Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. GENERALITATI
Monopolul se defineste ca singurul ofertant real si potential pentru productia unei ramuri
de activitate, in acest caz “firma” si “ramura’’coincid.
Un aspect fundamental pentru definirea monopolului este acela al absentei amenintarii cu
privire la aparitia de noi ofertanti in ramura respective. Pentru a nu se confrunta cu existenta
pericolului aparitiei unor nou-veniti in ramura, firmele cu statut de monopol sunt fie unice
beneficiare ale unei autorizatii legale sau brevet, fie au un avantaj enorm de cost asupra celui mai
apropiat rival potential.
Cazurile de monopol sunt relative rare, dar mai frecvente decat concurenta perfecta. Ca
tipuri de monopol se disting monopolul natural si monolpolul “pur”.
MONOPOLUL NATURAL exista atunci cand doar o singura firma poate actiona in mod
eficient pe piata.O serie de servicii publice cum sunt electicitatea, gazele naturale, telecomunicatiile
si canalizarea constituie exemple de monopoluri naturale.
Existenta monopolurilor naturale este legata de existenta unor servicii care fac apel la
infrastructure de distributie vaste si costisitoare, cum este cazul energiei, apelor, gazelor etc.
Se considera “natural” de a monopoliza aceste bunuri, deoarece ar fi illogic, datorita
costurilor imense implicate, de a cere mai multor intreprinderi sa furnizeze acelasi bun, in scopul
de a instaura concurenta.
Monopolurile naturale au adesea costuri fixe ridicate, ceea ce conduce la inregistrarea
tendintei de descrestere a costului mediu (de aprovizionare) pe masura ce creste productia. In
aceasta situatie se realizeaza economii de scara.
In cazul monopolurilor naturale politica de regularizare a statului vizeaza:
construirea instalatiilor cele mai potrivite pentru a obtine economii de scara;
luarea masurilor pentru ca instalatiile sa functioneze la costul cel mai scazut;
a face astfel ca tariful serviciului sa raspunda unor imperative cum sunt cele vizand
eficienta economica, mobilizarea resurselor financiare si, nu in ultimul rand, echitatea;
satistacera nevoilor clientilor.
1
Astfel, pentru o retea nationala in domeniul comunicatiilor, costurile de instalare sunt
foarte mari, in timp ce, din momentul construirii retelei, costul conectarii unui abonat marginal
este redus.
Datorita economiilor de scara substantiale, un furnizor unic nu are motive sa se teama de
intrarea unor noi concurenti in ramura.
Pe termen lung, un monopol natural decide sa produca acel volum al productiei pentru care
costul marginal pe termen lung (CmTL) este egal cu incasrea marginala (RM); el va vinde
cantitatea Q1 la pretul P1.Pretul (P1) este superior costului mediu pe termen lung (CMTL) si
monopolul va realiza supraprofituri.
Daca firma si-ar stabili pretul la nivelul costului marginal ( Cm), ar inregistra pierderi in
2
MONOPOLUL PUR isi datoreaza existenta barierelor la intrarea in ramura.
Problema centrala a unei firme dependente de politica in domeniul preturilor este stabilirea
nivelului productiei care maximizeaza profitul.
Monopolul pur se calauzeste dupa principiul realizarii supraprofitului maxim, care se atinge
atunci cand incasarea marginala devine egala cu costul marginal.
In viata reala, monopolul este nevoit sa-si adapteze comportamentul sub presiunea unor
factori cum sunt:
- caracteristica curbelor cererii la anumite produse;
- evolutia unor curbe ale costurilor;
- pericolul aparitiei in ramura a unor noi firme;
- interventia autoritatii publice in scopul protectiei concurentei economice si a
consumatorului
Regula folosita aparitine ofertei si consta in alegerea acelui volum al productiei care egaleaza
costul marginal si incasarea marginala. Monopolul nu are o curba a ofertei independenta de
conditiile cererii. Alegand volumul productiei, monopolul constata ca influenteaza simultan
asupra costului marginal si incasarii marginale.
