Sunteți pe pagina 1din 9

Ce a omis istoria să ne spună despre programul nazist Lebensborn

March 3, 2018
În ultima vreme au fost discuții despre faptul că această “Coaliție pentru Familie” nu are un
program clar care să susțină familiile deja existente, sau care să încurajeze tinerii să își formeze o
familie. Această coaliție insistă că instituția familiei pierde teren din cauza numeroaselor avorturi și
a cuplurilor gay care vor să o denatureze. Se aduc argumente anti-avort, însă nimeni nu se gândește
la casele de copii supraaglomerate, la sistemul păgubos de adopții și în general la ce se petrece cu
un copil după ce este născut, dacă are parte de un tratament bun sau e lăsat în voia sorții. Sigur că
asemenea teme și maniera în care se poartă discuțiile pe bisericuțe isterice, te face să te gândești la
chestii sumbre precum: “Băi, ia stai așa, dacă cineva se folosește de conceptul de familie pentru a
încălca niște drepturi fundamentale ale omului? S-au mai întâmplat în istorie aberații în numele
dreptului la viață? Ooo, daaa… ”
Nenumărate sunt secretele supărătoare ale istoriei, ascunse bine sub grelele lespezi ale timpului.
Unele din aceste secrete țin de programul de creștere Lebensborn. Aceast articol este dedicat tuturor
acelora care au acea dorință nestăvilită de a învăța din adevărurile cele mai incomode ale istoriei.

Programul Lebensborn

Interiorul unei case maternale Lebensborn

Naziștii erau obsedați de a crea o rasă pură, rasa ariana. Era destul de dificil să aștepte să se
întâmple în mod natural așa ceva, mai ales din cauza situației demografice delicate. Mulți bărbați
mureau pe front, iar bărbaţii tineri şi disponibili erau în numar tot mai mic. Femeile rămâneau
deseori însărcinate fără să fie măritate și recurgeau la avort, pentru că în societatea germană de
atunci era o dramă să ai un copil ilegitim. Deşi la prima vedere poate fi considerat un program
social, făcut să le ajute pe tinere să renunţe la ideea avortului, Lebensborn, a fost de fapt
un experiment demografic şi eugenic, de “purificare rasială“.
Lebensborn, ceea ce înseamnă “Izvorul Vieții” a fost un program inițiat de SS care a încurajat
nașteri anonime de catre femei necăsătorite “de rasă pură“, care au fost selectate să se cupleze cu
ofițerii naziști și să asigure viitorul unei “super-rase” pentru Reich-ul german. Programul s-a extins
în mai multe țări, inclusiv in cele sub ocupație nazistă, precum Norvegia, Franța și Belgia. După ce
Germania a pierdut războiul, mamele din programul Lebensborn au fost ostracizate, iar copii
rezultați au fost maltratați și strămutați din Europa.
Se estimează ca aproximativ 8.000 de copii s-au născut în aceste centre Lebensborn din Germania,
până la 12.000 de copii în Norvegia și nenumărate alte persoane din celelalte țări ocupate. “Super-
copiii” erau selectați, iar cei despre care se considera că au trăsături perfecte, erau trimiși în
Germania, devenind parte a rasei germane superioare. Cel mai cunoscut dintre copiii supraviețuitori
Lebensborn este Frida Lyngstad, cântăreața din trupa pop suedeză, ABBA.
Cu ochii albaștri și părul blond, norvegiencele au fost considerate de către regimul nazist ariene
veritabile. Heinrich Himmler, șeful SS și creierul Lebensborn, a favorizat femeile norvegiene pentru
programul său pervertit și a înființat majoritatea instituțiilor Lebensborn în Norvegia ocupată de
naziști.

Liga Fetelor Germane


Liga Fetelor Germane era o asociaţie unde erau primite numai fete considerate ariene. Aici erau
reeducate și îndoctrinate să considere că rolul lor cel mai important era acela de a procrea cât mai
mult pentru regimul nazist.
Existau două organizaţii, una de junioare (de la 10 la 14 ani) şi liga pentru fete (14-18 ani). Aici,
accentul se punea pe disciplină şi pe menţinerea unei condiţii fizice cât mai bune, prin sport şi dans,
astfel încât fetele să devină soţii perfecte pentru tinerii arieni. Regimul nazist le încuraja pe fete să
se mărite cât mai repede, ca să poată face cât mai mulţi copii. Creşterea, îng

