UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

BUCUREŞTI
FACULTATEA DE DREPT – CLUJ-NAPOCA

DREPT FISCAL
Note de curs

Lect.univ.drd. Anca Mihaela Georoceanu

1
 CUPRINS

TITLUL I ...................................................................................................... 3
TEORIA GENERALĂ A VENITURILOR FISCALE ................................... 3
CAPITOLUL I ............................................................................................. 3
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE..................................................................... 3
1. FISCALITATEA ÎN ROMÂNIA. CONCEPTUL DE FISCALITATE ....... 3
2. CONTRIBUABILI. NOTIUNE. CATEGORII........................................... 4
CAPITOLUL II ............................................................................................. 8
SISTEMUL VENITURILOR PUBLICE. VENITURILE BUGETARE ......... 8
1. VENITURILE BUGETARE ÎN CADRUL VENITURILOR PUBLICE ... 8
1. IMPOZITUL PE PROFIT – CODUL FISCAL ........................................ 23
1. IMPOZITUL PE VENITURILE REALIZATE DE PERSOANELE FIZICE
.................................................................................................................... 27
2. IMPOZITUL PE VENITURILE NEREZIDENŢILOR ŞI
REPREZENTANŢELOR ............................................................................ 31
TAXELE VAMALE .................................................................................... 33
ACCIZELE ................................................................................................. 34
MONOPOLURILE DE STAT ..................................................................... 35
IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE ......................................................... 36
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ................................................................... 37
A. DOCTRINĂ ........................................................................................... 37
I. CURSURI, TRATATE, MONOGRAFII, DICŢIONARE ........................ 37
II. STUDII, ARTICOLE, NOTE ................................................................. 41

2
 TITLUL I

TEORIA GENERALĂ A VENITURILOR FISCALE

CAPITOLUL I

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1. FISCALITATEA ÎN ROMÂNIA. CONCEPTUL DE

FISCALITATE

Fiscalitatea – aşa cum este definită de Dicţionarul Explicativ

al Limbii Române - este sistemul de percepere al impozitelor şi
taxelor prin fisc, iar fiscul este instiuţia de stat care stabileşte şi
încasează contribuţiile către stat şi îi urmăreşte pe cei care nu şi-au
plătit aceste contribuţii.
Politica fiscală, atribut al politicii de percepere şi utilizare a
resurselor necesare satisfacerii consumului public şi furnizării de
servicii publice se aplică prin intermediul unui instrument specific:
fiscalitatea.
În România, după 1989, în condiţiile tranziţiei la economia
de piaţă, începem să acordăm atenţie dreptului fiscal. În această
etapă, de dezvoltare rapidă a activităţii private, a fost necesară
instituirea unor reguli de conduită în acest sens, astfel că organele
legislative române au „fabricat” cu rapiditate actele normative
necesare la acel moment.
Pe fondul unei legislaţii anacronice şi lacunare au apărut o
serie de diferende cu autorităţile fiscale, legate în special de
calculul impozitelor şi acordarea înlesnirilor.
Instabilitatea legislativă a afectat şi afectează şi în prezent
activităţile economice la nivelul întregii societăţi, fiind resimţită în
special în domeniul afacerilor, unde echilibrul şi stabilitatea sunt
principalii piloni. Astfel, în multe cazuri o modificare legislativă
inoportună, chiar dacă putea avea efecte pozitive asupra unei
categorii de contribuabili, putea afecta – practic – în mod negativ
această categorie menţionată anterior, prin simpla necesitate a
aplicării modificării respective.
În concluzie, în România, de aproape două decenii ne
confruntăm cu o legislaţie fiscală excesiv de mobilă, care se

3
încearcă a fi stabilizată în prezent prin aplicarea Codului Fiscal şi
Codului de Procedură Fiscală.
Aceste motive, alături de nevoia de resurse financiare ale
statului au determinat instituirea şi aplicarea unor norme juridice
împovărătoare pentru contribuabili, presiunea fiscală fiind tot mai
ridicată.

Indiferent de terminologia folosită (coeficient fiscal, tensiune

fiscală), presiunea fiscală reprezintă gradul de fiscalitate, adică
gradul în care contribuabilii în ansamblu, societatea, economia,
suportă pe seama rezultatelor obţinute din activitatea lor,
impozitele şi taxele, ca prelevări obligatorii instituite şi percepute
prin constrângere de către stat. Ea reprezintă proporţiile din
venituri la care, în mod nevoit şi obligatoriu, contribuabilii –
persoane fizice şi juridice – renunţă în favoarea statului, sub forma
impozitelor, taxelor sau altor contribuţii, vărsându-le la bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele
fondurilor speciale.
Creşterea presiunii fiscale este urmarea directă a extinderii
rolului economic şi social al statului. Pentru stat interesul general
primează, acest aspect constituie o problemă importantă a politicii
sale fiscale, dar existenţa unei fiscalităţi ridicate comparativ cu
posibilităţile reale ale contribuabililor de a participa la realizarea
veniturilor publice conduce, implicit, la scăderea cererii de bunuri
de consum şi deci, a reducerii nivelului de trai.
În România, problema presiunii fiscale este deosebit de
actuală datorită faptului că, pe de o parte, ne aflăm încă în faza
modernizării sistemului fiscal, pe de altă parte, pentru că economia
românească resimte lipsa capitalurilor disponibile de a fi investite
şi apoi că, datorită situaţiei economiei, veniturile realizate de
contribuabili sunt relativ reduse pentru a fi grevate de o fiscalitate
de dimensiunile celei actuale.

2. CONTRIBUABILI. NOTIUNE. CATEGORII.

„ Contribuabil, ă (-fr.) subst., m. si f. – persoană fizică sau

juridică obligată prin lege să platească un impozit. Subiect

4
impozabil.”, astfel defineşte Dicţionarul explicativ al limbii
române, termenul de contribuabil.
Acest substantiv derivă din verbul „ a contribui”, definit în
acelaşi DEX astfel: „a-şi aduce contribuţia (morală sau
materială), a participa la o acţiune comună”.
Din explicaţia verbului „a contribui” reiese posibilitatea unei
persoane de a avea opţiunea participării la o acţiune şi totodată
voinţa acesteia de a-şi aduce contribuţia; însa în cadrul
explicaţiei termenului de contribuabil, observăm obligativitatea
impusă de lege.
Aşadar, o persoană fizică sau juridică nu poate opta pentru a
avea sau nu calitatea de contribuabil.
Contribuabilul, sau cum mai este acesta numit – subiectul
impozabil, este o persoană obligată direct, personal să suporte şi
să plătească un impozit, taxă sau alt venit public, către bugetul
general consolidat.
Plătitorul de impozit este persoana obligată să efecueze
calculul şi plata impozitului, taxei sau altui venit public.
Aşadar, de cele mai multe ori plătitorul impozitului se identifică
cu subiectul impozabil.
Termenul de „contribuabil” este definit în legislaţia actuală
prin art. 17, al. 2 din Codul de Procedură Fiscală:
„Contribuabilul este orice persoană fizică sau juridică sau orice
altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite,
taxe, contribuţii sau alte sume bugetului general consolidat, în
condiţiile legii.”
Conform acestei definiţii, contribuabilul nu este doar acea
persoană care suportă plata unui impozit, taxă sau altă
contribuţie, ci este totodată şi persoana obligată la plata acestor
venituri publice.
În cazul veniturilor publice care provin din impozite directe,
- în general - , plătitorul este cel care suportă acel venit public,
însă în cazul veniturilor publice care provin din impozite
indirecte, se va pune problema stabilirii contribuabilului; şi
anume contribuabilul va fi consumatorul final care
achizitionează un bun sau serviciu, sau agentul comercial care
prestează serviciul sau comercializează bunul?
Ne întrebăm dacă, în cazul impozitelor indirecte, nu ar fi mai
corect să considerăm drept contribuabil pe cel care suportă
impozitul (şi nu pe cel care îl calculează şi îl plăteşte la buget),
5
întrucât suma de bani care se face venit la buget este plătită
(suportată) de către acesta. Apreciem că, în întelesul strict al
termenului de contribuabil, în cazul impozitelor indirecte ar
trebui considerat contribuabil consumatorul final care suportă
un impozit asupra propriului consum. Însa în acceptiunea
actuală, într-un sens mai larg, termenul de contribuabil s-a
extins asupra tuturor persoanelor care realizează operaţiuni
impozabile din punctul de vedere al impozitelor indirecte si
care au obligaţia de plată a acestor impozite către bugetul
statului.
Această obligaţie incontestabilă de plată a sumelor de bani
ce provin din impozite indirecte, stabilită în sarcina societăţilor
comerciale care realizează operaţiuni impozabile, în raport cu
definiţia legală a contribuabilului, fac ca acest termen să capete
un înţeles mult mai larg, actualmente extinzându-se şi asupra
comercianţilor care – în esenţă – nu fac altceva decât să
încaseze impozitul indirect din preţul integral de vânzare şi să-l
vireze la buget. Într-o situaţie asemanatoare ne aflăm şi în cazul
stabilirii contribuiabilului obligat la plata unui impozit direct,
impozit care urmează să fie platit la buget prin metoda reţinerii
şi a vărsării. Şi în această situaţie, parte într-un raport juridic
fiscal este o altă persoană decât cea care suportă impozitul;
adică obligaţia de plată revine persoanei care a calculat şi
reţinut – conform legii – impozitul şi nu persoanei care este
contribuabil în sensul restrâns al cuvântului.
Contribuabililor le sunt stabilite prin lege obligaţii fiscale
diferite, în raport cu cuantumul veniturilor realizate, cu
mărimea averii deţinute sau în funcţie de tipul de activitate
desfăşurată ori de categoriile de acte şi servicii de care au
beneficiat.
Contribuabilii pot fi grupaţi în două mari categorii, şi
anume: persoane fizice şi persoane juridice.

Toate persoanele fizice – indiferent dacă au capacitatea de

exerciţiu sau numai capacitatea de folosinţă - rezidente sau
nerezidente în România, dobândesc calitatea de contribuabil din
momentul în care realizează venituri, deţin sau tranzacţionează
bunuri sau valori impuse pe teritoriul tării noastre.
Persoanele juridice sunt entităţile colective constituite
conform legislaţiei române în vigoare, care – acţionând în nume
6
 propriu sau în numele altor persoane - la rândul lor intră în
categoria contribuabililor atunci când realizează venituri, deţin
sau dobândesc bunuri, prestează servicii sau execută lucrări şi
alte activităţi din categoria celor impuse.
Contribuabilii persoane juridice pot fi împărţiti, din punct de
vedere fiscal în două mari categorii:
- persoane juridice române, care se împart în două
subcategorii, şi anume persoane juridice propriu – zise1 cu
activitate economică sau fără scop lucrativ şi alte entităţi
colective (unităţi economice) fără personalitate juridică2 şi
- persoane juridice străine, care desfăşoară activităţi
economice pe teritoriul României.

1
Societăţi comerciale, regii autonome, organizaţii cooperatiste, asociaţii, fundaţii, etc.
2
Asociaţii în participaţiune, sau alte forme de asocieri care nu dobândesc personalitatea
juridică.

7
CAPITOLUL II
SISTEMUL VENITURILOR PUBLICE.
VENITURILE BUGETARE
1. Veniturile bugetare în cadrul veniturilor publice
Veniturile generale ale statului sunt formate din totalitatea
resurselor băneşti – instituite prin lege – care contribuie la
constituirea fondurilor băneşti ale acestuia, alcătuind un tot unitar,
denumit sistemul veniturilor bugetare.
În literatura noastră juridică – definindu-se sistemul
veniturilor bugetare – s-a arătat că acesta reprezintă totalitatea
veniturilor statului formate din resursele băneşti instituite prin
lege, care contribuie la constituirea fondurilor băneşti ale statului.
Veniturile bugetare realizate de la persoanele juridice (agenţi
economici şi instituţii publice) şi persoanele fizice se grupează în
două mari categorii: venituri fiscale şi venituri nefiscale.

