TEST 1

Subiectul I: Principiile fundamentale de Drept Internaţional Public

1.1 Definiţi noţiunea de principiu fundamental pr fund-norme de drept
fundamentale,imperative,universale,generale care au drept scop reglementarea relatiilor
internationale contemporane si protectia valorilor fundamentale caracteristice civilizatiei umae la
oanumita etapa de dezvoltare istorica.
-prescriptie normativ ce se caracterizeaza printr-un inalt nivel de abstractizare,ce guverneaza
conduitasubiectilo DIP. La ele putem evidentia si caracter politic adic statele decurg la modaliati
politice de solutionare aconflictelor.Ele apara cele mai importante valori a societietatii
int:pacea,egalit dintre state,coperarea.Pr fundamentale au o valoare jur egala,nefind supuse unei
ierarh.Respectarea lor reprez
o conditie sine qua nonadica necesar pu evitar conflictelor dintre state.
1.2Analizaţi istoricul formării şi codificării principiilor fundamentale
Principiile fundamentale DIP au inceput sa se evidentieze inca din perioada antica.Chiar daca unele
principia considerate astazi fundamentale pentru DIP au aparut de foarte mult timp,o veritabila opera
de sistematizare alor incepe abia dupa 2 razboi mondial.Astfel principiul respectarii cu
buna credinta a obligatiilor asumate,numit si pacta sund servanda,constituie unadintre pietrele de
temelie ale aparitiei si dezvoltarii dreptului international contemporan.Prin urmare
principiilefundamentale,reprezinta rezultatul unei evolutii istorice,ce sa impus in conditiile
intensificarii luptei pentruindependenta impotriva auoritarismului.Printre primele principii care stau
la baza relatiilor dintre state,sunt:egalitatea suverana a statelor,neinterventia in afacerile interne ale
statului.Aceste principii au stat la bazaformarii regulilor de comportare in domeniul relatiilor
internationale dintre state.
*Principiul egalitatii indrepturi a statelor,se afirma pu prima dat la terminarea razboiului de 30 ani
adica pacea de la WestphaliaUn moment important in vederea dezvoltarii mai ample a DI,l-au avut
Carta ONU si declaratia adunariigenerale a ONU privind principiile de drept international ale
relatiilor prietenesti si de cooperare intre state,inconformitate cu Carta ONU 1970.Pentru prima data
Carta ONU enunta 7 principii DIP.-Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta in
relatiile internationale sau principiul neagresiuniiPr reglementarii pe cale pasnica a diferendelor
interantionale.Pr neamestecului in treburile interne ale altui stat. Obligatia statelor dea coopera unele
cu altele.Principiul egalitatii popoarelor si dreptul lor dea dispune de ele insele.Pr egalitatii suverane
a statelor.Pr indeplinirii cu buna credinta de catre state a obligatiilor asumate in conformitate cu
CartaONU.Alta codificare o consta si carta drepturilor si indatorririlor economice a statelor
1974,care consacra un nr de15 pr destinate reglementarii raporturilor economice dintre state.Pe linga
pr din Carta ONU aici se mai intil careva pr:ex dr suveran al statelor de a aleg
sistemuleconomic,politic.Actul Finan a Conferintei pentru securitate si coperare in Europ 1975mai
consacra inca 3 pr:inviolabilitatea frontierei de stat,intagritatea teritoriala,respectarea drepturilor
omului silibertatile fundamentale.Astfel putem concluziona in raport cu evolutia si afirmarea
principiilor fundamentale ale DIP,ca pe masuracresterii complexitatii societatii internationale si a
dezvoltarii DIP,se contureaza noi principii,care la rindul lor pot deveni fundamentale.
1.3. Evaluaţi natura juridică a principiilor fundamentale
Principiile fundamentale ale DIP sunt principii cu un grad maxim de abstractizare si generalizare cu
aplicareuniversala si avnd valoare imperativa ele apara valorile fundamentale a relatiilor dintre
subiectele DIP.Caracterele jur:Universalitate-se aplica tuturor domeniilor de cooperare dintre
state.Maxima generalitate-se adreseaza tuturor raporturilor de DIP.Gradul mare de abstractizare si
generalizare Nu sunt ierarhizate- Au valoare juridica egalaApara valorile fundamentale avind o
importanta deosebita pentru omenire.Au caracter dinamic- datorita evolutiei permanente a relatiilor
internationale,este necesara evidentierea siaplicarea unor noi norme internationale care pot deveni
principii DIP.Reprezinta o conditie sine qua non- necesar pu evitar conflictelor dintre state.Fac parte
din categoria normelor jus cogens-de la care nu se poate face abatere.

Subiectul II: Teritoriul în Dreptul Internaţional.

2.1. Definiţi noţiunea teritoriului în DIP
1
Teritoriul de stat reprezinta spatiul geografic in ale carui limite statul isi exercita suveranitatea
deplina si exlusiva si este alcatuit din suprafete terestre,acvatice si marine,din solul,subsolul si spatiul
aerian
Prin teritoriu in DI subintelegem suprafata terestra,acvatica,subsolul,coloana de aer de deasupra lor-
baza materiala a pamantului.
2.2.Clasificaţi teritoriul şi comparaţi regimul juridic al fiecărei categorii.
In dependenta de regimul juridic teritoriul se clasifica in :
1)Teritoriu de stat-acele suprafete aflate sub jurisdictia deplina si exclusiva a unui anumit stat,se afla
in limitelefrontierelor fiecarui stat in parte,asupra lui este exercitata suveranitatea deplina si exclusiva
a statelor respective.
2)Teritoriu cu regim international-in aceste spatii nu exercita suveranitatea nationala a nici unui stat.De
ex:zona internationala a spatiilor submarine,marea libera si coloana de aer de deasupra
ei,Antarctica,spatiulextraatmosferic.
3)Teritoriu cu regim mixt-in aceste zone actioneaza prevederile legislatiei nationale si a celei
internationale.Larindul lor aceste spatii se clasifica in:spatii ce fac parte
din teritoriul unui anumit stat(fluviile internationale- Dunarea,Rinul,Canalele int-
Panama,Strimptorile int-Bosfor
si Dardanele)*Spatii ce nu sunt parte componentaa teritoriului unui
anumit stat(zona economica exclusiva,contigua,platoul continental).
4)terit cu regim international special-zone demilitarizate,neutralizate,denuclearizate,zone de pace.
2.3 Formulaţi modalităţi de modificare a teritoriului în Dreptul Internaţional Public
Modificarea teritoriului statelor este admisa de DI contemporan in baza respectarii principiului
dreptului popoarelor dea dispune de ele insele si numai prin mijloace paşnice.Conform Actului Final
CSCE de laHelsinki1975,statele semnatare considera ca frontierele lor pot fi modificate in
conformitate cu dreptulinternational,prin mijloace paşnice si prin acord.Modalitati de
modificare:Ocupatia originara-care se refera la teritoriile fara stapin(terrae nullius),fiind o modalitate
prin care teritori din America,Africa etc,erau alipite la imperiile coloniale.Aceste teritorii erau
ocupate nefiind respectate drepturile populatiei autohtone.Ocupatia teritoriilor abandonate(res
derilictus),teritorii care fusesera sub suveranitatea unui stat sicare,kipurile,odata parasite,puteau fi
ocupate de alte state.Cesiunea de teritoriu-desemneaza actiunea de trecere a unuo teritoriu aflat sub
suveranitatea statului care ilcedeaza sub suveranitatea statului care il primeste.Astfel modificarile teritoriale
pot avea loc prin desprinderea unei parti de teritoriu de la un stat s formarea unuinou stat,reuniunea
mai multor state in unul singur,prin fuziune prin absorbtie,dezmembrarea unui stat in 2 saum m state
si transferul de teritoriu de la un stat la altul.Consimtamintul populatie de pe teritoriu ce urmeaza sa
fie modificat se poate exprima:prin hotarire a organuluilegislativ;prin consultarea
populatiei(referendum).
Test 2
Subiectul I: Principiul nerecurgeii cu forţa şi neameninţării cu ea
1.1Definiţi noţiunea principiului nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa. principiului
nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa- regelementeaza relatiile interstatale,legate de nerespecatrea
pacii,nerespecatarea dreptului la viata al tituror membrilor societatii internationale si al individului
aparte in lumea neviolenta,interzice solutionarea cu aplicarea fortei a diferendelor
internationale.Principiu fundamental DIP care condamna razboiul ca mijloc de reglementare a
diferendelor internationale sirenuntare la razboi ca instrument de politica nationala in relatiile reciproce
dintre state.Principiu care limiteazarecurgerea la forta in relatiile internationale dintre state.
1.2Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului
Briand Kellog,si tratatul de neagresiune si conciliere,de la rio de janeiro,la fel condamna
agresiunea.Carta Onu prevede ca toti membrii ONU se vor abtine in relatiile internationale de a
recurge la amenintarea cuforta sau folosirea ei atit impotriva integritatii teritoriale cit si alt mod
incompatibil cu scopurile ONU.La fel si Actul Final de la Helsinki,1975,precizeaza continutul
acestui principiu si prevede o serie de garantii juridice pentru realizarea in practica a acestui
principiu.
1.3 Evaluaţi conţinutul Juridic
2
Astfel dupa cum am mentionat conform acestui principiu in prezent razboiul este considerat cea mai
grava crima interantionala
Carta ONU care spune: Toţi membrii organizaţiei se vor abţine оn relaţiile lor internaţionale de a
recurge laameninţarea cu forţa sau la folosirea ei fie оmpotriva integrităţiiteritoriale ori independenţei
politice a vreunui stat fie оn orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite.Conform actelor
sus menţionate se interzice:
1. Orice acţiuni ce reprezintă o ameninţare cu forţa sau aplicareadirectă sau indirectă a forţei
оmpotriva altui stat.
2. Aplicarea forţei sau ameninţarea cu forţa оn scopul оncălcării frontierelor internaţionale ale altui
stat sauin scopul soluţionării diferendelor internaţionale.
3. Represaliile cu aplicarea forţei armate.
4. Organizarea sau sprijinirea organizării pe teritoriul unui stat a forţelor neregulate sau a altor bande
armate.
5. Organizarea, instigarea acordarea de asistenţă sau participarea la acţiunile de război civil sau
teroriste peteritoriul altui stat.
6. Ocuparea militară a teritoriului altui stat
prin aplicarea forţei cu оncălcarea prevederilor Cartei ONU.

Subiectul II: Canalele Internaţionale

2.1 Definiţi noţiunea de canal internaţional
Canalele-cai de comunicatie maritima si internationala care
leaga 2 mari libere.Mai sunt denumite si canale internationale.Canalul-cale artificiala sapata pe
teritoriul unui stat,supus suveranitatii exclusive a aceluistat.Cai maritime de navigatie artificiale
constituite pentru a lega 2 mari sau oceane in scopul surtarii rutelor denavigatie
2.2 Analizaţi regimul de navigaţie prin canale inernaţionale.
Asupra canalului nu se aplica automat norma cutumiara de libertate a comunicarilor
internationale.Internationalizarea canalului depinde numai de consimtamintul statului pe teritoriul
caruia se gaseşte,care trebuie exprimat printro conventie speciala inkeiate cu statele interesate.De
aceea regimul juridic de navigatie prin canalele internationale nu este reglementat
de Conventia asupra dreptului marii1982. Astfel se bucura in prezent de regim juridic de canal
international:Canalul de Suez,canalul Panama,canalul Kiel.Fiecare dintre canalele respective au un
regim diferit reglementat de diferite conventii.Daca e sa privim prin prisma teritoriului in DI,canalele
internationale fac parte din teritoriu cu regim mixt undeactioneaza prevederile legislatiei nationale si a
celei internationale.
2.3Evaluaţi regimul juridic al canalului Suez şi de Panama.
Canalul suez a fost internationalizat prin conventia de la constantinopol
1888,semnata de 9state.Conf conv constantinopol 1888,canalul suez trebuie sa fie intotdeauna liber si
de comert sau de razboi,fara deosebire de pavilion.Conventia proclama 3 principii cu privire la
regimul de navigatie princanal:egalitatea in tratament al tuturor navelor,libertatea de acces in canal si
neutralizarea canalului.Conform rezolutiei 1956a consiliului de securitate ONU,este interzisa orce
interventie politica in gestiuneacanalului.In timp de razboi,puterilor beligerante nu li se permite
debarcarea in cadrul canalului,fie atrupelor,fie a munitiilor
sau materialelor de razboi.Canalul permite trecere navelo cu deplasament de pina la150.000 tone.
Canalul Panama-regimul juridic al canalului este reglementat de tratatul Hay-Bunau-
Varilla1903.Acest tratatatribuie pe linga toate,drepturi specifice in
favoarea SUA ex:dreptul de ocupatie si control a unui teritoriu de10 mile dea lungul istmului
Panamez,cu excluderea jurisictiei panamei,dreptul de monopol asupra constructieisi gestiunii
canalului si a oricaror altor cai
de comunicare dea lungul istmului,dreptul de aparare militara acanalului.In
1977 se inkee un nou tratat cu privire la canalul Panama si Tratatul cu prvire la neutralitatea
permanenta acanalului Panama.Primul tratat

3
a desfiintat zona canalului,teritoriu aflat sub jurisdictia SUAmsi a asigurattransferul gradual
intro perioada de 20 ani a gestiunii canalului autoritatilor panameze.Dupa ce tratatul a ajunsla
scandenta,Panama a reluat integral administrarea canalului.
Al 2 tratat e inca in vigoarea,prin tratatul dat,statul panamez se obliga sa respecte libertatea de
trecere in oricetimp.

Test nr.3
Subiectul I: Principiul neintervenţei în afacerile interne
1.1 Definiţi principiul neîntervenţiei în afacerile interne
Principiul presupune realizarea de catre stat a fc lor ce deriva din suveranitatea interna in
conformitate cudreptul international,fara impicarea statelor terte sau altor subiecti de drept
international. Principiu fundamental care constitue o garantie a suveranitatii si independentei fiecarui
stat in parte.Mijloc de limitare si consacrare in DI si in relatiile interantionale,a suveranitatii si
independentei participantilor la relatiileinternationale. Acest principiu semnifica obligatia statelor de
a nu se amesteca in afacerile interne si externe ale statelor.
1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului
In doctrina de DIP principiul dat a fost afirmat in lucrarea lui Grotius De iure belli ac
pacis.Revolutia franceza ,aflinduse in fata unei amenintari cu interventia armata contra
recolutionare din partea statelor europene,a declarat principiul neinterventiei in afacerile interne
ale statelor-natiuni.Astfel constitutia 1791 prevede ca natiunea franceza
nu recunoaste interventia prin intermediul razboaielor cuceritoare si nici intrun caz nu va indrepta
fortele sale armate impotriva libertatii oricarui popor.Acest principiu a fost sprijinit si de Doctrina
Monroe,Presedinte SUA care a declarat ca SUA nu va interveni intreburile interne ale unui stat.O
alta doctrina care a consacrat acest principiu este Doctrina Drago,ministrulafacerilor externe
Argentina.La fel si conventia de la Monte Video 1933,consacra acest principiu si spune ca nici in
stat nu are dreptul deainterveni in afacerile interne si externe ale altor state.Pactul Ligii
Natiunilor,la fel contine principiul dat.Dupaal 2-lea Razboi mondial acest principiu este consacrat
in Carta ONU.,precum si in statutele altor orginternationale cum ar fi Pactul Ligii Arabe;Carta
OSA,Carta OUA,conventia de la Viena cu privire la relatiilediplomatice
1967.Declaratia Adunarii generale a ONU din70 si Actul Final de la Helsinki 75,la fel prevad ca
statele trebuie sa seabtina de la spprijinirea directa sau indirecta a activitatilor teroriste,indreptate
impotriva regimului altui stat.
1.3 Evaluaţi conţinutul juridic al principiului
Dupa cum am mentiona mai sus,o multitudine de acte consacra principiul dat.Astfel conform
prevederilor Actului Final de la Helsinki*75,statele participante se vor abtine de la orice interventie
directa sauindirecta,individuala sau colectiva,in treburile interne sau externe care intra in copetenta
nationala a altui stat participant,oricare ar fi relatiile lor recirpoce.Ele se vor abtine
in consecinta de la orice forma de interventie,de la orice act de constringere militara sau
politica,economica ori de alta natura ,tinzind sa subordoneze intereselor lor exercitarea de catre un
alt stat participant a drepturilor inerente suveranitatii sale si prin aceasta sa obtina un avantaj
oarecare.In consecinta ele se vor abtine intre altele,de la sprijinirea,directa sau indirecta,a
activitatilor teroriste sau aactivitatilor subversive,sau altele indreptate spre rasturnarea vilenta a
regimului altui stat participant.Principiul neinterventiei semnifica obligatia statelor de a nu se
amesteca in afacerile interne si externe ale unustat,de a nu le impune regimul sau de stat si
ideologia sa.Interventia la rindul sau poate fi:armata;economica,diplomatica,ideologica.Ca si toate
celelalte principii fundamentale DIP,principiul dat reprezinta o norma jus cogens,de la
care nu se poate face nici o abatere.
Subiectul II: Populaţia în Dreptul Internaţional
2.1. Definiţi noţiunea populaţiei

4
 populatie reprezinta totalitatea persoanelor fizice ,aflate in cadrul unui stat si supuse jurisdictiei
acestuia.
a)in sens larg populatia unui stat cuprinde toti locuitorii care traiesc si muncesc pe teritoriul lor
b)in calitate de element constituitiv al statului,populatia este mai degraba privita ca o masa de indivizi
legati inmod stail de stat printr-o legatura juridika de cetatenie,ea reprezinta ansamblul nationalitatilor.
c)prin populatie se desemneaza adesea colectivitatea resortisantilor sai.Populatia la rindul ei este
constituita din:Cetateni-persoanele care au o legatura juridica cu statul in care se afla,si care dispun de
plenitudinea dedrepturi oferite de acel stat.Strainii- persoanele care se afla pe teritoriu unui stat,dar
care au cetatenia altui stat.Bipatrizii sau pluripatrizii-persoane cu cetatenie a doua sau mai multe
state.Apatrizii-persoane care nu au cetatenia nici unui stat.Refugiati- persoane care apartin unor
minoritati etnice,religioase etc,si care
sunt cetatenii cetatenii statuluirespectiv,dar care se bucura de o protectie internationala.
2.2 Analizaţi aspectele legate de apatridie
Dupa cum prevede DUDO 1948,recunoasterea demnitatii proprii si a drepturilor egale si
inalienabile a tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertatii,justitiei si
pacii in lume.Conf art 15 DUDO,toti au dreptul la cetatenie.Nimeni nu poate fi lipsit in mod
arbitrar de cetatenia lui sau i seva refuza dreptul de asi schimba cetatenia.Conventiile din
1961 si 1954 sunt tratatele specializate care reglementeaza problemele in domeniul
apatridiei.Pactul international privind Drepturile civile si politice 1966 prevede ca,fiecare
copil va avea fara discriminare,dreptul la acele masuri de protectie pe care le cere statutul sau
de minor din partea familiei,societatii, si statului.Fiecare copil are dreptul sa obtina o
cetatenie.Conventia din 1979 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare impotrvia
femeilor sustine ca statele parti vor acorda femeilor drepturi egale cu cele ale barbatilor sa
obtina skimbe,sau sa pastreze cetatenia lor.La fel si conventia europeana asupra cetateniei
1997, reglementeaza aspecte prind prevenirea apatridiei.Cele mai recente progrese cu privire
la aspecte legate de cetatenie si evitarea apatridiei au fost reflectate inConventia Europeana
2006 cu privire la prevenirea apatridiei in legatura cu succesiunea statelor.Ea elaboreazaniste
norme mai detaliate ce ar putea fi aplicate de catre state in contextul succesiunii statale cu
privire la prevenirea sau reducerea cazurilor de apatridie.Cadrul juridic al RM se elaboreaza
pe baza constitutionala ce sustine printre altele ca drepturile si libertatilefiintei umane
reprezinta valorile supreme ce sunt garantate.La fel si legea cetateniei RM,se bazeaza pe
principiile:dreptui la o cetatenie a fiecarui om si evitarea apatridiei.
2.3Formulaţi soluţii privind evitarea apatridiei
1) Necesitatea ratificării Convenţiei privind statul apatridului 1954 şi Convenţiei privind reducerea
cazurilor de Apatridie 19612) Informarea în masă a persoanelor ce nu deţin nici o cetăţenie privind
dobîndirea ei3) Colaborarea autoritaţilor cu UNHCR pentru prevenirea apatridiei.

TEST nr.4
Subiectul I: Principiul soluţionării paşnice a difirendelor internaţionale
1.1Definiţi principiul soluţionării paşnice a difirendelor internaţionale
Principiul solutionarii paşnice a diferendelor internationale- presupune un sistem de metode si
mecanisme care asigura cooperarea pasnica a subiectilor de drept international in toate domeniile
relatiilor internationale ,care permit alegerea mecanismelor concrete de acest fel pt ca partile in
diferend sa nu inceteze sa caute mijloacele pertinente
de solutionare a diferendului.
1.2Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului
In evul mediu statele utilizau frecvent medierea,arbitrajul si concilierea.Reguli de drept
international stabilite prin tratatele multilaterale apar abia la sfirsitul sec 19, cu prilejur
conferintelor de pace de la Haga din 1899 si1907.Insa atita timp cit dreptul international nu
interzicea razboiul si cit timp recurgerea la forta era permisa,solutionarea pasnica nu putea sa aiba
decit un caracter subsidiar si sporandic.Dupa infiintarea ligii natiunilor sau reglementat o serie de
instrumente juridice internationale,care au consacrat principiul nerecurgerii la forta si la
amenintarea cu forta,acesta avind caracter de norma imperativa.Principiul dat sia cunoscut o
5
consacrare cruciala in Carta ONU 1945.De altfel acest principiu reprezinta si unuldintre scopurile
ONU,adica infaptuirea prin mijloace pasnice si in conformiutate cu principiile justitiei sidreptului
international.Cu prilejul codificarii DI,principiul solutionarii pasnice a diferendelor
internationale,cunoaste importantedezvoltari.De ex urmeaza Declaratia Adunarii Generale ONU
asupra principiilor de drept international,ActulFinal de la Helsinki
1975,Declaratia de la Manilla cu privire la reglementarea pasnica a diferendelor internationale
1982.Astazi principiul dat,are o importanta deosebit de mare din considerentul solutionarii
problemelor internationale fara a recurge la forta,astfel neavind de suferit nici pacea si securitatea
internationala si nicinatiunea.
1.3 Evaluaţi conţinutul juridic
al principiuluiConform Actului Final Helsinki75 ,Statele vor reglementa diferendele internationale
dintre ele prin mijloace pasnice,astfel incit sa nu fie puse in peicol pacea si securitatea internationala
si justitia.Ele se vor stradui cu buna-credinta si intr-un spirit de cooperare sa ajunga la o solutie rapida
si echitabila pe baza dreptului international.In acest scop ele vor recurge la mijloace ca negocierea
,ancheta,medierea ,concilierea
,arbitrajul,reglementarea judiciara sau la alte mijloace pasnice la alegerea lor,inclusiv orice
procedura de reglementare convenita prealabil diferendelor la care sunt parti.
In cazul in care nu se ajunge la o solutie prin folosirea unuia din mijloacele pasnice de mai
sus,partile indifered vor continua sa caute un mijloc reciproc ,acceptabil pentru a reglementa pasnic
diferednul.Statele participante,parti la un diferend intre ele,precum si celelalte participante,se vor
abtine de la orce actiunecare au putea agrava situatia astfel incit sa puzna in pericol mentinerea
pacii si securitatii internationale si prinaceasta sa faca mai dificila reglementarea pasnica a
diferendulu
Astfel Declaratia din 1982 cu privire la reglementarea pasnica a diferendelor
internationale,prevede obligatiastatelor dea actiona cu buna credinta in relatiile dintre ele
pentru a evita ivirea de diferente,urmind sa traiascain pace.

