Sunteți pe pagina 1din 44

Introducere.

Motivarea personală a alegerii temei

O sumă de considerente impun ca înotului să i se acorde o mare


importanță, atât în viața sportivă, cât, mai ales, în viaț de zi cu zi. Înotul
reprezintă una dintre cele mai vechi forme de practicare a exercițiului
fizic, iar necunoașterea lui se poate traduce, la un moment dat, ca o
integrare incompletă în mediu (Marinescu, 1998). Pe de altă parte, prin
intermediul sportului de performqanță, națiunile își afirmă potențialul
biologic și psihic, precum și eficiența educațională, organizatorică și chiar
(sau, mai ales) economică (Marinescu, 1998). Prin numărul mare de
medalii acordate la Jocurile Olimpice (32), înotul este a doua ramură
sportivă ca importanță olimpică.

Este binecunoscut faptul că înotul contribuie la dezvoltarea


multilaterală a copiilor, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.
Practicându-l, copii capătă încredere în forțele proprii, siguranță și o
stare generală de bine, ce dublează o dezvoltare fizică armonioasă.

Privind din perspectiva sportului de performanță, înotul este una


dintre ramurile sportive în care vârsta la care este posibilă obținerea unor
rezultate valoroase este mult coborâtă, motiv pentru care se pune
problema ca învățarea înotului și începerea pregătirii sistematice să
înceapă la o vărstă cât mai fragedă.

Indiferent de perspectivă, o etapă obligatorie o constituie inițierea


în înot. Am ales această temă datorită oportunității de a avea un bazin
de înot în incinta școlii în cadrul căreia sunt profesor și mai mult, datorită
faptului că predau educația fizică la clasele mici. Având în vedere faptul
că elevii școlii au acces la bazinul de înot consider că programul lor de
pregătire poate fi optimizat cu beneficii multiple: pe de o parte, printr-o
1
pregătire intensivă (de trei ori pe săptămână față de o intrare/săptămână,
așa cum se practică în prezent), copiii se vor adapta mai repede la
mediul acvatic și vor trece mai rapid de etapa de inițiere, iar, ca o
consecință firească, mai mulți dintre acești copii vor dori continuarea
activității de pregătire la grupele de semiavansați și avansați.

2
Capitolul I
Prezentarea ramurilor natației. Prezentarea FRNMP.
Prezentarea Clubului Sportiv Aqua Sport

3
1.1 Ramurile natației
Natația este disciplina sportivă care cuprinde mai multe ramuri care
au ca factori comuni baza de practicare – bazinul, mediul – apa, înotul în
forme specifice, organizații naționale (FRNPM) și internaționale de
conducere (FINA – Federația Internațională de Natație Amatori și LEN –
Liga Europeană de Natație) care s-au structurat și consacrat ca sporturi
de sine stătătoare cu specific, caracteristici, regulamente și activități
proprii bine conturate (Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din
România, 2004). Conform statutului propriu, FRNPM este afiliată la FINA
și LEN și respectă în activitatea ei statutele și regulamentele celor două
organisme internaționale. De asemenea, FRNMP este membră a COSR
și întreține relații de colaborare cu federațiile similare din alte țări.
Nataţia cuprinde următoarele discipline:
 cu caracter competiţional (discipline olimpice):
 înotul sportiv;
 jocul de polo pe apă;
 săriturile în apă;
 înotul în ape deschise (de fond și mare fond);
 înotul artistic sau sincron.
Aceste ramuri sportive sunt prevăzute cu regulamente privind
organizarea şi desfăşurarea competiţiilor, reglementări tehnice,
înregistrarea recordurilor, întocmirea clasamentelor, etc. Pe plan
internaţional activitatea acestor ramuri sportive este reglementată de
către Federaţia Internaţională de Nataţie (F.I.N.A.), iar pe plan european
de către Liga Europeană de Nataţie (L.E.N.).

 cu caracter necompetiţional
 înotul utilitar aplicativ;
 înotul terapeutic și igienic;
4
 salvarea de la înec (pe plan internaţional salvarea de la
înec poate avea şi caracter competiţional, activitate
coordonată de către Federaţia Internaţională de Salvare şi
Înot utilitar (F.I.S.);
 înotul subacvatic.
Înotul este rezultatul plutirii, alunecării și înaintării corpului pe apă
cu ajutorul unor mișcări ritmice și coordonate ale picioarelor, brațelor,
corpului și capului, specifice unor procedee tehnice.
Înotul sportiv este ramura disciplinei natație care asigură bazele
perfcționării și organizării unor întreceri cu caracter națonal și
international în cele patru procedee tehnice competiționale de înot, în
scopul realizării unor performanțe sportive.
Înotul în ape deschise sau înotul de fond și mare fond cuprinde
întrecerile care se organizează în ape deschise, pe distanțe ce depășesc
1500 m (fond – până la 5 km și mare fond până la 25 km).
Înotul cu caracter igienic sau therapeutic este a practicat în scopul
păstrării sănătății, călirii organismului sau pentru ameliorarea stării de
sănătate sub influența mijloacelor specific.
Înotul pentru salvarea de la înec este o activitate ce necesită
stăpânirea unor tehnici specifice.
Înotul utilitar aplicativ folosește în pregătirea specială a militarilor,
marinarilor, scafandrilor, constructorilor de nave, poduri, baraje, a
pescarilor, a practicanților unor sporturi nautice.
Polo pe apă reprezintă ramura natației ce are la bază jocul sportiv
pe apă ce se desfășoară între două echipe formate din 7 jucători (6+
portar) +6 rezerve.
Săriturile în apă reprezintă ramura natației ce își propune să
evidențieze capacitatea sportivilor de a executa corect, cursiv și marcat o

5
suită de elemente tehnice legate într-o săritură de la trambulină sau
platformă, cu evoluții acrobatice și finalizate cu intrarea în apă;
Înotul sincron este ramura natației ce combină înotul, gimnastica și
dansul în exerciții acompaniate de muzică, executate de o sportivă sau o
echipă.

1.2 FRNPM – Scop, obiective, atribuții

Conform art. 16 al Statutului, FRNPM are ca scop principal


organizarea, conducerea şi controlul activităţii în domeniul nataţiei (înot,
sărituri în apă, pentatlon modern), precum şi aplicarea unui sistem
organizat de selecţie, pregătire şi participare în competiţii în vederea
dezvoltării activităţii de performanţă şi obţinerea unor rezultate
competiţive pe plan intern şi internaţional.

Obiectivele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern


sunt (art.17) :
 asigură reprezentarea României în competiţiile sportive şi în
organismele internaţionale la care este afiliată, stabileşte şi întreţine
relaţii de colaborare şi schimburi sportive cu federaţii similare din alte
ţări şi cu organisme internaţionale;
 împreună cu structurile sportive afiliate conlucrează cu organele
administraţiei publice centrale şi locale în vederea asigurării
mijloacelor şi condiţiilor necesare pentru pregătirea sportivilor de
performanţă;
 organizează sistemul competiţional intern;
 militează pentru promovarea, de către sportivi, antrenori, arbitri şi alţi
tehnicieni din domeniu a spiritului de “fair-play”, cinste, corectitudine,

6
muncă, întrajutorare în pregătire şi competiţii (sancţiunile sunt
prevăzute în regulamentul federaţiei);
 acţionează împotriva practicii de folosire a substanţelor şi metodelor
interzise în sport, în conformitate cu reglementările interne şi
internaţionale (sancţiunile sunt cele prevăzute în regulamentul doping
FINA);
 acţionează pentru formarea şi perfecţionarea continuă a specialiştilor
din domeniu în corelaţie cu nevoile activităţii de nataţie;
 se preocupă de atragerea şi implicarea cercetării ştiinţifice şi
medicinei sportive în obiectivizarea şi dirijarea procesului de selecţie
şi pregătire a sportivilor.