Veniturile fiscale provin din impozite directe (impozitul pe

profit, impozitul pe salarii, impozitul pe veniturile persoanelor
fizice, impozitele pentru clădiri, terenuri şi mijloace de transport,
precum şi alte venituri din impozite directe) , din impozite
indirecte (impozitul asupra producţiei şi circulaţiei mărfurilor, taxe
vamale, impozitul pe spectacole, penalităţi şi majorări pentru
venituri nevărsate la termen, precum şi alte încasări din impozite
indirecte) şi din taxe, cum ar fi taxele de timbru, taxe de brevete de
invenţii şi de înregistrarea mărcilor, taxe de metrologie, taxe pentru
folosirea drumurilor, taxe şi alte venituri în legătură cu protecţia
mediului înconjurător, etc.

Veniturile nefiscale se prezintă sub o diversitate de forme:

vărsăminte din veniturile instituţiilor publice sau din profitul net al
regiilor autonome, dividende pentru participarea statului la
capitalul social al societăţilor comerciale, venituri încasate de stat
în urma încheierii unor contracte de închiriere sau concesiune în
virtutea calităţii sale de proprietar al unor bunuri, precum şi alte
venituri diverse.

2. Trăsăturile caracteristice ale veniturilor bugetare

8
 Privite din punct de vedere economico-financiar, veniturile
bugetare reprezintă formele valorice concrete prin intermediul
cărora o parte din venitul naţional este concentrată la dispoziţia
statului.
Sub aspect juridic, veniturile bugetare reprezintă obligaţii
băneşti stabilite în mod unilateral, prin acte normative, în sarcina
tuturor persoanelor juridice şi fizice care realizează venituri
impozabile sau care deţin bunuri taxabile; în acelaşi timp,
veniturile bugetare reprezintă creanţe de încasat de către stat sau
unităţile administrativ-teritoriale.
Veniturile bugetare se caracterizează prin anumite trăsături
specifice, determinate de modul de stabilire, de provenienţă, de
termenele de plată, etc. Totodată, însă, din modul cum sunt
reglementate veniturile bugetare rezultă existenţa unor elemente
comune şi definitorii care se regăsesc în cazul oricărui venit
bugetar, elemente fără de care ar fi imposibilă determinarea,
urmărirea şi realizarea lor.

3. Elementele comune şi definitorii ale veniturilor

bugetare
1. Denumirea venitului bugetar – fiecărui venit bugetar îi
este atribuită – pe de o parte – o denumire generică în raport cu
natura sa economico-financiară şi juridică, denumire prin care se
face deosebirea între diferitele categorii de venituri bugetare;
astfel, veniturile bugetare se numesc: impozite, taxe, contribuţii,
prelevări, vărsăminte, etc. Pe de altă parte, fiecărui venit bugetar
dintr-o anumită categorie îi este atribuită o denumire specifică
(proprie), prin care este individualizat fiecare fel de venit în raport
cu alte venituri din aceeaşi categorie (de exemplu: impozit pe
profit, taxă de timbru, contribuţie pentru asigurări sociale de stat
etc.).

2. Subiectul impunerii sau debitorul – este acea persoană

fizică şi/sau juridică care datorează, potrivit legii, un impozit, o
taxă ori este obligată la efectuarea unei anumite prelevări la
bugetul public naţional (sau, mai concret, în contul bugetului de
stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, etc.).

9
 Companiile şi societăţile naţionale, societăţile comerciale şi
toţi agenţii economici datorează statului impozite şi taxe în funcţie
de obiectul activităţii lor, precum şi de veniturile pe care le
realizează, indiferent dacă sunt persoane juridice române sau
străine.
Persoanele fizice datorează taxe şi impozite pentru unele
servicii solicitate organelor de stat, pentru unele venituri obţinute,
pentru bunurile pe care le deţin, pe care le dobândesc, sau pe care
le înstrăinează, de asemenea, indiferent dacă sunt cetăţeni români,
cetăţeni străini, persoane cu dublă sau multiplă cetăţenie sau
apatrizi.
Toate persoanele (fizice şi/sau juridice) care datorează la
bugetul public naţional taxe sau impozite sunt denumite generic
contribuabili.

3. Obiectul (materia impozabilă) – este format din toate

veniturile sau bunurile impozabile sau taxabile.
Venitul impozabil se poate constitui sub diferite forme:
beneficiul sau profitul agenţilor economici, veniturile persoanelor
fizice, etc.
Bunurile impozabile sau taxabile pot fi: terenuri, clădiri,
mijloace de transport, etc.
Totodată, pot constitui obiect al impunerii actele sau serviciile
realizate de organele statului ori alte persoane abilitate, pentru care
se datorează taxe de timbru: eliberarea, respectiv obţinerea unor
autorizaţii, certificate sau atestate, soluţionarea litigiilor de către
instanţele judecătoreşti, dezbateri succesorale, autentificări de acte,
legalizări de copii de pe acte originale, etc.

4. Unitatea de evaluare – reprezintă elementul care exprimă

cuantumul unitar al venitului bugetar în raport cu baza sa de
calcul. Acest cuantum unitar se poate stabili sub diferite forme, fie
într-o cotă sau fixă, fie într-o cotă procentuală fie – în fine – prin
aplicarea ambelor cote.
Cota fixă este modalitatea de exprimare a cuantumului
venitului care se foloseşte atunci când baza de calcul o formează
anumite obiecte, fapte sau acte juridice: suprafaţa de teren,
capacitatea cilindrică a autovehiculelor, obţinerea unei autorizaţii,
eliberarea unui act, etc.

10
 Cota procentuală este modalitatea de exprimare a
cuantumului venitului care se foloseşte în cazurile când obiectul
impozitului îl constituie valoarea bunului deţinut sau venitului
realizat de debitor.
Cota procentuală poate fi progresivă, proporţională sau
regresivă, după cum ea rămâne aceeaşi sau suferă modificări
determinate de schimbările intervenite în baza de calcul.
Cota procentuală proporţională se caracterizează prin aceea
că rămâne tot timpul neschimbată, indiferent de modificările
intervenite în baza de calcul.
Cota procentuală progresivă se caracterizează prin aceea că
ea creşte odată cu creşterea bazei de calcul, care de cele mai multe
ori este un anumit venit realizat de contribuabili.
Cota procentuală regresivă se caracterizează prin aceea că pe
măsura ce baza de calcul sporeşte, ea scade.

5. Unitatea de impunere – reprezintă unitatea în care se

exprimă obiectul sau materia impozabilă, adică: leul în cazul
veniturilor, metrul pătrat în cazul suprafeţelor construite sau
hectarul în cazul terenurilor etc.

6. Asieta – reprezintă modalitatea de aşezare a venitului

bugetar după obiectul sau materia impozabilă. Ea presupune
identificarea subiectului şi materiei impozabile, evaluarea acesteia
şi stabilirea cuantumului de plată.
În practica financiar-bugetară se folosesc mai multe metode
de aşezare a venitului bugetar:
- metoda directă, bazată pe administrarea de probe (declaraţia
contribuabilului sau a unor terţe persoane, coroborate cu acte
doveditoare aflate în posesia agentului fiscal);
- metoda indirectă, care presupune identificarea şi evaluarea
venitului bugetar în mod exclusiv prin raportare la aspectul
exterior al obiectului impozabil;
- metoda aşezării pe baze forfetare a venitului bugetar,
potrivit căreia agentul de impunere stabileşte, împreună şi de
comun acord cu plătitorul, mărimea aproximativă a materiei
impozabile;
- metoda administrativă, după care evaluarea se face de către
agentul fiscal pe baza datelor pe care le deţine la sediul organului
financiar.
11
 7. Termenul de plată – reprezintă data la care sau până la
care un anumit venit trebuie vărsat la buget. În stabilirea
termenului de plată se are în vedere încasarea ritmică la buget a
veniturilor, cât şi posibilităţile de plată a deţinătorilor de obiecte
sau materie impozabilă. Termenul se fixează fie sub forma unui
interval de timp (an, trimestru, lună) în cadrul căruia sumele
datorate trebuie vărsate la buget, sau într-o zi fixă, când atât
scadenţa cât şi termenul de plată coincid. Obligaţia plătitorului se
naşte de regulă în momentul când acesta a intrat în posesia
obiectului impozabil, iar stingerea are loc la termenul de plată.

8. Perceperea (încasarea) venitului bugetar reprezintă

realizarea efectivă a sumei de bani pe care acesta o reprezintă.
Pentru încasarea veniturilor bugetare se folosesc – în principiu –
următoarele metode:
– metoda plăţii directe, utilizată de regulă pentru
veniturile provenite de la persoanele juridice, care în calitatea lor
de debitori stabilesc în condiţiile legii suma datorată, pe care au
obligaţia să o verse din proprie iniţiativă, la termenele stabilite, în
contul bugetului de stat.
– metoda reţinerii şi vărsării este folosită în cazul
veniturilor impozabile realizate de către persoane fizice prin sau
de la unităţile specializate (oameni de litere, ştiinţă, colaboratori
externi). Unităţile în cauză sunt obligate să calculeze, să reţină şi
să verse în contul bugetului de stat sumele datorate de debitori,
eliberându-le numai veniturile nete.
– metoda aplicării de timbre fiscale este folosită în cazul
unor taxe cuvenite bugetului de stat pentru servicii prestate de
instituţiile sale (de ex: acţiuni în justiţie).

9. Înlesnirile, drepturile şi obligaţiile debitorilor – sunt

elemente prevăzute prin actele normative care instituie venituri
bugetare, de care se ţine seama la evaluarea bazei de calcul, în
determinarea cuantumului venitului bugetar, precum şi la
încasarea acestuia.
Înlesnirile sunt stabilite – de cele mai multe ori – sub formă
de reduceri sau scutiri şi au în vedere anumite situaţii deosebite, de
excepţie, în care anumiţi plătitori realizează obiectul sau materia
impozabilă.
12
 Drepturile şi obligaţiile plătitorilor sunt reglementate în
vederea asigurării respectării legalităţii la stabilirea şi încasarea
obligaţiilor bugetare.
În acest sens, debitorii au dreptul să ceară aplicarea corectă a
normelor legale în legătură cu evaluarea şi încasarea veniturilor
bugetare, să ceară şi să li se admită acordarea înlesnirilor legale, să
facă contestaţii la organele competente, cerând revizuirea
impunerii sau recalcularea impozitului, atunci când consideră că
prevederile legale nu au fost aplicate corect. De asemenea, pentru
plăţile efectuate în plus, sau fără o bază legală pot accepta
compensări cu obligaţii viitoare sau pot cere restituirea plăţilor
nedatorate.
Corelat cu drepturile care li se cuvin, plătitorii (contribuabilii)
au şi o serie de obligaţii, dintre care: oferirea tuturor informaţiilor
cerute de organele financiare în vederea evaluării corecte a bazei
de calcul, declararea obiectului sau materiei impozabile, plata în
cuantumul şi la termenele prevăzute a veniturilor bugetare.

10. Răspunderea debitorilor – În procesul complex al

realizării veniturilor bugetare, în toate cazurile când contribuabilii
nu îşi îndeplinesc obligaţiile care le revin potrivit legii, este
antrenată răspunderea juridică a acestora care poate îmbrăca
formele răspunderii administrative, civile sau penale, după caz.

11. Calificarea venitului bugetar – reprezintă stabilirea

caracterului local sau central al venitului, precum şi atribuirea lui
prin lege spre părţile bugetului public naţional.
Cunoaşterea acestor elemente este necesară şi utilă pentru
corecta repartizare a sarcinilor fiscale, precum şi pentru
planificarea veniturilor bugetare şi corelarea lor cu volumul
cheltuielilor care urmează a fi acoperite din aceste resurse.

