Sunteți pe pagina 1din 24

1

Revistă de știri și atitudine civică

REDACȚIA:

 Director fondator: Gheorghe Bucălăete


 Redactor – șef: Cătălin Mircea Pleşu
 Redactori: Ioan Constantinescu, Anamaria Stoica, Bianca Nicola
 Redactor tehnic: Andrei Valentin Braia

CONTACT:

 Adresa: Alimpești, Nr. 88, Gorj


 Email: catalinp11@yahoo.com sau cutezator2014@yahoo.com
 Telefon: 0760987321

Cutezător (Online) = ISSN 2501-3033


ISSN–L 2501-3033

Cutezător Numărul 1
2

Acțiunea “Români pentru Români” în Vrancea și Galați

Două Cosânzene, Oana şi Tanțica Stan le


ajută pe alte două, Elena din Ojdula şi Luminiţa
din Voineşti, să confecţioneze straie populare
pentru copiii români din Mărtănuş şi Ojdula.
Faptul că o românca din Galaţi şi una din
Mirceștii Noi de Vrancea îşi sacrifică o parte din
bugetul propriu pentru ca Tradiţia Românească
să rămână vie în satele din Covasna înseamnă că
duhul frăţietăţii dintre români este viu, înseamnă că lupta continuă. Strângerea fondurilor
pentru realizarea costumelor populare se desfăşoară prin intermediul conturilor BRD: Cont
lei: RO43BRDE080SV33092560800.
Cont euro: RO35BRDE080SV33092720800 cod SWIFT: BRDEROBU.
Ambele conturi sunt deschise pe numele TÎRNOVEANU ADRIANA.
Adresă: Brașov, str. Liviu Cornel Babeş, nr.15, bl. 20, sc. C, ap.1, Cod Poștal 50042.
Un costum pentru fete costa 250 lei, unul pentru băieţi 200 lei. Ele vor fi confecţionate
în Voineşti Covasna şi Ojdula. Aceste straie populare vor fi transmise şi generaţiilor
viitoare de copii prin grija bisericilor ortodoxe din localităţile respective. Fiecare dintre voi
poate coase un fir de istorie în satele din munţii şi văile fraţilor noştri din Covasna.

Doamne, ajută!

de Mihai Târnoveanu

Cutezător Numărul 1
3

Dezbateri pe tema legii anti-legionare la Realitatea tv. Reprezentanții Institutului


,,Elie Wiesel” au fost “șterși” în argumente istorice.
de Ioan Constantinescu
Acum câteva zile la Realitatea tv s-a făcut prima dezbatere pe tema legii anti-legionare
plecând de la cazul scriitorului Vintila Horia.
La presiunile Institutului ,,Elie Wiesel” acestei pesonalități i s-a retras titul de “cetăţean de
onoare post mortem” al oraşului natal Segarcea, prin hotărârea Consiliului Local din data
de 10.02.2016. Aseră a avut loc ce-a de-a doua parte a dezbaterii pe aceeiași temă.

Țin să respect argumentele pertinente și în


același timp tranșante ale domnului Oreste
Teodorescudespre atitudinea neonestă a
reprezentanțior Institutului ,,Elie Wiesel” cu
privre la extremismul maghiar. Demn de luat în
seamă este răspunsul impertinent a invitatului
din partea institutului.

Acesta argumenta, printre multe altele, ca fiind justă existența unor statui ale generalilor
maghiari extremiști, ținând cont de profesia lor. Cu alte cuvinte, în acest caz “reperele
morale” nu mai au tipare. Legea se aplică doar în cazul oamenilor de cultură inofensivi dar
ale căror cuvinte “incită” la ură. Doar atât am vrut să vă aduc la cunoștință. Rămâne să
judecați dumneavoastră cititorii după ce veți urmări integral emisiunea pe: Realitatea.net

Cutezător Numărul 1
4

“IDEALUL NAŢIONAL PERMANENT”

“Neamul românesc este o sinteză biologic-spirituală a mai multor părţi care au intra în
compoziţia lui. Cele mai principale sunt: elementul dac, elementul latin şi
creştinismul ortodox. (Lasă că elementul latin n-a fost chiar latin după sânge, ştiut fiind că
o mare parte din colonişti au fost aduşi din provinciile Asiei mici).

Dar este o sinteză nouă, o individualitate proprie, cu un principiu de unitate deosebit de


toate părţile componente. Legea cea mai înaltă de viaţă a neamului nostru, legea care
îl exprimă ca ceea ce este el în chip propriu, este aceea pe care o trăieşte ca întreg, nu care
e proprie vreuneia din părţile lui.

Caracteristicile elementelor componente sunt străbătute de un timbru nou, unitar, de


timbrul individualităţii noi care este romanitatea. Deci, putem spune că legea cea mai înaltă
de viaţă a neamului nostru este romanitatea.

O individualitate care nu trăieşte după legea care o exprimă ca întreg, ca individualitate


respectivă, ci lasă să fie copleşită această lege de legea de viaţă a vreunui element
component, a vreunei unităţi subsumate, merge, fireşte, spre disoluţie.

Precum omul care nu mai trăieşte după legea spiritului care este legea supremă a omului
ca întreg, a omului ca om, ci dă preponderenţă pornirilor vreunei părţi componente
subalterne, promovează o hipertrofie unilaterală a pornirilor acelei părţi şi cade în
complexe psihologice care duc spre dezintegrarea individualităţii sale adevărate (op. cit.,
p. 63), la fel neamul care permite dezvoltarea exagerată a caracteristicii vreunui element

Cutezător Numărul 1
5

component al său, e periclitat să-şi piardă individualitatea, nu numai prin faptul că nu o


mai activează ca atare, ci şi prin faptul că, permiţând acelui element o dezvoltare exagerată,
produce reacţia tot exagerată a altor elemente şi peste tot se produce un dezechilibru, o
tulburare a sintezei şi a fizionomiei sale precizate.

