Alina S.

, în vârstă de 29 de ani, este de profesie architect și locuiește în Mogoșoaia, într-o casă

cu un etaj, împreună cu părinții și cu bunicii materni. Aceasta este singură la părinți. Alina s-a născut in
Bucuresti, unde a petrecut primii 9-10 ani din viață, vârstă la care părinții au decis să se mute la casă, în
Mogoșoaia. Odată cu această schimbare, Alina a fost transferată la o altă școală, mai aproape de adresa
nouă. Își amintește cu tristețe și cu lacrimi în ochi de prima zi de școală, la clasa nouă, când ceilalți au râs
de ea pentru că era cu aparat dentar. Mutarea, afirmă ea, a fost motivul principal care a condus la
“declinul” său psihologic, cum îl numește. A fost acceptată greu printre colegi, aceștia o loveau și râdeau
deseori de ea pentru că era „mai mică și mai slabă”, fapt care a condus la retragerea socială. Dintr-o
persoană veselă, cu mulți prieteni la bloc ajunsese să se simtă foarte singură. Din școala generală își
amintește că se refugia în desen și făcea caricaturi ale persoanelor care o necăjeau.
A urmat studiile la un liceu din București, “de fițe”, cum îl numește ea la un profil real. Liceul l-au
ales părinții deoarece era recomandat de prietenii lor. În anii de liceu spune că a avut multe momente
când s-a simțit exclusă din grup. Își amintește că au existat situații în care nu a fost chemată la întâlniri în
afara orelor deoarece locuia departe și depindea de tatăl său să o ducă și să o aducă de acasă. Susține că
singurul lucru bun cu care a rămas după liceu sunt cele două prietene, cu care însă vorbește în prezent
destul de rar.
A sustinut admiterea la Facultatea de Arhitectură din București și a fost admisă după a doua
încercare, fapt considerat un eșec din viața ei pentru că a rămas un an acasă. Spune că părinții nu au fost
“capabili” să o ghideze prea mult in viața ei și așa a ajuns o „eșuată”, din termenii săi. După finalizarea
facultății și-a căutat un timp îndelungat un loc de muncă. În cele din urmă a decis să își deschidă un
magazin online cu haine, pe care îl are și în prezent cu una dintre prietenele sale. Locul de muncă din
prezent l-a găsit prin intermediul tatălui său, care deține o firmă de construcții.
Relația cu părinții este deficitară, deoarece îi învinovățește pe aceștia pentru că nu a avut o
copilărie fericită dupa ce au dus-o „în pustietate”, cum numește ea casa din Mogoșoaia. Dintre cei doi
părinți, relaționează mai bine cu tatăl. Mama este casnică și afirmă despre ea că are prea mult timp liber
pe care și-l ocupă cu treburile casnice și să „îi bată la cap pe cei din familie”. Pe tată îl consideră mai
înțelegător. În familie, ceilalți se comportă cu ea ca și cum ar fi încă un copil mic, aspect care o
deranjează pe Alina pentru c[ nu o lasă să facă mai nimic. Își susține financiar familia deoarece afacerea
tatălui cu firma de construcții nu mai merge la fel de bine ca la început.
Relația cu bunicii cu care locuiește este bună. Ei reprezintă un sprjin moral pentru Alina în
momentele în care simte că părinții nu o înțeleg.
Referitor la viața socială, Alina nu are mulți prieteni, mai exact 3 la număr cu care iese destul de
rar din lipsa timpului. Are dificultăți în a menține o relație cu un iubit și preferă tipul de relație la
distanță. Vorbește de aproximativ un an de zile cu un băiat din Brașov, care este stabilit în Canada.
Despre relația prezentă spune că este nemulțumită de faptul că se văd foarte rar și crede că se va sfârși
curând.
Motivul pentru care se prezintă la cabinet este faptul că are atacuri de panică în legătură cu mai
multe mijloace de transport în comun și își dorește să poată circula din nou în special cu trenul și cu
avionul, pentru a se întâlni de sărbători cu iubitul ei, în Canada. De aproximativ un an și jumătate se
deplasează doar cu taxiul și cu tatăl ei.
Spune că a ajuns destul de rău și că prezintă simptome fiziologice ca amorțirea mâinilor,
senzație de leșin, senzația că inima îi iese din piept, transpirație excesivă a palmelor, nod în gât și
senzația că își pierde vocea în toate mijloacele de transport în comun, chiar înainte să coboare la
metroul sau să urce în RATB/tren/tramvai. Are impresia că singură nu se mai poate descurca și merge
doar însoțită cu RATB-ul și cu tramvaiul, iar cu metroul nu mai circulă deloc. Ii este foarte teamă să nu
facă un atac de cord sau să se sufoce odată ce coboară la metrou. Crede că nu circulă suficient aer acolo.
La fel și în cazul trenului. Reacțiile sale le asociază cu o nebunie, afirmând că se vede cu fața roșie ca
focul, cu ochii bulbucați ca „nebunii din filmele vechi”.
Prima dată când a simțit aceste senzatii a fost cu o lună înainte de a susține lucrarea de
disertație, mai exact cu aproximativ 2 ani în urmă. Era noapte, în jurul orei 1 în timp ce lucra pentru
proiectul final. Povestește că a simțit cum din senin inima începe să îi bată din ce în ce mai tare și cum
mâinile îi amorțesc și parcă „un pumn greu” îi apăsa pe piept. În acel moment a strigat speriată la
părinții care se aflau în camera alăturată și aceștia au chemat ambulanța. Medicii de pe ambulanță i-au
administrat un calmant și la spital nu a fost identificată nicio problemă medicală. După această
întâmplare a mers cu părinții la mai mulți medici și a descoperit că are gastrită și sindromul de colon
iritabil. Le-a pus pe toate pe seama perioadei stresante prin care trecea.
A doua oară când a avut trăiri similare, după aproximativ 2 luni de la primul atac de panică, se
afla în drum spre una dintre prietenele sale, în metrou. Afirmă că mai “penibil” decât în acea zi nu s-a
simțit niciodată. A fost nevoie să apese semnalul de alarmă la metrou pentru a coborî. A simțit cum
rămâne fără aer, mâinile I s-au răcit și picioarele erau slăbite încât a fost nevoie să ceară permisiunea să
se așeze pe un loc al altcuiva. Își amintește că oamenii se uitau speriați la ea, de parcă se gândeau că era
cea mai ciudată ființă pe care au întâlnit-o. Citez “Păream o nebună dând din mâini, încercând să îmi fac
aer și ochii cred că mi s-au înroșit și mi-au ieșit din orbite. Urâtă cred că mai eram”. Și în acea situație a
fost solicitat ajutorul medicilor de pe ambulanță, care i-au administrat calciu. Nici de această dată nu a
fost identificată o altă problemă medicală. ȘI-a sunat și părinții pentru a-I veni în ajutor.
Din acel moment a urmat o perioadă de îngrijorări permanente în legătură cu faptul că i s-ar
putea întâmpla să mai aibă și alte atacuri de panică și să moară; astfel că a decis să nu mai meargă cu
metroul. A început să evite toate mijloacele de transport în comun, de teamă să nu se facă de râs. Au
urmat perioade de stres în care se gândea doar cum ar putea să își desfășoare activitățile normale fără
să mai treacă prin acele simptome. Timp de 1 an de zile spune că “n-a mai fost om”. Ieșea din casă doar
cu taxiul. Acest fapt a dus la întârzieri la întâlnirile cu clienții și chiar a pierdut proiecte, fiindu-I din in ce
mai greu din punct de vedere financiar. Spune că „nici eu nu mă mai înțeleg”. Relația cu prietenele a
început să se deterioreze pentru că nu ajungea des la întâlnirile cu acestea din cauze financiare (taxiul
era destul de costisitor în zilele în care se deplasa la clienți sau la cumpărături). De asemenea, spune cu
tristețe și dezamăgire că nu a putut fi prezentă la nunta uneia dintre prietenele sale deoarece tatăl nu
era în țară când a avut loc evenimentul și economiile sale erau mult prea mici cât să poată onora
invitația. Nunta a avut loc în altă localitate și trebuia să se deplaseze acolo cu trenul. Afirmă că prietena
ei a insistat să meargă și fără alte obligatii însă crede că i-ar fi fost imposibil să petreacă 3 ore în tren
până la destinație.
Pentru a o ajuta în problema ei, părintii au decis să o ducă la un medic homeopat, care I-a
prescris un tratament pe baza de plante. Referitor la acest aspect, Alina iși aminteste ușor iritată că încă
de mică atât bunicii cât și părinții o duceau mereu la medic, chiar și în cazul unor răni ușoare. Ei erau
mereu în alertă ca Alina să nu pațească nimic deoarece înainte să se nască ea, a mai avut o soră care a
murit la doar cateva luni de viață din cauza unei boli depistate târziu.
 Ultima dată când a suferit un atac de panică a fost cu o lună și jumătate înainte să se prezinte la
cabinet. Era în relație cu partenerul prezent de aproximativ 7 luni de zile și urma să se întâlnească cu
acesta. Băiatul nu cunoștea Bucureștiul așa încât Alina trebuia să îl ia de la metrou pentru a veni acasă la
ea, să ii cunoască părinții. A început să se simta rău instant, după ce prietenul ei a rugat-o să coboare la
una dintre ieșirile metroului. S-a simțit amețită și parcă „desprinsă de realitate”. A început să acuze
probleme de respirație, puls accelerat și s-a speriat foarte tare la gândul că urmează iar un atac de
panică. Credea că va muri și că prietenul ei o va găsi așa pe scările metroului. Gândul că nu se poate
controla și că poate părea extrem de „penibilă” în ochii prietenului ei a determina-o să plece de lângă
acea gură de metrou și să își sune părinții pentru a veni să o ajute. S-a gândit că nici în momente ca
acelea nu este capabilă sa se descurce singură și a „simtit” o senzație de neputință și de rușine. Stări de
tristețe, furie, anxietate au urmat în perioada următoare, când s-a decis să apeleze la un psiholog fără
ca părinții să știe.
Au apărut și insomniile. Gândul că va „Va urma o zi și mai grea” o urmărește zi de zi. Prezintă
simptome ca lipsa poftei de mâncare și afirmă că a slăbit destul de mult din cauza acestui aspect.
Dorește să rezolve problema atacurilor de panică deoarece vrea ca de sarbători, peste
aproximativ 6 luni de la începerea tratamentului, să fie capabilă să meargă cu avionul la prietenul ei în
Canada.

