Sunteți pe pagina 1din 24

Rolul memoriei in viata omului este extrem de relevant.

Daca omul nu ar avea memorie , nu ar stii cine


este , de unde provine , cum se numesc membrii familiei sale , si multe altele . Rolul memoriei este de a
mentine viata unui om la realitate , la cursul cotidian al lucrurilor din jurul sau . Si nu doar din acel
moment , de exemplu un om care nu are memorie , nu isi aduce aminte de greseala facuta cu ceva timp
in urma si o repeta. Memoria , intipareste in minte atat momentele frumoase cat si momentele mai
putin placute. Un prim argument al rolului memoriei este faptul ca nu ai putea traii fara sa iti amintesti
de fapt ce ai facut ieri. Deoarece in functie de ce ai facut ieri , poti merge la urmatoarea zii tinand cont
de anumite momente petrecute de-a lungul timpului. Un al doi-lea argument este ca viata ar fii un haos
total , daca nimeni nu ar stii nimic despre el. In concluzie rolul memoriei in viata unui om este foarte
important .

Citește mai multe pe Brainly.ro - https://brainly.ro/tema/1597334#readmore

Cum ar fi viata omului fara memorie?

"Viata psihica a omului fara memorie este doar un ghem de impresii senzitive , adica un
prezent fara trecut, dar si fara viitor." (Psiholog Lange)
Memoria poate fi definita ca proces psihic de intiparire ,stocare ,si reactualizare a informatiei
,mecanism psihic structurant, constructiv, chiar creativ.

Partea buna

Un om fara memorie in conceptia mea este omul linistit,fericit care ar putea trai clipa sau
momentul in care se afla fara sa isi aminteasca de trecut sau de apropiati sai,de grijile sau de
necazurile care ii predomina viata .Ar putea fi un om liber,doar daca ar sti sa profite de acest
lucru .Chiar daca acesta nu isi mai aminteste de lucruriile “agitate” din viata lui nu inseamna ca
ele au disparut,dar conceptul lui asupra vietii se schimba radical ,astfel bucurandu-se de noi
descoperiri si de timpul pe care il are profitand astfel de moment.
Toti oamenii ar vrea sa uite de unele lucruri neplacute din viata lor , dar acest lucru este
imposibil datorita faptului ca sunt stocate in memorie si apar voluntar sau involuntar.

Partea proasta

Memoria este cea mai importanta si fundamentala capacitate a omului. Fara memorie ar fi
imposibila o functionare normala a personalitatii si dezvoltarea ei.
Memoria este o capacitatea psihica absolut necesara ,fara de care viata nu ar fi posibila .Omul
daca nu ar avea menorie ar trai într-un continuu prezent ,numai sub influenta datelor nemijlocite
de reflectare, comportamentul lui fiind haotic spontan ,fara stabilitate fara finalitate si
durabilitate în timp, totul i s-ar parea nou, necunoscut, nu ar avea posibilitatea de a utiliza
rezultatele cunoasterii ,gândurile si actiunile lui nu ar putea fi legate unele de altele, nu ar putea
întelege si învata, nu ar rezolva problemele ivite in calea sa.
Fara memorie am fi exact ca niste papusi.Am fi controlate de prezent,timp si spatiu. Papusi care
danseaza pe tematica initiativei si a necunoscutului. Gravitatea lucrurilor nu ar avea nici o
semnificatie pentru noi ; noi nu am gandi logic.
Practic, fara memorie nu am avea imaginatie, nu am avea
perceptii si senzatii, pentru ca nu am stii ce inseamna si s-ar instaura frica in noi.
O viata fara memorie ar fi un esec supranatural. Filmul care se deruleaza zilnic in fata ochilor
nostri,nu ar insemna nimic, pentru ca am uita totul intr-o secunda. E ca si cum un magician ne-a
lasat fara o parte importanta din noi : memoria. Nu am putea sa traim tot ce se intampla "acum".

Confidenţele pe care ni le facem unii altora, fie sub forma unor complimente, fie sub cea a
unor reproşuri, cu privire la faptul că am reţinut sau nu ceva, că am consumat un timp mai
mare sau mai mic pentru a învăţa o poezie sau o lecţie, că ne-am adus aminte exact ce
trebuie şi când trebuie sunt foarte numeroase. Dar ce înseamnă faptul că cineva reţine un
timp mai îndelungat şi altcineva un timp foarte scurt?; că unul uită aproape totul, este
confuz, în timp ce altul este aproape enervant de exact în ceea ce spune? Ce se ascunde oare
în faptul că unii reţin şi alţii nu, că în anumite situaţii acest proces se realizează foarte uşor,
aproape spontan, iar alteori foarte greoi, cu efort, cu întârzieri?

