Sunteți pe pagina 1din 6

Contextul literar

Opera lui Caragiale, în ansamblul ei, oferă imagini accentuat satirice ale societăţii româneşti a
timpului său, fără a se îndepărta însă de o analiză profundă şi veridică a personalităţii umane a
tuturor timpurilor.

Comicul şi tragicul reprezintă două coordonate între care se desfăşoară spectacolul lumii
caragialiene. Universul tragic este ilustrat de nuvelistică - O făclie de Paşte, în vreme de război,
Păcat, Două loturi - de unele dintre schiţe, cum ar fi Inspecţiune, dar şi de singura sa dramă,
Năpasta.

Comediile - O noapte furtunoasă, Conul Leunida faţă cu Reacţiunea, O scrisoare pierdută, D-ale
carnavalului - şi cea mai mare parte a schiţelor alcătuiesc un univers comic atât de original şi de
românesc, încât a pătruns adânc în conştiinţa noastră culturală; multe din replicile şi situaţiile
caragialiene ne apar spontan în minte, lucru ce dovedeşte că opera marelui dramaturg a trecut
testul timpului.

Viziunea sa clasică este proiectată într-un spaţiu concretizat istoric. Dialogul strălucit naşte
comicul care subliniază contrastul dintre esenţa şi aparenţa omului, în încercarea lui de a se
afirma social, politic, cultural.

Fenomenul parvenitismului, mecanismele şi tipurile umane specifice constituie substanţa comică


a celor patru comedii.

Temă. Elemente de structură şi compoziţie. Personajele.

O noapte furtunoasă este o comedie în două acte, publicată în anul 1879 şi marchează debutul
dramaturgului. Având ca fundal o intrigă de mahala, provocată de confuzie - Rică Venturiano
caută pe Ziţa în casa lui Jupan Dumitrache - Caragiale aduce sub luminile rampei mizeriile şi
ridicolul unei lumi ce se vrea „burgheză". Acţiunea se derulează rapid, într-un spaţiu limitat -
odaia -, exteriorul părând a nu exista.

Mesajul este cât se poate de clar: lumea din interior este o copie în miniatură, grotescă a lumii
de-afară.

Actul întâi aduce în scenă toate personajele, familiarizează pe cititor şi spectator cu o lume
populată de negustori parveniţi de tipul lui Jupan Dumitrache zis şi Titircă- Inimă-Rea,
cherestigiu şi căpitan în garda civică, de reprezentanţi ai forţei publice, cum este Nae Ipingescu,
de „amploaiaţi" ca studentul gazetar Rică Venturiano, de „dame bune" ca mahalagioaicele Veta
şi Ziţa, de oameni de încredere cum este Chiriac sau de slugi proaste ca Spiridon.

Povestea de amor dintre Veta şi Chiriac, cel care păzea „onoarea de familist" a stăpânului său
înşelându-l în propria-i casă, subliniază grotescul acestei lumi.
Cel de-al doilea act îl prezintă pe Rică Venturiano într-o dublă postură comică: demagog liberal
şi amorez. Acest june-prim îndrăgostit de Ziţa, îi trimite acesteia un bileţel de amor şi poezele
erotice în care-i jură că o iubeşte „la nemurire", declarându-se „Al tău pentru eternitate şi per
toujours".

Prins de Jupan Dumitrache, care-l bănuia că i-a ştirbit „onoarea de familist", nu uită să debiteze
tiradele „democratice", menţinându-se într-o situaţie comică ce putea deveni tragică.
„Intelectualul" în devenire pe scara socială este bucuros că aventura lui se încheie prin căsătoria
cu cea pe care o căuta şi iubea, Ziţa. Găseşte că este momentul să-şi facă cunoscute ideile liberal-
democratice pretinzând că nu are altă politică decât „suveranitatea poporului", pentru că,
motivează el, „box populi, box dei", variantă proprie pentru „vox populi, vox dei" (Vocea
poporului este vocea zeilor); deviza lui civică este cât se poate de „liberală": „Ori toţi să muriţi,
ori toţi să scăpăm!".

Comicul rezultă aici, ca de altfel în toate comediile lui Caragiale din contrastul dintre esenţă şi
aparenţă, din grotescul situaţiilor, din limbajul semidoct al eroilor.

