Sunteți pe pagina 1din 24

Cuprins

Capitolul 1. Introducere 3
2.1 Apa deionizata / demineralizata 4
Capitolul 2. Studiu de literatură 7
2.1 Răşini schibătoare de inoni 7
2.2 . Sisteme de rasini cationice (puternic acide) + 8
anionice (puternic bazice)
2.3 Sisteme de rasini cationice (puternic acide) + 9
anionice (puternic bazice si slab bazice)
2.4. De-ionizare cu strat de rasini amestecate 10
2.5. Cărbunii activi 11
2.6 Cationii metalelor grele, derivaţilor anilinei şi a 11
fenolului
Capitolul 3 13
3.1 Procese de filtrare cu schimbători de ioni 13
3.2. Epurarea apelor tehnologice cu schibători de ioni 16
3.3. Dedurizarea, demineralizarea apelor prin schimb 18
ionic
Capitolul 4. Utilizări în industria alimentară 19
4.1 Schimbători de ioni ca şi suporturi de membrane 19
4.2Spectrul, domeniul membranelor 20
4.3 Concentrarea tehnologică al filtrării prin membrane 21
din industria laptelui
25
Bibliografie

- 24 -
Capitolul 1. Introducere

Schimbatorii de ioni sunt substante granulare care au o structura


moleculara cu grupari functionale bazice sau acide care pot fi inlocuite. Ionii
pozitivi sau negativi ale acestor grupari functionale pot fi inlocuiti de catre
ioni cu aceeasi sarcina electrica dintr-o solutie de apa.
Tipuri:
• Schimbători de cationi - sunt caracterizaţi prin prezenţa în
molecula structurală a radicalilor cu funcţie acidă, capabili să
fixeze cationi şi să-I schimbe, fie între ei, fie cu ionul de
hidrogen (H+).
• Schimbători de anioni - cuprind radicali cu funcţie bazică
capabili să fixeze anioni şi să-I schimbe fie între ei, fie cu ionul
de oxidril: OH–
Schimbători de ioni utilizaţi în mod frecvent în tehnica tratării
apei:
• Cationiţi:
- slab acizi;
- puternic acizi.
• Anioniţi:
- slabi bazici;
- puternic bazici (tip I sau II).
Fiecare tip de schimbător are o comportare specifică atât prin structură
cât şi datorită ionului activ obţinut prin regenerarea cu reactivi diferiţi.
Schimbarea de ioni se realizeaza:
 fara deteriorari sau solubilizari
 fara a schimba numarul de ioni din lichid
In prezent, cele mai utilizate substante schimbatoare de ioni sunt
cunoscute sub numele de rasini. Sunt doua tipuri de rasini: rasinile de tip
gel si rasinile macroporoase. Structura lor de baza este identica, ea este
obtinuta in ambele cazuri prin copolimerizare. Diferenta dintre cele doua
tipuri de rasini consta in porozitatea lor. Rasina de tip gel are o porozitate
naturala limitata la distanta intermoleculara. Aceasta este o structura de tip
microporoasa. Rasina de tip macroporoasa are o porozitate superioara
care este obtinuta prin adaugarea unui aditiv.
Se spune ca schimbatorul este monofunctional daca are o singura
varietate de grupare functionala si se spune ca este polifunctional daca
moleculele contin diferite tipuri de grupari functionale.

- 24 -
Schimbarea de ioni este un procedeu prin care ionii continuti intr-o
solutie sunt adsorbiti pe rasina si sunt inlocuiti cu o cantitate echivalenta de
alti ioni cu aceeasi polaritate. Aceasta capacitate de schimb este limitata. La
saturatie trebuie realizata „regenerarea” rasinii pentru ai reda potentialul
initial de schimb de ioni.
Regenerarea se poate face in doua moduri:
 regenerare in co-curent
 regenerare in contra-curent
Acest procedeu este folosit pentru:
 dedurizare
 decarbonare
 demineralizare
 denitratare
Realizarea acestor tratamente se face in rezervoare cilindrice care
lucreaza sub presiune si care dispun, pentru a efectua toate etapele
procedurilor de tratament si regenerare, fie de o vana multipla care se
foloseste la debite mici si medii, fie de un ansamblu de vane pentru debite
mari.

2.1 Apa deionizata / demineralizata

Este destul de greu sa se dea o definitie si sa se stabileasca norme


precise pentru apa distilata, demineralizata sau deionizata. Probabil, cel mai
bine pentru a ne familiariza cu ideea de apa (ultra) pura este de a incepe cu
metoda cea mai veche si cea mai cunoscuta – distilarea.
Apa distilata este apa care a fost adusa la temperatura de fierbere si a
carei vapori au fost apoi condensati intr-o unitate de racire (condensator)
pentru ai readuce in stare lichida. Distilarea este folosita pentru a purifica
apa. Poluantii dizolvati cum ar fi sarurile nu sunt antrenati de catre vapori si
raman in recipientul de fierbere.
Aceasta metoda nu ar functiona daca poluantii ar fi volatili deoarece,
ca si apa, ar putea sa vaporizeze si apoi recondensati ar polua in continuare
apa dorita pura. Sunt anumite echipamente care pot condensa selectiv apa
sau alte substante volatile dar in cea mai mare parte a proceselor de
distilare, transferul catorva substante volatile si a unei mici cantitati de
substanta nevolatila este inevitabila. Puritatea apei distilate este in mod
obisnuit de 1,0 MΩcm, si pentru ca nu este nici o protectie contra dizolvarii