Omul, pe lângă multe alte capacităţi de care dispune (de a gândi, vorbi, imagina, simţi, dori, voi),
o posedă şi pe aceea de a reţine, conserva şi reutiliza propria sa experienţă.
Psihologi, filozofi, scriitori şi alţi gânditori au fost fascinaţi, de-a lungul secolelor, de memorie.
Memoria este probabil cel mai extraordinar fenomen din lumea naturală: creierul fiecărei
persoane reţine milioane de biţi de informaţie într-un depozit pe termen lung şi accesăm în mod
obişnuit în fiecare zi acest volum enorm de informaţii într-o clipită. Fără memorie, nu poate fi
vorba de gândire la modul în care o înţelegem noi astăzi.
În manualele de psihologie, memoria este definită astăzi ca o funcţie psihică de bază, care face
posibilă fixarea, conservarea, recunoaşterea şi reproducerea informaţiilor şi trăirilor noastre. Ea
realizează ancorarea omului în trecut, capacitatea de a rezolva situaţiile prezente şi de a crea
resurse pentru anticiparea celor viitoare. În plan subiectiv, memoria este trăită ca amintire. În
termeni psihologici, vorbim despre reactualizarea informaţiilor, realizată în două forme:
recunoaşterea şi reproducerea. O echipă de cercetători de la Universitatea Princeton, care au
studiat procesul psihic al reamintirii, au descoperit că aproximativ cu cinci secunde înainte ca
participantul să-şi amintească efectiv o imagine anume, în creierul său apărea o activitate
cerebrală specifică clasei în care era imaginea respectivă. De pildă, dacă îşi amintea o locaţie,
apărea mai întâi activitatea cerebrală a locaţiilor în general. Acest lucru arată, deci, că pentru a ne
aminti ceva, noi trecem printr-un proces de particularizare de la cazul general la lucrul concret pe
care ni-l amintim.
Cum este afectată memoria de emoţie
Este normal să uităm în mod intenţionat evenimentele neutre, precum indicaţiile greşite, fostul
număr de telefon al unui prieten sau data schimbată a unei întâlniri. Uitarea intenţionată ajută la
actualizarea memoriei cu noi informaţii. Însă, evenimentele emoţionante de intensitate medie,
precum luarea unei note mici la un test sau un comentariu răutăcios al unui coleg de serviciu ar
trebui să fie mai greu de uitat.
Când oamenii încearcă să uite în mod intenţionat informaţii, ar trebui să separe mintal acea
informaţie şi să o blocheze pentru a nu o primi. Însă emoţia subminează ambele etape (de
separare şi blocare). Facem o multitudine de conexiuni între evenimentele emoţionante şi alte
părţi din viaţa noastră, aşa că e dificil să le izolam. În ceea ce priveşte blocarea accesului
evenimentelor nedorite, emoţiile fac evenimentele foarte proeminente şi astfel foarte accesibile.
Emoţia poate avea un impact puternic asupra memoriei. Numeroase studii au arătat că cele mai
vii amintiri autobiografice sunt evenimentele emoţionante, revocate mai des şi cu o mai mare
claritate şi cu mai multe detalii decât evenimentele neutre. Amintirile dureroase, emoţionante, pe
care oamenii ar dori să le uite cel mai mult, sunt cel mai greu de lăsat în urmă, de trecut cu
vederea, în special când amintirile sunt create prin indicaţii vizuale. Când privim ştirile la
televizor şi vedem spre exemplu o mulţime de soldaţi răniţi, acest fapt are un impact puternic
asupra propriei fiinţe, mai mult decât un simplu titlu de ştiri.
Evenimentele sociale, precum o petrecere cu prietenii, o şedinţă de lucru sau o ceartă sunt parte
integrantă a vieţii noastre de zi cu zi. Capacitatea de a ne aminti aceste evenimente şi în special
memorarea persoanelor şi a relaţiilor cu aceştia sunt absolut vitale, dacă vrem să fim adaptaţi
vieţii sociale.
Supărăcioşii îşi pun memoria în pericol
Potrivit unui nou studiu, persoanele care se întristează uşor şi au mai multe sentimente negative
sunt mai dispuse a dezvolta probleme de memorie decât cele flexibile. În acest studiu, cei care
trăiesc adesea sentimente negative (depresie şi anxietate), sunt într-un procent de 40% mai
predispuse să dezvolte o uşoară deteriorare cognitivă. În decursul vieţii, experienţele de stres
cronic afectează zona creierului ce guvernează răspunsul stresului. Predispoziţia la stres este un
factor de risc pentru problemele de memorie.
După cum se ştie, persoanele care au fost martore ale unui jaf armat demonstrează adesea că
emoţiile negative limitează, micşorează atenţia şi memoria. Astfel de martori tind să-şi
amintească arma în detaliu, dar nu şi particularităţile atacatorului. Chiar şi când nu sunt în pericol
imediat, persoanele care trăiesc emoţii negative tind să se focalizeze pe detalii specifice, în timp
ce persoanele vesele au o perspectivă mai largă, deschisă asupra situaţiei.
Ţinerea de minte la nevăzători
Pierderea vederii sau diminuarea acesteia atrage după sine un dezechilibru deosebit de mare în
activitatea nervoasă superioară, în structurarea automatismelor, în starea ei morală, în integrarea
socială a acesteia. Dezvoltarea psihică a deficientului de vedere este relativ normală, dacă
persoana îşi desfăşoară viaţa într-un mediu care nu este ostil deficienţei sale.
Atenţia şi memoria sunt puncte forte ale nevăzătorilor. Atenţia este relativ bine dezvoltată, este
favorabilă unei bune evoluţii a limbajului, orientând activitatea mintală prin audiţii. Memoria are
calităţi superioare, prin permanenta apelare la ea, nevăzătorul realizează antrenarea acesteia.
Persoanele nevăzătoare din naştere compensează lipsa vederii lor cu o dezvoltare mai bună a
memoriei, conform noilor studii americane. Psihologii au demonstrat nu numai că persoanele
nevăzătoare îşi amintesc mai bine anumite lucruri, dar îşi amintesc mai bine şi ordinea corectă a
acestora. În lipsa văzului, lumea este trăită ca o succesiune de evenimente.
Din moment ce persoanele nevăzătoare folosesc în mod constant strategii ale memoriei seriale în
circumstanţele de zi cu zi, ele tind să dezvolte abilităţi superioare. De exemplu, nevăzătorii
experimentează lumea prin formarea unor reprezentări secvenţiale de genul rutelor, traseelor
către un lucru sau obiect. Dacă aceştia parcurg un traseu de mai multe ori, îşi amintesc ce lucruri
au perceput, în ce stadiu şi dacă au luat-o la dreapta sau la stânga, după care fac o listă de
asociaţii. Pentru a alege în mod corect obiectul dorit, nevăzătorii plasează obiectele într-o ordine
model şi le dau acestora etichete ordinale, de exemplu „al treilea obiect la stânga“. Astfel,
memoria pentru ordinea obiectelor este esenţială pentru capacitatea nevăzătorilor de a crea
imaginile mentale ale scenei.
▲ Viaţă fără amintiri
Să ne imaginam pentru o clipa cum ar fi viaţa omului fără memorie. Cazul muzicianului Clive
Wearing, care s-a îmbolnăvit de encefalită în urma unei infecţii virale, reprezintă o ilustrare
dramatică a consecinţelor pierderii memoriei.
Clive Wearing a fost afectat într-o asemenea măsură, încât nu-şi mai putea aminti decât ceea ce
s-a intamplat cu câteva minute înainte şi, în consecinţă, considera că abia în momentul respectiv
şi-a recăpătat conştiinţa. El ţine un jurnal în care notează această obsesie: pagini întregi de note
în care se menţionează data, ora şi faptul că abia a redevenit conştient. Ori de câte ori apare soţia
sa, Clive o întâmpina cu bucuria celui care nu a vazut persoana iubită timp de mai multe luni.
Clive traieşte într-un prezent permanent, fiind incapabil să înregistreze schimbările sau să
folosească trecutul pentru anticiparea viitorului, o situaţie pe care el a descris-o o dată ca fiind
„iadul pe pamant. Este ca şi când ai fi mort în tot acest timp nenorocit“.

http://ziarullumina.ro/memoria-o-uimitoare-biblioteca-62719.html

http://www.consultanta-psihologica.com/memoria-si-invatarea/

http://petrumihaisacu.blogspot.com/2013/07/povestea-incredibila-omului-fara-memorie.html

Cum ar fi viata omului fara memorie?

Daca stam bine sa ne gandim acest aspect care constituie viata omului fara memorie are si partea
sa buna ,dar are si partea sa proasta .
Ca orice om voi incepe cu partea buna.Un om fara memorie in conceptia mea este omul care ar
putea trai clipa sau momentul in care se afla fara sa isi aminteasca de trecut sau de apropiati
sai,de grijile sau de necazurile care ii predomina viata .Ar putea fi un om liber,doar daca ar sti sa
profite de acest lucru .Chiar daca acesta nu isi mai aminteste de lucruriile “agitate” din viata lui
nu inseamna ca ele au disparut,dar conceptul lui asupra vietii se schimba radical ,astfel
bucurandu-se de noi descoperiri si de timpul pe care il are profitand astfel de moment.
Toti oamenii ar vrea sa uite de unele lucruri neplacute din viata lor , dar acest lucru este
imposibil datorita faptului ca sunt stocate in memorie si apar voluntar sau involuntar.
Partea proasta este ca un om fara memorie nu ar rezista intr-o societate , nu datorita faptului ca
este considerat bolnav ci pentru faptul ca pur si simplu uita anumite lucruri esentiale din viata
cum ar fii :uitarea persoanele apropiate, uitarea anumitor simturi(sa respire),sa isi controleze
miscarile,sa inghita , uita diferite gusturi cum ar fi dulce acru amar sarat etc ). Sunt si cazuri in
care omul uita anumite lucruri din incinta locuintei sale care ar putea fi periculoase . Ar putea
uita unde este usa de la intrare ,ar putea uita ceva pe aragaz etc.
Fara memorie nu am putea trai o viata decenta de aceea este bine ca omul sa aiba memorie chiar
daca trecutul sau este neplacut si ar vrea ca unele lucruri sa le uite ,dar aceste lucruri fac parte din
experienta lor de viata.
http://unmomentdemeditatie.blogspot.com/2009/01/cum-ar-fii-viata-omului-fara-memorie.html