„Ambiţul" şi „onoarea de familist" ale lui Jupan Dumitrache sunt grav compromise de omul său
de încredere, Chiriac, amantul soţiei saie Veta, dar el îşi poartă coarnele liniştit după ce s-a
„convins" că bănuielile lui „nu erau fondate".

Veta încearcă prin postura de amantă să recupereze deficienţele unei căsătorii formale. Iubirea ei
pasională pentru Chiriac devine comică în scena limpezirii situaţiei creată prin confuzie de Rică
Venturiano prin modul în care se străduieşte să-şi dovedească fidelitatea în faţa amantuiui şi nu a
soţului.

Limbaj. Tipuri de comic.

Psihologia personajelor din O noapte furtunoasă e evidenţiată de limbajul pitoresc al mahalalei,


care transformă situaţiile tragice într-un comic spumos.

Triunghiul conjugal format din Jupan Dumitrache -Veta - - Chiriac este imaginea celui de mai
târziu din O scrisoare pierdută. Diferenţa este dată doar de stratul social pe care-l vizează
dramaturgul.

Comicul de nume este şi el evident, mai ales în cazul „bagabontului" Rică Venturiano. Numele
lui are sonoritatea necesară unui june student la drept, jurnalist cu vederi liberale, aflat în
căutarea marii iubiri care să-l propulseze ca „dipotat", cum zice Ipingescu sau, în varianta
„vizionarului'' Jupan Dumitrache, după „Cum combate el, poate să ajungă şi ministru".

Personajele feminine poartă nume care nu au nimic comic în sine. În cazul lor comicul este al
categoriei sociale pe care o reprezintă - mahalaua Caragiale a reuşit să le treacă în registrul comic
imprimând realităţii concepţia lui, astfel încât Ziţa şi Veta au căpătat rezonanţe comice.
Celelalte personaje poartă nume specifice ocupaţiei lor: Jupan Dumitrache -negustor, Chiriac -
un fel de administrator al casei şi ajutor în le negustoriei iar Spiridon - sluga, ucenicul celor doi.
Nu trebuie să trecem cu vederea că primul dintre personajele amintite are şi o poreclă -Titircă-
inimă-rea. n acest caz comicul este creat prin inversarea raportului dintre structura interioară a
personajului şi realitate.

Concluzie

Comediile lui Caragiale conţin în substrat ideea că lumea este un circ care nu-şi încheie niciodată
reprezentaţiile.

Dramaturgul se dovedeşte încă de la debut, prin această piesă, un fin cunoscător al nuanţelor
limbii române, al psihologiei umane şi al artei teatrale. Caragiale reprezintă pentru dramaturgia
noastră ceea ce înseamnă Eminescu pentru poezie.

Comicul - ceea ce produce o stare de veselie, rasul - se realizeaza in general printr-o nepotrivire
intre aparenta si esenta, constatata cu detasata superioritate de spectator. Tipurile de comic se
clasifica dupa sursa: comic de situatie, de caracter sau moravuri, de limbaj.

Comicul de situatie, cel mai gustat in toate spectacolele populare, este intim legat de pacaleala,
de farsa. Personajele actioneaza in temeiul unei false interpretari a realitatii, a unei confuzii,
create uneori chiar de unul dintre personaje. Teatrul absurd modern preia mostenirea vechilor
farse populare.

Comicul de situatie reiese, asa cum il arata si numele, din imprejurarile cele mai surprinzatoare
in care sunt puse personajele, provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii
echivoce. intreaga piesa are la baza un sir de situatii confuze si, desi incurcaturile par minore,
banale, efectul este monumental asupra personajelor prin agitatie, emotii si tensiune, fapt ce
starneste puternice hohote de ras. La "lunion", Venturiano arunca priviri galese cocoanelor,
Jupan Dumitrache este convins ca "bagabontul" atenteaza la onoarea lui de familist si nu se
gandeste nici un moment ca tanarul se indragostise de Zita. Confuzia din mintea sotului capata
proportii catastrofale. El se chinuie si sufera de teama sa nu-i fie stirbita onoarea de familist.
Banuiala, preluata de Chiriac, isca o cearta intre cei doi amanti, Veta fiind acuzata ca "se
curteaza cu amploiatul".