Analiza cazului
A. Lista de probleme:
- din punct de vedere cognitiv (conceptualizarea cazului)
 gânduri automate distorsionate:
Citirea gândurilor: „Ceilalți cred că sunt nebună”, „Ceilalți mă văd ca o ciudată”,
„Probabil mă văd ca fiind foarte urâtă”, „Cred că se tem de mine”, „Oamenilor le este
milă de mine”, „Părinții cred că sunt o ratată”, „Oamenii sigur văd când încep să mă
panichez”, „Probabil mă cred nevrotică”;
Predicții asupra viitorului: „Mâine cu siguranță voi fi mai rău”, „În viitor nu voi reuși
să câștig mai bine”, „Nu mă voi angaja cu contract prea curând”, „Relația mea cu
partenerul probabil se va deteriora și ne vom despărți”, „O să fiu umilită”, „Voi avea
un infarct”, „Voi leșina”, „Voi pierde repede controlul”, „Îmi voi pierde mințile”,
„Voi muri”;
Catastrofarea: „Este groaznic să trec prin simptomele astea atât de des”, „Este
insuportabil să mă fac de râs”, „Am un atac de cord”, „Voi muri”, „este îngrozitor să
greșesc într-una”;
Etichetarea: „Sunt foarte urâtă”, „Oamenii sunt foarte răi”, „Părinții sunt egoiști”,
„sunt o fire mult prea complicată”, „sunt o eșuată”;
Desconsiderarea aspectelor pozitive: „Am intrat după a doua încercare la facultate,
deci nu e atât de important pentru că alții au fost mult mai buni și au intrat din prima”;
Filtrarea negativă: „Sunt multe persoane care mă resping”, „Oamenii nu mă plac”;
„Am multe eșecuri”, „perioada liceului a fost total neplăcută”, „Părinții nu au făcut
nimic care să mă ajute atunci”;
Suprageneralizarea: „Nu-mi reușeste nimic din ceea ce îmi propun”, „Nimic nu e
bine din ceea ce fac”, „părinții nu au niciodată timp pentru mine”, „nu am fot
niciodată în stare să am grijă de mine”, „de fiecare dată când încerc să fac ceva, nu
îmi iese”, „nimeni nu mă înțelege”;
Afirmații de tipul trebuie: „Trebuie să mă concentrez asupra simptomelor pentru a le
putea controla”, „Trebuie să fac totul bine pentru a nu fi respinsă”, „trebuie să știu cât
mai multe pentru a nu mă face de râs”;
Întrebări de tipul „Dar dacă?”: „Dar dacă nu reușesc să ies la timp?”, „Dar dacă nu
oprește până rămân fără aer?”, „Dacă nu vine ambulanța la timp?”, „Dacă ceilalți vor
râde de mine?”, „Dacă devin iar anxioasă?, „Dacă nu o să ma vindec niciodată?”,
„Dacă fac un infarct?”; „Dacă voi cădea pe scări?”;
Gândirea dihotomică: „Întotdeauna mă panichez”, „Orice simptom este periculos”;
Subestimarea capacității de a face față: „Nu ma descurc singură”, „Voi claca cât de
curând”, „Nu sunt la fel de puternică ca ceilalți”, „nu sunt persoana care să suporte
prea multe fără să o ia razna curând”, „nu sunt în stare să am grijă de mine”, „este
târziu să îmi revin singură”;
Personalizarea: „Relația mea se va încheia pentru că eu sunt cea defectă”;
Învinovățire: „Părinții mei sunt vinovați pentru că am avut o copilărie nefericită”,
„Mă simt vinovată pentru că ai mei nu mai au bani...i-au investit în mine și tot ratată
sunt”, „Familia mea este de vină pentru că nu stiu să fac mai nimic dacă rămân
singură”, „mă simt vinovată pentru că mama a rămas acasă cu mine, să mă crească și
sigur i-ar fi plăcut să facă și altceva”, „colegii din școala generală sunt vinovați pentru
că am fost atât de nefericită”;
Comparații incorecte: „colegele de facultate au mai mult succes pentru că au lucrat și
s-au concentrat mai puțin pe note”, „Alții au ajuns mai departe decât mine”;
Orientarea spre regrete: „Aș fi putut să fiu departe dacă plecam din țară la timp”,
„Aș fi realizat mai multe dacă locuiam singură, cu chirie”, „m-aș fi simțit mai bine
dacă ai mei m-ar fi ghidat puțin în alegeri”, „aș fi putut să am foarte mulți prieteni
dacă nu ne mutam”, „aș fi putut să fiu normală dacă copiii nu ar fi fost atât de răi cu
mine”;
Alte gânduri disfuncționale: „Nu vreau să mă fac de râs”, „Unde e aglomerat nu am
suficient aer și pot să fac oricand un atac de panică”, „Nu pot merge neînsoțită pentru
că ceilalți nu stiu cum să mă ajute”, „îmi pierd vocea”, „Doar pastilele sunt cele care
mă pot liniști”, „nu pot să adorm de teamă să nu mor în somn sau sufocată”, „Dacă
mă percep slabă, ceilalți mă vor răni foarte tare”;
 asumpții dezadaptative:
„Dacă nu îmi reușeste ceva înseamnă că sunt o ratată”;
 „Dacă voi continua să am atacuri de panică, prietenii mă vor respinge și voi rămîne
singură”;
„Eșecul este intolerabil”;
„Dacă nu sunt apreciat de ceilalți atunci sunt o persoană fără valoare care nu merită
atenție”;
„Dacă nu sunt atentă la ceea ce se întâmplă cu mine, se poate să mor”;
„Nu trebuie să fac nimic înainte să am o certitudine că îmi va ieși”;
„Ceea ce simt eu fizic înseamnă că sunt foarte bolnavă”;
„Niciodată nu ar trebui să îmi pierd controlul și să par ridicolă”;
„Trebuie să scap de orice urmă de slăbiciune”;
„Dacă nu acord importanță simptomelor mele, atacul de panică poate să apară mai
des”;
„Faptul că am venit la psiholog înseamnă că sunt o persoană slabă”;
„Prietenii mei mă vor respinge dacă vor afla despre ceea ce se întâmplă cu mine”;
„Ar trebui să fiu mai critică cu mine, poate așa mă voi schimba”;
 scheme cognitive disfuncționale:
Vulnerabilitatea la vătămare („Sunt sensibilă, fragilă”);
Umilire: „Dacă mă panichez, ceilalți vor râde de mine”;
Abandon: „Dacă voi trăi simptomele de panică, ceialți mă vor îndepărta și mă vor
respinge”, „Dacă intru în panică voi rămâne din nou singură”;
Incompetență: „Nu sunt în stare să mă descurc fără ajutor”, „Sunt incompetentă când
vine vorba de realizări”;
Inhibiție emoțională: „Nu pot să îmi exprim sentimentele, ceilalți mă vor răni”;
Eșec: „Indferent ce aș face, voi eșua”, „Dacă fac ce cred eu, va fi un eșec”;
Negativism: „Chiar dacă azi este mai bine, mâine cu siguranță va veni ceva rău”, „Va
urma o zi și mai grea”;
Inferioritare: „Indiferent de oricâte aș face, ceilalți sunt mai buni”.
Perfecționism: „Trebuie să fac totul perfect pentru a fi acceptată de ceilalți”.
- din punct de vedere afectiv: rușine în public și față de familie pentru că se face de
râs, teama (de a nu i se întâmpla ceva rău și să moară, de a nu rămâne singură, de a fi
respinsă de ceilalți, de eșec etc.) furie (că nu se poate controla, când crede că o judecă
ceilalți, pe sine că a ajuns „slabă” etc.), anxietate, enervare, agitație, grijă (să nu mai
trăiască simptomele, să nu afle apropiații, să evite locurile anxiogene etc.),
dezamăgire (că nu se poate descurca singură, că părinții nu o înțeleg etc.), deznădejde
(crede că nu e capabilă să își revină singură), îngrijorare, tristețe.
- din punct de vedere fiziologic: senzația de nod în gât, transpirații, palpitații, tremor
al mâinilor, senzație de sufocare, frica de moarte, senzatie de leșin, slăbire a
picioarelor, durere în piept (ca un pumn apăsat pe piept), senzație de derealizare,
senzație de răcire a mâinilor și de încălzire a feței, insomnia, senzația că ochii îi ies
din orbite, lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate.
 - din punct de vedere comportamental: agitație, retragere socială, evitarea a
mijloacelor de transport în comun, își sună părinții pentru a-i chema să o ajute în
cazul unor atacuri de panică (comportament de asigurare), folosește doar taxiul ca
mijloc de transport, își pune ochelarii de soare la ochi chiar dacă nu îi sunt necesari
pentru a o proteja (se asigură că oamenii nu îi mai privesc ochii dacă are un atac de
panică), nu pleacă niciodată fără pastile la ea (cele naturiste care o liniștesc), pleacă
de acasă doar după ce are bateria 100% încărcată la telefon (comportament de
asigurare), se așează jos când simte slăbiciune, merge doar însoțită cu unele mijloace
de transport în comun (tramvai, RATB), se îmbracă preponderent în pantaloni pentru
a evita eventualele loviri sau zgârieturi în cazul în care leșină.

B. Diagnostic (DSM-IV):
1.Tulburare anxioasă, panică cu agorafobie
2. Elemente ale personalității dependente (are nevoie de aprobarea părinților pentru a face
ceva, scheme de ineficiență și inferioritate, dorește să fie lăsată să se descurce singură dar în
același timp simte o teamă în legătură cu acest aspect, sunt prezente teama de abandon și
sentimentul de neajutorare) și ale personalității obsesiv-compulsive (teama de a pierde controlul,
meticulozitate în ceea ce face, tendința către perfecționism).
3. Diagnostic de colon iritabil.
4. Relația cu părintii este deficitară. Susține că părinții nu nu sunt capabili să își dea
seama când are o problemă si că are dificultăți mari în comunicarea cu ei. Are 3 prietene
apropiate cu care iese uneori și o relație cu un băiat despre care spune că este destul de distant cu
ea. Problemele financiare pot fi un factor de stres pentru că nu a găsit un loc de muncă mai bine
plătit și a rămas cu puține proiecte. Are o relație foarte bună cu bunicii materni, pe care îi
consideră „aliații” săi.

