14.

ECHIPAMENTE INDIVIDUALE DE PROTECŢIE

1. Definirea conceptului de protecţie individuală

În procesul muncii persoanele pot fi expuse unor factori de risc care

pot conduce la accidente sau îmbolnăviri profesionale. Pornind de la această
realitate indezirabilă procesului de muncă s-a dezvoltat noţiunea de protecţie
a muncii care se defineşte ca un ansamblu de activităţi instituţionalizate
având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului
de muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a
altor persoane participante la procesul de muncă.
In ţara noastră protecţia muncii este considerată o problemă de stat şi
este reglementată prin Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi
Normele metodologice de aplicare a prevederilor acestei legi.
Masurile de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale,
prevăzute în aceste norme pot fi împărţite în două categorii:
- măsuri organizatorice, care vizează în special executantul şi
sarcinile de muncă;
- masuri tehnice, referitoare în special la mijloacele de producţie şi
mediul de muncă.
Protecţia individuală ca şi măsură de protecţie face parte din cadrul
măsurilor tehnice şi constă în dotarea muncitorilor cu mijloace de protecţie
(cască, mască, costum, cizme etc.). Totalitatea mijloacelor individuale de
protecţie care se atribuie lucrătorului în timpul desfăşurării activităţii
alcătuiesc echipamentul său de protecţie individuală.
Prin această modalitate de prevenire nu se înlătură însă factorii de
risc. Echipamentul de protecţie individuală se interpune ca un ecran între
noxă şi organism, diminuând sau eliminând complet acţiunea factorului de
risc asupra executantului.
Potrivit legii Securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 respectiv a
Hotărârii privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea
de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de
muncă, prin echipament individual de protecţie se înţelege orice echipament
destinat să fie purtat sau ţinut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia
sau mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi
sănătatea la locul de muncă, precum şi orice element suplimentar sau
accesoriu proiectat în acest sens.

2. Cerinţe esenţiale de securitate şi sănătate (Anexa 2 HG

115/2004)
163
 Cerinţe generale aplicabile tuturor echipamentelor individuale de
protecţie:
- principii de proiectare;
- inocuitate EIP;
- confort şi eficacitate;
- informaţii furnizate de producător.
Cerinţe suplimentare comune mai multor sortimente sau tipuri de
E.I.P:
- EIP care încorporează sisteme de ajustare;
- EIP care înfăşoară complet părţile corpului ce trebuie protejate;
- EIP pentru faţă, ochi şi căile respiratorii;
- EIP care pot fi afectate de un proces de „îmbătrânire”;
- EIP care pot fi agăţate în timpul utilizării;
- EIP pentru utilizare în atmosfere explozive;
- EIP destinate intervenţiilor rapide sau care trebuie să fie echipate
şi/sau dezechipate rapid;
- EIP utilizate în situaţii foarte periculoase;
- EIP ce încorporează componente care pot fi reglate sau înlăturate
de către utilizator;
- EIP care pot fi racordate la un alt dispozitiv extern, complementar;
- EIP care încorporează un sistem de circulaţie de fluide;
- EIP care poartă unul sau mai multe marcaje de identificare sau de
recunoaştere direct sau indirect legate de sănătate şi securitate;
- EIP sub formă de îmbrăcăminte cu proprietăţi de semnalizare
vizuală a prezenţei utilizatorului;
- EIP „multirisc”.
Cerinţe suplimentare specifice anumitor riscuri:
- protecţie împotriva şocurilor mecanice;
- protecţie împotriva comprimării statice a părţii corpului;
- protecţie împotriva agresiunilor fizice (julire, înţepare, tăieturi,
smulgeri);
- prevenirea înecării (veste de salvare, brasarde gonflabile şi costume
de salvare);
- protecţie împotriva efectelor dăunătoare ale zgomotului;
- protecţie împotriva căldurii şi/sau focului;
- protecţie împotriva frigului;
- protecţie împotriva şocurilor electrice;
- protecţie împotriva radiaţiilor;
- protecţie împotriva substanţelor periculose şi agenţilor infecţioşi.