MEMORIA - CARACTERISTICILE MEMORIEI UMANE

Psihologie psihiatrie

MEMORIA

I. DEFINITIA MEMORIEI UMANE

Impresiile, imaginile si gandurile


elaborate, emotiile traite, miscarile TERMENI importanti pentru acest
executate in prezent nu se pierd, nu se document
volatilizeaza, nu dispar fara a lasa vreo : caracteristicile memoriei :
urma, ci, dimpotriva, se sedimenteaza, se caracteristicile memoriei psihologie :
cristalizeaza luand forma experientei caracteristicile memoriei umane :
anterioare.
baddeley memoria umana :
Prin memorie omul intipareste,
conserva si reactualizeaza atat propria sa
experienta de viata, cat si experienta intregii omeniri. Inteleasa in acest fel,
memoria apare ca fiind o forma de cunoastere, si anume cunoasterea trecutului.
Cele trei procese de baza ale memoriei (memorarea, stocarea, reactualizarea) apar
mentionate in aproape toate definitiile date memoriei. “Conceptul de memorie se
refera la relatiile functionale existente intre doua grupe de conduite observabile
separate printr-un interval de durata variabila, primele conduite apartinand fazei
de achizitie, conduitele ulterioare apartinand fazei de actualizare” (Flore, 1992)
Reuchlin, sesizand caracterul behaviorist al definitiei lui Flores, axata mai ales pe
“conduitele observabile”, muta accentul pe mecanismele care fac posibila
reactualizarea informatiilor stocate. Memoria cuprinde “mecanismele prin care o
achizitie oarecare ramane disponibila, putand fi reamintita si utilizata” (Reuchlin,
1988). Prin aceasta definitie, autorul intentioneaza sa diferentieze memoria de
invatare.

Si definitiile recente ale memoriei cuprind in ele procesele de baza si


specifice ale acesteia. “Memoria este capacitatea sistem de tratare natural sau
artificial, de a encoda informatia extrasa din experienta sa cu mediul, de a stoca
intr-o forma apropiata si apoi de a o recupera si utiliza in actiunile sau operatiile
pe care le efectueaza.” (Lecocq, Leconte si De Schonen, 1997)Prin aceasta
definitie, memoria este raportata nu doar la sistemele naturale, ci si la cele
artificiale. Alan Baddeley, intrebandu-se cu ce poate fi asemanata memoria,
opteaza pentru asemanarea cu biblioteca. Informatiile care sosesc trebuie sa fie
convenabil stocate, bine protejate de efectele timpului si usor accesibile. Acestea
sunt, dupa opinia psihologului englez, “trei operatii vitale pe care psihologii le
cerceteaza pentru a le intelege mai bine…” Alfred Biet folosea aceeasi metafora a
bibliotecii atunci cand se referea la memorie, numai ca, el identifica memoria nu cu
biblioteca, ci cu o carte aflata in ea. Memoria, spunea el, usureaza activitatea
gandirii mai bine decat ar putea-o face o biblioteca imensa. Dar, pentru a te servi
de biblioteca, trebuie sa cunosti titlurile si autorii cartilor, sa le deschizi la pagina
dorita, sa stii exact locul unde se afla cele cautate; memoria este ca “o mare carte
insufletita si inteligenta, care-si deschide singura paginile la locul necesar”.

II. CARACTERISTICILE MEMORIEI UMANE

Memoria apare ca fiind o proprietate generala a intregii materii, organice si


anorganice. Dar, intre memoria materiei anorganice si cea a unor forme inferioare
de organizare a materiei organice, pe de o parte, si memoria umana, pe de alta
parte, diferenta este enorma. In evolutia sa istorica si filogenetica, memoria s-a
diferentiat, organizat si ierarhizat, elaborandu-si forme si structuri specifice.
Memoria umana capata forma unui mecanism psihic complex ce apare ca o veriga
de legatura intre situatii, evenimente separate in timp, contribuind prin aceasta la
reglarea si autoreglarea comportamentului uman.

Memoria umana este mijlocita ,ceea ce inseamna ca pentru a tine minte mai
bine si pentru a reproduce mai usor, omul se serveste de o serie de instrumente care
au rol de autentice mijloace de memorare. “Primele memorari constau in
memorarea lucrurilor cu ajutorul lucrurilor” (P. Janet, 1928). Studiind modul in
care celelalte procese psihice mijlocesc memoria pentru a deveni eficienta,
Vigotschi spunea: “Daca pentru copilul de varsta mica a gandi inseamna a-si
aminti, pentru adolescent a-si aminti inseamna a gandi. Memoria sa devine intr-atat
de logicizata, incat memoria inseamna de fapt stabilirea si descoperirea raporturilor
logice, in timp ce aducerea aminte inseamna cautarea punctului care trebuie sadit.”
(Vigotschi, 1971) Cu ajutorul mijloacelor initial externe, materiale si apoi interne,
psihice, omul pune stapanire pe propria sa conduita mnezica, in sensul ca
organizandu-si stimulii-mijloace, el isi poate organiza si dirija memoria. Stiind, de
exemplu, ca intampina dificultati in reproducerea cunostintelor, omul isi poate fixa
o serie de puncte de reper –idei principale, fise de lucru –care ii vor facilita
reproducerea.

Memoria umana are un caracter inteligibil, deoarece presupune intelegerea


celor memorate si reactualizate, organizarea materialului memorat dupa criterii de
semnificatie. Unele laturi ale ei implica judecata, sistematizarea, clasificarea, fapt
care asigura nu doar legatura memoriei cu gandirea, ci si caracterul ei logic,
rational, constient, inteligibil. Omul apeleaza la o serie de procedee logice, scheme
rationale, planuri mnezice (impartirea unui material in fragmente, extragerea
ideilor principale, realizarea asociatiilor) care pun in evidenta prezenta unei
conduite inteligente. Rareori memoria umana este pur mecanica, ilogica; dar si
atunci cand materialul de memorat nu contine relatii logice, acestea sunt introduse
de subiect care il raporteaza si il leaga de experienta sa.

Selectivitatea memoriei umane trebuie pusa in relatie cu continutul mnezic,


in sensul ca nu se memoreaza, nu se stocheaza si nu se reactualizeaza absolut totul,
ci doar o parte din informatii. Selectivitatea memoriei umane este in functie fie de
particularitatile stimulului, fie de particularitatile psihologice ale celui care
memoreaza (se retine ceea ce corespunde varstei, sexului, gradului de cultura,
structurii motivationale, afective etc).

Memoria umana este in stransa legatura cu toate celelalte procese psihice:


materialul care se stocheaza in memorie provine din contactul organelor de simt cu
realitatea, evidentiind relatia memoriei cu procesele senzoriale; memoria nu
inseamna doar acumularea si stocarea informatiilor, ci si prelucrarea si
interpretarea lor ceea ce inseamna ca ea face apel la gandire, la operatiile ei
specifice; nu se retine si nu se reactualizeaza orice, ci ceea ce produce placere,
corespunde unor dorinte, aspiratii, fapt care evidentiaza relatia dintre memorie si
mecanismele afectiv –motivationale; memoria implica si prezenta unui efort
voluntar, fiind legata de vointa; trasaturile temperamental –caracteriale
influenteaza procesul memoriei, aceasta legandu-se de personalitatea integrala a
omului, fapt care permite ca ea sa joace roluri distincte in diferite etape ale
evolutiei personalitatii umane. In concluzie, “memoria nu este o functie liniara,
izolata de celelalte, ci apare in primul rand ca o implicatie, o resursa si ca efect al
tuturor celorlalte procese psihice, de la cele mai simple pana la cele mai
complexe” (Paul Popescu-Neveanu, 1977).