C. Ipoteze
1. Convingerea ei că este fragilă și sensibilă este întărită de teama părinților ca ea să nu se
îmbolnăvească și să moară, cum s-a întâmplat cu primul lor copil; astfel, experiențele
timpurii în care a fost dusă la controale medicale dese pot fi un factor precipitant.
2. Atenția Alinei către simptomele fiziologice, interpretarea eronată și catastrofizarea lor
(„gândul că va muri, că va face infarct etc.) pot fi o consecință a faptului că a crescut într-
un mediu de unde a învățat că pentru orice problemă, fie ea și de intensitate mai redusă,
trebuie să acorde o atenție majoră.
3. Experiențele timpurii de la școală, în care Alina a fost victima bullying-ului, au contribuit
la scăderea stimei de sine a acesteia și la formarea unor scheme cognitive disfuncționale
ca cele de vulnerabilitate, umilire, abandon și cele de inhibiție emoțională.
4. Hiperprotecția părinților i-au transmis fiicei lor că nu se descurcă singură, sporind teama
și neîncrederea acesteia că poate face unor situații fără să ceară ajutorul, formându-se
schemele disfuncționale de incompetență și eșec; în acest fel a crescut și dependența ei
față de persoanele apropiate.
5. Convingerea ei conform căreia va fi acceptată de către ceilalți dacă va face totul perfect o
determină să pună multă presiune pe ea și să tindă către perfecțiune. Această convingere
poate să aibă la bază experiențele în care ea a simțit apreciere de la părinți și de la colegii
din clasă doar când a avut rezultate foarte bune.
6. Alina utilizează retragerea socială ca o modalitate de a evita trăirea durerii.
7. Sentimentele de furie, dezamăgire și tristețe sunt în principal în legătură cu faptul că nu
poate comunica eficient cu părinții ei, se simte neînțeleasă și abandonată.
8. Teama de pierdere a controlului și gândul că se va face de râs sau că va fi umilită conduc
la evitarea situațiilor în care poate avea atacuri de panică.
9. Comportamentele de evitare a mijloacelor de transport în comun sunt precursoare
retragerii sociale și intensificării trăirilor depresive.
10. Comportamentele de asigurare și de evitare contribuie la menținerea simptomelor
deoarece cresc încrederea în ideea conform căreia atacurile de panică sunt periculoase și
trebuie evitate.
11. Problemele financiare ale părinților sunt un factor permanent de stres care pot duce la
creșterea anxietății generale în legătură cu capacitatea Alinei de a-i ajuta financiar și a
presiunii pe care aceasta o resimte din cauza faptului că nu își găsește un alt loc de muncă
mai bine plătit.

D. Obiective
1. Reducerea frecvenței și intensității anxietății
1.1.Recunoașterea simptomelor fiziologice și a importanței gândurilor în producerea unor
trăiri (modelul ABC cognitiv, metoda comparării simptomelor)
1.2.Reducerea simptomelor fizice ale anxietății (concentrarea atenției asupra senzatiilor
corporale-accentuare a senzatiilor, tehnici de relaxare musculara jacobson)
1.3.Dobândirea capacității de a respira corect. (tehnici de respiratie)
1.4.Scăderea temerilor legate de atacuri viitoare (utilizarea unor jurnale pentru notarea
gandurilor negative generatoare de panică, restructurare cognitivă, reluarea și
exersarea abilităților)
2. Angajarea în activitățile evitate ca urmare a apariției atacurilor de panică.
1.1 Să utilizeze din nou mijloacele de transport în comun. (expunerea)
1.2 Să meargă în locuri aglomerate pentru a-și îndeplini diverse nevoi (hipermarket,
mall)(expunerea)
3. Câștigarea autonomiei
1.1 Modificarea convingerilor legate de perfecționism și de control (restructurari
cognitive, identificarea contraargumentelor imp. Gandurilor negative-a situatiilor)
1.2 Modificarea convingerilor legate de capacitatea de a se descurca în anumite situații.
(restructurari cognitive, identify contraargumente)
1.3 Creșterea stimei de sine. (lista cu toate obiectivele atinse pe parcursul timpului/cum s-
a descurcat singura mai ales acolo unde nu au ghidat-o parinti prea mult)
 1.4 Separarea/desprinderea de părinți în ceea ce privește activitățile casnice. (sa faca
activitati casnice)
1.5 Identificarea și autoreglarea propriilor emoții.(jurnalul gandurilor si al emotiilor-
modelul ABC)
4. Restructurarea credințelor disfuncționale
1.1 Managementul furiei (managementul furiei)
1.2 Restructurarea convingerilor legate de respingerea socială (identificare
contraargumentelor, restructurari cognitive)
1.3 Restructurarea gândurilor de catastrofizare
5. Eliminarea comportamentelor de siguranță (expunerea - cere ajutorul telephonic pers
apropiate, ia e cineva sa o insoteasca atunci cand iese, respire adanc, este atenta la
senzatiile fizice sa vada daca e ok, cauta un loc sa se aseze)
6. Ameliorarea funcționării în viața socială
1.1 Creșterea activităților de grup și a ieșirilor cu prietenele. (tehnica programarii
activitatilor)
1.2 Dezvoltarea unor deprinderi de comunicare interpersonală. (joc de rol, antrenamentul
asertiv)
7. Reducerea simptomelor depresive
1.1 Identificarea și modificarea gândurilor depresive (restructurari cognitive)
1.2 Reluarea activităților sportive (programarea activitatii)
8. Reducerea problemelor legate de scăderea în greutate
1.1 Creșterea numărului de mese pe zi. (program de masa)
9. Reducerea insomniei
1.1 Scurtarea perioadei de timp în care adoarme (reducerea activitatii inainte de somn si a
excitarii creierului+jocul cu gandeste-te la ceva ce nu iti place dar ai putea face daca
nu dormi)
1.2 Reducerea numărului de treziri nocturne.
10. Reducerea stresului general (rezolvarea de probleme)
11. Prevenirea recăderii (notarea tuturor elementelor/tehnicilor invatate pe parcursul
sedintelor de terapie)

E. Planul terapeutic (întâlniri săptămânale, cu durata ședinței de 50-60 de minute)

Ședința 1
În cadrul primei ședințe, am realizat evaluarea prin aplicarea Inventarului de Anxietate
Beck (BAI) și al Chestionarului de evaluare a anxietății și evitării pentru pacienți (Leahy, 2017).
Atitudinea Alinei este rezervată în privința terapiei, deoarece este a treia oară când solicită
ajutorul unui psiholog, primele intervenții fiind fără succes, după cum a povestit. Astfel, am
identificat care sunt așteptările ei vis-a-vis de psihoterapie, ce rol îi atribuie psihoterapeutului și
care este rolul ei în procesul de schimbare. Își dorea ca terapeutul să fie o persoană care să o
asculte, dar în același timp să o ajute să se cunoască și să se înțeleagă mai bine. Motivația Alinei
pentru a urma un tratament terapeutic este ridicată, deoarece își dorește ca simptomele să se
amelioreze în decursul a 6 luni, pentru a-și putea petrece sărbătorile de iarnă alături de prietenul
său.
De asemenea, pe parcursul discuțiilor, am notat toate simptomele prezentate de aceasta în
legătură cu momentul în care s-au instalat atacurile de panică, care a fost durata lor, care sunt
evenimentele declanșatoare, la ce tip de tratament a apelat până în prezent și care au fost
modalitățile sale de coping în legătură cu acestea. Am verificat dacă a efectuat și controale
medicale, astfel încât am exclus problemele de natură medicală. Singurele medicamente la care
apela erau unele pastile pe bază de plante, cu efect calmant (Procalm, Valeriană, Antistres 60 de
la Dacia Plant), în momentele în care se simțea mai anxioasă.

Temă pentru acasă: Automonitorizarea simptomelor anxioase, a gândurilor și a emoțiilor în

situațiile anxiogene (Fișa 1).

Ședința 2
I-am oferit feedback Alinei în legătură cu informațiile obținute prin completarea testului
(scor 29-anxietate moderată spre severă), a fișelor de evaluare și a interviului. Faptul că a primit
un diagnostic de tulburare de panică cu agorafobie a făcut-o să devină îngrijorată cu privire la
șansele de a „scăpa” repede de atacurile de panică. Am ajutat-o să înțeleagă care sunt principiile
terapiei cognitiv-comportamentale și i-am oferit informații despre tulburarea de panică și
agorafobie. Pentru a completa cele spuse de mine, i-am dat fișe despre tulburarea de panică cu
agorafobie (Fișa 2) și despre terapia cognitiv-comportamentală (Fișa 3).
S-a liniștit după ce a înțeles că are un rol activ în procesul de vindecare și că tot demersul
va fi organizat și stabilit de comun acord, fără a investiga zone pentru care nu se simte pregătită.
Pentru ea, a fost foarte util să afle faptul că nu este „nebună” așa cum credea și că atacurile de
panică apar ca o reacție a organismului pentru a o proteja de propria teamă (în lipsa unui pericol
real). Mi-a spus că este mai optimistă în ceea ce privește începerea și derularea terapiei, fiind
motivată de faptul că atacurile de panică pot fi ameliorate în timpul pe care îl avea la dispoziție,
prin implicarea ei.
Am alcătuit obiectivele generale. Am discutat și despre posibilitatea de a lua tratament
medicamentos însă a refuzat.
Temă pentru acasă: continuarea automonitorizării, să citească materialele primite