- 24 -
de dioxid de carbon (CO2) in distilat pH-ul este in general de 4,0 – 5,0. In
plus, trebuie luate masuri de protectie contra re-contaminarii apei obtinute
dupa distilare.
De-Ionizarea: este un procedeu care utilizeaza rasina schimbatoare
de ioni care poate retine ionii continuti in apa. Teoretic, astfel se pot elimina
100% sarurile continute in apa. De-ionizarea nu elimina din apa compusii
organici, nici virusii sau bacteriile, cu exceptia rasinii anionice foarte bazica
care elimina bacteriile gram-negative.
De-ionizarea permite eliminarea substantelor dizolvate (ionizate)
incarcate electric legandu-le la o rasina incarcata pozitiv sau negativ atunci
cand apa traverseaza o coloana plina cu aceasta rasina.

Demineralizarea: se refera la toate procedeele utilizate pentru


eliminarea mineralelor continute in apa. Totusi, aceasta denumire este
folosita numai pentru procedeele cu schimbatori de ioni.
Ansamblul de saruri minerale care sunt continute de apa pot fi
eliminate utilizand in acelasi timp rasina schimbatoare de ioni cationica
(grupul sulfonic) si rasina anionica (grupul amonium) fie folosind doua
rezervoare distincte montate in serie, fie folosind un singur rezervor cu
rasina amestecata.
Cand rasina este saturata ea este regenerata cu hidrogen H + pentru
rasina cationica si cu hidroxid OH - cu ajutorul hidroxidului de sodiu (soda)
pentru rasina anionica.
Dedurizarea
Anumite saruri alcalino-pamantoase (in mod deosebit calciul si
magneziul) au inconvenientul ca sunt slab solubile in apa. Ele pot forma, in
functie de concentratia lor si temperatura apei, depuneri solide numite
„piatra”.
Dedurizarea este un procedeu care, cu ajutorul unei rasini
schimbatoare de ioni de tip sulfonic, transforma sarea de calciu si magneziu
in sare de sodiu care este total solubila in apa. Cand rasina ajunge sa fie
saturata in calciu si magneziu, ea este regenerata cu ajutorul unei solutii
saturate de sare (saramura).

Decarbonarea
Hidrogenocarbonatii de calciu si magneziu (duritate temporara) sunt
saruri foarte putin stabile si, in consecinta, prezinta un ridicat risc de a
precipita sub forma solida, adica sa depuna piatra .

- 24 -
Decarbonarea este procedeul care foloseste o rasina schimbatoare de
ioni de tip carboxylic care transforma sarurile de hydrogenocarbonati de
calciu si magneziu in acid carbonic.
Se exploateaza slaba stabilitate a acidului carbonic si slaba solubilitate
a anhidridului sau CO2 in apa pentru al elimina prin realizarea unei degazari
atmosferice. Duritatea permanenta (duritatea datorata sarurilor altele decat
cele produse de carbonati) nu este modificata. Cand rasina este saturata in
calciu si magneziu ea este regenerata sub forma de hidrogen H + cu ajutorul
unui acid puternic (cel mai adesea clorhidric sau sulfuric).

Denitratare
Denitratarea este procedeul care foloseste o rasina schimbatoare de
ioni de tip amonium cuaternar care schimba sarurile de nitrati din apa in
saruri ale clorului. Cand rasina este saturata in calciu si magneziu ea este
reconditionata sub forma de sodiu cu ajutorul unei solutii saturate de sare
(saramura).

- 24 -
Capitolul 2. Studiu de literatură

2.1 Răşini schibătoare de inoni

Răşina schimbătoare de ion este o matrice insolubilă (o structură


suport) formată în mod obişnuit din particule de dimensiuni mici (1-2mm
diametru). Culoarea lor este de la alb spre galben şi sunt fabricate dintr-un
substrat organic polimer.
Materialul obţinut are o structură de pori foarte bine dezvoltată care
pot capta şi elibera uşor ioni. Captarea de ioni poate avea loc doar în urma
eliberării în acelaşi timb al ionilor, practic are loc un schimb de ioni.
Există mai multe tipuri de răşini schibătoare de ioni care sunt fabricate
în vederea selectării unei grupe de ioni.

Fig. 3. Suport filtrant S.I.

Aceste schimbătoare de ioni sunt utilizate în următoarele domenii şi aplicaţii:


- pentru diferite procese de separare
- purificare
- decontaminare.
Cele mai utilizate exemple ar fi dedurizarea şi purificarea apei. În multe
cazuri folosirea schimbătoarelor de ioni oferă o alternativă de a folosi pentru
zeoliţi naturali sau artificiali.
Cele mai tipice răşini schimbătoare de ioni se bazează pe structură
încucişată de prolistiren:

