deschiderea gurii prin prinderea maxilarului
inferior între degetul mare care este introdus în gură şi celelalte degete; bărbia este adusă
înainte. Se strânge apoi nasul accidentatului între degetul mare şi arătătorul mâinii libere,
salvatorul îşi umple plămânii cu aer, pe care îl insuflă accidentatului prin aşezarea gurii sale în
jurul buzelor acestuia cât mai etanş; după ce pieptul accidentatului se ridică, semn că aerul a
intrat în plămâni, se slăbeşte strângerea nărilor şi se lasă liberă gura. Acest ciclu de insuflare şi
de respiraţie continuă în ritm de 15-20 de ori pe minut.
Arsurile pot fi provocate de substanţe chimice, electrocutări, incendii.

În cazul arsurilor provocate de foc, se imobilizează accidentatul acoperindu-l cu

pături sau alte obiecte de lână care ard greu şi astfel se stinge focul.
În cazul arsurilor provocate de substanţe chimice se pulverizează sau se spală rana

cu substanţe neutralizante şi apoi cu apă.
În cazul arsurilor provocate de curentul electric, se scoate mai întâi accidentatul de

sub tensiune.
În mediile cu substanţe nocive şi vapori toxici se produc intoxicaţii grave şi chiar

otrăviri. Toxicul pătrunde pe cale respiratorie şi digestivă. Aspectul clinic este dominat de
fenomene digestive sau de insuficienţă hepatică, manifestări renale, pulmonare. Se va scoate
accidentatul imediat din mediul toxic şi se va administra antidotul toxicului respectiv. Se
anunţă de urgenţă medicul în cazurile de accidente.
Anexe
UTILIZĂRI ALE STRUCTURII UNUI SISTEM PNEUMATIC
Evoluţia mecanismelor cu sisteme pneumatice
Cilindrii pneumatici
Valve pneumatice
Componente pentru instalatii pneumatice
Pompa de vid
Pompă pneumatică de gresat cu bidon propriu

Sisteme de măsură-control
Pompe pneumatice
Bibliografie
1. https://airo-pneumatics.ro/2015/05/30/capitolul-1-prezentare-generala-structura-unui-
sistem-pneumatic/
2. https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/mecanica/aparate-pneumatice-213667.html
3. https://memm.utcluj.ro/materiale_didactice/sist_em1/pps/cursSEM2.pdf
4. http://www.mecatronica.ro/definitie_mecatronica.html 24.06.2016
5. http://www.chicagosensor.com/images/HowItWorksReed.jpg 18.06.216
6. http://www.megatech.ro/downloads/documentatie/Catalog_senzori_OMRON.pdf
24.06.2016
7. http://mec.upt.ro/dolga/ST
8. .pdf 25.06.2016 5. http://mec.upt.ro/dolga/ST_
9. http://www.robotics.ucv.ro/flexform/aplicatii/m2/Marinescu%20Mihaela%20-
%20Structura%20si%20constructia%20schemelor%20pneumatice/ 25.06.2016
10. http://airo-pneumatics.ro/totul-despre-distribuitoare-introducere/ 25.06.2016
11. http://airo-pneumatics.ro/totul-despre-distribuitoare-tipuri-distribuitorul-schema-53/
25.06.2016 9. TIA-Service Training 1 Cursul ST-SERV1 V5.91 24.06.2016
12. https://www.ifm.com/mounting/704247RO.pdf
13. https://www.ifm.com/mounting/704248UK.pdf
14. https://www.ifm.com/mounting/704546UK.pdf IFM 09.06.2016
15. http://www.chicagosensor.com/images/HowItWorksReed.jpg 18.06.2016
16. http://jp.rs-online.com/ 18.06.2016
17. http://comunicacionesindustrialesperez.blogspot.ro/2014_01_01_archive.html
18.06.2016
18. http://www.mec.tuiasi.ro/diverse/Curs_AEPP.pdf 20.06.2016

Atestat

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Atestat

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Tulcea

EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII

Structura unui sistem pneumatic

Capitolul VII: Sănătate și securitate în muncă ................................................................... 29

Ultimele decenii în evoluţia societăţii au cunoscut, fără îndoială, mutaţii

Am asistat în ultimii ani la o generalizare a automatizării proceselor de producţie,

În acest context a apărut MECATRONICA considerată de unii ca fiind o ştiinţă

Aflată la intersecţia unor domenii ale ştiintei cu performanţe de vârf în

Un rol aparte îl joacă aplicaţiile în medicină şi biologie prin studiul interacţiunii

Este evident că mecatronica, fie ca domeniu autonom, fie ca o arie de interferenţă

Organizată în şapte capitole, în lucrare sunt tratate gradat componentele şi

Figura 1: Caracterul interdisciplinar al Mecatronicii

Sistemele mecatronice presupun perceperea schimbărilor din mediul în care evoluează

Subsistemul de conducere al unui sistem mecatronic poate fi implementat în moduri

Capitolul I: Structura unui sistem pneumatic

Elementele componente ale unui sistem pneumatic:

Sistemul de acţionare pneumatic este un sistem simplu ce are în componenţa sa

motorul pneumatic MP, care transformă energia pneumatică de intrare în lucru

Figura 1.1. Structura unui sistem pneumatic

Capitolul II: Generatoare de energie pneumatică (despre compresoare)

Aerul comprimat folosit ca agent purtător de energie și informație în sistemele

2.2.1. Compresoarele volumice

2.2.2. Compresoare dinamice

2.2.3. Compresorul cu palete

Partea principală a mașinii este reprezentată de un stator cilindric în interiorul căruia

Figura 2.1. Schema compresorului cu palete în rotor

1 – cilindru; 2 – piston rotativ; 3 – lamele culisante; 4 – spaţiu de refulare;

2.2.4. Compresor cu piston rotativ

Figura 2.2. Compresor cu piston rotativ

2.2.5. Compresorul cu spirale (Scroll)

Figura 2.4. Spirală fixă (stator)

Figura 2.3. Compresor Scroll

Figura 2.5. Spirală mobilă (rotor)

Din punct de vedere constructiv compresoarele se clasifică în:

2.2.6. Compresoarele cu piston

Figura 2.6. Compresor deschis Figura 2.7. Compresor semiermetic

Figura 2.8. Compresor ermetic

Figura 2.9. Părţi componene ale compresoarelor cu piston

2.2.7. Realizarea comprimării

Figura 2.10. Interiorul unui compresor deschis cu piston

1 – supapă de aspirație; 2 – resort pentru prevenirea loviturilor hidraulice;

2.2.8. Compresoarele deschise

2.2.9. Compresoarele semiermentice

Figura 2.11. Compresor semiermetic

1 – bobinajul statorului; 2 – rotor arbore cotit; 3 – bielă; 4 – piston;

2.2.10. Compresoarele ermetice

Figura 2.12. Secţiune printr-un

Figura 2.13. Compresor ermetic montat

1 – capsulă etanşă; 2 – rotor; 3 – stator;

2.2.11. Compresorul birotor (dublu şurub)

Figura 2.14. Compresor birotor vertical

1- rotor tată; 2 – rotor mamă; 3 – dispozitiv pentru reglarea puterii;

2.2.12. Elemente auxiliare ale compresoarelor

Figura 2.15. Separator de ulei

Figura 2.17. Compresor birotor vertical

Figura 2.16. Compresor birotor orizontal

1 – comanda sertarului de reglare a puterii frigorifice;

Capitolul III: Structura grupului de aer

 30…40 m/s pentru freoni;