Moromeții

365778.jpg

Pagina-titlu a ediției princeps[1]

Informații generale

Autor Marin Preda

Subiect familie, timp

Gen Roman realist postbelic

Ediția originală

Limba română

Editură Editura de Stat pentru Literatură și Artă[1]

Ilustrator J. Perahim[1]

Țara primei apariții România

Data primei apariții volumul I (1955)

volumul II (1967)

Număr de pagini 510

518[1]

Dimensiune și greutate 21 cm

OCLC 37765568

Modifică date / text Consultați documentația formatului

Acest articol se referă la romanul Moromeții. Pentru alte sensuri, vedeți Moromeții.

Moromeții este un roman de Marin Preda apărut în două volume la Editura de Stat pentru Literatură și
Artă, în 1955 și în 1967, consacrându-l pe autor printre numele literaturii postbelice și considerat ca fiind
magnum opus-ul scriitorului. [2]
Un roman de tip frescă socială, opera ilustrează viața rurală în perioada interbelică și postbelică. Pe
parcursul a o mie de pagini și aproximativ douăzeci de ani, autorul ilustrează dezagregarea lentă a
nucleului social rural, familia patriarhală, și distrugerea spiritului țărănesc.

Cuprins

1 Istoricul publicației

2 Adaptări

3 Note

4 Legături externe

Istoricul publicației

Marin Preda a trebuit să își taie toate punțile de întoarcere spre țărănie și spre sat. Copilul, tânărul și
poate chiar omul matur Marin Preda a trăit o dramă tipică pentru generația sa. De la 10 ani își dorește să
nu mai fie țăran. Însă viața avea să-i rezerve surpriza paradoxului de a izbuti ca om și ca scriitor tocmai în
ceea ce încercase să nege odată, adică în asumarea unei condiții țărănești. Ca și în alte cazuri ale altor
scriitori, romanul cel mai important al lui Preda este anticipat și pregătit de nuvelele sale. Marin Preda
face din țăranul Moromete un individ cu o viață psihologică normală, apt prin aceasta de a deveni erou
de proză modernă, el creează un țăran inteligent, în măsură să conștientizeze, în modul lui caracteristic,
dramele existenței și ale clasei sociale din care face parte. Aspre, dure, polemice sunt aproape toate
bucățile din volumul de debut, încărcate de un patetism anume, antiidilizante, respirând efortul
smulgerii din țărănie, a cuceririi vieții și carierei ca pe o pradă. Calul a fost scrisă cu o duritate pe care a
pierdut-o ulteior (a fost citită chiar în fața lui Eugen Lovinescu care a recunoscut imediat talentul lui
Preda, dar căruia nu i-a smuls de cât un evaziv „Hm!....Descriptiv!”)

Povestirea care dă titlul volumului transpune mitul erotic în varianta rurală. Naratorul povestește cu
ironie binevoitoare turnirul țărănesc în urma căruia flăcăul trebuie să-și câștige dreptul la fata îndrăgită:
el își invită rivalul, pe Achim Achim, „în Pământuri”, pe câmp, unde bătaia cu bâtele și pumnii, în
prezența martorilor, decide învigătorul.

Nuvelele volumului de debut interesează și prin deschiderea caracteriologică în raport cu opera capitală.
Astfel, Ilie Resteu (În ceață) prefigurează tipul umilitului care acumulează ofense, după care va izbucni în
manifestări necontrolate. Pot fi decelate în atitudinea lui semnele personalității lui Țugurlan.
Dimineața de iarnă conține, în embrion, finalul Moromeților și intriga cărții. In O adunare liniștită se
regăsește povestea călătoriei pe care a făcut-o cândva eroul romanului la munte împreună cu Bălosu ca
să vândă porumb. Pațanghel, eroul acestei narațiuni, seamnă uimitor cu Moromete. Personajul devine
aici adevăratul povestitor, substituindu-se autorului. Pațanghel nu istorisește pur și simplu, ci pune
faptele în scenă, le regizează și apoi le interpretează. Pațanghel (porecla lui Moromete) este povestitor și
actor (cum se dovedește a fi și Moromete atunci când va face revista presei sau informare politică la
fierăria lui Iocan), pregătindu-și meticulos efectele istorisirii. Amânările, ocolurile inteniționate,
suspansul replicilor țin de o anume plăcere a personajului de a-și crea și regiza o scenă, de spectacol cu
public. De la Caragiale încoace, nici un alt autor român nu a obținut efecte artisitice mai savuroase din
vorbirea personajelor, cum a făcut-o Preda. Simțul limbii vorbite, pe care puțini prozatori l-au stăpânit
așa de bine de la Caragiale încoace – singurul său înaintaș pe linia spiritului muntenesc al limbii. Dacă
Mihail Sadoveanu și Ion Creangă compliniseră artisitic varianta moldovenească a mentalității rurale,
Marin Preda apare pentru provincia sudică drept novator prin plăcerea disimulării și a „teatrului în
teatru”, prin viziunea ironico-sarcastică și prin atmosfera colocvială a scrisului. Niculae, însoțindu-l mai
târziu pe tatăl său într-o călătorie asemănătoare, rămâne dezamăgit; întâmplările îi păreau banale,
oamenii, lipsiți de farmec. Moromete avea însă ciudatul dar de a vedea lucruri pe care alții nu le văd,
avea facultatea de a inventa semnificații acolo unde ele păreau să lipsească ori să rămână ascunse
celorlalți

Marin Preda a avut intuiția de a nu cuprinde în volumul de debut schița Salcâmul, apărută în ziarul
„Timpul”. De acest lucru își dă seama mai târziu. În Viața ca o pradă mărturisește că salcâmul reprezintă
pentru el o „legătură adâncă cu familia sa, care ar fi putut fi ucisă într-o carte de nuvele”, „un cod care
nu trebuia divulgat”, „o poartă spre o lume miraculoasă”. Salcâmul lui Moromete este un simbol
multivalent al aceste lumi, este un axis mundi, un simbol al independenței lui Moromete, personajul
identificându-se cu acest arbore. Pământul și orice obiect de pe el sunt, pentru Moromete, simboluri
sacre, neputând fi înstrăinate, și de aceea rezistența de a-i vinde lui Bălosu salcâmul nu surprinde pe
nimeni. Dar salcâmul lui Moromete mai poate avea un înțeles: este un semn de hotar și, o dată ce va fi
tăiat, se poate ajunge la pierderea întregului pământ. Scena tăierii salcâmului este precedată de un
bocet funerar, prevestind decăderea viitoare a protagonistului. Tăierea salcâmului constituie prima
fisură a spațiului rural. Și coincide cu venirea acelui timp ce nu mai are răbdare și cu deruta ce îl cuprinde
și îl înstrăinează treptat pe Moromete. Mitul care începe este unul al destrămării, semnificat prin tăierea
salcâmilor și prin uciderea cailor, mitul lui Moromete.

Adaptări