- 24 -
Grupurile active dorite pot fi introduse după polimerizare, sau pot fi
utilizate monomeri substituite. De exemplu pentru legarea încrucişată poate
fi atinsă prin adăugarea a 0,5-25% de divinil benzen la stiren la procesul de
polimerizare. Polimerii nelegaţi prin încrucişare sunt mai rar utilizate
deoarece ele sunt instabile.
Legarea prin încrucişare descreşte capacitatea de schimb ionic al
răşinii şi necesită un timp mai îndelungat pentru realizarea cu succes al
procesului de schimb ionic.
Dimensiunea particulelor de asemenea influenţează schimbul ionic,
particulele mici au o suprafaţă totală mare de adsorbţie dar pot cauza
pierderi hidraulice în procesele de separare prin coloană.
Răşinile de schimb ionic sunt fabricate ca şi membrane de filtrare.
Membranele fabricate din schimbători de ioni legate între ele în mod
încrucişat permit trecerea ionilor nu şi al ionilor apei acesta fiind utilizat în
special în procesul de electrodializă.
Există patru grupuri funcţionale principale ale schimbătorilor de ioni:
- puternic acide (grupuri de acid sulfonic, sulfonat de polistiren sulfonat
sau poli AMPS)
- puternic bazice (trimetialamonium, poli APTAC)
- slab acid (acizii carbonici)
- slab bazic (grupari amino, ex polietilen amina).

2.2 . Sisteme de rasini cationice (puternic acide) + anionice


(puternic bazice)
Aceste sisteme sunt constituite din doua camere – una continand o
rasina cationica capabila sa schimbe cationii din apa cu ioni H+ si cealalta
continand o rasina anionica capabila sa schimbe anionii din apa cu ioni OH-.
Apa trece prin coloana de rasina cationica unde toti cationii sunt inlocuiti cu
ioni de hidrogen. Apa eliberata de cationi trece apoi prin coloana de rasina

- 24 -
anionica. Aici toti anionii incarcati negativ sunt inlocuiti cu ioni de hidroxid
care se combina cu ionii de hidrogen si formeaza apa (H2O).
Aceasta metoda elimina toti ionii, inclusiv pe cel de siliciu. In
majoritatea cazurilor se recomanda reducerea fluxului de ioni prin
schimbatorul anionic prin instalarea unei unitati care sa elimine CO2 intre
cele doua camere. Aceasta duce la reducerea continutului de CO2 la cateva
mg/l , ceea ce duce la reducerea volumului de rasina anionica si la reducerea
cantitatii de reactiv necesar regenerarii. In general, acest sistem de rasina
cationica si anionica este cea mai buna metoda. Astfel, apa de-ionizata
obtinuta poate fi folosita intr-o larga gama de aplicatii.

2.3 Sisteme de rasini cationice (puternic acide) + anionice (puternic


bazice si slab bazice)

Aceasta combinatie este o varianta a celei precedente. Ea poate


produce o apa de-ionizata de aceeasi calitate oferind totusi avantaje
economice in cazul tratarii apelor cu continut ridicat de anioni (cloruri si
sulfati). Sistemul este echipat in plus cu un schimbator anionic cu o rasina
slab bazica inaintea unui alt schimbator anionic puternic bazic. Unitatea de
eliminare a CO2 poate fi instalata dupa schimbatorul cationic sau intre cele
doua schimbatoare anionice. Regenerarea schimbatorilor anionici se face cu
ajutorul sodei caustice (NaOH) solutia trecand prima data prin rasina
puternic bazica si apoi prin cea slab bazica. Solutia de regenerare care

- 24 -
ramane dupa ce trece prin rasina puternic bazica este suficienta pentru
completa regenerare a rasinii slab bazice. In plus, cand apa bruta contine
materiale organice in cantitati mari rasina slab bazica protejeaza rasina
puternic bazica.

2.4. De-ionizare cu strat de rasini amestecate


In sistemul de rasini amestecate rasinile anionice si cationice sunt
intim amestecate intr-o singura camera. Cele doua rasini sunt amestecate
prin agitare cu aer comprimat.
Pentru a se face regenerarea, cele doua rasini sunt separate hidraulic
pe perioada regenerarii. Dat fiind faptul ca rasina anionica este mai usoara
decat cea cationica, aceasta se ridica in partea superioara in timp ce cea
cationica ramane in partea de jos a camerei. Dupa etapa de separare,
regenerarea se face cu soda caustica si un acid puternic.
Avantajele sistemului de rasini amestecate sunt:
 apa obtinuta este de o puritate avansata si calitatea sa ramane
constanta de lungul intregului proces;
 pH-ul este aproape neutru
Dezavantajul acestui sistem consta in faptul ca are o capacitate de
schimb mai mica si ca procedurile de exploatare sunt mai complicate din
cauza etapelor de separare si de amestecare care trebuie efectuate.
Apa de-ionizata mai poate fi produsa si prin osmoza inversa.