Federaţia are următoarele atribuţii principale (art. 18):


 elaborează strategia naţională de dezvoltare a ramurilor de sport
(înot, sărituri în apă) şi pentatlon modern privind participarea la
competiţiile internaţionale oficiale şi obiectivele de realizat, cu
precădere la JO, CM, CE şi Cupele Mondiale, precum şi măsurile
ce se impun pentru realizarea acestora;
 organizează activităţile şi competiţiile sportive oficiale la nivel
naţional, în baza normelor şi regulamentelor adoptate, potrivit
prezentului statut;
 organizează şi coordonează întreaga activitate a arbitrilor, privind
formarea, perfecţionarea şi promovarea acestora, pe plan naţional
şi internaţional;
 întocmeşte calendarul naţional şi regulamentele campionatelor şi
concursurilor naţionale la toate categoriile, precum şi calendarul
internaţional la care participă sportivii de performanţă;

7
 alcătuieşte loturile naţionale de seniori, juniori şi cadeţi care
reprezintă federaţia în competiţiile internaţionale şi organizează
pregătirea acestora în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate;
 îndrumă, controlează şi sprijină din punct de vedere metodic,
tehnic, organizatoric şi material secţiile de nataţie şi asociaţiile
judeţene de specialitate;
 elaborează sistemul de informare şi documentare, organizează
consfătuiri, cursuri şi strategii de perfecţionare a antrenorilor şi
arbitrilor;
 realizează legătura cu compartimentele din MTS, cu alte ministere
şi departamente, în vederea susţinerii activităţii de nataţie în
secţiile subordonate acestora;
 urmăreşte promovarea unor tehnicieni români în organismele
internaţionale, participă la congresele şi conferinţele internaţionale
ale forurilor la care este afiliată;
 administrează şi gestionează patrimoniul propriu, în conformitate
cu prevederile legale şi se preocupă pentru dezvoltarea şi
modernizarea lui şi pentru asigurarea fondurilor necesare;
 stabileşte cuantumul cotizaţiilor, taxelor şi penalităţilor;
 elaborează şi adoptă în cadrul organelor sale regulamente, norme
tehnice, financiare, şi de asigurare materială, alte norme specifice
cu caracter general sau pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute;
 organizează sau tutelează competiţiile oficiale cu caracter
internaţional care au loc pe teritoriul României, cu avizul
ministerului de resort, promoveaza masurile de prevenire si control
a folosirii substantelor interzise si ale metodelor neregulamentare
destinate sa marească in mod artificial capacitatea fizică a
sportivilor sau să modifice rezultatele competițiilor organizate direct
la nivel național, in concordanță cu reglementările federațiilor

8
internaționale, ale Comitetului Internațional Olimpic, ale Agenției
Mondiale Anti-doping și ale Agenției Naționale Anti-doping. Orice
alte măsuri ce contravin reglementărilor mai sus menționate sunt
nule de drept;
 acționează pentru prevenirea și combaterea violenței, pentru
promovarea unor măsuri adecvate educative, a spiritului de fair-
play și a toleranței în întreaga activitate sportivă sens în care ,
Federația Română de Natație și Pentatlon Modern precum și
asociațiile și cluburile sportive afiliate care organizeaza competiții
iau măsuri pentru a asigura spectatorilor, sportivilor și oficialilor
protecție și securitate și pentru a preveni și înlătura oricare
incidente ce s-ar produce pe traseele de afluire /defluire și în
interiorul locurilor de desfășurare a reuniunilor respective, înainte,
în timpul și după terminarea acestora în conformitate cu
prevederile Legii nr.4/2008 pentru prevenirea și combaterea
violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive; sprijină
activitatea Comisiei Naționale de Acțiune Împotriva Violenței în
Sport.

1.3 Clubul sportiv Aqua Sport București

Clubul sportiv Aqua Sport organizează cursuri de înot pentru copii


și adulți la nivel de grup sau în regim personal. Oferă servicii de calitate
în domeniul înotului, programe de inițiere, perfecționare, agrement și
recuperare fizică în mediul acvatic, aqua gym și fitness. Echipa este
formată din profesori de natație, antrenori, foști sportivi de performanță
sau absolvenți ai facultăților de educație fizică și sport. O secțiune
importantă a clubului Aqua Sport este cea de performanță care, deja s-a
afirmat la nivel de vârf pe plan national.
9
Capitolul II
Concepte teoretico-metodologice abordate

10
2.1 Scurt istoric al evoluției metodelor de predare a înotului

Omul este singura viețuitoare care poate practica înotul învățând,


spre deosebire de restul animaleor care se descurcă în apă instinctiv.
Mircea Olaru, în cartea sa „Să nu ne temem de apă” caută să ofere
câteva explicații ale acestui fenomen:

 în apă, majoritatea animalelor execută mișcări de cățărare, așa


cum ar proceda în mediul lor natural, terestru;
 spre deosebire de animale, omul adoptă o poziție verticală pentru
cățărare, în care nu întrunește condiția elementară de plutire,
aceea de echilibrare la orizontala apei;
 segmentul cervical al omului este scurt și nu permite menținerea
capului ridicat în condițiile plasării corpului la orizontala apei; prin
ridicarea capului deasupraapei se schimbă echilibrul de plutire al
corpului, refacerea lui necesitând efectuarea unor mișcări ce
trebuie învățate. Odată învățate și perfecționate aceste mișcări,
omul devine ființa terestră capabilă de recorduri spectaculoase de
viteză și rezistență la înot.

Pornind de la cele mai vechi surse de informații, prezentăm în


continuare monografia realizată de Mircea Olaru în cartea mai sus
menționată. În Egiptul Antic fost găsită o kinogramă datând din anul
3000 î.e.n. care prezintă tehnica de înot bras (fig. 1). Este de remarcat
respectarea elementului cheie al stilului de astăzi și anume coordonarea
corectă a lucrului de brațe cu cel al picioarelor.

11
Fig. 1 – Kinogramă din Egiptul antic (cca 3000îen) care prezintă
stilul bras (Olaru, M, 1988)

În fig. 2 este prezentată o ideogramă ce reproduce tehnica


înotului craul. Această ideogramă a fost prezentată de către arheologul
german Carl Diem în lucrarea Cultura fizică în Egiptul Antic.

Fig. 2 – Ideogramă din egiptul antic reprezentând tehnica înotului


craul de astăzi (Olaru, M, 1988)

12
Între legile lui Licurg (legiuitor Spartan din secolele IX – VIII îen)
figurează și aceea prin care copiii erau obligați să învețe înotul. Înotul era
practicat în bazine speciale. Importanța înotului la greci și la romani era
sugestiv marcată prin expresia întâlnită de istorici în vechile documente:
„nu știe nici să înoate, nici să citească”.

Romanii au perfecționat modelul grec al băilor și bazinelor de înot,


crescând dimensiunile bazinelor și oferind posibilitatea practicării înotului
în apă de temperaturi diferite (caldarium, tepidarium, frigidarium).