Subiectul II: Regimul juridic al străinilor

2.1 Definiţi regimul juridic al străinilor Strainul conform legilatiei internationale si
conform doctrinei de specialitate reprezinta persoanele care aucetatenia altor state si se afla
pe teritoriul altui stat a carui cetatenie nu o are.Conform legii cu privire la regimul juridic
al cetatenilor straini si al apatrizilor RM-se considera cetatean strain persoana care nu are
cetatenia RM dar care are dovada apartenentei sale la un alt stat.
2.2Analizaţi principiile regimului juridic al străinilor.
In practica si teoria dreptului international se intilnesc 4 forme principale ale conditiei juridice a
strainului:
A)regimul national-potrivit acestui principiu,strainii,in conditiile legii dispun de drepturi civile
sifundamentale,extrem de rar si de drepturi politice.Regimul national este stabilit si strainilor
din tara noastra,art19Constituie,care spune ca strainii si apatrizii au aceleasi drepturi si indatoriri
ca si cetatenii RM,cu exceptii prevazute de lege.In columbia de ex cetatenii spanioli au dreptul
dea participa la alegeri insa nu
dea candida.
B)Regimul special-prin care strainilor li se acorda numai acele drepturiu prevazute in mod expres de
legiinterne si tratate internationale,de ex dreptul dea intra liber intro tara fara vize si fara pasaport.
C)Regimul clauzei natiunii celei mai favorizate-este consacrat de regula in tratatele bilaterale.In acest
regimstatul acorda strainilor aflati pe teritoriul sau drepturi conferite cetatenilor unui stat
tert,considerat favorizat.
D)Regimul reciprocitatii- reciprocitatea implica situatii cind strainii dispun de anumite drepturi sub
conditia caaceste drepturi sa fie acordate si cetatenilor proprii in tarile carora apartin strainii in
cauza.Reciprocitatea poatefi legislativa,diplomatica sau de facto.
E)In istorie sa cunoscut si regimul capitulatiilor,in virtutea caruia ,strainii,cetateni ai mai multor puteri
erauscosi de sub jurisdictia statului in care se aflau.Astfel de regim
sa intilnit in Turcia sec 18,China Japonia sec19.F)Un regim special
6
il reprezinta regimul personalului diplomatic si consular.Acest regim reglementeazaintrarea sederea si
iesirea strainului,membru al personalului diplomatic si consular,a familiilor etc.
2.3 Estimaţi clauza naţiunii celei mai favorizate
Dupa cum am mentionat deja,regimul clauzei natiunii celei mai favorizate este consacrat de regula in
tratate bilaterale. In acest regim statul acorda strainilor aflati pe teritoriul sau drepturi conferite
cetatenilor unui stattert,considerat favorizat.Domeniile care pot face obiectul clauzei sunt:tarife
vamale,tranzit,importuri si exporturi,regimul persoanelor fizice
si juridice,drepturi de autor,regimul misiunilor diplomatice si consulare etc.Potrivit altei
definitii,principiul clauzei natiunii celei mai favorizate prevede ca orce facilitare acordata de unstat
membru al Organizatiei mondiale a comertului,in favoarea altui stat membru,se extinde obligatoriu
asupratuturor statelor membre-acesta fiind principiul nediscriminarii in comertul international.De ex
UE a incheiat cu tarile terte acorduri comerciale prin care se acorda reciproc clauza natiunii celei
maifavorizate.Astfel de acorduri au fost semnate cu tarile arabe exportatoare de petrol si cu cele din
Pactul Andin1984,Cu statele ASEAN
1980 s.a.Cu RM,UE a inkeat un acord nepreferential- numit acord de parteneriat si cooperare cu UE
la 28 noiemrie1994,care pina la incheierea unui nou acord cu UE,astazi reprezinta baza legala a
relatiilor RM/UE.

test nr.5
Subiectul I: Principiul integrității teritoriale și inviolabilității frontierilor de stat
1.1Definiți principiul integrității teritoriale și inviolabilității frontierilor de stat.
Principiul integrității teritoriale –implica protectia drepturilor statelor
la integritate si inviolabilitateateritoriului,pt ca acest scop putand fi folosite mijloacele juridice
prezente in dreptul international si altemijloace,inclusiv remediile nationale.Principiul presupune
dreptul statului de a exercita
supremația sa deplină pe teritoriul său, delimitat prin frontiere de stat, supremație ce-și găsește
expresie în organizarea politico-administrativă a
teritoriului, în stabilirea regimului juridic al persoanelor ce se află
pe teritoriul său, în folosirealiberă a resurselor sale naturale.Principiul inviolabilității frontierilor de
stat –reglementeaza metodele si formele de cooperare a statelor inscopul asigurarii protectiei
frontierelor,inclusiv inchierea tratatelor despre delimitarea si demarcarea,apararelegitima
colectiva,solutionarea diferendelor de frontiera si elaborarea mecanismelor respective.
1.2Analizați evoluția istoricăși codificarea principiilor.Dreptul la integritate teritorialași
inviolabilitatea frontierilor de stat este o consecință juridică a suveranitățiinaționale. Iniț
ial aceste drepturi nu au fost statutate ca principii desinestătătoare ale Dreptului Internațional, cidoar ca
drepturi și îndatoriri ale statelor stipulate în tratatele de pace de după primul război mondial.
Prinadoptarea Cartei ONU, de si principiul integrității teritoriale nu a fost stipulat într-un mod distinct,
fiind inclusîn art.2, a fost statuat cu o sferă de aplicare
universalăși obligația respectării lui de state în ansamblul relațiilor internaționale. Pentru prima dată
aceste principii au fost enunțate și dezvoltate separat de către ActulFinal de la Helsinki din 1975.
Ulterior, împreună cu cel al ”respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului” aceste 2
princincipii au devenit alături de cele șapte enumerate în Carta ONU, principiifundamentale ale
dreptului Internațional.
1.3 Evaluați conținutul juridic al principiilor.
Principiul integrității teritoriale mai presupune interzicerea oricăror tentative de a urmări ruperea par
țială sautotală a unității naționale, manifestările de for ță
îndreptate împotriva teritoriului unui anumit stat. Astfel,statelor le revine
obligația de a nu viola teritoriul altui stat, de a nu anexa cu for ța teritoriul altu stat, precumșide anu
exercita puterea sa pe teritoriul acelui stat.O consecinț

7
ă a acestui principiu este inadmisibilitatearecunoașterii ca legale a oricărei achiziții teritoriale efectuate
prin for ță. În acest sens, Dreptul Internaț ionalinterzice mișcările secesioniste care au ca scop
încălcarea acestui principiu. Recunoașterea integrităț iiteritoriale presupune însă și acceptarea
dreptului de ”pasaj inofensiv”, dreptul de tranzit aerian, feroviar,maritim dar numai în virtutea și
limitele stabilite de convenții și tratatele internaționale.Principiul inviolabilității frontierilor de stat
presupune că modificarea frontierelor de stat se face doar prinmijloace pașnice, pe baza unui acord
intervenit între statele interesate și pe bază de plebiscit.Potrivit acestui principiu, frontierele fiecărui
stat vor trebui să fie respectate de toate celelalte state, de unde decurge caracterulilicit al oricăror
manifestări sau sau demonstrate ii de forță în aproprierea acestor frontiere. Modificările teritoriale și
implicit a frontierelor se face în baza
eprimării voinței libere a poporului prin intermediul plebiscitului.
Subiectul II: Zona Economică Exclusivă
2.1Definiți noțiunea de zonă economică exclusivăzonă
economică exclusivă –este o zona situata dincolo de marea teritoriala si adiacenta acestia,supusa
regimului juridic special in virtutea caruia drepturile si jurisdictia statului riveran si drepturile si
libertatilecelorkate state sunt guvernate de dispozitiile pertinente ale conv ONU asupra drept marii
,1982
2.2Determinați drepturile și obligațiile tuturor statelor în z.e.e.
În z.e.e. statele se bucură de libertățile de navigație și de survolși de a pune cabluri și conducte submarine
cît și de libertatea de a folosi marea în alte scopuri licite pe plan internaționalStatele deasemenea vor avea
obligația de a ţine seama în mod corespunzător de drepturile şi obligaţiile statuluiriveran şi vor respecta
legile şi reglementările adoptate de acesta în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei cu privire la
dreptul mării din 1982 şi, în măsura în care ele nu sunt incompatibile cu prezenta parte, celelaltereguli
de drept internaţional. Printre asemenea
obligațiuni se numără:1) Interdicția transportului de sclavi2) Obligația de a coopera la reprimarea
pirateriei3) Obligația de cooperarpentru reprimarea
reprimarea traficului ilicit de stupefiante şi de substanţe psihotrope
practicat de nave4) Obligația de cooperare pentru reprimarea emisiunilor neautorizate (radio)
2.3Evaluați drepturile exlcusive și obligațiile statelor riverane în zonele lor e.e.
În z.e.e. statul riveran drepturi suverane în scopul explorării şi exploatării, conservării şi gestiunii
resurselor naturale, biologice sau nebiologice, ale fundului mării, ale subsolului acestuia şi ale
apelor de deasupra, ca şicu privire la celelalte activităţi de explorare şi exploatare a zonei în scopuri
economice, cum ar fi producereade energie cu ajutorul apei, al curenţilor şi al vântului. Statul
riveran mai are dreptul la:Amplasarea și folosirea de insule artificiale, instalații și lucrări.Cercetarea
științifică marina protectia și conservarea spațiului marin.Statul riveran are obligațiunea de a ţine
seama în mod corespunzător de drepturile şi de obligaţiile celorlaltestate şi va acţiona
într-un mod compatibil cu Convenț
ia cu privire la dreptul mării din 1982.

TEST nr.6
Subiectul I: Principiul dreptului popoarelor la autodeterminare
1.1.Definiți principiul autodeterminării popoarelor și dreptul lor de a dispune de ele însele.
-reglementeazzaasigurarea drepturilor acestei categorii a subiectilor de drept international in vederea
alegerii formelor simetodelor de realizare a statutului politic,dezvoltarii economice libere,identitatii
culturale,participarii inrelatii;e internationale.
1.2Analizați evoluția istorică și codificarea principiului.Principiul autodeterminării a fost
fundamentat pentru prima dată în declarația președintelui W.Wilson, din 22ianuarie 1917, în
care se menționa că o
pace trainică nu se poate edifica decît prin consimțămîntul popoarelor.Ceva mai tîrziu, tot el avea să
menționeze că autodeterminarea nu este un simplu fapt, ci un principiuimperativ.Pentru prima dată
principiul autodeterminării este consacrat în Carta ONU, ulterior acesta fiind reglementat șiîn

8
Rezoluția Adunării Generale a Onu 1960 referitoare la acordarea independenței țărilor și popoarelor
dincolonii, în Actul Final de la Halsinki 1975 precum și în Pactul internațional privind drepturile civile
și politic
1.3Evoluați conținutul juridic al principiului.Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele
implică următoarele drepturi fundamentale:a)dreptul popoarelor asuprite de a se constitui într-un stat
propriu și independent. b)dreptul popoarelor asuprite de a lupta împotriva dominației străine
și caracterul legal al acestei luptec)dreptul de a beneficia de protecția dreptului internațional.d)dreptul
de a stabili relații oficiale cu state ș i de a participa la organizații internaț
ionale e)dreptul la libera exploatare a resurselor minerale, biologice etc.La rîndul lor statele pentru
respectarea acestui principiu sunt obligate să acorde ajutor ONU în vedereaachitării acesteia de
răspunderile pe care i
le conferă carta ONU în privința acestui principiu și să se abțină dela orice măsură de constrîngere care ar
priva popoarele de acest drept.Pentru ca un
popor să cîștige dreptul de a se numi Mișcare de Eliberare Națională și de a se bucura de aceststatut este
nevoie ca să întrunească 3 elemente :1) Poporul să aibă la bază un substrat cultural (valori,limbă,
religie etc.)2) Trebuie să existe un organ de conducere3) Acest organ de conducere
trebuie să se bucure de autoritate în fața poporuluiTrebuie de menționat că minoritățile naționale nu au
dreptul de a lupta pentru autodeterminare. Minoritățile trebuie și sunt protejate prin tratate
internaționale prin care
li se garantează drepturile și libertățile fundamentale (inclusiv cele la păstrarea identității).
Subiectul II: Marea liberă
2.1 Definiți noțiunea de mare liberă
Marea libera este acea parte a Oceanului Mondial,situata in afara limitelor zonei economice
exclusive si estedeschisa pt toatele statele fie ele riverane,fie
fara litoral.Convenția cu privire la dreptul mării din 1982 define
ște marea liberă drept acea parte a mării care nu estecuprinsă nici în zona economică exclusivă, nici
în marea teritorială, apele interne sau arhipelagice unui stat.
2.2 Analizați principiile aplicabile regimului mării libere
Regimul juridic al mării libere este guvernat de 3 principii importante ale dreptului internațional
maritim,codificate în Convenția din
1982: principiul libertății mării, principiul folosirii mării în scopuri pașnice, principiul
neapropriațiunii mării libere.Prin principiul libertății mării se subînțelege că Marea liberă este
deschisă tuturor statelor, fie ele riveranesau fără litoral. Această libertate presupune:1)libertatea de
survol2)libertatea de navigație 3)libertatea de a pune cabluriși conducte submarine4)libertatea de a
construi insule șialte instalații autorizare de dreptul internațional5)libertateapescuitului6)libertatea
cercetărilor științificePrin principiul folosirii mării în scopuri pașnice statele riverane sunt obligate
să se abțină de la recurgerea lafor ță sau amenințare cu for ța.Prin principiul neapropriaț iunii mării
libere statelor li se interzice să pretindă vriun drept de proprietateasupra mării libere sau să supună o
parte din ea suveranității sale. Principiul dat nu afectează jurisdicția de statla bordul unei nave aflate
sub pavilionul său.
2.3 Estimați modalități de reprimare a infracțiunilor comise în marea liberăÎn scopul reprimării a
infracțiunilor comise în marea liberă este necesar să menționăm că aici ne vine înajutor 2 excepții de la
principiul imunității de jurisdicție la bordul unei nave,și anume: dreptul de vizită șidreptul de
urmărire.Dreptul de vizită este
dreptul de control efectuat de o navă de război sau afectată de serviciul public asupraunei nave
comerciale, atunci cînd există motive serioase de a bănui că această navă practică:
pirateria,transportul de sclavi, nu are
9
naționalitate.Dreptul de urmărire este dreptul de a urmări nava străina de către o navă de război sau
afectată de serviciul public doar dacă există motive serioase care presupun că nava a încălcat legile
unui stat. Dreptul de urmărireîncetează atunci cînd nava pătrunde în marea teritorială
a propriului stat.Sunt considerate infracțiuni comise în marea liberă: Transportul de sclavi,
pirateria, traficul de substab
țestupefianteși psihitrope, emisiunile neautorizate emise în marea liberă.Ceține de reprimarea
pirateriei, Convenția din 1982 prevede că orice stat poate să rețină o o navă sau oaeronavă pirat, să
aresteze persoanele şi
să sechestreze bunurile care se găsesc la bord. Tribunalele statului care
a efectuat reţinerea pot să se pronunţe asupra pedepselor de aplicat, precum şi asupra măsurilor de
luat în ceeace priveşte nava, aeronava sau bunurile.Deasemenea statelor au dreptul să aresteze orice
persoană sau să imobilizeze orice navă care practicătransportul de sclavi, servește unei emisiuni
neautorizate sau practică trafic de substanțe stupefiante
și psihotrope.

Test nr. 7
Subiectul I: Principiile fundamentale ale dreptului internațional public
1.1.Definiți noțiunea de principiu fundamental al DIP.
Principiul fundamental al Dreptului Inernaional repezinta o norma juridica de
maxima generalitate, universalvalabile, juridic obligatorii pentru subiectele de drept internațional care
au fost create în baza acordului devoinț
ă al statelor. Principiile constituie normele cele mai importante care stau la baza întregului sistem
deDrept Inernațional. pr fund-norme de drept
fundamentale,imperative,universale,generale care au drept
scopreglementarea relatiilor internationale contemporane si protectia valorilor fundamentale
caracteristicecivilizatiei umae la o anumita etapa de dezvoltare istorica.-prescriptie normativ ce se
caracterizeaza printr-un inalt nivel de abstractizare,ce guverneaza conduitasubiectilo DIP. La
ele putem evident si caracter politic adic statele decurg la modaliati politice de solutionare
aconflictelor.Ele apara cele mai importante valori a societietatii int:pacea,egalit dintre
state,coperarea.Pr fundamentale au o valoare jur egala,nefind supuse unei ierarh.Respectarea lor
reprez
o conditie sine qua nonadica necesar pu evitar conflictelor
dintre state.
1.2Analizați natura juridică a principiilor fundamentale ale DIP.Principiile fundamentale au un
caracter de maximă generalitate, acoperind toate domeniile pe care raporturilede DIP le
reglementează. Caracterul universal reiese din faptul că se aplică tuturor relațiilor dintre
state.Principiile fundamentale au și un caracter juridic, iar faptul că au fost consfințite în cele mai
importantedocumente internaționale confirmă acest fapt. În literatura de specialitate se insistă asupra
fatpului statele suntdeseori tentate să recurgă exlcusiv la mijloace poltice de soluționare a conflictelor,
astfel principiilefundamentale capătă
și un caracter politic. Ele apără cele mai importante valori ale societății internaționale, pentru subiecții
DIP și în general pentru toată omenirea. Principiile DIP au o valoare juridică egală, nefiindsupuse unei
ierarhizări. Aceste principii reprezintă ni ște norme ius cogens, adică sunt normeimperative,obligatorii.
O altă caracteristică a principiilor de DIP este interdependenț
a principiilor, aceastarezultînd din faptul că fiecare principiu se afirmă prin celelalte principii.
1.3Evaluați principiile în procesul de formare a Dreptului Internațional Public
Reieșind din natura și conținutul juridic al principiilor fundamentale ale dreptului internațional trebuie
demenționat că aceste principiii se detașează din totalitatea normelor dreptului internatiional, ele
10
reprezentîndnucleul de bază al Dreptului internalional public, întrucît celelalte norme adoptate ulterior
fie pe calecutumiară, fie pe cale convențională s-au conformat acestor principii.Trebuie de
menționat deasemeneași faptul că unele din principiile internaționale au început să
influențezeDreptul Internațional și relațiile dintre state, încă din antichitate. Astfel principiul
îndeplinirii cu bună-credință a obligațiilor asumate (pacta sunt servanda) apărut în Roma Antică este
și acum piatra de temelie arelațiilor dintre statele contemporane.Prin urmare principiile
internaționale, au contribuit la marile victorii revoluționare și democratice asupra autoritarismului și
dominației statelor mai puternice asupra relațiilor internaționale. Momentul crucial înevoluția
Dreptului Internațional a fost adoptarea Cartei ONU în 1945 și codificarea principiilor
fundamentalechiar în art.2 al acestui document. Ulterior pentru a spori eficienț
a principiilor fundamentale, societateainternațională le- mai codificat într-o serie de tratate cum
sînt:1)Declarația Adunării Generale a ONU privind principiile de drept internaț
ionale2)Actul final de la Helsinki 19753) Carta de la Paris pentru o nouă Europă 1990
Subiectul II: Valabilitatea tratatelor internaționale
2.1 Definiți noțiunea de validitate a tratatului internațional.
Validitatea tratatului internațional reprezintă corespunderea sa cu normele legale ce
ține de regulile sale deîncheiere, conținutul, obiectul și scopul sau.un tratat international se considera
valabil atat timp cat nu estedovedit contrariul.
2.2Constatați viciile de consimțămînt prezente la încheierea tratatului internațional.
Viciile de consimțămînt care duc la nulitatea relativă a tratatului sunt:
a) violarea vădită a unei norme de importanță fundamentală a dreptului intern privind compentența de
aîncheia tratate.(de ex: norma constituțională
privind ratificarea, procedura de urmat, deplinele puteri)
b) eroarea dacă constituie o bază esențială a consimț ămîntului unui stat de a fi legat prin tratat sau
dacă statulcare invocă eroarea nu a contribuit prin conduita sa la producerea ei
c) dolul care constă în conduita frauduloasă a unei păr ți contractante, prin care se urmărește
determinarea altei părți contractante să-și dea consimț
ămîntul pentru încheierea tratatului.Dolul poate îmbrăca forma unor declarații false, a
reprezentării false sau alte procedee de înșelătorie
d)coruperea reprezentantului unui stat participant la negocierea încheierii
tratatului.Actele de corupere trebie să fie evidente ș
i în măsură să exercite o influență considerabilă asupra voinței lui.Viciile de consimțămînt care duc la
nulitatea absolută a tratatului sunt:a)constrîngerea exercitată asupra reprezentanț
ilor unui stat, prin acte sau amenințări îndreptate împotrivalibertății sau integrității fizice a
acestuia, reputației lui, persoanelor dragi
ei. b)constrîngerea exercitată asupra unui stat participant, prin amenințarea cu for ța sau prin violarea
altor principii fundamentale ale DIP.
2.3Evaluați efectele nulității tratatelor internaționale.
În dependență de viicile consimțămînt prezente la încheirea tratatului, el poate fi lovit fie în nulitate
relativăfie în nulitate absolută.a) Nulitatea relativă de obicei duce la suspendarea tratatului. Ea poate
fi invocată doar de partea care a
fost prejudiciată de încheierea tratatului. b) Nulitatea absolută poate fi invocată atît de partea
prejudiciată cît de orice alt membru al societățiiinternaționale, precum
și din oficiu de către o instanță internațională jurisdicțională. Nulitatea absolută are ca efect
declararea tratatului ca fiind nevalabilși repunerea păr ților în stituația care aexistat pînă la încheierea
tratatului(erga omnes) .
Deasemenea păr țile trebuie să se străduie să elimineconsecințele oricărui act îndeplinit pe baza acelui
tratat.
11
Test nr.8
Subiectul I: Principiul cooperării internaționale
1.1.Definiți principiul cooperării internaționale.
Principiul cooperării internationale confirma modul cardial de realizare de catre state a
intereselor lor indomeniul international,la fel si in sfera dreptului intern.Principiul cooperării
internaționale prevede dreptulsubiecților DIP de a stabili raporturi de colaborare cu ceilalți
subiecți, de a participa la proiecte, inițiative decooperare pe plan regionalși mondial. Principiul
cooperării mai prevedeși obligația subiecților DIP de acontribui la dezvoltarea armonioasă a
comer țului internațional fără bariere sau discriminări , de a contribui la paceași securitatea
omenirii, de a preveni crizeleși de a participa la combaterea infracționalității internaționale,
terorismului etc.
1.2.Analizați evoluția istorică și codificarea principiului
Acest principiu a fost înscris printre principiile de bază ale Cartei ONU, în care se precizează că
trebuiecooperarea internațională în rezolvarea problemelor internaționale cu caracte economic, social,
cultural precum și în încurajarea și respectarea drepturilor omului.
Formularea cooperării ca scop al O.N.U a făcut caunii autori să nu
considere cooperarea internațională un principiu findamental. Însă Declarația AdunăriiGenerale a
O.N.U. din 1970 prevede că ”Statele, oricare ar fi deosebirile existente între sistemele lor
politice,economiceși sociale au obligația de a coopera între ele în diverse domenii ale relațiilor
internaționale”. Actulfinal de la Helsinki 1975 precum și Carta pentru o nouă Europa de la Parsi 1990 la
fel consacră acest principiu,iar carta enumeră express domeniileși acțiunile care rezultă din obligația
cooperării internaționale.
1.3Evaluați conținutul juridic al principiului
Autorii contemporani ajung la concluzia că cooperarea este de natură dispozitivă cu unele excepții.
Ideia estecă astăzi cooperarea internațională este unicul instrument prin care statele își pot realiza
interesele ori încondițiile conteporane nici un stat nu va putea purta o politică autarhică (de izolare).
Prin urmare obligația decooperare pentru state se întîlnește în următoarele situații:Carta ONU
stipulează obligația tuturor statelor membre de a participa la sancțiunile decise de consiliul desecuritate
contra statelor care atentează la paceași securitatea internațională.În dreptul cosmis se întîlnește situația cînd
un obiect cosmic este nevoit să aterizeze for țat pe teritoriul unui altstat, atunci statul pe teritoriul
căruia obiectul este depistat va întreprinde toate măsurile pentru restituireaobiectului statului de
lansare, repatrierea echipajului și se va abține de la orice investigații asupra obiectuluicosmic.La fel în
dreptul cosmic, dacă un stat este mai bine echipat
și posedă sateliți care urmăresc starea vremii,atunci el va informa de urgență statele mai puțin echipate
despre calamitățile naturale care le amenință.Cooperarea internațională în calitate de principiul
fundamental impliecă subiecte activeși cu drepturi egale.Acțiunile lor deasemenea trebuie să se afle
sub imperiul bunei-credințe.
Subiectul II: Zona internațională a teritoriilor submarine
1.1Definiți noțiunea de zonă internațională a teritoriilor submarine.
Zona internațională a teritoriilor subarine reprezintă fundurile mărilor și ale oceanelor dincolo de
limitele jurisdictiei nationale.zona si resursele
sale sunt patrimoniu comun al umanitatii si nici un stat nu poate sarevendie sau sa exercite
suveranitatea sau drepturile suverane asupra unei parti oarecare a zonei sau aresureselor sale.
1.2Identificați principiile aplicabile regimului zonei submarine.
Regimul juridic aplicabil zonelor internaționale a teritoriilor submarine este guvernat de următoarele
principii:1)Principiul inadmisibilității revendicărilor de suveranitateși apropriaț
iunii zonei. Potrivit acestui principiunici un stat nu poate să revendice sau să exercite suveranitate
sau drepturi suverane asupra unei păr ți oarecarea zonei sau asupra resurselor sale. Nici un statși nici

12
 o persoană fizică sau juridică nu poate să-și însușeascăvreo parte oarecare a zonei sau a resurselor
sale.2)Principiul exploatăriiși explorării zonei în interesul
întregii umanități. Zona și resursele sale suntconsiderate patrimoniul comun al întregii omeniri. În
consecință, activitățile din zonă vor fi desfășurate îninteresul întregii omeniri, idependent de situaț
ia geografică a statelor, fie că e vorba de statele riverane saustate fără litoral.3)Principiul utilizării
zonei în scopuri exclusiv pașnice.4)Principiul răspunderii internaționale pentru daunele rezultate în
urma nerespectării statutului juridic al zonei.Un stat sau organizație internațională poartă răspundere
pentru daunele provocate zonei internaționale ateritoriilor submarine, rezultate în urma nerespectării
obligațiilor care le revin în conformitate cu clauzeleconvenț ionale. 5)Principiul protecției mediului
marin. Pentru desfășurarea tuturor activităților din zonă, trebuie luate măsurinecesare în scopul
asigurprii protecției eficace a mediului marin împotriva efectelor dăunătoare care potrezulta din
aceste activități.
1.3Estimați rolul Autorității Internaționale a spațiilor submarine.
Autoritatea Internațională a spațiilor submarine a fost creată prin Convenția din 1982 și reprezintă
oorganizație internațională care are ca scop primordial asigurarea regimului juridic al zonelor
internaționale alespațiilor submarine. Toate statele păr ți sunt în mod automatși păr
ți ale acestei Autorități. Numai Autoritatea poate elibera autorizații statelor membre pentru desfă
șurearea activităților în aceste zone(fie cercetări științifice, fie explorare sau exploatare). Tot Autoritatea
urmează să ducă evidențași săsupravegheze aceste lucrări.Din 1966 Autoritatea a obținut statut de
observator pe lîngă ONU. Dacă inițial cheltuielile erau suportate deONU, ulteior Autoritatea a trecut
la intretinere prorie, aceasta sporind gradul de impartialitate si independentain luarea deciziilor.Rolul
principal pe care il are autoritatea constă în faptul că ea împarte beneficiile financiare sau alte
avantajeeconomice provenite din activitățile din zonă. Tot Autorității îi revine rolul principal în
vederea garantării, protecțieiși conservării mediului marin. La fel Autoritatea are menirea de a
promovași încuraja cercetările științifice marine