164
 3. Acordarea echipamentului individual de protecţie

Conform art. 13 din Legea nr. 319/2006 - Legea securităţii şi sănătăţii

în muncă respectiv a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor
acestei legi, în vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în
muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale,
angajatorii au următoarele obligaţii:
1) să asigure echipamente individuale de protecţie;
2) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în
cazul degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie.
Echipamentele individuale de protecţie, cu excepţia unor cazuri
particulare şi excepţionale, trebuie să fie utilizate numai în scopul prevăzut.
Echipamentele individuale de protecţie se vor utiliza numai conform
instrucţiunilor însoţitoare care trebuie elaborate pe înţelesul lucrătorului.
Condiţiile de utilizare ale unui echipament individual de protecţie, în
special cele referitoare la durata purtării, sunt determinate în funcţie de
gravitatea riscului, frecvenţa expunerii la risc şi caracteristicile locului de
muncă al fiecărui lucrător, precum şi de performanţele echipamentului
individual de protecţie.
Lucrătorii şi celelalte categorii de persoane care beneficiază de
echipament individual de protecţie au următoarele obligaţii:
a) să cunoască caracteristicile şi modul corect de utilizare a
echipamentului individual de protecţie din dotare;
b) să poarte întregul echipament individual de protecţie pe toată
durata îndeplinirii sarcinii de muncă sau activităţii pe care o desfăşoară în
unitate;
c) să utilizeze echipamentul individual de protecţie numai în scopul
pentru care acesta a fost atribuit şi să se preocupe de conservarea calităţilor
de protecţie ale acestuia;
d) să prezinte echipamentul individual de protecţie la verificările
periodice prevăzute în instrucţiunile de utilizare şi pentru curăţare sau
denocivizare;
e) să solicite un nou echipament individual de protecţie, atunci când
din diverse motive cel avut în dotare nu mai prezintă calităţile de protecţie
necesare.
Nepurtarea echipamentului individual de protecţie se sancţionează
conform legislaţiei în vigoare.
Un echipament individual de protecţie trebuie să fie conform
reglementărilor legale în vigoare corespunzătoare, referitoare la proiectarea
şi fabricarea sa din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. În
toate cazurile, un echipament individual de protecţie trebuie:
a) să asigure protecţie împotriva factorilor de risc pentru care a fost
proiectat şi realizat , fără a induce el însuşi un risc suplimentar;
b) să răspundă condiţiilor existente la locul de muncă;
c) să ţină seama de cerinţele ergonomice şi de sănătate ale
lucrătorului;
d) să fie adaptat conformaţiei purtătorului.
165
 3.1 Criterii de acordare a EIP în funcţie de factorii de risc:

- factori de risc ce apar la îndeplinirea sarcinii de muncă (curent

electric, lucru în atmosfere explozive, lucru la înălţime, temperatura scăzută
a aerului, curenţi de aer, zgomot, substanţe periculoase şi/sau nocive,
corozive, şocuri mecanice);
- pericolul de accidentare în muncă sau îmbolnăvire profesională
(electrocutare, iniţierea exploziilor, cădere de la înălţime, suprasolicitare
termică a organismului, surditate, intoxicaţii, arsuri, lezarea unei părţi a
corpului, etc.);
- sortimentul de mijloace individuale de protecţie (M.I.P.): (Mănuşi +
încălţăminte electroizolantă, căşti, costum termoizolant: costum vătuit,
cojocel, şubă...).

4. Certificarea de conformitate a echipamentelor individuale

de protecţie

România ca ţară membra a Uniunii Europene a preluat în legislaţia

naţională Directivele Europene . Astfel a apărut HG. 115 / 2004 privind
stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale
de protecţie si a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă, modificata prin
HG 809/2005, prin care s-a transpus Directiva Consiliului 89/686/CEE
din 21 decembrie 1989 privind armonizarea legislaţiei statelor Membre
referitoare la echipamentul individual de protecţie, amendată prin
Directivele 93/68/CEE, 93/95/CEE şi 96/58/EC.