Printre concpețiile umaniste ale epocii moderne s-a insinuat și


aceea că practicarea înotului este un mijloc de educare și un excelent
mod de mișcare. Apar, începând din secolul XVI, o serie de lucrări scrise
de personalități marcante ale vremii, în care, pe de o parte, este evocată
importanța înotului, iar pe de alta, se fac numeroase referiri la
practicarea înotului și sunt descrise metode de învățare (vezi cartea lui
Benjamin Franklin, apărută în anul 1769, „How to became a skillful
swimmer witin a short time”. Așa cum îl citează Mircea Olaru, renumitul
om de stat, savant și publicist propune următoarea metodă: „copilul
trebuie să intre în apă și să meargă până când aceasta îi ajunge la gât.
Odată ajuns acolo va face scufundări și rostogoliri cu corpul ghemuit, iar
când corpul și capul îi vor ajunge stabile la suprafață, va începe să se
târască spre loul de intrare în apă.” Aceasta a fost o carte de căpătâi în
domeniul învățării înotului până prin anii 1850. Este de reținut termenul
„to crawl” folosit încă de atunci în descrierea modului de înaintare prin
apă.

În anul 1797, Oronzio de Bernardie este primul autor care


recomandă învățarea înotului fără mijloace ajutătoare de plutire (în
lucrarea „Concepția completă a învățării înotului bazată pe studii asupra
greutății secifice a corpului omenesc”).

13
În 1798, pedagogul german Gus Muths, în lucrarea intitulată
„Cărticica pentru arta înotului și învățarea fără profesor” recunoaște
valabilitatea principiilor enunțate de Oronzio de Bernardie, dar
recomandă totuși utilizarea materialelor ajutătoare, justificînd prin
acomodarea gradată cu apa și prin posibilitatea astfel obținută a
instructorului de a lucra cu mai mulți elevi. Muths este primul care
identifică cele trei etape ale formării depriderii de a înota: acomodarea cu
apa (prin exerciții care să faciliteze obișnuirea cu apa), exerciții pe uscat
care să ajute învățarea prin folosirea de chingi și scripeți (poate primul
simulator de condiții) și exersarea în apă care permite învățarea
procedeelor de înot prin metoda analitică. Metoda lui Muths a stat la
baza instruirii soldaților prusaci în săli de gimnasctică.

În 1843, Karl Fulda combate (în lucrarea „Philoxenia”) exercițiile


analitice executate în sala de gimnastică, cât și utilizarea de mteriale
ajutătoare.

În 1925 Karl Weissner propune metoa psihovolitivă de învățare a


înotului prin convingerea începătorului că poate descifra singur tainele
apei. În cartea „Învățarea naturală a înotului” el pornește de la ideea
existenței unei înclinații naturale a omului de a învăța mișcările în mediul
acvatic. Este printre primii autori care lansează ideea specializării
timpurii la înot. Linia metodică propusă de el începe cu învățarea
săriturilor (în scopul convingerii elevilor de tendința corpului uman de se
ridica la suprafață), urmată de jocurile de acomodare cu apa și apoi de
executarea pozițiilor și mișcărilor de înaintare.

Începând cu anul 1950 au apărut numeroase lucrări referitoare la


înot și, mai ales la inițierea copiilor în înot, fiecare dintre ele contribuind
cu câte ceva la progresul acestei discipline sportive.

14
În continuare metodica înățării înotului este controversată,
existând mai multe „școli”. Una din controverse este aceea dacă trebuie
să se utilieze sau nu materiale ajutătoare la învățare. O altă controversă
apare vizavi de procedeul care va fi învățat primul. De asemenea, vârsta
la care se începe instruirea poate ridica semne de întrebare și este un
aspect care îndeamnă la analiză.

2.2 Factori care influențează calitatea instruirii

Calitățile instructorului contribuie la succesul instruirii. Pregătirea


profesională de specialitate aduce un plus față de simpla calificare în
urma unui curs de scurtă durată. Pe lângă cunoașterea liniei metodice a
federației de specialitate, instructorul trebuie să fie un bun demonstrant
și, totodată un bun observator al progresului și al greșelilor elevilor.
Cunoștințele de psihopedagogie vor fi de un real folos, iar calitatea
instruirii va avea de câștigat.

În ceea ce privește înițierea în scopul formării progresive a


deprinderii, instructorul trebuie să respecte următoarele recomandări:

 exersarea înepe cu elemente simple, ușor de însușit; după


explicarea (utilizând un limbaj adecvat fiecărui elev) și
demonstrarea mișcării/ exercițiului, se verifică gradul de înțelegere
a celor expuse;
 pe durata repetării elementelor date spre învățare, instructorul
observă, identifică greșelile de execuție și le corectează (verbal,
prin demonstrații suplimentare sau prin intervenție directă asupra
mișcării);

15
 se trece la introducerea unui nou element după ce s-a atins cel
puțin un grad minimal de reușită a exercițiului precedent care, în
general stă la baza execuției următorului.

Calitatea demontrației este determinantă pentru execuțiile ulterioare


ale elevilor. Dacă execuția tuturor elevilor este greșită, fie demonstrația,
fie explicația, fie ambele poate că au fost greșite și se recomandă
reluarea lor modificată, astfel încât elevii să reușească să prindă
mesajul.

Astfel, demonstrația trebuie să fie corectă atât pe uscat cât și în


apă. Explicațiile pot să preceadă, să fie simultane sau să succeadă
demonstrația. Limbajul trebuie să fie accesibil, simplu, sugestiv. Plasarea
instructorului trebuie făcută astfel încât fiecare cursant să îi poată urmări
demonstrația și să îi poată auzi explicațiile.

Lecțiile de inițiere pot fi împărțite în mai multe părți, pornind de la


diferite criterii:

 metodice
o învățare
o predarea materialului nou
o repetare/exersare
o verificare
 organizatorice
o organizare
o parte fundamentală
o încheiere
 tehnologice
o lucrul pe uscat
o lucrul în apă

16
 tehnice
o învățarea diferitelor procedee.

Frecvența lecțiilor și durata învățării fiecărui element este încă o


problemă disputată. Respectăm sau nu principiile antrenamentului
sportiv? Principiul continuității, al adaptării la solicitări progresive și mai
ales principiul compensării și al supracompesării se aplică la acest nivel?
Sunt suficiente două lecții pe săptămână?

Se recomandă ca, în cazul unui ciclu de 12 lecții, 6 să fie destinate


învățării pe părți, iar în restul șase să se urmărească formarea
coordonărilor simplificate, globale.

Progresul instruirii nu se manifestă egal la toți componenții unei


grupe. În momentul în care mai mult de trei sferturi dintre componenții
grupei și-au însușit exercițiul predat, se poate trece la următorul, mai
dificil, iar cei rămași în urmă vor trebui să facă eforturi suplimentare
pentru recuperare, fie în aceeași lecție, fie în următoarele.

Se recomandă aplicarea metodei instruirii pozitive, în care se


explică elevului ce trebuie făcut și cum trebuie făcut, ce a realizat corect.
Se evită pe cât posibil demonstrarea greșelilor. Comunicarea cu copilul
trebuie să fie pozitivă, laudativă, chiar dacă ulterior în discuție pot fi
aduse eventuale greșeli ale copilului.