Test nr.9
Subiectul 1: Principiul protecţiei drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului
1.1 Definiţi principiul protecţiei universale a drepturilor omului
Principiul protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului – reglementeaza asigurarea de
catre stata inviolabilitatii drepturilor omului pe teritoriul lor si in afara frontierelor de stat.
1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului.
Principiul respectării drepturilor omului este relativ nou, căpătand valenţe deosebite după adoptarea
Declaraţiei universale a drepturilor omului. Prima consacrare oficială a drepturilor omului apare in
SUA, la 12 iunie 1776, in Declaraţia drepturilor, care consfinţea dreptul omuluila viaţă şi la libertate.
Carta ONU conţine şi ea unele dispoziţii care denotă preocuparea societăţiiinternaţionale in
respectarea şi garantarea drepturilor omului. Reafirmind in preambulul său „credinţa indrepturile
fundamentale ale omului, in demnitatea şi valoarea persoanei umane, in egalitatea in drepturi
a bărbaţilor şi femeilor”, Carta ONU consfinţeşte in mod expres la art. 56 obligaţiile statelor privind
respectareauniversală şi efectivă a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără
deosebire de rasă, sex,religie, limbă etc.In anii care urmează de la data intrării in vigoare a Cartei
ONU, in cadrul Naţiunilor Unite au fost elaboratenumeroase instrumente politico-juridice
internaţionale, care au dat expresie preocupărilor pentru atingerea unuistandard minim de protecţie

13
a drepturilor omului, atributelor fundamentale ale personalităţii individului,drepturile şi
obligaţiile care-i revin in raport cu semenii săi şi societatea din care fac parte.Dintre documentele
cele mai reprezentative care au fundamentat existenţa principiului respectării drepturilor omului
ca principiu de drept internaţional este necesar de menţionat: DeclaraţiaUniversală a Drepturilor
Omului din 10 decembrie 1948
Cele două Pacte internaţionale cu privire la drepturile economice, sociale
şi culturale şi cu privire la drepturilecivile şi politice, adoptate de Adunarea
Generală a ONU la 16 decembrie 1966;Declaraţia americană a drepturilor şi indatoririlor omului
adoptată la Bogota in 1948;Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale
semnată la Roma la 4 noiembrie1950 in cadrul Consiliului Europei;Actul final alConferinţei pentru
Securitate şi Cooperare in Europa, semnat la Helsinki la 1 august 1975Documentele ulterioare
adoptate in procesul CSCE la Madrid, Viena, Copenhaga şi ParisConventia privind reprimarea si
prevenirea crimei de genocid din 1948Conventia privind reprimarea si prevenirea apartheidului din
1973
1.3 Evoluaţi conţinutul juridic al principiuluiDrepturile omului sunt cele mai codificate la
moment.
Persoanele fizice in deferitele saleacceptiuni(copil,refugiat,apatrid,bipatrid,persoana stramutata) este
astazi destinatarul principal a surselor dreptului international.Au fost create o serie de mecanisme
care examineaza cauzele de
nerespectare drepturilor si libertatilor fundamentale. In DIP se cunosc doua tipuri de asemenea
mecanisme: jurisdictionale(CtEDO) siadministrative(Comitetul de la Geneva pentru drepturile
omului).Pe linga categoriile de presoane protejate in DIP exista acte care protejeaza anumite categorii
de drepturifundamentale.(ex Pactul cu privire la drepturile civile
si politice din 1966).Astazi se cunosc trei generatii ale drepturilor omului:drepturi civile si
politicedrepturi economice,sociale si culturaledrepturi colective(dr. la pace,la dezvoltare, la un
mediu inconjurator sanatos,dr. la folosirea proprie a resurselor naturale,etc)De fapt, in virtutea
acestui principiu statelor le revin şi o serie de obligaţii de drept internaţionalcum ar fi de pildă:-
obligaţia statelor de a respecta standardele internaţionale privind drepturile omului;- obligaţia de a
nu permite nici un fel de incălcare a drepturilor omului, creand mijloace judiciarela indemana celor
ale căror drepturi au fost incălcate;- să se preocupe de asigurarea pentru toţi oamenii a unui nivel de
viaţă corespunzător asigurării sănătăţii şi bunăstării lor, preocupandu-se de adoptarea măsurilor
sociale necesare;- să asigure minorităţilor naţionale dreptul de a se asocia, de a duce impreună o
viaţă spiritualăşi de a-
şi prezerva identitatea etnică, lingvistică şi religioasă;- obligaţia de a informa cu bună credinţă
forumurile internaţionale in legătură cu modul incare statele respectă şi aplică convenţiile
internaţionale privind drepturile omului, manifestando receptivitate faţă de sugestiile şi propunerile
altor state, faţă de recomandările organizaţiilor internaţionale.In concluzie, este necesar de reţinut că
intre principiul drepturilor omului şi principiileegalităţii suverane şi neintervenţiei nu trebuie să existe
raporturi de incompatibilitate. Măsurile prin care sunt traduse in viaţă reglementările internaţionale
privind drepturile omului sunt inesenţă măsuri interne adoptate de state in virtutea suveranităţii lor.
Afară de aceasta, este
necesar de menţionat că documentele internaţionale creează doar un anumit cadru juridic general
legatde protecţia drepturilor omului, pe cand concretizarea acestor prevederi se efectuează in
ultimăinstanţă prin actul suveran al statului, prin reglementări interne, şi in general prin
contribuţiaorganelor interne ale statului care veghează respectarea necondiţionată a drepturilor
omului infiecare stat.
Subiectul II:Platoul continental
2.1 Definiţi noţiunea de platou continental
Platou continental-.cuprinde fundul marii si subsolul regiunilor submarine situate dincolo de
mareateritoriala,pe toata intinderea prelungirii naturale a teritoriului terestru al acestui stat ,pana la
limita externa amarginii continentale sau pana la o distanta de 200 de mile marine de la liniile de
baza de la care se masoaralatimea marii teritoriale ,atunci cand limita exterioara a marginii

14
 continentale se afla la o distanta inferioara,sau nu mai mult de 350 de mile marine masuarate de la
aceleasi linii de baza ,fie nu mai nu mai mult de 100mile marine de la izobata de 2500 m.
2.2 Analizaţi tehnicile de delimitare a platoului continental
Conventia cu privire
la dreptul marii prevede citeva tehnici de delimitare a platoului continental:1. pană la o distanţă de
200 mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lăţimeamării teritoriale, atunci cand limita
exterioară a marginii continentale este inferioară celor 200 mile marine,2. pană la o distanţă de 350
mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară
lăţimeamării teritoriale, atunci cand limita exterioară a marginii continentale se intinde dincolo de
200 mile marine dela liniile de bază a mării teritoriale,
3. in aceleaşi condiţii, pană la o distanţă de 100 mile marine de la izobata de 2500 m, care estelinia
care leagă punctele de 2500 m adancime.(1 strelca-platoul continental,2-izobata de 2500 m,3-
prelungireade 100 mile maritime)
2.3 Estimaţi drepturile exclusive şi obligaţia statelor în explorarea platoului
continentalDrepturile si obligatiile statului riveran asupra platoului continental1. Statul riveran
exercită drepturi suverane asupra platoului continental în scopul explorării lui şi
exploatăriiresurselor sale naturale.2. Drepturile vizate la paragraful 1 sunt exclusive, în sensul că
dacă statul riveran nu explorează platoulcontinental sau nu-i exploatează resursele naturale, nimeni
nu poate să întreprindă astfel de activităţi fărăconsimţământul său expres.3. Drepturile statului
riveran
asupra platoului continental nu depind de ocupaţia acestuia, efectivă sau fictivă, şinici de vreo
declaraţie expresă.4. Resursele naturale vizate de prezenta parte cuprind resursele minerale şi alte
resurse nebiologice alefundului mării şi subsolului acesteia, ca şi organismele vii care
aparţin speciilor sedentare, adică organismelecare, în stadiul în care pot fi pescuite, sunt fie imobile pe
fundul mării sau sub acest fund, fie incapabile de a sedeplasa altfel decât dacă rămân în mod constant
în contact cu fundul mării sau cu subsolul acesteia.Cabluri şi conducte submarine pe platoul
continental1. Toate statele au dreptul de a pune cabluri şi conducte submarine pe platoul continental
conform dispoziţiilor prezentului articol.Insule artificiale, instalaţii şi lucrări pe platoul
continentalPrevederile art. 60 se aplică, mutatis mutandis, insulelor artificiale, instalaţiilor şi lucrărilor
situate pe platoulcontinental.1. În zona economică exclusivă, statul riveran are dreptul exclusiv de a
proceda la construirea şi de a autorizaşi reglementa construirea, exploatarea şi utilizarea de:insule
artificiale;instalaţii şi dispozitive utilizate în scopurile prevăzute de art. 56 sau în alte scopuri
economice;instalaţii şi lucrări care pot împiedica exercitarea drepturilor statului riveran în zonă.2.
Statul
riveran are jurisdicţie exclusivă asupra acestor insule artificiale, instalaţii şi lucrări, inclusiv în
materiede legi şi reglementări vamale, fiscale, sanitare, de securitate şi de imigrare.Foraje pe platoul
continentalStatul riveran are dreptul exclusiv de a autoriza şi de a reglementa forajele pe platoul
continental, oricare ar fiscopurile acestora.Săparea de galeriiPrezenta parte nu afectează dreptul
statului riveran de a exploata subsolul recurgând la săparea unor galerii,oricare ar fi adâncimea apei în
locul respectiv.

Test nr.10
Subiect I: Cutuma Internaţională
1.1 Definiţi noţiunea de izvor de Drept Inernaţional
Izvorul de drept internaţional public poate fi definit ca fiind un instrument juridic (tratatul sau
cutumainternaţională), care dau formă exterioară normelor juridice internaţionale, prin acordul de
voinţă al subiectelor dreptului internaţional public, in primul rand statele.
1.2Comparaţi cutuma cu tratatu internaţional
Asemanari:Ambele sunt izvoare de DIPAu forta juridica obbligatorieSunt create prin acordul de
vointa a statelor Pentru a constitui izvoare de drept trebuie sa intruneasca anumite conditiiSfera lor
de aplicare variaza prin aria lor de intindere in spatiuDeosebiri:Tratatul
CutumaRecunoasterea se face pe cale expresa Recunoasterea se face tacitReprez inta un acord scris Se
incheie in forma verbalaOfera o
15
 regelementare clara si este usor Se face apel la alte surse auxiliarede doved it acordul de vointa
Trebuie sa fie generala si constantSe adopta prin anumi te proceduri specifice repetataReglementeaza
aproape toate domeniile Reg lementeaza doar
anumite sfererelatiilor internationale ale relatiiilor internationaleIntruneste ambele elemente:spiritual
si material Lipsa elementului material
1.3Evaluaţi tehnici de probare a existenţei cutumei
Ne putem considera in prezenţa unei norme cutumiare – din momentul din care fiecare dintre
subiectele dedrept internaţional poate conta pe faptul că celelalte se vor conforma acelei conduite ce
formeaza obiectulrespectivei reguli.Un fenomen nou in legătură cu formarea cutumei rezidă in
participarea organizaţiilor internaţionale la procesul cutumiar. Această participare se manifestă prin
acte care deşi emanăde la organele organizaţiilor internaţionale, reprezintă in ultimă instanţă poziţia
adoptată destatele membre. Este vorba deci de o nouă cale de manifestare a consimţămantului
statelor careimbogăţeşte considerabil procesul cutumiar.Ca exemplu de rezoluţii ale Adunării
Generale ale ONU care au influenţat mult procesulcutumiar pot fi enumerate următoarele:a.
Declaraţia universală a drepturilor omului din 10 decembrie 1948; b. Declaraţia cu privire la
declararea independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale din 1960;c. Declaraţia relativă la eliminarea
tuturor formelor
de discriminare rasială din 1963 etc.Cutuma are un neajuns, ce constă in dificultatea dovedirii
existenţei acesteia,adică a dovedirii conţinutului ei. Pentru a facilita stabilirea elementelor unei
norme cutumiare ar putea fi luatein considerare:actele normative interne ale statelor (legi, hotărari
ale
guvernului,acte ale administraţiei publice locale etc.); orice acte ale organelor statului cu puteri
in planul relaţiilor internaţionale (acte ale unor ministere, note diplomatice, declaraţii de
politică
externă, corespondenţadiplomatică etc.)hotărari ale instanţelor de judecată, cu incidenţă in materia
dreptului internaţional;opiniile exprimate de delegaţiile statelor in cadrul unor conferinţe
internaţionale sau in cadrul unor organe aleorganizaţiilor internaţionale;dispoziţiile unor tratate
internaţionale, care pot fi invocate ca norme cutumiare nu intre statele părţi, ci inraporturile dintre
state terţe sau intre acestea şi statele părţi.In concluzie, putem constata că cutuma internaţională işi
menţine şi in prezent o insemnătatenormativă determinată.
Subiectul II: Statutul prizonierilor de război
2.1 Definiţi noţiunea de prizonier de război
Conform articolului 43-44 ale Convenţiei de la Geneva din 12 august
1949, conceptul de prizonier de război derivă din acela de combatant, unde persoanele care fac parte
din componenţaforţelor militare aflate in
conflict se consideră combatanţi (adică au dreptul să participe nemijlocit la acţiunimilitare) şi orice
combatant, fiind prins in prizonierat de partea adversă, este prizonier de război
.2.2 Stabiliţi beneficiarii statutului de prizonier de război
Se bucură de protecţie umanitară in calitate de prizonier de război următoarelecategorii de combatant
a) membrii forţelor armate ale unei părţi in conflict ai miliţiilor şi corpurilor de voluntarifăcand parte
din aceste armate; b) membrii altor miliţii şi membrii altor corpuri de voluntari, inclusiv cei din
mişcările derezistenţă organizate aparţinand unei părţi in conflict, acţionand in afara sau in interiorul
propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu
este ocupat;c) membrii forţelor regulate care se pretind ale unui guvern ori ale unei autorităţi
nerecunoscute de putereadeţinătoare;d) Persoanele care urmează forţele armate fără a face parte din
ele, membrii civili ai echipajelor unităţilor demuncă sau ai serviciilor insărcinate cu bunăstarea
forţelor armate;e) persoanele din randurile populaţiei locale care iau benevol arma in maini pentru a
opunerezistenţă.Beneficiază de statut de prizonier de război şi rezerviştii, membrii mişcărilor de
rezistenţă, precum şi membrii forţelor armate in uniformă care acţionează pe teritoriul inamic in
scopulobţinerii de informaţii sau distrugerea unor obiective militare. Nu se bucură de statutul
prizonierilor de război spionii, sabotorii, mercenarii şi militarii care au comis crime derăzboi, după ce
un tribunal competent a pronunţat o sentinţă impotriva lor.
16
 2.3 Estimaţi drepturile şi garanţiile de care beneficiază prizonierii de război
Prizonierii de război işi păstrează statutul lor juridic din momentul capturării lor pană
larepatriere.Drepturi:Orice act de agresiune sau omisiune ilicită care ar pune in pericol viaţa sau
sănătatea unui prizonier de război de sub puterea sa va fi considerat ca o gravă incălcare a Convenţiei,
ei nu vor putea fisupuşi unei mutilări fizice sau experienţe medicale de orice natură care nu ar fi
justificată de starea sănătăţiilor1.Protecţia prizonierilor de război trebuie să aibă un caracter
permanent, mai ales impotrivaoricărui act de intimidare, contra insultelor sau curiozităţii
publice982.Orice incălcare a acestor reguli va antrena răspunderea statului respectiv şi a celor care
auefectuat-o, orice act ilicit din partea puterii deţinătoare, antrenand moartea sau punand in pericol
grav sănătatea prizonierilor vor fi considerate infracţiuni grave şi echivalează cu crime de
război.Toate bunurile şi obiectele prizonierului de război vor rămane in posesia lui,984
iar bunurileridicate vor fi inapoiate in momentul punerii lui in libertate sau repatrierii lui.Prizonierii
de război vor putea fi puşi in libertate total sau parţial, pe cuvant sau pe angajament in măsura incare
legile naţionale
ale statelor beligerante acceptă această posibilitate.Prizonierii de război vor fi grupaţi in lagăre
după naţionalitate, sex, limba pe car
o cunosc,obiceiurile lor.In ce priveşte cantitatea, calitatea şi varietatea hranei, aceasta trebuie să fi
satisfăcătoare pentru a menţinesănătatea prizonierilor, se va ţine seama şi de regimul obişnuit al
prizonierilor.Vor fi afişate in fiecare lagăr, textul prezentei Convenţii cu anexele sale, prevăzute in art.
6, in limba cunoscută prizonierilor, iar la cerere ele vor fi comunicate prizonierilor aflaţi in
imposibilitatea de a lua cunoştinţă detextul afişat. Numai tribunalele militare vor putea judeca un
prizonier de război, cu excepţia cazurilor incare legislaţia Puterii deţinătoare
autorizează un tribunal civil in mod expres să judece un membru al forţelor armate.In toate cazurile
in care este posibil, pedeapsa cu moartea nu se pronunţă asupra femeilor gravide sau cu copii
minori, precum şi
asupra prizonierilor de război care n-au implinit optsprezece ani.In cazul in care prizonierii de război
au evadat şi cad din nou in prizonierat, nu vor fi pasibili de nici o pedeapsă.Prizonierilor de război li se
recunoaşte dreptul de a dispune de unele resurse băneşti care provin:• dintr-un avans din solda lunară
vărsată de puterea deţinătoare în funcţie de gradul prizonierului;•
din sumele pe care prizonierii le-au avut asupra lor în momentul luării în prizonierat;• din
suplimentul trimis de statul de care depind prizonierii de război;• din indemnizaţiile de muncă
plătite de autorităţile statului deţinător;• din sumele pe care prizonierii le vor primi, individual sau
colectiv, de la rude sau de la diverse societăţi decaritate.Prizonierii au dreptul la intocmirea
testamentului. Cadrul Convenţiei prevede că testamentul prizonierilor de război trebuie să fie
intocmit conform legislaţiei ţării lor de origine, care va lua măsurilenecesare pentru a aduce aceste
condiţii la cunoştinţa Puterii deţinătoare.Obligatii Cu excepţia ofiţerilor lor, toţi prizonierii de război
sunt obligaţi la salut şi la semnele exterioare de respect, prevăzute de regulamentele propriei lor
armate faţă de toţi ofiţerii Puterii deţi nă toare, in acest sens, fiindautorizat portul semnelor gradului şi
naţionalităţii, precum şi al decoraţiilor

Test nr.11Codificarea Dreptului Internaţional

Prin codificarea dreptului internaţional se inţelege operaţiunea prin care se
realizeazăsistematizarea normelor sale pe anumite ramuri cum ar fi dreptul diplomatic,
dreptul mării,dreptul tratatelor etc.
1.2.Analizaţi formele şi tipurile codificării
Activitatea de codificare a dreptului internaţional se desfăşoară in două forme principale:codificarea
neoficială şi oficială.Codificarea neoficială se realizează sub forma numeroaselor proiecte
individuale elaborate deunii doctrinari, specialişti in domeniul dreptului internaţional public, sau de
către unele instituţii şi organizaţiiştiinţifice interne sau internaţionale cum ar fi Institutul de drept
internaţional,Asociaţia de drept internaţional, Institutul american de drept internaţional

17
ş.a.Codificarea neoficială a dreptului internaţional nu are o forţă obligatorie pentru subiectelesale,
insă cu toate acestea ea poate fi luată in consideraţie atat in cadrul codificărilor oficiale, cat şi in
practicastatelor precum şi in jurisprudenţa internaţională.Codificarea oficială este realizată de către
state, avand o forţă obligatorie pentru subiecteledreptului internaţional, in măsura in care acestea
recunosc şi acceptă caracterul obligatoriu alactelor de codificare, devenind părţi contractante la
tratatele de codificare. Codificarea oficială a dreptuluiinternaţional a fost realizată pană
in prezent mai mult pe ramuri, decat codificarea lui generală. In acelaşi timp,există o codificare a
normelor sale cu caracter de universalitate şi o codificare a normelor regionale.Codificarea exista de 2
tipuri:de lege lata-in urma careia sunt sistematizate normele deja existente si de legeferenda-in urma
careia sunt create norme noi,necunoscute pina la acel moment.
1.3 Estimaţi principale codificări esenţiale ale Dreptului InternaţionalActivitatea de codificare a
dreptului internaţional se intensifică după cel de-al doilea război mondialsub egida ONU. Adunarea
Generală a ONU crează in anul 1947 Comisia de drept internaţionalin calitate de organ subsidiar al
său, cu misiunea de a pregăti actele internaţionale de codificare a dreptuluiinternaţional, de a formula
cu precizie şi sistematic regulile dreptului internaţional, in domeniile in care existăo practică juridică
considerabilă, precedente sau opinii doctrinare.Ca urmare a acestei activităţi, Comisia de drept
internaţional a elaborat proiecte a mai multor convenţii de codificare a dreptului internaţional, care
ulterior au fost semnate şi ratificate de către state.Acestea sunt patru convenţii de la Geneva asupra
dreptului mării din anul 1958, Conveţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din anul 1961,
Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 1963,Conveţia de la Viena cu privire la
dreptul tratatelor din anul 1969,Conveţia de la Viena cu privire la misiunile speciale din anul
1969,Conveţia de la Viena cu privire la reprezentarea statelor in relaţiile lor cu organizaţiile
internaţionale cucaracter de universalitate din 1975,Conveţia de la Viena cu privire la succesiunea
statelor in materie de tratate din1978,Conveţia de la Viena cu privire la succesiunea statelor in materie
de bunuri, arhive datoriide stat din 1983,Convenţia de la Montego-Bay cu privire la dreptul mării din
1982,Conveţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor incheiate intre state şi organizaţii
internaţionale sau intreorganizaţii internaţionale din 1986 etc.In prezent, Comisia de drept
internaţional se preocupă de codificarea unor aşa domenii cumar fi: răspunderea internaţională a
statelor, imunitatea de jurisdicţie a statelor şi a bunurilor acestora, statutulcurierului diplomatic şi a
valizei diplomatice, reglementarea relaţiilor dintre state şi organizaţiileinternaţionale, codificarea
crimelor impotriva păcii şi securităţii omenirii.
Subiectul II: Soluţionarea Diferendelor maritime
2.1 Definiţi noţiunea de difirend maritime
Prin diferend maritim internaţional se inţelege acea confrontare obiectivă
de interese intre subiecţii dreptuluiinternaţional in legătură cu folosirea
Oceanului Planetar, care opune contestaţii de ordin juridic intre părţileimplicate.
2.2 Analizaţi modalităţile diplomatice de reglemtare a difirendelor maritime
Dintre mijloacele politico- diplomatice convenţia recomandă negocierea şi concilierea.
Negocierea. Potrivit articolelor 283-284 atunci cand apare un diferend intre statele părţi
in legătură cuinterpretarea sau aplicarea convenţiei, părţile in litigiu vor proceda imediat
la un schimb de păreri privind rezolvarea diferendului prin negocieri sau orice stat parte
poate invita cealaltă sau celelalte părţi să supunădiferendul unei concilieri după o
procedură specială. Această procedură este prevăzută la anexa V la
convenţie.Concilierea. Dacă invitaţia unei părţi de a supune diferendul maritim unei
proceduri de concilierea fost acceptată de cealaltă parte, procedura de conciliere se
declanşează printr-o notificare scrisă. Comisia deconciliere se compune din cinci
18
conciliatori desemnaţi de pe o listă intocmită de Secretarul General alONU,pentru
intocmirea căreia fiecare stat-parte la convenţie este abilitat să desemneze patru
conciliatori, carese bucură de cea mai inaltă reputaţie de imparţialitate, de competenţă şi
de integritate. Numele unui conciliator va rămane pe listă pană cand acesta esteretras de către statul-
parte care l-a desemnat.Partea care declanşează procedura concilierii numeşte doi conciliatori, care se
aleg de pe lista enunţată din careunul poate să fie dintre cetăţenii săi. Aceste numiri trebuie să fie
menţionate in notificare. Cealaltă parte ladiferend va numi in acelaşi mod doi conciliatori in termen de
21 de zile de la primirea notificării. Dacănumirile nu sunt făcute in termenul prevăzut, partea care a
declanşat procedura poate, in săptămana careurmează după expirarea acestui termen, fie să pună capăt
procedurii printr-o notificare adresată celeilalte părţi,fie
să ceară Secretarului General al ONU să efectueze aceste numiri. Secretarul General al ONU va
efectuanumirile necesare, alegand, cu consultarea părţilor la diferend, persoane care figurează pe
lista conciliatorilor,in termen de 30 de zile de la primirea unei astfel de cerere.Intr-un termen de 30
de zile de la data ultimei numiri, cei patru conciliatori desemnaţi vor numi un al cincileade pe lista
de conciliatori, care va fi preşedinte. Dacă numirea nu este făcută in termenul prevăzut, fiecare parte
poate, in săptămana care urmează după expirarea acestui termen, să ceară Secretarului General al
ONU săefectueze această numire conform aceleiaşi procedurii. Dacă părţile nu convin altfel,
comisia
de conciliere işistabileşte singură procedura.In termen de 12 luni de la constituirea sa comisia
trebuie să prezinte raportul său. Pentru intocmirea lui, ea poate, cu consimţămantul părţilor la
diferend, să invite orice stat parte să-i prezinte punctul de vedere, verbalsau scris. Hotărarile
de procedură, recomandările şi raportul comisiei vor fi adoptate cu majoritatea membrilor
săi. Comisia poate supune atenţiei părţilor orice măsură susceptibilă de a facilita rezolvarea
pe cale amiabilă
adiferendului. Comisia ascultă părţile, examinează pretenţiile şi obiecţiile lor şi le face propuneri in
scopul de ale ajuta să ajungă la o rezolvare a diferendului pe cale amiabilă. Raportul va conţine
eventualul acord intervenitsau, in lipsa acestuia, concluziile sale asupra tuturor problemelor de fapt
sau de drept referitoare la obiectuldiferendului, precum şi
recomandările pe care le consideră potrivite in scopul unei rezolvări amiabile. Raportulse depune la
Secretarul General al ONU şi se transmite părţilor in diferend. Acest raport, inclusiv toateconcluziile
sau recomandările conţinute, nu este obligatoriu pentru părţile
in diferend.Procedura de conciliere este incheiată in următoarele cazuri:1. atunci cand diferendul a fost
rezolvat,2. cand părţile au acceptat sau o parte a respins recomandările din raport printr-o
notificarescrisă adresată Secretarului General al ONU,3. la expirarea unei perioade de 3 luni de la data
comunicării raportului părţilor.Onorariile şi cheltuielile comisiei vor fi suportate de către părţile la
diferend. Printr-un acord aplicabil numaidiferendului respectiv, părţile la diferend pot conveni să
deroge de la acesta procedură.
2.3 Evaluaţi Eficienţa Tribunalului Internaţional pentru Dreptul mării în soluţionarea
difirendelor maritime.
Ratione materiae competenţa Tribunalului se intinde asupra tuturor diferendelor şi cererilor care ii
sunt supuse potrivit convenţiei, precum şi asupra tuturor
chestiunilor prevăzute in mod special in orice alt acord, careconferă competenţă Tribunalului.
Ratione personae au calitatea de a se prezenta in faţa Tribunalului statele- părţi la convenţie, precum
şi entităţile, altele decat statelepărţi, in toate cazurile prevăzute in partea a XI(„Zona”) a convenţiei
sau pentru orice deferendo supus in conformitate cu orice alt acord care conferăcompetenţă
Tribunalului şi este acceptat de toate părţile la diferend.La examinarea unui diferend supus lui,
Tribunalul va aplica dispoziţiile convenţiei şi celelalte reguli de dreptinternaţional care nu sunt
incompatibile cu aceasta. Aceasta nu aduce atingere facultăţii pe care
o areTribunalul de a statua ex aequo et bono dacă părţile in diferend sunt de acord.Atunci cand una
dintre părţi la diferend nu se prezintă in faţa Tribunalului sau nu face uz de mijloacele pe carele are la
dispoziţie, cealaltă parte poate cere Tribunalului continuarea procedurii şi luarea unei
hotărari.Absenţa uneia din părţi sau faptul că una dintre părţi nu face uz

19
 de mijloacele pe care le are la dispoziţie, nu pot constitui un obstacol pentru desfăşurarea
procedurii.Atunci cand intr-un diferend un stat-parte consideră că are un interes de ordin juridic,
acesta se poate adresaTribunalului cu o cerere pentru intervenţie in proces.
Dacă Tribunalul admite cererea de intervenţie, hotărareasa privind diferendul va fi obligatorie pentru
statul care a intervenit,dar numai in măsura in care se referă laaspectele care au făcut obiectul
intervenţiei. Tribunalul, inainte de a lua hotărarea, trebuie să se asigure nunumai că are competenţa
de a soluţiona diferendul, ci şi că cererea este intemeiată in
fapt şi in drept.Hotărarea Tribunalului este definitivă şi toate părţile trebuie
să i se conformeze. Ea nu este obligatorie decat pentru părţile in litigiu şi numai pentru cauza
rezolvată. La cererea oricărei dintre părţi, in caz de contestaţie privind sensul şi cuprinsul hotărarii,
Tribunalul este competent să o interpreteze.