Prin faptul ca memoria umana intipareste, stocheaza si reactualizeaza


mijlocit, inteligibil, selectiv exterienta anterioara a omului si a societatii in care
acesta traieste, ea asigura continuitatea, consistenta, stabilitatea si finalitatea vietii
psihice a individului. Ea este cea care sudeaza elementele anteriaore de cele care
vor urma, da posibilitatea reactualizarii unor date anterioare ale cunoasterii,
supunerii acestora unui examen critic, decelarii a ceea ce este nou de ceea ce este
perimat, impingand cunoasterea mai departe.Omul ar trai intr-un continuu prezent,
numai sub influenta datelor nemijlocite ale realitatii, comportamentul sau fiind
haotic, spontan, fara stabilitate si finalitate, fara durabilitate in timp. Toate
obiectele care ar actiona din nou asupra lui i s-ar parea absolut noi, necunoscute, el
n-ar avea posibilitatea de a folosi rezultatele cunoasterii, dimpotriva, aceasta ar
trebui luata de fiecare data de la inceput; gandurile si actiunile lui n-ar putea fi
asociate unele cu altele, viata sa psihica ar fi constituita din elemente disparate.

Caracterul necesar al memoriei umane decurge din implicarea ei in marile


comportamente ale vietii omului: cunoastere si invatare, intelegere si rezolvare de
probleme, inteligenta si creativitate. Lange spunea: “Viata psihica a omului fara
memorie este doar un ghem de impresii senzitive, adica un prezent fara trecut, dar
si fara viitor.” Prin imensa sa valoare adaptativa, prin rolul ei enorm pe directia
echilibrarii organismului cu mediul, memoria a fost denumita de psihofiziologul
rus I.M. Secenov (1829 –1905) conditie fundamentala a vietii psihice sau piatra
unghiulara a vietii psihice.

III. PROCESELE MEMORIEI

Memoria reprezinta unitatea dinamica a trei actiuni sau procese: 1. Memorarea


informatiilor (intiparirea, fixarea, engramarea sau encodarea); 2. Pastrarea lor in
timp (retinerea, conservarea, stocarea); 3. Reactualizarea informatiilor (reactivarea
).

1. Memorarea informatiilor: acest proces poate lua aspectul unei engramari


intentionate, voluntare, cu scop a informatiilor, sau din contra, aspectul unei
inregistrari spontane. De asemeni, el poate lua forma unei intipariri mecanice a
informatiilor sau a unei retineri logice a informatiilor. Nu toate aceste forme de
memorare sunt la fel de productive. Astfel, memorarea mecanica se bazeaza pe
asociatiile binare, respectiv pe asociatiile de contiguitate, de alaturare in timp si
spatiu. Persoana care a devenit dependenta de un astfel de tip de momorare,
respecta intr-atat succesiunea elementelor informationale dintr-un text, incat
memorarea sa se va realiza in mod unilateral, univoc, respectiv, un element
informational dupa altul in stricta lor succesiune fara preocuparea de a surprinde
corelatiile logice, semnificative dintre concepte si idei. Asa se explica, de
exemplu, comportamentul unor elevi, studenti care atunci cand sunt opriti in
relatarea lor prin intrebari suplimentare, nu pot continua reproducerea materialului.
Este evident ca un astfel de tip de memorare este neproductiv, pentru ca el asigura
o memorare a formelor verbale, nu si a continutului logic. Totusi, sunt situatii in
care memorarea mecanica se impune, cand materialul de memorat nu dispune de o
structura logica (numerele de telefon, numele persoanelor, datele istorice etc); dar,
chiar si in aceste situatii, pentru a-si usura memorarea, persoana face efortul de a
acorda anumite semnificatii faptelor memorate sau le leaga de anumite puncte
referentiale din experienta sa de viata. La cealalta extrema este memorarea logica
care se desfasoara pe un teren intelectual, specificul ei constand in sesizarea
intelesurilor logice si valorice ale conceptelor, in organirzarea materialului de
memorat in unitati logice, in elaborarea unor raporturi explicative, de tip inductiv,
deductiv, analogic. Prin faptul ca asigura insusirea materialului de memorat intr-un
mod explicit, demonstrativ, memorarea logica este eficienta, adica creeaza mari
posibilitati operationale si de transfer a informatiilor in cele mai diverse situatii si,
totodata este economica pentru ca pretinde un efort de memorare mai redus
comparativ cu memorarea mecanica care se bazeaza pe un numar mult mai mare de
repetitii, in aceeasi forma statica. Dupa prezenta sau absenta efortului voluntar,
putem distinge in cadrul memorararii alte doua forme si anume: memorarea
involuntara si memorarea voluntara. Memorarea involuntara se caracterizeaza prin
faptul ca intiparirea informatiilor se realizeaza in absenta unui scop mnezic fixat in
prealabil si fara utilizarea unor procesdee speciale de memorare. De obicei, aceasta
forma a memorarii este determinata de insusirile obiectelor, fenomenelor etc care
se impun atentiei prin caracterul lor nou, inedit sau imprevizibil (culori deosebite,
contraste de forme sau dimensiuni, ritmuri alerte etc). Dar cel mai mult este
determinata de acele evenimente sau situatii de viata care au proprietatea de a ne
satisface optimal anumite trebuinte sau interese de cunoastere. De exemplu, pentru
o persoana pasionata de istorie sau geografie care viziteaza o expozitie de carte, se
vor impune atentiei si memorarii acele standuri de carte care fac referiri la
domeniile mentionate. Prin comparatie cu memorarea involuntara, memorarea
voluntara pretinde formularea in prealabil a unui scop mnezic, ceea ce presupune
mobilizarea tuturor resurselor persoanei pentru indeplinirea scopului si recurgerea
la o serie de procedee speciale care sa faciliteze memorarea.

Factorii facilitatori sau inhibitori ai memorarii (encodarii, fixarii) informatiilor:

· Factori ce tin de particularitatile materialului de memorat: unele


carcateristici ale materialuli de memorat, cum ar fi nartura lui, gradul de
organizare, volumul, semnificatia, gradul de familiaritate etc influenteaza in
mod semnificativ vivacitatea si consistenta ulterioara a datelor memorarii si
eficacitatea lor in viata psihica umana:
Ø Natura materialului

Ø Organizarea materialului

Ø Omogenitatea sau heterogenitatea materialului

Ø Volumul materialului

Ø Alte particularitati (familiaritatea, semnificatia, caracterul agreabil sau


dezabreabil)

· Factori dependenti de particularitatile subiectului care memoreaza: subiectul,


actor al memorarii, influenteaza (prin starea lui, prin motivatie, stuctura
temperamentala, stilul de viata etc) in mod semnificativ productivitatea si
eficienta celor conservate in propria structura psihica:

Ø Gradul de implicare in activitate

Ø Gradul de semnificatie a materialului pentru subiect

Ø Modul de invatare

Ø Nivelul reactivitatii sistemului nervos

Ø Repetitia(de detaliat in cadrul seminariilor)