Liga Fetelor Germane

rijirea şi educaţia copiilor erau principala lor responsabilitate, chiar dacă unele femei alegeau să
aibă şi o carieră.
În anul 1938 a fost introdusă o nouă secţiune a organizaţiei, Societatea pentru Credinţă şi Fumuseţe,
unde se puteau înscrie tinerele de 17-21 de ani, care nu erau încă măritate.
Tinerele gravide mergeau într-o casă maternală specială Lebensborn unde trebuiau să demonstreze
originea ariană a familiei lor, dar şi pe cea a tatălui copilului. Acolo ele primeau îngrijirile medicale
necesare, iar după ce năşteau erau de obicei obligate să-şi abandoneze copilul care devenea
proprietatea SS-ului. De obicei, acesta avea să crească la orfelinat, unde era îndoctrinat pentru a
deveni un soldat perfect, sau putea fi adoptat de familii bogate, ale unor ofiţeri germani. Dacă, din
nefericire copilul născut în cadrul programului era bolnav sau avea un handicap, era omorât sau dus
într-un lagăr special, unde era lăsat să moară.
Deşi ideea rasei ariene a fost promovată de Himmler, idealul de frumuseţe pur german era departe
de înfăţişarea lui sau a lui Adolf Hitler. Întotdeauna în sistemele nebunești totalitare domină și o
mare fățărnicie. În cazul de față, cei mai importanţi lideri nazişti, iniţiatorii purificării rasiale, nu
îndeplineau standardele fizice pe care chiar ei le stabiliseră. Asta nu l-a împiedicat totuşi pe şeful SS
să fie membru al Lebensborn, devenind tatăl a doi copii ilegitimi.
La toate aceste măsuri se adăugau sterilizările forţate, începute în 1933, care se aplicau oamenilor
consideraţi inferiori genetic. Conform ideologiei naziste persoanele cu handicap sau cele cu boli
psihice nu aveau voie să se reproducă.

Una dintre institutiile Lebensborn

Totodată, familiile germane care nu aveau copii primeau amenzi. Numărul ideal, recomandat, era de
4 copii de familie, mamele-eroine urmând să primească un card special, care le conferea anumite
drepturi.
Revenind, la Ligă, pentru a contracara scăderea natalității în Germania, și a promova eugenia
nazistă, liderii Ligii Fetelor Germane au fost, de asemenea, instruiți să recruteze femei tinere cu
potențial de a deveni partenere de reproducere bune pentru ofițerii SS.
Femeile tinere care aveau material genetic bun primeau tot felul de stimulente, inclusiv sprijin
financiar și tratament privilegiat în maternitățile Lebensborn. Pentru multe femei norvegiene, asta a
devenit o strategie de supraviețuire în timpul războiului, când țara lor a fost una dintre cele mai
sărace din Europa. La acel moment în care avortul era ilegal, acestea puteau avea, de asemenea,
opțiunea de a-și dona copii în casele speciale Lebensborn, unde copilul va beneficia de o alimentație
specială și educație, care evident reflecta modul de gândire nazist. Se acorda premiul Crucea de Fier
femeilor care purtau copii cu însușirile cele mai apropiate idealului de rasă ariană.

Politica celui de-al treilea Reich


Din cauza distrugerii pe scară largă și a mușamalizării înregistrărilor Lebensborn, nu poate fi
confirmat dacă tinerele fete au fost obligate să se împerecheze cu ofițeri naziști, deși, după toate
aparențele agresiunea sexuală părea să fie politica oficială al celui de-al treilea Reich. Programul a
fost, fără îndoială, un sistem de reproducere selectivă supravegheat, iar înregistrările descoperite
recent arată că “unii oameni SS au copii sire în Lebensbornul lui Himmler”.
“Sire” însemna părintele mascul al unui animal, în special un armăsar sau taur păstrați pentru
reproducere.
În 1939, 8.000 de bărbați au avut calitatea de membru al Lebensborn, dintre care 3.500 au fost lideri
SS.
La 13 septembrie 1936, Heinrich Himmler a scris următoarele membrilor SS:
Organizația “Lebensborn E.V.” servește liderii SS în selectarea și adoptarea copiilor
calificați. Organizația “Lebensborn E.V.” este sub conducerea mea personală și are
următoarele obligații:
1. Să susțină familiile cu mulți copii, valoroase din punct de vedere rasial, biologic și
ereditar.
2. Să se îngrijească de femeile însărcinate cu valoare rasială, biologică și ereditară de
necontestat, care după o examinare în detaliu a lor și a familiilor lor, intră sub jurisdicția
Biroului Central al SS pentru Rase și Așezări, și care se așteaptă să dea naștere la copii
la fel de valoroși.
3. Să se îngrijească de copii.
4. Să se îngrijească de mamele copiilor.
Aceasta este datoria de onoare a tuturor liderilor Biroului Central pentru a deveni
membri ai organizației “Lebensborn E.V.”. Cererea de admitere trebuie să fie depusă
înainte de 23 septembrie 1936.