Socotim, de aceea, naive toate lozincile care cer, unele să trăim după legea elementului
dacic din noi, altele după a celui romanic, să promovăm, fie substratul dacic,
fie suprastructura romană. Judecata logică şi bunul simţ comun, ca şi poruncile realităţii,
cer să trăim după legea individualităţii noastre naţionale, adică româneşte.

Nu romanitatea, nu dacismul, ci românitatea cu tot ce cuprinde ea, aceasta este legea cea
mai înaltă prin care ne menţinem şi ne împlinim misiunea noastră. Idealul nostru, exprimat
în linii mari, este ca al oricărei entităţi: să ne menţinem şi să ne desfăşurăm în toată
plenitudinea însuşirile romanităţii, nu ale romanităţii noastre. Se cade însă să precizăm şi
mai bine acest ideal, ceea ce vom face în alt număr.”

Dumitru Stăniloae, “Ortodoxie și Naționalism”, 2011, p. 92- 100

Cutezător Numărul 1
6

UE şi viaţa la ţară

Acum câteva zile am citit pe fb cum că uniunea europeană, şi să nu mă puneţi a scrie


aceste două cuvinte cu literă mare că nu merită, a interzis românilor ca mortul să fie ţinut
acasă mai mult de o oră. Bineînţeles pentru orice om care locuieşte la oraş această ”ştire”
nu înseamnă nimic. Ba, cu siguranţă, vor fi mulţi dintre acei care se vor gândi la confort,
la igienă, la normalitatea gestului ca sicriul să fie dus la capelă şi sunt sigură că se mai pot
spune multe pe subiectul ăsta.

Ei bine problema intervine când vorbim de viaţa la ţară, unde nici porcii nu se sacrifică
cum cere legea, nici confortul animalelor nu e conform normelor UE, hai că mi-am revenit,
ţuica încă se face în cazane de alamă şi mortul se ţine în casă trei zile ca un ultim respect
faţă de cel ce a muncit o viaţă şi acum îşi ia rămas bun de la tot ce e al lui. Omul trăieşte
după cele obişnuite lui de moşi strămoşi şi cu puţine se pune el de acord vizavi de
modernitatea ce se abate asupra satului, vrei nu-vrei.

Moartea bunicului meu m-a adus la ţară. Dincolo de tristeţea firească, nu neg că cei 85 de
ani ai lui mi-au dat o oarecare detaşare emoţională diferită total de stările avute în ocazii
de acest gen. Observam şi bifam lucruri.

În primul rând, trecând peste şocul morţii, lumea se strânge buluc şi încep în viteză a-l
pregăti pentru cele veşnice. Nu e timp de lamentări, dar judeci repede că oraşul e la ceva
kilometri distanţă, tu eşti cam singur şi ajutorul trebuie sa vină de departe. Trec ceva ore,
timp de spălat, îmbrăcat, şi mai apoi de pregătit casa pentru ceea ce va urma. Cel care a
spălat mortul devine personaj important, şi până la final îi vei auzi numele de câteva
ori. Zumzetele din jur, listele interminabile par a nu avea legătură cu cele pregătitoare.
Trec ore până când, în casa din faţă, mortul e pus în sicriu.

Te umpli de uimire că femeia bătrână, ce până ieri şi-a depănat cu tataie discuţia pe banca
din faţa casei, nu-l mai priveşte ca pe nea Ion, ci îi e frică să stea cu ”mortul” singură.
Mirarea se amplifică când vezi listele ce se fac şi care par dintr-un film abstract. Tu nu ai
în minte decât prosoape, mâncare şi colivă.

În scurt timp însă ţi se vor derula în faţă toate obiceiurile pe care ferească sfântul să nu le
respecţi şi ştii că, probabil, fiecare lucru scris acolo va fi de trebuinţă. Se aduc de la biserică
stative de lumânări, se trece pe la medicul de familie ce constată decesul, vine fata cu

Cutezător Numărul 1
7

formolul, căci e cald şi omul are nevoie de îmbălsămare, zumzetul continuă până când, în
liniştea noptii, vor veghea doar cei din familie flacăra din candelă.

Sub sicriu stă o cană ce se va sparge în momentul în care vor ieşi spre cimitir. Din mulţime,
o fată tânără, de 22 de ani, pare a le şti pe toate. Orice foloseşti pentru mort se pune într-
un săculeţ si se aşează în sicriu. Şi dacă tai o aţă cu o foarfecă, o vei pune pe cea din urmă
acolo. Mama ascunde pisicile, le aruncă când şi când câte un os. Sunt învăţate în casă, lucru
nepermis la ţară şi nu riscă să se împiedice de ele lumea ce deja vine cu lumânare pentru
nea Ion. Se adaugă aici şi superstiţia cum că peste mort să nu treacă cumva vreun animal
şi rămân sigur surghiunite până se termină totul. Noaptea trece greu, dimineaţa se apropie
cu miros de tămâie; vacile se adună spre ciurdă şi ochii oamenilor privesc curioşi în curtea
noastră.

Se fac cumpărături pentru pomană. Afli că e nevoie de trei colive, că pe una o duci la cea
de trei zile, pomana de dulce cum s-ar spune. Una e pentru mortul ce-l scoţi din groapă. Te
înfiori, dar trece. Bifezi murmurând anapoda: pălărie, muşama, călăvii, căpităneasa, vin,
suc, prăjituri, aţă, lumânări, mere, covrigi, capete, prescuri. Fata cu ochi albaştri ştie tot şi
nimic nu îi e a mirare. Fiecare om din jur e tocmit la ceva. Încet, încet încep poveştile.