Test nr.12
Subiectul I: Sistemul Dreptului Internaţional
1.1 Definiţi noţiunea de sistem a dreptului internaţional
Sistemul dreptului internaţional reprezintă o totalitate de elemente interdependente, obiectiv
existente şianume: principii de drept fundamentale şi speciale, norme convenţionale şi
cutumiare,instituţii şi ramuri dedrept internaţional.
1.2 Analizaţi elementele sistemului dreptului internaţional
In calitate de element al sistemului dreptului internaţional, norma de drept internaţional poate fi
definită ca oregulă de conduită, creată şi recunoscută de subiecţii dreptului International ca fiind
obligatorie.Principiul fundamental de
drept internaţional este acea regulă de conduită generală, abstractă, impersonală, posedind cel
mai inalt grad de imperativitate, care apără valorile vitale caracteristice unei anumite
etapeistorice de dezvoltare
a civilizaţiei umane.Instituţia dreptului internaţional poate fi definită drept un ansamblu de norme
juridice internaţionale, cereglementează un domeniu restrans al relaţiilor internaţionale, şi anume,
determină regimul juridicinternaţional al unui anumit spaţiu (de exemplu instituţia dreptului de trecere
inofensivă prin marea teritorială)sau se referă la un obiect determinat de reglementare juridică (de
exemplu instituţia privilegiilor şi imunităţilor consulare, instituţia drepturilor minorităţilor, instituţia
recunoaşterii statelor etc.).Instituţiile, la rindul lor se impart in instituţii ramurale şi instituţii
interramurale. Sunt considerate instituţiiinterramurale acele instituţii compuse din norme juridice care
intră in componenţa a
două sau mai multe ramuri(de exemplu instituţia răspunderii juridice internaţionale, instituţia
succesiunii). Normele instituţiei juridiceramurale se creează in cadrul unei ramuri concrete şi
cuprind anumite compartimente ale lor (de exemplu indreptul internaţional maritim pot
fi evidenţiate grupe de norme care reglementează regimul juridic
al măriteritoriale, a zonei economice exclusive, platoului continental, regimul juridic al mării
libere etc.)Ramura dreptului internaţional reprezintă o totalitate de norme juridice
convenţionale şi cutumiare, cereglementează raporturile de un anumit tip apărute intre subiecţii
dreptului international in cadrul unuidomeniu mai larg de cooperare internaţională, ce
constituie obiect de reglementare a dreptului
internaţional public şi are un grad inalt de codificare universală, caracterizată prin existenţa
principiilor aplicabile acestuidomeniu concret al relaţiilor internaţionale. Sunt considerate ramuri de
drept internaţional public dreptulsecurităţii internaţionale, dreptul cosmic,dreptul
organizaţiilor internaţionale, dreptul tratatelor, dreptul mării,dreptul aerian, dreptul diplomatic şi
consular etc.
1.3 Evaluaţi sistemul dreptului internaţional
Sistemul dreptului internaţional public la etapa de azi s-a modificat considerabil şi continuă să-şi
schimbeconţinutul datorită apariţiei şi dezvoltării noilor domenii ale relaţiilor internazionale (sfera
investiţională,informaţională etc.), precum şi datorită diversităţii opiniilor despre sistemul dreptului
internaţional, intilnite inliteratura de specialitatе, precum şi datorită aspiraţiilor multor savanţi de a

20
 recunoaşte noi domenii ale relaţiilor internaţionale drept obiect de reglementare a dreptului
internaţional.Lista instituţiilor şi ramurilor de drept internaţional nu este exhaustivă, ele aflinduse in
permanentă dezvoltareşi completare. Totodată conţinutul şi denumire anumitor ramuri şi instituţii pot
varia de la un stat la altul.Unele ramuri şi instituţii de drept internaţional au apărut multe secole in
urmă (de exemplu dreptul tratatelor,dreptul conflictelor armate, un
număr considerabil de instituţii ale dreptului diplomatic, dreptului mării etc.).41Alte instituţii şi
ramuri au apărut in secolul XX (de exemplu dreptul aerian, dreptul cosmic, dreptul
securităţiiinternaţionale,
dreptul internaţional ecologic, instituţia platoului continental, instituţia zonei
economiceexclusive,instituţia asigurării securităţii navigaţiei aeriene, instituţia repatrierii
astronauţilor). Al treilea grup deinstituţii şi ramuri sunt astăzi in proces de devenire (de exemplu
dreptul International nuclear, dreptulinternaţional ecologic etc.) Or, in opinia profesorului Kohen o
nouă ramură de drept internaţional apare atuncicind sunt intrunite următoarele criterii:criteriul
normativ: o totalitate de principii fundamentale, cum
sunt interzicerea utilizăriiforţei, dreptul popoarelor de a dispune de ele insele, egalitatea suverană a
statelor, neintervenţia in afacerileinterne ale unui stat;criteriul instituţional: modalitatea in care
sunt exercitate pe
plan internaţional funcţiilelegislativă,executivă
şi reglementarea diferendelor;criteriul subiectiv: determinarea creatorilor şi destinatarilor regulilor
e conduită.
Subiectul II: Funcţiile consulare
2.1Definiţi noţiunea funcţiilor consulare
Funcţiile consulare-reprezintă totalitatea activităţilor oficiilor consulare şi ale personaluluiacestora.
2.2Clasificaţi funcţiile consulare.
După obiectul lor sau după domeniul pe care îl abordează, funcţiile consulare pot fi: – funcţii cu
caracter politic,
altele decât funcţiile diplomatice;
- funcţii economice importante: promovarea schimburilor economice dintre statul trimiţător şi statul
primitor pe teritoriul căruia îşi desfăşoară consulatul activitatea; – funcţii culturale; foarte multe
consulate româneşti înglobează minicentre culturale, având o activitateculturală intensă (Consulatele
de la Veneţia, Canal Grande, etc.) şi unde funcţia consulară
de promovare aculturii este de fapt una dintre cele mai importante;- funcţii care se referă la protecţia
cetăţenilor; spre deosebire de ambasade, care se concentrează în principal pe promovarea intereselor
statelor, a autorităţilor de stat, consulatele se preocupă de problemele cetăţenilor. Eleinclud de
asemenea, funcţii administrative, funcţii de stare civilă, notariale, jurisdicţionale şi funcţii care
sereferă la marina comercială, nave
şi aeronave şi la obligaţii militare.Din punct de vedere al conţinutului acestor funcţii, ele pot fi
împărţite în două categorii:a) funcţii care sunt conferite de către statul trimiţător oficiului consular
respectiv;b) funcţii care sunt recunoscute de către statul primitor ,cel pe teritoriulcăruia îşi
desfăşoară activitatea.Ca regulă generală, conţinutul acestor funcţii consulare este negociat şi inclus
în convenţiile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie, o parteimportantă a acestor
convenţii consulare se concentreazătocmai pe funcţiileasupra cărora cele două state îşi dau acordul
să fie îndeplinite de către oficiile consulare.
2.3 Formulaţi specificul fiecărei funcţii consulare în parte
Funcţiile consulare sunt exercitate de către posturile consulare şi, de asemenea, de către misiunile
diplomaticeşi constau in:a) a proteja in statul de reşedinţă interesele statului trimiţător şi ale
cetăţenilor săi, persoane fizice sau juridice,in
limitele admise de dreptul internaţional; b) a favoriza dezvoltarea relaţiilor comerciale, economice,
culturale şi ştiinţifice intre statul trimiţător şi statulde reşedinţă şi a promova in orice alt mod relaţii
amicale intre ele in cadrul dispoziţiilor prezentei Convenţii;c) a se informa, prin toate mijloacele licite,
despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale,economice, culturale şi ştiinţifice a statului de reşedinţă,
a face rapoarte in această privinţă către guvernulstatului trimiţător şi a da informaţii persoanelor
interesate;d) a elibera paşapoarte şi documente de călătorie cetăţenilor statului trimiţător, precum şi
21
 vize şi altedocumente corespunzătoare persoanelor care doresc să meargă in statul trimiţător;e) a
acorda ajutor şi asistenţă cetăţenilor, persoane fizice şi juridice, ai statului trimiţător;f) a acţiona in
calitate de notar şi de ofiţer de stare civilă şi a exercita funcţii similare, ca şi unele funcţii deordin
administrativ, in măsura in care legile şi regulamentele statului nu se opun la aceasta;g) a apăra
interesele
cetăţenilor statului trimiţător, persoane fizice sau juridice, in succesiunile de pe teritoriulstatului de
reşedinţă, in conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă;h) a apăra, in limitele fixate
de legile şi regulamentele statului de reşedinţă, interesele minorilor şiincapabililor, cetăţeni ai statului
trimiţător, mai ales atunci cand este cerută instituirea unei tutele sau curatelecu privire la ei;i) sub
rezerva practicilor şi procedurilor in vigoare in statul de reşedinţă, a reprezenta pecetăţenii statului
trimiţător sau a lua măsuri in scopul asigurării reprezentării
lor adecvate in faţa tribunalelor sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă pentru a cere, in
conformitate cu legile şi regulamentele statului dereşedinţă. adoptare de măsuri provizorii in vederea
apărării drepturilor şi intereselor acestor cetăţeni atuncicind, datorită absenţei lor sau din orice alte
cauze, ei nu-şi pot apăra in timp util drepturile şi interesele; j) a transmite acte judiciare şi
extrajudiciare sau a efectua comisii rogatorii in conformitatecu acordurile internaţionale in vigoare
sau, in lipsa unor asemenea acorduri, in orice mod compatibil cu legileşi regulamentele statului de
reşedinţă; k) a exercita drepturile de control şi de inspecţie prevăzute de legile şiregulamentele statului
trimiţător asupra navelor maritime şi a navelor f1uviale avand naţionalitatea statuluitrimiţător şi
asupra aeronavelor inmatriculate in acest stat, ca şi asupra echipajelor
lor;1) a acorda asistenţă navelor şi aeronavelor menţionate in alineatul k din prezentul articol,
precum şi echipajelor lor, a primi declaraţiile asupra curselor acestor nave, a examina şi a
vizadocumentele de bord
şi. fără a prejudicia prerogativele autorităţilor statului de reşedinţă, a face anchete privindincidentele
survenite in cursul călătoriei şi a reglementa, in măsura in care legile şi regulamentele
statuluitrimiţător autoriză aceasta, divergenţele de orice natură intre căpitan, ofiţeri şi marinari;m) a
exercita orice alte funcţii incredinţate unui post consular de către statul trimiţător, carenu sint interzise
de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune, saucare
sunt menţionate in acordurile internaţionale in vigoare intre statul trimiţător şi statul de reşedinţă.

TESTUL13
Subiectul I: Subiecții Dreptului Internațional Public
1.1)DEFINITI NOTIUNEA DE SUBIECT DE DREPT INTERNATIONAL
Subiect international public--sunt entităţile care participă direct la
raporturile internaţionale reglementate dedreptul internaţional public, care, prin acţiunile lor volitive,
obţin drepturi şi işi asumă obligaţii internaţionale,iar in cazul incălcării acestora poartă răspundere
internaţională.—reprezinta particularitati esentiale incomparatie cu dreptul
intern
1.2)CLASIFICATI SUBIECTII DE DIP CONTEMPORANIIn DIP contemporan avem urm sub.
:*Statul :o colectivitate umana cu toate trasaturile aferente unei suveranitati si cu independenta
proprie,alcatuita din teritoriu si populatie.* Entitatile statale contestate : - Vaticanul-Orasele
libere*Alti actori ai rel. internat. :-org.intern. reprezintă forme de coordonare a colaborării
internaţionale în diferite domenii, pentru care stateleau creat un anumit cadru juridico-organizatoric
prin adoptarea unui statut, elaborat de comun acord, în care se prevăd obiectul şi
scopurile organizaţiei, organele şi atribuţiile lor, necesare realizării obiectivelor pentru careau
fost constituite.-miscarile de eliberare nationala;-pers. Fizica- Insa pentru comiterea crimelor
de razboi sau a crimelor impotriva pacii si umanitatii, careconstituie infractiuni cu caracter
international, raspunderea individului se angajeaza pe plan
international, infata instantelor jurisdictionale-corporatiile transnationale o entitate economică
formată dintr-o companie-mamă şi filialele ei din străinătate.-companiile publice internationale-
umanitatea

22
 1.3)Evaluați statutul RM ca subiect de Drept Internațional Publicluind in consideratie legea cu
privire la tratalele internationale si la reglementarea sa plus faptul ca RM face parte la conventia cu
privire la dr marii ne putem da seama
ca din punc de vedere formel ea reprezinta unsubiec activ pe cind practic mai avem multe pina la
perfectiune.ideea principala mai departe
improvizati
Subiectul II : Organele jurisdicționale internaționale
2.1)Definiti notiunea si tipologia organelor jurizdictionale
internationaleOrganele jurisdictiei internationale –totalitatea
organelor internationale competente sa solutioneze litigiileaparute intre sub. pe plan international.Din
punct de vedere tipologic şi conceptual jurisdicţiile internaţionale se impart in două mari categorii:1.
Jurisdicţia internaţională ad-hoc şi2. Jurisdicţia internaţională permanentăJurisdicţia internaţională ad-
hoc. In dreptul internaţional public prin jurisdicţia ad-hoc se subinţelege arbitrajulinternaţional.
Marţian Niciu il defineşte ca fiind judecata pe plan internaţional a unui diferend de către oinstanţă de
judecată ad-hoc, constituită de părţile in diferend La randul său, din punct de vedere
organizaţional,arbitrajul internaţional se poate constitui in următoarele forme1184:- arbitrul unic,-
comisia mixtă,- tribunalul arbitral,- tribunalul arbitral mixt,- arbitrajul special-
arbitrajul instituţionalizatArbitrul unic trebuie, de obicei sa nu aibă cetăţenia părţilor in
conflict pentru a se asigura şi pe această cale,imparţialitatea sa. Comisia mixta Comisiase
constituia pe o bază
paritară şi era formată numai din cetăţeni ai parţilor in conflict.Tribunalul arbitral. El se constituie de
obicei dintr-un număr impar de arbitri: 3, 5 etc., din care 1 sau 2 pot ficetăţeni ai statelor in conflict, iar
ceilalţi sau celălalt
– cetăţeni ai altor state. Tribunalul arbitral mixt. După primul Război Mondial tribunalele arbitrale
mixte au avut ca sarcină soluţionarea diferendele născute dinrăzboi. Aceste tribunale aveau o
permanenţă relativă, fiind destinate să soluţioneze anumite categorii dediferende. Tribunalul
arbitral mixt era compus din trei membri – cate un cetăţean al unui stat neutru in
timpulrăzboiului.Arbitrajul special. Un astfel de organ se constituie pentru soluţionarea unor
categorii aparte
dediferende ce vor apărea eventual.Jurisdicţia internaţională permanentă. Instanţele jurisdicţionale
internaţionale cu caracter permanent suntcreaţia secolului XX1192, deboutand cu renumita Curte
Permanentă de
Justiţie Internaţională (CPJI), infiinţatădupă primul Război Mondial prin
Pactul Ligii Naţiunilor. Prima şedinţă de inaugurare a avut loc
in 1922,Curtea activand pană in 1946, cand cedează misiunea juris dicţională in favoarea
succesoarei sale – CurteaInternaţională de Justiţie (CIJ) La randul său, instanţele internaţionale de
judecată pot fi clasificate după difersecriterii:1. După întinderea competenţei distingem:- de
competenţă generală – CPJI, CIJ, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE);- de competenţă
specială – Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), TribunalulInternaţional pentru Dreptul
Mării (TIM),
Tribunalul Administrativ al Naţiunilor Unite (TANU ,Curtea Internaţională Penală (CIP).2. După
obiectul diferendelor:- teritoriale – CIJ;- in materia dreptulor omului – CIJ, CEDO, CJUE;- de
reprimare a infracţiunilor internaţionale – CIP, Tribunalul internaţional pentru ex-
Iugoslavia,Tribunalul internaţional pentru Rwanda;- maritime – TIM, CIJ.3. După calitatea
justiţiabililor:- intre state – CPJI, CIJ, TIM, CJUE, CEDO;- intre state şi persoane fizice sau persoane
juridice – CEDO,
CJUE, TIM;- intre state şi organizaţii internaţionale – CJUE, TIM;- intre organizaţii şi persoane
fizice – TIM, TANU.
2.2)COMPARATI COMPETENTA JURIZDICTIEI INTERNATIONALEDreptul
internaţional actual recunoaşte existenţa unei puteri inerente jurisdicţiilor internaţionale, atat
judiciarecat şi arbitrale, de a soluţiona litigiile cu privire la propria com petenţă. Competenţa
23
jurisdicţiei de a decideasupra propriei competenţe se stabileşte in momentul examinării
admisibilităţii cererii introductive şi constituie baza unei puteri bine delimitate. Identificarea
competenţei unei juriddicţii internaţionale depinde demodalitatea de atribuire a ei. Dreptul
contentiosului internaţional cunoaşte 3 modalităţi de atribuire acompetenţei:1.
modalităţi convenţionale,2. modalităţi unilaterale şi3. modalităţi autoritare.Modalităţile convenţionale.
Printre aceste modalităţi figurează compromisul şi clauza compromisorie.Compromisul este un acord
care are ca obiect delegarea unui organ imputrnicirea de a judeca un diferend
sau oserie de diferende actuale. Este de precizat că acest acord fixat in compromis vizează in egală
măsură acordulin favoarea unui organ judiciar sau arbitral. Din punct de vedere al dreptului
internaţional compromisul este untratat internaţional, incheiat intre părţile diferendului care trebuie
să fie subiecte de drept internaţional public,respectiv se supune regulelor dreptului comun al
tratatelor internaţionale, reglementat prin Convenţia de laViena asupra tratatelor internaţionale din
1969. Modalităţile unilaterale. Aceste modalităţi imbracă formadeclaraţiilor unilaterale de
recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a unor instanţe internaţionale. Cu alte cuvinte,unele tratatele
internaţionale prin care se crează o jurisdicţie pot subordona autoritatea puterii jurisdicţionaleunei
declaraţiei unilaterale, de regulă facultativă, din partea statului contractant, prin care acesta
recunoaşte,obligatoriu in privinţa sa jurisdicţia internaţională.Modalităţi autoritare. Aceste modalităţi
de atribuire a jurisdicţiei unor jurisdicţii internaţionales-au realizat in practica internaţională prin
rezoluţiile Adunării Generale sau Consiliului de Securitate,organe ale ONU. In acest sens, nu este
exclus ca un acord intre state să abiliteze o organizaţie internaţională dea crea un tribunal internaţional
2.3)principalele reguli de procedura la examinarea contenciosului internationalIn mod normal o
jurisdicţie internaţională dispune de o procedură ordinară a instanţei (asupra fondului) şi poate recurge
la proceduri incidente. Procedură ordinară presupune cateva etape in mare parte inspirate din
procedura internă:1. Introducerea оn instanţă. In cazul unei jurisdicţii permanente sesizarea instanţei
are loc printr-
un actunilateral din partea reclamantului, care imbracă forma unei cerere contra reclamatului sau prin
notificareacompromisului dintre părţi. Potrivit art.40 din Statutul CIJ, cererea sau notificarea sunt
adresate
grefierului,care trebuie să le comunice imediat tuturor interesaţilor.Cererea sau notificarea trebuie să
indice expresobiectul diferendului şi părţile.2. Duelul jurisdicţional. Din momentul sesizării,
jurisdicţia aplică principiul contradictorialităţii şi părţilor li seasigură o egalitate procesuală. Orice
document adus in faţă tribunalului de către o parte este transmis
celeilalte părţi pentru replică. Părţile sunt reprezentate in faţa jurisdicţiilor internaţionale de către
agenţii lor, care pot fiasistaţi de consilieri sau avocaţi1214. De regulă, procedura contencioasă
cuprinde 2 faze: scrisă şi orală.3. Adoptarea hotărвrii. Deliberările sunt secrete şi supuse unor reguli
specifice fiecărui tribunal, destinate sădegajeze un enunţ legal. Scopul lor este de a oferi fiecărui
judecător posibilitatea să contribuie direct la procesul adoptării opiniei colegiale a tribunalului Afară
de procedura ordinară, jurisdicţia internaţionalărealizează acţiuni procesuale in cadrul procedurilor
incidente. Acestea sunt complementare procedurii de bazăşi de fapt, in mare măsură, contribuie fie la
buna ei derulare, fie la menţinerea unei ordini juridice provizorii pană la decizia finală. Tribunalul
internaţional recurge la procedura incidentă in 3 situaţii, in cazul:1. Intervenţiei terţilor. Dreptul
contenciosului internaţional recunoaşte terţilor, care justifică un interes de ordin juridic, dreptul de
intervenţie in cadrul unui proces jurisdicţional care opune două
alte părţi1217. In acest sens,terţul adresează o cerere tribunalului in care aduce argumentele ce
justifică interesul său in cadrul procedurii declanşate. In fine, tribunalul este acela care autorizează
această intervenţie. In caz de acceptare a terţului, elnu devine parte la proces, dar işi prezintă
observaţiile sale şi hotărarea tribunalului in partea ce vizeazăinterpretarea unui tratat la care este
parte terţul, ii va fi opozabilă1218.2. Excepţiilor preliminare. O excepţie preliminară este
o obiecţie in adresa jurisdicţiei tribunalului scopulcăreia este de a impiedica examinarea in fond a cauzei1219.
Utilizarea ei este frecventă in cazul candtribunalul este sesizat unilateral printr-o cerere3. Măsurilor
conservatorii. In principiu, introducerea unei cereri in instanţa internaţională nu are efectsuspensiv.
Deoarece procedurile jurisdicţionale sunt destul de lungi, mai ales atunci cand sunt intarziate
deexaminarea excepţiilor preliminare, tribunalul poate decide, la cererea unei părţi, ordonarea
24
măsurilor conservatorii1220. Cu toate acestea, luarea unei astfel de decizie nu constituie o practică
frecventă, pentru că ar insemna suspendarea acţiunii care a condus la apariţia diferendului, ceea ce ar
insemna o avantajare provizoriea unei părţi in
.
Test nr. 14
Subiectul I. Normele dreptului internațional
1.1Definiți noțiunea de normă de Drept InternațIonal
Norma de drept internaţional poate fi definită drept o regulă de conduită generală, creată de subiecţii
dreptuluiinternaţional,
ce reglementează relaţiile dintre aceştia şi este recunoscută ca fiind obligatorie.
Conţinutulnormelor dreptului internaţional il
formează drepturile şi obligaţiile cu care sunt investite statele şi alţi
subiecţide drept internaţional.
1.2 Clasificați normele dreptului internațional]
Clasificarea normelor de drept internaţional public comportă un interes deosebit teoretic, in doctrină
fiind propuse următoarele criterii de clasificare:1. in dependenţă de acţiunea faţă de cercul de
participanţi la raporturile de drept internaţional public pot fideosebite:- norme universale, care
reglementează raporturile dintre toţi subiecţii de drept internaţional.Aceste norme, fiind reguli de
conduită obligatorii adresate unui cerc nedeterminat de subiecţi de dreptinternaţional, formează dreptul
internaţional comun.- norme regionale ce acţionează doar faţă de un număr limitat de participanţi. Prin
norme regionale suntreglementate raporturile juridice dintre subiecţii aparţinind unei anumite regiuni
geografice insă
cu referire laun obiect comun de reglementare.- norme locale sunt acele norme care reglementează
raporturile juridice dintre doi sau ciţiva subiecţi de dreptinternaţional. Normele locale pot fi atit
personificate cit
şi nepersonificate.2. in dependenţă de locul şi rolul normelor in sistemul de drept:- norme materiale
conţin drepturile şi obligaţiile subiecţilor dreptului internaţional;- norme procesuale pot fi definite in
două accepţiuni. Lato sensu, norme procesuale sunt considerate normelecare reglementează procesul
de creare şi realizare a dreptului. Stricto sensu,normele
procesuale sunt acelenorme care reglementează procesul de realizare a dreptului. Normele procesuale
posedă sancţiuni specifice.3. in dependenţă de metoda de reglementare juridică, normele de drept
internaţional se impart in:- norme dispozitive sunt acele norme, de la care statele pot face abatere de
comun acord, dacă aceasta nu prejudiciază interesele legitime ale altor state.- norme imperative, care
prescriu un model concret de conduită juridică, de la care nu este permisă nicioabatere.Printre normele
imperative au inceput să se evidenţieze principiile fudamentale de drept internaţional, numitenorme
jus cogens. Normele jus cogens se deosebesc de alte norme imperative ale dreptului internaţional
prinefectele pe care le produc in caz de nerespectare a lor. Orice abatere de la norma jus cogens
provoacă nulitateaacţiunilor subiecţilor de drept internaţional.
1.3.Evaluați specificul normelor ius cogens Normele jus cogens apar in sec. XX si
pt prima data sunt defiinite in Conventia de la Viena, cu privire ladreptul tratatelor, unde se spune
ca norma jus cogens este o norma acceptata si recunoscuta de societateainternationala a statelor in
ansamblu ei
drept norma de la care nu se permite nici o abatere si care poate fimodificata doar printr-o norma
cu acelasi caracter.Trasaturile normelor jus cogens sunt
urmatoarele:generala;impersonala;universala;de
maxima imperativitate.Astazi prin norme jus cogens se subintelege acele
10 principii fundamentale de DIP(neaplicarea fortei sineamenintarea cu aplicarea ei in relatiile
internationale(neagresiunii),imixtiunea in afacerile interne ale unu stat, solutionarea pe cale pasnica a
diferendelor internationale, integritatea teritoriala, indeplinirea cu buna-credinta a obligatiilor
internationale, dreptul popoarelor la auto-determinare, respectarea universala adrepturilor omului,
egalitatea suverana a statelor), care sunt obligatorii pt toate statele existente pe Glob.
Subiectul II: Organizația Națiunilor Unite – organizație cu vocație universal
25
1.1.Definiți noțiunea de organizație internațională
Organiza
ția internațională este o asociație de state fondate în baza principiului egalitîții suverane care are la
bază un act constitutiv (tratat internațional), are o structură proprie, bugetș
i personalitate distinctă de cea afondatorilor.
1.2.Analizați istoria creării O.N.UONU inițial a existat sub forma altei organizațiiși anume –
Liga Națiunilor formată prin tratatul de laVersailles 1920. Scopul Ligii națiunilor era dezarmarea,
prevenirea războaielor prin intermediul securită
țiicolective, rezolvarea disputelor inter-națiuni prin negociere, diplomațieși îmbunătățirea calită
ții vieții. Liganu dispunea de armată proprieși după o serie e eșecuri nu a putut face față agresiunilor
Axei Berlin-Roma-Tokyo, declanșîndu-se al doilea război mondial.La încetarea războiului în 1945,
reprezentanți ai 50 dețări s-au întîlnit la San Francisco pentru a Semna CartaONUși astfel
Liga a fost înlocuită cu Organizația Națiunilor Unite moștenind numeroase agenții și organizații
fondate de Ligă. Numele de ”United Nations” a
apărut pentru prima dată în Declarația președintelui american Roosvelt în
1942cînd 26 dețăriși-au unit for țele pentru a înfrunta Axa.
1.3Evaluați sistemul și funcțiile organelor principale ale ONUPotrivit Cartei, ONU are
4 obiective majore:1) sa mentina pacea si securitatea internationala;2) sa dezvolte relatii de
prietenie intre natiuni;3) sa coopereze in rezolvarea problemelor internationale si in promovarea
respectului pentru drepturile omului;4) si sa fie un centru pentru armonizarea actiunilor tuturor
statelor.ONU are 6 organe distincte, fiecare avînd funcțiile
ei caracteristice:a)Adunarea Generală – este organul principal și deliberativ care poate examina
principiile generale decooperare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, inclusiv
principiile care guverneaza dezarmareasi reglementarea înarmarilor, si poate face recomandari cu
privire la asemenea principii fie Membrilor Organizatiei Natiunilor Unite, fie Consiliului de
Securitate, fie Membrilor Organizatiei si Consiliului deSecuritate. b)Consiliul economic si social –
poate efectua sau initia studii si rapoarte privind probleme internationale îndomeniile economic,
social, cultural, al învatamântului, al sanatatii si în alte domenii conexe si poate facerecomandari în
privinta tuturor acestor probleme Adunarii Generale, Membrilor Natiunilor Unite si institutiilor
specializate interesate. El poate face recomandari în scopul de a promova respectarea efectiva a
drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti.c)Consiliu de securitate – duce
răspunderea pentru pacea și securitatea omenirii. Consiliul de Securitate poateancheta orice diferend
sau orice situatie care ar putea duce la frictiuni internationale sau ar putea da nastereunui diferend, în
scopul de a stabili daca prelungirea diferendului sau situatiei ar putea pune în primejdiementinerea
pacii si securitatii internationale.d)Consiliu de tutelă – examinează problemele referitoare la
teritoriile ce nu sunt capabile să seautoadministreze.e)Secretariatul
– îndeplinește lucrările de secretariat (arhivă, petiț
ii, depozitarea tratatelor)f)Curtea Internationala de justitie - organul judiciar principal al
Natiunilor Unite.

