Principiile generale ale

diagnosticării
autovehiculelorlor
 1.1.Definitii

Diagnosticarea tehnică a autovehiculelor reprezintă totalitatea operatiilor tehnice si tehnologice

necesare pentru determinarea stării tehnice si a capacitătii de functionare a unui sistem sau a intregului
automobil, precum si evaluarea acestora in raport cu conditiile de exploatare, fără demontarea pieselor sau a
ansamblului respectiv.

In acelasi timp diagnosticarea permite evaluarea resursei remanente si a capabilitătii functionale a

automobilelor, in limitele solicitărilor date de regimul de exploatare si a prognozării duratei sigure de
functionare (fără căderi).

In cadrul operatiilor de mentenantă apare necesitatea cunoasterii stării de degradare, nivelul reglajelor si
interactiunea elementelor sistemului dat. cu o precizie cât mai mare, desi multi din parametrii care definesc
capacitatea de functionare a unui ansamblu nu pot fi evaluati prin determinări directe (ex consumul specific
de combustibil, precizia ajustajelor, etc.)

Evaluările stării tehnice realizate prin metodele si mijloacele de diagnosticare tehnica, pe de altă parte,
sunt necesare pentru limitarea solicitărilor în exploatare în functie de timp, astfel încât să se poată lua unele
măsuri tehnice de refacere a capacitătii functionale, prevenind astfel avariile grave ale unitătii tehnice
respective

La întretinerea tehnică în exploatare a autovehiculelor, diagnoza tehnică are scopul de a determina

starea de degradare a unei piese sau ansamblu, în corelatie cu nivelul nominal al parametrilor de functionare,
asa cum se poate vedea în figura 1.1
Problematica diagnosticării tehnice nu se limitează în activitatea de
mentenantă numai la determinarea stării tehnice ci si la evaluarea
rezultatelor, adică a prelucrării logice a constatărilor diagnozei.

Valoarea nominala a parametrilor

de functionare

Determinarea masurilor
tehnice
Evaluare de intretinere

Determinarea starii de
degradare

Fig.1.1
 Evaluarea stării tehnice pe baza diagnosticării complexe necesită cunostinte
temeinice despre structura obiectivului diagnosticat si a interactiunii elementelor
componente.

Se aplică procedee de gândire deductivă, care în cazul diagnosticării complexe pot

fi configurate prin tehnica de calcul, prin sisteme de expert sistem".

Detectarea elementelor "răspunzătoare" pentru o anumită stare a sistemului, dă

posibilitatea stabilirii unor tehnologii de diagnosticare specifice.

Exemplu:
combinarea informatiilor multiple, pas cu pas, într-o ierarhie logică ce defineste
starea elementului în cauză (ex. simptome de functionare sau nefunctionare a sistemului
si măsurătorile de diagnosticare).
 In fig.1.2 se prezintă o schematizare a aplicatiei deductive a principiului
"arborelui de defectiuni" în scopul determinării elementelor care produc o stare
definită (sau lipsa unei însusiri de utilizare a sistemului).

In exemplul prezentat in figura aparitia semnalului de diagnosticare A, B ... I la o

anumită valoare actionează asupra elementului (a) care este răspunzător de starea
observată a sistemului.
 O caracteristică importantă a diagnosticării tehnice este
determinarea prin măsurători si evaluarea stării tehnice cu demontări
putine sau mai ales fără demontare. Această însusire este importantă
deoarece demontările repetate provoacă o nouă stare de rodaj fată de
starea anterioară datorită configuratiei microgeometrice diferite a
pieselor conjugate, ceea ce in final duce ia o intensificare
a uzurii.
Determinarea stării tehnice fără demontare a componentelor poate fi
programată în perioada de exploatare pe baza unor întreruperi
planificate ale functionării în cadrul programului general de mentenantâ
Volumul de muncă în cazul diagnosticării fără demontare este în mod
firesc mai redus ca în cazul demontărilor.
Diagnosticarea tehnicii prin procesul său de măsurători are
"rădăcini" in tehnica măsurării, iar prin secventele de prelucrare a
valorilor măsurate si în informatică.
Ca urmare a utilizării polivalente a diagnosticării în fabricatia,
exploatarea si întretinerea sistemelor tehnice, diagnosticarea tehnică s-a
dezvoltat ca o disciplină partială a stiintelor tehnice având un pronuntat
caracter autonom
Domeniul principal de utilizare a diagnosticării în procesul de
mentenantâ a autovehiculelor îl reprezintă inspectiile tehnice planificate
si operative, controlul calitătii întretinerii, reviziile impuse de legislatii
pentru siguranta circulatiei si protectia mediului
in general, în domeniul tehnic diagnosticarea are o vastă arie de
aplicabilitate pentru că are avantajul evitării determinărilor subiective a
stării tehnice si asigură precizia determinărilor cu un efort minim
 1.2. Domeniile de utilizare în cadrul întretinerilor tehnice