Council Directive HG 115 / 2004 privind stabilirea

Council Directive
89/686/EEC of 21 HG 115 / 2004
cerinţelor privinddestabilirea
esenţiale securitate
89/686/EEC
December of 21
1989 on the cerinţelor esenţiale deindividuale
ale echipamentelor securitate
December
approximation1989ofon
thethe
laws ale
deechipamentelor individuale
protecţie si a condiţiilor
approximation
of the Memberof the laws
States depentru
protecţie si a condiţiilor
introducerea lor pe piaţă,
of the Member
relating States
to personal pentru introducerea
publicată în M. Of.,lorPartea
pe piaţă,
I nr.
relating to personal
protective equipment publicată
166 din 26.02.2004 + HG I nr.
în M. Of., Partea
protective equipment 166 din 26.02.2004 + HG
809:2005
809:2005
Figura 1

Conform Directivei PPE 89/686/EEC/ HG 115/2004 + 809/2005, se

definesc trei categorii de EIP:
• categoria I - EIP de concepţie simplă;
• categoria II - EIP care nu sunt nici de concepţie simplă, nici de
concepţie complexă.
• categoria III - EIP de concepţie complexă
Echipamentele individuale de protecţie care fac parte din categoria I
(de concepţie simplă) asigură protecţia lucrătorului împotriva:
o actiunilor mecanice cu efecte superficiale: manusi pentru gradinarit,
degetare sau alte sortimente care asigura acelasi tip de protecţie;
166
 o produselor de curatare cu actiune slaba si cu efecte usor reversibile:
manusi de protecţie împotriva solutiilor diluate de detergenti sau alte
sortimente care asigura acelaşi tip de protecţie;
o riscurilor care decurg din manipularea produselor fierbinti care nu
expun utilizatorul la o temperatura mai mare de 50°C sau la socuri mecanice
periculoase: manusi, sorturi de uz profesional sau alte sortimente care
asigura acelasi tip de protecţie;
o agentilor atmosferici care nu sunt nici exceptionali si nici extremi:
articole pentru protectia capului, îmbracaminte de sezon, încaltaminte sau
alte sortimente care asigura acelasi tip de protecţie;
o socurilor mecanice si vibratiilor minore care nu afecteaza zonele
vitale ale corpului si ale caror efecte nu pot provoca leziuni ireversibile: casti
de protecţie de tip usor împotriva scalparii, manusi, încaltaminte usoara sau
alte sortimente care asigura acelasi tip de protecţie;
o luminii solare: ochelari de soare sau alte sortimente care asigura
acelasi tip de protecţie.
Echipamentele individuale de protecţie de categoria III (conceptie
complexa) cuprind în exclusivitate:
o aparatele de protecţie respiratorie filtrante, destinate protecţiei
împotriva aerosolilor solizi si lichizi sau împotriva gazelor iritante,
periculoase, toxice ori radiotoxice;
o aparatele de protecţie respiratorie care asigura izolare completa
fata de atmosfera, inclusiv cele utilizate pentru scufundare;
o EIP care asigura numai o protecţie limitata în timp împotriva
actiunilor chimice sau împotriva radiatiilor ionizante;
o echipamentele de interventie în medii cu temperaturi înalte, ale
caror efecte sunt comparabile cu cele ale unei temperaturi a aerului egale
sau mai mari de 100°C si care pot fi sau nu caracterizate de prezenta
radiatiilor infrarosii, flacarilor sau a proiectiilor de mari cantitati de metal topit;
o echipamentele de interventie în medii cu temperaturi scazute, ale
caror efecte sunt comparabile cu cele ale unei temperaturi a aerului egale
sau mai mici de -50°C;
o EIP pentru protecţie împotriva caderilor de la înaltime;
o EIP pentru protecţie împotriva riscurilor electrice si tensiunilor
periculoase sau cele utilizate ca izolante pentru lucru la tensiune înalta.
Conform HG nr. 115/2004 şi HG nr. 809/2005 echipamentele
individuale de protecţie se supun următoarelor proceduri de certificare a
conformităţii:
Producatorul ori reprezentantul sau autorizat supune modelul de EIP
uneia dintre urmatoarele proceduri de certificare:
a) declaraţia de conformitate EC, pentru EIP de concepţie simplă
(categoria I) pentru care proiectantul presupune că utilizatorul poate evalua
singur nivelul de protecţie asigurat împotriva riscurilor ale caror efecte se
manifesta treptat şi pot fi identificate la timp şi în condiţii de securitate;
b) examinarea EC de tip, înainte de producţia de serie, care este
însoţită la alegerea producătorului de una dintre procedurile de control
al EIP fabricate precum şi de declaratia de conformitate EC, pentru EIP
167
de concepţie complexă (categoria III), destinate a asigura protecţie
împotriva pericolelor care pot conduce la deces sau împotriva pericolelor
care pot afecta grav şi ireversibil sănătatea, în cazul carora proiectantul
presupune că utilizatorul nu poate identifica în timp efectele imediate;
c) examinarea EC de tip înainte de producţia de serie, însoţită de
declaraţia de conformitate EC, pentru EIP care nu se regasesc la lit. a) si
b) (categoria II).