Vin bătrânii satului să-l privegheze pe Ion. Te miri când vezi că bătrâna cu bluză albastră
are 92 de ani şi uită doar amănunte. Locuieşte singură şi te întrebi cum. Apoi vin cei de
80-85. Sunt semeţi şi cu riduri putine. Ochii tăi întreabă fără răspuns care o fi miracolul.
Se ţin mai bine decat cei între 70-80, care vin în toiage şi sigur au vreun beteşug la picior.

Toţi vor a şti povestea lui de final. Nu contează că ai spus-o de o grămadă de ori, o repeţi
ca pe un ritual tainic. Auzi alte istorii şi îţi aminteşti, brusc, că bătrânul acela din sicriu nu
a fost totdeauna bătrân. Închizi ochii şi ţi-l aduci aminte cărând snopuri mari de iarbă în
faţa şi spatele bicicletei, cu o putere supranaturală.

Un zâmbet fugar alungă tristeţea. Trece şi a doua zi, zi în care descoperi că femeia ce toţi
îi spun ”căpităneasa”, rudă cu noi, spre norocul nostru, e persoana cea mai importanta în
ritualurile de aici. Ea înveleşte japonezele în batiste şi leagă monede la capătul lor; ea
prinde ace de siguranţă prosoapelor ce se vor da de pomană; ea le va împărţi în biserică
împreună cu mere şi covrigi şi tot ea va uda şi va tămâia mormăntul timp de 40 de zile. Te
uiţi la ea ca la un erou de film.

La fel te vei uita şi către cea care va face mâncarea acasă pe pirostrii. Fiecare vrea cate
ceva, fiecare îşi aminteşte de un nou lucru. Se taie ramurile vişinilor ce atârnă prea mult.
Sub umbra lor se vor pune mesele pentru pomană. Te rogi să nu plouă, căci noaptea trecuta
şi-a lăsat stropii liberi. Câinele e mutat în curtea vecină. Culmea, pe mine nu m-a lătrat

Cutezător Numărul 1
8

deloc. De unde m-o şti săracul, că des nu am fost la ţară? Seara se aşterne magic în grădină.
Oamenii satului vin şi vorbesc despre mort. Mortul e al tău şi tu sorbi fiecare cuvânt. Câţiva
te ”cântăresc” din ochi, nemulţumiţi că ai luat şi tu în greutate. Nu înţeleg de ce ai încă aer
adolescentin cand tu eşti trecut de 40 de ani. Te uiţi la ei şi îi şti pe toţi, cu fiecare ai ceva
amintiri ieşite toate la suprafaţă. Un nepot vorbeşte prea tare, mult prea tare. Beţiva satului
râde de altă beţivă. S-ar bea ţuică, dar se pune vin. Ştiu ei de ce, ştim şi noi şi vom afla
curând la pomană, când vor dispărea sticlele de pe masă în mai puţin de cinci minute.

Nea Ion e privegheat de toţi ai lui şi de sat, pană şi găinile vor trece pe prispa lui pe care
încă zace un coş cu ceapă. A doua zi totul se precipită, clopotele bat a jale. Nu ţin cont de
UE, nici de sat, ci doar anunţă slujba ce începe de dimineaţă, acasă. Cortegiul se mişcă
dureros de încet. Se aruncă, la o oprire, cu bani. Vama, se spune. Îmi rog şi eu soţul să
arunce un pumn de mărunţiş în mulţime, dar el se jenează şi îi aruncă în lateral, în drum,
cumva. Ne reţinem un zâmbet.

Un preot desprins parcă din poveşti perfecte ne lasă muţi de admiraţie. Ne vorbeşte de
spovedanie şi, pentru o clipă, uiţi de necazul tău şi prinzi un strop de speranţă. Pilda lui
ajută. Satul e prezent. Te miri că e tot acolo să-şi ducă moşneguţul pe ultimul drum şi o
parte din ei vor fi şi în curte, la masă.

Clopotele bat a sfârşit şi noi ne grăbim să ne ducem


ritualurile şi dincolo de biserică. Groparii rămân a-
şi termina treaba, dar acasă îi aşteaptă masa lor
specială. Au avut masă şi înaintea săpării gropii şi
tot ei vor da spectacol cu public, deşi lumea era
sătulă de poveştile lor.

Mă minunez cât de bătrân pare unul ce e aproape de vârsta mea. Altul dintre ei nu
conteneşte a vorbi de cele 200 de femei avute din viaţa lui şi de cei 10 copii împânziţi prin
ţară, de pe vremea când lucra la mină şi niciodată nu rămânea într-un loc. Se dau de pomană
ligheane, săpunuri, mai ales celui care a scăldat mortul. Tu nu ştii nimic, te uiţi şi vezi cum
alţii rezolvă lucruri uimitoare. O femeie află că îmi plac animalele şi începe a-mi povesti
că ea are ca animal de companie o capră albă. A crescut-o de la început cu biberon şi
pampers iar capra nu mai poate fi dată la stână. Afli cum mănâncă ridicată doar pe două
picioare, direct din salcam, sau cum îşi pândeşte stăpânul să poată manca graunţele de la
păsări în lipsa lui. Plusează şi cu un pechinez actor dar teribil de agresiv cu oricine l-ar
mângâia. Râsu’-plânsu se instalează încet.

Cutezător Numărul 1
9

Gândurile către tataie se estompează uşor, mâncarea e fadă, de post cum spuneam, dar se
pare că femeia care a făcut mâncarea era preocupată de altele. Treci cu vederea. Rămîi în
familie şi vezi cum uşa de la păsările închise se deschide şi bătătura devine planeta găinilor.
Iar te miri, şi zâmbeşti când vezi că stau la coadă să se ouă.