Ședința 3
A venit la cabinet după două săptămâni, deoarece a anulat prima ședință stabilită. Am
discutat depsre motivul anulării și mi-a spus că îi scăzuse puțin încrederea în terapie după ce a
încercat să meargă singură cu metroul. A crezut că este pregătită să depășească atacurile de
panică. După ce i-am dat un exemplu cu scările, că sărind de sus își poate rupe piciorul, chiar
dacă aceea e varianta cea mai rapidă de a ajunge la baza lor însă dacă le coboară pas cu pas va
ajunge în siguranță, a înțeles că mai sunt câteva trepte de coborât și în cadrul terapiei.
 Am verificat tema pentru acasă și în jurnalul de monitorizare a gândurilor i-am propus să
noteze cu 1 gândurile care apar cel mai des, cu 2 și 3 celelalte urmând ca frevență. Exemple de
gânduri identificate de Alina pentru frecvența 1: „cred că voi avea un atac de panică”, „iar începe
atacul de panică”, „ „voi avea atac”, „voi face infarct”, „par o nebună”, „voi leșina”; 2: „nu voi
putea scăpa”, „nu mă pot controla”, „celalți râd de mine”, „ceilalți mă văd ca o ciudată”; 3: „nu
voi reuși să ajung acasă”, „va fi din ce în ce mai rău”, „nimeni nu mă înțelege” etc. De
asemenea, am evaluat diferența dintre simptomele prezentate ca fiind trăite cu două săptămâni
înainte și pe cele trăite recent. Am făcut împreună o listă a comportamentelor de
asigurare/evitare și i-am explicat care este rolul lor în menținerea atacurilor de panică.
I-am prezentat modelul modelul ABC cognitiv și am lucrat câteva exemple împreună.
Exemplu: A-„în stația de autobuz”, B: „Trebuie să respir pentru a mă liniști înainte să vină
autobuzul”, C: „sentiment de agitație, de teamă și mă așez pe bancă pentru a mă liniști, după ce
respir de mai multe ori”; A-„ieșire în mall pentru cumpărături”, B-„Va fi multă lume și poate
chiar persoane cunoscute”, C-„Rușine și dezamăgire pentru că nu pot controla ce se întâmplă cu
mine; merg cu o prietenă sau cu părinții pentru a fi sigură că pot face față”. I-a fost ușor să
înțeleagă modelul și s-a simțit mai sigură pe ea pentru că a realizat cât de importantă e gândirea
în producere/interpretarea simptomelor. I-a fost dificil la început să acceseze sentimentele și
trăirile aferente gândurilor și să facă diferența clară între cum gândește că se simte și ceea ce
simte de fapt. I-am dat o listă cu sentimente și am făcut împreună câteva exemple.
Am făcut exerciții de respirație și i-am explicat care este diferența dintre respirația
abdominală și cea toracică. I-a fost foarte util să afle că dificultățile de respirație erau rezultatul
hiperventilației, nu al privării de oxigen. Am stabilit că nu este bine, pentru început, să
folosească aceste tehnici de respirație când este în stare de anxietate.
Am efectuat și un exercițiu de relaxare prin detensionare, care a fost filmat pentru ca ea
să poată exersa și acasă. I-a fost dificil la începutul exercițiului însă i-am explicat că nu trebuie să
se relaxeze ci să urmeze indicațiile mele. Împreună cu Alina, am discutat despre un program de
exerciții fizice, care o vor ajuta să se simtă mai bine și să observe cum se liniștește organismul
după o activitate solicitantă. A afirmat că înainte de a i se declanșa primul atac de panică ieșea
des la alergat și că îi plăcea foarte mult.
Tema pentru acasă: să repete exercițiile de respirație (de trei ori pe zi, a câte 10 minute fiecare)
înaintea exercițului de relaxare pe care îl avea de realizat de două ori pe zi, notarea in modelul
ABC cognitiv, plimbări zilnice pe jos și însoțită - de minimum 30 de minute.

Ședința 4
Am început prin evaluarea temei pentru acasă. Alina se simțea încrezătoare pentru că a
realizat și exerciții fizice în urma cărora a simțit cum crește activitatea cardiacă, însă nu a avut un
atac de panică. Plimbările au ajutat-o și a putut să poarte o discuție cu părinții ei despre ceea ce
se întâmplă cu ea. Surprinzător pentru ea a fost că ei au părut receptivi și dispuși să o ajute. Am
făcut o revaluare a simptomelor de panică și a comportamentelor de siguranță/evitare/evadare. A
renunțat să poarte ochelari de soare la fiecare ieșire, iese neînsoțită la plimbările zilnice și nu își
mai verifică tensiunea zilnic.
I-am explicat tehnica de expunere și cât de utilă este aceasta pentru a înțelege că nu apar
urmările de care se teme pentru că situațiile nu sunt periculoase și că anxietatea ei va scădea în
mode natural, odată cu expunerea. A ajutat-o foarte mult exercițiul de comparare al simptomelor,
prin care și-a dat seama că ceea ce simțea ea nu putea conduce la un infarct, leșin sau la pierderea
vocii. I-am relatat că în timpul unui atac de panică, inima bate mai repede, din acest motiv
circulația sângelui este accelerată, în timp ce în stările de leșin se întâmplă exact contrariul,
tensiunea arterială scade. Nu se va produce căderea din picioare și că nu va împiedica
deplasarea, deși ea simte că așa se va întâmpla simțind picioarele moi și amețeală. I-am spus că
se simte asa, deoarece în organism s-a descărcat o cantitate mare de adrenalină, aceasta
determinând o vasodilatație la nivelul membrelor creând senzație de slăbiciune musculară.
Pentru a întări această idee, am întrebat-o dacă își amintește să fi leșinat vreodată din cauza unui
atac de panică și răspunsul ei a fost „Nu”.
În construirea unei ierarhii a fricii, situația cea mai anxiogenă pentru Alina era să meargă
cu avionul și cea mai puțin anxiogenă era să se plimbe singură prin București. În timpul
exercițiului de inducere a panicii, am făcut exerciții de hiperventilație (a alergat pe loc
aproximativ 5 minute). Am notat nivelul anxietății înaint, în timpul și după exercițiu și am
repetat cu aceasta hiperventilația de 4 ori, până anxietatea s-a redus. Nu s-a simțit pregătită să își
provoace starea de amețeală. Am încheiat ședința cu un exercițiu de relaxare.
Temă pentru acasă: repetarea inducerii panicii de 3 ori pe săptămână, să continue
automonitorizarea, să stabilească o întâlnire cu prietenele și să facă plimbări prin București
singură, de două ori pe săptămână.

Ședințele 5-7

- E valuare, administrare chestionar de autoevaluare pentru a urmări progresul: simptomele

și îngrijorările în legătură cu faptul că va avea un atac de panică au scăzut,
comportamentele de asigurare s-au redus;
- La întâlnirea cu prietenele totul a fost în regulă, simțindu-se bine (a observat că teama și
tensiunea psihică dispăruseră); i s-a explicat că aceasta este o caracteristică a persoanelor
anxioase - își fac griji înaintea unui eveniment (ducând la creșterea anxietății foarte mult),
dar în momentul intrării în eveniment starea de anxetate scade (ea a recunoscut că își face
foarte multe grij înainte de a întreprinde ceva)
- Modificarea ierarhiei fricii: au rămas situațiile de care se temea cel mai mult-să meargă cu
RATB-ul singură, să coboare la metrou, să meargă singură cu el.
- Din jurnalul de automonitorizare, Alina a identificat evaluările eronate legate de panică și
am abordat categorii specifice ale gândurilor automate, cum sunt cele de catastrofizare
(„voi muri”, „voi face un infarct„, „voi leșina”), subestimare („nu mă voi descurca
singură”, „sunt slabă”), citirea gândurilor („ceilalți ma cred o nebună”, „ceilalți mă văd ca
o ciudată”), de a face predicții asupra viitorului, de a eticheta și de a suprageneraliza.
 - Modificarea gândurilor automate din timpul atacului de panică prin căutara dovezilor - i-
am dat un cartonaș de coping (tabelul 1)
- expunerea în imaginar: să își imagineze cum coboară la metrou și cum călătorește cu
acesta o stație, într-un vagon aglomerat; i-am spus să își imagineze pas cu pas, de la cum
coboară, cum așteaptă pe peron etc. Au apărut simptome de anxietate ca răcirea mâinilor,
senzație de leșin. Alina a continuat să își imagineze că sunt persoane cunoscute în jur, că
are atacul de panică, leșină, se lovește, nu primește ajutor și moare. Anxietatea inițială a
atins nivelul maxim, după care a scăzut pe parcursul a 20 de minute de exercițiu. A
realizat că e puțin probabil să moară într-un metrou plin de oameni și că nu are cum să
facă infarct când are tensiunea mare din cauza anxietății. Astfel că predicțiile sale cele mai
groaznice aveau o probabilitate mică să se întâmple. La final, a fost ajutată să își
imagineze o variantă mai aproape de realitate, că ar fi suferit atacul de panică, ar fi tolerat
anxietatea până când aceasta a scăzut apoi ar fi ieșit de la metrou și a mers acasă. Alina s-a
declarat extrem de mulțumită și spunea că simte ca și cum a trăit experiența cu adevărat și
i-a făcut față cu bine. Nu o mai speria atât de tare scenariul că poate să i se întâmple ceva
foarte rău la metrou. A primit temă pentru acasă să meargă însoțită singură pană la o gură
de metrou, după care singură și să stea câteva minute acolo. S-a întors extrem de
mulțumită pentru că deși inițial avea un nivel al anxietății ridicat, a putut să suporte până
când și-a dat seama că nu are de ce să se teamă.
- am făcut un program de activități casnice pe care să îl realizeze singură (de ex. să gătească
o zi pe săptămână, să spele vasele murdare de două ori pe zi, să își facă curat în camera ei,
să își pună la spălat hainele murdare și să le așeze din nou în dulap, cum crede ea mai
bine, să facă mutări în cameră, așa cum își dorește de mult timp)- a contribuit la creșterea
încrederii că se poate descurca singură pornind de la cele mai simple situații. S-a simțit
mai „matură” și a realizat că îi place foarte mult să gătească. A primit ca temă să realizeze
un program al meselor, pe care să îl respecte zilnic și să aibă 3 mese principale.
- în urma acestor ședințe, simptomele depresive s-au redus considerabil deoarece a crescut
numărul de activități în care era implicată Alina, s-a mărit numărul ieșirilor cu prietenele
fapt care a condus la creșterea stării de bine; s-au redus simptomele fiziologice precum și
numărul de situații în care acestea apăreau; a crescut comunicarea dintre Alina și părinții
ei, aceasta simțindu-se „ușurată” că ei o înțeleg „în sfârșit”; comportamentele de asigurare
încă mai apar, însă în număr mic; a crescut încrederea că poate face față situațiilor normale
din viața de zi cu zi fără ajutor; a dobândit abilitatea de a recunoaște care sunt gândurile
disfuncționale și trăirile aferente, precum și modul de a acționa în cazul lor și are încredere
că poate face față expunerii in vivo.
Propuneri pentru ședințe viitoare: Examinarea tiparelor la nivelul gândurilor automate
și identificarea asumpțiilor, a convingerilor disfuncționale, disputarea schemelor și căutarea
originilor acestora, continuarea expunerii, utilizarea tehnicii de rezolvare a problemelor și de
reducere a stresului general, dobândirea capacității de a comunica asertiv, folosirea
autorecompensei pentru creșterea satisfacției și încrederii că sunt și lucruri care îi ies, focalizarea
pe prezent și reducerea simptomelor depresive, restructurări cognitive în legătură cu schemele de
abandon, de eșec, de vinovăție, prevenirea recăderilor prin reevaluare a tuturor abilităților
dobândite pe parcursul terapiei și scrierea acestora.