EIP Categoria I
EIP Categoria I Declaratie
Declaratie
de
de
conformi
conformi
tate Declaratie de
tate Declaratie de
conformitate
+ conformitate
+
EIP Categoria II Examinare
Examinare Marcaj ++
EIP Categoria II EC
EC de
detip
tip CEMarcaj
CE Marcaj CE
Marcaj CE
Controlul
Controlul EIP
EIP
fabricate
fabricate Sistem
Sistem
de
de control
control alal
calitatii
calitatii EC
EC pentru
pentru
produsul
produsul final
final
EIP Categoria III Examinare
Examinare
EIP Categoria III EC
EC de
detip
tip

Controlul
Controlul EIPEIP
fabricate
fabricate Sistem
Sistem
de
de asigurare
asigurare aa
calitatii
calitatii EC
EC aa
productiei
productiei prin
prin
supraveghere
supraveghere
Figura 2

În urma certificării EIP pentru atmosfere potenţial explozive

producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia poate aplica marcajul
de conformitate CE care atesta conformitatea acestora cu toate prevederile
din HG nr. 115/2004, inclusiv cu procedurile de certificare prevăzute la art.
15.
Marcajul de conformitate european CE este format din iniţialele "CE",
conform anexei nr. 3 la Legea nr. 608/2001, cu modificările si completările
ulterioare. În cazul intervenţiei unui organism notificat în faza de control al
producţiei, se adaugă numărul de identificare a organismului.
Marcajul CE se aplica pe fiecare EIP fabricat, astfel încât sa fie vizibil,
lizibil si imposibil de sters pe durata de viata previzibila a respectivului EIP,
dar, în cazul în care acest lucru nu este posibil, ţinând seama de
caracteristicile produsului, marcajul CE poate fi aplicat pe ambalaj.
Este interzisa aplicarea pe EIP a marcajelor care pot sa îi induca în
eroare pe terti asupra semnificatiei si graficii marcajului CE, însa orice alt
marcaj poate fi aplicat pe EIP sau pe ambalajul sau, cu conditia sa nu
168
reduca vizibilitatea si lizibilitatea marcajului CE.

Responsabilităti privind asigurarea securitătii

Figura 3
5. Recomandări privind protecţia contra exploziilor datorate
electrictăţii statice la persoane (cerinţa 2.6 din Anexa 2 a HG 115/2004)

Directiva EIP 89/686/CEE [HG 115/2004+HG 809/2005] prevede ca

EIP destinate utilizării în atmosfere explozive trebuie proiectate şi fabricate
astfel încât să nu poată fi sursa unui arc sau a unei scântei de natura
electrică, electrostatică ori rezultate dintr-un soc, care ar putea aprinde un
amestec exploziv.