- 24 -
2.5. Cărbunii activi

Proprietăţile cărbunilor activi sunt determinate de suprafaţa specifică,


chimia suprafeţei, volumul sorbtiv al porilor, rata micro-, supermicro-, mezo-
şi macroporilor în adsorbanţi carbonici. Prezenţa pe suprafaţa cărbunilor
activi a diferitelor grupe funcţionale conduce la schimbarea semnificativă a
proprietăţilor de adsorbţie a adsorbanţilor.
În scopul determinării caracterului structurii poroase a cărbunilor activi
AG-3 şi BAU, a fost efectuată analiza diferenţială a izotermelor de adsorbţie
a vaporilor de benzen pe adsorbanţii menţionaţi. Curbele diferenţiale care
caracterizează procesul de adsorbţie reprezintă un spectru larg de picuri, în
mod special în regiunea valorilor relativ mici ale lucrului diferenţial molar de
adsorbţie (A = R ln Ps/P, kJ/ mol). Rezultatele obţinute ne permit să
determinăm parametrul de repartiţie „n” din ecuaţia Dubinin–Raduşkevici.
S-a stabilit ca la valori mici ale lucrului diferenţial molar de adsorbţie
„n” are valori egale cu 1. La valori mai mari de 11,25 kJ/mol ale lucrului
diferenţial de adsorbţia parametrului de repartiţie are valoare egală cu 2.
Acest fapt demonstrează că procesul de adsorbţie la presiuni relativ mici se
produce în micropori, iar la presiuni relativ mai mari are loc adsorbţia în
supermicropori şi în mezopori.
Utilizând metoda spectroscopiei Mossbauer, s-au stabilit formele de Fe
care se conţin în cărbunii activi AG-3 şi AG-5. S-a demonstrat că Fe(III) în
formă de FeOOH şi α-Fe2O3 constituie 22%. În stare de oxidare Fe(II) cu
spinul egal cu 2 se află 60%. Celelalte 18% le revin ionilor de Fe(III) în stare
de spin 5/2.
Prezenţa centrilor activi ai fierului, menţionaţi mai sus, au fost
determinaţi şi din izotermele de adsorbţie ale vaporilor de apă pe cărbunele
activ AG-3 (fig.4.).

2.6 Cationii metalelor grele, derivaţilor anilinei şi a fenolului

Cărbunii activi modificaţi (oxidaţi) au un rol deosebit în imobilizarea


metalelor grele din diverse soluţii apoase. Această constatare se explică prin
faptul că în rezultatul interacţiunii agenţilor chimici de oxidare cu adsorbanţii
carbonici se modifică esenţial suprafaţa acestora. Ca urmare a reacţiei
chimice de oxido-reducere pe suprafaţa cărbunilor activi se formează grupe
funcţionale chimice: carboxilice, lactonice, fenolice, hidroxilice, cetonice,

- 24 -
carbonilice, hinonice, peroxidice etc. Din acest motiv, suprafaţa adsorbanţilor
carbonici obţine o stare electronică şi energetică specifică a atomilor de
carbon de pebsuprafaţa adsorbanţilor carbonici.
Au fost studiate procesele de imobilizare a ionilor de Cu2+ pe
cărbunele activ intact CAS-24, precum şi pe cărbunele activ oxidat CASO-24.
Studiile vizând dependenţa valorii sorbţiei ionilor de Cu2+ în funcţie de
modificarea valorii pH-lui au demonstrat că în procesul de sorbţie a ionilor de
Cu2+ pe CASO-24 valoarea pH-lui se micşorează lent.
Această constatare ne permite să conchidem că procesul de imobilizare
a ionilor de Cu2+ se realizează iniţial prin mecanismul schimbului de ioni.
Ionul de Cu2+ substituie ionii de H+ din grupările acide de pe suprafaţa
cărbunilor activi oxidaţi care trec în soluţie, astfel micşorând valoarea pH-lui.
La anumite concentraţii de echilibru ale ionilor de Cu2+ are loc procesul de
formare a compuşilor coordinativi cu grupele funcţionale care conţin atomi
de oxigen. Mecanismul de imobilizare a ionilor de Cu2+ este prezentat în
fig.10.

Schema mecanismului de imobilizare a ionilor de Cu2+ pe cărbunele


activoxidat CASO-24

Derivaţii anilinei şi ai fenolului sunt substanţe biologic nedegradabile


sau slab degradabile, din acest motiv unica soluţie pentru a împiedica
pătrunderea lor în apele reziduale este adsorbţia acestora pe cărbuni activi.
Au fost studiate procesele de sorbţie a pnitroanilinei, o-nitroanilinei şi a p-
cloranilinei pe cărbunii activi CAS-24, CAS-16, CAS-23, CAS-26 obţinuţi din
sâmburi de fructe, coji de nuci şi seminţe de struguri.

Capitolul 3

- 24 -
3.1 Procese de filtrare cu schimbători de ioni

Microfiltrarea (ME): este un proces de separare prin membrană


similar ultrafiltrării însă cu dimensiuni mai largi ai porilor membranei,
permiţând trecerea particulelor cu o dimensiune variind între 0,2 la 2
micrometri. Presiunea folosită în acest caz în general este mai scăzută decât
cel folosit la procesul de ultrafiltrare. Configuraţie membranei de obicei este
prin inundare, prin trecerea soluţiei de sus în jos peste membrană.
Microfiltrarea un proces tipic folosit în industria laptelui pentru
obţinerea laptelui steril însă la o temperatură mai mică, funcţionând pe
principiul că proteinele trec prin membrană nu însă şi bacteriile. Diagrama
schematică al procesului este ilustrat astfel:

Figura 4. Reprezentarea schematică al procesului de microfiltrare din


industria laptelui, semifabricatul de pornire fiind laptele smântânit, la care se
urmăreşte sterilizarea laptelui de formele vegetative.

Aparatură şi componenţi necesari procesului de filtrare prin membrană:


- tub – membrane sub formă de tub cu un diametru de ½ inch şi o
lungime 12 ft confecţionate din PVC rigid sau din oţel. După trecerea
fluidului prin membrană acesta este colectat în aceste tuburi .
- fibre goale – soluţia trece prin aceste fibre deschise, iar soluţia
permeabilă este colectată în cartuşurile amplasate în apropierea
fibrelor
- cadru şi tăvi – Acest sistem este confecţionat asemănător ca la
schimbătoarele de căldură cu particulele reţinute pe suprafaţa
superioară şi cu cele permeabile pe cealaltă parte (inferioară) al tăvii.
Fluidul care a trecut de membrană este colectat într-u tub de colectare
central.

