UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PUBLIC

GÎRLEANU LIDIA

IZVOARELE DEONTOLOGIEI PROFESIONALE ALE

JUDECĂTORULUI

Lucru individual

Șef Catedră____________
(semnătura)

Conducător științific ____________ Ignatiuc Tatiana, mag. în dr, lect. univ.

(semnătura)

Autorul______________
(semnătura)

CHIȘINĂU, 2016

1
 CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………..……….3

1. Noțiunea și specificul izvoarelor deontologiei judecătorești…………………....4

2. Noțiunea și clasificarea izvoarelor scrise ale deontologiei judecătorești
2.1 Norme internaționale..................................................................................8
2.2 Norme regionale.........................................................................................9
2.3 Norme naționale.......................................................................................12
3. Noțiunea și clasificarea izvoarelor nescrise ale deontologiei judecătorului.........15

CONCLUZII................................................................................................................17

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................19

2
 INTRODUCERE

Justiţia ocupă un loc esenţial în orice societate aşezată pe principiile statului de drept, iar
magistraţilor le aparţine o putere şi, corelativ, o responsabilitate cu totul speciale. În exercitarea
acestora, în raporturile cu justiţiabilii, cu ceilalţi participanţi la activitatea de judecată, cu societatea
în ansamblul său, a cărei încredere în independenţa şi corectitudinea justiţiei este prioritară,
magistraţilor le revin drepturile recunoscute prin lege şi obligaţii reglementate, de asemenea, prin
lege.
Potrivit reglementărilor naționale cît și internaționale statutul judecătorilor urmăreşte să asigure
competenţa, independenţa şi imparţialitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la
instanţe şi de la fiecare judecător căruia îi este încredinţată apărarea drepturilor sale. El exclude orice
dispoziţie şi orice procedură de natură să altereze încrederea în această competenţă, independenţă şi
imparţialitate
De-a lungul duratei intregii lor cariere, magistrații sunt supusi unor obligatii particulare a caror
incalcare poate fi sanctionata chiar prin pedepse penale sau prin aplicarea de sanctiuni disciplinare
fapt care a generat adoptarea intr-un corp normativ sau intr-un ansamblu de reguli, ce compun un cod
sau o carta de etica, toate cunostintele fundamentale despre ceea ce este just si convenabil pentru
buna exercitare a unei profesii.
Deontologia profesională pentru judecători este un fenomen relativ nou în legislaţie. Această
evoluţie poate fi explicată în parte prin dezvoltarea puterii judecătoreşti, creşterea exigenţelor
publicului privind transparenţa şi creşterea numărului de reclamaţii împotriva judecătorilor. Cu toate
acestea, instituţionalizarea codurilor deontologice pentru magistraţi trebuie să se desfăşoare fără a
limita independenţa autorităţii judecătoreşti. În prezent, se manifestă două tendinţe divergente: una
este aceea a reinstaurării instituţionale şi judiciare a acestei independenţe; cealaltă este tendinţa
politică de a slăbi independenţa judiciară prin supunerea acesteia unor valori extra-legale
Codurile deontologice constituie instrumente de reflecţie pentru categoriile de profesionişti;
codurile în sine sunt instrumente de reglementare. Codurile deontologice sunt inspirate de
considerente morale, iar consfinţirea acestora este inspirată de lege
Cât sunt de familiarizaţi judecătorii moldoveni cu Codul deontologic al magistraţilor ? Sunt
aceştia în general de acord cu prevederile acestuia? Cît de familiarizați sunt cu reglementările
internaționale în materie de deontologie judecătorească? Acestea sunt doar cîteva întrebări, întrebări
care dacă ar fi elucidate ar oferi o altă nuanță justiției moldovenești.
În prezentul raport vom face o scurtă prezentare a izvoarelor deontologiei judecătorului care
reglementează etica și conduita acestora în procesul de înfăptuire a justiției și nu numai.