5.1 Consideraţii generale

Persoanele care sunt izolate faţă de pământ pot cu uşurinţă dobândi
şi reţine o încărcătură electrostatică.
Izolarea de pământ se poate datora faptului că acoperişul pardoselei
sau tălpile încălţămintei sunt făcute din material neconductiv (fig.1).

169
 Figura 4

Există multe mecanisme care pot duce la încărcarea unei persoane şi

iată câteva exemple :
 mersul pe pardoseală;
 ridicatul de pe scaun;
 scoaterea îmbrăcămintei;
 manipularea materialelor plastice;
 golirea unui material încărcat într-un container sau colectarea
acestuia; (fig.2).
 statul aproape de obiecte încărcate puternic, de exemplu o
bandă în mişcare ;
 inducţie.
Dacă o persoană încărcată electrostatic atinge un obiect conductor
(de exemplu mânerul unei uşi, balustradă, container metalic), în punctul de
contact poate să apară o scânteie.

170
 Figura 5

Asemenea scântei, care este puţin probabil să poată fi văzute, auzite

sau chiar simţite de persoană, pot genera aprinderi. Scânteile de la
persoane pot aprinde gaze , vapori şi chiar prafuri mai sensibile.
Pentru asigurarea unui nivel corespunzător de securitate contra
exploziilor în arii periculoase Ex este foarte important să se ia măsuri de
protecţie adecvate pentru prevenirea descărcărilor electrostatice care ar
putea initia atmosfera exploziva.
Prevenirea formării sarcinilor electrostatice direct la om sau pe
elemente învecinate presupune un ansamblu de măsuri şi mijloace
complexe, greu de controlat chiar în condiţiile actuale de cunoaştere
ştiinţifică, cel mai sigur mijloc de protecţie constă în asigurarea unor căi
corespunzătoare de scurgere (disipare) a sarcinilor la pământ. Acest lucru
se poate realiza prin intermediul încălţămintei şi a pardoselii, care trebuie să
aibă o conductibilitate electrică adecvată.
171
 Figura 6