Relațiile dintre soldații germani și femeiile din țările nordice ocupate au fost puternic încurajate, cu
condiția ca ambii părinți să dovedească faptul că au material genetic valoros.
O casă Lebensborn din Franța

Programul a acceptat, de asemenea, femeile de origine ariană care erau deja însărcinate sau care
dăduseră deja naștere și aveau nevoie de un ajutor. Aproximativ 60% dintre mame au fost
necăsătorite și Lebensborn le-a permis să dea naștere în secret departe de casă, fără să suporte
stigmatul social. În cele mai multe dintre aceste cazuri, mamele au fost de acord să dea copiii spre
adopție, dar nu toate au fost informate că acei copiii vor fi trimisi în străinătate, în Germania.
Prima din cele peste 20 de case Lebensborn a fost deschisă în 1936 intr-un mc sat din apropiere de
München. În 1941, prima instituție din străinătate a fost deschisă în Norvegia.
În nordul Franței, o casă Lebensborn a fost deschisa în orașul Lamorlaye, în 1944. Acolo s-au
născut aproximativ 200 de copii. Clădirea găzduiește acum o ramură a Crucii Roșii. Facilitățile
Lebensborn au inclus un orfelinat și serviciile oferite de adopție. Instituțiile Lebensborn au fost
adesea înființate în casele confiscate și fostele casele de îngrijire medicală deținute de evrei.

Răpiri în masă
Din motive de puritate rasială, programul inițial a exclus copiii născuți de femei străine care îi
făcuseră cu soldați ce nu aparțineau SS. Dar pe parcurs, din lăcomie, cerințele stricte legate de
puritatea rasială au fost practic abandonate de Heinrich Himmler care și-a dus misiunea la extreme
greu de imaginat.

Himmler fotografiat alături de fiica sa în 1938


În 1939, sub conducerea lui Himmler, naziștii au început răpirea a mii de copii care întruneau
calități ariene. Ei erau răpiți din țări străine, în special din Polonia și Iugoslavia, dar și din Rusia,
Ucraina, Cehoslovacia, România, Estonia, Letonia și Norvegia – pentru Lebensborn.
Himmler spunea: “Este de datoria noastră să luăm copiii din mediul în care trăiesc, fie câștigam
prin obținerea de sânge pentru noi sau pentru ai noștri, fie ajutăm la distrugerea sângelui.”
Politica programului Lebensraum a dat naștere, în esență, la ideologia nazistă a expansionismului
german și la planul regimului pentru genocidul și epurarea etnică pe scară largă. Aceasta a fost
adevarata crima a programului Lebensborn, o soluție de bunăstare si de ajutor aparente, aproape
nevinovată pentru femei. Cât de ușor se poate deghiza răul în bine…
Se estimează că aproximativ 200.000 de copii au fost furați de la părinții lor din Polonia, Rusia și
din mai multe regiuni din Europa de Est în scopul “germanizării”. Aceștia au fost împărțiți în grupe
pornind de la “cel mai de dorit” la cel cu “cele mai vagi trăsături ariene”. În cazul în care copilul nu
putea ajuta la construirea rasei superioare a lui Hitler, era trims în lagăre de concentrare.

Un botez Lebensborn

În cazul în care un copil a fost considerat “acceptabil”, începeau un program de îndoctrinare, în


“tabere de reeducare”, apoi era dat în familii germane sau școli-internat în cazul în care acesta
demonstra că are potențial. Acestor copii li s-au dat acte și nume noi germane și erau forțati să uite
de părinții lor adevărați. Orice copii care au luptat împotriva îndoctrinării, au avut o soartă tragică.
Toate documentele acestor răpiri în masă au fost distruse în etapele finale ale războiului. Guvernul
polonez a susținut că mai puțin de 15% din 10.000 de copii au fost returnați părinților lor biologici.
Dintre toți copii norvegieni născuți sau îndoctrinați de programul Lebensborn, guvernul norvegian a
reușit după război să-i recupereze pe toți, mai puțin pe 80 dintre ei. Comunitățile locale care au trăit
în foamete pe parcursul ocupației, au căutat să se răzbune pe mamele și copiii din casele de
maternitate naziste, în cazul în care membrii au primit cel mai bun tratament disponibil.
Presa a facut relatări despre “super-copiii” hrăniți bine și îmbăiatț de două ori pe zi. Mamele
Lebensborn au fost bătute în public, ostracizate și supuse la muncă silnică. Erau numite “târfele
nemților“, iar copiii lor, “pui de naziști“. Femeile au fost trimise, fără nicun fel de proces, în lagăre
de concentrare, sub acuzația de a fi fost implicate în relații amoroase cu soldații germani.