3
 1. Noțiunea și specificul izvoarelor deontologiei judecătorești

Deontologia judiciară este o ramură automonă de drept constituită dintr-o totalitate de norme
juridice, dislocate într-un anumit sistem, care reglementează comportamentul judecătorului atît în
timpul executării îndatoririlor judiciare, cît şi a activităţilor extrajudiciare, precum şi cadrul
sancţionării judecătorilor pentru încălcarea normelor de conduită prescrise judecătorilor.
În sistemul de drept al Republicii Moldova, deontologia s-a conturat drept ramură de drept
separată destul de recent. Acest lucru a avut loc odată cu conştientizarea, de către organele de
autoadministrare a justiţiei şi corpul judecătoresc, a necesităţii elaborării şi implementării normelor
care se ghideze judecătorii cum să procedeze în diferite situaţii cu care se confruntă în fiecare zi. Deşi
legile-cadru care reglementează activitatea sistemului judecătoresc conţin careva prevederi privind
comportamentul judecătorului, se impunea necesitatea unei reglementări mai specifice şi detaliate a
domeniului respectiv.
Voința socială generală pentru a deveni obligatorie pentru fiecare membru cît și pentru întreaga
colectivitate umană trebuie exprimată prin norme care vor îmbraca o anumită formă, denumită izvor
de drept.
Este necesar a se face distincție între izvoarele materiale și izvoarele formale ale dreptului.
Izvoarele materiale, denumite și reale, sunt reprezentate de realitatea exterioară, care determină
acțiunea legiuitorului. În consecință, prin izvor de drept, în sens material, înțelegem viața socială,
economică și culturală în complexitatea ei, progresul social care determină națterea unor reguli de
drept și instituții.
Sensul juridic al noțiunii de izvor formal al dreptului surprinde o multitudine de aspecte și
modalități prin care conținutul normei de drept devine norma de conduită și se impune ca model de
urmat în relațiile sociale. Deci, izvorul formal al dreptului îl reprezintă regula de conduită prescrisă și
exteriorizată, cuprinsă într-o anumită haină juridică.
Notiunea de izvor de drept este utilizata in mai multe sensuri, dintre care cele mai raspandite
sunt:
- Izvor material si izvor formal al dreptului
- Izvor direct si izvor indirect
- Izvor scris si izvor nescris al dreptului
- Izvor intern si izvor extern al dreptului
Izvoarele de drept sunt clasificate după diferite criterii:
După modul de transmitere deosebim izvoarele scrise de izvoarele nescrise:
-obiceiul - izvor nescris
-norma juridică - normă scrisă
4
 După caracterul oficial sau neoficial al izvorului de drept:
-legea - izvor oficial
-obiceiul, doctrina - izvoare neoficiale.
Din punct de vedere ale modului de impunere:
-izvoare directe - actele normative
-izvoare indirecte - obiceiul sau normele elaborate de organizatiile nestatale care pentru a deveni
obligatorii trebuie să fie validate de o autoritate statală.
După modul de creare a normei:
-izvoare creatoare: legea și cutuma, deoarece creaza legi noi
-izvoare interpretative: jurisprudența și doctrina care interpretează legile existente.
Enumerativ, izvoarele formale ale dreptului sunt: obiceiul juridic – cutuma, practica juridica –
jurisprudenta, precedentul juridic, doctrina, contractul normative, actul normativ.
a) Obiceiul este cea mai originală formă a manifestării voinței sociale. Aceste reguli apar prin
respectarea constantă a unor acte, repetări cărora li se impune o obligativitate. Elementul lor
material, central îl constituie repetarea constantă. O repetare constantă, nu este suficientă ca
fapta să se transforme în obicei juridic. Mecanismul trecerii unui obiect din sistemul general
al normelor sociale în sistemul izvoarelor dreptului este marcat de două momente
importante:1
1. fie că statul sancționează (recunoaște) un obicei și-l încorporează într-o normă oficială;
2. fie că obiceiul este invocat de părți ca normă de conduită în fața unei instanțe de judecată și
aceasta îl validează de regula juridică.
În epoca medievală numărul cutumelor a sporit și mai mult încat s-a pus problema sistematizarii
lor.
b) Practica juridică și precedentul judiciar (jurisprudenta)
Practica judecatorească (jurisprudența), este alcătuită din totalitatea hotărîrilor judecătorești,
pronunțate de către instanțele de toate gradele, pe baza interpretării și pentru aplicarea legii.
Judecătorul care aplică normele juridice constată în ce măsură problema apărută se încadrează în
sistemul normelor juridice existente. În același timp, activitatea jurisdicțională poate sugera și noi
idei, impuse de dezvoltarea raporturilor sociale.
c) Doctrina (stiinta judiciara)
Doctrina cuprinde analizele, investigațiile, interpretările pe care oamenii de specialitate le dau
fenomenului juridic. Știința juridică are o importanță majoră: ea contribuie la înțelegerea
fenomenului juridic, în cunoașterea relațiilor sociale supuse reglementării juridice în interpretarea și
aplicarea corectă a legii, în dezvoltarea și perfecționarea dreptului.
1
Avornic Gh. Tratat de teoria generală a statului şi dreptului. Vol. II. Chişinău: Tipografia Centrală, 2009, pag. 225
5
 d) Contractul normativ
Contractul este un acord încheiat între două sau mai multe persoane fizice ori juridice, din care
decurg anumite drepturi și obligații.
Conform prevederilor Constituției RM, pactele și tratatele referitoare la drepturile omului,
constituie un izvor de drept (art 4).
e) Actul normativ
Actul normativ – juridic poate fi definit ca izvor de drept creat de organele autorității publice
(Parlamentul, Guvern, Președinte, organele autorității publice locale), izvor care conține reguli
generale și obligatorii, a căror aplicare la nevoie este asigurată prin forța coercitivă a statului. Astfel
de acte sunt acte ale activității de elaborare a dreptului de către stat, care includ prescripții juridice
obligatorii despre conduita oamenilor și organizațiilor – normele juridice. Actele normativ –juridice
își extind acțiunea nu asupra unui raport concret, nu asupra unui cerc individual, ci asupra unui sau
altui tip de raporturi sociale, și asupra tipurilor de acțiuni ale oamenilor. Spre deosebire de actele
juridice (act – de execuție și aplicare a normelor de drept), actele normativ-juridice sunt adresate
oricărui subiect. Printre actele normative locul central îi revine legii, care sunt situate în ierarhia lor
după criteriul forței lor juridice. Parlamentul RM emite trei categorii de legi:
a) Legi constituționale – care introduc texte noi în Constituție, sau modifică pe cele existente
b) Legile organice - reprezintă o prelungire a materiilor constituționale
c) Legile ordinale - interior în orice domeniu al relațiilor sociale, cu excepția celor rezervate
celor constituționale și organice
La categoria actelor normative subordonate legii sunt atribuite:
a. Hotărîrilor parlamentului – care de regulă sunt acte de aplicare a normelor juridice și prin
urmare nu conțin norme juridice și nu au caracter normativ
b. Decretele prezidențiale – potrivit prevederilor art. 94 al Constituției, Președintele Republicii
Moldova emite decrete, obligatorii pentru executarea pe întreg teritoriul statului. Categoria actelor
normative nu includ toate decretele prezidentiale, ci numai decretele care contin normele juridice
c. Hotărîrile Guvernului- (art.102) al Constituției Republicii Moldova. „Guvernul adoptă hotărîri
și dispoziții”. Dispozitiile întotdeauna sunt acte aplicative. Hotărîrile Guvernului pot avea atît
caracter normativ, cît și aplicativ. Este important de subliniat că hotărîrile se emit pentru organizarea
executării legilor.
Studierea izvoarelor dreptului ne permite sa ajungem la concluzia ca exista multiple si variate
forme pe care dreptul le îmbracă, astfel, izvoarele deontologiei profesionale ale judecătorului
reprezintă totalitatea surselor, scrise şi nescrise, care conţin norme şi reguli pe care judecătorul
urmează să le respecte în activitatea sa profesională şi viaţa privată.

