3.

2 Bonitarea cadastrala a terenurilor

Intre metodele cunoscute de bonitare cadastrala a terenurilor agricole se numara si
cea care foloseste drept criteriu, impartirea terenurilor, dupa gradul de fertilitate, in cinci
clase de calitate.
Legea impozitului pe venitul agricol utilizeaza drept criteriu de stabilire a valorii
impozitelor pe principiul impartirii teritoriului tarii in cinci zone agrogeofrafice.
Fertilitatea este cea mai importanta proprietate a solului si este definita de
totalitatea insusirilor fizice, chimice si biologice, care asigura plantelor cantitatile de
substante nutritive in timpul perioadei de vegetatie. toate terenurile cultivate au o fertilitate
naturala si una artificiala.
Fertilitatea naturala se formeaza in procesul de geneza a solului sub actiunea
biocumulativa din diferitele zone biochimice. Astfel, diferitele formatii vegetale au dus la
acumulari diferite de substante nutritive si de aceea solurile au fertilitati naturale
(potentiale) mai mari sau mai mici.
Fertilitatea artificiala sau culturala se realizeaza ca rezultat al interventiei omului in
evolutia naturala a solului prin masuri agroameliorative.
Intrucat la baza fertilitatii artificiale sta totusi fertilitatea naturala (potentiala), in
practica ele nu se pot separa intrucat ele definesc impreuna fertilitatea economica a
solului, care constituie factorul principal al bonitarii cadastrale a terenurilor agricole.
La incadrarea terenurilor agricole in cele cinci clase de calitate prin metoda
mentionata, s-au avut in vedere urmatoarele insusiri de baza: grosimea profilului de sol,
grosimea orizontului de humus, textura si continutul de schelet, valoarea reactiei pH,
gradele de podzolire, saraturare, eroziune, alunecare si inundare, formele de relief, natura
si insusirile rocilor-mama, adancimea apelor freatice si compozitia chimica a acestora,
precum si interventia omului cu lucrari de imbunatatiri funciare. Toate aceste insusiri sunt
considerate ca un tot unitar, fiecare dintre ele influentandu-le pe celelalte, iar totalitatea lor
influentand fiecare insusire in parte.
Potrivit criteriului de impartire a solurilor in cinci clase dupa gradul de fertilitate,
acestea sunt:

Clasa I: solurile cu fertilitate foarte buna.

Clasa a II-a: solurile cu fertilitate buna.
Clasa a III-a: solurile cu fertilitate mijlocie.
Clasa a IV-a: solurile cu fertilitate slaba.
Clasa a V-a: solurile cu fertilitate foarte slaba.

Clasele de fertilitate se pot recunoaste dupa urmatoarele insusiri principale:

Terenurile din clasa I de fertilitate sunt acelea care se preteaza la orice categorie
de folosinta agricola, nu necesita lucrari de imbunatatiri funciare, sunt soluri profunde care
au un orizont de humus bine dezvoltat (peste 50 cm grosime), cu o textura luto-nisipoasa
sau lutoasa, fara continut de schelet, reactia neutra slab acida si slab alcalina, nu se
manifesta nici un proces de degradare ca podzolire, saraturare, eroziune sau mlastinizare,
iar inundatiile se petrec in medie o data la 8-10 ani, terenul este in intregime mecanizabil
(pante sub 5°) si situat in campie, lunci, terase, vai largi coluvionare dar fara exces de apa.

Terenurile din clasa a II-a de fertilitate sunt pretabile la toate plantele cultivate, au
orizontul de humus mai putin dezvoltat, textura variaza de la nisip-lutos pana la lut-argilos,
reactia este slab acida, neutra sau alcalina, prezinta uneori procese incipiente de
podzolire, salinizare, eroziune sau mlastinizare, terenul este putin inclinat ( pante intre
5°-10°), sursa de apa este satisfacatoare (din precipitatii sau din freatic).
 Terenurile din clasa a III-a de fertilitate sunt acelea in care incep sa apara
procese evidente de degradare, pretabilitatea pentru arabil este diminuata, orizontul de
humus este slab dezvoltat, textura variaza de la nisip nisip-lutos pana la argilo-lutos, iar
reactia pH variaza de la acida la alcalina, inundarea de poate produce o data la 4-6 ani,
relieful este colinar, iar drenajul solului este nesatisfacator.

Terenurile din clasa a IV-a de fertilitate sunt acelea la care procesele de

degradare se manifesta puternic, folosirea ca arabil este foarte redusa, se preteaza la
plantatii de vii, pomi si pajisti, in marea lor majoritate necesita lucrari de imbunatatiri
funciare, in special de combatere a eroziunii.

Terenurile din clasa a V-a de fertilitate contin rocile ajunse la suprafata, au in

general conditii nefavorabile pentru dezvoltarea plantelor (nu se folosesc ca arabil decat in
conditii fortuite) cele mai potrivite folosinte sunt pasunile, fanetele, uneori livezile, necesita
lucrari de combatere a eroziunii sau lucrari hidroameliorative cand se afla pe turbarii,
mlastini sau in zone cu inundatii de lunga durata, etc.

Bonitatea terenurilor agricole in ansamblul ei se bazeaza nu numai pe fertilitatea

solului - care fara indoiala reprezinta factorul cel mai important - ci are in vedere si factorii
de clima, relief si hidrologie.
O cerinta esentiala care conditioneaza realizarea lucrarilor de bonitare a terenurilor
agricole este aceea a existentei si deci a utilizarii cartarilor pedolodice. Fara studiile de
cartare pedologica executate de specialisti in pedologie nu se pot realiza lucrarile de
bonitare cadastrala, dupa cum fara analize de evaluare a calitatii constructiilor, executate
de specialisti in domeniul constructiilor nu se pot realiza lucrari de bonitare a cladirilor.
Pentru lucrarile de bonitare cadastrala a terenurilor este necesar ca pe planul
cadastral adus la zi sa se transpuna si limitele unitatilor de sol preluate din planul de
cartare pedologica existent la dosarul lucrarii de cartare pedologica (stationara).