Rica Venturiano, indragostit de Zita, primise de la aceasta un bilet prin care il chema la ea acasa,
"dupa zece ceasuri la numarul 9, strada Catilina, cand oi vedea la fereastra ca se micsoreaza
lampa". Nimereste insa la casa cu numarul 6, intrucat cifra fusese batuta invers de catre mesterul
care tencuise gardul si amorezul ii face declaratia cocoanei Veta. Prezenta "bagabontului",
noaptea, in casa lui Dumitrache declanseaza o adevarata vendeta, cei trei barbati fiind extrem de
agitati si in stare sa comita o crima. Veta este speriata ca nu cumva Chiriac s-o suspecteze din
nou ca il insala, Zita este de-a dreptul ingrozita ca i-ar putea omori iubitul: "Ah! mor! []
Monserul meu!". Rica Venturiano constientizeaza cauza incurcaturilor produse, afirmand ca vina
este "a tablitii de la poarta", el cautand casa cu numarul 9, "am vazut la poarta numarul 9 si am
intrat".

Comicul de caracter, cultivat mai ales in clasicism, se intemeiaza pe o pasiune, pe o idee fixa
gratie careia personajul animat de ea devine prada usoara pentru pacalelile celorlalti. Comediile
lui Moliere care au ca titlu numele sau caracterul unui personaj - Avarul, Tartuffe (ipocritul) -
sunt reprezentative.

 tipul incornoratului: Jupan Dumitrache


 tipul primului-amorez: Chiriac
 tipul cochetei si al adulterinei: Veta, Zita
 tipul politic si al demagogului: Rica Venturiano
 tipul raisonneur-ului: Nae Ipingescu

Rica Venturiano este ziarist, student in drept, dar galagios, incult si demagog. Atunci
cand tanarul era suspectat ca facea ochi dulci "damelor" de la masa lui Dumitrache,
acesta il numeste "bagabontul", "scarta-scarta pe hartie", "coate-goale", "moftangiul",
"mate-fripte". Cand afla ca nu atentase la onoarea lui de familist, Jupan Dumitrache are o
cu totul alta parere, considera ca tanarul este plin de calitati si exclama cu admiratie:
"Cum combate el, poate sa ajunga si ministru". Zita este inculta si romantica, Chiriac este
prost, egoist si limitat sufleteste, iar Jupan Dumitrache este prost, primitiv si artagos,
fiind obsedat de "onoarea mea de familist", care ii este insa necinstita chiar de catre omul
lui de incredere. Ca modalitati de caracterizare directa a personajelor, pe langa propriile
fapte, ganduri si atitudini (prin ac{iunE), sunt de remarcat in aceasta comedie opiniile
celorlalte personaje sau didascaliile foarte sugestive ale lui Caragiale. Un alt procedeu
artistic de caracterizare a personajelor este monologul, care in comedia "O noapte
furtunoasa" este reprezentativ in conturarea lui Spiridon, "baiat de procopseala in casa lui
Titirca". Monalogul din actul 1, scena V, scoate in evidenta pe de o parte agresivitatea lui
Jupan Dumitrache si pe de alta parte contureaza statutul de servitor oprimat, dar
descurcaret si obraznic: "Maa! al dracului ruman si jupanul nostru! Bine l-a botezat cine
1-a botezat A«Titirca Inima-ReaA»". in monolog, Spiridon insereaza replicile lui
Dumitrache, adica dialogul, imitand si comportamentul ridicol al acestuia. Invectivele si
ocarile, pe care Spiridon le azvarle cu obida impotriva jupanului, releva lipsa de instructie
si educatie a personajului: "Auzi, cu sfantul Niculae trai bun, cadea-i-ar bunul pe inima
lui jupanul!".

Comicul de moravuri - specific mai ales curentului realist - da gene訃alului uman clasicist o mai
accentuata dimensiune sociala, ancorand come苓ia in actualitatea epocii.
Comicul de nume este o alta modalitate de construire a personalitatii unui erou, specifica de
altfel in opera lui Caragiale. Acesta are un rafinament aparte in alegerea numelor, sugerand prin
ele nu numai o trasatura dominanta, ci chiar un intreg caracter:

Jupan Dumitrache Titirca - este stapanul, conducatorul familiei si al pravaliei de cherestea.


Cuvantul "jupan" este un titlu onorific de politete, devenit aici prenumele personajului, ceea ce
sugereaza satisfactia barbatului ca "s-a ajuns", parvenind pe scara sociala la statutul onorabil de
"negustor".