Prevenirea sentimentelor de teamă sau panică trebuie să fie o


preocupare permanentă a instructorului. Succesul copilului lăudat la
momentul potrivit poate fi un catalizator în învățare. Utilizarea
materialelor ajutătoare poate fi benefică în aceste cazuri, ajutând copilul
să se relaxeze. Lucrul în grup stimulează dorința de întrecere. Lucrându-
se unitar cu toată grupa, fiecare copil are ocazia de a-i observa pe

17
ceilalți, iar la utilizarea metodei „lucrului pe bandă” toți copii au de
câștigat de pe urma comentariilor instructorului.

Respectarea particularităților de vârstă ale copiilor este o


condiție esențială pentru eficiența învățării. Se va ține seama mai mult de
vârsta biologică decât de cea cronologică. La preșcolari și școlari mici,
învățarea se va baza mai mult pe demonstrație, imitare și repetare.
Lecțiile vor fi scurte și vor conține jocuri distractive și întreceri ușoare. Pe
măsură ce capactatea de înțelegere a cursanților crește, explicațiile vor fi
mai cuprinzătoare, însă exersarea rămâne modalitatea princială de
învățare.

2.3 Principalele principii alpicate în învățarea și perfecționarea


înotului

Principiul participării conștiente și active

La începutul instruirii, noutatea mediului în care se desfășoară


învățarea face efortul cursanților să fie mai mult nervos decât fizic. De
aceea este foarte util să se elimine factorii puternic perturbatori (cum
este frica, de exemplu) pentru a se putea comuta atenția către mișcările
ce urmează a fi învățate și perfecționate. Cunoștințele, atât cele
teoretice, cât și cele practice, trebuie transmise în raport cu capacitatea
de înțelegere a fiecărui cursant în parte.

Dacă inițiativa cursanților este stimulată corespunzător,


participarea lor devine activă, de aceea instruirea trebuie presărată cu
jocuri și întreceri. De asemenea, participarea acrivă se oglindește și în
formarea reprezentărilor corecte a mișcărilor ce urmează a fi executate.

18
Principiul intuiției

Cunoașterea senzorială este cunoscută sub denumirea de intuiție


și presupune cunoașterea nemijlocită prin intermediul simțurilor a
obiectelor, fenomenelor și acțiunilor (Șerbănoiu, S., Tudor, V., 2007).
Stimularea senzorială se realizează în planuri diferite (vizual, auditiv,
kinestezic, tactil) în funcţie de natura informaţiei transmise, de nivelul şi
tipul de subiect căruia i se adresează (normal sau cu nevoi speciale, în
funcție de vârstă și capacitate de înțelegere).

Implicarea analizatoruui vizual se face prin:


 urmărirea demonstrației elementelor supuse învățării;
 prezentarea de imagini ce redau acțiunile vizate;
 observarea dirijată a acțiunilor altor elevi.

Implicarea analizatorului auditiv se face prin:


 urmărirea explicațiilor care preced, însoțesc sau urmează
demonstrației;
 feed-back auditiv din partea antrenorului (în timpul execuției sau la
sfârșitul ei);
 orice informație utilă la care se accede pe cale aditivă.

Implicarea analizatorului tactil și kinestezic are o importanță


covârșitoare în învățarea înotului pentru conștientizarea acțiunii
segmentelor, a întregului corp, a coordonărilor intersegmentare și a
respirației.

Principiul solicitării gradate a organismului

Respectarea acestui principiu se impune în două ipostaze


specifice: în lecție și pe termen lung. În cadrul unei lecții, intrarea în efort
trebuie făcută gradat printr-o o pregătire a organismului ce respectă

19
particularităţile fiziologice ale vârstei şi ale efortului ce urmează a fi
prestat. Acest lucru se realizează în partea de pregătire a organismului
pentru efort, a încălzirii.

În programarea lecțiilor pe termen lung se asigură o adaptare


treptată a organismului la solicitările specifice și un progres continuu.

Principiul accesibilității cunoștințelor

Acest principiu va fi întotdeauna corelat cu cel al respectării


particularităților de vârstă și individuale, cât și cu cel al solicitării gradate.
Aceste trei principii sunt subrdonate principiului general al pedagogiei, de
predare a noilor conținuturi de la cunoscut la necunoscut (formarea
deprinderilor și priceperilor motrice folosind elementele însușite anterior),
de la ușor la greu (prin raportare la volumul de efort implicat în exersare)
și de la simplu la complex (cu referire la dificultatea şi complexitatea
mijloacelor şi structurilor folosite în procesul de învăţare).

2.4 Lecţia de înot

Activitatea de instruire la înot se realizează sub formă de


lecţii.Lecţiile trebuie să se desfăşoare după un orar stabilit, ceea ce
crează condiţiile necesare pentru planificarea activităţilor în mod ştiinţific.
Ele se organizează pe grupe, ţinându-se seama de vârsta şi nivelul de
pregătire al sportivilor.
Lecţia este structurată în general pe trei părţi: pregătitoare,
fundamentală şi de încheiere.
Partea pregătitoare, cunoscută şi sub denumirea de “încălzire”,
are ca sarcini: organizarea colectivului, anunţarea temelor de
antrenament, realizarea unei încălziri generale a organismului.
Încălzirea cuprinde, la rândul ei, două părţi: “încălzirea generală”,
care determină activitatea multilaterală a organismului şi “încălzirea
20
specifică”, realizată în apă, care pregăteşte organismul pentru rezolvarea
sarcinilor de bază.
Partea fundamentală a lecţiei, are o orientare precisă a
sarcinilor, constituind de fapt o înlănţuire de mijoace specifice pentru
dezvoltarea calităţilor motrice specifice înotului, formarea şi
perfecţionarea deprinderilor motrice specifice, îndeplinirea sarcinilor
concrete de antrenament.
Partea a treia, de încheiere a lecţiei, are ca sarcini: liniştirea
treptată a organismului, terminarea organizată a lecţiei, eventual
precizarea sarcinilor de rezolvat în afară lecţiei, prin activitate
independentă.

2.5 Vârsta optima pentru inițierea în înot

Iniţierea în înot poate începe la vârste mici 4 – 6 ani cu condiţia ca


obiectivul principal să fie acomodarea cu mediu, învăţarea echilibrului,
orientării în apă, coordonarea mişcărilor simple şi învăţarea unor exerciţii
din tehnica procedeelor.
Invăţarea înotului este obligatoriu să înceapă după vârsta de 7
ani, vârsta şcolarizării, atunci când copilul capătă noţiuni de disciplină, se
cultivă atenţia, se măreşte bagajul de cunoştinţe teoretice şi practic. De
fapt aici se petrece prima parte a selecţiei “selecţia primară”.

21
Capitolul III

Prezentarea metodologiei proprii de inițiere în înot pe baza


recomandărilor Cărții Federației Române de Natație și
Pentatlon Modern

22
3.1 Iniţierea
3.1.1 Metodica iniţierii în înot
Iniţierea se efectuează, în funcţie de vârstă, pe unul sau mai multe cicluri
de lecţii. Un ciclu de lecţii are o durată de două săptămâni cu 12 lecţii a
câte 80’ – 120’ (conform Cartea FRNPM)

DOZARE
Nr. SARCINA LECŢIEI SCOPUL
crt uscat apă
Dezvoltarea fizică
Pregătire fizică pe uscat
generală.
- exerciţii coordonare
Noţiuni de coordonare
- exerciţii de front şi ordine
simplă.

