RECENZIE

Capitalism contra capitalism

de Michel Albert

Bucureşti 2016

“Capitalism contra capitalism”

de Michel Albert

Cartea debutează cu prăbuşirea comunismului din 1989-1990,revenirea Americii ca

operă a lui Ronald Reagan şi implementarea curentului de gândire reaganian caracterizat prin
diminuarea rolului statului,reducerea fiscalităţii,exaltare a profitului pentru profit.Se
impune,de asemenea,liberalismul,una din figurile dominante fiind Margaret Thatcher.
Reaganismul se naşte la începutul anilor ’80.Cu sloganul „America revine!”,Ronald
Reagan,viitor preşedinte al Statelor Unite,voia în 1980 să facă o schimbare.Instalarea lui
Reagan la Casa Alba a fost precedată de o serie de eşecuri internaţionale pentru
America.Steagul Americii a fost ars pe străzile emisferei Sudice,America a fost
batjocorită.Acest lucru a favorizat ascensiunea lui Ronald Reagan cu ideile sale clare şi
sloganul „America is back!”.
„Visul american” fusese înlocuit cu „răul american”.Acesta afecta instituţiile,dar mai
ales dreptul american în strânsă legătură cu Biblia şi Constituţia.La sfârşitul anilor ’70
cetăţenii erau absolut decepţionaţi de politică.
Discursul lui Reagan exploata un context economic favorabil şi anume excesul de
birocratizare şi intervenţia statului federal.Ronald Reagan,candidat al partidului
republican,câştigă preşedenţia în 1980 în faţa lui Jimmy Carter.Au votat patruzeci şi patru de
state din cincizeci.În 1984 va fi reales în aceeaşi funcţie.
Principalul său scop era să readucă America pe o poziţie fruntaşă pe scena
internaţională.Preşedintele vorbea despre o primă măsură: eliminarea posibilităţilor de
declanşare a unui război atomic prin construirea în spaţiu a unui scut care să intercepteze
rachetele sovietice,însă proiectul era o iluzie nereuşită,deoarece reprezenta un risc financiar
major (250 de miliarde de dolari dintre care 10% doar pentru cercetare).Reagan îşi înmulţeşte
acţiunile diplomatice de susţinere a alianţilor Americii şi revigorează capitalismul american
(denunţă risipa statului şi impozitul ce descurajează iniţiativele).
Reforma lui Ronald s-a bazat în special pe reducerea rolului statului.Totuşi,deficitul
bugetar era unul nemaivăzut.Însă chiar şi în ciuda punctelor sale slabe,atinge apogeul
influenţei.Credinţa liberală reaganiană se răspândeşte repede chiar şi în Europa.Fondul
Monetar Internaţional încurajează mecanismele de piaţă,concurenţa,privatizările.În Europa
deja au loc privatizări.
Revenirea Americii nu este totuşi meritul ideologiei reaganiste,ci a privilegiilor de
care beneficiază ţara.America are un stoc de capital bun: infrastructuri
imense,aeroporturi,autostrăzi,uzine.Multinaţionalele americane controlează activităţi uriaşe.În
1980 stocul de investiţii american era de 215 miliarde de dolari.America posedă resurse
naturale precum gaz natural,cărbune şi aproape toate metalele.Populaţia americană este a
patra în lume din punct de vedere numeric.Cei mai buni ingineri şi cercetători vin să lucreze
în America.Savanţii americani căştigă un număr mare de Premii Nobel.Dolarul este monedă
de referinţă în tranzacţiile internaţionale şi principala monedă de rezervă în majoritatea
ţărilor.Acest lucru permite Americii să plătească şi să facă împrumuturi în monedă proprieÎn
privinţa învăţământului economic America deţine monopol.Profesionalismul şi producţia de
masă sunt factorii ce permit Americii să se impună pe toate pieţele.