4. Clasificarea generală a veniturilor bugetare

Sistemul veniturilor bugetare presupune o varietate de forme

şi metode pentru atragerea la bugetul statului a mijloacelor băneşti
necesare îndeplinirii funcţiilor sale.

13
 În funcţie de regularitatea cu care se realizează, veniturile
bugetare ale statului se împart în venituri ordinare (curente) şi
venituri extraordinare (excepţionale).

Veniturile curente (ordinare) sunt acele resurse care se

încasează cu regularitate la bugetul statului, constituind o sursă
permanentă şi continuă a acesteia. Formele tradiţionale şi comune
tuturor statelor ale veniturilor ce fac parte din această categorie
sunt impozitele şi taxele.

Veniturile extraordinare sunt acele resurse la care statul

apelează numai în cazuri excepţionale, adică atunci când
mijloacele băneşti provenite din resursele ordinare nu acoperă
integral cheltuielile bugetare care se impun a fi efectuate. Din
această categorie fac parte, în principal, împrumuturile de stat şi
emisiunile monetare.

5. Definiţia şi trăsăturile caracteristice ale impozitului

Impozitul 3 reprezintă acea contribuţie bănească, obligatorie şi

cu titlu nerambursabil, care este datorată – în temeiul legii – la
buget de către persoanele fizice şi/sau juridice pentru veniturile pe
care le obţin, pentru bunurile pe care le posedă, respectiv pentru
mărfurile pe care le produc şi/sau distribuie ori pentru serviciile şi
lucrările pe care le prestează sau execută.

Trăsăturile caracteristice ale impozitului sunt următoarele:

– impozitul este o contribuţie bănească, necesitatea

perceperii lui în această formă fiind determinată de faptul că şi
cheltuielile publice (care se acoperă din veniturile realizate,
primordial, prin încasarea impozitelor) se efectuează în bani.

3
Mai precis, impozitul este contribuţia bănească, obligatorie şi cu titlu nerambursabil,
care este datorată, în temeiul legii, de către contribuabili la bugetul general consolidat al
statului.

14
 – impozitul reprezintă o contribuţie obligatorie, întrucât
toate persoanele fizice şi juridice care beneficiază – într-o formă
sau alta – de acţiunile şi obiectivele finanţate din fondurile
generale ale societăţii trebuie să participe, în raport cu veniturile
realizate sau cu averea deţinută, la formarea acestor fonduri.

– impozitul este o prelevare cu titlu nerambursabil, în

sensul că sumele achitate de către contribuabili nu au un echivalent
direct şi imediat în folosul plătitorilor de impozite, ele contribuind
la formarea fondurilor generale ale societăţii, fonduri utilizate
pentru acoperirea unor cheltuieli ce urmează a se efectua în
beneficiul tuturor membrilor societăţii. Prin urmare, impozitul este
o prelevare fără un echivalent direct, dar el este – în principiu –
caracterizat prin reversibilitate, întrucât sumele concentrate de stat
prin încasarea impozitelor (de la toate categoriile de contribuabili)
se întorc sub forma unor acţiuni, servicii, gratuităţi de care
beneficiază toţi cei care au contribuit la formarea fondurilor
generale ale societăţii.

– impozitul este datorat la buget în conformitate cu

dispoziţiile legale, în sensul că orice impozit poate fi stabilit şi
perceput numai în temeiul legii, conform principiului “nullum
impositum sine lege”.

– impozitul se datorează numai pentru veniturile realizate

şi bunurile deţinute, respectiv pentru mărfurile pe care le
produc şi/sau distribuie ori pentru serviciile şi lucrările pe care
le prestează sau execută, ceea ce înseamnă că subiectele
impozabile (contribuabilii) datorează contribuţia numai în cazul
când realizează veniturile prevăzute de lege ca impozabile, precum
şi atunci când dobândesc, deţin ori produc bunuri sau
prestează/execută servicii/lucrări care, conform prevederilor legale
sunt impozabile.

6. Clasificarea impozitelor

1. După modul lor de percepere, distingem două categorii

principale de impozit:

15
 – impozite directe, acele prelevări cu caracter fiscal care
se stabilesc şi se percep în mod nemijlocit de la contribuabilii care
realizează venituri sau deţin bunuri impozabile, fiind suportate de
către aceştia (de exemplu: impozitul pe profit etc.);
– impozite indirecte, cele care se stabilesc asupra
vânzării de bunuri, prestărilor de servicii sau executărilor de lucrări
şi care – incluzându-se în preţ – sunt datorate şi achitate de către
comercianţi sau prestatori, dar sunt suportate de consumatorii finali
ai bunurilor ori serviciilor (de pildă: taxa pe valoarea adăugată,
taxa vamală, acciza etc.).
La rândul lor, atât impozitele directe, cât şi cele indirecte pot
fi grupate distinct pe subcategorii, după cum urmează:
Impozitele directe sunt impozite reale sau obiective (cele care
nu ţin seamă de situaţia personală a contribuabilului), respectiv
impozite personale sau subiective (acelea care au – primordial – în
vedere persoana contribuabilului: ex. impozitul pe salarii).
Impozitele indirecte pot îmbrăca şi ele diferite forme: taxe
generale de consumaţie, acelea care sunt percepute asupra
cvasitotalităţii produselor şi/sau serviciilor, fie prin cuprinderea, fie
prin adăugarea lor în/la preţul de vânzare (de exemplu, taxa pe
valoarea adăugată), taxe speciale de consumaţie, cele care se
instituie numai asupra unor categorii de bunuri sau servicii, cum
sunt: monopoluri fiscale (acele impozite stabilite discreţionar de
către stat asupra produselor realizate în regim de exclusivitate),
accizele (care privesc doar anumite categorii de bunuri şi/sau
servicii, limitativ stabilite prin lege) şi taxe vamale.

2. Revenind la clasificarea generală a impozitelor şi luând

drept criteriu obiectul sau materia impozabilă, impozitele pot fi:
– impozite pe avere, precum: impozitul pe clădiri, pe
terenuri, taxa asupra mijloacelor de transport, etc.;
– impozite pe venit, ca de pildă: impozitul pe profit,
impozitul pe veniturile persoanelor fizice, etc.;
– impozite pe cheltuieli sau pe fapte de consum, cum
este, de exemplu, taxa pe valoarea adăugată, accize, etc.

3. Ţinând seamă de scopul urmărit, impozitele se împart în:

– impozite financiare, cele a căror stabilire vizează
exclusiv obţinerea unor venituri publice şi

16
 – impozite de ordine, prin care se urmăreşte, pe lângă
realizarea veniturilor bugetare, limitarea unor activităţi, respectiv
stimularea altora, în funcţie de interesele statului în economie.

4. În funcţie de locul sau nivelul la care se acumulează, pot

exista:
– impozite centrale (federale, ale statelor componente ale
federaţiei, în cazul statelor de tip federal şi respectiv impozitele
care – în statele de tip unitar – se concentrează la bugetul central,
general al statului), respectiv
– impozite locale (cele care se fac venit la bugetele locale).

Din punct de vedere juridic, clasificarea cea mai importantă

este cea care grupează impozitele în: directe şi indirecte, întrucât
fiecăreia dintre aceste categorii îi corespunde un regim juridic
distinct.

7. Impozitele directe
Impunerea directă reprezintă procedeul de colectare a unor
sume de bani, în mod direct şi în raport cu mărimea veniturilor
realizate şi a valorilor deţinute, într-o perioadă de timp, de către
contribuabili strict determinaţi şi desemnaţi prin lege. Impozitarea
directă se realizează prin intermediul impozitelor directe.

Impozitele directe sunt acele venituri bugetare caracterizate -

în principiu - prin faptul că sunt datorate, plătite şi suportate de
către una şi aceeaşi persoană – contribuabilul4.
Impozitele directe se împart – în principal – în două mari
categorii: a. impozite pe venit şi b. impozite pe avere. Regimul
juridic al acestora este diferit stabilit prin reglementările incidente
în materie; de aceea, este necesară şi utilă analizarea lor separată
pentru a se putea evidenţia – astfel – diferenţa specifică.

Impozitul pe venit este, la rândul său, diferit reglementat în

funcţie de subiectul impunerii: astfel, regimul juridic al impozitării
veniturilor realizate de către persoanele fizice diferă de acela
4
Totuşi există cazuri când impozitul se plăteşte de către o altă persoană care are obligaţia
reţinerii şi a vărsării acelui venit bugetar, de ex. În cazul impozitului pe salarii, dividende, etc.

17
aplicabil în cazul persoanelor juridice pentru veniturile pe care
acestea le obţin.
Impozitul pe avere este un impozit stabilit în strânsă legătură
cu existenţa unui bun, mai precis cu dreptul de proprietate asupra
unui bun şi se va stabili în mod diferenţiat asupra averii propiu-zise
sau asupra circulaţiei averii5.

8. Evitarea dublei impuneri

Actualmente, sfera de activităţi a unor persoane fizice şi/sau
juridice depăşeşte frecvent graniţele unui stat; astfel, liber-
profesioniştii sau societăţile comerciale realizează venituri sau
deţin în proprietate diverse bunuri şi pe teritoriul altor state.
Datorită acestui fapt se ridică problema stabilirii autorităţii publice
competente a proceda la impunerea veniturilor şi averii realizate,
respectiv deţinute de persoanele fizice şi/sau juridice ale unui stat
pe teritoriul altui stat.
Instituirea impozitelor fiind dreptul suveran al fiecărui stat, s-
ar putea ajunge la situaţia în care un anumit venit sau avere să facă
obiectul impunerii atât în statul de origine al debitorului, cât şi în
cel pe teritoriul căruia s-a realizat venitul ori se află bunurile
impozabile (statul de reşedinţă). Aceasta ar însemna, practic,
realizarea unei duble impuneri asupra aceleiaşi materii impozabile,
aparţinând aceluiaşi subiect de drept şi pentru o aceeaşi perioadă
de timp. Pentru a se evita o astfel de impozitare excesivă s-a recurs
la încheierea unor convenţii – de regulă, bilaterale – între statele
interesate, prin care este delimitată şi recunoscută, de comun acord
(pentru fiecare categorie de venit sau de avere), competenţa
statelor relativ la stabilirea şi perceperea impozitelor.
În practica internaţională, pentru evitarea dublei impuneri s-au
consacrat anumite principii, pe baza cărora – prin convenţiile
încheiate – se stabilesc metodele de aşezare şi percepere a
impozitelor.

1. Principiului nediscriminării fiscale, impune că statele

semnatare ale convenţiei pentru evitarea dublei impuneri se
angajează să nu aplice faţă de rezidenţii celuilalt stat contractant, în
materie de impozitare, dispoziţii normative mai împovărătoare
5
Circulaţia averii presupune transferul dreptului de proprietate asupra anumitor bunuri de la o
persoană la alta.

18
decât cele aplicabile propriilor lor contribuabili, aflaţi în aceeaşi
situaţie.