În presa vremii se scria despre aceste femei că “a fi rase în cap reprezintă o pedeapsă prea bândă”
și că “ar trebui urâte și torturate în fel și chip“. Se sugera chiar că ar trebui să poarte pe braț o
banderolă cu litera “T” de la “târfă”. Practic, victimele au ajuns să se poarte exact ca foștii lor
agresori.
Copiii “superiori”, care au devenit efectiv germani în cadrul programului celui de-al treilea Reich,
au fost considerați proscriși și au fost plasați în orfelinate sau chiar în azile de nebuni, unde au fost
hărțuiți necontenit și abuzati. Guvernul norvegian chiar a încercat, însă fără succes, să deporteze
copiii Lebensborn în Germania, Brazilia și Australia.
Într-un interviu pentru presa din Suedia, unii dintre acești “copii ai războiului” au povestit cum, în
timp ce erau internați într-un orfelinat din Bergen, au fost obligați să defileze pe străzi astfel încât
populația să-i poată biciui și scuipa.
Anni-Frid Lyngstad membra formației
ABBA, un copil al războiului
Suedia a luat mai multe sute de copii nedoriți din Norvegia, inclusiv pe viitoarea cântăreață ABBA,
Anni-Frid Lyngstad, al cărui tată a fost un sergent german.
Dezbaterea publică despre “copiii războiului” a început târziu în Norvegia, abia în 1981.
Supraviețuitorii acestui sistem care și-a torturat victimele au prins greu curaj să-și asume identitatea
și să dea în judecată guvernul norvegian.

Formația ABBA

Printre cei care au denunțat atitudinea guvernului și a societății norvegiene față de copiii născuți în
timpul ocupației naziste din mame norvegiene și tați germani s-a numărat și Anni-Frid Lyngstad,
cunoscută drept Frida din trupa ABBA.
Frida s-a născut într-un sătuc din nordul Norvegiei, din mamă norvegiană și tată neamț, chiar la
sfârșitul războiului, în 1945. Tatăl Fridei, sergent în Wehrmacht, s-a întors în Germania, după
retragerea trupelor naziste din Norvegia.
Frida a fost, așadar, unul din cei 12.000 de “copii ai războiului” prigoniți de o societate care vedea
în ei dovada trădării. La începutul anului 1947, mama și bunica Fridei fug din sat de frica
represaliilor. Bunica își duce nepoata în Suedia. Mama Fridei li se alătură în scurt timp, însă moare
la numai 21 de ani din cauza unei afecțiuni la rinchi. Frida a crezut tot timpul că tatăl ei, Alfred
Haase, și-a pierdut viața pe drumul de întoarcere în Germania.
În 1977 însă, în urma unui articol publicat de revista Bravo Germania, care copnținea și biografia
completă a Fridei, cu numele complete ale mamei și tatălui artistei, fratele vitreg al solistei își
întreabă tatăl dacă a fost în satul cu pricina în perioada ocupației naziste. Câteva luni mai târziu,
Frida își întâlneste tatăl în Stockholm pentru prima oară.
În încheiere
În 2008, un grup de supraviețuitori a adus un caz în fața Curții Europene a Drepturilor Omului
pentru a lupta împotriva guvernului norvegian care fusese complice la tratamentele abuzive
impotriva lor, dezvăluind detalii rușinoase ale programului. Cazul a fost respins cu o ofertă de
compensare de 8000 £ de la guvernul norvegian.
În timp s-au format asociații pentru a găsi mai ușor supraviețuitori și pentru a le stabili originile,
prin intermediul documentelor administrate de International Tracing Service și de Arhivele Federale
Germane.
Sunt atât de multe fațete ale războiului, care au fost băgate sub covor și lăsate afară din cărțile de
istorie, în mare parte datorită faptului că societatea găsește incomodă o discuție despre
ele. Cunoașterea acestor informații istorice tabu ne-ar putea ajuta să identificăm modelele
periculoase în societate și să le recunoaștem din timp, în caz că istoria ar putea fi periculos de
aproape de a se repeta.