Rica Venturiano - june-prim, aventuros, cuceritor de inimi, amorez (aventura = escapada);

Veta si Zita - nume tipice de tate, de mahalagioaice;

Nae Ipingescu - numele ilustreaza profesia de "ipistat", asa cum este prezentat de Caragiale,
cuvantul arhaic "epistat" insemnand persoana cu cel mai mic grad de ofiter de politie;

Comicul de limbaj. Scriitorul nu construieste fraze ample, suprima tot ceea ce i se pare de prisos,
tot ceea ce ar ingreuna receptarea imediata si clara a ideilor exprimate. Pentru imbogatirea limbii,
Caragiale foloseste multe neologisme, pe care le alege cu atata pricepere si le imbina cu atata
maiestrie cu expresiile si cuvintele populare, incat ele au devenit memorabile si indispensabile in
limba romana.

» pronuntie gresita: "levorver", "bagabont", "amploiat", "ambit", "ceferticat medical;

» etimologie gresita: "sufragiu", cu sens de "vot" ("nu vom putea intra pe calea viritabilelui
progres, pana ce nu vom avea un sufragiu universale") este inteles cu sensul de "servitor" ("bate
in ciocoi, unde mananca sudoarea poporului suveran stii: masa sufragiu"). Confuzia se face intre
sufragiu (voT), provenit din limba franceza -suffrage- si sufragiu (servitoR), cuvant provenit din
limba turca - sofraci.

» lipsa de proprietate a termenilor: "a manca", insemnand "a lipsi" este inteles cu sensul de "a
manca"; de exemplu, citatul din articol este "nimeni nu trebuie a manca de la datoriile ce ne
impun solemnitatea" iar Ipingescu explica superior ca "sa nu mai manance nimeni din sudoarea
bunioara a unuia ca mine si ca dumneata, care suntem din popor"; confuzie intre cuvintele
provenite din limba franceza "pitie" care inseamna "mila" si "piete"" care are sensul de
"cucernicie": "Nu striga! nu striga! fii mizericordioasa; aibi pietate!".

» amestecul ridicol al cuvintelor de jargon cu limbajul de mahala: "eram ambetata absolut", "asa
deodata, sanfaso", "Uf! Tatico, maser, bine ca m-a scapat Dumnezeu de traiul cu pastramagiul!",
"Ei, Doamne, tato, parol, stii ca esti curioasa!", "Merg numai asa de un caprit, de un pamplezir",
"Ei! tato, eu ma duc, bonsoar, alevoa."
Repetitia obsedanta a unor cuvinte sau sintagme:

- ticuri verbale, care evidentiaza saracie de gandire si de vocabular: "Rezon"; "Rusinoase mie-mi
spui?";

- repetitii comice obsesive - formula verbala "Eu am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de
onoarea mea de familist" se repeta, de pilda, numai in actul I, scena 1 de cinci ori, fiind reluata
pe parcursul intregii comedii ca un adevarat laitmotiv.

Comicul de Intentie este o modalitate destul de rar intalnita in literatura, ilustrand atitudinea
autorului fata de personaje si de situatiile in care acestea actioneaza. Pornind de la propria
afirmatie, aceea ca "nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul", adept al preceptului clasic
"ridendo castigat mores" ("rasul indreapta moravurile"), Caragiale isi iubeste cu patima
personajele, ii e draga lumea aceasta degradata, care-i da posibilitatea sa-i ridiculizeze
moravurile locuitorilor din mahalalele bucurestetie. De aceea, spectatorii, cititorii iubesc la
randul lor personajele lui Caragiale, desi unele sunt de-a dreptul imorale, ba chiar, multe dintre
replicile lor sunt rostite si astazi cu veselie si placere, intrucat ele nu si-au pierdut deloc sensul si
esenta. Comedie de moravuri de mahala, piesa "O noapte furtunoasa" ilustreaza aspecte sociale si
psihologice specifice locuitorilor de la periferia capitalei, cu scandaluri si "ambituri" de familisti,
lume pe care Caragiale a iubit-o cu patima: "Ma innebunesc dupa evenimentele de senzatie,
vesele sau funebre, parade, accidente, crime, sinucideri, scandaluri [] imi trebuiesc dimineata
cum deschid ochii stiri palpitante, daca nu adevarate, macar altfel. Dezmintirea lor seara ma
mahneste peste masura si nu ma pot mangaia decat a doua zi cu o nascocire si mai si".