2. Conform principiului impunerii, statul de origine

calculează impozitul pornind de la suma totală a veniturilor
subiectului impozabil, inclusiv asupra celor care provin din statul
de reşedinţă şi care, potrivit convenţiei sunt impozabile în acest din
urmă stat; din impozitul care este astfel stabilit se deduce apoi
suma care a fost plătită în celălalt stat, diferenţa reprezentând
obligaţia de plată a contribuabilului faţă de statul al cărui
resortisant este;
3. În fine, prin aplicarea principiului scutirii de impozit,
statul de reşedinţă impune numai acele venituri care, potrivit
convenţiei, sunt obţinute şi impozabile în acel stat, scutind de
impunere veniturile (sau parte din acestea) realizate şi impozabile
în statul de origine al plătitorului.
România a încheiat convenţii pentru evitarea dublei impuneri
cu aproape toate statele europene, precum şi cu Statele Unite ale
Americii, Japonia, Egipt etc. Impozitele române care cad sub
incidenţa convenţiilor încheiate privesc în principal:
– impozitul pe venitul din salarii, opere literare, artistice şi
ştiinţifice, din expertize şi din alte surse;
– impozitul pe veniturile societăţilor comerciale constituite cu
participare română şi străină;
– impozitul pe veniturile realizate de către persoane fizice şi
juridice nerezidente;
– impozitul pe veniturile din închirieri de terenuri şi clădiri;
– impozitul pe veniturile din activităţi lucrative, meserii,
profesii libere;
– impozitul asupra venitului realizat din activităţi agricole.
Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei
impuneri pe teritoriul statului român beneficiarul venitului va
prezenta organelor fiscale din România certificatul de rezidenţa
fiscală, în original, eliberat de organul fiscal din ţara de rezidenţă,
prin care să se ateste că este rezident al statului respectiv şi că îi
sunt aplicabile prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri.
În cazul în care ţara noastră are încheiate convenţii de evitare
a dublei impuneri cu statele ai căror resortisanţi obţin venituri în
România, potrivit dispoziţiilor legale în materie, sunt aplicabile
prevederile acelor convenţii. Aşadar, rezultă că reglementările
19
convenţiilor de evitare a dublei impuneri prevalează faţă de
prevederile din legislaţia internă.
Dacă România nu are încheiate convenţii de evitare a dublei
impuneri cu statele ai căror resortisanţi obţin venituri în ţara
noastră se aplică legislaţia română, respectiv aceste venituri se
impun în România, conform prevederilor Codului Fiscal Român6.

9. Impozitele indirecte
Impozitarea indirectă este un sistem de impunere care se
aplică asupra consumului de bunuri si servicii, presiunea fiscală
căzând asupra consumatorilor – persoane nedeterminate -, iar
sarcina plăţii acestor impozite fiind de datoria altor persoane şi
anume cele care comercializează bunuri sau prestează servicii.
Impozitele indirecte sunt acele surse ale veniturilor bugetare
care se realizează, în principal, sub forma impunerii asupra
consumului, percepându-se în momentul vânzării unor mărfuri, al
prestării anumitor servicii, respectiv al executării unor lucrări. Ele
se percep, deci, în principiu, de la toţi cei care produc ori
distribuie bunuri sau prestează servicii din categoria celor impuse.
Din acest motiv, impozitele indirecte se mai numesc, generic, şi
taxe de consumaţie.
Vizând în mod direct consumul, impozitele indirecte sunt
suportate de către consumatorul final, adică de către cel care
utilizează pentru sine bunul ori serviciul în preţul căruia este
încorporat impozitul. În sfârşit, se impune sublinierea faptului că
impozitele indirecte au un caracter real, întrucât stabilirea
cuantumului lor se face fără a se ţine seamă – în vreun fel – de
veniturile, averea sau situaţia personală a celor care suportă
impozitele7.
Impozitele indirecte se percep fie în cote proporţionale
stabilite asupra valorilor mărfurilor vândute şi/sau a serviciilor
prestate, fie în sume fixe pe unitatea de măsură, astfel că –

6
Venitul este considerat ca fiind obţinut din România, potrivit reglementărilor privind
impunerea veniturilor persoanelor fizice dacă locul de provenienţa a veniturilor persoanei
fizice sau al exercitării activităţii ori locul de unde aceasta obţine venit se afla pe teritoriul
României, indiferent dacă este platit în România sau din/în străinătate.
7
Bineînteles că în funcţie de situaţia financiara diferită, unele persoane vor consuma mai mult
faţă de altele şi astfel rezultă că persoanele care au resurse financiare mai mari vor contribui
mai mult la bugetul statului.

20
indiferent de veniturile sau puterea de cumpărare a contribuabilului
– cota impozitului indirect perceput la vânzarea unei mărfi sau a
unui serviciu este unică. De aceea, raportat la veniturile de care
dispune o persoană, cu cât contribuabilul realizează venituri mai
mici, cu atât sarcina fiscală pe care el trebuie să o suporte este mai
mare şi invers. În acelaşi timp, însă, cu cât o persoanâ consumă
mai multe bunuri şi servicii, cu atât şi gradul de suportare a sarcinii
fiscale va fi mai mare şi invers.

10. Definiţia şi trăsăturile caracteristice ale taxelor

Taxele reprezintă, alături de impozite, cea de-a doua categorie
principală de venituri bugetare curente.
Taxele sunt plăţi achitate de către persoanele fizice sau
persoanele juridice pentru anumite acte sau servicii îndeplinite ori
prestate – la cererea şi în folosul acestora – de către anumite
organe de stat, instituţii publice sau alte persoane asimilate
acestora.
Spre deosebire de impozite, taxele prezintă următoarele
trăsături caracteristice:
– subiectul plătitor al taxei este întotdeauna precis determinat
doar din momentul când acesta solicită îndeplinirea unui act,
prestarea unui serviciu ori efectuarea unei lucrări din partea unui
organ de stat sau a unei instituţii publice.
– taxa reprezintă o plată neechivalentă pentru actele,
serviciile sau lucrările prestate/efectuate de organe de stat sau
instituţii publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite
acte, prestează servicii sau rezolvă alte interese legitime ale
diferitelor persoane fizice şi/sau juridice. Plata serviciilor sau
lucrărilor este – în principiu – neechivalentă, deoarece aceasta
poate fi – potrivit legii – mai mare sau mai mică în raport cu
valoarea efectivă a prestaţiilor efectuate; cuantumul taxelor este
stabilit – în principal – avându-se în vedere alte criterii (politico-
economice) decât valoarea în sine a prestaţiei organului de stat.
– taxa reprezintă o contribuţie stabilită în sarcina
contribuabilului cu scopul de a se asigura astfel acoperirea în
parte a cheltuielilor efectuate de către organele de stat şi/sau de
către instituţiile publice pentru îndeplinirea actelor, respectiv
serviciilor solicitate.

21
 – taxa este anticipativă, ea datorându-se şi trebuind să fie
achită în momentul solicitării actului, serviciului sau lucrării ce
urmează a fi îndeplinit/efectuat de către organul de stat sau
instituţia publică competentă.
– taxa trebuie să fie unică, în sensul că pentru unul şi acelaşi
act sau serviciu taxa se datorează o singură dată.
– actele care nu au fost legal taxate sunt lovite de nulitate.
– răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a
taxelor revine primordial persoanei încadrată la organul de stat
sau instituţia publică prestatoare a serviciului sau lucrării (care
avea obligaţia să pretindă şi să perceapă taxa) şi nu
contribuabilului.

11. Clasificări ale taxelor

Taxele pot fi clasificate astfel:

A. După criteriul teritorialităţii sau ţinând seamă de sfera lor

de acoperire în teritoriu există taxe centrale (generale) şi taxe
locale (specifice).

B. Avându-se în vedere caracterul lor, taxele pot fi: taxe

judiciare şi taxe extrajudiciare.

C. În funcţie de scopul pentru care se plătesc, taxele pot fi:

taxe pentru eliberarea unor acte, taxe pentru aprobarea desfăşurării
unor activităţi, taxe pentru admiterea intrării pe teritoriul unui stat,
taxe pentru utilizarea unor drumuri naţionale, etc.

D. După destinaţia lor, taxele se împart în taxe fiscale şi taxe

parafiscale. Taxele fiscale sunt acelea care se colectează în una din
componentele sistemului bugetar, de regulă în bugetele locale, iar
taxele parafiscale sunt cele care se constituie ca venituri proprii,
extrabugetare ale unor beneficiari – entităţi publice sau private –
desemnaţi strict în acest sens prin norme juridice speciale.

22
 IMPOZITUL PE PROFIT
IMPOZITUL PE DIVIDENDE
IMPOZITUL PE VENITURILE MICROINTREPRINDERILOR

1. IMPOZITUL PE PROFIT – Codul fiscal

Baza de impunere, adică suma asupra căreia urmează a se

aplica cota legală în vederea stabilirii impozitului datorat de
contribuabil o reprezintă profitul anual impozabil - diferenţa între
veniturile realizate din orice sursă impozabile şi cheltuielile
efectuate în scopul realizării de venituri, adică cheltuielile
deductibile. (cheltuielile sunt de 3 feluri: deductibile, deductibile
limitat şi nedeductibile)

Contribuabilii impozitului pe profit îi putem împărţii în trei

grupe, astfel: persoane juridice române (sau europene cu sediul in
România) pentru profitul realizat la nivel mondial; persoane
juridice străine, pentru anumite categorii de profit strict
determinate şi asocieri fără personalitate juridică. (în Codul fiscal
sunt clasificati în 6 categorii)

Cotele de impunere
Tariful de impunere - cotă procentuală proporţională de
16% - sunt reglementate 2 excepţii:
• contribuabilii care desfăşoară activităţi specifice barurilor şi
cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor
sportive datorează un impozit de 5 % aplicat asupra acestor
venituri, dacă la care impozitul pe profit datorat pentru activităţile
menţionate ar fi mai mic de 5% din veniturile respective;
• toţi contribuabilii - cu excepţia celor menţionaţi anterior - în
cazul cărora impozitul pe profit (determinat prin aplicarea cotei de
16% asupra profitului impozabil) este mai mic decât suma
impozitului minim aferentă veniturilor totale, sunt obligaţi la plata
impozitului minim conform următorului tarif. Pentru încadrarea în
tranşa de venituri totale, se iau în calcul veniturile totale, obţinute

23
din orice sursă, înregistrate la data de 31 decembrie a anului
precedent.

Venituri totale anuale (lei) Impozit minim anual (lei)

0 – 52.000 2.200
52.001- 215.000 4.300
215.001 – 430.000 6.500
430.001 – 4.300.000 8.600
4.300.001 – 21.500.000 11.000
21.500.001 – 129.000.000 22.000
Peste 129.000.001 43.000

Impozitul pe profit se calculează prin aplicarea tarifului de

impunere asupra bazei impozabile de către contribuabilul care este
dator să-l verse la bugetul de stat.
Plata impozitului pe profit - începând cu anul 2010,
contribuabilii aplică sistemul plăţilor anticipate.

Creditul fiscal extern – impozitul pr profit plătit către statul

străin se scade – la cerere - dacă s-a făcut dovada plăţii în
străinătate a impozitului – din impozitul pe profit determinat
potrivit legii române şi datorat bugetului de stat.

2. IMPOZITUL PE DIVIDENDE

Dividentul – venit impozabil ( conform Legii nr.

31/1990), dividendul reprezintă cota-parte din beneficiul real
ce se va plăti fiecărui asociat al unei societăţi comerciale în
raport direct proporţional cu participarea sa la constituirea
capitalului social (deci proporţional cu aportul său social).
Subiectele impozabile ale acestui venit bugetar sunt aşadar
asociaţii sau, după caz, acţionarii societăţilor comerciale, iar
obiectul sau materia impozabilă este reprezentată de dividendele
plătite de societate şi cuvenite asociaţilor.

24
 Codul fiscal stabileşte că asupra dividendelor cuvenite
acţionarilor sau asociaţilor, persoane juridice române, indiferent de
natura capitalului social, se percepe un impozit de 10%, care
constituie venit al bugetului de stat.