Au locul lor sfânt. Evadează şi pisicii. Căldura se aşează peste oameni şi animale
deopotrivă. Tu priveşti cu admiraţie la oamenii locului şi ştii că nimic nu se va schimba,
că UE nu va avea forţă acolo. Fata de 22 de ani vrea nuntă la căminul cultural, vrea
obiceiurile satului. Ea e speranţa, ea e virgula, ea e râsul ce străbate dincolo de probleme
şi pare a spune ”eu sunt tradiţia şi voi veghea şi următorul mort cu nume”. Poveştile foşnesc
încă mai tare ca salcia de la poartă ce a fost plantată de tataie. Viaţa continuă….

Îmi cer scuze pentru lungimea textului dar nu am putut sa-l fragmentez…

de Adriana Târnoveanu

Cutezător Numărul 1
10

Mircea Eliade, “Cărţi pascale sau despre necesitatea unui manual al perfectului
cititor”

Dacă cei mai mulți cititori au uitat de Mircea Eliade agasați de îndoctrinarea opiniei
publice cu publicații monotone și nule ca valoare literar-artistice, noi vom încerca pe
cât posibil să mediatizăm unele articole omise intenționat chiar de marile edituri
românești. Nu republicăm aceste articole decât pentru un cerc restrâns de cititori și
din respect pentru monumentala operă a marelui scriitor român. (I.D.C.)
“Lectura este, pentru omul modern, un viciu sau
o osîndă. Citim ca să trecem examenele, să
ne informăm sau citim din profesiune. Mă gîndesc
însă că lectura ar putea implica şi funcţii
mai nobile, adică mai fireşti. Ar putea, de pildă, să
ne introducă în anotimpuri, să ne reveleze ritmurile
din afara noastră (şi din care noi am ieşit prin
prostie sau prin ignoranţă). Primăvara sau solstiţiul de vară sînt fenomene cosmice pe care
le experimentăm biologic şi sentimental; adică fără voia noastră, obscur, mai mult sau mai
puţin la întîmplare. Misterul marii deşteptări vegetale îl simţim fiecare din nou, fireşte. Dar
cît de semnificativă ar ajunge această simţire dacă i-am putea descifra emblemele,
simbolurile, sensurile ei universale, absolute!
Există, fără îndoială, poeme scrise în felurite limbi pe care, dacă am şti cînd şi cum să
le citim, am pătrunde mai efectiv în Primăvară. Lectura ar putea ajunge aşadar o tehnică
prin care omul ar învăţa ritmurile şi anotimpurile. Am intra în primăvară cu o anumită
carte; am medita în Săptămîna Luminată pe altă carte; Noaptea de Sînziene (24 iunie) ne-
ar găsi adunaţi, viguroşi, înălţaţi de paginile unei cărţi solare. Mica noastră bibliotecă de
cărţi esenţiale ar fi, de fapt, un Calendar interiorizat. Lectura şi-ar regăsi funcţia ei
primordială, magică; de a stabili contactul între om şi cosmos, de a aminti memoriei scurte
şi limitate a omului o vastă experienţă colectivă, de a lumina Riturile. “1

1 Mircea Eliade, FRAGMENTARIUM, Editura “Destin”, Deva 1990, p. 94-97

Cutezător Numărul 1
11

“Mica Unire” sărbătorită în județul Covasna

La 157 de ani de la Mica Unire, realizată de Alexandru Ioan Cuza pe 24 ianuarie 1859,
la Bucureşti, Asociația Cultural Creștină Justinian Teculescu a organizat la Covasna,
în faţa Complexului Comercial Valea Zânelor din Voineşti, o manifestare la care au luat
parte atât localnicii, români veniți din alte orașe ale țării în stațiune la tratament, cât și
membri ai Asociației „Suflet românesc” din Târgu Secuiesc.

Cu vădită emoție în glas, președintele Asociația Cultural Creștină „Justinian Teculescu”,


Pr. Ioan Ovidiu Măciucă, a adresat un cuvânt de întâmpinare tuturor participanților,
binecuvântându-ne mai apoi cu o rugăciune care ne-a pătruns pe toți cu un fior divin.
De la primele acorduri ale melodiei „Hora Unirii” parcă și soarele sărbătorea, revărsându-
se din plin peste munții încremeniți de frig, peste chipurile celor prezenți dându-le o aură
specială. Am văzut tineri și bătrâni însuflesiți de marea sărbătoare, de bucuria că au
posibilitatea de a sărbători pentru prima dată pe aceste meleaguri într-un cadru care le
oferea o mai mare libertate de exprimare și eliberare. Minute bune în văzduh au răsunat
versurile lui Vasile Alecsandri: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română/ Să-
nvârtim hora frăției/ Pe pământul României”. Steagurile fluturau, sufletele s-au prins în
hora bucuriei uitând de ger, de bătrânețe și de alte neajunsuri ale vieții, pașii se lăsau purtați
de acorduri, cu o lacrimă ținută strâns în colțul ochiului pentru cei care s-au jertfit ca să se
ajungă aici…

Cutezător Numărul 1
12

Orice început se face timid ca pașii unui copil care abia învață mersul, important este să
avem curajul de a iniția astfel de manifestări pentru că oamenii sunt dornici să-și manifeste
dragostea față de toate valorile naționale.
Ziua Unirii Principatelor Române a mai fost sărbătorită la Covasna, prin manifestări
culturale organizate în sala „Unirea”, dar niciodată nu a avut proporțiile celei de astăzi.
Propunerea a venit din partea unor membri ai asociației care au îndrăznit să viseze mai
mult. Cu siguranță izbânda va fi întotdeauna de partea celor care au curaj să spere, iar
numărul celor care au fost anul acesta se va dubla de la an la an. Așa să ne ajute Dumnezeu!
„Hai să dăm mână cu mână“ a ajuns imnul Unirii Principatelor, cea mai cântată melodie a
vremii și poate ar trebui să amintim din când în când și de compozitorul acestei melodii,
Alexandru Flechtenmacher, fiul unui mare jurist braşovean, căruia i-a luat numai o zi să
compună melodia care avea să strângă laolaltă milioane de oameni, atunci ca și acum…
„Prin unire cresc lucrurile mici, prin vrajbă pier și cele mari”-Caius Crispus Sallustius.
Felicitări organizatorilor cât și participanții care mi-au dat încă un motiv de a fi mândră că
sunt româncă!
Mihaela Aionesei / Mesagerul de Covasna