Monopolul se confrunta cu o curba a cererii care este curba cererii ramurii, a carei panta este
negativa. Aceasta implica o scadere a pretului pe masura ce ne deplasam in jos de-a lungul curbei
cererii, deci monopolul constata o reducere a incasarilor obtinute pentru cantitatile precedente,
atunci cand ofera o productie suplimentara
Diferenta dintre pret si incasarea marginala este dependenta de:
elasticitatea cererii in functie de pret;
volumul initial al productiei.
Cu cat curba cererii este mai inelastica, cu atat o unitate de produs suplimentara va face sa
scada pretul si se va antrena scaderea incasarilor datorate unitatilor precedente.
Cantitatea pe care o produce si pretul la care vinde sunt legate prin intermediul curbei
cererii; aceasta impune pentru monopol studierea tipului de curba a cererii cu care se
confrunta.Deoarece consumatorii se vor situa intotdeauna pe aceasta curba, rezulta ca monopolul
poate determina foie pretul, fie cantitatea oferita.
3
Fig. 2.Stabilirea pretului si volumului productiei monopolului
raman neschimbate. Pretul (PA) este mai mare decat costul marginal (Cm), ceea ce implica un
anumit grad de neutilizare a capacitatii de productie, dar nu exista nici un motiv pentru a modifica
pretul sau volumul productiei.
De regula, monopolul alege nivelul productiei si cel al pretului pentru a-si atinge obiectivul:
realizarea supraprofitului maxim.
4
PUTEREA MONOPOLULUI consta in capacitatea sa de a mentine pretul peste nivelul costului
marginal. Ea depinde de elasticitatea cererii in functie de pret, care la randul ei, depinde de
presiunea concurentiala pe care o pot exercita produsele substituibile.
Posibilitatea unei firme de a creste preturile peste nivelul costului marginal este cu atat mai
mare, cu cat elasticitatea cererii in raport cu pretul si presiunea concurentilor potentiali sunt mai
reduse.
Masurarea puterii de monopol, ca potential, este dificil de realizat din mai multe cauze:
- dificultatile tinand de masurarea elasticitatii cererii in raport cu pretul si a presiunii
concurentei produselor substituibile;
- comportamentul firmei cu statut de monopol, care, din diferite considerente (dorinta de a
nu-si descuraja cumparatorii potentiali, grija pentru imaginea publica, forta legislatiei in domeniul
concurentei) nu-si exercita pe deplin puterea sa de monopol.
Datorita pozitiei sale pe piata, monopolul are posibilitatea de a fixa preturi diferite pentru
clienti diferiti, in scopul cresterii profiturilor. Monopolul poate diferentia consumatorii, in functie
de anumite caracteristici ( gusturi, venit, varsta, localitate) in scopul practicarii unor preturi
diferentiale. Pentru a putea aplica o astfel de strategie, monopolul trebuie sa dispuna de mijloace
care sa faca imposibila practicarea arbitrajului de catre cumparatori: cumpararea la preturi scazute,
in scopul revanzarii la preturi ridicate.
Diferentierea (discriminarea) preturilor pentru clienti specifici este practicata in situatii cum
sunt:
a) preturi diferite practicate de monopol in locuri diferite- pentru a fi sustinuta
discriminarea, pietele trebuie sa fie izolate geografic, prin taxe vamale prohibitive sau prin costuri
de transport excesive, cum ar fi cele rezultate din alterarea produselor prin transportare;
b) tarife diferite practicate de monopolurile prestatoare de servicii, in functie de varsta
consumatorilor-pentru sustinerea discriminarii trebuie prezentat documentul care confirma
indeplinirea conditiei legate de varsta;
c) tarife diferentiale in functie de venit sau statut social (pentru elevi, studenti)- pentru
sustinerea discriminarii trebuie de asemenea prezentat un document doveditor.
5
Cele mai multe exemple de discriminare prin pret privesc servicii care trebuie consumate
imediat si nu bunuri standardizate, care pot fi revandute. Evitarea revanzarii bunului se poate
realiza, in unele cazuri, prin legarea produsului de baza de anumite servicii prestate numai pentru
anumiti cumparatori.
Presupunem un monopol care vinde pe doua piete diferite, care sunt izolate: monopolul poate
practica preturi diferite, iar consumatorii nu pot realiza revanzarea produselor.