6
 Din cadrul surselor nescrise ale eticii fac parte normele moral-etice de conveţuire în societate aşa
precum politeţea, cumsecădenia, respectul faţă de semenii săi. Din cadrul surselor scrise, distingem
norme internaţionale, norme regionale, norme naţionale de ordin legislativ şi de ordin normativ,
precum şi jurămîntul judecătorului2

2
Îndrumar pentru judecători, Institutul Naţional al Justiţiei, Chişinău 2011
7
 2. Noțiunea și clasificarea izvoarelor scrise ale deontologiei judecătorești

Din cadrul surselor scrise, distingem norme internaţionale, norme regionale, norme naţionale de ordin
legislativ şi de ordin normativ, precum şi jurămîntul judecătorului.
2.1 Norme internaționale
Normele internaţionale care reglementează conduita judecătorului se conţin, în mod direct şi implicit,
în următoarele documente:
- Declaraţia universală a drepturilor omului din 10 decembrie 1948, adoptată prin Rezoluţia nr. 217
din 10 decembrie 1948 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a fost primul document
internaţional politic, care enunţă, în mod solemn, drepturile şi libertăţile fundamentale care trebuie
garantate oricărei fiinţe umane, şi conceput a fi un ideal comun atins pentru toate popoarele şi toate
naţiunile. Prin conţinutul său şi contextul epocii postbelice în care a fost elaborat, declaraţia a devenit
un document de referinţă, utilizat pentru a determina măsura în care sunt respectate şi aplicate
normele referitoare la drepturile omului, recunoscute pe plan internaţional. 3
Textul Declaraţiei consacră pe lîngă drepturile conferite și trei categorii de interdicţii: sclavia şi
aservirea, tortura sau tratamentele sau pedepsele crude, inumane sau degradante şi arestările,
reţinerile sau expulzările arbitrare.
Prin impactul asupra reglementărilor ulterioare, Declaraţiei i se poate atribui un statut politico-moral
şi normativ special, pe care nici un alt document de asemenea anvergură nu l-a dobîndit vreodată, ea
fiind punctul de plecare în edificarea unei ramuri distincte a dreptului internaţional, cea a dreptului
internaţional al drepturilor omului.
- Pactul cu privire la drepturile civile şi politice ce a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU prin
Rezoluţia 220 din 16 decembrie 1966 şi au intrat în vigoare începînd cu 3 ianuarie 1976. Ele au fost
ratificate prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 28 iulie 1990, nr.217-XII, în vigoare
pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993.
Din punct de vedere juridic, aceste două instrumente, spre deosebire de Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, sunt tratate internaţionale care instituie angajamente juridice opozabile pentru
statele-părţi, pasibile de răspundere pentru încălcarea lor potrivit principiului fundamental pacta sunt
servanda bonae fide. În cadrul acestei abordări multilaterale a problemei sunt prezentate şi protejate
două generaţii de drepturi: drepturile civile şi politice, pe de o parte, şi drepturile economice, sociale
şi culturale, pe de altă parte.
. Pe lângă cele patru principii incluse în Declaraţie.
- Principiile de Bază ale Independenţei Justiţiei adoptate la al 7-lea Congres al Naţiunilor Unite
referitor la Prevenirea Infracţiunilor şi la Tratamentul Infractorilor în 1985 exprimă clar ideia că,
3
Manualul judecătorului pe cauze civile, ediţia a II-a, Chişinău 2013
8
principiul independenței judecătorilor și supunerea lor exclusiv legii nu înseamnă doar intredicția
amestecului în activitatea judecății a oricărui om. Acest principiu impune concomitent activității
judecătorilor responsabilitatea morală pentru echitatea deciziilor adoptate. Astfel judecătorul, căruia
îi este declarată independența, nu are dreptul de pune responsabilitatea personală pe seama unei alte
personalitîți, indiferent de funcția îndeplinită de aceasta.
- Principiile de la Bangalore privind Conduita Judiciară, din 2002, sunt menite să stabilească
standarde pentru conduita etică a judecătorilor. Rostul lor este de a-i ghida pe judecători şi de a oferi
corpului judiciar un cadru de reglementare a conduitei judiciare. Aceste principii pornesc de la
premisa că judecătorii sunt responsabili de conduita lor în faţa unor instituţii anume create pentru a
asigura respectarea normelor judiciare, instituţii ce sunt ele însele independente şi imparţiale, şi că
aceste principii au fost stabilite pentru a completa regulile legale şi deontologice existente faţă de
care judecătorii sunt supuşi, şi nu să le substituie. Prin urmare, Principiile de la Bangalore sunt tot
mai des văzute ca un document pe care toţi judecătorii şi toate sistemele de drept îl pot accepta fără
rezerve.
- Carta Universală a Judecătorului aprobată de Asociaţia Internaţională a Judecătorilor la
reuniunea Consiliului Central de la Taipei, în anul 1999, prevede asemena principii cum ar fi
independența judecătorului, conform căruia judecătorii vor asigura dreptul oricărei persoane la un
proces echitabil. Aceştia vor promova dreptul oricărei persoane la un proces echitabil şi public, într-o
perioadă de timp rezonabilă, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, constituită conform
legii, în vederea stabilirii drepturilor şi obligaţiilor civile ale acesteia sau în cazul oricărei acuzaţii
penale împotriva sa. Judecătorul, în calitate de deţinător al unei funcţii judecătoreşti, trebuie să fie
capabil să îşi exercite competenţa judecătorească fără a fi supus presiunilor sociale, economice şi
politice şi în mod independent faţă de alţi judecători şi de administraţia sistemului judecătoresc.
2.2 Norme regionale
Norme regionale privind etica judecătorului există pe toate continentele lumii. Astfel, pe continetul
ameirican, în SUA, Codul Model privind Conduita Judiciară, aprobat de către Asociaţia Baroului
American (ABA) în 1972 cu modificări ulterioare, este un document comprehensiv care
reglementează conduita judecătorului. În Canada, Principiile Etice pentru Judecători, adoptate în
1998, stabileşte înaltele standarde de conduită pe care urmează să le respecte judecătorii.
În America Latină, principalul instrument este Statutul Judecătorilor Iberoamericani adoptat în 2001,
care conţine un capitol privind etica judecătorului.
În Asia şi regiunea Pacificului, Principiile de la Beijing privind Independenţa Judiciarului,
semnate de către preşedinţii curţilor supreme de justiţie din 32 de ţări stipulează cerinţele faţă de
judiciar în timpul examinării cauzelor.