Test nr. 15Subiectul I: Raportul dintre dreptul international și dreptul intern

1.1Definiți ordinea juridică international
Prin ordine juridică internațională subînțelegem modul de organizare
și funcționare a societății internaționale, precumși principiile și modul de interacțiune între subiec
ții Dreptului Internațional.
1.2.Analizați doctrinele și teoriile ale raportului dintre Dreptul Interna
țional și naționalÎn literatura de specialitate s-au conturat 2 teorii de bază:1)Teoria dualistă –
presupune că Dreptul Internațional și cel Intern sunt 2 sisteme absolut diferite care conț
innorme ce reglemeatează diferite raporturi juridice. Aceste sisteme evoluț ionează după metoda
liniilor paralele,niciodată intersectîndu-se.2)Teoria monismului – afirmă existența a 2 sisteme de
Drept care reglementează raporturi juridice diferite însăse întîlnesc situație de coeziune a lor. Cele mai

26
întîlnite domenii de coeziune sunt: drepturile omului, regim defrontieră, relații diplomatice. Această
teorie cunoaște 2 accepțiun
a) Monismul cu privatul Dreptului Internațional (autor Hans
Kelsen). Asemenea poziție e adoptată deconstituția Franței, Federației Ruse. Această teorie
prevede că atunci cînd există conflict între normeleDreptului Internaționalși cel Național se aplică
prevederile Internaționale. b) Monismul cu privatul Dreptului Intern. Această teorie
e antagonică celeilalte. Autor (kauffman). Această poziție e prevăzută de constituția Nicaragua.
1.3 Formulați particularitățile raportului dintre dreptul constituțional al RM și dreptul
InternaționalAcest raport poate fi sesizat din art. 4 si 8 a Constituției RM care prevede
că:”1.Dispozițiile constituționale privind drepturileși libertățile omului se interpreteazăși se aplică
înconcordanță cu Declaraț
ia Universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care RM este parte.2. Dacă
există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la
careRM este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale ” (art.4)Citind
articol se crează impresia că prioritate asupra legilor interne au
doar reglementările interna
ționale ce ținde drepturile omului iar această prioritate se răsfrînge asupra tuturor legilor (inclusiv cele
consituționale).Pentru a elucida această neclaritate Curtea Constituțională în 1999 s-a pronunțat asupra
interpretării art. 4 și
8din Constituție. Hotărîrea Cur ții Constituționale stipulează însă că:Reglementările internaționale au
prioritate asupra tuturor legilor înafară de cele constituționale.Reglementările internaționale au
prioritate nu doar dacăț
in de domeniul drepturilor omului, dar oricarereglementări prevăzute în tratatele internaț
ionale la care RM este parte.
Subiectul II: Regimul juridic al zonelor Polare
2.1Definiți noțiunea de zonă polară.
Zona polară reprezintă zona geografică situată fie la polul nord (Arctica) fie la polul sud
(Antarctica).
2.2.Analizați instrumentele internaționale ce reglementează statutul Arcticii și
Antarcticii.Statutul Arcticii este determinat de reglementările internaționale
și legislația statelor riverane la OceanulÎnghețat de Nord. O organizație internațională care are atribu
ții în acest sens este Consiliul arctic format din 8state care scopul de a coordonași coopera cu
activită
țile statelor în regiunea dată.Referitor la Antarctica, în sec. XX mai multe state au încercat să-
și atribuie unele păr ți din Antarctica. Pentrua stabili regimul juridic aplicat acestei zone în 1959 s-a
semnat Tratatul de la Washington cu privire laAntarctica. În vederea respectării lui s-a creat un sistem
de control și inspecție reciprocă care se realizează prinobservatorii desemnaț
i de reprezentanții celor 12 păr ți la tratat. Pentru a soluționa problemele referitoare laresursele
minerale din zonă în 1988 a fost adoptată Convenția privind reglementarea activităților
asupraresurselor minerale
din Antarctica.
2.3Formulați particularitățile regimului juridic al Arcticiiși AntarcticiiRegimul juridic al Arcticii s-
a format într-o perioadă lungăși continuă în prezent. O încercare de a determinaca acest regim a avut loc la
inițiatva savantului rus lakhtin care a înaintat teoria sectoarelor. Această teoriefavoriza Federația Rusă și
defavoriza SUA. Astfel ea nu a fost acceptată unanim. Unica reglementare estecuprinsă în Convenția
cu privire la Dreptul Mării din 1982 care recunoa și te dreptul statelor riverane zonelor cuînghețuri să
ia măsuri de protective și control asupra poluării pe o distanță de 200 m.m. În prezent Arcticanecesită o
tot mai clară reglementare internațională.Principiul de bază al regimului internațional al Antarcticii
este – folosirea ei numai în scopuri pașnice. Aceastăzonă are
un statut de – demilitarizare, neutralizare și denuclearizare. Antarctica este însă liberă pentru cercetări
științifice. Atît timp cît tratatul de la Washington din 1959 este în vigoare nici un stat nu poate înainta
pretenții teritoriale asupra zonei.
27
 Test nr.16
Subiectul I: Principiul egalitatii suverane a statelor
1,1.Definiti notiunea de principiu a egalitatii suverane a statelor

Acest principiu permite

consacrarea principalei particularitati a dreptului internationa-prezenta la subiecti sai acalitatii de
suveranitate si in virtutea acestui fapt-egalitatea lor juridica indiferent de momentul aparitiei,factorul
teritorial ,demografic,economic.
1.2Analizati evolutia istorica si codificarea principiuluiIncă din secolul al 16–lea, ca o reacţie la
inegalitatea practicată şi la arbitrariul marilor puteri s-a arătatnecesitatea recunoaşterii egalităţii in
drepturi a statelor. Hugo Grotius releva că principiul egalităţii intreindivizi işi găseşte expresie şi
relaţiile dintre state, iar Pufendorf avea să sublinieze că egalitatea statelor este oexpresie a
suveranităţii lor.In ultimele decenii s- a dezvoltat o literatură bogată despre egalitatea suverană a
statelor,98 accentuindu- sesemnificaţia pe care o are acesta in promovarea unor
relaţii de inţelegere intre state.Dreptul la suveranitate şi independenţă a fost mult teoretizat de
jurişti de prestigiu. In opinia profesoruluiGeorge Plastara „dreptul de suveranitate consistă in aceea
că statul este stăpin de a hotări aşa cum crede de

cuviinţă asupra intereselor sale şi de a găsi el insuşi mijloace pentru a infăptui ceea ce consideră că
esteconform acelor interese.Principiul egalitatii suverane a statelor a fost codificat in urmatoarele
acte:1.Conventia cu privire la drepturile si obligatiile economice ale
statelor(Montevideo,1933)2.Carta ONU 19453.Declaratia principiilor care guverneaza relatiile
reciproce dintre state 19704.Actul final de la Helsinki
i1975
1.3 Evaluati continutul juridic al principiuluiSuveranitatea de stat reprezintã un principiu atât al
dreptului intern cât si al dreptului internaþional.Suveranitatea reprezintã dreptul unui stat de a rezolva
liber si dupã propria sa apreciere problemele sale atât în plan intern cât si
extern, fãrã a transgresa în nici un fel drepturile altor state si
nici principiile fundamentale aledreptului internaþional. Suveranitatea statului este unitarã si
presupune respectarea suveranitãþii altor
state. Înceea ce priveste caracteristicile suveranitãtii de stat, aceasta implicã independenþa deplinã
politicã sieconomicã a statului, dreptul acestuia de a fundamenta si a realiza dupã cum am
menþionat propria sa politicãexternã si internã. Suveranitatea se caracterizeazã prin
exclusivitate, în sensul cã pe teritoriul unui stat nu potcoexista, în principiu douã suveranitãti, ci doar
una singurã.Una din consecinþele principale ale egalitãþii suverane o reprezintã inalienabilitatea
si indivizibilitateateritoriului de stat.Legătura puternică a suveranităţii cu toate celelalte principii
este reliefată de faptul că din suveranitate decurgdirect o serie de consecinţe juridice precum:
suveranitatea permanentă asupra bogăţiilor şi resurselor naturale,dreptul de liberă alegere a
regimului social-politic, integritatea frontierelor statului, dreptul
de a stabili relaţiioficiale, de a participa la viaţa internaţională, de a adopta orice măsuri necesare
pentru conducerea vieţiiinterne şi externe
a poporului respectiv.Conţinutul principiului egalităţii suverane a statelor este format din anumite
drepturi şi obligaţii care le revin.Din acest principiu decurg următoarele drepturi ale statelor:
dreptul lor la personalitate internaţională, dreptulstatului de a i se respecta integritatea teritorială,
dreptul inerent la legitimă apărare, dreptul de a-şi stabili
singur sistemul său economic, cultural şi normativ, dreptul de a defini şi conduce in mod liber relaţiile
sale cu altestate conform dreptului internaţional, dreptul de a aparţine sau nu organizaţiilor
internaţionale, de a fi sau nu parte la tratate bi sau multilaterale, dreptul de participa la conferinţe
internaţionale, dreptul de legaţie activă şi pasivă etc. Acest principiu mai prevede insă şi unele
obligaţii pentru state cum ar fi respectarea suveranităţiialtor state, să respecte personalitatea
internaţională a celorlalte state şi să indeplinească cu bună credinţăobligaţiile

28
 sale internaţionale.Afară de aceasta, acest principiu mai presupune că toate statele indiferent de
factorii geopolitici au aceleaşidrepturi şi obligaţii fundamentale aşa cum rezultă din dreptul
internaţional cum ar fi egalitate de capacitate juridică a statelor de a dobandi drepturi şi de a-şi
asuma obligaţii pe plan internaţional, participarea statelor incondiţii de
egalitate la crearea dreptului internaţional, la conferinţe internaţionale, la organizaţii internaţionale
precum şi aplicarea in mod egal a dreptului internaţional tuturor statelor. Astfel, este necesar să
precizăm căegalitatea in drepturi ca principiu care decurge din cel al suveranităţii statelor, nu
presupune egalitatea de factointre state, ci doar capacitatea egală din punct de vedere juridic de a
dobandi drepturi şi obligaţii in relaţiileinternazionale.La fel ca si in alte principii,aici se cunosc
exceptii:1.procedura de votare pe chestiuni de fond a Conciliului de Securitate a ONU2.votul ponderat
din cadrul FMI si ConsiluL UE(proportional cu marimea teritoriului,nr. populatiei si PIB seacorda
voturi suplimentare)
Subiectul II: Frontiera de stat în Dreptul Internațional Public
2.1 Definiti notiunea de frontiera de stat
Frontiera de stat-este linia ce desparte pe uscat si pe apa teritoriul de stat de teritoriile statelor
vecine,iar in planvertical delimiteaza spatiul aerian si subsolul de spatiul aerian si subsolul statelor
vecine.
2.2 Formulati criteriile de clasificare a frontierelor de statFrontierele de stat se clasifică:A. După
natura lor, in:a) naturale, care se stabilesc ţinandu-se seama de anumite particularităţi geografice, cum
ar fialbia unor rauri sau fluvii, munţi, văi, litoralul
mării; b) geometrice sau convenţionale, care sunt linii mai mult sau
mai puţin drepte, care despartteritoriile statelor;c) astronomice, la stabilirea cărora sunt folosite
paralelele sau meridianele.B. După elementele componente ale teritoriului, in:a) terestre, care despart
uscatul dintre două sau mai multe state. In funcţie de particularităţileterenului ea poate urma linia
crestelor munţilor, mijlocul văilor sau poate fi stabilită, in linie dreaptă, geometric sau astronomic; b)
fluviale, separă in două părţi apele unui fluviu situat intre teritoriile a două state. Frontierele fluviale
sestabilesc in funcţie de particularităţile apelor de frontieră. In cazul fluviilor nenavigabile, frontierele
sestabilesc pe linia mediană a fluviului. In cazul fluviilor navigabile, linia de frontieră se consideră
linia denavigaţie (farwatter) sau linia celor mai mari adancimi (thalweg), linii care de fapt in cele mai
multe situaţiicoincid. In cazul in care fluviul are
mai multe braţe, frontiera se stabileşte pe braţul principal.In situaţia in care fluviul işi schimbă treptat
cursul, frontiera se stabileşte pe talvegul noului curs. Dacă fluviulişi schimbă albia, frontiera rămane
pe albia veche,
fluviul devenind apă interioară a statului pe teritoriul căruiase găseşte noua albie. Pe podurile care
leagă două state frontiera se stabileşte pe mijlocul
podului, dacă intrecele două state nu există o altă inţelegere.Aceeaşi regulă se aplică şi in cazul unor baraje de
apă de frontieră.In situaţiile in care intre teritoriile statelor se află lacuri sau mări inchise, frontiera se
fixează pe linia careuneşte punctele de uscat cele mai avansate ale frontierelor comune sau pe mijlocul
lacurilor sau mărilor.Un regim juridic special il au mările interioare adiacente mai multor state. Un
exemplu unical il serveşte astăziMarea Caspică, al cărei litoral este impărţit intre Federaţia Rusă,
Kazahstan,Iran, Azerbaidjan şiTurkmenistan;339c) maritime, reprezintă liniile exterioare ale mării
teritoriale, stabilite de state, prin acte unilaterale sau pe bazaconvenţională cu statele vecine;(plus
desenul din caiet privitor la fr. de stat)d) aeriene, separă spaţiile aeriene ale statelor prin linii
perpendiculare care pornesc de lafrontierele terestre sau acvatice in
sus pană la limita interioară a spaţiului cosmic (aproximativ la distanţa de100-110 km deasupra
nivelului mării).e)frontiera in sub sol-linia perpendiculara proiectata in jos de pe linia frontierei
terestre si acvatice pina undeajung mijloacele tehnice de care dispune statul respective
2.3Evaluati procesul de stabilire a frontierelor de stat
In plan juridic, frontierele se stabilesc prin acorduri incheiate intre statele vecine. Fixarea
frontierelor insă practic se face prin două operaţiuni distincte: delimitarea şi demarcarea.
Delimitarea este o operaţiune politicăşi juridică care constă in identificarea direcţiei principale şi

29
 descrierea amănunţită in cuprinsul tratatuluiincheiat in scopul stabilirii frontierei, a traseului
acesteia.Demarcarea este operaţiunea propriu-zisă de stabilire pe teren
a celor convenite in textul tratatului. Aceastăetapă se realizează de comisii mixte formate de
reprezentanţii statelor părţi la tratat şi au ca atribuţii stabilireatraseului frontierei şi fixarea semnelor
de demarcare, intocmirea documentelor ce consemnează infăptuireaacestei operaţiuni, rezolvarea
unor probleme legate de intreţinerea frontierei, a drumurilor de acces etc.Ulterior,in dependenta de
anumite circumstante poate interveni si redemarcarea.De asemenea,statele potrealiza si o rectificare si
anume precizarea traseului frontierei si corectarea sa in legatura cu
anumitecircumstante(denundarea,necesitatea populatiei bastinsase,etc) Regimul de frontieră se
stabileşte prin legiinterne şi cuprinde totalitatea de norme juridice şi măsuri privind paza şi
supravegherea frontierei,
controlul pentru trecerea frontierei, activităţile desfăşurate in zona de frontieră, căile şi condiţiile de
acces, intrare, ieşire,şedere, activitatea intr-o zonă determinată a teritoriului său de la frontieră ş. a.
Regimul juridic al frontierei destat a Republicii Moldova este stabilit prin Legea privind frontiera de
stat a Republicii Moldova, adoptată la 17mai 1994,
care reglementează:a) modul de trasare şi de marcare a frontierei de stat; b) paza frontierei de stat;c)
zona de frontieră (stabilită cu o lăţime de 2 km);d) condiţiile in care se face trecerea peste frontieră a
persoanelor, mijloacelor de transport,mărfurilor şi a altor bunuri;e) condiţiile in care se pot practica
anumite activităţi (pescuitul, recoltarea produselor lemnoase şi accesorii
ale pădurii);f) imputernicirile organelor puterii de stat şi administraţiei de stat in domeniul pazei
frontierei de stat.Prin tratate bilaterale incheiate cu statele vecine urmează să fie reglementate
problemele comune de frontieră privind intreţinerea frontierei, soluţionarea litigiilor de
frontieră etc.
Testul 17
Subiectul I: Tratatul internaţional ca izvor de Drept Internaţional Public
1.1Definiţi noţiunea de izvor de DIP
Izvorul de drept internaţional public poate fi definit ca fiind un instrument juridic (tratatul sau
cutumainternaţională), care dau formă exterioară normelor juridice internaţionale, prin acordul de
voinţă al subiectelor dreptului internaţional public, in primul rand statele.---mijloace de determinare
a normelor de drept rezultate din acordul de vointa a statelor.
1.2 Analizaţi tratatul internaţional ca izvor de Drept Internaţional PublicIncepand cu perioada
interbelică şi in special după cel de-al doilea război mondial, tratatul internaţionalreglementează
majoritatea domeniilor vieţii internaţionale.Tratatul internaţional reprezintă un izvor principal
aldreptului internaţional public şi, este cel mai important in reglementarea relaţiilor dintre subiectele
dreptuluiinternaţional. O primă consacrare juridică a tratatului internaţional o putem remarca in
Convenţia de la Vienadin anul 1969 cu privire la dreptul tratatelor, care a recunoscut „rolul
fundamental al tratatelor in istoriarelaţiilor internaţionale şi … importanţa din ce in ce mai mare a
tratatelor ca izvor al dreptului internaţional şica modalitate de dezvoltare a cooperării paşnice intre
naţiuni,oricare ar fi regimurile lor constituţionale”.Convenţia de la Viena (1969) nu exclude nici
posibilitatea incheierii tratatelor in “formă nescrisă”, adică orală(aşa- numitele gentlemen’s
agreements). Acestea insă ţin mai degrabă de domeniul trecutului decat de present.
1.3 Argumentaţi formele şi
elementele tratatelor Exista 2 forme pricipale de tratate: scrise si verbale. Datorita prioritatii sale
forma scrisa a devenit dominantain practica internationala. Multe tratate contin dispozitii detaliate,
uneori cu utilizarea unor indici numerici,formule, harti etc.Tratatele scrise au o foarte mare
importanta la delimitarea frontierilor cu statele vecine. Cutoate acestea nici acordurile incheeate in
forma verbal nu au disparut din practica statelor.
Ele erau utilizate pentru a schimba rangul unei misiuni diplomatice din legatie in ambasada, fie
pentru stabilirea relatiilor diplomatice.Denumirea acordurilor orale este gentlemen’s agreements.
Doctrinarii au pareri diferite cu privirela natura juridical a acestor tratate: unii le recunos cu aceeasi
valoare juridica ca si tratatele scrise iar altii leneaga acest caracter.Elementele tratatelor international
se impart in esentiale si accesorii. Elementele essential sunt: partilecontractante, acordul de vointa al
30
 partilor, obiectul si scopul tratatului.Partile contractante trebuie sa fie intotdeauna statele,
organizatile international interguvernamentale
sau alteentitati carora le este caracteristica calitatea de subiect de drept international.Acordul de
vointa a partilor trebuie sa fie liber si neviciatObiectul il formeaza drepturile si obligatiile partilor
create prin normele stabilite de tratat. Obiectul trebuie safie licit si realizabil.Scopul reprezinta
obiectivele urmarite de partile contractante prin incheerea contractului.
Subiectul II: Misiunile diplomatice
2.1 Definiţi noţiunea misiunii diplomatice
Misiunea-treaba incredintata cuiva ,sarcina cu
acre este investita o persoana ,calitatea care i se atribuie pt a oindeplini.-- poate fi şi funcţia, şi rolul,
precum şi ansamblul de activităţi specific funcţiei sau rolului.Misiunilediplomatice sunt îndeplinite
de agenţi diplomatici,demnitari şi funcţionari ai statului.
2.2 Formulaţi structura
şi competenţa misiunilor diplomaticePe baza practicii internaţionale se poate vorbi de următoarea
schemă a misiunii diplomatice: cancelaria, secţia politică, secţia economică şi comercială, biroul
militar, secţia sau
biroul cultural, secţia sau biroul de presă,secţia consulară.Cancelaria ocupă locul principal în misiunea
diplomatică. Aici se primesc, sunt pregătite şi trimise toatedocumentele care cad în competenţa şefului
de misiune, unde se coordonează munca tuturor celorlalte secţii.Secţia economică şi comercială vizează
dezvoltarea relaţiilor economice, în general, a celor comerciale înspecial, între cele două state.Secţia ataşatului
cultural este de dată relativ
mai recentă şi se ocupă de cunoaşterea şi afirmarea culturală înexterior, dar şi procesul invers.Biroul
ataşatului militar are atât funcţii de reprezentare, dar şi de observare, precum şi colaborare în
acestdomeniu.Competenţele misiunilor diplomatice aşa cum reiese din art. 3 al Convenţiei de la Viena
constau în special în:A reprezenta statul acreditant în statul acreditar;A ocroti în statul acreditar
interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi
în limitele administrate de dreptulinternaţional;A duce tratative
cu guvernul statului acreditar;A se informa prin toate mijloacele licite
despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi araporta cu privire la aceasta statului
acreditant;A promova relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţii economice culturale şi ştiinţifice între cele
două state.
2.3Evaluaţi funcţiile misiunii diplomatice permanente
Cele mai importante funcţii ale misiunilor diplomatice sunt:1)Funcţia de negociere ţine prin excelenţă
de esenţa activităţii diplomatice. Prin ea se apără interesele ambelor state încercând a se pune de
acord, a găsi puncte de interes comun în probleme bilaterale sau multilaterale. Demulte ori
negocierea este sinonimă cu diplomaţia.2)Reprezentarea se manifestă prin participarea agenţilor
diplomatici la evenimentele
vieţii publice,simbolizând statul acreditant, atitudinea de aprobare pe care acesta o adoptă faţă de
momentele semnificativeale vieţii publice din ţara de reşedinţă