In cadrul întretinerilor tehnice, diagnosticarea are mai multe domenii de actiune

care se intersectează partial în ceea ce priveste utilizarea mijloacelor tehnice de
investigare, iar diferitele domenii de utilizare duc la strategii diferite.

Una dintre cele mai frecvent intâlnite este diagnosticarea functională.

Diagnosticarea functională utilizează în general mărimi măsurabile complexe
indirecte, făcând posibilă determinarea capacitătii sistemului de exercitare a unei
functiuni, precum si efortul necesar îndeplinirii functiunilor respective.

In functie de modul de efectuare, diagnosticarea functională poate fi realizată:

• intern (computer de bord)
• extern cu aparate specializate pe sistemele autovehiculelor.
Diagnosticarea defectoscopică are menirea să determine:
•cauza defectiunii,
•localizarea elementelor defecte sau a dereglajului:
•parametrul de stare modificat

Functia de evaluare a diagnosticării defectoscopice are în vedere

stabilirea măsurilor de repunere în functiune a sistemului.

Starea de defectare trebuie determinată fără demontare, numai pe baza

comparării parametrilor de diagnosticare măsurati, cu valorile limită a
parametrilor respectivi.

Diagnosticarea duratei remanente de functionare este un alt domeniu

de aplicatie al diagnosticării tehnice.

Diagnosticarea defectoscopică si diagnosticarea resursei (duratei)

remanente de functionare formează împreună diagnosticarea de degradare
1.3. Tipuri de
diagnosticare
 1.4. Clasele diagnosticării tehnice
Din punct de vedere al scopului si domeniilor de aplicatie a diagnosticării
tehnice in cadrul mentenantei automobilelor, se deosebesc cinci clase de
diagnosticare.
Diagnosticarea empirică -se face o evaluare a stării tehnice pe baza datelor
nominale obtinând o decizie de forma bine-rău Se poate utiliza în cazul unei
diagnosticări globale.
Diagnosticarea tehnică simplă se aplică la stabilirea stării tehnice a sistemelor
automobilului cu ajutorul aparatelor de măsură de regulă cu indicatii analogice sau
digitale speciale sau legate de tip (sistemul de alimentare, sistemul de frânare sau
directie, etc). Diagnosticarea tehnică simplă se utilizează în cadrul diagnosticărilor
globale (defectoscopice) sau planificate care se practică la societătile de
transporturi.
Diagnosticarea tehnică cu un sistem de aparate de verificat si evaluarea
statistică a stării de degradare -Starea tehnică a sistemelor automobilului se
determină cu un complet polivalent de aparate asistale de calculator cu afisaj
digital.
Diagnosticarea tehnică cu un complex verificat de aparate si prelucrarea
automată a informatiilor - o determinare cuprinzătoare a stării tehnice a sistemelor
se realizează prin intermediul aparatelor de măsură coroborate între ele, constituind
un complex.
 Evaluarea rezultatelor se realizează in comparatie cu limitele de deteriorare
fundamentate statistic sau tehnico-stiintific sau pe baza prognozelor resurselor
remanente de functionare stabilite anterior.

