Cum Mihai Eminescu a

contribuit ca Brazilia să
obţină cea mai mare
creştere economică din
lume
Pare incredibil, dar Teoria Statului Organic a lui Eminescu devine o parte a unui curs
universitar din Brazilia, după ce un fost Guvernator al Băncii Naţionale Române, a
încorporat-o într-o lucrare de a sa. Aceste idei sunt implementate într-un program
economic al țării, generând o creștere semnificativă în anii 2000 - 2012, potrivit
cunoastelumea.ro.
 Foto: m.businessmagazin.ro





Prima reacţie la o astfel de ştire poate să fie cea de neîncredere. Vorba aia,
Eminescu a fost poet. Ce treabă ar avea el cu avântul economic al unui stat
modern?!
Eminescu a fost şi jurnalist, a fost şi sociolog sau politician. Puţini ştiu că
printre studiile românului se află şi unul care poartă numele de Teoria
Statului Organic, viziune care a stat la baza exploziei economice a Braziliei
in perioada 2000 - 2012.

Ca o confirmare a acestui lucru, Jeronimo Moscardo, ambasador al Braziliei

în România, a făcut în anul 2003, cu ocazia decernării de către Academia
Română a titlului Doctor Honoris Cauza, o afirmaţie surprinzătoare:
„Mulţumesc României şi în special domnului Eminescu pentru faptul că
Brazilia a cunoscut cea mai mare creştere economică din lume.”
Jurnalistul Miron Manega, un om care a investigat afirmaţia ambasadorului
brazilian, a vorbit despre această descoperire în cadrul emisiunii TV
Adevăruri Tulburătoare : Mihail Manoilescu, unul dintre cei mai mari
economişti români, fost Guvernator al Băncii Naţionale, a încorporat într-o
celebră lucrarea de-a sa, “Noua teorie a protecţionismului economic
internaţional”, Teoria Statului Organic a lui Eminescu.

Cartea lui Mihail Manoilescu, publicată în anul 1932, este tradusă în

portugheză, ajunge în Brazilia unde devine curs universitar, din anii 1970
program economic al țării, iar în perioada 2000-2012 transformă radical
Brazilia, generând o creștere economică spectaculoasă.

Teoria despre stat lui Eminescu a fost expusă pentru prima data la 14 mai
1876 în articolul „Influenta austriacă asupra romanilor”. Istoria umanității,
pentru Eminescu, reprezintă o luptă dintre individualism și ideea de stat.
Dacă prin individualism, se înțeleg interesele particulare și de grup, prin
ideea de stat, Eminescu presupune armonizarea intereselor existențe în
societate, această fiind văzută că “război tuturor împotrivă tuturor” în timp ce
diferență socială este văzută că o necesitate organică pentru funcționarea
normală a societății.

Societatea și statul sunt elemente distincte, celei dintâi Eminescu atribuind

mișcare, schimbare permanență, iar celei din urmă continuitatea și
stabilitatea. Pentru materializarea acestei idei, “trebuiește o familie ale cărei
interese să fie acelea ale armoniei societății, care să fie bogată când toate
clasele sunt bogate, puternică când toate sunt puternice”, spune Eminescu.
Această familie fiind dinastia monarhică, unică capabilă de a garanta
stabilitatea politică.

Eminescu afirmă necesitatea menținerii omogenității etnice și predominarea

elementului autohton în toate domeniile vieții, minorităților etnice fiindu-le
acordat dreptul de a conlucra cu băștinașii cu condiția asigurării funcționării
nediscriminatorii a mecanismului economico-politic al țării.

Statul modern român este prezentat de Eminescu că o creație artificială,

incompatibilă cu realitățile socio-economice românești, fiind numit cu dispreț
“un text franțuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înțelege și nu-l va
înțelege niciodată”.

Teoria compensației muncii

Pentru Eminescu Muncă reprezenta un element de bază pentru evoluția

civilizației de la o etapă la altă. “Teoria compensației muncii” propusă de
către poetul-sociolog, se află în strânsă legătură cu teoria păturii superpuse și
teoria selecției negative și teoriei formelor fără fond. Formele instituționale și
cadrele socio-culturale importate nu erau potrivite deoarece nu erau reclamate
de situația socio-economică reală, nefiind astfel capabilă să ușureze muncă
țărănimii. Iată de ce Eminescu a apreciat muncă drept criteriu raționalității al
stadiului unei civilizații. Poetul-sociolog i-a atribuit muncii rolul de „condiție
hotărâtoare a bunăstării economice, iar prin această a fericirii omului și a
umanității”. De aceea, “cheia depășirii situației e satisfăcătoare din economia
românească a timpului sau constă, după părerea lui M. Eminescu, în
antrenarea întregii populații la muncă eficientă care să ducă la sporirea
bogăției, precum și în practicarea unei politici economice - fiscală, monetară,
de credit, industrială etc. - care să stimuleze acest gen de muncă și să
descurajeze activitățile speculative, corupția și politicianismul oportunist
etc.”. Indivizii care contribuie la prosperitatea societății reprezintă “clasa
pozitiva” opusă păturii superpuse, care o funcție parazitara în locul celei
firești, de a ușura sau compensa muncă depusă de clasă muncitoare.