9
În ţările arabe, la Prima conferinţă arabă asupra justiţiei în 1999, a fost adoptată Declaraţia de la
Beirut, iar Centrul Arab pentru independenţa magistraturii şi a avocaţilor (ACIJLP), a adoptat în
2003, Declaraţia de la Cairo cu privire la independenţă justiţiei.
În Africa, principiile deontologiei judecătoreşti se conţin în Carta Africană privind Drepturile
Omului şi a Popoarelor adoptată în 1986, Principii si linii directoare ale dreptului la un proces
echitabil si la asistenta legală in Africa şi Principiile Commonwealth (Latimer House) asupra celor
trei puteri, 2003.4
În Europa, standardele deontologice judiciare se conţin în următoarele documente:
- Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale
Rolul judecătorului într-un proces bazat pe principiul contradictorialității este de a media interesele
concurente ale statului și cele ale acuzatului, pentru a asigura că drepturile ambelor părți sunt
respectate. Judecătorul nu este un garant al dreptului acuzatului la un proces echitabil, dar este
responsabil pentru asigurarea faptului că acest drept, atunci cînd este invocat este protejat cel puțin la
nivelul impus de CEDO.Astfel pe parcursul examinării cauzei judecătorii trebuie să se asigure că
acuzații au fost informați cu privire la motivele pentru care au fost reținuți, că au fost reținuți numai
dăcă acest lucru este necesra din punct de vedere legal, că nu au fost supuși torturii, că au beneficiat
de prezumția nevinovăției, că au beniciciat de un proces public, echitabil și într-un termen rezonabil.5
- Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 2000, recunoaște o serie de drepturi
personale, civile, politice, economice și sociale ale cetățenilor UE și ale rezidenților de pe teritoriul
Uniunii și le înscrie în legislația europeană. Capitolul IV denumit justiția prevede o serie de drepturi
cum ar fi dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și
dreptul la apărare, principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor, dreptul de a
nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune. Este de datoria judecătorilor să
respcte totalitatea acestor drepturi precum și să evolueze aplicarea acestora.
- Carta europeană privind statutul judecătorilor, aprobată de Consiliul Europei în Strasbourg în
iulie 1998. Domeniul de aplicare a cartei europene cuprinde nu numai judecătorii profesionali, dar și
judecătorii neprofesionali. A fost conștientizată importanța faptului că anumite garanții legate de
recrutarea judecătorilor, de incompatibilități, de comportamentul în afara funcțiunii sau de încetarea
funcțiunii să se aplice tuturor judecătorilor. Carta optează pentru definirea conținutului statutului
judecătorilor în raport cu obiectivele despre realizarea cărora este vorba: asigurarea competenței,
independenței și imparțialității la care orice persoană este în drept să se aștepte din partea
jurisdicțiilor și a fiecăruia dintre judecători a căror misiune de protejare a drepturilor persoanelor este

