20.

CURENTUL DE VÂRF

Unele receptoare electrice absorb, în anumite regimuri din funcţionarea lor cu

durate relativ reduse, curenţi mai mari decât cei nominali, numiţi curenţi de vârf. În
această categorie se încadrează în primul rând motoarele electrice, al căror curent de
pornire poate fi de câteva ori mai mare decât curentul nominal, în funcţie de
procedeul de pornire folosit. În afara motoarelor, prezintă curenţi mai mari la punerea
sub tensiune transformatoarele, elementele reactive (bobine, condensatoare),
rezistoarele de încălzire şi unele instalaţii de iluminat.
Cunoaşterea curenţilor de vârf pentru receptoare sau grupe de receptoare este
importantă, deoarece parcurgând circuitele, respective coloanele, aceştia solicită
conductoarele şi aparatele de protecţie.
Pornirea directă a motoarelor electrice este admisă în următoarele condiţii:
- puterea motoarelor să nu depăşească 20% din puterea transformatoarelor
funcţionând în paralel, la consumatorii alimentaţi prin posturi de transformare proprii;
- în cazul instalaţiilor alimentate de la surse electrice proprii, puterea motoarelor
care pot fi pornite direct se va determina pe bază de calcul, verificându-se satisfacerea
condiţiei de pierdere de tensiune admisă;
- la consumatorii racordaţi direct la reţeaua de joasă tensiune a furnizorului,
motoare cu puteri până la 4 kW inclusiv, sau 5,5 kW inclusiv, după cum tensiunea de
linie a reţelei este de 220 V, respectiv 380 V.
Pentru restul situaţiilor trebuie stabilite modalităţi adecvate de pornire, după
tipul şi puterea motorului, ţinând cont şi de specificul maşinii antrenate.
Condiţiile de pornire a motoarelor electrice cu puteri mai mari de 5,5 kW, la
consumatorii racordaţi direct la reţeaua de joasă tensiune a furnizorului (de ex. staţii
de hidrofor, pompe de incendiu, staţii de pompare pentru ape uzate, puncte termice
etc.), se stabilesc de la caz la caz, pe baza unei analize în faza de proiectare, ţinând
seamă de natura consumatorului şi numai cu avizul întreprinderii furnizoare de
energie.
În cazul instalaţiilor electrice industriale, alimentarea în joasă tensiune a
receptoarelor se realizează prin posturi de transformare, ceea ce impune ca:
- pentru motoarele de acţionare individuale (ventilatoare, polizoare, pompe etc.)
să se prevadă modalităţile de pornire corespunzătoare;
- pentru motoarele de acţionare incluse în utilaje, care sunt prevăzute cu
anumite sisteme de pornire, să se verifice şi să se rezolve îndeplinirea condiţiilor
privind pornirea directă.
Curentul de pornire Ip al motoarelor cuplate direct la reţea se determină cu
ajutorul curentului relativ de pornire l, conform relaţiei:
I p  lI n , (16)
în care In este curentul nominal al motorului. Curentul relativ de pornire l se indică în
datele de catalog ale motorului, valorile uzuale fiind:
- 6,5 ... 8 - pentru motoare asincrone cu rotor în colivie;
- 2 ... 2,5 - pentru motoare asincrone cu rotor bobinat;
- 3 ... 7 - la pornirea în asincron a motoarelor sincrone;
- 1,7 ... 2 - pentru motoare de curent continuu.
 Dacă pornirea se face prin cuplare directă, cu ajutorul unor mijloace speciale de
pornire, calculul curentului de pornire se poate face cu relaţia
I p  l I n , (17)
în care l  reprezintă curentul relativ de pornire corespunzător situaţiei reale.
Folosirea relaţiei (4.6) este condiţionată de cunoaşterea relaţiei de legătură dintre
curentul relativ de pornire din cazul pornirii directe şi cel corespunzător modalitaţii
de pornire utilizate. Pentru motoarele asincrone se cunosc următoarele relaţii:
l
- l  la pornirea stea-triunghi;
3
l
- l  la pornirea prin autotransformator, K fiind raportul de transformare;
K2
l
- l   1,2....2 la pornirea cu reostat de pornire.
Curenţii de pornire determinaţi cu relaţiile (16) şi (17) sunt curenţi de vârf
pentru circuitele de receptor, având semnificaţia unor mărimi tranzitorii.
În cazul coloanelor sau circuitelor de utilaj, curenţii de vârf au două
componente, dintre care una este tranzitorie (Ivt), reprezentând suma curenţilor de
pornire ai receptoarelor care pornesc concomitent sau la intervale în care regimurile
lor de pornire se suprapun şi una este permanentă (Ivp), reprezentând suma curenţilor
ceruţi de restul receptoarelor, considerate în funcţiune. Se poate scrie deci:
I v  I vt  I vp (18)
Un consumator de calcul cu n receptoare, la care se cunoaşte faptul că un număr
k de receptoare pornesc simultan, absoarbe un curent de vârf
k n
I  I  I ,
v  pj  cj
(19)
j 1 j  k 1

în care
k n

I
j 1
pj  I vt şi I
j  k 1
cj  I vp .

Dacă nu se cunoaşte numărul motoarelor care pornesc concomitent, se

consideră că porneşte motorul pentru care diferenţa dintre curentul de pornire şi
n 1

curentul nominal este maximă, astfel încât relaţia (4.7) se scrie: I v  I pM   I cj , (20)
j 1

în care IpM reprezintă curentul de pornire al motorului pentru care (Ip - In) are valoarea
maximă.