DUMITRU BODNARIUC

Mihai Eminescu despre economia naţională

Acum, în ianuarie 2015, la 165 de ani de la naşterea lui Mihai Emines-cu, nu încetăm să ne
uimim de genialitatea sa, de faptul că fără a fi economist de profesie, el s-a implicat în labirintul
teoriei şi politicii economice naţionale şi universale, printr-o muncă perseverentă de cercetare
ştiinţifică, de cercetare proprie a realităţilor social-economice obiective în care s-a format şi a
trăit.

Dacă facem o investigaţie a manuscriselor economice, articolelor şi comentariilor din „Curierul

de Iaşi” şi din „Timpul”, ajungem la convingerea că Mihai Eminescu s-a format, a gândit, a
acţionat şi a probat reale calităţi de economist. Economist de angajament politic, de ancorare
totală şi permanentă în realitatea vie, cotidiană şi nu de catedră. Un veritabil economist al teoriei
şi politicii economice concrete, legate nemijlocit de politica economică şi socială naţională.
Aprecierea că Mihai Eminescu a fost şi un remarcabil economist, de aleasă ţinută intelectuală şi
morală, se sprijină nu atât şi nu în primul rând pe ceea ce a dat el nou în comparaţie cu înaintaşii
şi contemporanii săi, români şi străini, în teoria categoriile economice, a studiilor şi
numeroaselor articole vizând fenomene, procese şi investiţii economice din ţara noastră, studii şi
analize tratând probleme sociale din România, în lumina stărilor contextuale ale timpului
respectiv, cât pe neobosita sa strădanie de a studia şi explicita conţinutul şi particularităţile
fenomenelor şi proceselor noastre social-economice.

Deoarece preocupările economice eminesciene sunt multiple şi diverse, amintim doar câteva
direcţii: rolul muncii şi al ţărănimii, strategia economică de creare şi dezvoltare a unei agriculturi
şi a unei industrii naţionale moderne, crearea unui învăţământ real profesional şi tehnic de
specialitate corespunzător necesităţilor şi exigenţelor producţiei social-economice nemijlocite,
transporturile şi comerţul, relaţiile financiare de credit şi bugetare, relaţia populaţie-dezvoltare,
politica internă şi externă a protecţionismului – ca strategie economică, unitatea, independenţa şi
suveranitatea naţională – ca idee fundamentală a operei lui.

Scrierile economice eminesciene reflectă o temeinică însuşire a gândirii economice antice,

clasice şi moderne, universale şi naţionale. Se ştie că Mihai Eminescu a frecventat cu
regularitate, atât la Viena, cât şi la Berlin, cursurile unor reputaţi profesori de economie politică
şi a citit în original sau în traducere o vastă literatură de specialitate: Platon şi Aristotel, Fr.
Quesnay, A. Smith şi D. Ricardo, S. Simon, J.B. Say, Thomas Robert Malthus, D. Cantemir, N.
Bălcescu, D.A. Marţian, P.S. Aurelian, A.D. Xenopol şi mulţi alţii sunt deseori citaţi în
susţinerea diferitelor idei şi propuneri care vizau adaptarea fondului economiei noastre naţionale,
a structurilor ei productive la cadrul instituţional modern creat după 1859 şi cu deosebire după
1864.

Toţi aceşti gânditori care aparţin unor epoci, ţări, şcoli ştiinţifice, curente şi clase sociale diferite
au exercitat, prin lucrările lor o influenţă de netăgăduit asupra modului de a gândi şi de a acţiona
a lui Mihai Eminescu.
Manuscrisul intitulat „Economia naţională” şi celelalte manuscrise şi articole economice, dintre
care mai amintim: Fiziocratice, Teoria lui Ricardo, Ideea ecuatică, Articolul de fond din
„Timpul” 30 oct. 1881 etc. sunt o dovadă elocventă în acest sens. „Dacă economia naţională e
dominarea personalităţii asupra vieţei naturei, e o consecinţă normală, că cu cît dominarea
aceasta e mai mare, cu atîta şi poporul, care o exercită stă mai sus. Suma dominărei omenirei
asupra naturei e civilizaţia adevărată”. Eminescu a creat o literatură economică şi social-politică
de prestigiu care valorifică în principal materialul brut adunat în timpul exercitării funcţiilor de
revizor şcolar şi de ziarist, şi care a contribuit efectiv la dezvoltarea teoriei economiei naţionale
şi afirmarea ei pe plan internaţional.

Prof. dr. DUMITRU BODNARIUC