4
Îndrumar pentru judecătări, Institutul Naţional al Justiţiei, Chişinău 2011
5
Procesul echitabil garantat de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Ghid pentru Republica Moldova, Sirius,
Chișinău, 2008
10
reamintită. Statutul nu este prin urmare un scop în sine ci un mijloc prin care persoanelor, protejarea
drepturilor cărora le revine jurisdicțiilor și judecătorilor, le sînt asigurate garanțiile necesare unei
protejări efective. Aceste garanții în favoarea persoanelor constau în competența, experiența,
independența și imparțialitate, referințe pozitive pentru ca statutul judecătorilor trebuie să tindă să le
asigure, dar și negative pentru că statutul trebuie să excludă orice ar putea altera încrederea în
existența lor.
- Recomandarea nr. R (94) 12 privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, adoptată de
Comitetul de Miniştri ai Consiliului Europei la 13 octombrie 1994, această recomandare este
aplicabilă tuturor persoanelor care exercită funcţii juridice. În ceea ce priveşte judecătorii şi celelate
persoane care exercită funcţii juridice, principiile statuate în continuare se aplică în toate cazurile, cu
excepţia situaţiilor în care se prevede expres că se aplică exclusiv judecătorilor, spre exemplu
principiile ce privesc remuneraţia şi cariera magistraţilor. Toate măsurile necesare trebuie luate având
în vedere respectarea, protejarea şi promovarea independenţei judecătorilor
Toate deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective, iar
selecţia şi cariera judecătorilor trebuie bazate pe merite, având în vedere evaluările, integritatea,
abilităţile şi eficienţa. Autoritatea care va lua decizia privind selecţia şi cariera judecătorilor trebuie
să fie independentă faţă de guvern şi de administraţia publică.
- Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni asupra principiilor şi regulilor
privind imperativele profesionale aplicabile judecătorilor şi în mod deosebit a deontologiei,
comportamentelor incompatibile şi imparţialităţii din 19 noiembrie 2002, Încrederea publică şi
respectul pentru sistemul juridic sunt garanţiile eficienţei sistemului juridic: comportamentul
judecătorilor în activităţile lor profesionale este în mod justificabil văzut de public ca fiind esenţial
pentru credibilitatea tribunalelor. Prin urmare, judecătorii ar trebui să îşi îndeplinească îndatoririle
fără favoritisme şi fără a da dovadă de prejudecăţi sau idei preconcepute. Trebuie să dea dovadă de
respectul datorat tuturor persoanelor (părţi, martori, avocaţi, de exemplu) fără a face distincţii bazate
pe motive ilegale sau incompatibile cu îndeplinirea corectă a funcţiilor lor. Trebuie de asemenea să se
asigure că pregătirea lor profesională este vizibilă în îndeplinirea îndatoririlor lor.
- Avizul nr.1 (2001) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), referitor la
standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea judecătorilor. Independenţă
trebuie să existe în raport cu societatea în general şi cu părţile din orice litigiu asupra căruia
judecătorii trebuie să se pronunţe. Puterea judecătorească este unul dintre cei trei piloni fundamentali,
egali ca importanţă, ai statului democratic modern. Ea are un rol şi funcţii importante în relaţia cu
ceilalţi doi piloni. Pentru a-şi putea îndeplini îndatoririle pe care le are în aceste domenii, puterea
judecătorească trebuie să fie independentă faţă de aceste autorităţi, fapt care implică libertate faţă de
relaţiile inadecvate şi de influenţa exercitată de aceste autorităţi. Astfel, independenţa serveşte ca o
11
garanţie a imparţialităţii. Acest lucru are, în special, implicaţii asupra a aproape toate aspectele legate
de cariera unui judecător: de la pregătire la numire până la promovare şi sancţionare disciplinară
2.3 Norme naționale
Norme naţionale privind etica judecătorilor se conţin în:
- Constituția Republicii Moldova6
Legea supremă a statului, Constituţia RM în mod expres prevede în art. 20 întitulat „Accesul liber la
justiţie prevede că orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti
competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime; nici o lege
nu poate îngrădi accesul la justiţie. Astfel judecătorul este obligat să respecte totalitatea drepturilor şi
principiilor generale consfinţite de Constituţie. Iar tot odtă ca cetăţean al atatului să se bucure de
aceste drepturi.
- Legea privind organizarea judecătorească7
Puterea judecătorească este independentă, separată de puterea legislativă şi puterea executivă, are
atribuţii proprii, exercitate prin instanţele judecătoreşti, în conformitate cu principiile şi dispoziţiile
prevăzute de Constituţie şi de alte legi. Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
Instanţele judecătoreşti înfăptuiesc justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi ale asociaţiilor acestora, ale întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor.
Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente
împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Asociaţiile cetăţenilor,
întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile au dreptul, în modul stabilit de lege, la acţiune în instanţă
judecătorească pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime care le-au fost încălcate.
- Legea privind statutul judecătorului8- Puterea judecătorească se exercită numai prin instanţa
judecătorească în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri.
Judecătorul este persoana învestită constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei, pe care le
execută în baza legii. Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili
şi se supun numai legii. Judecătorii iau decizii în mod independent şi imparţial şi acţionează fără
niciun fel de restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea
oricărei autorităţi, inclusiv judiciare.
- Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii9 Consiliul Superior al Magistraturii este un
organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, şi este

6
Constituţia RM din 29 iulie 1994, în vigoare din 27 august 1997, MO al RM nr.1 din 12.081994
7
Legea R.M. privind organizarea judecătorească nr. 514-XIII din 06.07.95 MO al R.M. nr. 58/641 din 19.10.95.
8
Legea Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului, nr. 544-XIII din 20.07.95, MO al R.M. nr. 59-60/664 din
26.10.1995.
12
garantul independenţei autorităţii judecătoreşti. Consiliul Superior al Magistraturii
exercită autoadministrarea judecătorească.
Membrul Consiliului Superior al Magistraturii este obligat:
a) să-şi exercite atribuţiile în conformitate cu legea;
b) să asigure ocrotirea drepturilor şi libertăţilor magistraţilor, onoarei şi demnităţii lor în condiţiile
legii;
c) să contribuie la promovarea principiului independenţei autorităţii judecătoreşti;
d) să păstreze secretul deliberărilor şi confidenţialitatea lucrărilor;
e) să voteze pro sau contra la adoptarea de hotărîri.
- Legea privind colegiul de calificare şi atestare10
Colegiul de calificare se constituie pe lîngă Consiliul Superior al Magistraturii şi are drept scop
asigurarea selectării candidaţilor la funcţia de judecător, capabili să exercite justiţia în mod calificat,
conştiincios şi obiectiv, pe baza legii, precum şi constatarea nivelului de pregătire profesională al
judecătorilor în funcţie.
- Legea privind colegiul disciplinar11
Colegiul disciplinar:
a) examinează cazurile privind răspunderea disciplinară a judecătorilor;
b) soluţionează cazurile privind anularea înainte de termen a pedepsei disciplinare.
Judecătorul poate fi tras la răspundere disciplinară în cazul comiterii abaterilor disciplinare
specificate la art. 22 din Legea privind statutul judecătorului. Anularea sau modificarea
hotărîrii judiciare nu atrage răspundere dacă judecătorul care a pronunţat-o nu a încălcat legea
intenţionat sau din culpă gravă. Constituie abatere disciplinară şi neasigurarea activităţii
organizatorice a instanţei de către preşedintele sau vicepreşedintele instanţei judecătoreşti.
Judecătorul poate fi tras la răspundere disciplinară în termen de 6 luni de la data constatării abaterii
disciplinare, fără a se lua în calcul timpul în care judecătorul a fost bolnav sau s-a aflat în concediu,
dar nu mai tîrziu de un an de la data comiterii ei. În cazul în care dintr-o hotărîre definitivă a unei
instanţe judecătoreşti naţionale sau internaţionale rezultă comiterea de către judecător a unei abateri
disciplinare, sancţiunea disciplinară se aplică în termen de un an de la data devenirii definitive a
hotărîrii instanţei judecătoreşti naţionale sau internaţionale.
- Codul de Etică al Judecătorului, în 1992, a fost elaborat primul proiect al Codului de Etică al
judecătorilor care a fost prezentat spre aprobare la Conferinţa Judecătorilor. La acel moment, însă,