Dividendele se stabilesc anual, impozitul pe aceste venituri se

calculează după calculul dividendelor cuvenite asociaţilor
Impozitul se a reţine şi se varsă la bugetul de stat, cel mai târziu
până la data de 25 a lunii următoare celei în care se plăteşte
dividendul.(cel mai tarziu până la data de 25 ianuarie a anului
următor)

3. IMPOZITUL PE VENITURILE MICROINTREPRINDERILOR

Există sau nu există impozitul pe veniturile realizate de

microintreprinderi în România în 2010?
- argumente pro şi contra în sensul de a stabili dacă se mai pot
aplica prevedereile Codului fiscal referitoare la impozitul pe
veniturile realizate de microintreprinderi

Microîntreprinderile - persoanele juridice române care

îndeplinesc cumulativ – la sfârşitul anului fiscal precedent –
următoarele condiţii:
a) realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi
management, în proporţie de peste 50% din veniturile totale;
b) au de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv;
c) au realizat venituri care nu au depăşit – într-un an fiscal –
echivalentul în lei a 100.000 Euro inclusiv;
d) capitalul lor social este deţinut de persoane, altele decât
statul, autorităţile locale şi instituţiile publice.

Baza de impunere, adică suma veniturilor asupra cărora

urmează a se aplica cota legală în vederea stabilirii impozitului
datorat de contribuabili este venitul brut anual (totalitatea
încasărilor)

Tariful de impunere este alcătuit dintr-o cotă procentuală

proporţională de 16 %. Această cotă de impunere a fost stabilită

25
– pentru primii trei ani în care România este ţară comunitară -
astfel: 2% în anul 2007; 2,5% în anul 2008; 3% în anul 2009

Sumele reprezentând impozit pe veniturile realizate de

microîntreprinderi se varsă la bugetul de stat.

Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Ordonaţa nr. 92/2003 privind Codul procedură fiscală

Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, DREPTUL

FINANŢELOR PUBLICE, vol. II – Drept fiscal, Edit Wolters
Kluwer, 2008
Radu Bufan, „TRATAT DE DREPT FISCAL”, vol. I, ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2005
Dan Drosu-Şaguna, TRATAT DREPT FINANCIAR, Edit. „C.
H. Beck” Bucureşti, 2003
Tanţi Angel, Mihai Bragaru,CODUL DE PROCEDURĂ
FISCALĂ ADNOTAT, Edit. Rosetti, 2006

26
IMPOZITUL PE VENITURILE REALIZATE DE PERSOANELE
FIZICE
IMPOZITUL PE VENITURILE NEREZIDENŢILOR ŞI
REPREZENTANŢELOR

1. Impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice

Contribuabilii şi sfera de cuprindere a impozitului

Au calitatea de contribuabili, potrivit Codului fiscal şi, deci,
datorează impozit pe venit:
- persoanele fizice rezidente – care sunt impuse în mod
diferenţiat: a) persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în
România, pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din
România cât şi din străinătate; b) celelalte persoane fizice
rezidente, pentru veniturile obţinute din România. Impozitarea se
face la nivelul fiecărei surse de venit.
- persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate
independentă prin intermediul unui sediu permanent în România,
pentru venitul net atribuibil sediului permanent.
- persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi
dependente în România, pentru veniturile salariale nete obţinute
pe seama respectivelor activităţi dependente.
- persoanele fizice nerezidente care obţin alte venituri,
determinate pe fiecare sursă, potrivit regulilor specifice fiecărei
categorii de venit.

Categoriile de venit impozabil

Categoriile de venituri care se supun impozitului pe venit
sunt grupate astfel:
1. venituri din activităţi independente – care cuprind:
veniturile comerciale, veniturile din profesii libere şi veniturile din
drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual
şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente;
Veniturile comerciale cuprind venituri din fapte de comerţ ale
contribuabililor, din prestări de servicii, precum şi din practicarea
unor meserii.

27
 Veniturile din profesii libere sunt cele obţinute din exercitarea
profesiilor liberale (avocat, notar public, auditor sau consultant
fiscal, expert contabil, consultant de plasament în valori mobiliare,
medic, arhitect etc.) desfăşurate în mod independent, în condiţiile
legii.
Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de
proprietate intelectuală provin din brevete de invenţie, desene şi
modele industriale, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ,
procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi
conexe acestora etc.
- determinarea materiei impozabile – pe baza contabilităţii în
partidă simplă; pe baza normelor de venit; pe bază de cheltuieli
forfetare
- cota de impunere – 16% - plata directă în contul bugetului de
stat

2. venituri din salarii – care includ toate veniturile în bani

şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o
activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui
statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se
referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se
acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de
muncă;
- determinarea salriului net (contribuţiile sociale obligatorii;
deducerile personale)
- cota de impunere 16% - metoda reţinerii şi a vărsării la
bugetul statului

3. venituri din cedarea folosinţei unor bunuri – sunt

veniturile, în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei
bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar,
uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din
activităţi independente;
- venituri comerciale? – doar în cazul în care contribuabilul
închiriază 5 sau mai multe bunuri.
- majorarea venitului brut şi scăderea unei cote forfetare de
cheltuieli de 25%
- cota de impunere 16% - plată directă – contul bugetului de
stat

28
 4. venituri din investiţii – care reunesc: dividendele;
veniturile impozabile din dobânzi; câştigurile din transferul
titlurilor de valoare; veniturile din operaţiuni de vânzare-
cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice
alte operaţiuni similare; veniturile din lichidarea/dizolvarea fără
lichidare a unei persoane juridice;
- materia impozabilă – venitul brut
- calculul şi reţinerea impozitului pe veniturile sub formă de
dividende, dobânzi şi câştiguri din vânzare-cumpărare de valută la
termen – 16%; transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor
de valoare – diferenţiat în funcţie de timpul de deţinere – 16%,
respectiv 1%, asupra cîştigului net.

5. venituri din pensii – sunt sumele primite ca pensii de la

fondurile înfiinţate din contribuţiile sociale obligatorii, făcute către
un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din schemele
facultative de pensii ocupaţionale, şi cele finanţate de la bugetul de
stat;
- determinarea venitului impozabil - se stabileşte prin scăderea
– din venitul din pensii – a unei sume neimpozabile de 1000 lei şi
a contribuţiilor obligatorii
- cota de impunere – 16% - se reţine şi se varsă la bugetul
statului

6. venituri din activităţi agricole – sunt cele care provin din

următoarele activităţi: cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor
şi zarzavaturilor, în sere şi solarii special destinate acestor scopuri
şi/sau în sistem irigat;
- determinarea venitului net din activităţi agricole - pe baza
normelor de venit care se stabilesc (pe unitate de suprafaţă)
- cota de impunere – 16%

7. venituri din premii şi din jocuri de noroc – care cuprind

veniturile provenind din concursuri sau din participări la jocuri de
noroc, altele decât cele realizate la jocuri de tip cazino şi maşini
electronice cu câştiguri;
- determinarea materiei impozabile - diferenţa între venitul din
premii sau câştiguri din jocuri de noroc şi suma reprezentând venit
neimpozabil care este în cuantum de 600 lei/joc, respectiv
premiu/zi/organizator
29
 - cota de impunere: - 16% în cazul premiilor; 20% pentru
jocuri de noroc sub limita de 10.000 lei, respectiv 25% pentru
câştiguri ce depăşesc limita de 10.000 lei.
- se calculează, se reţine şi se varsă la bugetul statului

8. venituri din transferul proprietăţilor imobiliare –

reprezentate de veniturile realizate la transferul dreptului de
proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice
între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente
acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii;
- materia impozabilă este reprezentată de valoarea
tranzacţiilor imobiliare impozabile (preţul de vânzare sau transfer
al proprietăţii)
- tariful de impunere este stabilit diferenţiat în funcţie de
timpul deţinerii în proprietate a bunului imobil şi este format dintr-
o cotă procentuală regresivă:
a) imobilele deţinute în proprietate mai puţin de 3 ani:
- 3% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
- peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce
depăşeşte 200.000 lei inclusiv;
b) imobilele deţinute în proprietate o perioadă mai mare de 3
ani:
- 2% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
- peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce
depăşeşte 200.000 lei inclusiv.
- impozitul se calculează, se reţine şi se virează de către notarul
public la bugetul de stat.

9. venituri din alte surse – în care se includ: primele de

asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice
altă entitate, în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică în
legătură cu care suportatorul nu are o relaţie generatoare de
venituri din salarii; câştigurile primite de la societăţile de asigurare,
ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi cu ocazia
tragerilor de amortizare; veniturile primite de persoanele fizice
având calitatea de penionari (sub forma diferenţelor de preţ pentru
anumite bunuri, servicii şi alte drepturi), foşti salariaţi, potrivit
clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale;

30
- impozitul se calculează, prin reţinere la sursă, la momentul plăţii
veniturilor de către plătitorii acestora, prin aplicarea cotei unice de
16% asupra venitului brut.
- vărsarea la bugetul de stat.

2. Impozitul pe veniturile nerezidenţilor şi reprezentanţelor

Nerezidenţii sunt persoanele fizice şi/sau juridice care nu fac

dovada rămânerii (în condiţiile legii) pe teritoriul României cel
puţin o perioadă neîntreruptă de peste 183 de zile, într-un an fiscal.

Impozitul - se calculează, se reţine (în momentul plăţii

venitului) şi se varsă la bugetul de stat (până la data de 25 inclusiv
a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul) de către plătitorii
de venituri.
Calcularea impozitului - aplicarea cotei legale de 16% asupra
veniturilor brute

Reprezentanţele sunt entităţi fără personalitate juridică

(subunităţi ale unei persoane juridice) - impozitul pe venitul
obţinut în România este datorat de persoana juridică străină care
este de subiect de drept.

Impozitul pe reprezentanţă (pentru un an fiscal) - echivalentul

în lei al sumei de 4.000 euro

Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Ordonaţa nr. 92/2003 privind Codul procedură fiscală

Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de

asigurări sociale, publicată în M.Of. nr. 140 din 1 aprilie 2000
Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în M.Of. nr. 103 din
6 februarie 2002
Legea 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, publicată în M.Of. nr. 454 din 27 iunie 2002

31
Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în
M.Of. nr. 372/28 aprilie 2006
OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări
sociale de sănătate, publicată în M.Of. nr. 1.074 din 29 noiembrie
2005
Directiva nr. 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din
economii sub forma plăţilor de dobândă.
Directiva nr. 2003/49/CE referitoare la regimul fiscal comun
aplicabil plăţii dobânzilor şi redevenţelor efectuate între societăţile
asociate din statele membre diferite ale UE

Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, DREPTUL

FINANŢELOR PUBLICE, vol. II – Drept fiscal, Edit Wolters
Kluwer, 2008
Radu Bufan, „TRATAT DE DREPT FISCAL”, vol. I, ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2005
Mircea Ştefan Minea, Radu Bufan, CODUL FISCAL
COMENTAT, Edit Wolters Kluwer, 2008

Corneliu-Liviu Popescu, “Plata contribuţiei de asigurări sociale

de sănătate la veniturile din drepturi de proprietate intelectuală”, în
Curierul judiciar nr. 1/2006
Corneliu-Liviu Popescu, „Contribuţia pentru asigurările sociale
de sănătate în cazul avocaţilor”, în Curierul judiciar nr. 2/2006

32
 ACCIZELE
TAXELE VAMALE
MONOPOLURILE FISCALE
IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE

TAXELE VAMALE

- categorie de impozite indirecte, incluse în categoria „taxelor

speciale de consumaţie”, care se percep asupra mărfurilor care trec
frontiera unui stat.
- sunt impozite indirecte întrucât sunt plătite de persoanele fizice
sau juridice care, în cadrul tranzacţiilor comerciale, importă sau
exportă bunuri sau tranzitează cu acestea frontiera vamală a unui
stat