Cutezător Numărul 1
13

Atenție! Se pregătește federalizarea Uniunii Europene. Europarlamentarii susțin o


Europă Federală și desființarea Statelor Naționale

Manipularea “norodului” la scară mondială a fost un factor uzual de-a lungul


istoriei, dar din vremurile în care magnaţii au motivat globalizarea ca soluţie
indispensabilă dezvoltării mondiale, lucrurile au luat o întorsătură indezirabilă,
inclusiv în rândul lor. Acum se împlinește ceea ce marii sociologii anticipau cu zeci de
ani în urmă, că ar putea fi efectele “globalizării”… Eu aș adăuga că viitoarea U.E.
federală nu este departe de fostul U.R.S.S., dar consecințele “deznaționalizării” vor
fi radicale și iremediabile…

de I. D. Constantinescu

Cutezător Numărul 1
14

Nae Ionescu, “Ce vor masele”

“Planul înclinat al politicii se dovedeşte a fi din ce în ce mai primejdios pentru oamenii


vieţii noastre publice.Gândiţi-vă, numai, la câţi alunecară pe el în ultimele zile! E adevărat
că şi împrejurările au fost tari. Dar, oricum, eu o mărturisesc, tot ar fi fost de aşteptat parcă
mai mult echilibru; şi mai multă stăpânire de sine.
E o veche convingere a mea că oamenii politici gândesc surprinzător de puţin. Convingerea
asta s-a verificat încă odată acum. Căci toată lăbărţătura demagogică expusă la tribuna
Camerei nu e, de fapt, decât lipsă de înţelegere a unor situaţii, relativ simple totuşi: oamenii
noştri doresc cu orice preţ să facă “carieră”, şi cred că drumul cel mai scurt e cel indicat de
aplauzele “maselor”. Iată unde ei se înşeală; şi încă fundamental.

În adevăr: viaţa noastră publică este dominată, în chip constant, de foarte multă vreme, de
o nefericită confuzie care se face între voinţa maselor şi aplauzele maselor. Oamenii
politici, chiar sinceri şi perfect intenţionaţi unii din ei, se cred îndatoraţi a vorbi şi a lucra
pe placul mulţimii, închipuindu-şi că urmează prin aceasta, indicaţiile maselor. Asta e însă
categoric fals.

Pentru că nu e nicio legătură între mulţimile care aplaudă şi mase; mulţimile care aplaudă
suntstrada; masele sunt altceva. Strada poate să fie uneori şi muncitoare; ea nu e constituită
în chip necesar de ceea ce obişnuit se numeşte scursura mahalalelor, publicul flotant al
oricărei întruniri, ceata de gură-cască întotdeauna gata a lua parte la un scandal şi la o
protestare. Strada însă este, în orice împrejurare, o mulţime sugestionată; cu o existenţă

Cutezător Numărul 1
15

spirituală care nu e nici normală, nici proprie. Iar resorturile ei – pasiunile cele mai tulburi,
stările sufleteşti care cele dintâi şi cele mai uşor scapă de sub controlul judecăţii şi al
voinţei.
Spre deosebire de stradă, adunarea incoerentă, fără viaţa organică statornică, trăind agăţată
de o formulă pasională impusă pe cale de sugestie - masa este însuşi suportul vieţii
colective, insul întreg al naţiunii. Masa trăieşte deci, îşi are legile ei, necesităţile ei precise,
liniile ei de mişcare; însă nu formulează.
Vei afla, deci, întotdeauna, din chiar gura străzii, ce vrea această stradă, când în adevăr
vrea ceva; nu vei afla însă niciodată direct din gura maselor ce vor ele. “Ce vor masele” –
asta e o problemă. Cea mai de seamă problemă a vieţii police; şi cea mai grea. Căci “ce
vrea masa” înseamnă de fapt “ce trebuie masei”, iar ceea ce îi trebuie e prea adesea deosebit
de ceea ce ea cere în chip expres.
Iar pe atitudinea care se ia faţă de această problemă se măsoară omul de stat. Demagogul
ieftin, plevuşca vieţii politice, deschide fereastra ca să audă ce se strigă în stradă – atunci
când de cele mai multe ori el însuşi şi-a trimis oamenii să strige.
Omul de stat se concentrează, se adună, tocmai, pentru a se deschide mai complet intuiţei
realităţii, pentru a trăi, a înţelege şi formula ceea ce constituie fondul adevărat al
necesităţilor masei. Aşa fiind, demagogul e întotdeauna în acord cu dorinţele strigate ale
străzii, dar tocmai de aceea în dezacord cu adevăratele nevoi ale colectivităţii, pe când
omul de stat, de cele mai multe ori în dezacord cu strada, se găseşte aproape întotdeauna
în acord firesc cu ritmul vieţii naţionale, pe care îl promovează.
E, fără îndoială, comod a merge cu mulţimea; omul de stat însă preferă calea cealaltă, a
adevărului, interesându-se numai mediocru de ceea ce cere strada. Nu trebuie, desigur, să
împingem lucrurile prea departe. Va trebui totuşi să subliniem faptul destul de ciudat că
toţi marii aşezători de ţară au fost lipsiţi de dragostea şi aplauzele mulţimii.[...] E firesc.
Căci toţi aceşti oameni nu au căutat aplauzele mulţimii, ci binele acestia.
A fost deci în toată atitudinea lor un efort care mergea către fiinţa întreagă a colectivităţii
şi care tocmai pentru aceasta călca prea des în picioare necazurile şi poftele individuale
care de fapt nici nu se suprapun cu marile nevoi ale naţiunii.
Asta au fost întotdeauna oamenii de stat, şi asta nu sunt oamenii noştri politici de azi.
Lăsându-se conduşi de mulţime în loc de a pătrunde, înţelege şi conduce sau – mai rău încă
– încurajând pofte iresponsabile în mulţime pentru a o câştiga, ei nu fac decât să-şi
mărturisească slăbiciunea.
De când există omenirea, a face politică însemnează a stăpâni. Nu a stăpâni singur, desigur,
ca un tiran, adică punând mulţimile sub jugul inspiraţiei tale fanteziste şi sub nevoile