9
Legea Republicii Moldova cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, nr. 947-XIII din 19.07.1996, MO al R.M. nr.
64/641 din 03.10.1996.
10
Legea Republicii Moldova cu privire la colegiul de calificare şi atestare judecătorilor, nr. 949 – XIII din 19.07.1996
MO al R.M. nr. 61-62/605 din 20.09.1996.
11
Legea Republicii Moldova cu privire la colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor, nr. 950-XIII
din 19.07.96, MO al R.M. nr. 61-62/607 din 20.09.1996.
13
judecătorii nu erau pregătiţi să accepte un astfel de document sau să înceapă sa-l aplice în activitatea
lor. Astfel, la 29 noiembrie 2007 Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat un nou Cod de Etică al
judecătorilor, care era mai amplu şi prevederile lui erau în concordanţă şi cu principiile recunoscute
pe plan internaţional. La 11 septembrie 2015 a fost modificat Codul de etică al judecătorilor. Codul
de etică şi conduită profesională i-a în considerare Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului,
jurisprudenţa CEDO, Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară, Carta europeană privind
statutul judecătorului şi alte declaraţii şi recomandări ale instituţiilor europene. Astfel, Noul Cod de
etică și de conduită profesională a judecătorului vine să creeze mecanisme de creștere a integrității și
independenței sistemului judecătoresc.
În vechiul cod nu erau prevăzute toate principiile de etică și conduită profesională, care sunt
necesare unui sistem judecătoresc funcționabil și în care cetățenii ar avea încredere. Cel nou este mult
mai bine structurat din punct de vedere al stabilității și cerințelor morale față de judecători.
Respectarea normelor cuprinse în prezentul cod deontologic constituie un criteriu pentru evaluarea
eficienţei calităţii activităţii şi integrităţii judecătorilor. Codul de etică al judecătorului stabileşte
standardele de conduită ale acestuia, conforme cu responsabilităţile, onoarea şi demnitatea profesiei
sale şi care sînt obligatorii pentru a fi respectate de către toţi judecătorii din Republica Moldova.
Codul de etică şi de conduită profesională al judecătorului reprezintă un set de principii şi norme de
conduită pentru judecători, pe care aceştia trebuie să le respecte în timpul exercitării atribuţiilor de
serviciu şi în afara acestora.
- Jurămîntul judecătorului din Republica Moldova.
Conform Legii cu privire la statutul judecătorului, Înainte de a începe să-şi exercite funcţia,
judecătorul este obligat să depună următorul jurămînt: “Jur să respect Constituţia şi legile ţării,
drepturile şi libertăţile omului, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-
mi revin”.
Acest jurămînt asigură într-o oarecare măsură societatea, că justiţia se află în mâini de nădejde,
curate, cinstite şi devotate principiului echităţii sociale.

14
 3. Noțiunea și clasificarea izvoarelor nescrise ale deontologia judecătorului

Deontologia este o ştiinţă aparte desprinsă din etică dar care este bazată pe morală şi moralitate,
cu elemente de legalitate. În sens restrîns, ea acoperă cadrul de cercetare şi interpretare a drepturilor
şi îndatoririlor şi a modului de comportare într-un anumit domeniu al vieţii sociale şi profesionale.
Autoritatea morală a judecătorului derivă din respectul şi încrederea publicului, care sunt fragile
şi schimbătoare. Ele nu pot fi legiferate sau impuse, ci trebuie cîştigate şi menţinute continuu. Din
aceste considerente, standardele adoptate de toţi judecătorii atît în viaţa lor profesionala, cît şi în cea
personală trebuie să fie ireproşabile.
Standardele de conduită care se aplică judecătorilor reies din valorile justiţiei, bazate pe dreptate
şi echitate. Este bine cunoscut faptul că aplicarea legii de către judecători şi soluţionarea cauzelor
aflate în faţa lor nu este un proces mecanic, ci implică o analiză profundă a faptelor devenite
cunoscute şi aplicarea legii conform convingerii intime a judecătorului că anume aceasta este soluţia
cea mai bună a cauzei respective. Acest lucru cere judecătorului un comportament de mare
responsabilitate atît faţă de sine însuşi, faţă de părţi, dar şi de întreaga societate.
Deontologia judecătorului se bazează pe valorile pe care judecătorul trebuie să le ia la bază în
activitatea sa profesională.
Într-un stat avansat, etica profesională, mai ales cea a judecătorului, reprezintă un pilon
important al justiţiei, fiind garanţia de care are nevoie societatea pentru a avea încredere în calitatea
actului de justiţie.
Din cadrul surselor nescrise ale eticii fac parte normele moral-etice de conveţuire în societate.
Din perspectiva istorică, morala, ca și dreptul, au apărut adată cu societatea omenească. De la
început omul, a simțit nevoia să-și ordoneze viața după anumite reguli, care initial au fost morale și
apoi juridice. Astfel au fost impuse a numite reguli de comportare unanim acceptate, prin care se
reglau raporturile dintre indiviz, dintre acesștea și colectivitate. 12
Dreptul, ca și morala, sunt constituite din anumite norme. Termenul de normă, în filozofie este
utilizat spre a desemna un model, o regulă, o precsripție ce reglementează comportamentul unui
individ sau al unei colectivități restrînse de oameni.
În conformitate cu art. 6 al Constituției RM la noi în țară puterea legislative, executive și
judecătorească sunt separate și colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin. Acest articol,
precum și art 116 unde se indicî faptul că judecătorii sunt independenți, imparțială și inamovibili ne
permite de a crea o bază conceptuală și normative pentru formularea cerințelor morale față de