1. Acomodarea cu apa, 20’


Exerciţii de acomodare cu apa
învăţarea unor poziţii şi 2x15’
- scufundări
mişcări simple în apă. pauză
- învăţarea respiraţiei în apă
Învăţarea respiraţiei 5’ pe
- noţiuni de plută simplă pe piept
(inspiraţie – expiraţie în uscat
cu sprijin
apă).
Dezvoltarea fizică
Pregătire fizică pe uscat generală.
- exerciţii de coordonare Noţiuni de coordonare.
- exerciţii mobilitate (simple) Învăţarea unor poziţii în
- învăţarea poziţiei de plută apă.
simplă pe piept
2. 20’
Exerciţii de acomodare cu apa 2x20’
- scufundări Acomodarea cu apa, cu 5’
- învăţarea respiraţiei învăţarea unor poziţii şi pauză
- pluta pe piept cu sprijin mişcări simple în apă:
Joacă în apă cu colacul respiraţia, pluta pe piept, 15’
mişcare liberă în apă.
Dezvoltarea fizică
Pregătire fizică pe uscat
generală.
- exerciţii coordonare
Noţiuni de coordonare.
- exerciţii mobilitate
Învăţarea unor poziţii de
- învăţarea unor poziţii (pluta pe
bază în înot.
piept, pluta pe spate)
Exerciţii de acomodare cu apa 3x15’
3. - scufundări cu 5’
20’
- învăţarea respiraţiei pauză
Acomodarea cu apa,
- pluta pe piept cu sprijin la
învăţarea unor poziţii şi
perete sau instructor
mişcări simple în apă.
- pluta pe spate cu sprijinul
instructorului
Joacă în apă cu colacul 20’
Mişcare liberă în apă.

23
Dezvoltarea fizică
Pregătire fizică pe uscat
generală.
- exerciţii coordonare
Noţiuni de coordonare.
- exerciţii mobilitate
Învăţarea unor poziţii de
- învăţarea respiraţiei
bază pe uscat.
- învăţarea plutei pe piept
- învăţarea plutei pe spate
4. Exerciţii de acomodare cu apa 3x15’
Acomodarea cu apa, 20’
- respiraţia cu 5’
învăţarea unor poziţii şi
- pluta pe piept şi spate cu sprijin pauză
mişcări simple.
- învăţarea plutei pe piept cu
împingere de la perete 3x15’
Învăţarea plutei pe piept.
- cu sprijinul instructorului cu
Joacă în apă cu colacul. 5’pauză
Acomodare cu apa.
20’
Dezvoltarea fizică
Pregătire fizică pe uscat
generală.
- exerciţii coordonare
Noţiuni de coordonare.
- exerciţii mobilitate
Învăţarea unor poziţii de
- învăţare pe uscat a mişcării
bază pe uscat.
picioarelor craul
- învăţarea pe uscat a mişcării
picioarelor spate
5. Exerciţii acomodare cu apa
Acomodarea cu apa, 20’ 3x20’
- respiraţie la perete
învăţarea unor poziţii şi cu 5’
- scufundări cu respiraţie
mişcări simple. pauză
- pluta pe piept şi pe spate cu
sprijin la perete
- învăţarea mişcării picioarelor
20’
craul cu sprijin la perete
Joacă în apă cu colacul
Acomodare cu apa.
Dezvoltarea fizică
generală.
Pregătirea fizică pe uscat
Noţiuni de coordonare.
- exerciţii coordonare
Învăţarea şi exersarea
- exerciţii mobilitate
unor mişcări de bază din
- exersare pe uscat a poziţiei de
tehnica înotului craul şi
plută pe piept şi pe spate
spate.
- exersarea mişcării picioarelor
pe uscat craul
Exerciţii de acomodare cu apa
Acomodarea cu apa.
6. - scufundări cu respiraţie
Învăţarea şi
- picioare craul cu sprijin picioare 20’ 3x20’
aprofundarea mişcării
- picioare craul la perete cu 5’
picioarelor craul.
- picioare craul cu scădere cu pauză
asistenţă (eventual colac umflat
Metodica învăţării
pe jumătate)
săriturii
- sărituri de pe marginea 15’
- din şezând
bazinului (gradual)
- din genunchi
Joacă în apă cu colac 10’
- din picioare
Acomodare cu apa.
24
Dezvoltarea fizică
generală.
Pregătire fizică pe uscat
Noţiuni de coordonare.
- exerciţii coordonare
Învăţarea şi exersarea
- exerciţii mobilitate
unor mişcări de bază din
- exersarea poziţiilor de bază
tehnica înotului craul şi 3x20’
- învăţarea mişcării braţelor craul
spate. cu 5’
Exerciţii de acomodare cu apa
pauză
- scufundări cu respiraţie
- mişcarea picioarelor craul la
Acomodarea cu apa.
perete
Învăţarea şi
7. - mişcarea picioarelor craul cu
aprofundarea mişcării
scândura (cu colac) 20’
picioarelor craul.
- exersarea plutei cu craul de la
15’
perete cu asistenţă
- învăţarea mişcării braţelor craul
Metodica învăţării
din plută cu picioare craul cu
săriturii
asistenţă
- din şezând
- sărituri în apă de pe marginea
- din genunchi
bazinului în picioare şi pe piept
- din picioare 10’
Joacă în apă cu colacul.
Acomodare, orientare în
apă.
8.
9.
SE REPETĂ LECŢIA NR. 7
10.
11.
Pregătirea fizică generală.
- perfecţionarea înotului craul
fără respiraţie cu asistenţă
- exersarea mişcării picioarelor
craul cu scândura fără colac cu
12. asistenţă 3x20’
20’
- exersarea săriturii în apă pe cu 5’
piept cu 10-15m înot fără pauză
respiraţie cu asistenţă 10’
Joacă în apă cu colacul 10’
jumătate umflat sau fără.

3.1.2 Mijloace specifice pentru acomodarea cu apa

 Deplasare de-a lungul peretelui bazinului;


 Deplasare prin apă cu obiecte ajutătoare;
 Leapșa în apă cu obiecte ajutătoare.

25
3.1.3 Mijloace specifice pentru însuşirea plutirii pe apă şi
alunecării pe piept şi pe spate
 Luarea poziţiei corecte pe uscat din stând cu braţele sus sau din
culcat ventral şi din culcat dorsal;
 La marginea bazinului, luarea poziţiei de plutire cu sprijin
acordat de profesor;
 Alunecare pe piept şi pe spate cu sprijin acordat de profesor;
 Alunecare pe piept şi pe spate, cu trecerea succesivă de la
marginea bazinului la profesor;
 Alunecare pe piept cu palmele sprijinite pe un plutitor;
 Plutire pe spate, cu capul sprijinit pe un plutitor;
 Alunecare pe piept şi pe spate din împingere de la peretele
bazinului;
 “Şurubul”. Alunecare cu schimbarea poziţiei de pe piept pe
spate şi invers.

3.1.4 Mijloace specifice însuşirii respiraţiei acvatice


 Spălarea cu introducerea feţei în apă;
 Inspiraţie pe gură, introducerea feţei în apă, apnee cât mai
mult timp, revenirea la suprafaţă şi efectuarea expiraţiei pe
gură;
 Suflarea aerului asupra unui obiect plutitor foarte uşor (o
minge de tenis de masă, un balon mic, o frunză, etc.).
 Expiraţie cu faţa în apă. Se inspiră pe gură şi, după
introducerea feţei în apă, se expiră pe gură, foarte încet, cât
mai mult timp posibil, “bolborosind” apa; ochii se menţin
deschişi;
 Exerciţii de respiraţie din stând întins pe apă cu mâinile
sprijinite pe marginea bazinului, cu ridicarea capului pentru
inspiraţie;
26
 Exerciţii de respiraţie, cu inspiraţia executată alternativ pe
partea stângă şi pe cea dreaptă.