Clasificarea taxelor vamale

Autoritatea Naţională a Vămilor - organ de specialitate al
administraţiei publice centrale - funcţionează în cadrul Ministerului
Finanţelor Publice, în subordinea Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală – are în subordine direcţii regionale vamale şi
birouri vamale (în cadrul cărora pot fi înfiinţate şi puncte vamale).
Tariful vamal integrat român – reglementările referitoare la
importul şi exportul de bunuri şi la măsurile de politică comercială,
codificate şi integrate potrivit principiilor folosite în Tariful vamal
integrat al Uniunii Europene. Pe baza încadrării tarifare a
categoriilor de bunuri se stabileşte cât datorează fiecare importator.
Stabilirea originii mărfurilor - poate fi: comună
(nepreferenţială) sau preferenţială.
Valoarea în vamă - acea valoare care constituie baza de
calcul a taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal - se determină
pe baza unei declaraţii de valoare în vamă.
Regimul vamal - ansamblu de norme vamale care se aplică unui
anumit bun în cadrul procedurii de vămuire. Determinarea regimului
vamal aplicabil se face, în principiu, ţinând cont de două criterii:
scopul operaţiunii comerciale şi destinaţia mărfii.
Regimurile vamale se pot clasifica în:

33
 - regimuri vamale definitive, care – în principiu – exclud
incidenţa pe viitor a unui alt regim vamal: importul, exportul şi
introducerea sau scoaterea din ţară a unor bunuri aparţinând
călătorilor sau altor persoane fizice, necomercianţi;
- regimuri vamale suspensive, care au un caracter temporar
şi privesc mărfurile străine ce urmează să primească în viitor o altă
destinaţie (şi să fie, eventual, încadrate într-un regim vamal
definitiv); acestea sunt: tranzitul vamal, antrepozitul vamal,
perfecţionarea activă sub forma unui sistem cu suspendare,
transformarea sub control vamal, admiterea temporară;
- regimuri vamale economice, care au, de asemenea, un
caracter temporar (mărfurile urmând să primească în viitor o altă
destinaţie): antrepozitarea vamală, perfecţionarea activă,
transformarea sub control vamal, admiterea temporară,
perfecţionarea activă.

Zonele libere şi antrepozitele libere sunt părţi din teritoriul

vamal al României sau incinte, anume determinate, situate pe acest
teritoriu, care au un regim special.

Datoria vamală - obligaţia unei persoane de a plăti drepturile

de import sau de export.
Garantarea datoriei vamale - depozitul bănesc, scrisoarea de
garanţie bancară, remiterea unor instrumente de decontare şi titluri
de valoare.

ACCIZELE

Accizele sunt taxe speciale de consum care se datorează

bugetului de stat pentru producţia sau importul şi pentru
desfacerea anumitor categorii de produse
Accizele armonizate – al căror regim juridic a fost pus, în
principiu, în acord cu normele comunitare adoptate în materie de
fiscalitate – se datorează pentru următoarele 3 categorii de
produse: alcool şi băuturi alcoolice, produse din tutun prelucrat şi
produse energetice şi electricitate.

34
 Faptul generator - momentul producerii mărfurilor sau
extracţiei produselor accizabile în România sau pe teritoriul
Comunităţii sau la momentul importului lor în ţară.
Exigibilitatea - momentul efectuării livrării sau la data
înstrăinării ori utlizării în orice alt scop decât comercializarea
(pentru produsele fabricate în ţară), respectiv la data înregistrării
declaraţiei vamale de import (pentru bunurile introduse în ţară,
potrivit regimului legal de import).

Antrepozitarul autorizat este persoana fizică sau juridică

special abilitată de autoritatea fiscală competentă pentru
producerea, transformarea, primirea, deţinerea şi expedierea
produselor accizabile, într-un antrepozit fiscal.
Antrepozitul fiscal este locul – aflat sub controlul autorităţii
fiscale competente – unde produsele accizabile sunt fabricate,
transformate, deţinute, primite sau expediate în regim suspensiv,
de către antrepozitarul autorizat.
Antrepozitul vamal este locul aprobat de autoritatea vamală,
unde pot fi primite, depozitate sau transformate produsele
accizabile.
Plătitori de accize au obligaţia de a depune la autoritatea
fiscală competentă o declaraţie de accize pentru fiecare lună şi să
plătească accizele la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a
lunii următoare exigibilităţii.
Obligaţii de marcare - prin timbre sau banderole, care sunt
eliberate doar de către organele fiscale.

MONOPOLURILE DE STAT

Monopolurile fiscale – impozite indirecte stabilite în mod

discreţionar de către stat incluse sau adăugate în/la preţul
produselor realizate în regim de exclusivitate. două categorii:
- monopoluri fiscale totale (depline) – care se instituie atât
asupra producţiei, cât şi asupra comerţului (cu ridicata şi/sau cu
amănuntul) a anumitor mărfuri;
- monopoluri fiscale parţiale (speciale) – care se stabilesc fie
numai asupra producţiei bunurilor care constituie monopol de stat,

35
fie doar asupra desfacerii unor produse realizate în regim de
exclusivitate.

Regimul de exclusivitate, numit şi monopol de stat, nu

presupune neapărat ca bunurile vizate de impozit să fie produse în
întreprinderile statului, dar pretinde ca statul să exercite un control
riguros asupra circuitului economic al respectivelor bunuri.

IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE

- reglementate de Codul fiscal – se încasează în bugetele unităţilor

administrativ-teritoriale.

1. Impozitul şi taxa pe clădiri

- Impozitul pe clădiri - datorat de orice persoană (fizică
şi/sau juridică) care deţine în proprietate clădiri situate în
România.
- Taxa pe clădiri- în cazul clădirilor proprietate publică şi
privată a statului sau a unităţilor administrativ – teritoriale,
concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după
caz, persoanelor juridice - se plăteşte de către aceste persoane
juridice care au efectiv în posesie clădirile (concesionarii, locatarii
etc.).
Calculul impozitului se face diferenţiat, pe categorii de
contribuabili şi de clădiri.

2. Impozitul şi taxa pe teren

- contribuabilii – similar impozitului pe clădiri
- calculul impozitului- în funcţie de situarea, destinaţia
terenului şi alte criterii

3. Impozitul pe mijloacele de transport

Orice persoană fizică sau juridică care deţine în proprietate
un mijloc de transport datorează un impozit anual.
Calculul impozitului pe mijloacele de transport – în funcţie
de tipul mijlocului de transport şi capacitatea cilindrică a motorului
.

36
4. Impozitul pe spectacole

- este datorat de către orice persoană care organizează o

manifestare artistică, o competiţie sportivă sau altă activitate
distractivă în România.
- Calculul impozitului pe spectacole se face (în principiu)
prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea
biletelor de intrare şi a abonamentelor.

6. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a

autorizaţiilor
- Contribuabilii – persoanele care solicită organelor locale
competente eliberarea unor certificate, avize şi autorizaţii .
- taxele se stabilesc în cote fixe sau procentuale, diferenţiat
în funcţie de valoarea construcţiilor sau instalaţiilor, de suprafaţa
terenurilor sau de natura serviciilor prestate.

7. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi

publicitate.
- Contribuabilii – persoanele care beneficiază de servicii de
reclamă şi publicitate în România
- taxa se stabileşte prin hotărâre a consiliului local - va fi
cuprinsă între 1% şi 3% din valoarea serviciilor de reclamă şi
publicitate (hotărâre a Consiliului Local)

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

A. Doctrină

I. Cursuri, tratate, monografii, dicţionare

Tanţi Anghel, Mihai Brăgaru, Codul de procedură fiscală adnotat,

Ed. Rosetti, Bucureşti, 2006

37
Sever Gabriel Bomboş, Mihaela Galanton, Taxa pe valoarea
adăugată. Legislaţie, doctrină, jurisprudenţă, Ed. C.H. Beck, 2006

Gabriel Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol.

I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001

Radu Bufan, Drept fiscal al afacerilor, Ed. Brumar, Timişoara,

2003

Radu Bufan (coord.), Bernard Castagnede, Alexandra Safta, Mihai

Mutaşcu, Tratat de drept fiscal, Partea generală, vol. I, Ed.
Lumina Lex, Bucureştim 2005

Gheorghe Caraiani, Ştefan Diaconu, Tariful vamal integrat, Ed.

Lumina Lex, Bucureşti, 2002

Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură

civilă, vol. I – Teoria generală, Ed. Naţional, Bucureşti, 1996

Ioan Condor, Silvia Cristea Condor, Drept vamal şi fiscal, Ed.

Lumina Lex, Bucureşti, 2002;

Ioan Condor, Radu Stancu, Drept financiar, Ed. Fundaţia România

de mâine, Bucureşti, 2002

Daniel Dascălu, Cătălin Alexandru, Explicaţiile teoretice şi

practice ale Codului de procedură fiscală, Ed. Rosetti, Bucureşti,
2005

Elena Mihaela Fodor, Drept Administrativ, editura Albastră, Cluj-

Napoca, 2008

Marc Dassesse, Pascal Minne, Droit fiscal. Principes généraux et

impôts sur les revenus,
5e édition, Ed. Bruylant, Bruxelles, 2001

Sergiu Deleanu, Gyula Fabian, Cosmin Flavius Costaş, Bogdan

Ioniţă, Curtea de Justiţie Europeană. Hotărâri comentate, Ed.
Wolters Kluwer, Bucureşti, 2007

38
Constantin Diaconu, Taxele juridicare de timbru, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2004

Dan Drosu Şaguna, Tratat de drept financiar şi fiscal, Ed. All

Beck, Bucureşti, 2001

Emilian Duca, Codul fiscal comentat, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2006

Adrian fanu-Moca, Contenciosul fiscal, Ed. C. H. Beck, Bucureşti,

2006

Ioan Gliga, Drept financiar, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998

Bruno Gouthière, Les impots dans les affaires internationales, ed.

a V-a, Ed. Francis Lefebvre, 2001

Jacques Grosclaude, Philippe Marchessou, Droit fiscal general, ed.

a VI-a, Ed. Dalloz, Paris, 2007

Julien Guez, L'interprétation en droit fiscal, Ed. Librairie Générale

du Droit et de Jurisprudence – LGDJ, Paris, 2007

Dan Tudor Lazăr, Adrian Mihai Inceu, Finanţe şi bugete publice,

Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2003

Jean P. Le Gall, Droit fiscal des entreprises commerciales, Ed.