2. Stocarea, pastrarea informatiilor si fenomenul uitarii: pastrarea,


conservarea materialului memorat constituie premisa reactualizarii lui ulterioare,
pentru ca presupune retinerea pentru un anumit timp, mai scurt sau mai indelungat
a celor memorate. Ceea ce este important de semnalat este faptul ca materialul
engramat nu se pastreaza in memorie in proportia si in forma in care el a fost
memorat initial. Are loc, de obicei, o ordonare si restructurare continua a
informatiilor memorate, o ierarhizare valorica si includerea lor in sisteme de noi
legaturi informationale, respectiv in categorii logice aflate pe trepte tot mai ridicate
de abstractizare si generalizare. Asa se explica de ce, pe masura ce ne indepartam
de timpul, de data memorarii unui material, restructurarea lui se face in alt fel, alta
forma, structura, ordine decat acea in care a fost memorat initial. Acest fenomen al
structurarii informatiilor petrecut pe parcursul pastrarii, sporeste eficienta actului
memorarii, pentru ca s-a constatat ca, cu cat o unitate informationala este mai bine
structurata, cu atat retentia este de mai lunga durata. Durata si calitatea pastrarii
sunt in stransa dependenta si de conditiile psihice in se realizeaza (conditii de stres,
de boala, de confort psihic, etc) (vezi conditiile memorarii). De asemeni, depinde
de particularitatile materialului de memorat. Astfel, un material cu sens si de un
volum mai restrans este mai bine pastrat in memorie decat un material confuz si
voluminos. Dar chiar si materialul cu sens si bine structurat se pastreaza diferit in
memorie, in functie de procedeele utilizate in actul memorarii. Cercetarile
psihopedagogice au aratat ca dupa 6 luni de la memorare, ideile principale ale unui
text sunt retinute in proportie de 60%, unitatile logice, categoriile in proportie de
36%, in timp ce forma textuala in proportie de 21 –22%. Daca fenomenul pastrarii
desemneaza conservarea, transformare, restructurarea pe care materialul memorat
le inregistraza in timp, uitarea se refera la pierderile produse in pastrare si care fac
imposibile procesele de reactualizare. De obicei, uitam informatiile neesentiale
(detalii, amanunte) sau acele date care isi pierd actualitatea pentru ca nu mai
raspund nevoilor de cunoastere. Din aceasta ultima perspectiva, uitarea se
dovedeste a fi un fenomen pozitiv, pentru ca fereste memoria de o supraincacare,
adica o scapa de informatiile de prisos si-i creeaza conditiile de a retine noi
informatii si experiente de viata. Desi natural si necesar, fenomenul uitarii trebuie
controlat pentru a fi pastrat in anumite limite, altfel el devine o povara pentru
memorie care trebuie sa reia de la inceput activitatea de intiparire si pastrare a
informatiilor. Uitarea poate fi: a) totala (situatie mai rara care caracterizeaza
anumite cazuri clinice de amnezii); b) partiala, lacunara (cand sunt uitate anumite
fapte, situatii, evenimente etc ca expresie a asocierilor cu anumite trairi afective
negative –socuri emotionale, deceptii); c) reproducerile eronate, inadecvate care au
la baza greseli de decodare informationala . Curba sau ritmul uitarii ia forme
diferite in functie de mai multi factori: 1. Natura materialului de memorat
(inteligibil, cu sens, bine structurat sau din contra); 2. Volumul materialului; 3.
Importanta personala a materialului ce trebuie memorat; 4. Potentialul mnezic
individual determinat de caracteristici ereditare si de varsta; astfel, odata cu
inaintarea in varsta a omului, uitarea se accentueaza potrivit legii regresiunii
memoriei stabilita de Th. Ribot (vezi, Memoria si patologia ei, Th. Ribot!) –
conform careia uitarea se manifesta progresiv de la prezent la trecut, se uita masiv
prezentul, dar este bine conservat trecutul.
3. Reactualizarea: fixarea si conservarea informatiilor, a experientei de viata,
creeaza posibilitatea recunoasterii si a reproducerii lor ulterioare. Procesul
recunoasterii este considerat mai simplu si mai usor de realizat pentru ca
reactualizarea experientei anterioare se realizeaza in prezenta obiectului, a situatiei
memorate. Se realizeaza pe baza suprapunerii modelului perceput actual pe cel
aflat in memoria personala. De exemplu, revizitand un oras, un parc recunoastem o
serie de edificii, specii de plante sau de animale. Totusi, recunoasterea poate sa se
realizeze nu numai pe baza unor perceptii anterioare, nemijlocite, ci si pe baza unor
reprezentari pe care ni le-am format despre anumite lucruri, fenomene, prin
intermediul unor descrieri, lecturi etc. De exmplu, putem sa recunoastem
caracteristicile unor perioade istorice indepartate atunci cand ni se prezinta diferite
urme concrete ale acestora. Recunoasterea este in acest caz mai vaga, mai putin
precisa sau chiar eronata. Reproducerea prezinta un grad mai mare de
complexitate psihica pentru ca ea se realizeaza in absenta obiectului de referinta.
Acest fapt pretinde realizarea unui proces activ de reconstructie, triere a
informatiilor, de prelucrare, sintetizare a lor in plan verbal pentru a ajunge astfel la
redarea cat mai adecvata a acelor informatii de care avem nevoie la momentul
respectiv. Calitatea reproducerii se apreciaza dupa urmatoarele caracteristici: 1.
Promptitudinea, respectiv de a ne reaminti si de a utiliza la timp, la momentul
oportun cunostintele de care avem nevoie; 2. Exactitatea, fidelitatea –indica gradul
de precizie, corectitudine si acuratete a reproducerii; 3. Volumul si supletea
obiectivate, pe de o parte prin capacitatea de a opera la un moment dat cu o
cantitate mare de informatii importante, iar pe de alta parte prin capacitatea de a
interconecta informatiile, de a le relua pe cele vechi in vederea eliminarii datelor
nesemnificative. Obtinerea acestor performante in actul reproducerii (proces
specific uman, in care este activ implicata gandirea!) depinde de o serie de factori:
a) procedeele folosite in memorare –s-a constatat ca reproducerea este mai
productiva dupa o invatare esalonata in timp, decat dupa o invatare desfasurata in
ritm comasat, pentru ca in acel interval de timp se adancesc diferentele dintre
notiuni, idei si se realizeaza o sistematizare, o ierarhizare valorica a informatiilor,
evitandu-se integrarea datelor recente cu acelea vechi; b) starea afectiva sau gradul
de motivare a persoanei in procesul invatarii; c) fenomenele de inductie,
interferenta aparute in procesul memorarii.

IV. FORMELE MEMORIEI


Memoria senzoriala sau registrul informational senzorial (RIS) constituie
acea parte a memoriei in care sunt stocate informatiile primite de la celulele
receptoare in vederea procesarii lor. Astfel, functia esentiala a acestei forme consta
in pastrarea informatiei senzoriale pana cand alte procese cognitive sunt capabile s-
o preia, s-o analizeze, s-o interpreteze si sa-i dea un inteles. Rolul ei apare in mod
evident in situatiile in care asupra organelor noastre de simt actioneaza simultan
mai multe insusiri. Astfel, in timp ce noi procesam informatii despre o insusire,
informatiile despre alte insusiri nu se pierd, ci sunt stocate in memoria senzoriala
pana cand le vom putea procesa. De exemplu, intr-o conversatie, daca nu am
dispune de memoria senzoriala auditiva, multe dintre cuvintele care se rostesc
succesiv ar fi pierdute; sau atunci cand citim, daca nu am dispune de memoria
senzoriala vizuala, nu am mai fi capabili sa desprindem intelesul logic al
propozitiilor, frazelor, etc. Astfel, ori de cate o informatie oarecare (auditiva,
vizuala, tactila, gustativa, olfactiva etc) nu poate fi procesata imediat, ea este
pastrata in memoria senzoriala pana cand sistemul sistemul senzorial respectiv se
elibereaza si se poate preocupa de informtia stocata. Exista tot atatea tipuri de
memorii senzoriale cate tipuri de senzatii cunoastem, dar cele mai studiate sunt
memoria vizuala (sau iconica) si memoria auditiva (sau ecoica).