12
Verginia Vedinaș, Deontologia vieții publice, Universul Juridic, București, 2007, pag. 94
15
reprezentații puterii judecătorești. Puterea judecătorească trebuie să corespundă unor standarte morale
înalte.13 (sa iau de la inceput.)
Executarea morale este susținută prin obiceiuri, etichetă, prin puterea și acțiunea conștiinței
sociale în mod benevol, fără constrîngere, prin educarea omului, prin familiarizarea lui cu noțiunea
de bine și rău.14
Pentru că justiţia se bucură, sau ar trebuie să se bucure, de deplină autonomie, este vital pentru
binele general al societăţii, ca juriştii, în mod individual şi în mod colectiv, să menţină un standard
etic foarte ridicat. Dacă exigenţele unui asemenea standard ar rămâne doar o problemă "internă" a
justiţiei, există pericolul ca interesele private sau de grup ale juriştilor să fie preferate responsabilităţii
sociale. Mai mult, pot apărea situaţii în care persoane cu influenţă sau cei foarte bogaţi să facă
presiuni asupra juriştilor tocmai pentru a provoca decizii în detrimentul societăţii.
Necesitatea eticii pentru profesiile din justiţie nu se fundamentează, evident, pe relaţia dintre etic
şi juridic la nivelul normelor. Acest aspect intră în preocuparea legiuitorilor care ar trebui să
folosească eticul, acolo unde e cazul, ca un criteriu principal al normării juridice. Trebuie menţionat
faptul că, într-o societate democratică, întreaga legislaţie este obligată să satisfacă cerinţele etice ale
unei societăţi. Sigur că nu se poate vorbi de etica unei societăţi independentă sau în contradicţie cu
etica în calitate de trăsătura a relaţiilor interpersonale, interinstituţionale sau între persoane şi
instituţii. Dar într-o legislaţie, obiectivele societăţii prevalează asupra celor ale persoanelor fizice şi
juridice.
Încă din cele mai vechi timpuri, în toate tradiţiile culturale şi religioase, judecătorul a fost
perceput ca fiind o persoană cu un înalt statut moral, înzestrată cu calităţi distincte de cele ale
indivizilor obişnuiţi, supus unor constrângeri mai riguroase decât ceilalţi, şi care trebuie să respecte
un mod de viaţă şi anumite norme comportamentale mai severe şi restrictive decât restul comunităţii.
Astfel, etica şi şi deontologia profesională a judecătorului reprezintă totalitatea normelor morale
aplicabile desfăşurării activităţii profesionale a judecătorului, atît la nivel teoretic, cît şi aplicativ.
Deontologia judiciară consacră normativ nişte reguli de conduită cu caracter moral, încălcarea cărora
atrage după sine sancţiuni disciplinare prevăzute de lege.

13
Valeriu Capcelea, Etica și deontologia juridică, Chișinău 2002, pag. 194
14
Tudor Popovici, Unele aspecte ale eticii judiciare și responsabilitatea judecătorului în Republica Moldova, Centru de
instruire a judecătorilor și centru de drept, Chișinău, 2000
16
 CONCLUZII