6
Discriminarea de gradul I este dificil de realizat si, din acest motiv, monopolurile mentin un
pret uniform, dar adauga adesea “ o taxa de intrare” , care este independenta de nivelul
consumului. Scopul il consituie insusirea de catre firma a surplusului consumatorului. In acest caz,
problema o reprezinta faptul ca sunt scosi de pe piata acei consumatori al caror “surplus” este mai
mic decat taxa. Daca se recurge la o “taxa de intrare”,mai mica, inseamna ca numai o parte din
surplus se va transfera la monopol. De aceea sunt cautate metode de diferentiere, care constau fie
in practicarea unor preturi diferite la acelasi client, in functie de cantitati (discriminarea de gradul
II), fie in utilizarea de preturi diferite pentru clienti diferiti si grupuri de clienti (discriminarea de
gradul III).
7
In cazul in care compania de transport practica acelasi pret, deoarece curba cererii turistilor
este mai elastica, incasarea marginala pentru ultimul turist este superioara incasarii marginale a
ultimului calator in scop de afaceri.
In aceasta situatie, oricare ar fi numarul total al calatorilor transportati si costul total al
transporturilor, compania aeriana nu obtine cea mai buna combinatie a numarului de calatori din
cele doua categorii.
Compania aeriana va putea obtine o crestere a incasarilor (fara a creste costurile) doar prin
modificarea proportiei intre cele doua categorii de pasageri.
Ea va trebui sa actioneze in asa fel incat sa egaleze incasarea marginala pentru cele doua
categorii de pasageri.
Asigurarea egalitatii intre costul marginal al transportului unui calator si incasarea
marginala a celor doua grupuri asigura maximizarea profitului companiei.
Intre practicile care se pot aplica pentru a asigura o diferentiere a preturilor enumeram:
-segmentarea pietei unui anume tip de bun (de exemplu, automobilele) prin luarea in
considerare a faptului ca gusturile, veniturile clientilor sunt diferite si oferirea unei game
diversificate. Aceasta este o modalitate de atrage noi grupe de clienti si, in acelasi timp, de a
practica o diferentiere prin pret, a carei marime nu se justifica prin diferentele de cost;
-diferentierea preturilor in timp, in functie de ciclul de viata al unui produs. Firmele care
practica preturi ridicate la lansarea produsului pe piata se adreseaza mai intai grupului de
cumparatori cu venituri ridicate, urmand ca apoi sa practice preturi mai coborate adecvate
elasticitatii normale a cererii.
In practica, domeniul in care se cauta solutii pentru cresterea profitului unei firme il
reprezinta, cel mai adesea, identificarea unor noi practici care sa permita o discriminare prin pret.
4. Diversificarea productiei
Se considera ca atunci cand o gama de produse, inrudite sau nu, este fabricata de aceeasi
firma suntem in prezenta diversificarii productiei. O clasificare a diversificarii evidentiaza:
a)diversificarea extinderii productiei, cuprinzand urmatoarele aspecte:
a1 ) diversificarea asupra unei categorii de produse legate prin cerere, in acest caz existand
o concentricitate a pietei;
a2 ) diversificarea asupra unei categorii de produse legate prin tehnologie, prin procesul de
productie, in acest caz existand o concentricitate tehnologica;
b) diversificarea extinderii pietei consta in vanzarea produselor, in alte zone geografice;
c) diversificarea aglomerata ( are ca obiect categorii de produse neinrudite intre ele).
8
Diversificarea productiei este impusa de:
existenta economiilor de scop – cand resursele pentru producerea a doua bunuri, A si B
sunt divizabile sau semipublice se va inregistra o reducere de cost in cazul unei productii
combinate, fata de cazul producerii separate a celor doua bunuri.Formalizat, daca C
reprezinta functia costurilor, economia de scop exista atunci cand:
5. Firmele multinationale
Firma care detine spatii de productie si linii de distributie in cel putin doua tari este
considerata firma multinationala.
Expansiunea multinationala se explica in mai multe feluri.Un mod de abordare porneste de
la faptul ca firmele au o anumita preferinta spatiala, in stransa legatura cu profitabilitatea asteptata
de la investitie.Aceasta concluzie se desprinde din modelul lui Richendson (1971) si poate fi
redata astfel: pentru ca investitia sa se faca in afara granitelor, rata venitului asteptat trebuie sa fie
cel putin tot atat de ridicata ca si ,,rata-tinta” a firmei.Rata-tinta este infuentata de preferintele
manageriale si de abundenta sau raritatea resurselor interne.