Memoria cognitiva, afectiva si motorie: aceasta impartire a fost efectuata


avandu –se in vedere doua criterii: pe de o parte, continutul celor memorate
(imagini, idei, stari afective, miscari), iar pe de alta parte, specializarea proceselor
psihice implicate in procesarea informatiilor. In primul rand, unii oameni
memoreaza si reactualizeaza cu o mai mare usurinta imaginile, desenele, figurile,
in timp ce altii –notiunile, conceptele, judecatile, ideile abstracte. In ambele cazuri
vorbim de existenta memoriei cognitive, de cunoastere, care in functie de
continutul ei poate lua forma memoriei intuitiv –plastice sau forma memoriei
verbal –abstracte. In al doilea rand, oamenii nu retin doar cunostinte, ci si
propriile lor trairi afective. Astfel, trairile afective nu sunt doar aici si acum, nu se
pierd o data cu consumarea lor, ci lasa urme la nivelul psihicului, putand fi
reamintite sau chiar retraite la intensitati diferite de cat cele din momentul
consumarii efective a starilor afective. Existenta memoriei afective poate fi
argumentata si experimental, observabil, stiindu –se faptul ca trairile afective se
exteriorizeaza prin intermediul expresiilor emotionale (mimica, postura, gesturile,
modulatiile vocii, etc) iar la nivelul organelor interne se produc modificari
fiziologice atat in momentul consumarii trairilor afective, cat si in momentul
evocarii lor. In al treilea rand, omul retine in memoria sa si descrie miscari, operatii
sau actiuni efectuate in vederea bunei finalizari a activitatilor. Ea face posibila
formarea priceperilor si deprinderilor, explicand astfel invatarea dansului,
innotului, sofatului, scrisului, etc.

Momoriea in functie de durata stocajului

Memoria de foarte scurta durata este un sistem neuronal care pastreaza


pentru cateva zecimi de secunda urma senzatiilor, respectiv o imagine detalita a
informatiei senzoriale ajunsa la un organ de simt. Acest tip de memorie, consta in
fenomenul de stocaj senzorial care are la baza relativa inertie a campurilor
receptoare. Se stie ca exitatia (influxul nervos) se mentine la nivelul unor
componente ale analizatorului un anumit timp ( aproximativ 0, 5 sec.) dupa ce
stimulul a incetat sa actioneze. Acest timp permite realizarea modelului nervos al
stimulului si efectuarea nunei codari care face posibila realizarea unui cod –
imagine a stimulului, pe baza carora stimulul in cauza va fi deosebit de alti stimuli.
Astfel, stocajul senzorial este necesar pentru desfasurarea normala a procesului
perceptiv.

Memoria de scurta durata (MSD) ( numita si memoria operationala, de


lucru, instrumentala, pentru ca in cadrul ei informatia este filtrata si folosita in
sarcini concrete). Astfel rezolvarea unui exercitiu de tipul (17 –8 + 33) : 3 ar fi
imposibila fara a poseda o oarecare memorie privind cifrele continute si ordinea in
care ele se succed. Pentru rezolvarea unor sarcini concrete este nevoie de o retinere
temporala a o serie de informatii conexe sau auxiliare care servesc desfasurarii
logice a tuturor etapelor implicate in rezolvarea sarcinilor respective. Indata ce
obiectivul a fost atins, informatia legata de etapele actiunii sau de succesiunea lor
nu mai este necesara si astfel ea va fi uitata rapid. S-a constatat o fluctuatie destul
de mare a performantelor acestui tip de memorie. Astfel, s-a observat ca daca in
timpul utilizarii unei informatii auxiliare (de context) actiunii, un factor
perturbator, informatia in cauza este stearsa datorita fenomenului de interferenta,
iar daca in cazul in care intra in memoria de scurta durata o informatie noua,
aceasta elimina o informatie stocata anterior, eliminarea avand loc pe baza
principiului recentei si care explica de ce stimulii de la sfarsitul unei serii sunt mai
bin retinuti, decat cei din mijlocul seriei. In cazul in care informatia este exersata
prin repetitie, acesta va fi transferata in rezervorul memoriei de lunga durata (sau
atunci cand intervin anumite conditii speciale, cum ar fi: declansarea interesului,
intensitatea fizica si psihica a stimulilor, noutatea etc).

Memoria de lunga durata (MLD): trasatura principala a acestei forme


consta in pastrarea informatiilor pentru o lunga perioada de timp –saptamani, luni,
ani. Acestei trasaturi i se adauga o alta la fel de importanta, cea referitoare la
capacitatea MLD de a fixa si pastra informatii foarte variate (sentimente, dorinte,
ganduri, obiceiuri, atitudini, principii etc). Unii specialisti considera ca MLD este
un sistem complex compus din doua tipuri de memorie: 1. Memoria semantica care
include informatii abstracte legate in esenta de cunoasterea lumii exterioare si
interioare; 2. Memoria nesemantica - responsabila cu explicarea senzatiilor
concrete. Aceasta distinctie este oportuna pentru ca sunt intr-adevar persoane care
prezinta o mare usurinta in procesul de achizitionare a ideilor celor mai abstracte
(din punct de vedere al gandirii, aceste persoane utilizeaza mai ales operatiile
algoritmice) si persoane care exceleaza in realizarea combinarilor celor mai diverse
de imagini, date senzoriale, fapte concrete, trairi cu valoare afectiva (arhitectii,
pictorii –acestia se bazeaza mai ales pe procedeele euristice ale gandirii).Totusi,
intre aceste doua tipuri de memorie exista numeroase conexiuni pentru ca in lumea
umana codificarea este o operatie predominant de tip semantic. Orice fapte
concrete, imagini sau impresii senzoriale sunt purtatoarele unor sensuri si
semnificatii, respectiv a unor aprecieri valorice (vezi sentimentele) sau intelesuri
logice. De aceea, se afirma ca MLD are un caracter semnatic, specifica ei fiind
structurarea rezultatelor experientei si ale gandirii intr-un vast sistem de scheme,
operatii logice si notiuni. Acest fapt face ca MLD sa obtina in cele mai multe
situatii caracterul unei Memorii Procedurale, respectiv a unei memorii in care
datele continute sunt insotite de un mod de utilizare a lor in vederea dobandirii de
noi informatii si deprinderi. Nu trebuie sa vedem in MLD o modalitate pasiva de
stocare a informatiilor, un fel de depozit inert; dimpotriva, in cadrul ei se produce
in orice moment un anumit nivel de activare a informatiilor, de restructurare si de
reordonare a lor in vederea unei mai bune operationalizari a lor in sarcinile de
activitate. Cercetarile din ultimii ani asupra MLD au realizat distictia intre
termenii: memoria implicita (indirecta) si memoria explicita (directa). Ceea ce este
caracteristic memoriei sau invatarii explicite este faptul ca indeplinirea sarcinii
respective de memorare, pretinde din partea subiectului ca el sa-si aminteasca
informatie, explicatie precisa. Altfel spus, memoria explicita pretinde
reactualizarea clara, voluntara a experientei sau a faptelor de viata anterioara. De
exemplu, un student nu va putea incadra si descrie in mod corespunzator diferite
personaje accentuate din opera lui Shaskeapeare daca nu-si va reactualiza o serie
de cunostinte privind comportamentele obsesive, fobice sau delirante. In cazul
memoriei implicite o sarcina de invatare poate sa se efectueze fara a se face apel in
mod explicit la o experienta anterioara; de exemplu a redacta un text la calculator
nu presupune reactualizarea orelor, cursurilor in care ai dobandit abilitatea de a
utiliza calculatorul.