Limita de siguranţă pentru rezistenţa de legare la pământ

172
 Figura 7

Măsuri de protecţie pentru prevenirea descărcărilor electrostatice

periculoase de la persoane

Experienţa a demonstrat că pentru nevoile antistatice, traiectoria de

descărcare prin produs trebuie să aibă, în condiţii normale, o rezistenţă
electrică mai mică decât 10 10 pe toată durata de viaţă a produsului. O
valoare de 105  este specificată ca fiind limita inferioară a rezistenţei
electrice a unui produs, în starea nouă, pentru ca să asigure o protecţie
contra şocului electric produs sau contra unei aprinderi, în cazul în care o
izolaţie electrică se deteriorează, la tensiuni sub 250 V. Totuşi, în anumite
situaţii este bine să se utilizeze alte mijloace pentru a proteja în orice
moment persoana în cauză.
Cerinţele de securitate pentru încălţămintea cu rol de protecţie contra
electricităţii statice la persoane, sunt date în norme şi standarde specifice,
care clasifică încălţămintea în funcţie de rezistenţa electrică de scurgere prin
talpă, în două categorii : încălţămintea conductivă şi încălţămintea antistatică
(a se vedea SR EN ISO 20344).
Încălţămintea antistatică este încălţămintea care are rezistenţa
electrică conform SR EN ISO 20344 cuprinsă între 100 k şi 1 G.
Se recomandă să se utilizeze încălţămintea antistatică atunci când
este necesar să se limiteze procesul de acumulare a sarcinilor electrostatice
prin disiparea acestora. De remarcat faptul că încălţămintea antistatică nu
173
garantează o protecţie corespunzătoare împotriva şocului electric, pentru ca
ea conţine doar o rezistenţă amplasată între picior şi sol.
Dacă riscul de şoc electric nu a fost eliminat în totalitate, sunt
necesare măsuri suplimentare, care trebuie să facă parte din controalele
obişnuite ale programului de securitate la locul de muncă.
Încălţămintea conductivă este încălţămintea care are rezistenţa
electrică determinată conform SR EN ISO 20344 mai mică decât 100 k.
Se recomandă utilizarea încălţămintei conductive atunci când este
necesar să se reducă acumularea de sarcini electrostatice prin
disiparea lor într-un timp foarte scurt, spre exemplu, atunci când se
manipulează explozivi şi dacă riscul de şoc electric al unui aparat electric
sau al altor elemente aflate sub tensiune a fost complet eliminat.
În sectoarele în care este purtată încălţăminte antistatică sau
conductivă, rezistenţa solului sau a pardoselii trebuie să fie astfel încât să nu
anuleze protecţia oferită de încălţăminte.
O metodă de evaluare a caracteristicilor de protecţie contra
electricităţii statice la pardoseli este dată în SR EN 61340-4-1:2005.
De asemenea pentru evaluarea materialelor privind comportamentul
electrostatic, se pot utiliza prescripţiile standardelor ce au la bază
determinarea rezistivităţii materialelor sau măsurarea capacităţii de disipare
a materialelor (SR EN 1149-1, SR EN 1149-2, SR EN 1149-3) sau alte
metode recunoscute.
Cerinţele şi metodele de încercare pentru îmbrăcămintea de protecţie
disipatoare de electricitate statică pentru a evita scânteile ce pot provoca o
aprindere, conform SR EN 1149-5:2008, sunt următoarele:

5.2 Cerinţe pentru material

Materialele disipative din punct de vedere electrostatic trebuie să

răspundă la cel puţin una din următoarele cerinţe:
- t50% < 4s sau S > 0,2 atunci când materialul este încercat cu cea de
a doua metodă (încărcare prin inducţie) precizată în SR EN 1149-3, unde
t50% reprezintă timpul de înjumătăţire a sarcinii iar S coeficient de protecţie;
- rezistenţa de suprafaţă să fie ≤ 2,5 x 10 9 Ω pe cel puţin una dintre
suprafeţe, atunci când materialul este încercat în conformitate cu SR EN
11491-1.
Pentru materiale care conţin fire conductoare în formă de grilă
distanţa dintre acestea trebuie să nu fie mai mare de 10 mm în orice
direcţie.