Cutezător Numărul 1
16

ambiţiilor tale uscate de stăpânire. A te da sarcinii şi naţiei tale, a arde tot în slujba căreia
te-ai plecat – dar totuşi a stăpâni. A stăpâni nu pentru tine, ci pentru alţii, pentru chiar cei
stăpâniţi – dar totuşi a stăpâni. Dur, cu severitate de cele mai multe ori; înfruntând
duşmănia şi ura care nu fac bine nimănui pentru că se suportă foarte greu, dar pe care dacă
nu o cauţi, nici nu ai dreptul să o ocoleşti aunci când ea încolţeşte pe drumurile aspre ale
sarcinii tale.
…Şi ar mai fi atâtea de spus.Toate lucruri tari şi stranii – de care toţi – de care toţi oamenii
noştri politici fug. Dar dacă fug, nu dă asta şi măsura valorii lor?”
***
Nae Ionescu , Cuvântul, 23 februarie în 1933 (inclus în Roza vânturilor )

Cutezător Numărul 1
17

STATUL IRESPONSABIL!!!

Motto:
“Când oamenii se tem de guvern este tiranie, când guvernul se teme de oameni este
libertate.”
Thomas Jefferson
Partea -I-

În acest moment, România ca şi stat, are o autoritate extrem de scăzută prin instituţiile
sale. Ba, mai mult, unele instituţii şi/sau agenţii, regii, inspectorate, acţionează ca un stat
în stat. Vorbim aici de Primarii, de Consilii Judeţene, Guvern şi Parlament, de Instituţii ale
magistraturii, de CNADNR(Drumuri şi Autostrăzi), DSP-Directia de Sănătate Publică,
Casa Naţională de asigurări de Sănătate, Inspectorate Scoalare, de Poliţie, ISU-SMURD,
regii cum ar fi, E-On electrică şi E-On gaz, de Romtelekom (Telekom), Apa-Nova… etc,
etc. Şi lista nu se opreşte aici, trebuie să ne reamintim doar de toate câte sunt, pentru că
inevitabil am ajuns cu toţii în dispute cu acestea, în special pe servicii şi pe facturi de
achitat.
Acest raport între servicii oferite publicului şi plăti efectuate pentru aceste servicii au fost
mereu înclinat în favoarea acestor instituţii. Pentru că, au oferit servicii de proastă calitate
dar am fost întodeauna taxaţi ca şi pentru servicii de foarte bună calitate!!!
Principala cauză: Politizarea şi mafiotizarea tuturor acestor instituţii, care nu au mai putut
asigura servicii către populaţie din aceste motive. Când ai în organigramă doar angajaţi pe
bază de spate politic şi/sau de afaceri şi cumetrii, fără să ceri profesionalism, nu poţi obţine
rezultate bune şi foarte bune în privinţa managementului acestor instituţii. Nu există
control şi nici coordonare de la forurile superioare. Totul se desfăşoară haotic, şi nimeni
nu răspunde de nimic. Orice caz de natură să afecteze grav viaţa şi/sau libertăţile
cetațeanului, sunt minimalizate la maxim, iar anchetele unor asemenea cazuri sunt excesiv
de mult tergiversate şi chiar muşamalizate şi de cele mai multe ori, victima este şi cea
vinovată!!
Însă pentru a mă face pe deplin înţeles, voi încerca să exemplific câteva cazuri: În
administraţia publică, deşi ştim cu toţii ce se întâmplă, totul pare că se desfăşoară anormal
şi anapoda. Primarii şi şefii de Consilii Judeţene sunt de mult catalogaţi ca şi “Baroni
Local”.