- 24 -
- acoperire spiralată – această proiectare încearcă să maximizeze
suprafaţa de contact încadrat într-un minim de spaţiu. Este constituit
dintr-un înveliş consecutiv al membranei şi serveşte ca suport pentru
material, fiind în acelaşi timp un design sub forma unei anvelope care
înconjoară tubul de oţel perforat.
Pentru demineralizarea (îndepărtarea mineralelor din soluţie) diferitelor
produse de lapte, zer, produse dietetice se mai utilizează o altă metodă şi
anume electrodializa. Sub influenţa unui câmp electric ionii pot trece într-o
soluţie apoasă. Mobilitatea ionică este direct proporţională cu conductivitatea
specifică şi invers proporţional cu numărul de molecule din soluţie 3-
6x102mm/sec. Ionii încărcaţi pot fi îndepărtate din soluţie cu ajutorul poli
membranelor sintetice care conţin grupuri de schimb ionic. Membranele de
schimb anionic sunt încărcate cu grupări de cationi care resping cationi şi
sunt permeabili faţă de anioni, iar membranele de schimb cationi conţin
grupări anionice pentru permiterea trecerii grupărilor cationice prin
respingerea celor cu sarcină negativă.

Figura 5. Reprezentarea schematică al procesului de dializă cu ajutorul celor


două tipuri de membrană cu încărcătură ionică diferită, folosit în industria
laptelui pentru îndepărtarea substanţelor minerale din lapte şi din zer.

- 24 -
Procesul de funcţionare este următoarea: membranele de schimb
anionic, respectiv cationic sunt dispuse paralel una faţă de celălalt, una fiind
anodul iar celălalt fiind catodul (imagine). Distanţa dintre membrane este
foarte importantă ş este de 1mm sau chiar mai puţin. Aranjarea tăvii şi al
cadrului este similar ca la schimbătoarele de căldură cu plăci sau ca la filtrele
cu tăvi. Soluţia care urmează supusă demineralizării curge printre cele două
membrane .
Fiecare tip de membrană este permeabilă pentru doar una dintre
încărcări ionice. Anionii vor părăsi golul în direcţia anodului iar cationii vor fi
evacuaţi în direcţia catodului. Ambele sunt colectate prin intermediul fluidului
de colectare şi îndepărtate din sistem. Această metodă reprezintă şi anumite
probleme cum ar fi concentraţia şi polarizarea, depozitarea suprafeţelor de
membrană, prezintă de asemenea importanţă controlul proteinelor şi al pH-
lui, iar concentraţia primară, iniţială al zerului înainte de elctrodializă prin
membrană trebuie să fie de 20% TS.
Ca o ramură al separării prin membrană poate fi amintit schimbul
ionic, care este un proces post separare prin membrană deoarece se
utilizează pentru izolarea proteinelor de înaltă concentraţie obţinute în urma
separării prin membrană. Se bazează pe răşinile inerte pe bază de celuloză
sau silicaţi care pot absoarbe particulele încărcate ionic şi în funcţie de pH.
Aspectul poate fi sub forma unui rezervor de agitare, coloană continuă sau
sub o formă grămădită. Coloana este mult mai utilă pentru fracţionarea
selectivă. Izolatul de proteine din zer (WPI), cu o concentraţie de 95% de
proteine, poate fi folosită cu uşurinţă prin această metodă. Urmează
absorbţia şi uscarea zerului din care s-au îndepărtat proteinele, ph-ul sau
proprietăţile ionice sunt schimbate iar proteinele solubilizate. Proteinele sunt
recuperate din fluidul de curgere prin ultrafltrare şi uscare.

- 24 -
Electrodializa este folosită pentru transportarea ionilor de sare dintr-
o soluţie în alta prin intermediul membranelor schimbătoare de ioni în
prezenţa unei diferenţe de potenţial aplicate.

3.2. Epurarea apelor tehnologice cu schibători de ioni

Adsorbţia, ca proces de epurare, are la bază fenomenul de reţinere pe


suprafaţa unui corp a moleculelor unei substanţe dizolvate în apă. Materialul
solid sau lichid pe care are loc reţinerea se numeşte adsorbant iar substanţa
care este reţinută adsorbat.
Substanţele reţinute pot fi îndepărtate prin încălzire sau extracţie,
astfel încât adsorbantul îşi recapătă aproape în întregime proprietăţile
iniţiale. Adsorbţia permite reţinerea unor poluanţi chiar când aceştia sunt
prezenţi în concentraţii mici şi prezintă selectivitate pentru anumite
substanţe.
Procesul de adsorbţie este caracterizat prin echilibrul de adsorbţie,
care exprimă repartiţia cantitativă, la echilibru, a substanţei adsorbite între
faza de adsorbant şi faza apoasă supusă epurării şi prin cinetica de
adsorbţie, care urmăreşte mecanismul procesului şi viteza cu care se
desfăşoară acesta.
Raportul de distribuţie al adsorbantului între adsorbant şi apă la o
temperatură dată, după un timp de contact suficient pentru stabilirea
echilibrului, se exprimă prin izoterma de adsorbţie.
Pe baza unor teorii cu privire la mecanismul adsorbţiei sau pe baza
rezultatelor experimentale au fost propuse ecuaţii care reuşesc să descrie
izotermele de adsorbţie (pe porţiuni limitate).
O ecuaţie frecvent utilizată, dezvoltată pe baze empirice, a fost
propusă de Freundlich
a = K Cn
a - cantitatea adsorbită pe un gram de adsorbant, în mg/g;
K şi n - constante Concentraţia (c), (mg/l)
C - concentraţia adsorbatului în faza lichidă, în mg/l.