Urolog: "În România, a fost descoperit un înlocuitor al Viagra - este..."

Dacă TENSIUNEA e mai înaltă de 140/90, organismul are carență de...

Toți pistruii și toatele petele dispar pe loc! Seara aplică pe față

Românca de 116 ani a dezvăluit cum își curăță vasele- dizolvă înainte de masă...
MODEL DE INTERVENTIE PSIHOTERAPEUTICA IN ATACUL DE
PANICA .STUDIU DE CAZ
Psihiatrie
MODEL DE INTERVENTIE
PSIHOTERAPEUTICA IN ATACUL DE
PANICA .STUDIU DE CAZ ALTE DOCUMENTE
VISUL IN PERSPECTIVA PSIHANALITICA
\"SPLENDIDA IZOLARE\" IN STIL PUTINIAN
Perceptia
Cunoasterea cosmica
intelepciunea cazuta
Sedinta 1 - Evaluarea problemei (aproximativ Abordari psihoterapeutice ale depresiei
60 minute) INSENSIBILITATEA ISTERICILOR. ACTELE
SUBCONSTIENTE DE REPETITIE
B. A. este pensionara, in virsta de 63 de ALTE FORME DE EXPRESIE ALE
CARACTERULUI
ani, studii medii. Vine la clinica, dupa
FRATI SI SURORI
numeroase controale medicale (mai multe
specializari - medic de familie,
cardiologie, endocrinologie) si mai multe
Search
tratamente administrate, dar fara efect, in ultimii
2 ani. Finalmente, dupa ultimul control
cardiologic, medicul o trimite la psihiatru sau si
psiholog, spunindu-i ca este vorba despre
anxietate, iar problema sa apare pe fond psihic.

Simptomatologia principala este reprezentata de palpitatii, ameteli, dublate de

convingerea ca va face un infarct (mai devreme sau mai tirziu), senzatie de lesin (''am sa cad,
sunt singura si nu are cine sa ma ridice), stari de rau general. Aceste stari au aparut prima data in
urma cu 2 ani si jumatate, pe strada (pur si simplu mergea la piata, singura, isi aminteste, in
schimb, ca era foarte ceata si deodata in 333u2019d ima a inceput sa bata mai tare, isi aminteste
ca a ametit si s-a speriat foarte tare gindindu-se ca va lesina). Initial experimenta aceste stari de
1-2 ori pe zi, ceea ce a determinat-o sa se izoleze in casa de teama de ''a nu lesina pe undeva'' sau
de ''a nu face un infarct''. Izolandu-se in casa si evitind de a mai iesi singura (chiar si la piata),
incidenta atacurilor de panica a scazut pana la 2-3 pe saptamina.

Insa, in ultimul an aceste stari au inceput sa apara si in casa, acest lucru deranjand-o
foarte mult. Intrebind-o daca atunci cind este insotita experimenteaza stari asemanatoare, mi-a
raspuns ca s-a intimplat ''o data sau de doua ori'', dar foarte slab ca intensitate, putandu-si
continua drumul.

Cateodata, apar doar palpitatiile, neasociate cu senzatie de lesin, cu ameteli sau senzatie
de molesala. Aceasta se intimpla de cele mai multe ori in casa, inducind o stare neplacuta
pacientei (stare dominata de iritabilitate, teama fara un obiect anume, tensiune musculara,
neliniste, ''fara stare'' - agitatie psiho-motorie) si facind-o sa se gindeasca la anumite lucruri
''neplacute'' (din relatarile ei, dar neprecizindu-le in prima sedinta).

Pacienta ne precizeaza ca in majoritatea timpului se simte ''asa''.

 Intrebind-o daca s-a intimplat ceva inainte de debutul acestor stari negative (evenimente
traumatizante - decesul unor rude, prieteni, cunostiinte, vecini) sau daca era intr-o perioada mai
stresanta, pacienta imi raspunde ca intr-adevar poate spune ca era o perioada mai stresanta
datorita decesului mamei (dar care survenise cu aproximativ 9 luni inainte).

In plan comportamental, aparitia si dezvoltarea acestor stari s-a tradus printr-o retragere
totala din viata sociala (pacienta relateaza: ''nici macar nu mai cobor la prietena mea cea mai
buna, care locuieste la scara vecina'') si la o izolare (neexistind decit minimul de iesiri din casa -
''piata o face sotul meu''). In plus, pacienta are un nepot (in prezent, in virsta de 12 ani), pe care
nu il mai poate vedea decit atunci cind acesta vine el in vizita cu parintii, pacienta resimte
aceasta situatie ca fiind foarte frustranta.

In plus, pacienta a renuntat sa isi mai sune fostele colege de munca (cu care obisnuia sa
se intilneasca - cel putin o data sau de doua ori pe luna). Intrebind-o ce anume a determinat-o sa
renunte, mi-a raspuns ''de cind am starile astea, nu imi mai permit sa fac nimic, starea mea de
sanatate este atit de subreda incit nu cred ca nu voi mai trai mult''.

Gindurile automate ale pacientei sunt: ''am sa fac infarct'', ''am sa lesin''.

In ceea ce priveste atitudinea sotului si relatia sa cu el, acesta nu prea baga in seama
starea ei, in plus este foarte ocupat (locuind cea mai mare parte a timpului la tara).

In ultimii 2 ani, a efectuat mai multe examinari cardiologice (de fiecare data EKG-ul a iesit bun).
Nu reuseste sa explice acest lucru (neconcordanta dintre examinarile cardiologice si acuzele sale
cardiace) si are tendinta de a pune toate problemele sale de sanatate pe seama ''unei afectiuni a
inimii''.

Pacienta nu a urmat niciodata o medicatie anxiolitica. O singura data a primit ca

medicatie Xanax de la un medic cardiolog, a urmat citeva zile tratamentul, intrerupindu-l pentru
ca nu ii facea bine. In schimb, intrebind ce anume face in timpul acestor stari, pacienta raspunde
ca inghite un extraveral si se intinde in pat pentru a nu cadea.

In ceea ce priveste credinta pacientei despre problema ei si cauzele posibile, nu pacienta

nu poate formula explicit o cauza anume, ea face, mai degraba, o referinta vaga la o afectiune
cardiaca, ''ceva legat de inima''.

Un factor care influenteaza starea de rau a pacientei este vremea (''am observat ca in
zilele mohorite, ploioase nu ma simt bine, parca am capul greu, n-am chef de nimic.'').

In plus, pacienta a observat ca orice discutie in contradictoriu cu sotul ei sau orice veste
neplacuta (la un moment dat, a aparut o situatie conflictuala intre fiul ei si nora, punindu-se chiar
problema divortului - aflind aceasta veste starea ei s-a agravat) se asociaza cu o stare de rau
(ameteala, palpitatii, senzatie ca va cadea, se va prabusi).

Cerind detalii despre cum se desfasoara o zi normala (banala), am identificat o perioada de

aproximativ o ora, dimineata (dupa trezire), in care pacienta raminea in pat, nefacind nimic
(eventual, uitindu-se la televizor), gindindu-se de cele mai multe ori la situatia ei si la ce ar putea
face in ziua respectiva.

Tabloul clinic este completat de:

- cefalee (periodic, o data sau de doua ori pe luna, dar foarte puternice si invalidante -
pacienta nu se poate ridica din pat, iar in ziua respectiva nu poate face nimic);

- insomnii (acestea sunt constante si sunt de adormire, dar si de trezire precoce, somnul
fiind fragmentat si de cele mai multe ori neodihnitor, nu permite o recuperare psiho-fizica
a pacientei);

- senzatie de oboseala cronica si molesala;

- momente de tristete (acestea nu sunt foarte dese, apar aproximativ o data pe saptamina,
principala lor cauza este starea de boala perceputa ca fiind foarte invalidanta; insomniile
sunt alimentate si de ideea devalorizarii personale - pacienta relatind ''eu nu eram asa
inainte, eram vesela, faceam treaba in casa, ieseam la piata.'', ''nu cred ca voi mai trai
mult'', ''acum nici macar nu ma mai pot uita la televizor, orice vad ma impresioneaza, imi
face rau'');

- incapacitate de concentrare a atentiei (pacienta nu se mai poate concentra suficient

pentru a lectura nici macar o revista, obosind foarte repede);

- lipsa de speranta (mergind la foarte multi specialisti si nerezolvind problema, pacienta a

ajuns sa evalueze situatia prezenta ca fiind fara iesire).

Din analiza informatiilor, am considerat ca este vorba despre o tulburare anxioasa cu atacuri
de panica (de tip inopinat), existind si o componenta depresiva secundara starii generale proaste
si alimentata, mai degraba, de autoevaluarile pesimiste si catastrofice ale pacientei.

Nivelul cunoasterii de sine a pacientei este slab, capacitatea de verbalizare este slaba,
identificarea principalilor agenti stresori este slaba. Este vorba despre o stare de confuzie in ceea
ce priveste starea de boala. In virtutea acestor caracteristici, am optat pentru o componenta
comportamentala mai accentuata a terapiei. Aceasta optiune terapeutica este sustinuta de nivelul
inalt de cooperare al pacientei.

Din punctul de vedere al nivelului de activism, pot fi subliniate urmatoarele aspecte

importante in dinamica terapiei:

a. exista o neimplicare a persoanei intr-o serie de activitati;

b. lipsa a contactelor sociale;
 c. centrare excesiva a persoanei pe propriile probleme.

Am considerat ca in acest caz este foarte importanta formularea clara a diagnosticului si

comunicarea explicita a acestuia. In felul acesta, disonanta cognitiva si afectiva a pacientei
(alimentata de credinta conform careia este vorba despre o problema ''foarte neobisnuita'' si
careia mai multi medici nu i-au gasit remediul) se va reduce. In plus, ni s-a parut foarte important
pentru reusita terapiei si comunicarea clara a costurilor terapiei si a unui prognostic pozitiv, ceea
ce ar fi putut determina o mai mare implicare a persoanei in procesul terapeutic si o evitare a
unei abordari pasive a procesului terapeutic.