Profitabilitatea asteptata a unui proiect depinde de cererea de produse si de costul de
productie.Firmele multinationale au o anumita putere de a determina pretul produselor lor.Limita
minima a pretului pe care ele se asteapta sa-l obtina este data de nivelul pretului local la care se
adauga tarifele de transport si taxele, astfel incat expansiunea sa fie mai profitabila decat
exportul.Decizia privind expansiunea poate influentata si prin:
cresterea previzionata a taxelor;
reducerea previzionata a costurilor productiei in strainatate;
marimea pietei;
disponibilul de resurse suplimentare.
9
Aceasta abordare nu explica optiunea firmelor intre infiintarea de filiale detinute in
intregime si alte aranjamente, precum subcontractarea, licenta, joint-venture.
Dintr-o alta perspectiva, se poate constata ca firmele se extind prin stabilirea de filiale in
strainatate atunci cand costurile de tranzactie inregistrate in comertul inter-firme (la nivel local in
tara de origine) pot fi reduse,cu mai mult decat costul suplimentar asociat sporirii dificultatilor
legate de coordonare si desfasurarea unor activitati la distanta.
Firmele multinationale sunt rezultatul procesului de integrare fie pe verticala, fie pe
orizontala.
Specificitatea bunurilor, nesiguranta si externalitatile sunt argumente pentru integrarea pe
verticala. In schimb, integrarea pe orizontala apare atunci cand:
avantajele specifice ale firmei se datoreaza cunostintelor manageriale sau tehnologice si pot
fi utilizate in unitati din strainatate;
alte modalitati (licente, subcontractari) nu aduc venituri mai mari decat cele rezultate din
crearea de filiale in strainatate.
Activitate firmelor multinationale este unul dintre pilonii de baza a ceea ce se va constitui in
societatea viitorului,societatea globanizata.
10
Fig 4. Costul social al monopolului
Notatii:
P – pret
Cm- cost marginal
CM – cost mediu
TL – termen lung
Rm – incasare marginala
CC – curba cererii
Bunastarea societatii este compusa din aria reprezentand avantajul consumatorului si cea
care reda profitul obtinut de firma.
Costul social al monopolului este considerat mai mare decat aria hasurata si ar trebui sa
cuprinda si costul generat de impiedicarea concurentei. Firma care doreste sa obtina statutul de
monopol sau sa-si mentina aceasta pozitie trebuie sa aloce resurse in acest scop.
Resursele alocate pentru instaurarea sau mentinerea puterii de monopol au statut diferit in
functie de incidenta pe care o au asupra bunastarii.
In categoria resurselor care nu reduc bunastarea sunt incluse cele destinate cercetarii si
dezvoltarii dand nastere unui brevet sau unui patent care genereaza un drept de folosinta
exclusiva pe o anumita perioada de timp.
11
De principiu se afirma ca monopolul, prin definitie, este ineficient din punctul de vedere
al promovarii progresului tehnic.Argumentele principale care se aduc in spijinul acestei afirmatii
sunt legate de statutul firmei pe piata respectiva:neavand nici un concurent, monopolul nu se va
stradui sa actioneze pentru controlul costurilor (in sensul reducerii lor) si nici pentru inlaturarea
risipirii resurselor.Sunt supuse atentiei numeroase exemple ale unor mari firme monopoliste
care,dispunand de o mare capacitate financiara, de o forta tehnologica puternic, s-au angajat in
mari proiecte de cercetare si au inregistrat succese deosebite, mai ales pe linia inovarii
tehnologice.
Statutul de actiuni generatoare de risipa de resurse este adecvat pentru:
- reclama care incearca sa convinga consumatorii ca produsele substituibile sunt de calitate
inferioara;
- actiunile menite sa impiedice potentialii concurenti sa intre in ramura (productia sau
investitia excesiva in capital);
- cheltuielile excesive de cercetare-dezvoltare care rezulta dintr-o cursa a brevetelor;
- lobby-ul desfasurat pentru a convinge autoritatile ca monopolul respectiv nu este
daunator.
12