Totuşi,după zece ani de la revenirea iluzorie, America cunoaşte degradarea pe toate
planurile.În 1990 Washington avea un deficit bugetar de 200 de milioane de dolari,iar
primarul fusese condamnat.New York avea 500 000 de consumatori de droguri la o populaţie
de 7 milioane de locuitori.Criminalitatea în rândul negrilor crescuse.La New York se
înregistrau cinci omoruri pe zi.În 1990,în Washington,s-au înregistrat 483 de crime.În 1989 se
înregistrau la nivel de ţară 21 000 de crime.America şi-a pierdut multinaţionalele în faţa
străinilor.NASA,un adevărat simbol,înregistrează eşecuri.
Problema Americii era şi incapacitatea guvernului de a-i face pe cetăţeni să accepte
impozitele.Autorul precizează că diferenţa dintre o ţară în progres şi una în declin este
preferinţa construirii viitorului,preferinţă ce se defineşte prin impozite,împrumuturi şi rata
dobânzilor.Comunităţile americane se ascund dince în ce mai mult în spatele diferenţelor
culturale şi de limbă.Apare dualismul social,cel mai vizibil rezultat al gândirii reaganiene
fiind accentuarea diferenţei dintre bogaţi şi săraci.Participarea cetăţenilor americani la alegeri
este foarte scăzută.America este ţara cu cel mai ridicat procentaj de analfabeţi.În 1983
rapoartele arătau că învăţământul era inferior celui din 1957.Sistemul sanitar este într-o stare
proastă.Mortalitatea infantilă atinge o rată de 10%,dublă faţă de cea a Japoniei.America este
pe primul loc în ceea ce priveşte procentajul copiilor minori cu părinţi divorţaţi.În 1987, 12
milioane de copii nu aveau asigurare de boală.
Reagan a fost împotriva instaurării unui sistem de asigurări generalizat.Astfel,angajaţii
întreprinderilor nu aveau protecţie socială.Bugetele şi programele sociale au fost reduse
drastic.În perioada lui Reagan majoritatea locurilor de muncă nou create au fost în sectorul
serviciilor şi nu în industrie,astfel apărând deficitele comerciale.America este nevoită să
importe piese pentru construcţia de maşini de la Japonia.
Regresul industrial al Americii a avut cel puţin cinci motive: îngustarea pieţei
americane,inovaţiile aparţinând tot mai des altor ţări,nivel de calificare a muncitorilor
americani în scădere,bogăţie acumulată anterior pierdută,metode de management ineficiente.
Totuşi,cea mai mare ameninţare pentru americani nu era dualismul social sau declinul
industrial,ci deficitele foarte mari.La sfârşit de 1992 datoria statului era de 3879 miliarde de
dolari.Balanţa plăţilor curente în 1987 înregistra un deficit de 180 miliarde dolari (3,5% din
PIB),deficit de în 1989 a putut fi redus la 85 miliarde dolari (1,5% din PIB).Cauza deficitului
era industria.America avea excedent de produse agricole,însă importa produse industriale.
Între 1987-1989 deficitul bugetar era de aproximativ 150 miliarde de dolari (3% din
PIB),iar în 1990 ajunge la 220 miliarde de dolari,pentru ca în anul 1992 deficitul să atingă
suma de 290 miliarde dolari (5% din PIB),deficit ce putea fi echilibrat în cinci ani prin legea
Graham Redman Hollings ce presupunea o întrerupere automată la nevoie a creditelor.
Începând cu 1980 America devine cel mai mare debitor din lume.Populaţia nu mai
făcea aproape deloc economii. În 1992 datoria externă a Americii era de 1100 miliarde de
dolari.Neavând economii pentru a-şi susţine investiţiile,America este nevoită să împrumute
anual aproximativ 150 miliarde de dolari,în special de la Japonia şi Germania,ţări pentru care
aceasta sumă reprezenta excedent bugetar.