Am realizat comunicarea rezultatelor evaluarii psihologice si a diagnosticului stabilit la

finalul primei intilniri. I-am comunicat pacientei ca este vorba despre o tulburare anxioasa (exact
asa cum i-a spus si medicul cardiolog care a examinat-o), ca nu este vorba despre ''crize de
inima'', ci despre atacuri de panica (intrebind-o daca stie ce sunt atacurile de panica, mi-a raspuns
ca nu; i-am raspuns ca vom discuta in detaliu in sedinta urmatoare).

Din punctul de vedere al reducerii gradului de ambiguitate si confuziei, reactia pacientei a

fost pozitiva (''Deci se poate vindeca, si ce trebuie facut...'').

Obiectivele terapeutice generale:

1. Reducerea gradului de disonanta cognitiva si afectiva, prin

explicarea anxietatii si a atacurilor de panica - inducerea unui mai bun
control corporal si afectiv;
2. Modificarea cognitiilor negative si a gindurilor automate
negative - reevaluarea situatiei prezente pentru o reducere a
caracterului catastrofic;
3. Furnizarea unor instrumente si strategii de lupta impotriva
atacurilor de panica;
4. Administrarea contextului social al pacientei (in prezent lipsit de
intariri pozitive);
5. Ruperea separarii si izolarii pacientei prin exercitii de desensibilizare
sistematica in vivo;
6. Training asertiv (pentru o mai buna autovalorizare si ameliorarea
nivelului afectiv la care actioneaza anxietate - Bourne);
7. Ameliorarea imaginii de sine si cresterea increderii in sine.

Obiective terapeutice pentru fiecare sedinta (planificate pentru 8 sedinte):

Sedinta 2 - Discutarea atacurilor de panica (50 - 60 de minute), in vederea:

a. Constientizarii mecanismelor care conduc la instalarea atacului de panica;

b. Furnizarii unor posibile strategii de a face fata atacurilor de panica;
 c. Identificarii gindurilor automate, a evaluarilor care declanseaza starea de
panica.

Prima faza in aceasta sedinta a fost sa ii explicam pacientei ceea ce se intimpla din punct de
vedere fiziologic in timpul unui atac de panica, sa subliniem ca nu este vorba despre o tulburare
ireversibila de ritm cardiac, ci de una reversibila (ca in situatiile in care simtim o teama
puternica). Am intrebat daca stie cumva ce anume se petrece in organism atunci cind trece printr-
un atac de panica. I-am explicat ca atacul de panica nu poate produce o imbolnavire a inimii sau
un infarct, mai ales tinind cont de faptul ca toate examinarile cardiologice nu au depistat nici o
afectiune cardiaca, aceasta insemnind ca are o inima sanatoasa (am incercat sa accentuam aceasta
idee - ''o inima sanatoasa''), altfel, ar fi existat modificari ale traseului electrocardiografic (ceea
ce in cazul ei nu s-a intimplat). Am intrebat-o pe pacienta daca stie ca studiile cardilogice au
relevat faptul ca o inima sanatoasa poate suporta pina la 200 de batai pe minut, timp de mai
multe zile. Ne-a raspuns ca nu, dar totusi o ingrijoreaza posibilitatea de aparitie a unui lesin. I-am
spus ca este aproape imposibil, deoarece procesele fiziologice implicate in lesin sunt exact opuse
celor din starile pe care ea le experimenteaza.

Am explicat pacientei ca in timpul unui atac de panica, inima bate mai repede, din acest
motiv circulatia singelui este accelerata, in timp ce in starile de lesin se intimpla exact contrariul,
tensiunea arteriala scade. Nu se va produce caderea din picioare si ca nu va impiedica
deplasarea, desi ea simte ca asa se va intimpla simtind picioarele moi si ameteala. I-am spus ca
se simte asa, deoarece in organism s-a descarcat o cantitate mare de adrenalina, aceasta
determinind o vasodilatatie la nivelul membrelor creind senzatie de slabiciune musculara (am
facut o comparatie cu starile de teama intensa - ''Va amintiti sa va fi speriat vreodata de ceva
foarte puternic? Cind s-a intimplat ultima oara?''; P: ''Da, la cutremur!''; T: ,''Amintiti-va cum v-
ati simtiti, se pot compara starile?''; P: ''Da, imi amintesc ca inima imi batea foarte repede si
aveam senzatia ca nu ma pot ridica de pe canapea''). Pentru a intari aceasta idee, am intrebat-o
''va amintiti sa fi lesinat vreodata din cauza unui atac de panica?'', ne-a raspuns ca nu,
''bineinteles ca nu, pentru ca acest lucru este imposibil din punct de vedere fiziologic; de aceea
nu se va intimpla niciodata!''.

I s-a explicat pacientei ca starile de panica sunt stari de alerta, in care intra organismul nostru
atunci cind suntem intr-o situatie de pericol, iar descarcarile de adrenalina au rostul de a ne
mobiliza in vederea depasirii pericolului. Numai ca in starile de panica nu exista un pericol real,
obiectiv, ci mai degraba o evaluare gresita - ''am sa fac infarct, am sa lesin''.

In aceasta sedinta, au fost trasate sarcinile de realizat zilnic in saptamina urmatoare:

a. Program zilnic de exercitii fizice (de 4 - 5 ori pe saptamina, timp de 30 de

minute)
b. Plimbari zilnice (pe jos si insotita - de minim 30 de minute)
c. Realizarea unui program al activitatilor cotidiene (prin acesta am urmarit
instalarea unui efect anxiolitic - reducerea impactului si incidentei
evenimentelor neprevazute si imprimarea unui ritm constant prin care sa
se evite instalarea unor stari de agitatie):
 Stabilirea clara a scopurilor si prioritatilor zilnice;
  Intocmirea unei liste cu lucruri (pe care trebuie ca pacienta sa le
faca, i-ar placea sau chiar le-ar putea delega altor persoane din
anturajul apropiat - familie);
 Stabilirea unei ordine a sarcinilor de realizat;
 Indeplinirea unei singure sarcini la un moment dat si incercarea de
finalizare a acesteia inainte de inceperea alteia;
 Pauza intre activitati;
 La sfirsitul zilei am cerut pacientei sa isi aminteasca cite probleme a
rezolvat si sa isi furnizeze o recompensa;
 Stabilirea clara a responsabilitatii proprii in cadrul anumitor situatii
care pot aparea (pentru a evita tendinta pacientei de a se simti
responsabila pentru ceea ce se intimpla intr-o situatie).

Pacienta va trebui sa realizeze acest program al activitatilor cotidiene de acum inainte,

chiar si dupa terminarea terapiei (ca si strategie anxiolitica). I s-a spus ca incepind de acum poate
considera ca urmeaza un program de recuperare psiho-fizica si ca sarcinile pe care le are de
realizat sunt obligatorii.

Am sugerat pacientei sa elimine ora de dimineata in care raminea in pat, nefacind nimic,
gindindu-se la situatia ei si la ce ar putea face in ziua respectiva, considerind ca aceasta perioada
reflexiva de aproximativ o ora are un efect anxiogen.

Aceasta sedinta s-a incheiat cu un exercitiu de relaxare Schultz (completat cu sugestii de

intarirea Eului si formule organospecificice si intentionale). Relatarile pacientei referitor la cum
s-a simtit in timpului exercitiului au fost pozitive.

I s-a spus pacientei ca in sedinta urmatoare vom discuta despre ce poate face efectiv
(practic) pentru a depasi starile negative prin care trece, ca o voi invata anumite exercitii de
respiratie si relaxare.

Sedinta 3 - Respiratie si relaxare (50 - 60 de minute) - sublinierea importantei tipului

de respiratie si al relaxarii in diminuarea intensitatii starilor de anxietate si in reducerea atacurilor
de panica. Incercarea mea este de a responsabiliza pacienta si de a-i induce un sistem de exercitii
anxiolitice - tip de respiratie (relaxant) si o metoda de relaxare de care poate beneficia si in afara
sedintelor de terapie psihologica.

Sarcinile de realizat zilnic in saptamina urmatoare:

a. Program zilnic de exercitii fizice (de 4 - 5 ori pe saptamina, timp de 30 de

minute)
b. Plimbari zilnice (pe jos si insotita - de minim 30 de minute)
 Incepind din acesta sedinta, i s-a spus pacientei ca va avea ca si sarcini de realizat exercitii de
respiratie abdominala (diafragmica) si exercitii de relaxare musculara progresiva (Jacobson).
Frecventa exercitiilor va fi de 3 ori pe zi.

Intrebind-o cum s-a simtit in saptamina precedenta, ne-a raspuns ''parca, m-am simtit mai
bine''. Am inceput aceasta sedinta evaluind sarcinile pe care pacienta le-a avut de realizat in
saptamina precedenta. Ne-a spus ca a facut exercitiile fizice, dar doar de 2 ori, pentru ca este
teama sa nu se intimple ceva. Am intrebat-o ''ce anume se poate intimpla?'', ne-a raspuns ''Nu
stiu, ma sperie pentru ca inima mea incepe sa bata mai repede, mi-e teama sa nu patesc ceva!''.
''Este firesc sa bata mai repede, doar faceti exercitii fizice'', ''Si daca voi face un atac de cord?'',
''Miscarea fizica nu face rau nimanui, din contra intareste organismul. Chiar se recomanda
pacientilor cardiaci, plimbari zilnice, un set de exercitii fizice zilnice. Va spun acest lucru desi
dumneavoastra nu sunteti cardiaca, cu atit mai mult aceste exercitii fizice nu va pot face rau si
nici nu va pun in pericol. Problema dumneavoastra nu este fizica, organica, ci este conditionata
psihic!''. ''Pentru vindecarea dumneavoastra, este important sa constientizati absenta pericolului.
Nu este vorba nici macar despre o slabire a inimii dumneavoastra, ci doar despre o interpretare
gresita a unei reactii fiziologice care nu are nici o relevanta in ceea ce priveste afectarea
longevitatii sau sanatatii dumneavoastra!''.

Am continuat sedinta invatind-o pe pacienta ce inseamna respiratia abdominala (spunindu-i

ca aceasta are un efect relaxant), invatind-o sa faca exercitii de respiratie abdominala de trei ori
pe zi, cu limita de timp (minim 10 minute), dupa care sa inceapa exercitiul de relaxare Jacobson.
Am efectuat un exercitiu de relaxare Jacobson, urmarind cum incordeaza fiecare segment
corporal si i-am spus ca trebuie sa faca acest exercitiu de 3 ori pe zi in continuarea exercitiilor de
respiratie (am dat pacientei materiale scrise despre respiratie si relaxarea musculara progresiva,
pentru a nu incurca punctele de inducere a contracturii). Pentru o mai buna ancorare a pacientei, i
s-a spus ca din experienta cu alti pacienti care aveau o problema asemanatoare, aceste doua
exercitii s-au dovedit a fi foarte folositoare in combaterea atacurilor de panica.