3) Funcţia de observare şi informare. Observarea îi permite agentului diplomatic să se

informeze şi să trimităguvernului său
rapoarte periodice.4)Funcţia de cooperare internaţională vizează realizarea de raporturi cât mai bune,
menţinerea unei atmosferecât mai amicale, contribuţia la colaborarea internaţională pe toate
planurile.5)Funcţia de protejare a intereselor statului acreditant şi a cetăţenilor acestuia, a persoanelor
fizice şi juridice.6)Funcţia consulară. Este o practică de
dată relativ recentă, în doctrină interpretându-se că statul acreditant poate înfiinţa în ambasadă o
secţie consulară, fără a cere autorizarea statului acreditar.
Testul 18
Subiectul I: Încheierea tratatelor internaţionale
1.1 Definiţi noţiunea de împuterniciri pentru încheierea tratatelor internaţionale.Împuternicirile
pentru incheerea tratatelor internationale sunt niste functii exercitate de catre o categorie de persoane
31
 care sunt imputernicite prin constitutie si alte acte normative in vedere incheerii unui
tratatinternational cu scopul de
a reprezenta interesele statului.
1.2 Analizaţi stadiile şi fazele încheierii tratatelor internaţionale.Fazele de incheere a unui tratat
international sunt:Manifestarea de vointa de a incheea un tratatPregatirea si adoptarea textului tratatului.
Tratatele bilateral sun pregatite si adoptate prin canale diplomatice pe cind tratatele multilaterale
sunt pregatite de organul de lucrul a organizatiei internationale sau de catrecomitetul de lucrul
a conferintei internationale. Adoptarea se face in baza votarii, de regula tratatul multilateralse
adopta cu votul majoritatii calificate(2/3;3/4)Stabilirea auteticitatii textului tratatului. Auteticitatea
indica faptul ca textul este veridic, definitiv si nu poate fimodificat. Este o faza importanta realizata
prin urmatoarele instrumente:1) semnarea,
2)semnarea adreferendum ( are loc numai atunci cind reprezentatul nu are deplinele puteri pentru
participare fazelor incheeriitratatului) si este o semnatura definitive.parafarea- semnarea
reprezentatilor pe fiecare pagina sau la sfirsitul textul tratatului.exprimarea consimtamintului la
obligatiunile tratatului care se face prin ratificare
sau semnare,acceptarea,aprobarea,confirmarea. In practica se mai intilnesc si subfaze ca: depozitare,
inregistrarea, publicarea.
.1.3 Formulaţi modalităţile de exprimare a consimţămîntului de a se lega
prin tratat.Modalitatile de exprimare a consimtamitului de a fi legat prin tratat sunt:Semnarea are
de regula ca effect autentificarea tratatului elaborate prin negocieri.Schimbul instrumentelor care
constitue un tratat
la fel reprezinta o modalitate de exprimare a consimtamintuluistatelor de a se angaja printrun tratat
international atunci cind: a) instrumentele prevad ca schimbul lor va aveaacest effect, sau b)este
stabilita pe alta cale ca aceste state convin ca schimbul de instrumente sa
aiba acesteffect.Rtificarea- exprimarea consimtamitului unui stat
prin intermediul autoritatilor sale competente de a fi legat printr-un tratat international care este
semnat de reprezentantii sai.Aprobarea (acceptarea) reprezinta o modalitate de exprimare a
consimtamitului statului de a fi parte la aceletratate care nu necesita sa fie ratificate dar care prevad
aprobarea lor.
Subiectul II: Marea teritorială şi apele interioare maritime
2.1Definiţi noţiunea de mare teritorială şi ape interioare maritime.
Marea teritoriala este fisia adiacenta apelor maritime interne,apelor arhipelagice
cu latimea de pana la 12 milemarine asupra careia statul riveran isi exercita suveranitatea deplina si
exclusiva.la limita exterioara a mariiteritoriale se instituie frontiera statului riveran.Apele interioare
marine –sunt suprafete acvatice maritime sau oceanice situate intre tarmul ununi stat si liniade
baza de la acre se masoara latimea marii teritoriale.
2.2 Analizaţi regimul juridic al apelor teritoriale.
Marea teritorială este partea de mare adiacentă ţărmului, până la o anumită distanţă în larg,
considerată cafăcând parte din teritoriul de stat şi supusă deci suveranităţii statului riveran,
suveranitate care se extinde şiasupra spaţiului aerian de deasupra mării teritoriale, precum şi asupra
solului şi subsolului acesteia Regimul juridic al mării teritoriale este stabilit prin legislaţia internă a
statului riveran,ţinându-se cont de prevederiledreptului internaţional Reglementarea navigaţiei în
marea teritorială de către statul riveran are ca scopasigurarea securitatii traficului, separarea cailor de
navigatie, pilotajul, prevenirea abordajelor etc.Celebraformulă a lui Bynkershoek potrivit căreia
puterea unui stat se termină acolo unde se termină forţa armelor sale,a condus la fixarea lăţimii mării
teritoriale pană la o distanţă echivalentă unei impuşcături de tun Compromisulacceptat a fost
formulat de Convenţia din 1982 la art. 3 care prevede o delimitare unilaterală a mării teritoriale
In acest sens, Convenţia autorizează limita maximă de 12 mile marine, statelor revenindu-le două
metodealternative de delimitare, utilizand linia de bază normală sau linia de bază dreaptă.
2.3 Evaluaţi condiţiile de executare a dreptului de pasaj inofensiv al navelor străine în apele
teritoriale.Recunoscut la începuturile sale ca o regulă de drept cutumiar, consacrat apoi prin prima
conferinţă asupradreptului mării, trecerea inofensivă, aşa cum a fost reglementată în art.14-23
dinConvenţia de Montego-Bay,reprezintă un progres, prin prevederea unor reglementări mai
32
 detaliateşi mai clare în comparaţie cu Convenţiadin 1958 În sensul Convenţiei din 1982 trecerea este
inofensivă atât timp cât nu aduce
atingere păcii,ordinii dedrept, liniştii publice sau securităţii statului riveran. Trecerea trebuie să se
efectueze înconformitate cu prevederile Convenţiei şi alte reguli ale dreptului internaţional. Art. 18
dispune că“prin trecere se înţelegefaptul de a naviga în marea teritorială în scopul:a)de a traversa fără
a intra în apele interioare ori a face escalăîntr-o radă sau instalaţie portuară situată în afara apelor
interioare;b)de a intra în apele teritoriale sau a le părăsi, sau de a face escală într-o asemenea radă sau
instalaţie portuară, sau de a o părăsi” O precizare ce seimpune în legătură cu dreptul de trecere
inofensivă, se referă la locul încare trebuie să se afle nava înmomentul când s-ar angaja în una dintre
activităţile nepermise şianume “în marea teritorială”, deoarece numaiîn această zonă beneficiază de
dreptul de trecereinofensivă, în apele interioare neexistând un astfel de drept pentru navele străine.
Testul 19
Subiectul I: Efectele tratatului inernaţional
1.1 Definiţi noţiunea de tratat internaţional.
Definiţia juridică a “tratatului” este dată in Сonvenţia de la Viena (1969), care prin această noţiune
inţelege“un acord internaţional incheiat in scris intre state şi guvernat de dreptul internaţional, fie
că este consemnatintr-un singur instrument unic, fie in două sau mai multe instrumente conexe şi
oricare ar fi denumirea sa particulară” (art. 2 pct. 1 lit. a).
1.2 Analizaţi efectele tratatelor în timp, spaţiu şi asupra cercurilor de subiecţi.Efectele
tratatului in spatiu de regula tratatul incheeat de state sun obligatorii pentru acestea si se aplica
peintreg teritoriu fata de toata populatia. Dar exista si o serie de tratate care au obiect de
reglementare
raporturi juridice ce se instituie in cadrul unei portiuni de teritoriu a unui stat aparte ex: conv. Dela
Constantinopol cu privire la libertatea de navigatie pe Canalul Suez. Efectele asupra subiectilor desi
sunt obligatorii pentru totisbiectii de DIP in procesul de incheere a tratatelor poate participa un numar
restrins de subiecti iar ca regulatratatele creaza efecte
juridice doar pentru statele care au participat la procesul de incheere sau de aderareulterior.Efectele
tratatelor in timp incepe sa produce efecte juridice:a) la data expresa indicate in text, b)lasurvenirea
evenimentelor cum ar fi declansarea unui conflict armat, c)respectarea anumitor conditii legate
deintrarea in vigoare. Tratatele inceteaza efectele juridice: a) expirarea termenului pentru care a
incheeat daca partile nu au solicitat din timp, b) odata cu atingerea scopului, c)odata cu incetarea
anumitor evenimente pentrucare era preconizat, d) daca apare un nou trata cu acelasi obiect dar ci
dipozitii contrare.
1.3 Temeiurile de incetare
a tratatului:Abrogarea este un caz de stingerea a tratatelor international care solicita vointa
unanima a partilor. Abrogarea poate fi expresa si tacita.Anularea este modalitate de renuntare
unilaterala a unui stat la
un tratat incheiat de acesta.Denunţarea – în cazul tratatului bilateral denunţarea pune capăt unui
tratat. În cazul unui tratat multilateraldenunţarea poartă caracterul unei retrageri.La fel reprezintă
temeiuri de încetare şi:Disparitia unei parti contractante ale tratatului-ca subiect de drept
internationalExpirarea termenului de valabilitatea
a tratatuluiExecutarea complete a tratatuluiSurvenirea unei conditii rezolutorii expres prevazuta în
tratatDrept urmare a constatarii nulitatii tratatului internationalReducerea numarului de participanti
la tratatul multilateral sub numar necesar pentru intrarea in vigoare aacestuiaDrept urmare a
doptarii unor decizii obligatoriii din partea anumitor organizatii international.
Subiectul II: Metode şi mijloace de purtare a războiului
2.1Definiţi metodele şi mijloacele de purtare a războiului.Metodele de razboi
- acele modalitati folosite de parti cu sau fara folosirea mijloacelor de lupta pentruatingerea
scopuluifinal al razboiului.Mijloc de razboi -acele instrumente folosite de parti pentru realizarea
scopului final
al razboiului.
2.2 Formulaţi metodele şi mijloacele de purtare a războiului.

33
 Declaratia de la Sankt-petersburg din 11 decembrie 1868 prevedea ca violent armata nu trebuie
folosita decitimpotriva celui care
o foloseste, fiind unu din principiile de baza. Populatia civila este alcatuita din persoanecare nu
participa direct la ostilitati militare si implicit impotriva sa nu este ingradit nici un atac
derazboi.Astfel statele implicate in razboi trebuie sa aiba un singur scop legitim de slabire a fortelor
militare ainamicului.Astfel subiectii implicati intr-un razboi trebuie sa identifice cu
egzactitate obiectivele militare pe
care doreste sa le atinga si sa foloseasca numai mijloace si metode de atac strict necesare pentru
distrugereaobiectivelor militare alese.
2.3 Evaluaţi metodele şi mijloacele interzise de purtare a războiuluiMijloacele de razboi interzise
sunt: 1. Arma chimica, 2. arma biologica, 3.arma incendiara, 4. bombele caseta,5.minele
antipersonal, 6.minele capcana,
7.gloantele dium.Metodele de razboi interzise sunt:-otravirea apei surselor alimentare, -folosirea
semnelor distinctive alinamicului, comitetului international, a comitetului si semilunii rosii, -folosirea
metodelor perfide. In toateconflictele armate, dreptul beligerantilor de a alege metode
de purtare a razboiului nu este nelimitat. Esteinterzisa indreptarea atacurilor intentionate, fara
discriminare, de terorizare sau represalii impotriva populatiilor civile. De asemenea sunt interzise in
ce priveste persoanele si bunurile civile: capturarea deostatici, folosirea de scuturi umane, inrolarea
fortata in cadrul armatei inamice, represaliile, deportarea sitransferul fortat de populatie.
Testul 20
Subiectul I: Mecanisme Universale Internaţionale de protecţie a drepturilor omului
1.1 Definiţi Dreptul Internaţional al Drepturilor omului – ca ramura de Drept Internaţinal
Public
Dreptul internaţional al drepturilor omului (DIDO) constituie un ansamblu de norme şi principii
de naturăconvenţională şi/sau cutumiară care reglementează conduita statelor pentru asigurarea
respectării şi protecţieidrepturilor şi libertăţilor fundamentale fără discriminare atât pe timp de pace,
cât şi pe timp de război, precumşi care stabilesc răspunderea pentru încălcarea acestora.
1.2Analizaţi apariţia, evoluţia şi codificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului.
Dreptul international al drepturilor omului este o ramura relative tinara care a aparut in sec. XIX-lea.
Azi esteuna di cele mai codificate ramuri de DIP. Ca si orice alta ramura de drept international
dreptul international aldretorilor omului are propiiile izvoare si principii care sunt codificate in
legislatia a mai multor state.Principalele izvoare
ar fi:Declaratia universal a drepturilor omuluidin 1948,Pactul international cu privirela drepturile
civile si politice1966, declaratia islamica universala1981, Carta ONU din 1945 etc.In DIP sun
2ramuri care la prima vedere se asemana foarte mul: DI al drepturilo omului si DI umanitar.
DI al drepturilor omului reglementeaza drepturile si libertatile fundamentale cu character absolute
pe care statele sunt obligatesa le respecte pe intreg teritoriu in in toate timpurile. Iar DI umanitar
are drept
scop protectia persoanei fizicedoar in perioada conflictelor armate
.1.3Evaluaţi instrumentele universale pentru protecţia drepturilor omuluiÎn perioada imediat
postbelica eforturile comunitatii internationale au fost orientate spre crearea unui cadrunormativ si
institutional universale de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale susceptibile sa
previnaorice prejudiciu adus exercitarii de catre fiinta umana a drepturilor inerente conditiei si
dezvoltarii sale. Ele aufost create în mare parte în cadrul sau sub egida Organizatiei Natiunilor Unite si
institutiilor sale specializate.Carta Organizatiei Natiunilor Unite. Acest document, semnat în 1945 este
inedit dupa natura sa juridica: pe deo parte este actul constitutiv al ONU si se supune normelor
dreptului organizatiilor internationale, iar, pe dealta parte, este un tratat international care se supune
dreptului comun al tratatelor internationale, astfel cum afost codificat prin Conventia de la Viena
asupra dreptului tratatelor.Carta Internationala a Drepturilor Omului. Din punct de vedere formal nu
exista un astfel de document. Ceeace numim noi astazi Carta Internationala a Drepturilor Omului este
un ansamblu format din trei instrumentedistincte: Declaratia Universala a Drepturilor Omului din
1948, Pactul cu privire
34
 la drepturile civile si politicesi Pactul cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, ambele
din 1966.
Subiectul II: Strîmtorile Internaţionale
2.1 Definiţi noţiunea de strîmtoare internaţionalăStramtorile internaţionale. Din punct de vedere
geografic, stramtoarea internaţională estedefinită ca o porţiune de mare stransă intre două spaţii
terestre care pune in comunicare douăalte mări. Din punct de vedere juridic, stramtorile nu sunt luate
in consideraţie de dreptulinternaţional decat dacă ele „servesc navigaţiei internaţionale”.
2.2 Analizaţi dreptul de trecere în tranzit şi dreptul de pasaj inofensiv prin strîmtorile
internaţionale.Conform Conventiei de la Montego-Bay sunt stabilite doua moduri distinct de
trecere prin strimtorileinternational: dreptul de trecere in transit si pasajul inofensiv.Prin trecere în
tranzit se înţelege exercitarea libertăţii de navigaţie şi de survol numai în scopul unui
tranzitcontinuu şi rapid prin
strâmtoare, între o parte a mării libere sau o zona economică exclusivă şi o altă parte amării libere sau
zonă economică exclusivă. Dreptul de trecere în tranzit este recunoscut navelor şi aeronavelor tuturor
statelor fără piedici,
cu restricţia că acest drept nu se extinde asupra strâmtorilor formate între teritoriulcontinental al
unui stat şi o insulă aparţinând acestui stat, dacă există de-a lungul insulei o rută prin marealiberă
sau o zonă economică exclusivă de comoditate comparabilă. În acest caz, cerinţa continuităţii şi
arapidităţii tranzitului, totuşi, nu interzice trecerea prin strâmtoare pentru
a ajunge la teritoriul unui stat riveran,a-l părăsi sau a ieşi de acolo, sub rezerva condiţiilor de intrare
pe teritoriul acestui stat. Pasajul inofensiv s
aplică strâmtorilor folosite pentru navigaţia internaţională, dar care leagă marea teritorială a unui stat
şi o partea mării libere sau o zonă economică exclusivă a altui stat sau care sunt formate între
teritoriul continental alunui stat şi o insulă aparţinând acestui stat, dacă există de-a lungul insulei o
rută prin marea liberă sau o zonăeconomică exclusivă de comoditate comparabilă. Exercitarea
dreptului de trecere inofensivă
prin acestestrâmtori nu poate fi suspendată. În cazul
strâmtorilor internaţionale dreptul de trecere în tranzit se deosebeştede pasajul inofensiv în principal
prin recunoaşterea libertăţii de survol şi facultatea pentru submarine de a trecesub apă, ceea ce-l
aseamănă mult cu dreptul de trecere prin apele arhipelagice.
2.3 Evaluaţi regimul juridic al strîmtorilor Mării Negre.Strâmtoarea Bosfor leagă Marea
Neagră de
Marea Marmara, care la rândul ei comunică cu Marea Egee prinstrâmtoarea
Dardanele, astfel cele două strâmtori punând
în comunicare Marea Neagră şi Marea Mediterană.Ambele strâmtori se află sub jurisdicţia Turciei..
În timp de pace, navele comerciale se bucură de o libertatedeplină de trecere prin strâmtori, ziua şi
noaptea, oricare ar fi pavilionul şi încărcătura lor, fără nici oformalitate, cu excepţia controlului
sanitar, stabilit prin regulamentele turceşti la intrare în strâmtori.
Regimul juridic de trecere a navelor de război depinde de categoria şi tonajul lor. Navele uşoare de
suprafaţă, navelemici şi cele auxiliare, oricare ar fi pavilionul lor se bucură de dreptul de trecere prin
strâmtori, dar numai ziuaşi cu un preaviz dat guvernului turc pe cale diplomatic cu 8 zile
înainte, dacă e vorba de navele statelor riverane, şi cu 15 zile înainte pentru navele statelor ne-
riverane. În preaviz trebuie să fie specificate denumirea,tipul, numărul navelor, destinaţia, data
trecerii şi întoarcerii, dacă e cazul. Tonajul global maxim al tuturor forţelor navale străine, aflate în
trecere prin strâmtori, nu trebuie să depăşească, cu unele excepţii,
15.000 tone,cuprinse în cel mult două nave. Această restricţie nu se răsfrânge asupra navelor militare
aflate în avariere întimpul trecerii, care se supun, în asemenea circumstanţe, măsurilor speciale de
siguranţă dictate
de guvernulturc. Navele militare de linie cu un tonaj superior al statelor riverane au accesul prin
strâmtori cu condiţiatrecerii unul câte unul, însoţite de cel mult două torpiloare. În nici un caz,
navele de război nu
vor putea folosi, pe durata tranzitului strâmtorilor, aeronavele pe care le au

