Sunteți pe pagina 1din 1

Ordin 164 25-07-2000 Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului Activ Monitorul Oficial 349 26-iul.

-2000
se aplica de la: 26-iul.-2000 - Text mestesugit de UltraTech Group

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI


ORDIN
privind emiterea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construcţie în municipiul
Bucureşti

Ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului,


având în vedere prevederile art. 38 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi
unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 456/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 59/1999 pentru modificarea art. 2 din Hotărârea
Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism şi ale Hotărârii
Guvernului nr. 960/1999,
pentru continuarea procesului investiţional în municipiul Bucureşti,
emite următorul ordin:

Art. 1. – În municipiul Bucureşti [Planul urbanistic general (PUG) elaborat, fiind în faza de avizare şi de
aprobare de către organismele abilitate], emiterea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de
construcţie se va face după cum urmează:

a) pentru locuinţe noi şi extinderi ale celor existente, cu respectarea condiţiilor de conformare şi
amplasare prevăzute în Regulamentul general de urbanism, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
525/1996, cu modificările ulterioare;
b) pentru lucrările de reparaţii şi extinderi de drumuri şi reţele edilitare, cu respectarea traseelor
existente sau a celor prevăzute în PUG;
c) pentru intervenţii la construcţiile existente, cu condiţia să nu modifice ambiental zona în care sunt
amplasate.

Art. 2. – Se pot emite certificate de urbanism şi autorizaţii de construcţie pentru celelalte obiective
cuprinse în planuri urbanistice zonale sau de detaliu aprobate conform legii, cu avizul Ministerului
Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, pentru încadrarea în Regulamentul local de urbanism al
Planului urbanistic general elaborat.

Art. 3. – De aplicarea prevederilor prezentului ordin răspund Primăria Municipiului Bucureşti şi


primăriile de sectoare, iar Departamentul de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Ministerului
Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi Inspecţia de stat în construcţii a municipiului Bucureşti
vor urmări aplicarea conform atribuţiilor ce le revin.

Art. 4. – Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului,


Nicolae Noica

Bucureşti, 25 iulie 2000.


Nr. 164/N.

LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 1

S-ar putea să vă placă și