Fig. 3 – Exerciții de respirație la marginea bazinului

3.2 Învăţarea bazelor tehnicii procedeelor sportive de înot


craul și spate

3.2.1 Învăţarea tehnicii procedeului craul. Metodica învăţării

a) Învăţarea poziţiei corpului


În general, așa cum se specific în Curs metodic de înot prezentat
în Cartea FRNPM trebuie căutat aliniamentul orizontal, în care se
întâmpină cea mai puţină rezistenţă la înaintare. Lipsa de flotabilitate
influenţează categoric poziţia corpului, plutirea şi viteza de înaintare.
Adâncimea mişcării picioarelor poate influenţa poziţia corpului.
Se urmărește aliniamentul lateral, adică, menţinerea şoldurilor şi a
picioarelor în interiorul lăţimii corpului (şerpuirea).

27
b) Mişcarea picioarelor
Este recomandată bătaia picioarelor uniformă care uşurează
ritmul de 6 bătăi de picioare la un ciclu de braţe. La învăţare se insistă pe
poziţia picioarelor în timpul mişcării şi în special a labei piciorului (uşor
spre înăuntru), mişcare eficientă din şold cu articulaţia genunchiului
relaxată.
Greşelile frecvente sunt calificate în special pe 3 direcţii;
- rigiditate prea mare a articulaţiei genunchiului;
- poziţia labei piciorului încontraspiţ;
- amplitudinea prea mare sau prea mica a mişcării.

Fig. 4 – Picioare craul cu respirație


c) Mişcarea braţelor
În mişcarea braţelor există 4 timpi distincţi,
 intrarea în apă,
 apucarea,
 întinderea
 revenirea;
Intrarea în apă a braţelor trebuie făcută în faţa capului, între
mijlocul capului şi extremitatea umărului, aceasta fiind determinată de
rotirea corpului şi de mobilitatea articulaţiei umărului. Locul de intrare

28
trebuie să fie cu cca.4-8 cm sub lungimea totală a braţului pe deasupra
apei. Este important ca începând de la învăţare şi în mod special la
perfecţionarea procedeului, înotătorul să se străduiască să introducă pe
rând, articulaţia mâinilor, a coatelor şi umerilor prin aceeaşi “gaură”
simbolică făcută de degetele lor la intrarea în apă.
Întinderea mâinii (vâslitul) – braţul introdus în apă va fi întins
(aşa zisa alunecare) şi această fază durează până când celălalt braţ şi-a
încheiat vâslirea. Urmează apucarea cu palma orientată în jos şi spre
afară. Mâna trebuie să se mişte în jos şi spre afară pe o traiectorie
curbilinie. Când mâna se apropie de punctul cel mai adânc, mişcarea în
jos este rotunjită trecând în mişcare spre înăuntru. Când mâna se
apropie de coapsă, se întrerupe presiunea asupra apei, se răsuceşte
palma spre înăuntru şi scoate în sus cu degetul mic înainte.
Revenirea, scopul acesteia este de a plasa braţul într-o nouă
vâslire. Cel mai indicat este ca revenirea să se facă cu cotul ridicat,
poziţie ce asigură un moment de relaxare şi ajută prin rotirea corpului
scoaterea umărului din apă.

Fig. 5 – Alunecare craul cu respirație

29
d) Coordonarea braţelor cu picioarele
În general se recomandă menţinerea unui ciclu de 6 bătăi de
picioare la unul din braţe şi este recomandată la învăţarea şi
perfecţionarea procedeului.
e) Respiraţia
Actul de întoarcere a capului pentru respiraţie trebuie coordonat
cu rotirea capului. Coordonarea între întoarcerea capului pentru
inspiraţie cu momentul rotirii corpului în plan longitudinal este foarte
importantă, orice mişcare executată cu capul înaintea momentului
propice, ducând la dezechilibrarea înotătorului şi la modificarea poziţiei
pe apă.

3.2 .1.1 Mijloace specifice lucrului membrelor inferioare

 Exerciţii imitative pe uscat din stând sprijinit pe un picior, balans


antero-posterior al celuilalt picior cu lovirea unui obiect uşor aflat
lângă piciorul de sprijin;
 Imitarea bătăilor de picioare din sezând sprijinit pe antebraţe; din
culcat facial pe o bancă; din atârnat;
 Imitarea bătăilor de picioare din sezând sprijinit pe antebraţe pe
marginea bazinului, cu labele în apă;
 Executarea mişcării membrelor inferioare la marginea bazinului cu
mâinile sprijinite pe şanţul “sparge val”;
 Din alunecare pe piept, cu ajutorul antrenorului, executarea mişcării
membrelor inferioare;
 Executarea lucrului membrelor inferioare cu palmele sprijinite pe un
plutitor;

30
 Acelaşi exerciţiu, corpul fiind menţinut la suprafaţa apei de un colac;
 Executarea lucrului membrelor inferioare, din alunecare pe piept, cu
împingere de la peretele bazinului, fără sprijin sau ajutor;
 Executarea exerciţiilor prezentate anterior, coordonat cu respiraţia.

3.2.1.2 Mijloace specifice lucrului membrelor superioare

 Explicarea şi demonstrarea lucrului membrelor superioare, pe uscat


(se accentuează poziţia corectă a segmentelor membrului superior în
diferite faze ale drumului acvatic şi ale drumului aerian);
 Exerciţii imitative pe uscat din stând; din stând aplecat şi din poziţia
culcat facial pe o bancă;
 Exerciţii imitative pe uscat cu partener (partenerul, de regulă
profesorul, imprimă palmei traiectoria corectă din timpul vâslirii,
ulterior, opunând şi o uşoară rezistenţă);
 Efectuarea lucrului membelor superioare, din plutire pe piept, cu
membrele inferioare susţinute de baghete, întâi cu un singur braţ şi
coordonat cu respiraţia, apoi şi cu celălalt braţ;
 Efectuarea lucrului membelor superioare, din plutire pe piept, cu
membrele inferioare susţinute de baghete, alternativ. Exerciţiul se va
face coordonat cu respiraţia;
 Efectuarea lucrului membelor superioare din alunecare pe piept cu
picioarele susţinute, în ritm normal, cu respiraţie, mai întâi la două
braţe, (numai pe o parte; dreapta apoi stânga), apoi cu respiraţia la
trei braţe, (alternativ, dreapta- stânga).

31
Fig. 6 – Aunrcare craul cu un brat (stânga) și cu ambele brațe (dreapta),
controlat

Fig. 7 – Alunecare craul continuu cu un brat (stânga) și cu ambele brațe


(dreapta)

32
3.2.1.3 Mijloace specifice coordonării lucrului membrelor
inferioare cu cele superioare, şi coordonarea cu respiraţia

 Din alunecare pe piept, după şase bătăi de picioare, vâslire cu un


singur braţ şi, respiraţie pe partea braţului care vâsleşte;
 Din alunecare pe piept, vâsliri alternative, coordonat cu respiraţia;
 Din alunecare pe piept, cu braţele în poziţie asimetrică (un braţ sus,
celălalt jos), după şase bătăi de picioare, schimbarea poziţiei braţelor,
cu respiraţie pe partea braţului care parcurge drumul aerian;
 Înot craul cu coordonare normală, (şase bătăi de picioare la un ciclu
de braţe, cu respiraţie la două braţe şi la trei braţe).