35
la bord. Submarinele militare pot trece prin strâmtoridoar ziua, în mod izolat şi să navigheze la
suprafaţă. În timp de război, în situaţia când Turcia nu este parte beligerantă, navele comerciale
beneficiază de dreptul de trecere în aceleaşi condiţii ca şi în timp de pace, iar navelor militare ale
statelor beligerante, cu unele excepţii, le este închis accesul în strâmtori. Celelalte navemilitare se
bucură de libertatea de trecere în condiţiile similare stării de pace. În cazul în care Turcia devine
beligerantă, trecerea navelor militare este lăsată total la discreţia guvernului acestei ţări, iar navele
comercialeale statelor care nu sunt în război contra Turciei se vor bucura de libertatea de trecere şi
navigaţie prinstrâmtori, cu condiţia că nu
vor ajuta în nici un mod inamicul şi vor naviga doar ziua pe şenalul indicat deautorităţile turceşti.
Acelaşi regim de trecere se menţine atunci când Turcia se consideră ameninţată de un pericol iminent
de război.
Test 21
Subiectul I: Institutia recunoasterii in DIP
1.1. Definiti institutia de recunoastere in DIP1.
act unilateral, prin care un Stat cnstata existenta anumitor fapte sau acte, care pot avea consecinte
asupradrepturilor si obligatiilorsale sau asupra intereselor sale politice, si declara espres sau admite
implicit caacestea constituie elemente pe care se vor baza relatiile sale juridice viitoare in raport cu
noua entitate sausituatie2. “procedeu”
prin care un subiect de drept internaţional, in mod special un stat, care nu a participat la naştereaunei
situaţii sau la adoptarea unui act, acceptă ca acea situaţie sau act să-i fie opozabile; adică admite
caefectele juridice ale acestora să i se aplice3. reprezinta actul declarativ dar nu constitutiv, constata
existenta unui Stat care exista ca effect al crearii nu carezultat al actului de recunoastere
1.2 Analizati subiectii, tipurile si
formele recunoasteriiSubiecti ai recunoasterii pot si numai statele, iar situatiile cind e necesara
recunoasterea sunt: crearea unui noustat, instalarea unui nou govern, statutul de
neutralitate.Recunoaşterea poate imbrăca două forme, şi anume:- recunoaşterea expresă -se face
printr-un act special al organului de stat competent, act unilateral – declaraţiesau notificare formală
– adresată noului stat, prin care se exprimă in mod cert intenţia de a-l recunoaşte ;- recunoaşterea
tacită- este cea care se poate deduce din faptele concludente ale unui stat, cum ar fi stabilireade
relaţii diplomatice, incheierea unui tratat bilateral, care reglementează problema
generală, fără a enunţarezerve in privinţa recunoaşterii, şi este practicată de statele latino-americane,
mai simplu spus e manifestata prin
atitudinea statului fata de entitatea pe care o recunoaste.In privinta formelor recunoaterii au fost
expuse 2 teorii:teoria lui Tobar guvernele ajunse pe cale neconstitutionala la putere nu trebuie
recunoscuteteoria lui Estrada- guvernele ajunse pe cale neconstitutionala la putere trebuie
recunoscute tacit
De fapt recunoasterea guvernelor nu presupune recunoastere expresa sau tacita ci vizeaza doar
guverneleajunse la putere pe cale neconstitutionala. Recunoasterea guvernelor atrage automat
recunoasterea statului, pecind recunoasterea statului nu ekivaleaza numaidecit cu recunoasterea
guvernului respectiv.Tipuri ale recunoasteriiDin punctul de vedere al efectelor pe care le produce,
recunoaşterea este:- de jure, de facto, ad hocAtat recunoaşterea de jure, cat şi recunoaşterea de facto,
se exprimă prin actul oficial al statuluide la care emană recunoaşterea. Deosebirea dintre aceste
forme constă, in general, in intindereaefectelor juridice
ale recunoaşterii.1. in cazul recunoaşterii de facto, relaţiile dintre statul care recunoaşte şi cel
recunoscut suntmai restranse ca intindere, avand un caracter nestabil şi provizoriu, in sensul că ea
operează indomeniile consimţite de către statul care o acordă (cooperare economică
internaţională).*este un mod de recunoastere incomplet, constituind o fază premergătoare pentru
recunoaştereade jure, nu e definitiva, poate
fi revocată.*e acordata pt anumite motive: indoieli despre viabilitatea noului stat, ori reţinere din
partea noului stat de aaccepta obligaţii in baza dreptului internaţional sau refuzul acestuia de a
rezolva probleme proeminente.2. Recunoaşterea de jure a unui stat este completă
şi definitivă, irevocabilă, deoareceefectele ei se sting numai odată cu incetarea calităţii de subiect de
drept al statului recunoscut.*are ca efect recunoaşterea deplină a personalităţii juridice a noului stat, a
36
 tot ceea ce rezultă din exercitareasuveranităţii acestuia, precum şi stabilirea de relaţii internaţionale in
diferite domenii, in mod special arelaţiilor diplomatice şi consulare, incheierea de tratate bilaterale
etc.3. recunoasterea ad hoc- are loc cind se desfasoara un eveniment international si are efecte jur
limitate in timp.
1.3 Analizaţi efectele recunoaşteriiActul recunoaşterii este doar un act de suveranitate prin care
un stat constată apariţia unui altstat ca subiect dedrept internaţional, deoarece statul nou apărut este
subiect al dreptului internaţional public din momentulapariţiei sale şi nu din cel
al recunoaşterii sale de către celelalte stateEfectul recunoaşterii este că statul recunoscut devine
subiect deplin înraporturile sale cu statele care l- aurecunoscut, cu toate consecinţele care decurg
dinaceastă calitate, putând să-şi exercite drepturile şi să-şi asumeobligaţiile internaţionale specifice
statelor, intre statul ce recunoaste si cel recunoscut se stabilesc relatiidiplomatice- efectul normal al
recunoasterii. Totusi ar trebui
de remarcat ca recunoaşterea este o condiţie astabilirii relaţiilor diplomatice,dar nu antrenează
în mod obligatoriu aceste relaţii, adica nu este un efectobligatoriu.
Subiectul II: Interpretarea tratatelor international
2.1 Definiti interpretarea tratatelor international
Interpretarea unui tratat reprezinta operatiunea intelectuala prin care se determina sensul unui cuvint
sau alunei expresii, prin care se lamuresc exprimarile ambigue sau obscure ale unei dispozitii
2.2 Analizati metodele si formele
de interpretare a tratatelor internationaleDistingem 2 moduri
de interpretare a tratatelor: internationala si internainterpretarea internationala- in dependenta
de autoritatea competenta pt interpretare poate fiautentica- facuta de partile contractante ale
tratatului. Poate fi expresa- facuta la momentul incheierii tratatulu, prin
clauze interpretative inscrise in cuprinsul tratatului, tacita-decurge din practica concordanta a
statelor inaplicarea prevederilor unui
tratat international. jurisdictionala-efectuata de tribunalele arbitrale
sau instante de judecata internationale (CIJ, CJCE), in cazul incare partile nu pot ajunge la un accord
asupra interpretarii tratatului.are forta obligatory doar pentru partileaflate in diferendfacuta de catre
organizatiile internationale –nu au character obligatoriu2. interpretarea interna- se impune doar
organelor statului in cauza, nu si altor state parti la tratat.poate fi ointerpretare guvernamentala
interna facuta de autoritatile publice guvernamentale, competente in domeniulrelatiilor externe, sau
poate fi efectuata de catre instantele de judecata ale statelor parti
2.3Formulaţi principalele reguli de interpretare ale tratatelor internationale:Sunt codificate in
prevederile Conventiei de la Viena(1969) reguli generalesa fie de buna credinta-interpretarea sa aiba
in vedere ce partile au vrut sa spuna in realitatesens obisnuit al termenilor tratatului-
sa se tina cont de semnificatia uzuala a cuvintelor, cu exceptia cazurilor cind sunt utilizate in sens
specialinterpretarea termenilor tratatului sa se faca in contextul lor-fraza, alineatul partea din
tratat(preambul, anexe)interpretare in lumina obiectului si scopului sau- raportarea interpretarii la
sensurile si scopurile pe care partilele’au avut in vederereguli speciale stbilite de practica
conventionala international
regula sensului clar- se vor interpreta doar acele prevederi care sunt neclareneadmiterii
interpretarii termenilor in sens absurd sau national-in contradictie cu contextul, obiectul,
scopultratatuluiregula efectului util- interpretarea sa produca un effect util asupra aplicarii
tratatului, sa nu’l faca faraeffect(nul)

Test nr. 2
Subiectul I: Rezerve la tratate internaţionale
1.1 Definiţi noţiunea rezervei
Potrivit Convenţiei de la Viena (1969) rezerva=o declaraţie unilaterală, făcută de un stat atunci cand
semnează,ratifică, acceptă sau aprobă un tratat, ori aderă la acesta, prin care urmăreşte să excludă
sau să modifice efectul juridic al unor dispoziţii din tratat cu privire la aplicarea lor faţă de statul
respectiv.*un mijloc ce permite statelor care nu sunt
37
de acord cu toate prevederile unui tratat să devinătotuşi părţi la acesta.
1.2Analizati conditiile în care pot fi formulate rezerveArticolul 23
al Convenţiei din 1969 inaintează următoarele cerinţe faţă de formularea rezervelor:1) rezervele
trebuie să fie formulate in scris şi comunicate statelor contractante şi altor state careau calitatea să
devină părţi la tratat. Retragerea rezervelor trebuie, de asemenea, făcută in scris;2) rezervele sunt
formulate cu ocazia semnării tratatului, ratificării, aprobării sau acceptăriisale, ori in momentul
aderării.3) Statele parti pot accepta(acceptarea poate fi expresă sau tacită ) rezerva ce le’a fost
notificata sau formulaobiectii fata de aceste. Neformularea de obiecţii timp de 12 luni de la
notificarea rezervei =acceptare tacită.Retragerea obiecţiei la o rezervă necesită formularea ei in
scris.Conditii in care sa fie admisa formularea unei rezerve:1) rezerva să nu fie interzisă de tratat;2)
rezervele să nu se refere la acele dispoziţii ale tratatului, la care in mod expres este exclusă
posibilitatea formulării de rezerve;3) rezervele să se refere la acele dispoziţii ale tratatului, la care in
mod expres este prevăzută posibilitatea formulării de rezerve;4) rezervele să nu fie incompatibile cu
obiectul şi scopul tratatului.
1.3 Evaluaţi efectele pe care le produce rezervaRezervele au drept scop producerea unor
modificari in
cadrul raporturilor stabilite inttre state. In funcţie deatitudinea adoptată faţă de statul rezervatar din
partea celorlalte state părţi aleunui tratat internaţional, apar mai multe efecte. In calitate de efecte
putem specifica
ca se stabilesc raporturileconvenţionale intre state:1) intre statul care a formulat una sau mai multe
rezerve şi statele care le-au acceptat continuăsă acţioneze tratatul, cu precizarea că in ceea ce priveşte
articolele faţă de care au fost formulaterezerve, dispoziţiile care leagă aceste state sunt cele
modificate conform rezervelor;2) intre statul rezervatar şi statele care au formulat obiecţii la rezerve,
in dependenţă de atitudineadiferită a acestora din urmă, se pot crea două posibile grupuri de
raporturi:a) statele care au formulat obiecţii la rezerve pot accepta ca restul dispoziţiilor
tratatului,neafectate prin rezerve, să se aplice intre ele şi statul
rezervatar; b) aceleaşi state pot insă, ca prin obiecţiile lor la rezerve, să refuze aplicarea in
intregime atratatului in raporturile dintre ele şi statul autor al rezervelor.3)Tratatul internaţional,
la care s-au făcut rezerve, se aplică in intregime, intre părţile contractante care n-auformulat
rezerve.
Subiectul II: Dreptul Internaţional extraatmosferic
2.1 Definiţi DI extraatmosferic ca ramura DIPDr extraatmosferic= ansamblu de norme jur si
principii ce stabilesc regimuul juridic al sp extraatmosferic,inclusive lunii si altor corpuri ceresti,
regimul jur al obiectelor cosmice precum si principiile de cooperare aleStatelor in vederea exploatarii
si explorarii
sp cosmic
2.2 analizati istoricul si codificarea dreptului extraatmosfericPrimele explorari si
investigatii ale spatiului cosmic
s’au initiat in 1957 prin lansarea primului satelit artificialal pamintului, si se initiaaza in acest sens
necesitatea elaborarii unor principii si norme juridice ce vor reglementa relatiile intre state in
privinta sp cosmic si activitatilor spatiale. Un rol principal in acest sens l’aavut ONU
prin infiintarea Comitetului pt utilizarea pasnica a spatiului cosmic, care elaboreaza o serie de acte
normative internationale ce formeaza cadrul legal al DI al spatiului cosmic, activitate
reglementata si inlegislatiile nationale ale statelor ce participa la explorarea si utilizarea
cosmosuluisi corpurilor
ceresti.Pentru a desfasura codificarea dreptului extraatmosferic trebuie sa evidentiem care sunt
izvoarele acestui drept,in primul rind sunt aceleasi ca si ale DIP, desigur avind si izvoare specifice.
Locul de izvor principal il ocupatratatele internationale multilaterale care consacra normele de baza ale DI cosmic
, care se aploica atit statelor cit si organizatiilor internationalePrincipalele tratate internationale ce regl
acest drept sunt: —
„Tratatul cu privire la principiile care guvernează activitatea sta telor in materia de exploatare şi
utilizare aspaţiului cosmic, inclusiv al Lunei şi altor corpuri cereşti”, din 27 ianuarie 1967 (in vigoare
din 10 oc tombrie1967, denumit pe scurt „Tratatul cu privire la spaţiul cosmic”” din
38
1967); — „Acordul cu privire la salvarea astronauţilor, reintoarcerea lor şi restituirea obiectelor
lansate in spaţiulcosmic”, din 22 aprilie 1968 (In vigoare din 3 decembrie 1968, denumit pe scurt –
„Acordul cu privire lasalvarea astronauţilor din 1968”); — „Convenţia cu privire
la răspunderea internaţională pentru dau nele provocate
de obiectelespaţiale”, din 29 martie 1972 (in vigoare din l septembrie
1972, denumită pe scurt – „Convenţia cu privire la răspunderea internaţională din 1972”);810 —
„Convenţia asupra inregistrării obiectelor lansate in spaţiul cosmic”, din 14 ianuarie 1975(in vigoare
din 15 septembrie 1975, denumită pe scurt – „Convenţia cu privire la
inregistrarea obiectelor cosmice din 1975”); — „Acordul cu privire la guvernarea activităţilor statelor
pe Lună şi celelalte cor puri cereşti”,din 18 decembrie 1979 (in vigoare din 11 iulie 1984, denumit pe
scurt – „Acordul cu privire la activitatea pe Lună şi celelalte corpuri cereşti din 1979”).Un rol nu mai
putin important il are si cutuma- aceasta ocupind un rol second dupa tratate, cit si importantadeosebita
mai au si rezolutiile Adunarii Generale ONUInca de la inceput dr cosmic a avut pronuntat character de
universalitate, fiind aplicabil atit statelor cit sicelorlalte subiecte ale sale. Are character profund
umanist si pasnic, fiind de la bun inceput dr al pacii sicolaborarii internationale in folosul intregii
omeniri, este un dr originar si autonom in cadrul DIP
2.3 evaluati principiile dr extraatmosfericPrincipiile acestui dr au fost consecrate in Tratatul cu
privire la spatiul cosmic 1967, stind la baza regimului juridic al activitatiii spatiale a statelor si
organizatiilor internationale, a spatiului cosmic si corpurilor ceresti.Acest tratat totusi se limiteaza
doar la enumerarea principiilor neprecizind continutul si ndefinind notiunile de baza ale Dr cosmic,
insa
aspectul lacunar ale prevederilor tratatului cosmic au fost completate prin adoptareade noi tratate
privind activitatile cosmice si spatiale, elaborate
la initiative Adunarii gen a ONU.Pr folosirii cosmosului exclusive
in scopuri pasnice- prevazut in multe tratate, stabileste oblige statelor de adesfasura activitati
cosmice in interesul mentinerii pacii pr explorarii
si folosirii cosmosului spre binele si in interesul tutror tarilor, intregii omeniri- specifica
obligestatelor de a se asigura ca de rezultatele activitatii cosmice vor beneficia toate tarile si
popoarele, acest pr implica
colaborarea cit mai strinsa in activitatea spatiala a statelor princ libertatii de explorare si folosire a
cosmosului de catre toate Statele-de aici decurg mai multe dr pt state siOrganiz Internat,: dr de a
desfasura acitivitati
pasnice in cosmos, dr lde acces in conditii de egalitate, in spatiulcosmic sip e corpurile ceresti, dr la
libera exploatare si folosire a cosmosului, dr de a avea acces la rezultateleactivitatii stiintifice
spatiale…pr neadmiterii apropriatiunii cosmosului-tratatul din 1967 prevede ca spatiul cosmic si
corpurile ceresti nu potface obiectul apropriatiunii nationale din partea statelor prin proclamarea
suveranitatii lor, prin folosinta sau altmijlok. De aici reiese interdictia si obligatia statelor de a nu’si
extinde suveranitatea
lor asupra spatiului cosmicsi corpurilor ceresti pr pastrarii jurisdictiei si proprietatii statului de
lansare asupra obiectelor cosmice si a ekipajelor-pt ca S saeercite dr de proprietate juridical asupra
unui obiect spatial e necesar ca acesta sa fie inregistrat in registrulacelui stat.de aici reiese obligatia
de a inmatricula obiectelecosmice lansate de ele in registrul lor national pr cooperarii internationale
in activitatea cosmica-se tine cont de interesele corespunzatoare ale tuturor celorlalte state parti la
tratat pr interzicerii contaminarii cosmosului si de a produce skimbari nocive in mediiul terestru-
trebuie sa evitecontaminarea daunatoare a spatiului cosmic si corpurilor ceresti cit si skimbarile
nocive in mediul terestru, caurmare a introducerii substantei extraterestre pr raspunderii
internationale a statelor pt intreaga activitate spatiala-toate statele poarta
raspundereinternationala pt activitatile nationale in cosmos indifferent daca ele sunt desfasurate de
organeguvernamentale sau neguvernamentale pr considerarii astronautilor ca trimisi ai omenirii-
rezulta obligatia principala pt state de a proteja si ajutaastronautii, in az ca ei se afla in primejdie, au
aterizat fortat pe teritoriul altui stat decit cel de lansare sau auaterizat fortat in alta zona a oceanului
decit unde erau asteptati

39
Test nr. 23
Subiectul I: Regimul de navigație pe Dunăre
1.1Definiti notiunea de fluviu international*
in acceptiunea juridical subintelegem acel curs de apa ce strabate teritoriul a doua sau mai multe state
din punct de vedere economic.* cursuri de apa ce separa sau traverseaza teritoriiloe mai multor state,
care sunt navigabile pina la varsarea lor in mare sau ocean
1.2Analizati evolutia istorica si codificarea regimului de navigatie pe DunareDunarea a constituit
obiect al expansiunii si dominatiei din partea marilor puteri.La congresul de la Viena a fost
recunoascuta drept fluviu international. Pentru priam data regimul generalinternational de navigatie pe
Dunare a fost stabilit prin Tratatul de la Paris din 1856 prin care se instituie principiul libertatii de
navigatie si Comisia Europeana a Dunarii.A doua etapa afost adoptarea Conventiei Dunarii in cadrul
conferintei de la Paris 1921 prin care se instituielibertatea de navigatie care e asigurata cu obligatia
Statului de a acorda egalitate de tratament pentru toatenaveleRegimul actual al Dunarii e reglementat
de Conventia de la Belgrad 1948, prevederile careia se aplica portiuniinavigabile a Dunarii de la
Ulm(RFG) pina la Marea Neagra, prin canalul Sulina (Romania)*Navigatia pe dunare e libera pentru
cetatenii, navele comerciale, marfurile tuturor statelor in conditii deegalitate*navele au dreptul de
stationare, procedure de incarcare+descarcare, sa imbarce/debarce calatori, sa seaprovizioneze cu
combustibil, alimente* navele militare ale statelor rivverane eu dreptul de
a naviga doar pe portiunea de fluviu cuprinsa intregranitele proprii, in afara acestora- doar pe
baza de intelegere* navelor miliatare ale statelor neriverane le e interzisa navigatia pe
Dunare*Administratiile fluviale speciale au misiunea de a executa lucrari hidrotehnice pt
imbunatatirea navigabilitatiiDunarii in anumite sectoare* atributiile Comisiei Dunarene sunt de
coordonare si recomendare, consultare si uniformizare
1.3 evaluati structura si functiile Comisiei DunariiComisia Dunării, organ cu competenţă
generală asupra intregului fluviu, a fost create prin Tratatul de la Parisdin 1856, initial avea doar
atributii tehnice, apoi atributii
de elaborare a regulamentului de navigatie fluviala,stabilirea si perceperea taxelor de la vasele in
trecere pe Dunare, sanctionarea contraventiilor savirsite pedunareComisia Dunării, alcătuită din
reprezentanţii statelor riverane, cate unul din partea fiecărui stat, a avut iniţialsediul in oraşul Galaţi
(Romania), iar din 1957 sediul acesteia a fost stabilit la Budapesta.Atributiile acesteia sunt in general
de coordonare si recomandare, de consulatre si uniformizare . in baza propunerilor si proiectelor
statelor riverane stabileste planul general al lukrarilor in interesul navigatiei,desfasoara studii de
uniformizare a regulilor de navigatie si supraveghere fluviala, face recomandari statelor sitransmite
materialul documentar necesar pentru elaborarea de catre fiecare stat riveran a regulamentului
denavigatie, coordoneaza serviciile hidrometeorologice pe Dunare, publica pentru nevoile navigatiei
harti siatlaseComisia se bucura de personalitate juridical iar membrii ei de imunitate diplomatica,
localurile, arhivele sidocumentele comisiei sunt inviolabile
Subiectul II: Crimele de război și contra umanitățIi
2.1 Definiti notiunea de crima de razboi si contra umanitatiiCrimele de război constituie o
categorie importantă de fapte penale prin care se incalcă in mod grav regulilestabilite prin tratatele
internaţionale sau cu
caracter cutumiar referitoare la modul de desfăşurare a conflictuluiarmat şi la protecţia anumitor
categorii de persoane şi de bunuri in cadrul acestuia. (asinatele inmasa,executarea
ostaticilor,jefuirea)*Termenul de crimă
de război este o expresie care desemnează incălcarea normelor de purtare a războiului decătre orice
persoană sau persoane, militare sau civilecrima contra umanitatii-Conform articolului 6 al Statutului
tribunalului de la Nurnberg constituie crime contraumanităţii: asasinatul, exterminarea, sclavia,
deportarea şi orice act inuman comis impotriva populaţiei civileinainte sau in timpul războiului,
precum şi persecuţiile pe motive politice, rasiale sau religioase, indiferent dacăincalcă sau nu legea
internă a ţării unde au fost comise.* fapte prin care se aduc importante atingeri
vieţii, integrităţii corporale fizice sau mintale – valori supreme alefiinţei umane, intr-un mod care
poate pune in pericol existenţa biologică a mai multor persoane.
40
2.2 Analizati proecsul de codificare a crimelor international

rimele internaţionale sunt infracţiunile ce reprezintă prin gravitatea lor un grav pericol social pentru
bazelecoabitării naţiunilor şi statelor, sunt fapte ce aduc atingere unor obligaţii internaţionale
esenţiale.Pentru prima oară termenul de crimă internaţională a fost utilizat in Statutul Tribunalului
militar internaţionalde la Nurnberg, conform căruia aceste se impărţeau in trei categorii:• Crime de
război;• Crime impotriva umanităţii;• Crime
contra păcii.Analiza actelor incriminate in Statut sunt inspirate
din instrumente anterioare privitoare la legile şi biceiurilerăzboiului, respectiv Convenţiile de la
Haga din 1907 şi Convenţiile de la Geneva din
1929Sfera reglementarii crimelor de razboi a fost extinsa si in conventiile de la Geneva din 1949 si
in Protocoluladitional 1 la aceste conventii de la Geneva care au stabilit obligaţia statelor de a
adopta legislaţia
necesară pentru pedepsirea infracţiunilor grave pe care le prevăd, de a căuta persoanele vinovate şi
de a le deferitribunalelor sale indiferent de naţionalitate, potrivit principiului represiunii universale.
Scopul Protocolului 1din 1977 e de a dezvolta si consolida sistemmul represiv al conventiilor din
1949Crimele contra umanitatii sunt definite pentru
prima data in Statutul tribunalului militar international de la Nurnberg care atribuie la categoría
crimelor contra umanităţii următoarele fapte: omorul intenţionat,exterminările, punerea in sclavie sau
obligarea la muncă
forţată, deportările sau transferurile forţate ale populaţiei civile, expulzarea, persecutarea pe motive
politice, rasiale, religioase şi etnice, deportarea, inclusivcurăţirea sau epurarea etnică, orice alte
acte inumane comise impotriva oricărei populaţii civile (tortura, violul, prostituţia forţată, lipsirea
de libertate etc), genocidul, apartheidul, practica
sistematică a dispariţiilor forţate.Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr.1653(XVI) din 1961, a
incriminat folosirea armelor nucleare şitermonucleare, considerandu-le crime contra umanităţii.
.2.3 Evaluati continutul juridic a crimelor de razboi si contra umanitatiiCrimele internaţionale
sunt infracţiunile ce reprezintă prin gravitatea lor un grav pericol social pentru bazele coabitării
naţiunilor şi statelor. Ele sunt fapte care aduc atingere unor obligaţii internaţionaleesenţiale. datorită
gradului uriaş de pericol pentru existenţa statelor şi a populaţiilor, au fost scoase in afaralegii şi, pentru
a impiedica şi descuraja comiterea lor, a fost creată o instituţie juridică nouă –
răspundereainternaţională a statelor şi persoanelor vinovate de comitere a astfel de crime, prin care se
incalcă in mod gravregulile stabilite prin tratatele internaţionale sau cu caracter cutumiar referitoare
lamodul de desfăşurare a conflictului armat şi la protecţia anumitor categorii de persoane şi de bunuri
in cadrulacestuia. sunt condamnabile pe temeiuri morale, etice sau religioase, intrucat ele constituie
incălcări alenormelor legale, au drept rezultat lezarea celor nevinovaţi şi neprotejaţi, duc la degradarea
scopurilor şi principiilor beligeranţilor, sunt cauză a slăbirii disciplinei propriilor forţe militare,
afectează relaţiile cu altestate şi pot cauza represalii din partea oponenţilor. cuprind, fără a fi limitate,
asasinatul, relele tratamente saudeportările de civili pentru munci forţate, sau in orice alt scop, a
populaţiei civile in teritoriile ocupate,asasinarea sau relele tratamente ale prizonierilor de război sau
ale persoanelor aflate pe mare, executarea deostatici, jefuirea bunurilor publice sau private, distrugerea
fără motiv a oraşelor şi satelor sau devastarea carenu este justificată de necesităţile militare.Conform
articolului 6 al Statutului constituie crime contra umanităţii: asasinatul, exterminarea,
sclavia,deportarea şi orice act inuman comis impotriva populaţiei civile inainte sau in timpul
războiului, precum şi persecuţiile pe motive politice, rasiale sau religioase, indiferent dacă incalcă sau
nu legea internă a ţării undeau fost comise. Crimele contra umanităţii, asemenea celorlalte crime
internaţionale pot fi comise de organeleunui stat sau de persoane particulare, in timp de pace sau de
război. rezultă că fac parte din categoria crimelor contra umanităţii următoarele fapte: omorul
intenţionat, exterminările, punerea in sclavie sau obligarea lamuncă forţată,deportările sau
transferurile forţate ale populaţiei civile, expulzarea, persecutarea pemotivepolitice, rasiale, religioase
şi etnice, deportarea, inclusiv curăţirea sau epurarea etnică, orice alte acteinumane comise impotriva
oricărei populaţii civile (tortura, violul, prostituţia forţată, lipsirea de libertate etc),genocidul,
apartheidul, practica sistematică a dispariţiilor forţate.S’a incriminat folosirea armelor nucleare şi
41
termonucleare, considerandu-le crime contra umanităţii.Unele dintre faptele care se incadrează in
categoria crimelor contra umanităţii figurează şi printre infracţiunileclasice de drept comun (omorul,
tortura, violul, prostituţia, lipsirea ilegală de libertate, obligarea la muncăforţată etc.)Gravitatea
deosebită a crimelor contra umanităţii este exprimată de imprejurarea, că in această categorie
seincadrează fapte prin care se aduc importante atingeri vieţii, integrităţii corporale fizice sau mintale
– valorisupreme ale fiinţei umane, intr-un mod care poate pune in pericol existenţa biologică a mai
multor naturacrimelor contra umanităţii se comit in baza unor planuri concrete, ele constituind acţiuni
premeditate.Caracterul de masă al crimelor contra umanităţii se manifestă prin numărul mare de
victime pe care le produc,asemenea crime fiind indreptate impotriva populaţiei civile ca atare, nu a
unor indivizi izolaţi, fie că lezarea
priveşte o masă amorfă de indivizi, fie că se referă la anumite grupuri in baza unor criterii precise
care ledelimitează de populaţia civilă in general.Dintre crimele contra umanităţii, cea mai gravă
este crima de genocid. Ca urmare a gravităţii pe care o prezintaceastă este reglementată distinct de
celelalte crime contra umanităţii.Termenul genocid provine din grecescul genos care inseamnă rasă şi
latinescul cide care inseamnă a ucide,distrugerea colectivelor rasiale, religioase, etnice
Test 24
Subiectul I: Principiul pacta sunt servanta bona fidem
1.1.Definiti principiul pacta sunt servanda bona fide
Acest principiu presupune executarea cu bună credinţă a inţelegerilor internaţionale, o
atitudine constructivă inindeplinirea angajamentelor internaţionale care au
fost asumate de către state.*pacta sunt servanda,exprimă in planul dreptului, regula morală generală
care impune respectarea cuvintuluidat. Principiul bunei credinţe conţine regula pacta sunt servanda,
insă, nu coincide integral cu ea, in sensul căaceastă regulă poate fi privită ca o aplicare a principiului.
1.2.Analizati evolutia istorica si codificarea principiuluiacest principiu e cunoscut inca din
antichitate , fiind unul dintre cele mai veki el totusi este consacrat intr’omultitudine de acte, in acest
sens stabilindu’se importanta si rolul deosebit pe care il are acesta. Este prevazutin preambulul
Pactului Ligii Natiunilor si in preambulul Cartei Onu ce evidentiaza obligatia statelor membrede a
indeplini cu buna credinta obligatiile asumate potrivit Cartei ONU. Conventia de la Viena
1969 are oimportante deosebita in reglementarea acestui principiu, stabilind cao rice tratat in
vigoare leaga partile sitrebuie executat de ele cu buna credinta.Actul final de la Helsinki
precizeaza ca statele in
exercitarea drepturilor suverane tebuie sa se conformezeobligatiilor jur ce le revin in virtutea DI.
Republica Moldova la fel are reglementat acest principiu in Legea privind tratatele internationaleal
RM, astfel RM un poate invoca prevederile legislatiei sale interne ca justificare a neexecutarii unui
tratat la care e parte. Un lucru important ce trebuie de evidentiat este ca trebuierespectate doar
tratatele legale, licite si juste din punct de vedere a DI, cit si in corespundere cu nórmele juscogens
1.3Evaluati continutul jur al principiuluiacest principiu e cunoscut inca din antichitate fiind
unul din eleméntele principale ce se
stabilesc in reltiileintre state, in acest sens trebuie sa aevidentiem ca statele sunt oblig sa indeplineasca
cu buna credinta si pedeplin tratatele internationale, buna credinta fiind cerinta elementara a dreptului
si echiitatii, si trebuie s asteamereu la baza relatiilor dintre state, la baza interpretarilor si
executarii obligatiilor ce le revin. Initialrespectarea angajamentelor avea carácter mai mult
religios, fiind insotite de diferite ritualuri religioase, maitirziu acestea luind forma bunei credinte
ca obligatie de onestitate si indatorire de onoare. Sunt obligatorii
doar respectarea tratatelor licite, care sunt in conformitate cu jus cogens, si nicidecucm cele ilegale
impuse prinforta. Prin intermediul acestui
principiu evaluam importanta de garantare a respectului intereselor nationale aletuturor statelor,
deci, prin conţinutul şi finalitatea sa, principiul pacta suntservanda prezintă o importanţă deosebită,
in special
in contextul relaţiilor internaţionale actuale, pentrurealizarea şi dezvoltarea unor raporturi normale
intre toate statele, membre ale comunităţii internaţionale
Subiectul II: Imunitățile și privilegiile diplomatice și consulare

