FONETICA

Fonetica este ştiinţa care studiază sunetele unei limbi.

CLASIFICAREA SUNETELOR

1. VOCALELE sunt sunetele care se pot rosti fară ajutorul altor sunete şi
pot alcătui şi singure silabe.
În limba română există ŞAPTE VOCALE: a, ă, â (î), e, i, o, u

2. SEMI VOCALELE sunt sunete care se aseamănă cu vocalele, dar nu

pot alcătui singure silabe şi se pronunţă la jumătatea intensităţii unei vocale.
Ele intră în alcătuirea diftongilor şi triftongilor şi sunt în număr de PATRU:
e, i, o, u

3. CONSOANELE sunt sunete care se rostesc cu ajutorul altor sunete (cu

ajutorul unor vocale) şi nu pot alcătui singure silabe. In limba română există 22
de consoane:
b, c, C' (CE,CI), k' (che, chi), d, f, g, G' (GE, GI), g' (ghe, ghi), h, l, m, n, p, r,
s, ş, t, ţ, v, z.

CORESPONDENŢA DINTRE SUNETE ŞI LITERE

Litera este semnul grafic al unui sunet. În general. în limba română o literă
transcrie un sunet.
car: 3 litere = 3 sunete;
tulpină: 7 litere = 7 sunete;
Coresponderita literă-sunet nu este în toate cazurile biunivocă. Numai 19
litere sunt monovalente. celelalte 12 litere (c,e,g,h,i,k,q,o,u,w,x şi y) sunt
plurivalente, adică au mai multe valori fonetice, în funcţie de poziţia în
cuvânt sau în silabă, de combinaţiile de litere în care apar de
caracterul vechi sau neologic al cuvintelor şi de limba lor de origine.
Uneori," această corespondenţă nu se respectă:
1) ACEEAŞI LITERĂ poate nota SUNETE DIFERITE:
- literele e, i, o, u pot nota atât vocale, cât şi semivocale;
- litera i notează şi un i final care nu E VOCALĂ: pomi, bureţi, băieţi;
2) ACEEAŞI LITERĂ poate nota GRUPURI DIFERITE DE DOUĂ
SUNETE:
- litera x notează grupul de sunete cs (AXĂ, SUFIX, PREFIX,
EXPERT, EXCENTRIC) sau grupul de sunete gz (examen, auxiliar, exact etc.)
NOTĂ:
Se scrie: fix, complex - LA SINGULAR
ficşi, complecşi - LA PLURAL; cocs, micsandră, ticsit, îmbâcsit, rucsac etc.
3) UN GRUP DE DOUĂ SAU TREI LITERE notează UN SINGUR SUNET:
ce, ci =C'; ge, gi = g'; che, chi = K'; ghe, ghi = G'; ceas = C 'as: 4 litere, 3
sunete; unchi = UNK': 5 litere, 3 sunete; ciolan = c'olan: 6 litere, 5 sunete; gheaţă
= gheaţă: 6 litere, 4 sunete.
Deorece în cuvinte ce conţin aceste grupuri de litere e şi i sunt în unele
situaţii litere ajutătoare, iar în altele au valoare de sine stătătoare, este bine ca,
pentru a se stabili valoarea lor, SĂ SE ŢINĂ CONT DE FAPTUL CĂ ORICE
SILABĂ are obligatoriu o vocală. Aşadar, într-o silabă ce conţine un astfel de
grup, dacă nu există o altă vocală, e sau i sunt vocale.
cea-un------------------► C 'a-un: 5 litere, 4 sunete
cer ----------------► 3 litere, 3 sunete
cio-ban-----------------► C 'o-ban: 6 litere, 5 sunete
ci-re-şe-----------------► 6 litere, 6 sunete
geam -------------------► g'am: 4 litere, 3 sunete
ger ---------------------►3 litere, 3 sunete
Chiar------- ------------► K 'ar: 5 litere, 3 sunete
chi-bri-turi ---------------►10 litere, 9 sunete
ghea-ţă.------------------►g'aţă: 6 litere, 4 sunete
gher-ghef ---------------►8 litere, 6 sunete
4) ACELAŞI SUNET poate fi redat prin LITERE DIFERITE;
- sunetul î se redă prin literele:
*î: coborî, înainte, reîntâlni;
*â: pârâu, dânsul;
- sunetul i se redă prin literele:
*i: iar, vis;
*y: yankeu
- sunetul c se redă prin literele:
*c: castană;
*k: karate; .
- sunetul k se redă prin literele:
*che, chi: chenar, chin;
*k(e), k(i): yankeu, kilogram;
- sunetul v se redă prin literele:
*v: voi, vulgar;
*w: wat.