Datele de măsurare. în cadrul acestei forme de diagnosticare, se prelucrează

automat iar pe imprimantă se obtin măsurile de repunere în functiune {reglajele
necesare. înlocuiri, etc).

Diagnosticarea automată. - Se caracterizează prin determinarea si evaluarea

tuturor parametrilor de diagnosticare într-o succesiune continuă automată.

OBS:
Clasele de diagnosticare amintite mai sus sunt destinate în primul rând
diagnosticărilor exterioare. Pentru diagnosticări interne sunt realizabile
diagnosticări tehnice simple, diagnosticarea asistată de calculator si evaluarea
statistică a stării de deteriorare până la indicarea unor măsuri de întretinere

Nivelul actual este reprezentat de clasele 3-4 si in cazuri simple 1 si 2, clasa

a 5-a se aplică la sisteme complexe (motor instalatie de frânare etc
1.5. Tehnologia si structura procesului de diagnosticare

Un proces de diagnosticare din sfera mentenantei automobilelor poate fi:

• procesul de măsurare pentru diagnoză
• procesul de evaluare a rezultatelor.

Valorificarea rezultatelor diagnozei pentru întretinere si prognozare se

realizează printr-un proces partial de prelucrare a datelor obtinute la
verificarea mai multor unităti (automobile, motoare de tip asemănător) într-
un interval de timp sau asupra unui singur exemplar care a fost supus unui
sir de verificări într-un interval de timp dai.
In figura 1.5 se prezintă schematic structura procesului de diagnosticare
din acest punct de vedere si întrepătrunderea dintre procesul de
diagnosticare si procesul de întretinere. Săgetile indică fluxul functional.
 1.6. Succesiunea operatiilor de diagnosticare

In scopul măririi eficacit ătii diagnosticării (ex.: câstigul de

informatie în raport cu efortul depus), importante sunt combinatiile
si desfăsurarea diferitelor feluri de diagnoze precum si
succesiunea în timp în procesul de exploatare a automobilelor
In figurile 1.9 si 1.10 se prezintă succesiunile posibile ale
operatiilor de diagnosticare.

O verificare principală este o diagnosticare complexă care se

realizează la intervale mari.

Verificarea intermediară, eventuală, este o diagnosticare totală

sau partială pentru precizarea rezultatelor verificării principale.
 1.7. Rolul diagnosticării în procesul de exploatare a automobilelor
In cadrul mentenantei automobilelor, diagnosticarea are un rol de regulator al
procesului de întretinere tehnică.

Pentru a asigura eficacitatea diagnosticării în ansamblul procesului de exploatare,

este necesar să fie îndeplinite următoarele conditii:
• combinarea operatiilor de diagnosticare cu operatiile curente de întretinere tehnică
(spălări, gresari, curătări etc), legătură necesară având in vedere că unele operatii de
diagnosticare presupun o pregătire prealabilă a automobilului (spălări, curătări), urmârindu-se
astfel reducerea timpului de imobilizare a automobilelor;
• combinarea diagnosticării cu operatiile de întretineri si reglaje, instalatiile de
diagnosticare trebuie să coopereze nemijlocit sau mijlocit cu instalatiile de întretinere aceasta
deoarece pe de-o parte, sunt necesare mici întretineri între două diagnosticări partiale si pe de-
altă parte, utilizatorului îi sunt de mai mică importantă datele privind starea tehnică a
autovehiculului dacă nu sunt urmate de operatii de întretinere care derivă din evaluarea
diagnosticării.
• diagnosticarea tehnica să se efectueze în timpii de stationare admisi ai automobilelor, iar
timpul efectiv consumat pentru diagnoză să fie mai redus decât timpul necesar înlocuirilor
partiale ale elementelor defecte
 Avantajele efectuării operatiilor de mentenantă în exploatarea automobilelor in
general, pe baza diagnosticării asigură o sene de avantaje cum ar fi:
• functionarea sigură în exploatare cu luarea în considerare a conditiilor variabile de
exploatare;
• micsorarea timpilor de stationare conditionati de întretinerea tehnică;
• reducerea timpului efectiv de lucru la operatiile de întretinere prin diagnosticare
defectoscopică;
• exploatarea sigură a automobilelor la parametrii economici optimi si în
concordantă cu normele de poluare;
• economii de materiale de întretinere prin larga utilizare a rezervelor de uzură
existente si o întretinere dependentă de defectiune.