Ca adsorbanţi se utilizează materiale solide caracterizate printr-o


suprafaţă specifică foarte mare. La cărbunele activ, adsorbantul cel mai
folosit în epurarea apelor, suprafaţa specifică ajunge la valori în jurul a 1000
m2/g.

- 24 -
Cărbunele activ se utilizează sub formă de granule (diametre de 1-6
mm) sau de pulberi (0,1-0,5 mm).În afara cărbunelui activ au fost folosiţi ca
adsorbanţi pentru epurare şi cocsul, cenuşile fine de la arderea
combustibililor, cenuşile de la arderea nămolurilor etc.
Cercetările privind adsorbţia pe cărbune activ a impurităţilor dizolvate
în apă au condus la următoarele concluzii:
- capacitatea de adsorbţie este puternic influenţată de greutatea
moleculară a adsorbatului , crescând o dată cu aceasta;
- creşterea temperaturii micşorează capacitatea de adsorbţie, dar
măreşte viteza de adsorbţie;
- scăderea pH-ului influenţează de obicei favorabil capacitatea de
adsorbţie;
- capacitatea de adsorbţie şi viteza de adsorbţie cresc la micşorarea
dimensiunilor particulelor de adsorbant;
- capacitatea de adsorbţie depinde de timpul de contact, fiind maximă
la atingerea echilibrului.
Adsorbţia se aplică, de regulă, pentru îndepărtarea din apă a unor
impurităţi în concentraţie scăzută, rămase după aplicarea altor procese de
epurare şi atunci când se impune un grad de epurare foarte ridicat. Sunt
rare cazurile în care substanţele adsorbite din apă sunt separate din
adsorbant prin desorbţie în vedere valorificării; adsorbanţii epuizaţi sunt fie
aruncaţi, în cazul adsorbanţilor ieftini, fie regeneraţi pentru refolosire.
După modul în care se realizează contactul între apa de epurat şi
adsorbant se disting adsorbţia statică şi dinamică. În primul caz adsorbantul
fin divizat este agitat cu apa şi după un timp anumit este separat prin
decantare sau filtrare, în timp ce în cazul adsorbţiei dinamice, apa uzată
străbate în flux continuu un strat fix, mobil sau fluidizat de adsorbant.
Cele mai multe instalaţii de epurare prin adsorbţie sunt de tipul
dinamic şi utilizează paturi fixe de cărbune activ cu granulaţia de 0,5-2,0
mm, mai ales în filtre închise, înălţimea stratului de cărbune în aceste filtre
fiind de 1-3 m. În unele cazuri, au fost folosite şi filtre deschise, cu viteze
mai mici şi cu înălţimi ale stratului de 0,5-1,0 m. Creşterea timpului de
contact între apă şi cărbune influenţează semnificativ eficienţa epurării, în
timp ce, o viteză mărită de circulaţie a apei favorizează adsorbţia. La filtrele
cu cărbune activ se adoptă viteze de filtrare de 5-30 m / h.
Pentru a evita colmatarea filtrelor este importantă îndepărtarea
prealabilă a poluanţilor în suspensie.

- 24 -
Din experienţă rezultă că un cărbune activ de bună calitate poate
adsorbi o masă de substanţe organice reprezentând cca. 5% din masa sa,
după care este necesară regenerarea. Aceasta se face mai ales pe cale
termică; la cca. 9000C în atmosferă cu compoziţie controlată de aer şi vapori
de apă.
Pentru alegerea adsorbantului şi pentru stabilirea condiţiilor de
exploatare optime se recomandă efectuarea prealabilă de teste de laborator.

3.3. Dedurizarea, demineralizarea apelor prin schimb ionic

Instalatii de demineralizare

Prezentare produs
Instalatiile pentru demineralizarea apei sunt
echipamente cu performante tehnice deosebite.
Unitatile pot furniza cantitati mari de apa cu
puritate foarte inalta, complet demineralizata.
Modelele constructive cuprind atat instalatii cu
schimbatori de ioni in pat mixt (neregenerabili)
cat si separat (anionit si cationit) complet
regenerabil.
Toate modelele sunt echipate cu instrument
de monitorizare a calitatii apei.
Debite de lucru: de la 100 l/h pana la 45
m3/h
Aplicatii: laboratoare de analize si
fotografice, spitale, cabinete stomatologice, industria electronica, industria
farmaceutica, industria chimica, acoperiri galvanice.