Dalloz, Paris, 1999

Jean L. Mathieu, La politique fiscale, Ed. Economica, Paris, 1999

Mircea Ştefan Minea, Regimul juridic al finanţelor publice în

România, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1998

Mircea Ştefan Minea, Elemente de drept financiar internaţional,

Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2009

Mircea-Ştefan Minea, Eugen Iordăchescu, Anca-Mihaela

Georoceanu, Dreptul finanţelor publice, Ed. Accent, Cluj-
Naspoca, 2002

39
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, Fiscalitatea în
Europa la începutul mileniului III, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2006

Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, Dreptul finanţelor

publice, vol. I – Drept financiar, Ed. Sfera juridică, Cluj-Napoca,
2006

Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, Dreptul finanţelor

publice, vol. II – Drept fiscal, Ed. Sfera juridică, Cluj-Napoca,
2006

Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, Diana Maria

Ionescu, Legea evaziunii fiscale. Comentarii şi explicaţii, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2006

Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, Dreptul finanţelor

publice, vol. I – Drept financiar, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti,
2008

Raymond Muzellec, Finances publiques, 14-e édition, Ed. Sirey-

Dalloz, Paris, 2006

Viorel Paşca, Doru Julean, Adrian Fanu-Moca, Cristian Clipa,

Drept vamal, Ed. Universitas Timinensis-Mirton, Timişoara, 2001

Jacques Percebois, Jacques Aben, Alain Euzéby, Dictionnaire de

finances publique, Ed. Armand Colin, Paris, 1995

Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Ed. Hamangiu,

Bucuresti, 2008

Radu Bufan, Mircea Ştefan Minea, CODUL FISCAL

COMENTAT, Edit Wolters Kluwer, 2008

Radu Bufan, „TRATAT DE DREPT FISCAL”, vol. I, ed. Lumina

Lex, Bucureşti, 2005

40
Constantin D. Popa, Adrian Fanu-Moca, Drept financiar, Ed.
Alma Mater Timisensis, Timişoara, 2002

Manon Sieraczek-Abitan, Termes de Droit Fiscal, Ed. Gualino,

Paris, 2007

Jean-Marie Tirard, La fiscalité des sociétés dans l’Union

européenne, ed. a 7-a, Ed. Groupe Revue Fiduciaire, Paris, 2007

Iulian Văcărel, Gheorghe D. Bistriceanu, Florian Bercea, Gabriela

Anghelache, Tatiana Moşteanu, Maria Bodnar, Florin Georgescu,
Finanţe publice, ed. a IV-a, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2003

II. Studii, articole, note

Daniel Anghel, Supravegherea circulaţiei intracomunitare a

produselor energetice pentru care nu se datorează accize, în
Curierul fiscal nr. 9/2007

Tanţi Anghel, Soluţia fiscală individuală anticipată, în Revista de

drept comercial nr. 4/2005

Tanţi Anghel, Compensarea şi calculul accesoriilor în materie

fiscală, în Revista Română de Fiscalitate nr. 10/2007

Mihai Antonescu, Armonizarea legislaţiei naţionale privind

accizele cu acquis-ul comunitar, în Curierul fiscal nr. 10/2006

Mihai Antonescu, Cursurile de schimb valutar utilizate în

legislaţia fiscală şi vamală, în Curierul fiscal nr. 4/2007

Mihai Antonescu, Reglementări fiscale privind amortizarea

capitalului imobilizat, în Curierul fiscal nr. 7/2007

Adrian Bodo, Impozitul pe teren şi taxa asupra mijloacelor de

transport (II), în Curierul fiscal nr. 5/2006

41
Mihai Brăgaru, Principiile fundamentale de administrare a
impozitelor şi taxelor în noul Cod de procedură fiscală, în Revista
de drept comercial nr. 5/2004

Mihai Brăgaru, Modificările aduse Codului de procedură fiscală

prin Ordonanţa Guvernului nr. 20/2005 şi prin Legea de aprobare
a acesteia nr. 210/2005, în revista Finanţe Publice şi Contabilitate
nr. 9/2005

Radu Bufan, Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale privind

impozitul pe profit, în R.D.C. nr. 6/2001

Radu Bufan, Drepturile contribuabilului în cadrul procedurii de

control fiscal, în Revista de drept comercial nr. 12/2001

Radu Bufan, Noua reglementare fiscală. Codul fiscal (I), în R.D.C.

nr. 1/2004

Radu Bufan, Noua reglementare fiscală. Codul fiscal (II).

Impozitul pe profit, în R.D.C. nr. 2/2004

Radu Bufan, Fiscalitatea operaţiunilor cu elemente de extraneitate

(II), în R.D.C. nr. 2/2005
Radu Bufan, Deductibilitatea fiscală a cheltuielilor cu locuinţele
de serviciu, în Curierul fiscal nr. 2/2006

Radu Bufan, Alexandru Safta, Izvoarele dreptului fiscal (II), în

Revista de drept comercial nr. 4/2003

Radu Bufan, Alexandru Safta, Fiscalitatea operaţiunilor cu

elemente de extraneitate (III), în R.D.C. nr. 9/2005

Lazăr Cistelecan, Lucian Savu, Impozitul pe cifra de afaceri versus

impozitul pe profit, în Curierul fiscal nr. 3/2006

Ioan Condor, Silvia Condor Cristea, Prescripţia extinctivă în

dreptul comun şi în domeniul fiscal, în Revista de drept comercial
nr. 7-8/2001

42
Ioan Condor, Dan Drăniceanu, Consideraţii privind suveranitatea
fiscală, în R.D.C. nr. 3/2000

Cosmin Flavius Costaş, Consideraţii asupra limitării exerciţiului

unor libertăţi publice ale funcţionarilor publici, în P.R. nr. 3/2004

Cosmin Flavius Costaş, Garanţiile privind inviolabilitatea

domiciliului în cadrul noii proceduri fiscale române, în R.R.D.A.
nr. 9-10/2004

Cosmin Flavius Costaş, Principalele modificări aduse Codului

fiscal în cursul anului 2004, în R.R.D.A. nr. 1/2005

Cosmin Flavius Costaş, Noi modificări ale Codului fiscal. Analiza

haosului fiscal, în R.R.D.A. nr. 3/2005

Cosmin Flavius Costaş, Noi modificări ale Codului fiscal. Analiza

haosului fiscal, în R.R.D.A. nr. 3/2005

Cosmin Flavius Costaş, Codul fiscal 2007 – modificări survenite în

sfera impozitării veniturilor persoanelor fizice şi a
microîntreprinderilor, în R.R.D.A. nr. 4/2005

Cosmin Flavius Costaş, Insuficienţa perioadei de vacatio legis

pentru introducerea unei noi cote de impunere a veniturilor
persoanelor fizice, în Pandectele române nr. 6/2005

Cosmin Flavius Costaş, Procedura modificării şi completării

Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală, în Dreptul nr.
11/2005

Cosmin Flavius Costaş, Inaplicabilitatea regulilor procedurii

fiscale pentru veniturile nefiscale ale unei componente a sistemului
bugetar, Notă la sentinţa civilă nr. 1552 din 6 martie 2006 a
Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, în Revista Română de Drept al
Afacerilor nr. 3/2006

Cosmin Flavius Costaş, Codul fiscal 2007 – modificări survenite în

sfera impozitării veniturilor persoanelor fizice şi a
microîntreprinderilor, în R.R.D.A. nr. 4/2006
43
Cosmin Flavius Costaş, Impozitele şi taxele locale în anul 2007, în
R.R.D.A. nr. 5/2006

Cosmin Flavius Costaş, Noile reguli privind taxa pe valoarea

adăugată introduse în Codul fiscal (I), în Curierul fiscal nr. 8/2006

Cosmin Flavius Costaş, Noile reguli privind taxa pe valoarea

adăugată introduse în Codul fiscal (II), în Curierul fiscal nr.
9/2006

Cosmin Flavius Costaş, Instanţa judecătorească – perceptor

fiscal?, în Dreptul nr. 2/2007

Cosmin Flavius Costaş, Cotele legale de impunere a dividendelor

în România (2004-2007), în Curierul fiscal nr. 2/2007

Cosmin Flavius Costaş, Fiscalitatea locală – între nelegalitatea

taxelor speciale şi insuficienţa resurselor, Notă la sentinţa civilă
nr. 1281/CA din 22 noiembrie 2006 a Tribunalului. Alba, secţia
comercială şi contencios administrativ, în R.R.D.A. nr. 2/2007

Cosmin Flavius Costaş, Efectele practicilor abuzive în materie de

TVA în dreptul comunitar, în R.R.D.A. nr. 3/2007

Cosmin Flavius Costaş, Comisia fiscală centrală, în R.R.D.A. nr.

4/2007

Cosmin Flavius Costaş, Taxele speciale − o enigmă pentru

autorităţile publice şi instanţele judecătoreşti, Notă la decizia
Curţii de Apel Constanţa nr. 98/C din 5 mai 2006, în R.R.D.A. nr.
6/2006

Cosmin Flavius Costaş, Regimul fiscal al contribuţiilor sociale

obligatorii şi taxelor profesionale datorate de avocaţi în România,
în Revista Română de Fiscalitate nr. 9/2007

Cosmin Flavius Costaş, Modalitatea de stabilire a impozitelor şi

taxelor locale, în Revista Română de Fiscalitate nr. 10/2007

44
Aurelia Cotuţiu, Unele aspecte referitoare la timbrarea acţiunilor
şi cererilor introduse la instanţele judecătoreşti, în revista Dreptul
nr. 10/1999

Andrei Cozoş, Regimul fiscal al taxei hoteliere, în Curierul fiscal

nr. 12/2007

Silvia Cristea, Regimul juridic al majorărilor de întârziere, în

Curierul fiscal nr. 4/2006

Silvia Cristea, Reglementarea competenţei organelor fiscale în

Codul de procedură fiscală, în Revista Română de Fiscalitate nr.
8/2007

Silvia Cristea, Regimul juridic al soluţiei fiscale individuale

anticipate, în Curierul fiscal nr. 10/2006

Silvia Cristea, Administrarea şi aprecierea probelor „fiscale”, în

Revista Română de Fiscalitate nr. 10/2007

Silvia Cristea, Aspecte internaţionale ale recuperării creanţelor

fiscale între statele membre ale Uniunii Europene, în Curierul
fiscal nr. 10/2007

Dani Cucu, Metodologia de determinare a impozitului pe salarii,

în Revista Română de Fiscalitate nr. 8/2007
Daniel Dascălu, Cătălin Alexandru, Consideraţii teoretice şi
practice privind Codul de procedură fiscală, în Revista Română
de Drept al Afacerilor nr. 3/2004 (partea I) şi nr. 4/2004 (partea
a II-a)

Ion Deleanu, Revizuirea Constituţiei, în Dreptul nr. 12/2003

Ion Deleanu, Cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru,

în Curierul judiciar nr. 5/2006

Raluca Drăcea, Narcis Eduard Mitu, Noi reglementări privind TVA

aferentă vânzărilor la distanţă, în Revista Română de Fiscalitate
nr. 2/2007

45
Tudor Drăganu, O prevedere greşită a Constituţiei din 1991 care
trebuie remediată cu ocazia revizuirii acesteia, în Curierul judiciar
nr. 4/2003

Dan Drăniceanu, Consideraţii privind controlul fiscal, în Revista

de drept comercial nr. 5/2001

Simona Dumitrache, Impozitarea prin reţinerea la sursă a

redevenţelor, dobânzilor şi dividendelor, în lumina convenţiilor de
evitare a dublei impuneri, în R.D.C. nr. 12/2000,

Simona Dumitrache, Directiva 90/435/CEE privind regimul fiscal

comun aplicabil societăţilor-mame şi filialelor, în Curierul fiscal
nr. 3/2006

Adrian Fanu-Moca, Dezvoltarea instituţiei contenciosului

administrativ-fiscal în România. Aspecte cronologice, în Revista
de drept comercial nr. 5/2003 (partea I) şi nr. 6/2003 (partea a II-
a)

Adrian Fanu-Moca, Individualizarea impozitelor şi taxelor prin

titlul de creanţă fiscală, în Revista de drept comercial nr. 11/2003

Adrian Fanu-Moca, Reglementarea instituţiei contenciosului

administrativ-fiscal în lumina Codului de procedură fiscală, în
Revista de drept comercial nr. 7-8/2004 (partea I), nr. 9/2004
(partea a II-a) şi nr. 10/2004 (partea a III-a)

Adrian Fanu-Moca, Actul administrativ fiscal, în Revista de drept

comercial nr. 11/2005

Liviu Georgescu, Vladimir Marinescu, Impozitul şi taxa pe teren –

noi prevederi legale, în Curierul fiscal nr. 10/2006

Liviu Georgescu, Înregistrarea fiscală şi plata contribuţiilor

sociale pentru lucrătorii români migranţi, în Revista Română de
Fiscalitate nr. 8/2007

Adrian Teampău „2010-ANUL SCHIMBĂRILOR ÎN TVA”, în

Curierul Fiscal, nr. 9/2009, edit. C.H. BECH
46
Mihai Giugariu, Principiul non-discriminării între contribuabili.
Arta discriminării fiscale, în Curierul judiciar nr. 9/2003

Mihai Giugariu, Adnotări pe marginea Codului fiscal. Partea

introductivă, în Curierul judiciar nr. 3/2004

Nicolae Grigorie-Lăcriţa, Momentul plăţii obligaţiilor fiscale este

data la care băncile debitează contul plătitorului, în Curierul fiscal
nr. 2/2007

Nicolae Grigorie-Lăcriţa, Organizarea activităţii de administrare a

contribuabililor mijlocii şi a sediilor secundare a marilor
contribuabili, în Curierul fiscal nr. 5/2007

Nicolae Grigorie-Lăcriţa, Impozitarea veniturilor din drepturile de

proprietate intelectuală, în Curierul fiscal nr. 5/2007

Nicolae Grigorie-Lăcriţa, Impozitarea dividendelor, în Curierul

fiscal nr. 11/2007

Nicolae Grigorie-Lăcriţa, Confuzii şi necorelări legislative cu

privire la definirea şi reglementarea microîntreprinderilor,
întreprinderilor mici şi a întreprinderilor mijlocii, în Curierul
fiscal nr. 2/2008

Nicolae Grigorie-Lăcriţa, Fănica Diaconu, Distribuirea de către

organul fiscal competent a sumelor plătite de contribuabili în
contul unic, în Curierul fiscal nr. 3/2008

Attila György, Regimul taxelor de mediu, în Curierul fiscal nr.