Dintre ţările industrializate RFG avea cele mai scurte programe e lucru şi cele mai
mari salarii.Germania este unul din exemplele celuilalt capitalism,modelul renan.Este vorba
fără îndoială de un model capitalist, caracterizat prin economie de piaţă,proprietate
privată,liberă iniţiativă.
Acest model renan are o altă viziune asupra economiei,însă în ochii publicului nu se
bucură de faima capitalismului american.O primă asemănare între cele două modele este
faptul că bunurile comerciale sunt aceleaşi cu excepţia religiilor.Totuşi,bunurile comerciale
sunt în modelul renan pe o poziţie mult mai importantă.
În modelul renan religiile sunt instituţii mixte,mediatizate public,beneficiind de tehnici
moderne de marketing.
Întreprinderea este în modelul neoamerican un bun comercial,însă în cel renan
reprezintă bun mixt.
Salariile depind în modelul neoamerican de condiţiile de piaţă,iar în cel renan sunt
stabilite în funcţie de productivitatea salariatului.De asemenea,reprezintă bunuri comerciale în
primul şi bunuri mixte în al doilea.
Învăţământul este în ambele modele în toate cele trei categorii e bunuri,însă în
modelul neoamerican tinde spre categoria celor comerciale.
Sectorul sanitar este şi el în toate cele trei categorii,însă în ţările renane
spitalele publice şi asigurările sociale ocupă un loc mult mai important.
Cu toate acestea,capitalismul vine cu anumite excese.Astfel,în anii ’80
numărul judecătorilor condamnaţi pentru corupţie a fost foarte ridicat în America.
 Spre deosebire de modelul neoamerican,în cel renan băncile nu sunt constrânse
de reglementări şi fac mai multe lucruri: acordă credite,primesc depuneri,administrează
trezorerii.În Germania băncile finanţează întreprinderile.Fiecare întreprindere are banca
ei.Des băncile sunt acţionari ai întreprinderilor,deţinând o parte din capital.
Modelul renan are o împărţire a responsabilităţilor dezvoltată la toate nivelurile
întreprinderii.În vârful acesteia există directoratul care se ocupă cu gestiunea propriu-zisă şi
consiliul de supraveghere ce supervizează activitatea directoratului.Consiliul de întreprindere
pregăteşte din punct de vedere profesional,face concedieri,se ocupă cu organizarea muncii.
Economia socială de piaţă are două principii: dinamismul economiei trebuie să se
sprijine pe piaţă,mecanismele pieţei nu pot să determine singure ansamblul vieţii sociale.De
asemenea,statul nu poate interveni în viaţa economică şi socială decât din două motive:
egalizarea condiţiilor de concurenţă şi acordarea de subvenţii.
Ţările în care s-a adoptat modelul renan au anumite valori comune: egalitate în
societate,interesul colectiv mai important decât cel individual.În modelul renan statul nu
poate substitui piaţa.
Modelul renan este original,o îmbinare între capitalism şi social democraţie.
Sistemul Monetar European ce s-a înfiinţat în 1979 avea două scopuri: să îngrădească
fluctuaţiile ratelor de schimb ce ameninţau stabilitatea comerţului intracomunitar şi să impună
ţărilor membre o politică economică în concordanţă cu angajamentele luate în ceea ce priveşte
rata de schimb.
Întreprinderile renane au în politica lor de investiţii o implementare progresivă.Ele
pătrund treptat pe piaţă.Avantajul acestui lucru este că piaţa este câştigată pe termen lung.
Teoria economică spune că deprecierea monedei are următoarele consecinţe:
importurile în monedă naţională se scumpesc,exporturile în monedă străină se
ieftinesc.Astfel,pe termen scurt balanţa comercială este influenţată negativ,însă pe termen
lung se redresează.