Capitolul 4. Utilizări în industria alimentară

4.1 Schimbători de ioni ca şi suporturi de membrane

Începutul acestei tehnologii datează din anul 1960 în care


membranele au fost introduse în procesele de prelucrare al laptelui pentru
separarea acestor produse, pentru clarificarea lichidelor, pentru concentrare

- 24 -
şi fracţionare al unui număr mare de produse şi semifabricate din industria
laptelui. De-a lungul timpului s-a ajuns la perfecţionarea aplicaţiilor legate de
procesarea zerului, fabricarea diferitelor sortimente de caşcaval, s-a introdus
un nou concept de recuperare, recirculare al proteinelor şi valorificare mai
departe al acestora pe plan comercial sau adăugarea ca ameliorator pentru
acele produse care nu corespund standardelor. Aplicaţiile de membrană
pentru laptele fluid s-au dezvoltat o dată cu dezvoltarea şi valorificarea
zerului însă au fost utilizate într-un mod exhaustiv în industrie. Metoda de
concentrare cunoscută sub denumirea de osmoză inversă este deseori
utilizată în prelucrarea zerului şi prezintă în multe cazuri o alternativă
oportună pentru tehnicile de procesare al laptelui.
Fracţionarea proteinelor din zer, al lactozei, au un randament ridicat
de separare prin membrană, prin fracţionarea lactozei din acelaşi lapte cu
proteine, acesta putând-se realiza prin metoda ultrafiltrării. Microfiltrarea
limitează profilul membranelor printr-o fracţionare în plus al proteinelor
specifice din lapte ca cazeina şi al proteinelor unul de celălalt.
Ca o concluzie se poate spune că procesarea prin membrană al laptelui
fluid acţionează ca un secretor pentru componentele specifice din lapte, fără
a schimba fazele tehnologice prin aplicarea unei temperaturi, tipic pentru
operaţia de evaporare, sau în cazul adăugării unei enzime, operaţie aplicată
pentru obţinerea brânzeturilor şi al caşcavalului. Laptele se modifică prin
separare, limpezire-clarificare, fracţionare al componentului selectat din
lapte folosind diferenţa dintre dimensiunile moleculare ale componenţilor şi
mărimea porilor membranei de filtrare componenţilor şi mărimea porilor
membranei de filtrare. Vom disputa despre aplicaţii specifice din domeniul
prelucrării laptelui prin filtrare prin membrane, aplicaţii ce se utilizează în
mod curent în industrie şi în domeniile multilaterale ale acesteia atât din
punct de vedere tehnic cât şi economic.

4.2Spectrul, domeniul membranelor

Nu se pot face dezbateri utile despre membrane fără ca să acordăm


atenţie spectrului de filtrare. După ce te deplasezi de la dreapta spre stânga
al spectrului, urmezi fineţea filtrării. Particulele ce sunt supuse îndepărtării
sunt la începutul spectrului şi pot fi uşor asociate cu operaţiile de filtrare prin
răzuire sau prin alveole. Prin acesta se separă particulele vizate din soluţie.

- 24 -
Operaţia următoare este microfiltrarea. Aici putem separa
componentele grele şi de mare dimensiune care se găsesc în lapte. De
exemplu grăsimea poate fi îndepărtată folosind o dimensiune mică al porilor
care restricţionează trecerea acestor particule, permiţând trecerea doar al
cremei de lapte sau al laptelui smântânit (degresat). Se poate însă folosi şi o
mărime relativ mare al dimensiunii porilor membranei de filtrare pentru a
permite separarea cazeinei de lapte sau al proteinelor de zer. Mergând mai
departe următoarea operaţie este ultrafiltrarea prin care ne scăpăm de toţi
componenţii nedoriţi ai laptelui, sau componenţi care au o valorificare
ulterioară, acest aspect fiind deosebit de important. Componenţii îndepărtaţi
în această fază sunt: proteinele, şi grăsimea; este permisă trecerea lactozei
şi al apei prin membrana semipermeabilă.
Nanofiltrarea este următoarea fază din procesarea prin membrană
utilizată în industrial laptelui. Această separare este caracterizat prin
reţinerea tuturor componentelor în afară de săruri minerale şi apă. Iar ultima
fază folosită în industria laptelui este operaţia prin osmoză inversă. Acest tip
de membrană permite trecerea prin membrană doar a apei, iar acesta
acţionează ca o membrană de o concentraţie pură.
Filtrarea prin trecere transversală peste membrană a deschis calea de
obţinere al unor noi sortimente de produse provenite din lapte. Dacă ne
uităm înapoi de-a lungul anilor pentru obţinerea unor componenţi din lapte
s-a putut realiza doar prin separatoare mecanice şi acestea nefiind într-un
număr foarte mare. Azi nu numai că putem separa crema, virtual putem
separa fiecare component în parte al laptelui prin filtrare prin membrane
semipermeabile de diferite tipuri. Tehnologia de filtrare prin membrană s-a
dezvoltat în mod spectaculos în ceea ce priveşte obţinerea semipreparatelor
şi al noilor sortimente de produse din industria laptelui. Microfiltrarea,
ultrafiltrarea, nanofiltrarea şi osmoza inversă permite obţinerea unor
produse cu o concentraţie unică de proteine şi de diferite funcţii.