174
 Figura 8

marcaj în conformitate cu SR EN 340 şi SR EN 1149-5

Figura 9 - Pictogramă protecţie împotriva electricităţii statice

marcaj în conformitate cu SR EN 340

Figura 10 - Pictogramă informaţii pentru utilizare

175
 5.3 Cerinţe de concepţie

O îmbrăcăminte de protecţie disipatoare de electricitate statică,

trebuie să permită acoperirea în permanenţă a tuturor materialelor
necorespunzătoare în timpul utilizării normale (inclusiv în timpul aplecării şi
mişcării corpului). Dacă o astfel de îmbrăcăminte este realizată din straturi
multiple, unul dintre acestea fiind de exemplu un material izolant, etc., atunci
materialul cel mai din afară trebuie să satisfacă cerinţele pentru material
amintite anterior.
De asemenea o îmbrăcăminte de protecţie disipatoare de electricitate
statică care urmează să fie folosită trebuie să corespundă conformaţiei
corpului utilizatorului în conformitate cu SR EN 340 astfel încât să permită
mişcarea corpului cu toate închiderile prevăzute conform instrucţiunilor
producătorului.
Ataşamentele din materiale neconductive cum ar fi etichete, benzi
reflectorizante, etc. esenţiale din punct de vedere al securităţii sunt permise
cu condiţia ca acestea să rămână în permanenţă fixate (ataşate) astfel încât
să se evite separările importante dintre ataşamente şi echipamentul
individual de protecţie. Părţile conductive (fermoare, butoni de fixare, nasturi)
sunt permise cu condiţia ca acestea să fie acoperite în mod corespunzător
de către materialul exterior atunci când îmbrăcămintea este purtată în
atmosfere inflamabile sau explozive.
În SR EN 1149-3 Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 3: Metodă de încercare pentru măsurarea capacităţii
de disipare a sarcinilor sunt date metodele de măsurare a disipării sarcinilor
electrostatice de la suprafaţa materialelor pentru îmbrăcăminte. Aceste
metode sunt aplicabile tuturor materialelor, inclusiv materiale omogene şi
materiale neomogene cu fibre conductive la suprafaţă şi cu fibre conductive
în interior.
De asemenea pentru evaluarea materialelor folosite la realizarea
articolelor de îmbrăcăminte privind comportamentul electrostatic, se pot
aplica metode standardizate bazate pe criteriul rezistivităţii electrice (SR EN
1149-1, SR EN 1149-2) sau pe criteriul disipabilităţii sarcinii (SR EN 1149-3).
Alte EIP, cum sunt mănuşile, căştile, aparatele de protecţie a
respiraţiei etc. trebuie să fie proiectate şi realizate conform standardelor
specifice, astfel încât să fie evitate descărcările electrostatice periculoase.

176
 Reglementări normative în domeniul echipamentelor individuale de
protecţie şi al pardoselilor din arii periculoase Ex

1. Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 - Legea securităţii şi sănătăţii în muncă

2. Hotărârea de Guvern nr. 115 din 05 februarie 2004 privind stabilirea

cerinţelor esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecţie si a
condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 166 din 26.02.2004 (Council Directive 89/686/EEC of 21 December
1989 on the approximation of the laws of the Member States relating to
personal protective equipment - Directiva Consiliului 89/686/CEE din 21
decembrie 1989 privind armonizarea legislaţiei statelor Membre referitoare la
echipamentul individual de protecţie, amendată prin Directivele 93/68/CEE,
93/95/CEE şi 96/58/EC.);

3. Hotărârea nr. 809 din 14 iulie 2005 pentru modificarea Hotărârii de Guvern
nr. 115/2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale
echipamentelor individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe
piaţă;

4. Hotărârea de Guvern nr. 1048/09.08.2006 privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor
individuale de protecţie la locuri de muncă;

5. Hotărârea de Guvern nr. 1058/09.08.2006 privind cerinţele minime pentru

îmbunătăţirea securităţii şi protecţiei sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui
potenţial risc datorat atmosferelor explozive;

6. SR EN ISO 20344:2004 „Echipament individual de protecţie. Metode de

încercare pentru încălţăminte”;

7. SR EN 61340-4-1:2005 „Electrostatică. Metode de încercare standardizate

pentru aplicaţii specifice. Rezistenţa electrică a pardoselilor şi a straturilor de
acoperire”.

8. SR EN 1149-1:2006 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi electrostatice.

Partea 1. Metodă de încercare pentru măsurarea rezistivităţii de suprafaţă”;

9. SR EN 1149-2:2003 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi electrostatice.

Partea 2. Metodă de încercare pentru măsurarea rezistenţei electrice la
traversarea materialelor (rezistenţă verticală)”;
10. SR EN 1149-3:2004 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi electrostatice.
Partea 3. Metodă de încercare pentru măsurarea capacităţii de disipare a
sarcinilor”;

11. SR EN 1149-5:2008 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi electrostatice.

Partea 5. Cerinţe de performanţă pentru materiale şi cerinţe de proiectare”;

177
12. IEC TS 60079-32-1:2011 „Atmosfere explozive - Partea 32-1: Pericole
electrostatice. Ghid” (CLC/TR 50404 June 2003 Electrostatics - Code of
practice for the avoidance of hazards due to static electricity).

178