Industria renană este cea mai bună din lume şi are o pondere foarte mare.Dinamismul
mare al industriei renane se bazează pe trei factori:atenţia acordată producţiei,îmbinarea
uceniciei cu pregătirea continuuă şi eforturile mari în cercetare şi dezvoltare.
Superioritatea economică a unui model economic se bazează pe securitatea oferită
cetăţenilor,reducerea inegalităţilor sociale şi dorinţa cetăţenilor de a avansa din punct de
vedere socio economic.
În America nu există ajutoare de şomaj,iar preavizul de concediere în IMM-uri este de
doar două zile.În Germania,ţară adeptă a modelului renan,cetăţenii sunt asiguraţi împotriva
unor riscuri ca boală,accident de muncă,şomaj şi au un sistem de pensii foarte avantajos.
În ţările renane există o anumită egalitate.Clasa mijlocie este mai importantă decât în
Statele Unite.Clasa mijlocie reuneşte persoanele cu venituri apropiate de media naţională.În
America ea reprezintă 50% din populaţie,în Germania 75%,iar în Suedia şi Elveţia 80%. De
asemenea,în aceste ţări lupta împotriva excluziunii şi a sărăciei este mai bine organizată şi mai
eficientă.În RFG sărăcia este aproape interzisă.Celor fără posibilităţi le sunt asigurate
locuinţă,hrană şi îngrijire medicală.Cheltuielile de ajutor social în Germania se ridică la 28
miliarde de mărci germane. Modelul
renan este totuşi mai rigid,iar reuşita individuală nu este atât de rapidă şi spectaculoasă.
Sumele cheltuite pentru sănătate reprezintă 11% din PIB în SUA şi 7% în Marea
Britanie.Totuşi,în Statele Unite cheltuielile sunt majoritatea private,în timp ce în Marea
Britanie sunt publice.
Prelevările obligatorii sunt formate din impozitele,taxele şi cotizaţiile sociale realizate
de ţările renane pentru finanţarea cheltuielilor colective.În Europa,dupa Al Doilea Razboi
Mondial, aceastea au început să crească.Se punea problema intervenţiei accentuate a statului.
Curba lui Lafer demonstrează că randamentul unui impozit devine negativ peste o
anumită limită.Acest lucru vrea să spună că ,dacă sunt impozitaţi excesiv, cetăţenii îşi pierd
motivaţia de a munci.
Astfel,Marea Britanie şi SUA şi-au redus impozitele pe venituri şi societăţi.Franţa a
redus prelevările obligatorii pe care le practica.
Totuşi,economia poate profita de pe urma unor impozite mari.În Germania încasările
publice servesc la finanţarea altor programe: programe de pregătire profesională,investiţii în
domeniul cercetării etc.
Totuşi,modelul renan ajunge să cunoască asemenea celui neoamerican un
regres.Suferă influenţa puternică a Americii,astfel încât până şi ţările în care modelul renan
fusese adoptat cedează iluzilor acesteia.
Modelul renan este unul egalitar,iar această egalitate începe să piardă teren.Imediat
după război ,în Japonia,imitarea Americii are ca rezultat democratizarea
învăţământului.Redresarea economică a Japoniei se construise pe baze egalitare,însă
abilitatea de a profita a unora a dus la constituirea unor noi averi.
Consensul social specific modelului renan este şi el ameninţat în mai multe ţări.Acest
consens se bazează pe faptul că interesul colectiv este mai important decât cel individual,pe
modul de gestionare al întreprinderilor şi puterea sindicală şi asociativă.Astfel,în Suedia
sentimentul colectiv se diminuează.Angajaţii tind să abuzeze de generozitatea sistemului
social.În concluzie,suedezii îşi doresc să profite de pe urma sistemului,sacrificând spiritul
colectiv.