4.3 Concentrarea tehnologică al filtrării prin


membrane din industria laptelui

Concentrarea laptelui smântânit prin procedeul de osmoză inversă


poate să conducă la atingerea procentului de 30% de particule solide,
reprezentând totalul de particule solide din lapte după această fază al filtrării

- 24 -
prin membrană. În rezervorul în care se află brânza concentraţia crescută
de particule solide sunt folosite pentru fortificarea, pentru menţinerea
rigidităţii brânzei, fiind particule de dimensiuni mari provenite din lapte.
Acesta necesită utilizarea al unei rate mai mari de echipament.
Acelaşi aplicaţie a fost folosit pentru industria de fabricare al îngheţatei
pentru creşterea solidelor din laptele degresat utilizat mai departe pentru
fabricarea îngheţatei. Acesta permite producătorului pentru a beneficia şi
folosi întreaga cantitate de lapte pentru îngheţată după care urmează o
smântână mai consistentă pentru o utilizare casnică. Abilitatea acestei surse
directe de cremă şi smântână prin economisirea costurilor de ingrediente în
comparaţie cu valoarea de cumpărare al cremei smântânii condensate .
Un alt avantaj al osmozei inverse este tehnica de concentrare la rece.
Producătorul de îngheţată astfel obţine o aromă mai bună decât dacă ar
evapora laptele prin adăugare de căldură pentru a induce trecerea schimbării
de fază şi evaporarea apei din lapte. Aroma rezultată în urma evaporării
laptelui creează deseori o senzaţie de prăjit, ars în timp ce prin osmoză
inversă se obţine smântânii o aromă plăcută.
Pentru produsele de cultură osmoza inversă al laptelui smântânit de
asemenea folosit pentru producţia iaurturilor fără sau cu un conţinut scăzut
în grăsime. Deseori producătorii de iaurturi se confruntă cu o dilemă al
ingredientelor în vederea obţinerii unui iaurt fără grăsime deoarece trebuie
să folosească lapte uscat fără grăsime însă prin creşterea particulelor solide.
Folosind osmoza inversă în dauna tehnicii clasice care consta în evaporarea
apei din lapte, prin prima metodă se asigură pagubă uşoară laptelui,
neexistând riscul ca prin această cale să se denatureze proteinele.
Producătorii de iaurt nu pot găsi o sursă organică de lapte degresat pentru
creşterea particulelor solide din lapte. Prin osmoză inversă se poate obţine
lapte smântânit de natură organică proaspătă cu procentul optim de
particule solide necesare pentru fabricarea iaurturilor degresate, iaurturile
extra.
Osmoza inversă pentru laptele smântânit se mai utilizează ca un fel
de sistem de complementare existent între evaporatorul de lapte smântânit
pentru a creşte capacitatea prin preconcentrare. Sistemul de osmoză inversă
faţă de evaporare este mai ieftină şi are o productivitate mai ridicată.

Exemple de filtre tip membrană

- 24 -
Membrane
de forma
unor dischete
din
policarbonat

Filtre cu membrană folosit


pentru îndepărtarea
particulelor nedorite din
apă

Tipuri de membrane:

- 24 -
a).din nitroceluloză b). membrană PVDF

c) microfibre de sticlă d). membrană din argint

Principalele avantaje ale filtrelor prin membrană sunt următoarele:


- elimină costurile în cazul unei încălziri sau preâncălziri
- eficienţă mare al particulelor îndepărtate
- nu este necesar o recirculare al produsului filtrat.

Filtrele tip presă cu membrană „Hoesch” folosesc ultimele descoperiri din


tehnologia separării prin membrană; iată un exemplu:

- 24 -
Exemplu de aplicare al tehnologiei separării prin membrană folosită pentru
îndepărtarea diferitelor bacterii, ca Pseudomonas, Mycoplasma,
Acholeplasma, Serratia marcescens.

Susceptibilitatea rezultatului este dependent de dimensiunea porilor şi de


gradul de reţinere şi afinitate spre bacterii al membranei de filtrare. Pe
aceast principiu se bazează în industria laptelui microfiltrarea, pentru
obţinerea unui produs steril şi cu durată de păstrare cât mai îndelungată.
Tehnologia de separare prin membrană este în plină desfăşurare şi din cauza
avantajelor acesteia, se pune mare accent pe dezvoltarea şi perfecţionarea
ei.

- 24 -
Bibliografie

1. http://www.sterlitech.com/
2. http://www.americanmembrane.com/
3. www.gefiltration.com/html/market_applications/milk_applications.html
4. http://www.findarticles.com/p/articles/mi_m3301/is_3_105/ai_11447
3412
5. http://www.foodsci.uoguelph.ca/dairyedu/membrane.html
6. http://www.chemicals-
technology.com/contractors/filtration/larox/larox5.html
7. http://www.findarticles.com/p/articles/mi_m3289/is_n6_v159/ai_9284
367
8. www.sterlitech.com
9. www.labhut.com
10. www.millipore.com/catalogue.nsf/docs/c153 - 116k
11. http://en.wikipedia.org/wiki/Ion_exchange_resin
12. http://216.239.59.104/search?
q=cache:dEXC5hG_osoJ:www.scarpe-ind.com/pdf/Ordin%2520756-
2004.pdf+adsorbanti+anorganici&hl=ro&ct=clnk&cd=20&gl=ro
13. http://www.scarpe-ind.com/pdf/Ordin%20756-2004.pdf
14. http://www.sterlitech.com/
15. http://www.americanmembrane.com/
16. www.gefiltration.com/html/market_applications/milk_application
s.html
17. http://www.findarticles.com/p/articles/mi_m3301/is_3_105/ai_1
14473412
18. http://www.foodsci.uoguelph.ca/dairyedu/membrane.html
19. http://www.chemicals-
technology.com/contractors/filtration/larox/larox5.html

- 24 -