DIFTONG. TRIFTONG. HIAT

DIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o VOCALĂ ŞI O

SEMIVOCALĂ. pronunţate în aceeaşi silabă.
Diftongul poate fi:
-URCĂTOR (ASCENDENT), atunci când este alcătuit din SEMIVOCALĂ +
VOCALĂ:
iar-nă; broas-că; deal; soa-re; pia-tră.

-COBORÂTOR (DESCENDENT), atunci când este alcătuit din VOCALĂ +

SEMIVOCALĂ:
mai; grâu; ca-dou: câi-ne; vrei
Diftongul se poate constitui din DOUĂ SUNETE ALĂTURATE
APARŢINÂND UNOR CUVINTE DIFERITE, dar care se pronunţă într-o
silabă. Intre elementele componente ale acestor silabe apare CRATIMA:
mi-a amintit; să-i dau; că-i spune;
 *În diftong, semivocalele O şi E apar întotdeauna ca prim element, iar
celelalte semivocale (I şi U) pot fi sau primul sau al doilea element.

*După consoanele C', G, K', G' nu există diftongi deoarece în această

situaţie e sau i sunt numai LITERE AJUTĂTOARE pentru scrierea acestor
consoane:
ceaţă = c'aţă; geam = g'am; gheaţă = g'aţă.
 * Atunci când c şi i sunt vocale urmate de o semivocală (ghiocei, rochii), ei
şi ii sunt diftongi deoarece e şi primul i sunt vocalele silabelor respective: ghi-o-
cei; ro-chii;

TRIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi două

semivocale pronunţate în aceeaşi silabă. Triftongii sunt de DOUĂ FELURI:
-PROGRESIVI, atunci când SEMIVOCALELE PRECED VOCALA: ari-
pioa-ră: cre-ioa-ne: i-ni-mioa-ră

- CENTRAŢI, atunci când SEMIVOCALELE ÎNCADREAZĂ VOCALA: le-

oai-că; do-reau; tră-iai; fo-iau;, so-seau
Triftongul se poate constitui din TREI SUNETE
ALĂTURATE, APARŢINÂND UNOR CUVINTE DIFERITE, DAR
PRONUNŢATE ÎMPREUNĂ, ÎN ACEEAŞI SILABĂ. Intre elementele
componente ale acestor silabe apare CRATIMA.
şi-au spus; mi-ai dat; ne-au adus
După consoanele C\ G\ K\ G\ nu există triftongi.
deoarece în această situaţie e sau i sunt LITERE AJUTĂTOARE pentru scrierea
acestor consoane, deci NU AU ROL DE VOCALE:
 zi-ceau = zi-c 'au; ve-gheau = ve-g 'an.:

HIATUL apare între DOUĂ VOCALE ALĂTURATE

PRONUNŢATE IN SILABE DIFERITE:
du-e, ca-i-să, a-e-ro-port, al-co-ol: fi-in-ţă; i-de-e: po-e-zi-e; res-pec-tu-os; sca-
un

SILABA

Silaba este sunetul (vocala) sau grupul de sunete ce cuprinde în

mod OBLIGATORIU o vocală şi NUMAI UNA, care se pronunţă cu un singur
efort expirator (printr-o singură deschidere a gurii).

După numărul de silabe, cuvintele sunt:

* MONOSILABICE - formate dintr-o SINGURĂ SILABĂ:
om, beau, car, ac, fac
*PLURISILABICE - formate din DOUĂ SAU MAI MULTE SILABE:
du-el; ar-bi-tru; zo-o-lo-gi-e
O silabă poate fi alcătuită din:
- UN SUNET (O VOCALĂ):
o!; a-er; a-le-e; po-e-zi-e;
- DOUĂ SAU MAI MULTE SUNETE ALĂTURATE ALE ACELUIAŞI
CUVÂNT:
ca-iet; ca-len-dar
- UN CUVÂNT:
bar; sar; dar; iar;
- DOUĂ CUVINTE:
c-ar; să-mi; nu-i;
- UN CUVÂNT ŞI ÎNCEPUTUL ALTUI CUVÂNT:
mi-a-run-că;
- SFÂRŞITUL UNUI CUVÂNT ŞI UN ALT CUVÂNT:
zi-cân-du-şi
- SFÂRŞITUL UNUI CUVÂNT ŞI ÎNCEPUTUL UNUI ALT CUVÂNT:
frun-tea-n-gân-du-ra-tă
 Se observă că în anumite situaţii, în cadrul silabei respective, se
foloseşte CRATIMA (LINIUŢA DE UNIRE) care este semn ortografic şi
marchează ROSTIREA ÎNTR-O SILABĂ a părţilor componente ale acestora.