Aceste avantaje sunt posibile printr-o organizare optimă a procesului de

diagnosticare, reducerea erorilor de diagnoză si evaluarea corectă a rezultatelor
diagnosticării, corelate cu comportarea automobilelor în conditiile specifice.

Totodată în acest sens se impune asigurarea unei cooperări favorabile între

diagnosticare si întretinere
 1.8. Parametri de diagnosticare
In sistemul de diagnosticare elementul esential îl constituie parametrii de
diagnosticare deoarece ei influentează întreaga structură a sistemului.
Functionarea automobilelor este conditionată de interactiunea între piesele
constituite în structuri în serie sau în paralel, precum si de interactiunea cu mediul
exterior.
Parametrii care tin de procesele fundamentale si care determină functionabilitatea
automobilului: puterea motorului, consumul de combustibil, spatiul de frânare, deceleratia,
gradul de patinare al ambreiajului. temperatura lichidului de răcire. Acesti parametri dau
informatii globale asupra stării tehnice generale a automobilului sau a unora din ansamblele sale.
Parametrii de diagnosticare care derivă din fenomenele care însotesc procesele
fundamentale: vibratii, zgomote, modificări chimice etc. Această categorie dă informatii mai
înguste, dar restrânge aria de investigatie, localizând defectiunea.
Diagnosticarea pe elemente o succede pe cea generală atunci când la diagnosticarea
generală a rezultat necorespunzător si urmăreste sâ determine exact starea tehnică a ansamolelor
(motor, transmisie, frâne etc ) precizând si necesitatea de întretinere sau reparare.
A treia grupă a parametrilor de diagnosticare sunt parametrii geometrici care contin
mărimi ca: jocul axial si jocul radial, coaxialitatea, cursa liberă, paralelism, unghiuri.
Parametrii geometrici dau informatii limitate dar concrete asupra stării tehnice a organelor
aflate in interactiune.
Alegerea parametrilor de diagnosticare se face în functie de caracteristicile lor care
exprimă legăturile lor cu parametrii de stare. Particularitătile parametrilor de
diagnosticare sunt:
1 – univocitatea;
2- sensibilitatea;
3 - informativitatea;
4- repetabilitatea (stabilitatea),
5 - economicitatea.
 1.11. Prognozarea duratei remanente de functionare a automobilelor pe baza
diagnosticării
In ultima etapă a lucrărilor de diagnosticare se efectuează analiza rezultatelor
diagnosticării automobilului.
Prognoza permite prevenirea defectelor, evidentierea uzurilor normale, analizarea
procesului de îmbătrânire a pieselor, indică parcursul până la prima reparatie si intre
reparatii, preîntâmpină demontările inutile. De asemenea, prognoza micsorează în mod
sensibil manopera lucrărilor de reparatii.
Prognozarea se bazează pe rezultatele diagnosticării si se reduce la determinarea
capabilitătii tehnice remanente sau a capabilitătii garantate pentru o functionare fără
defectare a mecanismelor, instalatiilor si agregatelor automobilului până la următoarea
diagnosticare sau reparatie.
Precizia si siguranta prognozării stării tehnice a componentelor automobilelor depinde,
înainte de toate, de măsura în care se cunoaste legitatea generală a schimbării parametrului
de control in corelatie directă cu conditiile concrete de exploatare.
Forma functiei care determină capabilitatea remanentă, în dependentă de
timpul de functionare, este următoarea:

D = D0 + btα
unde
D0 - valoarea iniţială a parametrului
controlat b- coeficient de proportionalitate
t- timpul de funcţionare al componentei respective
α - indicele gradului ecuaţiei