Memoria senzorio –motorie, sociala si autistica:

Memoria senzorio –motorie sau biologica (reflexele) consta in capacitatea


de a retine si de a reactualiza senzatiile si miscarile.

Memoria sociala –este specific umana si corespunde asa numitei “conduite


sociale” de care a vorbit P. Janet si care este logica, implica o ordine rationala,
reprezentari colective, universale, fiind inseparabila de recunoasterea sau de
cunoasterea trecutului ca atare (retinem informatii cu privite la evenimentele care
s-au petrecut in jurul nostru fara sa fim participanti directi la actiune etc).

Memoria autistica –se manifesta in somn sau in unele afectiuni sub forma
visului si delirului. Este o memorie pur subictiva, subordonata mecanismelor
inconstientului, debarasata de logica si cadrele sociale ale existentei.
I. EVOLUTIA MEMORIEI PE SCARA VARSTELOR

Dupa cum se stie, nu ne nastem cu memoria gata fabricata (memoria specific


umana), ci doar cu predispozitia de a avea o anumita memorie - daca ceea ce este
inascut este valorificat prin intermediul influentelor formative ale mediului,
educatiei etc. Astfel, ca si in cazul altor procese psihice, memoria parcurge o serie
de etape –de la simplu la complex –odata cu inaintarea in varsta. Principalele etape
dupa care poate fi analizat procesul devenirii memoriei sunt:

Ø Etapa de varsta 0 –3 ani (stadiul gandirii senzorio –motor): in aceasta etapa,


memoria copilului are un caracter exclusiv spontan si este legata fie de
satisfacerea trebuintelor sale biologice –foame, sete, odihna, fie de repetarea
unor stimuli care sunt retinuti de la sine. Urmele lasate pe scoarta cerebrala de
procesele nervoase dureaza foarte putin si de aceea memoria copilului mic este
de scurta durata. Recunoasterea este simpla si actioneaza in prezenta obiectelor
cunoscute. Dat fiind ca in jurul varstei de 2 –3 ani copilul isi amplifica bagajul
reprezentarilor si incepe sa-si insuseasca limbajul, isi fac aparitia si unele
elemente simple ale reproducerii.

Ø Etapa de varsta 3 –6 / 7ani (stadiul gandirii intuitive, preoperationale): este


perioada cand se fac eforturi de trecere spre formele superioare si mai
productive ale memoriei, care coexista cu cele mai simple si mai putin
productive. Datorita unor particularitati ale scoartei cerebrale, ale proceselor de
excitatie si inhibitie (plasticitatea, mobilitatea) copilul memoreaza cu mare
rapiditate, dar si uita cu aceeasi rapiditate. Insuficienta dezvoltare a inhibitiei la
nivelul scoartei cerebrale face ca memoria copilului prescolar sa fie
nediferentiata, difuza, nesistematica. Astfel, pentru a stapani neputinta propriei
lor capacitati de a pastra si reactualiza, copiii adauga de la ei, inventeaza, fapt
confundat si condamnat pe nedrept de parinti cu minciuna. La copilul prescolar
predomina mai ales memoria intuitiv –plastica, concreta si cea afectiva, adica se
retin mai ales figurile si evenimentele imediate, ca si tot ceea ce provoaca
emotii puternice, pozitive sau negative. Cu toate acestea, unele cerinte ale
activitatii in care prescolarul este implicat impun necesitatea de a retine
voluntar si logic, fapt care duce la constituirea acestor doua forme superioare
ale memoriei. La 4 ani copilul face efort pentru a fixa si pastra regulile
jocurilor, la 5 –6 ani el incepe sa utilizeze procedee elementare de intiparire,
fixare si reproducere, face incercari active de a-si aminti. Tot acum creste
rapiditatea, volumul, durata de pastrare, exactitatea pastrarii si fidelitatea
reactualizarii. Tot in aceasta perioada apar si primele amintiri personale, care
sunt adesea incerte, mai ales de tip afectiv (intervine asa –numitul fenomen al
amneziei infantile). De-a lungul timpului s-au impus trei puncte de vedere care
incearca sa explice precaritatea si inexactitatea amintirilor din mica copilarie:

- Freud considera ca amnezia infantila se produce datorita reprimarii de catre


copii a instinctului sexual fata de proprii parinti;

- Creierul (hipocampul) nu este suficient de maturizat pentru a sustine o


memorie explicita;

- Limbajul copilului mic se afla in proces de dezvoltare, fapt care permite


intiparirea informatiilor in memoria episodica, dar creeaza dificultati in ceea ce
priveste regasirea ulterioara a informatiilor.

Ø Etapa de varsta 6 / 7 –18 ani: in aceasta etapa are loc disciplinarea si


ordonarea desfasurarii memorarii dupa o anumita logica: memoria se
intelectualizeaza, in sensul ca se spijina tot mai mult pe ratiune, pe logica, pe
intelegere, devine voluntara prin excelenta (copilul depune efort pentru a
memora si a fixa informatiile), capata o mare plasticitate datorita schimbului
interpersonal de amintiri cu ceilalti colegi de clasa, creste volumul memoriei,
castiga in suplete si fidelitate. In cadrul acestei etape putem individualiza
urmatoarele subetape pentru a surprinde mai bine evolutia memoriei:

· In scolaritatea mica –ciclul primar (stadiul gandirii operatiilor concrete) –


desi memoreaza mecanic, copilul incearca sa introduca o serie de repere
intelectuale sau strategii de invatare. Din ce-i vine in minte selecteaza ceea ce
corespunde solicitarilor, sarcinilor pe care le are de indeplinit.

· In scolaritatea mijlocita –ciclul gimnazial (stadiul gandirii operatiilor


formale / abstracte) – se dezvolta tot mai mult memorarea logica cu sesizarea
esentialului, elevul incercand sa-si elaboreze un stil propriu de invatare
(impartirea pe fragmente, extragerea ideiilor principale etc). Astfel, memoria
devine mai economica -un numar mai mic de repetitii, timp mai redus pentru
memorare –si mai eficienta.

· In scolaritatea mare –liceul /perioada adolescentei – creste foarte mult


volumul memoriei, caracterul ei activ si selectiv, specializarea in functie de
interese, dorinte, idealuri, capacitatea de a face combinatii intre informatiile
stocate; creste caracterul organizat, sistematizat, voluntar al memoriei si se
elaborarea bazele culturii personale.

Ø Etapa de varsta 18 –45 /50 ani: in aceasta etapa memoria atinge apogeul
dezvoltarii sale. Cercetarile efectuate pe un numar de 2300 de persoane
cuprinse intre 18 si 40 de ani, au relevat existenta a doua macroperioade ale
maturitatii: una cuprinsa intre 18 si 25 de ani si alta cuprinsa intre 26 si 40 de
ani, care se diferentiaza prin viteza si ritmurile de dezvoltare ale intelectului in
general si ale diverselor functii psihice in special. Totodata s-a remarcat ca
momentele de varf ale dezvoltarii memoriei sunt la 19, 23, 24 si 30 de ani, iar
capacitatea sa maxima se inregistreaza la 25 de ani. La varste cuprinse intre 18
si 25 de ani s-a constatat existenta unui nivel ridicat al dezvoltarii gandirii si
memoriei, dar un nivel scazut al atentiei; intre 26 si 29 de ani se constata cel
mai scazut nivel de dezvoltare a gandirii si memoriei, dar cel mai ridicat nivel
de dezvoltare al atentiei; intre 30 si 33 de ani se constata un nivel ridicat al
tuturor celor trei functii, intre 34 si 35 scaderea nivelului tuturor, iar intre 36 si
40 de ani o oarecare crestere a tuturor functiilor psihice.