Cutezător Numărul 1
18

Centralizarea în Romnia nu a lut sfârşit odată cu Ceauşescu. Aici totul este într-o singură
mână, cea a Baronului… Nimic nu se face/desface, fără aprobarea sa… Mită, corupţie,
proiecte pe bani publici şi cu dedicaţie, fără rezultate palpabile pentru public. Servicii de
proastă calitate. Prefectura aici are rol doar de decor, iar corpul de control face statistici.
Orice reclamaţie este nerezolvată sau cel mult pasată de la centru tot la şeful local, spre
rezolvare…!!! Despre CNADNR, avem o mulţime de nemulţumiri, începând cu gropile în
şosele şi până la tot felul de taxe. Dezapaeziri doar de mântuială, dar pe milioane de euro,
poduri surpate, accidente din cauza acestora, rogvineta…etc, etc. inutil să mai enumăr, atât
să reamintesc, orice problemă majoră cu care o persoană ajunge în instața, are infime şanse
de reuşită…!!! Şi aici de regulă, nu răspunde nimeni pentru nimic!! Miliarde de euro
pagubă în buget… drumuri asfaltate prost, autostrăzi doar pe hârtie, o imensă gaura neagră
pentru buget şi o mină de aur pentru Oligarhii Partidelor politice…!!! An de an şi mandat
de mandat, CNADNR-ul, participa activ la propaganda politică a politicienilor, atât
financiar cât şi cu iluzorii proiecte….
Spălare de bani din fonduri europene, dar şi din buget…Responsabil??? Nimeni!!! Din
când în când mai apar pe ştiri câte un acar Păun care, chipurile, se face vinovat de erori sau
vicii de procedură. Nimeni nu plăteşte, nimeni nu răspunde!!!
DSP şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate…Aici dezastrul se măsoară și în victime
şi bani din buget…!!! Am vorbit şi cu altă ocazie despre dezastrul din spitale, nu mai putem
reaminti iar şi iar. Oricum nimeni nu răspunde şi nimeni nu a fost vreodată sacționat şi/sau
deferit justiţiei pentru morţii din spitale, pentru pacienţi contaminaţi cu diverşi viruşi ori
bacterii intraspitalicesti, pentru mal-praxis, etc. Vieţi distruse, oameni bolnavi trecuţi ca şi
irecuperabili, personal medical insuficient, slab pregătit şi prost plătiţi… etc, etc. CNAS,
o imensă mega afacere. O bancă cu capital privat impus, un alt fel de a subtiliza banii
contribuabililor.
Toată lumea cotizează la asiguraride sănătate şi nimeni nu beneficiază de aceste asigurări,
aşa cum ar fi normal. S-au creat alte şi alte portiţe de a spăla banii din buget. Deşi sistemul
nu funcţionează eficient, totuşi nimeni nu doreşte îmbunătăţirea sa şi/sau eradicare marilor
lacune din sistem.

Cutezător Numărul 1
19

Introducerea cardului de sănătate individual al pacienţilor a creat şi mai mare haos,


blocându-se şi îngreunând funcţionarea sistemului…s-a ajuns la faptul fatidic, ca unii
medici sa renunțe la contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate, datorită blocajelor din
sistem si datorită imputarii financiare ale unor servicii ce nu au putut fi introduse in sistem,
din cauza blocajelor create de cardul de sănătate. Cadrele respective, plecând in sistemul
privat, locul lor rămânând vacant, iar sistemul fără cadre de specialitate….Una peste alta
şi ambulanțele se confruntă cu grave probleme, puţine la număr şi insuficient doatate, fac
faţă cu greu slocitarilor, parcurgând zilnic sute de kilometri…
Ambulantele sunt obligate să transporte de la alcoolici şi scandalagii, cărora nimeni nu le
mai imputa aceste servicii, şi până la accidente şi cazuri de reală urgenţă!!! La acestă oră
România nu este pregătită în nici un fel pentru o Epidemie de oricare ar fi ea, de la o banală
gripă până la cele mai groaznice boli transmisibile. Nu avem suficiente vaccinuri (Institutul
Naţional Cantacuzino, sistematic subfinanțat), iar din import primim doar ce vor altii sa ne
dea. Din punct de vedere logistic stăm ca peste tot…
Haos neprofesionalism, insubordonare….etc.
Ferească-ne Dumnezeu de o astfel de Epidemie!!! Responsabil??? Nimeni!!! Eventual,
morţii!!
Din acest punct de vedere nici ISU-SMURD nu stau deloc bine, am văzut de atâtea ori cum
au fost gestionate situaţii de urgenţă maximă, cu salvari de vieţi omeneşti în diferite
accidente mici, ca amploare…Cum vor putea gestiona atunci o calamitate/catastrofa de
nivel naţional??? Inundaţii, înzăpeziri, cutrenure, alunecări de teren, incendii de proporţii,
accidente aviatice… etc!!!

Cutezător Numărul 1
20

Totul funcţionează bine pe hârtie, planuri, centre operaţionale pentru dezastre…etc.


Practic…., haos, insubordonare, neprofesionalism, slabă dotare…etc. Există şi la acesta
dată, maşini de pompieri ale unor grupuri de pompieri locale/zonale, vechi din vremea
răposatului, şi care sunt total depăşite la intevenții, în special pe distanţe mai mari, 10-
15km… Aici suntem morţi de două ori până să fim salvaţi odată!!! Responsabili??? Cum
spuneam, nimeni doar victimele!!! Cel mai recent caz: Incendiul de la „Colectiv”a arătat
a suta oară cât de bine suntem pregătiţi….!!! Avem în schimb o organigramă super
încărcată, cu salarii foarte bune în comparaţie cu media pe economie, dar la capitolul
profesionalism şi dotare, aproape zero… Mereu mi-am pus întrebarea: De ce nu avem, pe
plan naţional, o forţă, o entitate, menită să intervină în situaţii de maximă urgenţă, precum
au alte ţări, un grup operaţional, o „Gardă Civilă” de voluntari, coordonată prin acelaşi
Centru Operaţional pentru Dezastre, un soi de „Garda Naţională” de prin alte state, care să
intervină pentru ajutorarea şi salvarea populaţiei civile, în cazuri extreme, alături de
celelalte forţe de salvare ISU, Jandarmerie, SMURD… etc…???!!! În urmă cu 30 de ani,
existau celebrele „Gărzi Patriotice” dar şi Unităţile Militare, la care se făcea apel în cazuri
extreme. Astăzi acestea sunt desfiinţate, rămânând doar câteva unităţi militare pline de
mercenari şi care acţionează pe teatrele de război ale lumii, făcând parte din marele joc
politico-militar al marilor puteri…!!! (Va urma)
de Bârsan Viorel