3.2.2 Învățarea tehnicii procedeului spate. Metodica învățării

a) Învățarea poziţiei corpului


Poziţia capului determină poziţia întregului corp. Partea din spate
a capului trebuie să fie în apă, pieptul puţin deasupra apei, şoldurile
imediat sub suprafaţa apei, picioarele sub apă, iar bătaia de picioare nu
trebuie să fie mai adâncă de 15-20 cm.
În ceea ce priveşte aliniamentul orizontal, şoldurile şi picioarele în
timpul mişcărilor trebuie să rămână, înăuntru lăţimii umerilor. Rotirea
corpului în jurul axului longitudinal este esenţială şi determină execuţia
tehnică a mişcării braţelor favorizând scoaterea umărului din apă a
braţului care execută revenirea; de asemenea, mişcările picioarelor sunt
orientate pe diagonală astfel evitându-se ieşirea din axul umerilor.
Greşeli obişnuite în poziţia corpului:
- poziţia capului care determină ridicarea şoldurilor,
- întinderea excesivă a braţelor la intrare care provoacă şerpuirea
prin apă prin contrabalans.

33
Fig. 8 – Învățarea poziției corpuluiși mișcării de picioare spate
b) Mişcarea picioarelor
Mişcarea se face în sus şi în jos, la fel ca la craul cu deosebirea
poziţiei în care se face. În general, mişcarea începe în dreptul şoldului,
se continuă cu tot piciorul, genunchiul relaxat, laba piciorului întinsă
(spiţ). Vârful degetelor piciorului trebuie să fie aproape de suprafaţa apei.
Cea mai bună poziţie a labei piciorului o dă însăşi apa dacă mişcarea
este corectă din şolduri şi laba piciorului relaxată din gleznă. Mişcarea
picioarelor va fi alternativă, când un picior se află la punctul cel mai înalt,
celălalt va fi în poziţia cea mai adâncă.
Greşeli frecvente în mişcarea picioarelor:
- folosirea mişcării ca la bicicletă, materializată prin ieşirea din apă a
coapselor şi genunchilor. De reținut sfatul dat la învăţare (scoaterea
papucului din picior);
- mişcarea picioarelor prea adâncă, faţă de mişcarea corectă între 15-
20 cm de la suprafaţa apei

În general se recomandă înotul spate cu 6 bătăi de picioare la un


ciclu de braţe şi este similară cu cea a înotului craul. În plus această

34
coordonare în timp între braţe şi picioare favorizează o poziţie uniformă
în apă.
Mişcarea picioarelor are un rol în special de susţinere a poziţiei
corpului, susţinerea şoldurilor în poziţie optimă, dar în acelaşi timp are şi
o valoare ridicată în ceea ce priveşte propulsia.

Fig. 9 – Picioare spate

c) Mişcarea braţelor în procedeul spate


Se deosebesc două faze distinctive, vâslitul propriu-zis şi revenirea
braţului prin aer. Vâslitul prin apă se compune din mai multe etape:
intrarea în apă, apucarea apei şi mişcarea de propulsie.
- intrarea în apă, trebuie făcută înaintea capului în continuarea
umerilor, conform cadranului unui ceas în care capul este la
ora 12 şi picioarele la ora 6, braţele trebuie să între în apă la
ora 11 şi 1;
- apucarea se va materializa după intrarea braţului în apă,
mâna se va deplasa înainte în jos şi în afară cu palma rotită
spre în jos;
- mişcarea propulsivă se compune din trei mişcări, prima în
jos, a două în sus şi ultima din nou în jos.

35
Mişcarea iniţială în jos se va face pe o traiectorie circulară până
când ajunge la circa 15-20 cm, adâncime, umerii şi şoldurile trebuie să
fie rotate spre braţul care se mişcă în jos. Palma trebuie să fie orientată
în jos, în afară spre înapoi.
Tranziţia mişcării spre în sus apare când mâna se află aproape de
capătul mişcării spre în jos, mâna se mişcă în sus, spre înapoi şi spre
suprafaţa apei când este la aproximativ 3-4 cm sub oglinda apei cu cotul
flexat la 90. Când această fază se încheie vârfurile degetelor trebuie să
fie întinse în sus şi spre în afară spre suprafaţă.
Mişcarea finală spre în jos începe când se termină mişcarea spre
în sus şi se face prin împingerea apei spre înapoi cu palma când aceasta
trece prin punctul cel mai înalt al traiectoriei în formă de S a vâslitului.
Mâna se va mişca în jos şi spre înăuntru până când braţul este extins
complet sub coapsă.
Revenirea se face în mod corect prin ridicarea mâinii care a
terminat mişcarea de vâslire, prin rularea în sus a umărului. Este
important ca mâna după terminarea vâslirii să se întoarcă cu palma
orientată spre coapsă şi să iasă afară cu degetul mare în sus. Palma va
fi rotită spre în afară în timpul trecerii prin dreptul capului în aşa fel încât
să între cu degetul mic întâi. Drumul aerian trebuie să fie cât mai relaxat,
mişcarea dirijată de umăr care trebuie degajat din apă, micşorând astfel
rezistenţa la înaintare.

Greşeli frecvente în mişcarea braţelor:


- întinderea excesivă a braţului, izbirea mâinii pe apă şi întinderea prea
puţin a braţului. Toate acestea reduc viteza de înaintare fie prin
pierderea aliniamentului lateral, sau prin mărirea rezistenţei valului în
cazul izbirii;

36
Fig. 10 – Mișcarea brațelor în stilul spate

- coborârea coatelor la oprire este o greşeală frecventă, astfel


pierzându-se esenţa tracţiunii în S şi pierzându-se viteza;
- împingerea apei înapoi la mişcarea iniţială în jos, este o greşeală în
care propulsia este determinată de rezistenţa şi nu de portanţă, astfel
o oarecare viteză de înaintare pierzându-se;
- revenirea braţelor jos şi lateral pe deasupra apei, riscul este de a se
scoate şoldurile şi picioarele din aliniament prin compensaţia mişcării;
- la începutul revenirii ridicarea mâinii înaintea scoaterii umărului din
apă, în acest fel ridicându-se substanţial rezistenţa la înaintare.

d) Respiraţia
Se recomandă efectuarea inspiraţiei pe un braţ şi expiraţia pe
celălalt, aceasta în timpul revenirii braţelor. Pentru spate, având în

37
vedere poziţia corpului şi a capului, probleme deosebite se pun doar pe
stabilirea unui ritm acceptabil pentru respiraţie.

3.2.2.1 Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului


membrelor inferioare
 Mişcări imitative, pe uscat, din culcat dorsal pe o bancă;
 Lucrul membrelor inferioare din şezând sprijinit pe antebraţe, pe
marginea bazinului;
 Lucrul membrelor inferioare din plutire pe spate, cu sprijin acordat de
antrenor (sub omoplaţi, la ceafă, de mâinile ţinute sus);
 Lucrul membrelor inferioare din plutire pe spate, la marginea
bazinului, lateral faţă de perete;
 Lucrul membrelor inferioare cu ajutorul unui plutitor, ţinut sub ceafă;
 Lucrul membrelor inferioare din alunecare pe spate, braţele
executând mici vâsliri pe lângă coapse;
 Lucrul membrelor inferioare din alunecare pe spate, cu braţele sus.