D lim − D 0
t rem = t d ⋅α −1
D d − Do
unde
Dlim – valoarea limita a parametrului
Dd- valoarea găsită parametrului in timpul diagnosticării
Td – timpul de funcţionare de la începutul exploatării până la diagnosticare
Daca nu este cunoscut parcursul (timpul t d) de functionare de la
începutul exploatării până în momentul diagnosticării, resursa
remanentă se determină pe baza parcursului intre două
diagnosticări.
'
trem = R ⋅ t' rem
Coeficientul R – se obtine din 1
expresia
R= +1
α
D d − D0 −1
D d −1 − D
0

D lim − D 0
t rem = t a ⋅α −1
Dd − D0
undeta – timpul de functionare intre 2 diagnosticări
 1.12. Precizia si nivelul de încredere al diagnosticării tehnice

1.12.1. Criteriul preciziei în măsurarea parametrilor de diagnosticare

In practica diagnosticării se utilizează o gamă largă de metode si mijloace de
diagnosticare a automobilelor.
Aceste metode si mijloace sunt utilizate fie pentru diagnosticarea generală (in
ansamblu) sau a unor componente ale automobilului in statii specializate, fie o
diagnosticare dinamică continuă la bordul automobilului.
Precizia optimă la măsurarea parametrilor se stabileste în functie de calculul
resursei remanente de functionare, de modificarea elementului structural sau a!
ansamblului, fată de momentul diagnosticării anterioare.
Precizia pe baza criteriilor tehnico-economice în concordantă cu normele ISO se
stabileste în felul următor: = (0,2.... 0,35)A
a i
• limitele erorilor absolute de
măsurare sunt
• iar clasa de precizie δ = 2 ⋅ D ⋅100%

i
unde Ai - abaterea limită a parametrului de structură (i) la
care se fac măsurătorile Di- valoarea limită a
parametrului respectiv de diagnosticare.
 Concluzie - Aprecierea autenticitătii operatiilor de diagnosticare a
automobilelor

Scopul diagnosticării sistemelor mecanice, electrice, electronice etc este de a

evalua starea tehnică a unui agregat sau element structural - i - ce apartine sistemului
conform valorii - j - a parametrului de diagnosticare.

De autenticitatea si precizia măsurării parametrilor de diagnosticare depinde in

mod obiectiv exactitatea in evaluarea situatiei fiecărui element structurai al sistemului,
la un moment dat, de la care se receptează semnalul de diagnosticare.

Pentru analiza legăturilor între elementele de structură subansambleie

automobilului si parametrii de diagnosticare, se propune schema structurală din figura
de mai jos
 Stadiul autenticitătii informatiei diagnosticului privind starea tehnică a automobilului
trebuie sistematizat din două puncte de vedere: sub aspect global şi local
Problemele globale directe se referă la stabilirea autenticitătii A, (sau a probabilitătilor
erorilor de gradul I şi II) în evaluarea stării tehnice a unui sistem (agregat) pe baza
autenticitătii - A, - a măsurării parametrilor de diagnosticare aferenti.
Problemele globale inverse se referă la stabilirea autenticitătii necesare - A - la
măsurarea parametrilor de diagnosticare pentru a se realiza un nivel cerut de autenticitate -
A, - în evaluarea stării tehnice a unui sistem (agregat)

Problema locală directă se referă la determinarea autenticitătii -A, - la evaluarea stării

tehnice a unui element structural - i - pe baza autenticitătii cunoscute de măsurare a
parametrului de diagnosticare - j - iar problema locală inversă impune determinarea
autenticitătii necesare - A - a parametrului de diagnosticare pentru o autenticitate necesară -
Aj - a stării tehnice a elementului structural - i -.
In vederea diagnosticării automobilelor autenticitatea evaluării stării tehnice a unui
agregat (problemă globală directă) situatie frecvent întâlnită se poale utiliza relatia:
N
A = A
i ∏ j
j =1
N- numărul parametrilor de diagnosticare după care se evaluează starea tehnică a sistemului
 Curs 3
Diagnosticarea sistemelor
autovehiculuiului

Va urma …..