3/2006

Attila György, Incidenţa fiscală asupra ajutoarelor de stat, în

Curierul fiscal nr. 4/2006

Attila György, Contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de

sănătate, în Curierul fiscal nr. 2/2007

47
Andrei Haas, Plata în contul unic, în Revista Română de
Fiscalitate nr. 9/2007

Monica Ionaş-Sălăgean, Grupul de interes economic: cui prodest?,

în R.R.D.A. nr. 8/2007

Bogdan Ioniţă, Societatea europeană (societas europaea) – o nouă

formă de societate comercială, în R.R.D.A. nr. 1/2006 (partea I),
respectiv în R.R.D.A. nr. 2/2006 (partea a II-a)

Blanca Kovari, Acordul de preţ în avans, o abordare proactivă, în

Curierul fiscal nr. 6/2007

Rodica-Marilena Manea, Procedura administrativă fiscală a

contestaţiilor reglementată de Codul de procedură fiscală –
aspecte teoretice şi practice, în Revista de drept comercial nr.
12/2004

Vladimir Marinescu, Lipsa facturilor originale – o problemă în

exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, în
Revista Română de Fiscalitate nr. 7/2007

Dumitru Mazilu, Exportul şi importul de bunuri din şi în teritoriul

vamal al României. Reguli şi proceduri în materie de licenţe de
export şi import, în R.D.C. nr. 4/2004

Dumitru Mazilu, Aplicarea reglementărilor europene privind

procedurile simplificate de vămuire, în R.D.C. nr. 3/2008

Emilian Miricescu, Impozitarea veniturilor din salarii (II).

Mecanismul deducerilor personale, în Curierul fiscal nr. 9/2006

Emilian Miricescu, Impozitarea câştigurilor din transferul

titlurilor de valoare, în Curierul fiscal nr. 2/2007

Emilian Miricescu, Regimuri speciale privind taxa pe valoarea

adăugată, în Curierul fiscal nr. 8/2006

Narcis Eduard Mitu, Impozitul pe mijloacele de transport – noi

prevederi legale, Curierul fiscal nr. 8/2006
48
Narcis Eduard Mitu, Impozitul pe tranzacţiile imobiliare – o altă
viziune, în Curierul fiscal nr. 2/2007

Narcis Eduard Mitu, Aplicarea impozitului asupra veniturilor din

transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, în
Revista Română de Fiscalitate nr. 8/2007

Narcis Eduard Mitu, Tratamentul fiscal al indemnizaţiei de

delegare şi detaşare, al cheltuielilor de transport şi al cheltuielilor
de cazare, în Curierul fiscal nr. 2/2008

Narcis Eduard Mitu, Noi modificări aduse în aplicarea impozitului

asupra veniturilor din transferul proprietăţilor imobiliare din
patrimoniul personal sau „anul şi modificarea”, Curierul fiscal nr.
2/2008

Mihai Mutaşcu, Confuzii în regimul fiscal al taxei pentru afişaj în

scop de reclamă şi publicitate, în Revista Română de Fiscalitate nr.
2/2007

Mădălin Niculeasa, Ioana Niculeasa, Aspecte teoretice şi practice

privind procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate
împotriva actelor administrative fiscale, în Curierul judiciar nr. 11-
12/2004

Beatrice Onica-Jarka, Crenguţa Leaua, Mihai Bădescu, Dinu

Petre, Prezentarea generală a principalelor elemente de noutate
aduse de Codul de procedură fiscală, în Dreptul nr. 6/2004 (partea
I) şi nr. 7/2004 (partea a II-a).

Irina Oprea „REGULI NOI ÎN CEEA CE PRIVEŞTE

APLICAREA REGIMULUI DE IMPOZITARE DIN PUNCT DE
VEDERE AL TVA”, în Curierul Fiscal, nr. 11/2009, edit. C.H.
BECH

Aurelian Opre, Regimul fiscal intracomunitar al bunurilor

returnate, în Revista Română de Fiscalitate nr. 5/2007

49
Viorel Paşca, Răspunderea solidară pentru obligaţiile fiscale ale
debitorului declarat insolvabil, în Revista de drept comercial nr.
6/2004

Ciprian Păun, Rambursarea taxelor prelevate ilegal în contextul

jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, în
Curierul fiscal nr. 4/2007

Ciprian Păun, Pierderile rezultate din amortizarea valorii

participaţiilor deţinute prin sedii permanente sau filiale stabilite în
alte state membre, în Curierul fiscal nr. 8/2007

Ciprian Păun, Evoluţii în dreptul comunitar fiscal european (II).

Baza comună consolidată de impozitare a corporaţiilor (CCCTB),
în Revista Română de Fiscalitate nr. 10/2007, p. 27-30;

Ciprian Păun, Despre aplicarea taxei pe valoarea adăugată în

jurisprudenţa recentă a Curţii de Justiţie a Comunităţilor
Europene, în Curierul fiscal nr. 10/2007

Ciprian Păun, Anularea unei amenzi fiscale în baza lipsei

traducerii oficiale a actului comunitar, în Curierul fiscal nr.
1/2008

Dragoş Pătroi, Regimul fiscal al dividendelor, în Curierul fiscal nr.

2/2007

Dragoş Pătroi, Regimul de deplasare şi primire al produselor

accizabile aflate în regim suspensiv, în Curierul fiscal nr. 5/2007

Dragoş Pătroi, Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în

Curierul fiscal nr. 7/2007

Dragoş Pătroi, Consideraţii cu privire la regimul de impozitare a

profitului, în Curierul fiscal nr. 11/2007

Dragoş Pătroi, Declararea şi plata taxei pe valoarea adăugată, în

Curierul fiscal nr. 11/2007

50
Vasile Pătulea, Subiectele impozabile ale veniturilor bugetare
realizate din impozitele şi taxele directe şi indirecte, în Dreptul nr.
6/1995

Vasile Pătulea, Natura şi regimul juridic al soluţiei fiscale

individuale anticipate, în Dreptul nr. 4/2005

Cornelia Petreanu, Impozitarea veniturilor nerezidenţilor (I), în

Revista Română de Fiscalitate nr. 4/2007

Cornelia Petreanu, Impozitarea veniturilor nerezidenţilor (II), în

Revista Română de Fiscalitate nr. 6/2007

Cornelia Petreanu, Impozitarea veniturilor nerezidenţilor (III), în

Revista Română de Fiscalitate nr. 7/2007

Cornelia Petreanu, Constantin Valentin, Impozitarea veniturilor

nerezidenţilor (IV), în Revista Română de Fiscalitate nr. 8/2007

Cornelia Petreanu, Radu Bufan, Impozitarea veniturilor

nerezidenţilor (V), în Revista Română de Fiscalitate nr. 9/2007

Gheorghe Piperea, Impozit pe dividende plătit (i)legal, în Curierul

fiscal nr. 1/2007

Diana-Persida Popa, Cristin Nicolae Popa, Contestaţia la

executare silită în lumina Codului de procedură fiscală, în Dreptul
nr. 4/2004

Corneliu-Liviu Popescu, Dobânda cuvenită contribuabililor pentru

sumele de restituit de la bugetul de stat cu titlu de diferenţe privind
impozitul pe venit, în lumina dispoziţiilor Codului fiscal şi ale
Codului de procedură fiscală, în R.R.D.A. nr.1/2004

Corneliu-Liviu Popescu, Data intrării în vigoare a actelor

normative în lumina dispoziţiilor constituţionale revizuite, în
Dreptul nr. 4/2004
Corneliu-Liviu Popescu, “Plata contribuţiei de asigurări sociale
de sănătate la veniturile din drepturi de proprietate intelectuală”, în
Curierul judiciar nr. 1/2006
51
 Corneliu-Liviu Popescu, „Contribuţia pentru asigurările sociale
de sănătate în cazul avocaţilor”, în Curierul judiciar nr. 2/2006

Corneliu-Liviu Popescu, Frauda la Constituţie realizată de Legea

nr. 174/2004 pentru aprobarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, prin calificarea expresă a procedurii fiscale
drept procedură administrativă, în Curierul judiciar nr. 7-8/2004

Irina Preoteasa, Impozitarea câştigurilor obţinute din transferul

titlurilor de valoare, în Curierul fiscal nr. 3/2007

Mircea Prosan, Impozitarea veniturilor din dobânzi şi dividende, în

Curierul fiscal nr. 6/2007

Horaţiu Sasu, Stingerea obligaţiei fiscale. Modalităţi, în Curierul

fiscal nr. 3/2007

Horaţiu Sasu, Stingerea obligaţiilor fiscale prin prescripţie, în

Curierul fiscal nr. 6/2007

Horaţiu Sasu, Executarea silită a obligaţiilor fiscale, în Curierul

fiscal nr. 7/2007

Horaţiu Sasu, Executarea silită a obligaţiilor fiscale (II).

Contestaţia la executare, în Curierul fiscal nr. 9/2007

Dragoş Alexandru Sitaru, Regimul general al exporturilor şi

importurilor în România şi noul regim juridic aplicabil licenţelor
de export/import, în R.D.C. nr. 4/2004

Cristian Nicolae Stoina, Procedura de atribuire a codului de

înregistrare fiscală, în Revista Română de Fiscalitate nr. 6/2007

Cristian Nicolae Stoina, Cheltuieli cu deductibilitate limitată la

calculul profitului impozabil, în Revista Română de Fiscalitate nr.
10/2007

Dan Şerban, Consideraţii referitoare la aplicarea taxei pe

valoarea adăugată asupra operaţiunilor de transfer al jucătorilor
de fotbal, în Dreptul nr. 12/2006
52
Dan Şova, Contestaţia la executare silită în materie fiscală (Partea
I), în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 5-6/2004

Adrian Teampău „2010-ANUL SCHIMBĂRILOR ÎN TVA”, în

Curierul Fiscal, nr. 9/2009, edit. C.H. BECH

Lucian Ţâţu, Regimul fiscal al microîntreprinderilor începând cu 1

ianuarie 2007, în Curierul fiscal nr. 10/2006

Dănuţ Cornel Ungur, Taxa specială plătită la prima înmatriculare

a autoturismelor în România şi incompatibilitatea acesteia cu
dreptul comunitar, în R.R.D.C. nr. 2/2007

Iuliana Nicoleta Văduva, Justificarea deducerii TVA şi a

diminuării bazei impozabile la impozitul pe profit, în Revista
Română de Fiscalitate nr. 10/2007

53
54