3.2.2.2 Mijoace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului


membrelor superioare
 Mişcări imitative ale lucrului membrelor superioare executate din
culcat dorsal pe o bancă;
 Lucrul membrelor superioare efectuat cu sprijin (la nivelul piciorului
sau bazinului);
 Lucru cu un singur braţ, din plutire pe spate, la marginea bazinului,
lateral faţă de perete;
 Lucrul membrelor superioare din alunecare pe spate, cu picioarele
susţinute de o baghetă.

38
3.2.2.3 Mijloace specifice învăţării coordonării lucrului
membrelor inferioare, cu lucrul membrelor superioare, în
procedeul spate
 Din alunecare pe spate, braţele la nivelul coapselor, vâsliri alternative
cu un braţ şi cu celălalt, după fiecare ciclu de şase bătăi de picioare;
 Acelaşi exerciţiu, dar cu braţele în poziţia iniţială sus;
 Din alunecare pe spate, un braţ sus celălalt jos, schimbarea poziţiei
braţelor (braţul care este sus execută vâslirea, celălalt drumul
aerian), după un ciclu de şase bătăi de picioare;
 Din alunecare pe spate, cu braţele jos, vâslire simultană cu braţele,
după un ciclu de şase bătăi de picioare;
 Acelasi exerciţiu, dar cu braţele în poziţia iniţială, sus;
 Înot pe spate, cu coordonarea normală.

Fig. 11 – Mișcarea continuă a ambelor brațe în stilul spate

39
Concluzii
În urma studierii literaturii de specialitate și a discuțiilor cu mai
mulți antrenori și specialiști ai domeniului, am desprins următoarele
concluzii referitoare la inițierea copiilor în înot:

1. În funcţie de vârsta copiilor se vor alege execuţiile şi de asemenea


metodica învăţării. Ciclul de lecţii prezentat (conform Cărții FRNPM)
este adecvat copiilor de vârsta 6-8 ani. Cu cât vârsta este mai mare
cu atât procesul de învăţare este mai rapid şi eficient.

2. În permanenţă trebuie avute în vedere principiile pedagogice universal


valabile ale învăţării, de la uşor la greu, de la simplu la complex şi de
la cunoscut la necunoscut,

3. Nivelul de cunoştinţe şi modul de înțelegere a noţiunilor de către elevi


trebuie verificate permanent.

4. Participarea activă a instructorului este primordială şi determină


succesul activităţii.

5. Este absolut recomandat ca instructorul să între în apă cu copiii, să


demonstreze exerciţiile şi să-i asiste în permanenţă.

6. Întrebuinţarea materialelor ajutătoare (aripioare, baghete, plute etc.)


trebuie să fie rațională.

7. Este cu desăvârşire interzisă, bruscarea, forţarea copiilor care au


teamă de apă. Orice manevră brutală poate influenţa pe termen lung
atitudinea copilului faţă de apă şi activitatea de înot.

8. Limbajul folosit trebuie să fie adecvat cunoştinţelor copiilor şi este


necesar a se folosi exemple suggestive și uşor de înţeles: “ridică cotul
în sus ca atunci când scoţi mâna din buzunar, mâna nu poate fi

40
scoasă prin lateral”, sau “mişcă piciorul ca și cum arunci papucul din
picior”.

9. În general, procesul de învăţare trebuie gradat metodic: întâi se învaţă


scufundarea, se învaţă inspiraţia şi expiraţia în apă şi apoi se trece la
exerciţii mai complicate. Exerciţiile de respiraţie (cu scufundare în
special) trebuie exersate îndelung la fiecare lecţie, în timp acest
exerciţiu devenind unul dintre principalele mijloace de relaxare şi
refacere imediată în timpul antrenamentului.

41
Bibliografie
1. Ciobanu, C., Cerchez, M., Munteanu, T. – Înotul pe înțelesul
tuturor, Editura Stadion, 1972
2. Drăgan, I., Mladin, O., Hagi-Duvan, S., Nemțeanu, C. – Învățați
înotul, Editura Uniunii de Cultură fizică și sport, București
3. Dumitrescu, N., Oprișescu, I. – Înotul, Editura Stadion, 1973
4. Guzman, R. – Swimming drills for every stroke, Human kinetics,
1998
5. Iamandi, Ș., Tileagă, O., C., Boboc, V., Spârlea, D. – Cartea
Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, București,
FRNPM, 2012
6. Lewin, G. – Înotul pentru copii, Editura Stadion, 1974
7. Marinescu, G. – Copiii și performanța în înot, Editura Institutului
Național de Informare și Documentare, 1998
8. Marinescu, G., Bălan, V. – MDS Natație și nautice, Editura
ANEFS, 2008
9. Olaru, M. – Să nu ne temem de apă, Editura Sport-Turism,
București, 1988
10. Șerbănoiu, S., Tudor,V. - Teoria si metodica educatiei fizice si
sportului, Editura ANEFS, Bucuresti, 2007

42
Cuprins

Introducere. Motivarea personală a alegerii temei .......................................................................... 1


CAPITOLUL I
Prezentarea ramurilor natației. Prezentarea FRNMP. Prezentarea Clubului Sportiv Aqua
Sport ....................................................................................................................................................... 3
1.1 Ramurile natației ............................................................................................................................ 4
1.2 FRNPM – Scop, obiective, atribuții.............................................................................................. 6
1.3 Clubul sportiv Aqua Sport București ........................................................................................... 9
CAPITOLUl II
Concepte teoretico-metodologice abordate.................................................................................... 10
2.1 Scurt istoric al evoluției metodelor de predare a înotului .............................................11
2.2 Factori care influențează calitatea instruirii..................................................................15
2.3 Principalele principii alpicate în învățarea și perfecționarea înotului ...........................18
2.4 Lecţia de înot ..............................................................................................................20
2.5 Vârsta optima pentru inițierea în înot ...........................................................................21
CAPITOLUL III
Prezentarea metodologiei proprii de inițiere în înot pe baza recomandărilor Cărții Federației
Române de Natație și Pentatlon Modern ........................................................................................ 22
3.1 Iniţierea .......................................................................................................................................... 23
3.1.1 Metodica iniţierii în înot ............................................................................................23
3.1.2 Mijloace specifice pentru acomodarea cu apa ..........................................................25
3.1.3 Mijloace specifice pentru însuşirea plutirii pe apă şi alunecării pe piept şi pe spate .26
3.1.4 Mijloace specifice însuşirii respiraţiei acvatice ..........................................................26
3.2 Învăţarea bazelor tehnicii procedeelor sportive de înot craul și spate ................................. 27
3.2.1 Învăţarea tehnicii procedeului craul. Metodica învăţării ............................................27
3.2 .1.1 Mijloace specifice lucrului membrelor inferioare ................................................30
3.2.1.2 Mijloace specifice lucrului membrelor superioare ...............................................31
3.2.1.3 Mijloace specifice coordonării lucrului membrelor inferioare cu cele superioare, şi
coordonarea cu respiraţia ..............................................................................................33
3.2.2 Învățarea tehnicii procedeului spate. Metodica învățării ..................................................... 33
3.2.2.1 Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului membrelor inferioare ...........38
3.2.2.2 Mijoace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului membrelor superioare..........38
3.2.2.3 Mijloace specifice învăţării coordonării lucrului membrelor inferioare, cu lucrul
membrelor superioare, în procedeul spate ....................................................................39
CONCLUZII ......................................................................................................................................... 40
Bibliografie ........................................................................................................................................... 42

43
44

S-ar putea să vă placă și