42
2.1 Definiti notiunea de imunitati si privilegii diplomatice si consulareimunitate diplomatică-
tratamentul pe care, in baza dreptului internaţional, statele sint obligate să-l acordeorganelor
diplomatice străine acreditate in aceste state sau, prin această expresie este desemnat intregulcomplex
de garanţii de care se bucură o misiune diplomatică şi personalul acesteia din partea statului acreditar
.2.2Analizati procesul de codificare a imunitatilor si privilegiilor diplomatice si consulareIn cadrul
procesului de codificare rolul cel mai important il au tratatele si multitudinea de conventii
carestabilesc regimul juridic ce urmeaza a fi aplicat intre state, drepturile si obligatiile acestora in
raporturilestabilite intre ele, fiind principalul izvor de dret.Tratatul internaţional este un
izvor important al dreptului diplomatic.Prima convenţie internaţionala care a reglementat aspecte ale
activităţii diplomatice a fost Regulamentul de laViena din 1815 cu privire la agenţii diplomatici. La 18
aprilie 1961 a fost adoptata Convenţia de laViena cu privire la relaţiile diplomatice, RM aderind in
1993. În 1963 a fost adoptată Convenţia cu privirela relaţiileconsulare, la care RM adera in 1993. La
10 decembrie 1969
Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat Convenţiacu privire la misiunile speciale.Mai sunt o
multitudine de astfel de conventii ce vizeaza dreptul consular si care s’ar referi la imunitati si
privilegii diplomatice. La o buna pate din ele a aderat si RM, fapt ce ne demonstreaza ca statul
nostru este ointeresant in stabilirea relatiilor si dezvoltarea acestora cu alte state
in diferite domenii, inclusiv inmentinerea relatilor diplomatice.Pe parcursul a mai mulţi
ani au fost adoptate mai multe convenţii internaţionale carereglementează
activitateaorganizaţiilor internaţionale si, în special, privilegiile şi imunităţileacestor
organizaţii. Astfel, la 13 februarie 1946 a fost adoptată Convenţia cu privire la
privilegiileşi imunităţile Naţiunilor Unite, RMa aderat la ea în 1995.
2.3 Evaluati imunitatile si privilegiile diplomatice si consulareAnaliza iunitatilor si privilegiilor
urmeaza a fi facuta in conformitate cu prevederile conventiilor care lestabilesc.o buna parte din
conventii stabilesc ca conventia internationala ar contribui la favorizarearelaţiilor de prietenie dintre
ţări, oricare ar fi diversitatea regimurilor lor constituţionale şisociale” şi ar
mai trebui deevidentiat ca scopul acesora un ar fi in a crea avantaje unor indivizi, ci in a asigura
îndeplinirea eficace afuncţiilor misiunilor diplomatice ca organe de reprezentare a
statelor”.1.imunităţile diplomatice sînt o excepţie care se aduce principiului general, potrivit
căruiaorice persoană este supusă jurisdicţiei locale. Imunităţile pot fi absolute, funcţionale sau
relative,în funcţie de termenul şi caracterul activităţii beneficiarului., acestea suntenumerate in
continutul Conventieide la viena din 1961, in imunitatea de jurisdicţie penală, civilă şi administrativă,
imunitatea de a depunemărturie.2.Privilegiile diplomatice sînt acele înlesniri, sau avantaje juridice
acordate de către
statul acreditarmisiuniidiplomatice sau personalului acesteia. Misiunea diplomatică se bucură de
următoareleprivilegii: scutirea deimpozite şi taxe, scutirea de taxe vamale pentru obiectele destinate
uzului oficial al
misiunii, scutirea de oriceimpozite şi taxe pentru drepturile şi taxele percepute de misiune
privindactele oficiale, la rindul lor trebuie dementionat ca si agenţiidiplomatici se bucură de
careva privilegii, printre care enumeram:scutirea de impozite şitaxe,scutirea de prestaţii
personale, scutirea de plata asigurărilor sociale, scutirea de taxe şi control vamal.Convenţia de la
Viena (1961) cu privire la relaţiile diplomatice, mai stabileste caorice persoană care are drept la
privilegii şi imunităţi beneficiază de acestea din momentul aflarii pe teritoriulstatului acreditar,sau de
la data notificării misiuniisale la M.A.E. al statului acreditar, si le pierde din momentulce paraseste
teritoriul acestui stat TESTUL25
Subiectul I: Organizațiile internaționale – ca subiect DIP
1.1 DEFINITI NOTIUNEA DE SUBIECT INTERNATIONAL PUBLIC
Subiect international public--sunt entităţile care participă direct la raporturile internaţionale
reglementate dedreptul internaţional public, care, prin acţiunile lor volitive, obţin drepturi şi işi
asumă obligaţii internaţionale,iar in cazul incălcării acestora poartă răspundere internaţională.
1.2 ANALIZATI PARTICULARITATILE ORGANIZATI8ILOR INTERNATIONALE CA
SUDIECTE DEDREPT INTERNATIONALIn epoca contemporană, organizaţiile internaţionale
reprezintă o formă de armonizare a eforturilor statelor indirecţia unei colaborări internaţionale,
43
pentru realizarea căreia statele au creat un cadru juridico- organizatoric(instituţional) – o organizare
cu caracter permanent. Organizaţiile internaţionale reprezintă un fenomencaracteristic al relaţiilor
mondiale actuale, fiind chemate să contribuie la dezvoltarea inţelegerii şi colaborăriidintre state, la
asigurarea păcii şi securităţii in lume.251
Calitatea de subiect de drept al organizaţiilor internaţionale guvernamentale este exprimată prin
posesia de drepturi şi aptitudinea de a dobandi şi indepliniatribuţiile in baza statutului sau altor acte
constitutive. Astfel, statele nu pot renunţa la aceste instrumente desecuritate colectivă, de cooperare
economică şi tehnică, de unificare a eforturilor colective pentru soluţionareaunor probleme actuale şi
acute de interes comun, care sunt mai necesare ca oricandsau chiar indispensabile incondiţiile
globalizării. Unele organizaţii internaţionale guvernamentale participă
la relaţiile internaţionale innume propriu, ca subiecţi derivaţi şi limitaţi ai dreptului internaţional
public.Eficienţa activităţii organizaţiilor internaţionale guvernamentale depinde de modul in care
participă la eastatele membre. Examinarea sub raport static şi dinamic a acestei instituţii, pornind de la
cauzele politice,economice şi sociale care au stat la baza infiinţării ei, permite desprinderea
caracteristicilor definitoriiale organizaţiilor internaţionale.O primă caracteristică a organizaţiilor
internaţionale se referă la faptul că membrii acestora sunt statelesuverane. Organizaţiile internaţionale
guvernamentale, au la baza creării lor un tratat incheiat intre două saumai multe state. Această
trăsătură a organizaţiilor internaţionale este una dintre cele esenţiale, ea evidenţiind dela inceput că in
cadrul organizaţiilor internaţionale sunt prezente state suverane şi egale in drepturi, care auconsimţit
liber să adere la activitatea organizaţiilor respective printr-un act de voinţă proprie. Pornind de
laaceasta, apare cu claritate că organizaţiile internaţionale au un rol de coordonare a voinţei
şi eforturilor statelor,şi nu un rol de subordonare
O a doua caracteristică a organizaţiilor internaţionale se referă la modul in care acestea au luat
naştere. Unelement comun tuturor organizaţiilor internaţionale este faptul că asupra infiinţării lor s-a
convenit in
cadruluneia sau mai multor intalniri sau conferinţe la care au participat un anumit număr de state. La
conferinţele deconstituire sunt stabilite o serie de reguli şi norme referitoare la scopurile şi
obiectivele organizaţiei,

44
 membrii şicompetenţele acesteia, tipurile şiformele de activitate, modul de formare şi
funcţionare a secretariatului şidiverselor organe
ale organizaţiei, incetarea activităţii etc.Din aceasta derivă o a treia caracteristică a organizaţiei
internaţionale, şi anume, permanenţa instituţiei astfelconstituite. Caracterul de permanenţă se
referă, in special, la aspectul continuu, fără intreruperi al activităţiiorganizaţiei. Această trăsătură
deosebeşte organizaţiile de conferinţele internaţionale, care sunt entităţidistincte, cu caracter
temporar.Specifică organizaţiilor
internaţionale este şi unitatea lor, exprimată prin faptulcă ele au voinţă proprie, care işi găseşte
expresia in personalitatea juridică a organizaţiilor internaţionale. Inunele situaţii, voinţa proprie a
organizaţiilor internaţionale nu coincide cu voinţa tuturor membrilor lor, deci, este autonomă.O
altă caracteristică a organizaţiilor internaţionale este aceea că ele dispun de organe proprii
permanente, careasigură realizarea acţiunilor prevăzute prin programul stabilit de către statele
membre şi indeplinesc diferitefuncţii tehnico-administrative. In sfarşit o ultimă caracteristică
este aceea că organizaţiile internaţionale şifuncţionarii acestora se bucură
pe teritoriul statelor membre de privilegii şi imunităţi.
1.3 Evaluați capacitatea de exercițiu a organizațiilor internaționale ca subiect DIPIn
opinia Curţii Internaţionale de Justiţie,263 a existat intenţia ca Organizaţia să exercite funcţii şi
drepturi carenu pot fi explicate decat pe baza
posedării intr-o largă măsură a personalităţii juridice internaţionale şi acapacităţii de a
acţiona pe plan internaţional, in calitate de entitate
separată de statele fondatoare şi ca subiectde drept internaţional distinct. S- a ajuns la concluzia că
Organizaţia este o persoană juridică internaţională.264In afară de ONU, şi alte organizaţii
internaţionale in
baza actelor lor constitutive, care le conferă drepturi şiobligaţii, au
o personalitate juridică internaţională, fiind subiecţi de drept internaţional cu caracter
derivat,secundar, limitat.In prezent calitatea de subiect de drept internaţional public a
organizaţiilor internaţionale guvernamentale esteunanim recunoscută şi acceptată. Personalitatea
juridică internaţională
a organizaţiilor internaţionale nu se poate stabili a priori şi nu este identică, prin conţinutul său
pentru toate organizaţiile, ci depinde de domeniulde activitate şi intinderea competenţei fiecărei
organizaţii internaţionale. Pentru ca organizaţiile internaţionalesă-şi poată atinge scopurile pentru
care au fost create, trebuie ca acestea să poată incheia acte juridice spre adobandi drepturi şi a-şi
asuma obligaţii in conformitate cu dreptul internaţional, să poată sta in justiţie spre a-şivalorifica
eventualele pretenţii şi să aibă un anumit statut juridic care le subliniază poziţia lor
internaţională, beneficiind de anumite imunităţi şi privilegii. Pe
langă aceste capacităţi fundamentale legate de personalitatea juridică internaţională s-a
mai adăugat şi aceea de a intreţine relaţii diplomatice.Datorită unei stranse legături intre
personalitatea juridică şi capacitatea de a-şi angaja responsabilitatea,capacitatea
organizaţiei internaţionale corespunde capacităţii limitate de a acţiona in
dreptul internaţional.Sintetizand practica internaţională actuală, reţinem că unei organizaţii
internaţionale i se recunoaşte indeosebi:• personalitatea de drept internaţional;• inviolabilitatea
sediului şi libertatea de comunicare oficială;• imunitatea de jurisdicţie locală, precum şi scutiri
fiscale şi vamale.Statutul juridic al unei organizaţii internaţionale nu constituie incă un principiu
de drept internaţional, ci existănumai ca soluţie de speţă, fiind conferit in fiecare caz in parte prin
tratatul de constituire, care este
atributiv de personalitate juridică internaţională, inclusiv de tot ceea ce cuprinde
statutul.Pentru garantarea independenţei, faţă de statul de origine, funcţionarii internaţionali
beneficiază de imunitatefiscală şi jurisdicţională, avand propriul sistem de securitate socială
şi de pensii. Statutul juridic alfuncţionarilor internaţionali este cuprins

45
de regulamentele organiz
Subiectul II: Dreptul internațional aerian
2.1)DEFINITI DR.INTERNATIONAL AERIAN CA RAMURA DE DREPT
INTERNATIONAL PUBLICDreptul internaţional aerian este o ramură a dreptului
internaţional public şi constituie un ansam blul de norme juridice şi principii de drept destinate
reglementării relaţiilor dintre subiectele sale, relaţii care iau naştere caurmare a explorării şi
folosirii spaţiului aerian de către aviaţia civilă.O altă definiţie a acestei ramuri de drept: dreptului
internaţional aerian cuprinde normele juridice carereglementează folosirea de către oameni a
spaţiului aerian, statutul juridic al aeronavelor şi regulile referitoarela circulaţia aeriană.statul
este suveran asupra coloanei de aer cuprinsă in limitele frontierelor sale, cuprinzandşi spaţiul
aerian de deasupra mării
teritoriale.
2.2)ANALIZATI EVOLUTIA SI CODIFICAREA DR AERIAN Dreptul aerian a inceput să se
dezvolte doar incepand cu secolul XX, cind, ca urmare а progreselor rapide indomeniul aviaţiei, a
apărut necesitatea reglementării navigaţiei aeriene, a creării unor norme de dreptinternaţional,
care să guverneze activitatea statelor in aer.De menţionat, că unele reguli juridice, cu privire la
spaţiul aerian au fost formulate inaintea apariţiei şi adezvoltării aviaţiei. Dreptul roman, spre
exemplu, privea spaţiul aerian (lucru care aparţine tuturor). In evulmediu, spaţiul aerian era privit
ca aparţinand proprietarului pămantului.Problema suveranităţii asupra spaţiului aerian a căpătat о
insemnătate practică abia spre
sfarşitul secolului alXIX-lea şi inceputul secolului al XX-lea, о dată cu apariţia şl
dezvoltarea navigaţiei aeriene, care a starnit оluptă indarjită intre state pentru dominaţia
aerului. Existau la acea etapă două
teorii privind spaţiul aerian:libertatea aerului şi suveranitatea asupra spaţiului aerian
. După primul război mondial, lupta dintre cele
două principii s-a terminat cu triumful definitiv al principiului suveranităţii statului asupra
spaţiului aerian. Potrivitacestui principiu, statul este
suveran asupra coloanei de aer cuprinsă in limitele frontierelor
sale, cuprinzand şispaţiul aerian de deasupra mării teritoriale.Principiul suveranităţii statului
asupra spaţiului aerian а fost consacrat intr-o serie de convenţii internaţionale,cum ar fi
Convenţia de la Paris din 1919, Convenţia de la Havana din 1928, Convenţia de la Chicago din
1944.Prin Convenţia de la Paris din 1919, „inaltele părţi contractante recunosc că fiecare putere
are suveranitateacompletă şi exclusivă asupra spaţiului aerian de deasupra teritoriului său”.
Spaţiul aerian de deasupra larguluimării este liber. Statele contractante admit insă, in relaţiile
dintre ele, in condiţii de egalitate şi reciprocitate,libertatea de trecere, pe baza căreia fiecare stat
se obligă să acorde in timp de расе — şi fără о autorizaţiespecială — aeronavelor civile ale
celorlalte părţi contractante libertatea de trecere paşnică pe deasuprateritoriului său, in condiţiile
stabilite de convenţie.Prima convenţie, Convenţia cu privire la aviaţia civilă intematională, a
inlocuit regimul Convenţiei din 1919.Această convenţie proclamă şi ea suveranitatea deplină şi
exclusivă a
statului asupra spaţiului aerian dedeasupra teritoriului său. Potrivit convenţiei,
aeronavele civile, proprietate par ticulară şi care nu sint
folosite pentru servicii aeriene internaţionale regulate au dreptul de a zbura peste teritoriul
celorlalte părţi contractante, precum şi dreptul de a face escale in scopuri necomerciale, fără a
avea nevoie de о autorizaţie prealabilă. Acestdrept este subordonat insă unor restricţii legate de
securitatea zborului. Statele contractante au dreptul ca, pentru asemenea raţiuni, să le ceară să
urmeze anumite itinerarii prescrise de ele sau să obţină о autorizaţiespecială.Prin această convenţie
se infiinţează şi Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (I.C.A.O.), instituţiespecializata
a O.N.U., care are 3 funcţii principale:a) funcţia de reglementare şi administrare; b) funcţia
legislativă, de studiere şi pregătire a proiectelor de convenţii internaţionale privind
aeronavigaţiainternaţională;c) funcţia jurisdicţională şi de arbitraj, care revine Consiliului
organizaţiei, in soluţionarea diferendelor ivite inactivitatea statelor membre in domeniul
46
aeronavigaţiei, precum şi cele refe ritoare la interpretarea
şi aplicareaconvenţiei şi a altor acorduri privind aeronavigaţia internaţionalăO altă convenţie
adoptată la Chicago,Convenţia cu privire la tranzitul serviciilor aeriene internaţionale
(convenţia celor ”două libertăţi”) prevede căstatele contractante recunosc dreptul de survol
fără escală, aeronavelor civile folosite in servicii aerieneinternaţionale regulate, precum şi
escale in scopuri necomerciale (alimentare cu combustibili, reparaţii etc.).Atreia convenţie,
Convenţia cu privire
la transportul aerian internaţional (denumită convenţiacelor “cinci libertăţi”), prin care se
urmăreşte facilitarea aeronavigaţiei internaţionale. Aceste libertăţi aleaerului sint:1) dreptul de
survol al aeronavelor străine prin spaţiul aerian al statelor, ceea ce inseamnă trecerea lor
inofensivă prin acest spaţiu, fără să aterizeze ;2) dreptul aeronavelor străine de escală tehnică pe
teritoriul unui stat, in vederea aprovizionării cu carburanţisau pentru reparaţii ;3) dreptul
aeronavelor străine de a debarca pasageri, corespondenţă şi mărfuri provenind din statul a
căruinaţionalitate о are aeronava, pe teritoriul oricărei рăгţi contractante la convenţie;4) dreptul
unei aeronave străine de a imbarca pasageri, corespondenţă şi mărfuri cu destinaţia statului ei
deinmatriculare ;5) dreptul aeronavei străine de a debarca şi imbarca pasageri, corespondenţă şi
mărfuri pe teritoriul oricărui stat parte contractantă a convenţiei.
2.3)EVALUATI REGIMUL JURIDIC AL NAVIGATIEI INTERNATIONALE
AERIENEConvenţia de la Paris din 1919 asupra navigaţiei aeriene prevedea în mod expres că
fiecare stat are suveranitatedeplină şi exclusivă asupra spaţiului atmosferic situat deasupra
teritoriului său. În cuprinsul acestui spaţiu, careconstituie spaţiul aerian naţional, se recunoaşte
libertatea traficului aerian, implicând un drept de trecereinofensivă a aeronavelor civile ale altor
state care să
se exercite în condiţii stabilite de fiecare statSuveranitatea statului asupra spaţiului său aerian se
materializează în primul rând prin dreptul său de a stabiliregimul juridic de survol asupra
teritoriului propriu, atât pentru aeronavele naţionale, cât şi pentru cele străine Fiecare stat
reglementează prin legislaţia sa internă condiţiile de acces şi utilizare a spaţiului său
aerian şi poateinterzice ca anumite aeronave militare sau civile să pătrundă în acest spaţiuOrice
violare a reglementărilor stabilite potrivit legislaţiei naţionale reprezintă o încălcare a
suveranităţiistatului şi îi dă acestuia dreptul de a riposta, obligând aeronava infractoare să
aterizeze, şi de a
lua şi altemăsuri considerate drept necesare pentru apărarea securităţii saleOrice aeronavă
are naționalitatea statului în ale căror registre
este înscrisăCu prilejul înmatriculării se face distincția între aeronavele de stat și cele civile;
distincţia nu are în vederecriteriul proprietăţii ci funcţiile pe care le îndeplinesc aeronaveleCStatele
au competența deplină și exclusivă de a stabili regimul juridic al spațiului lor aerian cu privire
laorice aspect: regimul de zbor, reguli de securitate, utilizarea în scopuri comerciale, militare,
competență jurisdicțională etc., cu luarea în considerare a angajamentelor international Evoluția
tehnicilor de navigație aerianăși intensificarea utilizării acestui spațiu au determinat o
largacolaborare internațională pentru stabilirea unor reguli juridice internaționale
profitabile pentru toate statele =>ONFORM CONVENTIEI DE LA CICAGOPrevederile acesteia
se aplică numai aeronavelor civileși nu se va aplica aeronavelor de statAeronavele de stat, în care
sunt incluseși cele pentru servicii miltare, vamale sau de poliție, nu pot survola sauateriza pe
teritoriul unui alt stat fară să obțină autorizație din partea acestuiaStatele contractante sunt
obligate sățină seama de securitatea navigației aeronavelor
civile când stabilescreglementări pentru aeronavele de stat.aeronavele fără
pilot pot survola teritoriul altui stat numai în baza unei autorizații speciale
a acestuia și curespectarea regulilor impuse prin autorizație, mai cu seamă în ceea ce privește
siguranța aeronavelor civilefiecare stat, pentru motive

47
de necesitate militară sau în interesul securității publice, poate să declare zoneinterzise pentru
aeronavele altor state,
darfără discriminare posibilitatea ca, în situații de criză sau în interesul securității publice, să se
restrângă sau să se interzică provizoriu survolul întregului teritoriu sau a unei păr ți din acesta, cu
aplicație nediscriminatoriedreptul statului de a cere oricărei nave care pătrunde în zonele interzise
să aterizeze de îndată ce-i va fi posibil pe un aeroport determinatobligația de a se supune
controlului vamal atât la aterizare câtși înainte de a părăsi aeroportulobligația de a respecta legileși
regulamentele naționale privind intrarea și ie șirea dințară a pasagerilor,echipajelor, mărfurilor
transportate, protecția împotriva propagării bolilor etc.Convenția reglementează și aspect privitoare
la naționalitatea aeronavelor, navigația aeriană, condiții pe caretrbuie să le îndeplinească
aeronavele(documente de bord, aparatură, certificate, autorizațiiși brevete etc.),norme și practici
internaționaleConvenția a creat Organizația Aviației
Civile Internaționale, cu scopul de a dezvolta principiileși tehnicileaviației international și de a
favoriza dezvoltarea transporturilor aeriene internaționaleTot la Chicago, în Acela și an, s-au
adoptat două acorduri internaționale care stabilesc cele cinci libertați aleaerului (2 de trafic aerian şi 3
comerciale):Dreptul de survol(de tranzit)Dreptul de a ateriza în scopuri necomerciale(din motive
tehnice)Dreptul de a debarca pasageriși mărfuri care provin din statul a cărui naționalitate o are
navaDreptul de a îmbarca pasageri și mărfuri cu destinația statului a cărui naționalitate o are
navaDreptul de a îmbarcași debarca pasageriși mărfuri din și pe teritoriul statelor părți.

48