ACCENTUL

PRIN ACCENT SE ÎNŢELEGE PRONUNŢAREA MAI INTENSĂ ORI

PE UN TON MAI ÎNALT A UNEI SILABE ORI A UNUI CUVÂNT DINTR-
O PROPOZIŢIE SAU DINTR-O FRAZĂ.
Întrucât în limba română accentul nu este fix, el poate ocupa diverse poziţii în
cadrul cuvântului:
a) pe ultima silabă (accent OXITON): POPÓR;
b) pe silaba penultimă (accent PAROXITON): CÁRTE;
c) pe silaba antepenultimă (accent PROPAROXITON): MÁRGINE,
SÁRCINĂ;
d) pe a patra sau a cincea silabă de la sfârşitul
cuvântului: VÉVERIŢĂ, DÓISPREZECE.
 Rolul accentului este de a diferenţia cuvinte sau forme gramaticale, în
primul caz, un exemplu semnificativ îl constituie
cuvântul COMPANIE. Accentuat COMPÁNIE, cuvântul are sensul
„subunitate de infanterie sau de alte arme speciale, intrând de obicei în
compunerea batalionului", în timp
ce COMPANÍE înseamnă „însoţire" (DLRM).

 Prin accentuare se diferenţiază şi forme gramaticale diferite: în

cazul CÂNTĂ -CÂNTĂ,accentuarea diferenţiază indicativul prezent,
persoana a III-a singular / plural de indicativ, perfect simplu, persoana a III-
a singular, în limba română se admite accentuarea diferită a aceluiaşi
cuvânt. În această situaţie se află o serie de cuvinte cum ar
fi: PROFÉSOR - PROFESÓR;ÍNTIM - INTÍM (DOOM). Pentru alte
forme considerate „dublete accentuale literare", vezi Th.
Hristea, SINTEZE DE LIMBA ROMÂNĂ, ediţia a III-a revizuită şi din
nou îmbogăţită, Ed. Albatros, Bucureşti, 1984, p. 171.

 Sunt acceptate de asemenea două accentuări diferite în cazul unor cuvinte

din fondul vechi al limbii: HÁTMAN - HATMÁN (DOOM). Circulă însă
şi variante de accentuare neliterare, incorecte: CARÁCTER (în loc
de CARACTÉR), UNÍC (în loc de ÚNIC), PENÚRIE (în loc
de PENURÍE) etc.
 CACOFONIA

CACOFONIA ESTE DEFINITĂ CA „EFECTUL ACUSTIC

DEZAGREABIL, REZULTAT DIN REPETAREA SAU
COMBINAREA SUNETELOR / SILABELOR ÎN CUVÂNT SAU ÎN
FRAZĂ"(Dicţionar de ştiinţe ale limbii, ED. NEMIRA, BUCUREŞTI, 2001).
Este opusul eufoniei.

În limba română, cacofonia rezultă de obicei din întâlnirea

silabelor CA şi CO, CA şi ce ori CĂ şi CA. De asemenea, sunt cacofonii şi
repetări de silabe: GĂ şi GĂ („Bagă găinile"), SA şi SA („Masa sa a fost
scurtă"), PE şi PE („A făcut un semn pe perete"), LA şi LA („învaţă LA LAţină"),
re şi re („Trimit o scrisoare regelui")
Cacofonia poate fi întâmplătoare în vorbire, dovedind lipsa de instruire a
vorbitorului. În schimb, în textul literar, cacofonia serveşte unei finalităţi estetice,
contribuind, de obicei, la caracterizarea unui personaj .
Este nevoie să se evite cacofonia, atât în exprimarea orală, cât şi în cea
scrisă. Se întâlneşte destul de des, din dorinţa evitării cacofoniei, o construcţie în
care comparativul CA este urmat de adverbul ŞI: „Te ajut CA şi coleg". Asemenea
formulări trebuie evitate. Uneori se foloseşte virgula ca semn grafic ori oral,
denumirea sensului scriindu-se ori rostindu-se „Te apreciez ca, cadru medical" /
„Te apreciez ca virgulă cadru medical".
Pentru evitarea cacofoniei, în redactarea unui text, trebuie să se apeleze la:
- substituirea prin sinonime;
- modificări flexionare ale cuvintelor; intercalarea unor părţi de vorbire, de
obicei un determinant, care să nu schimbe sensul enunţului;
- schimbarea topicii.