Justiţia este coloana vertebrală a oricărei societăţi democratice. Pentru existenţa statului de
drept, acceptul valorilor şi principiilor acestuia presupune încredere în justiţie. Iar pentru ca
încrederea cetăţeanului să existe, profesioniştii care activează în sistemul juridic trebuie să ofere
credibilitate. Aceasta presupune un comportament dincolo de orice reproş, o conduită profesională
exemplară.
Toate instrumentele internaționale în materie de independenţă, imparţialitate şi integritate a
judecătorilor acordă o importanță deosebită codurilor de conduită (regulilor etice). Aceastea sunt
văzute ca principal instrument de reglementare a conduitei agentului public care să prevină
încălcarea de către acesta a obligaţiei de a-şi îndeplini în mod corect şi obiectiv atribuţiile de serviciu
şi de a preveni în ultimă instanţă corupţia din justiţie, căci lupta împotriva corupţiei presupune, ca
resort intern, integritatea, cinstea şi răspunderea agenţilor publici. Codurile de conduită întăresc
spiriul corpului profesional în sensul pozitiv al integrităţii, ca opus corporatismului şi autoprotecţiei.
Conduita etică priveşte atât comportamentul din timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, cât şi
cel din afara acestora. Cu privire la deciziile adoptate de oficialii publici din justiţie, cum ar fi
hotărârile judecătoreşti, nemulţumirile faţă de acestea trebuie distinse de nemulţumirile faţă de
conduita lor: de exemplu, pentru un comportament nedemn în sala de judecată faţă de martor,
judecătorul poate fi urmărit disciplinar, dar soluţia sa greşită nu poate fi îndreptată decât prin
exercitarea căilor de atac legale de atac, care va genera reconsiderarea soluţiei de către o altă instanţă.
Codurile sau normele de conduită ar trebui să conţină măsuri şi sisteme de natură să înlesnească
semnalarea de către agenţii publici a actelor de corupţie despre care au luat cunoştinţă în exerciţiul
funcţiilor lor. De asemenea, ele trebuie să-i oblige să declare autorităţilor competente toate activităţile
exterioare, orice ocupaţie, orice plasamente, orice bunuri şi orice dar sau avantaj substanţial din care
ar putea rezulta un conflict de interese cu funcţiile lor de agent public. Un rol important revine
asociaţiilor profesionale care trebuie să susţină judecătorii în ceea ce priveşte chestiunile de etică şi să
fie totodată un reper în domeniul deontologic.
Dat fiind puterea cu care sunt investiţi judecătorii de a lua hotărîri în privinţa vieţii, libertăţii şi
proprietăţii persoanelor, se impune necesitatea elaborării principiilor şi regulilor care să guverneze
conduita profesională a acestora, dar şi să asigure prestigiul şi statutul înalt al profesiei în societate.
Judecătorii joacă un rol esenţial întru asigurarea ca orice persoană să deţină dreptul de a fi
audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial. Acest principiu este
inserat şi în art.6 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale. De aici reese necesitatea ca legile să fie interpretate şi aplicate în mod imparţial şi egal
tuturor de către un judiciar profesionist şi integru. În plus, în ultimul timp percepţia publicului s-a
17
schimbat în sensul că publicul percepe justiţia ca pe un serviciu, avînd aşteptări ca acesta să fie
prestat la cel mai înalt nivel.
Deontologia judiciară reglementează conduita judecătorilor în diversele relaţii în care aceştea
participă şi anume: în relaţiile cu justiţiabili, cu participanţii la proces, cu personalul instanţelor de
judecată, cu alţi judecători, cu reprezentanţii instituţiilor de stat, cu reprezentanţii societăţii civile.
În statele democratice avansate, atît pe continentul american cît şi cel european, conduita
judecătorilor se reglementează fie prin coduri, fie prin tradiţii înrădăcinate adînc în cultura profesiei
de judecător. În democraţiile în tranziţie, nu este suficient ca reformele judiciare să se axeze pe
reformarea cadrului legislativ ce reglementează statutul şi activitatea judecătorului. Organele
autoadministrării judecătoreşti urmează să elaboreze standarde de conduită pentru judecători, să
instruiască corpul judecătoresc în acest domeniu şi să administreze un mecanism eficient de
sancţionare disciplinară a judecătorilor. Promovarea unui comporatment înalt etic în rîndul
judecătorilor şi educarea lor în spiritul păstrării onoarei şi demnităţii profesiei trebuie să fie o
prioritate bine stabilită în cadrul reformelor sistemului judecătoresc în statele cu o democraţie în
dezvoltare.
Normele deontologice pentru judecători sunt menite să ghideze comporatamentul judecătorului,
atît în instanţa de judecată cît şi în afara ei, să-l ajute să ia decizia corectă în cazul unei dileme, astfel
ajutîndu-i să atingă cel mai înalt nivel de conşiinţă umană şi profesională posibil, servind drept
exemplu de integritate şi corectitudine pentru restul membrilor societăţii. Aceste norme stabilesc
standarde pe care judecătorii trebuie să le respecte în orice situaţie se află acesta. Respectarea
deontologiei profesionale de către judecători aduce stabilitate, previzibilitate şi eficacitate sistemului
judecătoresc, făcînd totodată clară şi responsabilitatea instituţiei de judecător în faţa întregii societăţi.
Pentru a realiza dezideratul unui atare judiciar, la nivel internaţional şi regional au fost create
norme şi principii menite să consolideze puterea judiciară, să asigure independenţa şi integritatea
acesteia. Aceste norme şi principii stabilesc atît obligaţiile statelor de asigurare a condiţiilor de
funcţionare adecvată a judiciarului, cît şi normele menite să reglementeze conduita judecătorilor în
instanţa de judecată şi în afara ei.

18
 BIBLIOGRAFIE

1. Avornic Gh. Tratat de teoria generală a statului şi dreptului. Vol. II. Chişinău: Tipografia
Centrală, 2009;
2. Constituţia RM din 29 iulie 1994, în vigoare din 27 august 1997, MO al RM nr.1 din
12.08.1994;
3. Îndrumar pentru judecători, Institutul Naţional al Justiţiei, Chişinău 2011;
4. Legea R.M. privind organizarea judecătorească nr. 514-XIII din 06.07.95 MO al R.M. nr.
58/641 din 19.10.95;
5. Legea Republicii Moldova cu privire la colegiul de calificare şi atestare judecătorilor, nr. 949
– XIII din 19.07.1996 MO al R.M. nr. 61-62/605 din 20.09.1996;
6. Legea Republicii Moldova cu privire la colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a
judecătorilor, nr. 950-XIII din 19.07.96, MO al R.M. nr. 61-62/607 din 20.09.1996;
7. Legea Republicii Moldova cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, nr. 947-XIII din
19.07.1996, MO al R.M. nr. 64/641 din 03.10.1996.;
8. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului, nr. 544-XIII din 20.07.95, MO
al R.M. nr. 59-60/664 din 26.10.1995;
9. Manualul judecătorului pe cauze civile, ediţia a II-a, Chişinău 2013;
10. Procesul echitabil garantat de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Ghid pentru
Republica Moldova, Sirius, Chișinău, 2008;
11. Valeriu Capcelea, Etica și deontologia juridică, Chișinău 2002;
12. Verginia Vedinaș, Deontologia vieții publice, Universul Juridic, București, 2007;

19