“Pe săracii care visează la bogăție îi așteaptă, în căutările lor, doar eșecul. Tentația
de înbogățire este echivalentă cu cea de îmblânzire a uno elefanți sălbatici”2

***

2
V. Borșcev, A. Vorobiova, R. Goncearov, A. Ivanova…, Enciclopedia înțelepciunii, Editura ROSSA, p. 6

Cutezător Numărul 1
21

Pr. Arsenie Boca; Lucrători ucigaşi, vie sălbăticită

“Pilda lui Iisus rezumă toată strădania lui Dumnezeu cu via Sa: lumea aceasta şi cu
lucrătorii viei: oamenii. Intr-o pildă, rezumatul istoriei. De aci rezultă că Dumnezeu are un
rost cu lumea Sa, la care a întovărăşit şi pe om.
Se tânguie Dumnezeu omului:
„…Am sădit viţă bună, de soi, şi iată acum rodeşte struguri sălbateci… Voi smulge-o şi-o
voi arunca-o !”
Împlinindu-se urgia lui Dumnezeu cu via, Ieremia proorocul, omul, se tânguia lui
Dumnezeu:
„… Doamne ai milă de via aceasta, pe care a sădit-o dreapta Ta, că iată toată e părăginită
şi o râmă mistreţul din pădure…”
Ce însemnează întunerecul şi ascunzişul pădurii, precum şi cine e mistreţul din pădure, e
uşor de bănuit.
Iisus a fost scos din vie şi omorât.
Oamenii cred că Dumnezeu nu mai are nici o putere, nici un drept asupra lumii… Oamenii
ÎI prigonesc pe Iisus şi în istorie. Iisus a fost prigonit personal şi omorât. Au fost prigonite
faptele Sale: minunile.
A fost prigonită învăţătura Sa. Şi au fost prigoniţi toţi ucenicii Săi de-a lungul istoriei.
Pentru acest lucru s-au răsculat şi s-au unit împotriva Lui: ereziile, prigoanele şi coloana
nesfârşită a slăbiciunilor omeneşti.” (Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Editura
Charisma, Deva, 2006, pag. 123)

Cutezător Numărul 1
22

SCRISOARE DEPLORABILEI CLASE POLITICE ROMÂNEŞTI!

De mulţi ani încerc să convertesc clasa politică la cultura şi istoria naţională. Am încercat
să iau legătura cu foşti şi actuali lideri de partide istorice sau contemporane, cu ultimii trei
Preşedinţi, cu lideri parlamentari şi oficiali români pe care i-am crezut în stare de
sentimente şi idei naţionale.

Nu a fost chip să ajung la ei, stau izolaţi în beatitudinea puterii, aşa cum stăteau liliecii
preistorici la căldura întunericului din grotele acelor vremuri. Mai degrabă vorbesc cu
Duhul lui Dumnezeu!

Le ceream să apere românismul, să promoveze străvechea noastră identitate spirituală, le


ceream imperios să onoreze memoria martirilor şi eroilor neamului, iar Tricolorul să fie
purtat de ei cu cinste şi solemnitate în toate cancelariile lumii.

Le ceream să culturalizeze intens România şi să instituie un program naţional de educaţie


după gândirea elitelor care au format şi universalizat Şcoala Românească.

Detest acest “război civil” între mine şi clasa politică, am o inimă pacifistă, dar nu pot să
contemplu declinul unei naţiuni care a definit fundamental antichitatea timpurie a lumii şi
este un meridian plin cu simboluri al mileniului abia început.

Îl rog pe fiecare român să devină un soldat invincibil în lupta pentru salvarea propriului
său destin şi al identităţii sale istorice şi culturale, îi reamintesc că descinde dintr-un neam
vestit pe care cetăţile antice l-au zeificat.

Laurian Stănchescu, scriitor şi jurnalist.

Cutezător Numărul 1
23

Cu voi

“Mai bine singuratec şi uitat,


Pierdut să te retragi nepăsător,
În ţara asta plină de humor,
Mai bine singuratec şi uitat.

– O, genii întristate care mor


În cerc barbar şi fără sentiment-
Prin asta eşti celebră-n Orient,
O, ţară tristă, plină de humor.”

George Bacovia, Versuri şi proză, Editura Albatros, Bucureşti, 1985, pag. 53

Cutezător Numărul 1
24

APARIŢIA

Revista (portal online de atitudine civică) “Cutezător” este editat periodic


la cererea gorjenilor

CONTACT

Telefon: 0728353441.
Web: http://cutezator.ro/
E-mail: cutezator2014@yahoo.com
COLABORARE

Aşteptăm colaboratori serioşi. Textele tehnoredactate*, în Microsoft Word,


Office XP, şi semnate pot fi trimise pe adresa de e-mail a revistei:
magazincritic@yahoo.com, până la data de 20 a fiecărei luni. Tehnoredactarea se
va face cu font Times New Roman, corp 10-12, pagină format A5, folosindu-se
diacritice. Responsabilitatea textelor publicate aparţine în exclusivitate autorilor.
O echipă redacţională va selecta articolele în vederea publicării acestora. Atenţie
la plagiat! (*Reguli minime de tehnoredactare: Înainte de punct, virgulă, punct şi
virgulă, două puncte, trei puncte, semnul exclamării, semnul întrebării, nu se pune
spaţiu. Spaţiul se va pune după aceste semne de punctuaţie, precum şi înainte de
deschiderea unei paranteze.)

CONCEPŢIE GRAFICĂ / MACHETARE / DESIGN

Asociaţia culturală Semn – Târgu Jiu

EDITAREA

Euro Education Federation

TIPARUL

a fost executat de Asociaţia Paradigme educaţionale, Gorj

(Online) = ISSN 2501-3033


ISSN–L 2501-3033

Cutezător Numărul 1