In continuarea sedintei, s-a incercat sa se stabileasca impreuna cu pacienta ce anume are de

facut atunci cind experimenteaza un atac de panica. Am incercat sa facem o schema logica in
care sa tinem cont de fazele instalarii atacului de panica (Factor declansator extern sau intern →
Amplificarea usoara a senzatiilor corporale → Focalizarea atentiei spre interiorul organismului
→ Interpretare catastrofica → Panica). In realizarea acestei scheme ne-am bazat pe paradoxul
acceptarii (inainte de a ne depasi starile negative trebuie sa le acceptam) si pe ideea ca atacurile
de panica nu sunt periculoase prin ele insele, nu ne afecteaza starea de sanatate fizica, dar si pe
modelul lui Claire Wekes. Am stabilit impreuna cu pacienta ce are de facut in momentul in care
crede ca se va declansa un atac de panica:

1. Nu incerc sa ma impotrivesc atacului de panica - Nu ma impotrivesc

starilor mele, le las sa se descarce, nu va dura mai mult de 10 minute.
Starea se va descarca si ma voi simti mult mai bine. Daca ma voi
impotrivi nu voi face decit sa accentuez starea negativa si o voi face sa
dureze mai mult. Cu cit ma voi incorda mai mult cu atit voi face sa
creasca anxietatea. Ma las dusa de val, totul va trece mult mai repede
daca nu ma impotrivesc. Las timpul sa treaca - daca stau linistit
 adrenalina descarcata se va metaboliza in maxim 5 minute, iar starea
mea se va ameliora.
2. Incerc sa respir abdominal;
3. Daca sunt pe strada, nu ma opresc din mers, merg in continuare -
miscarea va contribui la consumarea energiei suplimentare care exista in
corpul meu;
4. Imi administrez sugestii pozitive - nu se va intimpla nimic, starea se va
descarca de la sine fara sa se intimple nimic;
5. Ancorarea in prezent - imi concentrez atentia pe un obiect sau un lucru
din jur - daca se intimpla in casa, schimb camera, merg in alta si incerc
sa fac ceva simplu (spal vase etc) sau numar de la 100 la 1; daca mi se
intimpla in afara casei incerc sa intru in vorba cu cineva, dar nu despre
starile mele (cu sotul - depre orice).
6. Oprirea gindurilor - inspir adinc si spun STOP (fac asta cu voce tare sau
in gind), incerc sa vizualizez semnul STOP (mai ales atunci cind sunt in
casa, stau, nu fac nimic si gindurile ca se va intimpla ceva vin din senin).

I s-a spus pacientei ca de fiecare data cind va experimenta o stare de panica sa urmeze acesti
pasi si va observa ca atacul de panica se va diminua in intensitate. I s-a mai spus ca fiecare atac
de panica controlat in felul acesta este un pas inainte spre disparitia lor. De aceea nu trebuie sa le
evite, ci din contra sa le depaseasca pe toate, facind asa isi va grabi insanatosirea.

Aceasta sedinta s-a incheiat cu un exercitiu de relaxare Schultz (completat cu sugestii de

intarirea Eului si formule organospecifice si intentionale).

Sedinta 4 - Nivelul comportamental la care actioneaza anxietatea (dupa Bourne) (50 -

60 de minute)

In aceasta sedinta, ne-am propus sa discutam nivelurile la care actioneaza anxietatea si

cum o afecteaza pe pacienta. Ne-am gindit ca, acum, pacienta intelege mai bine ce inseamna
anxietate si atacuri de panica si ca va intelege mai bine consecintele starilor sale. Am alocat cea
mai mare parte din aceasta sedinta ''demersului comprehensiv'' al lui Bourne. Desi, acest demers
presupune interventii la toate nivelurile, nu ne-am propus acest lucru de realizat in aceasta
sedinta. Modelul lui Bourne a reprezentat pentru noi mai mult un plan secundar de structurare a
strategiei terapeutice pe intreaga durata a terapiei, toate nivelurile fiind abordate pe parcursul
terapiei.

Ne-am gindit sa prezentam pacientei, intr-o maniera structurata, toate nivelurile la care
actioneaza anxietatea, dar sa punem accent in aceasta sedinta pe cel comportamental.

Intrebind-o cum s-a simtit in saptamina precedenta, ne-a raspuns ''m-am simtit mult mai bine,
parca si atacurile s-au rarit. Ati avut dreptate!''.

Am inceput aceasta sedinta evaluind sarcinile pe care pacienta le-a avut de realizat in
saptamina precedenta. Ne-a spus ca, de aceasta data, a facut exercitiile fizice, de 4 ori, reusind sa
treaca mult mai bine peste teama de ''a nu pati ceva la inima''. Am incercat sa intarim ideea ''nu
veti pati niciodata nimic, nu se va intimpla nimic rau cu inima dumneavoastra'', ''este firesc ca
ritmul cardiac sa se accentueze atunci cind facem un efort fizic mai mare sau cind simtim o
emotie puternica''.

Pacienta a iesit la piata, de fiecare data insotita de sot, si de fiecare data starile de panica
au incercat sa se instaleze, dar a parcurs pasii pe care i-am stabilit si ''parca nu a fost chiar asa de
rau''. I-am spus ca daca va face asa ii va fi din ce in ce mai bine, subliniind ca ''fiecare atac de
panica depasit si controlat reprezinta un pas inainte spre disparitia acestora''.

Am prezentat cele 6 niveluri (fiziologic, emotional, comportamental, cognitiv,

interpersonal si al autostimei) la care actioneaza anxietatea, incercind sa inducem o abordare de
ansamblu, in felul acesta pacienta sa inteleaga ca unul se leaga de celalalt si ca exista ''puncte
slabe'' in regimul sau de viata.

''Datorita starilor dumneavoastra, pe care, initial, le-ati considerat expresia unei disfunctii
cardiace, un potential pericol de a face infarct, a lesina, ati ajuns sa va izolati, sa nu mai iesiti din
casa, sa va fie teama de a va exprima supararea si teama in discutiile cu sotul dumneavoastra, de
a nu va mai intilni cu fostele colege sau a va vizita nepotul din teama de a nu experimenta alte
atacuri de panica''. ,''Va dati seama de lucrurile la care ati renuntat din cauza starilor
dumneavoastra''. P: ''Da, bineinteles''. ''De fiecare data cind evitati sa faceti un anumit lucru din
teama de a retrai starile de panica, nu faceti decit sa intariti aceste stari si sa le prelungiti
perioada de aparitie. Din acest motiv, v-am sugerat sa le infruntati de fiecare data si sa nu va
interziceti nimic. Cred ca este momentul sa reluati legatura cu fostele colege pentru a va intilni''.
P: ''Credeti ca nu mi se va intimpla nimic?''. ''Nu cred asta, cred ca, chiar daca vor aparea starile,
dumneavoastra stiti ce sa faceti si aveti instrumentele de contracarare a lor. Sunt convins ca veti
reusi si ca totul va fi bine. Oricum, trebuie sa incercati''.

Am incercat sa juvam un rol mai mult suportiv decit interpretativ. Am considerat ca

pacienta a facut un pas important sesizind ca atacurile de panica au scazut in intensitate si
frecventa, ca urmare a aplicarii strategiei stabilite in cadrul sedintei de psihoterapie. Aceasta
ameliorare a dat speranta pacientei si in plus a crescut alianta terapeutica. Am incercat sa
accentuam aceste stari prin formule de genul ''sunteti pe drumul bun, de acum inainte nu mai este
decit o problema de timp pina atacurile vor disparea, totul o sa fie bine, acum stiti ce aveti de
facut.''

Inainte de efectuarea exercitiului de relaxare Schultz, am trasat sarcinile de realizat zilnic in

saptamina urmatoare:

a. Program zilnic de exercitii fizice (de 4 - 5 ori pe saptamina, timp de 30 de

minute);
b. Plimbari zilnice (pe jos si insotita - de minim 30 de minute);
 c. Exercitii de respiratie abdominala (cu limita de timp - minim 10 minute,
de 3 ori pe zi, inaintea exercitiului Jacobson);
d. Exercitii de relaxare musculara progresiva Jacobson (de 3 ori pe zi);
e. Contactarea fostelor colege de munca pentru a stabili o intilnire.

Aceasta sedinta am incheiat-o cu un exercitiu de relaxare Schultz (completat cu sugestii de

intarirea Eului si formule organospecifice si intentionale). Trebuie precizat ca pacienta a
reactionat foarte bine la relaxarea Schultz, a intrat foarte repede in starea de relaxare, chiar
aparind si convingerea ca acest exercitiu ''ii face foarte bine''. Din relatarea pacientei, am
considerat ca si exercitiul de relaxare musculara progresiva pe care il realizeaza pacienta singura
isi atinge scopul (inducerea unei relaxari psihice asociate cu relaxarea musculara).

Sedinta 5 - Controlul afectiv, cognitiv si corporal (50 - 60 de minute)

Am inceput aceasta sedinta evaluind sarcinile pe care pacienta le-a avut de realizat in
saptamina precedenta. Am intrebat daca si-a sunat fostele colege, ne-a raspuns ca da, chiar s-au
intilnit si totul a fost in regula. S-a simtit mai rau chiar atunci cind a iesit din casa, dar a reusit sa
isi revina, autoadministrindu-si sugestii pozitive. Cind s-a intilnit cu ele totul a fost in regula,
simtindu-se bine (a observat ca teama si tensiunea psihica disparusera).

I s-a explicat ca aceasta este o caracteristica a persoanelor anxioase - isi fac griji inaintea
unui eveniment (anxietatea crescind foarte mult), dar in momentul intrarii in eveniment starea de
anxietate scade (pacienta a recunoscut ca isi face foarte multe griji inainte de a intreprinde ceva).

Pentru aceasta sedinta, considerind ca pacienta a evoluat bine pina la acest punct, ne-am
gindit ca este momentul potrivit pentru a incerca sa intarim controlul afectiv, cognitiv si,
implicit, corporal. Am incercat sa subliniem importanta controlului voluntar asupra starilor de
anxietate si panica.