Regresul modelului renan include,de asemenea, probleme demografice.În ţările
modelului renan rata de reîmprospătare a populaţiei (2,1 copii pentru fiecare femeie) nu mai
este asigurată.În Germania şi în Japonia populaţia este în scădere.Consecinţele scăderii
demografice asupra economiei sunt: scăderea mâinii de lucru,creşterea numărului de persoane
inactive,scumpirea protecţiei sociale,criza sistemului de pensii,scăderea eficienţei în cercetare
ca urmare a scăderii numărului de cercetători.
În ţările renane se adoptă o atitudine nefavorabilă faţă de muncă.În Germania durata
muncii este una din cele mai scăzute.În Japonia,de la o săptămână de concediu se ajunge la
două sau trei ca urmare a cererilor tinerei generaţii.Guvernul încurajează acest lucru şi
propune chiar reducerea săptămânii de lucru de la 44 de ore la 42 de ore.
Globalizarea financiară vine cu anumite elemente de inovaţie.Este vorba în primul
rând de informatică şi telecomunicaţii.Următorul element de inovaţie este financiar.Piaţa
fiananciară este invadată de produse noi: contracte pe termen de opţiuni,noi tipuri de titluri
etc.Astfel,se formează o nouă sferă financiară.
Dinamica schimburilor internaţionale este puternică.Întreprinderile încearcă să
cucerească pieţe noi.Internaţionalizarea comercială şi industrială a economiei determină mari
fluxuri financiare internaţionale.Capitalurile internaţionale reprezintă o masă imensă.Volumul
tranzacţiilor zilnice este pe pieţele de schimb de aproape 900 miliarde de dolari.Capitalurile
traversează graniţe,oceane,deşerturi în câteva miimi de secundă.Se fac investiţii simultan pe
toate pieţele de pe planetă.
Capitalismul american,deşi cel mai neperformant,ajunge totuşi să se impună.Acesta
promite o viaţă aventuroasă,stresantă,dar frumoasă pentru cei puternici.Este un capitalism
hollywoodian,specific Statelor Unite.În ciuda eşecurilor sale şi slăbiciunilor
industriale,capitalismul american continuă să fie mediatizat.
Un capitalist sau un aspirant la acest titlu are scopul de a se îmbogăţi.Însă în ţările
renane unii industriaşi au uitat de acest scop,fiind mai precupaţi de succesul întreprinderilor
pe care le deţineau.Totuşi,în Statele Unite această idee guvernează capitalismul american. Din
cauza faptului că modelul renan nu se poate face cunoscut,adversarul său îi ia locul.Modelul
american se potrivea perfect cu spiritul epocii.Ideea de profit cu orice preţ era foarte
tentantă.Succesul acestei idei în anii 80 este evidenţiată prin multitudinea de business schools
înfiinţate.Baza o repezenta credinţa puternică în faptul că finalitatea profitului este profitul
însuşi.
Capitalismul a parcurs între 1791 şi 1991 trei etape diferite.Prima este capitalismul
împotriva statului, în care statulul se supune forţelor pieţei,iar corupţia se restrânge.A doua
etapă este capitalismul supravegheat de stat, în care scopul este de a corecta excesele pieţei.A
treia etapă este cea în care capitalismul ia locul statului,etapă în care fiscalitatea este
acuzată,se cere reducerea impozitelor şi cotizaţiilor sociale. În
opinia mea,”Capitalism contra capitalism” este după cum îi sugerează şi numele o înfruntare a
două tipuri de capitalism diferite,fiecare specifică unei anumite culturi.Se evidenţiază astfel
diferenţa majoră dintre gândirea americană şi cea europeană prin modalitatea de organizare a
economiei.Astfel,cea americană este marcată de moda îmbogăţirii peste noapte,fără un efort
deosebit,în timp ce gândirea economică europeană se bazează pe eficienţă şi ascensiune
progresivă.Totuşi, ironia supremă constă în faptul că faima modelului american ajunge să
învingă eficienţa celui european şi putem vorbi aici fără niciun fel de exagerare de o faimă a
însuşi poporului american.