Ø Etapa de varsta dupa 50 de ani: scad performantele memoriei comparativ cu


cele ale tinerilor, nu global, ci diferentiat, in sensul ca se retin mai ales
materialele cu sens, dar se uita cele fara sens; scade memoria vizuala, se uita
mai ales informatiile primite recent, in schimb, cele din trecut sunt reactualizate
pana la epuizare, se diminueaza capacitatea de intiparire si de reproducere
exacta, viteza si fluenta accesului la depozitele semantice. La batrani are loc
deteriorarea procesului de invatare pe termen lung, deoarece acestia manifesta
tendinta de a nu codifica materialul intr-o maniera la fel de ampla si complicata
ca tinerii etc.

Cunoasterea particularitatilor de varsta ale memoriei este necesara din mai


multe considerente:

- Pentru a se evita confundarea lor cu defectele memoriei;

- Pentru a putea tine seama de ele in cadrul procesului de invatamant, in


sensul adecvarii continutului si a metodelor de predare la posibilitatile mnezice
ale copiilor;

- Pentru a stimula dezvoltarea lor. (M. Zlate, Psihologia mecanismelor


cognitive)

VII. BIBLIOGRAFIE:

· Baddeley, A., Memoria umana, Ed. Teora, Bucuresti, 1998,

· Bergson, H., Materie si memorie, Ed. Polirom, Iasi, 1996;

· Flores, C., La memoire, P. U. F., Paris, 1992;

· Leontiev, A., Probleme ale dezvoltarii psihicului, Ed. Stiintifica, Bucuresti,


1964;

· Lieury, A., Manual de psihologie generala, Ed. Antet, Bucuresti, 1996;

· Miclea, M., Psihologie cognitiva, Casa de editura Gloria S.R.L., Cluj –


Napoca, 1994;

· Ribot, Th., Memoria si patologia ei, Ed. IRI, Bucuresti, 1998;


· Zlate, M., Secretele memoriei, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti,
1979;

· Zlate, M., Psihologia mecanismelor cognitive, Ed. Polirom, Iasi, 1999.

http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/MEMORIA-
CARACTERISTICILE-MEMOR62232.php

http://anatomie.romedic.ro/memoria

https://destepti.ro/cum-influenteaza-internetul-gandirea-noastra-memoria-si-
raportarea-la-realitate-s-a-schimbat-creierul-nostru-in-epoca-internetului

Memoria si stilul de viata


0

By Durca Ana-Maria on 3 decembrie 2017 Stil de viata

Atunci cand observam ca se intampla sa uitam diverse lucruri, e timpul sa incepem


sa luam atitudine. Bineinteles, este valabil atat pentru persoanele tinere care
acumuleaza cunostinte cat si pentru cei in varsta.
Memoria ne insoteste in fiecare zi, dar cu toate acestea, nu intotdeauna este in
starea cea mai buna. Ea este un element important al procesului de cunoastere
precum atentia, viteza de asociere sau concentrarea.
Procesele de concentrare derulate corect nu usureaza numai memorarea unor
lucruri noi ci si intelegerea acestora.
Concentrarea, in aceeasi masura cu inteligenta, influenteaza rezultatele la
invatatura, dar si succesele din viata profesionala.
In continuare va voi specifica o parte dintre factorii ce influenteaza memoria si va
voi sugera cateva solutii pentru a mentine si a creste performanta acesteia.

1. Pivarea de somn

Somnul insuficient si lipsa odihnei provoaca oboseala si astfel este afectata


concentrarea. In timpul somnului, in creierul nostru iau nastere noi legaturi intre
neuroni ce ajuta la stocarea informatiei din ziua precedenta. Asa cum am mai spus
intr-un alt articol , recomandat este ca somnul sa aiba loc in intervalul 22:00 –
08:00, pe o durata de 7-8 ore.

2. Sedentarismul

Practicarea conceptului de miscare Slow Gym, din care fac parte si plimbarile
regulate, imbunanatesc circulatia sanguina, datorita careia neuronii primesc mai
mult oxigen si substante nutritive. In timpul miscarii, neuronii ajung la noi stimuli
ce fac sa se activeze caile de memorare.

3. Stresul

Scade capacitatea de memorare, concentrare, sterge resturile de memorie. Pentru a


evita aceste procese va recomand sa va alocati putin timp in care sa faceti lucruri
ce va fac placere, pentru a va detasa de situatia stresanta si a va reintoarce cu forte
proaspete pentru solutionarea ei.
Neacordarea acestui timp duce la “clacare” (oboseala psihica asociata cu blocaj
mental) ce nu este benefica in controlarea stresului si in stimularea memoriei.

4. Lipsa atentiei si a concentrarii

Pentru a ne insusi repede si temeinic informatiile necesare trebuie sa incercam sa


fim atenti si sa ne concentram la maxim asupra activitatilor curente. Eliminand
factorii care ne distrag atentia (zgomotul sau muzica la un nivel ridicat) si
practicarea regulata a meditatiei digitale ce stimuleaza conexiunile ce se produc
intre cele doua emisfere cerebrale, ne vor permite o mai buna concentrare si o
capacitate mai rapida de a lega informatiile.

5. Lipsa unei respiratii corecte

Exercitiile de respiratie contribuie la mentinerea capacitatii pulmonare si astfel la o


mai buna oxigenare a creierului, oferindu-i acestuia necesarul de care are nevoie
pentru o functionare optima.

6. Lipsa repetitiei

Fixarea informatiilor prin repetare duce la cresterea capacitatii de memorare.


Evident, este binecunoscut acest lucru, insa m-am gandit ca ar fi bine sa ramana
mentionat.

7. Importanta alimentatiei
Creierul are nevoie sa primeasca glucoza in mod regulat. Lipsa acesteia duce la
schimbari nedorite in hipocamp – acea parte a creierului care este responsabila cu
memoria si procesul de invatare. Prin alimentatia Slow Nutrition Absorption,
nivelul glucozei in sange este tot timpul constant asigurand creierului confortul de
care are nevoie. Datorita continutului mare de apa al creierului trebuie sa acordam
o mare importanta si hidratarii.

8. Grasimile in exces

Evitarea mancarurilor grase, in special cele care contin acizi grasi saturati
(margarina, grasime animala etc), duc la cresterea colesterolului “rau” ce reprezinta
cauza dezvoltarii arterosclerozei vaselor sanguine si mai departe la afectarea
functiilor intelectuale.

9. Varsta

O disfunctionalitate a capacitatii mentale (invatare greoaie si uitare) apare odata cu


inaintarea in varsta. Pentru incetinirea acestui proces ireversibil, un rol important il
constituie practicarea meditatiei digitale, pastrarea tineretii corpului prin miscarile
potrivite varstei si adoptarea unor obiceiuri prin care creierul sa fie tot timpul activ
(integrame, lectura, discutii interactive etc).

In concluzie, pentru pastrarea memoriei active, trebuie ca ea sa nu functioneze doar


in prezent, ci sa poata face conexiunea cu imformatiile primite in trecut, formand
astfel solutii ale viitorului, acest lucru fiind posibil prin adoptarea unui stil de viata
sanatos.