Ne-am gindit ca pot face acest lucru discutind despre principalele momente in schema
instalarii atacului de panica (Factor declansator extern sau intern → Amplificarea usoara a
senzatiilor corporale → Focalizarea atentiei spre interiorul organismului → Interpretare
catastrofica → Panica). Aceasta schema a atacurilor de panica am explicat-o pacientei, care a
adoptat-o foarte usor, identificindu-si starile foarte bine.

I s-a spus ca, controlul poate interveni in oricare dintre faze, dar ca este de preferat ca el
sa apara din primele faze, astfel incit starile sa nu evolueze, sa nu se dezvolte. I s-a spus ca, desi,
nu ne impotrivim starilor noastre, putem bloca interpretarile catastrofice prin autosugestii
pozitive (''nu se va intimpla nimic, totul va fi bine''); in locul focalizarii atentiei spre interiorul
organismului, putem orienta atentia spre orice altceva.

Am aplicat schema de reactie (solutii) in starile de panica la schema de instalare a

atacurilor de panica in ideea ca astfel solutiile practice pe care le-am sugerat vor deveni mult mai
logice si mai realiste. Desi nivelul de verbalizare al pacientei este foarte scazut, am considerat ca
aceasta completare a mea a reusit, pacienta intelegind mai bine starile de panica si, implicit,
importanta planificarii controlului.
 Am incercat sa subliniem importanta controlului voluntar asupra starilor de anxietate si
panica. Am considerat ca este important ca pacienta sa inteleaga ca aceste stari pot fi controlate,
ca ele nu se descarca pur si simplu, ca nu este spectator (sau victima) a acestor stari. Efectele
acestui control (mai slab la inceputul terapiei, dar care a devenit din ce in ce mai puternic) sunt
imediate si observabile - atacurile au scazut in intensitate si frecventa de cind ea are o strategie
de contracarare a lor.

Sarcinile de realizat zilnic in saptamina urmatoare au ramas aceleasi, adaugand vizita

nepotului.

Aceasta sedinta s-a incheiat cu un exercitiu de relaxare Schultz (completat cu sugestii de

intarirea Eului si formule organospecifice si intentionale).

Sedinta 6 - Training asertiv tendinta de reprimare a sentimentelor de ostilitate si

tristete / formule din schultz / model parental in anxietate

Aceasta sedinta am introdus-o deoarece am observat ca pacienta are o capacitate redusa

de exprimare a propriilor stari afective, existind o tendinta de reprimare a unor sentimente (in
special, de frustrare, ostilitate si dezamagire - dezvoltate mai ales in relatia sa cu sotul si
alimentate pina la un moment dat de starile de panica pe care le considera foarte frustrante si
invalidante).

Aceasta sedinta reprezinta dezvoltarea nivelului emotional la care actioneaza anxietatea

(dupa Bourne). Am folosit metoda bibliografiei, facind trimitere la studii, spunind pacientei ca
starile de anxietate pot fi cauzate de sentimente de ostilitate, tristete, frustrare si disperare
reprimate de persoana in cauza. Am intrebat-o ce crede despre aceasta idee, daca se poate regasi
in ceea ce am spus noi. Pacienta nu a negat, dar nici nu a formulat explicit o situatie din care sa
reiasa ....

Nu am putut corela aparitia atacurilor de panica cu o reprimare excesiva a sentimentelor

de frustrare, ostilitate sau tristete.

Sarcinile de realizat zilnic in saptamina urmatoare au ramas aceleasi:

Aceasta sedinta s-a incheiat cu un exercitiu de relaxare Schultz (completat cu sugestii de

intarirea Eului si formule organospecifice si intentionale).

Sedinta 7 - Recidiva atacurilor de panica

Sedinta 8 - Reguli de preventie a anxietatii si a recidivei anxioase - explicarea pensionarii

 Orice om traversează în viață momente dificile, cu potențial ridicat de stres. În aceste
momente are nevoie de o mobilizare deosebită a capacităților psihice pentru a putea înțelege ce
se întâmplă cu el, pentru a putea să își activeze resursele blocate sau despre care nu e conștient că
le deține și pentru a-și dezvolta strategii de coping existențial mai eficiente. Este din ce în ce mai
cunoscut faptul că acest sprijin poate veni și prin intermediul urmării un tratament
psihoterapeutic, care are în spate o teorie psihologică bine pusă la punct, susținut de un
psihoterapeut sau un consilier care a parcurs o școală formativă și au beneficiat ei înșiși de astfel
de intervenții.
Întrebările de la care am pornit în alegerea unei formări în psihoterapie sunt aceleași
pentru care am ales și tema lucrării de față: Are cineva „nevoie” cu adevărat de psihoterapie dacă
e mai corect spus că un om poate pur şi simplu „beneficia” de psihoterapie? Este recuperarea o
opţiune pentru cei care suferă de tulburări psihice cronice şi dacă este aşa, ce defineşte mai exact
această „recuperare”? Poate fi psihoterapia la fel de eficientă ca psihofarmacologia? Care este cel
mai potrivit tip de psihoterapie pentru mine în calitate de client și de viitor psihoterapeut?.
Aceste întrebări le-am adresat ținând cont de caracteristicile epocii moderne, mai exact creșterea
accentuată a factorilor stresori, ritmul rapid cu care se dezvoltă tehnologia informației (internetul,
rețelele de socializare), cerințele tot mai complexe cu care se confruntă oamenii în plan social și
profesional, efectele crizelor economice, toate acestea exercitând o presiune puternică asupra
individului de astăzi, crescând numărul afecțiunilor psihice și somatice. Prin urmare, nevoia de a
alege o terapie care să implice costuri mai scăzute, să aibă durată mai redusă, să fie structurată,
să aibă aplicabilitate pentru toate categoriile de vârstă (Kuyken et al., 2013), să se poată realiza
individual cât și în grup, să fie eficientă în tratarea unui spectru larg de afecțiuni clinice (Butler at
al., 2005), m-au motivat în practicarea acestui tip de psihoterapie și în utilizarea tehnicilor ei în
tratarea tulburării de panică cu agorafobie și a tulburării depresive (Clark și colegii, 1999).
Lucrarea se focalizeză pe prezentarea principiilor psihoterapiei cognitiv-
comportamentale, precum și pe metodele și tehnicile acestei abordări care și-au dovedit eficiența
în tratarea tulburării de panică și în tulburarea depresivă majoră, fiind prezentate trei cazuri ca
model. Psihoterapia cognitiv-comportamentală îşi propune să asigure maximum de avantaje
într-un timp cât mai scurt şi cu costuri minime pentru client (Curwen et al., 2008). Institutul
Național de excelență clinică consideră că TCC este din ce în ce mai frecvent un „tratament de
elecție” pentru lista din ce în ce mai largă de afecțiuni mentale. De asemenea, studiile
experimentale susțin faptul că terapia cognitiv-comportamentală este o terapie de viitor, având
un rol important și în atenuarea simptomelor legate de afecțiuni precum epilepsia, bolile de
inimă, durerile de spate, cancerul la sân și chiar menopauza. Este o terapie accesibilă, în prezent
dezvoltându-se noi căi de aplicarea a TCC, astfel se furnizează intervenții TCC prin
videoconferințe și telefoane mobile, chiar și prin aplicații telefonice care te ajută să pui în
practică tehnicile TCC.
Tulburarea de panică și depresia sunt cele mai întâlnite tulburări mentale în prezent.
Studiile de eficiență asupra intervențiilor cognitiv-comportamentale pentru tulburarea de panică
și agorafobie demonstrează o eficiență de 75-90% a tehnicilor cognitiv-comportamentale în
tratarea tulburării (McCabe și Gifford, 2009; Ninan și Dunlop, 2005; Craske și Barlow, 2008).
De asemenea, terapia cognitiv comportamentală s-a dovedit mai eficientă în privința costurilor,
comparativ cu medicamentele antidepresive (McHugh și colab., 2007). Evaluarea follow-up la 2
ani după terminarea intervenției indică în cele mai multe cazuri menținerea îmbunătățirii stării și
a funcționării pacientului (Mitte, 2005). Numeroase studii atestă eficacitatea terapiei cognitiv-
comportamentale în tratarea depresiei majore (Cujipers et al., 2008; DeRubeis și colab., 2005) și
au demonstrat remisia tabloului clinic (Rush et al., 2009).
În lucrarea de față ne-am propus să evidențiem eficiența tehnicilor cognitiv-
comportamentale în tratarea a trei cazuri, dintre care două penru tulburarea de panică cu
agorafobie și unul pentru tulburarea depresivă majoră. Informațiile pot fi utilizate pentru a vă
ghida prin procesul unei psihoterapii care devine tot mai populară. De asemenea, prezentarea
cazurilor din lucrare pot oferi o clarificare a modului în care se aplică acest tip de terapie, a
percepției clienților în legătură cu demersul terapeutic, precum și a unor dificultăți întâmpinate în
procesul psihoterapeutic. La finalul ședințelor de psihoterapie, s-a observat o îmbunătățire a
strării generale a clienților, o reducere a simptomatologiei și o creștere a nivelului de funcționare
a acestora. Prin urmare, tehnicile cognitiv-comportamentale s-au dovedit eficiente în tratarea
tulburărilor identificate în cele trei cazuri.

În concluzie, lucrarea și-a propus să evidențieze eficacitatea tehnicilor psihoterapiei cognitiv-

comportamentale, în tratarea tulburării de panică și în tulburarea depresivă majoră, prin
intermediul a trei cazuri prezentate ca model. Psihoterapia cognitiv-comportamentală îşi propune
să asigure maximum de avantaje într-un timp cât mai scurt şi cu costuri minime pentru client
(Curwen et al., 2008). Institutul Național de excelență clinică consideră că TCC este din ce în ce
mai frecvent un „tratament de elecție” pentru lista din ce în ce mai largă de afecțiuni mentale.
De asemenea, studiile experimentale susțin faptul că terapia cognitiv-comportamentală este o
terapie de viitor, având un rol important și în atenuarea simptomelor legate de afecțiuni precum
epilepsia, bolile de inimă, durerile de spate, cancerul la sân și chiar menopauza. Este o terapie
accesibilă, în prezent dezvoltându-se noi căi de aplicarea a TCC, astfel se furnizează intervenții
TCC prin videoconferințe și telefoane mobile, chiar și prin aplicații telefonice care te ajută să pui
în practică tehnicile TCC.